Sunteți pe pagina 1din 7

LP 1-2.

PRACTICA DE FARMACIE CLINICĂ ÎN FARMACIA COMUNITARĂ

Farmacistul clinician oferă pacienților informațiile necesare asupra medicației


eliberate pe bază de prescripție medicală, consiliind automedicația cu OTC-uri.
Activitățile desfășurate:
-evidența computerizată privind pacienții arondați și prescripțiile medicale;
-analiza prescripției medicale;
-instruirea pacienților (mod de administrare, frecvență, RA, incompatibilități);
-colaborarea cu medicul de familie;
-consultația minimală/ ghidarea automedicației cu OTC;
-promovarea utilizării medicamentelor ținând cont de rapoartele eficacitate/ riscuri/
cost;
-informarea medicilor din teritoriu.

AUTOMEDICAȚIA
UTILIZAREA OTC-URILOR

Automedicația reprezintă administrarea medicamentelor de către pacienți, fără


recomandarea prealabilă a unui medic. În general se practică pentru ameliorarea simptomelor,
în cazul afecțiunilor ușoare, recunoscute de ei. În acest context, automedicația ar trebui să fie
una responsabilă.

CAUZELE APARIȚIEI AUTOMEDICAȚIEI, RISCURI ȘI BENEFICII

Automedicația s-a dezvoltat datorită necesității reducerii greutății statului în


compensarea medicamentelor, precum și datorită creșterii dorinței populației în păstrarea
propriei sănătăți și prevenirea îmbolnăvirilor.
Automedicația nu ar trebui să înlocuiască asistența medicală acordată de către specialiștii
în domeniul sănătății. Utilizarea medicamentelor pe proprie răspundere de către pacienți le
poate complica viața și periclita sănătatea. Ei ar trebui să nu apeleze la automedicație în cazul
în care nu cunosc foarte bine simptomele sau cauzele unor boli.
Dacă automedicația este instituită rațional și pe o perioadă scurtă de timp, poate fi
benefică pentru pacient, pentru medic, pentru instituțiile medicale, cât și pentru farmacist, din
anumite puncte de vedere. Pacientul obține astfel economie de timp, de resurse și își poate
iniția rapid tratamentul medicamentos. Medicul beneficiază de economie de timp pentru
tratarea pacienților ce prezintă afecțiuni mai grave și atenție crescută din partea acestuia și își
poate ghida activitatea pe problemele majore. Instituțiile medicale au avantajul scăderii
volumului de lucru. Farmacistul își poate folosi cunoștințele profesionale legate de
medicament, își poate îndeplini sarcina de îngrijire farmaceutică, și își poate întreține
colaborarea cu ceilalți specialiști din domeniul sănătății, cu care lucrează în echipă. Farmacia
iese în evidență prin serviciile de îngrijire farmaceutică pe care le asigură, crescând astfel
volumul produselor farmaceutice care circulă, și deci, rentabilitatea.
Dacă automedicația nu este rațională, aceasta atrage după sine unele riscuri. Utilizarea
necorespunzătoare sau abuzivă de preparate medicamentoase, cum ar fi utilizarea îndelungată,
utilizarea dozelor mari, poate duce la dependență, reacții adverse neplăcute și nedorite, la
interacțiuni medicamentoase cu risc crescut. Ascunderea simptomelor și neprezentarea în timp
util la medic duce la stabilirea cu întârziere a unui diagnostic precum și instituirea târzie a
unui tratament adecvat. Există, de asemenea, un risc crescut de apariție a patologiilor
iatrogene, adică boli cauzate de utilizarea irațională a produselor medicamentoase.

REGULI PRIVIND AUTOMEDICAȚIA

În primul rând, automedicația nu este justificată dacă nu există o recomandare autorizată


(medic, farmacist).
 Tratamentul trebuie să dureze cât mai puțin posibil, fiind recomandată monoterapia pe
cât posibil, pentru evitarea polimedicației.
 Trebuie respectate precauțiile de utilizare ale medicamentelor.
 Nu trebuie modificat un tratament recomandat de către medic din proprie inițiativă și
nici reluat tratamentul anterior efectuat pentru o problemă asemănătoare, care a fost
instituit în urma recomandării medicului.
 Pacientul trebuie să informeze medicul sau farmacistul dacă utilizează și alte
medicamente în paralel, administrate din proprie inițiativă. De aceea, farmacistul va
întreba pacientul ce alte medicamente mai utilizează, atunci când se prezintă în
farmacie, solicitând tratament medicamentos.
 Anumite medicamente sau alimente pot diminua sau potența efectele unor
medicamente, acestea fiind alte cauze pentru care automedicația nu trebuie instituită
fără recomandarea medicului sau farmacistului.
 Nu trebuie utilizat un preparat medicamentos care a fost util unei alte persoane, doar
din acest considerent. Obligația farmacistului este aceea de a descuraja automedicația
în cazul persoanelor cu boli cronice, ce prezintă risc major de reacții adverse și
interacțiuni medicamentoase cu rezultate nedorite.

RESPONSABILITATEA PRIVIND AUTOMEDICAȚIA

Responsabilitatea legată de automedicației revine atât farmaciștilor, cât și medicilor,


precum și populației (pacienților). Farmaciștii clinicieni au obligația de a evalua corect
afecțiunea pacientului prin adresarea de întrebări corespunzătoare și oferirea sfaturilor
potrivite. Ei eliberează pacienților, medicamente OTC, care îi pot ajuta în simptomele pe care
le prezintă, oferindu-le informații complete legate de acțiunea medicamentului, posologia,
modul și ritmul administrărilor, reacțiile adverse ce pot apărea și incompatibilitatea cu alte
medicamente sau alimente, administrate simultan. De asemenea, este necesară recomandarea
de a se adresa medicului, dacă simptomele nu dispar după o anumită perioadă de timp.
Colaborarea dintre medic și farmacist este importantă, astfel încât, medicul poate lăsa
problema farmacoterapiei, farmacistului, pentru cazurile ce nu au nevoie de consult medical
de specialitate, să colaboreze la elaborarea de liste ale simptomelor afecțiunilor care nu
necesită intervenția medicului, să țină legătura cu farmaciștii în cazul OTC-urilor ce pot lipsi
din farmacii, să instruiască populația cu privire la riscurile și responsabilitățile automedicației.
Pacienții ar trebui să prezinte responsabilitate în privința automedicației și să utilizeze
medicamentele OTC doar după citirea cu atenție și înțelegerea prospectului acestora, iar în
cazurile grave, să se prezinte la medic în cel mai scurt timp cu putință, evitând
autoadministrarea de medicamente fără recomandare de specialitate.
Ministerul Sănătății aprobă simptomele și afecțiunile minore ce pot fi tratate fără
intervenția medicului, iar lista medicamentelor OTC este permanent reevaluată și înnoită. De
asemenea, realizează materiale de informare pentru acestea, realizează norme privind
publicitatea la medicamentele ce se eliberează fără prescripție medicală, și verifică
respectarea lor.
CONSULTAȚIA MINIMALĂ ÎN FARMACIA COMUNITARĂ

Anamneza prin interviu și ascultare


Întrebări deschise:

1) Acuzele (sunt răcit, am viroză, tușesc, am febră);


2) Simptome obiective: tuse, febră, rinoree;
3) Simptome subiective: cefalee, constipație, durere;
4) Debutul, evoluția, intensitatea simptomelor;
5) Istoricul acuzelor (frecvență, durată) și al medicației;
6) Antecedente personale/ familiale;
7) Prezentarea la medic;
8) Eventualul diagnostic pus de medic;
9) Boli cronice și terapia acestora;
10) Automedicația în curs;
11) Alimentația/ consumul de alcool/ stresul.

STUDIUL CELOR MAI FRECVENTE SIMPTOME ÎNTÂLNITE

ÎN FARMACIA COMUNITARĂ

=FEBRA=
Farmacistul poate și trebuie să intervină în farmacoterapia de primă intenție a unui caz
de boală:

Ex: febra trebuie combătută cu antipiretice indiferent de diagnosticul ei.

Farmacistul trebuie sa elibereze OTC-uri în urma unei consultații minime în farmacie,


cu recomandarea prezentării la medic, dacă simptomele nu dispar în maxim 24 de ore.

Febra=

Temperatura normală:

Modificări fiziologice:
Gradul febrei:

Cauzele patologice:

Etapele de asistență farmaceutică în sindromul febril

Terapia generală a simptomelor frecvent asociate febrei:

- Inflamația mucoaselor:

- Rinoreea

- Tusea
Medicația antipiretică de bază:
Personalizarea medicației în funcție de contextul fiziologic și patologic al
bolnavului

Precauții la eventualele asocieri

S-ar putea să vă placă și