Raport FG

COLEGIUL FINANCIAR BANCAR M.
CHIȘINĂU
Catedra “ECONOMIE ȘI FINANȚE”
RAPORT
privind practica de specialitate
(Gimnaziul satului Fundul Galbenei, r-nul Hâncești)
Autor:
Daniela GÎSCA
Grupa FA 1606G
______(semnătura)
Coordonator CFBC:
Claudia PLĂMĂDEALĂ
__________(semnătura)
Coordonator / instituția de profil:

Nina POPESCU
__________(semnătura)
CHIȘINĂU, 2016
1
Cuprins
Introducere ……………………………………………………………………..……3
I. POLITICA FINANCIARĂ……………………………………...……………......4
1.1. Politica financiară în domeniul resurselor financiare publice……………………...……………6
1.2. Politica financiară în domeniul cheltuielilor publice…………………………………………….9
II. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE......................................................10

2.1. Cheltuielile publice pentru acţiuni social – cultural………………………………...………….10
2.2. Cheltuieli publice pentru obiective şi acţiuni economice……………………...……………….30
2.3. Cheltuieli publice privind servicii de stat cu destinaţie generală, menţinerea ordinii interne şi
apărare naţională…………………………………………………………………………………….33
2.4. Cheltuieli publice privind protecția socială…………………………………………………….36
III. SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE.................................39

3.1. Impozite directe...........................................................................................................................39
3.2. Impozite indirect………………………………………………………………………………..43
IV. SISTEMUL BUGETAR ȘI PROCESUL BUGETAR…………………….....47
Concluzii…………………………………………………………………………….56
Bibliografie………………………………………………………………………….57
Anexe………………………………………………………………………………...58
Introducere
2
Stagiul de practică a fost efectuat de către mine la gimnaziul din satul Fundul Galbenei,
raionul Hâncești. Raportul de practică efectuat pe parcursul desfășurării practicii de
specialitate cuprinde toate compartimentele menționate de către coordonatorul de practică,
ținînd cont și de cele spuse de către coordonatorul de practică de la instituția unde s-a
desfașurat practica. Raportul de practică constituie o dare de seama prin care expunem
desfășurat tot ce am învățat la instituția în cauză.
Scopul întocmirii acestui raport este ca să punem în practică tot ce am învățat la

obiectul “Finanțe publice” timp de un semestru. Prin intermediul practicii de specialitate
vedem real cum are loc întocmirea documentelor în instituție, întocmirea calculelor
efectuate de către contabilă în vederea păstrării ordinii în instituție, observăm veniturile
acumulate în buget. Un scop important este familiarizarea noastră cu personalul, învățarea
de a lucra în echipă, de a ne expune ideile, de a pune în practică cunoștințele.
Practica de specialitate pregătește tinerii specialiști în domeniul finanțelor. E o

modalitate perfectă de a ne dezvolta atât pe plan moral cât și spiritual. Doar intrând în esența
lucrului pe care îl faci poți obține placere și satisfacție sufletească.
În continuare este expusă toată informația pe care am utilizat-o în cadrul sejurului de

practică sub formă teoretică și analitică.
I. POLITICA FINANCIARĂ
3
Politica reprezintă o formă de organizare şi conducere a societaţii umane, pentru satisfacerea
intereselor acesteia sau un ansamblu a deciziilor luate de autorităţi pentru conducerea diverselor
sfere, domenii şi interese ale unei naţiuni.
Politica economică reprezintă ansamblul deciziilor adoptate de cătreautorităţile publice în
vederea orientării activităţii economice într-un sensconsiderat rezonabil pe teritoriul naţional.
Politica economică este menită săelimine fenomenele negative observate în economie, să schimbe
sau să previnăschimbarea unor variabile economice.
La nivel macroeconomic politica financiară reprezintă totalitatea deciziilor, metodelor şi a
mijloacelor concrete privind procurarea şi dirijarearesurselor financiare, precum şi instrumentele,
instituţiile şi reglementărilefinanciare utilizate de stat pentru direcţionarea proceselor economice şi
arelaţiilor sociale într-o etapă determinată, în vederea realizării obiectivelor
politiciimacroeconomice (ocuparea forţei de muncă, menţinerea stabilităţii preţurilor,asigurarea
creşterii economice şi echilibrarea balanţei de plăţi externe) şi obţineriiechilibrului general în
economie. Prin conţinutul său politica financiară este indisolubil legată de celelalte componente ale
politicii economice.
Caracteristicile politicii financiare:
-este o componentă a politicii generale a statului,
-influenţează şi celelalte faze ale reproducţiei financiare;
-se realizează în baza unei anumite strategii şi tacticii;
-are un caracter dinamic;
-diferă de la o ţară la altă în funcţie de potenţialul economic, gradul dedezvoltare, tipul
de conducere a economiei etc.
Domeniile în care se manifestă sunt:
a. cheltuielile publice;
b. resursele financiare publice;
c. creditul bancar;
d. asigurări şi reasigurări.
Ţinînd cont de sfera de cuprindere a sistemului financiar se identifică clar 4 categorii de
politici – bugetare, fiscale, monetare, creditare – care formează politica financiară a ţării. Politica
financiară poate fi privită prin prisma perioadei pentru care s-au elaborat şi/sau acţionează.
Astfel, deosebim:
1. politica financiară strategică sau strategia financiară reprezintă obiectivele şi deciziile
care stabilesc coordonatele politicii financiare pentru fiecareetapă, clar delimitată,
precum şi programele financiare de perspectivă;
4
Deciziile strategice au un caracter global, hotărîtor, sunt legate de problemele cu care se
confruntă un obiectul de gestiune şi care presupunexecutarea lor pe termen lung. Aceste decizii
includ planuri, programe, proiecte, adoptarea bugetelor, determinarea direcţiilor principale sub
formaconcepţiilor de dezvoltare social-economică, realizarea modificărilor însistemul de gestiune,
elaborarea politicii economice pe termen lung.
2. politica financiară tactica sau tactica financiară cuprinde actelea dministrative de
planificare pe perioade scurte şi măsurile prevăzute a se lua pentru executarea planurilor
financiare şi a sarcinilor specifice unei perioade.
Analizând politicile financiare promovate de diverse ţări putem evidenţia 3 tipuri de politică
financiară:
1. Politica financiară clasică - a dominat în majoritatea ţărilor lumii până la sfârşitul anilor
20 aisec. XX. Direcţia principală a politicii financiare clasice constituia lipsa intervenţiei statului
îneconomie, păstrarea concurenţei libere şi utilizarea mecanismelor de piaţă în calitate de
regulator principal al economiei.
2. Politica financiară de reglementare - are drept obiectiv utilizarea mecanismului
financiar pentru reglementarea economiei şi a relaţiilor sociale cu scopul atingerii unor obiective de
interesnaţional. Principalele instrumente utilizate sunt de natura bugetară, fiscală, monetară,
valutară,creditară.
3. Politica financiară administrativă - a fost aplicată în ţările socialiste care utilizau
sistemuladministrativ de comandă cu toate domeniile economiei inclusiv cel financiar. Scopul
politiciifinanciare administrative este concentrarea maximă a resurselor financiare la dispoziţia
statului pentru redistribuirea lor în corespundere cu direcţiile de bază ale planului de stat.
În cadrul unei ţări politica financiară diferă în funcţie de interesele grupurilor sociale pe care
le reprezintă partidul de guvernămînt şi de condiţiile interne şi internaţionale specifice perioadei
date.
Politica bugetar-fiscală ca parte componentă a politicii financiare reprezintă mecanismul de
reglementare a economiei prin intermediul unui ansamblu de instrumente de intervenţie ale statului,
care înglobează procesele de mobilizare aveniturilor bugetare, prin impozite şi taxe, alocarea
cheltuielilor pe anumite destinaţii, precum şi asigurarea echilibrelor bugetare, toate acestea fiind
orientate spre realizarea obiectivelor de stabilitatea şi dezvoltarea economică a statului.
5
1.1 Politica financiară în domeniul resurselor financiare publice
Politica fiscală este o componentă a politicii financiare a statului, care se prezintă prin
totalitatea reglementărilor, metodelor, mijloacelor, formelor, instrumentelor şi instituţiilor utilizate
de către stat pentru procurarea resurselor financiare fiscale şi utilizarea lor în finanţarea de acţiuni
publice, inclusiv pentru influienţarea vieţii economice şi sociale.
Coordonatele funcţionale ale politicii fiscale vizează:
1. stabilirea, în primul rând, a volumului resurselor financiare ale statului necesare realizării
funcţiilor şi sarcinilor sale; mărimea lor este dată de PIB, rata fiscalităţii şi de cuantumul
cheltuielilor publice aferente perioadeirespective.
2. provenienţa resurselor financiare: astfel, principala componentă este datăde resursele
interne şi numai în completarea acestora se poate apela la surseexterne. Problema care apare este
stabilirea optimă a provenienţei şi ponderea resurselor financiare interne de la sectorul public,
particular sau persoane fizice, corespunzător structurii de proprietate din economie.
3. stabilirea numărului şi a modalităţilor de prelevare a contribuţiilor la fondurile publice. În
privinţa numărului, practica fiscală a eliminat rapid varianta folosirii unui singur mod de colectare a
veniturilor, înlocuindu-se cuvarianta unei multitudini de canale de prelevare, care permit o mai bună
soluţionare a problemelor fiscale.
4. rata fiscalităţii, nivelul căreia diferă în funcţie de o serie de factori propriisistemului fiscal
(multitudinea impozitelor, modul de calcul al materiei impozabile, progresivitatea impunerii,
numărul tranşelor de impozitare), precum şi de factori independenţi de sistemul fiscal (produsul
intern brut, priorităţile în ceea ce priveşte destinaţia resurselor, etc.).
Politica bugetară reprezintă expresia alegerilor bugetare realizate de un centru de decizie
publică (local, central sau naţional), având finalităţi exclusiv economice şi sociale, şi implicând
utilizarea (instrumentarea) cheltuielilor publice. Plasându-şi sursele intervenţioniste în cadrul
bugetului public (central saulocal), politica bugetară constituie complementare funcţională a
politicii fiscale,cele două tipuri de politici reprezentând ansamblul coerent de instrumente, la
dispoziţia statului, prin care acesta modulează activitatea economică. Politica în domeniul
cheltuielilor publice- trebuie să stabilească mărimea,destinaţia şi structura cheltuielilor publice,
obiectivele ce trebuie atinse prinefectuarea diferitor tipuri de cheltuieli şi trebuie să precizeze
metodele şi căileutilizate pentru ca obiectivele urmărite să fie realizate cu minim de efort financiar.
Coordonatele funcţionale ale politicii bugetare:
a) Echilibrul bugetar : a afirma echilibrul bugetar că o normă absolută care seimpune
autorităţii publice înseamnă a nega orice posibilitate pentru aceasta de arecurge la politica bugetară,
încercând revenirea la dogmele dinaintea lui Keynes, determinînd autorităţile publice să realizeze
echilibrul bugetar în plină crizăeconomică.
6
b) Creşterea paralelă a cheltuielilor publice şi a PIB.
Această normă, aratelor identice de creştere, prezintă inconvenientul, în sensul dacă PIB este
un agregat în volum sau în valoare, circumscris unui obiectiv anti inflaţionist, agregatul PIB ar
trebui exprimat în volum, însă de fapt guvernul ia în considerare PIB în valoare, "umflat" în
perioada de inflaţie prin creşterea preţurilor.
c) Limitarea deficitului bugetar ca pondere în PIB.
De exemplu, valoarea deficitului bugetar nu trebuie să depăşească x% din PIB.
d) alegerea metodelor şi instrumentelor de repartizarea resurselor financiare, o importanţă
deosebită prezintă selectarea metodele de gestionare a resurselor financiare către entităţile publice.
În acest sens opţiunile constituie finanţarea integrală (sau parţială) nerambursabilă din fondurile
statului sau autofinanţarea dinveniturile obţinute din activitatea proprie a instituţiilor sau
întreprinderilor publice.
Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:

1. impozitul, care reprezintă instrument de preluare a unei părţi din veniturile sau
averea persoanelor fizice şi juridice la dispoziţia statului
2. taxa care reprezintă plata efectuată de persoanele fizice, juridice pentru serviciile
prestate acestora de către instituţiile publice
3. transferul-plăţi guvernamentale fără rambursare (compensare) făcute cetăţenilor
4. achiziţii guvernamentale, cheltuieli băneşti pentru procurarea de bunuri şi servicii
necesare statului.
b) măsurile pe care Guvernul intenţionează să le întreprindă pentru a fi în măsură să se
conforme din nou regulilor bugetare;
c) termenul în care se planifică să se reînceapă respectarea regulilor bugetare.
Cadrul Bugetar pe Termen Mediu - CBTM

CBTM este:
 un instrument de gestionare a finanţelor publice;
 o modalitate de corelare a alocării resurselor cu politicile şi strategiile guvernamentale
intr-o perspectivă pe termen mediu;
 un document de analiză şi prognoză financiară pe termen mediu.
Cadrul Bugetar pe Termen Mediu a fost introdus pentru a:
 ameliora disciplina financiară globală;
 imbunătăţi prognozele macroeconomice şi fiscale şi a elabora unui cadru real şi
cuprinzător de resurse
7
 asigura o legătura mai bună intre alocarea resurselor şi priorităţile de politici
 imbunătăţi procesul decizional in domeniul gestionării bugetului;
 dispune de un grad mai înalt de previzibilitate financiară;
 identifică problemele-cheie ale bugetului şi soluţiile posibile;
 spori capacitatea autorităţilor publice de a gestiona finanţele publice;
 spori transparenţa in procesul de gestionare a finanţelor publice.
În procesul bugetar CBTM este:

 faza iniţiala şi parte integrală a ciclului anual de planificare a bugetului;
 pregatit şi aprobat de Guvern înainte de elaborarea bugetului anual;
 un cadru strategic pentru pregatirea ulterioară a bugetului;
 elaborat anual în perioada ianuarie – aprilie, avansând cu un an pentru a menţine
orizontul de timp de trei ani.
Elementele principale ale CBTM sunt:

 cadrul macro-financiar, cu o prognoză a resurselor disponibile pentru finanţarea
cheltuielilor publice;
 structura veniturilor şi cheltuielilor publice;
 analiza sectorială şi planurile strategice de cheltuieli pe sectoare;
 plafoanele de cheltuieli pe sectoare şi autorităţi publice centrale.
CBTM în Republica Moldova:

 a fost introdus în 2002;
 cuprinde actualmente toate componentele bugetului public naţional;
 conţine elemente de analiză şi planificare strategică sectorială;
 este extins la nivel local, începând cu anul 2004.
8
1.2 Politica financiară în domeniul cheltuielilor publice
Datorită faptului că Republica Moldova se află într-o criză economică deja de un deceniu,
statul nostru se confruntă cu mari dificultăţi de ordin financiar, care împiedică atingerea obiectivelor
politicii generale a statului. Problemele financiare şi lipsa unor investiţii consistente caracterizează
toate componentele activităţii publice private. Identificarea, antrenarea şi fluidizarea resurselor
financiare, reclamă politici şi acţiuni neordinare. Republica Moldova are nevoie de un aflux masiv
de resurse financiare. Investiţiile străine directe nu vor întârzia dacă va exista o cosecvenţă politică
în favorizarea acestor plasamente.
Sunt absolut necesare măsuri energice în perfecţionarea sistemului legislativ privind
investiţiile, extinderea exportului(prin sporirea competitivităţii produselor autohtone), disciplinarea
regimului fiscal, negocierea unor credite preferenţiale cu destinaţie specială, asistenţa externă prin
antermediul unor instituţii financiare specilizate şi altele.
Componenta esenţială apoliticii de dezvoltare durabilă a Republicii Moldova este
perfecţionarea continuă a relaţiilor financiare, a mecanismelor de menţinere a stabilităţii şi
echilibrului macroeconomice, de stimulare a acumulărilor, investiţiilor, creşterii economice şi ca
rezultat ridicarea nivelului de trai al populaţiei. Aceste obiective strategice ale politicii economice şi
sociale a statului pot fi atinse dacă se vor realiza integral toate componentele politicii financiare cu
implementarea mecanismelor şi măsurilor corespuzătoare.
Prognoza macroeconomică pentru anii 2014-2016
Ministerul Economiei al Republica Moldova a realizat prognoza macroeconomică pentru
anii 2014-2016. Direcția mișcării economiei Moldovei este privită optimist. La capitolul Produs
Intern Brut pentru anii 2014-2016 se așteaptă o creștere anuală de 4%-5%, ceea ce ar însemna că
valoarea PIB la finele lui 2016 ar fi trebui să fie de 128,9 milliarde de lei față de 116,8 miliarde,
prognozat pentru sfârșitul anului 2015. Pentru ca aceste cifre să devină realitate au fost fixate și
câteva acțiuni ce urmează a fi întreprinse.
Mai multe detalii privind cuantumurile indicatorilor macroeconomici cum sunt Produsul
Intern Brut (PIB), cursul de schimb al leului, indicele prețului de consum, volumul exporturilor și a
importurilor, salariul mediu, le puteți găsi în anexa nr.1.
9
II. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE
2.1 Cheltuielile publice pentru acţiuni social – culturale
Politica socială a statului presupune folosirea pe scară largă a resurselor financiare publice
cu scopul îmbunătăţirii condiţiilor şi calităţii vieţii fiecărui cetăţean.
Cheltuielile publice pentru acţiuni social-culturale asigură educaţia şi instrucţia copiilor şi
tinerilor, ridicarea calificării profesionale, asistenţă medicală, ridicarea nivelului cultural, artistic şi
de civilizaţie al membrilor societăţii, asigură un sistem de protecţie socială. Cheltuielile publice
pentru acţiuni social – culturale sunt îndreptate spre realizarea de servicii în mod gratuit cu plată
redusă sau sub formă de alocaţii bugetare, pensii, ajutoare şi indemnizaţii. De prestările social –
culturale beneficiază anumite categorii sau grupuri sociale.
Factorii ce influenţează volumul cheltuielilor publice pentru acţiuni social culturale:
1. factorul demografic
2. creşterea costului serviciilor sociale.
Cheltuielile publice pentru acţiuni social - culturale se referă la:
1. sport
2. învăţământ
3. cultura şi arta
4. sănătate
10
Sursele de finanţare a acestor cheltuieli sunt diferite: (publice sau private, interne sau externe):
•fonduri bugetare,
•fonduri financiare cu destinaţia specială,
•fonduri proprii ale întreprinderilor publice,
•veniturile realizate de instituţii social – culturale,
•veniturile populaţiei,
•fondurile organizaţiilor fără scop lucrativ,
•ajutorul financiar extern.
În componenţa cheltuielilor bugetului consolidat al Republica Moldova cheltuielile destinate
acţiunilor social culturale constituie aproape o doime din totalul cheltuielilor.
Ponderea acestor cheltuieli în PIB s-a modificat esenţial cu o reducere. Acest fapt ne
îngrijorează mult deoarece aceste cheltuieli contribuie la ridicarea calităţii factorului uman.
Cheltuielile publice pentru acţiuni social – culturale:
Cheltuieli pentru învăţămînt;
Cheltuieli pentru sănătate;
Cheltuieli pentru asistența socială;
Cheltuieli pentru cultură, artă, şi sport şi acţiuni pentru tineret.
Cheltuielile publice pentru învăţământ

Principalele trăsături ale acestor cheltuieli sunt:
Produc cadre calificate;
20
Au caracterul unor investiţii pe termen lung (10-18 ani);
Produc efecte pe tot parcursul vieţii;
Produc efecte multiple cu caracter economic, social şi uman;
Nu se uzează moral putând fi reînnoite;
Conduc la adaptarea individului în mediul socio-economic.
Există tendinţă de creştere a cheltuielilor pentru învăţământ.
Factorii ce contribuie la această creştere sunt.

Demografici –creşterea populaţiei;
Economici–dezvoltarea economică, modernizează procesului de producţie, necesită forţa
de muncă din ce în ce mai calificată. De aceea cheltuielile pentru pregătirea unui
specialist cresc şi respectiv cheltuielile totale pentru învăţământ se majorează.
Sociali şi politici – ce se referă la politica şcolară, la principiile avute în vedere de
Guverne în stabilirea acesteia, la nivelul învăţământului obligatoriu, la resurse,
facilităţile şi ajutoarele îndreptate către instituţiile de învăţământ.
Sursele de finanţare a cheltuielilor publice pentru învăţământ sunt:
Bugetul de stat;
Veniturile proprii ale instituţiilor de învăţământ;
Veniturile întreprinderilor (pentru cursurile de pregătire profesională, de calificare a forţei
de muncă);
Donaţii, sponsorizări;
Ajutor extern.
Cheltuielile publice pentru învăţământ sunt cheltuieli pentru întreţinerea instituţiilor şcolare,
a sistemului de învăţământ superior, pentru reciclarea cadrelor şi pentru crearea de noi obiective în
acest domeniu.
Deosebim următoarele tipuri de învăţământ:
-Preşcolar;
-Primar;
-Secundar;
-Superior;
Pentru comparabilitatea internaţională a datelor în domeniul educaţiei, începând cu anul de studii

2012/2013 a fost utilizată noua Clasificare Internaţională Standard a Educaţiei ISCED 2011.
21
Sistemul de învățământ din Republica Moldova racordat la Clasificarea Internațională Standard a
Educaţiei (ISCED 2011) se prezintă după cum urmează:
Cheltuielile bugetare pentru învăţământ sunt repartizate de către ministerul care organizează şi
conduce învăţământul, Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova.
Tabelul 2.1
Structura cheltuielilor publice pentru învăţământ pentru anul 2015
Mii. lei
Învățămînt 8 156 370,3

Învățămînt preșcolar 282 641,0
Învățămînt secundar 671 134,5
Învățămînt superior 682 309,1
Învățămînt postuniversitar 58 296,4
Cursuri și instituții de perfecționare a cadrelor 20 090,7
Instituții și activități în domeniul învățămîntului neatribuite la alte grupe 38 706,6
Învățămînt mediu de specialitate 476 352,6
Organe administrative 23 970,7
Transferuri cu destinație specială către bugetele unităților administrativ-
5 902 868,6
teritoriale
Sursa: Elaborat de autor în baza datelor din Sinteza bugetului de stat pe venituri, cheltuieli, deficit și
surse de finanțare, pentru anul 2015.
Disponibil: http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&id=358190
EDUCAŢIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

PUBLICAŢIE STATISTICĂ 2017/2018
22
În anul de studii 2017/2018 sistemul educațional din Republica Moldova cuprindea 1458 instituţii
de educație timpurie, 1243 – de învățământ primar şi secundar general, 86 – de învățământ
profesional tehnic şi 29 instituţii de învățământ superior. La nivel general, efectivele de
elevi/studenţi în Republica Moldova sunt în scădere. Populaţia de vârstă şcolară (7-23 ani) s-a
diminuat în perioada anilor 2010-2017, constituind 687,8 mii persoane la data de 01.01.2018 şi
înregistrînd o reducere cu 21 la sută faţă de anul 2010. Concomitent s-a produs şi reducerea
efectivelor de elevi/studenţi cuprinşi în sistemul de învăţământ. Astfel, numărul total de
elevi/studenţi, la începutul anului de studii 2017/2018, a fost de 447,8 mii persoane, înregistrînd o
reducere cu 19,7% faţă de anul de studii 2010/2011.
Pe parcursul ultimilor 5 ani în sistemul de învățământ au fost cuprinşi circa două treimi din
populaţia de vârstă şcolară.
Rata de cuprindere în învățământ este diferită în funcţie de categoria de vârstă, cel mai înalt nivel de
cuprindere s-a înregistrat în cazul persoanelor în vârstă de 7-15 ani (87,7% în anul de studii
2017/2018), vârsta tipică pentru învățământul general obligatoriu. Totodată, valoarea acestui
indicator a diminuat cu 0,9 puncte procentuale comparativ cu anul de studii 2010/2011. Cea mai
mică rată de cuprindere în învățământ este specifică pentru grupa de vârstă 19-23 ani, constituind
24,7%. În anul de studii 2017/2018, activitatea educaţională şi de instruire în sistemul de
învățământ a fost asigurată de 37,6 mii persoane, cu 22,8% mai puţin decît în anul de studii
2010/2011. Ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară în toate nivelurile de
educaţie, înregistrînd valoarea maximală în învățământul primar şi secundar general – 86,0%.
Ponderea personalului didactic de sex feminin este majoritară în toate nivelurile de educaţie,
înregistrînd valoarea maximală în învățământul primar şi secundar general – 86,0%.
Educația timpurie. La sfîrșitul anului 2017 în țară își desfășurau activitatea 1458 instituţii de
educație timpurie, prezentînd o creștere cu 5,6% față de anul 2010. Circa trei pătrimi sunt amplasate
în mediul rural.
Numărul copiilor din instituţiile de educație timpurie a manifestat o tendinţă de creştere pe
parcursul ultimilor ani, înregistrînd în anul 2017 cifra de 149,2 mii persoane. Comparativ cu anul
2010 valoarea acestui indicator s-a majorat cu circa 15,0%. Ca urmare a majorării numărului de
copii care frecventează instituţiile de educație timpurie, a fost înregistrată şi o creştere a ratei de
cuprindere în învățământul preşcolar în perioada 2010-2017 - de la 77,1% la 86,7%. În mediul
urban acest indicator s-a majorat cu 15,4 puncte procentuale faţă de anul 2010, iar în mediul rural –
cu 6,0 puncte procentuale.
Educaţia copiilor cu necesităţi speciale s-a desfăşurat în grupe specializate, care funcţionau în
cadrul a 15 instituţii de educație timpurie. Numărul copiilor care frecventau aceste grupe a
23
înregistrat în anul 2017 cifra de 1,2 mii. Majoritatea acestor grupe sunt destinate pentru copiii cu
dereglări ale vorbirii.
Învățământul primar şi secundar general. Numărul instituţiilor de învățământ primar şi secundar
general sa redus faţă de anul de studii 2010/2011 cu 16,5%.
La începutul anului de studii 2017/2018 numărul elevilor a constituit 335,6 mii persoane,
micşorîndu-se cu 15,4% comparativ cu anul de studii 2010/2011, în special din contul elevilor din
mediul rural (cu 26,7% mai puțin). Ponderea elevilor cuprinşi în învățământul primar a constituit
41,9%, în învățământul gimnazial – 47,9% şi 10,2% elevi au fost cuprinși în învățământul liceal.
Rata brută de cuprindere a copiilor în învățământul primar în anul de studii 2017/2018 a constituit
90,6%, iar în învățământul gimnazial – 86,6%. Disparităţi semnificative se înregistrează privind rata
de cuprindere în învățământul primar pe medii, constituind 117,3% în mediul urban faţă de 75,1%
în mediul rural, iar în învățământul gimnazial, respectiv 104,6% şi 76,1%. La începutul anului de
studii 2017/2018 în clasa I au fost înscrişi 36,9 mii persoane. Majoritatea copiilor înscrişi pentru
prima dată în clasa I au fost încadraţi în programe de educaţie preşcolară (97,6%). Raportul
elevi/cadru didactic a fost de 18 persoane pentru învățământul primar, iar în învățământul secundar
la un cadru didactic reveneau 10 elevi.
În medie la 100 elevi reveneau 5,3 calculatoare, în mediul urban – 4,0 calculatoare, iar în mediul
rural – 6,5 calculatoare. Din numărul total de calculatoare, 68,3% erau cu acces la Internet (urban –
73,4%, rural – 64,9%).Din cei circa 30 mii absolvenți ai învățământului gimnazial 42,0% şi-au
continuat studiile în liceе și 41,9% - în instituţii de învățământ profesional tehnic.
Învăţământul profesional tehnic. În anul de studii 2017/2018, învăţământul profesional tehnic a

fost organizat în 86 instituţii de învăţământ, numărul de elevi în aceste instituții a fost de 46,6 mii,
din care 16,9 mii ̶ în învăţămâîntul profesional tehnic secundar şi 29,6 mii în cel postsecundar.
În general, participarea la învăţământul profesional tehnic relevă o tendinţă de descreştere a
numărului de elevi, în cel secundar fiind cu 20,9% mai puţin comparativ cu anul de studii
2010/2011, iar în postsecundar cu 7,9%. Băieţii sunt preponderenţi în învăţământul profesional
tehnic secundar (circa 70% din total elevi), fetele alcătuiesc o proporţie mai mare în cel
24
postsecundar (peste 50%). În anul 2017, învăţământul profesional tehnic secundar au absolvit 7,6
mii persoane sau cu 5,7 mii mai puțin comparativ cu anul 2010, iar cel postsecundar ‒ 6,4 mii
absolvenți La începutul anului de studii 2017/2018, la 10 mii locuitori reveneau în medie 131 elevi
şi 39 absolvenţi din învăţământul profesional tehnic, faţă de 150 elevi şi 56 absolvenţi în anul de
studii 2010/2011.
Învăţământul superior. În anul de studii 2017/2018, au activat 29 instituţii de învăţământ superior
cu 65,5 mii studenți în ele. Numărul de studenți în instituțiile de învățământ superior de stat (19
unități) constituie 55,3 mii sau 84,4% din total studenți în învățământul superior.
A fost al unsprezecelea an consecutiv când s-a înregistrat reducerea în numărul studenților, astfel,
comparativ cu anul de studii 2007/2008 cu 57,4 mii persoane sau 46,7%. Totodată, în perioada
2007-2017 reducerea în instituţiile de stat, în special, în cazul studenţilor în bază de contract a fost
de 42,9 mii persoane, reprezentând 75 la sută din reducerea la nivel general. La începutul anului de
studii 2017/2018, distribuţia studenţilor din învăţământul superior pe cicluri relevă că, studenţii la
licenţiat reprezintă 75 la sută, la master – 18 la sută şi la studii superioare integrate (inclusiv,
medicale şi farmaceutice) – 7 la sută.
În învăţământul superior ponderea populaţiei feminine este superioară celei masculine, în anul de
studii 2017/2018 fiind de 58,1%. În anul 2017, 13,4 mii absolvenţi au obţinut diploma de licenţă și
6,5 mii – diploma de master. La începutul anului de studii 2017/2018, la 10 mii locuitori reveneau
în medie 185 studenţi şi 56 absolvenţi din învăţământul superior, faţă de 303 studenţi şi 80
absolvenţi în anul de studii 2010/2011.
Doctoratul. În anul 2017 studiile de doctorat s-au desfăşurat în 46 şcoli doctorale. Numărul de
doctoranzi a constituit 1,6 mii persoane, prezentând o creştere cu 4,6% comparativ cu anul 2010.
Doctoranzii de sex feminin continuă să aibă o pondere mai înaltă, reprezentând 55,7% din total
doctoranzi în 2017, totodată fiind cu 4,4 puncte procentuale mai mică ca în 2010.
Cheltuieli pentru sănătate
25
Cheltuielile pentru sănătate sunt pentru întreţinerea instituţiilor de sănătate, precum şi
pentru prevenirea îmbolnăvirilor şi educaţia medicală şi sanitară. În ţările dezvoltate până la 20%
din cheltuielile publice se folosesc în aceste scopuri.
Factorii ce influenţează evoluţia cheltuielilor în ocrotirea sănătăţii:
 demografici – creşterea numărului populaţiei;
 modificarea populaţiei pe categorii de vârstă (creşterea populaţiei de vârstă înaintată,
creşterea ponderii copiilor) şi pe grupe socio-profesionale, structura socio-profesională
evidenţiază frecvenţa mult mai mare a unor factori de risc pentru anumite domenii de
activitate, inclusiv cei ce reprezintă boli şi accidente profesionale;
 creşterea aglomeraţiilor de tip urban (risc mai mare ce priveşte boli transmisibile);
 creşterea costului serviciilor de ocrotire a sănătăţii;
 factori de risc care ţin de dezvoltarea societăţii (boli, accidente ce însoţesc evoluţia
societăţii).
Eficienţa cheltuielilor pentru sănătate poate fi prezentată de:
 eficienţa socială – reflectă efectele acţiunilor de ocrotire a sănătăţii la nivelul întregii
societăţi şi indicatorii ei: natalitate, mortalitate, speranţa de viaţă.
 eficienţa economică – reducerea perioadei de incapacitate de muncă datorită îmbolnăvirilor
şi accidentelor, creşterea duratei medii de viaţă şi a vieţii active, creşterea capacităţii de
muncă.
În continuare este reprezenată valoarea acestora pentru anul 2015:
Tabelul 2.2
Structura cheltuielilor pentru ocrotirea sănătății pentru anul 2015
Mii. lei
Ocrotirea sănătății 3 551 484,5

Policlinici și centre ale medicilor de familie 2 315,8
Servicii și instituții sanitaro-epidemiologice și de profilaxie 275 399,7
Instituții și servicii în domeniul ocrotirii sănătății neatribuite la alte grupe 110 276,8
Programe naționale de ocrotire a sănătății 917 016,3
Servicii legate de asigurarea obligatorie de asistență medicală 2 235 237,3
Cheltuieli pentru asistența socială
26
Asistenţa socială - cuprinde acţiunile întreprinse de societate pentru ocrotirea şi susţinerea
materială a familiilor şi persoanelor în vârstă şi fără venituri, a săracilor, handicapaţilor, invalizilor,
emigranţilor.
În cadrul acestei grupe se cuprind cheltuielile pentru acordarea de ajutoare, alocaţii, pensii,
indemnizaţii unor persoane salariate sau nesalariate (bătrâni, invalizi, şomeri).
Se deosebesc ajutoare şi îndemnizaţii finanţate din două surse:
• bugetul de stat, unde ponderea acestor cheltuieli este mare;
• din bugetul fondurilor asigurărilor de stat.
Mijloacele băneşti acumulate din contul contribuţiilor asigurărilor sociale de stat se virează
de către Casa Naţională de Asigurări Sociale, în fondurile de asigurări sociale zilnic proporţional
cotei stabilite. Ministerul Finanţelor directează transferurile de la bugetul de stat la BASS pe
conturile bancare speciale ale Casei Naţionale de Asigurări Sociale, pentru acumularea
transferurilor de la bugetul de stat şi utilizarea conform destinaţiei. Darea de seamă privind
executarea BASS este prezentată Parlamentului, Guvernului şi Ministerului Finanţelor de către Casa
Naţională de Asigurări Sociale. Formularul dării de seamă privind executarea BASS se coordonează
cu Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale, Ministerul Finanţelor şi se aprobă către consiliul de
administraţie al Casei Naţionale de Asigurări Sociale.
În continuare este reprezenată valoarea acestora pentru anul 2015:
Tabelul 2.3
Structura cheltuielilor pentru asistența socială pentru anul 2015
Mii. lei
Asigurarea și asistența socială 6 128 262,0

Pensii ale militarilor 895 019,6
Instituții ale asistenței sociale 280 311,7
Indexarea eșalonată a depunerilor cetățenilor la "Banca de Economii" S.A. 30 000,0
Instituții și servicii în domeniul asigurării și asistenței sociale neatribuite la alte
170 983,1
grupe
Compensații și îndemnizații nominative 26 459,4
Subvenționare a dobînzii și rambursare a creditelor bancare preferențiale acordate
405,9
populației și cooperativelor de construcție a locuințelor
Fonduri de susținere socială a populației 110 920,4
Prestații sociale și pensii achitate prin bugetul asigurărilor sociale de stat 2 200 271,7
Transferuri pentru acoperirea deficitului bugetului asigurărilor sociale de stat 1 062 815,8
Susținerea financiară suplimentară a unor beneficiari de pensii și alocații sociale 1 170 890,8
Transferuri cu destinație specială către bugetele unităților administrativ-teritoriale 166 250,1
Cheltuieli pentru cultură, artă, şi sport şi acţiuni pentru tineret
27
Cheltuielile pentru cultură şi artă sunt cheltuieli pentru întreţinerea instituţiilor de cultură şi
artă, a unor formaţiuni artistice şi pentru finanţarea unor obiective de artă (teatre, muzee,
cinematografe).
Surse de finanţare a cheltuielilor pentru cultură şi artă:
surse bugetare;
acordarea subvenţiilor de stat;
donaţii;
surse proprii ale instituţiilor date;
firme, contribuţii ale populaţiei.
O parte din resursele financiare publice sunt îndreptate spre finanţarea serviciilor culturale,
artistice, inclusiv pentru întreţinerea unor instituţii specializate. Resursele financiare destinate
culturii şi artei, alături de cele pentru învăţământ contribuie la creşterea calităţii factorului uman:
crearea şi îmbogăţirea nivelului cultural, cultivarea gusturilor şi moravurilor estetice, ridicarea
gradului de educaţie şi civilizaţie. Ponderea cheltuielilor social-culturale în totalul cheltuielilor
bugetare nu este deosebit de mare (circa 2-8%), dar importanţa lor este incontestabilă.
Instituţiile cultural-artistice către care sunt îndreptate aceste resurse sunt: bibliotecile,
muzeele, teatrele, casele de cultură, presa, editurile, casele de filme etc. Activitatea desfăşurată de
aceste instituţii se poate concretiza în anumite bunuri materiale (ce au valoare spirituală) cum sunt:
cărţile, filmele, discurile, picturile, sculpturile sau se prezintă sub forma unor servicii cultural-
artistice printre care: concertele spectacolele de teatru, operă.
Realizarea serviciilor cultural-artistice se pot face în mod gratuit sau cu plată, care nu
acoperă costul serviciilor prestate, deaceea e nevoie de subvenţii din bugetul statului. Activităţile
culturale-artistice se finanţează de la bugetul statului fie integral, fie parţial. Bugetul de stat
reprezintă sursa cea mai importantă de susţinere financiară a acţiunilor social-culturale. În afara
bugetului, finanţarea cheltuielilor publice pentru cultură şi artă se mai realizează din veniturile
proprii ale instituţiilor respective, din donaţiile unor întreprinderi, firme, din contribuţii ale
populaţiei.
În totalul cheltuielilor publice, cheltuielile pentru cultură şi artă sunt preponderent de tip
curent (de personal, materiale). Cheltuielile de capital (cumpărări de opere artistice pentru muzee,
construcţii) au o pondere mai redusă. Eficienţa economică de utilizare a acestor fonduri e dificil de
calculat, deoarece acestea au caracter nematerial şi se produc într-un timp nedeterminat, iar în
continuare este reprezenată valoarea acestora pentru anul 2015:
28
Tabelul 2.4
Structura cheltuielilor pentru cultură, artă, şi sport şi acţiuni pentru tineret pentru
anul 2015
Mii. lei
Cultura, arta, sportul și activitățile pentru tineret 583 947,1

Activități în domeniul culturii 214 436,9
Radioteleviziune 83 354,6
Presa periodică și edituri 5 392,1
Sport 100 546,8
Activități pentru tineret 12 069,4
Transferuri cu destinație specială către bugetele unităților administrativ-teritoriale 145 665,5
Tabelul 2.5
Indicatorii de nivel, structura și dinamică a cheltuielilor pentru acțiuni social-culturale
(pentru anul 2014, 2015)
Anul 2014 Anul 2015 Abaterea

Indicatorul absolută, mii.
Suma, Suma,
% % Lei
mii. Lei mii. Lei
Cheltuieli pentru învăţămînt 3 421 769,20 29,11 8 156 370,3 44,28 +4 734 601,1
Cheltuieli pentru sănătate 2 946 899,30 25,06 3 551 484,5 19,28 + 604 585,2
Cheltuieli pentru asistența
5 022 687,70 42,73 6 128 262,0 33,27 +1 105 574,3
socială
Cheltuieli pentru cultură,
artă, şi sport şi acţiuni pentru 365 514,50 3,10 583 947,1 3,17 + 218 432,6
tineret
Total - Cheltuilei pentru
11 756 870,70 100 18 420 063,9 100 + 6 663 193,2
acțiuni social-culturale
2.2 Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice

29
Cheltuielile publice pentru obiective şi acţiuni economice includ cheltuielile privind
finanţarea obiectivelor şi activităţilor cu caracter economic din întreprinderile sectorului public şila
subvenţionarea unor întreprinderi-proprietate privată ori mixtă.
Cheltuielile publice destinate obiectivelor economice vizează ramurile de activitate
strategice care au nevoie de resursefinanciare mari (ce altfel nu ar putea fi asigurate) şi anume:
domeniul producţiei şi distribuţiei deenergie şi combustibili, industriei extractive, agriculturii,
transporturilor, telecomunicaţiilor,construcţiilor, precum şi a altor întreprinderi care se bucură de
protecţie din partea statului.
Din punct de vedere al conţinutului economic aceste cheltuieli au caracter complex, unele
reprezintă cheltuielile curente de desfăşurare a activităţii economice, iar altele constituie cheltuieli
de capital. În cadrul clasificării ONU, cheltuielile pentru obiective economice ţin de ramurile:
 industrie extractivă, energie, combustibil, industrie prelucrătoare, construcţii;
 agricultură, silvicultură, pescuit, vânătoare;
 transporturi şi comunicaţii;
 alte servicii.
Cheltuielile publice privind cercetarea-dezvoltarea.

Aceste cheltuieli cuprind:
1. cheltuieli privind dezvoltarea cercetării fundamentale, adică dezvoltarea cunoaşterii
într-un anumit domeniu al ştiinţei;
2. cheltuieli privind finanţarea cercetărilor practice aplicative, ce au ca scop crearea
tehnologiilor şi produselor noi;
3. cheltuielile privind dezvoltarea ce ţin de verificarea posibilităţilor de obţinere a noi
produse, tehnologii pe scara internaţională.
Aceste cheltuieli sunt finanţate parţial din bugetul statului, din fondurile întreprinderilor
private sau instituţiilor de învăţământ superior. În ţările dezvoltate aceste cheltuieli se acoperă la 30-
60% din bugetul de stat, în ţările în curs de dezvoltare 50-90%.
Resursele financiare de finanţare a cheltuielilor cu cercetarea ştiinţifică provin din
bugetul statului, din fondurile întreprinderilor private, din fondurile proprii ale instituţiilor de
cercetare.
30
Determinarea eficienţei economice a cheltuielilor pentru acţiuni şi obiective economice.
Eficienţa cheltuielilor privind acţiunile economice ce se determină pe baza metodelor de analiză,
cost-avantaj şi cost-eficacitate. Aici trebuie de verificat:
1. definirea clară a obiectivelor ce trebuie atinse;
2. identificarea resurselor posibile şi a mijloacelor tehnice ce vor fi folosite şi a celor
alternative;
3. determinarea costurilor şi avantajelor pe care le prezintă fiecare din aceste alternative;
4. compararea costurilor şi avantajelor.
În calcularea eficienţei cheltuielilor se utilizează indicatorii previzionali, acei indicatori de
orientare anticipată a activităţilor economici şi indicatorii reali pe care i-am obţinut.
Metode de finanţare a cheltuielilor.
1. finanţarea cheltuielilor din venituri proprii;
2. finanţarea prin procurarea fondurilor pe piaţa capitalurilor;
3. finanţare prin emisiunea de obligaţiuni şi alte hârtii de valoare;
4. finanţarea prin alocaţii bugetare;
5. finanţarea prin subvenţionarea nemijlocită, pentru acoperirea unor pierderi (subvenţii
sub forma acoperirii diferenţelor de preâ la unele produse agricole pentru susţinerea
preţurilor la producţia agricolă a fermierilor;
6. înlesniri fiscale pe plan intern şi taxe vamale pe plan extern.
La finanţarea acţiunilor şi obiectivelor economice statul urmăreşte următoarele scopuri:
 dezvoltarea unor ramuri prioritare ale economiei naţionale;
 salvarea de la faliment al unor întreprinderi;
 stimularea acţiunilor de cercetare-dezvoltare în ştiinţele fundamentale şi aplicative;
 dezvoltarea, restructurarea şi modernizarea agriculturii;
 reducerea şomajului;
 stimularea exportului.
Structura cheltuielilor publice pentru obiective și acțiuni economice în anul 2014 a fost deja
aprobată, iar aceasta poate fi vizualizată în anexa nr. 2.
Iar în continuare este reprezenată valoarea indicatorilor de nivel, structura și dinamică a
cheltuielilor pentru obiective și acțiuni economice pentru anul 2014:
31
Tabelul 2.6
Indicatorii de nivel, structura și dinamică a cheltuielilor pentru obiective și acțiuni economice
(pentru anul 2014, 2015)
Mii. lei

Indicatori absolută,
Suma, mii. Suma, mii.
% % mii. lei
lei Lei
Știința și inovarea 337 244,60 5,86 418 736,40 5,91 81491,8
Agricultura, gospodăria silvică,

1 500 522,90 26,08 1 921 102,30 27,13 420579,4
piscicolă și a apelor
Protecția mediului și
395 803,40 6,88 424 571,40 5,99 28768
hidrometeorologia
Industrie și construcțiile 34 731,10 0,60 38 850,90 0,54 4119,8
Transporturi, gospodăria
2 122 993,50 36,90 2 571 540,40 36,32 448546,9
drumurilor, comunicații
Gospodăria comunală și gospodăria
de exploatare a fondului de 173 361,60 3,01 312 304,70 4,41 138943,1
locuințe
Complexul pentru combustibil și
419 022,20 7,28 408 754,90 5,774 -10267,3
energie
Serviciul datoriei de stat 669 567,40 11,64 684 405,30 9,66 14837,9
Completarea rezervelor de stat 44 796,30 0,77 47 150,40 0,66 2354,1
Alte servicii legate de activitatea
227 395,80 3,95 252 212,10 3,56 24816,3
economică
Total - Cheltuilei pentru obiective
5 752 077,20 100 7 079 628,80 100 1327551,6
și acțiuni economice
Sursa: Efectuat de autor în baza datelor de pe site-ul www.mf.gov.md.
32
2.3 Cheltuieli publice privind servicii de stat cu destinaţie generală, menţinerea ordinii interne
şi apărare naţională
Cheltuielile publice generale sunt asigurate de instituţiile publice şi anume:
Organe ale puterii şi administraţiei de stat, care include: preşedenţia ţării, organele puterii
legislative, organele judecătoreşti şi organele puterii executive;
Organe de ordine publică (poliţia, securitatea, serviciile pompierilor, apărare civilă).
Organele de stat sunt stabilite prin constituţie şi legi speciale. Funcţiile acestor organe sunt:
adoptarea şi urmărirea respectării constituţiei;
adoptarea legilor;
înfăptuirea sarcinilor guvernelor;
conducerea armatei;
acreditarea ambasadelor;
coordonarea relaţiile politice externe;
coordonarea relaţiilor financiare, comerciale şi culturale interne şi externe;
formularea şi îndeplinirea politicii statului;
asigurarea înfăptuirii legilor şi altor acte normative;
depistarea infracţiunilor;
soluţionarea litigiilor;
desfăşurarea activităţii de gospodărie comunală;
menţinerea ordinii publice.
Nivelul cheltuielilor publice generale depinde de structura aparatului de stat, numărul
persoanelor ce alcătuiesc aceste aparate de stat, gradul de înzestrare tehnică a instituţiilor publice,
de raportul dintre deferite grupe sociale, de probleme economice şi politice.
Atribuţiile aparatului de stat sunt prevăzute în Constituţie şi legi speciale. Cheltuielile
publice destinate acestei categorii manifestă ca şi celelalte cheltuieli publice o tendinţă de creştere
de la o perioadă la alta.Factorii care influenţează nivelul acestor cheltuieli publice sunt:
1. mărimea şi structura aparatului de stat şi a organelor de ordine publică;
2. nivelul salarizării funcţionarilor publici;
3. dezvoltarea economică, socială şi urbană;
4. înzestrarea cu echipamente, aparatură informatică, mijloace de transport şi alte mijloace
tehnice specifice.
Ţările dezvoltate alocă pentru aceste cheltuieli 4% până la 10% din cheltuielile publice şi
între 1% şi 6% din PIB. Ţările în curs de dezvoltare aloca 7% până la 22% din totalul cheltuielilor
publice şi 2% până la 5% din PIB.
33
În cadrul cheltuielilor pentru servicii publice generale sunt predominante cheltuielile de
functionare (85%) reprezentând salarii, bunuri şi servicii, cheltuieli administrative; cheltuielile de
capital reprezintă 15% şi cuprind construcţii şi înzestrări cu echipamente şi mijloace de transport.
Aceste cheltuieli deţin ponderi reduse în totalul cheltuielilor publice sau în PIB în
majoritatea ţărilor. Cheltuielile publice privind serviciile de stat cu destinaţie generală, menţinerea
ordinii publice şi securitatea naţională în Republica Moldova au variat între 233 şi 661 milioane lei.
Doar această categorie de cheltuieli au o tendinţă stabilă de creştere mai ales ca valoarea
nominală. Chiar şi în expresie reală, aceste cheltuieli au depăşit în fiece an nivelul atins în anul
1995, dacă ne referim la perioada luată ca bază de analiză. Ponderea cheltuielilor privind serviciile
de stat cu destinaţie generală constituie de la 9% la 15% din totalul cheltuielilor bugetului
consolidat, şi această pondere e în permanentă creştere. Cheltuielile respective au o pondere
însemnată şi în PIB, variind de la 4% la 6%.
Structura cheltuielilor publice privind servicii de stat cu destinaţie generală este reprezenată
valoarea indicatorilor de nivel, structura și dinamică a cheltuielilor publice privind servicii de stat
cu destinaţie generală, menţinerea ordinii interne şi apărare naţională, pentru 2015:
34
Tabelul 2.7
Indicatorii de nivel, structura și dinamică a cheltuielilor publice privind servicii de stat cu
destinaţie generală, menţinerea ordinii interne şi apărare naţională (pentru anul 2014, 2015)
Mii. lei

Indicator absoluta,
Suma, mii. Suma, mii. mii. lei
% %
lei lei
Servicii de stat cu destinație

1 234 787,40 28,73 1 398 328,10 28,56 163 540,7
generală
Activitatea externă 270 543,80 6,29 324 129,70 6,62 53 585,9
Apărarea națională 306 902,40 7,14 363 940,00 7,43 57 037,6
Justiția 613 133,40 14,26 667 448,10 13,63 54 314,7
Jurisdicția constituțională 10 982,40 0,253 19 491,00 0,39 8 508,6
Menținerea ordinii publice și

1 861 245,20 43,30 2 121 592,60 43,34 260 347,4
securitatea națională
Total - Cheltuilei pentru

4 297 594,60 100 4 894 929,50 100 597 334,9
obiective și acțiuni economice
Sursa: Efectuat de autor în baza datelor de pe site-ul www.mf.gov.md.
2.4 Cheltuieli publice privind protecția socială

35
Necesitatea asigurărilor sociale decurge din faptul că oamenii pot să ajungă în
imposibilitatea de a mai munci şi deci de a-şi dobândi prin muncă bunurile şi serviciile necesare
traiului lor şi al familiei datorită unor cauze cum ar fi:
1. accidentele
2. bolile
3. maternitatea
4. invaliditatea
5. ca urmare a atingerii unei anumite limite de vârstă când omul nu mai poate munci cu
plenitudinea forţelor sale.
Asigurările sociale cuprind un sistem de ocrotire, de protecţie şi de ajutorare a cetăţenilor
activi, a pensionarilor şi a membrilor lor de familie care constă în acordarea de către stat sau de
către anumite organizaţii de indemnizaţii, ajutoare, pensii, trimiteri la odihnă, la tratament balnear şi
alte gratuităţi în perioada în care se găsesc temporar sau definitiv în incapacitate de muncă sau în
alte cazuri când ajutorarea este necesară.
Sistemul public de asigurări sociale de stat este parte integrantă a sistemului de protecţie
socială, având ca obiectiv principal acordarea unor prestaţii în bani persoanelor asigurate, aflate în
imposibilitatea obţinerii veniturilor salariale în urma anumitor situaţii de risc (bătrânețe,
incapacitate temporară sau permanentă de muncă, maternitate, şomaj, etc.) şi se bazează pe
colectarea contribuţiilor de asigurări sociale de stat de la angajatori şi persoanele asigurate şi pe
distribuirea prestaţiilor către beneficiari.
Principiile organizării şi funcţionării sistemului public de asigurări sociale
Sistemul public de asigurări sociale (denumit în continuare sistem public) se organizează şi
funcţionează avînd ca principii de bază:
a) principiul unicităţii
b) principiul egalităţii,
c) principiul solidarităţii sociale,
Componenţa publică a sistemului actual de pensii se bazează pe participare obligatorie în
sistem contributiv, realizând o distribuţie echitabilă a veniturilor sistemului către persoanele în
vârstă. Principiul solidarităţii sociale inter- şi intrageneraţii se referă nu numai la pensii, dar şi la
toate riscurile sociale prevăzute de lege. În acest context, trebuie de menţionat că problematica
socială este relativ bine reprezentată în cadrul preocupărilor şi documentelor Organizaţiei
Internaţionale a Muncii (01M) asupra unor riscuri definite şi determinate. Printre acestea, un loc
important revine Convenţiei nr. 102 din 1952 privind instituirea unor norme minimale de securitate
socială care, la rândul său, fusese precedată de o recomandare din 1944 asupra garantării
mijloacelor de existenţă. Această convenţie a avut o influenţă considerabilă asupra dezvoltării
36
ulterioare a legislaţiilor naţionale în materia socială. Documentul cuprinde 9 capitole,
corespunzătoare celor 9 riscuri admise ca riscuri specifice ale securităţii sociale în majoritatea
statelor, respectiv:
1. Asistenţă medicală
2. Indemnizaţii de boală
3. Prestaţii de şomaj
4. Prestaţii de bătrâneţe
5. Prestaţii în caz de accident de muncă ori boală profesională
6. Prestaţii familiale
7. Prestaţii de maternitate
8. Prestaţii de invaliditate
9. Prestaţii de supravieţuire.
Legea privind asigurările sociale de stat, aprobată de Parlamentul Republicii Moldova la 14
octombrie 1998, prevede acordarea pensii lor pentru limită de vârstă, pensiilor de invaliditate şi
pensiilor de urmaş. Aceste prestaţii sunt corelative celor 3 riscuri sociale legate de bătrâneţe,
invaliditate şi familie.
d) principiul obligativităţii,
e) principiul contributivităţii,
f) principiul repartiţiei,
g) principiul autonomiei
În sistemul public, sînt asigurate obligatoriu, prin efectul legii:
1) persoana care desfăşoară activitate pe bază de contract individual de muncă;
2) persoana care desfăşoară activitate în funcţie electivă sau este numită la nivelul autorităţii
executive, legislative sau judecătoreşti, pe durata mandatului, ale cărei drepturi şi obligaţii sînt
assimilate;
3) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii lunare pe
economie şi se regăseşte în una din situaţiile următoare:
a) este asociat unic, comanditar, acţionar sau manager în societate comercială cu care nu a
încheiat contract individual de muncă;
b) este manager cu contract de management;
c) este membru al unei asociaţii familiale;
d) este autorizată să desfăşoare activitate independentă;
e) este angajată în o instituţie internaţională dacă nu este asiguratul acesteia;
f) este membru de cooperativă meşteşugărească;
37
g) desfăşoară activitate în o unitate de cult recunoscută şi nu are încheiat contract individual
de muncă;
h) a atins vîrsta de 16 ani şi nu întîmpină restricţii în asigurarea obligatorie conform
prezentei legi;
4) persoana care realizează un venit anual echivalent cu cel puţin 3 salarii medii lunare pe
economie şi se regăseşte în una din situaţiile următoare:
b) desfăşoară activitate agricolă în cadrul gospodăriei ţărăneşti sau activitate privată în
domeniul forestier;
c) este membru al unei societăţi agricole sau al altor forme de asociere din agricultură;
5) persoana care realizează prin cumul un venit anual echivalent cu cel puţin 4 salarii medii
lunare pe economie şi se regăseşte în două sau în mai multe situaţii din prezentul articol.
În sistemul public, prestaţiile de asigurări sociale reprezintă drepturile în bani sau în natură
ce se cuvin persoanelor asigurate, în condiţiile legii, corelative contribuţiilor de asigurări sociale.
La noi în ţară, precum şi peste hotare asigurările medicale gestionează 5-10% din primele
încasate. Deservirea asigurărilor medicale este foarte dificilă şi necesită specialişti cu o bună
pregătire în managementul medical, experţi medicali, economişti şi finanţatori care cunosc bine
specificul sistemului financiar al ocrotirea sănătăţii. În afară de aceasta sănătatea populaţiei este
influenţată de o multitudine de factori greu de prevăzut. Ca rezultat, riscul asigurat în asigurările
medicale este mult mai mare şi mai greu de dirijat decât în alte genuri de asigurare şi companiile de
profil sunt mai puţin dispuse pentru a dezvolta acest sector.
38
III. SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE
3.1 Impozite directe
Impozitele directe reunesc o bună parte din ansamblul modalităţilor de extragere a valorii în
favoarea autorităţilor publice. Ele alcătuiesc o diversitate extinsă de instrumente fiscale bazate pe
mecanismul impunerii nemijlocite a materiei impozabile.
Impozitele directe, de regulă, sunt suportate efectiv de subiectul lor – persoana fizică sau
juridică care obţine venituri, posedă avere, practică activităţi ce constituie materia impozabilă.
Deoarece se cunoaşte exact mărimea obiectului impozabil, se poate judeca despre puterea
contributivă a subiectului impozitului, fapt ce admite posibilitatea diferenţierii cotelor de impozitare
în funcţie de venitul, averea sau situaţia personală a contribuabilului. Anume aceasta este însuşirea
centrală a impozitelor progresive.
Impozitele directe au termene de plată precis stabilite, fapt convenabil pentru plătitori şi
important pentru administrarea fiscală.
Aceste impozite, mai cu seamă cele pe venituri, sunt eficiente ca un instrument economic
utilizat pentru stimularea sau frânarea anumitor procese economice.
Totodată, impozitele directe sunt relativ mai costisitoare în asieta lor: un efort suplimentar
necesită stabilirea certă a materiei impozabile şi a mărimii ei, supravegherea evoluţiei cantitative şi
calitative a ei, evidenţa contribuabililor, lucrul individual cu ei etc.
Sistemele contemporane de impozite directe ale ţărilor lumii diferă esenţial unele de la
altele: după structură, componenţă, metode de percepere, cote de impunere, modalităţi de stabilire a
bazei impozabile, înlesniri, repartiţie pe verigile sistemului bugetar etc. Ele s-au constituit şi
continuă să evolueze fiind influenţate de tradiţii, factori economici, sociali şi politici. Numărul de
impozite, nivelul lor, forma de percepere depind de structura teritorial-administrativă, de potenţialul
economic, de orientarea politică şi socială a ţării.
Impozitul pe venit
În Republica Moldova, toate prevederile privind impozitul pe venit sunt reglementate de
Codul fiscal, Titlul II Impozitul pe venit , care a intrat în vigoare la 18.09.1997, fiind modificat şi
perfectat ulterior.
Impozitul pe venit reprezintă o contribuţie obligatorie şi directă către bugetul statului,
percepută de la persoanele fizice şi juridice din venitul impozabil obţinut.
Cotele impozitului:
a) pentru persoane fizice şi întreprinzători individuali, în mărime de:
- 7% din venitul anual impozabil ce nu depăşeşte suma de 29 640 lei;
- 18% din venitul anual impozabil ce depăşeşte suma de 29 640 lei;
b) pentru persoanele juridice – în mărime de 12% din venitul impozabil;
39
c) pentru gospodăriile ţărăneşti (de fermier) – în mărime de 7% din venitul impozabil.
Perioada fiscală privind impozitul pe venit este anul calendaristic (de la 1 ianuarie până la 31
decembrie).
Contribuabilul are dreptul la o scutire în sumă de 2 256lei anual sau 188 lei lunar pentru
fiecare persoană întreţinută cu excepţia copiilor invalizi pentru care scutirea este de 10 128 lei
anual. Persoana întreţinută poate fi:
ascendentul sau descendentul contribuabilului (părinţi sau copii);
persoana care trăieşte cu contribuabilul şi este întreţinută de contribuabil.
persoana care are un venit ce nu depăşeşte 9516 lei anual.
În afară de aceste scutiri, legislaţia prevede scutiri personale majore pentru
următoarele categorii de contribuabili:
persoana care s-a îmbolnăvit de o boală provocată de avaria de la Cernobîl;
persoana invalidă în urma avariei de la Cernobîl;
părintele sau soţia unui participant decedat în luptele din Transnistria şi Afganistan;
invalizilor participanţi în luptele din Transnistria şi Afganistan;
invalizilor de război şi din copilărie, invalizilor de gr. I şi II;
pensionarilor, victime ale represiunilor politice.
Suma scutirii personale majore este de 15 060 lei anual şi 1 255 lei lunar.
Pentru a beneficia de scutiri se prezintă copiile documentelor sau extrasele din documentele
originale, anexate la cerere, care confirmă dreptul contribuabilului de a beneficia de scutirile
solicitate.
Calculul impozitului pe venitul persoanelor fizice
La calcularea impozitului pe venit a persoanelor fizice se utilizează formulele:
Impozit pe venit ═ Venit impozabil * Cotă;
Venit impozabil =Venit brut – Scutiri – Contribuţii la asigur. sociale (6%) – Asigurări
medicale obligatorii (4,5%);
În scopul determinării mărimii şi categoriei scutirii, care urmează a fi acordată lucrătorului,
ultimul nu mai târziu de data stabilită pentru începerea lucrului în calitate de angajat, trebuie să
prezinte patronului o Cerere privind acordarea scutirilor la impozitul pe venit reţinut din salariu,
anexând la ea documentele ce certifică acest drept. Scutirile vor fi acordate începând cu luna
următoare de la data depunerii cererii.
Scutirile se acordă persoanelor fizice numai la locul de muncă de bază. Dacă pe parcursul
perioadei fiscale s-au modificat formele scutirilor de care beneficiază contribuabilul (în sensul
40
majorării sau diminuării acestora), este necesar de a depune o nouă cerere de acordare a scutirilor.
Noile forme de scutiri vor fi acordate începând cu luna următoare de la data depunerii cererii.
Taxele locale
Taxă locală – plată obligatorie efectuată la bugetul unităţii administrativ-teritoriale.
Cota maximă a taxei locale – cotă ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului
impunerii ori sumă absolută, stabilită conform Codului Fiscal.
Cota concretă a taxei locale – cotă ad valorem în procente din baza impozabilă a obiectului
impunerii ori sumă absolută, stabilită de autoritatea administraţiei publice locale la adoptarea
bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective, care nu poate fi mai mare decît cota maximă
stabilită conform Titlului VII al Codului Fiscal.
Sistemul taxelor locale include:
a) taxa pentru amenajarea teritoriului;
b) taxa de organizare a licitaţiilor şi loteriilor pe teritoriul unităţii administrativ-teritoriale;
c) taxa de plasare (amplasare) a publicităţii (reclamei);
d) taxa de aplicare a simbolicii locale;
e) taxa pentru unităţile comerciale şi/sau de prestări servicii de deservire socială;
f) taxa de piaţă;
g) taxa pentru cazare;
h) taxa balneară;
i) taxa pentru prestarea serviciilor de transport auto de călători pe teritoriul municipiilor,
oraşelor şi satelor (comunelor);
j) taxa pentru parcare;
k) taxă pentru unităţile stradale de comerţ şi/sau de prestare a serviciilor;
l) taxa pentru dispozitivele publicitare.
Se scutesc de plata tuturor taxelor locale:
Autoritățile publice și instituțiile bugetare;
Misiunile diplomatice.
Impozitul pe bunurile imobiliare
Impozitul pe bunurile imobiliare reprezintă un impozit local şi o plată obligatory la buget de
la valoarea bunurilor imobiliare.
Impozitul pe bunurile imobiliare este reglementat de Titlul VI al Codului fiscal.
Subiecţii impunerii sunt:
proprietarii bunurilor imobiliare de pe teritoriul Republicii Moldova;
deţinătorii drepturilor patrimoniale asupra bunurilor de pe teritoriul Republicii
41
Obiecte ale impunerii sunt:
bunurile imobiliare;
inclusiv terenurile
clădiri;
construcţii;
apartamente;
alte încăperi izolate, inclusiv, îmbunătăţirile aflate la o etapă de finisare a construcţiei de
80% şi mai mult, rămase nefinisate timp de 5 ani după începutul lucrărilor de
construcţie.
Cota maximă a impozitului – cota ad valorem în procente din baza impozabilă a bunurilor
imobiliare, care poate să difere de cota concretă a impozitului.
Cota concretă a impozitului – cota ad valorem în procente din baza impozabila a bunurilor
imobiliare, stabilită anual de către autoritatea reprezentativă a administraţiei publice locale la
adoptarea bugetului unităţii administrativ-teritoriale respective în limitele (inclusiv limitele
maxime) specificate în anexele 1 şi 2 la Legea cu privire la punerea în aplicare a Titlului VI al
Codului Fiscal.
Persoanele juridice care desfăşoară activitatea de întreprinzător calculează de sine stătător
suma anuală a impozitului pe bunurile imobiliare şi achită impozitul în bugetul unităţii
administrativ-teritoriale trimestrial, în părţi egale, cel târziu la data de 20 a lunii imediat următoare
trimestrului gestionar al anului fiscal în curs. În acelaşi termen, persoanele menţionate prezintă
organelor fiscale teritoriale calculul impozitului.
Impozitul pe bunurile imobiliare se determină prin înmulţirea valorii bunurilor imobiliare
impozabile la cota concretă a impozitului.
Impozitul pe bunurile imobiliare ale persoanelor juridice (cu excepţia cooperativelor de
construcţie a locuinţelor şi a cooperativelor de construcţie a garajelor) se stabileşte în proporţie de
până la 0,1% din valoarea de bilanţ a clădirilor şi construcţiilor.
Actualmente, valoarea de bilanţ a clădirilor şi construcţiilor se determină ca valoare medie
cronologică, conform sumelor soldurilor la începutul fiecărei luni a perioadei de gestionare.
Persoanele menţionate achită impozitul pe bunurile imobiliare în bugetul unităţii
administrativ-teritoriale respective, în părţi egale, cel târziu la 15 august şi 15 octombrie ale anului
fiscal de gestiune, iar în cazul achitării sumei integrale a impozitului până la data de 30 iunie a
anului respectiv, subiecţii impunerii beneficiază de dreptul la o reducere cu 15% a sumei
impozitului ce urmează a fi achitat.
42
3.2. Impozite indirecte
Alături de impozitele directe orice țară apelează și la cele indirecte care îmbracă forma
impozitelor pe cheltuieli (pe consum).
Pentru a pune în evidență conținutul și necesitatea impozitării indirecte se impune
compararea diferențelor ce există, atât din punct de vedere stiintific, cât și juridic-administrativ,
între cele cele două mari categorii de impozite: directe și indirecte.
Din punct de vedere știintific, o primă deosebire reiese din aceea că, daca în cazul
impozitelor directe obiectul acestora îl reprezintă existența venitului/averii, în cazul celor indirecte
obiectul impunerii îl constituie cheltuirea/consumul venitului/averii.
Impozitarea indirectă prezintă marele avantaj al randamentului, deoarece se impun nu un
profit, un venit, o avere, ci o circulație, o vânzare, o cumparare, un consum. Un alt avantaj este
rapiditatea perceperii impozitului și în același timp este și mai puțin costisitoare decât impozitarea
directă.
Marele inconvenient al impunerii indirecte îl reprezintă inechitatea fiscală, pe de o parte, ca
urmare a proporționalității cotei de impunere, iar, pe de altă parte, din cauza faptului ca nu ține
seama de situația personala a plătitorului.
Principalele categorii de impozite indirecte sunt:
taxa pe valoare adăugată;
accizele;
taxele vamale și taxele pentru diverse proveduri vamale.
Taxa pe valoarea adăugată

Taxa pe Valoarea Adăugată (în continuare TVA) – este un impozit general de stat care
reprezintă o formă de colectare la buget a unei părţi din valoarea mărfurilor
livrate, serviciilor prestate care sânt supuse impozitării pe teritoriul Republicii Moldova, precum şi
a unei părţi din valoarea mărfurilor, serviciilor impozabile
importate în Republica Moldova.
Pentru prima dată TVA a fost instituită în Franţa în anul 1954, înlocuind impozitul pe
circulaţia mărfurilor. Ulterior practica impozitării cu TVA a fost preluată şi de celelalte state. În
Republica Moldova TVA a fost stabilită la 01.01.1992, înlocuind impozitul pe circulaţia mărfurilor.
Pe tot parcursul de existenţă TVA a suferit multiple modificări, care în mod direct şi indirect au
influenţat negativ activitatea economică a agenţilor economici şi situaţia materială a populaţiei.
43
În scopul de a stabiliza acest impozit a fost adoptat un nou conţinut al legislaţiei şi
introducerea ei în Codul Fiscal al Republicii Moldova Titlul III. În prezent TVA este aplicată în
peste 70 de ţări ale lumii.
Conform prevederilor Titlului III al Codului Fiscal se stabilesc următoarele
elemente a TVA:
Subiecţi impozabili sânt:
 persoanele fizice sau juridice înregistrate sau care trebuie să fie înregistrate drept
plătitori de TVA;
 persoanele juridice şi fizice care importă mărfuri (cu excepţia persoanelor fizice care
importă mărfuri de uz sau consum personal, a căror valoare nu depăşeşte limita stabilită
de legislaţia în vigoare);
 persoanele juridice şi fizice care importă servicii considerate ca livrări impozabile.
Obiecte impozabile cu TVA constituie:
 livrarea mărfurilor, serviciilor de către subiecţii impozabili, reprezentând rezultatul
activităţii lor de întreprinzător în Republica Moldova;
 importul mărfurilor, serviciilor în Republica Moldova, cu excepţia mărfurilor de uz sau
consum personal importate de persoane fizice, a căror valoare nu depăşeşte limita
stabilită în legea bugetului, importate de către persoanele fizice.
Cotele impozitului :
a) cota-standard – în mărime de 20% se aplică în privinţa tuturor livrărilor impozabile
pentru care nu este stabilită o altă cotă sau care nu sînt scutite de TVA;
b) cota redusă se aplică pentru unele mărfuri după cum urmează:
 8% - la pâine şi produsele de panificaţie, la lapte şi produsele lactate livrate pe teritoriul
Republicii Moldova; medicamente;
 8% - la gaze naturale şi lichefiate, atât la cele importate, cît şi la cele livrate pe teritoriul
Republicii Moldova;
Data obligaţiei fiscale privind TVA este data livrării mărfurilor şi prestării serviciilor.
Perioada fiscală privind TVA este luna calendaristică.
Accizele
Conform Codului Fiscal, accizul este un impozit general de stat stabilit pentru unele mărfuri
de consum. Suma accizului este inclusă în preţul mărfii sau serviciilor. În prezent, acest impozit este
aplicat în toate ţările cu economie de piaţă. El este aşezat asupra unui şir de mărfuri şi poate fi privit
sub două aspecte: în primul rând, ca sursă principală de venit a bugetului şi, în al doilea rând, ca
44
mod de limitare a consumului unor mărfuri supuse accizului (de regulă, la marfuri dăunatoare
sănătăţii).
Subiecţii impunerii, în funcţie de caracterul şi tipul activităţii, sunt:
a) persoanele fizice şi juridice care se ocupă cu prelucrarea şi/sau producerea mărfurilor
supuse accizelor pe teritoriul Republicii Moldova;
b) persoanele fizice şi juridice care importă mărfuri supuse accizelor, cu excepţia mărfurilor
care sunt scutite de plată impozitului dat.
Agenţii economici, care urmează a fi înregistraţi în calitate de subiecţi impozabili, declară
încăperea de acciz.
Certificatul de acciz se eliberează în termen maxim de 2 zile din momentul primirii cererii
de solicitare a lui.
Taxele vamale și taxele pentru diverse procedure vamale

Taxa vamală reprezintă o plată obligatorie, percepută de către organele vamale, la
introducerea sau scoaterea de pe teritoriul vamal al Republicii Moldova.
Taxele vamale se aplică conform tarifului vamal.
Tariful vamal reprezintă catalogul care cuprinde nomenclatorul de mărfuri introduse sau
scoase de pe teritoriul vamal, precum şi cotele taxei vamale aplicate acestor mărfuri. Nomenclatorul
de mărfuri este lista care cuprinde codurile, denumirile şi descrierea mărfurilor corespunzătoare
sistemelor de clasificare aplicate în practica internaţională.
Obiectul impunerii cu taxe vamale sunt mărfurile importate, exportate sau aflate în tranzit pe
teritoriul Republicii Moldova.
În Republica Moldova, în funcţie de cotele taxelor vamale, se aplică următoarele tipuri de

taxe:
1. Ad valorem – care se calculează în cote procentuale faţă de valoarea în vamă a mărfii;
2. Specifică – se calculează în cote fixe pe unitate de marfă;
3. Combinată – se aplică concomitent cotele fixe şi procentuale;
4. Excepţională (în dependenţa de marfă la care se aplică taxele vamale) există:
a) Taxa specială - care se aplică cu scopul de a proteja mărfurile de origine indigenă
la introducerea pe teritoriul vamal a mărfurilor de producюie străine în cantităţi şi
în condiţii care cauzează sau pot cauza prejudicii materiale considerabile
producătorilor autohtoni de mărfuri;
45
b) Taxa antidumping - percepută în cazul introducerii pe teritoriul vamal a unor
mărfuri la preţuri mai mici decît valoarea lor în ţara exportatoare în momentul
importului şi, dacă sînt lezate interesele sau apare pericolul cauzării prejudiciilor
materiale producătorilor autohtoni de mărfuri identice ori similare, sau apar
piedici pentru organizarea ori extinderea în ţară a producţiei de mărfuri identice
sau similare;
c) Taxa compensatorie - aplicată în cazul introducerii pe teritoriul vamal a
mărfurilor, la producerea sau la exportul cărora, direct sau indirect, au fost
utilizate subvenţii, dacă sînt lezate interesele, sau apare pericolul cauzării
prejudiciilor materiale producătorilor autohtoni de mărfuri identice sau similare,
ori apar piedici pentru organizarea sau extinderea în ţarî a producţiei de mărfuri
identice sau similare.
46
IV. SISTEMUL BUGETAR ȘI PROCESUL BUGETAR
Sistemul bugetar al fiecărei ţări cuprinde ansamblul relaţiilor şi al formelor organizatorice
prin care se asigură formarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor bugetare. Problema esenţială a
structurării oricărui sistem bugetar derivă din ierarhizarea dreptului de decizie asupra folosirii
resurselor bugetare, care impuneinstituirea unui anumit sistem de venituri cuvenite fiecărei verigi,
precum şi modalităţii specifice de încasare a veniturilor şi de alocare pe destinaţii a resurselor
bugetare. Sub aspect organizatoric şi funcţional deosebim sistem bugetar de tip federal şi de tip
unitar. Sistemul bugetar de tip federal este constituit din trei verigi:
bugetul federaţiei;
bugetul unităţilor teritoriale constituente al federaţiei;
bugetul local.
Sistemul bugetar de tip unitar este constituit din două verigi:
bugetul administraţiei centrale de stat;
bugetul local al unităţilor administrativ – teritoriale.
Sistemul bugetar al Republicii Moldova este unul de tip unitar. În conformitate cu Legea
Republicii Moldova „Privind sistemul bugetar si procesul bugetar”, Nr.847din 24.05.96
menţionează : “Sistemul bugetar este un sistem unitar de bugete şifonduri, care constituie bugetul
public naţional, cuprinzînd:
a) bugetul de stat;
b) bugetul asigurărilor sociale de stat;
c) bugetele unităţilor administrativ-teritoriale;
d) fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală.
Bugetul de stat reflectă, prin indicatorii săi, relaţiile financiare exprimate decheltuielile
corespunzătoare realizării obiectivelor şi acţiunilor de interes naţional, respectiv resursele financiare
mobilizate la dispoziţia statului (Guvernului). Între categoriile de cheltuieli incluse în acest buget se
remarcă cele pentru realizareaacţiunilor considerate de importanţă naţională în domeniile social-
cultural, apărareaţării, protecţia socială etc., iar dintre formele sub care se regăsesc resursele
curente(ordinare) se disting impozitele (directe şi indirecte) în timp ce ca formă a resurselor
extraordinare se apelează, de regulă, la împrumuturile de stat.
47
Bugetele unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) evidenţiază, la rîndul lor,relaţiile
financiare corespunzătoare cheltuielilor pentru acţiuni specific colectivităţilor locale, respectiv cele
aferente formării veniturilor proprii sau sumelor ce se primesc de la bugetul superior (de stat sau cel
al raionului/municipiului respectiv). Bugetele UAT asigură cu resurse financiare efectuarea
măsurilor pentru satisfacerea necesităţilor social-economice şi culturale ale populaţiei şi pentru
dezvoltarea teritoriului din subordine.
Bugetul asigurărilor sociale de stat (BASS) cuprinde relaţiile financiareexprimate prin
cheltuieli specifice acestui domeniu, concretizate în plata pensiilor,ajutoarelor şi indemnizaţiilor,
protecţiei sociale, respectiv prin veniturilecaracteristice acestui domeniu, în primul rînd contribuţiile
pentru asigurări sociale. BASS este o componentă a bugetului public naţional, definindu-se drept un
planfinanciar anual în care se reflectă constituirea, repartizarea şi folosirea fondurilor băneşti
destinate protejării salariaţilor şi pensionarilor, precum şi familiilor lor. Separarea de bugetul de stat
face posibilă utilizarea fondurilor proprii ale bugetului asigurărilor sociale de stat pentru protecţia
cetăţenilor, iar dacă la sfîrşitul exerciţiuluifinanciar rămîn resurse neutilizate, acestea se raportează
în bugetul anului următor şinu se distribuie către alte bugete.
Sursele de alcătuire a veniturilor bugetului asigurărilor de stat îşi au originea în:
 contribuţii pentru asigurările sociale;
 contribuţii parţiale ale salariaţilor la obţinerea biletelor pentru odihnă sau tratament;
 contribuţii diferenţiate ale pensionarilor laobţinerea biletelor pentru tratament;
 contribuţii pentru ajutorul de şomaj, alocaţiei desprijin şi ajutorului de integrare
profesională;
 alte venituri.
Cheltuielile bugetare pentru asigurările sociale de stat sunt orientate spre achitarea:
 pensiilor pentru munca desfăşurată pînă la depăşirea limitei de vîrstă;
 pensiilor de invaliditate, ce se acordă pentru pierderea capacităţii de muncă din cauzăde
accident de muncă şi boală profesională;
 indemnizaţiilor pentru incapacitateatemporară de muncă;
 indemnizaţiilor de maternitate şi indemnizaţiilor pentrucreşterea copilului sau îngrijirea
copilului bolnav;
 prestaţiilor pentru prevenirea îmbolnăvirilor;
 ajutorului de şomaj;
 altor cheltuieli.
Fondurile asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală (FAOAM). Asigurarea obligatorie de
asistenţă medicală reprezintă un sistem garantat de statde apărare a intereselor populaţiei în
48
domeniul ocrotirii sănătăţii prin contribuirea, din contul primelor de asigurare, a unor fonduri
băneşti destinate pentru acoperireacheltuielilor de tratare a stărilor condiţionate de survenirea
evenimentelor asigurate. Asigurarea obligatorie de asistenţă medicală se realizează prin contracte
încheiate între subiecţii şi Compania Naţională de Asigurări în Medicină. Încheiereacontractului de
asigurare obligatorie de asistenţă medicală este confirmată prin eliberarea de către asigurător,
fiecărei persoane asigurate, a unei poliţe de asigurare,în temeiul căreia acesta beneficiaza de
întregul volum de asistenţă medicală.
Plătitorul primelor de asigurare este asiguratul – persoană fizică sau juridică – care a
încheiat cu asigurătorul un contract de asigurare obligatorie de asistenţămedicală sau care devin
asiguraţi prin efectul legii.
.
Despre legea bugetului de stat pe anul 2015.
Legea bugetului de stat pentru anul 2015 prevede venituri în valoare de 29 152 350,6 mii lei
şi cheltuieli de 32 724 705,7 mii lei. Deficitul bugetar -3 572 355,1 mii lei.
În cuantumul veniturilor bugetului de stat prognozate pentru anul 2015, partea
preponderentă o deţin veniturile fiscale. Acestea sînt urmate de încasările nefiscale, de veniturile
proprii ale fondurilor speciale şi de mijloacele speciale.
Tabelul 4.1
Veniturile bugetului de stat pe anul 2015
Venituri Suma, mii lei
Venituri fiscal 24 242 717,5
Încasări nefiscale 1 480 131,2
Mijloace speciale ale instituțiilor publice 723 763,9
Veniturile fondurilor special 390 440,8
Transferuri 30 739,1
Granturi 2 284 558,1
VENITURI, TOTAL 29 152 350,6
49
Tabelul 4.2
Cheltuielile bugetului de stat pe anul 2014
Cheltuieli Suma, mii lei

Serviciile de stat cu destinație generală 1 519 007,9
Activitatea externă 360 795,3
Apărarea națională 449 978,2
Justiția 663 625,7
Jurisdicția constituțională 12 313,8
Menținerea ordinii publice și securitatea națională 2 384 210,9
Învățămîntul 8 156 370,3
Știința și inovarea 441 970,9
Cultura, arta, sportul și activitățile pentru tineret 583 947,1
Ocrotirea sănătății 3 551 484,5
Asigurarea și asistența socială 6 128 262,0
Agricultura, gospodăria silvică, gospodăria piscicolă și gospodăria apelor 2 507 478,6
Protecția mediului și hidrometeorologia 265 906,1
Industria și construcțiile 44 941,7
Transporturile, gospodăria drumurilor, comunicațiile și informatica 2 068 986,5
Gospodăria comunală și gospodăria de exploatare a fondului de locuințe 509 865,0
Complexul pentru combustibil și energie 199 724,6
Serviciul datoriei de stat 1 064 128,1
Completarea rezervelor de stat 44 094,3
Alte servicii legate de activitatea economică 582 110,8
Activitățile și serviciile neatribuite la alte grupe principale 1 374 229,5
CHELTUIELI, TOTAL 32 724 705,7
Procesul bugetar poate fi definit ca ansamblul de activităţi şi operaţiuni, care se succed anual,
integrate coerent şi convergent orientate, derulate stadial şi cuprinzând:
 elaborarea proiectului de buget;
 adoptarea acestuia;
 execuţia bugetului;
 încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;
 controlul bugetar.
50
Aceste activităţi se desfăşoară într-un cadru constituţional şi administrativ – instituţional,
care prezintă particularităţi de la ţară la ţară, determinate de evoluţia istorică a fiecăreia dintre ele.
Indiferent de particularităţi şi de condiţionalităţi, procesul bugetar prezintă însă şi trăsături comune:
 PB este unul de decizie, care constă în ordonarea priorităţilor şi în alocarea resurselor
necesare finanţării obiectivelor vizate, având utilitate publică. Decizia ce trebuie luată este
una dintre cele mai grele, întrucât resursele mobilizabile sunt limitate şi se situează, în toate
cazurile, sub nivelul necesităţilor publice ale perioadei;
 PB este predominant politic, întrucât deciziile privind alocarea resurselor bugetare
mobilizabile nu se întemeiază pe criterii sau informaţii ale pieţei, ci au la bază obiectivele
din programul de guvernare, fixate de partidul care deţine majoritatea parlamentară. În
consecinţă, decizia finală, concretizată în legea bugetară anuală, este adoptată prin
mecanismul reprezentării şi a votului.
 PB are caracter complex, ca urmare a faptului că este realizat prin participarea unui mare
număr de subiecţi, de natură diferită, fiecare cu interesele, nevoile şi posibilităţile sale.
 PB este ciclic, realizându-se succesiv şi după un calendar riguros, potrivit cerinţelor
principiilor anualităţii şi publicităţii bugetare.
 PB este strict reglementat, astfel în derularea sa concretă se impune respectarea legislaţiei în
domeniu şi a normelor metodologice elaborate în acest scop de către Ministerul Finanţelor.
Procesul bugetar în Republica Moldova este reglementat prin legea 847-XIII din
24.05.1996, care defineşte în articolul 3, procesul bugetar ca “procesul care începe cu elaborarea
bugetului şi se termină cu aprobarea dării de seamă despre executarea lui pentru anul bugetar
respectiv.
Anul bugetar pe teritoriul Republicii Moldova începela 1 ianuarie şi se termină la 31
decembrie ale fiecărui an.”
Ministerul Finanţelor elaborează pentru Guvern proiectul bugetului de stat în baza
proiectelor bugetelor locale. El are sarcina de a comunica executorilor principali limitele de
cheltuieli stabilite în baza politicii financiare a Guvernului, în vedereadefinitivării proiectelor de
buget. Sarcina principală a Ministerului Finanţelor este ca pe baza proiectelor de buget să
întocmească proiectul bugetului de stat pe care să-l depună la Guvern.
Etapele procesului bugetar.

Procedura de elaborare si adoptare de catre Parlament a legii bugetare anuale face obiectul
Legii Republicii Moldova „Privind sistemul bugetar si procesul bugetar”, Nr.847 din 24.05.96.
Etapele procesului bugetar constau în:
 elaborarea proiectului de buget;
51
 adoptareaacestuia;
 execuţia bugetului;
 încheierea şi aprobarea contului de execuţie bugetară;
 controlul bugetar.
I. elaborarea proiectului de buget
Datele economice de bază, necesare pentru elaborarea proiectului bugetului destat, se
prezintă Ministerului Finanţelor în termenul stabilit de Guvern şi include, înspecial:
a) prognoza indicatorilor macroeconomici şi sociali pe anul bugetar viitor, careeste
determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Economiei;
b) prognoza indicatorilor şi cerinţelor bugetului asigurărilor sociale de stat,care este
determinată, elaborată şi prezentată de Ministerul Muncii, Protecţiei Socialeşi a Familiei.
c) prognoza balanţei de plăţi, a creditelor, a obligaţiunilor externe şi a altor indicatori ce
caracterizează politica monetar-creditară a statului, determinată, elaborată si prezentată de
către Banca Naţionala a Moldovei.
În temeiul datelor prezentate şi al altei informaţii relevante, MinisterulFinanţelor determină
totalurile estimărilor preliminare de venituri şi cheltuieli pentru bugetul de stat.
Estimările preliminare se transmit autorităţilor publice de către Ministerul Finanţelor la data
stabilită de ministrul finanţelor. Ministerul Finanţelor emite pentru autorităţile publice note
metodologice detaliate referitoare la elaborarea proiectului bugetului de stat.
Autorităţile publice prezintă Ministerului Finanţelor propuneri de buget, la data stabilită de
ministrul finanţelor şi care conţin:
a) propunerile de venituri şi cheltuieli;
b) informaţia şi justificările prevăzute.
Deciziile Ministerului Finanţelor referitoare la partea de venituri şi la parteade cheltuieli ale
bugetului pentru anul bugetar viitor se transmit autorităţilor publicela data stabilită de ministrul
finanţelor. În temeiul informaţiei prezentate, autorităţile publice reexaminează propunerile lor de
buget şi le prezintă dinnou Ministerului Finanţelor la data stabilită de ministrul finanţelor. Dacă
autorităţile publice nu sunt de acord cu deciziile Ministerului Finanţelor divergenţeleexistente se
soluţionează în ultima instanţă de Guvern. În termenul stabilit de Guvern, Ministerul Finanţelor
prezintă Guvernului proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor, care include anexele și nota
explicativă. Guvernul examinează proiectul legii bugetare anuale şi nota explicativă. La solicitarea
Guvernului, Ministerul Finanţelor prezintă informaţii sauexplicaţii adiţionale referitoare la proiectul
legii bugetare anuale şi la nota explicativă. Guvernul decide includerea amendamentelor la proiectul
52
legii bugetareanuale şi la nota explicativă şi controlează operarea amendamentelor respective de
către Ministerul Finanţelor.
După includerea amendamentelor, dacă acesteaexistă, Guvernul aprobă proiectul legii
bugetare anuale.Până la 1 octombrie a fiecărui an Guvernul prezintă Parlamentului:
a) proiectul legii bugetare pentru anul bugetar viitor şi nota explicativă;
b) lista modificărilor în legislaţie, care rezultă din proiectul legii bugetare anuale.
II. Examinarea şi adoptarea legii bugetare anuale.
Guvernul prezintă Parlamentului pînă la 1 octombrie a fiecarui anproiectul legii bugetare
anuale. Proiectul legii bugetare anuale include anexele şieste însotit de nota explicativă. Adiţional la
proiectul legii bugetare anuale,Ministerul Finanţelor prezintă calculele veniturilor şi cheltuielilor
bugetare.
Proiectul legii bugetare anuale este examinat de Curtea de Conturi, care prezintă
Parlamentului un aviz la data stabilită de acesta. Comisiile permanente ale Parlamentului
examinează proiectul legii bugetare anuale în condiţiile stabilite de Parlament. La data stabilită de
Parlament, comisiile permanente prezintă avizele la proiectul legii bugetare anuale Comisiei pentru
buget şi finanţe.
În baza avizelor comisiilor permanente şi a propriei sale examinări, Comisia pentru buget şi
finanţe întocmeşte raportul şi lista de recomandări asupra proiectului legii bugetare anuale şi le
prezintă Parlamentului la data stabilită deacesta. Parlamentul examinează proiectul legii bugetare
anuale, de regulă, în treilecturi.
Examinarea în prima lectură
În decursul primei lecturi, Parlamentul audiază raportul Guvernului şicoraportul Comisiei
pentru buget şi finanţe asupra proiectului legii bugetareanuale şi examinează:
a) direcţiile principale ale politicii bugetar-fiscale;
b) concepţiile de bază ale proiectului.
Parlamentul aprobă, în prima lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl remiteComisiei
pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de examinare în a doua lectură.
În caz de respingere, Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi prezentare
repetată a proiectului legii bugetare anuale în prima lectură.
Examinarea în a doua lectură
În decursul lecturii a doua, Parlamentul, la prezentarea Comisiei pentru bugetşi finanţe,
examinează:
a) veniturile estimate sub formă de calcule şi structura lor;
b) cheltuielile estimate, structura şi destinaţia lor;
c) deficitul sau excedentul bugetului de stat.
53
Parlamentul aprobă, în a doua lectură, proiectul legii bugetare anuale şi îl remite Comisiei
pentru buget şi finanţe pentru pregătirea de examinare în a treia lectură. În caz de respingere,
Parlamentul stabileşte un termen pentru îmbunătăţire şi prezentare repetată a proiectului legii
bugetare anuale în a doua lectură.
Examinarea în a treia lectură
În decursul lecturii a treia, Parlamentul, la prezentarea Comisiei pentru buget şi finanţe:
a) examinează alocaţiile detaliate pentru autorităţile publice;
b) stabileşte alocaţiile care vor fi finanţate în mod prioritar;
c) examinează alte detalieri din legea bugetară anuală.
Pînă la 5 decembrie a fiecarui an, Parlamentul adoptă legea bugetarăanuală.
Daca legea bugetară anuală nu este adoptată şi publicată pînă la 31 decembrie, finanţarea
cheltuielilor pentru anul curent se efectuează lunar în mărime dea douăsprezecea parte din suma
cheltuielilor prevăzute pentru anul bugetar precedent.
III. Executarea bugetului de stat.
Responsabilitatea pentru executarea bugetului de stat revine Guvernului.În termen de 10 zile
după adoptarea legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor:
a) solicită de la autorităţile publice centrale planurile de finanţare ale acestora, precum şi ale
instituţiilor subordonate;
b) întocmeşte repartizări lunare ale veniturilor prevăzute de legea bugetară anualăşi de alte
acte legislative.
În termen de 45 zile după publicarea legii bugetare anuale, Ministerul Finanţelor aprobă
repartizarea lunară a veniturilor şi cheltuielilor bugetului destat conform Clasificaţiei bugetare.
Ministerul Finanţelor poate aproba alocaţii pentru fiecare program guvernamental.
Repartizarea lunară se semnează de ministrul finanţelor sau de o persoană autorizată din
Ministerul Finanţelor, care aprobă cererea de cheltuieli pentru un scop specific.
Nici o autoritate publică nu poate efectua cheltuieli fără autorizaţia semnatăde ministrul
finanţelor sau de persoana autorizată din Ministerul Finanţelor. Executarea de casă a bugetului de
stat se efectuează de Ministerul Finanţelor prin Trezoreria de Stat.
Dacă în procesul executării bugetului de stat sporeşte nivelul deficitului, Ministerul
Finanţelor poate bloca cheltuieli în cuantum suficient pentru menţinerea nivelului deficitului
aprobat prin legea bugetară anuală. Blocarea cheltuielilor seefectuează prin reduceri proporţionale
lunare ale tuturor cheltuielilor, cu excepţiacelor scutite de blocare prin legea bugetară anuală.
În funcţie de evoluţia încasării veniturilor în bugetul de stat, Ministerul Finanţelor poate
modifica, cu 5 zile pînă la sfîrşitul lunii curente, estimările decheltuieli pentru perioada gestionară
ulterioară, punînd la curent autorităţile publice respective.
54
IV. Întocmirea dării de seamă cu privire la executarea legii bugetare anuale şi aprobarea
ei.
La data de 31 decembrie a fiecărui an, Ministerul Finanţelor închidetoate conturile deschise
în decursul anului bugetar curent, pentru a întocmi raportulanual.
Toate veniturile neîncasate pînă la 31 decembrie se încasează în contul bugetului pe anul
viitor.
În funcţie de momentul efectuării sale, controlul bugetar poate fi:
Controlul preventiv este cel mai eficient, deoarece prin intermediul său se poateopri
derularea operaţiunilor ilegale sau a celor apreciate a fi inoportune şi ineficiente.
Controlul concomitent are o eficienţă limitată, dar nu trebuie subestimat,deoarece prin
determinarea legalităţii sau ilegalităţii operaţiunii, se preîntâmpinăiniţierea unor acţiuni similare în
viitor.
Controlul post-operativ nu mai poate repara ceea ce s-a realizat, dar prinidentificarea
abaterilor de la lege şi stabilirea persoanelor vinovate se pot instituimăsuri de recuperări a
prejudiciilor aduse statului.
55
Concluzii
În urma efectuării practicii de specialitate în gimnaziul din satul Fundul

Galbenei din raionul Hâncești am învățat multe lucruri utile pe care le voi pune în
practică în viitoare mea carieră profesională.
Stagiul de practică mi-a permis să-mi perfecționez cunoștintele acumulate în
cadrul obiectului de studiu “Finanțe publice”, și deasemenea să vad cum funcționează
o instituție publică locală. În acest gimnaziu am cunoscut oameni buni, bine pregătiți
din punct de vedere profesional care m-au ajutat să înțeleg cum funcționează o
instituție bugetară. Pentru mine stagiul de practică a fost o experiență de neuitat, pe
care am povestit-o cu multă energie colegilor și prietenilor apropiați. Prin intermediul
ei am cunoscut lucruri noi și am învățat să lucrez în echipă, lucru care înainte era
deranjant.
Consider că, practica făcută ulterior îmi va fi de mare folos când mă voi angaja,
dar și în viața de zi cu zi.
56
Bibliografie
1. Codul Fiscal al Republica Moldova, Titlul IX. Taxele rutiere. Legea Republicii Moldova
Nr.407 – XV din 26.07.2001 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-3 din
03.01.2002
2. Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul I. Noţiuni generale. Titlul II. Impozit pe venit.
Legea Republicii Moldova Nr.1163 – XIII din 24.04.1997 / Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.62 din 18.09.1997
3. Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul III. Taxa pe Valoarea Adăugată. Legea Republicii
Moldova Nr.1415 – XIII din 17.12.1997 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.40-41
din 07.05.1998
4. Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul IV. Accizele. Legea Republicii Moldova Nr.1053
– XIV din 16.06.2000 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.139-140 din 02.11.2000
5. Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul V. Administrarea fiscală. Legea Republicii
Moldova Nr.407 – XV din 26.07.2001 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.1-3 din
03.01.2002
6. Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul VI. Impozitul pe bunurile imobiliare. Legea
Republicii Moldova Nr.1055 – XIV din 16.06.2000 / Monitorul Oficial al Republicii
Moldova nr.127-129 din 12.10.2000
7. Codul fiscal al Republicii Moldova. Titlul VII. Taxele locale. Legea Republicii Moldova
Nr.93 – XV din 01.04.2004 / Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.80-82 din
21.05.2004
8. Hotărârea Guvernului Republicii Moldova cu privire la Direcţiile principale ale politicii
bugetar-fiscale şi cadrul cheltuielilor pe termen mediu (2014- 2016).
9. www.mf.gov.md.
10. www.lex.justice.md.
11. www.fisc.md.
57
58

Raport FG

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raport FG

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

COLEGIUL FINANCIAR BANCAR M.

Catedra “ECONOMIE ȘI FINANȚE”

Coordonator / instituția de profil:

1.2. Politica financiară în domeniul cheltuielilor publice…………………………………………….9

II. SISTEMUL CHELTUIELILOR PUBLICE......................................................10

2.2. Cheltuieli publice pentru obiective şi acţiuni economice……………………...……………….30

2.4. Cheltuieli publice privind protecția socială…………………………………………………….36

III. SISTEMUL RESURSELOR FINANCIARE PUBLICE.................................39

3.2. Impozite indirect………………………………………………………………………………..43

IV. SISTEMUL BUGETAR ȘI PROCESUL BUGETAR…………………….....47

Scopul întocmirii acestui raport este ca să punem în practică tot ce am învățat la

Practica de specialitate pregătește tinerii specialiști în domeniul finanțelor. E o

În continuare este expusă toată informația pe care am utilizat-o în cadrul sejurului de

Instrumentele politicii bugetar-fiscale sunt:

Cadrul Bugetar pe Termen Mediu - CBTM

În procesul bugetar CBTM este:

Elementele principale ale CBTM sunt:

CBTM în Republica Moldova:

Cheltuielile publice pentru învăţământ

Factorii ce contribuie la această creştere sunt.

Pentru comparabilitatea internaţională a datelor în domeniul educaţiei, începând cu anul de studii

Învățămînt 8 156 370,3

EDUCAŢIA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

Învăţământul profesional tehnic. În anul de studii 2017/2018, învăţământul profesional tehnic a

Ocrotirea sănătății 3 551 484,5

Cheltuieli pentru asistența socială

Asigurarea și asistența socială 6 128 262,0

Cheltuieli pentru cultură, artă, şi sport şi acţiuni pentru tineret

Cultura, arta, sportul și activitățile pentru tineret 583 947,1

Anul 2014 Anul 2015 Abaterea

2.2 Cheltuielile publice pentru obiective și acțiuni economice

Cheltuielile publice privind cercetarea-dezvoltarea.

Anul 2014 Anul 2015 Abaterea

Agricultura, gospodăria silvică,

Anul 2014 Anul 2015 Abaterea

Servicii de stat cu destinație

Activitatea externă 270 543,80 6,29 324 129,70 6,62 53 585,9

Apărarea națională 306 902,40 7,14 363 940,00 7,43 57 037,6

Justiția 613 133,40 14,26 667 448,10 13,63 54 314,7

Jurisdicția constituțională 10 982,40 0,253 19 491,00 0,39 8 508,6

Menținerea ordinii publice și

Total - Cheltuilei pentru

2.4 Cheltuieli publice privind protecția socială

Taxa pe valoarea adăugată

Taxele vamale și taxele pentru diverse procedure vamale

În Republica Moldova, în funcţie de cotele taxelor vamale, se aplică următoarele tipuri de

Cheltuieli Suma, mii lei

Etapele procesului bugetar.

În urma efectuării practicii de specialitate în gimnaziul din satul Fundul

S-ar putea să vă placă și