RĂDĂCINI

Autor: Enculescu Nicoleta, București

 - INTRODUCERE –

MOTO: ,, Copilo, pune-ţi mâinile pe genunchii mei,

Eu cred că veşnicia s-a născut la sat……
……………………………………
Aici se vindecă setea de mântuire…
………………………………………
Sufletul satului fâlfâie pe lângă noi,
ca un miros sfios de iarbă tăiată,
ca o cădere de fum din streşini de paie,
ca un joc de iezi pe morminte înalte. ’’
( LUCIAN BLAGA, ,,Sufletul satului’’)

…Pornind pe cărările aducerii-aminte, alintată de doruri, de cântecul privighetorii şi al

cucului în prag de dulce şi binecuvântată primăvară, iată-mă ajunsă, în cele din urmă, în faţa
MARII PORŢI FERECATE A LUMII VÂLCENE, SINGURA CALE DE ACCES SPRE
SUFLETUL LOCUITORILOR COMUNEI COSTESTI, cu tradiţiile, cu obiceiurile şi cu
realizările lor, pe care scrie, cu litere de aur, ,,LA CURŢILE DORULUI’’…
 M-am oprit în faţa PORŢII… Oare unde aş putea găsi cheia acesteia? Caut cu privirea în
jurul meu… Iată, dar’, acolo, jos, un bileţel! Oare ce scrie-n el? Iau bileţelul, degrab’, şi-l citesc:
PENTRU A PUTEA PĂTRUNDE AICI, TREBUIE SĂ GĂSEŞTI ŞI SĂ ROSTEŞTI TREI
FORMULE MAGICE!…
Care ar putea fi acestea? Şi de ce neapărat trei? Ah, da! Uşa are trei mari lacăte, de aur!...
Îmi doresc atât de mult să mă identific, măcar pentru o clipă, cu sufletul locuitorilor din Costeşti,
încât voi face tot posibilul ca pe parcursul acestei cărţi să găsesc chei potrivite pentru a deschide
lacătele.
Şi, ca într-un basm, ca-n basmele copilăriei mele, descoperite, întâia oară, în cartea din
casa bunicilor mei, ISTOCESCU T. NICOLAE şi TUDORIŢA din judeţul Vâlcea, comuna
Costeşti, sat Văratici, strada Mlăci, basm cu Feţi-Frumoşi şi Ilene-Cosânzene, basm cu formule
consacrate, iniţiale (de deschidere), mediane şi finale, precum ,, A fost odată ca niciodată, că de
n-ar fi nu s-ar mai povesti”, ,,Şi-nainte cu poveste, că de-aicea mult mai este”, ,,Şi-ncălecai pe-o
şea şi va spusei dumneavoastra asa”, pornesc în căutarea lor, frenetic, cu mult entuziasm.
Şi caut …, şi caut … Prima formulă n-ar putea fi…
… Am bătut
la porţile muntelui
şi ele mi s-au deschis,
lăsându-mă,
să-i descopăr,
minunile …

Am bătut la inima muntelui

şi ea mi s-a deschis,
lăsându-mă,
să te descopăr –

Lumină şi Vis …
 Am bătut, apoi,
la inima ta
şi ea mi s-a deschis, lăsându-mă
să plutesc
între REALITATE ŞI VIS …?!? …

Am spus aceste versuri şi iată că cercul de aur al primului lacăt a pocnit, lăsându-l să se
deschidă în mâna mea de tânără adolescentă, cu doruri şi vise nerostite încă …
Plecând, mai departe, în descifrarea misterului, m-am gândit că a doua formulă s-ar putea
să fie …, s-ar putea să fie … Da! Chiar LEGENDA COMUNEI COSTEŞTI!
Se spune că, demult, pe locurile unde este aşezată astăzi comuna, erau trei ciobani. Ei
veniseră de la câmpie la munte, de teama duşmanilor. Numele lor erau: Costea, Bărbat şi Dobre.
După moartea tatălui lor, ei îşi împart moşia astfel: Costea rămâne pe aceste meleaguri şi
întemeiază comuna Costeşti, Bărbat trece peste deal şi formează comuna Bărbăteşti, iar Dobre –
comuna Dobriceni, toate spre est, înspre oraşul Râmnicu-Vâlcea.
Iată că şi cel de-al doilea lacăt şi-a scuturat cu putere hainele-i de aur ce-l împresurau şi,
pocnind ca dintr-un bici fermecat, s-a deschis în faţa mea …
A mai rămas un lacăt!... Acum, nu trebuie să greşesc, absolut deloc! Dacă nu o nimeresc,
dacă dau greş … Totuşi … Să încerc! N-ar putea fi formula aceea magică, din Anton Pann?! Ei,
da …, poate! Hai să-ncerc:
,, Şcoala-l face pe-omul om.
Ş-altoiul pe pomul pom.”
Ce norocoasă am fost! După ce au pocnit cercurile de aur ale celor trei lacăte, uşa s-a
deschis şi am fost lăsată să intru într-o lume de basm, cu şcoli împărăteşti, cu obiceiuri şi tradiţii
minunate, cu frumoase costume care îi fac pe purtătorii lor să semene cu prinţii şi prinţesele din
basmele copilăriei; din loc în loc, ca nişte bijuterii imense, proiectate pe cerul senin, se zăresc
bisericuţele sfinte din basmul copilăriei mele drag: Costeşti...
Ridică-te şi vino după mine, cititorule, să cunoaştem şi să admirăm împreună aceste
inestimabile comori din lada de zestre spirituală a locului!
 - ZI DE VARĂ, ZI DE IUNIE... -

Zi de vară, zi de iunie, zi în care copiii poartă cireșe la urechi, zi în care, după o muncă
asiduă și susținută, se culeg roadele, concretizate în numeroase distincții, medalii, premii,
mențiuni și diplome de merit.
Ioana, Matei, Georgiana, Marcu și Aurelian încheiaseră, cu brio, anul școlar: Ioana –
olimpică națională la geografie, ocupantă a locului I, Matei – olimpic național la istorie,
ocupantul unui binemeritat loc II, Georgiana – olimpică națională la disciplina limba și
literatura română, ocupanta unui loc I, Marcu și Aurelian – olimpici internaționali la disciplina
informatică, ocupanți ai locurilor II și III. Toți cu preocupări diverse, cu vârste diferite (Ioana și
Matei aveau 14 ani, Georgiana – 12, Marcu – 11, Aurelian – 13 ani) și fără să provină din
aceeași localitate. Astfel, Ioana trăia în București, Matei în Constanța, Georgiana în Pitești,
Marcu în Sibiu și Aurelian în Brașov. Cu toate acestea, pe toți îi lega același lucru: bunicii lor
își duceau existența în același loc binecuvântat de pe întinsul județului Vâlcea: Costești, situată
în NE Olteniei, la poalele Munților Căpățânii, brăzdată de râurile paralele Bistrița și Costești, și
impunându-se prin apele sale minerale iodate, prin cariera de de nisip și trovanți de diferite
dimensiuni, unici în lume, formați în decurs de peste zece milioane de ani – aflată la S, în
Dealul Costeștilor –. Cu aceștia (trovanții), se amenajase chiar un muzeu în aer liber: MUZEUL
TROVANȚILOR.
Pe toți tinerii noștri îi caracteriza spiritul de aventură, plăcerea de a citi cât mai mult, de a fi
informați, de a-și ferici părinții și bunicii; ei, toți, aveau o cunoștință comună, extrem de
apropiată sufletului lor: unchiul Geo, bătrânul înțelept al comunei, intelectual cu specializări în
domeniile arheologiei, geografiei, geofizicii, ecologiei… De unde numele…, ”unchiul Geo”…
Așa îl numeau toți consătenii lui. Dar el nu se supăra! Din contră, era chiar foarte bucuros,
pentru că avea… mulți nepoți, care îi cereau sfatul, părerea, o informație, iar cei mici îi ascultau
cu nesaț poveștile.
Unchiul Geo? Un om nu foarte-foarte în vârstă, un bărbat cam la 60 – 60 și ceva de ani, fost
cadru didactic în învățământul preuniversitar și universitar de stat, cercetător principal în
domeniul geofizicii, cu numeroase studii și cărți de specialitate - și nu numai – publicate în țară
și în străinătate, mai cu seamă în Franța – ”orașul luminilor”…
Cu părul nins complet de trecerea anilor, cu o mustăcioară – la fel de albă, precum zăpada -
și cu niște ochi vioi, de un albastru senin, nu prea înalt, mereu gata de drum, cu o desagă pe
umăr sau cu ranița în spate, când nu îl vedeai pe câmp, la coasă ori la strânsul roadelor sau al
plantelor medicinale, cu siguranță îl zăreai pe ulițele satului sau pe Stog, pe la Cheile Bistriței,
în parcul Buila – Vânturarița etc., fotografiind, privind, analizând, cercetând…
În vacanțele de vară, unchiul Geo obișnuia să își organizeze, din timp, întâlnirile cu cei mai
mici locuitori ai comunei și chiar cu cei ce-și petreceau vara pe-acele meleaguri. Pentru aceasta,
întâlnirile erau… tematice! Cu multe-multe surprize!!!...
Oare cu ce surprize îi va aștepta unchiul Geo, pe copii, în vara aceasta?
Luându-și rămas-bun de la părinți, cu îngăduința lor, tinerii noștri au plecat, nerăbdători,
spre ținutul lor de vis: Costești. Și, deși plecați din locuri diferite, ei totuși s-au întâlnit, printr-o
minune, în Autogara ”1 Mai” din liniștitul și vârstnicul oraș Râmnicu-Vâlcea. Clipa regăsirii a
fost minunată, copiii bucurându-se sincer, cu tot sufletul, de această coincidență a petrecerii
vacanței, în același interval de timp, în același loc. Repede și-au găsit teme de discuții, care mai
de care mai atractive. Într-un târziu, pe măsură ce autobuzul ”Normandia” tot urca spre Dealul
Costeștilor, Ioana, Matei, Georgiana, Marcu și Aurelian își începură propriile jurnale sau caiete
de impresii. Impresii de călătorie. Se simțeau, deja, exploratori ai țiunuturilor vâlcene, deasupra
cărora Creatorul lumii văzute și nevăzute picurase – poate din greșeală sau doar voit – ceva mai
multă vrajă din Raiul cel mult dorit.
Glasul șoferului anunțând stațiile – ”Bărbătești!” ”Cine coboară la Bărbătești?” – îi trezi pe
copii din dulcea visare. Atunci, cu atenție, începură, eomționați, să numere clipele ce-i mai
despărțeau de intrarea pe tărâmul lor magic, ce le era, de-atâția ani, leagăn și visare: comuna
bunicilor lor.
Cu atenție admirau și peisajul ce li se deschidea înainte, ce-i cuprindea cu feeria lui…
Observară, astfel (pentru a câta oară?!??), Muzeul Trovanților – un muzeu în aer liber, muzeu
pe care de-abia așteptau să-l viziteze, întrucât aflaseră foarte multe despre trovanți și își doreau
enorm să-i pipăie, să le vorbească, să-i fotografieze. Să le devină – de ce nu?!??? – prieteni.
Când zăriră și zâmbitorul hotel ”Evrica” sau strălucitoarea ”Casă Albă”, copiii noștri se
apropiară, cu sufletele cât un purice, de coborâre, iar după ce salutară politicos șoferul și pe
ceilalți călători, urându-le tradiționalul ”Drum bun, cu sănătate!” , își luară bagajele din cală și
se-ndreptară spre băncuțele din stație, așteptându-și, fiecare, cuminți, bunicii. Dar…, iată:
SURPRIZĂ!!! În locul bunicilor, venise să-i preia din stație tocmai ... unchiul Geo... Unchiul
Geo era singurul locuitor al comunei ce reușise să își cumpere un microbuz și, astfel, la auzul
veștii că vor veni prietenii săi mai mici în vacanță acolo, se oferi cu drag să-i ia de la autobuz.
- Hei, voinicii moșului, bine ați venit! Cum v-a fost drumul? Obositor?
- Ei, nici chiar așa! spuse Aurelian. Suntem învățați să mai și călătorim...
- Da, așa este! îl aprobă surâzătoare Ioana.
- Da, da, observ vioiciunea voastră, însă acum trebuie să mergeți pe la casele voastre, la
bunici, și să vi-l primiți pe moș Ene pe la gene, chiar de nu vă simțiți vlăguiți! Însă trebuie să
dormiți! Mai ales că vom avea un program interesant pentru după-amiaza aceasta!
- Ce program? Ce program? întrebară, curioși, într-un glas, copiii.
- Veți vedea! zâmbi ștrengărește, pe sub mustața-i albă ca de var, unchiul Geo.
După ce-și îmbrățișară bunicii, care, cu îndelungărăbdare, îi așteptaseră un an întreg să-i
revadă și să se bucure de prezența lor senină, după ce aflară noutățile satului și ale curgerii
timpului, după ce vizitară absolut toate cotloanele ogrăzilor și întinderile verzi și nesfârșite ale
curților și li se luminară chipurile la vederea atâtor și atâtor mici viețuitoare ce-și aflau acolo
sălaș, pe unele regăsindu-le mai mari, parcă mai frumoase - confidenți tăcuți ai după-amiezilor
toride din trecut -, cu altele făcând cunoștință pe loc (găini, rațe, gâște, pisici și câini, capre și oi,
văcuțe și vițeluși ce abia se puteau ține pe picioarele firave și nesigure, într-o lume primitoare
și totuși agitată și cu rosturile ei; iepuri și roz purceluși, ce se luau la-ntrecere cu puii ce se-
nălțau țanțoș, mândri de noul penet ce-l dobândiseră în numai câteva luni), după ce mai
povestiră câte-n lună și în stele și fuseseră felicitați pentru rezultatele deosebite obținute la
învățătură, după ce fuseseră ospătați regește (doar erau bucuria de vară - sau de vacanță - a
oricărui bunic, prințul sau prințesa multașteptată!), copiii îl primiră cu respectul cuvenit pe moș
Ene pe la genele lor, într-o binemeritată odihnă de după-amiază, în acea zi a începutului
aventurii verii lor de un albastru infinit...
 - PLANURI DE VACANȚĂ -

Într-o lumină tainică, soarele scăpăta spre apus, îmbrățișând, cu brațele-i roșiatice,
vineții, întreaga suflare a pământului. Cu emoții pentru ceea ce avea să urmeze, eroii noștri,
Ioana, Matei, Georgiana, Marcu și Aurelian, o porniră spre punctul de întâlnire cu înțeleptul ce
de-abia aștepta să le ghideze pașii în săptămânile de vacanță ce de-abia începuse, hrănindu-i
intelectual și spiritual.
Ajunși în fața Căminului Cultural, copiii noștri au fost întâmpinați de cei ce alcătuiau
grupul folcloric ”Fereguțele”, conduși de doamna învățătoare Floricica M. și de inimoasa
bibliotecară a Comunei, doamna Silvia M., una dintre cele mai îndrăgite persoane de încredere
ale Costeștiului, promotoare a culturii în rândul tinerilor și nu numai, a dragostei de carte, a
plăcerii de a citi și de a învăța cu sârguință și seriozitate. Doamna Cărții. Doamna Cărții și a
Dansului Popular, purtând, cu mândrie, portul popular moștenit din străbuni. Îmbrăcați, cu toții,
în straie populare, de sărbătoare, păreau desprinși din amplele scene murale ale bisericilor,
domni și domnițe pogorâți din îndepărtata istorie a neamului românesc.
 Cu pâine și cu sare întâmpinați, Ioanei, lui Matei, Georgianei, lui Marcu și lui Aurelian
le fuseseră, pe rând, prezentați câțiva copii de bază ai bibliotecii: Liliana, Oana, Andreea,
Viviana, Robert și Cristian. Copii cuminți și harnici, serioși și sârguincioși la învățătură,
cunoscători ai trecutului plin de zbucium al Comunei, al tradițiilor și consătenilor lor.
După ce au făcut cunoștință unul cu altul, după ce s-a prezentat fiecare, după ce și-au
prezentat, pe scurt, hobby-urile, planificară ca în ziua următoare să se întâlnească cu Ana, o
locuitoare a Comunei, apropiată cu sufletul de copii și de bătrânii din azilul aflat în satul
Bistrița, aproape de Sfânta Mănăstire Bistrița-Olteană, acolo unde-și afla locul de odihnă
moaștele Sfântului Cuvios Grigorie Decapolitul, ale cărui faceri de bine și nenumărate minuni
erau cunoscute în întreaga țară, chiar și peste hotarele ei.
Ana, președinta Asociației ”Autentic Românesc”, făcea totul pentru ca locul său natal să
fie cunoscut nu numai în județ, ci și în afara lui, fiind alături atât de meșterii populari, de
dansatori și de cântăreți, pe care îi promova, cât și de vârstnicii de la Căminul de Bătrâni din
satul Bistrița, ori de copii. Pe toți îi cuprindea în inima sa mare, bucurându-se de reușitele lor,
zâmbind dimpreună cu ei, întristându-se când le vedea lacrima picurându-le în suflet...
Ana își deschisese aripile, spre cunoașterea lumii, într-o zi de 18, în ziua prăznuirii
Sfântului Daniil Sihastrul, cel ce avea să îi învețe pe semenii săi înțelepciunea și darul sfatului
bun. Dăruiri de seamă pe care se străduia să le sădească chiar ea în sufletele cunoscuților săi. Le
devenea, simplu, tuturor, o prietenă bună, dreaptă povățuitoare, sădind, în ogorul lucrător al
sufletelor oamenilor pe care-i cunoștea, bunătate, curaj, demnitate. Tuturor li se dăruia, dăruind
acel ceva ce-i făcea pe toți să privească înainte senini, să înainteze fără să se teamă. Pe unii îi
sprijinea nu numai cu sufletul, cu vorba, ci și cu fapta. Așa au cunoscut-o copiii pe Ana, așa o
păstrează și acum în sufletele lor.
 . După ce-și ajutară bunicii la treburile gospodărești, după ce dădură chiar ei de mâncare
tuturor animăluțelor din bătătură, după ce mai dară puțin cu mătura prin casă și își spălară cănile
și farfuriile din care se ospătaseră, după ce își luaseră rămas-bun de la cei mari și promiseseră că
vor fi cuminți și că vor asculta de ceilalți, copiii ieșiră pe porți, cu zâmbetul pe buze și emoții în
suflet. Roata de foc - soarele vieții - se juca și el în înaltul cerului, tinzând, ici-colo, plăpumi de
fum, rotocoale de vată târzii și pufoase, translucide, transluminate de argintiul visului tinerilor
noștri orășeni...
- Hei! Salut! Voi trebuie să fiți Ioana, Matei, Georgiana, Marcu și Aurelian, nu?
- Da, noi suntem - zâmbiră, ștrengărește, tinerii noștri.
- Eu sunt Ana.
- Te-am recunoscut încă de departe! spuse, curajos, Aurelian.
- Oooho... - spuse râzând Ana. Chiar așa? Unde m-ai mai văzut de m-ai recunoscut?
- Am vorbit despre tine aseară - completă cu subînțeles Georgiana.
- Am înțeles. Sper că de bine! îi cuprinse cu privirea Ana pe copii, parcă mângâindu-le cu
pace sufletele.
- Da, se înțelege! o asigură Ioana.
- Ei, pentru că prezentările au fost făcute, vă propun ca astăzi să facem o călătorie pe
ulițele Comunei, admirând frumusețile și oamenii săi.
- Da, da, da - fură de acord, într-un glas, copiii.
- De unde vreți să începem? întrebă, serios, Ana.
- Ana, îți propun să începem din Mlăci - se auzi glasul Vivianei.
- În Mlăci locuiesc bunicii mei! se mândri Matei.
- Și ai mei! adăugă Marcu.
- Ei, pentru că avem mulți locuitori ai Mlăciului printre noi, vom porni de-acolo - hotărî
Ana.
 - Perfect de acord! susținu unchiul Geo, care venea vesel înspre grupul copiilor. Sunteți
pregătiți? Haideți! Mergem cu mașina mea!
- Aaa, nu! se rugă, pe un ton plângăcios, Aurelian. Nu se poate să o luăm pe jos?
- Veți rezista?
- Sincer, nu știm - răspunse Ioana. Dar...
- ...să-ncercăm - fu de acord Georgiana.
- Pentru că... suntem sătui de mașină - spuse zâmbind Matei. În timpul anului școlar,
părinții nu prea ne lasă să mergem pe jos, ne duc ei cu mașina la școală... Și ne aduc acasă, de
acolo, tot cu mașina... Vrem să respirăm și aer curat...
- Da, vă rugăm! completă Marcu.
- Bine! fură de acord Ana și unchiul Geo. Atunci, unchiul Geo va duce rucsacul cu
mâncare, iar voi vă veți duce, fiecare, săculețul cu sticlele de apă. De acord? întrebă, curioasă,
Ana.
- Da! Perfect! spuse Oana.
- Și noi îl vom ajuta pe unchiul Geo, când va obosi! se oferiră Robert și Cristian.
- Bine, bine! La drum! îndemnă unchiul Geo.
- Cătunul Mlăci, aflat pe dealul ce desparte Valea Bistriței de cea a Costeștilor, aparține
de satul Văratici - le spuse Ana copiilor.
- De la domnul profesor Nicolae Făulete, am reținut - completă unchiul Geo - că
denumirea cătunului Mlăci își are sorgintea în termenul ”mlacă”, care este, de fapt, o baltă
complet acoperită de vegetație, cu pământ având încă dedesubt apă; este un teren mlăștinos unde
și astăzi se mai strânge apa. Cătunul Mlăci este un deal cu un platou mare.
- Și astăzi este frumos asfaltat, ușurând drumul nostru - glumi Aurelian.
- Da, da! Și pe al nostru, mai ales când venim cu ghiozdanele grele de la școală - fu de
acord Andreea.
- Iubesc aceste loc! Iubesc Costeștiul! Mi-ar plăcea să trăiesc aici! spuse, la un moment
dat, Ioana.
- Și eu! susținu Georgiana.
- Mă bucur, copii! aprecie Ana. Dar... știți voi ce e iubirea?
- Iubirea are miros dulceag de iasomie proaspăt înflorită. Iubirea este pură, precum cea
dintâi floare ce-și înalță capul primăvara spre soare, dând lumii speranța și curajul de-a merge
mai departe la drum, de mână cu minunățiile: ghiocelul... - spuse, visătoare, Georgiana.
- Iubirea este sentimentul acela pe care îl ai când dansezi sub picurii de ploaie caldă,
vara... - completă Liliana.
- Bravo, copii! le felicită Ana pe fete.
- Ei, uite, am ajuns aproape de Valea Căprioarelor. Ce spuneți: o luăm pe-aici? Poate
vom întâlni căprioare... - întrebară, într-un glas, Marcu și Matei.
- Da! hotărâră pe loc băieții. Fetelor, sunteți de acord?
- Suntem și noi curioase! Să mergem!
 -VALEA CĂPRIORII -

- A, ia uite! Biserica ”Săcături”, văzută din Tudoran: .

- Da!!!
- Păcat că e mult, mult prea departe și nu se vede atât de clar... Nici în fotografie nu cred
că va ieși clar... Dar... Uite Valea!
- Da!
- Și mai încolo puțin, Valea Căpriorii!
 - Se spune că în vremurile de demult, pe când se aciuiaseră pe-aici câțiva oameni doar,
doi tineri frumoși, care se iubeau, se întâlneau, noapte de noapte, în această vale. Se întâlneau pe
ascuns, de frica părinților lor, care se opuneau relației lor. Nu știau din ce cauză, însă cert era
faptul că li se interzisese să se mai vadă. De aceea, erau ținuți și din scurt, puși la cele mai grele
activități din gospodărie, astfel încât să nu mai iasă la poartă sau pe uliță, ori să meargă la
întâlnirea de după-amiază, de la șanțul din dreptul boierului ăl mare. Așa că, pe când toți ai casei
dormeau duși, somnul nopții acaparându-i pe de-a-ntregul, cei doi ieșeau din casele lor și se
întâlneau aici, unde, întinși pe iarbă, admirau cerul înstelat și vorbeau câte-n lună și în stele... De
fiecare dată Bunul Dumnezeu, în milostivirea Sa cea mare, i-a ferit de ochii răutăcioși ai lupilor
haini și ai vulpilor șirete, ai urșilor morocănoși și ai porcilor mistreți înfometați. Însă... într-o
noapte... mătușa lui Caleb, Calypso, ce venea din locul cel mai sărăcăcios al satului, unde-și avea
o căscioară într-o vale seacă și aridă, fără de vegetație, înspăimântătoare, i-a văzut, spunându-le,
în cele din urmă, părinților acestora. Tinerii nu știau că fuseseră văzuți și nici că mătușa Calypso
îi pârâse, împreună cu tații lor blestemându-i a nu se mai întâlni niciodată, iar dacă o vor face,
Caleb să devină cel mai aprig cerb și Crina cea mai gingașă căprioară, însă niciodată să nu se
poată vedea, cerbul să fie prezent în vale doar noaptea, iar căprioara doar ziua. Așa se face că,
noaptea se aude tropot de cerb (este Caleb), iar ziua aleargă, de colo-colo, căprioara Crina,
gingaș, elegant, grațios... Împreună cu suratele ei mai mici... Se caută, se caută, se caută de-
atunci, din vremurile de început, dar niciodată nu au reușit să se regăsească...
- Unchiule Geo, de unde știi legenda aceasta? Trebuie să mi-o notez și eu! spuse încet
Robert.
- Așa spun bătrânii cătunului acestuia. Nu știu cât adevăr conține și cât nu. Însă e bine să
reținem. E tradiția noastră!
- Domnul profesor Nicolae Făulete, în cartea sa Monografia istorico-etnografică a
comunei Costești - județul Vâlcea. Lucrare de diplomă, 1977. Istoria învățământului în comuna
Costești - județul Vâlcea, până în anul 1918. Lucrare de grad, 1994”, precizează că - rosti,
atunci, Matei - în Munții Căpățânii (Masivul Buila-Vânturarița) se întâlnește capra neagră.
Cerbul, mistrețul și căpriorul se mențin mai ales în făgete, putând fi întâlnite frecvent din etajul
molidișurilor (cerbul) până în pădurea de stejar (mistrețul și căpriorul). Mistrețul și ursul au
început să coboare câteodată în satul Pietreni. Căpriorii coboară până în pădurile și zăvoaiele din
partea de sud a Costeștiului. Pe lângă aceștia, se mai întâlnesc veverițele.
 - Ei, dar un sâmbure de adevăr tot există în legendă! spuse cu tărie și convingere Viviana.
- Da, așa e, recunoscu Oana.
- Eu am aflar chiar ce-i spunea, câteodată, Caleb prietenei sale, Crina - susținu Liliana.
Iată ce frumos: Am cules stele mii și ți-am împodobit, în prag de seară, gândul. Am luat luna de
pe cer și-am poleit văzduhul nergru-ntunecat, cu stele luminoase. Am presărat, prin lunci și prin
livezi, praf de stele - vise! Acum, mai clar și parc-aevea îți citesc doinitele dorințe. Cu drag te-
mbrățișez și îți doresc o noapte feerică, minunății și zilecât mai pline se sănătate și senin cu
bucurii!
- Ce frumos! Era - cu adevărat - un romantic, Caleb! Pe vremea aceea oamenii erau mai
buni!
- Și totuși... Mătușa Calypso nu a avut inimă, când i-a pârât... Offf!
- Se spune că, în urmă, a regretat enorm...
- Haideți, copii, să ne odihnim și să luăm o gustare, pentru a prinde forțe ca să ne
continuăm plimbarea. Am vrea să vizităm biserica ”Săcături”. Vom coborî prin Valea Căpriorii,
vom trece peste pârâu și vom urca pe costișa cătunului Secături...
- Grozav! Chiar doream să vă rog acest lucru! Urcușurile și coborâșurile m-au cam obosit.
Și încă vom mai avea de coborât și de urcat...
- Da!
Ziua continua învăluită în razele jucăușe ale soarelui, ce nu-și întreupseseră jocul plin de
veselie, ”De-a v-ați ascunselea”, cu norii mici, pufoși, dar plumburii, ce se zbenguiau în înaltul
senin, vrând parcă să-și ciocnească cornițele de berbecuți închipuiți.Vântul contribuia și el la
veselia lor, adiind, suflare cu suflare, răcoros, în mișcări de evantai.
După ce toți au prins puteri, au și pornit la drum, prin Valea Căpriorii, spre biserica
”Săcături”. Drum pe care, după cum mărturisiră Viviana, Matei și Marcu, îl mai coborâră și îl
mai urcară adesea, când veneau sau când se duceau la biserică. Era... scurtătura lor... Era Valea -
mult umblată de căprioare - ce despărțea Valea Costeștilor de cătunul Mlăci și Valea Bistriței.
Era... drumul mai scurt ce ducea la bisericile ”Săcături” și ”Grămești” din satul Costești, dar și la
biserica ”Ciorobești”, din satul Pietreni. Era drumul mai scurt ce te scotea la pârâu. Pârâul
Costești. Care izvora din Muntele Neteda și curgea, de la N spre S, printr-o vale îngustă și
adâncă, udând satele Pietreni și Costești, după care se vărsa în Bistrița, pe malul stâng, la hotarul
dintre comunele Costești și Tomșani.
 - BISERICA „SĂCĂTURI” –

- Știați că biserica aceasta a preluat denumirea de la o vâlcea situată la est de ea, secată cu
timpul?

- Da. Iar de la domnul inginer Dumitru Bondoc, autorul lucrării ”Costești – Vâlcea. 45
secole de istorie. Monografie”, dar și din însemnările istoricului Aurelian Sacerdoțeanu,
plublicate în diverse periodice, precum ”Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice”,
am aflat că biserica parohială ,,Săcături” este situată în cătunul cu acelaşi nume al satului
Costeşti, ridicată pe un promotoriu înverzit, în locul numit ,,la Dârlă”, între Valea
Secăturilor şi Valea Lupului. La ea se poate ajunge, precum ați văzut, parcurgând cei 150
m în pantă ai drumului cătunal, ce se desprinde spre dreapta, de la km 2 + 300, din drumul
comunal DC 150 Costeşti – Pietreni.
- Uitați pisania! îi făcut atenți pe toți unchiul Geo. Haideți să vedem ce putem afla despre
istoricul bisericii.
- ,,Această sfântă biserică, unde se prăznuieşte hramul Adormirii Născătoarei de
Dumnezeu, s-a zidit din temelie în zilele Prea Înălţatului Domn Io Constantin Alexandru
Ipsilant – voievod, şi a Prea Sfinţiei Sale chir Nectarie, egumenul Mânăstirii Bistriţa, întru
a sa vecinică pomenire, la leat 1803, august 21” – citi grăbit Matei.
- Foarte bine, Matei! Mulțumim! Vedeți? Aceasta este pisania unei mai vechi biserici,
salvată şi încastrată în peretele nordic al altarului, la exterior – îi atenționă, serioasă,
Ioana.
Cum li se descoperi biserica vizitatorilor noștri? O biserică durată în zid, în plan triconic,
în stil bizantin-brâncovenesc, a cărei forţă de atracţie o constituie cel de-al doilea registru
al său, de la exterior, unde sunt zugrăvite chipuri de Sfinţi, Sibile, Filozofi, în panouri cu
 fundul adâncit, terminate la partea superioară cu câte un arc în plin cintru, astfel: Maica
Domnului la răsărit, în dreptul Sfântului Altar, Sfântul Arhanghel Gavriil, Proorociţa Ana,
Sibila Persica, un Înger – pe absidiola de sud a Sfântului Altar-, Sibila Samiea, Sibila
Delfina, Sibila Himerie, Sibila Libina, Sibila Frichia, Filozoful Platon, Filozoful Filon,
Filozoful Aristotel, Filozoful Ermis, Filozoful Solon, Filozoful Plutarh, Filozoful
Deosien, Filozoful Apolon, Filozoful Afroditini, Filozoful Achidin, Sfântul Prooroc
Solomon, Sfântul Prooroc David, Sfântul Pavel, Sfântul Petru, Sfântul Prooroc Aaron,
Sfântul Prooroc Moise, Sfânta Muceniţă Alecsandra, Dreptul Melkidesec, Dreptul Trovit,
Dreptul Iov, Dreptul Isus Navi, Filozoful Erifu, Filozoful Saitu, Filozoful Stoik, Filozoful
Tuchitid, Filozoful Ipocratie, Sibila Tofica, Sibila Lefica, Sibila Tiburtina, Sibila Evropea,
Sibila Helespondica, un Înger – pe absidiola de nord a Sfântului Altar-, Sibila Cameia,
Sfânta Proorociţă Clida, Sfântul Arhanghel Mihail.
- Rețineți, copii, că biserica, aşa cum arată ea astăzi, a fost renovată în anii 1925, 1932 şi
1966 – adăugă, amintindu-și clar, Ana.
Filosofii(1) poartă costume de cavaleri medievali, alţii par, mai degrabă, nişte magicieni
în veşminte lungi. Au coroană pe cap, simbol al maiestăţii spiritului, şi filacter desfăşurat,
cu inscripţia profeţiei lor.
Sibilele au capul descoperit, pieptenătura înaltă, rochie lungă, cu guler răsfrânt şi mâneci
scurte până la cot, cingătoare cu pafta dublă de argint. Ele îşi etalează profeţiile pe suluri
desfăşurate.
Filosofii şi sibilele(2) sunt singurii reprezentanţi ai lumii păgâne, dinaintea erei creştine,
care s-au bucurat de cinstea de a fi reprezentaţi în pictura bizantină, de a figura pe
suprafaţa exterioară a zidurilor bisericii, alături de persoane sfinte din Vechiul Testament,
ca unii care n-au făcut parte din biserică, dar care au dorit-o, au prevestit-o (deşi în chip
tainic, misterios, nebulos), având, aşadar, un oarecare rol în pregătirea psihologică
intelectuală a lumii, pentru venirea şi primirea lui Mesia.
Chipurile reprezentanţilor iluştri ai filosofiei păgâne demonstrează, totodată, zădărnicia
înţelepciunii omeneşti de a realiza mântuirea neamului omenesc, ca fiind astfel ,,ruşinată”
de simplitatea sau ,,nebunia” Evangheliei creştine, despre care vorbea Sfântul Apostol
Pavel: ,,lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu” (I Corinteni 1, 17 – 30).
Monumentul, de o simplitate elegantă şi impunătoare, se compune dintr-un exonarthex
(sau pridvor), închis cu geam pe laturile dinspre N – V şi S – V, ce se sprijină pe şase
stâlpi dreptunghiulari, în faţă grupaţi şi pictaţi simetric, doi câte doi, de-a dreapta şi de-a
stânga intrării, iar în spate – doi, câte unul (lat, cât doi stâlpi din faţă), de-a dreapta şi de-a
stânga.
Stâlpii au capitele realizate în stil doric, fiind legaţi, între ei, prin arce în plin cintru şi prin
tiranţi.
 Pe cei doi stâlpi din spate, ce încadrează uşa principală de acces în biserică, sunt
zugrăvite, în stânga, la nord-vest, imaginea Raiului, iar în dreapta, la sud-vest, Munca de
veci.
Ampla panoramă a muncilor iadului(3) este incomparabil mai dramatică, mai violentă, în
linie şi culoare, decât liniştitul paradis din stânga pridvorului. Suferinţa are mai multe
forme şi trepte decât fericirea.
Scena Muncii de Veci este împărţită în patru registre.
În colţul dinspre nord-vest, sus, apare Raiul, reprezentat sub forma unei grădini închise cu
ziduri, ale căror capete sunt străjuite de turnuri, pe sub care curge o apă (simbolizând cele
patru râuri ale Raiului: Fison, Gheon, Tigru şi Efrat).
Înăuntru, se ridică o serie de coline, pe care cresc copaci.
În colţul dinspre sud-vest, sus, apare, lângă o masă, pe care sunt aşezate Sfânta
Evanghelie şi Sfântul Potir, Domnul nostru Iisus Hristos, Judecătorul lumii, alături de
Cumpăna Dreptăţii, deasupra căreia apare zugrăvit Dumnezeu-Tatăl, Creatorul lumii
văzute şi nevăzute.
Lângă colţul dinspre sud al mesei Dreptului Judecător, apare zugrăvit strămoşul Adam,
bătrân încuviinţat, urmat de alţi drepţi, iar în colţul dinspre nord – apare strămoaşa noastră
Eva, urmată de alte femei drept-măritoare creştine. Toţi stau în genunchi, căutând la
Hristos.
Sub această scenă, apare Arhanghelul Mihail, trâmbiţând spre toată faţa pământului şi
spre marea de foc.
În partea opusă, aproape de dreptele femei, dar cu faţa către pământ, apare un Înger.
 Mai jos, sub Arhanghelul Mihail, apare zugrăvit focul nestins, ca o mare de foc, ce iese
din gura balaurului celui atotmâncătorul, prin para focului fiind pictaţi ticăloşii păcătoşi,
care ard veşnic.
Îl vedem pe Arie, în gura balaurului.
Jos, în partea de nord a scenei pictate, apare zugrăvit un om cu figura bărboasă, ce stă
întins pe patul morţii. La căpătâi veghează soţia. Lângă ei, apare Îngerul Domnului, care îi
primeşte sufletul cu mâna dreaptă, în cealaltă având un filacter.
La picioarele omului şi după Îngerul Domnului, formând o adevărată scară (de unde şi
numele de… ,,Scara Raiului”), stau reprezentanţii iadului, fiecare dintre ei purtând
filactere desfăşurate în mâini. Ei aduc argumentele în favoarea aruncării sufletului celui
mort în iad.
Raiul este o grădină cu ziduri închise, ale căror capete sunt străjuite de turnuri.
La poarta Grădinii Raiului stă Sfântul apostol Petru cu o cheie în mână, iar lângă el apare
Sfântul arhidiacon Ştefan; cei doi sunt urmaţi de cele cinci fecioare nebune (care apar
zugrăvite în partea de sus, înspre sud, a picturii), care vor să intre şi ele în Rai; apare tot
aici şi un Înger.
Isac, Avraam şi Iacov stau în primul rând, având în dreapta pe tâlharul Dismas, cu crucea.
Apare şi chipul lui Iisus, aşezat, simbolic, în coroana unui pom, Pomul Vieţii.
Avraam ţine în braţe sufletul lui Lazăr.
O ceată a sfinţilor se vede în stânga celor trei bărbaţi drepţi ai Vechiului Testament.
Apar, în Grădina Raiului, cele cinci fecioare înţelepte.
În rândul de sus, apare Maica Domnului, înconjurată de Arhangheli, Sfinţi şi Îngeri.
Maica Domnului, în picioare, stă în faţa unui scaun, peste care este aşezat un căpătâi (o
pernă), şi se roagă.
Cei şase stâlpi susţin calota sferică de deasupra, unde apare zugrăvit Iisus Hristos
Emanuel, calotă peste care se ridică turla ce serveşte şi de clopotniţă:
Iisus Hristos Emanuel este Iisus Hristos reprezentat copilandru, înveşmântat în hiton şi
imation, stând în glorie, binecuvântând cu ambele mâini.
De asemenea, clădirea este alcătuită dintr-un pronaos, un naos cu două abside, una la sud
şi alta la nord, fiecare având câte o fereastră, fără vitralii.
Lăcaşul de cult are un Altar, cu două absidiole (la nord: Proscomidiar, la sud: Diaconicon
sau Veşmântar) şi o absidă la est.
Altarul are trei mici ferestre, fără vitralii.
Biserica are două turle, una pe naos şi alta pe pridvor.
Turla cea mare, poligonală, de pe naos, se ridică pe un tambur care, ca şi la Tismana, ori
la Biserica Episcopală de la Argeş, este de secţiune octogonală. Turla are feţele tratate
într-o serie de firide retrase succesiv către interior, separate prin colonete cu capitele
realizate în stil doric, legate, la partea superioară, prin arcaturi.
Turla de pe pridvor este de formă pătrată, cu câte două ferestre pe fiecare latură, cu
ancadramente de piatră la partea superioară a acestora, în formă de acoladă frântă, în
manieră brâncovenească. Ea este acoperită cu o calotă sferică, fiind împărţită în două
registre.
În primul registru este zugrăvită icoana hramului bisericii - ADORMIREA MAICII
DOMNULUI.
Un brâu format dintr-un tor îngust şi un profil drept, ce încadrează un şir de cărămizi
profilate, zidite pe cant, desparte primul registru de următorul, în care sunt practicate
ferestrele.
 Cornişa turlei este formată din două ciubuce, unul semicilindric şi unul subţire, îngust, de
secţiune dreptunghiulară.
Turlele au, fiecare, deasupra lor, înălţată pe acoperişul de tablă zincată, câte o cruce în
formă de ancoră. Ancora este un simbol al neclintirii, al solidităţii, al liniştii şi al
fidelităţii. Ea simbolizeaza partea stabilă a fiinţei noastre, care ne permite să păstrăm o
senină luciditate în faţa valurilor de senzaţii şi sentimente. Ancora este frecvent legată de
speranţă, rămâne un sprijin în faţa dificultăţilor vieţii: ,,să ţinem nădejdea pusă înainte, pe
care să o avem ca o ancoră a sufletului, neclintită şi tare” (Sfântul Apostol Pavel,
,,Epistola către Efeseni”,capitolul VI, versetul 19).
De altfel, se spune că şi biserica ar reprezenta o arcă (barcă, navă): ARCA LUI NOE, arca
cea salvatoare.
- Vedeţi ?!? Încă de la exterior, biserica ,,Săcături” ne demonstrează complexitatea şi
savoarea, frumuseţea simbolică a îmbinării sale armonioase – îi făcu atenți pe toți
Georgiana, parcă trezindu-i dintr-un vis...
Fu rândul lui Marcu și al lui Aurelian să precizeze, în continuare: aspectul exterior al
clădirii este împărţit în două registre, dar mai intâi se impune vederii noastre soclul
bisericii, puternic şi înalt, larg profilat, pe care se ridică, maiestuos, biserica, fiind împărţit
în două registre, printr-un brâu format dintr-un şir de cărămizi profilate, zidite pe cant.
Primul registru al bisericii, dominant ca înălţime, în care apar şi ferestrele, terminate
semicircular cu un arc în plin cintru, este decorat cu firide dreptunghiulare.
Acest registru conferă un plus de frumuseţe monumentului arhitectural.
Brâul ce desparte primul registru de cel de al doilea este format dintr-un tor lat, sub
forma unui semicilindru, dispus circular.
Cornişa clădirii, ca şi la turla de pe pridvor, este formată din două ciubuce, unul
semicilindric şi unul îngust, subţire, de formă dreptunghiulară.
Acoperişul bisericii se prelungeşte intr-o streaşină amplă, cu căpriori ce îmbracă
antablamentul construcţiei.
Faţadei dinspre apus a bisericii i s-a alipit un pridvor de formă dreptunghiulară, ce aduce
o notă aparte în plastica monumentală.
Faţada pridvorului bisericii este împărţită în trei registre: patru (din cei şase, câţi are)
stâlpi de susţinere; un lat şi un larg arc în plin cintru, plus altele două mai mici, ce leagă
stâlpii din dreapta şi din stânga intrării.
Al doilea registru al faţadei bisericii este despărţit de următorul printr-un tor lat, sub
forma unui semicilindru, dispus circular, şi un profil drept.
Cel de al treilea registru îl formează zona în care sunt zugrăvite două icoane, cea a
Sfântului Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruinţă (la nord-vest) şi cea a
Sfântului Mare Mucenic Dimitrie – izvorâtorul de mir (la sud-vest), icoane ce au
ancadramente de piatră sculptată, tip ,,ramă de tablou”.
Două ciubuce subţiri, de secţiune dreptunghiulară, peste care se înalţă un profil drept,
formează cornişa faţadei pridvorului bisericii.
Şase trepte duc la uşa principală de acces în interiorul bisericii (de la apus), uşă din lemn
de nuc, sculptată, în stil brâncovenesc, de către meşterul local Dumitru P. Dumitrescu, şi
donată de enoriaşul Ion Săldărescu(4).
Uşa aceasta, de inspiraţie renascentistă, are ancadrament de piatră, terminat, la partea
superioară, cu un arc în formă de acoladă. Sculptată linear, ea este formată din două
canate, fiecare canat având câte două panouri sculptate, legătura între canate făcând-o un
pilastru sculptat şi el ca şi celelalte părţi.
Motivul principal în sculptura uşilor este linia frântă, care dă un zigzag ce se împleteşte cu
un altul, dând naştere unor romburi şi triunghiuri. Înlăuntrul lor apare un ornament floral
(frunze de acant şi lalele stilizate).
Marginile laterale sunt sculptate în lung, ca şi benzile dintre panouri.
Patru trepte de acces duc la cea de a doua uşă de intrare a bisericii, decupată în peretele
nordic al naosului.
Deasupra uşii principale de acces în biserică, se află pisania acesteia, pisanie semnată de
pictorul Ilie Dumitrescu, cel ce, între anii 1918 – 1919, a zugrăvit această monumentală
construcţie, în ulei de nucă:
,, Această Sfântă şi Dumnezeiască Biserică, unde se prăznuieşte hramul Adormirii Maicii
Domnului, s-a construit din nou din temelie în 1912, luna iunie, în zilele M.S. Regelui
Carol I, cu binecuvântarea P.S. S.P. Episcop al Râmnicului D.D. Ghenadie Georgescu; s-
a făcut temelia şi zidul şi s-a întrerupt construirea în anul 1913, decretându-se mobilizarea
cu Războiul Balcanic; s-a continuat lucrarea în anul 1914 şi 1915; până la 1916 s-a făcut
acoperişul şi turla din mijloc şi s-a întrerupt construcţia prin decretul mobilizării cu
Războiul European. În timpul războiului, s-a terminat construcţia, în anul 1917, şi s-a
terminat definitiv în anul 1919, în zilele M.S. Regelui Ferdinand I şi P.S. S.P. Episcop al
Râmnicului Antim Petrescu. S-a sfinţit la 1919, luna nov., 15, de către P.S. S.P.
locotenent Alecsie S. Craioveanu al Râmnicului. Întreaga construcţie (…) şi toate
împodobirile s-au făcut din osteneala şi cheltuiala ctitorilor şi donatorilor creştini,
prevăzuţi în Inscripţiunea din interiorul bisericii”, din pronaos, de deasupra uşii de acces;
sunt un număr de 116 persoane: Pr. Sacerdoţeanu, Pr. I. Mihăilescu, Gr. Stănescu, Gr. N.
Voineag, Pavel Grigorescu, Procopie Cozmescu, Gheorghe Păunescu, Ilie Dumitrescu,
Gheorghe Dârlă, I.M. Slabu, Gh. Istocescu, Ion D. Voineag, D. Nistor, Constantin D.
Stănescu, Procopie T. Florescu, Gh. Cosmescu, V. Lăcraru, Maria Anghelescu, N.
Iacovescu, Isaia Ionescu, T. Stănescu, Constantin Niţă, Calistrat Păunescu, Eftimie D.
Sandu, D.A. Ilea, N.H. Culia, Danil Crăcană, Margareta Crăcană, Zamfir Ungureanu, Ana
Predoiu, Constantin Hirizan, N. Călin Crăcană, Vasile al Popii, Gh. al Popii, N. Florescu,
Constantin D. Crăcană, Filofteea C. Crăcană, I. şi N. Ciurea, C. Beleţescu, N. Beleţescu,
I. Blidescu, Maria Cristescu, Ion N. Butoi, D. Duduca, N. Olariu, I.C. Dobrinescu,
Ecaterina Copaci, Ion C. Copaci, Anghel Cârstoiu, Gheorghe Cârstoiu, Ion C. Beleţescu,
Constantin C. Fulgescu, Gh. Mofanu, Popa Nicolae, I. C. Avram, N.I. Istocescu, Petru
Ilea, N. Mihăilescu, Nistor Fulgescu, N.D. Popescu, fam. Dumitrescu, Elisabeta Istocescu,
Caliopie Popescu, Elena N. Soghin, Ecaterina Crăcană, D. Ciorgan, C. Predoiu, I.
Predoiu, Mihai Predescu, Ioana L. Predoiu, Maria Dârlă, Conatantin Robu, Anastasia C.
Ciobanu, Toma Cheroneson, Pr. N. Lăzărescu, Pr. Constantin Pretulian, Ioachim Popescu,
N. Huidu, Anton Stoicănescu, Pavel Dumitrescu, Mihai Popescu, Gh. Grigorescu, Ion
Colniceanu, S. Colniceanu, D. Stănescu, Ileana Crăcană, N. Jidoveanu, I. Schiteanu,
Danil Colniceanu, Ilarion Crăcană, Gheorghe Alecu, Grigore Castravete, Simion
Balotescu, D.I.C. Duca (Bucureşti), Varvara - Monahia, Elena I. Georgescu (Horezu); Pr.
Chesarie Popescu (Arnota), Maica Eftimia Popescu (Horezu), Cosma Perla (Tomşani),
Alexandru Crăciun, V. Răducu, I. Diaconescu (Tomşani), Ion Gheorghe Chimiş,
Gheorghe al Dumitrii (Bărbăteşti), I.A. Combrea (Romani), Ion Lăbău, Maria Lăbău, Ilie
Sacerdoţeanu, Grigore T. Baros, Ion Ilea, Gheorghe Florescu, Gheorghe Diaconescu,
Nicolae Loghin, Iulian Colniceanu, Victor Fulgescu.
_______________________________________________________
(1), (3) – ANANIA, VALERIU - ,,Cerurile Oltului”, editată de Episcopia
Râmnicului şi Argeşului, Râmnicu-Vâlcea, 1990

(2) – Preot profesor Dr. BRANIŞTE, ENE - ,,Liturgica generală”, Editura

Institutului Biblic şi de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române,
Bucureşti,1993
(4) – BONDOC, DUMITRU - ,,Costeşti – Vâlcea. 45 secole de istorie.
Monografie”, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002
- Dragii mei, rosti Ana emoționată, pictura bisericii, restaurată prin grija Preotului-paroh
Victor-Ovidiu Mureşan, impresionează prin claritate, precizie, colorit, tehnica execuţiei
-echilibru compoziţional, rezolvat simplu, sobru, cu desen viguros(1) - şi tematica
abordată pe un fond roşu-grena, sfinţii apărând zugrăviţi în mari tablouri bine delimitate,
în culori vii, dar totuşi calde, armonioase, care plac ochiului, dar, mai ales, sufletului.
Monumentul este pictat în stil bizantin.
Andrei Pănoiu observa, aici, influenţa picturii de şevalet ce ,,se resimte în încercările de
reliefare a formelor, de suprapunere a culorilor după specificul uleiului, ca şi în tendinţa
de a înscrie portretele în compoziţii încadrate în rame desenate”, pictorul fiind Ilie Calfa
din Costeşti (p. 17, 23).
Iniţial, biserica a fost pictată în ulei de nucă. În prezent, ea este pictată în ulei de in,
protejată împotriva fumului, a umezelii, cu vernis. Pictura a fost restaurată de artistul
Ţâvrea Gheorghe, locuitor al comunei Stroeşti, judeţul Vâlcea.
Figurile, aproape întotdeauna văzute din faţă, se prelungesc în ovale în care se deschid
ochi mari ficşi, ce par că ar vedea mai departe decât oamenii obişnuiţi: privesc blajin şi
melancolic; frunţile lor, obrajii şi bărbiile par a fi ale străbunicilor noştri, au în ele ceva
uman, care încălzeşte, mângâie sufletul.
Din scenele pictate sub forma tablourilor lipseşte abundenţa de personaje biblice, dar este
un desen excesiv de încărcat, de un hiperrealism naiv.
Pictorul a avut curajul să transpună pe zidurile bisericii chipul omului, care corespunde
ideii de frumuseţe clasică, de a folosi culorile vii, de a da mai multă expresivitate
personajelor biblice. Portretele sunt tratate intr-o manieră mai realistă, sunt mult
umanizate.
Pentru costume şi accesoriile de costume s-a folosit mult auriul şi galbenul.
Paleta coloristică cuprinde nuanţe de albastru spectral, verde smarald, albastru cobalt rece
+ albastru ceruleum, brun + negru, roşu permanent, brun (umbră naturală), galben, ocru,
alb de titan, alb + ocru + roşu vermillon, roşu carmin + violet (vişiniu), galben cu alb,
roşu ciclam + alb, roşu vermillon, oranj + roşu vermillon, gri-albastru (albastru + oranj +
alb), ocru + galben, ocru auriu, alb + ocru + verde, albastru de Prusia, roşu ciclam + oranj
+ verde, verde de China (verde + oranj), verde albăstrui, galben cu verde, ocru de crom,
galben de crom închis, galben de crom deschis, verde de crom, albastru de crom închis,
albastru ultramarin, negru de fum.
Icoanele au foiţă de aur.
Se remarcă linearitatea picturii practicate, grafismul, decorativismul.
Copacii (din scena Raiului) şi florile ( ca motive vegetale) sunt redate după natură.
Este o pictură dominată de naturalism, mai ales în pridvor, unde avem şi un studiu de
materiale (marmura), vegetale (viţa-de-vie).
Zugravii de ţară de la sfârşitul secolului al XVIII-lea şi începutul veacului următor(2)
imprimă picturii murale din Ţara Românească o amprentă rustică, ce se caracterizează
prin prospeţimea limbajului artistic, prin dezvoltarea spiritului narativ al compoziţiilor şi,
mai cu seamă, prin introducerea, în temele religioase, a unor elemente desprinse din viaţa
de toate zilele, reprezentări de animale reale sau fabuloase, scene de luptă, aspecte din
mediul înconjurător, ori din cărţile populare, care cunoşteau atunci o mare răspândire.
Aici, zugravul putea să-şi exprime mai bine personalitatea, avea toată latitudinea ,,să se
joace”. Preoţimea tolera introducerea acestor fantezii pe faţadele lăcaşurilor, atât timp cât
pictura interioară respecta canoanele. Este şi cazul bisericii ,,Secături”, unde artistul a
zugrăvit, în pridvor, pe arcele ce susţin calota turlei, simbolurile zodiacale ale celor
douăsprezece luni ale anului, în medalioane rotunde, încadrate de motivul floral (crinul
stilizat) şi cel al viţei-de-vie, astfel: la E – Balanţa; la SE – Săgetătorul şi Scorpionul; la S
– Capricornul; la SV – Vărsătorul şi Peştii; la V – Berbecul; la NV – Gemenii şi Taurul;
la N – Racul; la NE – Leul şi Fecioara.
Acestea sunt simboluri paleocreştine, ce se constituie într-o decoraţie murală de inspiraţie
italienească de secol XV – XVIII.
Pe pandantivii (unghiurile formate de arcele stâlpilor) din pridvor apar zugrăvite
simbolurile celor patru Sfinţi Evanghelişti: la SE – omul (simbolul Sf. Evanghelist Matei),
la SV – leul (simbolul Sf. Evanghelist Marcu), la NV – viţelul (simbolul Sf. Evanghelist
Luca), la NE – vulturul (simbolul Sf. Evanghelist Ioan).
După părerea preoţilor Nicolae Chifăr şi Petre Semen (,,Icoana. Teologie în imagini”,
Editura CORSON, Iaşi, 1999), viţa-de-vie, în antichitatea iudaică, era simbolul speranţei,
al dăruirii şi al unei vieţi tihnite. Prin ea se exprimă foarte plastic ideea de providenţă.
Pentru perioada de după venirea lui Hristos, aceasta arată că orice roadă spirituală este
condiţionată de păstrarea credinţei în Mântuitor şi mai ales de rămânerea în dragostea Lui.
Căci, spune Mântuitorul: ,,Eu sunt viţa, voi sunteţi mlădiţele. Cel ce rămâne întru Mine şi
Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteţi face nimic” (Sfânta Evanghelie
după Ioan, capitolul al XV-lea, versetele 5-6).
Într-adevăr, fără rămânerea in Domnul, nu este posibilă, in niciun chip, creşterea
duhovnicească, aşa cum planta viţei-de-vie nu poate să ajungă la maturitate şi nici nu
aduce roadele aşteptate fără ajutorul cuiva, dacă nu neapărat al omuli, care să o
îngrijească, la timp, măcar a unui copac pe care să se sprijine.
Peştele este simbolul lui Hristos, conform informaţiei transmise de istoricul Tertulian,
care zice: ,,Sed nos pisciculi secundum nostrum Jesum Christum in aqua nascitur, nec
aliter quam in acqua permanendo salvi sumus” (”NOI, PEŞTII – creştinii – NE NAŞTEM
ÎN APĂ CA HRISTOS, NU NE MÂNTUIM ALTFEL DECÂT ÎN APĂ”, adică prin
mântuirea lui Hristos la botez).
Se pare însă că motivul major pentru care creştinismul a folosit simbolul peştelui, este
sensul celor cinci litere greceşti cuprinse în cuvântul ihtis (= peşte). Acest termen este
alcătuit, într-adevăr, din iniţialele unei forme scurte de rugăciune pe care creştinii o
rosteau frecvent în perioada persecuţiilor. Formula acestei rugăciuni, mai mult mărturisire
de credinţă, era aceasta: ,,Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul”. Din iniţialele
acestei rugăciuni-mărturisire de credinţă, creştinii au formulat cuvântul pe care îl foloseau
ca pe ,,o parolă” de recunoaştere între ei.
Balanţa simbolizează dreptatea lui Dumnezeu, care, la timpul potrivit, îl va răsplăti pe
fiecare după faptele sale.
Crinul este simbolul purităţii Celei mai presus de fire.
Acanta simbolizează depăşirea greutăţilor, a piedicilor, biruinţa.
Berbecul(3) simbolizează forţa originară ce trezeşte omul şi lumea; asigură refacerea
ciclului vital; reprezintă iniţierea, fiind înzestrat cu grai şi raţiune; el simbolizează forţa
psihică şi sacră. Simbolizează, înainte de orice, zvâcnetul, energia, independenţa şi
curajul.
Forma spiralată a coarnelor sale vorbeşte, o dată în plus, despre ideea de evoluţie şi
întăreşte valoarea de deschidere şi de iniţiere.
Săgetătorul: Săgeata cu care se identifică Săgetătorul înfăptuieşte sinteza dinamică a
omului zburând către transformarea sa, prin cunoaştere, din animal, în fiinţă spiritualizată.
Scorpionul evocă starea din timpul sărbătorii Tuturor Sfinţilor, din vremea căderii
frunzelor, a ceasului de pe urmă al vegetaţiei, a întoarcerii materiei brute la haos, în
aşteptarea humusului care pregăteşte renaşterea vieţii.
Capricornul exprimă răbdarea, prudenţa, perseverenţa, iscusinţa, realizarea, simţul
datoriei.
Vărsătorul: acest semn cu rezonanţă acvatică trimite la generozitate, la deschidere spre
universal, la dăruire sufletească. Aerul din Vărsător impune lumea afinităţilor elective,
care face din noi nişte fiinţe trăind într-o comunitate spirituală şi aflate în centrul sferei
universale. Materia intimă a acestui tip zodiacal este fluidă, uşoară, eterată, volatilă,
transparentă, respirând în întregime o limpezime spirituală aproape angelică. Vărsătorul
poartă darul detaşării de sine, unit cu seninătatea şi generozitatea însoţită de altruism, de
simţul prieteniei, de devotamentul social.
Gemenii exprimă un amestec al lumii de dincolo, precum şi dualitatea oricărei fiinţe sau
dualismul tendinţelor acesteia, fie ele spirituale sau materiale, diurne sau nocturne. Sunt o
expresie a zilei şi a nopţii, a aspectelor inefabile şi telurice, o împreunare într-un tot a
cosmosului şi omului. Atunci când simbolizează opoziţiile interne din om, şi lupta pe care
acesta trebuie s-o dea ca să le depăşească, gemenii capătă o semnificaţie sacrificială:
necesitatea unui refuz, a distrugerii sau supunerii, a abandonului unei părţi de sine, în
vederea triumfului celeilalte.
Taurul sugerează ideea de putere şi de pornire irezistibilă; este simbolul forţei creatoare.
Zodiei Taurului îi este asociată simbolistica materiei prime, a substanţei iniţiale,
asimilabile cu pământul ca element, cu glia-mamă.
Racul înseamnă retragerea spre sine, sensibilitatea, timiditatea şi tenacitatea, reculegerea
necesară înaintea oricărei acţiuni.
Leul exprimă bucuria de a trăi, ambiţia, orgoliul şi elevaţia.
Fecioara reprezintă o lume care se diferenţiază, se particularizează, se selecţionează, se
cerne, se reduce, se despoaie, îşi dă limite precise; reprezintă o dispoziţie generală pentru
a reţine, a controla, a stăpâni şi a se disciplina; este simbolul unui caracter serios,
conştiincios, scrupulos, rezervat, sceptic, metodic, legat de principii, de reguli, de
consemnuri, sobru, cu sensibilitate şi iubitor de responsabilitate, muncitor, întors către
lucrurile dificile, greu de făptuit, ingrate sau penibile, vizând să satisfacă, înainte de toate,
un sentiment de securitate; simbolizează conştiinţa născând din confuzie, precum şi
naşterea spiritului.
În interiorul bisericii, pe peretele vestic ( în pronaos ), sunt zugrăvite , în dreapta, în două
medalioane rotunde, chipul preotului Ion Constantinescu (jos) şi cel al P.S. Gherasim –
episcop al Râmnicului (sus), iar în partea stângă, într-un mare tablou, regele Ferdinand.
La fel, pe acelaşi perete vestic al pronaosului, la cafas, în dreapta, apare zugrăvit, într-un
mare tablou, maestrul Andrei Brădeanu, iar în stânga – preotul-paroh Mureşan Victor-
Ovidiu.
Imediat cum intri, în partea stângă, vezi o scară din lemn ce duce la cafasul ce se sprijină
pe un arc format de doi stâlpi laterali.
Deasupra cafasului, se ridică un arc în plin cintru.
Împreună cu alţi doi stâlpi din interiorul bisericii, care despart pronaosul de naos,
formează o boltă sferică, unde este zugrăvită, sus, Maica Domnului, împrejurul său fiind
scrise cuvintele: ,,Cuvine-se cu adevărat să te fericim, Născătoare de Dumnezeu, cea
pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru”.
Mai jos, sunt zugrăvite: ceata Sfinţilor Arhangheli, ceata Sfintelor Cuvioase, ceata
Sfinţilor Apostoli, ceata Sfinţilor Prooroci, ceata Sfinţilor Îngeri, ceata Sfinţilor Cuvioşi
şi, din nou ceata Sfinţilor Apostoli, împreună cu ceata Sfinţilor Prooroci.
În arcul ce sprijină cafasul, sunt zugrăviţi doi îngeri alături de înscrisul: ,,Întăreşte,
Doamne, Sfânt locaşul acesta şi dreapta credinţă a drept-măritorilor creştini în vecii
vecilor. Amin.” (înspre est)
De-a dreapta şi de-a stânga, pe stâlpi, spre răsărit, sunt zugrăviţi Sfântul Cuvios Danil
Stâlpnicul (în dreapta) şi Sfântul Cuvios Simeon Stâlpnicul (în stânga).
Pe peretele nordic al pronaosului, sunt zugrăviţi Sfinţii Cuvioşi Grigorie Decapolitul şi
Antonie cel Mare, Sfintele Muceniţe Marina şi Filofteea, Sfânta Muceniţă Marina fiind
ispitită de diavol.
Deasupra acestui registru, este zugrăvită scena reprezentând Învierea Domnului nostru
Iisus Hristos.
Pe peretele sudic al pronaosului, sunt zugrăvite Sfintele Cuvioase Elisaveta şi Parascheva,
precum şi Sfintele Muceniţe Ecaterina şi Varvara.
Mai sus este zugrăvită scena Schimbării la Faţă a Mântuitorului
Scenele zugrăvite sunt despărţite, de-a lungul pronaosului şi al naosului, pe ambele laturi,
nordică şi sudică, de două toruri late, ce încadrează o bandă lată, cenuşie.
Pe arcele ce sprijină bolta, sunt zugrăvite chipuri de sfinţi, în medalioane rotunde: Sfântul
Cuvios Isidor, Sfântul Cuvios Alexie, Sfânta Cuvioasă Domnica, Sfânta Cuvioasă
Eufrosina, Sfânta Muceniţă Tecla, Sfântul Cuvios Fevroniu, Sfânta Muceniţă Teodora,
Sfânta Cuvioasă Maria, Sânta Cuvioasă Epifania, Sfânta Cuvioasă Evdochia, Sfânta
Cuvioasă Magdalia, Sfântul Cuvios Stelian, Sfântul Cuvios Teodosie, Sfântul Cuvios
Nichifor, Sfântul Ioan Botezătorul, precum şi: scena Înmormântării Domnului nostru Iisus
Hristos, scena Pironirii pe Cruce a Mântuitorului, scena Înfăţişării Domnului nostru Iisus
Hristos înaintea lui Pillat.
În interiorul arcului ce sprijină cafasul, sunt zugrăviţi, pe laturi, Sfântul Cuvios Sava (în
stânga) şi Sfântul Cuvios Eftimie (în dreapta), iar în centru – Ochiul Atoatevăzător al
Puternicului Tată Ceresc.
Pe fiecare latură, nordică şi sudică, pronaosul are câte două ferestre.
În partea dreaptă, la SV, imediat cum intri în pronaos, se deschide o uşă, ce te lasă să
pătrunzi în pangar.
Pe stâlpii ce despart pronaosul de naos, sunt zugrăviţi: Sfântul Arhanghel Gavriil şi Sfinţii
Mucenici Mina şi Eustaţiu, în dreapta; Sfântul Arhanghel Mihail şi Sfinţii Mucenici
Haralambie şi Nicodim, în stânga.
Pe pandantivii formaţi de arcele celor patru stâlpi din pronaos, sunt zugrăviţi Sfinţii
Cuvioşi Damian, Ioan Damaschin, Ioan Cucuzel şi Cozma.
Pe bolta sferică a turlei de pe naos, apare zugrăvit chipul lui Iisus Hristos – Pantocrator,
înconjurat de înscrisul: ,,Doamne, Doamne, caută din Cer şi din Locaşul Tău cel Sfânt şi
vezi şi cercetează viea aceasta, pre care au sădit-o puternica Dreapta Ta, şi o
binecuvântează pre dânsa”.
Urmează, apoi, zugrăviţi, Heruvimi, Serafimi, Arhangheli, Îngeri.
În următorul registru, mai jos, sunt zugrăvite următoarele scene: la SE – Sfânta Treime la
Mamvri; la SV – Moise primind tablele legii; la NV – scara lui Iacov; la NE – Moise
privind rugul aprins şi nemistuind.
Tot în acest registru, la est, la sud şi la vest, sunt practicate ferestrele.
În următorul registru, cel de la baza turlei, apare zugrăvită ,,Dumnezeiasca Liturghie”
(,,Liturghia cerească” sau ,,îngerească”), adică slujba săvârşită în ceruri de către
Mântuitorul, ca Mare Arhiereu, înconjurat de Arhangheli şi Îngeri.
În naosul bisericii, sunt zugrăviţi Sfinţii Mucenici Trifon, Mercurie şi Teodor Tiron,
Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – purtătorul de biruinţă – la sud, precum şi scena
,,Deisis”, la sud-est.
Scena ,,Deisis” Îl reprezintă pe Iisus Hristos în postură de Mare Arhiereu, înconjurat, de-a
dreapta şi de-a stânga, de Sfântul Ioan Botezătorul şi de Mama Sa, Fecioara Maria.
Iisus este îmbrăcat în bogate veşminte de Mare Arhiereu, cu mitră pe cap, omofor peste
sacos, ţinând o carte în mâna stângă şi binecuvântând cu dreapta, toate semnele şi
însemnările arătându-L în ipostaza de Domn biruitor şi slăvit, judecător peste cei vii şi
peste cei morţi, al cărui ultim cuvânt pecetluieşte destinele omeneşti de după sfârşitul
veacurilor.
Este o pictură bizantin-realistă, sugerând Judecata în dinamica ei duhovnicească.
Tot în naos, dar la N şi la NE, apar zugrăviţi Sfinţii Mucenici Nestor, Procopie,
Pantelimon (la N) şi Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – izvorâtorul de mir, Sfinţii Mari
Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena, întocmai cu Apostolii, la NE.
Sus, în naos, în al treilea registru zugrăvit al bisericii, în interior, la S-S-E, ochiul
vizitatorului va descoperi scena Naşterii Pruncului Sfânt, iar la N-N-E – scena Învierii lui
Iisus Hristos.
Există un simţ acut al echilibrului, al proporţionalităţii compoziţiei picturale a sfântului
locaş de cult, cum lesne se poate observa!
Turla de pe naos se sprijină pe patru arce, unde apar zugrăvite, în medalioane rotunde,
chipurile Sfinţilor Mucenici Filimon, Trofim, Sevastian, Partenie, Emilian, Cornetie,
Victor, Michenţiu, Longin, Iulian, Leon Ilie, Teodor Stratilat, Hariton, Luchian, Calistrat,
Lavru, Ioan cel Nou de la Suceava, Flor şi Ioanitie.
La mijloc, între Sfinţii Mucenici Victor şi Michenţiu, pe arcul de deasupra tâmplei, apare
zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos.
Pe pandantivii formaţi de arcele pe care se sprijină turla cea mare, de pe naos, sunt
zugrăviţi cei patru Sfinţi Evanghelişti, cu simbolurile lor: Matei cu un om, Marcu cu leul,
Luca cu viţelul, Ioan cu vulturul.
Primul registru pictat din interiorul bisericii îl formează o compoziţie de influenţă iudaică
(a templului iudaic): faldurile, lambriurile unei perdeluţe, pe care sunt desenate mici
cruciuliţe. Ea simbolizează atât Sfânta Mahramă, cât şi – mai ales! - unirea, comunitatea
credincioşilor ortodocşi din Biserică în timpul rugăciunii, al slujbei Sfintei Liturghii.
Mahrama Sfintei Veronica este un simbol al Domnului Iisus Hristos. Numele său7 este
legat de o faptă de credinţă a unei femei care a înmânat Domnului Hristos o mahramă ca
să-şi şteargă chipul plin de sânge şi sudoare pe când străbătea drumul calvarului. Se spune
că după ce şi-a şters chipul asudat cu mahrama pe care i-a înmânat-o acea
binecredincioasă cu numele Veronica, acesta s-a imprimat profund pe acea pânză,
formând, conform tradiţiei, cea dintâi icoană nefăcută de mână omenească, foarte
preţioasă pentru creştini.
Eusebiu de Cezareea (8) relatează despre o epistolă a lui Abgar, regele Edesei, trimisă
Mântuitorului Hristos în cetatea Ierusalimului, prin care îl ruga insistent să vină în Edesa
pentru a-l vindeca de boala sa: „Aşa se face că regele Abgar, care domnea cu mare cinstre
peste popoarele de dincolo de Eufrat şi care suferea cumplit de o boală trupească, după
socotelile omeneşti cu neputinţă de vindecat, auzind de vestitul nume al lui Iisus şi de
minunile Lui recunoscute de toţi, I-a trimis printr-un sol o smerită scirsoare, rugându-L să
vină şi să-l vindece de boală”.
Se spune, în „Historia Ecclesiastica”, că Domnul a şi răspuns aceluia, iar o tradiţie pioasă
menţionează că odată cu scrisoarea, Mântuitorul i-ar fi trimis şi chipul său imprimat în
mod minunat pe o mahramă. Pe baza amintitei tradiţii, s-a păstrat, la Constantinopol,
multe veacuri, o icoană cu chipul lui Hristos, numită „icoana făcută prin puterea divină pe
care n-au lucrat-o mâinile omeneşti”.
Sfânta Mahramă avea şi ea lambriuri, falduri, de unde paralelismul.
Catapeteasma (tâmpla) bisericii, un iconostas de tip brâncovenesc, este împărţită în mai
multe registre.
În primul registru, de jos, sunt pictate buchete de flori.
În al doilea registru, se află, la NE, icoana hramului bisericii, ADORMIREA MAICII
DOMNULUI, uşa diaconească (realizată din lemn, sculptată în motiv vegetal, având, în
centru, icoana Sfântului Arhanghel Gavriil, iar deasupra icoana Tatălui Ceresc), icoana
Mântuitorului, ca Împărat şi Mare Arhiereu.
Iisus este reprezentat tronând, binecuvântând cu mâna dreaptă, iar cu cea stângă susţinând
Evanghelia deschisă. El poartă un sacos albastru, cu doi vulturi bicefali aurii pe genunchi,
tivit cu aur şi cu omofor de aur. Pe cap, are o coroană împărătească, de aur, cu caboşoane.
Tronul, monumental, de aur, este bogat ornamentat. Nimbul incizat are în câmpul său
cruciger.
Urmează Uşile Împărăteşti, sculptate în lemn, practicându-se motivul vegetal – frunze şi
flori de acant, viţă-de-vie.
La mijlocul Uşilor Împărăteşti, se află pictată icoana Bunei-Vestiri: în dreapta se află
Maica Domnului, iar în stânga – Sfântul Arhanghel Gavriil.
În josul Uşilor Împărăteşti, sunt pictate, în medalioane rotunde , chipurile Sfinţilor
Prooroci Solomon (în dreapta) şi David (în stânga).
Urmează, în acelaşi registru, icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe.
Maica Domnului este reprezentată tronând, având Pruncul pe genunchi, pe care Îl susţine
cu mâna stângă, fiind acoperită cu maforion roşu-violaceu.
Mâna dreaptă o ţine protector pe umărul lui Iisus. Ea poartă o palla şi o bonetă albe-
verzui.
Iisus binecuvântează cu dreapta şi ţine în mâna stângă un rotulus, poartă hiton şi himation.
Tronul este de aur, bogat ornamentat.
Nimburile incizate au pe câmp ornamente, în afara celui al lui Iisus, care este cruciger.
După această icoană, urmează a doua uşă diaconească, sculptată, ca şi prima, în lemn, cu
motiv vegetal, în mijloc avându-l pe Sfântul Arhanghel Mihail, iar deasupra lui fiind
zugrăvit chipul Domnului nostru Iisus Hristos.
Distingem, în acelaşi registru, icoana Sfântului Ierarh Nicolae.
Lângă icoana hramului bisericii, se află icoana ce-i reprezintă pe Sfinţii Arhangheli
Gavriil şi Mihail, care-L ţin, în mijlocul lor, pe Iisus Hristos, al cărui chip este reprezentat
într-un medalion rotund, iar din Ceruri, de pe un nor, priveşte la ei Dumnezeu-Tatăl.
Lângă icoana Sfântului Ierarh Nicolae, la NE, se află icoana Sfântului Mare Prooroc Ioan,
Înainte-Mergătorul şi Botezătorul Domnului.
În unghiurile formate de stâlpii ce susţin catapeteasma, care sunt legaţi între ei prin arce în
formă de acoladă frântă, sunt pictate chipurile unor îngeri, deasupra Icoanelor Împărăteşti.
Urmează două brâie ce despart registrul al doilea de cel de al treilea.
Primul brâu este format din două toruri înguste, ce încadrează o bandă lată, unde sunt
aplicate frunze de acant şi mici cruciuliţe, toate lucrate, migălos, în lemn.
Al doilea brâu este un tor lat, pictat în motiv vegetal: floarea soarelui, frunze de acant,
viţă-de-vie.
În cel de al treilea registru al tâmplei, se află pictate icoanele marilor praznice împărăteşti
- ,,Praznicarele” – în centrul lor, plasată deasupra Uşilor Împărăteşti, aflându-se icoana
,,Cinei celei de Taină”: ,,Naşterea Maicii Domnului”, ,,Intrarea Maicii Domnului în
Biserică”, ,,Buna-Vestire”, ,,Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos”, ,,Întâmpinarea
Domnului”, „Botezul Domnului”, ,,Intrarea în Ierusalim”, ,,Pogorârea la iad”, ,,Înălţarea
Domnului”, ,,Sfânta Treime”, ,,Schimbarea la Faţă”, ,,Adormirea Maicii Domnului”.
În al patrulea registru, sunt pictate chipurile celor doisprezece Sfinţi Apostoli, înfăţişaţi în
picioare, orientaţi spre icoana centrală a Mântuitorului-învăţător: Sfântul Apostol Toma,
Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Apostol Tadeu, Sfântul Apostol Matia, Sfântul Apostol şi
Evanghelist Ioan, Sfântul Apostol Petru; Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol şi
Evanghelist Matei, Sfântul Apostol Simon, Sfântul Apostol Vartolomeu, Sfântul Apostol
Iacov, Sfântul Apostol Filip (privite de la N la S).
În registrul al cincilea, sunt zugrăvite chipurile a doisprezece Prooroci, având-o, în
mijlocul lor, pe Maica Domnului – Orantă.
Proorocii sunt orientaţi spre icoana centrală, purtând în mâini rulouri cu versete din
profeţiile lor mesianice. Ei sunt, de la N la S: Sfântul Prooroc David, Sfântul Prooroc
Moise, Sfântul Prooroc Ilie, Sfântul Prooroc Zaharia, Sfântul Prooroc Iezechiel, Sfântul
Prooroc Gedeon; Sfântul Prooroc Solomon, Sfântul Prooroc Isaia, Sfântul Prooroc Elisei,
Sfântul Prooroc Ieremia, Sfântul Prooroc Aaron, Sfântul Prooroc Daniil.
Registrele al treilea si al patrulea au icoanele încadrate între colonete cu baze şi capitele
realizate în stil doric, legate între ele prin arce în formă de acoladă (al treilea registru), ori
în formă de acoladă frântă (în al patrulea registru), deasupra cărora sunt aşezate mici
cruci, iar în unghiurile formate de arce – romburi, toate sculptate în lemn.
Suporturile bazelor colonetelor registrelor al treilea şi al patrulea le formează brâurile
alcătuite din câte un tor îngust şi un profil drept, ori din două toruri şi un profil drept.
Urmează un brâu format din două toruri (unul îngust şi unul lat) şi un profil drept.
În cel de al cincilea registru, numai icoana Maicii Domnului este încadrată de colonete cu
baze drepte şi capitele realizate în stil doric, colonete legate între ele printr-un arc sub
formă de acoladă frântă.
Icoana Domnului nostru Iisus Hristos, din cel de al patrulea registru, este încadrată de
colonete legate între ele printr-un arc în plin cintru.
În registrul al şaselea, se află dispuse, în centrul tâmplei, trei icoane, şi anume: icoana
Maicii Domnului, icoana Sfintei Treimi şi Icoana Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.
Cele trei icoane sunt încadrate, la dreapta şi la stânga, de sculpturi în lemn cu motiv
vegetal: spicul de grâu, flori şi frunze de viţă-de-vie şi acant, ciorchini de struguri.
Următorul registru al catapetesmei îl formează Crucea pe care este pictat răstignit Iisus
Hristos, Cruce încadrată de aceleaşi sculpturi în motiv vegetal, care pornesc de mai jos.
În Naos, lângă catapeteasmă, se află pictată, deasupra icoanei Sfântului Mare Prooroc
Ioan, Înainte-Mergătorul şi Botezătorul Domnului, icoana Sfintei Ana cu Maica
Domnului în braţe, iar deasupra icoanei Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil – icoana
Sfântului Ioachim.
Primele două registre ale tâmplei bisericii ,,Secături” sunt durate în zid, următoarele – în
lemn.
 Pe cei doi stâlpi care despart pronaosul de naos, cu faţa spre vest, se află, în dreapta, la
sud, icoana Mântuitorului, iar în stânga, la nord, icoana Sfântului Ierarh Nicolae.
Calota semisferică de deasupra Sfântului Altar îi are pictaţi, sus, pe Tatăl Ceresc şi pe
Maica Domnului cu Pruncul Sfânt în braţe, aşezată pe tronul Dumnezeiesc –
supranumită ,,Cea mai înaltă decât cerurile” -, înconjurată de Îngeri şi de Sfinţii
Arhangheli Gavriil (în dreapta) şi Mihail (în stânga).
La baza calotei, de jur-împrejur, sunt pictate, în medalioane rotunde, chipurile unor Sfinţi
ierarhi, ca: Partenie, Antipa, Porfirie, Sofronie, Metodie etc.
Mai jos, în registrul următor, sunt pictaţi: Sfântul Ierarh Spiridon, Sfântul Ierarh Antonie
(în stânga); Sfântul Ierarh Grigorie, Sfântul Ierarh Vasile cel Mare, Sfântul Ierarh Ioan
Gură de Aur (în dreapta).
La Proscomidiar, la NE, în al treilea registru, se află zugrăvit ,,Christ-copil în potir”
sau ,,Dătătorul de Viaţă”, ori ,,Izvorul Vieţii”, adică Iisus înfăţişat frontal, adolescent
văzut până la mijloc, stând într-un potir şi binecuvântând lumea cu ambele mâini.
În registrul inferior (al patrulea), ca şi în pronaosul şi naosul bisericii, este zugrăvită acea
„perdeluţă”, despre a cărei semnificaţie am mai vorbit în paginile anterioare.
Scenele mari, în care sunt zugrăviţi Sfinţii Ierarhi, au chenare turquoise, pictate în motiv
vegetal (frunze stilizate de acant).
Motivul vegetal este redat cu fineţe.
Sfinţii Ierarhi sunt zugrăviţi înveşmântaţi în sacos şi omofor, cu capetele descoperite şi
înconjurate de obişnuitul nimb luminos, numai Sfântul Chiril, în calitate de Patriarh al
Alexandriei, este înfăţişat purtând pe cap o mitră simplă (ca un fes catolic), cu crucea albă în
dreptul frunţii.
Proscomidiarul (sau Pastoforionul) şi Diaconul (Schevofilachionul sau Veşmântarul)
comunică cu sfântul Altar prin deschideri în formă de arcade.
________________________________________________________

(1) – PĂNOIU, ANDREI - ,,Pictura votivă din nordul Olteniei”, Editura Meridiane,
Bucureşti, 1968 și BOTEZ-CRAINIC, ADRIANA - ,,Istoria artelor plastice”, volumul I,
E.D.P. R.A., Bucureşti, 1995
(2) – CREŢEANU, RADU - ,,Zugravii din Teiuş”, în MAGAZIN ISTORIC,
1970, nr.12, p.14 – 19
(3) – CHEVALIER, JEAN; GHEERBRANT, ALAIN - ,,Dicţionar de simboluri”, vol. I +
II + III, Editura ARTEMIS, 1994 și Pr. CHIFAR, NICOLAE; Pr. SEMEN, PETRE -
,,Icoana. Teologie în imagini”, Editura CORSON, Iaşi, 1999
- Vai, ce minunăție! rostiră în cor copiii.
- Care au fost cântăreții lăcașului? întrebă, curioasă, Ioana.
- Cîntăreții, de-a lungul timpului, au fost: Haralambie Puică, Ion Stănescu, Gică Puica,
Sorin, Ciobotea Ion – aceștia angajaţi ca şi cântăreţi; Vică, Torica Puica, Leana lui Dodu
– toți aceștia cântăreţi liber-prfesionişti; Florin-Ştefan Popescu – care acum este preot
undeva în județul Dolj – răspunse atotștiutor Cristian, demn candidat la preoție, cât de
curând (era elev în clasa a IX-a, al Seminarului Teologic din Râmnicu-Vâlcea).
- Doamne, ce multe lucruri am aflat astăzi! Vă mulțumim! rosti, emoționată, Georgiana.
- Bine, copii! hotărî unchiul Geo. Pentru astăzi ajunge. Mâine după-amiază ne vom întâlni
pentru a ne continua drumeția și a a descoperi alte și alte minunății ale comunei noaste.
De acord?
- Da! Da! Da! rostiră într-un glas copiii.
- Atunci pe curând! O seară plăcută și o noapte binecuvântată!
- Pe curând! Seară frumoasă! Noapte binecuvântată!
 A doua zi, copiii noștri, însoțiți de noii lor prieteni de vară, unchiul Geo, Ana, Viviana,
Andreea, Cristian și Robert, o porniră spre descoperirea altor locuri minunate din comună.
- Mai întâi am văzut locurile acestea, pline de farmec, care mi-au legănat copilăria, în
foșnet de frunze și de miros de fân... Apoi am simțit mirosul laptelui proaspăt, muls de la
vacă... În final, am înțeles: aceste meleaguri sunt unele dintre acelea binecuvântate de
Domnul pe Pământ! spuse, zâmbind cu subînțeles, Viviana.
- Bravo, Viviana! Părinții și bunicii tăi cred că sunt mândri de tine!
- Vă mulțumesc!
- Dragii mei, trăim într-un loc, însă, de multe ori, aproape că nu știm mai nimic despre el
ori despre cele ce-l înconjoară, despre cei ce ne înconjoară... – spuse cu regret Ana. Dar
mă bucur că – iată! – vin generații de tineri din spate care sunt interesați de istoria locală,
de tradiții, obiceiuri. Sunteți minunați, scumpii mei!
- Astăzi ce vom vizita, vitejii mei? întrebă curios unchiul Geo.
- Vom merge, mai întâi, la biserica Grămești, apoi la biserica din centru.
- La biserica parohială Costești.
- Da, Robert, ai dreptate!
Drumeții observară cum locuitorii Costeștiului reușiseră să împletească plăcutul cu utilul,
tradiționalul cu noul, modernul. Aceasta se vedea mai ales în tratarea arhitectonică a
caselor. Casele erau ridicate, cele mai multe, pe socluri de piatră, cu foișoare tradiționale,
prispe de lemn, unde oamenii ieșeau, la ceas de tihnă și de sărbătoare, pentru a depăna
amintiri sau pentru a admira natura înconjurătoare... De aici, și obiceiul clăcii!
”Prispa țărănească este un spațiu intermediar între locuința propriu-zisă și natura care o
înconjoară. Dacă peretele desparte, prispa unește. Ea e jumătate interior și jumătate
exterior. Prin mijlocirea ei, cele două medii se întâlnesc și se întrepătrund: casa iese afară
și se deschide lumii, lumea intră în casă și se așează vetrei cu capul în poală. În pereți,
pădurea stă ascunsă sub tencuieli și var; pe prispă, ea stă la vedere în straja stâlpilor, în
broderiile frunții și ale pălimarului. Pe marginea ei cântă, dimineața, cocoșul.” (Valeriu
Anania – Cerurile Oltului, Episcopia Râmnicului și Argeșului, Râmnicu-Vâcea, 1990)
Casele tradiționale era, în general, văruite în alb, cu acoperișuri înalte și cenușii, de
șindrilă. Casele noi purtau semnul preocupării pentru simțul estetic, mergând de la grija
pentru detaliul mărunt al ornamentației, până la încadrarea armonioasă în peisaj.
Tot admirând case, oameni și locuri, eroii noștri ajunseră, în cele din urmă, la biserica
Grămești, care-i aștepta, zâmbitoare, pe sprânceana unui deal, martoră tăcută ale atâtor
întâmplări: bucurii și tristeți, împliniri și speranțe, rugi și lacrimi amare.
 - BISERICA GRĂMEȘTI –

- Construită în stil florentin, biserica ,,Grămeşti”, din cătunul Grămeşti, satul Pietreni,
comuna Costeşti, a fost zidită de Mitropolitul Ştefan I, în anul 1664, al cărui portret (unul
din ultimele sale portrete) se mai vedea, încă, în 1974, executat cu un an sau doi înaintea
morţii sale, după cum ne informează Alexandru Efremov în lucrarea sa, ,,Primul peisaj de
concepţie occidentală în pictura de icoane din Ţara Românească”. Era un portret
psihologic, ce ni-l înfăţişa pe mitropolit având un chip cu trăsături de mare fineţe, cu o
privire inteligentă şi pătrunzătoare, învăluită în tristeţea înţelepciunii vârstei. – îi informă
Cristian pe partenerii săi de drum.
- Biserica aceasta este cea de a doua ctitorie personală a Mitropolitului Ştefan I, care şi-a
petrecut aici anii tinereţii – completă Ioana.
- Iată și pisania bisericii, săpată în lemn, care sună aşa – se grăbi să citească Matei: ,,Cu
voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului şi cu săvârşirea Sfântului Duh, acest Sfânt hram
dumnezeiesc l-a ridicat în slava şi cinstea Adormirii Prea Sfintei Născătoare de
Dumnezeu, cu trudă, Arhiepiscopul şi Mitropolitul Chir Ştefan. S-a zidit din temelie până
la săvârşire în zilele lui Io Grigorie – voievod, în anul 7173 (=1664). Am scris eu, popa
Stan”.
- Conform memoriei locului, primul preot care a slujit aici a fost Dobrin Popescu, căruia i-a
urmat ,,popa Stan” – își aduse aminte Ana.
- Uitați! În cimitirul din spatele bisericii, sunt înmormântaţi preoţii Dima şi Gheorma
Popescu – îi făcu atenți unchiul Geo pe copii și pe Ana.
- Alţi preoţi care au slujit aici au fost: preotul Mihăilă (numele său este consemnat într-un
document din anul 1730), preotul Nicolae Gheorma (amintit într-un act din 1834), preotul
Marin Fulgescu (numele său apare într-un act din 1888), preotul Ion Mihăilescu (a slujit,
aici, până în anul 1935), preotul Constantin T. Constantinescu (a slujit în perioada 1930 -
 1940), Preotul Ion S. Constantinescu (a slujit, aici, din 1941 până în 1982) – completă,
serioasă, Georgiana.
- În prezent, din 1983, slujeşte aici, fiind paroh, preotul Victor-Ovidiu Mureşan, care este
cumnatul meu – spuse, zâmbind, Ana.
Schitul ,,Grămeşti”, monument istoric de categorie valorică B, bun de patrimoniu cu codul
39BO261, era mărginit, la sud, de o vâlcea străjuită de o plantaţie de molid şi de pin, la circa 100
m pe partea dreaptă a drumului comunal DC 150 Costeşti – Pietreni, la 3,1 km faţă de centrul
comunei Costeşti, judeţul Vâlcea (BONDOC, DUMITRU – Costeşti – Vâlcea. 45 secole de
istorie. Monografie, Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002).
Biserica s-a ridicat pe fundaţiile unei alte biserici, mult mai vechi, de la începutul secolului al
XVII-lea, al cărei preot a fost Dobrin Popescu.
- Priviți, copii! spuse unchiul Geo, rupând tainica tăcere meditativă. Biserica, de tip hală,
este construită în plan dreptunghiular, fără abside laterale, având dimensiunile de 15 x
5,60 x 5,80 m; cele trei încăperi rituale ale sale (pronaosul, naosul şi altarul) sunt
monumentalizate prin acoperirea lor cu bolţi în leagăn, deşi au înălţimea de 4 m la cheie.
Avea dreptate Profesorul emerit dr.doc. Grigore Ionescu, care s-a ocupat cu studierea sa.
Toți observară cum, zidită pe o pantă de teren foarte înclinată, biserica avea soclul (din piatră
de calcar făţuită) înalt de 2,5 m spre vest – la pridvor – şi numai de aproximativ 50 de cm la altar.
De la soclu în sus, biserica întreagă era durată în lemn de stejar, folosindu-se tehnica îmbinării
prin chertare – după cum le spusese, mai demult, cu prilejul unei întâlniri, inginerul Dumitru
Bondoc -, în coadă de rândunică, subansamblurile fiind fixate, perfect, cu ajutorul unor cuie de
lemn.
Biserica, solid construită din grinzi de stejar de 10 cm grosime, reușise să se păstreze în
forma originală, cu excepţia lărgirii ferestrelor.
- Dragii mei – rosti unchiul Geo -, Radu Creţeanu, în articolul său intitulat ,,Un egumen al
Tismanei. Mitropolitul Ştefan I al Ungrovlahiei”, apărut în revista MITROPOLIA
OLTENIEI nr.1-3/1977, observa că planul bisericii, cu pronaosul lărgit faţă de naos,
precum şi cu pridvorul mare, sprijinit pe şapte stâlpi frontali şi doi laterali, este un plan
arhaic, foarte rar întâlnit în Ţara Românească.
Nivelul pardoselii e ridicat de la pământ cu aproximativ 2 m, pe care îi urci pe câteva trepte
de piatră, aşezate lateral. Ultima treaptă conduce într-un ,,podestru”6 cu două arcade şi colonete
elegante, ca proporţie, acoperite de o prelungire de polată.
- Iată și pridvorul, care este deschis, având 9 stâlpi ciopliţi în patru laturi teşite, decoraţi cu
capiteluri în stil doric la partea superioară, ce se îmbină în cap cu grinzile tăiate în
acoladă, pe care se sprijină brâul zimţat – îi făcu atenți pe toți Matei. Brâul susţine un rând
de grinzi transversale, pe care se aşează elementele cosoarbei, care susţin căpriorii. Doi
stâlpi suplimentari susţin palierul scării. Pridvorul este pardosit cu piatră de râu. El este
susţinut, în părţile laterale, de câte două acolade, iar în faţă de cinci, cu deschidere de 0,85
m, egale.
Pisania de deasupra uşii de acces în pronaosul bisericii este încrustată într-o frumoasă
sculptură.
- Chenarul usii (afirma cândva Virgil Drăghiceanu, în lucrarea sa ”Vechea biserică de lemn
din Grămeştii – Vâlcii”, din BULETINUL COMISIUNII MONUMENTELOR
ISTORICE, anul III) este sculptat în stil ţărănesc, folosindu-se motive populare; e artă pur
românească, aceeaşi pe care o face ciobanul în munte, când, numărându-şi zilele ce le mai
are până să coboare la vale, crestează răbdător, înflorind frumos, furca pe care i-o va dărui
logodnicei sale; aceeaşi artă pe care o face ţăranul împodobindu-şi lada de zestre sau
 stâlpii prispei şi ai porţilor care-i ornamentează casa; aceeaşi artă pe care o fac femeile în
lungile seri de iarnă, când îşi înflorează iile sau fotele – își aduse aminte Andreea.
- Priviți uşa, care are un ancadrament lat, alcătuit din mai multe benzi paralele, lucrate în
frânghie răsucită, motive geometrice variate şi semne solare – îi îndemnă Viviana pe
drumeți.
Pronaosul şi naosul erau acoperite cu bolţi semicilindrice, realizate din scânduri late, bolta
naosului având două travee despărţite şi susţinute de arce semicirculare, aşezate pe console, ceea
ce le confirmă, tuturor, spusele din trecut ale inginerului Dumitru Bondoc, unul din fiii comunei
La fel, observară, în continuare, cum pereţii laterali ai celor două încăperi erau din dulapi groşi de
un lat de palmă, dintr-o singură lungime de grindă şi îmbinaţi în coadă de rândunică.
Naosul avea, pe latura sudică, două ferestre, fără vitralii, iar pe latura nordică doar o singură
fereastră, fără vitralii, lângă care era aşezată mica sobă din tablă ce încălzea lăcaşul în zilele
friguroase, cu ajutorul lemnelor.
Altarul era pentagonal, cu trei dintre laturi de 1,60 m, iar celelalte două de câte 2,30 m; era
acoperit, în prima travee, de o boltă semicilindrică ce se racorda, pe trei laturi, la calota traveei
terminale, prin panouri oblice, din scânduri. Erau lucruri despre care le vorbise, cândva, tot
inginerul Bondoc.
Pereţii pronaosului, naosului şi altarului se susţineau prin îmbinările bârnelor, până la
înălţimea de 2 m. La această înălţime, pe pereţi, sunt aşezate, în curmeziş şi în paralel, din doi în
doi metri şi ceva, grinzi care purtau pe capetele lor exterioare, profilate, paralel cu lungul
pereţilor, cosoroaba, care şi ea susţinea construcţia acoperişului şi greutatea învelitorii.
La Altar, erau şi două jumătăţi de arcuri (dublouri) care susţineau cosoroaba, prin nişte capete
de grinzi în felul consolelor, profilate, susţinute în exterior de contrafişe, prinse în îmbinări de
cepuri în pereţi şi în consolă, iar în interior, servă arcului, la naştere, ca cuzinet, pernă sau
consolă.
Celelalte arcuri dublouri erau, la partea de jos, prinse cu cuie de lemn şi ieşite cu profil simplu,
contraventându-se în pereţii laterali prin împingerea şi greutatea grinzilor aşternute pe arcurile
bolţilor.
La Altar, streaşina o atingeai cu mâna la 2 m, pe când în faţă era de 4 m. În exterior,
streaşina era largă, de aproximativ 1,50 m.
Bolta cilindrică era destul de înaltă, întărită prin tiranţi şi arce dublou.
Spre nord, în exteriorul Altarului, era construită o nişă de bârne, acoperită cu scânduri de
stejar groase, pentru Proscomidiar, de formă triunghiulară, ingenios scoasă afară ca o colivie
sprijinită pe două console profilate.
Grinda de sus, ieşită în formă de cornişă, era sculptată cu zimţi, imitând, în mărime
naturală, brâul de cărămidă în zimţi.
Acoperişul bisericii era ,,în patru ape frânte cu poală”, acoperit cu şiţă de stejar la E şi N,
iar la S şi V – cu şiţă de brad, după cum le spusese, odinioară, tot inginerul Bondoc.
Cu toții observară că biserica nu avea turlă şi nici clopotniţă.
- Tâmpla bisericii este din lemn, alcătuită din trei registre – observă Robert. Și tot el
continuă:
baza tâmplei este durată în zid, practicându-se, la acest nivel, ca motiv pictural, cel vegetal: flori
stilizate în mari amfore. Iată, în primul registru, de la N la S, se văd icoanele reprezentându-i pe:
Sfântul Ierarh Nicolae (la N-N-E), Sfinţii Grigorie Decapolitul şi Mihail (episcop de Synnade) –
refăcută; Maica Domnului a Patimilor; Uşile Împărăteşti; Iisus Pantocrator; Adormirea Maicii
Domnului (icoana de hram) şi o altă icoană (la S-S-E), reprezentând tot Adormirea Maicii
Domnului. Dintre acestea, atrag, în mod deosebit , atenţia:
 1. Icoana de hram, cu dimensiunile de 92 x 68 x 5 cm, care poartă inscripţia de donaţie cu
anul executării ei: ,,7174 = 1665 / 1666”. Ea este interesantă nu numai datorită inscripţiei ei, ci şi
iconografiei complexe a subiectului, precum şi a apariţiei lui Cosma Melodul, indicat într-o
inscripţie în limba greacă, în timp ce celelalte sunt în limba slavă (titlul) şi în limba română cu
litere chirilice (cea de donaţie). Această îmbinare de inscripţii în cele trei limbi este extrem de
semnificativă pentru epocă. Acum, de fapt, se introducea limba română în tipăriturile vremii,
însuşi Mitropolitul Ştefan fiind primul traducător al ,,Crezului” în limba română.
Această icoană este realizată intr-o iconografie complexă, cum precizam mai sus, citându-
l pe Alexandru Efremov, desfăşurându-se, în partea superioară, pe un fond de aur şi arhitecturi
stilizate, iar în partea de jos – un verde-închis. În primul plan, este redată Maica Domnului,
culcată pe catafalc, ornat cu draperii şi ornamentat cu aur şi caboşoane, înconjurată de apostoli,
ierarhi şi mireni, dintre care doar Apostolii Petru şi Pavel, precum şi cei patru ierarhi au nimburi
de aur. În faţa catafalcului, se află două sfeşnice. Scena cu tăierea mâinilor lui Jephonias lipseşte.
În centrul compoziţional, într-o mandorlă dublă – prima striată cu aur, a doua înstelată -,
este reprezentat Iisus, ţinând sufletul Maicii Domnului în braţe, înconjurat de îngerii din
mandorla înstelată.
Pe tunelul înstelat, într-o mandorlă tot înstelată, purtată de doi îngeri în zbor, se află
Maica Domnului, care înmânează Apostolului Toma brâul său. Deasupra ei, este reprezentat,
printr-un semicerc striat cu aur, Raiul cu uşile deschise.În colţurile de sus, sunt redaţi doi îngeri în
zbor, purtându-i, pe câte un nor, pe apostoli.
Deasupra clădirii din stânga apare semifigura Sfântului Cosma Melodul, cu un rotulus
desfăşurat, indicat printr-o inscripţie cu roşu în limba greacă:
,, Ο ΑΓИΟC ΚΟCΜΑS Ο. МОЇΝΤN ”
În partea superioară, pe fond de aur, cu litere roşii, în limba slavonă, este indicată tema
icoanei iar în partea de jos, pe un fond verde-închis, cu roşu, în limba română cu litere chirilice,
se află inscripţia de donaţie făcută în anul 7174 (= 1665 / 1666).
Rama icoanei, lăsată din grosimea blatului, are un profil triplu, este aurită şi are o dungă
roşie pe margini.
Valoraţia carnaţiei este realizată prin treceri succesive de culoare, de la brun-oliv pentru
umbre, la ocru şi roşu pentru părţile luminate, trăsăturile chipurilor fiind destul de acuzate. Stratul
pictural, realizat în tempera, are ca suport un strat de grund şi două blaturi de lemn de tei întărite
pe spate cu două traverse.
Icoana este, ca stil şi iconografie, de inspiraţie pur bizantină. La fel şi icoanele cu Iisus
Hristos Pantocrator şi Maica Domnului a Patimilor.
2. Figura donatorului, Mitropolitul Ştefan I, se află pictată în colţul din stânga, jos, al
icoanei cu Sfinţii Grigorie Decapolitul şi Mihail, episcop de Synnade.
Icoana aceasta este extrem de importantă, pentru că reprezintă doi sfinţi ale căror moaşte
se găseau în imediată apropiere: moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul se află la Mănăstirea
„Bistriţa-Olteană”, aduse încă din secolul al XV-lea de familia Craioveştilor, iar la Arnota, după
cum precizează Paul de Alep, se află ,,mâna dreaptă a Sfântului Mihail episcop de Synnade,
sfânt protector împotriva lăcustelor”, donată mănăstirii de Matei Basarab.
Ideea de a reuni, într-o compoziţie, doi sfinţi onoraţi în zonă, este cu atât mai
semnificativă pentru epocă, cu cât o asemenea inovaţie, din câte se ştie până la ora actuală, este
unică în iconografia românească. Ambii sfinţi au fost luptători pentru cultul icoanelor în perioada
iconoclastă.
 Sus, în centrul icoanei, pe fondul unui halou albăstrui cu striaţii, este redat Iisus
Emmanuel, binecuvântând cu ambele mâini. El are un nimb cruciger aurit, un hiton roşu cu
striaţii de aur şi monograma cu roşu.
Î n partea stângă, este redat Sfântul Grigorie Decapolitul,cu păr şi barbă castaniu-închis,
binecuvântând cu mâna dreaptă şi ţinând în cea stângă un rotulus desfăşurat, cu o inscripţie în
limba slavonă, care se poate traduce astfel: ,,Luaţi povara mea care uneori (va fi) învăţătură de
minte”. El poartă haine călugăreşti formate dintr-un stihar încins cu o frânghie gri-albăstrui şi o
rasă maronie.
În partea dreaptă a icoanei, se află figura Mitropolitului de Synnade, Mihail, redat cu
părul şi barba cărunte. El binecuvântează cu mâna dreaptă, iar cu cea stângă susţine un tomus
aurit. Odăjdiile sale sunt: un hiton (stihar) gri-verzui, un epitrahil aurit, decorat cu negru şi
ciucuri roşii, o nabederniţă aurie, cu desene geometrice roşii şi verzui, un sacos (felon) roşu şi un
omofor alb cu cruci negre, împodobit în partea de jos cu o bandă roşie cu desene aurite. Fondul
icoanei, în partea superioară, este aurit, iar în cea inferioară este de culoare verde-închis.
Aureolele ambilor sfinţi sunt aurite, având un contur poansonat.
În dreptul umerilor, pe un fond de aur cu litere roşii, în limba slavonă, sunt indicate
numele fiecăruia.
Jos, la picioarele Sfântului Grigorie Decapolitul, se află figura miniaturală a donatorului,
îngenuncheat, nimeni altul decât Mitropolitul Ungrovlahiei, Ştefan I, cu mâinile ridicate a
rugăciune. El poartă o mitră de aur ornamentată, un sacos alb polistravion, un stihar roşu,
ornamentat floral, şi mânecuţe aurii. În spatele lui, la nivelul capului, cu litere roşii pe un fond
verde-închis, apare o inscripţie în limba română, cu litere chirilice, ce se traduce prin;
,,Mitropolitul Kir Ştefan”.
Tot în partea de jos, pe un fond verde-închis, între cele două personaje principale ale
icoanei, cu litere roşii, în limba greacă, se află şi o inscripţie a zugravului, ce se traduce prin:
,,De mâna mea, a smeritului Ioan, 1669”.
Valoarea carnaţiei este realizată prin suprapunerea succesivă a straturilor de culoare, de la
brun pentru umbre, la ocru pentru părţile luminate, cu accente de alb.
Cutele veşmintelor sunt indicate cu culoare peste culoare, cu alb şi negru.
Rama icoanei are un profil dublu şi aurit, la care s-a aplicat o altă ramă, tot în trepte,
aurită şi cu margini roşii, de 1,5 cm.
Stratul pictural este realizat în culori tempera, având ca suport un strat de grund aplicat
peste blaturile de lemn.
Suportul din lemn de esenţă tare este format din două scânduri întărite pe spate cu două
traverse.
Icoana pe care o vedem în biserică este o copie nouă, originalul aflându-se într-o colecţie
particulară: dr. R. Popescu din Râmnicu-Vâlcea.
3. În icoana Maicii Domnului a Patimii, Maica Domnului Îl ţine pe Pruncul Hristos în
partea stângă şi are capul uşor înclinat spre El. Îi susţine trupul cu mâna stângă, iar în cealaltă ţine
mâna stângă a Pruncului, cu degetele îndreptate spre El. Pruncul îşi are capul cu faţa spre
credincioşi. Apare un înger, care are în mâna dreaptă o cruce şi se află deasupra umărului drept al
Prea Sfintei Fecioare. Îngerul ţine în mâinile sale simbolurile sfintelor Patimi ale lui Iisus Hristos,
suliţa şi buretele. Icoana are un fond auriu, aureolele Sfintelor Persoane, precum şi cea a
îngerului, fiind incizate. Veşmintele Sfintelor Persoane sunt pictate în nuanţe de verde, verde-
închis, cafeniu, coral, roşu închis, roşu indian sienna.
Pentru îngeri, s-a folosit roşul aprins.
 4. În icoana Iisus Hristos – Pantocrator, de 93 x 68 x 3 cm, ca dimensiuni, eleganta figură
a lui Iisus se detaşează pe fondul de aur al icoanei.
Hristos binecuvântează cu mâna dreaptă şi ţine Sfânta Evanghelie in stânga. Cartea este
deschisă, având câteva cuvinte scrise. Capul Lui este înconjurat de o aureolă mare. Faţa, gâtul şi
umerii sugerează extraordinara Sa putere şi măreţie, potrivit numelui ce s-a dat acestei
reprezentări: ,,Atotstăpânitorul”.
Expresia chipului este a Legiuitorului şi Judecătorului atotvăzător şi sobru, dar milostiv.
După scriitorul bisericesc din secolul al XII-lea, Nikolas Mesaritis, Mitropolit al Efesului Asiei
Mici, Pantocratorul priveşte persoanele din biserică, iar ,,pentru cei care au conştiinţa curată,
ochii Săi sunt plini de bucurie şi plăcuţi vederii, iar pentru cei care sunt acuzaţi de acest tribunal
lăuntric, ochii sunt mânioşi şi greu de privit, chipul fiind aspru şi sever”. Capul este înconjurat de
păr des, care se revarsă peste umărul stâng ca un izvor, împărţit în două. Fruntea este
maiestuoasă, plină de înţelepciune şi putere.
Ochii migdalaţi şi plini de pace privesc cu bunăvoinţă şi condescendenţă către cei smeriţi,
dar cu asprime la cei răi şi mândri.
Nasul, subţire şi drept; gura, simplă; mustaţa, lăsată în jos, firesc, în manieră asiatică,
exprimă blândeţe; barba, simetrică, uşor împărţită la capăt. Gâtul, lat şi puternic; partea de piept
din apropierea gâtului este descoperită.
La Iisus, s-a folosit albastrul-verzui pentru himation (veşmântul exterior) şi roşul pentru
hiton (tunică). Sunt nuanţe delicate, blânde, potolite, exprimând sobrietate şi stăpânire interioară.
Nimbul cruciger al lui Iisus Hristos este realizat în relief plat, aurit.
În dreptul umerilor Săi, se află semifigurile Intercesorilor: Maica Domnului poartă un
maforion roşu-vişiniu, iar Ioan Botezătorul o melotă ocru-brun şi himation verde-închis.
Aureolele lor sunt indicate prin punctare. Amândoi sunt reprezentaţi cu mâinile întinse în semn
de rugă.
Rama este în relief.
Valoraţia carnaţiei este realizată prin suprapuneri succesive de culoare, de la brun-oliv
pentru umbre, la ocru, roşu şi blicuri la părţile luminate.
Este o pictură în tempera.
Pantocratorul este pictat bust, privirile şi gesturile Sale captându-l pe cel care-L priveşte
(am afla acestea citindu-l pe Pop Florin-Marian: „Arta inconografică, expresie a Divinităţii în
cadrul Cultului Divin”, Editura SILVANIA, 2006).
Sunt scoase în evidenţă, aici (şi nu numai!), printr-un desen precis, degetele mâinii Sale
drepte, cu care binecuvintează în felul Bisericii Ortodoxe. Unirea degetului inelar cu cel mare
aminteşte de unirea în Hristos a celor două naturi, divină şi umană, celelalte trei degete
simbolizând Sfânta Treime.
Degetele, prin poziţia lor, schiţează monogramul grecesc al lui Hristos (IC, XC) înscris pe
toate icoanele.
5. Sfântul Ierarh Nicolae, care este pictat pe un fond albastru, în straie grena, pe un jilţ
verde, aurit pe margini. Este redat frontal, tronând. Jilţul pe care stă are spătar înalt, sculptat în
stil brâncovenesc. Cu mâna dreaptă, Sfântul binecuvântează, iar cu cea stângă susţine pe
genunchi Evanghelia deschisă. Sfântul poartă odăjdii arhiereşti în nuanţe de roşu (bordo, rubiniu,
roz-alb) şi albastru-cobalt, cu epitrahil în nuanţe de azuriu şi mov, cu margini aurite. Apare
aureola de aur.
Valoraţia carnaţiei aste realizată prin suprapunerea succesivă a straturilor de culoare, de la
maroniu pentru umbre, la ocru şi roz pentru lumini.
Stratul pictural este realizat în culori tempera.
 - Foarte bine, Robert! Știi atâtea lucruri! – îl admiră sincer Ana.
- Da, mă preocupă pictura. Îmi doresc să devin pictor bisericesc.
- Uitați-vă cum Uşile Împărăteşti au, la partea lor superioară, în locul crucii, zugrăvit, într-o
mică icoană, chipul lui Iisus Hristos tânăr, binecuvântând – rosti Cristian. Mai jos, înspre
nord, apare pictat Arhanghelul Gavriil, iar sub el – Sfântul Prooroc David, unde domină
culorile închise şi mai puţin închise: negrul, albastru-Prusia, oranj + roşu, vermillon, roşu
vermillon, alb + ocru + roşu vermillon, roşu-carmin + violet, gri-albăstrui, frez, auriu. În
partea de sud, apare Maica Domnului, primind ,,vestirea” cea bună, adusă de Arhanghelul
Gavriil, iar sub Fecioara Prea Sfântă, este pictat Sfântul Proroc Solomon, pentru a cărui
tunică s-au folosit nuanţe de verde-închis, iar pentru himationul său – vermeil şi frez. El
are, la gât, o margine cu motive populare.
Pentru fond s-a folosit BETY II BLUE.
Maica Domnului este îmbrăcată într-un hiton pentru care s-a folosit, ca şi culoare, nuanţe de
verde, iar pentru himation – nuanţe de roşu (fiesta, vermeil, purpuriu). Sunt veşminte lungi, care
îi lasă descoperită doar faţa, gâtul şi mâinile.
Reiese, din reprezentarea Maicii Domnului, mirarea şi prudenţa, modestia şi smerenia. Ea stă
în picioare, ,,parcă salutând porunca Împărtului”.
Arhanghelul Mihail are o mişcare iute: tocmai a coborât din cer, iar înfăţişarea lui este
înfăţişarea unei slugi pline de râvnă, credincioase în împlinirea misiunii pe care i-a încredinţat-o
Stăpânul Său. Picioarele îi sunt mult depărtate, parcă ar alerga. Mâna sa dreaptă, cu o mişcare
puternică, se întinde către Fecioara Maria; îi comunică vestea plină de bucurie de la Stăpânul lui,
Taina Iconomiei Dumnezeieşti. Așa am citit la Leonid Uspensky şi Vladimir Lossky, în
„Călăuziri în lumea icoanei” (Bucureşti, Editura SOPHIA, 2003). Expresia chipului său este
solemnă, bărbătească, completează C.Cavarnos (19) (p.70). Aripile sale sunt aurii, pline de
lumină (realizate cu foiţă de aur).
Arhanghelul poartă tunică şi himation.
În fundalul scenei Bunei-Vestiri, apar clădiri, pentru care s-a folosit un amestec de gri-
maltez, gri-lavandă, sânge albastru, aquamarine, ciclamen, parma, roz, ruginiu etc..
Aureola Sfântului Arhanghel Gavriil, ca şi cea a Maicii Domnului, sunt aurii (realizate cu
foiţă de aur); la fel şi cele ale Proorocilor David şi Solomon. Ele (aureolele) au o margine
roşiatică.
Marginile Uşilor Împărăteşti, ca şi cele ce delimitează imaginile picturale ale acestora, sunt,
de asemenea, aurii.
Canatul din mijloc al uşii dinspre sud are pictat un motiv vegetal în partea inferioară, iar în
parte superioară – un motiv popular, ca pe iile femeilor.
Himationul Arhanghelului are o nuanţă închisă, sobră, pentru tunică folosindu-se rubiniul şi
bordoul.
Acolada de deasupra Uşilor Împărăteşti este şi ea pictată, practicându-se aceleaşi motive ca şi
la brâul ce desparte primele două registre, în aceleaşi nuanţe de culori. Frumos, nu? Artă, cu
adevărat, măiastră!
Urmează un brâu format dintr-un profil lat, pictat cu motive vegetale (frunze şi flori stilizate),
pentru care s-au folosit culori, ca: albastrul cobalt, griul, verdele-Suffield UIC 32, cristal, opal,
roşul chinezesc etc..
Pentru acolada de deasupra Uşilor Împărăteşti s-au folosit nuanţe de roşu vermillon, oranj +
roşu vermillon, verde smarald, verde de China (verde + oranj).
- Lucruri interesante, Andrei! Își mulțumim!
 - Observați cum tot în primul registru, apare, la S-S-E, o icoană reprezentând Adormirea
Maicii Domnului – completă Robert. În mijlocul planului frontal se află Maica Domnului
întinsă pe un pat, adormită, cu mâinile încrucişate pe piept. La capul Maicii Domnului se
află sfântul Apostol Petru. În partea opusă, stă Sfântul Apostol Pavel. Un alt Sfânt
Apostol, probabil Sfântul Apostol Andrei, stă la dreapta Apostolului Pavel, aplecat,
privind la Maica Domnului cu tristeţe. Lângă fiecare dintre cei trei se află alţi Apostoli şi
Ierarhi, astfel: patru Apostoli şi un Ierarh în spatele Sfântului Apostol Petru, un Apostol în
dreapta Sfântului Andrei şi trei în spatele Sfântului Pavel, precum şi un Ierarh. În spatele
Sfântului Andrei, la mijloc, se află Hristos într-o mandorlă aurie (cu foiţă de aur) a slavei.
Este încadrat de câte doi îngeri, şi în stânga, şi în dreapta. Hristos ţine cu amândouă
mâinile sufletul Mamei Sale, sub forma unui prunc înfăşat. El şi Maica Domnului – atât
trupul, cât şi sufletul ei – sunt reprezentaţi cu aureole aurii, realizate cu foiţă de aur, la fel
ca la îngeri, apostoli şi ierarhi. Ierarhii, care se recunosc datorită crucilor mari de pe
veşmintele lor, ţin deschise Sfintele Evanghelii.
Apare Atonie sau Jehonias, având mâinile tăiate, cu sabia, de către un înger (Arhanghelul
Mihail, cel mai probabil), în faţa patului pe care este aşezată Maica Domnului.
Paleta coloristică cuprinde nuanţe de ocru, alb, galben, griuri, albastru, auriu habana,
portocaliu etrusc, sienna, sienna arsă.
- Registrul al II-lea al catapetesmei cuprinde următoarele prăznicare, de la N la S: Naşterea
Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Buna-Vestire, Naşterea
Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Aducerea la Templu a Domnului, Botezul Domnului;
Cina cea de Taină; Intrarea în Ierusalim, Invierea Domnului, Înălţarea la Cer, Sfânta
Treime, Schimbarea la Faţă, Adormirea Maicii Domnului – se grăbi Andreea să-și
completeze fratele și vecinul de stradă. Iar registrul al III-lea – continuă ea - cuprinde
icoanele Sfinţilor Apostoli, astfel (de la N la S): Sfântul Apostol Toma, Sfântul Apostol
Marcu, Sfântul Apostol Andrei, Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan, Sfântul Apostol
Petru; Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Matei, Sfântul Apostol Simon, Sfântul
Apostol Bartolomeu, Sfântul Apostol Filip.
- Deasupra icoanei reprezentând CINA CEA DE TAINĂ, se ridică Sfânta Cruce pe care
este pictat răstignit Iisus Hristos – observă Marcu.
- Dragii mei, Altarul, pentagonal, are numai Proscomidiar – îi atenționă Cristian. Nu are
picturi, existând doar câteva icoane: două la Proscomidiar – una cu Maica Domnului şi
Domnul nostru Iisus Hristos mic, alta reprezentându-l pe Domnul nostru Iisus Hristos
rugându-se -, la N-E – Sfântul Grigorie Decapolitul, iar la est – două icoane ale lui Iisus
Hristos – Pantocrator, ce încadrează o fereastră, fără vitralii.
- Vă spuneam că deasupra icoanei reprezentând CINA CE DE TAINĂ, din registrul
PRĂZNICARELOR, se înalţă Sfânta Cruce, pe care este pictat răstignit Iisus Hristos – le
reaminti Marcu. Ei bine, de-a dreapta şi de-a stânga ei, la molenii, sunt pictate două
icoane, ce amintesc, în mică măsură, de icoana ÎMPĂRATUL GLORIEI (Pietà) de la
Biserica Schitului Ciocanul, din Bughita de Jos, judeţul Argeş, icoană de secol XVI, dar
numai în ceea ce priveşte o parte din personaje, şi anume Maica Domnului şi Apostolul
Ioan tânăr, sau Sfântul Ioan Bogoslovul. Aici, la Grămeşti, Maica Domnului este în partea
dinspre nord, iar Sfântul Ioan la sud.
Cele două icoane cu Iisus Hristos – Pantocrator, din Altar, de la Răsărit, prezintă, frontal,
monumentala figură a lui Iisus Hristos care, cu mâna dreaptă, schiţează gestul binecuvântării, iar
cu cea stângă ţine Sfânta Evanghelie deschisă. El este înveşmântat în hiton roşu-închis şi
himation albastru. Fondul este pictat în nuanţe de albastru: albastru ceruleum.
Nimbul de aur este realizat din două nuanţe: galben-crom şi galben citron + alb.
- Fantastic! Minunat! rostiră într-un glas Ana și fetele.

- BISERICA PAROHIALĂ COSTEȘTI –

 O ultimă oprire, în ziua aceea, o făcură, așa cum își planificaseră, la biserica parohială
Costești, aflată în centrul comunei, vis-a-vis de Școala Gimnazială ”Ferigile”. Acolo îl găsiră
și pe Preotul paroh, Marin Ion.
Iată ce le spuse Părintele despre biserica la care slujea:
- Dragii mei, bine ați venit!
Biserica noastră, durată în zid, începută în anul 1913, sub preotul Nicolae Sacerdoţeanu, şi
terminată în anul 1937, când preot era Ioan Angelescu, are hramul ADORMIREA
MAICII DOMNULUI și a fost construită de meşteri sârbi, cu un pridvor deschis, sprijinit
pe patru stâlpi de piatră, doi dintre ei angajaţi în zidul de la vest al monumentului. Între
stâlpi, sunt arcuri în plin cintru.
Biserica Parohială Costeşti este împărţită, la exterior, în două registre. Soclul
monumentului este executat cu rafinament artistic (după cum menționa și inginerul
Dumitru Bondoc în cartea sa, COSTEŞTI – VÂLCEA. 45 SECOLE DE ISTORIE,
Editura OFFSETCOLOR, Râmnicu-Vâlcea, 2002), din gresie fasonată poligonal. Un brâu
 format dintr-un tor, ce înconjoară biserica, desparte soclul de primul registru. În al doilea
registru, apar ferestrele, ce alternează cu firidele oarbe şi cu panourile mari,
dreptunghiulare, terminate la partea superioară cu arcuşoare cu aspect de denticuli. Şi
ferestrele sunt amplasate în panouri mari, dreptunghiulare, terminate, la partea superioară,
cu acuşoare cu aspect de denticuli; în plus, ele, ferestrele, au ancadramente de piatră
sculptate: Ancadramentele ferestrelor formează panouri dreptunghiulare, ce le delimitează
de restul construcţiei, cu un pervaz larg profilat în afară, format dintr-un ciubuc de
secţiune dreptunghiulară, dând impresia unei simplităţi şi purităţi clasice.
Ferestrele se termină, la partea superioară, cu un arc în plin cintru.
Un brâu ce înconjoară biserica, format din două ciubuce de secţiune dreptunghiulară, un
profil plan şi un tor semicilindric, de forma unei frânghii răsucite pe alocuri, separă
primul registrul de cel de-al doilea, care se termină, numai la pridvor, cu binecunoscutele
arcuşoare cu aspect de denticuli.
În registrul al doilea, sunt practicate firide oarbe, simple, dreptunghiulare, fără nimic
spectaculos în ele, probabil de inspiraţie orientală.
Urmează cornişa, formată dintr-un ciubuc subţire, de secţiune dreptunghiulară, un tor, un
profil drept şi un ciubuc lat, de secţiune dreptunghiulară, fiecare ieşind mai în afară decât
cel de dedesubtul său.
Antablamentul este simplu, fără sculpturi, îmbrăcat de căpriorii ce susţin acoperişul
Faţada pridvorului este elementul de atracţie al clădirii. Ea este împărţită în două registre.
În primul registru apar, pictaţi, la N, Sfântul Apostol Pavel, iar la S – Sfântul Apostol
Petru, în mari tablouri dreptunghiulare, terminate, la partea superioară, cu câte două arce
în plin cintru, legate printr-un denticul:
În registrul al doilea, sunt zugrăvite cinci icoane, în centru, deasupra arcului în plin cintru
care leagă cei doi stâlpi din faţă ai pridvorului, fiind zugrăvită icoana hramului: ADORMIREA
MAICII DOMNULUI:
Deasupra Sfântului Apostol Pavel este zugrăvit Sfântul Arhanghel Mihail, urmat de un
înger, iar după icoana hramului, din registrul al doilea, este zugrăvit un alt înger, căruia îi
urmează Arhanghelul Gavriil, care este pictat deasupra Sfântului Apostol Petru.
Uşa de acces în biserică este sculptată în stil brâncovenesc, în lemn, de meşterul local
Dumitru P. Dumitrescu, în anul 1937, cu sprijinul financiar al preotului de atunci, Ioan
Angelescu, după cum afirma – și nu o dată – inginerul Dumitru Bondoc. Ea se termină la
partea superioară cu un arc în plin cintru.
Două chenare pe margini, cu un ornament în formă de spirală, închid o serie de şase
panouri.
Legătura între canate o face un pilastru, sculptat şi el în linii curbe şi frânte. Spirala este
compusă dintr-o serie de zale ce se leagă unele de altele, prin inele sau brăţări, lăsând ca
spaţiile goale să fie întregite prin flori şi frunze stilizate.
Acelaşi ornament împodobeşte benzile ce despart panourile cu formă dreptunghiulară,
aşezate vertical, încadrate de câte o ramă sculptată, formată de o dantelărie de linii curbe
şi frânte, ce se întretaie între ele în chip elegant.
Panourile uşii sunt sculptate în acelaşi mod ca şi chenarele ce le mărginesc: multe spirale
compuse dintr-o serie de zale ce se leagă unele de altele prin inele sau brăţări, spaţiile
goale dintre ele fiind întregite prin flori şi frunze stilizate:
Părţile laterale ale cadrului – uşorii de piatră - , încearcă a ne înfăţişa linia şerpuită,
mlădios şi simetric, în dreapta şi în stânga, a unui lujer de plantă, din care se desprind frunze de
acant. În partea de deasupra arcului în plin cintru al uşii, chenarul de piatră respectă acelaşi
ornament, îmbogăţindu-se, însă, şi cu flori simple, deschise, ca nişte rozete.
Uşorii de piatră sunt încadraţi, la rându-le, de panouri zugrăvite în motiv vegetal, ce-şi
revarsă, de o parte şi de alta, ramurile înfrunzite, presărate cu flori mari, îmbobocite, dar
şi cu lungi spirale compuse din multe serii de zale, spaţiile goale ale unora fiind întregite
prin frunze stilizate, altele prin vrejuri înlănţuite, ceea ce sugerează ideea de vitalitate, de
creştere organică, pe care trebuie să o inspire o adevărată operă de artă, ca orice
manifestare a vieţii.
Acest belşug de podoabe este minunat distribuit şi motivele se succed în mod firesc,
alternând fără confuzie, deoarece repetarea lor este făcută limpede şi armonic, cu un
deosebit simţ al echilibrului şi al justei proporţii. Decoraţiunea apare astfel variată şi
interesantă, mulţumită admirabilei repartiţii a desenului, mulţumită limpezimii cu care se
prezintă celor ce o admiră.
Arcele formate de stâlpii care alcătuiesc pridvorul şi susţin calota sferică deasupra căreia
se înalţă turla ce serveşte şi de clopotniţă, sunt zugrăvite în nuanţă de albastru (albastru
ceruleum), aducând aminte de cerul înstelat.
Pe pandantivii formaţi la îmbinarea celor patru arce, sunt pictaţi îngeri, în nuanţe de ocru
şi ocru + alb.
Pe arcul de deasupra treptelor de intrare, este pictat ochiul Atotvăzător şi pururi veghetor
al Puternicului Dumnezeu – Tată, în nuanţe de galben crom, galben citron + alb şi galben
citron + verde.
Sub arcele din stânga şi din dreapta pridvorului, sunt montate alte arce, ce sunt
împodobite cu decoraţiuni zugrăvite, având ca motiv central câte o floare mare, stilizată,
din care pornesc, în sus şi în jos, vrejuri înfrunzite, ce se mlădiază, încovoindu-se ritmic şi
formând, astfel, zalele unei noi spirale. Ele par evoluţia firească a vegetaţiei, întărind şi
mai mult impresia unui ansamblu organic, în care viaţa pulsează cu vigoare.
Marginile arcelor din pridvor, pe interior, sunt zugrăvite în nuanţe de roşu + sienna
naturală, verde oliv-închis, verde oliv-deschis.
Pe calotă este pictat Dumnezeu-Tatăl, în Ceruri, în nuanţe de galben citron + verde, ocru
auriu, ocru + sienna, gri deschis, alb.

Pe arcul de deasupra uşii de acces in biserică, este zugrăvit Duhul Sfânt.

Deasupra uşii de acces în biserică, se află pisania monumentului, caree – vedeți - sună
aşa: ,,Această dumnezeiască biserică s-a realizat cu osârdia şi jertfa tuturor enoriaşilor
acestei parohii, precum şi cu bunăvoinţa altor cucernici creştini, având concursul
autorităţilor superioare şi al instituţiilor economice şi administrative din Comună. S-a pus
temelia ei în anul 1913, luna septembrie, de către Prea Sfinţitul Episcop Eparhior
Ghenadie Grigorescu, paroh fiind preotul Nicolae Sacerdoţeanu şi iniţiatorii C. Angelescu
cu Bălintecu şi H. Huidu, iar în anul 1937 s-a sfinţit de către Prea Sfinţitul Episcop
Vartolomeu al Eparhiei Râmnicului şi Noului Severin, iar în ziua de 15 august, paroh
fiind preotul Ioan Angelescu, epitrop Severian Constantinescu, Ioachim Popescu şi Anton
Stoicănescu.
Constructor: Simon Cârstan.
Pictori – Ştefan-Emil Panţel şi Constantin Iliescu, din Râmnicu-Vâlcea.
Casier: Chiriac A. Stoican.
În anul 1981, s-a executat restaurarea picturii murale, sub păstorirea Prea Sfinţitului
Episcop Iosif al Eparhiei Râmnicului şi Argeşului, paroh fiind preotul Ion Marin”.
La data de 22.11.1981, după terminarea restaurării, s-a resfinţit de către Prea Sfinţitul
Gherasim – după cum amintea, odinioară, inginerul nostru, Dumitru Bondoc -.
În continuare, pisania glăsuieşte aşa:
,,Pictorul principal restaurator: Ion Neagoe”. El a fost ajutat de pictoriţa Gabi Stoian, fiică
a satului.
Placa pe care a fost scrisă pisania bisericii, ,,s-a executat cu cheltuiala domnului Crăcană
Alexandru – consilier şi epitrop al parohiei în această perioadă”.
În anul 1979, întregul edificiu s-a acoperit cu tablă, prin grija preotului paroh de atunci,
Constantin T. Constantinesu.
Din 1986, Biserica Parohială Costeşti dispune de încălzire centrală.
- De ce a durat atâta timp până la finalizarea construcţiei? întrebă, curioasă, Viviana.
- Datorită războaielor, dar şi a greutăţii pe care o întâmpinau constructorii în ceea ce
priveşte procurarea materialelor (etape de care amintește și inginerul Dumitru Bondoc în
cartea sa, pe care tocmai v-a dăruit-o). Astfel, etapele construcţiei au fost următoarele:
- între 1913 şi 1918, sub preotul Nicolae Sacerdoţeanu, s-a ridicat soclul şi zidăria
până la ferestre;
- între 1918 şi 1937, sub preotul Ioan Angelescu, s-a ridicat restul clădirii, pictându-
se şi în interior.
De proporţiile unei adevărate catedrale, construcţia, în plan treflat, are dimensiunile
următoare: 35 m lungime şi 14 m lăţime; are patru turle, dispuse sub formă de cruce, una,
mare, pătrată, pe pridvor, două, mai mici, pe pronaos şi una mare, pe naos. Turla de pe
pridvor, pătrată, este împărţită în două registre, printr-un brâu format dintr-un tor şi un
profil plan, peste care se înalţă baza stâlpilor, legaţi prin arce în plin cintru. Primul
registru are câte trei ferestre pe fiecare din cele patru laturi ale sale, terminate printr-un
arc în plin cintru. Numai la faţadă, fereastra din mijloc are un ancadrament de piatră
sculptată, ca şi ferestrele din registrul al doilea, de la exterior, al bisericii. Registrul al
doilea al acestei turle are, pe fiecare din cele patru laturi, câte trei locaşuri pentru ferestre,
formate de 12 stâlpi de piatră cu capitele realizate în stil doric, stâlpi legaţi prin arce în
plin cintru.
Cornişa turlei este formată dintr-o succesiune de arcuşoare cu aspect de denticuli,
deasupra cărora este dispus un brâu format dintr-un profil plan şi un ciubuc, dispus
semicircular, de forma unei frânghii răsucite.
Urmează antablamentul, simplu, fără sculpturi, îmbrăcat de căpriori.
Cele două turle de pe pronaos, de dimensiuni mai reduse, poligonale, au ferestrele dispuse
în panouri retrase (arcaturi suprapuse), ce se termină, la partea superioară, cu arcuşoare cu
aspect de denticuli. Aceste turle se înalţă pe baze pătrate. Cornişele turlelor sunt sculptate
în piatră, sculptură ce aminteşte de o adevărată dantelărie.
Turla de pe naos, octogonală, de dimensiuni mari, se ridică pe un tambur, octogonal şi el.
Ea are ferestrele dispuse în panouri retrase succesiv către interior, panouri ce se termină,
la partea superioară, prin arce în plin cintru.
Cornişa acestei turle este formată din arcuşoare cu aspect de denticuli, un profil plan şi un
ciubuc dispus semicircular, sub forma unei frânghii răsucite.
Biserica are două abside laterale (una la N, una la S) şi una la Sfântul Altar, de formă
circulară.
În partea de S-E a Sfântului Altar, este decupată o uşă ce dă în curtea bisericii. Accesul se
face prin urcarea câtorva trepte de piatră.
 În faţa bisericii, la intrarea principală, în partea dinspre S-V, se vede o cruce, cunoscută
sub numele de ,,CRUCEA DE SUDOS”, a cărei inscripţie a fost descifrată şi transcrisă de
istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, care sună aşa: ,,În numele Tatălui şi al Fiului şi al
Sfântului Duh. Ridicatu-s-a această cinstită şi de viaţă făcătoare cruce întru lauda
Sfântului Nicolae, de robul lui Dumnezeu Antonie Arhimandritul, proegumenul Bistriţii,
în zilele prea luminatului Domn Io Constantin Nicolae – Voievod. Octombrie, 30 ziua, vă
leat 7263 (=1756). Pomeni gospodi: Antonie Arhimandrit, Ilarion Arhimandrit, Ioanichie
ierodiacon, Magdalina monahia, Dumitra, Oprea, Ionu, Nicolae, Stana, Nicolae
ieromonah, Sava ieromonahul, Matei preotul, Neaga preoteasa, Constantin, Gligorie
preotul, Ion, Gheorghie preotul, Toma, Stanca, Ioanichie monah, Pârvul, Maria, Mihul
ierodiaconul, Pelaghiia, Ilarion monahul”.
- Robert, ce ne poți spune despre pictura din interiorul bisericii?
- Interiorul bisericii este pictat în trei registre. În primul registru, tema picturală o constituie
,,perdeluţa”, pe care, dacă vă mai amintiţi, am întâlnit-o şi la Biserica Parohială Pietreni
I ,,Secături”. Urmează un brâu pictat, ce desparte primele două registre. Al doilea registru
ne descoperă privirii sfinţi pictaţi în mari tablouri, după cum urmează:
1) în Naos:
a) la N-E: Sfinţii Mari Împăraţi, întocmai cu Apostolii, Constantin şi mama sa,
Elena;
b) la N-V: Sfinţii Mari Mucenici Sebastian, Eustaţiu şi Dimitrie;
c) la S-E: Scena Deisis;
d) la S-V: Sfinţii Mari Mucenici Gheorghe, Mina şi Trifon.
Tablourile sunt încadrate atât de chenare de tip ramă, cât şi de pictură în motiv vegetal.
Deasupra Sfintei Cruci ce-şi înalţă fruntea de pe catapeteasmă, pe arcul ce sprijină şi el
turla de pe naos, este pictată Sfânta Mahramă.
Pe pandantivii formaţi de arcele pe care se sprijină turla de pe naos, apar zugrăvite
chipurile Sfinţilor Evanghelişti.
Turla de pe naos este zugrăvită în trei registre, astfel: sus, pe calota sferică, apare chipul
lui Iisus Hristos – Pantocrator, pe norul slavei, înconjurat de Sfinţii Îngeri, cu
înscrisul: ,,Doamne, Doamne, caută din cer şi vezi şi cercetează via aceasta pe care a
sădit-o Dreapta Ta şi o desăvârşeşte pe ea”.
În registrul al doilea, de mijloc, sunt zugrăviţi opt Sfinţi Apostoli.
În ultimul registru, cel de la baza turlei, este pictată scena Liturghiei îngereşti.
În Naos, pe semicalota absidei de la S, este pictată scena Naşterii Mântuitorului, iar pe
semicalota absidei de la N este reprezentată Învierea Domnului Nostru Iisus Hristos.
Aceste scene apar pictate în registrul al III-lea, fiind despărţite de cel de-al doilea registru
printr-un brâu format dintr-un tor lat cu profil convex, un profil plan, un tor lat cu profil
concav, un tor lat cu profil convex, un ciubuc de secţiune dreptunghiulară, un tor lat cu
profil concav, un ciubuc de secţiune dreptunghiulară.
2) În Pronaos, pe calota sferică, apare pictată Sfânta Treime, iar pe pandantivii formaţi la
îmbinarea arcelor stâlpilor ce o susţin, sunt zugrăviţi chipuri de îngeri.
Pe arcul dinspre est, pe care se sprijină calota, apar zugrăvite, în medalioane rotunde,
chipurile unor Sfinţi Cuvioşi, astfel:
a) la N-E: Sfântul Cuvios Teodor;
b) la E: Sfântul Cuvios Maxim;
c) la S-E: Sfânta Cuvioasă Eufrosina.
 Cum intri în Pronaos, pe peretele cu uşa principală de acces în clădire (la V), de o parte şi
de alta a acesteia, în mari tablouri, sunt realizate:
- în dreapta: portretul Episcopului Vartolomeu;
- în stânga : portretul Episcopului Iosif, realizat de meşterul Ion Diaconu, fiu al satului,
portret ce l-a acoperit, din 1981, pe cel al Sfântului Ierarh Nicolae, care, şi acesta, la
rândul său, îl acoperise pe cel al M.S. Carol al II-lea, regele României.
În registrul al II-lea, din interior, al bisericii, în pronaos, mai vedem pictaţi pe: Sfântul
Ioachim, Sfântul Cuvios Pahomie, Sfântul Cuvios Atanasie, Sfânta Mc. Ecaterina, Sfântul
Macarie, Sfânta Prea Cuvioasa Maica noastră Parascheva (la S); Sfânta Ana, Sfânta
Cuvioasă Macrina, Sfântul Sava, Sfânta Mc. Filofteea, Sfântul Cuvios Chiril, Sfântul
Efrem Sirul (la N).
În cel de al treilea registru pictat al Pronaosului, apare, în dreapta, Sfânta Treime, iar în
stânga, cu înscrisul ,,în drum spre Golgota”, DRUMUL CRUCII.
În partea nordică a Pronaosului, în imediata apropiere a uşii principale de acces, poţi zări
o scară ale cărei trepte te conduc la cafas. Acesta este încăpător şi original, aidoma unui
mini-amfiteatru.
Pe arcul dinspre V, care susţine calota sferică din pronaos, apare o pictură cu motiv
vegetal.
3) Altarul are şi Proscomidiar, şi Diaconicon, cu o uşă ce dă în curtea bisericii.
Pe calota sferică din Sfântul Altar, este zugrăvită Maica Domnului.
La sud este zugrăvit Sfântul Atanasie, la S-E Sfântul Ierarh Spiridon, la est Sfinţii Ierarhi
Nicolae şi Ioan, la nord-est Sfântul Cuvios Grigorie, la nord Sfântul Ierarh Vasile cel
Mare.
- Cristian, ce ne poți spune despre catapeteasmă?
- Catapeteasma, din zid, are patru registre, descoperind privirii următoarele icoane:
a. în primul registru
- la sud, lângă catapetesamă, se află chipul Sfântului Grigorie Decapolitul;
- urmează Icoana hramului, ADORMIREA MAICII DOMNULUI (o foarte interesantă
pictură, cum n-am mai văzut prin alte părţi!);
- uşa diaconească, unde este zugrăvit Sfântul Arhanghel Gavriil;
- icoana împărătească a Domnului nostru Iisus Hristos Pantocrator. Această icoană pune
în evidenţă înfăţişarea cutremurătoare a Dreptului Judecător. Capul lui Iisus Hristos este
înconjurat de o aureolă în nuanţe de galben crom. Expresia chipului Său este cea a
Legiuitorului şi Judecătorului Atotvăzător şi sobru, dar milostiv. Este o icoană a lui Iisus
Hristos – CEL VECHI DE ZILE, un Iisus cu părul şi barba albe:
Uşile Împărăteşti, cu scena Bunei-Vestiri la mijloc, iar jos, sub ea, în N, în medalion
rotund, Proorocul David; la S, tot în medalion rotund, apare chipul Proorocului Solomon.
Icoanele Uşilor Împărăteşti sunt încadrate de o frumoasă sculptură, practicându-se
motivul vegetal (frunze şi flori de acant). Este o sculptură în stil bizantin-brâncovenesc.
Se utilizează foarte mult auriul, atât la Uşile Împărăteşti, cât şi mai sus, la catapeteasmă.
- icoana împărătească a Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe.
Maica Domnului este redată printr-o înfăţişare gravă şi maiestuoasă;
- uşa diaconească, cu Sfântul Arhanghel Mihail;
- icoana Sfântului Ierarh Nicolae;
- lângă catapeteasmă, la nord, este zugrăvit Sfântul Ioan Botezătorul.
Un brâu format dintr-un ciubuc de secţiune dreptunghiulară, încadrat de două profile
plane, despart primul registru de cel de al doilea, în care găsim icoanele marilor praznice
 (de la N la S ): Naşterea Maicii Domnului, Intrarea în Biserică a Maicii Domnului, Buna-
Vestire, Naştere Domnului nostru Iisus Hristos, Întâmpinarea Domnului; Botezul
Domnului; Cina cea de Taină; Intrarea în Ierusalim a Mântuitorului; Învierea Domnului
nostru Iisus Hristos; Înălţarea Domnului; Pogorârea Sfântului Duh; Schimbarea la Faţă;
Adormirea Maicii Domnului.
Un brâu format dintr-un ciubuc de secţiune dreptunghiulară desparte registrul al doilea de
cel de al treilea, în care sunt aşezate icoanele Sfinţilor apostoli, după cum urmează (de la
N la S): Sfântul Apostol şi Evanghelist Marcu, Sfântul Apostol şi Evanghelist Matei,
Sfântul Apostol şi Evanghelist Luca, Sfântul Apostol Bartolomeu, Sfântul Apostol şi
Evanghelist Ioan, Sfântul Apostol Pavel; Sfânta Treime, Sfântul Apostol Petru, Sfântul
Apostol Filip, Sfântul Apostol Tadeu, Sfântul Apostol Toma, Sfântul Apostol Iacob,
Sfântul Apostol Simon Zilotul.
Un brâu format dintr-un ciubuc de secţiune dreptunghiulară desparte şi acest registru, al
treilea, de următorul, al patrulea, în care apar, în medalioane rotunde, Sfinţii Prooroci.
Acest al patrulea registru este despărţit de Sfânta Cruce cu Răstignirea Domnului nostru
Iisus Hristos de către un brâu format dintr-un ciubuc de secţiune dreptunghiulară.
La baza crucii apare pictat, într-o icoană, Dealul Golgota.
În stânga Sfintei Cruci (la N), este o icoană ce-l reprezintă pe Sfântul Evanghelist Ioan, iar
în dreapta (la S) – icoana Maicii Domnului. Aceste icoane se mai numesc şi ,,molenii”.
Cele două personaje sfinte sunt reprezentate cu faţa către Crucea Răstignirii, aplecaţi către
ea. Şi crucea, şi cele două molenii, sunt încadrate de o interesantă sculptură, în lemn
traforat, practicându-se motivul viţei-de-vie şi a strugurelului.
Viţa-de-vie exprimă dogma generatoare a martiriului şi speranţelor; viţa-de-vie încărcată
cu struguri sugerează ideea că bunul creştin trebuie să lucreze în via Domnului, spre a
produce fructe de sanctitate; ramurile viţei cu struguri reprezintă sângele Domnului
Hristos; spicele (întâlnite la Biserica ,,Secături”) reprezintă Trupul Domnului Hristos.
Icoanele catapetesmei sunt despărţite prin cadre în basorelief – mi-a spus, cândva, domnul
Bondoc. Ele se termină, în registrele al doilea şi al treilea, la partea superioară, cu arce în
plin cintru, deasupra cărora, în spaţiul rămas liber până acolo unde începe brâul
delimitator, sunt practicate motive florale, aplicate în interiorul unor spirale compuse
dintr-o serie de zale, ce se leagă unele de altele în al doilea registru; un şir de romburi, al
căror mijloc este gol, romburi dispuse de-a lungul catapetesmei în grupuri de câte două,
după care urmează o steluţă sau o floare (corola unei flori, mai exact!).
În registrul al patrulea, între medalioanele rotunde în care sunt pictate chipurile
proorocilor, sunt dispuse frunze stilizate de acant.
Primul brâu al catapetesmei este şi el interesant, în sensul că aici se practică un motiv
geometric, ce aminteşte de iile femeilor: două şiruri paralele de linii frânte (sau în zig-
zag), ce intercalează un şir de curbe, neunite.
- Hei! Știați că atât Jilţul Arhieresc, cât şi tetrapodul, sunt sculptate în lemn, în stil
brâncovenesc, de către Dumitru P. Dumitrescu, încă din anul 1937? Așa am citit în cartea
domnului Bondoc – preciză Andreea.
Robert își continuă prezentarea:
- Icoanele din primul registru al catapetesmei sunt ornamentate, pe ramă, cu aceleaşi tipuri
de linii: curbe, neunite; linii întrerupte groase; linii continue groase - ondulate.
Icoana împărătească a Maicii Domnului cu Pruncul este o icoană NIKOPOIA. Maica
Domnului este redată frontal, tronând într-un jilţ de culoare azurie, purtând rochie de
nuanţă albastră şi maforion roşu. Ea Îl ţine pe genunchi pe Iisus, care binecuvântează cu
 mâna dreaptă. Valoraţia carnaţiei este realizată prin suprapunerea succesivă a straturilor
de culoare, de la brun-verzui pentru umbre, la ocru şi roşu pentru părţile luminate. Blicuri
fine formează accentele. Cutele hainelor sunt redate prin negru şi alb.
Icoana Sfântului Ierarh Nicolae, tronând: aici, monumentala figură a Sfântului Nicolae
este redată frontal. Cu mâna dreaptă, sfântul schiţează gestul binecuvântării, în mâna stângă
ţinând o carte închisă, cu scoarţele negre-verzulii. El poartă un stihar în nuanţe de negru-albăstrui,
cu mânecuţe roşiatice, un felon în nuanţă de roşu şi un omofor în nuanţe de alb, gri, roşu etc., cu
cruci roşii-maronii. Valoraţia carnaţiei este realizată prin suprapunerea succesivă a straturilor de
culoare, de la brun verzui pentru umbre, la ocru pentru lumini, cu accente făcute cu alb. Sfântul
Nicolae are pe cap o mitră în nuanţe de roşu, cu caboşoane.
Marginile Uşilor Împărăteşti sunt ornamentate şi ele cu aceleaşi motive care s-au practicat
şi la brâiele ce separă registrele catapetesmei: linii subţiri ondulate (vezi primul brâu).
- Feții mei - îl opri o clipă Părintele Marin pe Robert -, icoana este importantă, pentru că ea
se prezintă ca o „Scriptură în culori”. Din Sfânta Scriptură aflăm despre Întruparea Fiului
lui Dumnezeu care a venit în lume să ne mântuiască, din icoană – la fel. Apoi, vedem
cum, aflându-ne în faţa icoanelor, prin intermediul lor, ne rugăm lui Dumnezeu şi
Sfinţilor, întrucât ele predispun la dialog cu Divinitatea 1 şi răspund unei anumite nevoi de
concret a omului, aflându-ne în permanentă comuniune cu Dumnezeu, cu Preasfânta
Născătoare de Dumnezeu şi pururea Fecioara Maria şi cu toţi Sfinţii.
- Am reținut – spuse serios Matei în continuare – că paleta coloristică cuprinde două tonuri
de ocru + brun, alb, sienna arsă, ocruri, albastru de cobalt deschis, verde de pământ, griuri
(brun + alb), galben crom, galben citron + alb, albastru ceruleum, sienna, ocru cu nuanţă
de oliv, roşu carmin, vişiniu, galben citron + verde (nuanţă de oliv), ocru auriu, ocru +
sienna, ocru + alb.
La exterior, ni se descoperă privirii o pictură perfect anatomică.
Se observă linia picturală, moliciunea culorii, o anume rezervă de culori.
În interior, pictura este realizată dintr-o linie sigură.
Paleta coloristică cuprinde nuanţe de roşu, griuri, albastru, galben-crom etc..
Este o pictură de tipul impresionismului.
Icoanele sunt pictate în manieră expresionistă.
Pictura bisericii s-a realizat în stilul lui Gheorghe Tattarescu. De fapt, ornamentele de
încadrare a portretisticii iconografice denotă vizibil stilul acestui mare artist român.
- Felicitări, Matei! Ai reținut bine! Le ai și tu cu pictura, după câte văd – spuse, cu
subtilitate, Cristian.
- Se cunoaște care au fost preoții Sfântului lăcaș, precum și cântăreții lui? întrebă Ioana.
- Da, Ioana, răspunse Viviana. Preoți au fost și sunt: Nicolae Sacerdoţeanu (1913 -1818);
Ioan Angelescu (1918 – 1937); Constantin T. Constantinescu (1937 – 1981); în prezent,
din 1981: Ion Marin.
- Iar cântăreți - se grăbi Ana să adauge - au fost și sunt: Gică Stănescu; Gheorghe Pistol –
tatăl; în prezent: Gheorghe Pistol – fiul.
- Minunat! Vă mulțumim pentru această superbă zi, în care am învățat multe și în care am
descoperit locuri veritabile, încărcate de istorie. De asemenea, ni s-au descoperit privirii
multe minunății! Mulțumim!

1
http://www.doxologia.ro/viata-bisericii/iconografie/importanta-icoanelor-viata-credinciosilor
- Cu drag, copii! spuse unchiul Geo. Aici ne vom despărți, iar pentru că mâine va fi
sărbătoare – Adormirea Maicii Domnului sau Sfânta Maria Mare -, iar comuna noastră
adăpostește multe biserici cu hramuri închinate Maicii Domnului și există obiceiul ca
după hram să se organizeze diferite întâlniri ale celor cu suflet costeștean, cu prilejul
cărora au loc și conferințe, și concursuri, vă invităm și pe voi. Ați vrea să participați?
- Da! Da! Da! răspunseră copiii, bucuroși, în cor.
- Atunci, pe mâine!
- Pe mâine! Vă mulțumim!
 - 15 august: Adormirea Maicii Domnului –

A doua zi, copiii noștri participară la slujba de Sfânta Maria Mare, împreună cu bunicii lor,
care îi priveau cu mândrie și bucuria de a avea așa nepoți: și harnici, și isteți, dornici de a
cunoaște cât mai multe, însetați de lectură, cu inimile senine, pline de bunătate și smerenie. După
slujbă și participarea la agapa de hram, după ce se schimbară, o porniră spre centrul comunei,
unde îi așteptau Ana și unchiul Geo, precum și ceilalți prieteni ai lor: Liliana, Oana, Andreea,
Viviana, Robert și Cristian. Era multă lume: locuitori și fii ai comunei, nepoți, membrii
ansamblurilor ”Domnițele” și ”Floricica”. Oamenii se îmbrățișau, după o lungă absență și
înfrigurată așteptare. Se schimbau zâmbete, păreri. Totul scăldat în razele de după-amiază ale
soarelui jucăuș, care le mângâia obrajii îmbujorați precum macii.
Primarul Comunei îi primi pe toți în sala de festivități a Căminului Cultural, deschizând
lucrările conferinței, cu prilejul căreia copiii aflară multe alte lucruri interesante. De exemplu,
Părintele Marin Ion le vorbi despre biserici, tradiții și hramuri:
- Dragii mei, în Costeşti, sărbătoarea este trăită la maximum, cu tot sufletul, de întreaga
comunitate creştin-ortodoxă, racordată la cea mai intensă trăire duhovnicească, ce le
permite să practice şi anumite obiceiuri, păstrate din moşi-strămoşi, şi transmise din
generaţie în generaţie, precum: colindul, Steaua, Pluguşorul, Capra, pusul cepelor,
bărbieritul mirelui, împodobirea bradului (obiceiuri de nuntă), oraţiile (de nuntă), bocetul,
Bărdăuşul (la Lăsata Secului), ,,Izvorul Tămăduirii – La obârşie, la izvoare”, bâlciul din
15 august, bâlciul din 8 septembrie etc..
Sărbătoarea Naşterii Domnului nostru Iisus Hristos a fost, dintru început, prilej de
reculegere şi înălţare sufletească. Ea ne adună pe toţi la un loc, părinţi şi copii, frate cu
frate, soră cu soră, prieten cu prieten, pentru ca, împreună, să ne bucurăm de venirea lui
Hristos, preamărindu-L în cugetele noastre, alături de colindători. Sărbătorile Crăciunului
încep, de cele mai multe ori, de la 6 decembrie (Sfântul Ierarh Nicolae, ,,Moş Nicolae”) şi
se încheie la 7 ianuarie (de Sfântul Ioan, Înaintemergătorul şi Botezătorul Domnului). Pe
23 decembrie, seara, copiii, de la cea mai fragedă vârstă, până la 15 – 16 ani, însoţiţi de
părinţii sau bunicii lor, ori de fraţi mai mari, o pornesc cu colindul, prin sat, din centrul
comunei, oprindu-se pe la fiecare poartă. Colindătorii cântă colindele, iar gazdele îi
cinstesc cu covrigi, mere, nuci şi alte dulciuri. În cătunul Mlăci, satul Văratici, locuitorii
se strâng mai spre vale, grupuri-grupuri, aşteptându-i pe colindători cu darurile pe uliţă,
spre a-i feri de urcuşul greu până la cea din urmă casă. Pe 24 decembrie, seara,
colindătorii o pornesc cu STEAUA şi cu FLORILE DALBE. Cei ce merg cu STEAUA
formează grupuri de câte cinci urători, ce poartă o stea. Cei cinci îi reprezintă pe craii
Gaşpar, Melchido şi Baltazar, pe Irod şi un ofiţer. Fiecare dintre aceştia poartă o sabie, o
coroană şi o mantie. Ei cântă aşa:
,, La Steaua care-a răsărit
Trei crai au călătorit
Şi-au mers, după cum citim,
Până la Ierusalim”.
Sceneta aceasta populară, jucată de colindători, descrie drumul crailor, căutarea lor, răutatea
şi viclenia lui Irod.
Tot acum, colindătorii cântă şi ,,La nuntă-n Cana Galileii” şi ,,Aveam ani paisprezece”.
Pe 25 decembrie, colindătorii merg cu CAPRA.
 În Ajunul Anului Nou, se strâng cete de copii care merg cu PLUGUŞORUL.
Pe 1 ianuarie, de Anul Nou, se merge cu SORCOVA.
De Bobotează, fiecare creştin merge la biserică pentru a lua agheasmă, apoi se
întoarce acasă şi îşi stropeşte locuinţa, gospodăria, animalele şi livezile, cu această apă sfinţită,
pentru a avea spor şi belşug în anul acela.
Ciclul sărbătorilor de iarnă se încheie la Sfântul Ion (7 ianuarie).
Doamna învățătoare Floricica Mândreci prezntă tradițiile și obiceiurile de
primăvară:
- La ,,Lăsata Secului”, în seara lăsatului postului Părisemilor (postul Sfintelor Paşti), are loc
,,Bărdăuşul” – un vechi obicei popular. Bărdăuşul este un băţ gros, crestat la unul dintre
capete, în care se înfig coji de mesteacăn şi de cireş uscate, ori cauciuc. Acestea se leagă
bine cu sârmă, pentru a nu cădea. Înainte de aceasta, ţăranii îşi greblează şi îşi curăţă
grădinile, făcând grămezi mari de fân şi coceni. Seara, ei dau foc grămezilor de fân, iar
copiii şi tinerii aprind bărdăuşele de la aceste focuri, le rotesc deasupra capului, prin
grădini, strigând unii către alţii aşa:
,,- Hări, Mări, ce-ai cu Mări?
- Hări, Mări, ce ţi-i Mări?
- Să se facă covragii, cât copacii,
Drugile cât puştile!
- Să se facă prunele,
Să se mărite nebunele!
- Să se facă dovleţii,
Să se-nsoare nătăfleţii!
- Să se facă legumele,
Să se mărite fetele!
- La noi, ouă şi pui,
La vecini găinat şi cutcudac!”.
Focurile înalte, împreună cu bărdăuşele, care joacă în întuneric, parcă înving forţele răului, pe
care le alungă din gospodăriile ţărăneşti, pentru a lăsa acolo loc Binelui. Astfel este rugată
Divinitatea să-şi pogoare Darurile peste ei, binecuvântâdu-i cu spor, belşug.
În ziua prăznuirii celor 40 de Sfinţi Mucenici din Sevastia, pe 9 martie, dimineaţa, la ieşirea
din casă, oamenii se afumă cu cârpe arse, afumă coteţele păsărilor, curţile şi ogrăzile, pentru a nu
se apropia lighioanele de gospodărie şi de locuinţă.
Femeile pregătesc, de cu seara, măcenicii (covrigi cu miere şi nucă măcinată, neapărat în
formă de 8), pe care îi împart, dimineaţa, în castroane, vecinilor, pentru cei adormiţi cu nădejdea
învierii şi a vieţii veşnice.
De Sfântul Toader, simbolul soarelui, al biruinţei luminii asupra întunericului, flăcăii îşi duc
caii pe câmpie, dis-de-dimineaţă. Credinţa populară arată că, alergând liberi pe câmp, caii se
transformă în flăcăi care răpesc fetele ce nu au fost cuminţi.
Fetele rămase nemăritate merg, în noaptea de Sfântul Toader, în codru, de unde adună ierburi
şi flori, cu care coboară în sat dimineaţa, înainte de sculatul găinilor. Potrivit credinţei populare,
cu ajutorul acestora, precum şi cu cel al Sfântului Toader, ele s-ar mărita.
În seara de Sfântul Toader, fetele şi femeile scot rădăcină de iarbă mare, pe care o pun în apa
cu care se spală pe cap, pentru a avea părul frumos, rugându-se acestui sfânt aşa:
,,Eu îţi dau pită şi ouă,
Tu să-mi dai cosiţă nouă”.
 Cu siguranţă, o bucurie fără seamăn, după ce au prăznuit Învierea Mântuitorului Iisus Hristos,
o constituie, pentru locuitorii comunei Costeşti, din judeţul Vâlcea, ziua de Izvorul Tămăduirii,
care are nu numai conotaţii religioase, spirituale, totul fiind parcă înconjurat de o lumină pură,
albă, plutind, în atmosfera de primăvară, dătătoare de speranţă şi eterne bucurii, linişte şi calm, ci
este şi sărbătoarea localităţii, a şcolii ,,Ferigile”. Au loc, în această zi, în cadrul şcolii, organizate
de conducerea acesteia, de profesorii şi elevii ce îşi desfăşoară activitatea aici, numeroase
manifestări cultural-artistice şi sportive, ce se concretizează în diverse concursuri.
La nivel de comună, au loc lansări de carte, sunt invitate diferite personalităţi ale vieţii
politice, publice, intelectuale, au loc vernisaje, atunci poţi vizita, gratuit, Muzeul ,,D. Anghel”, cu
care Costeştiul se mândreşte, ce-i drept, tot timpul, atunci au loc concerte, susţinute de importanţi
artişti, se evocă personalităţile fiilor localităţii, care s-au remarcat, în viaţa lor, prin diferite
activităţi demne de urmat.
De asemenea, are loc un schimb de impresii, între generaţii, facilitat şi de înfiinţarea
,,Bibliotecii fiilor satului”, iniţiativă – lăudabilă, din punctul meu de vedere! – a fostului primar,
domnul profesor de matematică Valerian Popescu.
Tot acum, grupul ,,Domniţele” îşi încântă consătenii cu dansul lor superb, care ai impresia,
uneori, că este desprins din paginile romanului ,,Ciuleandra”, al lui Liviu Rebreanu, ori din
paginile romanului ,,Ion”, al aceluiaşi binecunoscut scriitor.
Grupul de dansuri ,,Domniţele”, format din cadrele didactice ale şcolii din satul Costeşti,
precum şi din femeile comunei, talentate la joc şi cântec, numără 16 membre: Maria Coca; Maria
Colniceanu; Maria Crăcană; Ştefania Crăcană; Oana Crăciun; Alina Duţă; Daniela Grigore;
Sorina Huruială; Ioana Istocescu; Mădălina Jidoveanu; Elisaveta Lăpădat; Maria Lăzărescu N.;
Maria Lăzărescu V.; Mihaela Măgureanu; Floricica Mândreci; Mihaela Şontrop.
,,Domniţele” Maria Colniceanu, Maria Crăcană, Ioana Istocescu, Elisaveta Lăpădat, Maria
Lăzărescu V. şi Floricica Mândreci activează în acest grup încă de la înfiinţarea sa, în anul 1983,
la propunerea doamnei profesor Felicia Voineag.
Coregraful grupului este doamna Maria Constantinescu, din Râmnicu-Vâlcea. Dumneaei a
ales muzica, a creat pasul de dans, a ales costumul, căruia, datorită faptului că aici se purtau mai
multe tipuri, i-a adăugat COMĂNACUL, spre a-l diferenţia de celelalte costume din judeţ,
element ce aduce un plus de frumuseţe şi eleganţă.
Până în anul 1990, această formaţie, cu un număr aproximativ de 30 de membre, a obţinut
numai Premii I la diferitele concursuri la care a participat, organizate sub egida festivalului
,,Cântarea României”.
Din anul 1990, având deja un renume, această formaţie a fost invitată la spectacole de folclor
organizate la Târgu-Mureş, Zalău, Călăraşi, Braşov (Festivalul ,,Cerbul de Aur” – 1994),
Basarabia, Chişinău.
În perioada 1990 – 1994, echipa l-a avut coordonator pe Directorul Căminului Cultural, Nae
Ciobanu.
Din anul 1998, când echipa de dansuri mai avea puţin şi ar fi intrat în amintire, am primit
funcţia de Director al Căminului Cultural ,,C. Popian” din Costeşti, oprind dezorganizarea
formaţiei. Chiar am … ,,întinerit-o”, asigurându-i, astfel, continuitatea. Să ne gândim doar la
formaţia de dansuri ,,Fereguţele”, alcătuită, în mod predominant, din elevi de clasele I – IV, dar
şi de vârste mai mari!
Sub conducerea mea (care am pus muzica formaţiei pe un suport CD, cu sprijinul profesorului
Ceauşu Constantin), ,,Domniţele” au participat la diverse filmări pentru emisiuni TV, astfel:
- emisiunea prezentată de Iuliana Tudor – postul TV ROMÂNIA
INTRENAŢIONAL (filmările au avut loc la Casa Poporului, în anul 2000);
- filmări pentru filmul ,,Păcală se reîntoarce”, în regia lui Geo Saizescu (iunie
2004);
- emisiunea SILVANEI RACIU (filmările au avut loc la Tv ,,Favorit”, în
Bucureşti, în 2006);
- emisiunea lui G. NUCĂ, ,,Petrecere Românească” (filmările au avut loc la sediul
Televiziunii ROMÂNIA DE MÂINE, în 2006 – 2007).
Tot sub conducerea mea, începând cu vara anului 2002, în fiecare an, ,,Domniţele” au
mers la spectacole care au avut loc la Muzeul ASTRA din Sibiu, reprezentând folclorul
vâlcean, iar în 2004 şi 2005, au participat, tot la Sibiu, la Festivalul Medieval.
În anii 2004, 2005 şi 2006, ,,Domniţele” au reprezentat folclorul vâlcean la ,,Zilele
Vâlcii”, eveniment ce a avut loc la Muzeul Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” –
Bucureşti.
De asemenea, ,,Domniţele” au participat şi în judeţ, la diferite spectacole de folclor, şi
anume:
- la ,,Cocoşul de Hurez” – Horezu;
- la ,,Brâul de Aur” – Bărbăteşti;
- la ,,Zilele Amărăştiului”;
- la ,,Hora Costumeleor” – Pietrari;
- la spectacolele de gală închinate zilelor de 1 Decembrie şi 24 Ianuarie, la
Râmnicu-Vâlcea;
- la ,,Zilele Comunei Costeşti”, de Izvorul Tămăduirii.
Pe 11 mai 2007, ,,Domniţele” au onorat invitaţia Ambasadei României de la Budapesta,
reprezentând folclorul românesc cu ocazia ,,Zilei Europei”.
Iată curriculumul nostru vitae, cu greutate!
Și acum câteva versuri ale STRIGĂTURILOR folosite de ,,Domniţe” la jocul lor8:

1. Hora ,,Domniţelor”

,,Frunză verde meri domneşti,

Nicăieri n-ai să găseşti ) – bis
Domniţe ca la Costeşti.

Când le vezi trecând la râu

Parcă sunt spice de grâu,
Când e zi de sărbătoare,
Se gătesc precum o floare.”

2. Floricica

,,Uite-acuş,acuş, acuş,
Floricica din căluş, ) – bis
Ce le place la mătuşi.

Hop’ şa, ) – bis

Iar-aşa, )
Mătuşă, nu te lăsa! )
 Mai săltată, mai săltată,
C-aşa-i mândra învăţată,
Şi-nainte, şi-nainte,
Să ne ţie neica minte!
Hop’ şa, ) – bis
Iar-aşa, )
Mătuşă, nu te lăsa!” )

3. Sârba

,,Pe unde calcă urâtul,

Trei ani îmi plânge pământul,
Pe unde calcă frumosul,
Creşte iarba şi ovăzul.

Refren:
I-auzi, i-auzi, i-auzi, ia! ) – bis

Pe picior să nu mă calci,
Numai cu ochiul să-mi faci,
Să nu mă calci pe picior,
Că eu ştiu de ce ţi-e dor.

Refren:
I-auzi, i-auzi, i-auzi, ia! ) – bis

Vai de mine, ce mă fac,

Că mi-a dat dorul de cap ) – bis
Şi n-am haine să-l îmbrac.

Refren:
I-auzi, i-auzi, i-auzi, ia! ) – bis

Săracul bărbatul meu,

Zice lumea că e rău,
Dar eu zic că este bun,
Că nu mi-a dat nici un pumn!

Refren:
I-auzi, i-auzi, i-auzi, ia!” ) – bis
Părintele Marin Ion reveni și le prezentă tradițiile și obiceiurile de vară:
- Sărbătoarea ,,Adormirea Maicii Domnului” este praznic împărătesc. În cinstea Maicii
Domnului, pe lângă celelalte trei sărbători (Naşterea Maicii Domnului – 8 septembrie;
Intrarea în Biserică a Maicii Domnului – 21 noiembrie; Buna-Vestire – 25 martie),
,,Adormirea Maicii Domnului” (15 august), în succesiune cronologică anuală (conform
Anului Bisericesc), este ultima, care comemorează încetarea vieţii pământeşti a celei ce a
fost aleasă să nască pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. După rânduiala
ortodoxă, Maicii Domnului i se aduce un cult de supracinstire (hiperdulie sau
supravenerare); cultul de adorare i se aduce numai lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, Maica
Domnului este cea mai apropiată de Tronul Sfintei Treimi, după ea urmând îngerii şi
sfinţii – prietenii lui Dumnezeu. De aceea, într-una din cântările liturgice auzim un imn de
laudă la adresa Maicii Domnului care zice: ,,Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi
mai mărită, fără de asemănare, decât Serafimii, care, fără stricăciune, pe Dumnezeu-
Cuvântul ai născut, pre tine, cea cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, te mărim”.
Se pare că în comuna Costeşti, cultul de supracinstire a Maicii Domnului a fost bine
înţeles, deoarece putem remarca faptul că cele mai multe biserici construite aici au ca
hram una din sărbătorile închinate Maicii Domnului, astfel:
- biserica Sfintei Mănăstiri Bistriţa – Olteană (hram ,,Adormirea Maicii Domnului”
= 15 august);
- biserica parohială Costeşti (hram ,,Adormirea Maicii domnului”);
- biserica parohială Pietreni I - ,,Săcături” (hram ,,Adormirea Maicii domnului”);
- biserica filială Pietreni I - ,,Grămeşti” (hram ,,Adormirea Maicii domnului”);
- biserica filială Pietreni I - ,,Ciorobeşti” (hram ,,Naşterea Maicii Domnului” = 8
septembri);
- biserica parohială Pietreni II - ,,Ţigănia” (hram ,,Naşterea Maicii Domnului = 8
septembrie);
- la cimitirul Ferigile, parohia Costeşti, capela are hramul ,,Naşterea Maicii
Domnului”.
După tradiţie, cu ocazia zilelor de hram, la bisericile respective se organizează, din
vechime, şi o pomană, după modelul dat de Mântuitorul Iisus Hristos: minunea înmulţirii
pâinilor şi peştilor: întâi hrana sufletească şi apoi cea trupească. Altfel spus, hramul unei
biserici adună nu numai creştinii din parohie, ci şi pe alţii, din vecinătăţi, doritori a
participa la o slujbă ,,mai deosebită”, ca, apoi, să revină acasă hrăniţi şi sufleteşte, şi
trupeşte.
Având în vedere că Sfânta Mănăstire „Bistriţa – Olteană” are peste 500 de ani de atestare
documentară şi, de asemenea, luând în calcul că boierii Craioveşti (ctitorii săi) au
înzestrat-o cu moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul, încă din vechime s-a creat un
adevărat pelerinaj al creştinilor din împrejurimi şi de pretutindeni la această mănăstire, cu
ocazia marilor sărbători creştineşti. Acest aspect a trezit, la un moment dat, şi interesul
comercial, apărând, în timp, şi aşa-numiţii negustori ambulanţi. Mai întâi, cu tămâie,
icoane şi alte obiecte de cult, apoi cu tot felul de produse. Aşa a apărut bâlciul, care, la
început, se desfăşura în incinta Mănăstirii Bistriţa şi, în timp, luând amploare, a fost
împins la poarta acesteia şi din ce în ce mai jos, până când, de câteva bune decenii
(probabil după ce spaţiul unde se desfăşoară actualmente a fost destinat ca izlaz comunal),
se desfăşoară în poiana numită ,,Stog”. Această poiană este mărginită, în partea de apus,
de albia râului Bistriţa, iar la răsărit de un vârf de deal împădurit, de formă piramidală
aproape perfectă, un punct de reper inconfundabil pentru comuna Costeşti.
Locul în sine, unde se desfăşoară bâlciul, este pitoresc, oferă linişte, relaxare şi
divertisment pentru cei ce doresc ieşire din cotidian, nu numai cu ocazia bâlciului, ci şi cu
alte prilejuri, în perioada primăvară-toamnă.
Bâlciul din 15 august este un târg popular, organizatorul său fiind Primăria Costeşti. La el
participă numeroase societăţi comerciale, din proprie iniţiativă.
- Referitor la bâlciul anual prilejuit de ziua de 15 august, pot să spun – completă domnul
profesor Aurelian Stoican, locuitor al comunei - că îşi are începuturile în micile activităţi
cu caracter bisericesc ce se desfăşurau în preajma Mănăstirii Bistriţa. Călugării, prezenţi,
cu această ocazie, aici, vindeau obiecte de cult. Mai târziu, a fost nevoie ca bâlciul să se
extindă spre partea de sud a satului, respectiv Bistriţa de astăzi. Bâlciul de altădată se
desfăşura după toate tradiţiile bâlciurilor româneşti, cu: tiribombe, care, de fapt, erau
destul de arhaice, împinse de cetăţeni, de oameni plătiţi special, care stăteau undeva
deasupra tiribombelor şi le împingeau cu eforturi adesea de nedescris; fanfara Grigorache
(Grigoreştii asigurau muzica spectacolului), băuturile (mai ales vinurile, berea), care erau
la modă. Întâlneai, de asemenea, tot felul de jocuri de noroc. Foarte interesantă era
vânzarea limonadei de culoare roşie, pe care trebuia să o cumpărăm şi apoi să o degustăm
…
- Între anii 1938 şi 1953, fanfara Fabricii de Cherestea ,,Arnota”, condusă de trompetistul
Vică Gheorghiu, şi care avea în componenţă pe Tache Grigorescu (corn), Gheorghe
Istocescu – Boiericu (clarinet), Vasile Straticiuc, Gore Grigorescu (trompetă) şi
Constantin Curelaru (tobă), acompania, cu cântecele sale specifice, zumzetul de furnicar
al bâlciului de Sfânta Mărie Mare – le aminti, celor prezenți, domnul inginer Dumitru
Bondoc.
- Bâlciul din 15 august îţi mai oferă prilejul de a te plimba prin locuri superbe: în locul
numit ,,Între râuri”, să urci la ,,Peştera Liliecilor” (sau Peştera „Sfântului Grigorie
Decapolitul”), la Arnota etc., etc., etc. – completă o nepoată a Comunei, Marilena-Dana,
prezentă și ea la conferință. Dar, mai întâi de toate, să-ţi opreşti paşii în liniştea bisericii
mari a Sfintei Mănăstiri Bistriţa, unde neapărat trebuie să treci de trei ori pe sub racla cu
moaştele „Sfântuleţului” (Sfântul Grigorie Decapolitul), grabnic ajutător în boli şi
suferinţe, rugător neîncetat în faţa lui Dumnezeu pentru miluirea şi mântuirea sufletelor
noastre.
Chiar din spatele mănăstirii intri în cheile Bistriţei, în lumea prăpăstiilor şi a vâltorilor: tot
muntele e crăpat de sus şi până jos. În peretele din dreapta, la o înălţime ameţitoare
deasupra torentului, se deschide Peştera „Sfântului Grigorie Decapolitul”. O potecuţă cu
trepte scobite în piatră te duce de-a lungul cheii, pe sub creasta muntelui, la gura unei
vizuini înguste. Am fost şi eu acolo, împreună cu mama, sora şi alte rude, localnici
cunoscători ale acelor trasee de drumeţie! Ne ţineam strâns de balustradă şi priveam
uneori în sus. Nu mai aveam mult! Deasupra, ultima serpentină a potecii ne aştepta.
Ajungând acolo, am privit în jos: Ţara Piticilor! Maşini de toate culorile, case, oameni,
toate erau pitice. Privind în depărtare însă, zăream Stogul, câteva acoperişuri şi, ceva mai
în fund, Arnota. Am păşit nerăbdători spre intrarea în peşteră! La intrare, ne-a întâmpinat
un ghid ce ne-a oferit planul peşterii şi informaţii despre modul cum să mergem în ea.
Printr-un culoar îngust şi umed, a trebuit să ne aplecăm şi să străbatem câţiva metri, până
ce am ajuns în interiorul peşterii. Reflectoare puternice ne descopereau privirii toate
ungherele necunoscute. Pereţii erau acoperiţi cu un strat foarte fin de fire subţiri şi verzi.
Bolovani mari ne priveau şi ei, parcă uimiţi de prezenţa noastră acolo. Am coborât, apoi,
câteva trepte de piatră alunecoase, făcute de mână omenească, şi, apoi, strecurându-ne
prin nişte cotloane, am ajuns în faţa unei bisericuţe - ,,Sihăstria”, Paraclisul Sfântului
Grigorie Decapolitul. Bisericuţa are două intrări, aşa că noi am intrat pe o parte şi am ieşit
pe alta. Prima dată, când am ieşit, nu ne venea să credem ceea ce vedeam, parcă ieşiserăm
afară. Dar nu era aşa! Era o loggie, un loc de staţionare, un fel de terasă, deschisă către
exterior printr-un şir de arcade sprijinite pe coloane sau pe stâlpi, de unde puteai zări
 Schitul ,,Păpuşa”. În faţa noastră se deschisese o privelişte feerică! Vedeam muntele cu
toate minunăţiile sale, brazii înalţi erau parcă înfipţi de mână omenească în acel versant,
cu toate că omul nu putea să ajungă acolo decât cu mare dificultate şi înfruntând
nenumărate şi negândite primejdii! Verdele brazilor contrasta puternic cu albul stâncilor.
În depărtare, puteai zări dealuri şi coline cu pomi fructiferi. Ne-am despărţit cu greu de
acel loc şi am revenit în peşteră. La un etaj superior, se afla o chilioară părăsită, cu icoane
şterse, cu pereţii afumaţi, acoperiţi cu vechi pisanii. În interiorul peşterii, se găsesc cinci
arcade sculptate de natură, de trecerea anilor, de origine carstică. Aceste arcade depăşesc
măiestria omului, prin depunerile calcaroase şi de cochilii de melci, de scoici pietrificate,
creându-se, astfel, o imagine superbă. În incinta peşterii, zidurile asudă din cauza
condensării vaporilor de apă. În peşteră există o hrubă a liliecilor, unde, pe drept cuvânt,
trăiesc aceste zburătore ale nopţii. Uneori, dacă sunt deranjaţi, ei fac mult zgomot,
asemănător celui al clopoţeilor, agitându-se mereu, până ce, într-un final, ajung chiar în
părul vizitatorilor. Mai sunt acolo şi şoareci de apă, şi insecte mărunte, care urcă şi
coboară pe pereţii peşterii. Această peşteră este electrificată şi amenajată, astfel încât
mulţi vizitatori apreciază acum valoarea ei.
Mărturisesc, sincer, că, atunci când eram mică, aşteptam această zi cu mare nerăbdare! Şi
parcă timpul trecea atât de încet! … Unde mai pui că, în după-amiaza acelei zile, trebuia
să dormim, de pe la 12.00 – 13.00, până la 16.00 – 17.00, când o porneam, pe cărări
străjuite de tufe de zmeură, spre Stog. Ne îmbrăcam în cele mai frumoase haine aduse din
Bucureşti, unde locuiam, păstrate, acolo, la bunici, sub altele, frumos aranjate, cum numai
părinţii le puteau aranja, pe fundul valizei, ori chiar în dulapul din camera de oaspeţi. Şi
era atât de încântător! … Atunci mâncam, pentru prima dată în anul respectiv, lubeniţă!
Cine sunt? Sunt o descendentă a marii familii Istocescu. Mai exact, îmi am sorgintea în
sânul familiei ISTOCESCU T. NICOLAE din Mlăci, unul dintre cei trei vestiţi
,,Frunzari”.
Aici mi-am petrecut fiecare vacanţă de vară. Aici, pe meleagurile costeştene, mi-am
petrecut şi micile concedii de odihnă, adevărate perioade de refacere spirituală şi morală.
De la doamna învăţătoare Floricica Mândreci, şi de la Oana Crăcin, fostă elevă a Şcolii
Generale cu clasele I – VIII Costeşti, cei prezenți au aflat lucruri interesante despre costumul
popular caracteristic zonei:
Costumul popular se croieşte tăindu-se în foi drepte, care sunt folosite integral. Pe fondul
alb al costumului popular, motivele sunt dispuse în părţi vizibile, astfel: la gura cămăşii, în
dreptul umărului, pe mâneci, pe guler, pe piept şi pe poale.
Costumul popular purtat de fete este alcătuit din: fustă, cămaşă, zăvelci, bete, maramă,
comănac, opinci (pe timpuri, opincile erau din piele de porc); ciorapi de lână.
1. Fusta este compusă din foi de formă dreptunghiulară, prinse unele de altele cu cheiţă de
arnici roşu, încreţită în talie, la poale având cusută o bordură care imită un fragment al modelului
de pe cămaşă.
2. Cămaşa
Tipul vechi al cămăşii era croit din foi drepte de pânză ,,de casă”, ,,cu ciupagul la deal şi
trupul la vale”, adică în sus cămaşa propriu-zisă şi în jos – poalele.
Între foile poalelor, se intercalau, pe şolduri, câte doi clini, încheiaţi ,,cu cheiţă”.
Tivul poalelor era făcut cu igliţa, croşetat cu model ,,colţ” ori ,,creasta cocoşului”.
Foile, la cămaşă, se încreţeau către gât în bentiţă (un guler mic).
Cămaşa, puţin crăpată pe mijlocul pieptului, se leagă la gât cu doi ciucurei făcuţi din
acelaşi arnici roşu cu care este cusut tot costumul.
 Ornamentele cusute pe piept sunt aşezate, din loc în loc, precum stelele pe cer.
Sub braţ, era introdusă ,,broşchiţa”, cu rol de lărgire, pentru uşurarea mişcării braţului, iar
mâneca se încreţea ,,în brăţară” la partea inferioară, intr-o bentiţă cusută şi ea cu o mică parte din
modelul cămăşii.
Mânecile sunt largi.
Ornamentele sunt aşezate în altiţă sau cusute compact; sunt modele geometrice sau
florale, modele care se regăsesc şi pe pieptul cămăşii (ciupagului), şi la poale, şi care sunt
împodobite cu mărgele sau paiete de diverse culori.
3. Zăvelcile
a) Zăvelca din faţă, numită ,,zăvelca din pânză”, este cusută cu bumbac alb pe un fond negru, şi
are la bază ciucuri; este o creaţie unică în portul popular românesc şi, totodată, elementul cel mai
caracteristic al costumului femeiesc vâlcean. Zăvelca din faţă este ţesută în război, spune doamna
Floricica Mândreci, cu bumbac negru, şi aleasă cu bumbac alb, pe care s-au aplicat mărgele
colorate (la fel ca la cămaşă şi poale). În treimea inferioară, modelul este sub forma unei borduri
late, compusă din două rânduri orizontale de motive geometrice (pătrate), încadrate de chenare.
În partea superioară, costumul elevei Oana Crăciun are modelul format din trei şiruri verticale ce
se succed.
b) ,,zăvelca din spate”, ţesută în război, cu fir roşu de lână, are modele florale sau geometrice,
reduse ca dimensiuni, situate pe verigile orizontale, mai înguste sau mai late, care o brăzdează.
4. Betele, înguste, sunt ţesute în război în patru iţe, ornamentate, din năvădeală, cu
diverse motive; unul din ele, motivul ochiuri, are coloritul provenind din firele de urzeală, care
rămân vizibile prin procesul ţesutului. Ele au ciucuri la capete.
5. Marama, ţesută cu fir de mătase naturală, cu o ornamentaţie discretă, compactă pe
transparent, sau strălucitor-metalic pe văl subţire, înnobilează costumul popular femeiesc,
conferindu-i o notă de eleganţă.
6. Comănacul, este confecţionat din carton tare, peste care este pusă o pânză subţire de
culoarea maramei, ori îmbrăcat în maramă de borangic, respectând oarecum stilul ,,domniţelor”
pictate pe zidurile lăcaşurilor de cult din zonă.
Portul bărbătesc, mai sobru, este şi mai simplu.
1. În picioare, se poartă opincile uşoare cu nojiţe, din piele de porc sau de vită tăbăcită,
ori încălţăminte obişnuită.
2. Pantalonii albi, cunoscuţi sub numele de ,,cioareci”, ,,nădragi” sau ,,iţari”, sunt vara
confecţionaţi din pânză de cânepă, cu bumbac, iar iarna din dimie de lână; sunt ornamentaţi foarte
redus, cu găitane negre.
3. Cămaşa albă, din pânză de cânepă sau cu bumbac – pentru zilele lucrătoare - şi din
pânză de bumbac pentru sărbători, în forma ei clasică, este croită în foi drepte, cu foaia din faţă
trecută peste umeri spre spate, fără cusături pe umeri. Are mânecile lungi, iar gulerul mic, legat
sub băiere, cu ciucuri. Foile de pânză ale cămăşii sunt unite prin ,,cheiţa cu acul”. Decorul redus
este plasat pe guler, într-o ornamentaţie, de obicei, albă.
4. Brâul care încinge mijlocul poate fi ales în război, ori simplu, roşu, ţesut în patru iţe, şi
mai lat.
5. Ilicul este simplu, din lână săină, natur, de culoare gri-alb, cu mâneci.
Doamna bibliotecară, Silvia M., le prezentă celor prezenți un scurt istoric al
învățământului costeștean:
- Desigur, mulți v-ați întrebat, dragii mei, dacă aici, în comuna aceasta de munte, s-a făcut
carte, dacă s-a învățat. Da! S-a învățat, și încă la un mod destul de serios!
Mănăstirea Bistriţa-Olteană ocupă unul din primele locuri între mânăstirile din ţara
noastră, întrucât în jurul şi în interiorul acestui lăcaş nu numai că a palpitat, de-a lungul
mai multor secole, cel mai înflăcărat sentiment naţional, dar aici au locuit, au muncit din
greu şi au răspândit ştiinţa de carte în limba română importante şi numeroase elemente de
cultură românească, ce au strălucit apoi prin negura veacurilor. Aici au muncit importanţi
reprezentanţi ai culturii slavone, precum Macarie, Maxim, Missail etc. - atunci când
această cultură era dominantă la noi şi la popoarele din jur-, care au pregătit multe
generaţii de dieci, grămătici.
Încă din secolul al XVI-lea, călugării îşi învăţau ucenicii să scrie şi să citească, pentru a
putea copia diferite texte. Aici au învăţat : grămăticul Dragomir (care ne-a lăsat ,,Psaltirea
“ şi ,,Albina”, două manuscrise în slavonă, copiate între anii 1419 şi 1421), Mardarie
( care a copiat un „Tetraevangheliar” intr-o scriere frumoasă, cu numeroase ornamente),
popa Gheorghe - fratele banului Drobomir (Stănescu, D. - ,, Şcoala românească de la
Mânăstirea Bistriţa”).
Tot aici găsim primii ,,apostoli” ai limbii române, dintre care cel mai cunoscut este
neobositul Teofil.
Cercetarea documentelor Mânăstirii Bistriţa arată existenţa unor dieci, grămătici, care au
scris acte în limba română în primele trei decenii ale secolului al XVIII-lea, în satele
Bârseşti, Bărbăteşti, Costeşti, Drăgăşani, Măldăreşti, Şirineasa, Zătreni şi altele.
Sub îndrumarea episcopului Teofil, născut în comuna Costeşti, judeţul Vâlcea, călugărul-
cărturar Mihail Moxa, cunoscut şi sub numele de Moxalie, traduce în limba română şi
prelucrează la, ,,Bistriţa – Olteană”, un ,,Cronograf”, o primă istorie universală, precum şi
un ,,Nomoconon”, pe care l-a tipărit la Govora, în 1640, sub titlul ,,Pravila”.
Şcoala românească de la Bistriţa s-a înfiinţat în anul 1648, sub Matei Basarab. Era o
şcoală slavo-română, la care au învăţat copiştii de texte care au trudit la mânăstire în
secolele al XVII-lea şi al XVIII-lea.
Pe la 1688, se îndeletnicea cu munca de copiere Stroe, copilul care scrie ,, Cuvintele lui
Efrem Sirul”. Tot aici, îşi desfăşoară activitatea şi: Ştefan ieromonahul - care a scris
fragmente dintr-o ,,Psaltire” slavo-română, precum şi o ,,Cazanie”, în 1724, pe care a
dăruit-o Mânăstirii ,,Cozia”; Serafim ieromonahul - care publică ,,Esopia”, o ,,Cazanie” şi
,,Patericul”, în 1705, precum şi ,,Gromovnicul” – la începutul secolului al XVIII-lea;
Ilarion ieromonahul - care îl copiază pe Teofast, în 1743, scrie textele hagiografice
,,Varlaam şi Ioasaf”, în 1745, Miscelanaee teologice, etc.. Macarie Peştereanu scrie un
,,Octoih”, la 1740; Ioachim din Bărbăteşti, grămătic şi apoi schimonah, scrie ,,Istoria
Troadei. Vedenia Sofianei” în 1767, ,,Pomelnicul bisericii Bărbăteşti” în 1786;
,,Fragmente de Pateric” şi un ,, Ceaslov”- în 1808, ,,Sfaturi gospodăreşti”, ,,Reţete
medicale”, ,,Tâlcul Liturghiei”- în 1804, ,,Varlaam şi Ioasaf”- în 1809; diverse texte
hagiografice. Popa Nicolae scrie, la 1798, un ,,Miscelaneu teologic” etc.. Aceste
manuscrise semnalează nevoia de carte de mână, de manuale pentru predare în şcoală şi
gustul limitat pentru lectură în aceste secole.
Şcoala slavo-română de la Bistriţa este atestată şi de însemnarea lui Chiril, ierodiaconul
de la Mânăstirea ,,Tismana”, făcută pe un ,,Ceaslov”: ,,iar carte am învăţat la Mânăstirea
Bistriţa” (așa după cum aflăm la Gheorghe Părnuță, în ,,Istoria învăţământului şi gândirea
pedagogică din Ţara Românească. Secolele XVIII – XIX”, Editura Didactică şi
Pedagogocă, Bucureşti, 1971).
Către sfârşitul secolului al XVII-lea, nevoia de ştiinţă, de carte, este tot mai puternic
resimţită.
 La Mânăstirea ,,Bistriţa –Olteană”, învăţătura cuprindea scrierea şi citirea în limba
slavonă şi în limba română, iar, mai târziu, numai în limba română, scrierea caligrafică,
decorarea documentelor, noţiuni de cronologie, diplomatică slavo-română, tipicul
diferitelor slujbe religioase, Liturghia obişnuită pentru toate duminicile etc.
Ucenicii deprindeau arta legătoriei de cărţi, a sculpturii în lemn, a săpăturilor în piatră. Îşi
mai însuşeau noţiuni elementare de geometrie, aplicate, în special, la măsurători de teren.
Ca materii, se studia gramatica slavonă, românească, traducerea de texte din limba
slavonă în română, exerciţii de socotit cu măsurători, lectura cărţilor bisericeşti, a
manuscriselor şi tipăriturilor ce se găseau la Bistriţa: „Ceaslov”, ,,Psaltire”, ,,Faptele
Apostolilor”, ,,Cazanie” etc.
Manualele folosite aici, la început, au fost: ,,Gramatica” lui Meletie Smotriţki (1619),
copiată pentru uzul şcolilor de slavonie; în 1649 s-a întocmit ,,Lexiconul slavo-român”, de
Mardarie; ,,Cronograful” lui Mihail Moxa (care conţinea noţiuni de istorie, geografie,
astronomie, igienă, medicină); ,,Varlaam şi Ioasaf”, scrisă de Ilarie şi Ioachim Bărbătescu;
,,Esopia” şi ,, Gromovnicul”, scrise de Serafim, precum şi ,,Pravila” de la Govora.
În secolul al XVIII-lea, interesul sporit pentru învăţătură a dus la apariţia cărţii destinate
exclusiv instruirii şi educării tinerilor. Prima carte tipărită în Ţara Românească, în acest
scop, educativ, didactic, a fost ,,Întâia învăţătură pentru tineri”, apărută la Râmnicu-
Vâlcea, în anul 1726, prin grija tipografului Ilie de la Cernavodă; apoi s-a tipărit, în
1749, ,,Bucoavnă pentru învăţătura pruncilor”, cu text în limba română.
În scop didactic, au mai circulat, în şcoala românească de la Bistriţa, ,,Gramatica” lui
Ienăchiţă Văcărescu (tipărită la Râmnic, în anul 1787), o antologie de sentinţe morale
( tipărită de Antim Ivireanul în 1714), ,,Istoria Troadei” (scrisă de Ioan, grămăticul de la
Bistriţa, în 1767).
Pentru învăţături moral-religioase, Ilarion ierodiaconul copiază, în 1750, ,,Învăţăturile lui
Efrem”, iar Ion, grămăticul, scrie ,,Invăţăturile Sfântului Teodor Studitul. Legenda
Duminicii”, în 1766, la Bistriţa.
La începutul secolului al XIX-lea, Mânăstirea ,,Bistriţa – Olteană”, lăsată în voia sorţii, s-
a dărâmat în parte, iar şcoala s-a mutat în metocul ei – Schitul ,,Păpuşa” -, clădit în satul
Pietreni, comuna Costeşti, care, în 1938, devine Şcoala sătească de la Pietreni – Costeşti,
împlinindu-şi rolul de continuator în luminarea fiilor de ţărani de aici şi din satele vecine.
Şcoala românească de la Mânăstirea ,,Bistriţa – Olteană” a desfăşurat o activitate
neîntreruptă care, prin apostolii învăţământului nostru (dieci, grămătici, dascăli etc.), a
răspândit ştiinţa de carte în această parte a judeţului Vâlcea, s-a preocupat de
îmbunătăţirea procesului de învăţământ şi a trezit interesul locuitorilor din mediul rural
pentru a-şi da copiii la învăţătură.
La Bistriţa a mai funcţionat o şcoală de subofiţeri (între 1883 – 1903), Orfelinatul
Corpului Didactic (între 1903 – 1908), un gimnaziu, Liceul monahal ( între1908 – 1911) şi, din
anul 1959, Şcoala profesională specială, în prezent Grupul Şcolar nr. 14.
În anul 1832, s-au înfiinţat şcoli săteşti în Costeşti, Pietreni şi Văratici, cu un singur
învăţător.
In anul 1862, s-a construit un local de şcoală în fostul centru al comunei Costeşti, satul
Costeşti.
În anul 1866, s-a înfiinţat şcoala sătească de la Bistriţa.
În 1903, s-a construit un local de şcoală în fostul sat Ferigile – Costeşti, cu 4 săli,
cancelarie şi antreu.
În 1906, s-au redeschis cursurile de la Pietreni, în local închiriat.
În 1908, s-a construit un local propriu de şcoală, la Pietreni.
În 1922, s-a deschis la Bistriţa o şcoală primară, în local închiriat.
În 1925, s-a construit în satul Bistriţa, un local propriu de şcoală.
Între 1939 – 1948, s-a zidit şcoala Pietreni, cu 2 săli de clasă, cancelarie şi antreu.
În 1960, s-a ridicat localul de şcoală de la Ferigile – Costeşti cu 8 săli de clasă.
În 1961, la Pietreni s-au adăugat încă 4 săli de clasă.
În 1962, la Bistriţa s-a construit un nou local de şcoală, cu 3 săli de clasă, grădiniţă şi
cancelarie.
În 1973, s-a construit clădirea Atelier-şcoală la Costeşti, cu 3 săli de clasă.
Tot în 1973, s-a realizat o nouă extindere a şcolii Pietreni, constând în construirea a 4 săli
de clasă.
În 1984, s-a dat în folosinţă moderna sală de sport de la Şcoala Costeşti, sat Costeşti.
Grădiniţe de copii au fost înfiinţate în satele: Costeşti (din 1952), Pietreni (din 1969) şi
Bistriţa (din 1970).
Biblioteca Şcolii generale cu clasele I –VIII Costeşti – Ferigile fiinţează din anul 1905 şi,
în prezent, numără peste 3500 de cărţi.
Biblioteca Şcolii generale din Pietreni numără 1200 de cărţi.
Biblioteca Grupului Şcolar de la Bistrița cuprinde aproape 1700 de cărţi, necesare
studiului individual al elevilor.
În prezent, la Școala cu clasele I-VIII ”Ferigile” din satul Costeşti, comuna Costeşti, se
desfăşoară un proces instructiv-educativ de excepţie, în comparaţie cu alte şcoli din
mediul rural, mai ales de când director a fost domnul Valerian Popescu, profesor de
matematică, şi fost primar al comunei. Aici se depun adevărate eforturi, copiii fiind
stimulaţi, meditaţi suplimentar, şcoala fiind dotată, încă din 2001, cu calculatoare,
televizoare, aparatură audio-video etc.; exista, aici, un foarte bine dotat laborator de
Informatică, înfiinţat şi cu sprijinul inimosului fiu al Comunei Gheorghe Istocescu, patron
al S.C. Arnota S.A.!
Activitatea şcolii, atât a cadrelor didactice – în majoritatea lor calificate şi dedicate
profesiei -, cât şi a învăţăceilor, se evidenţiază prin participarea acestora din urmă, cu
succes, la olimpiadele şcolare de limba română, matematică şi istorie, dar şi prin reuşita
lor, intr-un procent ridicat, la examenele de testare naţională, cu note mari.
Iată câteva nume ale foştilor şi actualilor dascăli ai şcolii: Alexandrescu Gheorghe,
Angelescu Ioan, Angelescu Paula, Anghel Emilia, Arjoca Spiridon, Bălintescu Constanța,
Bălintescu Maria, Bălintescu Nestor, Bondoc Dumitru, Borăscu Maria, Borcan Toma,
Bujoreanu Dumitru, Cioacă Alina, Ciorgan Constatin, Codreanu Ion, Constantinescu Ion,
Crăcană Elena, Crăciunescu Ileana, Diaconescu Virginia, Diaconu Aurelia, Diaconu
Nicolae, Dinulică Simona, Făulete Nicolae, Florescu Eufimia, Georgescu Felicia,
Grigorescu Grigore, Haralambie Dumitru, Herăscu Ștefan, Iliescu Constantin, Istocescu
Emilia, Istocescu Ion, Lăcraru Elena, Lăcraru Gabriela, Lăcraru Ioana, Lăcraru Ion,
Lăzărescu Constantin, Lăzărescu Felicia, Marin Eugenia, Martinescu Dumitru, Mazilu
Elena, Mândreci Floricica, Micuț Elena, Mihăescu Victor, Mihăilescu Eugenia, Mituțoiu
Iulian, Munteanu Elena, Munteanu Nicolae, Neacșu Marinela, Neagu Ion, Necula
Atanasie, Pațanghel Dumitru, Petrulian Constantin, Popa Marius, Popescu Angelica,
Popescu Dumitru, Popescu Elena, Popescu Valerian, Popian Constantin, Popilian
Gheorghe, Pretorianu Gheorghe, Pretorianu Mihail, Puică Elena, Rădescu Maria,
Sacerdoțeanu Nicolae, Sărdărescu Ioana, Sărdărescu Liana, Schiteanu Ioana, Sofian
Elena, Stănilă Mihaela, Stoican Angela, Stoican Aurelian, Stoican Elena, Stoican Ion,
Tănăsescu Dumitru, Teodoru Elena, Trănescu Cristiana, Voineag Felicia, Voineag
Nicolae, Vulkanova Claudia.
Aici au învăţat şi câţiva elevi care au ajuns oameni de vază ai ţării:
1. Fenelon Sacerdoţeanu (1902 – 1982), colonel doctor;
2. Aurelian Sacerdoţeanu (aprilie 1904 – 7 iunie 1976), istoric, cu contribuţii la
îmbogăţirea şi punerea în valoare a patrimoniului Arhivelor Naţionale;
3. Drgoş Vrânceanu (1907 – 1977), poet;
4. Alexandru Bălintescu (1920 – 1990), filolog, cu o bogată activitate (timp de 20 de ani)
la Arhivele Statului - Craiova, descendent, întru ucenicie, al vrednicului de pomenire
Aurelian Sacerdoţeanu, muzeograf la Râmnicu-Vâlcea (perioadă în care a sprijinit
dezvoltarea vieţii culturale din oraş);
5. Vasile Niţulescu (1925 – 1991), actor de teatru şi film;
6. Nicolae Chipurici (1932), arhivist; şi-a adus contribuţia la propăşirea patrimoniului
arhivist mehedinţean;
7. Dumitru Istocescu (1936 – 1977), geolog;
8. Nicolae Ciobanu, profesor universitar Dr., General de Brigadă în rezervă;
9. Dumitru Bondoc (1949), inginer, scriitor;
10. Petre Dinulică (1950), inginer, poet;
11. Petre David (m.2005), teolog.
Sunt doar câţiva dintre cei care au dus în lume valoarea şcolilor din Costeşti, făcând cinste
locurilor natale, numărul lor fiind, evident, mult mai mare.
 După Conferință, cei prezenți au fost încântați să admire danul membrilor ansamblurilor
”Domnițele” și ”Floricica”, precum și să asculte vocile tinerelor speranțe ale muzicii populare și
ușoare.
Făcându-se seară, toți s-au întors la casele lor, păstrând aceste clipe în amintirea lor, care,
peste ani, avea să iasă în minutele de singurătate sau de companie. Plăcute clipe!
Și tinerii noștri s-au despărțit, urmând ca a doua zi fiecare să o pornească spre casa lui,
vacanța fiindu-le la sfârșit. S-au îmbrățișat, și-au dat întâlnire pentru vara anului următor și și-au
luat la revedere de la prietenii lor, mai mari și mai mici, promițându-și să nu se uite, să nu uite ce
au acumulat în acele zile minunate, chiar să pună pe hârtie impresii, sentimente. Căci – așa cum
afirma Ana – trăim într-un loc, însă, de multe ori, noi, cei ce aparținem acelui loc, aproape că nu
știm mai nimic despre el ori despre cele ce-l înconjoară, despre cei ce ne înconjoară. Trebuie să
căutăm, să cercetăm, să aflăm, să păstrăm cu sfințenie și să predăm generațiilor de după noi toată
informația privitoare la istoria, tradiția, cultura, spiritualitatea ce ne reprezintă și pe care o ducem
– de multe ori fără să știm – în drumurile noastre, în viața noastră! Este o părticică însemnată a
sufletului nostru! Să nu ne pierdem sufletul!
Costești? O lacrimă de curcubeu scăpărată la poalele Builei.
Costești? Un ținut legendar, cu oameni legendari...
Legenda Costeștiului?
Legenda Costeștiului sună așa:

Trei frați fost-au aievea, cândva –

Costea, Bărbat și Dobre numele lor erau,
Ținuturi noi și mândre-ntemeiau,

La poale de munte,
Cu vii, păduri și lanuri multe,
Cu ape repezi, de cristal,
Tămăduitoare și pline de har.

În timpul ce-a trecut,

Barbu Craioveanu-a vrut
Multă mântuire pentru-acest ținut.

Rugându-se neîncetat,
Slavă Preasfintei Treimi a ridicat.

Domnul pe el bine l-a cuvântat

Să aducă-n sat
Sfinte moaște de cinstire,
La a sa zidire,
Falnica-i Mănăstire –

Bistrița – cea renumită,

Bistrița – multcăutată,
Bistrița – Cetate-Olteană,
Bistrița cea vâlceană.

Povestea-n continuare spune-așa:

Grigorie Sfântul și el dorea
Bună cumpărarea sa.

Astfel ușor el s-a lăsat

Pe talerul cântarului –
Bucurie Banului.

Din Decapolia fu adus,

Spre închinare a fost pus,
Grabnic ajutător el s-a aflat,
Vindecător preaminunat.

În suflete, speranță, tuturor a dat,

Lumină – ochiului cel întinat.