Barocul

Baroc (în italiană şi portugheză Barocco, în franceză şi engleză Baroque) desemnează

simultan o perioadă în istoria europeană dar şi un curent artistic care a fost generat în Roma,
Italia, în jurul anilor 1600, migrând şi fiind relativ rapid asimilat în celelalte ţări şi culturi
europene, de unde a migrat apoi şi în cele două Americi dar şi în alte părţi ale lumii.

Noţiunea de baroc include şi un anumit stil muzical, care a apărut puţin mai târziu
decât perioada considerată baroc pentru pictură, sculptură şi arhitectură. Johann Sebastian
Bach, Antonio Vivaldi şi Georg Friedrich Handel sunt compozitorii cei mai de seamă ai
stilului muzical baroc.

Unul din elementele specifice ale muzicii barocului, aidoma artelor vizuale baroc, este
ornamentaţia bogată, exhausivă, uneori superfluă. Atunci când barocul a lăsat loc
clasicismului în artă, acest element a fost diminuat sensibil sau chiar s-a pierdut.

Nașterea operei:

Folosirea termenului baroc pentru perioada muzicală şi compozitorii care au compus

în stil baroc este de folosinţă relativ recentă, fiind propus şi folosit pentru prima dată de Curt
Sachs în 1919 în limba germană. În alte limbi, adjectivului baroc i-au trebuit decenii să se
impună. Spre exemplu, în anii 1960, încă mai existau dispute în cercurile specialiştilor dacă
muzica, aparent atât de diferită, a compozitorilor Johann Sebastian Bach, François Couperin,
Jacopo Peri şi Antonio Vivaldi ar trebui etichetată la fel, baroc.

Caracteristici ale muzicii barocului:

Sintetizarea scriiturii polifonice vocale a Renasterii (in scopul simplificarii tesutului

melodic) conduce catre aparita scriiturii omofone, pe de-o pare, si a tonalitatii functionale-
gravitationale, pe de alta parte. Astfel, muzica barocului a început prin a fi omofonică, dar a
devenit polifonică odată cu apariţia unor compozitori de talia lui Bach şi Haendel, pastrandu-
si caracteristicile tonal-functionale. De fapt, cei doi au ridicat polifonia muzicii baroce la un
nivel de complexitate, armonie şi muzicalitate nemaiîntâlnite până atunci.
 Muzica barocului permitea improvizaţii, întrucât adeseori notatia se reducea doar la
prezenta basului cifrat, ca atare, interpreţii realizau adevarate improvizatii pornind de la
reperele sugerate de aceasta scriitura. Dinamica muzicii era "terasată," în sensul că adesea
intensitatea sonoră se schimba neaşteptat. Muzica avea un tempo relativ constant, iar
tonalitatea sa era majoră (considerată a sugera veselie) sau minoră (considerată a sugera
tristeţe).

Forme muzicale ale muzicii baroc instrumentale:

o Dansuri - bourreé, menuet, hornpipe, air, allemande, courante, sarabande, gigue

o Suite de dansuri - melodii în aceeaşi cheie armonică, care sunt "împletite" împreună
o Basso Continuo - o armonie unificatoare de tip omofonic, realizat de către următoarele
instrumente: lăută, clavecin, violoncel şi contrabas. Are o melodie curgătoare de tip
soprano şi fundal solid de tip bas
o Fugă - Un instrument porneşte o melodie cu o temă şi este imitat de un altul ce cântă o
piesă polifonică. Are doar un mod, dar mai multe părţi (tema, contrasubiectul şi
expunerea)
o Preludiu - o introducere muzicală la o piesă muzicală bine structurată
o Concerto grosso - Are dinamică "terasată" pentru că acesta este tipul de melodie; un
grup restrâns cântă cu un grup mare
o Tutti - Fiecare instrument participă la acea bucată muzicală
o Sonată - Piesă în mai multe parţi cântată de unul sau două instrumente. Cele trei parţi
sunt, de obicei, repede/încet/repede
o Concerto - Piesă muzicală complexă cântată de un instrument solo şi orchestră

Compozitori:

Câteva exemple de compozitori consideraţi reprezentativi ai barocului în muzică şi câteva

opere de-ale lor considerate a fi baroc fără nici un echivoc:

 Arcangelo Corelli (1653-1713) - Concerti grossi

 Johann Sebastian Bach (1685 - 1750) - Arta fugii
 Dietrich Buxtehude (1637 – 1707)
 Georg Friedrich Händel (1685 - 1759) - Suita Muzica apelor
  Jean-Baptiste Lully (1632-1687) - Le Bourgeois gentilhomme
 Claudio Monteverdi (1567-1643)
 Henry Purcell (1659-1595) - Dido şi Aeneas
 Jean-Philippe Rameau (1683-1764)
 Domenico Scarlatti (1685 - 1757) - Sonate pentru clavecin
 Georg Philipp Telemann (1681 - 1767) - Der Tag des Gerichts (Ziua Judecăţii), 1762
 Antonio Vivaldi (1678 - 1741) - Inspiraţie armonică

Johann Sebastian Bach (născut pe 21 martie 1685, Eisenach – decedat pe 28 iulie

1750, Leipzig) a fost un compozitor german și organist din perioada barocă, considerat în
mod unanim ca unul din cei mai mari muzicieni ai lumii. Operele sale sunt apreciate pentru
profunzimea intelectuală, stăpânirea mijloacelor tehnice și expresive, pentru frumusețea
artistică.

Compozitorul s-a născut într-o familie de muzicieni profesioniști, tatăl său era
muzician de curte, având sarcina de a organiza activitatea muzicală cu caracter profan a
orașului, dar și funcția de organist al bisericii locale. La vârsta de 9 ani rămâne orfan de
ambii părinți dar continuă să studieze muzica cu ajutorul fratelui său mai mare.

La vârsta de 15 ani activează ca membru al corului din Ohrdruf, după care părăsește
orașul, îndreptându-se către Luneburg. Aici va compune pentru organistul G. Boehm și va
descoperi muzicienii francezi, germani și italieni ai secolului al XVII-lea. Compune prima sa
cantată (1704) și își creează imediat reputația unui improvizator plin de virtuozitate. Geniul
său excepțional alăturat unei intransigențe a caracterului au condus mereu la neînțelegeri atât
cu patronii săi, cât și cu autoritățile.

La 23 de ani, Bach obține postul de organist de curte și maestru de concerte la curtea

ducelui de Weimar. Din această perioadă datează celebra compoziție „Clavecinul bine
temperat”. Foarte importante sunt cele două volume din „Clavecinul bine temperat”, ce
cuprind 48 de Preludii și fugi, în toate tonalitățile treptelor gamei cromatice, constituind o
demonstrație pentru acordarea clavecinului în sistemul egal temperat.
 Bach scrie 48 de Preludii și fugi în toate tonalitățile treptelor din gama cromatică,
reprezentând o demonstrație pentru acordarea clavecinului în sistemul temperat. Aceste două
volume verifică teoretic acest sistem, dar constituie și un îndrumar pentru pianiști și
compozitori. Fugile sunt exemple de tratare liberă a schemelor formale, modele de exprimare
artistică a unui bogat conținut de trăiri și, totodată, lucrări lipsite de ornamentația încărcată și
greoaie a stilului baroc. Simplitatea severă, dinamismul dezvoltării și măiestria formei sunt
notele caracteristice ale noului stil polifonic bachian. Clavecinul nu mai era capabil să
răspundă aspirațiilor muzicii lui Bach.

În opera sa găsim numeroase corale protestante prelucrate, care au la bază melodii de

origine populară. Cantatele sale religioase, scrise pentru duminicile și sărbătorile de peste an,
variază ca număr de părți (două sau trei) și cuprind arii, coruri, corale și pagini orchestrale.
Unele arii au și forma ariei da capo. Cantatele sunt acompaniate de orgă sau orchestră, cărora
le conferă ample preludii și interludii. Bach a scris și solo cantate pentru o voce, cu
acompaniament de orgă sau orchestră.

Johann Sebastian Bach, s-a stins din viaţă pe 28 iulie 1750. Sănătatea lui Bach a fost
afectată de două operaţii nereuşite la ochi, efectuate de un medic englez.

de Bleicziffer Karina, Mateaș Alessia, Segheci Priscila, Vizental Lisa

Bibliografie

https://muzicaclasica.weebly.com/barocul-in-muzica.html?
fbclid=IwAR0wrbkprpN6an5ReMDvfnUj3k-Vsmho5sFn6fgMHnh_a88tJnwvRYbxIxU

https://muzicaclasica.weebly.com/johann-sebastian-bach.html