Psihanaliza 

înglobează o serie de concepții dezvoltate de Sigmund Freud privind explicarea

fenomenelor psihice, bazate în primul rând pe cercetarea proceselor desfășurate în inconștient și
a relațiilor sale cu conștientul, din care rezultă procedee terapeutice aplicate în cazul
tulburărilor psihopatologice. Aceste concepții s-au extins la explicarea fenomenelor socio-
culturale.
Psihanaliza este un procedeu de cercetare a proceselor psihice cu scopul de a investiga
semnificația faptelor și reprezentărilor ce au loc în inconștient; o metodă de terapie a tulburărilor
psihice, în cadrul căreia se tinde la rezolvarea acestora prin aducerea la suprafață și clarificarea
semnificației rezistențelor, transferurilor și dorințelor ascunse ale pacienților; un sistem
complex de teorii cu privire la efectele proceselor psihice inconștiente asupra trăirilor, gândirii și
activității oamenilor. Elementele acestor teorii derivă din cercetarea proceselor psihice
și terapia stărilor psihopatologice.
Psihanaliza a fost dezvoltată de Sigmund Freud la începutul secolului al XX-lea ca teorie
generală a inconștientului. Modalitatea funcțiunii proceselor psihice au fost deduse de Freud în
special din studiul semnificației viselor, interpretate de el ca realizare imaginară a îndeplinirii
dorințelor ce derivă din aspirațiile refulate ale copilăriei. Calea recomandată pentru accesul în
înconștient este înțelegerea sensului viselor și a actelor ratate (lapsus-uri).
Psihanaliza a devenit azi extrem de familiară publicului larg (din occident) după ce o vreme
îndelungată a fost fie respinsă, fie adulată. Dar succesul din deceniul 5, de pildă, mai ales în
Europa, a înstrăinat-o, paradoxal, de esența ei. Psihanaliza s-a răspîndit pretutindeni nu numai
datorită interesului stîrnit de terapia psihanalitică. S-ar putea spune chiar că terapia a fost
eclipsată de virtuțile psihanalizei aplicate. Psihanaliza aplicată în literatură, sociologie,
antropologie și etnologie, în religie și mitologie a stârnit interesul unui public care nu avea
chemare pentru sfera clinică. În fine, psihanaliza s-a remarcat și prin mediatizarea pe căile cele
mai comune: radio, TV sau prin intermediul scenariilor filmelor de cinema. Filme celebre au
adus în prim plan psihanaliști. A exista chiar un film dedicat lui Sigmund Freud, care surprindea
anii de incertitudine ai începuturilor sale în psihanaliză.

Teoriile psihanalizei
Inconștientul
Noutatea concepțiilor lui Freud a constat în recunoașterea importanței proceselor psihice
inconștiente. Acestea se desfășoară după alte reguli decât faptele conștiente. Sub influența
inconștientului, gândiri și simțiri, care sunt legate unele de altele, se pot disocia și îndepărta,
până la atingerea unei stări conflictuale. Regulile logice, indispensabile gândirii conștiente, nu se
aplică proceselor psihice inconștiente. Prin analiza acestora, Freud a interpretat visele ca
mecanisme de protecție împotriva impulsurilor care tind să se exteriorizeze și care sunt în strânsă
legătură cu amintiri refulate ale copilăriei. În felul acesta, gânduri și impulsuri inacceptabile,
numite și conținut latent al visului, se transformă într-o trăire conștientă, care nu mai este
înțeleasă nemijlocit și care devine un "vis manifest". Cunoașterea acestor mecanisme inconștiente
permite psihanalistului să inverseze decursul procesului (transformarea visului latent în vis
manifest) și, astfel, să descopere semnificația traumei care îi stă la bază.
Teoria impulsurilor
Freud consideră că procesele conflictuale ce au loc în inconștient sunt în strânsă legătură cu
impulsuri, care își au originea în copilărie. Dacă aceste conflicte inconștiente sunt recunoscute de
pacient cu ajutorul analizei, ele pot găsi o soluție, care în psihicul imatur al unui copil nu era
posibilă.
În concepția lui Freud asupra sexualității la copii, impulsul sexual al adulților este rezultatul final
al unui proces în dezvoltare ("Libido-Entwicklung"). Începutul are loc în copilărie și comportă
mai multe faze:

 faza orală (0 - 1 an)

 faza anală (1 - 3 ani)
 faza falică (oedipală, falică) infantilă (3 - 6 ani)
 faza latentă (6 - 12 ani)
 faza genitală
Aceste 5 faze denumesc în același timp cele 5 centre ale dezvoltării impulsului sexual în prima
copilărie. Primele două faze dispar cu timpul sau se transferă în parte în sexualitatea adulților. A
fost meritul lui Freud de a fi recunoscut că omul este o ființă sexuală încă de la naștere. O
semnificație deosebită o are așa zisă fază "oedipală", în care copilul dezvoltă pentru prima dată o
legătură emoțională cu părintele de sex opus, asemănătoare atracției sexuale a adultului față de
partener (Vezi:Complexul Oedip și Electra). Copilul reacționează în același timp ca rival față de
părintele de același sex. Imaturitatea psihică complică această situație, de neînțeles la vârsta
copilăriei, ceea ce conduce la anxietate în raport cu propriile fantezii. Măsura în care copilul
poate domina aceste fantezii sau dimpotrivă este dominat de ele sub formă de teamă sau frustrații
este determinantă pentru dezvoltarea ulterioară la vârsta adultă, în special pentru relațiile cu
sexul opus. Faza latentă - stresurile, furtunile și conflictele din fazele precedente au constituit
dezvoltarea personalității. Acum copilul are nevoie de o perioadă de liniște.Principala activitate
devine școala.În această perioadă nu se manifestă mari schimbări. Faza genitală începe în
perioada pubertății.
Modelul celor trei instanțe: Sine, Eu și Supra-Eu
Acest model a fost expus de Freud în 1923: "das Es", "das Ich", "das Über-Ich". "Eul" și "Supra-
Eul" sunt instanțe cu conținut conștient sau inconștient, "Sinele" este totdeauna inconștient. În
felul acesta se rezolvă în mod elegant problema localizării instanței de cenzură a proceselor
psihice.

"Sinele" este un rezervor primitiv și neorganizat de impulsuri, izvorul emoțional al impulsurilor

și al dorințelor impulsive, locul reprezentărilor și comportărilor arhaice și al refulărilor.

"Eul" se găsește la limita între conștient și inconștient, este instanța trecerii la acțiune, a funcției
de adaptare la realitate și de investigare a realității. "Eul" derivă din "Sine" și reprezintă "Sinele"
în viața reală conștientă, cu alte cuvinte, modulează necesitățile impulsive într-o formă adaptată
la realitate.
"Supra-Eul" este instanța superioară, domeniul conștiinței, al valorilor, al idealurilor, al
preceptelor și interdicțiilor, al reprezentărilor morale.
Pentru a se apăra de impulsuri inacceptabile, "Eul" dezvoltă strategii sub forma unor mecanisme
de protecție, cum ar fi refulările (excluderea impulsurilor din percepția conștientă), proiecțiile
(atribuirea propriilor dorinți inconștiente altor persoane), adoptarea unui comportament în totală
contradicție cu puternicul impuls inconștient. Categorisirea unui impuls ca inacceptabil rezultă
de regulă în urma unor interziceri, a unor norme morale sau a unei cenzuri exercitate de "Supra-
Eu". Când exigențele "Supra-Eului" nu se îndeplinesc, persoana respectivă poate dezvolta un
sentiment de rușine sau culpabilitate.
Anxietatea Unul din fundamentele teoriei psihanalitice moderne îl constituie conceptul
de anxietate, care în anumite condiții de pericol poate declanșa un mecanism corespunzător de
apărare. Aceste situații periculoase pot fi:
teama părăsirii sau pierderii unei ființe iubite
riscul pierderii iubirii din partea partenerului
pericolul unor represalii sau pedepse
imputarea nemeritată a unei culpabilități
Simptomele și sublimările rezultate din aceste situații reprezintă totdeauna niște compromisuri,
care nu sunt altceva decât forme ale adaptării la realitate, în care forțele aflate în conflict ajung
mai mult sau mai puțin la o stare de împăcare aparentă.
Ce este nevroza?
Din cele de mai sus rezultă că nevroza reprezintă starea de refulare a unei amintiri, a unui impuls
inacceptabil, precum și simptomele ce decurg din aceste procese. "Eul" refulează fanteziile,
dar "libido"-ul legat de aceste fantezii continuă să persiste provocând tulburări somatice de
natură isterică, stări de anxietate sau fobii obsesive.

Psihanaliza ca metodă terapeutică

În general, psihanaliza presupune că experiențele grave, neprelucrate ale copilăriei sunt refulate,
pentru că altfel personalitatea imatură a copilului nu ar putea rezista acestui conflict. Niciun copil
nu poate suporta, de exemplu, că este nedorit de unul din părinți, sau chiar urît. Psihanaliza speră
să obțină o vindecare prin aducerea la suprafața conștiinței a stărilor refulate, sau cum se exprima
Freud: "Wo Es war, soll Ich werden" ("Unde era Sinele, trebuie sa fie Eul"). Trăirile refulate sunt
sustrase prelucrării la nivel conștient și nu pot fi integrate în personalitatea proprie. Acest proces
poate fi reactualizat treptat prin analiză, sub permanentă supraveghere și cu ajutorul omenesc al
terapeutului.
Metodele psihanalizei: Anamneza pacientului are loc în mod clasic, acesta fiind culcat în timp
ce psihanalistul se găsește în afara câmpului său vizual. În general, interpretarea datelor
anamnestice amănunțite și de biografie este adesea suficientă pentru a schița cadrul tulburărilor
nevrotice și forma personalității psihopatologice. Transferul ("Übertragung") unor experiențe și
relații din trecut asupra terapeutului este un moment principal al psihanalizei terapeutice. Se
poate constata un transfer pozitiv sau unul negativ, în funcție de tonalitatea trăirilor proiectate
asupra terapeutului. Din partea acestuia rezultă o reacție de contra-transfer
("Gegenübertragung"). Terapeutul a învățat în cursul propriei analize în procesul de calificare, să
facă deosebirea între simțirile și reprezentările sale proprii și cele rezultate din analiza
pacientului, pentru a nu se ajunge în mod inconștient la o stare desimbioză psihică. Asociațiile
libere produse de pacient fac posibil accesul la conținutul trăirii sale psihice, la conflictele sale
intime, și descoperă terapeutului imaginea vie a etiologiei nevrozei în cazul pacientului respectiv.
Pacientul relatează tot ce-i trece prin minte, într-un flux neîntrerupt, chiar dacă crede că lucrurile
sunt lipsite de importanță și n-au nicio legătură unele cu altele, sau chiar dacă aceasta i-ar fi
penibil și ar putea să-i provoace un sentiment de rușine. Experiența psihanalistului poate
descoperi în acest material brut multe informații asupra unor experiențe rămase ascunse. Aceasta
presupune din partea pacientului o dispoziție spre cooperare fără limite. Semnificația viselor a
reprezentat punctul de plecare al folosirii teoriei psihanalitice ca posibilitate terapeutică. Metoda
presupune experiență în interpretare și exclude orice dogmă.Interpretarea simbolurilor,
produse ale fanteziei sau în relație cu situații originare, își aduce contribuția la elucidarea
etiologiei stărilor nevrotice. Interpretarea lapsus-urilor ca substrat logic, ilustrează concepția
lui Freud asupra determinismului tuturor manifestărilor psihice. Aspecte socio-culturale Pornind
de la explicația stărilor psihopatologice, teoria psihanalitică conține și elemente
ale psihologiei generale, aleetnologiei, sociologiei, ale teoriei personalității și filosofiei culturii,
care confruntă natura umană cu mediul social în care se dezvoltă. Crearea bunurilor culturale ar
fi rezultatul transferului energiei sexuale în muncă, în procesul de sublimare. Sub influența
primului război mondial, Freud presupune existența unui impuls destructiv, căruia îi opune
dorința de viață ("Lebenstrieb"). În ultimul timp, psihanaliza s-a dovedit foarte utilă pentru
înțelegerea iraționalității fenomenelor de dezvoltare socială, deși diversele "diagnoze" nu au dus
la rezultate unitare.

Reprezentanți ai psihanalizei
Carl Gustav Jung Jung, unul din primii elevi ai lui Freud, a fundat o școală proprie, pe care a
numit-o "Psihologie analitică". Pentru Jung conceptul de "libido" are nu numai semnificația unui
impuls sexual, ci reprezintă totalitatea instinctelor și impulsurilor creative precum și forța
de motivație a omului. Ar exista, pe lângă un inconștient personal al individului, și un inconștient
colectiv al întregii umanități. Jung respinge teoria unui "Supra-Eu", pe care îl înlocuiește cu
noțiunea de Persona, care are rolul ales de a oferi individului imaginea ce și-o face asupra lumii.
Alfred Adler Adler, un alt elev al lui Freud, insistă asupra conceptului de inferioritate, care, din
momentul în care devine conștientă, conferă forță de a se lăsa depășită. În caz contrar, rezultă o
stare nevrotică cu tendință la izolare de lumea reală. Depășirea stării de inferioritate poate
conduce la dorință nestăpânită de putere și dominare.
Otto Rank Rank vedea în traumatismul suferit deja în momentul nașterii cheia explicării
nevrozelor. El acorda o importanță deosebită voinței, ca forță pozitivă în procesul de organizare
și integrare a personalității.
Alte tendințe în psihanaliză
Erich Fromm, Karen Horney și Harry Stack Sullivan au adus noi modificări în psihanaliză,
cunoscute sub denumirea de Neopsihanaliză sau Neoanaliză. Fromm pune accentul pe relațiile
dintre individ și societate, Horney lucrează în special în domeniul terapiei și deosebește două
tipuri de nevroze, nevroze de situație și nevroze caracteriale, Sullivan este de părere că elementul
principal îl reprezintă lupta cu starea anxietate, stare ce se poate atenua în urma terapiei. Ca
reprezentanți ai psihanalizei ar mai fi de menționat (în ordine alfabetică):John Bowlby,Josef
Breuer,Mario Erdheim,Sándor Ferenczi,Jacques Lacan,Daniel Lagache,Serge Leclaire, Wilhelm
Reich,Donald Winnicott,Driek Van Der Sterren, Lipot Szondi
În România, Ion Popescu-Sibiu a publicat în 1947 monografia "Psihanaliza lui Freud", în editura
"Cartea Românească". În anul 1932, teza sa de doctorat cu titlul "Doctrina lui Freud" fusese
premiată de Academia Română.

Critica psihanalizei
Încă de la apariție, psihanaliza a fost supusă deseori unor critici severe. În special din
partea psihologiei academice i s-a reproșat că, deși cele două discipline se influențează teoretic
reciproc, în asectele esențiale se depărtează una de alta, dezvoltându-se în direcții deosebite.
Freud a fost învinuit pentru faptul de a fi acordat o prea mare însemnătate rolului impulsurilor
sexuale în viața psihică ("pansexualism"). Aceasta se explică, printre altele, prin faptul că, în
timpul său, funcțiunea glandelor endocrine era insuficient cunoscută, endocrinologia se găsea la
începutul dezvoltării ei. Pe de altă parte, trebuie recunoscut că emanciparea sexuală din zilele
noastre se datorează în bună parte contribuției aduse de psihanaliză în transformarea concepțiilor
morale, în înlăturarea tabu-urilor. Filosoful Karl Popper consideră că psihanaliza nu este o știință
rezultată în urma cercetărilor, ci mai de grabă o idee sectară, un fel de credință religioasă. În
același sens, de data asta autocritic, se exprimă și psihanalistul francez Jacques Lacan, afirmând
(în 1977, într-o intervenție la universitatea din Bruxelles) că, în scurt timp, lumea nu va mai vrea
să audă de psihanaliză. Pentru Adolf Grünbaum("Kritische Betrachtungen zur
Psychoanalyse", 1991) Psihanaliza se prezintă ca un sistem închis, ca o dogmă, fără
criteriimetodologice precis definite, fapt care contravine principiilor de bază ale științei. O parte
din aceste critici se datorează în bună măsură lipsei de eficiență demonstrabilă a psihanalizei
terapeutice în comparație cu alte metode și procedee psihoterapeutice. În 1981, Paul Kline a
supus unei analize critice 600 de studii psihanalitice apărute în diverse publicații. Din acestea,
doar ca. 100 relatau rezultate pozitive în favoarea psihanalizei. Restul de 500 contraziceau în
mod evident pozițiile teoretice ale psihanalizei sau cuprindeau din punct de vedere metodologic
atât de multe lipsuri, încât nu puteau fi evaluate cu obiectivitate. În literatura post-freudiană din a
doua jumătate a secolului al XX-lea există tot mai mult tendința de a se înlocui termenul de
"inconștient" cu acela de "subconștient", ținând seama de datele neurofiziologiei moderne asupra
treptelor stării de conștiință. Astfel se știe, de exemplu, că visele nu se produc în somnul profund,
ci în timpul fazelor REM ("rapid eye movements"), în stadiul B de somn superficial. Altfel nu
am mai avea amintirea lor. Psihanaliza nu mai constituie astăzi un domeniu important al științei,
fiind într-un regres [1] și marginalizare evidente în universități și clinici. Teoriile psihanalitice au
fost practic invalidate, iar practicile clinice suferă sub aspectul dovezilor științifice riguroase. În
momentul de față există foarte multe excepții de la aspectele psihanalizei clasice, acestea făcând
subiectul unor curente contemporane, tinzându-se spre un proces al psihanalizei mai subiectiv,
mai interactiv, mai interpersonal [2].

În Dialectica eului şi inconştientului Jung descrie procesul de confruntare a eului cu

inconştientul sau mai precis cu conţinuturile inconştientului, cu imaginile arhetipale. Dintre
acestea el citează cîteva, universale: Umbra, Anima/Animus, Bătrînul înţelept şi Personalitatea
Mana.

Dar ce este arhetipul? Un dat ereditar care modelează şi transformă conştiinţa individului. Un dat
care se defineşte mai degrabă printr-o tendinţă decît prin conţinuturi specifice, imagini etc.
moştenite. O matrice care influenţează conduita umană atît în planul ideilor cît şi în cel al
moralei, eticii, conduitei în general. Jung vorbeşte despre arhetip (la început numit "imagine
primordială") ca despre acele patterns of behaviour (trăsături comportamentale înnăscute) ale
biologilor. Deci, tendinţe înnăscute care modelează conduita umană.

"Noţiunea de arhetip - scrie Jung - derivă din observaţia repetată adeseori că miturile şi poveştile
literaturii universale conţin teme bine definite care reapar pretutindeni şi întotdeauna. Întîlnim
aceleaşi teme în fanteziile, visele, ideile delirante şi iluziile indivizilor care trăiesc în zilele
noastre." Aceste imagini tematice sînt reprezentări ale arhetipurilor, au la bază un arhetip. Ele ne
impresionează, ne influenţează şi ne fascinează.

Arhetipurile nu au un conţinut determinat "decît din momentul în care devin conştiente, adică
alimentate cu materialul experienţei conştiente... Arhetipul este vid, el este un element pur
formal, nimic altceva decît o posibilitate de preformare, tendinţă de reprezentare dată a priori".

Arhetipurile corespund instinctelor care, şi ele, nu pot fi recunoscute ca atare decît din momentul
în care se manifestă în intenţie sau act.

În fine, arhetipul este psihoid (parţial psihic) dar poate căpăta şi aspecte materiale acţionînd
deopotrivă pe plan psihic şi material.

Arhetipurile sunt niste predispozitii înnăscute, ereditare. Carl Jung considera că ne

naștem cu ele și că ne pot conduce viața pentru că sunt ca niște tipare care ne
structurează imaginația, conștiința. Jung considera că oamenii nu au minți inconștiente
personale, ci impărtășim un singur Inconștient Colectiv.

“Arhetipurile creaza mituri, religii, idei filosofice care influenteaza și își pun
amprenta pe întregi națiuni și epoci”

Cum funcționează arhetipurile?

Jung a găsit aceste imagini și tiparuri arhetipale în fiecare cultură șiîin fiecare
perioadă din istoria umană. El considera ca mintea este ancorată în Inconștientul
Colectiv asa cum un copac este înrădăcinat în pământ . Venim astfel pe Pamant cu
un instinct prestabilit, cu tendinte de a juca anumite roluri (de mama, copil, erou etc)
De fapt numele arhetip vine din grecescul arkhetupon care inseamna prim model-in
sensul de a fi prima versiune folosita mai tarziu pentru a fi multiplicata.
Oare la fel si noi suntem multiplicati? Cert este ca de indata ce ne nastem suntem
modelati de parinti, mediu, societate, ni se atribuie valori si credinte, pe care le
credem proprii.Dar cate dintre ele sunt de fapt ale noastre.Ba mai mult, cate dintre ele
sunt constiente? Si ce influente vin din Inconstientul Colectiv?
Ce arhetipuri ne-am insusit? Si pe care le reprimam? Sunt intrebari ce-si pot avea
raspunsul in lista de mai jos.
Printre cele mai importante arhetipuri se gasesc urmatoarele:

Umbra- simbolizează haosul, sălbăticia, latura inconștientă a personalității noastre.

Salbaticia este un symbol foarte folosit in basme, povesti, de exemplu Hansel si
Gretel au fost ademeniti printr-o padure deasa, unde s-au ratacit. Acest simbol este
present si in Cartea Junglei, Robin Hood, dar si in Biblie, Ioan Botezatorul l-a intalnit
pe Dumnezeu “in pustie”
Ce semnificatie are defapt acest arhetip? De fapt noi il recunoastem cel mai usor in
ceilalti, adica proiectam partea intunecata a personalitatii noastre asupra celorlalti, si
astfel percepandu-I ca pe “dusmanii” nostril. Umbra aceasta este partea ascunsa
deghizata, si cel mai bine a fost exemplificat acest lucru de Batman. Umbra este deci
personificarea partii umane care o negam in noi, si o proiectam asupra celorlalti.
Scopul nostru ar fi deci sa integram si acele parti pe care ni le negam, sa le scoatem la
suprafata si sa le acceptam.Pentru ca se intampla de multe ori, ca la nivelul
subconstienutui sa avem o imagine a unui arhetip, dar comportamentul nostru este
opusul acestuia. Adica ne reprimam o dorinta, considerand ca ne facem o datorie, un
lucru moral, dar subconstienul este incarcat, si atunci apare stresul. El apare atunci
cand o parte din tine trage spre o anumita directie iar alta parte(cea inconstienta) in
directia opusa.

Anima sau animus

Un alt tipar este cel al Sufletului (Anima este aspectul feminin al sufletului, iar
Animus este partea masculina a lui) Barbatii isi intalnesc Anima, femeile Animus.
Adica avem in minte un anumit tipar ar sufletului pereche, o completare a noastra, a
ceea ce sufletul nostru are nevoie. Dar sufletul nu este feminin sau masculin. Mai
mult, Freud,Adler,Jung, cu totii considera ca noi ne nastem bisexuali,ca fetus noi nu
avem o sexualitate definita, ea se va diferentia mai tarziu cu ajutorul hormonilor, dar
cea mai mare influenta o are de fapt presiunea sociala la care suntem supusi, cu
rolulile pe care societatea ne face sa ni le asumam, apartinand unui anumit gen. Iar
asta vine inca de cand suntem bebelusi, totul depinde de culoarea in care suntem
imbracati: roz sau albastru, aceasta va dicta mare parte din viata noastra.
Asadar ca femei trebuie sa fim cat mai materne, si mai putin agresive, in timp ce
barbatii trebuie sa fie puternici,rationali si sa-si suprime cat mai mult reactiile
emotionale. Dar, riscul de a actiona dupa un tipar bine stabilit, este, considera Jung,
acela de a ne dezvolta doar jumatate din potentialul nostru.

Copilul 
Arhetipul copilului este legat de speranta si promisiune, si de noi inceputuri. El vine
ca o promisiune pentru regenerare, si ca o intarire a faptului ca Paradisul poate fi
recastigat. Nasterea lui Iisus Hristos este un arhetip foarte important , caci el uneste
Pamantul si Raiul, pe Om de Dumnezeu.

Sinele
Pentru Jung aceasta este imaginea lui despre Dumnezeu, caci sinele Uman si cel Divin
nu pot fi distinse. Totul este spirit –vantul, respiratia sunt 2 simboluri ale lui. Spiritul
coboara spre Iisus, sub forma unui porumbel, in pustie.Vocea ii marturiseste adevarata
sa natura: “Tu esti Prea Iubitul Meu Fiu” Realizarea cea mai mare a sufletului este
autocunoasterea adevarata, adica, redescoperirea adevaratului Sine, cel Divin.

Mama
Este un arhetip esential, intrucat venim pe lume cu nevoia instinctiva de a evolua intr-
un mediu din care nu poate lipsi mama sau un substitut al ei. Rolul ei nu poate fi
negat, intrucat nimeni in stadiul de infant nu poate supravietui in absenta acestei
legaturi materne. Acest arhetip este simbolizat de Mama Natura, din mitologie,de Eva,
de Fecioara Maria, sau de simboluri mai putin personale precum spiritualitatea,
biserica, poporul, padurea, oceanul. Jung considera ca cei care au dus lipsa de
prezenta mamei in viata lor, sau care nu au primit atentia necesara din partea ei, vor
cauta satisfacerea acestei nevoi materne in spiritualitate,biserica, sau construindu-si o
viata langa mare.

Persona
Reprezinta imaginea noastra publica.Semnificatia aceasta este luata din originea
cuvantului persona, care vine din latina si inseamna masca. Adica, personalitatea
noastra este o masca pe care o asezam pe fata noastra inainte de a face cunoastinta cu
cineva. Aceasta masca este atat de des folosita incat putem risca sa ne identificam cu
ea, si sa uitam cine suntem de fapt.

Eroul
Lupta impotriva fortelor răului, el de fapt reprezintă Egoul. Ne considerăm eroul,
personajul principal, intram adânc în poveste și ne identificăm cu acesta. Ajungem să
ne luptăm cu umbra-adică cu inconștientul, care ia forma dragonului sau a altor
monștri.

Tatăl
Simbolizeaza ghidul, figura autoritara,idea de legatura de sange, ale caror surse se
gasesc adanc inradacinate in Inconstientul universal.

Acestea sunt cele mai importante arhetipuri, si constituie un punct de plecare bun
pentru autoeducare,introspectie, intalnirea cu sine insusi, asa um o numeste Jung:

“Cine priveste mai intai in oglinda apei vede mai intai propria-i imagine. Cine se
indreapta spre sine insusi risca sa se intalneasca cu sine insusi. Oglinda nu
linguseste, ea il reflecta cu fidelitate pe cel care se uita in ea, acel chip pe care nu-l
aratam niciodata lumii, pentru ca il ascundem cu ajutorul persoanei – masca
noastra de actori. Oglinda insa se afla dincolo de masca si arata adevaratul chip.
Aceasta este prima proba de curaj ceruta de drumul spre interior, o proba care-i
sperie pe cei mai multi caci intalnirea cu sine insusi face parte dintre acele lucruri
neplacute pe care le evitam atata timp cat putem proiecta in exterior tot ceea ce este
negativ. Cand suntem in stare sa ne vedem propria umbra si sa suportam
cunoasterea ei, atunci abia am rezolvat o mica parte a sarcinii : am suprimat cel
putin inconstientul personal.”

Analizandu-ne sufletele este posibil sa intalnim cateva tipare comportamentale dupa

care ne ghidam fara sa putem explica acest lucru in mod rational, daca ne recunoastem
in unele arhetipuri, este probabil pentru ca ne-am nascut “programati” sa traim si sa
invatam niste lectii strans legate, tocmai de aceste simboluri aproape mitice. Orice
simboluri am gasi inradacinate in adancul nostru acestea nu trebuie sa ne sperie, si
nici nu trebuie neaparat intelese, este deajuns ca ele sa iasa la suprafata, in constientul
nostru, si acceptate.La momentul potrivit poate veni si raspunsul, explicatia la
nelamurirea noastra, dar nu trebuie sa fie un motiv de ingrijorare.Zilnic ne luptam cu
dragoni imaginari,sau nu, suntem eroii care in permanenta cautam un animus sau
anima, ne lovim de umbre,ajungand in final spre lumina. Depinde de noi sa lasam la o
parte mastile persoanei si sa facem aceasta calatorie una cat mai placuta si plina de
iubire.