CURS 10
ALTE BACTERII CONDIŢIONAT PATOGENE • Creşte greu, coloniile apar după 48-72 ore, sunt mici, pulverulente.
PARVOBACTERIACEAE
• Familia Parvobacteriaceae este alcătuită din bacterii care au un echipament enzimatic
sărac, necesitând condiţii speciale de creştere.
• Sunt cocobacili.
•Această familie cuprinde trei genuri cu importanţă pentru patologia umană: genul
Brucella, genul Haemophilus, genul Bordetella
Genul Brucella
• Cuprinde şase specii dar trei sunt de interes uman:
• Brucella melitensis (capre, oi),
• Brucella abortus (vaci),
• Brucella suis (porci).
• Aceste bacterii produc antropozoonoze.
Habitat
• Se găsesc în organismul infectat, animalele domestice care elimină bacteriile prin
produsele de avort, secreţii, lapte etc., urmate de contaminarea masiva a mediului extern
(sol, apă, vegetaţie) şi de infectare a altor animale, omul fiind o gazdă accidentală,
apărând ca verigă finală în lantul de transmisie a infecţiei.
Caractere morfologice
• Sunt cocobacili (bacili foarte mici) cu lungimea de 1 µm şi grosimea de 0,3µm, sunt
încapsulaţi, imobili, nesporulaţi, aerobi, Gram negativi.
Caractere de cultură
• Sunt bacterii care cresc foarte greu, dezvoltând culturi după 3-4 săptămâni, la 37° C, în
condiţii de aerobioză şi 5- 0 % C02.
• Se cultivă pe medii lichide bulion simplu în care se adaugă glucoză 1% şi ser animal
5%.
• După 2-5 zile, mediul se tulbură uniform, iar după câteva zile apare un depozit fin,
pulverulent, care se ridică prin agitare şi nu formează peliculă
• Pe mediile solide selective, care contin substanţe inhibitoare pentru flora de asociere:
cidohexamidă bacitracină, polimixină B, nistatin, apar colonii după 72 ore, sau 5-7 zile
colonii mici, nehemolitice, nepigmentate, iniţial au diametrul de 0,25 mm apoi cresc pană
la 3-4 mm, sunt de tip 'S', o dată cu învechirea culturilor apar colonii “R” sau “M".
• Examinate în lumină la 45°, coloniile apar transparente, galben-deschis, asemănător
picăturilor de rouă, in timp ce in lumină reflectată au culoare cenuşiu-albăstruie.
• Mai pot să cultive pe embrionul de găină, prin inocularea în sacul vitelin sau pe
membrana corioalantoida.
Patogenitate
• Este dată prin capacirtatea de multiplicare şi invazivitate.
• Brucella se multiplică intracelular, de aceea este rezistentă la antibiotice.
• Infecţia cu Brucella stimulează răspunsul imun, dar este slab datorită dezvoltării
intracelulare.
• Boala are o evoluţie cronică, apar leziuni de tip proliferativ numite granuloame.
• Buceloza se mai numeşte febră ondulantă .
• Calea de intrare este digestivă, prin alimentele contaminate, sau prin contaminarea
tegumentelor (însă nu pe cele intacte).
• Animalul gestant bolnav prezintă avort spontan.
• După intrarea în organism cocobacilul se multiplică intracelular în ganglionii limfatici
şi apoi pătrunde în circulatia sanguină.
• Gronuloamele se observă la nivel cutanat, în ficat. splină. sistem nervos. boala fiind o
septicemie cu evolutie lentă.
• Tratamentul se face cu streptomicină sau tetraciclină sau cloramfenicol.
Genul Haemophilus
• Sunt cocobacili polimorfi, imobili, nesporulati, Gram negativi, aerobi, facultativ
anaerobi.
• Sunt germeni pretenţioşi, pentru dezvoltarea lor au nevoie de prezenţa factorilor de
creştere prezenţi în sânge.
• Cele mai cunoscute specii sunt:
- Haemophilus influenzae
- Haemophilus ducrey.
► Haemophilus influenzae
Habitat
• Parazit obligatoriu al omulu.
• Se localizează în arborele repirator.
Este agentul patogen cu rol primar în: meningită, sindromul obstructiv laringian, artrita
purulentă, endocardita, cu rol secundar în gripă, bronşită, pneumonie.
Morfologie
• Este un cocobacil, de 0,3-0,5/0,3-05 µm, Gram negativ bipolar, nesporulat, imobil.
Caractere de cultură
aerului (cu un aparat cu sau fără realizarea prealabilă a vidului) în introducerea unui
• Se folosesc medii cu sânge, deoarece au nevoie de factori de creştere din sânge X şi V.
• Factorul X (protoporfirina sau protohem) termostabil, iar
• factorul V(nicotinamid adenin dinucleotid - NAD) termolabil, pe care îl putem lua din
drojdia de bere.
• Factorul X este obtinut prin liza hematiilor, iar factorul V poate fi sintetizat de
stafilococ.
Genul Bordetella
• Sunt cocobacili Gram negativi, cu dimensiuni reduse: 0,2-0,3/0,5-1,0 µm, dispuşi izolaţi
sau perechi, imobili sau mobili datorită cililor peritrichi.
• De importantă umană sunt trei specii:
• Bordetella pertusis (agentul etiologic al tusei convulsive),
• Bordetella parapertusis şi
• Bordetella bronchiseptica care produc forme uşoare de tuse convulsivă.
► Bordetella pertusis
Morfologie
• Este un cocobacil, cu dimensiuni de 0,2-0,5/0,5-2 µm Gram negativ, încapsulat,
nesporulat, imobil.
Habitat
• Trăieşte în căile respiratorii superioare ale omului bolnav.
Rezistenta
• Germenul este foarte puţin rezistent în mediul exterior.
• Rezistă maximum 2 ore la temperatura camerei.
• Se distruge în 60z min la acţiunea luminii solare şi în 50 min la 550C
• Rezistă la peniciline şi sulfamide şi este sensibil la eritromicina, tetraciclină şi
cloramfenicol.
Caractere de cultură
• Mediile de cultură trebuie să conţiniă: amidon, cărbune activat, sânge.
• Se foloseşte mediul Bordet-Gengou (macerat de cartof glicerinat şi gelozat cu sânge
de cal 10%), este mediul de elecţie pentru izolare.
• După incubare la 370 C timp de 2-5 zile, apar colonii mici convexe, uşor transparente cu
strălucire metalică, în lumina oblic transmisă apar ca picătumle de mercur sau ca jumătăţi
de perle coloniile sunt foarte aderente de mediu cu o zona de hemoliză difuză.
• Coloniile pot fi 'S' sau 'R'.
• Coloniile 'S' faza I, are virulenta cea mai mare, în fazele II şi III îşi pierde treptat
virulenţa, ajungând in faza IV , avirulentă, forma "R".
Patogenitate
• Bordetella pertusis esic patogenă numai pentru om
• Este agentul etiologic al tusei convulsive, numită şi tuse măgărească.
• Patogenitatea este dată de capacitatea de multiplicare şi toxigeneză.
• Capacitatea de multiplicare este dată de prezenţa capsulei şi a antigenului somatic,
produc necroza şi exfolierea mucoasei respiratorii cu apariţia exudatului.
• Toxigeneza este dată de endotoxină care are acţiune locala şi de exotoxina care
acţionează pe SNC.
• Transmiterea se realizează aerogen (picăturile Pflügge) în timpul accesului de tuse.
• Contagiozitatea este maximă in primul stadiu de boală şi la începutul celui de-al doilea
(tuse paroxistică).
Sindromul clasic de tuse convulsivă
• Începe după o incubaţie de 7-10 zile, cu o perioadă prodromală "stadiul cataral"
care evoluează 1-2 saptămâni cu simptomatologia unei infecţii respiratorii obişnuite.
• Urmează "stadiul paroxistic", caracterizat prin accese de tuse spastică, cu o respiraţie
forţata, adâncă, terminala şi vomă.
• După 2-4 săptămâni, paroxismele de tuse devin mai rare, apoi se instalează
convalescenta, în care, timp de 2-3 săptămâni poate persista o tuse uşoara.
Profilaxia
- Nespecifică se face prin izolarea bolnavului şi creşterea rezistenţei nespecifice,
- Specifică prin vaccinarea cu DTP (diftero-tetano-pertusis), care începe la trei luni şi se
continuă după o schemă până la trei ani.
Bacteriile anaerobe nesporulate
• Bacteriile anaerobe nesporulate reprezintă flora fundamentală a cavitătilor naturale şi a
învelişurilor.
• Noţiuni de creştere în anaerobioză
• Înlăturarea oxigenului din mediul de cultură se face prin mai multe metode şi anume:
fizice, chimice, biologice şi combinate.
Metode de anaerobioză
1. Anaerobioza prin metode fizice:
• Regenerarea este mentinerea în apă în temperatura de fierbere sau în vapori fluenţi a
unui recipient cu mediu.
• Vaporii formaţi in mediu antrenează şi aerul dizolvat.
• După regenerare, recipientele se răcesc brusc în jet de apă rece.
1
• Folosirea aparatului de vid, acesta nu se foloseşte uzual şi constă, după eliminarea
amestec de gaze (N2 85%, C02 5%, H2 10%).
• Utilizarea gazelor inerte, mai grele decât aerul, pot fi folosite şi în recipiente pentru
transportul materialului patologic, în camera anaerobă "glove box", însământarea se va
realiza în conditii de anaerobioză.
2. Anaerobioza prin procedee chimice
• Introducerea substantei reducătoare în mediul de cultură: se foloseşte mediul cu acid
tioglicolic sau tioglicolat de sodiu (mediul l, mediul VF-Cantacuzino).
• Utilizarea substantei reducătoare cu mare de absorbţie a oxigenului, pirogalolul.
• Sunt pliculeţele reducătoare realizate din hârtie de filtru care conţin: carbonat de Ca
0,4g, pirogalol 0,4g, talc 4g; pentru o placă Petri cu diametrul de 12 cm.
3. Anaerobioza prin procedee biologice
• Procedeul Tarrozzi, introducea în medii lichide fragmente de organe proaspete (ficat,
rinichi) de la animale de laborator, menţinerea în tuburi la termostat 24-48 h, apoi
folosite.
• Procedeul Fortner, împărţirea unei plăci Petri cu geloză în două: extragerea unui
sector de mediu de-a lungul diametrului, pe una din jumătăţi se însămânţează germenul
anaerob, iar pe cealaltă un germen aerob foarte avid de oxigen ( B. subtilis, B.
prodigiosus), se realizează un fel de simbioză în care aerobul consumă 0 2, permiţând
creşterea anaerobului.
4. Procedee combinate.
► Coci anaerobi Gram pozitivi
• Cocii anaerobi nesporulaţi Gram pozitivi fac: parte din familia Peptococcaceae, cele
mai importante genuri din această familie sunt:
• Peptostreptococcus şi
• Peptococcus.
Habitat
Germenii din această familie reprezintă flora indigenă din gură, tract intestinal, respirator,
genital feminin.
► Coci anaerobi Gram negativi
• Cele mai importante genuri sunt: Veillonella, Acidaminococcus, Megasphaera
Habitat
Se găsesc mai ales in cavitatea bucală, in tractul respirator şi intestinal
Caractere generale
• Sunt coci Gram negativ, cu dimensiuni de 0,3-0,5 µm, anaerobi, imobili, nesporulati,
oxidaza şi catalaza negativă nu fermentează carbohidraţii, formează acid acetic, acid
proionic. CO2 şi H2 prin fermentarea piruvatului şi lactatului.
• Reduc nitratii la nitriţi.
• După 48 ore cu incubare la 37°C, colonii de 1-1,5 mm, transparente pănă la opoc albe,
nehemolitice.
• Pe medii lichide se dezvoltă sărac, dar produc a mare cantitate de gaz.
• Examinate la lumină UV cu lugimea de undă dc 360 nm, apar roz până la roşu.
Bacilii anaerobi Gram pozitivi nesporulaţi
• Cele mai importante genuri sunt:
Actinomyces, Bifidobacterium, Eubacterium, Mobiluncus, Propionibacterium.
► Actinomyces sunt bacili Gram pozitivi, ramificaţi, cu dimensiuni de 10-50 µm,
grosime de 1 µm cu aspect micelial şi extremităti măciucate, imobili, nesporulaţi,
catalazo negativi majoritatea speciilor, microaerofili sau strict anaerobi, atacă zaharurile
fermentativ.
• Cresc după 48-72 ore microcolonii filamentoase cu aspect de păianjen .
► Bifidobacterium
• Sunt bacili Gram pozitivi, scurţi, cu capete frecvent bifurcate cu extremităţi măciucate
sau spatulate, se dispun în lanţuri, in agregate stelate, în V sau palisade, imobili,
nesporulaţi, catalazo negativi, strict anaerobi.
• Atacă zaharurile fermentativ.
► Eubacterium
• Sunt bacili Gram pozitivi pleomorfi: de la formele cocobacilare pana la bacili cu
lungimi intermediare, frecvent bifurcati şi umflaţi izolaţi, în perechi sau aglomeraţi,
neramificaţi, imobili, nesporulaţi, catalazo negativi, strict anaerobi.
• O parte dintre specii fermentează zaharurile.
• Nu sunt hemolitici, nu produc indol, nu reduc nitraţii la nitriţi.
► Propionibacterium
• Sunt bacili difteromorfi, bifizi sau ramificaţi, de 10-20 µm ocazional cocoizi, imobili,
nesporulaţi, catalazo pozitivi sau negativi, anoerobi până la aerotoleranţi, atacă
fermentativ zaharurile cu formare de acid propionic.
• Pe medii lichide creşte abundent iar pe medii solide, se dezvoltă colonii alb-sidefii,
hemolitice pe geloză sânge, produc H2S, lichefiază gelatina, produc indol.
• Este rezistent la metronidazol, dar sensibil la: ampicilină, cefazolină, cloramfenicol,
tetracidină.
• Poate da septicemii, endocardite, pleurezii.
Bacili anaerobi Gram negativi nesporulaţi
Din acest grup principalele specii cu interes medical aparţin genurilor:
Bacteroides, Prevotela, Porphyromonas şi Fusobacterium.
Genul Clostridium
• Cuprinde numeroase specii, majoritatea sunt saprofite, dar un număr redus sunt
patogene.
• Sunt bacili Gram pozitivi, mobili datorită unor cili peritrichi (în afară de CI.
perfringens) cu dimensiuni mari, strict anaerobi, formează spori ovoizi sau sferici care au
dimensiuni mai mari decăt grosimea bacilului, deformăndu-l, sunt răspândiţi în mediul
exterior mai ales în sol (anaerobi telurici).
• Patogenitatea este dată de invazivitate dar şi de toxigeneză.
• Anaerobii patogeni se împart în două grupe:
- anaerobi producători de toxine histotrope, clostridiiie gangrenei
gazoase:
Cl. perfringens, Cl. histolyticum, Cl. oedematiens, Cl. septicum. CI. sporogenes, etc.;
- anaerobi producători de toxine neurotrope: Cl. botulinum şi Cl.
tetani.
Clostridiile gangrenei gazoase
• Cele mai frecvente specii sunt: Cl. perfringens, Cl. histolyticum, Cl. oedematiens, Cl.
septicum, Cl. sporogenes.
• Pot provoca la om tabloul clinic al gangrenei gazoase:
- mai frecvent la muşchii membrelor,
- infectia uterină postabortum,
- infectia post-operatorie, post-colecistectomie,
- abces cerebral, infectie sinuzală, poate afecta orice ţesut sau organ.
► Cl. botulinum
• Botulus = cărnat in limba latină, izolat în 1896 de Van Ermengem în cursul unei
intoxicaţii cu cârnaţi.
• Această bacterie este lipsită de virulenţă, incapabil de multiplicare în organism, produce
în afara organismului cea puternică toxina cunoscută, a cărei ingestie provoacă boala.
Habitat
• Este răspândit în sol şi se găseşte în intestinul omului şi animalelor.
• Sunt şapte serotipuri tipuri de Cl. botulinum (A, B, C, D, E, F, G) la noi este mai
răspândit tipul B, foarte rar tipul A.
Caractere morfologice
• Este un bacil lung şi gros 4-6/0,8-1,2 µm, Gram pozitiv, mobil datorită cililor peritrichi,
cu spor subterminal, deseori cultura poate pune în libertate mulţi spori.
►Clostridium tetani
Definiţie
• Este un bacil Gram pozitiv anaerob, cu capete nerotunjite de 3-4/0.4 µm, sporul
terminal nu prinde coloranţi obişnuiţi diametrul transversal depăşeşte de 2-4 ori pe cel al
corpului bacterian, are un contur refringent, o formă rotundă, mai rar ovalar.
• Bacilul tetanic este foarte mobil, prezentănd fenomenul de "căţărare' pe supafaţa
gelozei, în condiţii de anaerobioză, asemănător cu cel al proteusului în condiţii aerobe.
Caractere de cultură
• În bulion anaerob germenul se dezvoltă bine la 37° C după 24-48 ore tulbură uniform şi
degajă câteva bule de gaz cu miros caracteristic de corn ars, sau de materii animale arse şi
acid butiric.
• Pe suprafaţa gelozei creşterea este săracă cu margini transparente şi dacă cantitatea de
geloză este mai scăzută, în câteva zile se întinde ca un văl uniform pe toată suprafaţa.
• Pe geloză sânge apare hemoliza.
• Bacilul tetanic nu fermentează glucidele, în schimb are enzime proteolitice (peptidaze,
dezaminaze, gelatinază).
Patogenitate
• Este determinată de o exotoxină pe care orice tulpină de Cl. tetani după 48-72 ore, în
mediul lichid, o produce şi este suficientă pentru a provoca o intoxicaţie tetanică mortala
la animalul de laborator.
Filtratul culturii conţine două componente:
- tetaralizina care produce liza hematiilor a unor specii de animale, dar nu
are nici o capacitate tetanigenă;
- tetanospasmina care provoacă tetanosul experimental, după o incubaţie
de minimum 8 ore ( indiferent de doza inoculată).
• Acţiunea biologică a toxinei tetanice se exercită prin fixarea exclusivă şi ireversibilă pe
sistemul nervos mai ales central (SNC).
• Injectat la şoarece, cobai sau iepure, produce o paralizie spastică, ce începe de partea şi
cu membrul în care s-a injectat: membrul este fixat în extensie fortată, corpul se curbează
de aceeaşi parte, ulterior survine generalizarea contracturilor, acesta este tetanosul
ascendent.
• Injectat la animale mari şi la oameni, tetanosul incepe cu contractura muşchilor
masticatori (trismus), indiferent de locul de pătrundere în organism al toxinei, este
tetanosul descendent, care afectează initial nervul cel mai scurt şi apoi continuă cu
formele generalizate.
Ordinul Spirochaetales
Ordinul Spirochetales cuprinde două familii importante pentru patologia umană:
- familia Spirochetaceae în care se descriu genurile Treponema şi Borrelia,
- familia Leptospiraceae care are un singur gen, Leptospira.
• Sunt germeni helicoidali, mobili, au corpul format din mai multe spire, mişcările sunt
datorate unor fibrile dispuse pe toată lungimea corpului între perete şi membrana externa,
peretele este elastic format din glucide, lipide, polipeptide.
•Nu sunt rezistente în mediul extern.
Genul Treponema
• În acest gen sunt specii patogene pentru om:
- Treponema pertenue care produce boala pian, cu leziuni pe tegumente şi
mucoase, la copil se numeşte PIAN, iar la adult se numeşte BEJEL.
- Treponema carateum care produce boala PINTĂ cu leziuni maculo-
papuloase ulcerative, cu complicaţii tardive, cardiovasculare şi nervoase.
- Treponema pallidum care este agentul etiologic al sifilisului, cu
transmitere în primul rând sexuală.
• Specii saprofite: Tr. microdentium, Tr. mucosum, Tr. genitales, etc.
Habitat
• Este un parazit exclusiv al omului şi nu se întâlneşte în mediul exterior, având o
rezistenţă foarte scăzută.
Morfologie
• Se examinează la microscopul cu fond întunecat.
• Are o lungime de 10-15 µm, o grosime de 0,2-0,3 µm, formă helicoidală, spirele sunt în
numar de 10-15 strânse şi regulate cu capetele efilate.
• Între perete şi membrană are fibrile, care îi conferă mobilitate, prezintă mişcări de
rotaţie şi flexie.
• Se colorează Giemsa slab.
• Se colorează bine prin impregnare argentică, coloralia Fontana-Tribondeau.
Patogenitate
• Treponema pallidum este patogenă pentru om prin multiplicare intracelulară şi
invazivitate.
• Boala se numeşte SIFILIS sau LUES.
• Boala se transmite prin contact sexual îi mult mai rar nesexual (cel mult 57, din cazuri,
in urmatoarek situaţii: doică sănătoasă alăptând copil cu sifilis congenital sau doică
bolnavă alăptând copil sănătos, transfuzie, medic consultând sau tratând fără masuri de
protecţie bolnavi de sifilis).
• Sifilisul este o boală cronică care în lipsa tratamentului (sau un tratament inadecvat)
evoluează in 3 perioade distincte:
1. Sifilisul primar apare după inocularea in timpul actului sexual
• Bacteriile pătrund în organism prin leziuni fine ale pielii şi mucoaselor datorită
mobilitălii lor, treponemele ajung pe calea vaselor limfatice in ganglionii limfatici
regionali şi apare bacteriemia.
• La locul de inoculare apare după 3 săptămâni (între 10-60 zile şancrul "dur", care
apare după multiplicarea treponemelor la locul de inoculare, atunci cand ating o
concentraţie locală de 107 germeni/ml.
• De obicei şancrul este unic şi este totdeauna însoţit de adenopatie regională, care este
dură nesupurativă.
• Fenomenele locale caracteristice leziunii primare se “vindecă” spontan după patru-şase
săptămâni, fără a lăsa şi alte semne clinice de boală.
• Anticorpii devin evidenţiabili în a doua jumătate a perioadei primare.
2. Sifilisul secundar la 2-3 luni de la contactul infectant (45-50 zile de la producerea
şancrului) apar leziuni maculo-papuloase, neulcerative la nivelul tegumentelor şi
mucoaselor.
• Apar papule umede şi palide mai ales în regiunea ano-genitală, axilară, gură.
• Se produc şi alte manifestări ca: meningita sifilitică, carioretinită, nefrită, periostitii.
• În această fază se găsesc treponeme in tot organismul, bolnavul este foarte contagios.
• După câteva luni (mai rar 1-3 ani) leziunile secundare se vindecă spontan, urmând o
îndelungată fază de sifilis latent care poate dura ani sau zeci de ani.
- 25% din bolnavi se vindecă definitiv
- în această fază 25% dintre bolnavi rămân latenţi toată viaţa.
- 50% dintre bolnavi progresează către sifilisul terţiar.
3. Sifilisul terţiar este răspunsul imun celular la prezenţa Tr. pallidum în organism şi a
produşilor lor metabolici.
• Apare după 5-40 ani de la contactul infectant, intervalul până la debutul fazei terţiare se
numeşte perioada de latenţă aparentă, fără simptome, dar cu un titru mare de anticorpi.
se caracterizează prin:
- leziunile granulomatoase (gome), tegumentare şi osoase,
- modificări degenerative în sistemul nervos central (tabes,
2
paralizie generala progresivă),
- leziuni cardiovasculare (aortită, insuficienţă valvulară aortică-),
hepatice.
Tratament
• Se administrează penicilină.
• Eficacitatea tratamentului se verifică prin diagnosticul serologic.
• Dacă tratamentul este eficace, dispar anticorpii din serul de cercetat.
Genul Leptospira
Din acest gen fac parte:
- specii saprofite Leptospira biflexa,
- specii patogene: Leptospira interrogans cu mai multe serotipuri, dintre
acestea:
• Leptospira icterohaemorrhagiae (are ca rezervor şoarecele) a fost izolată frecvent la
om.
• Leptospira grippctyphosa (rezervor este tot şoarecele),
• Leptospira pomona (rezervor este porcul),
• Leptospira canicola (rezervor este câinele).
Habitat
• Ele se găsesc la rozătoare şi animale domestice.
• La om apar accidental.
• Parazitează corticala renală, de unde sunt eliminate prin urină în mediul inconjurător.
Caractere morfologice
• Sunt spirochete cu lungimea de 12 µm şi diametrul de cca. 0,06 µm fiind atât de subţiri
pot trece chiar şi prin tegumente intacte (la contactul tegumentelor cu apa contaminată). •
Corpul are 10-12 spire nedeformabile, mici, regulate, cu capete răsucite, în formă de
cârlig.
• Aparatul locomotor este format dintr-o singură fibrilă dispusă între peretele celular şi
membrană.
• Mişcările spontane sunt foarte rapide şi variate: de rotire în jurul axului longitudinal, de
flexiune şi translaţie.
• Se poate colora Giemsa (foarte greu), mai bine Fontana-Tribandeau cu nitrat de Ag,
apar colorate maro pe fond bej.
Patogenitate
• Leptospirele sunt patogene prin multiplicare şi invazivitate.
• Produc boala numită LEPTOSPIROZĂ, care este o antropozoonază.
• Calea de transmitere este cel mai adesea cutanată, mai ales la nivelul membrelor
inferioare.
• După ce au pătruns în organism intră în circulaţia generală, pot străbate seroasele, de
aceea uneori poate să apară meningita leptospirotică.
• Pot să apară hemoragii hepatice.
• Specia patogenă pentru oameni este Leptospira icterohaemorrhagiae.
Ordinul Rickettsiales
Cuprinde două familii: familia Rickettsia şi familia Chlamydia.
Familia Rickettsia
• Sunt microorganisme care se situează la graniţa dintre bacterii şi virusuri.
• Se asemără cu bacteriile prin: dimensiuni, morfologie, organizare celulară internă,
compoziţie chimică, multiplicare prin divziune directă.
• Se aseamănă cu virusurile deoorece nu cresc pe medii acelulare, ele se multiplică numai
in ţesuturi vii, ca virusurile.
• Această familie cuprinde trei genuri: Rickettsia. Coxiella şi Ehrlichia.
• Aceste microorganisme sunt transmise de artropode (păduche, purice, căpuşă)
multiplicăndu-se in corpul acestora.
Specia tip al acestei familii este Rickettsia prowazeckii, care este specifică omului,
celelalte specii au ca sursă animalele.
Rickettsia prowazeckii
• Este agentul etiologic al tifosulul exantematic epidemic.
• Boala apare în urma înţepăturii de păduche, păduchele face infecţia şi elimină bacteriile
prin dejecte pe pielea noii gazde, elimină şi o substanţă pruriginoasă care determină
scărpinarea.
• Prin leziunile care apar, rickettsiile pătrund in organism şi se multiplică în endoteliul
vaselor mici.
• Este caracteristică lezarea endoteliului vascular cu formarea de infiltrate perivasculare
(nodulii Fraenkel) cu limfocite, monocite, histocite şi plasmocite, mai ales cutanat,
sistemul nervos şi mai rar in miocard şi corticala renală.
• După 7-14 zile de la înţepătură apare febră de 40-410 C care durează o săptămână.
• După a 5 a zi de febră apare erupţia, pete roşii.
• Mortalitatea este mare.
• Această boală este o boală infectocontagioasă foarte gravă cu declarare obligatorie şi
face parte din grupul bolilor pestilenţiale.
Familia Chlamydiaceae
• Genu1 reprezentativ este Chlamydia
Caractere generale
• Au dimensiuni mici, sub 1 µm (0,25-0,4 µm), trec prin filtre prin care nu trec bacteriile.
• Sunt Gram negative, se multiplică numai în celulele vii: ţesuturi, culturi celulare, ou
embrionat de găină in sacul vitelin, animale de laborator (şoarece, sobolan, cobai).
• Au metabalism propriu, care însă nu produce ATP, energia este furnizată de celula
parazitată.
• Se multiplică în citoplasma celulelor gazdă printr-un ciclu de dezvoltare caracteristic.

Rezistentă
• Sunt moderat rezistente la iradiere cu UV, la uscare, la liofilizare.
• Se inactivează în 15-30 min. la 56° C, sunt sensibile la antiseptice şi deinfectante
uzuale.
• Sunt senzibile la tetracicline cloramfenicol, eritromicină.
- Sunt rezistente la streptomicină, vancomicină, kanamicină,gentamicină.
Caractere generale
Clasificare
- Chlamydia trachomatis este agentul etiologic al TRACHOMULUI , cherato
conjunctivită, ce se caracterizează printr-o secreţie purulentă abunden, poate să ducă la
orbire şi este răspăndită în Africa si Orient.

Mai poate da:

- conjunctivita de incluzii (conjunctivita foliculară),
- conjunctivita cu incluzii a noului-născut,
- uretrita negonococică (UNG),
- uretrita postgonococică (UPG),
- epididimita acută,
- maladia Reiter (conjunctivită, uretrită, poliartrită şi uneori enterită),
- cervicite, salpingite.
- Chlamydia psittaci produce PSITACOZA care este o boala naturală a papagalilor.
- Chlamydia ornithosis produce ORNITOZA, o boală a păsărilor de curte.

Ciclul de dezvoltare
• Are două forme: extracelulară şi intracelulară.
• Forma extracelulară este cea infectioasă, după ce pătrunde în interiorul celulei gazdă,
particula infecţioasă (corpusculul elementar - CE, care are formă cocoidă cu dimensiuni
de 0,25-0,3 µm).
• După ataşare de celula gazdă, se transformă după 8 ore, într-o particulă mai mare
(corpuscul reticulat - CR, cu dimensiuni de 0,5-1 µm), sunt formele intracelulare.
• Ciclul durează cca. 48 ore.