Sunteți pe pagina 1din 25

BUGETUL PUBLIC

1. Bugetul public – noţiune şi conţinut

Bugetul public este un instrument complex folosit de către stat prin care se proiectează şi
se desfăşoară activitatea privind finanţele publice .
Bugetul public este un act juridic prin care se prevăd şi se aprobă prin lege veniturile şi
cheltuielile anuale ale statului sau ale instituţiilor publice . În buget veniturile se înscriu
după conţinutul lor fiscal sau nefiscal şi după sursa de provenienţă în cadrul fiecărei
subdiviziuni stabilindu-se nivelul încasărilor , iar cheltuielile se înscriu , conform
clasificaţiei bugetare , după conţinutul şi după destinaţia pe care o capătă (pe domenii de
activitate , ramuri şi subramuri), stabilindu-se nivelul acestora .
“Prin bugetul public se stabileşte un raport între veniturile publice, care sunt, în principal ,
impozite şi taxe , şi nevoile sociale , urmărindu-se evitarea inechităţii în repartiţia sarcinilor
fiscale asupra membrilor societăţii …Printr-un buget bine alcătuit , riguros fundamentat ,
Parlamentul şi Guvernul pot avea o imagine de ansamblu, clară , asupra raportului dintre
valoarea bunurilor materiale şi nemateriale create în economie şi valoarea eforturilor făcute
pentru realizarea lor . În mod similar , organele locale ale puterii şi administraţiei de
stat pot avea o astfel de imagine la nivel mezoeconomic” 1)
Bugetul public , ca act prin care sunt prevăzute şi autorizate veniturile şi cheltuielile anuale
ale statului , se caracterizează prin următoarele trăsături :
-- este un act de previziuni , el prezentându-se sub forma unui tablou evaluativ şi comparativ
de venituri publice , care indică sursele băneşti ale statului şi destinaţiile acestora exprimate în
cheltuieli ;
-- este un act de autorizare , prin care puterea executivă este împuternicită de puterea
legislativă să utilizeze fonduri şi să perceapă venituri , conform prevederilor legale ;
-- este un act anual – anul bugetar ca perioadă de exerciţiu financiar fiind cel mai potrivit
interval pentru care se poate efectua programarea şi se poate urmări execuţia veniturilor şi
cheltuielilor .
Prin bugetul public se analizează finanţele publice care exprimă fluxuri financiare privind
formarea resurselor băneşti publice şi fluxuri financiare ce se degajă în procesul de gestionare
a acestor resurse . În cea mai mare parte , aceste fluxuri financiare sunt sub forma prelevărilor
obligatorii şi transferurilor prin care statul şi colectivităţile locale îşi constituie resursele
băneşti necesare desfăşurării activităţii specifice, prin cheltuieli . Prin bugetul public se
stabilesc ,pe baza unor considerente de ordin economic , politic , social şi financiar, veniturile
care reflectă politica fiscală a statului .
“Resursele financiare publice includ resursele administraţiei de stat centrale şi locale ,
resursele asigurărilor sociale de stat şi resursele instituţiilor publice cu caracter autonom”
. Veniturile publice sunt exprimate prin impozite şi taxe .
________________________________
-1-
1) Moşteanu T.,Buget şi trezorerie publică, Ed.a II-a, revizuită şi completată, Ed.Style, Bucureşti, 2000, pag.13.
2). Văcărel I., şi colectivul “Finanţe publice” Ed. Dicactică şi Pedagogică R.A. , Bucureşti , 1999

Impozitele reprezintă o formă de prelevare a unei părţi din veniturile sau


averea persoanelor fizice sau juridice la dispoziţia statului , în vederea acoperirii
cheltuielilor sale . Această prelevare se face în mod obligatoriu , cu titlu
nerambursabil şi fără contraprestaţie din partea statului . Caracterul obligatoriu
al impozitelor trebuie înţeles în sensul că plata acestora către stat este o obligaţie impusă
tuturor persoanelor fizice sau juridice care realizează venit dintr-o anumită sursă sau posedă un
anumit gen de avere , pentru care , conform legii ,datorează impozit . Astfel , impozitele sunt
plăţi care se fac către stat cu titlu definitiv şi nerambursabil . În schimbul acestora , plătitorii
nu pot solicita statului un contraserviciu de valoare egală sau apropiată .
Bugetul public este documentul care cuprinde nu numai execuţia resurselor băneşti , ci şi
modul de repartizare şi utilizare a acestora, prin cheltuieli publice .
“Cheltuielile publice exprimă relaţiile economico – sociale în formă bănească, care se
manifestă între stat pe de o parte, şi persoane juridice şi fizice , pe de altă parte , cu ocazia
repartizării şi utilizării resurselor financiare ale statului , în scopul îndeplinirii funcţiilor
acestuia”
3)
. Conţinutul economic al cheltuielilor publice se află în strânsă legătură cu destinaţia lor .
Astfel, unele cheltuieli exprimă un consum definitiv de produs intern brut, reprezentând
valoarea plăţilor pe care le efectuează instituţiile publice în formele specifice ale cheltuielilor
curente , iar alte cheltuieli publice exprimă o avansare de produs intern brut , reprezentând
participarea statului la finanţarea formării brute de capital atât în sfera producţiei materiale ,
cât şi în sfera nematerială .
Cheltuielile publice includ :
-- cheltuieli bugetare , acoperite din resurse financiare publice , constituite in :
-- bugetul de stat ;
-- bugetul asigurărilor sociale ;
-- bugetele locale ;
-- bugetele instituţiilor publice autonome ;
-- cheltuieli acoperite din fonduri cu destinaţie specială ;
-- cheltuieli extrabugetare , acoperite din resurse financiare publice constituite în afara
bugetului prevăzute în bugetele de venituri şi cheltuieli extrabugetare ale instituţiilor publice ;
-- cheltuieli efectuate din bugetul trezoreriei publice .
Cheltuielile publice se referă , deci , la totalitatea cheltuielilor efectuate prin intermediul
instituţiilor publice (aparat de stat , instituţii social – culturale ,armată , ordine internă şi
siguranţă naţională , cercetare ştiinţifică ş.a.) , care se acoperă fie de la buget (pe plan
central sau local) , fie din fondurile extrabugetare sau de la bugetele proprii ale
instituţiilor , pe seama veniturilor obţinute de acestea . Cheltuielile bugetare se referă
numai la acele cheltuieli care se acoperă de la bugetul de stat , din bugetele locale , din
bugetul
_____________________________________________

3). Văcărel I., şi colectivul “Finanţe publice” Ed. Dicactică şi Pedagogică R.A. , Bucureşti , 1999
asigurărilor sociale sau din bugetele instituţiilor publice autonome .

-2-
Delimitarea cheltuielilor bugetare în cadrul celor publice se bazează pe câteva principii :
-- efectuarea cheltuielilor bugetare este condiţionată de prevederea expresă şi aprobarea
nivelului acestora de către Parlament sau de consiliile locale ,după caz , în conformitate cu
legile în vigoare ;
-- nerambursabilitatea sumelor alocate şi cheltuite conform destinaţiilor pentru care s-au
aprobat aceste sume ;
-- efectuarea cheltuielilor este determinată de îndeplinirea condiţiilor legale şi nu numai de
constituirea (existenţa) resurselor băneşti ;
-- finanţarea se efectuează în funcţie de gradul de subordonare a instituţiilor sau activităţilor
cu caracter bugetar din bugetul de stat , din bugetul asigurărilor sociale sau din bugetele
locale ;
-- exercitarea controlului financiar cu caracter preventiv şi acordarea vizei cu ocazia
operaţiunilor de deschidere a finanţării , de alocare şi de utilizare a resurselor financiare
publice .
Veniturile şi cheltuielile publice nu sunt simpli indicatori ai bugetului , ci
îndeplinesc rolul unor pârghii folosite de stat pentru stimularea dezvoltării sau
restrângerii unor activităţi , a producţiei şi consumului anumitor produse , pentru
influenţarea anumitor categorii sociale în realizarea acţiunilor în care statul este
direct interesat .
2. Componentele bugetului public
Bugetul public este instrumentul de programare , de executare şi de
control asupra rezultatelor execuţiei resurselor băneşti ale societăţii şi a modului
de repartizare şi utilizare a acestora prin cheltuieli publice .
În sens larg , bugetul public reprezintă ansamblul documentelor din
sectorul public , care împreună formează sistemul de bugete . Acesta este un
sistem unitar de bugete format din :
- bugetul de stat ;
- bugetul asigurărilor sociale de stat ;
- bugetele locale ;
- bugetele fondurilor speciale ;
- bugetul trezoreriei statului ;
- bugetele instuţiilor publice autonome ;
- bugetele instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din
bugetul de stat , bugetul asigurărilor sociale de stat , bugetele locale
şi bugetele fondurilor speciale , după caz ;
- bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii ;
- bugetele creditelor externe contractate sau garantate de stat şi a
căror rambursare , dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri
publice ;
- bugetele fondurilor externe nerambursabile .
Bugetul de stat este un plan anual al cheltuielilor de stat şi al surselor de
acoperire . Ca buget al administraţiei centrale de stat , bugetul de stat este
elaborat şi administrat de Guvern şi aprobat de Parlament prin lege . El cuprinde
veniturile şi cheltuielile repartizate prin legea bugetară anuală , care sunt de

-3-
importanţă centrală .
La închiderea exerciţiului bugetar , reprezentanţii puterii executive
prezintă rapoarte cu privire la activitatea lor de mobilizare a resurselor şi de
folosire a cheltuielilor , în concordanţă cu legea bugetului . În mod concret ,
există mai multe documente referitoare la bugetul de stat : în primul rând , se
constituie proiectul de lege privind bugetul supus dezbaterilor , apoi legea
iniţială a bugetului de stat urmând apoi legi rectificative ale legii bugetului şi , în
final , legea de aprobare a execuţiei bugetului de stat .
Bugetul de stat are o triplă semnificaţie , în ceea ce priveşte regularizarea
economică :
a).ca sistem de finanţare a activităţilor statului , bugetul este expresia unui
dat fundamental al economiei , el reflectând repartiţia veniturilor şi resurselor
între sectorul privat şi cel public ;
b).ca sistem de redistribuire a veniturilor de la agenţii cu venituri ridicate
la cei cu venituri mai scăzute , bugetul influenţează afectarea resurselor , în
sensul sporirii înclinaţiei medii spre consum la familiile cu venituri mici ;
c).în fine , bugetul este un sistem de stabilizare conjuncturală şi de
restructurare economică , prin politica de atragere a veniturilor şi de orientare a
cheltuielilor , unele sectoare fiind susţinute să se dezvolte în detrimentul altora .
Aceste trei funcţii influenţează ansamblul economiei unei ţări . Ele sunt
integrate în orice model teoretic de creştere şi dezvoltare economică .
Bugetul de stat concentrează cea mai mare parte a fondurilor bugetare , iar
în structura sa sunt grupate toate veniturile şi cheltuielile publice , ordinare şi
extraordinare , în conformitate cu clasificaţia bugetară aprobată de Ministerul
Finanţelor Publice .
Excedentul sau deficitul bugetului de stat (ca şi al celorlalte bugete
componente ale bugetului public , de altfel) se stabileşte ca diferenţă între
veniturile încasate până la închiderea exerciţiului bugetar şi plăţile efectuate
până la acea dată .
Bugetul asigurărilor sociale de stat se întocmeşte distinct de bugetul de
stat şi se aprobă de Parlament prin lege separată . Aceasta înseamnă că veniturile
ce se cuprind în acest buget nu pot fi utilizate pentru alte cheltuieli bugetare
decât cele pentru care sunt repartizate prin prevederile bugetului respectiv .
Bugetul asigurărilor sociale se stat este alimentat din contribuţia pentru
asigurări sociale plătită de angajatori , contribuţia individuală a salariţilor la
asigurările sociale , contribuţia celor care beneficiază de bilete de tratament
balnear şi de odihnă şi alte venituri . Cheltuielile acestui buget vizează protecţia
socială şi îmbracă forma pensiilor , trimiterilor la tratament balnear şi odihnă ,
indemnizaţiilor şi ajutoarelor de asigurări sociale etc.
Bugetul asigurărilor sociale de stat este gestionat şi administrat de
Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale . Bugetele celorlalte organe autonome
de asigurări sociale se aprobă de organele de conducere proprii , cu avizul
Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale şi al Ministerului Finanţelor Publice .
Bugetele locale cuprind bugetele unităţilor administrativ – teritoriale care

-4-
au personalitate juridică (comune , oraşe , municipii , sectoare ale municipiului
Bucureşti) . Bugetele locale se întocmesc în condiţii de autonomie . Astfel ,
acestea îşi dimensionează prevederile bugetare ale cheltuielilor în raport cu
nevoile lor proprii, în corelare cu resursele pe care le pot mobiliza din impozite ,
taxe şi celelalte venituri stabilite de legea bugetară , efectuând controlul asupra
modului de utilizare a fondurilor alocate . Rezultatele execuţiei bugetelor locale
reprezentând excedente , rămân la dispoziţia unităţilor administrativ – teritoriale
sub forma fondurilor de tezaur şi a fondurilor de rezervă . Autonomia stimulează
iniţiativa locală în realizarea veniturilor şi satisfacerea cerinţelor sociale locale .
În cazul în care bugetele nu-şi pot acoperi cheltuielile din venituri proprii
stabilite în conformitate cu legea , acestea pot beneficia de transferuri de fonduri
băneşti de la bugetul de stat . În acest fel , unităţile administrativ – teritoriale
care se confruntă cu greutăţi de ordin economic şi financiar pot fi sprijinite
pentru acoperirea unor cheltuieli care nu suportă amânare şi nici nu pot fi
diminuate .
Bugetele judeţene reprezintă o verigă distinctă în cadrul bugetelor locale .
Ele cuprind venituri şi cheltuieli finanţate pentru obiective şi acţiuni de interes
judeţean .
Bugetele fondurilor speciale se întocmesc în legătură cu dimensionarea
resurselor şi cheltuielilor necesare pentru finanţarea anumitor obiective şi acţiuni
necesare în perioada considerată , pentru care se constituie prelevări obligatorii
predestinate acestora , pe baza unor legi speciale (prin care se instituie asemenea
fonduri) .
Bugetul trezoreriei generale a statului cuprinde resursele şi cheltuielile
trezoreriei, ca instituţie , privind activitatea prin care aceasta îşi îndeplineşte
funcţiile.
Bugetul instituţiilor publice autonome cuprind resursele şi cheltuielile
acelor instituţii publice centrale , care nu sunt subordonate nici unei alte instituţii
de drept public .
Bugetele instituţiilor publice finaţate integral sau parţial din bugetul
de stat , bugetul asigurărilor sociale de stat , bugetele locale şi bugetele
fondurilor speciale includ cheltuieli anuale ale instituţiilor publice ce
funcţionează doar pe baza resurselor primite de la bugetul de stat , bugetul
asigurărilor sociale de stat , bugetele locale şi bugetele fondurilor speciale , în
funcţie de sistemul de finaţare şi sunt în subordinea instituţiilor publice
autonome , sau cuprind veniturile şi cheltuielile anuale ale instituţiilor publice ce
primesc subvenţii de la bugetele mai sus menţionate , după caz , în completarea
fondurilor proprii (în cazul finanţării parţiale) şi sunt în subordinea instituţiilor
publice autonome .
Bugetele instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii
sunt documente în care sunt prevăzute şi aprobate veniturile şi cheltuielile
instituţiilor publice aflate în subordinea unor instituţii publice autonome , ce
funcţionează doar pe baza veniturilor proprii ce provin din chirii , organizarea de
manifestări culturale şi sportive , concursuri artistice , publicaţii , prestaţii
-5-
editoriale , studii , proiecte , valorificări de produse din activităţi proprii sau
anexe , prestări de servicii şi altele asemenea .
Bugetele creditelor externe rambursabile , contractate sau garantate
de stat sunt documentele în care sunt prevăzute şi aprobate veniturile şi
cheltuielile fondurilor externe contractate sau garantate de stat şi a căror
rambursare , dobânzi şi alte costuri se asigură din fonduri publice .
Bugetele fondurilor externe nerambursabile sunt documentele în care
sunt prevăzute şi aprobate veniturile şi cheltuielile fondurilor externe care nu
trebuie rambursate .
Acest sistem unitar şi corelat de bugete formează bugetul general
consolidat , prin care se dimensionează şi se compară , la nivelul unui an
veniturile şi cheltuielile statului şi ale celorlalte instituţii publice . Bugetul
general consolidat reflectă , aşadar , fluxurile financiare publice de formare a
veniturilor fiscale şi nefiscale şi de repartizare a acestora pe destinaţii în
conformitate cu nevoia socială şi cu obiectivele de politică financiară specifice
anului la care se referă .
Prin consolidare bugetară se înţelege operaţiunea de eliminare a
transferurilor de sume dintre bugetele componente ale bugetului general
consolidat , în vederea evitării dublei evidenţieri a acestora .
În Legea privind finanţele publice nr. 500 / 2002 se precizează :
„Veniturile şi cheltuielile sistemului bugetar , cumulate la nivel naţional ,
alcătuiesc venituirile bugetare totale , respectiv cheltuielile bugetare totale care ,
după consolidare , prin eliminarea transferurilor dintre bugete , vor evidenţia
dimensiunile efortului financiar public pe anul respectiv , starea de echilibru sau
dezechilibru , după caz” .

3. Principii bugetare
Pentru asigurarea unei gestionări corecte a resurselor financiare publice
este necesară respectarea următoarelor principii bugetare :
-- principiul unităţii bugetare ;
-- principiul universalităţii ;
-- principiul echilibrului bugetar ;
-- principiul anualităţii bugetului ;
-- principiul neafectării veniturilor bugetare ;
-- principiul specializării bugetare ;
-- principiul unităţii monetare ;
-- principiul realităţii ;
-- principiul publicităţii .

Principiul unităţii bugetare . Conform acestui principiu , toate veniturile


şi toate cheltuielile publice se înscriu într-un singur document . Astfel , bugetul
public , prin unicitatea documentului , asigură o prezentare de ansamblu şi deci
o cunoaştere clară a situaţiei finanţelor publice , adică a surselor de venituri şi a
destinaţiei cheltuielilor, precum şi a formei echilibrate sau deficitare a bugetului.
-6-
Veniturile din sistemul extrabugetar se introduc în bugetul de stat ,
urmând regulile şi principiile acestui buget , cu excepţia veniturilor proprii ale
instituţiilor publice şi a acelora constituite pentru stimularea personalului .
Un buget unitar permite puterii legislative să emită judecăţi de valoare
asupra structurii şi volumului cheltuielilor propuse de Guvern , pe baza cărora se
pot lua decizii de amânare sau respingere a anumitor cheltuieli considerate
inoportune, oferind cadrul favorabil exercitării unui control mai riguros asupra
execuţiei veniturilor şi cheltuielilor publice.
Deşi unitatea bugetară prezintă asemenea avantaje , în tot mai multe state
contemporane s-a renunţat la respectarea deplină a acestui principiu , preferându-
se procedeul pluralităţii bugetare .
Astfel , pe lângă bugetul statului care este considerat un buget ordinar sau
general , se întocmesc şi alte bugete publice : conturi speciale , bugete
extraordinare , bugete anexe , bugete autonome , bugete ale fondurilor speciale
etc .
În practica bugetară abaterile acceptate oficial de la cerinţa unităţii
bugetare sunt denumite “derogări” prin care este facilitată debugetizarea unor
cheltuieli publice . Debugetizarea este o politică care constă în modificarea
modului de finanţare a cheltuielilor , în sensul că pentru acoperirea acestora sunt
folosite şi alte resurse pe lângă veniturile ordinare ale statului . Debugetizarea
presupune două accepţiuni : pe de o parte , trecerea de la finanţarea publică la cea
privată , iar pe de altă parte , semnifică un proces de dezangajare a statului prin
glisarea unor cheltuieli publice din bugetul general spre bugetele anexe şi conturi
speciale de trezorerie . Debugetizerea constă , aşadar , în scoaterea unor cheltuieli
în afara bugetului general al statului şi acoperirea lor din surse alternative .
Debugetizarea intervine pentru a facilita efectuarea unor cheltuieli publice pe
seama unor resurse complementare în condiţiile în care veniturile ordinare sunt
insuficiente .
Derogările de la principiul unităţii bugetare , acceptate în prezent în
prectica internaţională , se referă la întocmirea , pe lângă bugetul de stat , a
următoarelor conturi şi bugete :
Conturile speciale ale tezaurului public reprezintă operaţiuni financiare ce
constau în înregistrarea cheltuielilor sau a încasărilor ce nu sunt definitive ,
întrucât angajamentele la care au dat naştere urmează să fie executate .
Bugetele extraordinare sunt bugetele prin care se asigura finanţarea
cheltuielor excepţionale (militare , de război) în afara regulilor tradiţionale ale
contabilităţii publice .
Bugetele anexă evidenţiază operaţiunile financiare ale unor servicii ale
statului cu caracter industrial sau comercial necuprinse în bugetul general decât
prin vărsământul soldului lor creditor sau debitor . Acestea se discută şi se
votează de Parlament şi sunt supuse controlului public .
Bugetele autonome sunt adoptate la nivelul societăţilor comerciale cu
capital de stat sau al instituţiilor publice care beneficiază de autonomie financiară
fără a fi supuse controlului Parlamentului .

-7-
Legile bugetare rectificative sunt generate de necunoaşterea cu exactitate a
nivelului cheltuielilor şi respectiv a veniturilor în momentul aprobării legii
bugetare , ceea ce face necesară revenirea asupra nivelului indicatorilor bugetari
în cursul exerciţiului bugetar .

Principiul universalităţii . Potrivit acestui principiu veniturile şi


cheltuielile publice trebuie să fie înscrise în buget în sumele lor totale (brute) ,
fără omisiuni şi fără compensări reciproce . Scopul urmărit de acest principiu este
de a facilita controlul financiar , interzicând compensarea între cheltuieli şi
venituri proprii . Numai în acest mod i se oferă Parlamentului posibilitatea
cunoaşterii veniturilor totale , pe care statul urmează să le încaseze în perioada
considerată , precum şi a destinaţiei ce va fi dată acestora .
Bugetul de stat elaborat sub forma unui buget “brut” , permite analiza
corelaţiilor existente între diferite categorii de venituri şi cheltuielile
corespunzătoare acestora , precum şi cunoaşterea volumului total al cheltuielilor
de efectuat şi al veniturilor de încasat . În practică , cerinţele universalităţii
bugetului sau nu se mai respectă decât parţial .
Astfel , în locul bugetelor “brute” care include toate veniturile şi
cheltuielile în sume totale , s-a trecut la elaborarea de bugete “mixte” , în care
veniturile şi cheltuielile unor instituţii publice figurează cu sumele lor totale , iar
altele numai cu soldurile . Printre veniturile şi cheltuielile ce se pot înscrie în
buget numai cu soldul , se numără :
-- veniturile de la întreprinderile publice sau subvenţiile către acestea ;
-- vărsămintele către bugetul de stat sau subvenţiile primite de la acestea –
în relaţiile dintre bugetele locale şi bugetul general al statului ;
-- subvenţiile primite în completare de unele instituţii din sfera nematerială
ce realizează unele venituri pe care le reţin în vederea acoperirii unei părţi
din cheltuielile lor .
În contextul respectării principiului autonomiei financiare , orice venituri
extrabugetare sunt lăsate la dispoziţia entităţii care le obţine , pentru a le folosi
direct în conformitate cu nevoile proprii . Dacă veniturile proprii sunt suficient de
mari , finanţarea de la buget se realizează “per sold” , sub forma unei subvenţii de
completare până la nivelul cheltuielilor proprii . În cazul unor venituri proprii de
dimensiuni modeste sau cu caracter întâmplător , cheltuielile sunt acoperite de la
buget , fără a fi influenţate de aceste venituri . Tocmai de aceea , în perioada
actuală , bugetul de stat are caracterul unui buget mixt .

Principiul echilibrului bugetar . Acest principiu este respectat la nivelul


bugetelor locale şi a bugetelor instituţiilor publice . În schimb , bugetul de stat se
întocmeşte cu deficit .
Restabilirea echilibrului pe parcursul execuţiei este obligatorie , căci astfel
nu s-ar mai putea efectua cheltuielile conform creditelor bugetare aprobate , iar
unele nu pot fi amânate (de exemplu : plata salariilor , plata pensiilor , plata
burselor etc.) .

-8-
În România , conform prevederilor Legii finanţelor publice , se interzice
acoperirea cheltuielilor bugetului public prin recurgerea la emisiune monetară sau
prin finanţare directă de către bănci .
Mijloace de restabilire a echilibrului sunt :
- disponibilităţi băneşti existente în cadrul trezoreriei statului ;
- împrumuturile pe termen scurt contractate prin emisiunea de titluri de
stat (a căror valoare se încadrează în prevederile legale ca proporţie în
volumul bugetului anual) ;
- împrumuturile pe termen scurt acordate de Banca Naţională a României,
rambursabil în cel mult şase luni , fără dobândă .

Principiul anualităţii bugetului public . Conform acestui principiu ,


veniturile şi cheltuielile bugetare sunt aprobate prin lege pe o perioadă de un an ,
care corespunde exerciţiului bugetar . Operaţiunile de încasări şi plăţi efectuate în
cursul unui an bugetar , în contul unui buget , aparţin exerciţiului corespunzător
de execuţie a bugetului respectiv .
În practica bugetară internaţională , anul bugetar coincide sau nu cu anul
calendaristic (civil , în funcţie de diferiţi factori : caracterul economiei , nivelul de
dezvoltare a acesteia . perioada de lucru a Parlamentului , tradiţie etc) .
Astfel , exerciţiul bugetar este cuprins în intervalul :
-- 01 ianuarie – 31 decembrie , în : Austria , Argentina , Belgia , Brazilia ,
Franţa , Finlanda , Filipine , Germania , Grecia , Italia , Norvegia , Olanda ,
Portugalia etc ;
-- 01 aprilie – 31 martie , în : India , Indonezia , Israel , Japonia , Mare
Britanie , Noua Zeelandă etc ;
-- 01 iulie – 30 iunie , în : Australia , Camerun , Egipt , Pakistan , Suedia,
Sudan , Uganda etc ;
-- 01 octombrie – 30 septembrie , în : S.U.A. şi Thailanda .
Principiul anualităţii a fost impus din considerente de natură politică .
Eficienţa controlului parlamentar asupra gestiunii financiare a Guvernului nu
poate fi reală decât dacă aprobarea cheltuielilor se face pe perioade de timp nu
foarte îndelungate .
Totodată , din punct de vedere tehnic , al exactităţii calculelor privind
veniturile şi cheltuielile publice , precum şi a posibilităţilor de echilibrare a
acestora în cadrul unui exerciţiu , anualitatea bugetului este cea mai indicată .
Bugetele plurianuale ar fi influenţate de instabilitatea economică şi de dificultăţile
de efectuare a previziunilor . Susţinerea bugetelor plurianuale se bazează pe
intervenţia statului în economie mai ales prin finanţarea cheltuielilor , a
investiţiilor care necesită aprobări pentru perioade mai îndelungate . Dar , acestea
fac obiectul unor legi – program , aprobate special , iar partea aferentă unui an
bugetar este defalcată în Legea bugetară anuală .
Perioada de timp în care se execută bugetul poate să coincidă sau nu cu
perioada pentru care acesta a fost aprobat . Problema veniturilor neîncasate şi a
cheltuielilor neefectuate, la sfârşitul anului bugetar pentru care au fost prevăzute ,

-9-
este soluţionată diferit de la o ţară la alta . În funcţie de aceasta , distingem două
modalităţi de execuţie a bugetului public :
-- sistemul de gestiune bugetară ;
-- sistemul de exerciţiu bugetar .
În cadrul sistemului de gestiune la finele anului bugetar , bugetul se
închide în mod automat , în contul de încheiere a exerciţiului bugetar respectiv
fiind înscrise numai veniturile încasate şi cheltuielile efectuate .
Veniturile neîncasate şi cheltuielile angajate dar neefectuate urmează a se
reflecta în bugetul anului în care se vor realiza . Acest sistem interzice reportul
creditelor bugetare de la un exerciţiu la altul şi reportul veniturilor şi
cheltuielilor de la un an la altul .
În cadrul sistemului de exerciţiu există o perioadă de 3–6 luni din
momentul expirării anului bugetar până la încheierea contului de exerciţiu
bugetar, timp în care se continuă încasarea veniturilor şi efectuarea cheltuielilor ,
care sunt astfel reflectate în contul de încheiere a execuţiei bugetului anului în
care au fost prevăzute şi autorizate prin lege .
În România anul bugetar coincide cu anul calendaristic .
Execuţia bugetară se încheie la 31 decembrie . Orice venit neîncasat şi
orice cheltuială neefectuată până la 31 decembrie se va încasa sau se va plăti în
contul bugetului anului următor . Creditele bugetare neutilizate până la
închiderea anului sunt anulate de drept . Aşadar , execuţia bugetului se
realizează conform sistemului de gestiune .
Potrivit Legii finanţelor publice , creditele aprobate din fondurile speciale
neutilizate la finele anului bugetar se reportează în anul viitor, cu păstrarea
destinaţiei iniţiale .
Principiul neafectării veniturilor bugetare . Conform acestui principiu ,
veniturile bugetare , prin perceperea lor , se depersonalizează , servind la
acoperirea cheltuielilor publice privite în ansamblul lor , nefiind permisă
perceperea unui venit public pentru finanţarea unei anumite cheltuieli publice .
Repartizarea resurselor financiare pe destinaţiile cheltuielilor nu implică
egalitatea dintre un anumit venit şi o anumită cheltuială . Acest lucru nici nu ar
fi posibil , veniturile având reglementări distincte , măsuri diferite , termene de
încasare diferite .
În practică, însă, se înregistrează frecvent abateri şi de la acest principiu.
Astfel , pentru finanţarea unor servicii ale statului sunt scoase în afara bugetului
ordinar venituri care provin din anumite surse . Acestea fac obiectul unor bugete
extraordinare , anexe , autonome sau conturi speciale de trezorerie .
Legea privind finanţele publice prevede expres destinaţia resurselor
publice , înţelese ca resurse totale , şi care vizează : domeniul social , domeniul
economic , asigurarea cerinţelor de apărare a ţării şi a ordinii publice , susţinerea
unor programe de cercetare fundamentală , finanţarea administraţiei de stat
centrale şi locale şi a altor cheltuieli prevăzute de lege .
Dacă la un moment dat , în mod justificat , sunt necesare anumite
cheltuieli pentru satisfacerea unor nevoi publice , ele nefiind prevăzute în

- 10 -
bugetul public , introducerea lor presupune stabilirea de resurse din care
urmează a fi efectuate . Dacă resursele respective sunt contribuţii , părţi din
încasări ale agenţilor economici sau alte prelevări instituite în acest scop , atunci
bugetele astfel întocmite au regim de fonduri speciale (presupun afectaţie
specială) şi se anexează la bugetul public , ca o componentă , în funcţie de
nivelul şi de interesul pentru care se efectuează cheltuiala respectivă .
În practica noastră bugetară , începând cu anul 1992 s-au instituit
fondurile speciale , reglementate prin Legea bugetară anuală . Aceste fonduri
evidenţiază venituri cu afectaţie specială reprezentând o excepţie de la principiul
neafectării veniturilor bugetare .

Principiul specializării bugetare . Conform acestui principiu , veniturile


bugetare trebuie înscrise în buget şi aprobate de Parlament pe surse de
provenienţă , iar cheltuielile publice ce urmează să se efectueze , pe categorii , în
funcţie de destinaţia lor efectivă şi în funcţie de conţinutul lor economic .
Pentru simplificarea şi uşurarea muncii de elaborare şi execuţie a
bugetului public, practica bugetară a iniţiat o grupare a veniturilor şi cheltuielilor
într-o anumită ordine şi pe baza unor criterii precis determinate , care poartă
denumirea de clasificaţie bugetară . Această clasificaţie bugetară trebuie să fie
simplă şi clară pentru a fi înţeleasă de toţi cei chemaţi să examineze bugetul . Ea
trebuie să ofere o imagine privind :
a).sursele de provenienţă a veniturilor ; care sunt impozitele directe ; care
sunt impozitele indirecte ; ce loc ocupă fiecare impozit în ansamblul veniturilor
fiscale ; care sunt veniturile extraordinare .
b).destinaţiile cheltuielilor , în cadrul grupării economice (cheltuieli
curente şi cheltuieli de capital) , în cadrul grupării funcţionale (pe ramuri şi
domenii de activitate , către care sunt orientate resursele) şi al grupării
administrative , (pe instituţii ai căror conducători sunt ordonatori de credite
bugetare) .
Principiul specializării bugetare este consacrat de prevederile Legii
finanţelor publice nr. 500 / 2002 . Astfel , se prevede că Legea bugetară anuală
aprobă pentru fiecare an bugetar lista impozitelor şi taxelor , precum şi a cotelor
acestora . Este interzisă perceperea cu orice titlu şi sub orice denumire de
contribuţii , directe sau indirecte , cu excepţia celor stabilite prin lege . În ceea
ce priveşte creditele bugetare pentru cheltuielile fiecărui exerciţiu , acestea se
aprobă prin Legea bugetară anuală , în structura stabilită de această lege .
Parlamentul aprobă nivelul cheltuielilor ca limite maxime , care pentru fiecare
destinaţie , reprezintă creditele bugetare . Plăţile se pot efectua astfel , din
conturile deschise fiecărei cheltuieli aprobate , în cadrul limitelor reprezentând
creditele bugetare .
Respectarea specializării bugetare , prin clasificaţia bugetară , presupune
utilizarea creditelor bugetare în cadrul destinaţiilor pentru care s-au aprobat ,
neadmiţându-se virarea acestora de la un capitol de cheltuieli la altul .
Virările de credite bugetare între celelalte subdiviziuni ale clasificaţiei

- 11 -
bugetare , la nivelul fiecărui ordonator principal de credite se pot efectua , fiind
de competenţa acestuia , pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor
subordonate .
Legea finanţelor publice prevede că în cazuri excepţionale , virările de
sume de la un capitol la altul al clasificaţiei bugetare se pot efectua începând cu
trimestrul III al anului bugetar , cu acordul Ministerului Finanţelor Publice .

Principiul unităţii monetare . Potrivit acestui principiu toate operaţiunile


bugetare se exprimă în monedă naţională .

Principiul realităţii bugetului . Acest principiu acţionează mai ales în


perioada de fundamentare a proiectului de buget , prin evaluarea realistă a
veniturilor şi dimensionarea judicioasă şi în conformitate cu prevederile legale a
cheltuielilor bugetare . Respectarea acestui principiu în elaborarea bugetului
asigură o bună execuţie pe întregul exerciţiu financiar .

Principiul publicităţii bugetului . Conform acestui principiu , bugetul


trebuie să fie adus la cunoştinţa opiniei publice , astfel încât să fie asigurată
transparenţa cu privire la provenienţa şi modul de utilizare a banilor publici .
Bugetul statului este cunoscut prin mass – media încă din faza de proiect şi din
timpul dezbaterilor parlamentare. După aprobarea bugetului de către Parlament ,
Legea bugetară anuală este publicată în Monitorul Oficial şi ulterior , în culegeri
legislative . Forma în care bugetul este dat publicităţii trebuie să fie simplă ,
clară şi precisă , astfel încât să fie accesibilă chiar şi nespecialiştilor . Acest
deziderat nu este întotdeauna atins , datorită diversităţii clasificaţiilor bugetare,
volumului şi complexităţii documentelor bugetare.

4. Procesul bugetar
Procesul bugetar, sub aspectul conţinutului, reprezintă ansamblul
acţiunilor şi măsurilor întreprinse de instituţiile competente ale statului în scopul
concretizării politicii financiare aplicate de autoritatea guvernamentală.
Procesul bugetar presupune existenţa unor resurse financiare şi alocarea
lor în scopul furnizării către cetăţeni a bunurilor şi serviciilor publice. Totalitatea
resurselor financiare publice şi a cheltuielilor publice se reflectă în bugetul
general consolidat care cuprinde ansamblul bugetelor care reflectă fluxurile de
venituri şi cheltuieli ale sectorului public.
Procesul bugetar este un proces decizional, democratic, preponderent
politic, continuu ciclic şi de larg impact public la nivel macro şi micro care se
manifestă atât pe plan economic, cât şi social.
În derularea procesului bugetar, responsabilităţile revin Parlamentului,
Guvernului, Ministerului Finanţelor Publice, Ministerului Muncii şi Solidarităţii
Sociale, autorităţilor administraţiei publice locale, precum şi ordonatorilor de
credite.
Conţinutul procesului bugetar prezintă anumite diferenţieri în funcţie de
- 12 -
structura sistemului bugetar la care se referă: buget central (naţional) sau buget
local , dar are şi multe elemente comune ce corespund unui proces decizional sui
generis .
Procesul bugetar presupune parcurgerea următoarelor faze consecutive:
a) elaborarea proiectului de buget;
b) aprobarea bugetului;
c) execuţia bugetului;
d) încheierea exerciţiului bugetului;
e) controlul execuţiei bugetului;
f) aprobarea execuţiei bugetului.
a) Elaborarea proiectului de buget
Ca primă fază a procesului bugetar, aceasta constă în formularea
propunerilor privind veniturile şi cheltuielile bugetare de către ordonatorii de
credite bugetare, comunicarea acestora Ministerului Finanţelor Publice la nivelul
căruia are loc centralizarea într-un document numit proiect al legii bugetului de
stat. Lucrările de elaborare a proiectului bugetului de stat sunt coordonate de
către Guvern, care are între atribuţiile sale întocmirea, avizarea şi prezentarea
spre dezbatere Parlamentului a proiectului de buget.
Propunerile ce se înscriu la venituri şi la cheltuieli, în proiectul de buget
se fundamentează pe baza analizelor efectuate asupra nevoilor de resurse şi
posibilităţilor de procurare a acestora, urmărind asigurarea premiselor necesare
realizării obiectivelor programului de guvernare şi integrarea în politica
financiară a statului. În acest context, un criteriu esenţial al opţiunilor îl
constituie corelarea cuantumului cheltuielilor bugetare de efectuat cu cel al
veniturilor posibile de încasat la buget, având ca scop menţinerea în limite
admisibile a deficitului bugetar.
În vederea armonizării alocărilor cu utilizarea eficientă a resurselor
bugetare, elaborarea proiectului de buget are la bază:
- prognozele indicatorilor macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar
în cauză şi pentru următorii trei ani;
- politicile fiscale şi bugetare;
- prevederile memorandumurilor de finanţare, sau ale altor acorduri cu
organisme şi instituţii financiare internaţionale;
- politicile şi strategiile sectoriale, a priorităţilor stabilite în formularea
propunerilor de buget, prezentate de ordonatorii principali de credite;
- propunerile de cheltuieli detaliate ale ordonatorilor principali de credite;
- programele întocmite de către ordonatorii principali de credite în scopul
finanţării unor acţiuni de ansamblu, cărora le sunt asociate obiective precise şi
indicatori de rezultate şi de eficienţă;
- propunerile de sume defalcate din unele venituri ale bugetului de stat,
precum şi de transferuri consolidabile pentru autorităţile administraţiei publice
locale;
- posibilităţile de finanţare a deficitului bugetar.
Procesul elaborării proiectului de buget se desfăşoară pe baza unui

- 13 -
calendar ce stabileşte termenele limită pentru fiecare subetapă a acestuia, astfel:
* Indicatorii macroeconomici şi sociali pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget , precum şi pentru următorii trei ani, se elaborează
de organele abilitate până la data de 31 martie a anului curent. Aceşti indicatori
se actualizează pe parcursul desfăşurării procesului bugetar.
* Ministerul Finanţelor Publice înaintează Guvernului , până la data de 1
mai , obiectivele politicii fiscale şi bugetare pentru anul bugetar pentru care se
elaborează proiectul de buget şi următorii trei ani, împreună cu limitele de
cheltuieli stabilite pe ordonatorii principali de credite, urmând ca acesta să le
aprobe până la data de 15 mai şi să informeze comisiile pentru buget, finanţe şi
bănci ale Parlamentului asupra principalelor orientări ale politicii sale
macroeconomice şi ale finanţelor publice.
* Ministerul Finanţelor Publice transmite ordonatorilor principali de
credite, până la 1 iunie a fiecărui an, o scrisoare-cadru care specifică contextul
macroeconomic pe baza căruia se vor întocmi proiectele de buget, metodologiile
de elaborare a acestora, precum şi limitele de cheltuieli aprobate de Guvern.
* Ordonatorii principali de credite au obligaţia ca până la data de 15 iulie
a fiecărui an să depună la Ministerul Finanţelor Publice propunerile pentru
proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul următor, cu încadrarea în
limitele de cheltuieli şi estimările pentru următorii trei ani. Ministerul Finanţelor
Publice examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii
principali de credite asupra acestora, iar în caz de divergenţă, hotărăşte
Guvernul.
* Proiectele de buget şi anexele la acestea, definitivate se depun la
Ministerul Finanţelor Publice până la data de 1 august a fiecărui an.
* Ministerul Finanţelor Publice, pe baza proiectelor de buget ale
ordonatorilor principali de credite şi a bugetului propriu, întocmeşte proiectele
legilor bugetare şi proiectele bugetelor, pe care le depune la Guvern până la data
de 30 septembrie a fiecărui an.
* După însuşirea de către Guvern a proiectelor legilor bugetare, acesta le
supune spre adoptare Parlamentului cel mai târziu până la data de 15 octombrie
a fiecărui an.

b) Aprobarea bugetului
Instituţia publică împuternicită prin Constituţie să aprobe proiectul de
buget este Parlamentul .
În vederea dezbaterii şi aprobării de către Parlament, proiectul de buget
este transmis acestuia de către Guvern, sub forma unei documentaţii compuse
din :
- proiectul de lege pentru aprobarea bugetului, cuprinzând veniturile şi
cheltuielile bugetare;
- expunerea de motive care explică opţiunile concretizate în proiectul de
buget, inclusiv propunerile de modificare a legislaţiei fiscale;
- anexele la proiectul de lege pentru aprobarea bugetului, în care se
- 14 -
detaliază structura veniturilor şi a cheltuielilor bugetare.
- alte materiale documentare necesare analizei detaliate a prevederilor
bugetare, de către Parlament.
Într-o primă etapă, proiectul de buget transmis Parlamentului se
analizează, făcându-se observaţii şi propuneri de amendamente (modificări), la
nivel de comisii parlamentare specializate ale fiecărei camere, unde are loc
avizarea proiectului. După întocmirea Raportului comun urmează dezbaterea
generală în şedinţă comună a celor două Camere ale Parlamentului. La această
dezbatere generală participă şi Primul-Ministru, discutându-se atât proiectul
bugetului de stat şi proiectul legii bugetare anuale, cât şi Raportul comun privind
amendamentele. Dezbaterea proiectului de buget se realizează pe ansamblu, pe
părţi, capitole, subcapitole, titluri, articole şi alineate, după caz şi pe ordonatorii
principali de credite, pentru anul bugetar, precum şi creditele de angajament
pentru acţiuni multianuale.
Adoptarea Legii bugetului de stat se efectuează pe baza votului de
ansamblu a legii. După adoptare este supusă promulgării de către Preşedintele
ţării, apoi este publicată în Monitorul Oficial.
Dacă legile bugetare nu au fost adoptate cu cel puţin trei zile înainte de
expirarea exerciţiului bugetar, Guvernul îndeplineşte sarcinile prevăzute în
bugetul anului precedent, limitele lunare de cheltuieli neputând depăşi de regulă
1/12 din prevederile bugetelor anului precedent, cu excepţia cazurilor deosebite,
temeinic justificate de către ordonatorii principali de credite, sau, după caz 1/12
din sumele propuse în proiectul de buget, în situaţia în care acestea sunt mai
mici decât cele din anul precedent.
Legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exerciţiului bugetar prin
legi de rectificare elaborate cel mai târziu până la data de 30 noiembrie. Acestor
legi rectificative li se aplică aceleaşi proceduri ca şi legilor bugetare anuale
iniţiale.
c) Execuţia bugetului
Execuţia bugetului constă în încasarea veniturilor bugetare şi efectuarea
cheltuielilor aprobate prin buget. Derularea fluxurilor bugetare de încasări
(venituri) şi plăţi (cheltuieli) într-un cadru organizatoric adecvat şi efectuarea
operaţiunilor respective, fie prin viramente, fie în numerar, constituie o
componentă a activităţii bugetare denumită generic execuţia de casă a
bugetului. Aceasta se realizează prin sistemul trezoreriei statului şi prin
sistemul bancar.
Execuţia efectivă a bugetului este precedată de repartizarea veniturilor
şi cheltuielilor bugetare pe trimestre şi pe instituţii. Această operaţiune este
aprobată de Ministerul Finanţelor Publice şi de ordonatorii de credite bugetare.
Astfel, veniturile şi cheltuielile aprobate prin buget sunt repartizate pe trimestre
în funcţie de termenele legale de încasare a veniturilor şi de perioada în care este
necesară efectuarea cheltuielilor, precum şi de posibilităţile de asigurare a
surselor de finanţare a deficitului bugetar.
Execuţia părţii de venituri bugetare (având ca principală componentă
- 15 -
încasarea impozitelor) implică mai multe acţiuni eşalonate în timp, şi anume:
aşezarea, lichidarea, emiterea titlurilor de încasare şi perceperea (încasarea)
propriu-zisă a veniturilor bugetare.
Aşezarea veniturilor bugetare, ca operaţiune specifică impozitelor
(principalele venituri bugetare), presupune identificarea şi evaluarea materiei
impozabile, pe de o parte şi stabilirea mărimii acesteia, pe de altă parte, în
condiţiile prevăzute de legislaţia fiscală.
Lichidarea veniturilor bugetare se referă la stabilirea cuantumului
impozitului aferent materiei impozabile, pe baza cotelor şi a altor elemente
prevăzute de lege.
Emiterea titlurilor de încasare (percepere) constă în înscrierea
cuantumului venitului bugetar într-un act pe baza căruia se autorizează organul
fiscal pentru perceperea unui anumit nivel în contul bugetului.
Perceperea veniturilor bugetare reprezintă operaţiunea de încasare
efectivă a impozitelor, taxelor şi a altor venituri bugetare.
Execuţia părţii de cheltuieli bugetare reprezintă activitatea de efectuare
a cheltuielilor prevăzute în buget, în limita sumelor aprobate ce se pun la
dispoziţia beneficiarilor de alocaţii (credite) bugetare şi presupune, la rândul său,
o procedură specifică, cu operaţiuni corespunzătoare următoarelor etape
distinctive, şi anume: angajarea, lichidarea, ordonanţarea şi plata.
Angajarea unei cheltuieli publice bugetare se concretizează prin actul care
generează obligaţia unei entităţi publice de a plăti o sumă de bani unui terţ pe
baza unui act juridic (lege, contract, decizie ministerială, hotărâre
judecătorească).
Lichidarea cheltuielilor bugetare constă în verificarea existenţei
angajamentelor, a sumelor datorate, a condiţiilor de exigibilitate a
angajamentului, pe baza documentelor justificative care să ateste operaţiunea
respectivă.
Ordonanţarea cheltuielilor bugetare este etapa în care se confirmă că
livrările de bunuri şi servicii au fost efectuate sau alte creanţe au fost verificate
şi că plata poate fi realizată.
Plata cheltuielilor bugetare reprezintă actul final prin care entitatea
publică achită obligaţiile sale faţă de terţi (transmiterea efectivă a sumei de bani
datorate).

Primele trei operaţii – angajarea, lichidarea şi ordonanţarea – sunt


efectuate de către conducătorii instituţiilor publice (ordonatorii de credite
bugetare) sau de către împuterniciţii acestora, iar a patra operaţie – plata – se
efectuează de către gestionarii de bani publici (casieri sau contabili publici).
d) Încheierea exerciţiului bugetar
Încheierea exerciţiului bugetar presupune lucrări caracteristice care
urmăresc să stabilească rezultatul activităţii de execuţie bugetară, respectiv,
cheltuielile efectuate, veniturile încasate şi soldul înregistrat la finele fiecărui an
bugetar. În acest scop, se întocmeşte „contul de execuţie bugetară”, care trebuie
să reflecte, într-o formă sintetică, totalitatea veniturilor şi a cheltuielilor bugetare
- 16 -
realizate şi rezultatul execuţiei, care poate fi „deficit” sau „excedent”, pe anul
bugetar respectiv.
Exerciţiul bugetar se încheie la data de 31 decembrie a fiecărui an.
Conform sistemului de gestiune bugetară, efectele încheierii exerciţiului bugetar
sunt:
- orice venit reîncasat până la 31 decembrie se va încasa în contul
bugetului pe anul următor, în rezultatele căruia urmează a se reflecta;
- orice cheltuială neefectuată se va putea plăti numai în contul bugetului
noului an.
În legătură cu încheierea execuţiei bugetului public, Guvernul este obligat
să prezinte în faţa Parlamentului modul în care a fost efectuată execuţia.
Situaţiile ce se prezintă de către Guvern la sfârşitul anului sunt:
* contul general al execuţiei bugetului de stat;
* rezultatul execuţiei, sub forma excedentului sau deficitului;
* conturile anuale ale execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale şi ale ordonatorilor de credite;
* contul general al datoriei publice;
* raportul public anual .
Contul general al execuţiei bugetului de stat este documentul elaborat sub
coordonarea Guvernului, prin Ministerul Finanţelor Publice conform
prevederilor Legii finanţelor publice, care evidenţiază nivelul realizat al
veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat din exerciţiul bugetar pentru care se
întocmeşte.
Rezultatul execuţiei (excedent / deficit) evidenţiază soldul bugetului de
stat ca urmare a execuţiei bugetare a veniturilor şi cheltuielilor, care poate fi
excedent, atunci când resursele devansează nevoile, sau deficit, atunci când
veniturile încasate nu acoperă cheltuielile efectuate.
Conturile anuale ale execuţiei bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor locale, bugetelor fondurilor speciale şi ale ordonatorilor de credite
sunt documente ce reflectă execuţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului
asigurărilor sociale de stat , bugetele locale , bugetelor fondurilor speciale ,
precum şi ale bugetelor ordonatorilor de credite .
Contul general al datoriei publice cuprinde conturile datoriei publice
interne şi al datoriei publice externe directe ale statului şi situaţia garanţiilor
guvernamentale pentru credite interne şi externe. Este întocmit anual de

Ministerul Finanţelor Publice şi anexat la contul general anual de execuţie a


bugetului de stat.
Raportul public anual este întocmit, în termen de şase luni de la primirea
conturilor generale anuale, de Curtea de Conturi, pe baza informaţiilor din
conturile anuale de execuţie şi înaintat Parlamentului.
Conturile anuale de execuţie a bugetului de stat, bugetului asigurărilor
sociale de stat, bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor de credite,
inclusiv anexele acestora, vor cuprinde:

- 17 -
a) la venituri: prevederi bugetare iniţiale; prevederi bugetare definitive;
încasări realizate;
b) la cheltuieli: credite bugetare iniţiale; credite bugetare definitive; plăţi
efectuate.
e) Controlul execuţiei bugetului
Întregul proces bugetar şi cu deosebire execuţia bugetului implică
exercitarea controlului, începând cu verificarea realităţii informaţiilor folosite în
fundamentarea prevederilor înscrise în proiectul de buget şi încheind cu
asigurarea veridicităţii costului de execuţie bugetară.
Curtea de Conturi efectuează controlul jurisdicţional şi elaborează
Raportul public anual cuprinzând observaţiile asupra conturilor de execuţie a
bugetelor supuse controlului său, abaterile financiare şi neregulile constatate,
măsurile de tragere la răspundere luate şi alte aspecte pe care le consideră
necesare.
f) Aprobarea execuţiei bugetului
Guvernul analizează şi definitivează contul general anual de execuţie a
bugetului de stat şi îl prezintă spre aprobare Parlamentului, până la data de 1
iulie a anului următor celui de execuţie.
Contul general anual de execuţie a bugetului de stat se aprobă prin lege
odată cu conturile anuale de execuţie ale bugetului asigurărilor sociale de stat,
bugetelor fondurilor speciale, ale ordonatorilor principali de credite, după
verificarea acestora de către curtea de conturi.
5. Clasificaţia bugetară – instrument de programare şi de urmărire a
veniturilor şi cheltuielilor bugetului public
Bugetul public reflectă activitatea privind finanţele publice ale unui stat
fiind instrumentul de programare , de executare şi de control asupra rezultatelor
execuţiei resurselor băneşti ale societăţii şi a modului de repartizare şi utilizare a
acestora prin cheltuieli publice .
În toate ţările lumii şi din ce în ce mai frecvent se manifestă o cerere
sporită de resurse financiare , generată de creşterea nevoilor sociale într-un ritm
mai rapid decât cel al evoluţiei produsului intern brut . Cererea de resurse
financiare publice este determinată de nivelul şi evoluţia cheltuielilor publice .

Structura resurselor financiare publice diferă de la un stat la altul . În


România , resursele financiare publice sunt structurate pe criterii economice , în
conformitate cu structura sistemului bugetar . Potrivit prevederilor Legii privind
finanţele publice , resursele financiare publice se constituie şi se gestionează
printr-un sistem unitar de bugete , şi anume : bugetul de stat , bugetul
asigurărilor sociale de stat , bugetele locale , bugetele fondurilor speciale ,
bugetul trezoreriei statului şi bugetele altor instituţii cu caracter autonom , în
condiţiile asigurării echilibrului financiar . Privită prin prisma bugetului general
consolidat , structura resurselor financiare publice include :
I.
Resursele bugetului de stat :

- 18 -
* Venituri curente
A. Venituri fiscale
A1. Impozite directe :
1) impozitul pe profit ;
2) impozitul pe salarii şi pe venit ;
3) alte impozite directe :
a) impozitul pe veniturile persoanelor fizice şi juridice
nerezidente ;
b) impozitul pe profit obţinut din activităţi comerciale
ilicite ;
c) impozitul pe dividende ;
d) impozitul pe onorariul avocaţilor şi notarilor publici ;
e) alte încasări din impozite pe din impozite directe .
A2. Impozite indirecte :
1) taxa pe valoarea adăugată ;
2) accize şi impozit pe circulaţie ;
3) taxe vamale ;
4) alte impozite indirecte :
a) majorări şi penalităţi de întârziere pentru venituri
neîncasate la termen ;
b) taxe pentru eliberare de licenţe şi autorizaţii de
funcţionare ;
c) taxe judiciare de timbru ;
d) taxe asupra tranzacţiilor cu valori mobiliare ;
e) taxe de timbru pentru activitatea notarială ;
f) amenzi judiciare etc.
B. Venituri nefiscale
1) vărsăminte din profitul net al regiilor autonome ;
2) vărsăminte de la instituţiile publice :
a) taxe de metrologie ;
b) taxe consulare ;
c) taxe de protecţie a mediului etc.
3) alte venituri .
* Venituri de capital :
a) venituri din valorificarea unor bunuri ale instituţiilor publice

b) venituri din valorificarea stocurilor de la rezervele materiale


naţionale şi de mobilizare ;
c) vărsăminte din privatizare .
II.
Resursele bugetului asigurărilor sociale de stat :
* Venituri curente
A. Venituri fiscale
A1. Contribuţia pentru asigurări sociale
- 19 -
A2. Alte contrubuţii .
B. Venituri nefiscale
* Subvenţii
III. Resursele bugetelor locale
1. Venituri proprii :
* Venituri curente
A. Venituri fiscale :
A1 - Impozite directe :
1) impozitul pe profit de la regiile autonome subordonate
consiliilor locale ;
2) impozite şi taxe de la populaţie :
a) impozitele
pe
veniturile
liber-profesioniştilor,
meseriaşilor şi altor persoane fizice independente şi
asociaţii familiale ;
b) impozitul pe clădiri de la persoane fizice ;
c) taxe asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane
fizice ;
d) impozitul pe veniturile din închirieri , locaţii de gestiune
şi arendări ;
e) impozitul pe terenuri de la persoanele fizice ;
f) alte impozite şi taxe de la populaţie .
3) taxe pentru folosirea terenurilor proprietate de stat ;
4) impozitul pe clădiri de la persoane juridice ;
5) impozitul pe terenuri de la persoane juridice ;
6) taxe asupra mijloacelor de transport deţinute de persoane
juridice ;
7) impozitul pe venitul agricol ;
8) alte impozite directe .
A2 - Impozite indirecte :
1) impozitul pe spectacole ;
2) alte impozite indirecte :
a) taxe şi tarife pentru eliberarea de licenţe şi autorizaţii de
funcţionare ;
b) alte taxe de timbru ;
c) alte încasări din impozite indirecte .
B. Venituri nefiscale :
1) vărsăminte din profitul net al regiilor autonome subordonate
consiliilor locale ;

2) vărsăminte de la instituţiile publice ;


3) diverse venituri .
- 20 -
* Venituri de capital
* Venituri cu destinaţie specială
2. Cote şi sume defalcate din venituri ale bugetului de stat
3. Cote adiţionale la unele venituri ale bugetului de stat şi
ale bugetelor locale
4. Transferuri cu destinaţie specială de la bugetul de stat .
IV. Resursele fondurilor speciale
Fondurile speciale se constituie pe seama unor venituri fiscale de tipul
contribuţiilor şi impozitelor directe cu afectaţie specială , precum şi din venituri
nefiscale stabilite în raport cu destinaţia fiecărui fond . Fondurile speciale
răspund unor nevoi temporare , specifice fiecărui program de guvernare şi , de
aceea , ele diferă ca număr şi destinaţie , de la o perioadă la alta .
V. Resursele instituţiilor publice cu caracter autonom
În categoria resurselor financiare publice se includ şi veniturile
instituţiilor publice cu caracter de venituri curente .
Utilizarea propriu – zisă a acestor resurse pentru înfăptuirea obiectivelor
cuprinse în programele guvernamentale privind activitatea socială, economică şi
de altă natură,se reflectă în cheltuielile publice .
Întrucât cheltuielile publice ilustrează modul în care sunt orientate
resursele băneşti ale statului spre anumite obiective , acestea sunt analizate atât
din punct de vedere al structurii , cât şi din punct de vedere al dinamicii pe baza
diferitelor criterii (economice , funcţionale , administrative , politice , financiare
etc.) . Asemenea criterii se folosesc de către autoritatea finaţelor publice din
fiecare stat la elaborarea clasificaţiilor indicatorilor bugetari pe baza cărora se
întocmeşte şi se execută bugetul
În practica financiară şi statistică a statelor şi organismelor internaţionale ,
se folosesc următoarele tipuri de clasificaţii :
a). administrativă ;
b). economică ;
c). funcţională ;
d). financiară ;
e). în funcţie de rolul lor în procesul reproducţiei sociale ;
f). gruparea folosită de organismele O.N.U. şi clasificaţii mixte sau
combinate .
a). Clasificaţia administrativă are la bază criteriul instituţiilor prin care
se efectuează cheltuielile publice :
-- ministere (departamente , agenţii guvernamentale) ;
-- instituţii publice autonome ;
-- unităţi administrativ – teritoriale ;
Aceste criteriu este folosit la repartizarea cheltuielilor publice pe
ordonatorii de credite bugetare , deoarece alocaţiile bugetare se stabilesc pe
beneficiari : ministere şi alte instituţii centrale , judeţe , oraşe , comune etc .

b). Clasificaţia economică foloseşte două criterii de grupare : primul ,


- 21 -
conform căruia cheltuielile se împart în cheltuieli curente (de funcţionare) şi
cheltuieli de capital (cu caracter de investiţii) ; al doilea , care împarte
cheltuielile în cheltuieli ale serviciilor publice sau administrative şi cheltuieli de
transfer (de redistribuire) .
Cheltuielile curente asigură întreţinerea şi funcţionarea instituţiilor
publice . Ele reprezintă un consum definitiv de produs intern brut .
Cheltuielile de capital (de investiţii) se concretizează în achiziţionarea de
bunuri de folosinţă îndelungată , destinate atât sferei producţiei materiale , cât şi
sferei nemateriale (şcoli , spitale , administraţie etc.) . Ele reprezintă o avansare
de produs intern brut .
Cheltuielile privind serviciile publice sau administrative au la bază o
contraprestaţie în momentul şi în măsura în care acestea se efectuează de către
stat .
Cheltuielile de transfer reprezintă trecerea unor sume de bani de la buget
la dispoziţia unei persoane juridice , fizice sau a unor bugete ale administraţiilor
locale , şi pot avea caracter economic (subvenţii acordate) sau social (burse ,
pensii , ajutoare şi alte indemnizaţii definitive şi fără contraprestaţie) .
c). Clasificaţia funcţională foloseşte drept criterii domeniile , ramurile ,
sectoarele de activitate , spre care sunt dirijate resursele financiare publice , sau
alte destinaţii ale cheltuielilor legate de efectuarea unor transferuri între
diferitele niveluri ale administraţiilor publice , plata dobânzilor la datoria
publică sau constituirea de rezerve la dispoziţia autorităţii executive . Ele
reflectă obiectivele politicii financiare a statului .
Acest criteriu este important pentru repartizarea resurselor financiare
publice pe domenii de activitate şi obiective care definesc nevoile publice şi
reprezintă obiectivul principal urmărit la examinarea şi aprobarea prevederilor
bugetare de către Parlament .
d). Clasificaţia financiară are drept criterii momentul şi modul în care
cheltuielile publice afectează resursele financiare ale statului şi le grupează
astfel :
Cheltuieli definitive care finalizează distribuirea resurselor financiare şi
cuprind atât cheltuielile curente cât şi cheltuieli de capital . Majoritatea
cheltuielilor publice efectuate au caracter definitiv , finalizându-se cu plăţi la
scadenţe certe şi atestă lichidarea completă a angajării statului pentru a efectua
cheltuielile prevăzute în buget.
Cheltuieli temporare care nu sunt urmate imediat de finalizarea prin plăţi
cu scadenţe certe . Majoritatea dintre acestea reprezintă operaţiuni de trezorerie
şi sunt evidenţiate în conturi speciale ale trezoreriei . Aceste cheltuieli nu
figurează în bugetele publice , ci se gestionează separat prin trezoreria publică .
Cheltuieli virtuale sau posibile pe care statul se angajează să le efectueze
în anumite condiţii cum ar fi , de exemplu , garanţiile acordate de stat pentru
împrumuturi ce pot conduce la cheltuieli publice numai dacă rambursarea lor din
resursele special constituite sau de către debitorii giranţi nu poate fi îndeplinită .

- 22 -
e). Clasificaţia după rolul cheltuielilor publice în procesul
reproducţiei sociale împarte cheltuielile în :
Cheltuieli reale reprezentate prin cheltuieli cu întreţinerea aparatului de
stat , plata anuităţilor , dobânzilor şi comisioanelor la împrumuturile de stat ,
întreţinerea şi dotarea armatei etc (consum de produs intern brut) .
Cheltuielile economice reprezentate de investiţii efectuate de stat pentru
înfiinţarea de noi întreprinderi , dezvoltarea şi modernizarea celor existente ,
construirea de drumuri etc care au ca efect crearea de valoare adăugată (avansare
de produs intern brut) .
f). Clasificaţia folosită de instituţiile specializate ale O.N.U. are la bază
două criterii principale : clasificaţia economică şi clasificaţia funcţională .
Clasificaţia economică O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde : cheltuieli
care reprezintă consum final :dobânzi aferente datoriei publice ; subvenţii de
exploatare şi alte transferuri curente ; formarea brută de capital (investiţii brute
şi creşterea stocurilor materiale) : achiziţii de terenuri şi active necorporale,
transferuri de capital.
Clasificaţia funcţională O.N.U. a cheltuielilor publice cuprinde
cheltuielile pentru servicii publice generale , apărare ,educaţie , sănătate ,
securitate socială , locuinţe şi servicii comunale , recreaţie , cultură şi religie ,
acţiuni economice , alte scopuri .
Clasificaţia bugetară oglindeşte structura bugetului şi prezintă în mod
sistematic,unitar şi codificat , veniturile şi cheltuielile bugetului public naţional ,
reflectând formele în care se mobilizează veniturile şi destinaţia cheltuielilor
într-o perioadă dată – de regulă un an .
Clasificaţia bugetară cuprinde două anexe :
I. Clasificaţia indicatorilor financiari (cuprinde la rândul ei mai multe
anexe)
II.Clasificaţia în profil departamental (cuprinde codul ministerelor ,
instituţiilor centrale , judeţelor etc.)
Clasificaţia indicatorilor financiari este susţinută de mai multe anexe :
-- Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat
-- Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetelor locale
-- Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor instituţiilor publice şi
activităţilor autofinanţate
-- Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor de
stat
-- Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor
pentru şomaj
-- Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului asigurărilor
sociale de sănătate
-- Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului fondului special
pentru dezvoltarea sistemului energetic
-- Clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului fondului special
al drumurilor publice etc.

- 23 -
Fondurile speciale diferă de la an la an , deci , în mod implicit şi anexele
care cuprind clasificaţiile veniturilor şi cheltuielilor bugetelor fondurilor speciale
se modifică .
În funcţie de sfera de interes pe care o prezintă , primele trei anexe din
clasificaţia indicatorilor financiari au o importanţă deosebită , dar în mod special
clasificaţia veniturilor şi cheltuielilor bugetului de stat .
În cuprinsul bugetului de stat veniturile şi cheltuielile sunt grupate într-o
ordine unitară şi obligatorie , având la bază anumite criterii ştiinţifice . Această
ordine se stabileşte prin clasificaţia bugetară pe care o întocmeşte şi o aprobă
Ministerul Finanţelor Publice . Structura clasificaţiei bugetare este formată dintr-
un număr de diviziuni şi de subdiviziuni în care sunt încadrate venturile şi
cheltuielile bugetare şi este obligatorie pentru toate organele şi instituţiile cu
atribuţii în elaborarea şi executarea bugetului de stat . Fiecare sumă încasată
pentru buget şi plătită din credite bugetare trebuie încadrată exact într-o anumită
subdiviziune a clasificaţiei bugetare , corespunzătoare venitului realizat sau
cheltuielii efectuate .
Legea finanţelor publice nr. 500 / 2002 prevede :
art 12 „Veniturile şi cheltuielile bugetare se înscriu şi se aprobă în buget
pe surse de provenienţă şi , respectiv , pe categorii de cheltuieli , grupate după
natura lor economică şi destinaţia acestora , potrivit clasificaţiei bugetare” .
Aceasta este clasificaţia bugetară tip care se foloseşte în toate verigile
sistemului bugetar . Clasificaţia bugetară constituie un instrument de lucru în
toate fazele procesului bugetar începând cu întocmirea proiectului de buget ,
aprobarea bugetului, execuţia bugetului , raportarea execuţiei bugetului la
diferite perioade şi prin dările de seamă anuale şi controlul execuţiei bugetului .
Clasificaţia bugetară asigură gruparea sistematică a veniturilor şi
cheltuielilor bugetului de stat , permite cunoaşterea conţinutului acestora şi face
posibilă adoptarea măsurilor corespunzătoare pentru încasarea la termen a
veniturilor facilitând efectuarea cheltuielilor potrivit destinaţiilor apobate de
către organele competente precum şi luarea deciziilor în limitele competenţelor
stabilite prin lege , pentru modificarea pe parcurs a prevederilor dacă cerinţele
perioadei de execuţie o impun .
În România , cuprinderea în buget a cheltuielilor publice se aliniază la
criteriile utilizate în clasificaţiile O.N.U. , folosindu-se următoarele grupări :
-- clasificaţia economică (cuprinde titluri , articole şi alineate) ;
-- clasificaţia funcţională (cuprinde părţi , capitole şi subcapitole) ;
-- clasificaţia administrativ

BIBLIOGRAFIE:

- 24 -
-Văcărel I., şi colectivul “Finanţe publice” Ed. Dicactică şi Pedagogică
R.A. , Bucureşti , 1999
-Moşteanu T.,Buget şi trezorerie publică, Ed.a II-a, revizuită şi
completată, Ed.Style, Bucureşti, 2000

Universitate Bucuresti
Facultatea de Administratie si Afaceri
Specializare Administratie Publica
An II Grupa 205
Student: Ioana Pana

- 25 -

S-ar putea să vă placă și