Curs nr.

ASPECTE LEGISLATIVE PRIVIND TRATAREA APELOR ȘI

EPURAREA APELOR UZATE

Importanța apei este evidentă nu doar în procesele naturale geochimice, geofizice și/sau
biochimice (de trai, în cazul organismelor și altor formelor de viață), dar și în plan social și
economic, fiind considerată o resursă finită și vulnerabilă care condiţionează şi restricţionează
dezvoltarea economică şi socială a omenirii. La nivel mondial, unul din criteriile după care se
apreciază gradul de civilizație al unui stat este consumul de apă pe cap de locuitor. Specialiștii
apreciază global că 70% din consumul de apă este destinat agriculturii, 20% este utilizat în
industrie, iar 10% consumului în gospodării individuale sau colective
(www.mmediu.ro/integrare.htm).
În România sunt prezente aproape toate tipurile de resurse de apă dulce (i.e. râuri, fluviul
Dunărea, lacuri naturale și artificiale și ape subterane) dar și apă sărată (în zona românească
costieră a Mării Negre și lacurile de apă sărată).
Datele statistice indică un volum al resurselor de apă utilizabile de ca 2.660 m3/locuitor/an,
în comparație cu media europeană de 4.000 m3/locuitor/an, cea mai importantă resursă de apă dulce
fiind considerată fluviul Dunărea, împreună cu alte râuri de interes național și internațional (de
exemplu, râul Prut, Siret, Bistrița, Olt, Crișuri, etc.). În cazul numai al resurselor de apă de
suprafață, datele statistice indică un volum utilizabil de ca 1.770 m3/locuitor/an și prezența unor
regiuni/sectoare cu resurse de apă contaminate, ceea ce plasează România printre statele cu resurse
de apă relativ scăzute (locul nouă în UE).
Ca stat membru al UE, România trebuie să se conformeze cu prevederile directivelor
europene din domeniul apei, să transpună legislația UE de mediu în legislația națională și să
implementeze strategiile și politicile de mediu privind regimul juridic al resurselor naturale de apă
și anume: regimul de folosire al apelor, calitatea serviciilor de alimentare cu apă și canalizare,
regimul de gospodărire al apelor, implicit cel de epurare al apelor uzate, protecția și conservarea
mediului acvatic și limitarea dezastrelor naturale (secetă, inundații), etc.
Începând cu 1995, UE a adoptat o abordare integrată a managementului apelor pentru a
promova o folosire durabilă a resurselor de apă și a asigura coerența politicii în acest domeniu
(Comunicarea Comisiei COM (96)59), considerând ca principale obiective ale politicii pentru
protecția apei următoarele (www.mmediu/ro/ape/directiva_cadru/):
- Asigurarea furnizării de apă potabilă;
- Asigurarea furnizării de apă (potabilă sau nepotabilă) care să îndeplinească cerintele
economice, altele decât cele necesare consumului uman;
- Protecția și conservarea mediului acvatic;
- Limitarea dezastrelor naturale (secetă, inundații).
Această abordare a fost completată prin Directiva-cadru în domeniul politicii privind
protecția apei - Directiva nr. 2000/60/CE, care stabilește cadrul de reglementare pentru protecția
apelor interioare de suprafață, a celor de adâncime și de coastă, având ca principale obiective: (1)
prevenirea și reducerea poluării (i.e. prevenirea deteriorării ulterioare a mediului acvatic); (2)
promovarea folosirii durabile a apelor (i.e. promovarea utilizării durabile a apelor pe baza unei
protecții pe termen lung a resurselor disponibile de apă); (3) protejarea mediului acvatic (i.e.
protejarea mediului acvatic ținând cont și de cerințele de apă, ecosistemele tereste și zonele umede
direct dependente de ecosistemele acvatice); (4) îmbunătățirea stării ecosistemelor acvatice și (5)
diminuarea efectelor produse de secetă și inundații.

1
 Pentru a pune baza unui control eficient al poluării apelor, această directivă-cadru prevede ca
obiectiv comun de implementare pentru toate statele membre “atingerea calității ecologice și
chimice bune” a apelor, până în 2015. Acest obiectiv stabilește termenul limită pentru realizarea
unui prag minim al calității apei, prin reducerea evacuărilor provenite din activitatea umană,
industrială și agricolă, având în vedere următoarele termene din planul de acțiune:
2003 – identificarea bazinelor hidrografice ale râurilor de pe teritoriul național și
identificarea autorităților competente;
2004 – caracterizarea districtelor de bazin în funcție de presiunile și impactul folosințelor de
apă, inclusiv înregistrarea ariilor protejate;
2006 – efectuarea, în colaborare cu Comisia Europeană, a intercalibrării sistemelor de
clasificare a stării ecologice și aducerea în stare operațională a sistemelor de monitoring;
2009 – elaborarea programelor de măsuri pentru atingerea obiectivelor de mediu în condiții
cost-efect acceptabile, împreună cu elaborarea și publicarea planurilor de management ale bazinului
hidrografic pentru fiecare district de bazin, incluzând desemnarea corpurilor de apă puternic
modificate;
2010 – implementarea politicilor economice de creștere a sustenabilității resurselor de apă;
2012 – aducerea în stare operațională a programelor de măsuri;
2013 – caracterizarea bazinului hidrografic – revizuire și analiză;
2015 – implementarea programelor de măsuri și realizarea obiectivelor de mediu (starea
bună a apelor de suprafață, apelor subterane, confirmarea cu obiectivele pentru ariile protejate);
2019 – caracterizarea bazinului hidrografic – revizuire și analiză;
2021-2027 – derogări pentru atingerea obiectivelor.
În plus, directiva-cadru este una din primele directive europene în domeniul politicilor de
mediu care integrează, în mod explicit, aspectele economice în cadrul procesului de implementare
al obiectivelor.
Formulările economice din directiva-cadru au în vedere principiile de bază ale
mecanismului economic în domeniul gospodăririi apelor și anume:
(1) “apa nu este un produs comercial ca oricare altul ci o moştenire care trebuie păstrată,
protejată şi tratată ca atare”;
(2) drepturi egale de acces la sursele de apă pentru toate folosințele;
(3) utilizatorul plătește pentru serviciul prestat;
(4) acordarea de bonificații pentru utilizatorii de apă care demonstrează constant o grijă
deosebită pentru folosirea rațională și protecția calității apei și
(5) poluatorul plătește (penalitățile sunt aplicate utilizatorilor pentru depășirile
concentrațiilor maxime admise la poluanții din apele uzate evacuate, înscrise în autorizațiile de
gospodărire a apelor). Cuantumul acestor penalități este stabilit în cadrul O.U.G. nr. 107/2002,
modificată și completată în 2003, 2005, 2008, 2010, 2013, 2018 si 2021.
Sintetizând cele prezentate, elementele de noutate ale Directivei-cadru Apa (DCA) sunt
gospodărirea apelor în Europa la nivel bazinal; gospodărirea integrată apă de suprafață - ape
subterane - zone umede și alte tipuri de ecosisteme dependente de ecosistemele acvatice;
stabilirea obiectivului comun de “stare bună“ care trebuie atins după implementarea măsurilor
cuprinse în planul de gospodărire al apelor; caracterizarea stării apelor în 5 categorii de calitate
(funcție de indicatorii de calitate biologici, dar ajutați și de indicatorii fizicochimici, hidrologici
și morfologici); definirea stării de referință pentru apele de suprafață; definirea categoriei de
“corp de apă puternic modificat” și “corp de apă artificial” (de exemplu, un corp de apă de
suprafață este un element discret și semnificativ al apelor de suprafață ca: rău, lac, canal, sector de
râu, sector de canal, ape de tranziție, o parte din apele marine litorale; un corp de apă subteran
reprezintă un volum distinct (singular) de apă subterană dintr-un acvifer sau mai multe acvifere;
precizarea de ‘puternic modificat’ are în vedere alterarea calităţii corpului de apă din punct de
vedere biologic, în principal microbiologic, dar și fizicochimic și hidrologic); recuperarea
costurilor pentru serviciile de apă și participarea publicului la elaborarea Planului de
Management al Apelor.
2
 Directiva-cadru privind Apa este transpusă în legislația națională de mediu prin Legea nr.
310/2004 pentru modificarea și completarea Legii Apelor nr. 107/1996, precum și Legea nr.
112/2006, H.G. nr. 1854/2006, O.U.G. nr. 3/2010, aprobată prin Legea nr. 146/2010 care
completează conţinutul Legii Apelor funcţie de cerinţe, noile implementări și noutăţi în
domeniu, în care aspectele relevante pentru apă din punct de vedere al gospodăririi acesteia sunt
grupate funcție de:
(a) cantitate (în exces sau în lipsă),
(b) calitate (poluată/nepoluată) și
(c) biodiversitate (ridicată/scăzută).
Cantitatea în exces sau în lipsă a apei conduce la fenomene hidrologice periculoase cum
sunt inundaţiile şi secetele. Legea Apelor propune stabilirea unui cadru de acțiune pentru politica
durabilă în domeniul apelor, cu termene bine definite de implementare, axat, în principal, pe:
 asigurarea unei alimentări adecvate cu apă potabilă;
 asigurarea unei alimentări adecvate cu apă pentru alte cerințe economice;
 reducerea impactului defavorabil al inundației și al secetei,
dar și stabirea de obligații și responsabilități, printre care se numără:
 managementul și evaluarea stării apelor - în cazul României se referă la un total de 11 bazine
hidrografice;
 dezvoltarea cunoștiințelor despre calitatea mediului acvatic și
 elaborarea unor programe pentru îmbunătățirea stării actuale a râurilor.
O serie de directive europene (tabel 2.1) au fost adoptate pentru asigurarea mijloarelor
imperative de protecție a mediului acvatic, reprezentate în principal prin implementarea unor
standarde de calitate a apei potabile (Directiva nr. 98/83/CE), a apelor de suprafață (Directiva nr.
75/440/CEE) sau a unor standarde de măsurare și analiză a poluării apelor de suprafață (Directiva
nr. 79/869/CEE). Au fost stabiliți indicatorii de calitate și normele minime pentru apele destinate
îmbăierii (Directiva nr. 76/160/CEE), apele uzate (Directiva nr. 91/271/CEE), apele din
crescătoriile/bazinele piscicole (Directiva nr. 79/923/CEE și Directiva nr. 78/659/CEE) și limitele
pentru evacuările/descărcările de substanțe periculoase în apele de adâncime (Directiva nr.
80/68/CEE). Lista substanțelor care vor fi controlate în descărcările/evacuările în mediul acvatic a
fost propusă și limitele admisibile de evacuare au fost stabilite sau normate (Directiva nr.
80/68/CEE) (Zaharia, 2008a).
A fost formulată și o strategie de promovare a folosirii durabile a mării și de conservare a
ecosistemelor marine (COM 539(2002)), împreună cu măsuri de prevenire a poluării apelor
maritime (limite emisii de substanțe în mediul marin – Directiva nr. 76/464/CEE), întocmindu-se un
cadru de cooperare între statele membre (Decizia nr. 2850/2000/CE; COM 615(2001) – Convenția
privind cooperarea pentru protecția și folosirea durabilă a Dunării și a Mării Negre și Decizia nr.
95/308/CE – Convenția de protejare a apelor trasfrontaliere și a lacurilor internaționale).

Tabel 2.1 - Directive europene în domeniul protecției resurselor de apă și ecosistemelor acvatice, transpuse
în legislația națională de mediu (Zaharia, 2008a)
Directivă europeană
Directiva nr. 75/440/CEE privind calitatea apelor de
suprafață
Decizia nr. 77/795/CEE privind procedura comună pentru
schimbul de informații asupra calității apelor dulci de
suprafață (prevederile sunt incluse în Directiva 2000/60/CE)
Directiva nr. 76/160/CEE privind calitatea apei de îmbăiere,
abrogată prin Directiva nr. 2006/7/CE privind mangementul
calități apelor de îmbăiere
Directiva nr. 76/464/CEE privind descărcarea substanțelor
periculoase (standardele de calitate sunt incluse în Directiva-
cadru Apa (DCA) nr. 2000/60/CE) si 7 directive fiice:
Transpunere în legislația națională de mediu
H.G. nr. 100/2002 (M.Of. nr. 130/19.02.2002),
modificată prin
H.G. nr. 567/2006 (M.Of. nr. 417/15.05.2006)
H.G. nr. 459/2002 (M.Of. nr. 350/27.05.2002)
H.G. nr. 88/2004 (M.Of. nr. 133/13.02.2004)
H.G. nr. 836/2007 (M.Of. nr. 836/25.07.2007)
H.G. nr. 546/2008 (M.Of. nr. 404/29.05.2008)
H.G. nr. 188/2002 (M.Of. nr. 132/20.02.2002), abrogată
prin
H.G. nr. 351/2005 (M.Of. nr. 428/20.05.2005)
3
Directiva nr. 82/176/CEE si Directiva nr. 84/156/CEE -
mercur; Directiva nr. 83/513/CEE - cadmiu, Directiva nr.
84/491/CEE - HCH (hexaclorhexan), Directiva nr.
86/280/CEE - tetraclorura de carbon etc.
Directiva nr. 78/659/CEE asupra calității apelor dulci care
necesită protecție sau îmbunătățire pentru a susține viața
peștilor (prevederile sunt incluse în Directiva-cadru Apa
(DCA) nr. 2000/60/CE)
Directiva nr. 79/923/CEE asupra calității apelor pentru
moluște (prevederile sunt incluse în DCA)
Directiva 79/869/CEE privind metodele de prelevare și
analiză a apelor de suprafață destinate producerii apei potabile
Directiva nr. 80/68/CEE privind protecția apei subterane
împotriva poluării cauzate de anumite substanțe periculoase
(prevederile sunt incluse în DCA)
Directiva nr. 91/676/CEE privind protecția apelor împotriva
poluării cu nitrați proveniți din surse agricole
Directiva nr. 91/271/CEE privind epurarea apelor uzate
urbane și Decizia nr. 93/48/CEE, amendată de Directiva nr.
98/15/CE si de Regulamentul (CE) nr. 1882/2003
Directiva nr. 98/83/CE și Directiva nr. 80/923/CEE privind
calitatea apei destinate consumului uman, amendată de
Regulamentul (CE) nr. 1882/2003
Directiva-cadru privind Apa nr. 2000/60/CE
Directiva nr. 2006/11/CE privind poluarea cauzată de
anumite substanțe periculoase deversate în mediul acvatic al
Comunității
Directiva nr. 2006/44/CE privind calitatea apelor dulci care
necesită protecție sau îmbunătățiri în vederea întreținerii vieții
piscicole (versiune codificată)
Directiva nr. 2006/113/CE privind calitatea apelor
conchilicole (versiune codificată)
Directiva nr. 2006/118/CE privind protecția apelor subterane
împotriva poluării și a deteriorării
Directiva nr. 2007/60/CE privind evaluarea și gestionarea
riscurilor de inundații
Directiva nr. 2008/105/CE a Parlamentului European și a
Consiliului din 16.12.2008 privind standardele de calitate a
mediului în domeniul apei, de modificare și de abrogare a
Directivelor nr. 82/176/CEE, nr. 83/513/CEE, nr.
84/156/CEE, nr. 84/491/CEE, nr. 86/280/CEE ale Consiliului
si de modificare a Directivei nr. 2000/60/CE
Directiva nr. 2008/56/CE de instituire a unui cadru de
acțiune comunitară în domeniul politicii privind mediul marin
(Directiva-cadru ‚strategia pentru mediul marin”)
Directiva nr. 2009/90/CE din 31 iulie 2009 de stabilire, în
temeiul Directivei nr. 2000/60/CE a Parlamentului European
și a Consiliului, a specificațiilor tehnice pentru analiza
chimică și monitorizarea stării apelor
H.G. nr. 783/2006 (M.Of. nr. 562/29.06.2006)
H.G. nr. 4210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007)
H.G. nr. 202/2002 (M.Of. nr. 196/22.03.2002)
H.G. nr. 563/2006 (M.Of. nr. 406/10.05.2006)
H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007)
H.G. nr. 201/2002 (M.Of. nr. 196/22.03.2002)
H.G. nr. 100/2002 (M.Of. nr. 130/19.02.2002)
H.G. nr. 662/2005 (M.Of. nr. 616/15.07.2005)
H.G. nr. 567/2006 (M.Of. nr. 417/15.05.2006)
H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007)
H.G. nr. 188/2002 (M.Of. nr. 132/20.02.2002), abrogata
prin H.G. nr. 351/2005 (M.Of. nr. 428/20.05.2005)
H.G. nr. 783/2006 (M.Of. nr. 562/29.06.2006)
H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007)
H.G. nr. 964/2000 (M.Of. nr. 526/25.10.2000)
H.G. nr. 1360/2005 (M.Of. nr. 1061/28.11.2005)
H.G. nr. 188/2002 (M.Of. nr. 187/20.03.2002), abrogata
prin
H.G. nr. 352/2005 (M.Of. nr. 398/11.05.2005)
H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007)
Legea nr. 458/2002 (M.Of. nr. 552/29.07.2002)
Legea nr. 311/2004 (M.Of. nr. 582/30.06.2004)
O.G. nr. 11/2010 (M.Of. nr. 69/29.01.2010)
Legea nr. 107/1996 (M.Of. nr. 244/08.10.1996)
Legea nr. 310/2004 și Legea nr. 112/2006 pentru
completarea și modificarea Legii nr. 107/1996 precum și
H.G. nr. 1854/2006, O.U.G. nr. 3/2010 aprobată prin
Legea nr. 146/2010 (M.Of. nr. 497/19.07.2010)
H.G. nr. 351/2002 (M.Of. nr. 428/20.05.2005)
H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007)
Legea Apelor nr. 107/1996, nr. 310/2004, nr. 112/2006,
nr. 146/2010
H.G. nr. 585/2002 (M.Of. nr. 485/05.07.2002)
O.U.G. nr. 12/2007 (M.Of. nr. 153/02.03.2007)
H.G. nr. 202/2002 (M.Of. nr. 196/22.03.2002)
H.G. nr. 563/2006 (M.Of. nr. 406/10.05.2006)
H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007)
H.G. nr. 201/2002 (M.Of. nr. 196/22.03.2002)
H.G. nr. 467/2006 (M.Of. nr. 349/18.04.2006)
H.G. nr. 210/2007 (M.Of. nr. 187/19.03.2007)
H.G. nr. 859/2007 (M.Of. nr. 535/07.08.2007), abrogată
prin H.G. nr. 1408/2008 (M.Of. nr. 813/04.12.2008)
H.G. nr. 53/2009 (M.Of. nr. 96/18.02.2009)
O.M. nr. 137/2009 (M.Of. nr. 170/18.03.2009)
O.U.G. nr. 3/2010 (M.Of. nr. 1050/16.12.2008) privind
standardele de calitate a mediului în domeniul apei
H.G. nr. 846/2010 (M.Of. nr. 626/06.09.2010)
H.G. nr. 351/2005 (M.Of. nr. 428/20.05.2005)
H.G. nr. 1038/2010 (M.Of. nr. 746/09.11.2010)
O.U.G. nr. 71/2010 (M.Of. nr. 452/02.07.2010)
H.G. nr. 351/2005 (M.Of. nr. 428/20.05.2005)
H.G. nr. 1038/2010 (M.Of. nr. 746/09.11.2010)
4
 Principalele prevederi menționate în legislația și reglementările de mediu pentru protecția
apelor și ecosistemelor acvatice au în vedere cerințele de calitate corespunzătoare pentru resursele
de apă (norme sau standarde de emisie și de performanță pentru mediul acvatic, standarde de produs
pe tip de apă pentru diferite folosințe și de proiectare instalații/stații de tratare apă sau epurare apă
uzată), precum și obligațiile și responsabilitățile titularilor de activități, ale producătorilor,
distribuitorilor și utilizatorilor de apă pentru prevenirea poluării acestora și asigurarea de servicii
sau/și produse de calitate convenabile în termeni de cost-calitate-cantitate, garantate din punct de
vedere al siguranței și calității de mediu, pentru menținerea ecosistemelor acvatice existente sau
conservarea calității și cantității surselor de alimentare cu apă, în general, ale resurselor naturale de
apă.

Situația resurselor de apă în România – cadru general și probleme specifice

În conformitate cu Regulile de la Helsinki (1992), poluarea nu presupune în sine o utilizare
a apelor, ci o alterare a calităţii lor, datorată, în general, intervenţiei factorului uman sau al unor
activităţi economice poluatoare.
Reglementările legislative privind protecţia resurselor de apă şi asigurarea calităţii apei în România
urmăresc în general următoarele:
 consolidarea capacităţii de implementare a legislaţiei de mediu prin urmărirea respectării termenelor din
planurile de conformare ale unităţilor agroalimentare care descarcă direct în apa de suprafaţă;
 emiterea avizelor şi autorizaţiilor de gospodărire a apelor şi reactualizarea celor existente pentru
construcţia şi exploatarea sistemelor de colectare şi a staţiilor de epurare a apelor uzate urbane/orăşeneşti
în conformitate cu termenele;
 monitorizarea calităţii apei uzate urbane şi industriale;
 monitorizarea calităţii apei potabile şi a calităţii resurselor de apă.
În domeniul protecţiei calităţii apelor de suprafaţă şi subterane este avut în vedere Ordinul MMGA
nr. 1072/2003 (art.3) care menţionează:
 necesitatea de identificare şi stabilire a secţiunilor de monitorizare a concentraţiei de nitraţi din apele de
suprafaţă şi subterane situate atât în interiorul cât şi exteriorul zonelor vulnerabile;
 monitorizarea în evacuările industriale a substanţelor relevante ale Directivei 76/644/CEE (metale etc.), a
apelor uzate etc.
De asemenea este avută în vedere necesitatea efectuării controlului de calitate de către laboratoarele
acreditate ANAR, realizarea unui registru al zonelor protejate, inclusiv al corpurilor de apă utilizate pentru
prelevarea de apă destinată consumului uman care furnizează mai mult de 10 m3 în medie pe zi sau care
servesc mai mult de 50 de persoane.
Trebuie avute în vedere în abordările legale sau de reglementare a protecţiei resurselor de apă
următoarele recomandări de bază:
 Principiul Poluatorul Plăteşte şi Principiul Precauţiei care constituie baza tuturor măsurilor care au ca
scop protecţia resurselor de apă şi implicit a fluviului Dunărea şi a apelor din bazinul său hidrografic;
 Adoptarea de prevederi legale care să asigure cerinţele, inclusiv termene de implementare care trebuie
îndeplinite la evacuările de ape uzate;
 Limitele de emisie pentru ape uzate urbane trebuie să se bazeze pe aplicarea cel puţin a treptei biologice
sau a unei alte metode echivalente;
 Îndepărtarea fosforului şi azotului a fost găsită necesară în epurarea apelor uzate urbane în condiţiile
deversării în toate părţile bazinelor hidrografice şi implicit a bazinului hidrografic a fluviului Dunărea
pentru a îmbunătăţi starea ecologică a apelor sale şi a Mării Negre;
 Implementarea cerinţelor stabilite de Directivele Europene privind epurarea apelor uzate
urbane/orăşeneşti;
 Sistemul de canalizare şi staţia de epurare a apelor uzate în zonele urbane trebuie privite ca o unitate
comună atunci când se iau în considerare încărcările de substanţe poluante evacuate;
5
 Principalii poluanţi în apele uzate urbane sunt substanţele organice (măsurate de exemplu prin CBO5),
azotul şi fosforul,
în dorinţa de a limita poluarea prin epurarea efectivă a apelor uzate urbane/orăşeneşti se recomandă
următoarele:
a) apa uzată urbană/orăşenească (apa uzată menajeră în amestec cu apa uzată industrială şi/sau cu apa
pluvială), având o încărcare mai mare de 2000 populaţie echivalentă (1 p.e. = 60 g CBO5/zi) trebuie
colectată şi epurată înainte de a fi evacuată în ape. Acolo unde realizarea unui sistem de colectare nu se
justifică, fie din cauză că nu ar aduce avantaje ecologice fie din cauza costurilor excesive, trebuie
folosite sisteme individuale sau alte sisteme corespunzătoare care să realizeze acelaşi nivel de protecţie a
mediului;
b) apa uzată urbană/orăşenească care se colecteză într-un sistem de canalizare şi se tratează în instalaţii de
epurare a apelor uzate, având o încărcare mai mare de 2000 populaţie echivalentă, trebuie epurată prin
metode biologice sau alte metode care dau rezultate echivalente, spre a obţine următoarele rezultate (pe
probe omogenizate, nefiltrate, nesedimentate; pe probe fie proporţionale cu debitul, fie din 24 în 24 de
ore): CBO5 = 25 mg O2/ l sau 70-90 % procent minim de reducere şi CCOCr = 125 mg O2/l sau 75%
procent minim de reducere. Pentru parametrii, exprimaţi în concentraţii, probele necorespunzătoare nu
trebuie să se abată mai mult de 100 % de la valorile cerute. Pot fi folosite metode alternative celor
tocmai menţionate cu condiţia să se poate demonstra că se obţin rezultate echivalente.
c) ape uzate urbane, având o încărcare mai mare de 10.000 populaţie echivalentă (p.e.) prevăzute pentru
îndepărtarea azotului şi fosforului, trebuie epurate spre a obţine rezultatele următoare (pe probe
omogenizate, nefiltrate, nesedimentate, valori medii anuale): Fosfor total= 2 mg/l P (10.000-100.000
p.e.) sau 80% procent minim de reducere sau 1 mg/l P (peste 100.000 p.e.), respectiv, Azot total =15
mg/l N (10.000-100.000 p.e.) sau 70-80 % procent minim de reducere sau 10 mg/l N (peste100.000
p.e.). Azot total înseamnă suma NH4-N, NO2-N, NO3-N şi N organic. Se vor aplica unul sau doi
parametri în funcţie de condiţiile locale.
Cerinţele pentru Fosfor Total şi Azot Total nu trebuie aplicate la toate staţiile de epurare a apelor
uzate urbane, dacă se poate arăta că reducerea minimă procentuală a încărcării totale care intră în toate
instalaţiile de epurare a apelor uzate urbane/orăşeneşti în acea zonă este de cel puţin 75% pentru fosforul
total şi cel puţin 75% pentru azot.
În cazul lipsei de investiţii pentru treapta terţiară priorităţile se vor îndrepta mai întâi spre eliminarea
fosforului, începând cu instalaţii mai mari de 100.000 p.e. Eliminarea azotului trebuie luată în considerare
cel puţin în schema generală de amenajare.
d) Nămolul care rezultă la epurarea de ape uzate trebuie refolosit ori de câte ori este posibil. Depozitarea de
nămol în ape de suprafaţă trebuie treptat eliminată. Depozitarea de nămol se va conforma regulilor
generale sau autorizării.
Se recomandă să se întocmească din doi în doi ani inventarul descărcărilor de ape uzate urbane din
instalaţiile de epurare, având o încărcare mai mare de 10.000 p.e., şi să îl trimită Comisiei Europene
împreună cu un raport de acţiuni. De asemenea, trebuie avute în vedere recomandările celor mai bune
tehnici disponibile în numeroase industrii cum ar fi: industria alimentară, industria chimică, industria
chimică a pastei de lemn (industria celulozei), industria hârtiei etc.
Se cunoaşte faptul că un obiectiv primordial al UE îl constituie gospodărirea durabilă şi echitabilă
a apelor incluzând conservarea, ameliorarea şi utilizarea raţională a apelor de suprafaţă şi a apelor
subterane în bazinul hidrografic. Conformarea la Convenţia de Protecţie a fluviului Dunărea şi nu numai,
impune luarea tuturor măsurilor legale, administrative şi tehnice potrivite pentru a menţine şi a îmbunătăţi cel
puţin condiţiile actuale de mediu şi de calitate a apei fluviului Dunărea şi a apelor din bazinul său
hidrografic, precum şi a întregii reţele naţionale hidrografice pentru a evita şi reduce cât mai mult posibil
influenţele dăunătoare şi modificările care au loc sau probabil s-ar putea produce.
Pentru îndeplinirea acestui obiectiv de aderare s-a impus dezvoltarea de metode armonizate pentru
monitorizarea şi evaluarea evacuărilor de ape uzate în receptorii naturali incluzând prelucrarea,

6
evaluarea şi evidenţa datelor ţinând seama de abordarea specifică pe ramură economică a limitelor de
emisie.
Din datele statistice ale autorităţilor locale de mediu se constată că tehnologiile convenţionale de
tratare a apelor nu mai sunt eficiente şi apare necesitatea folosirii de noi şi moderne tehnologii de tratare,
mult mai energice şi eficiente, dar şi mai costisitoare (de exemplu: osmoza, procese de schimb ionic,
ozonizarea, adsorbţia pe cărbune activ etc.).
Uneori, trebuie să se renunţe la resursa de apă şi să se găsească alta cu cheltuieli suplimentare de
transport sau captare. Sunt cunoscute situaţii în care apa este adusă de la distanţe mai mari de 100 km sau se
pompează de la adâncimi de peste 300 m.
Ca urmare a diferitelor activităţi omeneşti, resursele de apă se modifică cantitativ cât şi calitativ
putându-se ajunge la dezechilibre ale mediului înconjurător. Marea majoritate a intervenţiilor asupra
resurselor de apă conduc la creşterea numărului şi concentraţiei poluanţilor admişi în apă, lucru ce generează
intensificarea poluării acestora.
Nivelul poluării apelor a crescut mult în ultimele decenii şi ca urmare a dezvoltării economice şi a
creşterii rapide a populaţiei pe glob.
Acţiunile de prevenire a poluării şi combatere a efectelor acesteia sunt coordonate în general în toate
ţările, pe linie de stat, având la bază o legislaţie menită să protejeze resursele de apă ale ţării respective pe
şase direcţii principale şi anume:
 Realizarea unui complex de lucrări de amenajare;
 Reglementări privind calitatea apelor naturale şi efluenţilor;
 Reducerea poluării pe mai multe direcţii;
 Supravegherea şi controlul calităţii apelor;
 Formarea de cadre specializate în asigurarea calităţii şi protecţiei apelor;
 Sensibilizarea opiniei publice privind importanţa socială, economică, ecologică a problemelor şi acţiunilor
de combatere a poluării resurselor de apă.
Sursele de poluare a apelor pot fi grupate funcţie de mai multe criterii şi anume:
 După modul de organizare, sursele de poluare pot fi: surse organizate, care produc poluarea în urma
evacuării unor substanţe poluante în ape prin intermediul unor instalaţii destinate acestui scop cum ar fi
reţele de canalizare etc. şi surse neorganizate, care produc poluarea prin pătrunderea necontrolată a unor
substanţe în ape, localităţi necanalizate etc.
 După acţiunea lor în timp, sursele de poluare pot fi grupate în: surse permanente (datorate trecerii apelor
prin zona cu roci solubile, fenomenelor de eroziune a solului, vegetaţiei interne acvatice şi a celei de pe
maluri, apelor uzate infectate etc.), nepermanente sau surse accidentale (datorate unor fenomene cu
caracter global geologic cum ar fi: pătrunderea unor ape puternic mineralizate în straturile subterane sau
apelor de suprafaţă ca urmare a erupţiilor sau altor activităţi vulcanice, deschiderii unor carsturi, noi căi de
circulaţie a apei subterane prin spălarea unor falii etc.);
 După modul de generare a poluării, se consideră existenţa surselor de poluare naturale şi surselor de
poluare artificiale datorate activităţilor umane care sunt constituite din ape uzate (ape uzate urbane,
industriale, de la unităţi agrozootehnice şi piscicole, de la satisfacerea nevoilor tehnologice proprii de apă
ale sistemelor de canalizare, de la spălatul şi stropitul străzilor şi incintelor, ape meteorice infectate etc.) şi
depozite de deşeuri.
Este important de semnalat marea diversitate a substanţelor impurificatoare care se pot găsi în
sursele de alimentare cu apă: compuşi anorganici (care se acumulează în sedimentele din albie), compuşi
organici biogeni (cu o degradare biologică rapidă), compuşi organici refractari (cu o degradare foarte lentă)
etc.
Protecţia resurselor şi surselor de ape subterane, precum şi asigurarea corectei lor exploatări
cantitative şi calitative, devine din ce în ce mai dificilă. Prevenirea poluării surselor subterane de apă este
mult mai ieftină decât activitatea de depistare, tratare şi eliminare a efectelor poluării. Ca urmare, au fost
elaborate normative privind determinarea zonelor de protecţie a surselor de apă subterană, stabilirea
7
criteriilor de amenajare a teritoriului din cuprinsul acestora. Se prezintă „conceptul de vulnerabilitate”:
oriunde există apă subterană există şi un anumit grad de risc, datorită activităţii umane, lucru care implică:
- protecţia intrinsecă a sursei;
- protecţia areală (teritorială).
În conformitate cu STAS 4621 – 1991 „Hidrologie.Terminologie”, sunt instituite pentru protejarea şi
conservarea calităţii surselor de ape subterane două categorii de perimetre de protecţie:
- perimetrul de protecţie hidrogeologică – teritoriul în cadrul căruia este interzisă executarea oricăror
lucrări care ar putea înrăutăţi regimul şi calitatea apelor subterane, cuprinzând sursa respectivă, zona sa
de alimentare, precum şi cea de drenare;
- perimetrul de protecţie sanitară – teritoriul din jurul surselor de ape subterane sau de ape minerale în
care se interzice sau se limitează orice fel de activitate care reprezintă vreun risc de contaminare
bacteriană sau poluare chimică a surselor.
Zonele de protecţie a surselor subterane sunt:
- Zona I – zona de protecţie sanitară cu regim sever (distanţă minimă de protecţie spre amonte este de 50
m şi spre aval de 20 m);
- Zona II – zona de protecţie cu restricţie ce cuprinde teritoriul din jurul zonei I protejat faţă de
contaminarea bacteriană şi impurificarea chimică;
- Zona III – zona de protecţie de observaţie pentru atenţionarea privind prevenirea poluării şi cuprinde
întregul bazin hidrogeologic al sursei de apă, incluzând zona de alimentare şi zona de drenare.
Ce s-a realizat în România până acum poate fi sintetizat după cum urmează:
 Calitatea apelor din România este urmărită conform structurii şi principiilor metodologice ale
Sistemului Naţional de Supraveghere a Calităţii Apelor, care cuprinde 5 subsisteme, dintre care
primele 4 se referă la sursele naturale de apă (1-apele curgătoare de suprafaţă, 2-lacurile naturale şi de
acumulare, 3-ape subterane şi 4-ape marine litorale), iar ultimul, la ape uzate și surse de poluare.
 Din lungimea totală a principalelor râuri investigate în ultimii ani, 12.862 Km (cca 57,5%) s-au încadrat
în categoria I-a de calitate; 6.104 Km (cca 30%) în categoria a II-a; 1.252 Km (cca 6%) în categoria a
III-a şi 1.879 Km (cca 8,6%) în categoria apelor degradate.
 Situaţiile cele mai defavorabile s-au înregistrat în bazinele hidrografice: Ialomiţa – cu cca 45% ape
degradate, Prut – cu cca 21% ape degradate.
 Starea calităţii apelor fluviului Dunărea a evidenţiat că, din cei 1.371 kilometri investigaţi, 830 km
(circa 60,5%) s-au încadrat în categoria I de calitate şi 541 km (circa 39,5%) în categoria II de calitate.
 În ceea ce priveşte calitatea apei de pe litoral, din lungimea investigată de circa 245 km litoral, 86 km
(circa 35%) s-a încadrat în categoria I-a de calitate şi 159 km (circa 65%) în categoria a II-a de calitate.
În funcţie de factorii care produc poluarea apei subterane, din analizarea datelor existente la nivelul
fiecarui bazin hidrografic, se constată urmatoarele categorii de poluare mai importante:
- poluarea cu produse petroliere şi compuşi fenolici ai acviferului freatic din conul aluvionar Prahova-
Teleajen, pe o suprafata de cca 70 km2, datorita rafinariilor Petrobrazi, Astra si Petrotel Ploiesti;
- poluarea cu produse utilizate pentru fertilizare şi combaterea daunatorilor în agricultură (compuşi cu azot,
compuşi cu fosfor, pesticide etc.);
- poluarea cu produse rezultate din procesele industriale, în care sunt cuprinşi o gama variată de poluanţi, a
zonelor din jurul marilor platforme industriale (VICTORIA Fagaras, Codlea, Tohanu Vechi, Zarnesti, Bod,
Isalnita, Craiova etc.);
- poluarea cu produse menajere şi produse rezultate din activitatea zootehnică (substanţe organice, compuşi
azotici, bacterii etc.) a apelor subterane din zona unor mari orase (Pitesti, Oradea, Bucuresti, Cluj, Suceava
etc.) şi din zona marilor complexe zootehnice (Carei, Palota, Cefa, Halciu, Bontida, Bailesti, Beregsau).