SUPLICIUL MARELUI MAESTRU AL CAVALERILOR TEMPLIERI,

JAQUES DE MOLAY, INTR-O PICTURA MURALA DIN BISRICA SATULUI

SISTEREA–BIHOR
Autor, REMUS BARNA

Satul CETARIU1,în limba maghiară Hegyközcsatár.

În anul 1138, apare în înregistrări cu numele Citar. În 1211 este deja menționat cu
numele Chatar (conform Anitei Rácz, profesor asociat la Universitatea din Debrecen) În Evul
Mediu, satul era locuit exclusiv de cavalerie episcopală.
Primele documente scrise se găsesc în”Historia Domus” care datează din anul 1264,
unde se atestă denumirea localității de Chetar (Cetariu). Locuitorii acestui ținut aveau obligații
doar față de Episcopul de Bihor.
De asemenea localitatea era considerată ca garnizoană de cavaleri, unde se găseau
trupele de rezervă pentru a apara Cetatea Oradiei.

Asezarea Cetariu si imprejurimile in anul 1601

La începutul anilor 1200, localitatea era proprietatea palatinului Chepán, și conform
unei scrisori de confirmare dată de către regele Andrei, pământul așezării a fost donat
Ordinului Templier,in anul 1210, prietenilor rosii2.

1
https://hu.wikipedia.org/wiki/Hegyk%C3%B6zcsat%C3%A1r
2
Documente privind istoria României. C. Transilvania. Veacul XI-XIII. Volumul 1 1075-1250= , pagina 149
 În acest context, tinând cont și de obiceiurile cavalerilor, pe moșia Chatar, s-a putut
constitui o casă templieră sau chiar o comanderie templieră, care desigur avea și o biserica.
Ulterior, așezarea va fi proprietatea episcopiei catolice a Oradiei. Conform tradiției, a
fost locuită de nobili cavaleri, supuși episcopului de Oradea. (doar templierii erau subordonati
exclusiv episcopului catolic și Papei)
În diverse diplome nobiliare începând din anul 1211, numele satului a fost Villa
Chatar, apoi între anii 1291-1294 apare cu numele Scathar, iar in 1332 apre cu numele de
Thatar și în 1335 apare ca “sacerdos de villa Thatar” Menționăm că actuala biserică reformată
din sat, este o construcție din secolul al XIII-lea.
Este posibil ca dania sa se refere si la terenuri aflate in apropierea satului Sisterea,
avand in vedere ca din secolul al XII lea, datează și biserica

Documente privind istoria României. C. Transilvania. Veacul XI-XIII. Volumul 1 1075-1250Extras

din Registrul de la Oradea, 1208-1235, documentul nr. 233
Satul ŞIŞTEREA, in limba maghiara Siter. Este un sat care in zilele noastre aparține
de comuna Cetariu. ( distanta in linie dreapta este de cirva 4 km) iar pe vremuri exista un
drum pe scurtatura.
In decursul existentei sale satul a cunoscut mai multe schimbari de nume: 1291 - 1294
vila Suhtur, Sehtu; 1332 Sacerdos de villa Sehechter; 1333 Gethus (Sethus); 1334 Gehter
(Sether); 1336 Sehter; 1421 Sehther, Sether; 1489 Seyther; 1599 Seyter; 1692, 1800 Siter;
1828 Sistyir; 1851 Siter.
In volumul “Istoria Episcopiatului din Oradea” scrisă de Bunyitay Vincze, reiese că
numele satului în trecut a fost Schechtur, schimbându-se de multe ori în Suhtur, Sehtur iar din
sec. al XVI-lea era numit Sejter, din care provine actuala denumire Siter (Șișterea).
Din documente reiese că satul actual a fost așezat pe dâmbul tătarilor, spre Sălard, sat
care în jurul anului 1242 a fost distrus complet. La sfârșitul sec. al XIII-lea inceputul secolului
al XIV lea, in punctul cel mai înalt al pădurii s-a construit o biserică care, cu unele modificări,
există și în zilele noastre și este declarată ca monument istoric. În jurul acestei biserici s-a
construit actualul sat Șișterea.
Referitor la biserica medievala, exista mai multe mituri si legende, unele legate de
cavalerii care au trait in aceste locuri si care au luptat cu turcii. Ca rezultat al cercetării
bisericii, a devenit clar că în partea medievală a clădirii au existat două faze de construcție din
secolul al XIII-lea si secolul al XIV lea. Săpăturile arheologice din timpul înlocuirii pardoselii
au identificat fundațiile unei biserici chiar mai vechi.

3
Documente privind istoria României. C. Transilvania. Veacul XI-XIII. Volumul 1 1075-125 , pag 337
 Ciboriul boltit cu cruce, care are pe fronispiciu un pocal ( sfantul graal ?) care
odinioară stătea pe o coloană de sine stătătoare în colțul de nord-vest, are aceeași vârstă ca și
biserica, chiar dn secolul al XIV-lea.

Aici cu ocazia restaurărilor, sub mai multe straturi de tencuială și var, au fost găsite
fresce de secol XIV. Intre acestea trei fresce prezintă cruci templiere în cerc, presupuse a fi
cruci de consacrare, a bisericii.(foto 3), ( crucea fericirilor) purtata si de catre Ordinul
Templier.

Scene ale torturii, pictate pe zidul bisericii din Sisterea-Bihor

Conform descrierii celor care restaureaza biserica, precum si a unor cercetatori4, in
fresce sunt prezentate si scene din viata unor sfinti sau a unui martir nenumit al credintei
restine. (foto 1)5

4
Vasile Dragut: Iconografia picturilor murale din Transilvania, Pagini de artă veche romaneascá II Bucuresti
1972. P 69, 78.
5
Bunytay Vincze . M. III. 297-99
 Asa cum i-am obisnuit pe citititorii cartilor mele, va rog permiteti-mi sa ma refer la
sentimentul de emotie care m-a cuprins cand am vazut imaginea de mai sus si totodata sa
exprim o ipoteza despre ceia ce reprezinta scenele din fresca.
Mentionez ca parerea mea nu vine in contradictie cu cele descriese in sursele oficiale6
ci dimpotriva incearca sa clarifice argumentat, al cui martiriu se afla reprezentat in aceasta
fresca.
Prin urmare „totul depinde de ceea ce e important pentru tine. Ascute-ti simturile
pentru lucrurile importante din viata ta!”
In fresca, de fapt, sunt reprezentate doua scene ale patimilor unui martir( nimeni nu
mentioneaza numele acestuia), asa cum se face cu figurile pictate pe alte fresce din biserica,
dar presupunem ca amintirea acestuia era inca vie in in secolul al XIV lea, cand a fost facuta,
datata aceasta fresca.
Din analiza descompusa a frescei, plecand din partea dreapta spre stanga, in sensul in
care curge timpul, se observa un turn, asemănător celui al catedralei Notre Dame. Se vede un
mod de tortura obisnuita in evul mediu, tragerea pe roata, a unui bărbat care are jurul capului
are o aura de sfânt crestin. Tortura prin tragere pe roata, a fost folosita si pentru a smulge
marturii mincinoase de la templieri, in timpul procesului impotriva acestora. Tortura, este
realizata de catre doua persoane ce poarta îmbrăcăminte călugăresca.
Procesiunea torturii este condusa de către o persoana care poarta în mana dreapta un
însemn al heraldicii regalității franceze, respectiv, Fleur de lys, care este un simbol heraldic
al regalității, provenit din tradiția monarhică franceză, larg răspândit, ce amintește de forma
florii de crin.

6
 În spatele acestuia se afla alți slujitori care asista la supliciu.
În al doilea plan al tabloului, vedem din nou acelasi turn, care denota faptul ca ambele
actiuni se petrec in aceiasi locatie. In acel loc are loc arderea pe rug, a aceluiași personaj
prezentat si în prima imagine. Se poate observa un rug format din bucati de lemn care ard, un
dispozitiv de sustinere si rotire pe care se afla acelasi barbat ca in imaginea ce prezinta tortura
fizica prin tragere pe roata. Acesta este atarnat pe o bucata de lemn rotund cu are mainile
libere desfacute, in semn de predare, este cu capul in jos si in jurul capului, are aceiasi aureola
atribuita sfiintilor martiri ai lui Dumnezeu. De asemenea in partea de sus a picturii murale din
biserica, se presupune ca ar fi o mână care iese din nori si binecuvanteaza persoana supusa
martiriului prin ardere pe rug. In partea stanga se observa același personaj presupus
conducător, care poarta același însemn al regalității francize, Fleur de lys.

În descrierea oficiala, a acestei fresce se precizează ca ar fi vorba despre

……………………………..
 Text pus la dispozitia vizitatorilor bisericii din Sisterea
Pentru a putea concluziona asupra acestui subiect, trebuie sa coroboram datele si
informatiile prezentatecu urmatoarele legende:
- faptul ca in anul 1210, pamanturi din zona au fost date de catre comitele Csepan,
Cavalerilor Templieri.
- existenta unor legendelor legate de bataliile duse de cavalerii medievali, cu turcii,
de exemplu batala de pe dealul Moartea Turcului, aflat in apropiere.
- povestirile referitoare la existenta unui tunel, care pleaca de la biserica cu directia
spre cetatea Bihariei.
Faptul ca fresca a fost realizata in seclul al XIV lea, de catre un Pictor, anonim, pana
in present,
- Nu este precizat mumele personajului care suporta martiriul de tortura si apoi de
ardere pe rug.
Tinand cont de aceste argumente apreciez ca probabil in fresca, este vorba despre
martiriul ultimului Mare Maestru al Cavalerilor Templieri, aparator pana la capat al
crestinismului Jaques de Molay.
Torturat ani de zile, ars pe rug in 1314,din dispozitia regelui Frantei, Filip cel Frumos,
dupa ce acesta a cazut in relaps si nu a recunoscut marturiile smulse sub tortura de catre
inchizitori. Prin urmare Jques de Molay, in fata supliciului suprem, arderea pe rug, a reafirmat
credinta ferma a lui si a Cavalerilor Templieri, in Dumnezeu si in crestinism.
Batranii din sat, au povestit nepotilor, si au pastrat in memoria colectiva, povestiri
despre un tunel, care ar porni din zona bisericii si care ar fi orientat catre cetatea de la
Biharia.
Se povesteste ca intre satul Sisterea si Biharia, in vremuri de mult uitate, exista un
drum mai scurt, peste campuri, care era mai drept, si care pe anumite portiuni urma traseul
acestiui tunel, care inca din acea perioada era surpat. Intrarea in tunel, dinspre biserica, ar fi
vizibila si astazi, mai ales in perioadele fara vegetatie.
De remarcat faptul ca inca din secolul al X lea, Menumorut avea cetatea de scaun la
Biharia, o cetate de pământ şi piatră bine păstrată până în zilele noastre.
O alta legenda se refera la existenta unui loc numit “Dâmbul Tătarilor” sau “Dambul
Mortii Turcului” spre Sălard, loc in care cavalerii cu cruce, au luptat cu ostile turcesti, pe care
le-au invins. Conform mitului si legendelor, așezarea exista deja înainte de invazia tătară, doar
ca nu în locul unde se afla astazi. Locația anterioara a fost pe dealul numit “Tatárdombnak”,
dealul Tatarilor, pana dupa invazia tătarilor din 1241. Dupa luptele date de catre cavaleri cu
hoardele tătare, locuitorii supraviețuitori ai satului au ars vechiul sat si sau refugiat în pădurea
de pe vârful dealului unde se afla o capelă, ale cărei ruine erau din secolul al XIII. In timpul
asediului tatarasc sau adapostit intr-un tunel sapat cu intrarea in apropierea capelei( bisericii).
 De altfel in cartea lui Rogerius,7 “Carmen Miserabile” sau Cantecul de jale, in
capitolul “Cum a fost pacalit de tatari episcopul de Oradia” se face referire la luptele purtate
in vaile, dealurile si padurile din zona satelor limitrofe Oradiei.

7
Traducere română de Gh. Popa-Lisseanu (ed.), În Izvoarele Istoriei Românilor. V. , as Rogerius, Carmen
miserabile / Cântecul de jale , București, 1935; p 76.