Sunteți pe pagina 1din 98

Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 3. Înființarea Comunităților Europene și a


Uniunii Europene (Tratatele UE)
Tratatul este un acord cu forță juridică obligatorie
între statele membre ale UE. El stabilește obiectivele UE,
regulile de funcționare a instituțiilor europene, procedura de
luare a deciziilor și relațiile existente între Uniune și statele
membre.
În ordine cronologică inversă , principalele tratate
sunt:
 Tratatul de la Lisabona
 Tratatul de la Nisa
 Tratatul de la Amsterdam
 Tratatul de la Maastricht
 Actul unic european
 Tratatul de la Bruxelles
 Tratatele de la Roma
 Tratatul de la Paris

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


1. Tratatul Comunită ții Europene a Că rbunelui B
si Oțelului mai este cunoscut sub denumirea
de:
a) Tratatul de la Lisabona;
b) Tratatul de la Paris;
c) Tratatul de la Roma.

1
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


2. Tratatul Comunită ții Europene a Că rbunelui A
si Otelului a fost semnat la:
a) 18 aprilie 1951;
b) 25 iulie 1952;
c) 25 martie 1957.
3. Tratatul Comunită ții Europene a Că rbunelui B
si Oțelului a intrat în vigoare:
a) 18 aprilie 1951;
b) 25 iulie 1952;
c) 1 ianuarie 1958.
4. Sunt fondatori ai CECO: A, B
a) Belgia;
b) Italia;
c) SUA.
5. Sunt instituții ale CECO: A, B, C
a) Înalta Autoritate;
b) Adunarea Parlamentară ;
c) Consiliu de Miniștri.
6. Tratatul CECO a fost semnat: B
a) pentru o perioadă nedeterminată ;
b) pentru o perioadă de 50 de ani;
c) pentru o perioadă de 100 de ani.
7. Tratatul CECO a fost semnat la: C
a)Lisabona;
b)Nisa;
c)Paris.
8. Tratatul CECO a avut ca obiectiv: A
a) piața comună a că rbunelui și oțelului;
b) libera circulație a mă rfurilor;
c) utilizarea pașnică a energiei nucleare.

2
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


9. Tratatul Comunită ții Economice Europene A
mai este cunoscut și sub numele de:
a) Tratatul de la Roma;
b) Tratatul de la Nisa;
c) Tratatul de la Maastricht.
10. Tratatul Comunită ții Economice Europene a B
fost semnat la:
a) 25 iulie 1952;
b) 25martie 1957;
c) 18 aprilie 1951.
11. Tratatul Comunită ții Economice Europene a A
intrat în vigoare:
a) 1 ianuarie 1958;
b) 18 aprilie 1951;
c) 25 iulie 1952.
12. Sunt fondatori ai CEE: A, B, C
a) Belgia;
b) Luxemburg;
c) Franța.
13. Sunt instituții ale CECO: A, B, C
a) Adunarea Parlamentară ;
b) Înalta Autoritate;
c) Curtea de Justiție.
14. Tratatele de la Roma au fost încheiate: A
a) pentru o perioadă nelimitată ;
b) pentru o perioadă de 100 de ani;
c) pentru o perioada de 50 de ani.
15. Tratatul CEE a avut ca obiectiv: A, B, C
a) libera circulație a capitalului;
b) libera circulație a mă rfurilor;

3
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


c) libera circulație a persoanelor.
16. Tratatul de instituire a unui Consiliu unic și a C
unei Comisii unice ale Comunită ților
Europene a avut loc în data de:
a) 18 aprilie 1951;
b) 25 martie 1957;
c) 8 aprilie 1965.
17. Care sunt statele fondatoare ale Tratatului C
de Roma, privind înființarea Euratom-ului?
a) Franța, Belgia, Luxemburg, R.F.Germană ;
b) Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg,
R.F.Germană ;
c) Franța, Italia, Belgia, Olanda, Luxemburg,
R.F.Germană .
18. În ce an a intrat in vigoare Tratatul de la B
Roma?
a) 1957;
b) 1958;
c) 1959.
19. De la ce vine abrevierea programului B
EURATOM?
a) Comunitatea Economică a Europei;
b) Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice;
c) Comunitatea Euro-Asiatică a Energiei
Atomice.
20. Care este scopul înființă rii CEEA? B, C
a) încetarea ră zboaielor si crearea unor
relații pașnice globale;
b) dezvoltarea nucleară si energetică a

4
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


statelor fondatoare;
c) pregă tirea si dezvoltarea rapidă a
industriilor nucleare.
21. Ce obiective se regă sesc în programul de B, C
funcționare al Tratatului de la Roma cu
EURATOM?
a) cooperarea în domeniile politic, economic,
ecologic, umanitar, cultural și de altă natură ;
b) asigurarea excelenţei în materie de
cunoştinţe ştiinţifice în domeniul nuclear;
c) sprijin pentru politica Uniunii în materie
de securitate nucleară şi protecţie fizică ,
precum şi pentru evoluţia legislaţiei conexe
a Comunită ții.
22. Ce tratate au fost semnate în aceeași zi și în A
același an?
a) Tratatul prin care a fost înființată CEE și
cel de înființare a CEEA;
b) Tratatul de la Roma și Tratatul de la
Bruxelles;
c) Tratatul de la Roma si Tratatul de la Paris
23. Obiectul general al programului EURATOM B, C
prevede:
a) securitatea energetică ;
b) securitatea nucleara;
c) radioprotecția.
24. Prin Tratatul de la Bruxelles de mare A
importanță s-a dovedit a fi instituirea:
a) Comisiei Unice pentru Comunită ți;

5
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


b) Comisiei Uniunii Europene;
c) Curții de Justiție.
25. Tratatul de la Bruxelles a intrat în vigoare: -
a) 2 aprilie 1965;
b) 12 martie 1965;
c) 8 aprilie 1965.
26. Comunită țile europene ale Tratatului de la A, B, C
Bruxelles erau:
a) CEE (Comunitatea Economică
Europeană );
b) CEEA (Comunitatea Europeană a Energiei
Atomice);
c) CECO (Comunitatea Europeană a
Că rbunelui și Oțelului).
27. Ordinea instituțională comunitară se A, B, C
sprijinea pe urmă toarele entită ți
reprezentative:
a) Consiliul, format din câ te un reprezentant
membru al guvernului fiecă rui stat parte, ce
dispunea de un secretariat;
b) Comisia, formată din membrii desemnați
de guverne pentru o perioadă de patru ani;
c) Parlamentul European, compus din
delegați ai parlamentelor naționale, ca
reprezentanți ai popoarelor.
28. Tratatul de la Bruxelles mai poartă numele și A, B
de:
a) Tratatul instituind un Consiliu unic și o
Comisie unică a Comunită ților europene;
b) Tratatul de Fuziune;

6
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


c) Tratatul CAER.
29. Dintre statele care au semnat Tratatul de la B, C
Bruxelles fac parte:
a) Regatul Unit;
b) Franța;
c) Belgia.
30. Actul Unic European a fost semnat în: A
a) Luxemburg si Haga;
b) Luxemburg;
c) Haga.
31. La ce dată a intrat în vigoare Actul Unic C
European?
a) 28 februarie 1986;
b)1 noiembrie 1993;
c)1 iulie 1987.
32. Actul Unic European a avut ca obiectiv: A
a) finalizarea pieței interne;
b) desființarea punctelor vamale de la
frontierele statelor semnatare;
c) armonizarea controlului vamal la
frontierele externe.
33. Care sunt obiectivele Actului Unic European? A
a) întă rește puterile celor trei principale
instituţii, Uniunea Europeană , în întregul
să u, primind un plus de coerenţă şi
importanţă ;
b) creează un edificiu fondat pe trei piloni:
unul comunitar şi doi interguvernamentali;
c) cooperarea în domeniul Justiției și al
afacerilor interne.

7
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


34. Denumirea de Act Unic provine de la faptul B
că :
a) a fost adoptat cu votul tuturor statelor
membre;
b) textul reunește intr-un act dispozițiile
referitoare la reforma instituțiilor europene
și lă rgirea domeniilor competențelor
comunitare, câ t și cele referitoare la
cooperarea în domeniul politicii externe;
c) este unic prin denumirea sa.
35. Ce tratat a fost revizuit de Actul Unic C
European?
a) Tratatul de la Maastricht;
b) Tratatul de la Amsterdam;
c) Tratatul de la Roma.
36. În ce data a fost semnat Tratatul de la A
Maastricht?
a) 7 februarie 1992;
b) 7 decembrie 1991;
c) 9 februarie 1990.
37. Care este țara a că rei populație a respins C
aderarea la UE în 1995?
a) Suedia;
b) Finlanda;
c) Norvegia.
38. Câ ți Piloni are la bază UE conform Tratatului B
de la Maastricht?
a) 5;
b) 3;
c) 4.

8
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


39. Ce legă tură politică stabilește noua Cetă țenie B
Europeană ?
a) între indivizi;
b) între individ şi Uniune;
c) între tarile membre.
40. Pe ce dată s-a introdus moneda EURO ? C
a) 2 septembrie 1998;
b) 28 august 1999;
c) 1 ianuarie 1999.
41. Ce drept nu a fost instituit in urma cetă țeniei A
europene?
a) dreptul la libera circulație;
b) dreptul de a sesiza instituţia Ombudsman-
ului;
c) protecţia diplomatică şi consulară .
42. Ce semnifică PESC ? A
a) politica externă şi de securitate comună ;
b) protecție europeană şi securitate comună ;
c) politica externă şi de securitate
constituțională .
43. Anul intră rii în vigoare al Tratatului de la -
Amsterdam este:
a) 1997;
b) 1954;
c) 2007.
44. Statele care au semnat tratatul de la A
Amsterdam sunt:
a) statele membre UE;
b) statele unite ale Americii;
c) toate statele din Europa.

9
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


45. Tratatul care este amendat de Tratatul de la B
Amsterdam este:
a) Tratatul de la Lisabona;
b) Tratatul de la Maastricht;
c) Tratatul de la Varșovia.
46. Tratatul de la Amsterdam statuează ca B
numă rul maxim al membrilor Parlamentului
European este de:
a) 300;
b) 700;
c) 800.
47. Conform Tratatului de la Amsterdam, C
membrii Comisiei Europene sunt numiți de:
a) doar de guvernele statelor;
b) doar de președintele Comisiei Europene;
c) prin acord între Guvernele statelor și
președintele Comisiei Europene.
48. Conform Tratatului de la Amsterdam, A
Președintele Comisiei Europene este:
a) numit de Parlamentul European;
b) ales prin vot;
c) Comisia Europeană nu are președinte.
49. Ce schimbă ri esențiale aduce Tratatul de la A, B
Amsterdam:
a) modificarea, renumerotarea Tratatelor UE
si CEE;
b) consolidarea Tratatelor UE şi CEE;
c) nu aduce schimbă ri.
50. În ce an a fost semnat Tratatul de la Nisa ? B
a) 2008;

10
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


b) 2001;
c) 2003.
51. Câ te state au semnat tratatul de a Nisa? C
a) 10;
b) 8;
c)16.
52. Care a fost obiectivul tratatului de la Nisa? A
a) asigurarea unei bune activită ți
instituționale;
b) cooperare între ță rile membre U.E.;
c) respectarea instituțiilor europene.
53. Prin tratatul de la Nisa s-au adus schimbă ri: A
a) Parlamentului European;
b) Curții Europene a Drepturilor Omului;
c) Uniunii Europene.
54. În ce an a intrat în vigoare tratatul de la C
Nisa?
a) 2010;
b) 2000;
c) 2003.
55. Ce instituție nouă a reglementat Tratatul de A
la Nisa?
a) Eurojust;
b) Curtea Internațională de Justiție:
c) Consiliul Europei.
56. Tratatul de la Nisa are anexat: A
a) Declarația asupra viitorului Uniunii
b) Declarația Universală a Drepturilor
Omului
c) Declarația Uniunii Europene.

11
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


57. Tratatul de la Lisabona propune pentru B
Consiliul European:
a) noi atribuții; 
b) postul de Președinte al Consiliul
European;
c) schimbarea denumirii acestei instituții.
58. Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare: B
a) 13 Decembrie 2007;
b) 1 Decembrie 2009;
c) nu a intrat încă in vigoare, dar a fost
semnat de că tre statele membre.
59. Modalitatea obișnuită de vot în cadrul B
Consiliului European, conform Tratatului de
la Lisabona este:
a) vot cu majoritate absolută ;
b) vot cu majoritate calificată :
c) depinde de felul actului ce a fost supus
votă rii.
60. Conform Tratatului de la Lisabona, numă rul A
deputaților din Parlamentul European nu
poate depă și:
a) 750 plus președintele;
b) 800 plus președintele;
c) nu se specifică o limită .
61. Tratatul Euratom a stabilit „înființarea și ADEVĂ
dezvoltarea rapidă a industriilor nucleare” RAT
62. Conform Tratatului de la Lisabona deciziile A
luate cu majoritate calificată vor avea nevoie
de:
a) sprijinul a 55%din statele membre;

12
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


b) sprijinul a 65%din statele membre;
c) sprijinul tuturor statelor membre.
63. Tratatul de la Lisabona: A, B
a) conferă importanță relațiilor de
vecină tate ale Uniunii Europene;
b) recunoaște explicit, pentru prima dată ,
posibilitatea ca un stat membru să se retragă
din Uniune;
c) instituie Parlamentul European ca fiind
organul decizional suprem.
64. Prin Tratatul de la Lisabona, devin instituții A, C
ale Uniunii Europene:
a) Consiliul European;
b) Consiliul Europei;
c) Banca Centrală Europeană .
65. Se pot retrage statele membre din Uniunea C
Europeana, conform Tratatului de la
Lisabona?
a) da, doar cele noi aderate la UE;
b) nu;
c) da, doar urmâ nd procedura prevă zută în
acest sens de clauza de retragere.
66. Ministrul francez al afacerilor externe la 9 A
mai 1950 era:
a) Robert Schuman;
b) Georges Pompidou;
c) Leon Blum.
67. Tratatul de la Paris asigură : A, B, C
a) libera circulație a produselor și accesul
liber la sursele de producție;

13
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


b) sprijinirea moderniză rii și transformă rii
sectoarelor că rbunelui și oțelului;
c) supravegherea permanentă a pieței
pentru a evita denatură rile care pot face
necesară introducerea unor cote de
producție.
68. Prevederile Tratatului CEE cuprindeau: A, B, C
a) eliminarea taxelor vamale între statele
membre;
b) dezvoltarea unor relații mai strâ nse între
statele membre;
c) înființarea unei Bă nci Europene de
Investiții.
69. Care dintre statele enumerate mai jos nu au B
semnat Actul Unic European:
a) Danemarca;
b) Româ nia;
c) Grecia.
70. Actul Unic European a creat competențe în A, B
urmă toarele domenii:
a) politică monetară ;
b) politică socială ;
c) educație nonformală .
71. Tratatul de la Maastricht a fost semnat la -
data de:
a) 02 martie 1989;
b) 15 aprilie 1989;
c) 28 mai 1989.
72. Cooperarea în domeniul justiției și al A, B
afacerilor interne (al treilea pilon) se referea

14
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


la:
a) politica comună în domeniul azilului;
b) crearea EUROPOL;
c) politica comună în domeniul să nă tă ții.
73. În urma Tratatului de la Maastricht au fost -
înființate urmă toarele instituții bancare:
a) Fondul European de Investiții;
b) Banca Centrală Europeană ;
c) grupul BEI.
74. În urma Tratatului de la Maastricht, votul în A, B, C
diverse domenii putea fi:
a) unanim;
b) cu majoritate calificată ;
c) cu majoritate simplă .
75. În urma Tratatului de la Nisa, Curții de A, B, C
Justiție a Uniunii Europene i s-a dat
posibilitatea întrunirii sub
urmă toarea/urmă toarele formulă /formule:
a) în Camere (formate din 3 sau 5
judecă tori);
b) în Marea Cameră (11 judecă tori);
c) în Ș edință plenară .
76. Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare la A
data de:
a) 01 decembrie 2009;
b) 31 septembrie 2009;
c) 12 mai 2012.
77. Vicepreședintele Comisiei Europene/Înaltul A, B, C
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri
externe și politica de securitate:

15
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


a) este numit cu majoritate calificată de
Consiliul European;
b) este responsabil de politica externă și
securitatea comună Uniunii Europene;
c) are drepturi de a înainta propuneri
legislative.
78. Ce idee comună este cuprinsă în C
preambulurile Tratatelor Inițiale (CECO,
CEE, Euratom)?
a) de a diviza Europa în două pă rți;
b) de a pune în prim-plan statele Vestice;
c) colaborarea statelor Europene pentru a-și
construi un destin comun.
79. Prin ce s-a remarcat proiectul Spinelli? -
a) prin elaborarea unui proiect de
modificare a tratatelor existente;
b) prin rezolvarea problemei legată de
refugiați;
c) prin rezolvarea problemei legată de
agricultură .
80. Cine a aderat la Comunitatea Economică A, B
Europeană la 1 ianuarie 1973?
a) Regatul Unit;
b) Danemarca și Irlanda;
c) Romania.
81. Ce reprezintă AUE? A
a) Actul Unic European;
b) Actul între Ungaria și Estonia;
c) Actul între Ucraina și Elveția.
82. De câ te state a fost semnat Actul Unic A

16
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


European?
a) de 9 state, urmate de Danemarca, Italia și
Grecia;
b) de 20 de state;
c) de 30 de state.
83. Principalele dispoziții ale Actului Unic A, B, C
European sunt:
a) extinderea competenței Uniunii;
b) îmbună tă țirea capacită ții decizionale a
Consiliului de Miniștri;
c) extinderea rolului Parlamentului
European.
84. Tratatul de la Maastricht a modificat A, B, C
tratatele europene precedente și a creat o
Uniune Europeană fondată pe trei piloni:
a) Comunită țile Europene;
b) Politica externă și de securitate comună ;
c) Cooperarea în domeniul justiției și al
afacerilor interne.
85. Comunitatea Europeană avea misiunea de a A, B, C
asigura (conform Tr de la Maastricht):
a) buna funcționare a pieței unice;
b) dezvoltarea armonioasă , echilibrată și
durabilă a activită ților economice;
c) nivel ridicat de ocupare a forței de muncă
și de protecție socială și egalitatea între
bă rbați și femei.
86. Politica externă și de securitate comună avea A, B, C
ca obiective:
a) salvgardarea valorilor comune, a

17
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


intereselor fundamentale, a independenței și
a integrită ții Uniunii; b) consolidarea
securită ții Uniunii sub toate formele; c)
promovarea cooperă rii internaționale,
dezvoltarea și consolidarea democrației și a
statului de drept, precum și respectarea
drepturilor omului și a libertă ților
fundamentale.
87. Cooperarea în domeniul justiției și al A, B, C
afacerilor externe se referea la:
a) reguli de trecere a frontierelor externe ale
Comunită ții, lupta împotriva imigrației
ilegale;
b)cooperarea judiciară în materie penală și
civilă ;
c) lupta împotriva terorismului, a
infracțiunilor grave, a traficului de droguri și
a fraudei la nivel internațional.
88. Tratatul de la Amsterdam: A
a) a eliminat din tratatele europene orice
dispoziție devenită caducă sau depă șită în
timp;
b) a favorizat statele din Est;
c) a favorizat statele din Vest.
89. În cadrul Tratatului de la Nisa s-au rezolvat A, B, C
probleme la nivel instituțional, cum ar fi:
a) dimensiunea și componența Comisiei;
b) ponderea voturilor în Consiliu;
c) extinderea votului cu majoritate calificată .
90. Prin Tratatul de la Nisa competențele B

18
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


Parlamentului European au fost:
a) diminuate;
b) sporite;
c) nemodificate.
91. În ce an a intrat în vigoare Tratatul de la A
Lisabona?
a) 2009;
b) 2015;
c) 2000.
92. De câ te state a fost ratificat Tratatul de la -
Lisabona?
a) de toate statele Europei;
b) de 28 state;
c) de 6 state.
93. Tratatul de la Lisabona clarifică pentru A, B, C
prima dată competențele Uniunii:
a) competență exclusivă ;
b) competență partajată ;
c) competență de sprijin.
94. Este adevă rat că Tratatul de la Lisabona B
introduce o clauză de apă rare reciprocă ,
conform că reia toate statele membre sunt
obligate să sprijine un stat membru în caz de
atac?
a) nu;
b) da;
c) nu, această clauză a fost introdusă de alt
tratat.
95. Care erau obiectivele tratatului de la Nisa? A, B
a) să sporească eficacitatea și legitimitatea

19
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


instituțiilor UE;
b) să pregă tească Uniunea pentru
urmă toarea sa mare extindere;
c) să coopereze economic mai eficient cu
state din Asia.
96. Care este cel mai important atribut pe care A
tratatul de la Lisabona îl conferă Uniunii
Europene?
a) personalitate juridică proprie;
b) drept la acțiune in justiție împotriva
statelor membre;
c) competența partajată .
97. Care sunt efectele conferite de dobâ ndirea A, B
personalită ții juridice a Uniunii Europene?
a) Uniunea poate semna tratate
internaționale în domeniile sale de
competență ;
b) poate deveni stat membru a unor
organizații internaționale;
c) poate exclude state membre din Uniune.
98. Ce prevedea Tratatul CEE: A, B, C
a) eliminarea taxelor vamale între statele
membre;
b) înființarea unei Bă nci Europene de
Investiții;
c) stabilirea unui tarif vamal comun pentru
importuri.

20
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


99. Ce înființa Tratatul de fuziune a executivelor B, C
din 8 aprilie 1965, intrat în vigoare în 1967:
a) mai multe Comisii și 2 Consilii;
b) un singur Consiliu și o singură Comisie a
Comunită ților Europene (CECO, CEE și
CEEA);
c) introducea principiul unită ții bugetare.
100. La ce domenii se referă Cooperarea în A, B, C
domeniul justiției și al afacerilor interne:
a) lupta împotriva imigrației ilegale;
b) lupta împotriva terorismului, a
infracțiunilor grave, a traficului de droguri și
a fraudei la nivel internațional;
c) cooperarea judiciară în materie penală și
civilă ,

21
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 4. Dreptul Uniunii Europene. Definiție.


Principiile dreptului unional

Dreptul unional reprezintă totalitatea normelor


juridice care formează o ramură de drept autonomă și
supranațională , care au valabilitate unitară în și între toate
statele membre ale UE, care se disting de normele dreptului
național, față de care au prioritate, și care, în marea lor
majoritate, sunt de aplicabilitate directă .

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


1. Dreptul unional se deosebește de dreptul B, C
internațional public prin:
a) are aplicabilitate indirectă , aplicâ ndu-se
numai statelor;
b) dispune de un sistem coercitiv-execuțional
mixt, național și internațional;
c) normele juridice unionale devin aplicabile
fă ră a fi ratificate.
2. Dreptul unional cuprinde reglementarea mai A, B, C
multor categorii de norme juridice, precum:
a) taratele de înființare ale Comunită ților
Europene;
b) cutuma unională ;
c) normele juridice create de instituțiile UE.
3. UE este o organizație supranațională A
deoarece:
a) fost înzestrată cu competențe care nu sunt
specifice organizațiilor internaționale;

22
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


b) a fost înzestrată cu competențe specifice
organizațiilor internaționale;
c) nu are competențe specifice.
4. Principiile dreptului unional: B
a) sunt aceleași cu principiile generale
preluate din dreptul intern;
b) sunt comune tuturor statelor;
c) instanțele judecă torești ale UE nu pot apela
la aceste principii cu ocazia soluționă rii unor
litigii.
5. UE: A
a) are numai acele competențe atribuite de
statele membre;
b) are orice fel de competență pe care o
consideră necesară rezolvă rii problemelor
unionale;
c) are competență doar în domeniul
drepturilor cetă țenilor europeni.
6. Regula în cadrul principiului atribuirii este: A
a) competența statală ;
b) competența unională ;
c) competența partajată .
7. Faptul ca UE are personalitate juridică îi B
conferă dreptul:
a) de a legifera în afara competențelor;
b) de a legifera doar în domeniile în care are
competență atribuită prin tratate;
c) nu are nici un fel de drept.
8. Principiul atribuirii: A, C
a) este asemă nă tor principiului separației

23
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


puterilor în stat;
b) competențele normative ale instituțiilor UE
nu prevă d obiectul de reglementare;
c) lipsa competențelor unionale într-un
anumit domeniu înseamnă că respectivul
domeniu a ră mas în competența statelor
membre.
9. Instituțiile europene: B, C
a) nu au obligația de a indica temeiul pe baza
că ruia a luat naștere actul;
b) au obligația de a indica temeiul legal, fiind o
condiție procedurală fundamentală ;
c) trebuie să respecte forma actului normativ
ce urmează a fi adoptat, conform procedurii
legislative.
10. Potrivit Tratatului de la Lisabona, UE îi pot fi A, B, C
atribuite:
a) competențe exclusive;
b) competențe partajate;
c) competențe de sprijinire, coordinare sau
completare.
11. Încheierea unui acord internațional face parte A
din categoria domeniilor în care UE are:
a) competențe exclusive;
b) competențe partajate;
c) competențe de sprijinire, coordinare sau
completare.
12. Piața internă , mediul, energia, spațiul de B
libertate, securitate și justiție, sunt domenii în
care UE are:

24
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


a) competențe exclusive;
b) competențe partajate;
c) competențe de sprijinire, coordinare sau
completare.
13. Cultura, turismul, protecția civilă și C
cooperarea administrativă sunt domenii în
care UE are:
a) competențe exclusive;
b) competențe partajate;
c) competențe de sprijinire, coordinare sau
completare.
14. UE poate adopta mă suri corespunză toare A, C
necesare atingerii obiectivelor menționate în
tratate, dacă :
a) este vot unanim în Consiliu;
b) este suficient un vot majoritar în Consiliu;
c) propunerea vine din partea Comisiei, după
aprobarea Parlamentului European.
15. Principiul împuternicirii implicite: -
a) are efect și asupra actelor cu putere de lege
b) are efect și asupra normelor administrative
ale statelor membre;
c) nu dispune de excepții.
16. Principiul împuternicirii implicite: A
a) nu poate fi folosit pentru atingerea
obiectivelor din domeniul PESC;
b) poate fi folosit pentru atingerea
obiectivelor din domeniul PESC;
c) Tratatul de la Lisabona nu face referire la
aplicarea acestui principiul în cadrul PESC.

25
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


17. Principiul subsidiarită ții a fost introdus ca B
noutate în:
a)Tratatul de la Lisabona;
b) Tratatul de la Maastricht;
c) Tratatul de la Amsterdam.
18. Dintre condițiile în care se aplică principiul B, C
subsidiarită ții putem aminti:
a) să existe competență exclusivă a UE;
b) să existe competențe paralele sau
concurente;
c) obiectivul să nu poată fi realizat de statele
membre într-o manieră satisfă că toare.
19. În aplicare principiului subsidiarită ții A
instituțiile UE au obligația:
a) de a asigura aplicare principiului, de
preferat, prin intermediul directivelor;
b) de a asigura aplicare principiului, de
preferat, prin intermediul regulamentelor;
c) nu au obligații în acest sens.
20. În aplicare principiului subsidiarită ții statele A, B
membre UE au obligația:
a) de a asigura îndeplinirea obligațiilor care li
se incubă în tratate;
b) de a se abține de la orice mă sură care ar
risca să compromită realizarea obiectivelor;
c) nu au obligații în acest sens.
21. Conform principiului subsidiarită ții B, C
parlamentele naționale:
a) nu sunt implicate în procesul legislativ;
b) se pot adresa Parlamentului European,

26
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


Consiliului sau Comisiei pentru a cere o
expunere de motive;
c) sunt obligate să se pronunțe prin vot
asupra proiectului legislativ UE.
22. CJUE: A
a) este competentă să se pronunțe cu privire
la acțiunile referitoare la încă lcarea
principiului subsidiarită ții;
b) nu este competentă să se pronunțe cu
privire la acțiunile referitoare la încă lcarea
principiului subsidiarită ții;
c) are competență de pronunțare asupra
încă lcă rii principiului subsidiarită ții, potrivit
Tratatului de la Maastricht.
23. Acțiunile Uniunii sunt proporționale: A
a) numai în mă sura în care sunt potrivite și
necesare pentru atingerea scopurilor
tratatelor;
b) dacă nu sunt necesare în atingerea
scopurilor tratatelor;
c) dacă împovă rează sau încarcă statele
membre cu obligații pentru a obține rezultatul
preconizat.
24. În aplicare principiului proporționalită ții UE A, B, C
trebuie să țină cont de:
a) cerințele din domeniul ocupă rii forței de
muncă ;
b) cerințele din domeniul educației;
c) combaterea orică rei forme de discriminare.
25. Conform principiului echilibrului A, B

27
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


instituțional:
a) instituțiile UE se controlează reciproc;
b) CJUE poate controla toate actele emise de
instituțiile UE;
c) instituțiile UE pot să își transfere între ele
competențe astfel încâ t să echilibreze
acțiunile unionale.
26. Conform principiului rangului prioritar al A, B, C
dreptului unional față de cel național:
a) statele membre recunosc rangul prioritar
în aplicare a dreptului național;
b) statele membre recunosc rangul prioritar
în aplicarea dreptului unional;
c) se asigură aplicarea și valabilitatea unitară
a dreptului unional pe întreg teritoriul UE.
27. Conform principiului rangului prioritar al B, C
dreptului unional față de cel național:
a) beneficiază de prioritate normele de drept
constituțional naționale;
b) nu beneficiază de prioritate nici normele de
drept constituțional naționale;
c) dreptul unional are prioritate de aplicare
atâ t în fața legilor ordinare, câ t și față de legea
supremă din stat.
28. Conform principiului rangului prioritar al B, C
dreptului unional față de cel național:
a) se referă doar la dreptul unional original,
nu și la cel derivat;
b) se referă atâ t la dreptul unional original câ t
și derivat;

28
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


c) aplicarea prioritară a dreptului unional este
valabilă și față de actele administrative
individuale, concrete.
29. Conform principiului rangului prioritar al A, B, C
dreptului unional față de cel național:
a) dreptul unional se aplică cu prioritate
inclusiv față de deciziile Curții
Constituționale;
b) dreptul unional se aplică cu prioritate
inclusiv asupra hotă râ rilor judecă torești
definitive și irevocabile;
c) există excepții de la aplicarea prioritară în
caz de ră zboi sau de tensiune internațională
gravă în scopul menținerii pă cii și securită ții
internaționale.
30. Conform principiului rangului prioritar al A, B, C
dreptului unional față de cel național,
presupune că :
a) transferul de competențe nu semnifică o
renunțare la suveranitate;
b) transferul de competențe nu semnifică
limitarea suveranită ții (ci doar limitarea
competențelor unor autorită ți publice
naționale);
c) transferul de competențe este bazat pe
reciprocitate în ceea ce privește transferul
minim de competențe transferate.
31. Conform principiului aplică rii directe a A, C
dreptului unional:
a) cetă țenii europeni au posibilitatea de a

29
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


invoca normele juridice de drept unional;
b) cetă țenii europeni pot invoca norme
juridice europene doar dacă sunt destinatarii
direcți ale acestora;
c) particularii dobâ ndesc drepturi și obligații
în mod direct, chiar dacă normele unionale nu
au fost preluate în dreptul intern.
32. Efectul direct se referă la faptul că : A, B, C
a) particularii pot beneficia direct de drepturi,
nemijlocit în fața organelor de jurisdicție
naționale;
b) organele de jurisdicție naționale trebuie să
asigure protecția juridică ce decurge din
dreptul unional;
c) aplicabilitatea directă a normelor
comunitare este recunoscută și în relațiile
dintre particulari.
33. Principiul aplică rii directe si principiul B
aplică rii imediate:
a) sunt unul și același principiu;
b) nu trebuie confundate, primul creează
drepturi pentru cetă țenii europeni, iar cel de
al doilea se referă la momentul la care se
aplică o normă pentru state;
c) nu trebuie confundate, primul are
aplicabilitate doar asupra statelor membre, al
doilea doar asupra resortisanților statelor
membre.
34. Principiul respectă rii drepturilor A, B
fundamentale ale omului presupune:

30
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


a) UE adoptă acte normative care creează
drepturi și obligații direct cetă țeanului
european;
b) cetă țeanului european i se oferă
posibilitatea de a dispune de mijloace de
apă rare față de UE ca autoritate;
c) un catalog de drepturi fundamentale.
35. Fac parte din categoria drepturilor A, B, C
fundamentale, la nivel unional:
a) interzicerea discrimină rii;
b) dreptul la un proces echitabil;
c) dreptul la secretul medical.
36. Carta UE a drepturilor fundamentale a fost A
elaborată odată cu:
a) Tratatul de la Nisa;
b) Tratatul de la Amsterdam;
c) Tratatul de la Bruxelles.
37. Carta drepturilor fundamentale a UE: A
a) are aceeași valoare juridică cu cea a
tratatelor;
b) nu are valoare juridică ;
c) este parte componentă a Convenției
europene pentru apă rarea drepturilor omului
și a libertă ților fundamentale.
38. Titularii drepturilor fundamentale sunt: A, C
a) persoane fizice;
b) cetă țenii statelor terțe;
c) persoane juridice cu sediul în UE.
39. Drepturile fundamentale unionale: B, C
a)restrâ ng drepturile fundamentale deja

31
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


consacrate;
b) nu încalcă drepturile fundamentale deja
consacrate;
c) nu modifică drepturile deja existente.
40. Principiul democrației reprezentative, A, B, C
presupune:
a) cetă țenii sunt reprezentați direct în
Parlamentul European;
b) cetă țenii pot participa la procesul legislativ,
printr-o inițiativă legislativă ;
c)statele membre sunt reprezentate în
Consiliul European de șefii de state sau de
guvern.

32
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 5. Izvoarele dreptului unional

DREPTUL PRIMAR. IZVOARE PRINCIPALE


 Tratatele de constituire a Comunită ților Europene
 Tratatele modificatoare
 Acordurile de aderare
 Convențiile și protocoalele anexă
 Actele comunitare supuse aprobă rii statelor membre
 Jurisprudență

DREPTUL DERIVAT. IZVOARE SECUNDARE


 Regulamentul
 Directiva
 Decizia
 Avizul și recomandarea

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


1. Care acte au aplicare directa in legislația A, B
noastră ?
a) regulamentul;
b) decizia;
c) recomandarea.
2. Care acte sunt destinate particularilor? A, B, C
a) regulamentul;
b) recomandarea;
c) decizia.

33
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


3. Care acte sunt indirect aplicabile? -
a) recomandarea;
b) aviz de opinie;
c) decizia.
4. Care acte sunt destinate statelor? A, B, C
a) regulamentul;
b) directiva;
c) decizia si recomandarea.
5. Singurul act normativ care are putere A
normativa incompleta este:
a) directiva;
b) recomandarea;
c) aviz de opinie.
6. Regulamentul: B
a) nu are aplicabilitate generală ;
b) are aplicabilitate generală ;
c) nu este obligatoriu în toate elementele
sale.
7. Directiva: A
a) este obligatorie pentru fiecare stat
membru destinatar;
b) nu lasă autorită ților naționale
posibilitatea alegerii mijloacelor de aplicare;
c) este destinată particularilor.
8. Decizia: A, B
a) este obligatorie în toate elementele sale;
b) este obligatorie doar destinatarilor expres
precizați;
c) este opozabilă tuturor cetă țenilor
europeni.

34
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


9. Recomandă rile: C
a)Sunt obligatorii doar pentru statele
membre;
b) sunt obligatorii doar pentru particulari;
c) nu sunt obligatorii.
10. Actele legislative: A, B
a) sunt distincte de actele nelegislative;
b) sunt adoptate prin procedura legislativă ;
c) completează sau modifică anumite
elemente neesențiale ale actului legislativ.
11. Este act normativ unional: A, B, C
a) avizul emis de BCE;
b) avizul Comisiei;
c) avizul Comitetului Economic și Social.
12. Regulamentul: A, B
a) are putere normativă completă ;
b) are efect direct;
c) are efect indirect.
13. Aplicabilitatea directă a regulamentului A, C
înseamnă că :
a) intră în vigoare fă ră să fie necesară
preluarea lui în dreptul intern;
b) statele membre UE au posibilitatea de a
nu aplica această normativă ;
c) respectarea obligației de aplicabilitate
este o condiție obligatorie impusă în UE.
14. Regulamentul intră în vigoare: A, C
a) la 20 de zile de la data publică rii în JOUE;
b) la 20 de zile de la data publică rii în MO al
Româ niei;

35
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


c) la data prevă zută în respectivul
regulament.
15. Directiva: A
a) este obligatorie pentru fiecare stat
membru destinatar în ceea ce privește
rezultatul care urmează a fi atins;
b) este obligatorie pentru fiecare stat
membru destinatar în ceea ce privește
mijloacele prin care urmează a fi atins
scopul;
c) nu este obligatorie pentru statele membre
ci pentru particulari.
16. Directiva are ca scop: A, C
a) apropierea legislațiilor;
b) eliminarea legislațiilor naționale;
c) armonizarea legislativă a statelor
membre.
17. Directiva: B
a) este destinată unui singur stat membru;
b) este destinată unui stat sau mai multor
state membre;
c) este destinată tuturor cetă țenilor
europeni.
18. Forma legislativă , în cazul directivelor este: A
a) specifică fiecă rui stat membru;
b) este impusă de UE;
c) nu are nici o relevanță în cazul actelor
comunitare.
19. Directiva este indirect aplicabilă , ceea ce B, C
înseamnă că :

36
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


a) statul destinatar nu are nici o obligație cu
privire la punerea directivei în aplicare;
b) statul destinatar are obligația
transpunerii directivei într-un anumit
termen;
c) statul este obligat să nu creeze acțiuni
care ar putea contraveni scopului directivei.
20. Termenul de transpunere al directivei: B, C
a) nu are nici o relevanță juridică ;
b) este foarte important;
c) pâ nă la îndeplinirea lui statul nu poate fi
tras la ră spundere pentru întâ rzierea
transpunerii.
21. Excepții de la aplicabilitatea indirectă a A, C
directivei:
a) pentru aplicarea directă a directivei,
trebuie îndeplinite concomitent 4 condiții;
b) nu există excepții;
c) excepția poate fi invocată de un particular
față de stat.
22. Directiva intră în vigoare: A, C
a) la 20 de zile de la data publică rii în JOUE;
b) la 20 de zile de la data publică rii în MO al
Româ niei;
c) la data comunică rii ei destinatarului.
23. Decizia: A, B, C
a) se adresează unor destinatari
individualizați, determinabili;
b) se poate adresa și statelor membre;
c) se poate referi la o stare de fapt concretă .

37
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


24. Decizia intră în vigoare: A, C
a) la 20 de zile de la data publică rii în JOUE;
b) la 20 de zile de la data publică rii în MO al
Româ niei;
c) la data comunică rii ei destinatarului..
25. Avizul și recomandarea sunt: B, C
a) acte unionale lipsite de efecte;
b) acte instituționale lipsite de efecte
obligatorii;
c) actele ce exprimă o pă rere asupra unei
probleme date.
26. Avizul: B, C
a) poate dobâ ndi putere obligatorie dacă
sunt respectate anumite condiții;
b) instituțiile UE nu sunt obligate să țină
cont de ele;
c) pot fi condiții de admisibilitate în
procedura legislativă .
27. Actele fă ră caracter legislativ: A
a) se semnează de președintele instituției
care le-a adoptat;
b) se semnează de președintele PE și de
președintele Consiliului;
c) nu se semnează .
28. Actele legislative adoptate în urma B
procedurii de codecizie:
a) se semnează de președintele instituției
care le-a adoptat;
b) se semnează de președintele PE și de
președintele Consiliului;

38
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


c) nu se semnează .
29. Regulamentele și directivele: A
a) se adresează tuturor statelor membre;
b) doar statelor expres menționate ca fiind
destinatare ale prevederilor normative;
c) se adresează particularilor.
30. Toate actele cu caracter legislativ sau fă ră FALS
caracter legislativ adoptate de că tre
instituțiile UE se comunică direct cetă țenilor
europeni din statele membre.
31. Din categoria izvoarele de drept secundar A, B, C
putem aminti:
a) instrucțiunile BCE;
b) regulamentele interioare ale organelor
unionale;
c) deciziile adoptate in cadrul PESC.
32. Cutuma: A
a) este un obicei constant și general al
subiecților de drept;
b) este o culegere de reguli juridice de
politețe;
c) nu are relevanță la nivel unional.
33. Tradițiile constituționale comune statelor A, B, C
membre:
a) constituie principiile generale ale
dreptului UE;
b) pot face referire la principiul dreptului de
apă rare;
c) pot face referire la principiul
neretroactivită ții.

39
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


34. Jurisprudența unională : B
a) are efecte doar inter partes;
b) este obligatorie;
c) nu este obligatorie.
35. Convențiile internaționale încheiate de A
statele membre cu statele terțe:
a) sunt izvoare complementare ale dreptului
unional;
b) sunt izvoare secundare ale dreptului
unional;
c) sunt izvoare primare ale dreptului
unional.
36. Acordurile încheiate de UE: C
a) sunt obligatorii doar pentru instituțiile
UE;
b) sunt obligatorii doar pentru statele
membre;
c) sunt obligatorii atâ t pentru instituțiile UE,
câ t și pentru statele membre.
37. Convențiile încheiate de UE: B
a) nu sunt parte a dreptului unional;
b) devin parte a dreptului unional fă ră a fi
necesară adoptarea unor acte de
transpunere;
c) devin parte a dreptului unional numai
după preluarea lor în ordinea juridică
comunitară .
38. Un tratat internațional cu valențe atâ t C
pentru UE dar și pentru statele membre:
a) va fi semnat doar de UE;

40
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Teste de verificare a cunoștințelor Răspuns


b) va fi semnat doar de statele membre UE;
c) va fi semnat atâ t de UE câ t și de statele
membre.
39. Acordurile încheiate de statele membre cu B
state terțe anterior aderă rii la UE:
a) devin nule de drept;
b) dispozițiile Tratatul UE nu aduce atingere
drepturilor și obligațiilor care rezultă din
convențiile încheiate;
c) modifică conținutul dispozițiilor din
convenții în funcție de priorită țile UE.
40. Acordurile încheiate de UE cu state terțe sau B, C
cu organizații internaționale:
a)UE nu poate încheia astfel de acorduri
pentru ca nu deține personalitate juridică ;
b) UE poate acționa în acest sens în limitele
competențelor ce îi revin din tratate;
c) UE are dreptul de a încheia tratate doar în
vederea realiză rii scopurilor prevă zute în
tratate.

41
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 7.3. Tratatele constitutive și de modificare a


Comunităților și Uniunii Europene

 Tratatul de la Paris
Data semnă rii: 18.04.1951
Intrarea în vigoare: 23.07.1952
 Tratatele de la Roma
Data semnă rii: 25.03.1957
Intrarea în vigoare: 01.01.1958
 Tratatul de la Bruxelles, JO 152 din 13.07.1967
Data semnă rii: 08.04.1965
Intrarea în vigoare: 01.01.1967
 Actul Unic European, JO L 169 din 29.06.1987
Data semnă rii: 17.02.1986
Intrarea în vigoare: 01.07.1987
 Tratatul de la Maastricht, JO C 191 din 29.07.1992
Data semnă rii: 07.02.1992
Intrarea în vigoare: 01.11.1993
 Tratatul de la Amsterdam, JO C 340 din 10.11.1997
Data semnă rii: 02.10.1997
Intrarea în vigoare: 01.05.1999
 Tratatul de la Nisa, JO C 80 din 10.03.2001
Data semnă rii: 26.02.2001
Intrarea în vigoare: 01.02.2003
 Tratatul de la Lisabona, JO C 306 din 17.12.2007
Data semnă rii: 13.12.2007
Intrarea în vigoare: 01.12.2009

42
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 7.3.1. Tratatele inițiale – fișă tehnică1

 Tratatul Comunității Europene a Cărbunelui și


Oțelului (CECO) sau Tratatul de la Paris, semnat la
18 aprilie 1951, a intrat în vigoare la 25 iulie 1952. Pentru
prima dată , șase ță ri europene au acceptat să se angajeze pe
calea integră rii. Tratatul a pus bazele construcției
comunitare prin înființarea unei puteri executive cunoscute
sub denumirea de „Înalta Autoritate”, a unei Adună ri
Parlamentare, a unui Consiliu de Miniștri, a unei Curți de
Justiție și a unui Comitet consultativ. Încheiat pentru o
perioadă limitată de 50 de ani, conform articolului 97,
Tratatul CECO a expirat la 23 iulie 2002. În temeiul
protocolului nr. 37 anexat la tratate (Tratatul privind
Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii
Europene), valoarea netă a activelor CECO în momentul
desființă rii acesteia a fost alocată cercetă rii din sectoarele
legate de industria că rbunelui și oțelului, prin intermediul
unui fond și al unui program de cercetare pentru că rbune și
oțel.
 Tratatele de instituire a Comunității Economice
Europene (CEE) și a Comunității Europene a Energiei
Atomice (CEEA, „Euratom”), cunoscute și sub numele de
Tratatele de la Roma, au fost semnate la 25 martie 1957 și
au intrat în vigoare la 1 ianuarie 1958. Spre deosebire de
Tratatul CECO, Tratatele de la Roma au fost încheiate
„pentru o perioadă nelimitată ” (articolul 240 din Tratatul
CEE și articolul 208 din Tratatul CEEA), ceea ce le conferă un
caracter aproape constituțional.

1
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/5/tratatul-de-la-lisabona

43
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

 Cele șase ță ri fondatoare au fost Belgia, Franța,


Germania, Italia, Luxemburg și Ț ă rile de Jos.

Obiective
 Intențiile declarate ale fondatorilor CECO au fost ca
aceasta să fie doar o primă etapă pe calea spre o „federație
europeană ”. Piața comună a că rbunelui și oțelului trebuia să
permită experimentarea unei formule care urma să fie
extinsă treptat la alte sfere economice, ducâ nd în final la o
Europă politică .
 Comunitatea Economică Europeană avea ca obiectiv
instituirea unei piețe comune bazate pe cele patru libertă ți
de circulație: a mă rfurilor, a persoanelor, a capitalului și a
serviciilor.

 Scopul Euratom era să coordoneze aprovizionarea cu


materiale fisionabile și programele de cercetare privind
utilizarea pașnică a energiei nucleare, aflate deja în plină
desfă șurare sau în curs de pregă tire în statele membre.

 Preambulurile celor trei tratate relevă că instituirea


Comunită ților a fost inspirată de aceeași idee, respectiv de
convingerea că statele Europei trebuie să colaboreze pentru
a-și construi un destin comun și că doar astfel își vor putea
controla viitorul.

Principii fundamentale
Comunită țile Europene (CECO, CEE și Euratom) au
apă rut ca urmare a unui proces treptat de reflecție asupra
ideii europene, strâ ns legate de evenimentele care au

44
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

zdruncinat continentul. În urma celui de-al Doilea Ră zboi


Mondial, industriile de bază , în special cea siderurgică ,
necesitau o reorganizare. Viitorul Europei, amenințat de
confruntarea Est-Vest, depindea de reconcilierea franco-
germană .
1. Apelul lansat la 9 mai 1950 de Robert Schuman,
ministrul francez al afacerilor externe, poate fi considerat a fi
punctul de pornire al Europei comunitare. Alegerea
că rbunelui și a oțelului a avut, la momentul respectiv, o
valoare simbolică deosebită . La începutul anilor 1950,
industriile că rbunelui și oțelului erau vitale, constituind baza
puterii unei ță ri. Pe lâ ngă interesul economic evident,
punerea în comun a resurselor franceze și germane trebuia
să marcheze sfâ rșitul antagonismului dintre cele două ță ri.
La 9 mai 1950, Robert Schuman declara: „Europa nu se va
construi dintr-o dată sau ca urmare a unui plan unic, ci prin
realiză ri concrete care să creeze în primul râ nd o solidaritate
de facto”. Acesta a fost principiul pe baza că ruia Franța,
Italia, Germania și ță rile Benelux (Belgia, Ț ă rile de Jos și
Luxemburg) au semnat Tratatul de la Paris, care asigura în
principal:
 libera circulație a produselor și accesul liber la sursele
de producție;
 supravegherea permanentă a pieței pentru a evita
denatură rile care pot face necesară introducerea unor cote
de producție;
 respectarea regulilor privind concurența și transparența
prețurilor;
 sprijinirea moderniză rii și transformă rii sectoarelor
că rbunelui și oțelului.
2. După semnarea Tratatului de la Paris, în vreme ce
Franța se opunea reconstituirii unei forțe militare germane

45
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

naționale, René Pleven a conceput proiectul unei armate


europene. Comunitatea Europeană de Apă rare (CEA),
negociată în 1952, trebuia să fie urmată de crearea unei
Comunită ți politice (CEP). Cele două proiecte au fost
abandonate ca urmare a refuzului Adunarea națională din
Franța, la 30 august 1954, de a autoriza ratificarea tratatului.
3. Eforturile pentru relansarea construcției europene
în urma eșecului CEA s-au concretizat la Conferința de la
Messina, din iunie 1955, pe dublul teren al uniunii vamale și
al energiei atomice. Acestea au dus la semnarea a două
tratate, Tratatul CEE și Tratatul CEEA.
a. Dispozițiile Tratatului CEE (Tratatul de la Roma) au
inclus:
 eliminarea taxelor vamale între statele membre;
 stabilirea unui tarif vamal comun pentru importuri;
 introducerea unei politici comune în domeniul
agriculturii și al transporturilor;
 crearea unui Fond social european;
 înființarea unei Bă nci Europene de Investiții;
 dezvoltarea unor relații mai strâ nse între statele
membre.
Pentru a atinge aceste obiective, Tratatul CEE a
stabilit principii orientative și a definit cadrul pentru
activită țile legislative ale instituțiilor comunitare. Acestea
implicau politici comune: politica agricolă comună
(articolele 38-43), politica în domeniul transporturilor
(articolele 74 și 75) și politica comercială comună
(articolele 110-113).
Piața comună trebuia să permită libera circulație a
mă rfurilor și mobilitatea factorilor de producție (libera
circulație a lucră torilor și a întreprinderilor, libertatea de a
presta servicii și libera circulație a capitalurilor).

46
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

b. Tratatul Euratom[3] a stabilit inițial obiective


foarte ambițioase, în special „înființarea și dezvoltarea
rapidă a industriilor nucleare”. Totuși, din cauza naturii
complexe și delicate a sectorului nuclear, aflat în strâ nsă
legă tură cu interesele vitale ale statelor membre (apă rarea și
independența națională ), Tratatul Euratom a trebuit să -și
reducă ambițiile.
4. Acordul privind unele instituții comune, semnat și
intrat în vigoare în același timp cu Tratatele de la Roma,
prevedea că Adunarea Parlamentară și Curtea de Justiție
urmau să fie instituții comune. Acest acord a expirat la 1 mai
1999. Mai ră mâ nea de realizat fuzionarea puterilor
executive, iar acest lucru va fi realizat de Tratatul de
instituire a unui Consiliu unic și a unei Comisii unice ale
Comunită ților Europene din 8 aprilie 1965, cunoscut sub
numele de „Tratatul de fuziune”, menit să finalizeze
unificarea instituțiilor.
Din acel moment, CEE a că pă tat o importanță
proeminentă în raport cu comunită țile sectoriale CECO și
CEEA. Aceasta a însemnat victoria sistemului general al CEE
asupra coexistenței unor organizații cu competențe
sectoriale și a condus la instituirea instituțiilor sale.

Secțiunea 7.3.2. Primele modificări aduse Tratatelor


constitutive - fișă tehnică2

A. Îmbună tă țirile aduse instituțiilor


Prima modificare instituțională a venit odată cu
Tratatul de fuziune din 8 aprilie 1965, care a unit
2
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/2/progresele-realizate-
pana-la-actul-unic-european

47
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

organismele executive. Acesta a intrat în vigoare în 1967,


înființâ nd un singur Consiliu și o singură Comisie a
Comunită ților Europene (CECO, CEE și CEEA) și introducâ nd
principiul unui buget unic.
B. Resursele proprii și competențele bugetare
Decizia Consiliului din 21 aprilie 1970 a stabilit un
sistem de resurse proprii ale Comunită ții, înlocuind
contribuțiile financiare din partea statelor membre.
 Tratatul de la Luxemburg din 22 aprilie 1970 a acordat
Parlamentului anumite competențe bugetare.
 Tratatul de la Bruxelles din 22 iulie 1975 a acordat
Parlamentului dreptul de a respinge bugetul și de a acorda
Comisiei descă rcarea de gestiune pentru execuția bugetului.
Prin același tratat a fost înființată Curtea de Conturi, un
organism responsabil de examinarea conturilor și a gestiunii
financiare a Comunită ții.
C. Alegerile
Actul din 20 septembrie 1976 a acordat
Parlamentului European o nouă legitimitate și autoritate,
instituind alegerea prin vot universal direct. Actul a fost
revizuit în 2002, ocazie cu care a fost instituit principiul
general al reprezentă rii proporționale și au fost adoptate
dispoziții-cadru referitoare la legislația națională privind
alegerile europene.
D. Extinderile
Regatul Unit a aderat la Comunitatea Economică
Europeană la 1 ianuarie 1973, împreună cu Danemarca și
Irlanda. Poporul norvegian a votat împotriva aderă rii printr-
un referendum. Grecia a aderat în 1981, iar Spania și
Portugalia în 1986.
E. Bugetul european

48
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Aceste prime extinderi au avut ca rezultat revendică ri


de consolidare a disciplinei bugetare și reformare a PAC. În
1979, Consiliul European a convenit asupra unei serii de
mă suri complementare. Acordurile de la Fontainebleau din
1984 au ajuns la o soluție durabilă , bazată pe principiul că se
pot face ajustă ri pentru a susține statele membre care se
confruntă cu o sarcină financiară excesivă în raport cu
prosperitatea sa relativă .

Continuarea integrării
Încurajat de succesele inițiale ale comunită ții
economice, obiectivul de a crea și o unitate politică pentru
statele membre a revenit în prim-plan la începutul anilor
1960, în pofida eșecului Comunită ții Europene de Apă rare
(CEA) în august 1954.
A. Eșecul încercă rii de a realiza o uniune politică
La reuniunea la nivel înalt de la Bonn din 1961, șefii
de stat și de guvern ai celor șase state membre fondatoare
ale Comunită ții Europene au solicitat unei comisii
interguvernamentale prezidate de ambasadorul francez
Christian Fouchet să prezinte propuneri privind statutul
politic al unei uniuni a popoarelor europene. Această comisie
de studiu a încercat zadarnic, de două ori între 1960 și 1962,
să prezinte statelor membre un proiect de tratat care să fie
acceptabil pentru toți, deși Fouchet și-a fundamentat planul
pe respectarea cu strictețe a identită ții statelor membre,
respingâ nd astfel opțiunea federală .
În lipsa unei comunită ți politice, substitutul acesteia
va lua forma Cooperă rii Politice Europene (CPE). La
conferința de la Haga din decembrie 1969, șefii de stat și de
guvern au decis să caute cea mai bună metodă pentru a

49
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

avansa că tre unificarea politică . Raportul Davignon, adoptat


de că tre miniștrii afacerilor externe în octombrie 1970 și
completat ulterior prin rapoarte suplimentare, a stat la baza
CPE pâ nă la intrarea în vigoare a Actului Unic.
B. Criza din 1966
O gravă criză a izbucnit câ nd, pe parcursul celei de-a
treia etape a perioadei de tranziție, procedurile de vot din
cadrul Consiliului au trebuit să fie modificate prin trecerea
de la votul în unanimitate la votul cu majoritate calificată în
anumite domenii. Franța s-a opus unei serii de propuneri din
partea Comisiei, care includeau mă suri pentru finanțarea
PAC, și a încetat să participe la principalele reuniuni ale
Comunită ții (politica „scaunului gol”). În cele din urmă , s-a
ajuns la un acord prin așa-numitul Compromis de la
Luxemburg, care prevedea că , atunci câ nd interesele vitale
ale uneia sau mai multor ță ri sunt în joc, membrii Consiliului
trebuie să încerce să gă sească soluții care să poată fi
adoptate de că tre toate statele, respectâ nd în același timp
interesele lor comune.
C. Importanța tot mai mare a reuniunilor europene la
nivel înalt
Deși se aflau în afara contextului instituțional
comunitar, conferințele șefilor de stat și de guvern ai statelor
membre au început să ofere orientă ri politice și soluții
pentru problemele pe care nu le putea rezolva Consiliul de
Miniștri. După primele reuniuni din 1961 și 1967, aceste
conferințe au câ știgat în importanță odată cu reuniunea la
nivel înalt de la Haga din 1 și 2 decembrie 1969, care a
permis începerea negocierilor privind extinderea
Comunită ții și în cadrul că reia s-a aprobat sistemul financiar
al Comunită ții, și cu reuniunea la nivel înalt de la
Fontainebleau din decembrie 1974, câ nd s-au luat decizii

50
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

politice majore privind alegerea Parlamentului prin vot


direct și procedura decizională a Consiliului. Tot la
Fontainebleau șefii de stat și de guvern au hotă râ t să se
reunească de trei ori pe an în calitate de „Consiliu
European”, pentru a discuta afacerile și cooperarea politică a
Comunită ții.
D. Reforma instituțională și politica monetară
Spre sfâ rșitul anilor 1970, statele membre au
întreprins o serie de inițiative în vederea alinierii propriilor
politici economice și fiscale. Pentru a rezolva problema
instabilită ții monetare și pentru a remedia efectele sale
negative asupra PAC și asupra coeziunii dintre statele
membre, Consiliile Europene de la Bremen și Bruxelles din
1978 au înființat Sistemul Monetar European (SME).
Înființat în mod voluntar și diferențiat (Regatul Unit a decis
să nu participe la mecanismul ratei de schimb), SME
depindea de existența unei unită ți comune de cont (ECU).
În cadrul Consiliului European de la Londra din 1981,
miniștrii de externe ai Germaniei și Italiei, Hans-Dietrich
Genscher și Emilio Colombo, au prezentat o propunere
privind un „Act european”, cuprinzâ nd teme precum
cooperarea politică , cultura, drepturile fundamentale,
armonizarea legislației în domenii care nu intrau sub
incidența tratatelor Comunită ții și metodele de combatere a
violenței, a terorismului și a criminalită ții. Acesta nu a fost
adoptat în forma sa originală , dar unele porțiuni au reapă rut
în „Declarația solemnă privind Uniunea Europeană ”
adoptată la Stuttgart, la 19 iunie 1983.
E. Proiectul Spinelli
La câ teva luni de la primele alegeri directe din 1979,
relațiile dintre Parlament și Consiliul au intrat într-o criză
gravă , legată de bugetul pentru 1980. La inițiativa lui Altiero

51
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Spinelli, deputat în Parlamentul European, fondator al


Mișcă rii Federaliste Europene și fost membru al Comisiei
Europene, un grup de nouă deputați în Parlamentul
European s-a întâ lnit în iulie 1980 pentru a dezbate
modalită țile de revitalizare a activită ții instituțiilor. În iulie
1981, Parlamentul a înființat o comisie instituțională ,
avâ ndu-l drept raportor-coordonator pe Altiero Spinelli, în
vederea elaboră rii unui proiect de modificare a tratatelor
existente. Această comisie a elaborat un proiect care avea să
ducă la crearea Uniunii Europene. Proiectul de tratat a fost
adoptat cu o largă majoritate la 14 februarie 1984. Puterea
legislativă urma să fie exercitată de un sistem bicameral
asemă nă tor celui al unui stat federal. Se dorea ca acest
sistem să aducă un echilibru între Parlament și Consiliu, dar
nu a fost acceptat de că tre statele membre.

Secțiunea 7.3.3. Actul Unic european- fișă tehnică3

După ce a clarificat litigiul privind bugetul comunitar


de la începutul anilor 1980, Consiliul European a decis, la
reuniunea de la Fontainebleau din iunie 1984, să înființeze
un comitet ad hoc al reprezentanților personali ai șefilor de
stat și de guvern, denumit Comitetul Dooge, după numele
președintelui să u. Comitetului i s-a cerut să prezinte
propuneri de îmbună tă țire a modului de funcționare a
sistemului comunitar și a cooperă rii politice. Consiliul
European de la Milano, din iunie 1985, a decis însă cu
majoritatea voturilor (7 voturi pentru și 3 împotrivă ), o

3
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/2/progresele-realizate-
pana-la-actul-unic-european

52
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

procedură excepțională în cadrul acestui organism, să


convoace o conferință interguvernamentală pentru a
examina competențele instituțiilor, extinderea activită ților
Comunită ții la noi domenii și crearea unei piețe interne
„autentice”.
La 17 februarie 1986, nouă state membre au semnat
Actul Unic European (AUE), urmate apoi de Danemarca (în
urma unui referendum în favoarea acestuia), Italia și Grecia,
la 28 februarie 1986. Actul a fost ratificat de că tre
parlamentele statelor membre în decursul anului 1986, însă
deoarece un cetă țean a introdus o acțiune în fața instanțele
irlandeze, intrarea sa în vigoare a întâ rziat cu șase luni, pâ nă
la 1 iulie 1987. AUE a constituit prima modificare
semnificativă adusă Tratatului de la Roma. Principalele sale
dispoziții sunt rezumate mai jos.
A. Extinderea competențelor Uniunii
1. Prin crearea unei mari piețe interne
O piață internă pe deplin funcțională urma să fie
finalizată pâ nă la 1 ianuarie 1993, preluâ nd și lă rgind
obiectivul pieței comune introdus în 1958.
2. Prin crearea de noi competențe în urmă toarele
domenii:
 politica monetară ;
 politica socială ;

 coeziunea economică și socială ;

 cercetarea și dezvoltarea tehnologică ;


 mediul;

 cooperarea în domeniul politicii externe.

53
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

B. Îmbună tă țirea capacită ții decizionale a Consiliului


de Miniștri
Votul cu majoritate calificată a înlocuit votul în
unanimitate în patru dintre domeniile de competență deja
existente ale Comunită ții: modificarea tarifului vamal
comun, libertatea de a presta servicii, libera circulație a
capitalurilor și politica comună din domeniul transporturilor
maritime și aeriene. Votul cu majoritate calificată a fost
introdus și pentru o serie de noi responsabilită ți: piața
internă , politica socială , coeziunea economică și socială ,
cercetarea și dezvoltarea tehnologică și politica din
domeniul mediului. În fine, votul cu majoritate calificată a
fă cut obiectul unei modifică ri a Regulamentului de
procedură al Consiliului, pentru a-l adapta în urma unei
declarații a Președinției, conform că reia, în viitor, votul ar
putea fi solicitat în Consiliu nu doar la inițiativa
Președintelui Consiliului, ci și la cererea Comisiei sau a unui
stat membru, dacă majoritatea simplă a membrilor
Consiliului cad de acord.
C. Extinderea rolului Parlamentului European
Competențele Parlamentului au fost consolidate prin:
 condiționarea acordurilor comunitare de extindere și a
acordurilor de asociere de obținerea avizului Parlamentului;
 introducerea unei proceduri de cooperare cu Consiliul,
care a conferit Parlamentului competențe legislative reale,
chiar dacă limitate; procedura s-a aplicat unui numă r de
aproximativ zece temeiuri juridice la momentul respectiv și
a marcat o etapă crucială în transformarea Parlamentului
într-un colegislator veritabil.

54
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 7.3.4. Tratatul de la Maastricht - fișă tehnică4

Tratatul privind Uniunea Europeană , semnat la Maastricht


la 7 februarie 1992, a intrat în vigoare la 1 noiembrie 1993.

A. Structurile Uniunii
Instituind o Uniune Europeană , tratatul de la
Maastricht a marcat o nouă etapă în procesul de creare
a „unei uniuni din ce în ce mai strâ nse între popoarele
Europei”. UE este construită avâ nd la bază Comunită țile
Europene, completate de politici și forme de cooperare
instaurate prin Tratatul privind Uniunea Europeană .
Uniunea dispunea de un cadru instituțional unic alcă tuit din
Consiliu, Parlamentul European, Comisia Europeană , Curtea
de Justiție și Curtea de Conturi care, fiind în acel moment
singurele instituții ale Uniunii, în sensul strict al cuvâ ntului,
își exercitau atribuțiile în conformitate cu dispozițiile
tratatelor. Tratatul a instituit un Comitet economic și social
și un Comitet al regiunilor, ambele exercitâ nd funcții
consultative. Un Sistem European al Bă ncilor Centrale și o
Bancă Centrală Europeană au fost înființate conform
procedurilor prevă zute în tratat și s-au adă ugat instituțiilor
financiare preexistente din grupul BEI, care sunt Banca
Europeană de Investiții și Fondul European de Investiții.
B. Competențele Uniunii
Uniunii instituite prin Tratatul de la Maastricht i s-au
atribuit prin acest tratat anumite competențe, clasificate în
trei mari grupe, denumite în mod obișnuit „piloni”: primul
pilon era constituit din Comunită țile Europene și prevedea
un cadru care permitea exercitarea de că tre instituțiile
4
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/3/tratatele-de-la-
maastricht-si-de-la-amsterdam

55
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

comunitare a competențelor pentru care statele membre își


transferaseră suveranitatea în domeniile reglementate de
tratat; al doilea pilon era format din politica externă și de
securitate comună prevă zută la capitolul V din tratat; al
treilea pilon era constituit din cooperarea în domeniul
justiției și al afacerilor interne prevă zută la capitolul VI din
tratat. Titlurile V și VI instituiau cooperarea
interguvernamentală utilizâ nd instituțiile comune, cu
anumite tră să turi supranaționale, cum ar fi implicarea
Comisiei și consultarea Parlamentului.
1. Comunitatea Europeană (primul pilon)
Comunitatea avea misiunea de a asigura buna
funcționare a pieței unice și, printre altele, o dezvoltare
armonioasă , echilibrată și durabilă a activită ților economice,
un nivel ridicat de ocupare a forței de muncă și de protecție
socială și egalitatea între bă rbați și femei. Comunitatea
urmă rea aceste obiective în limitele competențelor care îi
erau încredințate, prin instituirea unei piețe comune și a
unor mă suri conexe menționate la articolul 3 din Tratatul
CE, precum și prin instaurarea unei politici economice și
monedei unice menționate la articolul 4. Acțiunea
Comunită ții trebuia să respecte principiul proporționalită ții
și, în domeniile care nu intrau în competența sa exclusivă ,
principiul subsidiarită ții (articolul 5 din TCE).

2. Politica externă și de securitate comună (PESC) (al


doilea pilon)
Misiunea Uniunii era aceea de a defini și de a realiza,
conform unei metode de tip interguvernamental, o politică
externă și de securitate. Statele membre trebuiau să sprijine
activ și fă ră rezerve această politică , într-un spirit de
loialitate și de solidaritate reciprocă . Printre altele, aceasta

56
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

avea ca obiective: salvgardarea valorilor comune, a


intereselor fundamentale, a independenței și a integrită ții
Uniunii, în conformitate cu principiile Cartei Națiunilor
Unite; consolidarea securită ții Uniunii sub toate formele;
promovarea cooperă rii internaționale; dezvoltarea și
consolidarea democrației și a statului de drept, precum și
respectarea drepturilor omului și a libertă ților
fundamentale.
3. Cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor
externe (al treilea pilon)
Sarcina Uniunii era de a dezvolta o acțiune comună în
aceste domenii, prin metode interguvernamentale, pentru a
oferi cetă țenilor un nivel ridicat de protecție, într-un spațiu
de libertate, de securitate și de justiție. Aceasta se referea la
urmă toarele domenii:
 reguli de trecere a frontierelor externe ale Comunită ții și
de consolidare a controalelor;
 lupta împotriva terorismului, a infracțiunilor grave, a
traficului de droguri și a fraudei la nivel internațional;

 cooperarea judiciară în materie penală și civilă ;

 crearea unui Oficiu European de Poliție (Europol) dotat cu


un sistem de schimb de informații între polițiile naționale;

 lupta împotriva imigrației ilegale;

 politica comună în domeniul azilului.

57
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 7.3.5. Tratatul de la Amsterdam - fișă


tehnică5

Tratatul de la Amsterdam de modificare a Tratatului


privind Uniunea Europeană , a tratatelor de instituire a
Comunită ților Europene și a anumitor acte conexe, semnat la
Amsterdam la 2 octombrie 1997, a intrat în vigoare la 1 mai
1999.
A. Consolidarea competențelor Uniunii
1. Comunitatea Europeană
În ceea ce privește obiectivele, s-a pus un accent
deosebit pe o dezvoltare echilibrată și sustenabilă și pe un
nivel ridicat de ocupare a forței de muncă . A fost creat un
mecanism de coordonare a politicilor de ocupare a forței de
muncă din statele membre, precum și posibilitatea de a lua
anumite mă suri comunitare în acest domeniu. Acordul
privind politica socială a fost integrat în Tratatul CE cu
câ teva îmbună tă țiri (eliminarea clauzelor de excludere
voluntară (opt-out)). De atunci, metoda comunitară s-a
aplicat în domenii importante care țineau pâ nă în acel
moment de „cel de-al treilea pilon”, cum ar fi azilul, imigrația,
trecerea frontierelor externe, lupta împotriva fraudei,
cooperarea vamală și cooperarea judiciară în materie civilă ,
precum și unei pă rți importante a cooperă rii în temeiul
acordului Schengen, pe care Uniunea și Comunită țile și l-au
însușit întru totul.
2. Uniunea Europeană
Cooperarea interguvernamentală în domeniul
cooperă rii judiciare penale și polițienești a fost consolidată
prin definirea unor obiective și sarcini precise, precum și
5
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/3/tratatele-de-la-
maastricht-si-de-la-amsterdam

58
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

prin crearea unui nou instrument juridic analog unei


directive. Instrumentele politicii externe și de securitate
comună au fost dezvoltate ulterior, în special prin crearea
unui nou instrument, strategia comună , a unei noi funcții,
„Secretarul General al Consiliului responsabil pentru PESC”,
și a unei noi structuri, „Unitatea de planificare politică și de
alertă rapidă ”.
B. Consolidarea atribuțiilor Parlamentului European
1. Puterea legislativă
În cadrul procedurii de codecizie, care a fost extinsă
la 15 temeiuri juridice în TCE, Parlamentul European și
Consiliul deveneau colegislatori, practic pe poziție de
egalitate. Cu excepția politicii agricole și a politicii din
domeniul concurenței, procedura de codecizie se aplica
tuturor domeniilor în care Consiliul era abilitat să ia decizii
cu majoritate calificată . În patru cazuri (articolele 18, 42 și
47, precum și articolul 151 privind politica din domeniul
culturii, care a ră mas nemodificat), procedura de codecizie
se combina cu necesitatea unei decizii unanime a Consiliului.
Celelalte domenii legislative supuse unanimită ții nu țineau
de codecizie.
2. Puterea de control
În afara votului de aprobare a Comisiei în ansamblu,
Parlamentul European trebuia să voteze și pentru aprobarea
prealabilă a președintelui desemnat al viitoarei Comisii
(articolul 214).
3. Alegerea și statutul deputaților
În ceea ce privește procedura pentru alegerea
Parlamentului European prin sufragiu universal direct
(articolul 190 din TCE), competența Comunită ții de a adopta
principii comune s-a adă ugat competenței existente de a
adopta o procedură uniformă . În același articol, a fost inserat

59
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

un temei juridic care permitea adoptarea unui statut unic al


deputaților. Cu toate acestea, continua să lipsească o
dispoziție care să permită luarea de mă suri în vederea
dezvoltă rii partidelor politice la nivel european (a se vedea
articolul 191).
C. Cooperarea consolidată
Pentru prima dată , tratatele cuprindeau dispoziții
generale care permiteau, în anumite condiții, unui anumit
numă r de state membre să se prevaleze de instituțiile
comune pentru a organiza o cooperare consolidată între ele.
Această posibilitate s-a adă ugat cazurilor de cooperare
consolidată reglementate de dispoziții specifice, cum ar fi
uniunea economică și monetară , crearea unui spațiu de
libertate, securitate și justiție, precum și integrarea
dispozițiilor acordului Schengen. Domeniile care puteau face
obiectul unei cooperă ri consolidate erau reprezentate de cel
de-al treilea pilon și, în condiții foarte stricte, de domeniile
care nu țineau de competența exclusivă comunitară .
Condițiile pe care trebuia să le satisfacă orice cooperare
consolidată , precum și mecanismele de decizie prevă zute
erau concepute astfel încâ t să garanteze că această nouă
modalitate a procesului de integrare va ră mâ ne o soluție
excepțională și că nu va putea fi utilizată decâ t pentru a
avansa în direcția integră rii, și nu pentru a regresa.
D. Simplificare
Tratatul de la Amsterdam a eliminat din tratatele
europene toate dispozițiile devenite caduce sau nule cu
timpul, evitâ nd, în același timp, ca acesta să afecteze efectele
juridice care decurgeau în din aceste dispoziții. Tratatul
prevedea și renumerotare a articolelor. Din motive juridice
și politice, tratatul a fost semnat și supus ratifică rii sub
formă de amendamente la tratatele în vigoare.

60
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

E. Reforme instituționale în perspectiva extinderii


a. Tratatul de la Amsterdam a fixat la 700 numă rul
maxim de membri în Parlamentul European, dâ nd curs
solicită rii acestuia (articolul 189).
b. Componența Comisiei și problema ponderă rii
voturilor au fă cut obiectul unui „protocol privind instituțiile”
anexat la tratat. Protocolul prevedea ca, într-o Uniune
extinsă la maximum 20 de state membre, Comisia să fie
alcă tuită dintr-un reprezentant din fiecare stat membru, cu
condiția ca la data respectivă ponderarea voturilor în
Consiliu să fi fost modificată . În orice caz, cu cel puțin un an
înainte de aderarea unui al 21-lea stat membru, o nouă
conferință interguvernamentală trebuia să reexaminare în
profunzime dispozițiile din tratate referitoare la instituții.
c. Votul cu majoritate calificată în Consiliu era
prevă zut pentru mai multe temeiuri juridice nou-create de
Tratatul de la Amsterdam. Cu toate acestea, dintre politicile
comunitare existente, numai în cazul domeniului politicii
privind cercetarea au apă rut noi cazuri de vot cu majoritate
calificată , celelalte politici necesitâ nd încă luarea
deciziilor cu unanimitate de voturi.

Secțiunea 7.3.6. Tratatul de la Nisa și Convenția privind


viitorul Europei - fișă tehnică6

Tratatul a fost semnat la 26 februarie 2001 și a intrat


în vigoare la 1 februarie 2003.
6
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/4/tratatul-de-la-nisa-si-
conventia-privind-viitorul-europei

61
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

A. Obiectivele
În concluziile sale, Consiliul European de la Helsinki
din 1999 a afirmat că UE trebuia să fie capabilă să primească
ca noi state membre, pâ nă la sfâ rșitul lui 2002, ță rile
candidate care erau pregă tite pentru aderare. Deoarece doar
două dintre statele solicitante aveau o populație mai mare
decâ t media statelor membre de la vremea respectivă ,
ponderea politică a ță rilor cu o populație mai mică trebuia să
crească considerabil. Prin urmare, Tratatul de la
Nisa urmă rea să crească eficacitatea și legitimitatea
instituțiilor UE și să pregă tească Uniunea pentru urmă toarea
sa mare extindere.
B. Contextul
La Conferințele interguvernamentale (CIG) de la
Maastricht și Amsterdam, au fost abordate o serie de
probleme instituționale, fă ră a le soluționa însă în mod
satisfă că tor („Amsterdam leftovers”). Printre acestea se aflau
dimensiunea și componența Comisiei, ponderarea voturilor
în Consiliu și extinderea votului cu majoritate calificată . Pe
baza unui raport al Președinției finlandeze, Consiliul
European de la Helsinki a decis, la sfâ rșitul anului 1999, ca
problemele nesoluționate de Tratatul de la Amsterdam și
toate celelalte modifică ri necesare pentru pregă tirea
extinderii să fie abordate în cadrul unei CIG.

C. Conținutul
CIG a fost deschisă la 14 februarie 2000 și și-a
încheiat activitatea la Nisa, la 10 decembrie 2000. Aceasta a
ajuns la un acord asupra chestiunilor instituționale
menționate mai sus, precum și asupra altor puncte, printre
care o nouă repartizare a mandatelor în Parlamentul
European, o cooperare consolidată mai flexibilă ,

62
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

monitorizarea drepturilor și valorilor fundamentale în UE și


consolidarea sistemului judiciar al UE.
1. Ponderarea voturilor în Consiliu
În urma examină rii în paralel a sistemului de vot în
Consiliu, a componenței Comisiei și, într-o anumită mă sură , a
repartiză rii mandatelor în Parlamentul European, CIG a
realizat că principalul imperativ era modificarea ponderii
relative a statelor membre, un subiect care nu mai fusese
abordat la acest nivel de la intrarea în vigoare a Tratatului de
la Roma.
Erau prevă zute două metode de definire a votului cu
majoritate calificată : un nou sistem de ponderare (o
adaptare a sistemului existent) sau aplicarea unei majorită ți
duble (de voturi și de populație), aceasta din urmă fiind
propusă de Comisie și susținută de Parlament. CIG a ales
prima opțiune. Deși numă rul de voturi a crescut pentru toate
statele membre, partea care le revine celor mai populate
state membre a scă zut de la 55 % din voturi la 45 % în urma
aderă rii celor zece noi state membre și la 44,5 % la
1 ianuarie 2007. De aceea, a fost introdus „dispozitivul de
siguranță ” demografică prin care un stat membru poate
solicita să se verifice dacă majoritatea calificată reprezintă
cel puțin 62 % din populația totală a Uniunii. În cazul în care
această condiție nu este îndeplinită , Decizia nu este
adoptată .
2. Comisia Europeană
a. Componența
Din 2005, Comisia reunește câ te un comisar pentru
fiecare stat membru. Consiliul are competența de a decide, în
unanimitate, numă rul de comisari, precum și sistemul de
rotație a acestora, astfel încâ t fiecare Comisie să reflecte
dimensiunea demografică și geografică a statelor membre.

63
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

b. Organizare internă
Tratatul de la Nisa conferea Președintelui Comisiei
competența de a atribui portofoliile comisarilor și de a le
redistribui pe parcursul mandatului, precum și de a
selecționa vicepreședinții și de a stabili numă rul acestora.
3. Parlamentul European
a. Componența
Tratatul de la Amsterdam a stabilit numă rul maxim
de deputați în Parlamentul European la 700. La Nisa,
Consiliul European a considerat necesar, în perspectiva
extinderii, să revizuiască numă rul de deputați în PE pentru
fiecare stat membru. Noua componență a Parlamentului a
fost utilizată , de asemenea, pentru a contrabalansa
ponderarea modificată a voturilor în Consiliu. Astfel,
numă rul maxim de deputați europeni a fost stabilit la 732.
b. Competențe
Parlamentului European i s-a conferit competența, la
fel ca și Consiliului, Comisiei și statelor membre, să conteste
în justiție acte ale Consiliului, ale Comisiei sau ale Bă ncii
Centrale Europene pentru motive de incompetență , de
încă lcare a unor norme fundamentale de procedură , de
încă lcare a tratatului sau a orică rei norme de drept privind
aplicarea acestuia sau de abuz de putere.
În urma unei propuneri a Comisiei, articolul 191 a
fost transformat într-un temei juridic operațional pentru
adoptarea, prin procedura de codecizie, a statutului
partidelor politice de la nivelul UE și a regulilor legate de
finanțarea acestora.
Competențele legislative ale Parlamentului au fost
lă rgite, printr-o ușoară extindere a domeniului de aplicare al
procedurii de codecizie și prin dispoziții care impun ca
Parlamentul să își dea avizul conform pentru instituirea

64
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

cooperă rii consolidate în domeniile acoperite de codecizie.--


De asemenea, Parlamentului trebuia să i se solicite avizul
atunci câ nd Consiliul se pronunță cu privire la riscul unei
încă lcă ri grave a drepturilor fundamentale într-un stat
membru.
4. Reforma sistemului judiciar
a. Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Curții de Justiție a UE i s-a acordat posibilitatea de a
se reuni în diferite formule: în camere (formate din trei sau
cinci judecă tori), în Marea Cameră (11 judecă tori) sau în
plen. Numă rul de avocați generali putea fi crescut printr-o
decizie a Consiliului, adoptată în unanimitate. Curtea de
Justiție a UE și-a pă strat competența cu privire la hotă râ rile
preliminare, dar, în temeiul statutului să u, putea transmite
Tribunalului de Primă Instanță și alte cauze în afara celor
enumerate la articolul 225 din Tratatul CE.
b. Tribunalul
Competențele Tribunalului (fostul Tribunal de Primă
Instanță , înaintea Tratatului de la Lisabona) au fost extinse
pentru a include anumite categorii de hotă râ ri preliminare,
iar camerele jurisdicționale pot fi instituite printr-o decizie
în unanimitate a Consiliului. Toate aceste dispoziții legate de
funcționare, și în special de competențele Tribunalului, sunt
acum stabilite chiar în tratat.

5. Proceduri legislative
Deși un numă r considerabil de noi politici și mă suri
(27) necesitau votul cu majoritate calificată în Consiliu,
codecizia a fost extinsă doar la câ teva domenii minore
(fostele articole 13, 62, 63, 65, 157, 159 și 191 din Tratatul
CE), iar pentru fostul articol 161 se impunea avizul conform
al Parlamentului.

65
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

6. Cooperarea consolidată
Ca și Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa
cuprinde dispoziții generale care se aplică tuturor
domeniilor de cooperare consolidată și dispoziții specifice
pilonului în cauză . În timp ce Tratatul de la Amsterdam
prevedea posibilitatea cooperă rii consolidate doar în cadrul
primului și celui de al treilea pilon, Tratatul de la Nisa
prevedea acest lucru în cadrul tuturor celor trei piloni.
Tratatul de la Nisa a mai adus încă două modifică ri:
sesizarea Consiliului European nu mai era posibilă , iar
conceptul de „termen rezonabil” a fost clarificat. Avizul
conform al Parlamentului era necesar în toate cazurile în
care cooperarea consolidată viza o chestiune acoperită de
procedura de codecizie.
7. Protecția drepturilor fundamentale
La articolul 7 din Tratatul privind Uniunea Europeană
(TUE) a fost adă ugat un nou alineat care reglementa
situațiile în care exista un „risc clar” de încă lcare gravă a
drepturilor fundamentale, chiar dacă aceasta nu se
produsese. Consiliul, hotă râ nd cu o majoritate de patru
cincimi din membrii să i și după obținerea avizului conform
al Parlamentului European, avea competența de a stabili
existența unui astfel de risc și de a adresa recomandă ri
adecvate statului membru în cauză . A fost proclamată o
Cartă a drepturilor fundamentale fă ră caracter obligatoriu.

Convenția privind viitorul Europei

A. Temei și obiective
În conformitate cu Declarația nr. 23 anexată la
Tratatul de la Nisa, Consiliul European de la Laeken din 14 și
15 decembrie 2001 a hotă râ t să organizeze o convenție care

66
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

să reunească principalele pă rți interesate în cadrul unei


dezbateri privind viitorul Uniunii Europene. Aceasta avea ca
obiective pregă tirea urmă toarei CIG câ t mai transparent și
abordarea celor patru provocă ri majore privind evoluția
viitoare a UE: o mai bună repartiție a competențelor,
simplificarea instrumentelor de acțiune ale Uniunii,
consolidarea democrației, a transparenței și a eficacită ții și
elaborarea unei Constituții pentru cetă țenii europeni.
B. Organizare
Convenția a fost formată dintr-un președinte (Valéry
Giscard d’Estaing), doi vicepreședinți (Giuliano Amato și
Jean-Luc Dehaene), 15 reprezentanți ai șefilor de stat sau de
guvern din statele membre, 30 de membri ai parlamentelor
naționale (câ te doi din fiecare stat membru), 16 deputați din
Parlamentul European și doi membri ai Comisiei Europene.
Ț ă rile candidate la aderare au putut participa la dezbatere în
aceleași condiții, însă nu puteau bloca un eventual consens
între statele membre. Astfel, Convenția a avut 105 membri în
total.
În afară de președinte și vicepreședinți, prezidiul era
compus din nouă membri ai Convenției și un reprezentant
invitat, ales de ță rile candidate. Prezidiul a avut rolul de
conferi Convenției un ritm susținut și de a-i oferi o bază de
lucru.
C. Rezultatele
Lucră rile Convenției au constat în: o fază de
„prospectare”, în cursul că reia erau luate în considerare
așteptă rile și nevoile statelor membre și ale cetă țenilor
Europei, o fază de reflecție, consacrată studierii ideilor
avansate și o fază de elaborare a recomandă rilor, pe baza
elementelor esențiale ale dezbaterilor. La sfâ rșitul anului
2002, cele 11 grupuri de lucru și-au prezentat concluziile

67
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Convenției. În timpul primei jumă tă ți a anului 2003,


Convenția a elaborat și a dezbă tut un text care a devenit
proiectul de tratat de instituire a unei Constituții pentru
Europa.
Partea I (principii și instituții, 59 de articole) și partea
a II-a (Carta drepturilor fundamentale, 54 de articole) din
tratat au fost prezentate Consiliului European de la Salonic,
la 20 iunie 2003. Partea a III-a (politici, 338 de articole) și
partea a IV-a (dispoziții finale, 10 articole) au fost prezentate
Președinției italiene la 18 iulie 2003. Consiliul European a
adoptat textul pe 18 iunie 2004. Chiar dacă acesta a suferit
modifică ri considerabile, s-a menținut structura de bază a
proiectului elaborat de Convenție. Tratatul a fost aprobat de
Parlamentul European, dar a fost respins de Franța (la 29
mai 2005) și de Ț ă rile de Jos (1 iunie 2005) în urma unor
referendumuri naționale. Din cauza celor două
referendumuri cu rezultate negative din Franța și Ț ă rile de
Jos, procedura de ratificare a Tratatului de instituire a unei
Constituții pentru Europa nu a fost dusă la bun sfâ rșit.
D. Rolul Parlamentului European
Cea mai mare parte a observatorilor au considerat că
impactul deputaților europeni în cadrul activită ților
Convenției a fost decisiv. Mai multe aspecte, cum ar fi
desfă șurarea Convenției la sediul Parlamentului și
experiența de negociere într-un mediu internațional a
deputaților europeni, le-au permis acestora din urmă să aibă
o puternică influență asupra dezbaterilor și rezultatelor
Convenției. De asemenea, deputații în PE au avut un rol
major în formarea familiilor politice, compuse din deputați
în Parlamentul European și din deputați în parlamentele
naționale. Prin urmare, Parlamentul a reușit să -și atingă un
numă r semnificativ de obiective inițiale, cea mai mare parte

68
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

dintre acestea fiind în prezent înscrise în Tratatul de la


Lisabona.

Secțiunea 7.3.1. Tratatul de la Lisabona - fișă tehnică7

Această fișă descriptivă despre Uniunea Europeană


prezintă istoria Tratatului de la Lisabona și principalele sale
prevederi. Obiectivul este de a descrie contextul istoric în
care a apă rut cel mai recent text fundamental al UE, redactat
pe baza textelor care îl preced. Prevederile specifice (cu
referiri la articole) și efectele acestora asupra politicilor
Uniunii Europene sunt explicate mai detaliat în fișele care
abordează anumite politici și chestiuni.
Temei juridic
Tratatul de la Lisabona de modificare a Tratatului
privind Uniunea Europeană (TUE) și a Tratatului de
instituire a Comunită ții Europene (TCE) (JO C 306,
17.12.2007), intrat în vigoare la 1 decembrie 2009.
Istoric
Tratatul de la Lisabona a demarat sub forma unui
proiect constituțional la sfâ rșitul lui 2001 (Declarația
Consiliului European privind viitorul Uniunii Europene sau
Declarația de la Laeken), urmat în 2002 și 2003 de Convenția
europeană care a elaborat Tratatul de instituire a unei
Constituții pentru Europa (Tratatul constituțional). Procesul
care a dus la elaborarea Tratatului de la Lisabona este

7
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/5/tratatul-de-la-lisabona

69
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

rezultatul negativ a două referendumuri asupra Tratatului


constituțional organizate în mai și iunie 2005, în urma
că rora Consiliul European a decis să își ia o „perioadă de
reflecție” de doi ani. În final, în temeiul declarației de la
Berlin din martie 2007, Consiliul European din 21-23 iunie
2007 a adoptat un mandat detaliat pentru o Conferință
interguvernamentală (CIG) ulterioară , sub egida Președinției
portugheze. CIG și-a încheiat lucră rile în octombrie 2007.
Tratatul a fost semnat în cadrul Consiliului European de la
Lisabona din 13 decembrie 2007 și a fost ratificat de toate
statele membre.

Conținutul
A. Obiective și principii juridice
Tratatul de instituire a Comunită ții Europene este
redenumit „Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene”
(TFUE), iar termenul „Comunitate” este înlocuit cu „Uniune”
în tot textul. Uniunea ia locul Comunită ții, fiind succesorul
juridic al acesteia. Tratatul de la Lisabona nu creează
simboluri statale pentru Uniune, cum ar fi un steag sau un
imn. Cu toate că nu mai poartă deci denumirea de tratat
constituțional, noul text menține cele mai semnificative
realiză ri.
Tratatul de la Lisabona nu îi conferă Uniunii
competențe exclusive suplimentare. Cu toate acestea, noul
text modifică modul în care Uniunea își exercită
competențele existente și anumite competențe (partajate)
noi, încurajâ nd participarea și protejarea cetă țenilor, creâ nd

70
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

o nouă ordine instituțională și modificâ nd procesele


decizionale pentru mai multă eficacitate și transparență ,
asigurâ nd astfel un nivel mai ridicat de control parlamentar
și de ră spundere democratică .
Spre deosebire de Tratatul Constituțional, Tratatul
de la Lisabona nu conține niciun articol care să stabilească în
mod oficial supremația dreptului Uniunii asupra legislației
naționale, dar la tratat a fost atașată o declarație în acest
sens (Declarația nr. 17), care face referire la un aviz al
Serviciului juridic al Consiliului ce reiterează jurisprudența
constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene pe această
temă .
Tratatul de la Lisabona clarifică pentru prima dată
competențele Uniunii, distingâ nd trei tipuri de competențe:
competența exclusivă , potrivit că reia Uniunea este singura
care poate adopta dispoziții legislative, statele membre
ocupâ ndu-se doar de punerea în aplicare, competența
partajată , potrivit că reia statele membre au dreptul de a
legifera și de a adopta mă suri obligatorii din punct de vedere
juridic în cazul în care Uniunea nu și-a exercitat competența
și competența de sprijin, potrivit că reia UE desfă șoară
acțiuni de sprijin sau de completare a politicilor statelor
membre. În prezent, competențele Uniunii pot fi redate
statelor membre în cursul unei revizuiri a tratatului.
Tratatul de la Lisabona conferă Uniunii Europene
personalitate juridică proprie. Prin urmare, Uniunea poate
semna tratate internaționale în domeniile sale de
competență sau poate deveni membră a unor organizații

71
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

internaționale. Statele membre pot semna doar acorduri


internaționale compatibile cu legislația UE.
Pentru prima dată , TUE prevede, la articolul 50, o
procedură oficială pe care trebuie să o urmeze statele
membre care doresc să se retragă din Uniunea Europeană
conform cerințelor lor constituționale.
Tratatul de la Lisabona încheie integrarea în cadrul
primului pilon a ultimelor aspecte ale celui de al treilea pilon
privind spațiul de libertate, securitate și justiție (SLSJ), și
anume cooperarea polițienească și judiciară în materie
penală . Fosta structură interguvernamentală nu mai există ,
actele din acest domeniu fiind adoptate prin procedura
legislativă ordinară (majoritate calificată și codecizie) și, sub
rezerva unor dispoziții contrare, utilizâ nd instrumentele
juridice ale metodei comunitare (regulamente, directive și
decizii).
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona,
Parlamentul European poate propune modifică ri ale
tratatelor; anterior, puteau face astfel de propuneri Consiliul,
guvernele statelor membre sau Comisia. În mod normal,
astfel de propuneri ar impune convocarea Convenției, care
ar recomanda amendamente unei CIG - cu toate acestea,
Consiliul European poate decide, după obținerea aprobă rii
Parlamentului, să nu convoace o convenție [articolul 48
alineatul (3) al doilea paragraf din TUE]. Ar urma să fie apoi
convocată o CIG, care să adopte amendamentele la tratate de
comun acord. Cu toate acestea, tratatele pot fi revizuite și
fă ră convocarea unei CIG, prin proceduri simplificate de

72
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

revizuire, atunci câ nd este vorba de dispoziții privind


politicile și acțiunile interne ale Uniunii [articolul 48
alineatul (6) și articolul 48 alineatul (7) din TUE]. În acest
caz, revizuirea ar fi adoptată ca decizie a Consiliului
European, dar ar putea fi supusă normelor naționale de
ratificare.
B. Consolidarea democrației și o mai bună protecție
a drepturilor fundamentale
Tratatul de la Lisabona enunță trei principii
fundamentale: principiul egalită ții democratice, principiul
democrației reprezentative și principiul democrației
participative. Democrația participativă îmbracă forma unei
noi inițiative a cetă țenilor.
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene
nu este inclusă ca atare în Tratatul de la Lisabona, dar
articolul 6 alineatul (1) din TUE îi conferă forță juridică
obligatorie, acordâ ndu-i o valoare juridică egală cu cea a
tratatelor.
Procesul de aderare a UE la Convenția europeană a
drepturilor omului (CEDO) a fost lansat odată cu intrarea în
vigoare, la 1 iunie 2010, a Protocolului nr. 14 la CEDO, care
permite nu doar statelor, ci și organizațiilor internaționale,
și, prin urmare, și Uniunii Europene, să devină semnatare ale
CEDO. Este totuși necesar ca aderarea să fie ratificată atâ t de
toate statele care sunt parte la CEDO, câ t și de UE.
Negocierile dintre reprezentanții Consiliului Europei și,
respectiv, ai UE au dus la finalizarea unui proiect de acord
în aprilie 2013. Curtea de Justiție a Uniunii Europene a

73
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

considerat însă , în Avizul 2/2013, că proiectul respectiv este


incompatibil cu articolul 6 din TUE. Vor fi necesare noi
negocieri înainte de aderare.
C. Un nou cadru instituțional
1. Parlamentul European
În conformitate cu articolul 14 alineatul (2) din TUE,
Parlamentul European (PE) „este compus din reprezentanții
cetă țenilor Uniunii”, nu din reprezentanții „populației
statelor”.
Competențele legislative ale PE s-au extins prin
noua procedură legislativă ordinară , care înlocuiește fosta
procedură de codecizie. Printre altele, procedura legislativă
ordinară se aplică acum în peste 40 de domenii noi de
politică , numă rul total crescâ nd la 73. Procedura de aviz
conform există în continuare sub forma procedurii de
aprobare, iar procedura de consultare ră mâ ne neschimbată .
Noua procedură bugetară creează o egalitate deplină între
Parlament și Consiliu în ceea ce privește aprobarea
bugetului anual. Parlamentul European trebuie să își dea
acordul asupra noului cadru financiar multianual.
PE este cel care numește acum președintele
Comisiei, cu majoritatea membrilor să i, la propunerea
Consiliului European, care este obligat să aleagă un candidat
cu majoritate calificată pe baza rezultatului alegerilor
europene. PE continuă să aprobe colegiul comisarilor
(Comisia).
Numă rul maxim de deputați în Parlamentul
European a fost stabilit la 751, reprezentarea cetă țenilor

74
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

fiind asigurată conform unei proporționalită ți degresive.


Numă rul maxim de locuri pentru un stat membru a scă zut la
96, iar numă rul minim a crescut la 6.
2. Consiliul European
Tratatul de la Lisabona recunoaște în mod oficial
Consiliul European ca instituție a UE care trebuie să ofere
Uniunii „impulsurile necesare dezvoltă rii acesteia” și să
definească „orientă rile și priorită țile politice generale” ale
acesteia. Consiliul European nu exercită funcții legislative. O
președinție pe termen lung înlocuiește sistemul anterior de
rotație la șase luni. Președintele este ales cu majoritate
calificată de Consiliul European pentru un mandat reînnoibil
de 30 de luni. Acest sistem ar trebui să îmbună tă țească
continuitatea și coerența lucră rilor Consiliului European.
Președintele este, în egală mă sură , reprezentantul extern al
Uniunii, fă ră a aduce atingere sarcinilor Înaltului
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate (a se vedea mai jos).
3. Vicepreședintele Comisiei Europene/Înaltul
Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe și politica de
securitate (VP/ÎR)
VP/ÎR este numit cu majoritate calificată de
Consiliul European, cu acordul președintelui Comisiei și este
responsabil de politica externă și de securitate comună a UE,
avâ nd dreptul de a înainta propuneri. Acesta prezidează
Consiliul Afaceri Externe și, în paralel, este vicepreședinte al
Comisiei. VP/ÎR este asistat de Serviciul European de

75
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Acțiune Externă , format din personal de la Consiliu, de la


Comisie și din serviciile diplomatice naționale.
4. Consiliul
Tratatul de la Lisabona menține principiul dublei
majorită ți în cadrul voturilor (cetă țeni și state membre). Cu
toate acestea, normele anterioare de vot au ră mas valabile
pâ nă în noiembrie 2014, noile norme aplicâ ndu-se de la
1 noiembrie 2014.
Majoritatea calificată este obținută atunci câ nd o
propunere este susținută de 55 % dintre membrii
Consiliului, reunind cel puțin 65 % din populația Uniunii
[articolul 16 alineatul (4) din TUE]. Atunci câ nd Consiliul nu
hotă ră ște pe baza unei propuneri a Comisiei sau a VP/ÎR,
majoritatea necesară a statelor membre crește la 72 %
[articolul 238 alineatul (2) din TFUE]. Pentru a putea bloca
un act legislativ, este necesar ca cel puțin patru state
membre să voteze împotrivă . Un nou mecanism, inspirat de
„compromisul de la Ioannina”, va permite ca membri ai
Consiliului reprezentâ nd 55 % (75 % pâ nă la 1 aprilie 2017)
din numă rul de state membre necesare pentru a constitui o
minoritate de blocare să solicite, „într-un termen rezonabil”,
reexaminarea unei propuneri (Declarația nr. 7).
Consiliul se întrunește în ședință publică atunci câ nd
deliberează și votează un proiect de act legislativ. În acest
scop, fiecare sesiune a Consiliului este divizată în două pă rți,
consacrate deliberă rilor privind actele legislative ale Uniunii,
respectiv activită ților fă ră caracter legislativ. Președinția
Consiliului va continua să se schimbe o dată la șase luni, însă

76
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

constituirea unor grupuri prestabilite de câ te trei state


membre care vor asigura președinția timp de 18 luni va
asigura o mai bună continuitate a lucră rilor. În mod
excepțional, Consiliul Afaceri Externe este prezidat
întotdeauna de VP/ÎR.
5. Comisia
Deoarece președintele Comisiei este acum ales și
numit pe baza rezultatului alegerilor europene, legitimitatea
sa politică crește. Președintele este responsabil de
organizarea internă a colegiului (numirea comisarilor,
distribuirea portofoliilor, cererile de demisie în anumite
circumstanțe).
6. Curtea de Justiție a Uniunii Europene
Cu excepția politicii externe și de securitate comune,
toate activită țile Uniunii sunt acum de competența Curții.
Accesul la Curte pentru persoanele fizice este simplificat.
D. Un proces mai eficient și mai democratic de
elaborare a politicilor, cu politici și competențe noi
Mai multe „clauze pasarelă ” permit modificarea
procesului decizional cu trecerea de la votul în unanimitate
la votul cu majoritate calificată și schimbarea procedurii de
consultare cu procedura de codecizie [articolul 31
alineatul (3) din TUE, articolele 81, 153, 192, 312 și 333 din
TFUE, plus câ teva proceduri de tip pasarelă privind
cooperarea judiciară în materie penală ]. În domeniile în care
Uniunea nu dispune de competențe exclusive, un minim de
nouă state membre pot institui o cooperare consolidată .
Acțiunile de cooperare consolidată trebuie autorizate de

77
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Consiliu, după aprobarea de că tre Parlamentul European.


Pentru chestiunile din domeniul politicii externe și de
securitate comune se aplică unanimitatea.
Tratatul de la Lisabona consolidează considerabil
principiul subsidiarită ții prin implicarea parlamentelor
naționale în procesul decizional. Au fost introduse câ teva
domenii noi sau extinse de politici în domeniul mediului,
care include acum combaterea schimbă rilor climatice, și în
domeniul energiei, cu referiri noi la solidaritate și securitate,
precum și la interconectarea aprovizionă rii. În plus,
drepturile de proprietate intelectuală , sportul, spațiul,
turismul, protecția civilă și cooperarea administrativă pot
face în prezent obiectul unor eventuale decizii ale UE.
În domeniul politicii europene de securitate și
apă rare comune, Tratatul de la Lisabona introduce o clauză
de apă rare reciprocă , conform că reia toate statele membre
sunt obligate să sprijine un stat membru în caz de atac. O
clauză de solidaritate stipulează că Uniunea și fiecare dintre
statele sale membre trebuie să acorde asistență , prin toate
mijloacele posibile, unui stat membru afectat de o catastrofă
naturală ori de un atac terorist.

78
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 7.4. România și Uniunea Europeană


La 1 ianuarie 2007, Româ nia a devenit stat membru
al Uniunii Europene. Calitatea de stat membru implică atâ t
drepturi, câ t şi obligaţii. Toate acestea derivă din tratatele şi
legislaţia adoptate de Uniunea Europeană de la înfiinţare
pâ nă în prezent, la fel ca în cazul orică rui alt stat membru al
Uniunii Europene.
 
Scurt istoric al relaţiilor dintre România şi
Uniunea Europeană

2019
Ianuarie-iunie – Româ nia va prelua, pentru prima
dată , Președinția rotativă a Consiliului Uniunii Europene.
 
2014
22-25 mai – alegeri pentru Parlamentul European.
Delegația româ nă include 32 de membri, cu unul mai puțin
decâ t în precedenta legislatură . Jumă tate dintre
europarlamentari fac parte din grupul PSE.
1 ianuarie – finalul perioadei de tranziție în ce
privește restricțiile de acces pe piața muncii din UE pentru
lucră torii din Româ nia
 
2009
4-7 iunie – primele alegeri pentru Parlamentul
European la care Româ nia participă în calitate de stat
membru. Sunt aleși 33 de europarlamentari, peste două
treimi din el fă câ nd parte din PPE (Partidul Popular
European) și PSE (Partidul Social-Democrat European).

79
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

2007
1 ianuarie - Româ nia devine stat membru al Uniunii
Europene
 Tratatul de aderare prevede că , dacă există deficienţe
grave în transpunerea şi punerea în aplicare a acquis-ului în
domeniile economic, piaţa internă şi, respectiv, justiţie şi
afaceri interne, pot fi adoptate mă suri de salvgardare într-un
termen de pâ nă la trei ani de la data aderă rii.
 Aderarea Româ niei a fost însoțită şi de o serie
de mă suri de acompaniere specifice, instituite pentru a
preveni sau pentru a remedia deficienţele în domeniile
siguranţei alimentelor, fondurilor agricole, reformei
sistemului judiciar şi luptei împotriva corupţiei.
 Pentru ultimele două componente a fost stabilit un
mecanism de cooperare şi verificare cu scopul de a
îmbună tă ţi funcţionarea sistemului legislativ, administrativ
şi judiciar şi de a remedia deficienţele grave în lupta
împotriva corupţiei.
 
2005
25 aprilie - în cadrul unei ceremonii oficiale,
desfă şurate la Abaţia de Neumunster din Luxemburg,
preşedintele Româ niei, Traian Bă sescu, semnează  Tratatul
de Aderare la Uniunea Europeană
13 aprilie - Parlamentul European dă undă verde
aderă rii Româ niei şi Bulgariei la Uniunea Europeană
 
2004
17 decembrie - la Consiliul European de la Bruxelles,
Româ nia primeşte confirmarea politică a încheierii
negocierilor de aderare la Uniunea Europeană

80
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

 2003
26 martie - Comisia Europeană prezintă ediţia
revizuită a Parteneriatului de Aderare cu Româ nia
 
2002
12-13 decembrie - Consiliul European de la
Copenhaga decide asupra aderă rii a 10 noi state membre şi
adoptă foile de parcurs pentru Româ nia şi Bulgaria
20 noiembrie - Parlamentul European ia în
considerare data de 1 ianuarie 2007 ca dată -ţintă pentru
aderarea Româ niei la Uniunea Europeană
13 noiembrie - Comisia adoptă o "Foaie de parcurs"
pentru Româ nia şi Bulgaria
 
2000
Februarie - in cadrul reuniunii Consiliului UE pentru
Afaceri Generale, dedicată lansă rii Conferinţei
Interguvernamentale, sunt deschise oficial negocierile de
aderare cu Româ nia
 
1999
Decembrie - la Helsinki, Consiliul European decide
începerea negocierilor de aderare cu şase ţă ri candidate,
printre care şi Româ nia
Iunie - Româ nia adoptă Planul Național de Aderare la
Uniunea Europeană
 
1998
Noiembrie - Comisia Europeană publică primul
Raport de Ţ ară privind procesul de aderare a Româ niei la
Uniunea Europeană

81
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

 
1997
Iulie - Comisia Europeană adoptă Agenda 2000, care
include Opinia asupra cererii de aderare a Româ niei la
Uniunea Europeană
 
1995
Iunie – Româ nia depune cererea de aderare la
Uniunea Europeană
1 februarie - intră în vigoare Acordul European
 
1993
1 februarie - Româ nia semnează Acordul European,
ce instituie o asociere între Româ nia, pe de o parte, şi
Comunită ţile Europene şi statele lor membre, pe de altă
parte

82
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 7.5. Izvoarele dreptului unional


Uniunea Europeană are personalitate juridică și, prin
urmare, dispune de propria sa ordine juridică , distinctă de
cea internațională . În plus, legislația Uniunii Europene are
efect direct sau indirect asupra legislației statelor sale
membre și devine parte integrantă din sistemul juridic al
fiecă rui stat membru. Uniunea Europeană constituie în sine
un izvor de drept. În general, ordinea juridică este divizată în
legislația primară (tratatele și principiile generale de drept),
legislația secundară (bazată pe tratate) și dreptul
complementar.

Surse ale dreptului Uniunii și ierarhia acestora-


fișa tehnică8

 Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE); Tratatul


privind funcționarea Uniunii Europene (TFUE); și
protocoalele la acestea (la tratate sunt anexate 37 de
protocoale, 2 anexe și 65 de declarații, care aduc preciză ri,
fă ră a fi încorporate în textul juridic propriu-zis);
 Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene;

 Tratatul de instituire a Comunită ții Europene a Energiei


Atomice (Euratom) este în continuare în vigoare, ca tratat
separat.

 Acordurile internaționale;

 Principiile generale ale dreptului Uniunii,


8
http://www.europarl.europa.eu/factsheets/ro/sheet/6/sursele-si-domeniul-
de-aplicare-ale-dreptului-uniunii-europene

83
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

 Legislația secundară .

Tratatele și principiile generale sunt în vâ rful


ierarhiei și reprezintă legislația primară . În urma intră rii în
vigoare a Tratatului de la Lisabona la 1 decembrie 2009,
Carta drepturilor fundamentale are aceeași valoare.
Acordurile internaționale încheiate de Uniunea Europeană
sunt subordonate legislației primare. La un rang inferior, se
situează legislația secundară : aceste norme sunt valide doar
dacă sunt conforme cu actele și acordurile care prevalează
asupra lor.
A. Dreptul primar al Uniunii Europene: Tratatele
inițiale, Tratatele de modificare, AUE, Tratatul de la
Maastricht, Tratatul de la Amsterdam, Tratatul de la Nisa,
Tratatul de la Lisabona.
B. Legislația secundară a Uniunii Europene
1. Generalită ți
Actele juridice ale Uniunii sunt enumerate la
articolul 288 din TFUE. Aceste acte sunt: regulamentul,
directiva, decizia, recomandarea și avizul. Instituțiile Uniunii
pot adopta astfel de acte juridice doar dacă o dispoziție a
tratatelor le conferă competență în acest sens. Principiul
atribuirii, care reglementează delimitarea competențelor
Uniunii, este consacrat în mod explicit de articolul 5
alineatul (1) din TUE. TFEU precizează sfera de aplicare a
competențelor Uniunii, clasificâ ndu-le în trei categorii,
respectiv competențe exclusive (articolul 3), competențe
partajate (articolul 4) și competențe de sprijin (articolul 6),
în temeiul că rora UE adoptă mă suri de sprijin sau de
completare a politicilor statelor membre. Listele domeniilor
care țin de fiecare dintre cele trei categorii de competențe
ale Uniunii sunt prezentate la articolele 3, 4 și 6 din TFUE.

84
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Dacă nu dispun de competențele necesare pentru a atinge


unul dintre obiectivele prevă zute de tratate, instituțiile pot
aplica dispozițiile de la articolul 352 din TFUE și, astfel, pot
adopta „mă suri adecvate”.
Instituțiile adoptă doar instrumentele juridice
enumerate la articolul 288 din TFUE. Singurele excepții
ră mâ n politicile externe, de securitate și de apă rare comune,
că rora li se aplică în continuare metoda
interguvernamentală . În acest domeniu, strategiile comune,
acțiunile comune și pozițiile comune au fost înlocuite cu
„orientă rile generale” și cu „Deciziile care definesc” acțiunile
și pozițiile care trebuie adoptate de Uniune, precum și
modalită țile de punere în aplicare a acestora (articolul 25
din TUE).
Există , de asemenea, diverse forme de acțiune, cum ar
fi recomandă rile, comunică rile și actele privind organizarea
și funcționarea instituțiilor (inclusiv acordurile
interinstituționale), ale că ror denumiri, structură și efecte
juridice decurg din diverse dispoziții ale tratatelor sau din
norme adoptate în temeiul acestora.
2. Ierarhia legislației secundare a Uniunii
Ierarhia legislației secundare — actele legislative,
actele delegate și actele de punere în aplicare — este
stabilită la articolele 289, 290 și 291 din TFUE. Sunt definite
ca acte legislative actele juridice adoptate în conformitate cu
o procedură legislativă , ordinară sau specială . În schimb,
actele delegate sunt acte fă ră caracter legislativ cu
aplicabilitate generală , care completează sau modifică
anumite elemente neesențiale ale unui act legislativ.
Competența de a adopta aceste acte poate fi delegată
Comisiei de că tre legiuitor (Parlament și Consiliu). Actul
legislativ delimitează obiectivele, conținutul, domeniul de

85
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

aplicare și durata delegă rii competenței, precum și, dacă este


cazul, proceduri de urgență . În plus, legiuitorul stabilește
condițiile în care se face delegarea competenței, care pot
include dreptul de revocare a delegă rii sau dreptul de a
formula obiecțiuni.
Actele de punere în aplicare sunt, în general, adoptate
de Comisie, că reia îi este conferită competența de punere în
aplicare prin acte obligatorii din punct de vedere juridic care
necesită condiții uniforme de punere în aplicare. Actele de
punere în aplicare sunt adoptate de că tre Consiliu în cazuri
specifice, justificate corespunză tor, și numai în domeniul
politicii externe și de securitate comune. În cazul în care
actul de bază este adoptat prin procedura legislativă
ordinară , Parlamentul European sau Consiliul pot aduce
oricâ nd la cunoștință Comisiei faptul că apreciază că un
proiect de act de punere în aplicare depă șește competențele
de executare prevă zute de actul de bază . În acest caz,
Comisia trebuie să revadă proiectul de act în discuție.
3. Diferitele instrumente juridice care țin de legislația
secundară a Uniunii
a. Regulamentul
Regulamentul are un domeniu de aplicare general,
este obligatoriu în toate elementele sale, se aplică direct în
statele membre și trebuie respectat integral de cei că rora li
se aplică (persoane private, state membre, instituții ale
Uniunii). Regulamentul se aplică direct în toate statele
membre încă de la intrarea sa în vigoare, fă ră a fi necesar un
act de transpunere la nivel național. Regulamentul intră în
vigoare la data prevă zută în cadrul acestuia sau, în absența
unei prevederi în acest sens, în a două zecea zi de la
publicarea sa în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

86
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Regulamentul urmă rește asigurarea aplică rii


uniforme a dreptului Uniunii în toate statele membre. De
asemenea, o consecință a regulamentului este aceea de a face
inaplicabile normele naționale incompatibile cu clauzele
materiale pe care le conține acesta.
b. Directiva
Directiva are caracter obligatoriu pentru statele
membre destinatare (unul singur, mai multe sau totalitatea
acestora) în ceea ce privește rezultatul care trebuie atins,
dar lasă autorită țile naționale să aleagă forma și metodele.
Legiuitorul național trebuie să adopte un act de transpunere
sau o „mă sură națională de punere în aplicare” în dreptul
intern, care adaptează legislația națională conform
obiectivelor definite în directivă . Cetă țeanului nu i se conferă
drepturi și nici nu i se impun obligații decâ t după ce a fost
adoptat actul de transpunere a directivei. Statele membre
dispun, pentru transpunere, de o anumită flexibilitate care le
permite să țină cont de specificul național. Transpunerea
trebuie să se efectueze în termenul stabilit de directivă .
Atunci câ nd transpun directivele, statele membre garantează
efectul util al dreptului Uniunii, conform principiului
cooperă rii loiale consacrat de articolul 4 alineatul (3) din
TUE.
În principiu, Directivele nu sunt direct aplicabile, dar
Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotă râ t totuși că
anumite dispoziții ale unei directive ar putea, în mod
excepțional, să producă efecte directe într-un stat membru,
chiar dacă acesta nu a adoptat încă vreun act de
transpunere, dacă se reunesc urmă toarele condiții: (a)
transpunerea în dreptul intern nu a avut loc sau s-a efectuat
incorect; (b) dispozițiile Directivei sunt imperative și

87
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

suficient de clare și precise și (c) dispozițiile


Directivei conferă drepturi persoanelor.
Atunci câ nd sunt reunite aceste condiții, o persoană
poate să invoce dispoziția în cauză în fața autorită ții publice.
Chiar dacă o dispoziție nu acordă niciun drept persoanelor
și, astfel, sunt reunite doar prima și a doua condiție,
autorită țile statului membru au obligația juridică de a ține
seama de Directiva netranspusă . Jurisprudența menționată
mai sus se sprijină , în principal, pe argumentele efectului
util, al reprimă rii comportamentelor contrare tratatului și al
protecției juridice. În schimb, o persoană nu poate să invoce
direct, împotriva unei alte persoane (efect numit
„orizontal”), efectul direct al unei directive netranspuse
Cauza C-91/92 Faccini Dori, Culegerea de jurisprudență , p. I-
3325 și urmă toarele, punctul 25).
Conform jurisprudenței Curții (cauza Francovich,
cauzele conexate C-6/90 și C-9/90), o persoană poate să
ceară repararea unui prejudiciu suferit unui stat membru
care nu respectă dreptul Uniunii. Dacă este vorba despre o
directivă netranspusă sau transpusă incorect, această
acțiune este posibilă dacă : (a) Directiva are drept scop să
confere drepturi persoanelor; (b) conținutul drepturilor
poate fi identificat pe baza dispozițiilor Directivei și (c)
există o legă tură de cauzalitate între nerespectarea obligației
de a transpune Directiva și prejudiciul suferit de pă rțile
lezate. Responsabilitatea statului membru poate fi angajată
fă ră a fi necesar să se demonstreze vreo greșeală a acestuia.
c. Decizii, recomandă ri și avize
Decizia este obligatorie în toate elementele sale.
Atunci câ nd precizează care îi sunt destinatarii (state
membre, persoane fizice sau juridice), o decizie este
obligatorie doar pentru destinatarii menționați. Decizia se

88
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

utilizează pentru soluționarea unor situații concrete,


specifice anumitor destinatari. O persoană poate să își
invoce drepturile acordate printr-o decizie adresată unui
stat membru doar dacă acesta din urmă a adoptat un act de
transpunere. Deciziile sunt aplicabile direct în aceleași
condiții ca o directivă .
Recomandă rile și avizele nu creează niciun drept și
nici o obligație pentru destinatari, dar pot furniza indicații cu
privire la interpretarea și conținutul dreptului Uniunii.
4. Dispoziții care reglementează competențele,
procedurile, punerea în aplicare și executarea actelor
juridice
a. Competență legislativă , drept de inițiativă și
proceduri legislative.
Parlamentul, Consiliul și Comisia sunt implicate într-o
mă sură mai mare sau mai mică în adoptarea legislației
Uniunii, în funcție de temeiul juridic. Parlamentul îi poate
solicita Comisiei să elaboreze propuneri pe care să le
prezinte Parlamentului și Consiliului.
b. Punerea în aplicare a legislației Uniunii
În conformitate cu legislația primară , UE beneficiază
doar de competențe de executare limitate, punerea în
aplicare a legislației Uniunii intrâ nd, în general, în
competența statelor membre. De altfel, articolul 291
alineatul (1) din TFUE adaugă dispoziția că statele membre
au obligația de a lua toate mă surile de drept intern necesare
pentru a pune în aplicare actele obligatorii din punct de
vedere juridic ale Uniunii. Atunci câ nd sunt necesare condiții
unitare de punere în aplicare a actelor obligatorii din punct
de vedere juridic ale Uniunii, Comisia își exercită competența
de executare conform articolului 291 alineatul (2) din TFUE.
c. Alegerea tipului de act juridic

89
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

În numeroase cazuri, tratatele impun forma actului


juridic ce trebuie adoptat. Cu toate acestea, numeroase
dispoziții nu sunt însoțite de recomandarea unui anumit tip
de act juridic. În aceste cazuri, articolul 296 alineatul (1) din
TFUE stabilește că instituțiile trebuie să aleagă tipul actului
de adoptat de la caz la caz, „cu respectarea procedurilor
aplicabile și a principiului proporționalită ții”.
C. Principiile generale ale dreptului Uniunii și
drepturile fundamentale
În tratate există foarte puține referiri la principiile
generale ale dreptului Uniunii. Aceste principii au fost
dezvoltate în principal de jurisprudența Curții de Justiție a
Uniunii Europene (securitate juridică , echilibru instituțional,
așteptă ri legitime etc.). Tot jurisprudența Curții se află la
originea recunoașterii drepturilor fundamentale ca principii
generale de drept ale Uniunii. Aceste principii sunt
consacrate acum prin articolul 6 alineatul (3) din TUE, care
face trimitere la drepturile fundamentale, astfel cum sunt
garantate de Convenția pentru apă rarea drepturilor omului
și a libertă ților fundamentale și cum decurg din tradițiile
constituționale comune ale statelor membre, precum și din
Cartea drepturilor fundamentale a Uniunii Europene.
D. Acordurile internaționale încheiate de Uniunea
Europeană
Uniunea poate încheia, în cadrul competențelor sale,
acorduri internaționale cu ță ri terțe sau cu organizații
internaționale [articolul 216 alineatul (1) din TFUE]. Aceste
acorduri sunt obligatorii pentru Uniune și pentru statele
membre. Ele fac parte integrantă din cadrul juridic al Uniunii
[articolul 216 alineatul (2)].

90
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Secțiunea 7.6. Cetățenia europeană


Drepturile individuale ale cetă țenilor și cetă țenia
europeană sunt consacrate în Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene, în Tratatul privind
funcționarea Uniunii Europene (TFUE) și la articolul 9 din
Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE).
Aceste drepturi sunt un factor esențial în procesul de
formare a identită ții europene. Un stat membru poate fi
sancționat dacă încalcă grav valorile de bază ale Uniunii.

TEMEI JURIDIC - fișă tehnică9


Articolele 2, 3, 7 și 9-12 din TUE, articolele 18-25 din
TFUE și articolele 39-46 din Carta drepturilor fundamentale
a Uniunii Europene.

OBIECTIVE
Legislația UE creează un numă r de drepturi
individuale aplicabile în mod direct în instanțe, atâ t la nivel
orizontal (între persoane), câ t și la nivel vertical (între
individ și stat). Inspirată din libertatea de circulație a
persoanelor, înscrisă în tratate, introducerea unei forme de
cetă țenie europeană însoțită de drepturi și îndatoriri
definite în mod precis a fost avută în vedere încă din anii
1960. În urma lucră rilor pregă titoare, care au început la
mijlocul anilor 1970, TUE, adoptat la Maastricht în 1992,
menționează ca obiectiv al Uniunii „consolidarea protecției
drepturilor și intereselor resortisanților statelor membre
prin instituirea unei cetă țenii a Uniunii Europene”. O parte

9
http://www.europarl.europa.eu/ftu/pdf/ro/FTU_4.1.1.pdf

91
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

nouă (fostele articole 17-22) din Tratatul CE este consacrată


acestei cetă țenii.
La fel ca și cetă țenia națională , cetă țenia Uniunii
Europene desemnează un raport între cetă țean și Uniunea
Europeană , caracterizat prin drepturi, îndatoriri și
participare politică . Acest raport are scopul de estompa
decalajul tot mai mare generat de faptul că acțiunea UE are
un impact crescâ nd asupra cetă țenilor să i, în timp ce
exercitarea drepturilor (fundamentale), îndeplinirea
îndatoririlor și participarea la procesele democratice au loc
aproape exclusiv la nivel național.
Articolul 15 alineatul (3) din TFUE acordă orică rei
persoane fizice sau juridice dintr-un stat membru dreptul de
acces la documentele instituțiilor, organelor și agențiilor
Uniunii.
Articolul 16 din TFUE consacră dreptul la protecția
datelor cu caracter personal.
Articolul 2 din TUE prevede că „Uniunea se
întemeiază pe valorile respectă rii demnită ții umane,
libertă ții, democrației, egalită ții, statului de drept, precum și
pe respectarea drepturilor omului, inclusiv a drepturilor
persoanelor care aparțin minorită ților.”
Articolul 7 din TUE reia o dispoziție din precedentul
Tratat de la Nisa (1.1.4.), care instituie atâ t un mecanism de
prevenire atunci câ nd există „un risc clar de încă lcare gravă ”
de că tre un stat membru a valorilor prevă zute la articolul 2
din TUE, câ t și un mecanism de sancționare în caz de
„încă lcare gravă și persistentă ” a acelorași valori de că tre un
stat membru. În primă instanță , Comisia cere Consiliului
European a, hotă râ nd în unanimitate, să constate existența
unui astfel de risc [articolul 7 alineatul (2)]. Astfel se
declanșează o procedură care poate face ca statul membru

92
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

respectiv să își piardă dreptul de vot în Consiliu. Acest


mecanism a fost activat pentru prima dată în 2017 împotriva
Poloniei din cauza reformei Curții Supreme din această țară .
În plus, trebuie să existe o protecție mai solidă a
drepturilor și a intereselor resortisanților statelor
membre/cetă țenilor UE în relațiile Uniunii cu restul lumii
[articolul 3 alineatul (5) din TUE].

REALIZĂ RI
Pentru o perioadă lungă , temeiul juridic pentru
drepturile cetă țenilor la nivelul UE a fost reprezentat în
principal de jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii
Europene (CJUE).
De la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona și
a Cartei drepturilor fundamentale a Uniunii Europene,
temeiul juridic a fost extins la o veritabilă cetă țenie
europeană .
A. Definirea cetă țeniei Uniunii Europene
În conformitate cu articolul 9 din TUE și articolul 20
din TFUE, este cetă țean al Uniunii orice persoană care are
cetă țenia unui stat membru. Cetă țenia este definită în
conformitate cu legile naționale ale statului respectiv.
Cetă țenia Uniunii este complementară cetă țeniei naționale,
dar nu o înlocuiește. Cetă țenia UE cuprinde o serie de
drepturi și de îndatoriri care se adaugă celor ce rezultă din
cetă țenia unui stat membru. În cauza C-135/08 Janko
Rottmann/Freistaat Bayern, avocatul general Poiares
Maduro al Curții de Justiție a Uniunii Europene a explicat
diferența (punctul 23 din aviz):
„Acestea sunt două noțiuni care sunt deopotrivă
asociate în mod inextricabil și autonome. Cetă țenia Uniunii
presupune cetă țenia unui stat membru, dar este, de

93
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

asemenea, un concept juridic și politic autonom față de cel al


cetă țeniei naționale.
Cetă țenia unui stat membru nu numai că dă acces la
beneficiul drepturilor conferite de dreptul comunitar, ci face
din noi cetă țeni ai Uniunii. Cetă țenia europeană constituie
mai mult decâ t un ansamblu de drepturi care, în sine, ar
putea fi acordate chiar și celor care nu o dețin. Ea presupune
existența unei legă turi de natură politică între cetă țenii
europeni, deși nu este vorba de o legă tură de apartenență la
un popor. […] Aceasta se întemeiază pe angajamentul lor
reciproc de a deschide comunitatea politică respectivă altor
cetă țeni europeni și de a construi o nouă formă de loialitate
civică și politică la scară europeană .
Aceasta nu implică existența unui popor, ci este
fondată pe existența unui spațiu politic european, din care
decurg drepturi și îndatoriri. În mă sura în care nu implică
existența unui popor european, cetă țenia este, la nivel
conceptual, rezultatul unei decuplă ri de naționalitate. Astfel
cum a observat un autor, caracterul în mod radical inovator
al conceptului de cetă țenie europeană rezidă în faptul că
„Uniunea aparține și este compusă din cetă țeni care, prin
definiție, nu au în comun aceeași cetă țenie”.
Dimpotrivă , fă câ nd din cetă țenia unui stat membru o
condiție pentru a fi cetă țean european, statele membre au
vrut să marcheze faptul că această nouă formă cetă țenie nu
pune în discuție apartenența noastră fundamentală la
comunită țile noastre politice naționale. În acest mod, această
legă tură cu cetă țenia diferitelor state membre constituie o
recunoaștere a faptului că poate exista (de fapt, că există ) o
cetă țenie care nu este determinată de naționalitate.
Acesta este miracolul cetă țeniei Uniunii: ea întă rește
legă turile dintre noi și statele noastre (în sensul că suntem

94
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

cetă țeni europeni tocmai pentru că suntem cetă țeni ai


statelor noastre) și, în același timp, ne eliberează de acestea
(în mă sura în care suntem în prezent cetă țeni dincolo de
statele noastre membre). Accesul la cetă țenia europeană
trece prin cetă țenia unui stat membru, care este
reglementată de dreptul național, dar, ca orice formă de
cetă țenie, constituie baza unui nou spațiu politic, din care
decurg drepturi și obligații care sunt stabilite de dreptul
comunitar și care nu depind de stat.
Acesta este motivul pentru care, deși este adevă rat că
cetă țenia unui stat membru este o condiție prealabilă pentru
accesul la cetă țenia Uniunii, este tot atâ t de adevă rat că
ansamblul drepturilor și obligațiilor asociate acesteia din
urmă nu poate fi limitat în mod nejustificat de prima.”
Dacă Regatul Unit va pă ră si UE, va trebui luată o
hotă râ re privind drepturile dobâ ndite de cetă țenii britanici
care își au reședința în statele membre ale UE, precum și de
cetă țenii UE care tră iesc în Regatul Unit. De-a lungul anilor,
fiecare stat membru a transmis resortisanților să i un
patrimoniu juridic de drepturi, iar legislația UE creează o
serie de drepturi individuale direct executorii în instanță , în
conformitate cu jurisprudența CJUE (Van Gend & Loos). S-ar
putea considera că limitele acestui patrimoniu juridic relevă
de dreptul intern care le conferă efect. Dacă legea britanică
de abrogare anulează efectele tratatelor, acestea nu ar mai
putea, în principiu, să fie invocate în fața instanțelor din
Regatul Unit.
B. Conținutul cetă țeniei (articolul 20 din TFUE)
Pentru toți cetă țenii UE cetă țenia înseamnă :
— dreptul de liberă circulație și de ședere pe
teritoriul statelor membre (articolul 21din TFUE);

95
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

— dreptul de a alege și de a fi aleși în Parlamentul


European, precum și la alegerile locale în statul membru
unde își au reședința [articolul 22 alineatul (1) din TFUE], în
aceleași condiții ca și resortisanții acelui stat (pentru
normele privind participarea la alegerile locale, a se vedea
Directiva 94/80/CE din 19 decembrie 1994, iar pentru
normele privind alegerile în Parlamentul European a se
vedea Directiva 93/109/CE din 6 decembrie 1993);
— dreptul de a primi, pe teritoriul unei ță ri terțe
(care nu aparține Uniunii Europene), protecție diplomatică
sau consulară din partea autorită ților unui alt stat membru,
dacă țara acestuia nu este reprezentată acolo, în aceeași
mă sură ca și resortisanții statului membru în cauză ;
— dreptul de a adresa petiții Parlamentului European
și de a se adresa Ombudsmanului European (ambele
articolul 24 din TFUE) desemnat de Parlamentul European
cu privire la cazuri de administrare defectuoasă în cazul
activită ților instituțiilor sau organelor UE. Aceste proceduri
sunt reglementate de articolele 227, respectiv 228 din TFUE;
— dreptul de a se adresa în scris orică rei instituții sau
orică rui organ al UE într-una din limbile statelor membre și
de a primi un ră spuns redactat în aceeași limbă (articolul 24
al patrulea paragraf din TFUE);
— dreptul de a avea acces la documentele
Parlamentului European, ale Consiliului și ale Comisiei, în
anumite condiții [articolul 15 alineatul (3) din TFUE].
C. Domeniul de aplicare
Cu excepția drepturilor electorale, conținutul
cetă țeniei Uniunii, astfel cum apare în prezent, reprezintă în
mare mă sură doar sistematizarea unor drepturi deja
recunoscute (îndeosebi în ceea ce privește libertatea de
circulație, dreptul de ședere și dreptul de a adresa petiții),

96
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

drepturi care în prezent sunt consacrate în legislația


primară , pe baza unei idei politice.
Contrar orientă rii constituționaliste actuale din
statele europene datâ nd de la adoptarea, în Franța, în 1789,
a Declarației drepturilor omului și cetă țeanului, cetă țenia
Uniunii nu este legată de garanții specifice privind drepturile
fundamentale. Articolul 6 din TUE prevede că Uniunea
recunoaște drepturile prevă zute în Carta drepturilor
fundamentale a UE și că aderă la Convenția europeană
pentru apă rarea drepturilor omului și a libertă ților
fundamentale, însă nu face nici o referire la statutul juridic al
cetă țeniei Uniunii.
Pâ nă în prezent, cetă țenia Uniunii nu impune, în ciuda
formulă rii cuprinse în articolul 20 alineatul (2) din TFUE,
îndatoriri cetă țenilor Uniunii; aceasta constituie o diferență
fundamentală între cetă țenia UE și cetă țenia statelor
membre.
D. Inițiativa cetă țenească europeană
Articolul 11 alineatul (4) din TUE prevede un nou
drept pentru cetă țenii Uniunii:
„La inițiativa a cel puțin un milion de cetă țeni ai
Uniunii, resortisanți ai unui numă r semnificativ de state
membre, Comisia Europeană poate fi invitată să prezinte, în
limitele atribuțiilor sale, o propunere corespunză toare în
materii în care acești cetă țeni consideră că este necesar un
act juridic al Uniunii, în vederea aplică rii tratatelor”.
Condițiile de prezentare și admisibilitate ale unei
astfel de inițiative cetă țenești fac obiectul Regulamentului
(UE) nr. 211/2011 al Parlamentului European și a
Consiliului.

97
Culegere Teste-grilă - Dreptul Uniunii Europene I

Bibliografie:

Materialele prezentate au ca sursă principală site-ul


oficial al Uniunii Europene, astfel încâ t studentul să se poată
familiariza în studiul acestei discipline cu sursa de bază
informațională a principalelor procese, proceduri, instituții
și organisme ale Dreptului Uniunii Europene; actualizarea
informațiilor fiind un factor deosebit de important pentru
înțelegerea și aplicarea Dreptului unional în statele membre.

https://europa.eu

98