Personale:

Morfologia - propriu-zise: eu, tu el, ea, noi, voi, ei, ele, îmi, îţi, mă, te, le etc.
Studiază părţile de vorbire şi modificarea lor. - de politeţe: Dvs., d-ta, d-lui, d-lor, mata, d-ei, d-sale, Măria ta etc.
10 p. de vorbire – 6 flexibile: subst., art., adjec., numer., pronum., verbul. - de întărire: însuşi, însăşi, înseşi, singur, singură, însămi, însăţi etc.
- 4 neflexibile: adv., prep., conj., interj. - reflexive: pe sine se, sieşi, îşi, şi, + neaccent. personale.
Nepersonale:
Substantivul (s) – indică numele - posesive: (a, al, ai, ale) mea, ta, sa, voastră, lor, noastră etc.
Caracteristicile: - demonstrative: acesta, aceasta, aceea, aceia, acela, aceluia etc.
1. Comune/proprii: carte, caiet/Maria, Chişinău, Moldova, Dubăsarii Vechi - relative: care, cine, ce, cît, cîţi, cîte, căruia, cărora, cel ce etc.
2. Simple/compuse/loc: şcoală, geam/floarea-soarelui, bunăvoinţă/soare cu dinţi - interogative: care?, cine?, ce?, cît?, cîţi?, cîte?, căruia? etc.
3. Declinarea: I-a, -ă; III-e, luni-vineri; II-toate celelalte - nehotărîte: cineva, careva, oricine, altul, fiecare, ceva, cîtva etc.
4. Articulat sau nearticulat: eleva-elevă, copilul-copil - negative: nici unul, nici una, nimeni, nimic, nici unele, nici unii etc.
Categoriile: Analiza substantivului Notă: Cînd pronumele determină un nume, are valoare adjectivală. F.S. –Atr.
5. Genul: - masculin: un băiat – doi băieţi; 1. Comun/propriu Analiza pronumelui: tipul (personal/nepersonal), simplu/compus, genul, numărul, cazul,
- feminin: o floare – două flori; 2. Simplu/compus/locuţiune accentuat/neaccentuat, persoana, funcţia sintactică.
- neutru: un dulap – două dulapuri. 3. Declinarea
6. Numărul: - singular: o floare, un băiat, un dulap; 4. Genul
Numeralul (n) – exprimă un număr.
- Tipul: cardinale şi ordinale
- plural: flori, băieţi, dulapuri. 5. Numărul
- Simple: unu, zece, suta, mie, milion miliard etc.
7. Cazul: N(cine? ce?): cartea, mama, şcoala, tata; 6. Cazul
- Compuse: începînd cu unsprezece, doisprezece, cincisprezece etc.
G(a, ale, ai, al) cui? : a cărţii, mamei, şcolii, tatei; 7. Determinarea
- Cardinale: propriu-zise: unu…milion, 7, 20, 50, 273, 1501 etc.
D(cui?) : cărţii, mamei, şcolii, tatei; 8. Funcţia sintactică
fracţionare: doime, treime, pătrime, cincime, şesime, optime etc.
Ac.(pe cine? ce?): pe cartea, pe mama, pe şcoala;
multiplicative: îndoit, întreit, însutit, înzecit, înmiit etc.
V – cărticico, mămico, tăticule.
distributive: cîte unul, cîte zece, cîte o sută, cîte o mie etc.
8. Funcţia sintactică: toate, afară de PV.
colective: amîndoi, tustrei, toţi şapte, toţi nouăzeci etc.
Articolul (a) – însoţeşte un nume şi are 3 categorii: adverbiale: o dată, de două ori, de şapte ori, de o sută de ori etc.
- substantival; hotărît: N. Ac. -l, -le, -a/-i, -le; G. D. lui, i/-lor. - Ordinale: primul, întîiul, (a, al) doilea, treilea, patrulea, optulea etc.
nehotărît: N. Ac. un, o/nişte, unii, unele; G.D. unui, unei/unor. Analiza numeralului: Tipul, simplu/compus, genul, cazul, funcţia sintactică.
- posesiv (genitival): al, a, ai, ale. Verbul (v) – arată acţiune, stare sau existenţă.
- demonstrativ (adjectival): N. Ac. cel, cea/cei, cele; G. D. celui, celei/celor. Predicative – singure alcătuiesc predicatul, sînt la moduri personale
categoria, genul, numărul, cazul.
Analiza articolului: Nepredicative – auxiliare, ajută la formarea timpurilor comp.: a fi, a avea, a vrea
- copulative, formează PN: a fi, a deveni, a ajunge.
Adjectivul (adj.) – exprimă însuşirea unui nume. Personale – se referă la un subiect. Copiii aleargă. Ei cîntă frumos.
1. variabile (cu 2 desinenţe), invariabile (o desinenţă): bun-bună/maro Impersonale – nu au subiect: ninge, plouă, tună, se zice, înnoptează.
2. primare (propriu-zise), secundare, pronominale – frumos/tomnatic/mama mea Tranzitive – admit un CD: a citi, a scrie, a spune, a crede, a desena.
3. simple/compuse/locuţiuni – bun/binecuvîntat/slab de înger Intranzitive – nu admit un CD: a veni, a fugi, a sta, a aluneca, a cădea.
4. grade de comparaţie – 3: Diateza – are 3 forme:
- pozitiv: harnic, mîndru, bun. - activă: acţiunea o face subiectul. Copiii citesc cărţi interesante.
- comparativ: de trei feluri: - pasivă: subiectul suportă acţiunea făcută de C. Cărţile sînt citite de copii.
a) de superioritate: mai + adj. – mai bun - reflexivă: acţiunea e făcută şi suportată de S. Copiii îşi revăd lucrările.
b) de egalitate: tot atît de + adj. – tot atît de bun Conjugări – 4. Conjugarea o indică sufixul de infinitiv. I-a, II-ea, III-e, IV-i, -î.
c) de inferioritate: mai puţin + adj. – mai puţin bun Moduri – 8; 4 – personale, 4 – nominale (nepersonale).
- superlativ: de 2 feluri: 1. Indicativ:
a) relativ: (cel, cea, cei, cele) + comp. de super. al adj. – cel mai bun - prezent: citesc. – perfectul simplu: citii. – mai mult ca perfectul: citisem.
b) absolut: foarte, nespus de, nemaivăzut de + adj. – foarte bun - imperfect: citeam. – perfectul compus: am citit. – viitorul: voi citi.
Genul, numărul şi cazul îl ia de la substantivul determinat. - viitorul anterior: voi fi citit.
Analiza adjectivului: 2. Conjunctivul: - prezent: să citesc.
Variabil/invariabil, primar/secundar, simplu/compus/locuţ., genul, numărul, cazul, grad. de - trecut: să fi citit.
comparaţie, F.S. 3. Condiţionalul – optativ 4. Imperativul
- prezent: aş citi - forma afirmativă: tu fă, voi faceţi.
Pronumele (p) – ţine locul unui nume. - trecut: aş fi citit - forma negativă: tu nu fă, voi nu faceţi.
După tipul sînt: personale şi nepersonale