Dormeau adânc sicriele de plumb, 

Si flori de plum, si funerar vestmânt -

Stam singur în cavou... si era vânt...
Si scarțâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb

Pe flori de plumb, si-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... si era frig...
Si-i atârnau aripele de plumb.

Plumb
de George Bacovia

1. Context+curent

Curent literar aparut in Franta, la sfarsitul secolului al nouasprezecelea,

simbolismul propune crearea unei atmosfere, prin valorificarea simbolului si pe calea
sugestiei, definita drept cale de exprimare a corespondentelor dintre planul exterior si
cel interior, prin cultivarea unor senzatii.

Curentul literar a fost promovat la noi de Alexandru Macedonski prin reviste,

articole si cenaclul simbolist “Literatorul”. Lirica lui George Bacovia, exponentul
ultimei etape, realizeza o sinteza a temelor si motivelor deja consacrate, depasind
coordonatele curentului prin influente din expresionismul german, precum constiinta
scindata a eului si poetica țipătului interior, acel der Schrei, evidentiat inca din
volumul de debut, “Plumb”.

2. Tema +caracterul de arta poetica

Emblematica pentru viziunea crepusculara despre lume a singurului “poet roman

care s-a coborat in Infern” (N. Manolescu) este arta poetica “Plumb”, ce deschide
volumul omonim, din 1916. Caracterul de ars poetica este sustinut prin ilustrarea, cu
note tragice, a conditiei sisifice a creatorului intr-o societate dominata de
artificialitate si lipsita de aspiratii. In conformitate cu simbolismul decadent,
aceasta tema se coroboreaza cu cea a mortii, a disolutiei universale, sugerata atat
prin recurenta simbolului “plumb”, ce da titlul operei, cat si prin aria motivica.

3. Titlul
De altfel, titlul, devenit laitmotiv al poeziei si simbol al unei lumi ce isi contempla
neputincioasa extinctia, se deschide catre multiple conotatii, majoritatea derivand din
proprietatile fizice ale metalului saturnian, considerat de Verlaine agent al disolutiei
universale (“Poeme saturniene”): cromatica - cenusiul existential, plictisul,
uniformitatea; masa si densitatea– apasarea; raceala– golul ontologic (existential),
toxicitatea-moartea. De asemenea, structura fonematica a lexemului trimite la senzatia
de sufocare, de claustrare, unica vocala fiind inchisa si incapsulata de consoane grele.
Bacovia asociaza acest metal cu combustia interioara, marturisind ca vede in el
culoarea sufletului sau : “In plumb vad culoarea galbena. Sufletul ars este galben.
Galbenul este culoarea sufletului meu”.
4. Particularitati ale simbolismului
Discursul se constituie sub forma unui monolog confesiv
, atestat la nivel lexico-gramatical prin adjectivul pronominal posesiv “meu” si
verbul la pers. I, “stam”. Cele doua catrene sunt organizate perfect simetric, pe baza
paralelismelor sintactice zugravind planul exterior si cel interior, reunite sub
imperiul mortii. Reluarea simbolului “plumb”, care apare de sase ori in poezie, atat in
pozitie mediana, cat si finala, dar si a sintagmei “Stam singur” potenteaza atmosfera
lugubra, sentimentul vidului, al instrainarii de lumea ostila si de sine.
Pe langa structura simetrica, dezvaluind preocuparea pentru muzicalitate tipic
simbolista si totodata accentuand impresia de orizont inchis, alcatuit din cercuri
concentrice, incadrarea in curent este sustinuta si prin dramatismul trairilor eului,
sugerat prin corespondenta ce se stabileste intre materie si spirit. Decorul funerar,
imaginea cimitirului, conturata atat prin recuzita funerara (sicriele, cavoul, coroanele),
cat si prin fenomenele naturii primordiale (vantul, frigul) redau un acut sentiment al
deznadejdii, al imposibilitatii de evadare din limitele unei existente asupra careia
planeaza fatalitatea. Astfel, chiar si in absenta unui termen explicit al angoasei,
imaginarul poetic emana anxietatea, nevroza, spleen-ul eului claustrat.
5. Ideile poetice+mijloacele de expresie
Incipitul poeziei aduce in prim-plan tema mortii, prin imaginea statica a
sicrielor de plumb. Verbul la imperfect "dormeau”, alaturi de epitetul ,,adanc"
sugereaza ideea unui somn continuu, cu valente tanatice. Iminenta sfarsitului este
accentuata prin utilizarea termenilor din campul semantic al mortii: “cavou”, “funerar
vestmant”, “cavou”, precum si prin intermediul metaforelor construite prin repetitia
lexemului “plumb”: “sicriele de plumb” (metafora conotata cu sufletul uman golit de
esenta) , “flori de plumb” (simbol al esteticului, al paradiziacului, cazut sub semnul
catahrezei) , “coroanele de plumb” (omagiul care si-a pierdut insemnatatea). Eul
recepteaza sinestezic moartea reificata (materializata), vazand-o in imaginea
cosciugelor, auzind-o in scartaitul lugubru al coroanelor, simtindu-i fiorii in vantul
care nu induce motricitate acestei lumi impietrite, ci ii confera intunericului o tenta
sonora macabra.
A doua strofa contureaza spatiul launtric, fiind ilustrativa pentru viziunea
bacoviana asupra erosului, lipsit de orice transcendenta, asemenea poetului insingurat,
caruia intregul orizont i se inchide. Versul “Dormea intors amorul meu de plumb”
constituie principala sursa de ambiguitate a poeziei. “Amorul” ar putea fi interpretat
in sensul de sentiment ce s-a stins, dar ar putea desemna si fiinta iubita, intrucat in
credintele populare mortul apare in vis cu fata spre apus. In acelasi timp, s-ar putea
vorbi chiar de o detasare a spiritului de trupul inert, eul poetic contemplandu-si fiinta
captiva in tenebrele mortii. Intr-o alta interpretare, respectiv cea a Ioanei Parvulescu,
“amorul” ar reprezenta insasi creatia, intrucat initial ștanțele folosite in procesul de
tiparire erau de plumb si literele erau dispuse invers (cu trimitere la epitetul “intors”).
Atat erosul, cat si opera nu sunt salvatoare, oximoronul “aripele de plumb” sugerand
zborul in jos, prabusirea interioara, absenta oricarei deschideri catre cosmic, catre
transcendent. Eul incearca un ultim demers eliberator, un tipat (“[...] si-am inceput sa-l
strig-”), insa si acesta este susceptibil de neantizare, verbul incoativ “am inceput”
creand impresia de sunet scurt, inabusit. Tot in aceasta secventa lirica este redata dubla
criza a eului poetic, care se regaseste in ipostaza omului modern resimtind realitatea
exterioară de plumb, dar si a creatorului damnat, ducand o existenta solitara, intr-o
societate meschina devenita cavou. In această lume superficială, nu i se aduce nicio
formă de omagiu, coroanele insesi fiind ,,de plumb".

6. Particularitati prozodice-

In ceea ce priveste prozodia, “Plumb” are o constructie sobra, riguroasa care

sugereaza angoasa si imposibilitatea salvarii. Elementele prozodiei clasice produc
muzicalitatea exterioara, prin rima imbratisata, masura fixa de zece silabe, alternarea
iambului cu amfibrahul.
Muzicalitatea interioara, specific simbolista, se realizeaza prin sonoritatea data de
consoanele grele ale simbolului “plumb” care sugereza o cadere puternica, fara ecou.
Pauzele realizate prin cezura (linie de pauza) si punctele de suspensie contribuie la
simetria tipic simbolista.

7. Incheiere

Prin atmosfera, muzicalitate, folosirea simbolului, a corespondentelor, dar si a

sugestiei in conturarea starilor sufletesti de angoasa, de spleen, de vid sufletesc,
poezia “Plumb” de George Bacovia se incadreaza in estetica simbolista. In acelasi
timp, exacerbarea (exagerarea) trairilor eului, amintind de Schrei-ul (strigatul)
expresionist, prefigureaza trecerea la modernism.