Sunteți pe pagina 1din 29

MECANISMELE INTERNAŢIONALE ÎMPOTRIVA

CORUPŢIEI
2.1. Mecanismele globale
2.1.1.Organizaţia Naţiunilor Unite
2.1.1.1. Iniţiativele incipiente ale ONU în lupta împotriva corupţiei
2.1.1.2. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate transnaţionale
2.1.1.2.1 Prevederile Convenţiei în domeniul luptei împotriva corupţiei
2.1.1.2.2. Mecanismul de monitorizare a implementării Convenţiei ONU împotriva
crimei organizate transnaţionale - Conferinţa statelor părţi
2.1.1.2.3. Stadiul implementării prevederilor privind combaterea corupţiei din
Convenţia ONU împotriva crimei organizate transnaţionale
2.1.1.3. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei
2.1.1.3.1. Prezentarea principalelor prevederi ale Convenţiei ONU împotriva corupţiei
2.1.1.3.2. Evaluarea eficienţei prevederilor Convenţiei ONU împotriva Corupţiei
2.1.1.3.3. Mecanismul de monitorizare a Convenţiei - Conferinţa Statelor Părţi
2.1.1.3.4 Stadiul implementării Convenţiei ONU împotriva corupţiei
2.1.1.4. Biroul Naţiunilor Unite pentru Criminalitate şi Droguri (UNODC)
2.1.1.5. Banca Mondială
2.1.1.5.1. Prezentare generală
2.1.1.5.2. Iniţiativele Băncii Mondiale în lupta împotriva corupţiei
2.1.1.5.3. Activitatea Institutului Băncii Mondiale
2.1.1.5.4. Strategia Băncii Mondiale privind Guvernarea şi Anticorupţia
2.1.1.5.5. Implicarea Băncii Mondiale în combaterea corupţiei la nivelul băncilor
multilaterale de dezvoltare
2.1.1.6. Fondul Monetar Internaţional
2.1.1.6.1 Prezentarea Fondului Monetar Internaţional
2.1.1.6.2. Implicarea Fondului Monetar Internaţional în lupta împotriva corupţiei
2.1.1.7. Global Compact
2.1.1.7.1. Prezentare generală a Global Compact
2.1.1.7.2. Comunicarea privind progresele – instrumentul de monitorizare al Global
Compact
2.1.1.7.2.1. Procesul de raportare
2.1.1.7.2.2. Implementarea principiului Global Compact privind combaterea
corupţiei
2.1.1.8. Grupul internaţional de coordonare a luptei împotriva corupţiei (IGAC)
2.1.2. Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
2.1.2.1. Prezentare Generală a Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
2.1.2.2. Primele Recomandări ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică
privind combaterea corupţiei
2.1.2.3 Convenţia OCDE privind combaterea mituirii oficialilor publici străini în
tranzacţiile comerciale internaţionale
2.1.2.3.1 Principalele prevederi ale Convenţiei privind combaterea mituirii oficialilor
publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale

1
2.1.2.3.2. Evaluarea eficienţei Convenţiei privind combaterea mituirii oficialilor publici
străini în tranzacţiile comerciale internaţionale
2.1.2.3.3. Procesul de monitorizare al Convenţiei privind combaterea mituirii oficialilor
publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale
2.1.2.3.4. Analiza stadiului implementării Convenţiei privind combaterea mituirii
oficialilor publici străini în tranzacţiile comerciale internaţionale
2.1.2.3.5. Demersuri ce ar trebui întreprinse pentru asigurarea unei implementări mai
eficiente a Convenţiei privind combaterea mituirii oficialilor publici străini în
tranzacţiile comerciale internaţionale
2.1.2.4. Recomandarea pentru continuarea combaterii mituirii funcţionarilor publici străini
2.1.2.5. Grupul de Lucru al OCDE privind Creditele şi Garanţiile de Credit la Export
(GCE)
2.1.3. Forumul Global de Luptă împotriva Corupţiei
2.2. Mecanismele regionale
2.2.1 Organizaţia Statelor Americane
2.2.1.1. Aspecte generale privind Organizaţia Statelor Americane
2.2.1.2. Convenţia Interamericană împotriva Corupţiei
2.2.1.2.1. Prezentarea principalelor prevederi ale Convenţiei Inter-Americane împotriva
corupţiei
2.2.1.2.2. Comitetul de experţi al mecanismului de monitorizare privind punerea în aplicare a
Convenţiei Inter-Americane împotriva corupţiei – MESICIC
2.2.1.2.3. Evaluarea eficienţei Convenţiei Inter-Americane împotriva corupţiei
2.2.1.2.4. Evaluarea stadiului implementării Convenţiei interamericane împotriva corupţiei
2.2.2. Uniunea Africană
2.2.2.1 Consideraţii generale privind Uniunea Africană
2.2.2.2. Convenţia Uniunii Africane de Prevenire şi Combatere a Corupţiei
2.2.2.2.1. Prezentarea generală a Convenţiei Uniunii Africane de prevenire şi combatere a
corupţiei
2.2.2.2.2. Mecanismul de monitorizare a Convenţiei Uniunii Africane de prevenire şi
combatere a corupţiei
2.2.2.2.3. Evaluarea eficienţei Convenţiei Uniunii Africane de prevenire şi combatere a
corupţiei
2.2.2.2.4. Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii
2.2.3. Comunitatea de Dezvoltare Sud - Africană – SADC
2.2.3.1. Consideraţii generale privind Comunitatea de Dezvoltare Sud - Africană – SADC
2.2.3.2. Protocolul Comunităţii de Dezvoltare Sud – Africană împotriva Corupţiei
2.2.4. Comunitatea Economică a Statelor Vest - Africane (ECOWAS)
2.2.4.1 Protocolul ECOWAS privind lupta împotriva corupţiei
2.2.5. Iniţiativa Anticorupţie pentru Asia-Pacific
2.2.5.1. Înfiinţare şi structură organizatorică
2.2.5.2. Planul de acţiune al Iniţiativei Anticorupţie pentru Asia-Pacific
2.2.5.2.1. Prevederile Planului de Acţiune al Iniţiativei Anticorupţie pentru Asia-Pacific
2.2.5.2.2. Demersurile întreprinse de Iniţiativa Anticorupţie pentru Asia-Pacific în vederea
implementării Planului de acţiune
2.2.5.2.3. Evaluarea implementării Planului de Acţiune al Iniţiativei Anticorupţie pentru Asia-
Pacific

2
2.2.5.2.4. Evaluarea eficienţei Iniţiativei Anticorupţie pentru Asia-Pacific
2.2.5.3. Posibile direcţii de dezvoltare a Iniţiativei Anticorupţie pentru Asia-Pacific
2.2.6. Reţeaua Anticorupţie pentru Europa de Est şi Asia Centrală
2.2.6.1. Prezentarea Reţelei Anticorupţie pentru Europa de Est şi Asia Centrală
2.2.6.2. Planul de acţiune Anti-Coruptie de la Istanbul
2.2.6.2.1. Prezentarea Planului de acţiune Anti-Coruptie de la Istanbul
2.2.6.2.2. Procesul de monitorizare a implementării Planului de acţiune de la Istanbul
2.2.6.2.3. Stadiul implementării Planului de acţiune la Istanbul
2.2.6.2.4. Evaluarea impactului Planului de acţiune de la Istanbul
2.2.7. Consiliul Europei
2.2.7.1 Prezentarea generală a Consiliului Europei
2.2.7.2. Primele iniţiative ale Consiliului Europei în lupta împotriva corupţiei
2.2.7.3. Cele 20 de principii directoare în lupta împotriva corupţiei adoptate de Comitetul de
Miniştri al Consiliului Europei
2.2.7.4. Recomandarea privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici
2.2.7.5. Recomandarea Consiliului de Miniştri a Consiliului Europei privind normele comune
împotriva corupţiei în finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale
2.2.7.6. Convenţia Civilă privind Corupţia a Consiliului Europei
2.2.7.6.1. Prevederile Convenţiei Civile privind Corupţia
2.2.7.6.2. Evaluarea Convenţiei Civile privind Corupţia
2.2.7.7. Convenţia Penală privind Corupţia a Consiliului Europei
2.2.7.8. GRECO - Grupul de State împotriva Corupţiei
2.2.7.8.1. Funcţiile şi organizarea GRECO
2.2.7.8.2. Procesul de monitorizare al GRECO
2.2.8. Uniunea Europeană
2.2.8.1. Consideraţii generale legate de Uniunea Europeană
2.2.8.2. Politica Uniunii Europene împotriva corupţiei
2.2.8.2.1. Principalele linii directoare dezvoltate de Uniunea Europeană în domeniul
anticorupţie
2.2.8.2.2. Cadrul normativ pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene
2.2.8.2.2.1. Convenţia pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene
2.2.8.2.2.2. Primul Protocol la Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene
2.2.8.2.2.3. Al doilea Protocol la Convenţia pentru Protecţia intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene
2.2.8.2.2.4. Stadiul implementării instrumentelor privind protecţia intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene
2.2.8.2.3. Convenţia cu privire la lupta împotriva corupţiei în care sunt implicaţi oficiali ai
Comunităţilor Europene sau oficiali ai statelor membre UE
2.2.8.2.4. Decizia cadru nr. 2003/568/JAI a Consiliul Uniunii Europene referitoare la
combaterea corupţiei în sectorul privat
2.2.8.3. Reţeaua Europeană a punctelor de contact anticorupţie
2.2.8.4. Oficiul European de Luptă Antifraudă - OLAF
2.2.9. Iniţiativa Regională Anticorupţie – RAI
2.3. Mecanisme de cooperare tehnica sau specializate
2.3.1 Iniţiativa pentru Transparenţă în Industriile Extractive (EITI)

3
2.3.1.1. Apariţia şi organizarea Iniţiativei pentru Transparenţă în Industriile Extractive
2.3.1.2. Scopul şi obiectivele Iniţiativei pentru Transparenţă în Industriile Extractive
2.3.1.3. Principiile promovate de Iniţiativa pentru Transparenţă în Industriile Extractive
2.3.1.4. Procedura dobândirii statului de membru al EITI
2.3.1.5. Stadiul implementării principiilor şi criteriilor EITI
2.3.2. Interpol – Grupul de experţi Interpol împotriva corupţiei
2.3.2.1. Prezentare generală Interpol
2.3.2.2. Grupul de experţi Interpol pentru corupţie (IGEC)
2.3.3. Asociaţia Internaţională a Autorităţilor Anticorupţie (IAACA)
2.3.4. Organizaţia Parteneri Europeni împotriva Corupţiei (EPAC)
2.4. Mecanismele Internaţionale Non-Guvernamentale şi Parlamentare
2.4.1. Transparency International (TI)
2.4.1.1 Prezentare generală a Transparency International
2.4.1.2. Indicele de Percepţie asupra Corupţiei (IPC)
2.4.1.3. Barometrul global al corupţiei
2.4.1.4. Indicele Plătitorilor de Mită
2.4.2. Parteneriatul pentru Fondul de Transparenţă (PTF)
2.4.3.TIRI
2.4.4. Parteneriatul Bugetar Internaţional
2.4.5. Portalul Anticorupţie pentru Afaceri
2.4.6. Organizaţia Globală a Parlamentarilor împotriva Corupţiei
2.4.6.1. Prezentare generală a organizaţiei
2.4.6.2. Rolul diviziilor regionale şi naţionale ale GOPAC
2.4.6.3. Impactul activităţii Diviziilor regionale şi naţionale ale GOPAC
2.4.6.4. Grupurile operative ale GOPAC

4
2.1.1.Organizaţia Naţiunilor Unite

Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) este organizaţia mondială care are drept scop
facilitarea cooperării în domeniul dreptului internaţional, securităţii internaţionale, dezvoltării
economice, progresului social, drepturilor omului şi realizării păcii mondiale. Paginile 68-121.

2.1.1.1. Iniţiativele incipiente ale ONU în lupta împotriva corupţiei

Primele documente emise de ONU cu un impact deosebit în combaterea corupţiei, la


sfârşitul secolului XX şi începutul celui de-al XXI-lea secol sunt următoarele:
- Codul de conduită pentru responsabilii cu aplicarea legilor (17 decembrie 1979);
- Declaraţia O.N.U. împotriva corupţiei şi a mitei în tranzacţiile comerciale internaţionale
(16 decembrie 1996);
- Declaraţia O.N.U. privind criminalitatea şi securitatea publică (12 decembrie 1996);
Declaraţia de la Viena privind justiţia şi criminalitatea: întâlnirea privind provocările
secolului XXI (4 decembrie 2000). Paginile 69-71.

2.1.1.2. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii organizate transnaţionale

Convenţia Naţiunilor Unite împotriva criminalităţii transnaţionale organizate, chiar dacă


este destinată în principal luptei împotriva crimei organizate, include mai multe dispoziţii
referitoare la fenomenul corupţiei. Convenţia este completată de trei protocoale, care vizează domenii
specifice şi manifestări ale crimei organizate.
Convenţia prevede incriminarea corupţiei funcţionarilor publici şi adoptarea de măsuri
care ar putea fi necesare pentru a pedepsi o persoană pentru participarea în calitate de complice
la o astfel de infracţiune. Se are în vedere şi răspunderea persoanelor juridice pentru coruperea
funcţionarilor publici, dispunerea de măsuri pentru a preveni, detecta şi pedepsi corupţia
funcţionarilor publici, precum şi promovarea conceptului de "integritate" publică. Un punct
important este asigurarea independenţei adecvate pentru autorităţile competente în prevenirea,
detectarea şi sancţionarea corupţiei funcţionarilor publici. În plus, Convenţia pentru combaterea
crimei organizate prevede, deasemenea baza generală legală de a efectua investigaţii în comun,
cooperarea în procedurile speciale de investigaţie, cum ar fi supravegherea electronică şi
cooperarea agenţiilor de aplicare a legii.
Conferinţa părţilor la Convenţia ONU împotriva crimei organizate la nivel
transnaţional şi a protocoalelor la aceasta a fost înfiinţată pentru îmbunătăţirea capacităţii
statelor părţi de combatere a crimei organizate transnaţionale şi de promovare şi analiză a
implementării convenţiei. Conferinţa stabileşte mecanismele de realizare a obiectivelor,
analizează periodic implementarea convenţiei şi face recomandări de ameliorare a acesteia. După
examinarea rapoartelor analitice privind implementarea Convenţiei şi a protocoalelor la aceasta,
cu reflectarea informaţiilor primite prin chestionare, Conferinţa a remarcat că unele părţi au
răspuns că nu îndeplinesc prevederile obligatorii ale Convenţie sau protocoalelor la aceasta. Cu
5
146 state părţi şi 4 instrumente care fac obiectul chestionarelor, sarcina de identificare a
discrepanţelor în implementarea prevederilor individuale şi abordarea fiecărui stat în privinţa
acestor discrepanţe necesită foarte mult timp. În acest context, o analiză sistematică şi
cuprinzătoare a implementării Convenţiei este esenţială pentru ca aceasta să stabilească o bază de
măsurare a impactului viitor al asistenţei tehnice şi să evalueze tendinţele în combaterea crimei
organizate şi corupţiei pe o perioadă mai lungă de timp.
În ceea ce priveşte stadiul implementării prevederilor legate de prevenirea şi combaterea
corupţiei reliefate în Raportul Secretariatului cu privire la punerea în aplicare a Convenţiei
Naţiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaţionale din anul 2005, putem constata că
nivelul de punere în aplicare a Convenţiei este relativ ridicat, cu rezerva că acesta se bazează
exclusiv pe pe informaţiile primite de la statele părţi. Un al doilea raport publicat în 2006
reprezentând o versiune actualizată a celui din 2005 s-a bazat în special pe măsurile legate de
combaterea spălării banilor, prevenirea şi investigarea criminalităţii organizate transnaţionale,
protecţia martorilor şi a victimelor. Concluziile acestor rapoarte rămân totuşi discutabile până la
finalizarea punerii în aplicare a noii proceduri care permite verificarea prin vizitele în fiecare
ţară a implementării informaţiilor cuprinse în rapoarte şi chestionare. Paginile 71-83.

2.1.1.3. Convenţia Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei

Textul Convenţiei ONU împotriva corupţiei (UNCAC) împotriva corupţiei a fost negociat
şi a fost adoptat de către Adunarea Generală prin Rezoluţia nr. 58/4 din 31 octombrie 2003. În
acest moment, 140 de state membre şi organizaţii de integrare economică regională au semnat
Convenţia, iar dintre acestea 108 au ratificat-o.
Aceasta reprezintă un consens internaţional cu privire la ceea ce membrii ar trebui să facă
în domeniul prevenirii şi incriminării corupţiei, precum şi în ceea ce priveşte cooperarea
internaţională şi recuperarea bunurilor infracţiunii. Se recunoaşte caracterul comun şi
complexitatea problemei de către toate naţiunile şi responsabilităţile împărtăşite în cazul
activităţilor de combatere a corupţiei transfrontaliere. Ca structură generală Convenţia este
împărţită în opt capitole la rândul lor divizate în 71 de articole: dispoziţii generale, măsuri
preventive, incriminarea şi aplicarea legii, cooperarea internaţională, recuperarea bunurilor
infracţiunii, asistenţă tehnică şi schimbul de informaţii, mecanisme de implementare, dispoziţii
finale. Sectoarele vizate de convenţie sunt corupţia în sectorul public şi privat.
Principalele măsuri prevăzute se referă la: prevenire, incriminare şi măsuri de cooperare
internaţională, precum şi asistenţă tehnică, sancţiuni penale şi civile. În ceea ce priveşte
obligativitatea, Convenţia este un amestec de prevederi obligatorii şi discreţionare. Monitorizarea
nu este prevăzută în textul de Convenţiei în sine. Mai degrabă, responsabilitatea pentru evaluarea
punerii în aplicare a Convenţiei revine Conferinţei Statelor Părţi. În acest sens Conferinţa a pus
în funcţiune mecanisme de monitorizare formale pentru a evalua măsurile luate de către statele
părţi (şi a dificultăţilor întâlnite) pentru punerea în aplicare a Convenţiei.
În ceea ce priveşte evaluarea eficienţei prevederilor Convenţiei considerăm că
principalele beneficii sunt următoarele:
- Este un acord internaţional ce reliefează importanţa abordării fenomenului corupţiei,
cu un cadru cuprinzător ce stabileşte standarde comune la nivel mondial.
- Furnizează un cadru legal privind recuperarea bunurilor elaborat pentru prima dată la
nivel global.

6
- Prevede un cadru îmbunătăţit de cooperare internaţională acoperind asistenţa reciprocă
în domeniul aplicării legii, în special în ceea ce priveşte extrădarea şi investigaţiile
transnaţionale.
- Acoperire extensivă a modalităţilor, mijloacelor şi standardelor privind măsurile de
prevenire pentru sectoarele public şi privat.
Ca o serie de beneficii suplimentare menţionăm:
- Recunoaşterea rolului sectorului privat şi a corupţiei din sectorul privat („corupţia de
la privat – la privat") ca parte a problemei.
- Cerinţe de a prevede pedepse eficiente, proporţionale şi descurajatoare, administrative
sau penale pentru sectorul privat.
- Recunoaşterea rolului societăţii civile în lupta împotriva corupţiei şi nevoia de acces la
informaţii.
- Obligaţia răspunderii persoanelor juridice – de exemplu companiile.
- Recunoaşterea necesităţii de a proteja martorii, avertizorii şi victimele corupţiei.
Totuşi considerăm că există şi o serie de puncte slabe importante ale Convenţiei:
- Nu există dispoziţii concrete privind un mecanism de monitorizare.
- Lipsa actuală a resurselor pentru punerea în aplicare.
- Implementarea multor prevederi nu este obligatorie, ceea ce creează risc de eşec pentru a
dezvolta standarde comune.
- Lipsa cerinţelor obligatorii în ceea ce priveşte competenţa juridică.
- Acoperirea foarte limitată în ceea ce priveşte funcţionarii din cadrul organizaţiilor
internaţionale.
Principalul mecanism de monitorizare al Convenţiei este Conferinţa statelor părţi, care
a fost creată pentru îmbunătăţirea capacităţii şi a cooperării între statele părţi pentru a atinge
obiectivele stabilite în Convenţie. Până în acest moment au avut loc trei Conferinţe a Statelor
Părţi la Convenţia ONU împotriva corupţiei în 2006, 2008 şi 2009. La ultima reuniune s-a decis
prin Rezoluţia nr. 3/1, crearea unui mecanism de monitorizare care va include un chestionar de
evaluare şi chiar vizite în ţări, cu acordul statelor monitorizate. Primul ciclu de evaluare se va
concentra pe capitolele III (Incriminări) şi IV (cooperarea internaţională), iar pentru cel de-al
doilea, capitolele II (măsuri preventive) şi V (recuperarea bunurilor) din Convenţie. Fără îndoială
Rezoluţia privind crearea unui mecanism concret de monitorizare a implementării reprezintă
rezultatul unei negocieri între statele părţi, fapt care în opinia noastră a avut un oarecare impact
negativ asupra atingerii dezideratelor ambiţioase propuse iniţial. În special aspectele legate de
caracterul opţional al vizitelor de evaluare, faptul că rapoartele nu vor conţine recomandări şi nu
vor fi publice în integralitate, poate reduce drastic eficienţa practică a mecanismului. Însă,
trebuie să recunoaştem că acesta este un important pas înainte, iar în funcţie de buna credinţă şi
seriozitatea cu care statele vor trata acest mecanism, se poate ajunge la rezultate pozitive
surprinzătoare.
În ceea ce priveşte stadiul implementării Convenţiei, până în august 2009, un număr de
83 state membre, inclusiv Statele Părţi la convenţie sau semnatare, au prezentat rapoarte de auto-
evaluare. Conform Raportului privind implementarea Convenţiei ONU împotriva corupţiei
prezentat la cea de-a treia Conferinţă a Statelor Părţi, putem trage concluzia că, gradul de punere
în aplicare a prevederilor din acest document la nivelul statelor care au înaintat rapoarte este
relativ ridicat. Paginile 83-97.

7
2.1.1.4. Biroul Naţiunilor Unite pentru Criminalitate şi Droguri (UNODC)

Scopul principal al activităţilor anticorupţie efectuate de către UNODC este de a oferi statelor asistenţă
practică pentru a construi capacitatea tehnică necesară pentru punerea în aplicare a Convenţiei ONU împotriva
corupţiei. Activităţile se concentrează pe sprijinirea statelor membre în dezvoltarea politicilor anticorupţie şi a
instituţiilor, inclusiv a cadrului general de prevenire a corupţiei. Biroul Naţiunilor Unite pentru Criminalitate şi
Droguri s-a manifestat ca o instituţie internaţională activă ce a dinamizat de-a lungul timpului lupta împotriva
corupţiei la nivel internaţional, fiind practic principalul instrument al ONU pentru punerea în aplicare a politicilor şi
convenţiilor din domeniul combaterii corupţiei. Paginile 97-99.

2.1.1.5. Banca Mondială

Banca Mondială este o sursă vitală de asistenţă financiară şi tehnică pentru ţările în curs
de dezvoltare din toată lumea. Este constituită din două instituţii unice de dezvoltare deţinute de
185 ţări membre, Banca Internaţională pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BIRD) şi Asociaţia
Internaţională de Dezvoltare (AID). Banca a identificat corupţia ca fiind cel mai mare obstacol
pentru dezvoltarea economică şi socială, şi luptă împotriva acesteia prin prevenirea corupţiei în
cadrul proiectelor sale, ajutând ţările în să-şi ia propriile măsuri, precum şi prin susţinerea
eforturilor internaţionale de combatere a corupţiei. Institutul Băncii Mondiale sprijină
programele de ameliorare a guvernării şi de control a corupţiei, în aproape 30 de ţări, în principal
în Africa sub-sahariană, America Latină, Europa de Est şi Centrală Europa şi, mai recent, în
Asia. Banca a adoptat o nouă Strategie privind Guvernarea şi Anticorupţia în 2007, acordând o atenţie mai mare
inclusiv operaţiunilor proprii, ca o condiţie importantă pentru o mai rapidă şi mai eficientă dezvoltare.
Banca Mondială a preluat conducerea luptei împotriva corupţiei la nivelul băncilor
multilaterale de dezvoltare. Începând din anul 1995, Banca Mondială a introdus diferite măsuri
noi pentru îmbunătăţirea procedurilor de luptă împotriva corupţiei şi le-a înscris pe agenda sa
strategică. Pe lângă instituirea sancţiunilor, Banca Mondială a elaborat directive mai stricte
referitoare la pieţele publice şi a îmbunătăţit gestionarea financiară şi supravegherea acestei
activităţi. Din acest moment, Banca a considerat măsurile de luptă împotriva corupţiei ca punctul
central al analizei şi al deciziilor sale de a acorda împrumuturi. Paginile 99-108.

2.1.1.6. Fondul Monetar Internaţional

Fondul Monetar Internaţional (FMI) este o organizaţie internaţională care are în


componenţă 185 de ţări membre. Scopul principal este de a susţine cooperarea monetară
internaţională, stabilitatea valutară şi acordurile valutare sistematice, astfel fiind asigurată
stimularea creşterii economice şi a utilizării forţei de muncă şi pentru acordarea de asistenţă
financiară temporară tărilor, în condiţii adecvate de siguranţă pentru a ajuta la ajustarea balanţei
de plăti.
În ceea ce priveşte implicarea Fondului Monetar Internaţional în lupta împotriva
corupţiei în 1997, Consiliul Executiv al FMI a emis o notă explicativă privind rolul FMI în
chestiuni de guvernare, care include anticorupţia şi politicile de transparenţă. O evaluare elaborată în
anul 2000, descrie modul în care cercetarea FMI a subliniat efectele corupţiei privind eficienţa, echitatea şi creşterea
economică oferind în acelaşi timp, perspective privind originile sale, efectele şi modalităţile de combatere posibile.
FMI a dezvoltat cele două coduri de transparenţă asupra politicii fiscale şi un altul asupra politicilor monetare şi
financiare. Paginile 108-114.

8
2.1.1.7. Global Compact

Global Compact este o iniţiativă politică strategică a ONU pentru afaceri, care se
angajează să funcţioneze în baza a zece principii universal acceptate din domeniul drepturilor
omului, muncii, mediului şi combaterii corupţiei. O companie care participă la Global Compact
implementează schimbări în modul de operare, astfel încât principiile Global Compact devin
parte integrantă a strategiei culturii corporatiste şi activităţilor sale zilnice. Deasemenea, trebuie
să comunice anual progresul în implementarea celor 10 principii. Global Compact cuprinde o
politică de transparenţă şi responsabilitate cunoscută sub denumirea de „Comunicarea privind
progresele”. Publicarea anuală a acesteia este o demonstraţie importantă a angajamentului
participanţilor la Global Compact şi la principiile lui. Companiile participante trebuie să respecte
această politică, deoarece angajamentul la transparenţă şi informaţie este critic pentru succesul
iniţiativei. Scopurile comunicării privind progresul sunt: promovarea responsabilităţii, stimularea
ameliorării continue, salvgardarea integrităţii şi contribuţia la dezvoltarea unui set comun de
practici corporatiste.
În ceea ce priveşte implementarea celui de-al 10-lea principiu privind combaterea
corupţiei, un studiu din 2007 a arătat că peste jumătate dintre cei care au răspuns aveau politici
anticorupţie explicite pentru angajaţi şi toleranţă zero în ceea ce priveşte corupţia. Companiile
cele mai mari au demonstrat ratele cele mai înalte de implementare a politicii anticorupţie.
Paginile 114 -120.

2.1.1.8. Grupul internaţional de coordonare a luptei împotriva corupţiei (IGAC)

Grupul Internaţional pentru Coordonarea Luptei împotriva Corupţiei a fost înfiinţat în


cadrul Programului Global împotriva Corupţiei al UNODC şi are ca principal scop întărirea la
nivel internaţional a coordonării politicilor anticorupţie şi a colaborării pentru evitarea duplicării
nepotrivite şi a utilizării eficiente şi efective a resurselor existente, folosind sistemele deja
înfiinţate la nivel regional şi naţional. Din nefericire în ciuda scopurilor relativ clare pe care şi le
propune IGAC până în acest moment nu am putut identifica rezultate concrete ale activităţii
acestuia. Paginile 120-121.

UNDP – p.81.

2.1.2.Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) este un forum unic în


cadrul căruia se întâlnesc şi lucrează guvernele din 30 de state democratice pentru a răspunde
provocărilor economice, sociale, a celor ce ţin de globalizare şi de exploatarea oportunităţilor
globalizării. Paginile 121- 142.

2.1.2.2. Primele Recomandări ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare


Economică privind combaterea corupţiei

9
În anul 1994 a fost adoptată Recomandarea Consiliului Organizaţiei pentru Cooperare
Economică şi Dezvoltare privind Combaterea mitei în tranzacţiile comerciale internaţionale. La
începutul anului 1997, Grupul OCDE de lucru privind evaluarea recomandării mitei a emis o
versiune revizuită, care a fost adoptată de către Consiliul Organizaţiei pentru Cooperare
Economică şi Dezvoltare la data de 23 mai 1997. Deasemenea a fost adoptată la 11 aprilie 1996
Recomandarea privind interzicerea deductibilităţii mitelor funcţionarilor publici străini din
impozitul plătit în care se încorporează prevederile conţinute în Recomandarea privind
propunerile anticorupţie pentru achiziţii efectuate în cadrul asistenţei financiare bilaterale,
aprobată la Reuniunea la nivel înalt de asistenţă pentru dezvoltare al Comitetului, la 7 mai 1996
şi care a fost adresată tuturor statelor membre ale OCDE. Paginile 124-125.

2.1.2.3 Convenţia OCDE privind combaterea mituirii oficialilor publici străini în


tranzacţiile comerciale internaţionale

Convenţia OCDE privind combaterea mituirii oficialilor publici străini în tranzacţiile


comerciale internaţionale a fost adoptată decembrie 1997 şi are în acest moment 38 de state părţi.
Printre prevederile importante şi de interes înscrise în Convenţie, le amintim pe cele care fac
referire la definirea infracţiunii de mituire şi a definirii oficialului public, pe cele referitoare la
sancţiuni, jurisdicţie, asistenţă juridică reciprocă şi extrădare. Statele părţi la Convenţie se
angajează să pedepsească pe cei acuzaţi de mituirea funcţionarilor din ţări străine, inclusiv pe
oficialii din Statele care nu sunt părţi la Convenţie, în scopul de a obţine diferite afaceri pe plan
internaţional. În plus, Convenţia abordează problemele legate de răspunderea penală a
persoanelor juridice, eficacitatea sancţiunilor penale şi civile aplicate pentru infracţiunile
incriminate şi confiscarea veniturilor obţinute prin corupţie.
În ceea ce priveşte evaluarea eficienţei prevederilor Convenţiei putem considera că
principalele beneficii sunt următoarele:
- abordează corupţia internaţională generată de principalele naţiuni exportatoare.
- prevede monitorizarea extinsă şi riguroasă a ţărilor în ceea ce priveşte respectarea
Convenţiei.
- prevede răspunderea persoanelor juridice.
- pedepse penale eficiente, proporţionale şi descurajatoare, iar pentru persoanele juridice,
cel puţin sancţiuni non-penale eficiente.
- stipulează asistenţa juridică reciprocă.
În ceea ceea ce priveşte punctele slabe ale Covenţiei, avem în vedere:
- acoperirea insuficientă a filialelor străine ale companiilor.
- prevederi inadecvate privind sistemul de partide politice străine şi funcţionarii acestora.
- nu acoperă mituirea în sectorul privat (de la privat la privat).
- nu include măsuri de prevenire, cu excepţia celor de privind contabilitatea.
Grupul de lucru privind mituirea în tranzacţii internaţionale comerciale, care este format
din reprezentanţi din toate cele 38 de state părţi, monitorizează punerea în aplicare a cadrului general al
OCDE pentru combaterea mituirii oficialilor străini . Grupul de lucru a elaborat o serie de proceduri de
monitorizare cuprinzătoare, care includ elemente de autoapreciere şi evaluare reciprocă prin
misiuni de experţi şi vizite pe teren. În primele patru monitorizări au fost identificate deficienţe
grave, chiar şi în Statele Unite, care are mai mult de două decenii de expertiză în domeniu.
Pentru a fi eficient programul de supraveghere ar trebui să se concentreze în primul rând pe ţările
cele mai mari exportatoare, fiind necesare deasemenea şi misiuni de follow-up. Guvernele

10
trebuie să devină conştiente că nu vor scăpa de control chiar dacă au trecut de prima rundă de
monitorizare. Practic singurele modalităţi de sancţionare în cazul e şecului constant de către un stat
parte de a pune în aplicare în mod adecvat instrumentele de OCDE, este presiunea Grupului de lucru pentru a
remedia problema, care constă în trimiterea unei misiuni la nivel înalt în ţara în respectivă, o scrisoare către miniştrii
ţării relevante, sau prin emiterea unei declaraţii oficiale publice.
În ceea ce priveşte stadiul de implementare a Convenţiei mai multe rapoarte demonstrează că este încă
departe de atingerea obiectivului de a pune capăt corupţiei în tranzacţiile comerciale internaţionale. Guvernele în
majoritatea lor, nu publică statistici oficiale cu privire la cazurile de miturire a funcţionarilor publici străini.
Deasemenea limitele de competenţă şi sancţiunile reduse, sunt o problemă în numeroase ţări. Influenţele politice
privind implementarea poate duce la situaţii în care cazurile ce implică funcţionari de nivel înalt sau companii
influente să nu fie aduse în justiţie. Un alt element important pentru implementarea prevederilor Convenţiei sunt
resursele adecvate pentru autorităţile de aplicare a legii, cât şi prevederea în legislaţiile naţionale a unor termene
lungi de prescripţie, care ar trebui să aibă în vedere complexitatea cazurilor de mituire internaţională şi eforturile
viguroase ale societăţilor şi funcţionarilor publici pentru a acoperi dovezile de mită, inclusiv mijloacele legale de
recurs disponibile împotriva unei condamnări. Dificultăţile întâlnite în cooperarea internaţională sunt adesea un
obstacol în calea punerii în aplicarea Convenţiei.
Principala cauză probabilă pentru implementarea greoaie a Convenţiei este lipsa
angajamentului şi a voinţei politice. Principalele măsuri pentru eficientizarea punerii în aplicare a Convenţiei
ar trebuie să vizeze următoarele aspecte:
- Consiliul ministerial al ODCE ar trebui să exercite rolul de supraveghere periodică pentru a se asigura că,
Convenţia reuşeşte să-şi atingă obiectivele.
- Secretarul General al OCDE ar trebui să se întâlnească cu miniştrii de justiţie ai guvernelor care
înregistrează întârzieri şi să ajungă la un acord privind măsurile necesare pentru realizarea implementării, iar dacă nu
se reuşeşte acest lucru să se impună sacţiuni.
- Consiliul ministerial ar trebui să încurajeze aderarea Chinei, Indiei şi Rusiei la Convenţie.
- Este esenţial că, Grupul de lucru al OCDE să înceapă următoarea rundă a programului de monitorizare a
acestuia, care să aibă drept prioritate de top efectuarea unor vizite în fiecare ţară. Paginile 125-139.

2.1.2.4. Recomandarea pentru continuarea combaterii mituirii funcţionarilor publici străini

Noua Recomandare pentru continuarea combaterii mituirii funcţionarilor publici străini a fost adoptată pe
9 decembrie 2009, în scopul de a întări capacitatea celor 38 de state părţi la Convenţia privind combaterea mituirii
funcţionarilor publici străini, pentru a preveni, detecta şi investiga acuzaţiile de luare din partea companiilor străine.
Paginile 139-140.

2.1.2.5. Grupul de Lucru al OCDE privind Creditele şi Garanţiile de Credit la Export


(GCE)

Grupul de Lucru al OCDE privind Creditele şi Garanţiile de Credit la Export a fost


înfiinţat în 1963 şi pe parcursul ultimilor ani, a desfăşurat importante dezbateri asupra problemei
corupţiei în acordarea creditelor la export. Paginile 140-142.

FORUMUL GLOBAL – p.85

2.1.3. Forumul Global de Luptă împotriva Corupţiei

Forumul Global de Luptă împotriva Corupţiei este singurul forum interguvernamental în


domeniul combaterii corupţiei la scară globală. Acesta a fost înfiinţat în principal pentru
favorizarea dezbaterilor privind cele mai cele mai bune practici anticorupţie şi schimbul de

11
informaţii despre politicile, practicile şi măsurile ce trebuie întreprinse. Forumul este important
mai ales participării la discuţii şi schimburi de experienţă a miniştrilor de stat, experţilor,
organizaţiilor publice internaţionale, societăţii civile, precum şi a experţilor nonguvernamentali.
Considerăm oportun ca acest Forum Global să se concentreze pe implementarea efectivă
a angajamentelor anticorupţie luate de-a lungul timpului, inclusiv cele regionale. Paginile 142-
144.

2.2. Mecanismele regionale

2.2.1 Organizaţia Statelor Americane

Organizaţia Statelor Americane (O.S.A.) a fost înfiinţată la 30 aprilie 1948, şi este


formată din 35 de state membre şi 24 de state ca observatori permanenţi, având ca scop
realizarea păcii şi justiţiei, promovarea solidarităţii, întărirea colaborării, apărarea suveranităţii,
integrităţii teritoriale şi independenţei statelor membre. Paginile 144-159.

2.2.1.2. Convenţia Interamericană împotriva Corupţiei

12
IACAC a fost semnată de către 22 de ţări în 1996, şi a intrat în vigoare un an mai târziu.
Aceasta este în prezent în vigoare în 33 de state părţi din emisferă şi din afara Americii, iar o
serie de ţări şi organisme internaţionale au calitatea de observatori permanenţi. Doar un stat
semnatar (Barbados) nu a ratificat Convenţia care este deschisă aderării oricărui alt stat terţ.
Conţinutul său stabileşte definiţii şi obiective şi include prevederi ample cu privire la
măsurile de prevenire, precum şi dispoziţii privind incriminarea mituirii interne şi internaţionale,
deturnarea de fonduri publice, spălarea de active derivate din acte de corupţie, traficul de
influenţă precum şi îmbogăţirea ilicită. Deasemenea, stabileşte acordurile privind asistenţa
juridică reciprocă şi cooperarea tehnică şi desemnează autorităţile de contact, în sensul
convenţiei.
Convenţia nu conţinea iniţial un mecanism de monitorizare. Cu toate acestea, un astfel de mecanism,
precum Comitetul de experţi al mecanismului de monitorizare privind punerea în aplicare a
Convenţiei Inter-Americane împotriva corupţiei (MESICIC) a fost adoptat mai târziu în 2001 de către
28 din cele 33 de statele părţi prin intermediul unui acord inter-guvernamental. Din 2002, MESICIC a fost un
factor catalizator important pentru monitorizarea punerii în aplicare IACAC la nivel naţional.
MESICIC a evaluat punerea în aplicare a mai multor dispoziţii cuprinse în IACAC legate de
prevenirea, urmărirea penală, precum şi cooperarea între 28 din statele părţi, care au finalizat
două runde de evaluare între 2002 şi 2008.
În ceea ce priveşte evaluarea eficienţei Convenţiei Inter-Americane împotriva corupţiei
considerăm că principalele beneficii sunt următoarele:
- Este un acord regional care oferă un cadru cuprinzător şi stabileşte standarde comune
privind abordarea luptei împotriva corupţiei.
- Oferă un cadru îmbunătăţit pentru cooperarea regională în ceea ce priveşte aplicarea
legii, asistenţă reciprocă, în special în domeniul extrădării şi investigaţiilor.
- Prevede o listă de măsuri de prevenire, inclusiv: standardele de conduită în sectorul
public, declaraţii de avere, standarde pentru achiziţiile publice, colectarea veniturilor şi sisteme
de control, negarea deductibilităţii fiscale a cheltuielilor legate de corupţie, protecţia avertizorilor
de integritate, organisme de supraveghere, cerinţe de control intern de contabilitate pentru
companii, mecanisme pentru a încuraja participarea societăţii civile la lupta împotriva corupţiei.
- Membrii nu pot invoca secretul bancar, ca bază pentru refuzul de a acorda asistenţa
solicitată de către un alt stat.
Însă Convenţia are şi o serie de puncte slabe cum ar fi:
- Dispoziţiile privind măsurile preventive sunt redactate foarte vag, ceea ce permite o
interpretare largă şi discreţionară în practică.
- Prevederile de sancţiuni împotriva firmelor sunt limitate la dispoziţiile generale şi nu
există standarde specifice pentru sancţiuni.
- Prevederi explicite privind posibilitatea statelor de a formula rezerve, deşi acestea sunt
puţin folosite.
Imboldul dat IACAC pentru consolidarea măsurilor preventive anticorupţie a coincis în anii 1990, cu un val
de reformă a administraţiei publice şi guvernamentale în America Latină. Principalele concluzii ce pot fi
extrase rapoartele de evaluare a implementării Convenţiei Interamericane împotriva
corupţiei sunt următoarele:
- Ţările sunt la niveluri diferite de progres în elaboarea şi adoptarea de măsuri pentru
punerea în aplicare a dispoziţiilor Convenţiei ce au făcut obiectul evaluării, iar unele dintre ele
încă mai trebuie să completeze legile adoptate care acoperă anumite aspecte reglementate de
aceste dispoziţii.

13
- Progresele privind dezvoltarea unui cadru legal şi alte măsuri de punere în aplicare a
dispoziţiilor Convenţiei, au fost notabile în cele mai multe dintre ţări de la adoptarea sa în 1996,
iar aceste progrese au crescut chiar mai mult după lansarea mecanismului de urmărire în 2002.
- Dorinţa ţărilor de a face faţă în mod corespunzător implementării prevederilor
Convenţiei poate fi constatată şi în numeroasele proiecte de lege care se ocupă cu aceste
dispoziţii, ceea ce reprezintă un pas important care poate aduce o contribuţie majoră la punerea
în aplicare a dispoziţiilor în respectivele ţări.
- Totuşi, în mare parte o analiză cuprinzătoare a rezultatelor privind măsurile luate ţări
pentru implementarea dispoziţiilor Convenţiei a fost împiedicată de lipsa de informaţii prelucrate
în mod corespunzător pentru o astfel de evaluare şi, prin urmare, MESICIC a emis recomandări
generale privind utilitatea, proiectarea şi implementarea de indicatori pentru măsurarea obiectivă
a nivelului de respectare a acestor dispoziţii. Paginile 145-159.

2.2.2. Uniunea Africană

Uniunea Africană (U.A.) a fost înfiinţată în iulie 2002, iar obiectivele acesteia au fost
promovarea democraţiei, a drepturilor omului şi dezvoltarea continentului african, în special
mărirea nivelului investiţiilor străine prin intermediul programului Noul Parteneriat pentru
Dezvoltarea Africii (N.E.P.A.D.). Paginile 159-168.

2.2.2.2. Convenţia Uniunii Africane de Prevenire şi Combatere a Corupţiei

Convenţia a intrat în vigoare la 4 august 2006 şi a fost semnată de 40 de state (începând


cu iulie 2006) şi ratificată de 15. Ea este deschisă tuturor celor 53 de state membre ale Uniunii
Africane. Convenţia reprezintă un consens regional asupra a ceea ce ţările africane membre ar
trebui să facă în domeniul luptei împotriva corupţiei în ceea ce priveşte prevenirea,
incriminarea, cooperarea internaţională şi recuperarea activelor.
Convenţia Uniunii Africane prevede un cadru juridic cuprinzător şi este printre puţinele
instrumente internaţionale anticorupţie care conţin prevederi obligatorii cu privire la corupţie
care implică actori exclusiv din domeniul privat şi cele referitoare la transparenţa în finanţarea
partidelor politice. Convenţia are prevederi ample cu privire la măsurile preventive în sectoarele publice şi
privat, care includ cerinţe privind implementarea declaraţiilor de avere şi stabilirea codurilor de conduită la nivelul
serviciul public, precum şi prevederi legate de accesul la informaţii, de protecţie a avertizorilor de integritate,
standardele privind achiziţiile publice, standardele de contabilitate, transparenţă în finanţarea partidelor politice şi
participarea societăţii civile.
În afară de cerinţele de mai sus, Convenţia Uniunii Africane conţine o serie de dispoziţii
oarecum unice printre convenţiile regionale anticorupţie:
- solicită statelor părţi să consolideze măsurile naţionale de control pentru a se asigura că
înfiinţarea şi funcţionarea companiilor straine pe teritoriul statelor părţi se va face cu respectarea
legislaţiei naţionale în vigoare.
- solicită statele părţi să stabilească mecanisme pentru a încuraja participarea sectorului
privat în lupta împotriva concurenţei neloiale, respectarea procedurilor de achiziţie şi drepturile
de proprietate.
- solicită garanţii minime ale unui proces echitabil.
Opinăm că acest cadru de cooperare internaţională are potenţialul de a îmbunătăţi de asistenţă reciprocă de
aplicare a legii în Africa. Convenţia are prevăzut un mecanism de monitorizare, respectiv Comitetul
de Consiliere cu responsabilităţi largi de promovare a politicii anticorupţie, colectarea de

14
informaţii cu privire la corupţia şi asupra comportamentului corporaţiilor multinaţionale care
operează în Africa. Însă, până în acest moment mecanismul de implementarea a Convenţiei a
rămas doar la nivel decorativ nefiind pus în practică.
În ceea ce priveşte evaluarea eficienţei Convenţiei Uniunii Africane de prevenire şi
combatere a corupţiei, considerăm că principalele beneficii sunt următoarele:
- este acord regional care acordă importanţă luptei împotriva corupţiei, cu un cadru
cuprinzător care stabileşte standarde comune;
- acoperă ambele componente ale corupţiei, cererea şi oferta, în sectorul privat şi sectorul
public şi o gamă largă de infracţiuni;
- prevede cerinţe referitoare la norme privind contabilitatea şi sisteme de audit în sectorul
public intern;
- stipulează cerinţe privind avertizorii de integritate şi protecţia martorilor;
- prevede cerinţe de transparenţă în finanţarea partidelor politice, este practic singura
convenţie cu dispoziţii obligatorii cu privire la acest subiect;
- recunoaşte rolul sectorului privat în corupţie şi abordează corupţia de la privat la privat.
- conţine largi dispoziţii jurisdicţionale;
- cuprinde restricţii cu privire la utilizarea secretului bancar.
Convenţia are însă şi o serie de puncte slabe care până în acest moment au avut un impact
negativ în ceea ce priveşte punerea în aplicare şi procesul de monitorizare a implementării:
- dispoziţiile privind accesul la informaţii sunt relativ vagi;
- nu există cerinţe privind răspunderea persoanelor juridice;
- nu există nici o dispoziţie cu privire la eventualele sancţiuni;
- conţine prevederi care să permită formularea de rezerve;
- nu există practic o monitorizare reală în procesul de evaluare reciprocă;
- lipsa curentă de resurse pentru un mecanism follow-up. Paginile 160-166

2.2.2.2.4. Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii

Noul Parteneriat pentru Dezvoltarea Africii (NEPAD) a fost adoptat, la al 37-lea Summit
al Uniunii Africane din Lusaka, Zambia, în iulie 2001, ca un program integrat şi cuprinzător de
dezvoltare socio-economică pentru a accelera reînnoirea Africii. Mecanismul african NEPAD
de evaluare colegială (APRM) a început să funcţioneze la începutul anului 2005. APRM este un
instrument mutual stabilit de comun acord, la care statele membre ale Uniunii Africane pot adera
în mod voluntar. Acesta acoperă 91 indicatori în patru zone de interes: democraţia şi politicile de
guvernare, guvernanţă economică şi administrativă, guvernarea corporativă şi dezvoltarea socio-
economică. În cadrul primelor două domenii, între standardele care trebuiesc puse în aplicare se
regăsesc şi Convenţiile ONU şi Uniunii Africane împotriva corupţiei şi criterii, care includ
întrebări despre corupţie şi transparenţă. Din nefericire până în acest moment rapoartele nu au
prezentat şi evaluări legate de politicile anticorupţie. Paginile 166-168

2.2.3 Comunitatea de Dezvoltare Sud - Africană – SADC

Comunitatea de Dezvoltare Sud – Africană (SADC) reprezintă mai multe ţări africane
care s-au reunit, cu scopul final de a construi o regiune în care va exista un grad ridicat de
armonizare şi de raţionalizare, pentru a permite punerea în comun a resurselor în vederea

15
îmbunătăţirii nivelului de trai al populaţiei din regiune. Protocolul SADC împotriva corupţiei a
fost adoptat de către cele 14 state membre SADC la Summit-ul din august 2001, şi a devenit
operaţional în iulie 2005. Protocolul prevede angajamentul părţilor de a dezvolta măsuri şi
mecanisme preventive, de a legifera o serie de infracţiuni de corupţie, deasemenea cooperarea
judiciară şi asistenţă reciprocă între părţi cu privire la cererile din partea autorităţilor de
investigare şi urmărirea penală a actelor de corupţie din Statele părţi. Deşi protocolul asigură
toate prevederile necesare dezvoltării unor politici solide anticorupţie la nivelul statelor
semnatare, din nefericire nu a existat până în acest moment un proces de monitorizare riguros sau
un plan de acţiune pentru implementarea acestui protocol, ceea ce face imposibil de realizat o
evaluare a eficienţei acestui instrument. Paginile 168-170.

2.2.4. Comunitatea Economică a Statelor Vest - Africane (ECOWAS)

Comunitatea Economică a Statelor Vest - Africane (ECOWAS) este o organizaţie


regională a 15 naţiuni din Africa de Vest formată în 1975, şi are ca obiectiv principal de a realiza
integrarea economică şi dezvoltarea în comun, astfel încât să se stabilească o zonă economică
unificată în Africa de Vest, dar are în vedere şi interacţiuni socio-politice şi dezvoltarea reciprocă
în domenii conexe.
Protocolul ECOWAS privind lupta împotriva corupţiei a fost adoptat în 2001, cu
obiectivul consolidării eficiente a mecanismelor pentru prevenirea, reprimarea şi eradicarea
corupţiei în fiecare dintre statele părţi, prin cooperarea dintre acestea. Protocolul ECOWAS
prevede măsuri de prevenire în sectorul public şi cel privat. Protocolul solicită incriminarea unei
game largi de infracţiuni în care pot fi implicaţi funcţionari publici sau angajaţi ai companiilor
din sectorul privat, şi deasemenea oferă un cadru de cooperare internaţională care are potenţialul
de a îmbunătăţi asistenţa reciprocă în domeniul aplicării legii, în Africa de Vest şi cu alte state
din Africa. Condiţia intrării în vigoare a protocolului este ratificarea sa de către cel puţin 9 state
semnatare, lucru ce nu s-a realizat. Putem considera că având în vedere ritmul foarte greoi al
ratificării sale, probabil Protocolul nu va intra niciodată în vigoare, deşi potenţialul prevederilor
sale l-ar recomanda ca unul din instrumentele ce ar putea dinamiza lupta împotriva corupţiei în
Africa de Vest. Paginile 170-173.

2.2.5. Iniţiativa Anticorupţie pentru Asia-Pacific


Iniţiativa Anticorupţie pentru Asia-Pacific a fost creată sub egida Băncii Asiatice de
Dezvoltare (BAD) şi Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), în 1999,
ca o reţea regională destinată să faciliteze oficialilor ţărilor membre posibilitatea de a se angaja
în mod coordonat şi sistematic în acţiuni de combatere a corupţiei. Statutul de membru al Iniţiativei
este deschis pentru orice economie în regiunea Asia-Pacific, care printre altele se angajează să aplice reforme în
conformitate cu cadrul şi standardele Planului de acţiune şi să participe la mecanismele de monitorizare ale
Iniţiativei.
Planul de acţiune al Iniţiativei este un acord voluntar, fără un caracter obligatoriu din punct de vedere
juridic care cuprinde trei piloni. Primul pilon se referă la dezvoltarea de sisteme eficiente şi transparente pentru
serviciile publice, prevăzând deasemenea şi asigurarea responsabilităţii serviciilor publice prin reglementări juridice,

16
proceduri de audit şi practici de management eficiente. Pilonul 2 se referă la întărirea acţiunilor împotriva mituirii
funcţionarilor şi promovarea integrităţii în cadrul afacerilor. Pilonul 3 prevede luarea de măsuri eficiente
pentru a încuraja dezbaterea publică privind corupţia. Planul de acţiune include un Plan de implementare.
Activităţile Iniţiativei au fost ghidate de o serie de strategii şi programe multianuale de lucru, în vederea
derulării de acţiuni pentru sprijinirea punerii în aplicare a Planului de acţiune:
- Promovarea dialogului politic şi măsurarea progresului ca mijloace esenţiale pentru crearea unor garanţii
solide şi durabile în lupta împotriva corupţiei în ţările din Asia şi Pacific.
- Furnizarea de asistenţă privind strategia politică, prin analize tematice.
- Consolidarea capacităţii Iniţiativei Anticorupţie pentru Asia şi Pacific de implementare a politicilor
anticorupţie.
- Întărirea şi extinderea parteneriatelor în lupta împotriva corupţiei.
Implementarea Planului de Acţiune al Iniţiativei Anticorupţie pentru Asia-Pacific a
avut ca rezultat faptul că din ce în ce mai multe ţări au înţeles corupţia şi buna guvernare, ca
probleme transectoriale şi prin urmare reformele anticorupţie din ultimii ani au căutat să le
abordeze holistic. La nivel global s-au făcut eforturi semnificative în lupta împotriva corupţiei în
ţările din Asia şi Pacific. Cu toate acestea continuă să existe discrepanţe legislative şi capacitatea
instituţiilor anticorupţie rămâne insuficientă în multe ţări. Deasemenea statele părţi trebuie să se
asigure că strategiile anticorupţie implică şi angajează în mod sistematic toţi factorii interesaţi
inclusiv cei politici.
Referitor la evaluarea eficienţei Iniţiativei Anticorupţie pentru Asia-Pacific, la nivel
global considerăm că sub auspiciile Iniţiativei Anticorupţie pentru Asia-Pacific s-au făcut
eforturi semnificative în lupta împotriva corupţiei în ţările din Asia şi Pacific. Iniţiativa are
succes în activitatea de sprijin a membrilor săi pentru a reduce corupţia în principal printr-un
proces de învăţare reciprocă într-un mediu informal. În ceea ce priveşte punerea în aplicare a Planului de
acţiune, Iniţiativa a contribuit în special la Pilonul I, în domeniul dezvoltării eficiente a sistemelor transparente, şi
mai puţin la implementarea celorlalţi doi piloni.
O serie de direcţii pentru eficientizarea activităţii iniţiativei ar putea fi următoarele:
- Concentrarea mecanismului pe aspectele legate de prevenirea, investigarea şi urmărirea penală.
- Iniţiativa ar trebui să continue să-şi reorienteze activitatea cu scopul de a oferi o asistenţă de specialitate
pentru punerea în aplicare a Convenţiei ONU împotriva corupţiei.
- Sprijinul învăţării prin acţiune.
- Efectuarea de evaluări pilot voluntare tip peer-to-peer.
- Îmbunătăţirea colectării informaţiilor legate de rezultatelor anticorupţie. P. 173-189.

2.2.6. Reţeaua Anticorupţie pentru Europa de Est şi Asia Centrală


Reţeaua Anticorupţie pentru Europa de Est şi Asia Centrală (ACN) a luat fiinţă în 1998. Obiectivul
principal al ACN este de a sprijini ţările membre în lupta lor împotriva corupţiei prin oferirea unui forum regional
pentru promovarea activităţilor anticorupţie, schimbul de informaţii, elaborarea de bune practici şi coordonarea
donatorilor.
Principala iniţiativă a ACN este Planul de acţiune Anticorupţie de la Istanbul. Planul este concentrat pe
trei piloni. Primul pilon se referă la dezvoltarea unor sisteme eficiente şi transparente pentru serviciile publice.
Pilonul II se referă la consolidarea acţiunilor pentru combaterea practicării mitei şi promovarea integrităţii în cadrul
afacerilor. Pilonul III prevede sprijinirea implicării publice active în reforme.
Procesul de monitorizare a implementării Planului de acţiune de la Istanbul a implicat
următoarele etape:
- evaluarea cadrului legal şi instituţional pentru combaterea corupţiei.
- actualizări cu privire la măsurile luate de guverne pentru a pune în practică recomandările.
- misiuni de evaluare în fiecare ţară pentru a monitoriza punerea în aplicare a recomandărilor.

17
În anul 2008 a fost adoptat un Raport de sinteză regională: "Combaterea corupţiei în Europa de Est şi Asia
Centrală: progrese recente şi provocări.“ care prezintă practic stadiul implementării la nivelul statelor membre a
prevederilor din Planul de Acţiune, din care să tragem următoarele concluzii:
- Majoritatea ţărilor participante la Planul de acţiune de la Istanbul şi-au dezvoltat prima generaţie de
documente programatice privind politicile anticorupţie;
- Guvernele ţărilor participante recunosc importanţa participării publice, şi există exemple de ţări care
asigură implicarea societăţii civile;
- În ceea ce priveşte activităţile de conştientizare, eforturile de sensibilizare depuse de
ţări, adesea constau din activităţi fragmentate şi incidentale, mai ales prin apariţii şi conferinţe mass-
media;
- Unele progrese au fost înregistrate în reforma instituţională în domeniul anticorupţiei;
- Nu există exemple că, guvernele ar întreprinde sondaje şi studii regulate şi
cuprinzătoare anticorupţie;
- Ratificarea Convenţiilor anticorupţie ale ONU şi Consiliului Europei este destul de avansată,
- În ciuda acestor progrese, chiar şi Strategiile naţionale şi programele anticorupţie în aceste ţări recunosc
adesea că fenomenul corupţiei a devenit endemic şi sistemic.
Principalele realizări ale Planului de acţiune de la Istanbul:
- Presiunea mecanismului internaţional s-a dovedit în mare parte eficientă;
- Acesta este un proces productiv, care a avut până în acest moment ca rezultate îmbunătăţirea legislaţiei
anticorupţie şi instituţiilor specifice, precum şi constituirea unor capacităţi de expertiza anticorupţie în regiune.
Paginile 189-201.

2.2.7. Consiliul Europei

Consiliul Europei înfiinţat în 1949, este una dintre organizaţiile cele mai vechi din
domeniul integrării europene. Acesta se axează pe standarde juridice, drepturile omului,
dezvoltarea democratică, statul de drept şi cooperare culturală. Consiliul Europei are 47 de state
membre, ceea ce presupune aproximativ 800 de milioane de cetăţeni. Paginile 201-225.

2.2.7.2. Primele iniţiative ale Consiliului Europei în lupta împotriva corupţiei

În anul 1994, Consiliul Europei a lansat iniţiativa sa împotriva corupţiei în cadrul


Conferinţei de la Malta a miniştrilor europeni ai justiţiei. S-a recomandat înfiinţarea unui Grup
multidisciplinar privind corupţia, care trebuia să aibă un rol important în determinarea măsurilor
ce ar putea face parte dintr-un program de acţiune la nivel internaţional. În anul 1995, Grupul
multidisciplinar privind corupţia a elaborat Programul de acţiune împotriva corupţiei (PAC), iar
1996 a fost adoptat de către Comitetul Miniştrilor. Acesta, la momentul adoptării a fost un
document provocator, care încearcă să acopere toate aspectele luptei naţionale împotriva
corupţiei.
Rezoluţia nr. 1 privind legăturile între corupţie şi criminalitatea organizată a fost adoptată
de către miniştrii europeni ai justiţiei în cadrul celei de-a 21-a Conferinţă (Praga 1997), prin care
au declarat că, corupţia este o ameninţare majoră pentru statul de drept, democraţie, drepturile
omului, echitate şi justiţie socială, fiind o piedică în dezvoltarea economică şi un pericol pentru
stabilitatea instituţiilor democratice şi bazele morale ale societăţii.
În Rezoluţia nr. (97) din 24.11.1997, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei
a convenit să adopte cele 20 de principii directoare în lupta împotriva corupţiei, elaborate de
către Grupul Multidiscipinar privind corupţia. Principiile sunt multidisciplinare, abordând
folosirea măsurilor legislative civile şi penale, prevenirea, reformele administrative, măsurile de

18
transparenţă şi cercetarea, fiind îndreptate în direcţia încurajării ţărilor să se consulte între ele şi
să-şi coordoneze măsurile naţionale, ca precauţie suplimentară împotriva infracţiunilor
transnaţionale de corupţie.

CELE 20 DE PRINCIPII – p.90

La 11 mai 2000, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat o recomandare


privind codurile de conduită pentru funcţionarii publici, care include, în apendicele sale,
Modelul de Cod de conduită pentru funcţionarii publici. Codul oferă sugestii cu privire la
modul de a face faţă situaţiilor reale cu care se confruntă frecvent funcţionarii publici, cum ar fi
cadourile sau utilizarea resurselor publice.
Recomandarea Consiliului de Miniştri (2003) 4, referitoare la regulile comune
împotriva corupţiei în finanţarea partidelor politice şi campaniilor electorale, are două scopuri:
obţinerea unei mai mari unităţi între reglementările statelor membre în acest domeniu şi lupta
împotriva corupţiei din cadrul partidelor politice. Paginile 203-206.
2.2.7.6. Convenţia Civilă privind Corupţia a Consiliului Europei

Convenţia adoptată în iunie 1999 este deschisă pentru a fi semnată de către statele
membre ale Consiliului Europei, non-membre care au luat parte la elaborarea acesteia şi alte
state ne-membre prin invitaţie de participare, precum şi de către statele membre ale Uniunii
Europene. Convenţia civilă împotriva corupţiei a fost semnată de către 40 de state, inclusiv un
stat non-membru (Belarus) fiind ratificată de către 25 dintre acestea.
Convenţia are ca scop ca fiecare parte la convenţie să prevadă în dreptul său intern căile
de atac eficiente pentru persoanele care au suferit un prejudiciu ca urmare a corupţiei, în scopul
de a le permite acestora să-şi apere drepturile şi interesele lor, inclusiv posibilitatea de a obţine
repararea prejudiciului.
În ceea ce priveşte evaluarea Convenţiei Civile privind corupţia putem considera că
principalele beneficii sunt următoarele:
- prevede despăgubiri civile pentru persoanele care au suferit prejudicii ca urmare a unor
acte de corupţie, inclusiv de compensare pentru o gamă largă de daune.
- impune, deasemenea, că statul membru sau autoritatea este răspunzătoare pentru a
compensa actul corupt de un funcţionar public.
- prevede că acele contracte care au fost încheiate în urma unei fapte de corupţie să fie
declarate nule.
- prevede protecţia avertizorilor de integritate din rândurile salariaţilor.
- solicită măsuri care să asigure prezentarea unei imagini fidele a conturilor şi a poziţiei
financiare a societăţii şi existenţa unor auditori independenţi pentru a confirma acest lucru.
- prevede cooperarea internaţională între membri în cazurile de corupţie, inclusiv în
obţinerea de probe în străinătate, competenţa, recunoaşterea şi executarea hotărârilor străine.
- prevede un sistem de monitorizare.
- cu privire la orice prevedere din Convenţie, nu există posibilitatea semnării acesteia cu
rezerve.
Principalul punct slab este că nu prevede restricţii privind utilizarea secretului bancar.
Paginile 211-215.

19
2.2.7.7. Convenţia Penală privind Corupţia a Consiliului Europei
În noiembrie 1998, Comitetul de Miniştri al Consiliului Europei a adoptat Convenţia
penală privind corupţia. Convenţia penală împotriva corupţiei a fost semnată de către 47 de ţări,
dintre care 44 state membre ale Consiliului Europei şi 3 non-state membre, fiind ratificată de 33
dintre acestea.
În cadrul convenţiei ţinta principală o reprezintă crearea normelor comune referitoare la
anumite infracţiuni de corupţie, nefiind definit în mod uniform termenul de corupţie şi vizează,
totodată, ameliorarea cooperării internaţionale. Convenţia penală privind corupţia este un
instrument care vizează incriminarea coordonată tuturor practicilor corupte existente (mituirea
activă şi pasivă, traficul de influenţă activ şi pasiv, spălarea banilor şi a veniturilor provenite din
corupţie, etc.). Convenţia prevede, deasemenea cooperarea consolidată internaţională (asistenţa
reciprocă, extrădarea şi furnizarea de informaţii), în cadrul anchetei şi a urmăririi penale a
infracţiunilor de corupţie. În legătură cu asistenţa reciprocă, aceasta prevede că părţile vor crea
autorităţi centrale speciale desemnate pentru a face faţă cererilor într-un mod prompt.
În ceea ce priveşte evaluarea Convenţiei Penale privind corupţia considerăm că
principalele avantaje pe care le aduce Convenţia sunt următoarele:
- reprezintă un acord regional privind importanţa abordării corupţiei, stabilind standarde
comune pentru incriminarea acesteia;
- prevede gamă largă de infracţiuni penale, care cuprinde nu numai mituirea
funcţionarilor interni, externi şi internaţionali, acoperind şi mituirea în sectorul privat;
- oferă un cadru regional de cooperare îmbunătăţit care prevede asistenţa reciprocă în
materie de aplicare a legii, inclusiv în extrădare, investigaţii, precum şi confiscarea sumelor
provenite din corupţie;
- include restricţii în ceea ce priveşte posibilitatea utilizării secretului bancar pentru a
bloca cooperarea;
- asigură răspunderea corporativă;
- solicită sancţiuni eficiente, proporţionale şi disuasive, iar pentru persoanele juridice cel
puţin sancţiuni non - penale eficiente;
- cerinţe de creare a autorităţilor anticorupţie specializate;
- dispoziţii privind protecţia avertizorilor de integritate şi a martorilor;
- proces de monitorizare funcţional.
Principalele puncte slabe pe care le-am identificat ar fi măsurile preventive puţine şi
neconvingătoare, precum şi faptul că părţile pot face rezerve la convenţie în legătură cu unele
prevederi. Paginile 215-219.

2.2.7.8. GRECO - Grupul de State împotriva Corupţiei POWER POINT


GRECO - Grupul de State împotriva Corupţiei, reprezintă instrumentul Consiliului
Europei pentru prevenirea şi combaterea corupţiei, precum şi un mecanism flexibil şi eficient de
raportare şi monitorizare, printr-un proces mutual de evaluare şi examinare.
GRECO are rolul de a controla prin intermediul unui mecanism dinamic de evaluări şi
presiuni reciproce, aplicarea în practică a instrumentelor juridice ale Consiliului Europei.
GRECO funcţionează în cicluri sau runde de evaluare, fiecare acoperind teme specifice. Până în
acest moment s-au desfăşurat 3 runde de evalure pe diferite teme. Prima rundă de evaluare
GRECO, desfăşurată în perioada 2000-2002, s-a ocupat de trei principii din cadrul Celor 20 de
principii directoare privind lupta împotriva corupţiei: asigurarea independenţei, promovarea

20
specializării şi furnizarea de mijloace adecvate autorităţilor cu atribuţii în combaterea corupţiei, limitarea
imunităţii privind ancheta, urmărirea sau judecarea privind infracţiunile de corupţie.
A doua rundă de evaluare desfăşurată în perioada 2003-2006, s-a axat pe monitorizarea
reglementărilor şi procedurilor legate de identificarea, sechestrarea şi confiscarea sumelor
rezultate corupţiei, prevenirea şi detectarea corupţiei în administraţia publică şi prevenirea
posibilităţii ca persoanele juridice (societăţi, companii etc.) să fie folosite ca scuturi pentru
corupţie. Rundă a treia de evaluare, lansată în ianuarie 2007, are în vedere incriminările
prevăzute în Convenţia penală privind corupţia şi transparenţa finanţării partidelor.
La aceste runde au participat toate cele 47 de state membre ale GRECO. Trebuie
menţionat faptul că în funcţie de momentul aderării la GRECO o parte dintre state au desfăşurat
cele două runde de evaluare în acelaşi timp. Cu excepţia acestor state, toate celelalte ţări au
finalizat prima rundă de evaluare, rapoartele de conformitate şi addendum-urile la aceste, fiind
adoptate de către adunarea plenară a GRECO. Situaţia este valabilă şi pentru a doua rundă de
evaluare, unde o mare parte a statelor au finalizat cu succes această rundă. În ceea ce priveşte
runda a treia de evaluare demarată în 2007, majoritatea statelor se află abia în prima fază cea a
vizitelor echipelor de experţi. În linii generale putem spune că mecanismul de monitorizare
al GRECO este unul eficient, diferit faţă de celelalte existente atât prin procesul de
evaluare dar şi prin mecanismul colegial de adoptare a deciziilor. Paginile 219- 225

MODELUL DE COD DE CONDUITĂ AL AGENȚILOR PUBLICI – 92

TURCIA – ANTICORUPȚIE – P.93

2.2.8. Uniunea Europeană

Uniunea Europeană (UE) este o uniune economică şi politică a 27 de state membre din Europa. Articolul
29 al Tratatului UE stabileşte obiectivul Uniunii de a asigura cetăţenilor un nivel înalt de
siguranţă într-un climat de libertate, securitate şi legalitate, prin prevenirea şi combaterea
infracţiunilor, a crimei organizate, inclusiv a corupţiei şi a fraudei. Paginile 225-255.

2.2.8.2.1. Principalele linii directoare dezvoltate de Uniunea Europeană în domeniul


anticorupţie

Consiliul European, în Programul de Acţiune pentru Combaterea Crimei Organizate din 1997, solicitase
deja o politică cuprinzătoare de combatere a corupţiei, axată pe măsurile de prevenire şi luând în considerare
eforturile realizate de alte foruri internaţionale. Punând un nou accent pe cooperarea judiciară în materie penală,
Planul de Acţiune al Consiliului de la Viena din 1998 a identificat corupţia ca un comportament infracţional legat de
crima organizată care necesită acţiuni prioritare. Documentul intitulat Strategia Mileniului privind Prevenirea şi
Controlul Criminalităţii Organizate din martie 2000 a reiterat nevoia de instrumente de armonizare a legislaţiilor
naţionale şi de a dezvolta o politică comunitară mai generală (adică multidisciplinară) în ceea ce priveşte corupţia,
luând în considerare, proiectele dezvoltate în acest domeniu în cadrul organizaţiilor internaţionale. Practic,
obiectivul politicii Uniunii Europene împotriva corupţiei este acela de a stabili o abordare
comună, la nivel european, care să cuprindă diferite aspecte precum comerţul internaţional şi
concurenţa, cheltuielile externe ale UE, resursele UE şi dezvoltarea cooperării.

21
La data de 10 decembrie 2009, Consiliul European a adoptat Programul Stockholm – O
Europă mai deschisă şi mai sigură, în serviciul şi pentru protecţia cetăţeanului. În cuprinsul
acestuia, Consiliul European invită Comisia să stabilească indicatori, pe baza sistemelor
existente şi criteriilor comune, cu scopul de a măsura eforturile anticorupţie (în special în aria
acquis-ului - achiziţiilor publice, controlul financiar, etc.) şi să elaboreze o politică anticorupţie
cuprinzătoare, în cooperare cu GRECO. Deasemenea, Comisia trebuie să elaboreze un raport
privind modalitatea în care Uniunea Europeană poate deveni membru al GRECO. Paginile 228-
231

2.2.8.2.2. Cadrul normativ pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor


Europene

Convenţia pentru protejarea intereselor financiare ale Comunităţilor Europene


constituie primul acord care practic pune în aplicare prevederile Tratatului Uniunii Europene
referitoare la cooperarea poliţienească şi judiciară în domeniul penal. Convenţia prevede
urmărirea penală a conduitei frauduloase ce aduce atingere acestor interese.
Protocolul la Convenţia privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene a fost adoptat în 1996, ca un instrument suplimentar pentru completarea Convenţiei şi
pentru sporirea protecţiei intereselor financiare ale Comunităţii. Protocolul are ca scop
prevenirea şi combaterea actelor de corupţie care implică funcţionarii naţionali sau ai comunităţii
şi prejudiciile susceptibile a atinge interesele financiare ale Comunităţilor Europene.
Al doilea Protocol la Convenţia pentru Protecţia intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene adoptat în 1997, este direcţionat în special pe responsabilizarea
persoanelor juridice, spălarea banilor, confiscarea bunurilor provenite din fapte de corupţie şi
cooperarea între Statele Membre şi Comisia Comunităţilor Europene cu scopul de a proteja
interesele financiare ale Comunităţilor Europene şi pentru protecţia informaţiilor cu caracter
personal aferente.
La 25 octombrie 2004, Comisia a adoptat un raport privind punerea în aplicare de către statele membre a
Convenţiei referitoare la protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene şi protocoalele acesteia.
Acest raport a evaluat modul în care cele 15 state membre UE au îndeplinit obligaţiile pe care le prevede Convenţia
şi cele două protocoale. Raportul a considerat că au fost înregistrate progrese în ceea ce priveşte
protecţia penală, datorită legislaţiei naţionale adoptate în statele membre privind protecţia
intereselor financiare a Comunităţilor Europene, dar în acelaşi timp sesizează faptul că nici unul
dintre Statele membre nu a luat toate măsurile necesare pentru a se conforma pe deplin cu
Convenţia. Principala recomandare a Comisiei către Consiliul a vizat solicitarea ca statele
membre să îşi intensifice eforturile de consolidare a legislaţiei naţionale penale şi să ratifice fără
întârziere al doilea protocol. În ceea ce priveşte definirea infracţiunilor, sistemele naţionale s-au armonizat şi
sancţiunile sunt de obicei stabilite la un nivel suficient de ridicat, astfel încât să nu împiedice asistenţa reciprocă.
Se poate considera că instrumentele privind protecţia intereselor financiare întemeiate pe Tratatul de la
Maastricht nu reprezintă totuşi un răspuns adecvat la nevoile specifice de protecţie penală a intereselor financiare ale
Comunităţilor Europene, iar nevoia de o directivă în acest sens persistă. Paginile 231-234.

2.2.8.2.3. Convenţia cu privire la lupta împotriva corupţiei în care sunt implicaţi


oficiali ai Comunităţilor Europene sau oficiali ai statelor membre UE

Prin Decizia din 26 mai 1997, Consiliul European instituie o Convenţie concepută pentru a lupta împotriva
corupţiei care implică funcţionari europeni sau funcţionari naţionali ale statelor membre ai Uniunii Europene (UE) ,
care a intrat în vigoare la 28 septembrie 2005. Convenţia a fost creată pentru a asigura incriminarea

22
conduitei corupte a oficialilor comunitari din ţările membre. Convenţia are în mare parte la bază
acordurile deja încheiate legate de actele de corupţie în care sunt implicaţi oficiali naţionali sau
comunitari sau care sunt predispuşi să aducă prejudicii intereselor financiare ale Comunităţilor
Europene. Convenţia sancţionează corupţia activă şi pasivă a oficialilor comunitari şi naţionali,
precum şi participaţia şi instigarea la astfel de acte. Paginile 240-243.

2.2.8.2.4. Decizia cadru nr. 2003/568/JAI a Consiliul Uniunii Europene referitoare la


combaterea corupţiei în sectorul privat

Consiliul a adoptat Decizia-cadru nr. 2003/568/JAI din 22 iulie 2003 privind combaterea
corupţiei în sectorul privat pentru a se asigura că atât corupţia activă, cât şi cea pasivă din sectorul privat sunt
infracţiuni penale în toate statele membre, că persoanele juridice pot fi, deasemenea, responsabile pentru astfel de
infracţiuni, şi că aceste infracţiuni determină sancţiuni eficiente, proporţionale şi disuasive. Decizia Cadru a
solicitat statelor membre să ia masurile necesare care să respecte prevederile acesteia înainte de
22.07.2005. Conform unui Raport de evaluare a implementării prezentat de către Comisia
Europeană în 2007, la acel moment 2 state membre (Olanda şi Finlanda) au răspuns şi au înaintat
Comisiei legislaţia lor înainte de termen, iar alte 21 de state au răspuns ulterior. Deşi, pe baza
informaţiilor cuprinse în Raportul din 2007, se poate spune că Statele Membre au unele
prevederi penale referitoare la corupţia activă şi pasivă în sectorul privat, există probleme pe care
nu le-au abordat corespunzător cum ar fi cele legate de promiterea, oferirea sau darea de mită,
corupţia care implică organizaţiile non-profit, sau răspunderea persoanelor juridice.
Având în vedere cele de mai sus putem opina că transpunerea acestei Decizii Cadru este
încă în stadiu incipient şi că sunt necesare demersuri politice serioase, atât la nivelul Comisiei
dar şi a Consiliului, pentru a impulsiona statele membre să accelereze măsurile de implementare.
Paginile 243-248.

2.2.8.3. Reţeaua Europeană a punctelor de contact anticorupţie

Reţeaua Europeană a Punctelor de Contact Anticorupţie a fost creată prin Decizia


Consiliului European nr. 852/JHA/24.10.2008. Reţeaua este alcătuită din autorităţi şi agenţii cu
atribuţii în prevenirea şi combaterea corupţiei din cadrul statelor membre Uniunii Europene.
Reţeaua are în special, următoarele sarcini:
- va constitui un forum pentru realizarea schimbului de informaţii despre măsurile
efective şi experienţa în prevenirea şi combaterea corupţiei în cadrul Uniunii Europene;
- facilitează stabilirea şi menţinerea activă a contactelor dintre membrii săi.
Având în vedere faptul că EACN este la început, aceasta nu va putea obţine posibile
rezultate concrete pentru eficientizarea cooperării la nivelul UE, decât după mai mulţi ani de
funcţionare. Paginile 248-250.

2.2.8.4. Oficiul European de luptă Antifraudă - OLAF

Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF) a fost creat în 1999 şi are competenţă în
protejarea intereselor financiare ale Uniunii Europene, în lupta împotriva fraudei, corupţiei şi a
altor activităţi ilegale, incluzând comportamentul ne-etic al instituţiilor europene. OLAF are
practic trei misiuni principale: desfăşurarea de investigaţii, coordonarea şi asistenţa acordată
autorităţilor naţionale, iniţiativă şi contribuţie privind elaborarea cadrului legislativ. Investigaţiile

23
administrative sunt de două categorii investigaţii externe referitoare la operatorii economici şi
investigaţii interne referitoare la problemele din cadrul instituţiilor comunitare.
Ţările au fost încurajate de către Comisia Europeană să desemneze la nivel naţional,
servicii de coordonare a luptei antifraudă (Antifraud Coordination Service – AFCOS), structuri
administrative care au rolul de a asigura protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene şi
de a facilita investigaţiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă, astfel încât să fie
asigurate pârghiile politicii comunitare antifraudă. În general, activitatea de investigare a OLAF
a crescut de la an la an, mărindu-se proporţional şi urmările acesteia la nivel judiciar şi
disciplinar, dar şi recuperarea sumelor utilizate fraudulos, după cum se reliefează în Raportul de
evaluare din 2008. Astfel, un număr de 764 de acţiuni pentru protejarea intereselor financiare ale
Comisiei Europene au fost deschise din 1999, din care un procent de 30% din hotărârile
judecătoreşti au rezultat în pedeapsa cu închisoarea, iar 22% sunt sancţiuni financiare. De la
înfiinţarea sa în 1999, OLAF estimează că impactul financiar al cazurilor rezolvate însumează
peste 6,2 miliarde de euro, numai în 2008 acest impact a fost de 285 milioane de euro.
Având în vedere că fraudarea intereselor financiare ale Uniunii Europene este strâns
legată de fenomenul corupţiei, activitatea OLAF ca agenţie cu compentenţe transnaţionale este
foarte importantă în descoperirea faptelor de corupţie. Se poate spune că la nivel european OLAF
reprezintă un model de agenţie de succes în ceea ce priveşte rezultatele concrete obţinute în
domeniul combaterii fraudei şi corupţiei. Paginile 250-255.

2.2.9. Iniţiativa Regională Anticorupţie – RAI

Iniţiativa Regională Anticorupţie (RAI) a fost iniţial adoptată la Sarajevo, în februarie


2000, ca Iniţiativa Anticorupţie a Pactului de Stabilitate (SPAI), pentru a se ocupa de problemele
de corupţie. Din 9 octombrie 2007, printr-o decizie a ţărilor membre, Iniţiativa Anticorupţie a
Pactului de Stabilitate a fost redenumită Iniţiativa Anticorupţie Regională (RAI), conform
transformării Pactului de Stabilitate pentru Europa de sud-est în Consiliul Regional de Cooperare
(RCC).
Pe parcursul existenţei sale RAI, s-a dovedit a fi un forum activ pentru dezbaterea
regională anticorupţie furnizând asistenţă prin cursuri de instruire, activităţi de monitorizare şi
dezvoltare de politici anticorupţie în diferite ţări. Totuşi, deşi este un organism
interguvernamental, opinăm că Iniţiativa nu depăşeşte stadiul de mecanism informal care
acţionează mai degrabă ca o platformă de sprijin colegial şi de cercetare în domeniul combaterii
corupţiei. Paginile 256-259.

4.2. Initiativa Regionala Anticoruptie (RAI) este noua denumire,


оncepвnd cu octombrie 2007, a Pactului de Stabilitate pentru
Sud-Estul Europei, adoptat оn 1999. Consta оn оntelegeri la nivel politic
оnalt de a asista Albania, Bosnia si Hertegovina, Bulgaria, Croatia,
Macedonia, Moldova, Muntenegru, Romвnia si Serbia оn implementarea
instrumentelor internationale si regionale anticoruptie, promovarea
bunei guvernari si a unei administratii publice de оncredere, promovarea
suprematiei legii, transparentei si integritatii, promovarea unei
societati civile active.

24
2.3. Mecanisme de cooperare tehnica sau specializate
2.3.1 Iniţiativa pentru Transparenţă în Industriile Extractive (EITI)

Iniţiativa pentru Transparenţă în Industriile Extractive vizează consolidarea guvernării prin sporirea
transparenţei şi a responsabilităţii în sectorul extractiv. EITI este un standard global care promovează transparenţa
veniturilor. Acesta are o metodologie robustă, dar flexibilă pentru monitorizarea şi confirmarea plăţilor societăţilor
şi veniturilor guvernamentale la nivel de ţară. Procesul este supravegheat de către participanţi din partea guvernului,
companiilor naţionale şi societăţii civile.
Câteva din principiile EITI, convenite la Conferinţa de la Lancaster House din iunie
2003, sunt următoarele:
- utilizarea prudentă a bogăţiei resurselor naturale este un motor important al creşterii
economice durabile,
- dreptul gestionării bogăţiei resurselor naturale trebuie să fie în competenţa guvernelor
suverane, care să-l utilizeze în interesul dezvoltării lor naţionale.
- importanţa promovării transparenţei de către guvernele şi companiile din industriile
extractive şi necesitatea de a îmbunătăţi managementul financiar public şi responsabilitatea.
Pentru a deveni un candidat la EITI, o ţară trebuie să îndeplinească o serie de cerinţe, inclusiv
dezvoltarea unui plan de lucru privind documentarea modului în care ţara intenţionează să realizeze respectarea
conformităţii cu principiile EITI. Pentru a atinge statutul de ţară membră conformă EITI sau pentru a extinde
statutul de candidat peste intervalul de 2 ani, o ţară trebuie să finalizeze procesul de validare EITI. Validarea este o
evaluare independentă a progreselor realizate şi identifică ce măsuri sunt necesare pentru
consolidarea procesului de implementare a EITI.
În ceea ce priveşte stadiul implementării principiilor şi criteriilor EITI există în prezent 30
de ţări candidate Multe dintre ţările EITI candidate sunt în diferite faze ale procedurii de
validare. Două ţări, Azerbaidjan şi Liberia, au finalizat validarea şi au fost desemnate ca fiind conforme cu EITI.
Putem constata că, cel puţin în plan teoretic această Iniţiativă se bucură de o largă
participare în rândurile tuturor ţărilor cu interese la nivelul industriei extractive şi că există un
interes real pentru a crea un mediu de transparenţă în acest domeniu. Sistemul de validare al EITI
pare să fie unul eficient şi ar putea constitui un motor pentru dezvoltarea politicilor anticorupţie
în domeniul industriei extractive. Paginile 259-267.

2.3.2. Interpol – Grupul de experţi Interpol împotriva corupţiei

În anul 1923, a fost creat Interpol, cea mai mare organizaţie de poliţie internaţională, cu
186 de ţări membre, care a avut drept scop facilitarea cooperării dintre poliţiile de frontieră,
sprijinirea şi asistarea tuturor organizaţiilor, autorităţilor şi serviciilor care au atribuţii în
prevenirea şi combaterea crimei organizate.
Interpol a înfiinţat Grupul de experţi Interpol pentru corupţie (IGEC) în anul 1998, iar
în prezent, derulează procesul de înfiinţare a Biroului Interpol Anticorupţie (IACO) şi Academia
Internaţională Anticorupţie (IACA). Aceste componente sprijină activităţile anticorupţie prin
crearea de politici şi standarde, precum şi prin activităţi educative, de cercetare, pregătire,
investigaţii şi recuperare a bunurilor, pe care le realizează sau oferă asistenţă. IGEC este un grup

25
multidisciplinar care reprezintă toate regiunile Interpol, care facilitează coordonarea şi
armonizarea diverselor abordări naţionale şi regionale de combatere a corupţiei. IGEC a redactat
„Standardele Globale pentru Combaterea Corupţiei în rândul Serviciilor/Forţelor de Poliţie”, ce
conţine principii şi numeroase măsuri destinate îmbunătăţirii eficienţei aplicării legii în
prevenirea corupţiei, precum şi în investigarea cazurilor de corupţie. Paginile 267-271.

2.3.3. Asociaţia Internaţională a Autorităţilor Anticorupţie (IAACA)

În octombrie 2006, în China a avut loc prima întâlnire a Asociaţiei Internaţionale


a Autorităţilor Anticorupţie, scopul acestei conferinţe fiind cooperarea la nivel internaţional
pentru implementarea eficientă a Convenţiei Naţiunilor Unite împotriva corupţiei. Statutul
IAACA care defineşte organizaţia ca un organism independent, apolitic şi profesional care are
drept membri structurile cu atribuţii în domeniul combaterii corupţiei din diferite state (ministere
ale justiţiei, parchete, structuri de poliţie etc.). Ca modalităţi de lucru IAACA şi-a propus să
dezvolte mai multe proiecte, în primul rând prin organizarea de diferite conferinţe anuale care să
ofere posibilitatea membrilor de a se întâlni şi de a face schimb de experienţe şi deasemenea
dezvoltarea de programe de pregătire comune. Pe parcursul celor 4 ani de existenţă, IAACA a
organizat o serie de conferinţe şi seminarii cu tematici anticorupţie. Deşi înfiinţarea unei
organizaţii internaţionale la nivel mondial care să cuprindă toţi actorii implicaţi direct în lupta
împotriva corupţiei din statele lumii este un pas important pentru întărirea cooperării în domeniu,
până în acest moment IAACA nu a depăşit statutul formal al unei simple reuniuni pe teme
anticorupţie. Paginile 272-275.

2.3.4. Organizaţia Parteneri Europeni împotriva Corupţiei (EPAC)

Organizaţia Parteneri Europeni împotriva Corupţiei (EPAC) înfiinţată în anul 2000, are
46 de membri din 27 de state, fiind o reţea informală, nonpolitică şi independentă a structurilor
de supraveghere poliţienească şi a autorităţilor anticorupţie din cadrul statelor membre UE,
statelor candidate, ţărilor din Balcanii de Vest, ţărilor incluse în Politica Europeană de
Vecinătate, precum şi altor ţări vecine din zona europeană. În vederea atingerii obiectivelor, în
cadrul EPAC îşi desfăşoară activitatea mai multe grupuri de lucru privind standardele comune şi
cele mai bune practici pentru agenţiile anticorupţie, cooperarea transnaţională, schimbul de
experienţă şi personal, principii în supravegherea poliţienească. Organizaţia desfăşoară reuniuni
anual în cadrul cărora se dezbat chestiuni legate de rezultatele înregistrate în domeniul
supravegherii poliţieneşti şi anticorupţiei la nivel european, schimbul de experienţă privind
bunele practici în domeniu, aspecte de impact în domeniul integrităţii. EPAC a fost platforma pe
baza căreia s-a constituit ulterior Reţeaua Europeană a Punctelor de Contact Anticorupţie –
EACN prezentată în capitolul 2 al prezente lucrări.
Probabil principalul beneficiu al acestei organizaţii este că oferă structurilor specializate
în domeniul combaterii corupţiei un cadru informal de cooperare la nivel tehnic, dar acest lucru
are şi dezavantaje prin faptul că este foarte greu ca eventualele demersuri propuse la nivelul
EPAC să fie implementate în practică de statele membre. Paginile 276-277.

26
2.4. Mecanismele Internaţionale Non-Guvernamentale şi
Parlamentare
În al patrulea subcapitol lucrarea a dezbătut activitatea organizaţiilor non-guvernamentale
internaţionale care sunt foarte vizibile şi active în peisajul luptei împotriva corupţiei.

2.4.1. Transparency International (TI)

TRANSPARENCY INTERNATIONAL – P.100

Transparency International (TI) este o organizaţie non-guvernamentală care are ca


principal obiectiv prevenirea şi combaterea fenomenului corupţiei, la nivel naţional şi
internaţional, în special prin activităţi de cercetare, documentare, informare, educare şi
sensibilizare a opiniei publice.
Cei mai importanti indicatori folositi de TI sunt:
- Indicele de Percepţie a Corupţiei (IPC), care clasează peste 150 de ţări în funcţie de
gradul în care este percepută existenţa corupţiei în rândul oficialilor şi politicienilor. Acesta se
bazează pe datele privind corupţia din sondajele specializate efectuate de mai multe instituţii
independente de renume.
- Barometrul Global al Corupţiei (BGC) – este un sondaj de opinie ce masoară percepţia
publicului larg asupra corupţiei şi experienţele oamenilor legate de acest fenomen.
- Indicele Plătitorilor de Mită (IPM) - sondaj care evaluează oferta de corupţie în
tranzacţiile de afaceri internaţionale şi predispoziţia companiilor din ţările puternic
industrializate de a folosi mita în afara ţărilor de origine.
Indicele de Percepţie a Corupţiei a atras critici în creştere de la lansarea sa, inclusiv
apeluri pentru ca indicele să fie abandonat. Fiind o sursă de date cantitative într-un gol de date
internaţionale, IPC poate lua o viaţă proprie, care marchează comparaţii între ţări şi perioade pe
care autorii IPC înşişi recunosc că nu sunt justificate de metodologie. Deşi, dezbaterile cu privire
la validitatea IPC sunt foarte multe, acest instrument şi-a câştigat o poziţie predominantă în
analizele privind fenomenul corupţiei, fiind utilizat ca element de referinţă în toate ţările la
momentul în care se elaborează strategiile anticorupţie sau chiar ca un indicator pentru
comunitatea de afaceri. Chiar şi criticii recunosc că IPC a fost esenţial sensibilizarea şi
stimularea dezbaterii cu privire la corupţie. Paginile 279-285.

2.4.2. Parteneriatul pentru Fondul de Transparenţă (PTF)

Parteneriatul pentru Fondul de Transparenţă (PTF) este o organizaţie internaţională non-


guvernamentală dedicată în a ajuta societatea civilă să joace un rol efectiv în proiectarea,
implementarea şi monitorizarea programelor naţionale anticorupţie. Spre deosebire de
Transparency International, PTF urmăreşte să sprijine pentru anumite perioade de timp, activităţi
în vederea combaterii corupţiei, în cazul în care este important să se asigure că organizaţiile
societăţii civile au o voce independentă atunci când interacţionează cu agenţiile publice sau
multilaterale şi donatorii bilaterali.

27
PTF a sprijinit o serie de activităţi anticorupţie importante în diferite ţări cum ar fi
monitorizarea contractelor de achiziţii publice, licitaţii publice pentru vânzarea de active publice,
precum şi de privatizare a societăţilor publice, review-uri ale proiectelor de legislaţie sau
reglementări referitoare la lupta împotriva corupţiei, monitorizarea activităţilor birourilor
anticorupţie, participarea la comisii publice sau anchete legate de corupţie, iniţiative pentru
consolidarea sistemelor de responsabilitate financiară, sondaje pentru monitorizarea corupţiei.
Paginile 286-287.

2.4.3. TIRI

TIRI este o organizaţie independentă neguvernamentală care lucrează cu guvernele,


mediul de afaceri şi societatea civilă cu scopul de a găsi soluţii practice pentru aplicarea eficientă
a conceptului de integritate. TIRI a stabilit trei mari programe inovatoare, şi a sprijinit o serie de
iniţiative mai mici pentru abordarea unora dintre priorităţile majore în lupta anticorupţie şi pro-
integritate: Reţeaua pentru Integritate în Educaţia Publică, Reţeaua pentru Integritate în
Reconstrucţie şi Integrity@WorkTM, un DVD interactiv care se doreşte un instrument pentru a
ridica nivelul etic în sectorul public. Paginile 288-289.

2.4.4. Parteneriatul Bugetar Internaţional

Înfiinţat în 1997, obiectivul Parteneriatului Bugetar Internaţional (PBI) este de a promova


şi de a creşte transparenţa în procesul bugetar. În prezent, Parteneriatul Bugetar Internaţional este
activ în promovarea responsabilităţii bugetare şi a implicării societăţii civile în peste 85 de ţări.
PBI asistă organizaţiile neguvernamentale şi cercetătorii în eforturile lor de analizare a politicilor
bugetare şi de a ameliora procesele şi instituţiile bugetare. Având în vedere faptul că acum 10
ani, societatea civilă era efectiv îndepărtată de procesul bugetar oriunde în lume, această nişă pe
care acţionează Parteneriatul Bugetar Internaţional poate fi foarte importantă pentru prevenirea
corupţiei în administraţia publică în ceea ce priveşte utilizarea resurselor statelor. Paginile 289-
292.

2.4.5. Portalul Anticorupţie pentru Afaceri

Scopul Portalului Anticorupţie pentru Afaceri este de fi un instrument complet şi practic,


care să ofere sprijin specific pentru întreprinderile mici şi mijlocii (IMM) în scopul de a le ajuta
să evite şi să lupte împotriva corupţiei, creând astfel un mediu de afaceri îmbunătăţit. Portalul
conţine o varietate de instrumente şi informaţii, care pot fi utilizate singure sau în combinaţie de IMM-uri:
- Informaţii referitoare la infracţiuni de corupţie: definiţii, interpretări şi trimiteri la legislaţia internaţională
şi naţională şi iniţiative relevante pentru companii.
- Un număr de 60 profiluri de ţară care conţin informaţii cheie legate de corupţie şi de mediul de afaceri şi
prezentări generale a nivelului de aplicare a legilor anticorupţie.
Din nefericire nu se asumă nicio responsabilitate pentru corectitudinea informaţiilor furnizate pe Portal,
ceea ce ar putea avea efecte negative asupra încrederii utilizatorilor. Agenţii private şi publice şi dintr-o
serie de ţări europene şi din afară şi-au exprimat sprijinul pentru Portal, acesta fiind considerat o
platformă relevantă pentru îmbunătăţirea cooperării în domeniul anticorupţie. Paginile 292-295.

28
2.4.6. Organizaţia Globală a Parlamentarilor împotriva Corupţiei

Organizaţia Globală a Parlamentarilor împotriva Corupţiei (GOPAC) a fost fondată în


octombrie 2002. Compusă din parlamentari şi foşti parlamentari din ţări din întreaga lume, GOPAC este o reţea
care are ca scop să furnizeze informaţii, instrumente şi instruire relevantă pentru membrii săi şi încearcă să sprijine
şi să-i consilieze în iniţiativele lor personale în lupta împotriva corupţiei. Organizaţia este structurată în divizii
regionale şi naţionale având reprezentanţi din peste 90 de ţări din toate regiunile lumii.
Diviziile regionale identifică oportunităţi de a pune în aplicare acordurile internaţionale şi tratatele
regionale din zona lor şi sprijină întărirea capacităţii parlamentarilor, să-şi îndeplinească rolul lor de supraveghere în
Parlament. Activităţi diviziilor naţionale GOPAC au inclus:
- introducerea unui număr de proiecte de lege legate de lupta împotriva corupţiei şi a spălării banilor în
legislative, inclusiv asigurarea adoptării şi punerii lor în aplicare de către guverne;
- obţinerea vizibilităţii publice şi politice;
- sprijin pentru dezvoltarea profesională pentru unii dintre membrii săi şi angajarea societăţii civile în
eforturile anticorupţie.
O rezoluţie a Conferinţei Globale GOPAC de la Arusha, Tanzania în septembrie 2006, a subliniat
angajamentul de a forma un grup de lucru pentru a promova punerea efectivă în aplicare a Convenţiei ONU
împotriva corupţiei (UNCAC). Din domeniile de acţiune prevăzute de UNCAC, GOPAC s-a axat în principal pe
cele referitoare la prevenire şi mecanismele de evaluare, fiind probabil mai strâns legate de forţa de acţiune a
GOPAC, şi în acest sens a instituit grupuri operative globale care să abordeze aceste chestiuni.
Grupul Operativ Global privind UNCAC a fost creat în vederea punerii în aplicare a prevederilor politicilor
de prevenire a corupţiei şi pentru sprijinirea mecanismelor de implementare.
Grupul Operativ Global privind Controlul parlamentar a fost creat în vederea asigurării implementării
prevederilor din Convenţie, referitoare la organismele de prevenire a corupţiei, sectorul public, achiziţiile publice şi
gestionarea finanţelor publice, raportarea publică.
Grupul Operativ Global pentru etică, conduită şi imunitate parlamentară a fost creat în vederea punerii în
aplicare a prevederilor UNCAC legate de codurile de conduită pentru funcţionarii publici.
Grupul Operativ Global împotriva spălării banilor a fost creat în vederea punerii în aplicare a prevederilor
referitoare la spălărea banilor, spălarea produselor infracţiunii, prevenirea şi depistarea transferurilor produselor
infracţiunii, unităţi de informaţii financiare.
Deasemenea, în cadrul Conferinţei Globale GOPAC din 2008 s-a propus crearea unui nou Grup Operativ
Global în vederea sprijinirii implementării prevederilor privind participarea societăţii civile la lupta împotriva
corupţiei. Paginile 296-306.

29