REFERAT EMBRIOLOGIE

“ Bolile Genetice”

Tema: Bolile Genetice

Eleva: Enache Adina ( Gheorghe)
Scoala: Scoala “Postliceala Spiru Haret” din Targoviste
Anul: I
Grupa: C
Clasa: 13 C
 Bolile Genetice 

 1.1. Bolile Genetice

 1.2. Clasificarea bolilor genetice
 1.3. Anomaliile cromozomiale
 1.4. Modele de transmitere monogenică
 Bibliografie selectivă
 Rezumat
  Nutriţia în bolile rare
 

1.  Bolile Genetice

Important!
O boală rară este boală care afectează mai puţin de 1 din 2000 de persoane.

Denumirea sinonimă de „boală orfelină”, utilizată în special în Franţa, încearcă să

confere bolilor rare dimensiuni politice şi sociale, încercând să transmită solicitarea
bolnavilor de a se ţine cont de existenţa lor, oricât de rară ar fi boala. Totodată,
bolile rare sunt încă în mare măsură orfane de tratament, recunoaştere şi îngrijire
adecvată. În 1995 Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a recenzat 5000 de boli
rare.
Astăzi se vorbeşte de existenţa a 8000 de astfel de boli. În funcţie de boală, bolile
rare înregistrează de la câteva cazuri la câteva mii de cazuri. Numeroase şi
complexe, ele sunt puţin cunoscute de către corpul medical şi de către oficialii din
sistemul de sănătate. Ele privesc toate specialităţile medicale, sunt de gravitate
extrem de variabilă, în funcţie de boală şi pacient.
Pot fi manifeste de la naştere sau din primii ani ai copilăriei. În peste 50% dintre
bolile rare primele semne clinice se instalează la vârsta adultă şi se însoţesc în
general de dificultăţi motorii şi/sau senzoriale, care sunt grave şi determină un
important handicap. Considerate nerentabile de către laboratoarele farmaceutice,
ele fac puţin sau deloc obiectul cercetării, nu dispun decât în mică măsură de
tratament, iar diagnosticarea lor se poate întinde pe mai mulţi ani.
Susţinerea economică şi socială a acestor boli rămâne lacunară.
 80% dintre bolile rare sunt de cauză genetică. Ele sunt în general ereditare şi
sunt transmise de la ogeneraţie la alta. Pot fi deasemenea rezultatul unei mutaţii
spontane,  noi, fără ca în familie să fi existatînainte un caz asemănător.
Printre celelalte 20% din boli se includ boli infecţioase şi altele, de diverse
cauze (factori de mediuetc). Cunoaşterea medicală şi ştiinţifică a acestor boli este
încă în fază incipientă. Din cele 8000 bolirecenzate doar o mică parte beneficiază
de o înţelegere mai profundă a mecanismelor fiziologice interesate.Cele mai multe
nu beneficiază astăzi de un tratament specific. Doar în câteva dintre boli măsurile
deîngrijire permit ameliorarea calităţii vieţii bolnavilor.
Întrucât bolile rare afectează peste 25 milioane de persoane în Europa, comisia de
sănătate a UE paredin ce în ce mai preocupată de revigorarea cercetării în acest
domeniu, de crearea unui climat de educaţie acorpului medical, a bolnavilor şi a
populaţiei generale, cu scopul declarat de a se asigura condiţii pentrudiagnosticul
corect şi precoce al acestor boli, evitarea recurenţei lor în familie şi asigurarea unei
vieţi maibune pentru aceşti bolnavi.

Important!
 Bolile genetice sunt determinate de o alterare a genomului uman.
 Corpul uman e format din milioane de celule. Cele mai multe celule conţin
un set complet de gene (figura nr. 1.).
 Genele acţionează ca un set de instrucţiuni care controlează creşterea şi
funcţionarea corpului.
  Genele sunt responsabile pentru fenotipul uman (de exemplu: trăsăturile
feţei, culoarea ochilor, grupă sangvină sau înălţimea).
  Fiecare individ moşteneşte câte două copii din majoritatea genelor, o copie
de la mamă şi una de la tată.
 Genele sunt situate pe structure filiforme numite cromozomi.
 La om, majoritatea celulelor au 46 de cromozomi. Fiecare dintre noi
moşteneşte cromozomii de la părinţi, 23 de la mamă şi 23 de la tată, aşa că avem
două seturi de câte 23 de cromozomi, deci 23 de “perechi”.

Uneori se produce o mutaţie în una din cele două copii ale unei gene, care
împiedică gena să îşi execute funcția. Această modificare poate determina o boală
genetică.
 Figura nr.1. Reprezentare grafica a celulei, cu nucleu, AND, cromozimi.

1.2. Clasificarea Bolilor Genetice

Important!
În funcţie de tipul şi mărimea alterării informaţiei genetice, se disting patru
categorii de boli genetice:

1. Bolile determinate de aberaţii cromozomiale.

Ele sunt date de anomalii ale structurii sau numărului cromozomilor.
2. Bolile monogenice
Sunt determinate de alterarea ADN-ului nuclear, adică 95% din ADN din celulă.
Mutaţia unei singure gene, starea heterozigotă (o singură alelă este alterată) sau
starea homozigotă (ambele alele sunt alterate) stă la baza bolilor monogenice,
numite şi boli mendeliene, considerând că ele se transmit după legile lui Mendel.
3. Bolile poligenice multifactoriale sau bolile genetice complexe
Unele boli comune, nu întotdeauna rare, sunt determinate de factori genetici în
colaborare cu factorii de mediu. Datorită intervenţiei concomitente a mai multor
gene, componenta genetică este numită poligenică. Cota ei de participare la
 determinismul bolii poartă numele de heritabilitate şi este mai importantă sau mai
puţin importantă, în funcţie de boală. Ea determină ceea ce numim predispoziţia
genetică sau susceptibilitatea pentru o anumită boală.
Factorii de mediu pot converti această susceptibilitate sau predispoziţie,
transformând-o în boală.
4. Boli determinate de alterarea ADN-ului mitocondrial
Alterarea ADN-ului din mitocondrii (5% din ADN-ul celular) poate determina boli
care se transmit numai pe linie maternă, pentru că mitocondriile sunt situate în
citoplasma prezentă în special în ovul şi extrem de puţin în spermatozoid.

1.3. Anomaliile Cromozomiale

Important!
Anomaliile cromozomiale sunt modificări ale numărului sau structurii
cromozomilor.

Ele reprezintă o importantă componentă a patologiei genetice umane, atât datorită

frecvenţei globale, cât mai ales datorită consecinţelor fenotipice şi reproductive.
Până în prezent au fost identificate peste 100 de sindroame cromozomice.
Anomaliile cromozomice afectează aproximativ: 0,7% din nou-născuţi, 2% din
sarcinile femeilor cu vârsta peste 35 de ani în momentul concepţiei şi se regăsesc la
peste 50% din produşii avorturilor spontane din primul trimestru.
 
Anomaliile cromozomiale pot fi clasificate pe bază mai multor criterii, cele mai
importante fiind: tipul anomaliei şi numărul de celule modificate. În raport cu
numărul de celule afectate, anomaliile cromozomice pot fi împărţite în: omogene şi
în mozaic.
 Anomaliile omogene se caracterizează prin prezenţa anomaliei în toate
celulele individului afectat.
 Anomaliile în mozaic sunt caracterizate de prezenţa a două sau mai multe
linii (clone)celulare, care diferă prin numărul de cromozomi.
 
 În raport cu modul de afectare a materialului cromozomic, anomaliile pot fi
împărţite în: numerice şi structurale.
Prin anomalie cromozomială numerică se înţelege orice modificare anumărului
de cromozomi în raport cu numărul normal de cromozomi (46 cromozomi).
Anomaliile numerice se clasifică în: poliploidii şi aneuploidii.
 Poliploidiile sunt caracterizate prin prezenţa în plus a unuia sau mai multor
seturi complete de cromozomi (triploidie – 69 cromozomi; tetraploidie – 92
cromozomi).
 Aneuploidiile se caracterizează prin absenţa (monosomie – 45 cromozomi)
sau prezenţa în plus a unuia sau mai multor cromozomi (trisomie – 47 cromozomi,
tetrasomie – 48 cromozomi, pentasomie – 49 cromozomi) din aceeaşi pereche sau
din perechi diferite.
Anomaliile cromozomiale structurale se caracterizează prin modificarea
structurii normale a cromozomilor. Ele se împart, în raport cu efectul fenotipic
(modificarea stării de sănătate) în: anomalii echilibrate şi anomalii neechilibrate.
 Anomaliile echilibrate – translocaţii şi inversii – nu afectează cantitatea
totală de material genetic celular şi nici fenotipul (purtătorii unor astfel de anomalii
sunt sănătoşi).
 Translocaţie –anomalie cromozomică caracterizată prin schimbul de
fragmente între cel puţin doi cromozomi diferiţi;
 Inversie – anomalie cromozomică caracterizată prin modificarea poziţiei
unui segment cromozomic, ce rămâne pe cromozomul de origine
 Anomaliile neechilibrate − deleţii, duplicaţii, cromozomi inelari,
cromozomi dicentrici şiisocromozomi − sunt caracterizate prin prezenţa
suplimentară, absenţa sau asocierea dintresurplusul şi lipsa unuia sau mai multor
segmente cromozomice (trisomii sau monosomii parţiale) ceea ce determină o
modificare a cantităţii totale de material genetic celular şi un fenotip anormal
(purtători afectaţi de o boală cromozomială).

Important!

Cromozomii reprezintă unităţile structurale şi funcţionale ale materialului genetic

la nivelcelular.
Numărul de cromozomi constituie o caracteristică de specie. Astfel, la specia
umană există46 de cromozomi grupaţi în 23 perechi (2 seturi cromozomice).
Dintre aceste perechi, 22 suntidentice la cele două sexe (autozomii) iar una este
diferită (cromozomii sexuali sau gonozomii):XX la femeie, respectiv XY la bărbat
(figura nr. 2.). Fiecare persoană moşteneşte un setcromozomic de la mamă şi un set
cromozomic de la tată. Din punct de vedere structural fiecarecromozom are două
elemente longitudinale identice – cromatide – unite la nivelul centromerului,care
împarte fiecare cromatidă în două braţe: unul scurt, notat p şi unul lung, notat q.

                             Figura nr. 2. Cromozomii umani.

Cromozomii pot fi examinaţi printr-o serie de tehnici speciale, numite tehnici
citogenetice.Aceste metode se bazează în principiu pe obţinerea de celule în
diviziune (de obicei, limfocite dinsânge sau amniocite din lichidul amniotic),
blocarea diviziunii într-o anumită etapă, realizareapreparatului cromozomic,
examinarea la microscop şi realizarea cariotipului (dispunereasistematizată a
cromozomilor fotografiaţi dintr-o singură celulă, pe baza unor criterii valabile
întoată lumea). În final, este stabilită formula cromozomică a individului
investigat. La persoanelenormale, formula cromozomică este 46, XX sau 46, XY.
În cazul prezenţei unei anomaliicromozomiale, formula cromozomică va fi
anormală şi va specifica tipul anomaliei şi cromozomul(cromozomii) implicaţi.
Bolile cromozomice sunt maladii determinate de mutaţii genomice(anomalii
numerice ale cromozomilor) sau cromozomice (anomalii ale structurii normale
acromozomilor).Deoarece aceste mutaţii cauzează modificări importante ale
materialului genetic, ele suntresponsabile pentru apariţia unor afecţiuni umane
grave.  Anomaliile de număr sau structură neechilibrate determină un fenotip
anormal, cel maifrecvent letal, astfel încât produsul de concepţie afectat se elimină
de obicei prin avort spontan saunou născut mort. Datorită acestei particularităţi
numai 1 la 250 din nou născuţii vii au trisomii sau monosomii, complete sau
parţiale, care produc anomalii fenotipice caracteristice unor
sindroame cromozomiale specifice.
Indiferent de cromozomul afectat, toate anomaliile cromozomiale neechilibrate
viabile prezintă o serie de trăsături comune:
• tulburări de creştere şi dezvoltare pre- şi postnatală;
• retard psiho-motor;
• tulburări de reproducere, manifestate prin: sterilitate şi/sau infertilitate (avorturi
repetate sau naştere de copii plurimalformaţi morţi sau vii);
• sindrom plurimalformativ specific fiecărei anomalii în parte.
Consecinţele anomaliilor cromozomiale neechilibrate numerice şi structurale
depind de mai mulţi factori:
• tipul anomaliei, cantitatea de material genetic activ prezent pe cromozomul
implicat şi mărimea dezechilibrului genic:
• Poliploidiile produc o modificare majoră a cantităţii de material genetic şi sunt
incompatibile cu viaţa la specia umană;
• Monosomiile complete, exceptând unele cazuri cu monosomie X, sunt letale la
specia umană, conducând la avort spontan;
• Trisomiile complete ale cromozomilor mari şi/sau active genetic sunt
incompatibile cu supravieţuirea; unele cazuri de trisomii complete ale unor
cromozomi mici săraci în material genetic active (cromozomii 21, 13, 18, 8) permit
menţinerea sarcinii, dar copilul se naşte cu multiple malformaţii;
• În cazul monosomiilor parţiale sau a trisomiilor parţiale supravieţuirea este
dependentă de cantitatea de material genetic modificată, cu cât aceasta este mai
importantă cu atât probabilitatea de supravieţuire este mai mică;
• tipul cromozomului afectat (autozom sau gonozom):
• anomaliile autozomilor sunt mai grave decât cele ale gonozomilor;
 • numărul de celule afectate;
• anomaliile în mozaic sunt mai puţin severe decât cele omogene; cu cât numărul
de celule normale este mai mare cu atât o anomalie în mozaic va determina un
fenotip mai puţin modificat.
Bolile cromozomiale produse prin anomalii neechilibrate ale autozomilor sunt
numeroase (peste 100 de entităţi). Există numai trei anomalii complete şi omogene
compatibile cu supravieţuirea:
 trisomia 21 (sindromul Down),
 trisomia 18 (sindromul Edwards) şi
 trisomia 13 (sindromul Patau);
Alte trisomii autozomale sunt rare şi se găsesc în mozaic.
Anomaliile de structură neechilibrate produc trisomii sau monosomii parţiale. Cele
mai frecvente boli de acest fel sunt:
 sindromul velo-cardio-facial (deleţie 22q11)
 sindromul Wolf-Hirschhorn (deleţie 4p) şi
 sindromul cri du chat (deleţie 5p).
Bolile cromozomiale determinate prin anomalii ale cromozomilor sexuali sunt mai
puţin grave decât cele generate prin anomalii autozomale şi, de regulă, se asociază
cu o rată normală de supravieţuire şi o inteligenţă normală sau aproape normală. În
schimb, datorită implicării cromozomilor sexuali în formarea şi funcţionarea
organelor genitale, anomaliile gonozomale se asociază cu sterilitate sau cel puţin
hipofertilitate.
Principalele afecţiuni gonozomale sunt:
 sindromul Turner (monosomie X)
 sindromul Klinefelter (trisomie XXY)
 sindromul triplo X (trisomie X)
 sindromul dublu Y (trisomie XYY).

Sindroamele cu microdeleţie/microduplicaţie

Sindroamele de microdeleţie şi microduplicaţie au fost, mare parte dintre ele,

descrise clinic de multă vreme. În 1887, Langdon-Down a descris primul bolnav cu
sindrom Prader Willi la o adolescentă cu retard mintal, statură mică, hipogonadism
şi obezitate, iar în 1956 Prader raportează mai mulţi pacienţi cu fenotip similar. În
1981 Ledbetter a identificat microdeleţia 15q11.5 ca fiind elementul cauzal al
sindromului.
Din punct de vedere genetic asocierea unui anumit fenotip cu o anumită anomalie
structurală cromozomială a permis deschiderea căilor de cercetare asupra
implicaţiilor pe care le au un număr mic de gene contigue în fenomenele de
dezvoltare. Studiul molecular al acestor sindroame s-a concretizat în stabilirea unor
corelaţii certe dintre un anumit fenotip şi acţiunea unor anumite gene din intervalul
cromozomial implicat.

Important!
Sindroamele genelor contigue sunt boli genetice caracterizate de un complex de
anomalii majore şi minore, asociază adesea în fenotip retardul mintal şi au
implicaţii importante pe toată durata vieţii indivizilor afectaţi.

Necesită îngrijire medicală ce implică echipe complexe de specialişti, de la

medicul genetician, la pediatru, cardiolog, neurolog, psihiatru, endocrinolog,
urolog, otor-rino-laringolog, oftalmolog, psiholog şi au adesea nevoie de
intervenţii chirurgicale corectoare. Nu se cunosc diferenţe semnificative în
incidenţa la cele două sexe. Cunoaşterea evoluţiei afecţiunii este foarte importantă
pentru părinţii acestor bolnavi doarece marea lor majoritate asociază în fenotip
retardul mintal şi nu sunt capabili să aibă o viaţă independentă, având nevoie
permanent de supraveghere şi îngrijire. Prognosticul depinde de gradul de
severitate al anomaliilor respective.
Cea mai mare parte a cazurilor sunt sporadice dar există şi cazuri familiale care au
la bază un mecanism etiopatogenic comun, adesea anomalii structurale echilibrate
care implică regiunile critice şi se transmit dezechilibrat.

1.4. Modele De Transmitere Monogenică

Toate informaţiile privind aspectul nostru, cum să creştem şi să ne dezvoltăm sunt

scrise în ADN. ADN-ul se găseşte în celulele noastre sub formă de cromozomi.

Important!
 Numărul normal de cromozomi la om este de 46, din care 44 sunt autozomi
(cromozomi care determină caracteristici generale, adică fac persoana să arate ca
un om), iar 2 sunt gonozomi sau cromozomi sexuali (pentru că dau caracteristici
de sex).
 Combinaţia de gonozomi este XX la femei şi XY la bărbaţi.
 În celulele somatice (celulele corpului) cromozomii se găsesc în perechi de
cromozomi omologi – cromozomi care arată la fel, au informaţii pentru aceleaşi
trăsături, dar unul provine de la mama, iar celălalt de la tatăl persoanei
respective. Deci cei 46 de cromozomi reprezintă de fapt 23 de perechi de
cromozomi omologi.

Gena reprezintă un fragment de ADN care conţine informaţia pentru un anumit

caracter (de exemplu culoarea ochilor). Omul are aproximativ 30-35.000 de gene,
deci gena reprezintă un fragment foarte mic dintr-un cromozom (în medie sunt
1.300 de gene pe un cromozom).
Aşa cum cromozomii se găsesc în perechi de cromozomi omologi, şi genele se
găsesc în perechi (gene alele). Genele puternice se numesc dominante şi se
manifestă întotdeauna, iar genele slabe se numesc recesive şi se manifestă numai
uneori.
Bolile monogenice sunt boli determinate de o pereche de gene alele anormale.

Important!
Au fost stabilite 2 criterii de clasificare a bolilor monogenice:
• După puterea genei anormale– bolile monogenice pot fi dominante (gena
anormală estedominantă şi cea normală este recesivă) şi recesive (gena anormală
este recesivă şi cea normaleste dominantă);
• După cromozomul pe care se găseşte gena respectivă– bolile monogenice pot
fiautozomale (gena e situată pe un autozom) şi legate de X (gena afectată se
găseşte pe cromozomulX).

Prin combinarea criteriilor de mai sus rezultă 4 feluri de boli:

1. autozomal dominante
2. dominante legate de X
3. autozomal recesive
4. recesive legate de X
1.4.1. Bolile Dominante

înregistrează mulţi bolnavi, când bolnavul are cel puţin un părinte bolnav  şi dacă
nu apar căsătorii între rude. 

Putem spune cu certitudine că este o boală dominantă atunci când 2 părinţi sănătoşi
au numai copii sănătoşi, iar 2 părinţi bolnavi au şi copii sănătoşi.
 
Transmiterea autozomal dominantă
 
Se poate aprecia că într-o familie este o boală autozomal dominant (figura 3) atunci
când găsim că boala afectează la fel bărbaţii şi femeile şi în afară de criteriile
generale de mai sus se mai asociază măcar unul din următoarele criterii:
• 2 părinţi bolnavi au o fată sănătoasă;
• Tatăl bolnav are un băiat bolnav (transmitere tată – fiu);
• Tatăl bolnav are o fiică sănătoasă;
• Mama sănătoasă are un băiat bolnav.
 
Transmiterea dominantă legată de X
Afirmăm că într-o familie este o boală dominantă legată de X atunci când găsim că
boala afectează mai ales fetele şi în afară de criteriile generale de mai sus se mai
asociază măcar unul din următoarele criterii:
• 2 părinţi bolnavi au numai băieţi sănătoşi, fetele fiind bolnave;
• Tatăl bolnav are toţi băieţii sănătoşi (nu există transmitere tată – fiu);
• Tatăl bolnav are fete bolnave;
• Mama sănătoasă are băieţi sănătoşi.
 Figura nr 3. Transmiterea autosomal dominanta.
 
Particularităţi ale eredităţii autozomal dominante (AD)
Penetranţa se defineşte prin frecvenţa manifestărilor genei mutante în raport cu
numărul total de purtători ai genei defective. Poate fi, de asemenea, definită ca
fiind frecvenţa cu care o genă dominantă produce un defect detectabil la
heterozigoţi. O genă are penetranţă completă când toţi purtătorii manifestă
caracterul imprimat de gena respectivă.
Penetranţa incompletă şi lipsa de penetranţă se referă la situaţiile în care doar o
parte dintre purtători prezintă tulburările specifice. Aceştia au însă descendenţi
afectaţi, ceea ce arată că gena a „sărit” o generaţie.
Nonpenetranţa se referă, aşadar, la situaţia în care alela mutantă este moştenită
dar rămâneneexprimată. Penetranţa este un concept clinic. Ea poate fi influenţată
de factori printre carefigurează vârsta (exemplu boala Huntington în cazul căreia
penetranţa la naştere este 0, la 40 deani - 50%, atingând la vârsta de 70 de ani
valoarea de 100%), sexul, capacitatea de discriminare ametodelor de diagnostic
utilizate (exemplu: semnele sclerozei tuberoase pot fi detectate prinrezonanţa
magnetică nucleară).
Exemple de mutaţii cu penetranţă incompletă: bradidactilia, camptodactilia, unele
forme de cataractă, de anoftalmie sau de microftalmie.

Expresivitatea este definită de intensitatea diferită a manifestărilor clinice ale

anomalieiclinice în cazul anomaliilor genetice prezente în aceeaşi familie sau în
familii diferite. Una dintreexplicaţiile acestui fenomen o constituie interacţiunea
mutaţiei cu alte gene nealele şi factorii mediului ambiant. Expresivitatea este un
concept calitativ – exprimă gradul de manifestare fenotipică a unei gene.
Expresivitatea variabilă generează probele celor care acordă sfatul genetic.
Exemplu: Neurofibromatoza tipul I. Boala, a cărei prevalenţă este de 1:3000 de
naşteri, se manifestă în formele uşoare prin leziuni cutanate (mai mult de 6 pete
pigmentare de culoarea cafelei cu lapte cu diametrul de peste 1,5 cm - tumori
subcutanate – neurofibroame), leziuni oculare (hamartoame iridiene pigmentare –
noduli Lisch). În formele severe se înregistrează leziuni tumorale ale sistemului
nervos central (glioamede nervi optici, astrocitoame, neurofibroame), handicap
mental, scolioză, neoplasme extraneurale (leucemii, osteoame,
rabdomiosarcoame, tumoră Wilms). Cei mai mulţi dintre bolnavii cu forme severe
ale neurofibromatozei tipul 1 mor de cancer.

Pleiotropia defineşte situaţia în care gena mutantă are efecte multiple, manifestate

la nivelul unor organe sau ţesuturi diferite. Pleiotropia poate fi: coerentă (ca în
cazul anemiei drepanocitare în care substituţia acidului glutamic cu valina se
soldează cu modificări conformaţionale ale hemoglobinei; hematiile iau formă de
seceră, iar afinitatea pentru oxigen creşte, apar microinfarcte şi hemoliză) sau
necoerentă, un exemplu fiind cel al sindromului Peutz-Jeghers, în al cărui tablou
clinic figurează polipi gastrointestinali cu tendinţă de degenerare malignă, precum
şi pete pigmentare periorale.

Important!
Mutaţiile „de novo” sunt prezente la probanzi ai căror părinţi sunt fenotipic
normali şi la careanaliza genetică moleculară nu evidenţiază existenţa mutaţiei.
Acest fenomen se explică prinapariţia alelei defective în linia germinală a unuia
dintre părinţi. La descendenţii probandului boalava urma caracteristicile
transmiterii dominante. Pentru unele gene, incidenţa mutaţiilor de novoeste foarte
înaltă. În această categorie se înscriu genele care imprimă fenotipul
acondroplaziei(80%), al neurofibromatozei tipul 1 (50%) şi al bolii Marfan (50%).

Anticipaţia este termenul care descrie reducerea de la o generaţia la alta a vârstei

de debut, împreună cu creşterea severităţii manifestărilor clinice. Exemple sunt
distrofia miotonică Steinert şi boala Huntington.

Mozaicismul gonadal. Termenul de mozaic defineşte contribuţia a două sau mai

multegenotipuri la constituirea unui fenotip. Altfel spus, mozaicul este expresia
prezenţei la un unindivid dezvoltat dintr-un singur zigot a mai multor populaţii
celulare cu genotipuri diferite.Mozaicismul gonadal rezultă în urma producerii unei
mutaţii genice sau cromozomiale exclusiv înlinia germinală a unui bărbat sau a
unei femei. Purtătorii unor astfel de anomalii nu manifestă modificări fenotipice,
dar pot genera descendenţi afectaţi. Proporţia acestora va depinde de numărul de
gameţi purtători ai mutaţiei.
Mozaicismul gonadal a fost incriminat în producerea unor boli, atât autozomal
dominante (acondroplazia, osteogeneza imperfectă), cât şi recesive legate de
cromozomul X (distrofia musculară Duchenne, hemofilia).

1.4.2. Bolile Recesive

În general, ne gândim că într-o familie există o boală recesivă atunci când se

înregistrează puţini bolnavi, când bolnavul are părinţi sănătoşi şi dacă apar
căsătorii între rude. Putem spune cu certitudine că este o boală recesivă atunci când
2 părinţi sănătoşi pot avea copii bolnavi, iar 2 părinţi bolnavi au numai copii
bolnavi.
Transmiterea autozomal recesivă

Prin analiza arborelui genealogic se poate spune că într-o familie este o boală
autosomal recesivă atunci când găsim că boala afectează la fel bărbaţii şi femeile şi
în afară de criteriile generale de mai sus se mai asociază măcar unul din
următoarele criterii:
• 2 părinţi sănătoşi au o fată bolnavă;
• Mama bolnavă are o fată bolnavă (transmitere mamă – fiică);
• Mama bolnavă are un băiat sănătos;
• Tatăl sănătos are o fiică bolnavă.
Transmiterea recesivă legată de X
Putem afirma că într-o familie este o boală recesivă legată de X atunci când găsim
că boala
afectează mai ales băieţii şi în afară de criteriile generale de mai sus se mai
asociază şi criteriile:
• 2 părinţi sănătoşi au numai băieţi bolnavi, fetele fiind sănătoase;
• Mama bolnavă are toate fetele sănătoase (nu există transmitere mamă – fiică);
• Mama bolnavă are băieţi bolnavi;
• Tatăl sănătos are fete sănătoase.
 Figura nr. 4. Transmiterea unei boli recesive legate de X de către femeile
purtătoare
 
Particularităţi ale eredităţii autozomal recesive (AR)

Important!
Bolile autozomal recesive se manifestă în situaţia în care gena patologică este
prezentă în doză dublă, adică în stare homozigotă. La heterozigoţi efectul este
mascat (compensat) prin activitatea aleleli normale. Indivizii afectaţi primesc câte
o genă defectivă de la fiecare dintre părinţi, aceştia fiind, obligatoriu,
heterozigoţi, dar fenotipic normali.
Dacă afecţiunea este rară, consanguinitatea parentală este, de regulă, crescută.
Probabilitatea ca doi indivizi înrudiţi să fie purtători ai aceleaşi alele patologice
este direct proporţional cu gradul de rudenie.

Important!
Sunt consideraţi înrudiţi membrii unui cuplu care au cel puţin un ancestor comun,
situaţie în care riscul de a fi moştenit, fiecare dintre ei, câte o alelă identică, şi
prin urmare, de a avea descendenţi afectaţi, este mai mare decât cel înregistrat în
populaţia generală.

Consanguinitateaeste întâlnită în – comunităţi închise – provenite dintr-un număr

redus de fondatori, şi în care se înregistrează concentraţii înalte ale unor afecţiuni
ereditare. Izolarea este menţinută de factori diverşi: geografici, etnici, religioşi,
sociali, economici.

Heterogenitatea geneticăest termenul care se referă la situaţiile în care fenotipuri

foarte asemănătoare, dacă nu chiar identice, sunt imprimate de mutaţiile unor gene
distincte (de regulă participante la realizarea unei aceleaşi căi metabolice sau la
edificarea unei aceleaşi structure celulare). Pe de altă parte, deosebirile fenotipice
pot fi rezultatul fie al alterărilor mutaţionale ale unor gene distincte (heterogenitate
genică), fie al mutaţiilor diferite care afectează aceeaşi unitate transcripţională
(heterogenitate alelică).
O formă de heterogenitate este cea alelică, caracterizată prin existenţa la nivelul
unui locus genic a unor alele patologice multiple. Când mutaţiile interesează un
acelaşi codon, dar diferă în ceea ce priveşte mecanismul producerii lor (substituţie,
deleţie, inserţie), formele modificate ale genei sunt denumite eualele.
Variantele patologice rezultate în urma mutaţiilor produse în codoni diferiţi ai unei
aceleiaşi unităţi transcripţionale se numesc heteroalele.

Reflectati!
Conceptul heterogenităţii a fost formulat pornindu-se de la informaţii privind
modul de transmitere a anumitor boli (s-a constat, de pildă, că paralizia spastică se
poate transmite în conformitate cu toate cele trei patternuri mendeliene – AD, AR,
legat de cromozomul X) nonalelismul recesivilor (există numeroase observaţii care
atestă că din părinţi cu forme aparent identice de surditate recesivă se pot naşte
copii cu auz normal) relaţiile de înlănţuire genică (nu toate formele de eliptocitoză
cosegregă în familii cu locusul sistemului Rh).
Pleiotropia. Fenomenul prin care o pereche de gene recesive produce efecte
fenotipicediverse la nivelul mai multor sisteme de organe şi de funcţii diferite este
mai frecvent în cazulgenelor recesive. Exemplul clasic de pleiotropie îl constituie
fenilcetonuria. Boala provoacăîntârziere mintală şi depigmentarea pielii şi a
părului. Afecţiunea poate fi cauzată de un numărmare de mutaţii ale genei
codificatoare a enzimei fenialaninhidroxilaza care converteştefenilalanina în
tirozină.
 
Particularităţile eredităţii legate de cromozomul X

Important!
La mamifere, masculii – sexul heterogametic – sunt posesori ai unei singure copii
a cromozomului X (hemizigoţie). Sexul homogametic – cel feminin – se
caracterizează prin prezenţa unei garnituri cromozomiale în care gonozomul X
figurează în dublu exemplar.
Cu toate acestea, între cele două sexe nu se evidenţiază diferenţe notabile în ceea
ce priveşte nivelul produşilor proteici ai genelor de pe cromozomul X.
Explicaţia rezidă în faptul că în celulele somatice ale femeilor unul dintre
cromozomii X este supus unui proces de inactivare transcripţionale, denumit după
numele cercetătoarei care l-a descris – Mary Lyon – lyonizare. Ca urmare,
producţia de proteine codificate de genele de pe cromozomul X este redusă la
jumătate, devenind echivalentă cu cea înregistrată la bărbaţii hemizigoţi. Rezultă,
aşadar, că pentru realizarea normală a funcţiilor metabolice celulare, necesară şi,
totodată suficientă, este prezenţa unui singur cromozom X.
Inactivarea celui de al doilea cromozom X se produce în etapele timpurii ale
embriogenezei (zilele 14-16), iar caracterul acestui proces este unul aleatoriu, în
sensul că decizia privind lyonizarea nu este în niciun fel determinată de
provenienţa paternă sau maternă a cromozomului X ce urmează a fi inactivat.
Rezultatul inactivării îl reprezintă faptul că organismele femeilor se constituie în
mozaicuri celulare, fiecare celulă fiind, din punct de vedere funcţional, hemizigotă
fie pentru genele de pe cromozomul X patern, fie pentru cele de pe cromozomul X
matern. Inactivarea este o funcţie a hazardului (decizia unei celule de a a-şi
inactiva unul sau altul dintre cromozomii X este fortuită şi independentă de decizia
celorlalte celule. În consecinţă, potrivit legilor statisticii, 50% din cele 1014
celulele ale organismelor femeilor vor avea X-ul patern inactivat, iar restul de 50%
- pe cel matern.

Important!
În situaţia în care femeia este purtătoarea unei gene patologice recesive situată
pe cromozomul X, manifestările fenotipice - dacă acestea există - vor fi minime,
deoarece efectul mutaţiei este compensat de genă normală. În schimb, bărbaţii cu
gene defective localizate pe cromozomul X vor prezenta semnele bolii.
Mutaţiile de novo
Mama unui copil cu o boală legată de cromozomul X nu este obligatoriu
heterozigotă. Se estimează că că în bolile gentice letale, 1/3 din cazuri sunt cauzate
de mutaţii de novo. În lipsa antecedentelor familiale mama unui subiect afectat are
un risc de 2/3 de a fi heterozigotă. Mutaţia apărută în cursul meiozei masculine se
poate solda cu naşterea unor feţe purtătoare, iar mutaţia survenită în cursul meiozei
feminine poate avea drept consecinţe naşterea fie a unei fete purtătoare, fie a unui
băiat bolnav.
 Bibliografie Selectivă

1. Howlin P, Udwin O. Outcomes in neurodevelopmental and genetic disorders.

Cambridge University Press; 2002.
2. Butler MG, Association PS. Management of Prader-Willi syndrome. Birkhäuser;
2006.
3. Goldstein S, Reynolds CR. Handbook of Neurodevelopmental and Genetic
Disorders in Children. Guilford Press; 2010.
4. Milunsky A, Milunsky J. Genetic Disorders and the Fetus: Diagnosis,
Prevention and Treatment. John Wiley and Sons; 2010.
5. Swarts K. Genetic Disorders. Greenhaven Press; 2009.
6. Maria Puiu, Genetica si farmacogenetica, Curs si lucrari practice pentru studentii
facultatii de farmacie, Editura Brumar, Timisoara, ISBN 978-973-602-241-5, 209;
2008
7. Maria Puiu & colab, Esentialul in 101 boli genetice rare, ed. Orizonturi
universitare, Timisoara, 2007

Rezumat
 
1. Boală rară este boală care afectează mai puţin de 1 din 2000 de persoane.
2. La om, majoritatea celulelor au 46 de cromozomi. Fiecare dintre noi
moşteneşte cromozomii de la părinţi, 23 de la mamă şi 23 de la tată, aşa că avem
două seturi de câte 23 de cromozomi, deci 23 de “perechi”.
3. Cromozomiireprezintă unităţile structurale şi funcţionale ale materialului
genetic la nivelcelular.
4. Numărul normal de cromozomi la om este de 46, din care 44 sunt autozomi
(cromozomi care determină caracteristici generale, adică fac persoana să arate ca
un om), iar 2 sunt gonozomi sau cromozomi sexuali (pentru că dau caracteristici
de sex).
5. Combinaţia de gonozomi este XX la femei şi XY la bărbaţi.
6. În celulele somatice (celulele corpului) cromozomii se găsesc în perechi de
cromozomi omologi – cromozomi care arată la fel, au informaţii pentru aceleaşi
trăsături, dar unul provine de la mama, iar celălalt de la tatăl persoanei
respective. Deci cei 46 de cromozomi reprezintă de fapt 23 de perechi de
cromozomi omologi.
7. În funcţie de tipul şi mărimea alterării informaţiei genetice, se disting patru
categorii de boli genetice:bolile determinate de aberaţii cromozomiale, bolile
monogenice, bolile poligenice multifactoriale sau bolile genetice complexe si
bolile determinate de alterarea ADN-ului mitocondrial
8. Exista 2 criterii de clasificare a bolilor monogenice:
9. După puterea genei anormale – bolile monogenice pot fi dominante (gena
anormală estedominantă şi cea normală este recesivă) şi recesive (gena anormală
este recesivă şi cea normaleste dominantă);
10. După cromozomul pe care se găseşte gena respectivă – bolile monogenice
pot fiautozomale (gena e situată pe un autozom) şi legate de X (gena afectată se
găseşte pe cromozomulX).
11. În situaţia în care femeia este purtătoarea unei gene patologice recesive
situată pe cromozomul X, manifestările fenotipice - dacă acestea există - vor fi
minime, deoarece efectul mutaţiei este compensat de genă normală. În schimb,
bărbaţii cu gene defective localizate pe cromozomul X vor prezenta semnele bolii
(ereditate X linkata).