Aceste terme au avut dimensiuni enorme, asemănător tuturor realizărilor din construcții de pe
vremea domniei lui Traianus. Au fost, practic, un complex de plăceri și de baie, care urma a deschide
seria de mari terme din Roma antică, pe lângă sutele băi de mică dimensiune care împânzeau orașul.
In momentul edificăă aceste terme au fost ce le mari din lume. Partea lor centrală (structurile termale
propriu-zise) măsura 190 X 212 metri (40.280 mp), iar partea periferică 330 X315 metri (10 hectare).
Numai comparând aceste dimensiuni cu cele ale Termelor Lui Titus, se constată gigantismul lor. In
termeni utili, tremele lui Traianus puteau folosi mai mult de 700 de metri Cubi de apă.
Lucrările la aceste terme au început în anul 104 și s-au terminat în anul 109 e.N, în cursul
calendelor lui iulie. Construcția a ocupat o suprafață foarte apropiată de Termele lui Titus, spre sudul
micii coline Oppius, la periferia, de atunci, a zonei celei mai populate și în interiorul Zidului servian. Au
ocupat mare parte din ruinele palatului Domus Aurea al lui Nero. Arhitectul lucrării a fost Apolodor din
Damasc, arhitectul de curte al lui Traianus.
Termele au fost folosite atât de bărbați cât și de femei pe o perioadă îndelungată, fiind
abandonate abia în anul 537 e.N, după ce vizigoții, conduși de Vitiges, au distrus apeductele de
alimentarte cu apă ale Romei. In Roma se retrăsese generalul bizantin Belizarie, venit să cucerească
Italia cu forțe foarte mici. Pentru a se apăra până la sosirea unor ajutoare, Belizarie a distrus și el din
apeducte pentru a inunda șanțul de apărare al Romei și a îngreuna asalturile inamice. Acel an poate fi
socotit anul încetării funcționării tuturor marilor terme din Roma și intrarea într-un ev mediu
inimaginabil de murdar pentru persoană și colectivitate.
Locul aplasării Termelor lui Traian fusese ocupat anterior de palatul grandios al lui Nero,
Domus Aurea. După sinuciderea aceluia, împărații Flavieni, Vespasianus, Titus și Domitianus au
căutat să construiască peste acel palat alte forme de arhitectură. Impăratul Traianus a acoperit
ultimele urme ale palatului cu o plat-formă pe care a construit termele sale. Deoarece acesta au servit
ca model pentru viitoarele complexe de băi pe parcursul perioadei imperiale, ele pot fi considerate dret
un exemplu foarte important al începutului arhitecturii romane imperiale.
Complexul urmărește o axă nord-sud, cu edificiul principal fixat la peretele de nord-est.
Orientarea era contrară altor edificii similare, dar s-a sugerat că ea fusese aleasă de arhitect pentru a
maximiza exptnerea la soare.
Intrarea se făcea părin partea de nord, printr-o structură ce se asemăna cu Propileele de tip
grecesc. Dincolo de intrare se ajungea la piscina (natatio) cu dimensiuni în jur de 53,3 metri și 50 de
metri, care era un spațiu fub cer liber și avea o apă la temperatura ambiantă sau rece.
In interiorul complexului, edificiul era înconjurat de un larg teren cu gazon. Băile se compuneau
din piscine, printre care și tepidarium (spațiu cald și primul vizitat de cei ce veneau la baie),
din caldarium (piscină cu apă caldă și atmosferă uscată, semănând cu spațiu de saună modern),
din frigidarium (piscină utilizată după cele două precedente) și din gymnases și apodyteria (vestiare).
Complexul de baie avea un sistem de treceri subterane și de spații pentru sclavii și muncitorii care
întrețineau instalațiile. Tot subteran se găsea și un imens rezervor, cu o capacitate de 8 milioane de
litri de apă, care supraviețuit până azi, numit vente Sette (cele șapte camere). Acest obiectiv a
aparținut, într-o anumită formă palatului lui Nero și a fost adaptat termelor. El stoca o mare parte din
apa folosită de terme. Exista o mare exedră la sud, în partea din față a termelor. Două exedre serveau
biblioteca (sud-est și sid-vest), iar un nimfeum completa exedra la nord-est. Se găseau numeroase
spații adâncite în zidărie care serveau ca bibliotecă și loc de păstrare al pergamentelor și
manuscriselor.
Deși termele au fost împrumutate de greci, ca element de lux și rafinamet, ele au fost ridicate
pe cele mai înalte trepte ale perfecțiunii și bogăției de către romani.
În Roma antică, termele deveniseră o adevărată instituție socială. Agrippa, prietenul și generalul lui
Octavian, dar și Titus, Traian, Caracalla, Dioclețian și alți împărați, în marea lor grijă față de supuși, au
construit astfel de terme unde aveau acces toți cetățenii, intrarea fiind la un tarif derizoriu sau, uneori,
chiar gratuită.
Astfel că termelele lui Caracalla, de exemplu, primeau zilnic peste 6000 de vizitatori. În general,
femeile și bărbații aveau acces la ore diferite, dar, cu timpul, au început să se îmbăieze laolaltă, spre
indignarea celor mai moraliști. Dar cum creștinismul nu devenise așa puternic și extins, bănuiesc că
această indignare nu era la fel de mare, cum am fi indignați noi, astăzi (oare?).
Se începea cu exerciții fizice, pentru a favoriza transpirația. În spații special amenajate, bărbații
practicau lupte, box, haltere, scrimă, jocul cu mingea, iar doamnele, de obicei, se jucau cu mingea sau
alergau cu cercul. După aceasta, romanii își curățau pielea de sudoare și praf cu un instrument de
bronz sau fier, numit strigilium. Intrau, apoi, în laconica sau sudatoria, un fel de saună, după care
făceau o baie caldă, în calidarium, ajungeau în tepidarium, pentru a face o trecere treptată spre
temperaturi mai joase și, în sfârșit, intrau în frigidarium, unde se afla și piscina cu apă rece sau chiar
foarte rece, numită natatio. Cine dorea, putea beneficia, apoi, de un masaj cu uleiuri aromate și o
plimbare pe aleile și grădinile din jur. Existau, de asemenea, săli de conversație și biblioteci.
Arhitectura monumentală și interioarele elegante, decorate cu valoroase opere de artă și mozaicuri
rafinate dau măsura importanței pe care termele o aveau în viața romanilor.
Am vizitat locurile unde se aflau câteva dintre cele mai vestite terme. Pe ruinele termelor lui Dioclețian,
persecutorul creștinilor, a fost construită, de către Michelangelo, biserica Santa Maria degli Angeli e
dei Martiri (în partea numită tepidarium, căci termele erau mult mai extinse, fiind, de altfel, cele mai
mari terme romane). Din termele lui Traian, construite de Apolodor din Damasc, nu a mai rămas mare
lucru. Ruinele monumentale ale termelor lui Caracalla ne dezvăluie cel mai mult din splendoarea de
altădată. De curând au fost deschise publicului și galeriile subterane (o mică parte, căci toate au
câțiva km), locul unde exista o adevărată uzină pentru încălzirea uriașelor cantități de apă necesară.
Termele au încetat să mai funcționeze regulat după căderea Imperiului roman de apus, mai exact
atunci când barbarii au distrus apeductele care le alimentau cu apă. Pentru sute de ani au devenit, la
fel ca și celelalte edificii romane, un loc de aprovizionare cu materiale de construcție și opere de artă.
Astăzi e greu să ne imaginăm că timp de sute de ani, în Evul Mediu, pe lângă marile edificii publice
romane existau fabrici de var care foloseau ca materie primă marmura extrasă din aceste construcții.
Din fericire, unele opere de artă și elemente arhitectonice de decor au scăpat. Coloane și arhitrave se
găsesc azi în structura domului din Pisa, în bazilica Santa Maria in Trastevere, la Florența, în multe
alte locuri și cine mai știe pe unde. De aici sunt și cele două bazine ale fântânilor din fața Palatului
Farnese, sediul Ambasadei Franței la Roma, precum și cele două statui ale lui Hercule, aflate la
Muzeul arheologic din Napoli și la Palatul Bourbonilor de la Caserta și multe altele. Iar dacă ajungeți la
Roma, în Piazza S.Eustachio, pe lângă una din cele mai bune cafele, găsiți o altă fântănă simplă, dar
foarte frumoasă, provenind din termele lui Nero, asemănătoare cu cea din fața Academiei Franței la
Roma. Astfel că, dacă avem puțină imaginație și studiem un pic de istorie, dar, mai ales, avem șansa
de a ajunge la Roma, din câteva ruine putem recrea o fărâmă din extraordinara Romă antică.