Ministerul Educatiei Tineretului si Sportului

Facultatea:Stiinte Economice

REFERAT
Pe tema: Inflatia

A elaborat: Tibuh Victoria CON 903

Chisinau 20
 INFLAŢIA
1. INFLATIA - NOTIUNI GENERALE

Beneficiem de o descriere metaforica a inflatiei înca în secolul al XVI-lea, (în Miroir des Français
publicata la Nancy în 1581): „Dezordinea dezordinilor este asa de mare astazi la toate marfurile, încât, daca
lucrurile nu sunt îmbunatatite si însanatosite, exista temerea sa fie nevoite, în scurt timp, pentru hrana unui om
de tot atâta aur si argint cât greutatea sa”. Deci inflatia este o „dezordine a dezordinilor” din economie pentru ca
ea atinge moneda care masoara valoarea tuturor lucruri 14414k102o lor. O alta definitie care descrie
simptomele inflatiei dar nu spune nimic despre cauzele sau consecintele ei este data de economistii Laidler si
Parkin în 1975: „Inflatia este fenomenul de crestere continua a preturilor sau de depreciere continua a valorii
banilor”. Definitia lui Brofenbrenner si Holzman din 1963 este mai plastica: „Inflatia este o stare de
generalizare a excesului de cerere, în care „prea multi bani alearga dupa prea putine bunuri”.

În literatura economica întâlnim o serie de termeni legati de inflatie: deflatie, dezinflatie, stagflatie, slumflatie,
inflatie importata. Deflatia este un proces monetar-material caracterizat prin scaderea durabila, pe termen lung a
nivelului preturilor. Dezinflatia este un proces monetar-real care se manifesta prin încetinirea durabila si
autoîntretinuta a ratei de crestere a nivelului general al preturilor. Ea exista într-o tara unde rata cresterii
preturilor este mai mica într-un an, fata de anul precedent. Dezinflatie competitiva exista atunci când o tara
reuseste sa aiba o moneda puternica si o inflatie mai redusa decât a tarilor partenere. Stagflatia presupune
cresterea în paralel a inflatiei si a somajului. Inflatia este rapida iar PIB stagneaza sau creste foarte lent.
Slumflatia presupune o inflatie accelerata pe fondul scaderii PIB. Declansarea fenomenului inflationist poate fi
urmarea importarii acestuia din alte economii, mai ales atunci când moneda importatorilor e mai slaba decât a
exportatorilor de inflatie.

Manifestarile specifice fenomenului inflationist sunt: cresterea preturilor, deficitul schimburilor cu strainatatea,
scaderea calitatii vietii, cresterea armatei de someri, conflicte salariale, falimentul unitatilor neeficiente.

În mecanismul de producere a inflatiei distingem patru etape: declansare, derulare, extindere si stagnare.
Declansarea inflatiei este provocata de o serie de dezechilibre. Abaterile cererii agregate în raport cu oferta
agregata, existenta si lansarea continua pe piata a unor cantitati mari de bani, dezechilibrul între rata consumului
si rata investitiilor, majorarea cheltuielilor bugetare si cresterea lenta a veniturilor (deficitul bugetar), cresterea
preturilor ca urmare a costurilor în crestere si a zvonurilor existente, intensificarea relatiilor de creditare prin
crearea banilor de cont, concurenta si diferenta de productivitate la producator, calitatea si strategia actului de
guvernare, conditiile internationale de racordare a economiei nationale la economia mondiala, sunt numai
câteva dintre acestea. Dupa declansarea fenomenului inflationist economistul M. Flamant a evidentiat existenta
a trei momente intermediare. Cresterea tensiunii inflationiste prin accentuarea dezechilibrului cerere-oferta în
sectoarele importante ale economiei, este urmata de presiunea inflationista, adica de cresterea autoîntretinuta, de
ansamblu a preturilor si de al treilea moment care este socul inflationist, urmare a primelor doua faze sau a unor
evenimente deosebite (socuri petroliere). Continutul celorlalte trei etape este sugerat de însasi denumirea lor:
derulare, extindere, stagnare.

2. EFECTE ALE INFLATIEI

În primul rând, inflatia duce la redistribuirea veniturilor si a averii membrilor societatii. De pilda, se poate profita
de procesul inflationist cu ocazia recurgerii la credite pentru cumpararea de locuinte. Aici este vorba de faptul
ca, în urma cresterii preturilor si a devalorizarii banilor, achitarea ratelor va fi mult mai usoara. În schimb, altii
vor cunoaste pierderi din cauza inflatiei deoarece dispun de numerar, hârtii de valoare, care sunt supuse unui
proces de depreciere. Sunt dezavantajati din cauza inflatiei cei care traiesc dintr-un venit fix, ca de exemplu,
salariatii, pensionarii etc. Dar efectele negative ale inflatiei se pot contracara. De pilda, în tarile cu economie de
piata sunt majorate salariile, pensiile, bursele, ajutoarele sociale etc., pe masura ce are loc cresterea ratei
inflatiei masurata cu ajutorul IPC (Indicele Preturilor de Consum). Pentru a opri procesul de redistribuire a
veniturilor are loc adaptarea continua a ratei dobânzii la rata de crestere a inflatiei.

Un alt aspect negativ al inflatiei este legat de distorsiunile aparute în raporturile relative ale preturilor. Aici este
vorba de cresterea foarte diferita a preturilor bunurilor, ceea ce are consecinte nedorite asupra raportului de
schimb între producatori si consumatori, asupra structurii productiei, alocarii resurselor si eficientei economice.
 3. MASURAREA INFLATIEI

Masurarea inflatiei se face cu ajutorul indicatorilor de preturi. Cel mai important indice de preturi este “Indicele
Preturilor de Consum” (IPC). Acest indicator masoara costul vietii, oferind informatii pretioase despre nivelul de trai
dintr-o tara. Marimea costului vietii depinde de nivelul cheltuielilor curente efectuate într-o anumita perioada de
timp, de regula un an, pentru procurarea de bunuri alimentare, nealimentare si servicii necesare consumului
populatiei. Acestea sunt cheltuielile care intra în structura “cosului de piata al consumatorului”. Pentru calculul IPC
în SUA, de exemplu, se urmaresc 265 grupe de bunuri procurate de consumatorii din 85 de orase.

Un alt indicator al preturilor este “Indicele Preturilor de Productie” (IPP), un indice al comertului cu
ridicata care în SUA, se calculeaza urmarind evolutia preturilor a 3400 de bunuri.

“Deflatorul PNB” este un indice al preturilor pentru întregul PNB si se calculeaza ca un raport între PNB
nominal si PNB real.

Pe baza acestor indicatori se calculeaza rata inflatiei:

, unde I poate fi IPC, IPP sau deflatorul PNB.

4. TIPURI DE INFLATIE. CAUZELE INFLATIEI.

Prin prisma câtorva criterii de clasificare vom reliefa principalele tipuri de inflatie:

de clasificare Tipuri de inflatie

e functionare a mecanismului pietei Inflatie deschisa si reprimata
e crestere a preturilor Inflatie moderata, galopanta si hiperinflatie
le inflationiste Inflatie anticipata si neanticipata
dintre ritmul cresterii preturilor si cel al salariilor
Inflatie echilibrata si dezechilibrata
inflatiei Inflatie provocata de cerere si prin costuri

Orice exces de cerere (insuficienta a bunurilor sau fortei de munca) conduce la o crestere a preturilor si salariilor.
Daca inflatia e deschisa economia continua sa functioneze cu un mecanism în care preturile sunt fixe. Inflatia
reprimata apare atunci când controlul guvernamental împiedica cresterea preturilor bunurilor de consum si a
salariilor. Înseamna ca excesul de cerere este doar reprimat nu si redus. Când controlul guvernamental înceteaza
trebuie sa ne asteptam la cresteri de preturi si salarii.

Când rata inflatiei are o singura cifra vorbim de inflatie moderata (la 2-3% inflatia este „târâtoare”). Când aceasta
are doua, trei cifre avem de-a face cu inflatie galopanta, iar când nivelul general al preturilor creste cu peste
50% lunar avem hiperinflatie. Fenomenul hiperinflationist a aparut dupa primul razboi mondial în Germania,
Polonia, Austria, Rusia si Ungaria iar dupa al doilea razboi mondial în tari sud-americane. Cel mai virulent
fenomen hiperinflationist a fost hiperinflatia germana, dupa razboiul din 1914-1918. În 1919 preturile au crescut
de 6 ori, dupa 18 luni de stabilitate au mai crescut de 2 ori, ca mai apoi, în câteva luni, sa creasca de 40 de ori.
Ultimele luni ale falimentului marcii au devenit o nebunie colectiva. Salariile se plateau în fiecare zi iar cu sacii
de bani primiti fiecare alerga la piata înainte de scumpirea de dupa-amiaza ( livra de unt – 433 gr. costa 3400 de
marci în februarie 1923, 26 de miliarde de marci la 29 octombrie si 280 de miliarde la 5 noiembrie). Deoarece
mecanismele inflatiei reproduc, în mic, pe cele ale hiperinflatiei se cuvine sa desprindem caracteristicile
acesteia.

1. În perioade de hiperinflatie deficitul statului atinge sume colosale (La începutul anului 1923 în Germania
impozitele si taxele adunate de la populatie nu acopereau decât o treime din cheltuielile publice iar la sfârsitul
anului acopereau numai 1% din acestea. Solutia a fost rotativa de bani care alimenta 99% din bugetul de stat.
Urmarea imediata a fost pierderea încrederii în institutiile nationale cele mai respectabile, moneda si statul).

2. Cantitatea de moneda creste excesiv (imprimeriile germane lucrau zi si noapte pentru a tipari bani; cea mai
mica greva într-o imprimerie capata forma unei catastrofe nationale).
 3. Moneda nationala îsi pierde întreaga valoare în raport cu monedele straine
(un dolar se schimba pe 11 miliarde de marci germane, rata de schimb
modificându-se la fiecare minut).

Printre tarile care au cunoscut în ultimii ani cresteri ale preturilor de peste 100%
pe an si unele chiar dublarea preturilor la fiecare luna amintim: Bolivia,
Brazilia, Israel, Polonia, Rusia.

Inflatia neanticipata, numai, este cea care afecteaza productia si ocuparea fortei
de munca. În cazul inflatiei asteptate toate neajunsurile au fost prevazute si ca
atare contracarate prin preturi indexate.

Când ritmul de crestere a salariilor tine pasul cu ritmul de crestere a preturilor vorbim de inflatie echilibrata iar
atunci când ritmul de crestere al preturilor îl devanseaza cu mult pe cel al salariilor, fenomenul este resimtit acut
si inflatia este dezechilibrata.

Literatura economica este unanima în a cauta adevaratele cauze ale inflatiei în modificarea structurii cererii si
ofertei agregate. Factorii care determina cresterea cererii globale sunt tot atâtia factori care determina
declansarea inflatiei. Printre ei se numara: sporirea înclinatiei spre consum si variatia cheltuielilor individuale
cu investitiile în sectorul privat, cresterea cheltuielilor guvernamentale, sporirea ofertei de bani, combinatia
dintre ultimele doua, cresterea exporturilor într-o economie deschisa.

Teoria lui Keynes, monetaristii, teoreticienii scolii asteptarilor rationale considera ca esenta inflatiei provocata de
cerere consta în aceea ca, cantitatea de bani depaseste cantitatea de bunuri oferite, în conditiile ocuparii depline
a fortei de munca. În figura de mai jos economia este în stare de ehilibru în punctul E. În urma largirii cererii
agregate, curba CA se deplaseaza spre dreapta si devine CA’. Noul punct de echilibru este E’. Nivelul preturilor
cunoaste o crestere, deci s-a produs inflatia.

Inflatia provocata de costuri se deosebeste de inflatia provocata de cerere prin faptul ca preturile si
salariile cunosc o crestere chiar înainte de a se ajunge la folosirea deplina a fortei de munca. Acest tip de inflatie
nu a fost prezent la începuturile economiei de piata. A aparut în perioada anilor ’30 – ’40, fiind provocata, dupa
parerea unor specialisti, de cresterea salariilor.

În ultimul timp, datorita socurilor din domeniul petrolului si al materiilor prime din anii ’73 – ’79, inflatia
provocata de costuri revine în actualitate. Principalele socuri petroliere (cresterea spectaculoasa a pretului
petrolului) s-au succedat cronologic astfel : 1951 (Iran), 1973 (razboiul dintre Israel si tarile arabe), 1980
(razboiul dintre Iran si Irak), 1991 (razboiul din Golf pentru eliberarea Kuweitului), 2003 (razboiul din Irak).
Figura de mai jos prezinta grafic tipul de inflatie provocata de costuri.

Tipurile de inflatie prin costuri sunt de mai multe feluri: inflatie exogena prin costuri, inflatie prin preturi relative
sau pretentii legate de venituri si inflatie de inertie.

1. Preturile de import ridicate pentru bunurile intermediare (vezi socul petrolului), adaosurile mari practicate
de firme si aducatoare de profituri substantiale, salariile nejustificat de mari, rezultat al negocierilor între
patronat si sindicate sunt tot atâtea cauze ale inflatiei prin costuri.

2. Agentii economici, de regula, compara produsul lor (sau pretul factorilor de productie) cu produsele (sau
pretul factorilor) altor agenti economici. Un caz particular îl constituie modelul comportamental în care un
agent încearca sa mentina o relatie fixa între pretul (sau salariul sau) si cel al unui grup de referinta, mentinând
în mod artificial un anume nivel al pretului pe care nu-l justifica cheltuielile de productie. Preturile mari vor
conduce la inflatie.

3. Gospodariile casnice si firmele încearca sa-si protejeze venitul real dorit ajustându-si nivelul salariilor si
preturile lor la inflatia viitoare asteptata. În masura în care cresterea nivelului preturilor este rezultatul unei
încercari de protejare a venitului real al agentilor sau grupurilor de agenti, aceasta inflatie poate fi denumita
„inflatie de inertie”.
 Inflatia provocata de costuri duce la cresterea preturilor de la Ip la Ip’. Curba OA
se deplaseaza în sus si devine OA’ în conditiile folosirii incomplete a fortei de
munca. Deci, s-a produs socul ofertei. Deoarece nu se declanseaza tot timpul
un soc al cererii sau al ofertei inflatia se desfasoara, de regula, în acelasi ritm
având de a face cu o inflatie inertiala.

În aceste conditii curbele OA si CA, din figura 7.4.c se deplaseaza în sus,

punctul de echilibru mutându-se în E’, apoi în E”. Preturile vor cunoaste o
crestere cu acelasi procent în fiecare an (de exemplu 6%).

Când în cadrul economiei se observa existenta inflatiei inertiale curbele

OA si CA se deplaseaza împreuna.

În conditiile inflatiei inertiale exista posibilitatea aparitiei stagflatiei, care înseamna prezenta unei inflatii
accentuate în perioade cu somaj mare. Un asemenea caz este evidentiat cu ajutorul figurii alaturate (noul punct
de echilibru E’’’).

În concluzie, cei doi factori care, la nivelul fiecarei firme, apasa asupra preturilor sunt costurile si cererea. Pentru
ansamblul economiei efectul cresterii preturilor asupra salariilor si al salariilor crescute asupra maririi costurilor
declanseaza spirala inflationista. Conditiile economice generale care activeaza bucla inflatiei sunt:

- o crestere a contributiilor sociale sau fiscale ale firmelor mareste costurile, provoaca o crestere a preturilor
si activeaza spirala inflationista.

- o explozie a preturilor la materiile prime importate creste costurile, declanseaza cresterea preturilor si
porneste spirala inflationista.

- crearea excesiva de moneda (datorita deficitului bugetar sau unui exces de credit) actioneaza asupra cererii
si da posibilitatea cresterii preturilor.

Statul, bancile, particularii sunt principalii vinovati de inflatie în opinia lui Michel Didier. Statul anticipeaza în
calculele sale cresterea preturilor si îsi încaseaza veniturile fiscale si cotizatiile indexate în functie de preturile
crescute. Marind fiscalitatea, ridicând rata cotizatiilor sociale el nu face altceva decât sa relanseze în mod
deliberat cresterea preturilor. Rata dobânzii practicata de banci pentru împrumuturile acordate urmeaza
îndeaproape cresterea preturilor. Ca atare, ele nu sufera de pe urma inflatiei, din contra, profita de orice crestere
a ratei dobânzii. Inflatia e benefica pentru acei agenti economici particulari care se pot îndatora dar îi
dezavantajeaza pe cei ce nu se pot împrumuta (cei saraci nu ofera garantii) si pe cei bogati carora le
devalorizeaza economiile. Luati individual ei nu sunt vinovati de inflatie însa, în mod colectiv, ei contribuie la
aceasta cerând cresteri de salarii care relanseaza cursa preturilor. La ansamblul bilantului unei întreprinderi
valoarea activului (cladiri, masini, stocuri) urmeaza cresterea preturilor. În schimb, valoarea reala a datoriilor de
rambursat se reduce în fiecare an, o data cu cresterea preturilor. Ca atare, inflatia conduce la un transfer
financiar dinspre cei care împrumuta spre marile întreprinderi. Pentru ca o firma sa-si poata bloca preturile ar
trebui ca simultan salariile sa înceteze sa creasca, ratele dobânzilor sa scada, impozitele si contributiile sociale
sa fie stabilizate.

5. CAI DE COMBATERE A INFLATIEI

Antidotul împotriva inflatiei se compune în opinia multor economisti din urmatoarele patru ingrediente: blocarea
preturilor, blocarea monedei, blocarea cheltuielilor publice, blocarea veniturilor si costurilor.

Câteva din caile de lupta împotriva inflatiei sunt formulate mai jos:

1. Evitarea crearii suplimentare de moneda si deci limitarea creditului care va duce la cresterea ratei dobânzii.
Aceasta poate fi o cale simplista deoarece o întreprindere careia îi este refuzat creditul renunta la o investitie.
Urmarea va fi cresterea somajului înaintea reducerii inflatiei. Din practica tarilor dezvoltate se poate trage
concluzia ca politicile de austeritate monetara sunt eficace numai daca sunt aplicate pe o durata suficient de
mare si daca se accepta un somaj ridicat.
 2. Limitarea cheltuielilor bugetare de catre guvern echivaleaza cu o
comanda sociala mai redusa pentru firme ceea ce va conduce la un somaj
mai mare. Dar nu e sigur ca somajul mai mare va reduce inflatia deoarece
somerii fac presiuni asupra costurilor prin pretentiile de majorare a
ajutoarelor de somaj.

3. Blocarea salariilor este o cale de stopare a inflatiei dar poate degenera în

conflict social generalizat.

4. Efecte durabile în lupta împotriva inflatiei se vor obtine numai prin

cresterea productivitatii muncii si prin întarirea concurentei. Cresterea
productivitatii poate fi sustinuta numai prin investitii în tehnica noua,
cercetare, în general în progres tehnic.

6. LEGATURA SOMAJ – INFLATIE

În perioada anilor ’60 W. Phillips a început studiul cuantificarii factorilor care duc la inflatie. El a evidentiat
empiric legatura ce se stabileste între somaj, preturi si salarii, construind curba care îi poarta numele (figura de
mai jos).

Scala verticala din dreapta indica cresterea salariilor fiind mai ridicata cu doua procente fata de scala din stânga.
Cele doua procente reprezinta cresterea productivitatii muncii. Cresterea salariilor ca urmare a cresterii
productivitatii muncii nu genereaza inflatie, deci nu se ia în calcul.
Deplasarea spre stânga pe curba Phillips duce la cresterea preturilor si a
salariilor, pe de o parte, si la reducerea somajului pe de alta parte. Deci,
exista o constrângere în a alege între inflatie si somaj, între ele existând o
relatie invers proportionala.

În 1982 a fost contestata curba Phillips elaborata în 1960. Noua curba

demonstra ca între rata somajului si rata inflatiei nu exista pe termen lung
nici o legatura. Se impunea, de asemenea, sa se faca distinctie între rata
inertiala si rata efectiva a inflatiei. Inflatia inertiala se întâlneste la aceea
rata care poate fi luata în calcul la un moment dat sau care poate fi
prevazuta. socurile frecvente din economie determina însa ca rata efectiva a
inflatiei sa nu coincida cu rata inertiala, asteptata a inflatiei. Noul model al
curbei Phillips apare în figura 7.6.b.

Graficul ne permite analiza etapelor ciclului de afaceri.

1. În prima perioada economia se gaseste la începutul curbei Phillips pe termen scurt în punctul A. somajul se
afla la nivelul sau natural.

2. În cea de-a doua perioada datorita cresterii productiei, proprie perioadei de avânt, scade rata somajului.
Economia se misca spre stânga pe curba Phillips pe termen scurt. Inflatia creste prin trecerea din punctul A în
punctul B.

3. Când constata ca a avut loc cresterea inflatiei oamenii iau în calculele lor pentru viitorul apropiat aceasta
noua rata ridicata. Deci, rata inflatiei inertiale creste. Curba Phillips pe termen scurt se deplaseaza în sus (CPS
devine CPS’). Cu toate ca în punctul C rata somajului este aceeasi cu cea din punctul B, inflatia este mai
ridicata, în ea regasindu-se rata inertiala mai mare.

4. Cresterea economica nu este însa de lunga durata. La un moment dat apar factori care actioneaza împotriva
cresterii rapide (încetinirea cresterii masei monetare dictata de oficialitatile financiare). În consecinta, se
manifesta tendinta de scadere, de restrângere a productiei.
5. O data cu restrângerea activitatii economice rata somajului revine la rata sa naturala (în punctul D al curbei
CPS’). Se poate constata ca rata somajului la punctul D este identica cu cea de la punctul A, iar rata inflatiei
este mai ridicata. Explicatia consta în cresterea ratei inertiale prin trecerea ei din punctul A în D.

Ciclul descris mai sus poate actiona si invers, când economia intra într-un “ciclu restrictiv”. În acest caz
creste somajul, scade rata efectiva a inflatiei, precum si cea inertiala, în final revenindu-se la rata naturala a
somajului.

Atunci când rata somajului deviaza de la rata sa naturala, în general, se schimba si rata inflatiei. Daca, de
exemplu, rata efectiva a somajului se gaseste sub nivelul ratei sale naturale, atunci inflatia va creste an de an.
Acest proces inflationist se opreste când somajul revine la rata sa naturala.

Când rata somajului este mai mare decât rata sa naturala, inflatia va cunoaste procesul de reducere. Ea se
va stabiliza când somajul efectiv se va gasi la nivelul ratei sale naturale. În astfel de conditii inflatia nu va
creste, dar nici nu va scadea. De aceea, pe termen lung singurul nivel al somajului care se împaca cu o inflatie
stabila este rata naturala a somajului. Asadar, curba Phillips pe termen lung se prezinta ca o linie dreapta
verticala, care se suprapune peste linia ratei naturale a somajului.

Din analiza de mai sus rezulta doua concluzii cheie pentru politica economica. Este vorba, în primul rând,
de faptul ca exista un nivel al somajului pe care economia îl va suporta pe termen lung (rata naturala a
somajului). O tara nu poate ramâne mult timp sub rata naturala a somajului fara ca aceasta sa nu duca la
declansarea spiralei crescatoare a inflatiei. În al doilea rând, se poate stapâni si curba Phillips pe termen scurt.
Actionând astfel ca rata somajului sa scada sub nivelul ratei sale naturale, temporar va exista un somaj scazut,
dar va trebui suportata o inflatie crescatoare. Este valabil si reversul problemei: cu un somaj ridicat se poate
reduce inflatia.

INFLATIA LINII GENERALE

Termen larg folosit pretutindeni, inflatia continua sa ramana insuficient conturata. Procesul inflationist a
aparut cu mult inainte ca stiinta economica. Fiind, inainte de toate un proces monetar, precizarea naturii
inflatiei se poate face in corelatie cu formele istorice pe care le-au imbracat banii.
Initial s-a manifestat sub forma dezvoltarii mascate a monedelor din metale pretioase, acest proces fiind
cunoscut in prezent sub denumirea de inflatie monetaro-baneasca . Elementele definitorii ale acestei
inflatii sunt : separarea continutului nominal al monedelor metalice (mai mare) de continutul lor real
(mai mic); transformarea existentei monedei aglomerarea circulatiei cu monede ieftine fara valoare
deplina; scaderea puterei de cumparare a monedelor falsificate.
Inflatia banilor de hartie convertibili in aur a fost cea de de-a 2-a forma de inflatie. In perioada formarii
economiei de piata in Europa, tinerele state au fost preucupate de lichidarea haosului monetar specific
epocii feudale tarzii, haos ce atins cote inalte in sec. XVI-lea. S-a actionat pentru sisteme banesti stabile
si o circulatie monetara sanatoasa (normala) acestea bazandu-se pe etalonul aur. Cand banii de hartie
inlocuiau realmente aurul monetar, miscarea semnelor valorii oglindea legile circulatiei banilor – aur cu
valoare deplina. De altfel, acestea puteau fi convertiti liber in aur. Corespunzator, cantitatea banilor de
hartie se limitau la aurul pe care acesti bani il reprezentau in circulatie. In aceasta situatie, inflatia nu
putea sa apara, ea nu avea baza de desfasurare.
Dar, relativ repede, canalele circulatiei banesti au inceput sa se aglomereze. Intr-o anumita perioada, acestea
s-a datorat insuficientei cantitatii de marfuri aflate in circulatie. Daca banii de hartie intreceau propria
lor masura (daca ei depaseau cantitatea monedelor de aur cu aceeasi denumire ce ar fi trebui sa circule),
acesestia se discreditau in fata agentilor economici. Scaderea puterii de cumparare a banilor aflati in
circulatie antrena crestera preturilor. Inflatia de acest gen aparea atunci cand cantitatea banilor de hartie
aflata in circulatie o depasea sensibil pe care rezulta din raportul dintre masa de aur monetar si etalonul
aur (o cantitate de aur ce era asezata la baza unei unitati banesti)
Prabusirea etalonului aur a creat premisele unei noi forme de inflatie –inflatia banilor de hartie neconvenabil
in aur. Acum, existenta functionala a banilor de hartie o absoarbe pe cea materiala. Ca urmare, in
conditiile cand singurile elemente de stabilitate si normalitate monetara decurg din cursul fortat al
banilor si din increderea populatiei in buna lor functionare, inflatia poate sa apara ca un proces ce “iese”
din cadrul normalului monetar, ce pune in evidenta un excedent de bani.
O asemenea inflatie face obiectul acestui capitol. Aceasta delimitare istorica nu inseamna nicidecum ca
sarcina noastra se simplifica foarte mult. Formele pe care le-a cunoscut inflatia banilor neconvertibili in
 aur si a celor neconvertibili in general au fost si sunt destul de diferite in timp si spatiu. Ele s-au
diversificat si mai mult pe seama realitatilor din tarile foste socialiste. Ca urmare, problema naturii
inflatiei ramane actuala si complexa.
Punctele de vedere cu privire la natura inflatiei.
In literatura de specialitate se utilizeaza diferite criterii de delimitare a formelor inflatiei. Din punct de vedere
al intensitatii intalnim:
-inflatia moderata caracterizata printr-o crestere medie anuala a preturilor si serviciilor de 3% - 4% care duce
la deprecierea lenta si progresiva a banilor, fara zguduiri economice.
-inflatia deschisa in care cresterea anuala a preturilor este intre 5% si 10% si este insotita de cresteri
economice mai reduse sau chiar stagnari
-inflatia declarata, in care preturile cresc anual cu 10%-15%
-inflatia galopanta, in care preturile si tarifele cresc annual cu mai mult de 15%, provocand mari dezechilibre
economice si sociale
-hiperinflatia, forma cea mai periculoasa si excesiva a inflatiei la care preturile cresc la intervale scurte de
timp, antrenand dezechilibre generale in economia nationala
-dezinflatia se manifesta prin incetinirea durabila si autointretinuta a ritmului de crestere a nivelului general al
preturilor
-cresterea economica neinflationista este o inflatie moderata insotita de o crestere economica mai mare decat
inflatia
-cresterea economica inflationista releva un ritm pozitiv de crestere a productiei nationale, insotit de o rata a
inflatiei mai inalta decat cea a dinamicii economice
-stagflatia desemneaza acea situatie din economia in care coexista inflatia cu lipsa de crestere economica
-slumpflatia sintetizeaza coexistenta inflatiei galopante cu recesiunea economica
Fiind un fenomen deosebit de complex, inflatia se poate masura si ilustra prin utilizarea simultana a mai
multor inidici si indicatori, fiecare din acestia evidentiind o anumita fateta a inflatiei. Cei mai importanti
sunt:
-diferenta dintre cererea solvabila si oferta reala de marfuri, bunuri si servicii
-indicele general al preturilor
-indicele preturilor de consum
-indicele costului vietii
-scaderea de cumparare a banilor pe piata interna si cea externa
-depasirea de catre masa monetara in circulatie a produsului national
Exprimarea absoluta a inflatiei se determina ca diferenta dintre cererea absoluta nominala si cantitatea reala
de bunuri si servicii pe care le pot oferi spre vanzare agentii economici.
Indiferent de cauza declansarii inflatiei, desfasurarea ei, perpetuarea si agravarea inflatiei are determinari
multifactoriale. In conditiile economiei actuale, inflatia are la baza factori de ordin economic, monetar
socio-politic, de natura interna si externa care actioneaza simultan si se influienteaza reciproc.
Inflatia monetara
Se datoreaza introducerii si mentinerii in circulatie a unei mase monetare excedentare raportata la cantitatea
de bunuri si servicii de pe piata. Excedentul de masa monetara poate fi determinat de:
-emisiunea de moneda
-crearea de moneda scripturala
-controlul insuficient al puterii asupra emisiunii de moneda
-cresterea vitezei de circulatie a banilor
-scaderea increderii in moneda nationala
Inflatia prin cerere este un fenomen de crestere a pretului provocata de o situatie de dezechilibru intre o cerere
agregata solvabila prea mare in raport cu oferta agregata la un anumit pret. In conditii normale, excesul
de cerere stimuleaza marirea productiei. Daca insa cresterea volumului cererii nu determina o crestere
corespunzatoare a productiei, a ofertei, preturile cresc si se manifesta fenomenul inflational.
Excesul cererii de consum a populatiei poate constitui, uneori, factorul principal al inflatiei. Cresterea cererii
de consum a populatiei pote sa provina dintr-o utilizare excesiva a economiilor banesti. Ea pote avea ca
sursa si cresterea excesiva a salariilor, fara o crestere corespunzatoare a productiei sau a productivitatii
muncii.
O alta cauza a inflatiei prin cerere este excesul cererii guvernamentale peste posibilitatile bugetare curente.
Inflatia prin oferta
Dezechilibrul inflationist dintre cerere si oferta este explicat adeseori prin insuficienta ofertei, prin penuria de
bunuri materiale si servicii pe piata.
Inflatia prin costuri
Inflatia prin costuri exprima acea crestere inflationista a preturilor datorata cresterii elementelor ce intra in
preturi (materii prime, salarii, beneficii).
Consecintele inflatiei sunt examinate prin prisma deprecierii monetare.
-consecintele inflatiei sunt receptionate in primul rand de agentii economici cumparatori
-sub incidenta inflatiei cad economiile agentilor economici diminuandu-li-se resursele datorita scaderii puterii
de cumparare a banilor.
-inflatia ii dezavantajeaza pe creditori
-in timpul inflatiei productia scade
-inflatia elimina o parte din resursele acumulate
-inflatia pune deacord capacitatile de productie cu cerintele sociale reale
-inflatia constituie un factor dezorganizator al oricarei economii nationale
-descurajeaza investitiile productive, de lunga durata
-genereaza si extinde somajul
-afecteaza caderea societatii civile
-accentuiaza deprecierea monedei nationale
Pentru combaterea inflatiei factorii de decizie trebuie sa aiba in atentie franarea cresterii masei monetare si a
preturilor, atragerea economiilor banesti si transformarea lor in capitaluri active, revalorizarea banilor,
reducerea cererii agregate, reducerea incertitudinilor etc. Succesul presupune inglogarea unor astfel de
masuri in pachete care sa se completeze cat mai bine pe termen mediu si lung.

Cauzele inflatiei
Inflatia contemporana reprezinta un dezichilibru structurat monetaro-real, care exprima existenta in circulatie
a unei mase monetare ce depaseste nevoile economiei, fapt ce antreneaza deprecierea banilor
neconvertibili in aur si a celor neconvertibili in general, ca si cresterea durabila si generalizata a
preturilor.
In manuale si tratate, cauzele inflatiei sunt analizate pe rand (dupa principiul caeteris parsibus), fiecare dintre
acestea generand o forma specifica de inflatie. In momentul dat al analizei.
Adesea inflatia este explicata doar prin emisiunea excesiva de semne banesti (inflatia prin moneda).
Economistul american M.Friedman afirma ca inflatia este legata mai ales de oferta de moneda,
suplimentarea acesteea decurgand din deciziile agentilor economici specializati in sensul sporirii
activelor lor de (bani de credit).
Un loc aprte ocupa acele conceptii care considera drept cauza principala (unica) a inflatiei insuficienta
productiei (inflatia prin oferta). Sporirea veniturilor, indeosebi a salariatilor, nu este compensata printr-o
crestere corespunzatoare a productivitatii. Apare, astfel o penurie de bunuri materiale si de servicii.
Specialistii numesc un asemenea dezichilibru inflatie reala.
Cresterea substantiala a creditului duce relativ repede la dezichilibrul inflationist, la excesul de crestere
nominala pentru bunurile de consum (inflatie pe credit). In anumite conditii, profiturile cresc mai incet
decat masa economiilor disponibile ale inreprindelor. Ca urmare, guvernele cauta sa promoveze
programe proprii de investitii, pe seama bugetului.
BIBLIOGRAFIE

Kiss, F., Cocheci Delia, (1993). Economie contemporana. Introducere în micro si

macroeconomie

Scribd.com

Sonea, stefan, (1995). Economie generala – macroeconomie

Whitehead, Geoffrey, (1997). Economia, Editura Sedona, Timisoara

Economie.md

Ecb.int

XXX , Dictionar Macmillan de Economie Moderna, (1999). Editura Codex, Bucuresti