Pace în familie, pace în lume

 Se spune că acasă e locul în care inima se simte în siguranţă. Probabil că acesta este

motivul pentru care persoanele pe care le găseşti stând mereu cu inima şi cu braţele deschise
pentru tinele numeşti familie. O familie nu e întreagă dacă ea nu transmite iubire, armonie şi
pace celor din jur.
Te naşti din iubire şi traieşti iubind. Înveţi să accepţi orice greutate cu calm şi cu răbdare.Înveţi
să ajuţi,să speri şi să zâmbeşti. Înveţi să dăruieşti ceva lumii acesteia în care eşti călător şi
muritor. Să laşi o urmă, o mireasmă sau un mesaj, ce poate că lumea în graba ei îl va citi cândva
şi astfel să iei parte la schimbarea necesară acestei lumi.Pacea pe care o găseşti acasă e pacea pe
care, personal cred, că nu o găseşti în niciun alt loc. O pace care
n u a d u c e c u e a d o a r   sentimentul de linişte, ci şi de protecţie, iubire, armonie şi
acceptarea a ceea ce eşti.C â n d v o r b i m d e s p r e p a c e a î n l u m e , î n g e n e r a l , a v e m
t e n d i n ţ a d e a n e g â n d i l a l i p s a războiului, la încetarea oricărei crime financiare,
a problemelor materiale, discriminârii sau a foametei. Aşa cum afirmă unii poeţi aceasta
este mai degrabă prezenţa dragostei. Trăind în acest loc destinat nouă, pământenilor, să îl folosim
nu am putut trece cu vederea această lipsă a păcii.Această nepăsare faţă de tot ceea ce se petrece
în jurul nostru, pe care o transmitem prin vorbele şi faptele noastre,oamenilor pe care îi întâlnim.
Si, mai mult decât această durere pe care o simt atunci când văd inimi, care nu se înmoaie
la nicio cruzime, la care nu pot interveni, mă doare faptul că oamenii care vor să
schimbe ceva sunt din ce în ce mai puţini şi mai greu de găsit.Tind să cred că suntem fiinţe care
ne rezumăm doar la traiul nostru cotidian.Dar faptul că t u a i o p â i n e p e m a s ă n u î ţ i
g a r a n t e a z ă n i m e n i f a p t u l c ă c e l d e l â n g ă t i n e a r e . D a r f a p t u l c ă întotdeauna ai
găsit un loc cald şi un braţ care ţi-a fost întins nu înseamnă că nu sunt oameni care tânjesc dupa
astfel de lucruri. Strigătele de disperare ale celor ce se află în nevoie sunt sufficient de mari
pentru a le auzi, dar de multe ori uităm sau nu avem timp să ascultăm.Am învăţat că
ajutorul nu vine întotdeauna atunci când ai nevoie şi mi-am dat seama că, dacă nu e în momentul
de durere, atunci la ce folos.Trecem fără să fim conştienţi pe lîngă cei ce suferă, ne gândindune
deloc la ceea ce am putea face sau cu ce i-am putea ajuta.Având pace în familie, ai pace în inimă
şi astfel poţi dărui lumii ceea ce are nevoie.
Nu putem convieţui fără a fi armonie între noi.Fără a ne considera egali, aşa cum ne-a creeat
Dumnezeu.Fără a conştientiza că lumea are nevoie de cei care pot înfaptui ceva şi nu de cei
care pot afirma foarte convingător de ce au stat degeaba.Nu te poţi simţi împlinit atunci când ştii
că puteai face bine şi totuşi nu l-ai facut. Când ai aflat că e prea târziu pentru a mai schimba ceva
începi să conştientizezi.Dar nu e târziu pentru remuşcări aşa că, acum e timpul ca fiecare dintre
noi să nu mai aştepte pe cel de lângă el să acţioneze, ci să facem tot ceea ce ne stă
în putinţă să transformăm lumea din acest teatru cu maşti de fericire în oameni adevăraţi care
zâmbesc şi care după mult timp de descurajare şi nelinişte sufletească şi nu numai au găsit un
motiv în a trăi şi îşi pot readuce aminte de frumuseţea vieţii acesteia scurte pe care o avem.