Curs 1.

Noţiunea de teologie
- origine greacă
- teos + logos = vorbire, cuvântare despre Dumnezeu,
- este prima etapa a filosofiei
- d.p.d.v.moral: teologia se identifică cu viaţa de rugăciune prin asceză (fizic şi spiritual)
- studiul teologiei este Însuşi Dumnezeu şi iubirea Sa pentru lume
- conceptul de teologie nu este strict creştin
- În antichitatea greacă , primul care foloseşte noţiunea de teologie cu sensul de ,,vorbire despre
Dumnezeu” este Platon în lucrarea Republica.
- Socrate: teologia este un mod de „a vorbi” despre Dumnezeu care, la rândul său, presupune un
mod de ,,a gândi” despre El. În acelaşi timp, teologia trebuie să fie o preocupare constantă a
întemeietorilor de cetate”.
- Aristotel:,, teologia este partea cea mai nobilă a ,,filosofiei primare” deoarece se ocupă de realităţile
divine, adică netrecătoare”.
- Proclus în Teologia platonică enumeră 4 modalităţii de expunere în cadrul discursului teologic: - cu
ajutorul – simbolurilor(Orfeu)
- imaginilor şi a formelor geometrice(Pitagora)
- pe calea - inspiratiei dumnezeieşti(caldeenilor)
- discursului ştiinţific(Platon)
(Fiecare din aceste modalităţi de expunere aparţine unei şcoli de iniţiere filosofică)

- Sf. Maxim : ,,teologia este ultima treaptă a vieţii duhovniceşti după apatie şi teorie”
- Sf. Ignatie :,, teologia este o cale de cunoaştere şi de comuniune tainică cu Hristos, adevăratul
teolog care a decoperit ucenicilor iubirea deplină a lui Dumnezeu Tatăl”
- Sf. Atanasie cel Mare :,,teologia implică atât un efort moral şi spiritual, cât şi un efort intelectual”.
- Sf. Grigorie de Nazianz: ,,obiectul teologiei este Taina Sf. Treimi”
- Evagrie Ponticul: ,, teologia este ultima treaptă a vieţii spirituale şi ea se identifică cu
contemplaţia Sfintei Treimi” .
- ,,Dacă esti teolog roagă-te cu adevărat şi dacă te rogi cu adevărat esti teolog”
- Toma d”Aquino:,, scopul teologiei – integrarea tuturor formelor de cunoaştere pentru a păstra
unitatea acesteia, având ca model unitatea creaţiei”
- Martin Luther consideră că datele pe care se intemeiază teologia nu sunt accesibile pe calea
raţiunii, ci pe calea credinţei.
1
- Schleirmacher :,,teologia este conştiinţa reflexivă a Bisericii şi de aceea nu toţi membrii ei fac
teologie, ci doar cei care se pregătesc să participe la îndrumarea coerentă a vieţii şi activităţii
eclesiale”
- Pr.D.Staniloae :,,reflecţia teologică :ceea ce este moştenire comună şi slujeşte mântuirii
credincioşilor bisericii”
Teologii: trebuie să stea în strânsă intimitatea cu viaţa de rugăciune şi de slijire a
bisericii pentru a adânci şi a înviora această slujire.
- Karl Barth:,,un teolog nu poate face teologie decât în stare de bucurie.Dar bucuria de a face
teologie, adică puterea de a trăi bucuria pe care ne-o dă Dumnezeu implică osteneală , muncă
stăruitoare”.
Noţiunea de morală
 lat. moralis – substantivul mor, moris : datină, obicei, tradiţie
 lb.gr. etica =morală
 Cicero – primul care foloseste noţiunea de morală în scrierile sale
 În opera lui Homer morala=vatra strămoşilor, locuinţa unei familii sau patria.
 În limbajul popular – în sens moral = legea sau norma întemeiată pe datină
 În NT: I Cor. 15,33:”Nu vă lasaţi înşelaţii. Tovărăşiile rele strică obiceiurile bune.”
 Tradiţia se întemeiază la rândul ei pe modul de a defini şi interpreta omul şi existenţa sa în
lume, plecând de la Dumnezeu Omul Iisus Hristos.
 Morala autentică pleacă de la o tradiţie
 Morala creştină este teo-nomă=hristonomă.
 Noţiunea de morală este strâns legată cu cea de teologie. Orice comportament uman pleacă
de la o anumită viziune despre om şi lume, omul şi relaţia lui cu Dumnezeu.
- Teologia ca - expresie obiectivă –criteriul noetic al vieţii morale
- expresie concretă – criteriul ei esenţial (comuniunea cu Dumnezue Tatăl,prin
Fiul în Duhul Sfânt)
- Teologia morală - disciplină sistematică,
- se întemeiază prin Revelaţiei,
- Revelaţia se păstrează în Biserică prin Sf. Scriptură şi Sf. Tradiţie
- analizează critic şi prezintă metodic (ştiinţific)principiile vieţii morale creştine
A sistematiza=a pune în ordine cunoştinţele şi scopul este de a răspunde solicitării Bisericilor.
D.p.d.v.moral- revelatia=descoperirea treptată a ceea ce spune Dumnezeu
Spirit critic= a deosebi lucrurile bune de cele rele, discernământ duhovnicesc, deosebirea
duhurilor, dreaptă socotinţă, darul deosebirii.
2
Sf. Antonie cel Mare:,,Cea mai mare virtute este spiritul critic”.
Aristotel:,,calea de mijloc între 2 extreme este virtutea”
Critic vine din lb. gr. şi defineşte pe omul care se străduie să distingă ceea ce are valoare de ceea
ce nu are valoare în existenta sa.
 Caracterul ştiinţific al teologiei morale: - se consideră că are valoare ştiinţifică doar
cunoaşterea obiectivă(subiect şi obiect)
 (I.Kant – obiectiv=ceea ce este primit de toate conştiinţele şi în toate timpurile) , subiectiv=ceea
ce-i strict individual.
Cunoaşterea obiectivă :
 obiectul este opus subiectului, a cunoaşte înseamnă a sesiza obiectul de cercetare aşa cum
este el ,,în sine”, fără implicarea unor elemente de natură subiectivă
Teologia morală are caracter ştiinţific deoarece este o disciplină teologică cu criterii şi metode
specifice de abordare a obiectului său.

Metoda
Lb.gr. meta şi odos =mijloc, cale, mod de expunere
2 metode principale: - deductivă (deducţie, raţionament)
- inductivă (observaţie şi experiment)
Teologia morală deductivă (scolastică)
 deduce un adevăr moral din unul dogmatic
 pune accentul pe teorie , nu pe viaţa personală si comunitara a omului

Teologia moarlă inductivă (cazuistică)

 observă cazuri de conştiinţă,concrete sau presupuse
 catolicii au vrut să facă această metodă o disciplină de sine stătătoare
 această metodă transformă teologia morală într-un ,,cod de legi” ce duce la rigorism ( care
conduce la disperare prin neputinţă) şi laxism moral(care duce la abandonarea sau neglijarea
normelor morale)
 teologia morala actuala nu acceptă cazuismul ca metodă unică de studiu.
Fundamentul teologiei morale îl constituie revelaţia dumnezeiască,iar aceste metode sunt
insuficiente.

Metoda ascetică:
 specifică teologiei răsăritene
3
 pune accent pe caracterul practic al vieţii morale prin 3 etape ale vieţii spirituale:
▪ purificarea de patimi prin practicarea virtuţilor
▪ iluminarea sensurilor dumnezeieşti tăinuite în creaţie şi în natura
umană
▪ unirea sau comuniunea cu Dumnezeu prin rugăciune continuă.
 folosită în Ascetică şi Mistică şi în tratate de teologie catolică.
Metoda hermeneutică
Lb. gr. Hermeneutică=a exprima, a traduce, a interpreta, a ajuta pe cineva să înţeleagă.
Prima regula hermeneutică: II Cor.3, 6: ,,Cel ce ne-a învrednicit să fim slujitori ai NT, nu ai literei,
ci ai duhului;pentru că litera ucide, iar duhul face viu”.
- Origen a propus metoda hermeneutică
2 sensuri fundamentale:
- literal (litera însăşi)
- spiritual(înţelegerea spirituală a textului)
Acceptate aceste 2 sensuri permit interpretarea alegorică a textelor biblice căreia i se va adăuga
un fundament ontologic.
Exemplu: Origen pleacă de la distincţia celor trei niveluri ale existenţei umane: trup, suflet, spirit -
interpretare somatică- ce pune în evidenţă sensul literal, istoric, gramatical.
Interpretare psihică- ce pune în evidenţă sensul moral
Interpretare spirituală- ce dezvăluie sensul alegoric sau misric
În Evul Mediu – teorii de interpretare:
 literală
 morală- ce trebuie să faci
 alegorică – ce trebuie să crezi
 anagogică – la ce trebuie să tinzi
În epoca modernă – hermeneutica s-a transformat dintr-o metodă de interpretare a textelor sacre
sau profane, într-o hermeneutică generală care atinge întreaga activitate de interpretare şi
înţelegere a omului
 este folosită în teologia morală.

Sugestii pt examen:
1. Etimologia conceptelor:teologie, morală, metodă, spirit critic
2. Continut semantic
3. Cum definesc Sf. Parinti teologia
4
 4. Metoda în opera lui Homer
5. Cele 4 metode

Curs 2
Vocaţia morală
Omul=fiinţă religioasă
Iudeo-creştinii: omul=fiinţă creată după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu
Teologul de azi: omul=fiinţă purtătoare de ,,logos”(raţiune şi sens)
D.p.d.v. teologic omul este ,,icoană (imagine) a lui Dumnezeu pe pământ”(Geneză 2,7), chipul lui
Dumnezeu, persoană unică, irepetabilă.
,,Să facem om după chipul şi asemănarea Noastră” (Geneză 1, 26)
 versetul 27: Şi a făcut Dumnezeu pe om după chipul Său;.... a făcut bărbat şi femeie” (aceste
versete conferă demnitatea omului, diferenţa dintre chip şi asemănare, şi urmărirea unui urcuş
existenţial)
Filosofii: omul=microcosmos (o lume mică într-o lume mare)
Sf. Părinţi: - au văzut reflectarea chipului lui Dumnezeu în om, în capacitatea sa de a fi,,stăpân”
al creaţiei sensibile şi al trupului său.
Alţii au considerat că mintea sau raţiunea reflectă în mod depsebit chipiul lui Dumnezeu
Alţii l-au asimilat cu toate cele 3 facultaţi spirituale: - minte, voină, simţire.
Teologia morală: Omul este o fiinţă ce nu poate fi definită într-un întreg pentru că poartă chipul
Celui ce nu poate fi definit.
Sf. Părinţi au reuţit să depăşească dilemele antropologiei antice, a dualismului dintre spirit şi
materie şi dintre trup şi suflet.
Chip = icoană, asemănarea în potenţă
Chipul adevărat a lui Dumnezeu este Hristos
Asemănarea =scopul, ţelul la care trebuie să ajungă printr-o acţiune care respectă voia lui
Dumnezeu.
VT: nu există diferenţiere între chip şi asemănare
Conţinutul chipului: Fiul chipul lui Dumnezeu
Epistola către Coloseni : icoană a lui Dumnezeu este Fiul ,,omul este creat după chipul Fiului, a
Logosului sau a Cuvântului lui Dumnezeu”(Fiul=Arhetipul nostru)
Omul este icoana lui Dumnezeu Treime pentru a arăta subordinaţionismul.
,,Pentru El,întru El şi prin El au fost aduse toate la fiinţă” Ap. Pavel
Chipul se referă la calitea omului de a fi persoană.
5
Persoana este ipostasul naturii, este liberă, este o parte ce poartă în ea întregul naturii sale
Astăzi : persona este aproape identică cu individul
Teologia morală: persoana este o fiinţă ce are însuşiri comune şi cu alte persoane, dar şi unice şi
irepetabile. Persoana diferă de individ.
În Sf. Scrispură: iubirea este calea reală şi integrală de cunoaştere a omului ca persoană, ci nu
raţiunea.
Geneză: bărbatul şi femeia :un singur trup, o singură natură- care se ipostaziază în 2 persoane
Fer. Augustin pleacă de la psihologia chipului sau a icoanei lui Dumnezeu cu cele 3 facultaţi ale
sufletului: gândirea, voinţa,sentimentul
Dumnezeu Tatăl – identificat cu mintea omului
Fiul- raţiunea
Duhul Sfânt – trupul omului (care nu este închisoare, ci templul Duhului Sfânt)
Sf. Grigorie Palama - ,,chipul lui Dumnezeu din om se referă la omul integral: trup şi suflet,
unitatea lor asigurată prin har”
În Geneză omul =trup însufleţit, suflet viu
VT: trupul=carne
NT: trupul=unitatea persoanei, carne (întregul orizont al existenţei omului
În sens moral carnea=realitatea păcatului.(Omul trupesc este păcătos pentru că are un trup şi
trupul ar fi cauza şi sediul păcatului)
Trup+carne în strânsă legătruă cu suflet+duh
VT: - suflet în ebraică nefes – manifestarea în planul realităţii sensibile a individualităţii omului
- duhul în ebraică ruah – vine de la Dumnezeu şi se întoarce la El.
Platon: sufletul este puterea vitală care determină mişcarea trupului
Adevăratul suflet este spiritul care este sediul raţiunii, este nemuritor, se opune trupului , nu
este simplă materie, este trup însufleţit.
Ap. Pavel: - în Ep. I Cor. Vorbeşte de trup firesc sau psihic şi trup duhovnicesc.
Omul întreg(suflet+trup) este fie om firesc(psihologic, omul carne)sau om duhovnicesc(omul care
îşi deschide mintea spre lucrarea lui Dumnezeu, omul sfinţit prin har)
Sf. Maxim: Lumea în care trăim , dacă o luăm ca dar a lui Dumnezeu ne duce la cunoaştere, iar
dacă o privim ca un lucru neutru dobândim duplicitatea(binele amesrecat cu raul).
Omul psihologic rămâne la tensiunea dintre plăcere şi durere, dar are tendinţa de a fugi de
durere
Omul duhovnicesc îşi asumă prin credinţa In Hristos gândirea bună.
Vocaţia – lb.lat. vocaţio,-onis =invitaţie (la masa), citaţie(în justiţie)
6
 Teologia morala: vocaţia presupune invitaţia pe care Dumnezeu i-o face omului pentru a-şi
asuma existenţa în comuniune cu El şi răspunsul concret pe care acesta trebuie să-l dea acestei
invitaţii.
Înţeleasă ca dar a lui Dumnezeu vocaţia are următoarele caracteristici:
 act al iubirii creatoare a lui Dumnezeu care cheamă pe om ,,pe nume”şi-i dă, un nume
de cinste”înainte ca el să ştie acest lucru
 dar universal prin care fiecare persoană poate trăi în comuniune cu Dumnezeu şi cu alte
persoane, care formează o singură familie umană capabilă de dialog şi solidaritate între
promovarea şi realizarea demnităţii sale.
 realitate dinamică întrucât Dumnezeu îl chaemă pe om în fiecare moment al vieţii sale
pentru a fi o manifestare vie iubirii Sle pentru umasnitste. Omul devine conştient de
acest lucru printr-un dialog intim şi permanent cu Dumnezeu şi cu semenii săi.
 Chemare la comuniune cu Hristos (punctul culminant al vocaţiei)
 Creştinul dobândeşte calitatea de ,,fiu” a lui Dumnezeu
 Fiecare creştin îşi asumă vocaţia fundamentală ca dar personal al Duhului Sfânt
Darul este diferit de har şi diferit de vocaţie.
Darul este lucrarea harului în fiinţa noastră.
Filosofii: vocaţia=micro-cosmos(lume mică ce recapitulează în sine lumea mare macro-cosmosul)
Vocaţia poetică şi sacerdotală a omului Sf. Maxim în Mistagosia)caracteristicii:
 distincţia dintre energiile necreate ale lui Dumnezue şi energiile create ale lumii
 distincţia în cadrul lumii create , dintre lumea îngerilor(inteligibilă) şi lumea oamenilor(sensibilă)
 distincţia în cadrul lumii sensibile dintre cer şi pământ
 distincţia pe pământ , dintre Paradis şi restul pământului
 distincţia , în paradis dintre bărbat şi femeie
Def. Vocaţia originală a omului a fost aceea de a depăşi orice dualism agresiv dintre ele şi de a
recapitula întregul univers sensibil în fiinţa sa îndumnezeindu-se împreună cu el prin comuniunea
cu Dumnezeu.
Ignorarea vocaţiei de către om: expresia păcatului ca eşec al libertăţii şi neputinţa în realizarea
de către fiecare persoană, a vocaţiei sale originare.
Eşecul vocaţiei=păcatul
Sf. Maxim:
 păcatul este eşec al vocaţiei originare a omului este condamnabil pentru că este săvârşit cu
intenţie, însă natura coruptă prin păcat nu poate fi condamnabile

7
 păcatul ca eşec al vocaţiei noastre originare ne ajută să conştientizîm faptul că suntem separaţi
de Dumnezeu şi ca atare, separaţi de izvorul vieţii şi pelerini spre moarte.
Sugestii pt examen:
1. Conceptul de om, chip, asemănare, suflet, trup, om duhovnicesc, om psihologic, persoană,
omul întreg, vocaţie, darul ,vocaţia originală, ignorarea vocaţiei, eşecul vocaţiei
2. Caracteristicile vocaţiei
3. Sf. Maxim cu cele 2 vocaţii
Curs 3
Ordinea morală
Ordine: - o bună rânduială
- din lb.lat. ordo, ordinis = armonie, frumuseţe a lucrurilor
Conceptul de ordine este legat de conceptul de normă, măsură, lege după care judecăm lucrurile
şi fiinţele dacă sunt în ordine sau în dezordine.
- filosofia greacă şi teologia creştină : - ordinea este întreg universul şi omul
- epoca modernă: - universul un ansamblu constituit din părţi separate care pot să intre în
interacţiune, aşa cum intră în interacţiune părţile unei maşini sau ale unui mecanism.
Noţiunea de coordonată: o funcţie de ,,ordonare” şi intrebuinţarea ei în contextul noii viziuni
mecanice despre univers ce avea ca scop ,,ordonarea”percepţiei şi a gândirii în acord cu această
nouă viziune.
Aristotel: ,,Universul - un organism viu ca şi omul” – măsură internă a fiecărui lucru.
În viziunea creştină: temeiul ordinii este Logosul personal şi transcendent al lui Dumnezeu care
este, în acelaşi timp, imanent, prin energiile necreate ce susţin ordinea şi armonia creaţiei sau a
universului.
În gândirea creştină: ordinea a foat legată de conceptul de ierarhie(prezentă pentru prima dată în
operele Sf. Dionisie Areopagitul)
Ierarhie din gr. =origine, principiu sacru
Ordinea are o origine şi un principiu sacru.(Sf.Dionisie), este un dar a lui Daumnezeu, o vocaţie
pentru făpturile raţionale
Ierarhia =o rânduială, o cunoaştere şi o lucrare sfântă care duce la asemănarea cu modelul
dumnezeiesc şi este înălţată spre iluminările date ei de Dumnezeu, pe măsura imitării Lui.(Sf.
Dionisie Areopagitul)
Dezordinea= a generat poluare, distrungere a echilibrului natural, suprapoluare, neajutorare,
disperare.(David Bohm)
Ordinea morală: - nu este separată de cel de ordine în general
8
 - omul este purtătorul ei
- presupune ordinea şi armonia universului
Pr. Staniloae: Ordinea fizică a lumii şi raţionalitatea pe care o presupune este un dat prealabil
pentru ordinea logică, ce se manifestă în domeniul gândirii umane.
C.Noica: câmpul logic=aceea situaţie în care întregul este în parte. Dacă se schimbă ordinea
lumii se schimbă omul.
Sunt 4 niveluri de ordine:
 fizică – substanţa universului
 biologică – fiinţelor vii
 logică – a fiinţelor raţionale, a îngerilor, a omului
 ordinea îngerilor şi a oamenilor care ţine de săvârşirea binelui.
Libertatea ţine de ordinea morală (ordinea săvârşirii binelui).
Ordinea morală= este construită din totalitatea acţiunilor, faptelor omului, săvârşite în mod liber şi
conştient.
Faptele morale=fapte săvârşite în mod liber, conştient cu un anumit scop.fapte bune.
Faptele imorale=faptele rele.
Subiectul ordinii morale este persona nu colectivitatea.
Moralitatea faptelor umane este însuşurea pe care o săvârşeştc faptele prin raportatea lor la
legea morală.
Faptele se numesc moral bune cand între fapta săvârşită liber din voinţă şi legea morală poate fi
un raport pozitiv.
Fapta se numeste moral rea când este un raport negativ.
Faptele conştiente=faptele morale în sine
Esenţa ordinii morale constă în raportul dintre faptă şi lege.
Expresia voinţei lui Dumnezeu =legea morală creşină
Ordinea morală creştină este constituită din totalitatea faptelor noastre raportate la legea morală
creştină (Decalogul şi Fericirile)
Temeiul pe care se zideşte ordinea morală creştină:
 Comuniunea de iubire dintre Tatăl , Fiul şi Duhul Sfânt.
 Ordinea morală creştină este cunoscută prin Unsul lui Dumnezeu (Fiul Său) bazat pe unirea
ipostatică.
 Duhovnicesc şi eclezial Duhul Sfânt se pogoară asupra fiecăruia sub chip de limbă de foc.

9
 Fiinţa ordinii morale creştine constă între raportul dintre faptă şi voia lui Dumnezeu descoperită
în Hristos. Fiinţa ordinii morale creştine este însuşi Hristos pentru că în poruncile pe care ni le dă
vorbeşte El personal conştiinţei noastre morale.
Păstrarea ordinii morale creştine se face prin păstrarea poruncilor.
Sf. Marcu Ascetul: ,,Hristos este ascuns în poruncile Sale”
Avem acces la comuniunea cu Hristos prin aceste porunci.
Calitatea relaţiei noastre cu Dumnezeu=păstrarea porunilor.
Valoarea binelui trebuie să fie aşezat la temelia oricărei activităţii morale.(Socrate)
Ştiinţa=cunoaşterea de sine.
Binele este sensul lumii şi raţiunea care stăpâneşte această lume(Platon).
Înălţarea omului spre bine se face doar printr-o purificare a minţii pentru a o elibera de atracţia
materiei.
Materia=închisoare a sufletului
Binele ca valoare morală în spiritualitatea creştină este raportat la viaţa de comuniune a Sf.
Treimi, descoperită lumii prin întruparea Mântuitorului.
Hristos este izvorul şi temeiul absolut al oricărui vine moral şi deasemeni este cunoaşterea şi
iubirea lui Dumnezeu care.l cheamă la comuniune ca menire fundamentală a existenţei sale.
Sf. Marcu Ascetul:,,Domnul este ascuns în poruncile Sale şi cei ce-l caută pe El Îl găsesc pe
măsura împlinirii lor”
Sugesţii pt examen:
1. Conceptele ordine, ordine morală, normă, ierarhie, bine, materie, câmp logic,
2. Relaţia dintre ordine şi lume
3. Moralitatea faptelor omeneşti
4. Fiinţa şi specificul ordinii morale
5. Ordinea fizică şi morală
6. Temeiul pe care se zideşte ordinea
7. Cele 4 niveluri de ordine
Curs 4
Noţiunea de ordine morală în Sf. Scriptură.
 ordinea este expresia unei lumi integrate
 cunoaşterea ştiinţifică a lumii reprezintă scopul fundamental al civilizaţiei actuale
 omul ca subiect cunoscător poate să sporească ordinea existentă în lume plecând de la spaţiul
său de indeterminare, poate să introducă în ea elemente ale dezordinii, în funcţie de starea sa
spirituală, de intenţia cu care se aşează orizontul cunoaşterii lumii.
2 intenţii sau atitudinii:
- pozitivă (mentalitatea contemăporană)
- poetică sau contemplativă
10
 Acestea pot exista faţă de ordinea lumii în aceiaşi persoană dacă i se cultivă de la început toate
facultaţile sale spirituale şi nu doar capacitatea sa intelectuală şi dorinţa de posesiune a fiinţelor şi
a lucrurilor
- omul este o sinteză a cosmosului
 elementele prezente în ordinea cosmică există în natura fizică a omului
 omul=ipostasul său conştient şi responsabil
Ordinea fizică şi biologică – domeniul de cercetare a ştiinţelor pozitive
Ordinea specific umană (ordinea morală, logică şi estetică) – domeniul de cercetare a ştiinţelor
normative(judecăţi de valoare care se instituie ca legi a Binelui, Adevărului şi Frumosului, după
care aspiră orice persoană umană).
Dezordinea –element perturbator, accident, întâmplare nefericită care apare şi tulbură ordinea şi
frumuseţea lumii.
Ordinea – este un dat ontologic necesar.
Eşecul libertăţii şi a responsaabilităţii omului transformă spaţiul de indeterminare în izvor de
dezordine.
Primele 9 capitole ale Sf. Scripturi : – orizont al metaistoriei- care aparţine trecutului şi
prezentului nostru existenţial.
Reverenţă=act de convertire a minţii, o metanie fără de care riscăm să profanăm ,,legile” sau
,,rânduiala” unei invitaţii şi să ne arătăm a fi oaspeţi nedemni de onoare ce ni s-a făcut.
Sf. Scriptură – ordinea şi dezordinea în lume
1. Dumnezue a creat lumea prin Cuvântul Său – prima manifestare a actului creator :Să fie
lumină.(lumina este energia lumii noastre sensibile (fizica cuantică))
Perspectivă biblică: lumina =sistemul energie – materie este temeiul penultim(ultimul temei este
energia necreată şi voinţa creatoare a lui Dumnezeu)
Dumnezeu este numit cu numele de Elohim(Cele 3 Persoane ale Sf. Treimi), Duhul lui Dumnezeu
(Ruah), Cuvântul Său (Dabar)
A crea în lb. ebraică bara=exprimă ideea că Dumnezeu a creat lumea din nimic, printr-o hotărâre
şi o manifestare liberă a voinţei Sale creatoare.
Verbul bara este folosit în 3 versete ale cap. 1 din Geneză:
 crearea pământului şi a cosmosului(v.1)
 crearea animalelor(v.21)
 crearea omului(v.27)
Folosirea verbului bara în cel 3 momete diferite ale creatiei exprimă 3 momente fundamentale ale
actului creator şi 3 discontinuităţi esenţiale care au apărut şi s-au menţinut în creaţie:
11
 crearea sistemului energie-materie
 crearea vieţii
 crearea omului
Asah=a face, a aşeza în rânduială, a organiza ceva existent şi nu a crea din nimic
Expresia ,,La început” tradusă : în început, dintru început, întru început
Se foloseşte ,, întru început”deoarece ,,întru” înseamnă şi ,,în” şi ,,înspre” (C. Noica)
,,Întru început”- folosit în primul verset al Genezei (La început a făcut Dumnezeu cerul şi
pământul) şi în primul verset al Ev.după Ioan( La început era Cuvântul şi Cuvântul era la
Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul)
Dumnezeu –Cuvântul este temeiul ordinii lumii şi finalitatea ei.
Duhul Sfânt este cel care pune în mişcare ordinea lumii spre finalitatea ei( în Geneză expresia:
,,şi a văzut Dumnezeu că este bine......,,a privit toate câte a creat şi iată erau bune foarte
(Gen.1,30)
Ordinea ierarhică:
 ,,dimineaţă” poartă în sine ,,amurgul” şi fiecare amurg vesteşte bucuria unui nou început al
creaţiei.
 Ritmul seară –dimineaţă care marchează zilele creaţiei ne descoperă ordinea ierahică.
Sf. Grigorie de Nissa : ,,întreg cosmosul se înalţă treptat către om,,termenul ultim al aspiraţiei
Sale””, iar Sf. Dionisie Areopagitul a completat:,,ultima aspiraţie a cosmosului nu este omul, ci
Dumnezeu”.
Exemplu:
Dacă folosim o expresie actuală pentru ceea ce a spus Sf. Dionisie, am putea spune că lumina
are o dublă semnificaţie: - lumina fizică(temeiul ordinii fizice)
- lumina spirituală, lumina informaţie(temeiul atât al ordinii fizice
cât şi al ordinii spirituale şi morale a omului)
Este vorba de lumina Duhului Lui Dumnezeu sau a harului, cu care a fost informat Omul în ziua
creerii sale (Gen.2,7)
Prima zi a Omului în lume începe în seara zilei a 6-a - zi de mare bucurie pt. Cosmosul întreg.
Geneza ne spuen că Dumnezeu şi-a împlinit lucrarea în ziua a 6-a, iar în a 7-a zi ,,S-a odihnit
detoate lucrurile Sale pe care le-a creat” (Gen. 2,3).
Odihna- un alt mod de a lucra şi de a fi prezent în creaţie (Dumnezeu se odihneşte în sufletul
Omului)
Ziua a 7-a (Sabatul): - nu mai are seară şi dimineaţă

12
 - ritmul cosmic al timpului are o altă semnificaţie (devine timp liturgic, timp
rostitor al unei alte ordini în existenţa creată, ordinea lui ,,a fi” în comuniune cu Dumnezeu Tatăl,
prin Fiul în Duhul Sfânt)
- stare normală (a fi întru Dumnezeu) este dar a lui Dumnezeu ăar
păstrarea darului reprezintă vocaţia originară a Omului.De această vocaţie vorbeşte psalmistul
:,,Voi sunteţi dumnezei, fii ai Celui Preînalt”(Ps.82,6)- pozitia Omului în creaţie este unică.
Noţiunea de Om folosită în Geneză
 natura universală a Omului care se ipostaziază, se personalizează, într-un mod specific bărbat-
femeie.
 Cuplul bărbat-femeie se vorbeşte în Gen 1,27: ,,şi a creat Dumnezeu pe Om(Adam) după
chipul Său;după chipul său l-a creat;a creat bărbat şi femeie”
 Omul=icoană sau chip a lui Dumnezeu pe pământ
Hermeneutica teologică consideră cî în fiecare persoană umană există o dimensiune masculină
şi una feminină.
Hermeneutica patristică: - mintea=icoana Logosului lui Dumnezeu
- inima=simbolul creaţiei Sale
Relaţia minte-inimă este asemenea cu relaţia mire-mireasă.
Mintea şi inima trebuie să treacă prin experienţa cununiei al cărei săvârşitor este Logosul, prin
harul Sf. Duh.
Cununia interioară trebuie să preceadă cununia exterioară dintre bărbat şi femeie şi realizarea ei
presupune anumite exigenţe:,,Din toţi pomii din rai poţi să mănânci, iar din pomul cunoştinţei
binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit”
Sf. Maxim
Pomul cunoştinţei binelui şi a răului semnifică întreg cosmosul sensibil, de care omul este legat
ontologic prin natura sa fizică, prin cele 5 simţuri ale sale.
Cosmosul sensibil=lumea în care trăieşte omul dacă este privită ca dar şi în Duhul lui
Dumnezeu îl conduce pe om la cunoaşterea binelui, dacă este privită ca instrument de plăcere şi
desfătare a simţurilor îi oferă cunoaşterea răului.
Annick de Souzenelle: pomul cunoştinţei binelui şi răului identificat cu natura bipolară a omului.
Sf. Vasile cel Mare: - chipul =asemănarea în starea ei virtuală
- asemănarea=chipul lui Dumnezeu actualizat în om printr-o împreună lucrare
a sa cu Dumnezeu.
În spatiul comuniunii cu Dumnezeu apar cele 2 noţiunii:
Binele – care se identifică cu lumina interioară a fiinţei în comuniune cu Dumnezeu
13
Răul – care se identifică cu întunericul fiinţei când omul nu mai simte prezenţa lui Dumezeu.
Dezordinea lumii ,,în afara lui Dumnezeu”
Perspectiva ontologica: - noi nu putem fi niciodată ,,în afara lui Dumnezeu”pentru că întru El ,,ne
mişcăm,vieţuim şi suntem”.
Expresiile a fi ,,întru” şi ,,în afară” din Geneză sunt interpretate ca fiind generaţia adamică care nu
au început un ,,război”împotriva lui Dumnzeu, dar au dorit să devină dumnezei, fără ajutorul lui
Dumnezeu şi din această cauză a intrat sâmânţa dezordinii (şarpele) în ordinea creaţiei.
Şarpele s-a adresat mai întâi femeii (IŞA în ebraică)-partea neîmplinită a Omului, feminul
interior,inconştientul dorinţelor, care este expus mereu la tentaţii, fără ca ele să fie conţtienţizate
pe deplin.
Primul gest al şarpelui : - instrăinarea femeii de conştiinţa prezenţei lui Dumenzeu, ca şi cum
Dumnezeu ar fi ,,în afara”existenşei ei: Dumnezeu a zis, El, oare, să nu mâncaţi roade din orice
pom din rai? – întrebarea încearcă să provoace îndoială în iubirea şi bunătatea lui Dumnezeu,
sugerând faptul că Dumnezeu nu a dăruit totul Omului pentru că ceea ce avea mai bun a păstrat
pentru El.
Răspunsul Omului dat şarpelui este corect:,,Roade din pomii raiului putem să mâncăm, numai din
rodul pomului celui din mijlocul raiului ne-a zis Dumnezeu să nu mâncaţi din el, nici să vă atingeţi,
ca să nu muriţi”(Gen.3,2-3)
Al 2-lea gest al şarpelui: ,,Nu , nu veţi muri! Dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mânca
din el vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul”(Gen.3. 4-5)
Omul nu rezistă deoarece rodul pomului i s-a părut ,,bun”de mâncat şi ,,plăcut” la vedere şi
,,vrednic” de dorit(Gen.3,6)
Natura feminiă a Omului,,inima sa” a gustat mai întâi din rodul pomului şi apoi a gustat natura sa
masculină ,,mintea sa” – devenind prin acest act existenţial o fiinţă autonomă şi autosuficientă.
Omul se decoperă ca fiinţă separată de Dumnezue, de semenii săi şi de întreaga creaţie. Când
,,ochii”i se deschid nu mai vede frumusezea şi iubirea lui Dumnezeu, ci vede propria sa
,,goliciune”(Gen.3,7), propria sa fiinţă golită de slava ,,chipului” pe care-l purtaa din ziua în care
Duhul lui Dumnezeu ,,a suflat asupra lui”.
Omul se ascunde de ,,faţa lui Dumnezeu”pentru că se simte vinovat de trădare si infidelitate. Îl
cuprinde sentimentul ruşinii(sâmbure de demnitate păstrat în Omul infidel şi trădător, care
încearcă să-şi facă acoperăminte din frunze de smochin, adică din ,,frunzele”unei cunoaşteri
întemeiată pe violenţă şi nu pe comuniune)
Acoperămintele nu sunt suficiente pentru a vindeca răul şi de asta Dumnezeu intervine şi
spune:,,Adame, unde eşti?unde este demnitatea ta? Tu care esti ,,icoana” lui Dumnezeupr pământ
14
mai exişti?(Gen.3,9)”, iar răspunsul :,,Am auzit glasul Tău în rai şi m-am temut, căci sunt gol şi m-
am ascuns(Gen.3,10).
,,Am auzit glasul tău” – sugerează viaţa omului nu se mai desfăşura ,,întru Dumnezeu”, iar harul
Sf. Duh nu mai era orizontul ,,împărăţiei” omului. Omul ,aude „ glasul ,,din afară”, ca o ameninţare.
Scoaterea în evidenţă a dezordinii:
Adam spune: ,,femeia care mi-ai dat-o să fie cu mine,aceea mi-a dat din pom şi am
mâncat”(exprimă faptul că în conştiinţa sa Omul nu se mai preocupă de relaţia sa cu Dumnezeu şi
cu semenii, ci de auatoapărarea individualităţii sale egocentrice). Jean Paul Sartre:,,căderea mea
originară este existenţa altuia”
Femeia spune:,,şarpele m-a amăgit şi eu am mâncat”(Gen.3, 12-13)
Relaţia dintre Adam - IŞ şi Adam –IŞA
IŞ – masculinul, simbolul logosului, raţiunii
IŞA – femininul, simbolul sentimentului, al părţii afective din natura umană.
Fără cununia dintre acestea nu există ordine şi armonioe în persoana umană.
Cununia dintre IŞ şi IŞA începe în momentul în care este chemat de Dumnezeu să de nume
tuturor animalelor Pământului.
Animalele – animale interioare, care locuiesc pământul interior (adamah), adică energiile creaţiei
care ,,locuiesc” în sufletul său şi pe care le deschide spre energii necreate ale Sf. Duh.
Deschiderea- are ca scop ultim ,,asemănarea” Omului cu Dumnezeu în iubire şi în sfinţenie.
Asemănarea – ţinta finală dintre : - minte şi inimă ,
- om şi creaţie
- Dumnezeu şi creaţie
Pentru a veni în ajutorul Omului Dumnezeu îl ,,adoarme”pentru a parcurge etapele acestui proces
şi îi aşează ,,în faţa” sa pe IŞA.
Adormirea este ,,trezirea”minunată a Omului prin care el devine conştient că este IŞ şi IŞA, mire
şi mireasă.
Şarpele – imaginea diavolului, împiedică cununia .
După această separare Omul nu o mai recunoaşte pe IŞA, ca fiind identică cu el şi îi dă un alt
nume EVA=viaţă.
Annik de Souzenelle : Eva= Havah – feminitatea biologică.
Noul mire al Omului este dorinţa satanică de ,,a avea” şi de ,,a stăpâni” care-l conduce spre
sclavie şi moarte.
,,în sudoarea frunţii tale îţi vei mânca pâinea, până te vei întoarce în pământul din care eşti luat,
căci pământ eşti şi în pământ te vei întoarce”(Gen. 3. 19)
15
Interpretare: - omul este atenţionat că prin ispita diavolului a devenit prozonierul activităţilor sale
risipite, prizonierul dorinţelor de stăpânire, de care el nu va putea scăpa până nu va înţelege că
pământul sau cosmosul său interior trebuie reaşezat în ordine, cultivat şi însămânţat cu seminţele
luminii Logosului.
Întoarcerea nu este ,,în pământ”, ci ,,spre pământ” ce reprezintă iubirea corectă a lui care este
dificilă deorece a fost separat de Dumnezeu şi subordonat tentaţiei diavolului(duşmanul interior)-
textul biblic: ,,Duşmănie voi pune între tine şi femeie(işa), între sământa ta şi sămânţa ei, aceasta
îţi va zdrobi capul, iar tu îi vei înţepa călcâiul”(Gen. 3, 15)
Căderea în întuneric – cădere în ură, infidelitate, nerecunoştinţă.
Duşmănia dintre logosul uman şi logosul diabolic este expresia luptei dintre lu,ină şi întuneric,
iubire şi ură, viaţă şi moarte, comuniune şi separare.
Călcâiul= simbolul rădăcinii Arborelui cunoaşterii care este Omul.
,,sămânţa femeii îţi va zdrobi capul”(Gen.3,15) – restaurare a ordinii creaţiei întru Dumnezeu pe
o cale dureroasă, ce se va dessfăşura în orizontul tensionat, deoarece dezordinea a pătruns în
creaţie datorită libertăţii de alege a omului şi nu poate fi reparată decât prin respectarea libertăţii
totale a omului.
Creşterea dezordinii în creaţie
Sâmânţa dezordinii – păcatul original (,,Printr-un om a intrat păcatul în lume şi prin păcat
moarte”Rom.5,12) – neatingerea asemănării cu Dumnezeu, eşec al iubirii.
Păcatul lui Adam – atitudine interioară de infidelitate
Moartea(sfârşitul existenţei noastre fizice) – prima consecinţi a păcatului
Sensul ebraic al noţiunii de moarte =a se muta, mutare
Sf. Ap. Pavel vorbeşte de această mutare afirmând că Omul este călător ,,din slavă în slavă” şi
din putere în putere”,până la vârsta bărbatului desăvârşit, care este Hristos.
Exemplu:Aceasta poate fi asemănată cu suscesiunea mutaţiilor în ritmul bipolar moarte-învivere ,
cu creşterea unui copil în pântecele mamei care în momentul naşterii ,,moare” pentru o lume şi
,,se naşte” în altă lume.
Moarte în sens de mutare este strâns legată de ideea de maternitate.
Sf. Maxim :,,moartea şi învierea sunt constitutive Omului”
Pentru a scăpa de imaginea morţii înspăimântătoare Adam a fost scos din Paradis pentru a lucra
pământul din care fusese luat (Gen.3,23), dar înainte de asta Dumnezeu ,,a făcut lui Adam şi
femeii lui(işa) îmbrăcăminte de piele şi i-a îmbrăcat(Gen.3,21)
Piele în ebraică partea neîmplinită a Omului

16
 Îmbrăcămintea în haine de piele – ect de distanţare a lui Dumnezeu pentru ca Omul să
experieze singur consecinţele infidelităţii sale.
Transferul din planul spiritual în planul instinctual:
,,Izgonind pe Adm, l-a aşezat în preajma grădinii celei din Eden şi a pus heruvimi şi sabie de
flacără vâlvâitoare (serafimii , care vine de la vb. Seraf=a străluci), să păzească drumul către
pomul vieţii”(Gen.3, 24)
Izgonirea=autoizgonire, autoînstrăinare
Ieşirea din Paradis – ieşirea din grădina bucuriei , iar omul ieşit din Paradis este exterior lui
însuşi.
Pomul vieţii =prinos de înţelepciune
Prezenta heruvimilor şi serafinimor :
- distanţa care a apărut între Dumnezeu şi Om
 prezenţa lui Dumnezeu în preajma omului pentru a-i transmite înţelepciune, lumină şi căldură
spirituală de care are nevoie pentru a se întoarce în ,,grădina bucurie”
Căderea în dezordine nu a cauzat o separare toală de Dumnezeu deoarece Adam a cunoscut pe
Eva care a zîmislit pe Cain. Aceasta conştientizează că a primit dar de la Dumnezeu.,,Am dobândit
om de la Dumnezeu”Gen 4,1)
Prepoziţia ,,de la”sau ,,cu ajutorul” îndică începutul şi sfârşitul , Alfa şi Omega.
Căderea în dezordine datorită infidelităţii faţă de Dumnezeu, omul pierde calea spre ,,asemănare”,
dar rămâne cu un dar noslalgic după redobândirea ei.
Dezordinea continuă la Cain (primul fiu al Omului căzut în păcat, deoarece conştiinţa lui era supusă
mai mult părţii întunecate, neîmplinite, era de la cel rau), în timp ce frstele său, Abel (suflet,
respiraţie, om drept, conştiinţa lui era supusă mai mult părţii luminoase şi altruiste)
Amplificarea dezordinii spirituale apare la cununia dintre urmaşii lui Set şi urmaşii lui Cain care au
făcut după propria voie şi plăcere ordinea biologică , printr-o mutaţie ,,genetică: ,, În vremea aceea
s-au ivit pe pământ uriaşi şi mai cu seamă de când fiii lui Dumnezeu începuseră a intra în fiicele
oamenilor şi acestea începuseră a le naşte fii”(Gen.6,4).
Sugestii pt examen:
1. Conceptele: Ordine, dezordine, reverenţă, lumina, bara, asah, ordinea ierarhică, orihnă, omul
în Geneză, cosmosul sensibil, sîmânţa dezordinii, moartea, hainele de piele, ieşirea din
Paradis, pomul vieţii,
2. Prima manifestare a actului creator
3. Expresia ,,la început”, întru, în afară, spre pământ, de la, cu ajutorul,
4. Iş, Işa,
Curs 5
Ordine morală – lege morală

17
După dezordinea existentă apare Noe – singurul om drept
Pedeapsa lui Dumnezeu – este expresie a iubirii Sale
Porumbelul – imaginea Sf. Duh, prezent în corabia lui Noe pentru a-i vesti împăcarea lui
Dumnezeu cu Omul.
Intrarea în arcă a lui Noe – intrarea în fiina sa integrală şi nerisipită în exterior.
Apa – ceea ce trebuie asumat pentru ca fiinţa să devină ,,uscat”, adică fiinţă împlinită şi împăcată
cu Dummneze.
Apele interioare ale lui Noe au devenit uscat şi astfel incepe un alt ciclu al creaţiei, intrarea într-o
altă ordine a conştiinţei decât cea dinainte de potop:,,şi a binecuvântat Dumnezeu pe Noe şi pe fii
lui şi i-a zis:naşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l stăpâniţi”(Gen.9,1)
Diferenţa dintre creşteţi şi naşteţi:
Creşterea – presupune o relaţie directă cu Dumnezeu
Naşterea – presupune o relaţie indirectă, intemeiată pe ideea de legământ şi de lege morală.
Legământul lui Dumnezeu cu Noe :
- este expresia inaugurării unuitimp al răbdării şi al aşteptării lui Dumnezeu
 este expresia inaugării unei ordini morale întemeiate pe legea morală prin care se păstrează
viaţa biologică şi socială a omului.
 are dimensiune universală, implicând atât pe urmaşii lui , cât şi întreaga creaţie
Semnul legământului este curcubeul ce exprimă într-un mod simbolic relaţia dintre unitatea creaţiei
,,întru”Dumnezeu şi diversiunea darurilor sale.
Culorile curcubeului – simbolizează taina darurilor Sf. Duh care trebuie respectată prin interdicţia
de a vărsa sângele omului şi pedeapsa celui care nu o va respecta: ,,De va vărsa cineva sânge
omenesc, sângele aceluia de mână de om se va vărsa”(Gen 9, 6).
Apar 2 interdicţii fundamentale: - uciderea (axa în jurul căreia se constituie întregul sistem de
norme morale şi juridice)
- incestul (axa în jurul căreia se organizează şi se
structurează întreaga dezvoltare psihică a omului), interdicţia incestului reprezintă legea maturizării
spirituale a omului
Gestul lui Noe:
 de a aduce jertfă lui Dumnezeu, datorită căreia El nu mai ,,blesteamă”pământul
Gestul fiilor săi:
 Ham – a privit goliciunea tatălui său si este blestemat să devină sclav fraţilor săi
 Sem şi Iafet- au acoperit cu o haină goliciunea tatălui
Urmaşii lui Ham:
18
  au locuit în Sodoma şi Gomora
 au ajuns în slijba Faraonului
 au ridicat Turnul Babel (semn al orgoliului nemăsurat ce caracterizează pe Omul care nu mai
are percepţia tainelor lui Dumnezeu)
 nu au vârstă, timpul lor nu mai are o concentraţie interioară liturgică
Urmaşii lui Sem:
 asemenea urmaşilor lui Set,
 trăiesc într-un timp rostitor
 au nume şi vărstă
 Avraam urmaş a lui Sem
Avram şi Sara / Isaac şi Rebeca
Sara – prinţesă
Avraam – este înainte mergător a lui Dumnezeu
- este model şi părinte a tuturor oamenilor care cred în Dumnezeu (Ap. Pavel)
- mijloceşte salvarea dreptului Lot
- răspunde la incercarea sau lămurirea credintei sale prin jertfa lui Isaac
Legământul cu Avraam:
 1 . promisiunea din partea lui Dumnezeu că Acesta va fi ,,părintele a mulţime de popoare”
 2. promisiunea cerută din partea lui Avraam că toţi urmaşii săi pe linie masculină să fie tăiaţi
împrejur
Ordinea morală şi spirituală în care este integrat Avraam se identifică cu o ordine existenţialistă în
care Avraam şi urmaşii sai sunt mereu ocrotiţi de mâna nevăzută a lui Dumnezeu, care i-a chemat
şi i-a binecuvântat să aducă roade pentru mântuirea tuturor familiilor pământului.
 înţeles în termenii unei vocaţii care depăşeşte logica noastră de după căderea în păcat.
Exemplu: Isav – mostenitorul , Iacob – cel care doreşte să se nască primul şi nu renunţă la dorinţa
aceasta
Perspectiva - gândirii moraliste – gestul lui Iacob este imoral
- ontologică – acest gest se poate justifica, dacă avem în vedere că Isav nu acordă
nici o importanţă dreptului de a fi ,, întâiului născut” şi renunţă la el pentru un ,,blid de
linte”(Gen.25,29)
Robia- semn al dreptăţii lui Dumnezeu care s-a manifestat în viaţa lui Isav pentru că el şi-a
nesocotit dreptul de întâi născut.
Rădăcina – unitatea poporului lui Dumnezeu care începe cu Avraam şi se împlineşte în Hristos.

19
Semnificaţia teologică şi morală a legământului lui Dumnezeu cu Avraam şi continuarea lui prin
Isaac şi Iacob, trebuie să plecăm tocmai de la această relaţie dintre rădăcină şi ramuri.
Legământul cu Moise(scos din apă):
 o nouă etapă a legământului lui Dumnezeu cu poporul său
 anticipează împlinirea acestui legământ prin pruncul care se va naşte în Betleem
Moie este o tetragramă IHVH –cel ce este
- Eu sunt
- Eu voi fi ceea ce voi fi
Moise /Faraon(pulbere):
 lucrarea lui Dumnmezeu este prezentă în ambele persoane
 Moise şi-a prelucrat această pulbere şi a devenit un om iniţiat în tainele lui Dumnezeu
Sugesţii pt examen:
1. Conceptele:porumbel, apă, creşterea, naşterea, curcubeul, robia, rădăcina,
2. Legământul cu Noe, Avraam, Moise
Curs 6
Legea morală
 etimologic substantivul lat. Lex, legis şi vb. Ligo, -are =a lega , a obliga(sens moral)
 în lb.gr.- nomos – legea în general (legea juridică)
- canon – legea morală (canonul moral)
Nomos-canon=legile civile ale statului şi legile morale ale Biserici
 orice lege exprimă un anumit raport/relaţie între 2 sau mai multe lucrări/fiinţe
Ştiinţele umaniste definesc legea:
 justiţie/drept: -legea este scopul social al omului şi are în vedere legile juridice ce privesc binel
moral şi social.
 înţelegeerea limetelor libertăţii
Def. Filosofică: ,,chiar dacă lumea moare, legea trebuie respectată”
Legile juridice: civile / penale – se impun în societate(ex:putere executivă în caz de eşec, putere
coercitivă)
Ştiinţele naturii:
Legea – este instrumentul necesar prin care societatea luptă împotriva distrungerii sale.
– păstrează buna conduită a membrilor săi.
Legislatorul – cel ce respectă dreptatea.
Perspectiva psihologică:
Legea struncturează viaţa socială şi întreaga dezvoltare psihică a omului.

20
 Legea=legea cuvântului – expresie a prezenţei unei alterităţii persoanle de care se leagă un
aspect moral legii
Legea morală:
 obligă conştiinţa la săvârşirea binelui şi opreşte săvârşirea răului
 uneşte autoritatea cu libertatea
 cere o ascultare fără condiţii liber consimţite
 are caracter dublu: - imanentă (nu poate fi negat)
- transcendentă (distinctă)
- ne descoperă că omul nu este bun
- are o dimensiune transcendentă
Legea morală natrurală: - este universală şi pe ea se întemeiază toate legile pozitive.
- este prezentă la toate popoarele şi în toate epocile de cultură ca o
realitate a vieţii umane
- face parte din tradiţia religioasă a întregii umanităţii
- apare pt prima dată în Grecia
Omul în raport cu legea morală:
1. fără de lege – etapa copilăriei
- o punem în mediul existenţial al primilor patriarhi şi în mediul păgân
- în perioada pre-mozaică din istoria poporului
- lege morală naturală
- a fost pusă în evidenţă prin poruncile date de Dumnezeu lui Noe şi Avraam
2. sub lege – începe prin obiectivarea legii morale şi invitaţia omului de a se raporta în mod
conştient la ea
- perioada mozaică – familia patriarhală a decăzut din punct de vedere moral
- a fost necesară o lege pozitivă clară care să-i arate omului
exigenţele pe care trebuie să le respecte pentru a-şi îndeplini vocaţia sa morală
- legea s-a manifestat prin rituri şi simboluri
Legea este sfântă prin originea sa, dreaptă deoarece nu cere omului decât să-şi respecte vocaţia
şi demnitatea sa şi bună întrucât aduce roade bune în existenţa umană.
Legea nu a fost cauza păcatului, ci ocazia apariţiei sale în existenţa omului, dar şi începutul
vindecării celor care aseamănă profeţilor, au înţeles sensul pedagogic şi pregătitor al său în
vederea unei noi etape a vieţii morale.
Legea morală pozitivă s-a manifestat în mod indirect pe calea raţiunii umane, care este o icoană a
Raţiunii dumnezeieşti
21
3. întru lege – omul ar fi ajuns la starea ,,bărbatului desăvârşit”adică ar fi ajuns la comunicarea
deplină şi statornică cu Dumnezeu şi în Dumnezeu cu întreaga creaţie
- începe atunci când voinţa omului este în comuniune cu voinţa lui Dumnezeu
- omul nu face binele doar din obligaţie, ci în mod firesc sau natural, pentru că binele a
devenit a doua sa natură

Datoria morală- asumarea legii într-o situaţie existenţială concretă.

Prima datorie a fiecăruia este să-şi cunoască datoria şi să şi-o asume fără intervenţia altuia.
Sfatul moral – aspiră spre o treaptă de desăvârşire superioară
Legea morală şi sfatul moral sunt instrumente ale autojustificăii înaintea lui Dumnezeu şi a
semenilor atunci când nu sunt înţelese şi interpretate corect
Sfaturi evanghelice:- sărăcia de bunăvoie
- ascultarea necondiţionată de duhovnic
- castitatea sau fecioria
Ele se află într-o relaţie de opoziţie cu dorinţele omului marcate de păcat şi enumerate de Sf. Ev.
Ioan: - pofta trupului
- pofta ochilor
- pofta vieţii
Fer. Augustin: - sfatul – se dă pentru a păzi fecioria
- porunca – se dă spre a păzi dreptatea
Normele juridice – sunt minimale
Normele morale – arată ce trebuie să facem noi, din conştiinţă.
A obliga= respectarea unor principii
VT – legea se exprimă prin Tora – o relaţie a legii morale şi juridice
Legea morală – decalogul
Conceptul de lege prezent în justiţie – nimeni nu este mai presus de lege (trebuie respectată de
la cel mai mic la cel mai mare)
- este impersonală şi devine personală în timpul acţiunilor
exterioare
Sugestii pt examen:
1. Conceptul de lege, lege morală, lege juridică, lege morală naturală, legea morală pozitivă,
datoria morală, sfatul moral, norma morală,
2. Omul în raport cu legea
3. Decalogul

22