Modernismul

-este o miscare culturala manifestata in perioada interbelica, reunind eforturile oamenilor de cultura
de a innoi realitatea autohtona, de a inova, de a revolutiona, de a refuza privirea retrospectiva,
orientarea catre trecut, catre lumea satului care este zugravita intr-o maniera idealizata

 o miscare culturala => nu este un curent unitar, ci un conglomerat, un amalgam neomogen de

curente: suprarealism, ermetism, expresionism, etc.

Modernismul se cristalizeaza concomitent cu traditionalismul, miscare culturala opusa si

complementara, promovand atasamentul fata de spiritualitatea folclorica, nostalgia vremurilor de
odinioara, cultul stramosilor, intoarcerea la origini.

In poezie, modernismul promoveaza:

-metaforismul, intelectualizarea si rafinarea expresiei pana la incifrare (Barbu), aceasta fiind o

consecinta a cultivarii ambiguitatii voite (deschiderea catre multiple grile de interpretare)

-tema cunoasterii, particularizata prin raportare la diferite simboluri (soarele, lumina, intunericul)

-raportul eu-lume, eu-creatie, eu-divinitate

-eul modernist este framantat de incertitudini ontologice (existentiale) si gnoseologice (de cunoastere):
se revolta impotriva unei divinitati ce refuza sa i se reveleze (deus absconditus), ii pune la indoiala
omnipotenta (atotputernicia), ajungand chiar sa o renege; alteori, priveste divinitatea in mod panteist
(Arghezi, Blaga), ca si cum s-ar regasi pretutindeni in natura; cautarea divinitatii reflecta dorinta eului de
autovalidare, de a conferi transcendentei spre care aspira un fundament real

-natura isi pierde atributele sacre, odata cu parasirea spatiului ocrotitor al satului => parcul este un colt
de natura artificiala, care nu emana acelasi suflu regenerator, apartinand lumii citadine in care omul s-a
instrainat de frumos

-orasul=spatiu al decadentei

-destramarea universala, abordata in mod original: la Bacovia, disolutia materiei este plasata sub
imperiul fenomenelor stihiale (ploaie, ninsoare), la Blaga incepe prin desacralizarea Paradisului

In proza, modernismul promoveaza:

-orientarea catre citadin, catre lumea orasului

-renuntarea la aspectul de fresca sociala pe care il propun scriitorii realisti => personajele nu mai sunt
construite ca tipologii, ci drept constiinte individuale, problematizante, care supun unei analize lucide
orice eveniment din lumea exterioara => accentul cade asupra lumii interioare, a problemelor de
constiinta, protagonistii noilor romane fiind niste intelectuali inadaptati, mistuiti de setea de absolut

-omniscienta este inlocuita cu autenticitatea: aparitia romanului experientei, bazat pe fapte

autobiografice => romanul de tip jurnal, scris sub forma unei confesiuni => epic evenimential sarac
(putine intamplari) => ponderea naratiunii scade in favoarea monologului => perspectiva narativa
homodiegetice (personajul=naratorul) sau autodiegetica (personajul=naratorul=autorul)

Principii estetice:

a. relativismul: un anumit aspect al tramei (tesatura epica) este privit din unghiuri diferite
b. autenticitatea
c. substantialitatea: tratarea personajului drept o constiinta individuala, nu ca tipologie
d. anticalofilia: stilul anticalofil este dezgolit de podoabe expresive (procedee artistice), care ar
zugravi o imagine deformata asupra realitatii