CURS 2
▪ La baza conceptiilor actuale privind organizarea structurală a membranebr biologice se
MORFOLOGIA BACTERIANA. SPORUL SI SPORULAREA.
DIVIZIUNEA BACTERIANA.
Structura bacteriilor
Cuprinde:
a) Structuri esentiale oricarei celule:
- nucleu, citoplasma si membrană citoplasmatică, alcătuind protoplastul (cea mai
rudimentară formă de existentă a bacteriilor).
- peretele bacterian rigid, structură caracteristică bacteriilor tipice, care protejează
protoplastul, lipseşte la Mollicutes.
b) Structuri neesentiale pentru existenta bacteriei prezente numai la unele specii
(capsula, cili, fimbrii).
c) Sporul este forma de rezistentă în care se pot transforma unele specii cand se găsesc în
conditii neprielnice de înmulţire.
Într-o reprezentare schematică, structura bacteriei, pornind de la interior spre exterior,
este alcătuită din următoarele componente structurale:
- material nuclear;
- citoplasma în care se gasesc: ribozomi, incluzii, vacuole, structuri membranoase care
deriva din membrana citoplasmatică (mezozomi),
- structuri de invelis (membrana citoplasmatică, perete celular),
- apendici bacterieni (cili, pili),
- structuri extracelulare care constituie glicocalixul (structuri regulate de suprafată,
microcapsula, capsulă, strat mucos-uneori).
● Materialul nuclear
La bacterii se numeste corp nuclear sau nucleotid, nu este marginit de membrana nucleară
si nici nu prezintă nucleoli.
- Densitatea electronoptică mai scăzută a zonei nucleare este explicată prin faptul că deşi
ea reprezinta cca.10% din volumul celulei ADN-ul care alcatuieste materialul nuclear,
reprezintă numai 2-3% din greutatea uscată a celulei.
- Materialul nuclear contine 60% ADN, 30% ARN, nou sintetizat si 10% proteine.
- ADN-ul este organizat intr-o singura moleculă dublu helicoidală, circular închisă, cu un
diametru de 20 Ả si o lungime de cca 1100µm, numita cromozom bacterian.
● Citoplasma
Este situata intre zona materialului nuclear si fata internă a membranei citoplasmatice, cu
care este intim asociată.
Ea reprezintă un sistem coloidal alcatuit din cca. 80% apă, în care se găsesc:
- o cantitate mare de molecule organice mici (rezultate din metabolismul bacterian),
- ioni anorganici, enzime şi
- acizi ribonucleici (ARN) sub formă de:
- ARNr (continut în ribozomi),
- ARNt (ARN de transport) şi
- ARNm (ARN mesager).
- plasmide (determinanti genetici extracromozomiali),
- vacuole gazoase si incluzii.
* Incluziile citoplasmatice
Sunt formate din formatiuni structurale inerte, cu dimensiuni si forme diferite, care
variaza cantitativ in functie de conditiile de mediu.
Uneori sunt înconjurate de o membrană proteică unistratificata, în grosime de 20-
40Ả Ele pot fi de mai multe feluri:
- incluzii poliglucozidice (glicogen), producerea lor este stimulată de excesul de carbon
din mediu corelat cu limitarea azotului, fosforului, sulfului, sau când pH-ul este scăzut;
- incluzii de polibetahidroxibutirat (PHB), ele reprezintă mai mult de 50% din
greutatea uscata( a celulei, apar atunci când există un exces de carbon şi surse de energie.
- incluziile sunt stucturi legate de activitatea metabolită a bacteriei si reprezintă materiale
de rezervă sau surse de energie.
* Mezozomii
Sunt structuri membranoase care se formează prin invaginarea membranei citoplasmatice,
ele pot fi intâlnite ocazional.
Formeaza întotdeauna cavităti deschise în spatiul periplasmatic, sunt întotdeauna in
contact direct cu materialul nuclear, membranele din care sunt constituiti au aproximativ
aceeasi grosime cu membrana citoplasmatică
Ei au rol in replicarea ADN-ului si la diviziunea celulara (contact dintre ADNc-
mezozomi şi mezozomi - sept de diviziune), participarea la sinteza şi secretin unor
exoenzime (penicilinaze), participarea la sinteza peretelui celular.
● Membrana citoplasmatica
▪ Este o structură care mărgineste la exterior citoplasma bacteriilor separând-o de peretele
celular.
▪ Este o membrană biologică groasă de 6,5-7 nm, pe sectiuni fine ea apare triplu
stratificată cu stratul mijlociu electronoptic mai transparent.
▪ La nivelul lui, legate de peptidoglican, se gasesc partile proteice ale unor molecule de
află modelul de “mozaic fluid” elaborat de Singer si Nicholson in 1972, model care a fost
si este revizuit si completat în permanentă.
▪ Conform acestui model, membrana citoplasmatică este formată din două straturi de
molecule fosfolipidice dispuse cu părtile hidrofobe fata in fata, printre acestea se gasesc
moleculele globulare proteice.
▪ Membrana citoplasmatică este semipermeabilă, cu rol de barieră osmotică care reglează
schimburile ce au loc între celula bacteriana si mediul extern atât prin procese active
specifice cât si procese de difuziune pasivă.
▪ Ea este sediul enzimelor implicate in metabolismul bacterian, replicarea ADN-ului,
biosinteza tuturor componentelor majore ale peretelui celular si sinteza polizaharidelor
capsulare.
▪ Ea participa direct la cresterea si diviziunea celulară, formarea septului de diviziune.
▪ Membrana citoplasmatică este implicata si în sinteza ARN-ului si datorită asocierii cu
ribozomii în sinteza proteinelor.
●Peretele bacterian
Este o structura rigidă, prezentă la suprafata bacteriei cu o grosime de 150 Ả, ălcătuită din
3 straturi:
- componenta principala a peretelui este mureina sau peptidoglicanul, polimeri micsti,
din două tipuri de hexoze: N-acetilglucozamina (G) si acidul N-acetilmuramic (M).
aceste hexoze alternează formând lanturi longitudinale.
- de grupele N-acetilmuramic se leagă lanturi scurte (tetrapeptide) alcătuite din 4
aminoacizi:
- L- alanina,
- D- alanină,
- acid D-glutamic,
- L-lizină (in locul acestui aminoacid poate să apară acidul
mesodiaminopimelic).
- peretele bacterian al bacteriilor Gram-pozitive diferă ca structură si compozitie de cel
al bacteriilor Gram-negative, desi ambii contin peptidoglicani.
Bacteriile Gram-pozitive
▪ Au un perete gros (200 - 800Ả) alcătuit dintr-un strat rigid de peptidoglicani şi din acid
teichoic.
▪ Cantitatea mare de peptidoglicani (70-80%) oferă acestor bacterii sensibilitate la lizozim
şi penicilină.
▪ Lizozimul hidrolizeaza specific peptidoglicanii între N-acetil-glucozamină şi acidul N-
acetilmuramic.
▪ Penicilina inhibă specific sinteza de peptidoglicani.
Bacteriile Gram-negative
▪ Au un perete mai subtire de 100Ả cu un continut mult mai mic de peptidoglican (până la
20%) si făra acid teichoic.
▪ Un strat extern numit membrară externă, acoperă peretele bacterian al bacteriilor Gram-
negative. Aceasta membrană este mai groasă decat stratul de peptidoglicani si este
compusă din lipoproteine si glicoproteine atasate de peptidoglicani.
▪ Această membrană contine antigenul “O”, caracteristic bacteriilor Gram-negative.
▪ Îndepartarea peretelui bacterian, care protejează membrana citoplasmatică determină
liza bacteriană, pentru că membrana este incapabilă să reziste presiunii osmotice din
natură
Protoplastii sunt forme bacteriene lipsite de perete bacterian, create artificial, mentinute
în medii osmotice capabile să protejeze de liză bacteriană.
In medii hipotone aceste celule se sparg, iar la medii hipertone se ratatinează.
▪ Protoplaştii provin din bacterii Gram-pozitive.
Sferoplastii sunt forme bacteriene create artificial prin indepărtarea partială a peretelui. ▪
Peretele este lipsit de mureira, insă contine lipide, motiv pentru care au aspect sferic.
▪ Sferoplaştii provin bacterii Gram-negative.
Rolurile peretelui bacterian:
- asigură forma bacteriei.
- asigură rezistenta bacteriei la presiunea osmotică intracelulară de 16-25 atmosfere.
- are rol în diviziunea bacteriei, participând la formarea septului de diviziune.
- este sediul antigenelor, care pot induce un răspuns specific umoral sau celular.
- este sediul unor receptori pentru ataşarea altor celule (microfage, macrofage) sau a unor
proteine plasmatice (opsonine), sau fixarea unor virusuri (bacteriofagi).
- are rol în patogenitate, fiind sediul unor factori de patogenitate.
● Spatiul periplasmatic
▪ Apare pe sectiuni ca o zona cu densitate electronoptică redusă în interiorul careia se
gaseste un strat subtire de peptidoglican cu densitate electronoptică mai mare.
▪ Lărgimea spatiului este variabilă, depinzand de starea fiziologică a celulei si de
1
conditiile de cultivare.
lipoproteine, in timp ce partile lipidice ale acestora sunt situate în membrana externă.
▪ Acest spatiu este sediul de depozitare al unui număr mare de enzme si pigmenti.
● Membrana externă
Este stratul exterior al peretelui celular, este triplu stratificatâ.
Este formata din fosfolipide, proteine şi cantităti variabile de lipopolizaharide.
Structura membranei externe este formata din două straturi de molecule fosfolipidice
dispuse cu partile hidrofobe fata in fata şi cu cele hidrofile distal.
Printre aceste molecule se gasesc intercalate diferite tipuri de molecule proteice, realizând
o legatură strânsâ intre membrana externă şi stratul de peptidoglican.
Functiile membranei externe:
- reglarea traficului molecular prin perete.
- permeabilitatea este mai mare decat a membranei citoplasmatice pentru că există nişte
pori (canale) de transport pasiv, sau în cazul unor molecule mai complexe prin
intermediul unor proteine de transport (transport activ).
- unele dintre proteinele existente in membrana externă sunt receptori pentru fagi,
colicine, replicarea ADN-ului.
- membrana externă constituie suprafata antigenică cu mare importanta in inducerea
răspunsului imun.
● Glicocolixul
Reprezintă structuri de origine bacteriana care contin polizaharide si sunt situate la
exteriorul membranei externe.
Există două feluri de glicocalix:
- glicocalixul regulat de suprafata (strat RS) si
- glicocalixul capsular (capsula).
Stratul RS
Este prezent atât la bacterii Grarn (+) cat si la cele Gram (-)
Este format, in general, dintr-o singură specie de subunităti de glicoproteine care se
asamblează in structuri hexagonale sou tetragonale.
Sunt dispuse sub forma unor retele regulate pe întreaga suprafata a peretelui celular.
Capsula
Este de natura polizaharidica complexă cu molecule neramificate lipsite de miez lipopoli
zaharidic, puternic hidratata (99% apă).
Ea poate fi:
- microcapsula (structură fină ataşata intim de peretele celular),
- capsulă obisnuită (structură care are un contur delimitat), sau
- strat mucos (materialul capsular care este eliberat in mediu).
Funcţionalitatea glicocalixului
▪ Pentru bacteriile cultivate in vitro, pe medii uzuale, glicocalixul nu este o structură
esentială şi pierderea lui nu antrenează moartea celulei.
▪ Pentru bacteriile crescute în conditii naturale unde pot să apară factori nefavorabili si
agenti antimicrobieni (variatii de pH, ioni de metale grele, bacteriocine, bacteriofagi,
anticorpi, fagocite), glicocalixul este o structură multifunctionala cu importantă in
supravietuire.
▪ Stratul RS protejează bacteria impotriva factorilor nefavorabili din mediu el poate
favoriza atasarea bacteriei la diverse substraturi, poate fi implicat in unele activităţi
enzimatice.
Capsula are mai multe functii:
a) promotor al aderentei si factor de colonizare pe suprafete inerte;
b) protector al bacteriei fată de factorii nefavorabili si agentilor antibacterieni din medu;
c) poate proteja, bacteria impotriva anticorpilor prin mascarea surafetelor antigenice de la
nivelul peretelui celular,
d) are el insusi propietati antigenice (antigene “K”) specifice care poate diferentia mai
multe tipuri antigence in cadrul aceleiasi specii,
e) poate să contina receptori pentru bacteriofagi,
f) protejează impotriva desicării,
g) induce producerea interferonului,
h) este un activator al complementului pe cale alternativa.
● Cilii(flagelii)
▪ Sunt structuri filamentoase, flexibile, subtiri (0,01- 0,02µm în diametru), cu lungime
variabila (6-15µm), dar totdeauna mai mare decat corpul celular şi sunt dispusi la
suprafata bacteriei.
▪ În suspensie cilii au formă spiralată, dar când sunt examinate pe preparate uscate apar
sub forma unor filamente regulat ondulate într-un plan, sinusoidale cu lungimea undei de
2-3µm si amplitudinea de 0,25-0,60µm.
▪ Formarea cililor este reglată genetic fiind cuplata cu ciclul de diviziune celulară.
▪ Ei pot fi observati in microscopia cu camp întunecat datorita tendintei de a forma
agregate la suprafata celulelor peritriche.
▪ Cercetarea structurii cililor la microscopul electronic, a evidentiat alcătuirea lor din trei
componente morfologic distincte:
- o structura bazala (corpuscul bazal, complex bazal),
- o structura in formă de cârlig şi
- filamentul flagelar principal.
▪ Flagelul este de fapt un snop de filamente extrem de fine alcatuit din molecule de
flagelină puse cap la cap.
▪ Aceste filamente formeaza un snop cu forma spiralată atunci când se învartesc in
directia bună.
▪ Din punct de vedere biochimic, toate componentele cilului sunt alcătuite din proteine cu
propietati antigenice proprii (antigene ciliare sau antigene ‘H ‘), numite flageline.
▪ Atat filamentul flagelar cât si cârligul sunt alcatuite fiecare în parte din câte un singur
fel de molecule proteice, care sunt capabile de autoasamblare.

Functionalitatea cililor
▪ Cilii bacterieni au rol de organite locomotoare.
▪ Motorul rotatiei cililor este complexul bazal iar energia necesară este furniznta de ATP.
▪ Astfel s-ar explica chemotactismul.

● Pilii(fimbriile)
▪ Sunt apendici filamentosi neflagelari, imobili, prezenti in numar mare pe suprafata unor
bacterii.
▪ Pilii sunt de obicei mult mai subtiri decât cilii au o structura mai rigidă fiind drepti sau
cu forma usor sinuoasa neregulată (nu prezinta o lungime de undă si o amplitudine
constantă), sunt mai scurti si mult mai numerosi.
▪ In generalsunt peritrichi.
▪ Pe baza caracteristicilor morfologice, biochimice si imunologice a fost descrisă o mare
varietate de tipuri de pili, in timp ce în raport cu functionalitatea au fost decrise numai
doua tipuri:
- pili de conjugare (de sex),
- pili comuni (pili somatici).

Funcţionalitatea pililor
▪ Atat pilii de conjugare cât si cei comuni contin receptori specifici pentru bacteriofagi,
receptori situati în varf sau pe suprafata laterala.
▪ Pilii de conjugare, sunt necesari initierii procesului de conjugare.
▪ Pilii F prezenti la celulele “F” (mascule) de E.coli au sugerat ca ei actioneaza ca niste
cârlige retractile care aduc bacteriile ce se conjuga (donatoare şi receptoare) în contact
celular, fara a fi implicati in transferul propriu-zis de material genetic.

● Diviziunea bacteriana
Are loc atunci cand bacteriile se gasesc într-un mediu favorabil (lichid sau solid).
Se face in 2 moduri:
- prin diviziune directă sau binara, amitoza, prin sciziparitate, care se produce la
majoritatea bacteriilor;
- prin inmugurire sau ramificare (la un număr foarte redus de bacterii).
Rezultatul sciziparitatii sunt două celule fiice, care la randul lor vor da naştere, fiecare, la
randul lor la câte alte două celule s.a.m.d.

Etapele diviziunii bacteriene:

• Alungirea materialului nuclear cu repartizarea cromatinei in axul mare al celulei, sub
forma unui bastonas.
• Scindarea cromatinei in două părti care se indepărtează una de alta, către cei doi poli ai
celulei, fiind trasi de mezozomi.
• In partea centrala a celulei apare un sept transversal perpendicular pe axul mare al
celulei, derivat din membrana citoplasmatica.
• Strangularea, la acest nivel, a peretelui celular care formează si el un perete transvers,
patrunde in interiorul septului citoplasmatic, indepărtandu-l in două straturi.
• Rezultă, astfel două celule fiice cu nucleu, citoplasmă si membrană citoplasmatică
proprie dar cu perete comun.
• Separarea celor doua celule se face prin scindarea peretelui celular si despărtirea celor
doua celule fiice.
• La unele bacterii celule, separarea se produce după două diviziuni, rezultand diplococii
sau diplobacilii.
• Când separarea se produce după un numar mai mare de diviziuni, rezulta:
- aspectul de lanturi, când se produce in planuri diferite,
- rezultă dispozitia in tetrade,
- grămezi sau sarcini.
• Ritmul de diviziune se numeste si ritmul de generatie el este la majoritatea bacteriilor de
15-20 min. cu unele exceptii, la b. Koch, care este de 18-20 ore.