Mihai Viteazul

Domnia lui Mihai Viteazul (1593-1601)

Fiu al domnitorului muntean Pătrașcu cel Bun, Mihai Viteazul va ajunge domn al Țării
Românești din anul 1593. Deși nu se cunosc foarte multe aspecte ale copilăriei și tinereții sale,
este cunoscută rapida sa ascensiune politică de la ban de Mehedinți la mare ban al Craiovei. Din
septembrie 1593, cu sprijinul boierimii muntene, al patriarhului Constantinopolului, dar şi al
otomanilor, devine voievod al Munteniei.
Ascensiunea politică

La sfârşitul anului 1588 devine stolnic al curţii lui Mihnea Turcitul, iar în 1593 ban al Craiovei în
timpul domniei lui Alexandru cel Rău. În septembrie 1593, cu ajutorul patriarhului
Constantinopolului, dar şi al otomanilor după ce a plătit o sumă record de 1,5 milioane de
galben a devenit voievod al Ţării Româneşti, efectiv de pe 11 octombrie.

Aderă la „Liga Sfântă” creştină, constituită din iniţiativa Papei Clement al VIII-lea, din care iniţial
făceau parte Sfântul Imperiu Romano-German, Statul Papal, Spania, Austria, Ferrara, Mantova
şi Toscana (Anglia şi Polonia au manifestat rezerve faţă de politica de cruciadă a papalităţii).
Ulterior aderă şi Transilvania, considerată factor decisiv în atragerea în alianţă a celorlalte două
state româneşti, Moldova şi Ţara Românească. Aron Vodă, domnulMoldovei semnează un
tratat cu împăratul habsburgic la 16 septembrie 1594, oferind astfel un motiv în plus lui Mihai
Viteazul să decidă, cu acordul boierilor, intrarea în alianţa antiotomană.

Unirea de la 1600
Conturarea mitului Mihai Viteazul ilustrează mai bine ca oricare alt model istoric mutaţiile
petrecute în conştiinţa românească. Domnitorul care a reuşit să stăpînească pentru scurt timp,
la 1599-1600, cele trei ţări reunite, trei veacuri mai târziu, în România modernă, începe a fi
receptat ca unificator abia spre mijlocul secolului al XIX-lea. O asemenea interpretare lipseşte
cu desăvîrşire în istoriografia cronicărească a veacului al XVII-lea şi chiar mai târziu, spre 1800,
la Şcoala Ardeleană".[15]

Domnia lui Ieremia Movilă, devotat polonezilor, însemnase practic îndepărtarea Moldovei de
Sfânta Alianţă. În Transilvania,Sigismund renunţa la tron în favoarea vărului său, Andrei Bathory
(de asemenea înclinat către politica polonă).

În iulie 1599 Mihai Viteazul a trimis o solie la Praga pentru a cere încuviinţarea împăratului
Rudolf al II-lea pentru punerea în practică a iniţiativei sale[care?]. Primind un răspuns favorabil,
la sfârşitul aceluiaşi an, intră în Transilvania prin pasul Buzău cu o armată formată din români, şi
mercenari de diferite etnii: unguri şi secui din Ardeal, polonezi, sârbi etc.[16] După victoria
asupra lui Andrei Bathory (Bătălia de la Şelimbăr, 18/28 octombrie 1599) îşi face intrarea
triumfătoare la Alba Iulia pe 1 noiembrie 1599 primind cheile fortăreţei de la episcopul
Demetrius Napragy. Chiar dacă a fost recunoscut de Dietă doar ca guvernator imperial, Mihai a
fost conducătorul de facto al Transilvaniei.

La 1 mai Mihai îşi aşeză tabăra la Preşmăr. Acolo făcu cunoscut ostaşilor săi că vor trece Carpaţii
pentru a-l alunga pe Ieremia Movilă de pe tronul Moldovei. La 6 mai Mihai în fruntea oastei sale
trece munţii, dar nu pe drumul obişnuit, unde ştia că îl aşteaptă duşmanul, ci urcându-se pe
munţii cei mai grei. În acea vreme armata sa a avut mult de suferit, mai cu seamă din lipsa
proviziilor care nu se găseau nici acolo şi nici în părţile Moldovei, care au fost pustiite de
Ieremia Movilă. Caii nu au avut păşune iar ostaşii au fost siliţi să mănânce foi din copaci.[17]

Mihai îl învinge pe Ieremia Movilă la Bacău, şi realizează astfel, prima unire a ţărilor române.
Titulatura folosită de voievod (într-un document din 6 iulie 1600) era: "Domn al Ţării Româneşti
şi Ardealului şi a toată ţara Moldovei".

Sfârşitul domniei
Contextul internaţional a fost nefavorabil lui Mihai. Puterile vecine vedeau în ambiţiile sale
politice o contradicţie cu interesele proprii de dominanţă. Habsburgii îşi vedeau ameninţate
planurile de menţinere a Transilvaniei în sfera lor de influenţă, Polonia nu dorea pierderea
controlului asupraMoldovei, iar Imperiul Otoman nu accepta ideea renunţării la Ţara
Românească. Mai mult chiar, uniunea personală a lui Mihai reprezenta o formulă puternică,
capabilă să schimbe raportul de forţe din regiune. Existau însă şi conflicte interne, cauzate de
insubordonarea nobililor maghiari dinTransilvania care nu acceptau măsurile impuse de noul
domn. De asemenea, saşii au rămas ostili lui Mihai, în urma jafurilor întreprinse de armatele
sale în oraşele şi satele lor (Ghimbav, Codlea,Merghindeal, Cincu, Şura Mică, Cristian, Câlnic
etc.). Mihai nu reuşeste să înfrângă revolta nobililormaghiari transilvăneni, sprijiniţi de
generalul Basta la (Mirăslău 18/28 septembrie 1600) şi astfel pierde Ardealul. În scurt
timpMoldova va reintra în posesia Movileştilor aserviţi intereselor polone. Mihai încearcă să
reziste atacului polon asupra Ţării Româneşti, însă şi pe acest tron se va urca un membru al
familiei Movileştilor, Simion.

Moartea lui Mihai Viteazul

Forţat să ia calea pribegiei, Mihai cere sprijinul împăratului Rudolf al II-lea, care, în contextul
reînscăunarii lui Sigismund Bathory pe tronul Transilvaniei, acceptă să-l susţină pe român.
Împreună cu generalul Basta, Mihai porneşte campania de recucerire a teritoriilor româneşti.
Prin victoria de la Guruslău (3 august 1601), voievodul valah îl îndepărtează pe Bathory
dinTransilvania. Continuă prin a recupera Ţara Românească gonindu-l pe Simion Movilă de pe
tron. În aceste condiţii, se întrezăreau perspectivele unei noi uniri româneşti, perspectivă ce nu
convenea împăratului habsburgic, Rudolf al II-lea. Din ordinul său se pune la cale înlăturarea
fizică a domnitorului român, şi la 19 august 1601, la 3 km sud de Turda[19], Mihai Viteazul este
ucis de generalul Gheorghe Basta (vezi Mormântul lui Mihai Viteazul). Capul său este luat de
unul dintre căpitanii domnitorului şi înmormântat de Radu Buzescu la Mănăstirea Dealu, lângă
Târgovişte. Pe lespedea sa de piatră de la Mănăstirea Dealu stă scris:"Aici zace cinstitul şi
răposatul capu al creştinului Mihail, Marele Voievod, ce a fost domn al Ţării Româneşti şi
Ardealului şi Moldovei."