3.

4 Traditii si obiceiuri populare

3.4.1 Obiceiuri legate de familie- Botezul. Nunta. Înmormantarea

In satele Văii Gurghiului folclorul obiceiurilor legate de momente mai importante din viața
omului are o pondere deosebită în ansamblu manifestărilor din sfera obiceiurilor.
Preponderența lor, în special a celor de nuntă şi înmormântare dar și a celor de peste an,
reprezintă o realitate valabilă în general în folclorul românesc. In structura culturii poporului
român, un rol important îl ocupă obiceiurile, care certifică și ilustrează manifestările întregii
existențe umane, de la naştere la moarte.

Nașterea

Nașterea unui copil este o dorință arzătoare pentru fiecare tânără familie. Încă de la
nuntă se fac urări în acest sens, iar vestea despre așteptarea unui copil se răspândește cu
repeziciune.

Nașterea unui copil este un adevărat eveniment pentru oricare familie. De aceea, în
apropierea sorocului, se zugrăvea casa, se făceau modificări din motive de igienă dar și pentru
faptul că, lăuză urma să fie vizitată de multe persoane. Viitoarea mamă se îngrijea de zestrea
copilului iar tatăl cioplea legănuțul pe care îl împodobea cu,, arborele vieții,,.

Botezul este așteptat cu nerăbdare și este obligatoriu. Acesta se servește destul de

repede pentru a nu se ajunge la situația ca noul născut să moară nebotezat, lucru considerat un
mare păcat. Copilul este botezat de către nași de cununie a părinților.

După săvârșirea slujbei de botez la biserică, acasă sau mai nou la restaurant, se face o
masă după posibilitățile familiei la care participă numai invitații.

La întoarcere, copilul este pus pe masă, pentru a fi om de frunte, om de vază și se

rostește: ,,Am dus un păgân și am adus un creștin,,.

Putem spune că, deşi acest moment important din viața omului, nu conține obiceiuri și
practici echivalent ca dimensiune și valoare artistică cu cele ale nunții şi înmormântării, totuşi
„naşterea" oferă imaginea etalării multor superstiții și practici rituale, care îmbogățesc în
semnificații zestrea folclorică a localității Ibăneşti și exprimă complexitata şi sensibilitatea
sufletului ibăşteanului.

Nunta
Căsătoria la Ibănești, apare ca o suită de momente ceremoniale, începând cu pețitul și sfârşind
cu integrarea noii perechi în cadrul comunității.

Datorită participării întregii comunităţi, a desfăşurării creaţiilor literar muzicale şi a

elementelor etnografice, nunta la Ibăneşti este cel mai frumos obicei legat de momentele
importante din viaţa omului.

Nunta este momentul final care consfinţeşte unirea a doi tineri şi întemeierea unei noi
familii,este un rit de trecere a tinerilor de la o stare la o alta stare,când aceştia îşi părăsesc
grupurile de vârsta şi intră într-o nouă situaţie, acea de oameni căsătoriţi.

Nunta la Ibăneşti este organizată de familia mirelui iar amploarea acesteia depinde de
bunăstarea familiei acestuia.

Nunta include mai multe etape ceremoniale, fiecare etapă fiind însoţită de ritualuri
(unele astăzi semai păstrează, altele nu).

Hotărârea tinerilor de a se căsători este anunţată părinţilor şi are loc prima etapă- Peţitul sau
Înţelesul, unde fata este cerută de la părinți.

Logodna sau tocmeala este a doua etapă din ceremonialul nupţial, are loc după 1-2
săptămâni de la înțeles și se face de către familia miresei. La logodnă se stabileşte data nunții,
zestrea tinerilor şi locul unde urmează să locuiască. Aceasta reprezintă un prilej de apropiere
între cele două neamuri, timp când se merge și "pe vedere";

După logodnă, tinerii sunt numiţi ,,miri ,, băiatul poartă ,,pana de mire,, ies în sat
împreună, mireasa începe să lucreze ,,cămaşa de mire,, dar ei stau despărțiți până la nuntă.

Nunta este apoi anunţată la Biserică de către preot în trei duminici consecutive, pentru
a se afla despre eveniment şi pentru a se arăta evenualele piedici ce ar putea zădărnici
căsătoria.

Săptămâna nunţii este perioada cea mai aglomerată , când au loc pregătirile pentru
ospăt, dar şi când se consumă cele mai importante acte rituale.

Vinerea dinaintea nunţii chemătorii si chemătoarele fac invitaţiile la nuntă. Invitaţiile la

nunta au o incărcătură rituală, pentru că se rosteşte o oraţie consacrată acestui moment.
 Fig. 3.36 Chemători și chemătoare la nuntă

Băieţii, chemătorii mirelui, sunt îmbrăcaţi în costume populare, cu zurgălăi la picioare

şi poartă o botă împodobită cu tricolor şi cu petale de ale miresei. Unul din chemători va fi
stegarul care în ziua nunţii poartă steagul, merge în fruntea alaiului, deschide jocul mare în
faţa bisericii, jocul miresei, apără şi păzeşte mireasa pentru a nu fi furată.

Chemătoarele sunt îmbrăcate în costume populare, cu coronită pe cap, iar în mână

poartă un buchet de flori, un colac şi năfremile miresei aşezate în aşa fel încât să se vadă
modelele. Colacul este simbol al castităţii miresei. În sarcina chemătoarelor intră şi pregătirea
steagului-simbol al unirii celor doi tineri.

Steagul este alcătuit din două năfremi ale miresei, care se cos una peste alta prin
panglici care-l împodobesc, iar pe cele două feţe sunt cusute iniţialele mirilor. Steagul se pune
pe o coadă de lemn, iar în vârf are zurgălăi.

Ziua de duminică când are loc nunta , este cea mai bogată în manifestaţii folclorice,
literar muzicale, în elemente etnografice. Ceremonialul nupţial al acestei zile este alcătuit din
mai multe secvenţe bine statornicite şi care se desfăşoară într-o succesiune stabilită pe baza
unei îndelungate tradiţii.
Duminica dimineaţa, la mire şi la miresa se adună lume multă: rudenii, prieteni , vecini. La
mireasă vin fetele cu ,,cinste,, pe care o însoţesc de urarea tradiţională,,Cinstea-i mică
puţinică, norocul să-ţi fie mare,,. Cele care aduc cinste sunt servite cu mâncare iar cinstea este
aşezată în canapei.

Îmbrăcarea miresei este un alt ritual care are loc în duminica nunţii. Mireasa era
îmbrăcată în costum popular, special pregătit pentru acest eveniment. Pe cap poartă șlaierul
(voalul), bentiţa şi coroniţa. Părul este impletit în cosiţă în care are petale simbol al castităţii,
apoi este aşteptat alaiul mirelui, cu multe emoții.

O altă secvenţă ritual este ,,drumul ,,care durează o bună perioadă de timp.

Deplasarea alaiului de nuntă se face pe jos, în cazul când tinerii locuiesc în apropiere.
Ibăneştiul fiind o comună ce se întinde pe mai mulţi kilometrii, deplasarea se face cu căruţele
care sunt frumos împodobite, iar caii poartă la urechi colac, batistă şi cănaci. În fruntea
căruţelor sunt călăreţii, primul fiind mirele care impresionează şi mai mult prin costumele
călăreţilor.

La casa mirelui, starostele/colăcarul rosteşte oraţia de iertăciune în numele mirelui,

mulţumind pentru tot ce au făcut părinţii şi cere binecuvântare pentru drumul pe care
porneşte De la casa mirelui, acesta având buchetul miresii în mână, însotit de staroste, prieteni
, rude, şi stegar merg după nunii mari apoi după mireasă.Drumul primeşte semnificaţie rituală,
prin strigăturile chemătorilor şi chemătoarelor pe tot parcursul traseului.

Tradiția locului spune că: dacă mirele uită buchetul miresei e semn că aceștia “nu trăiesc" iar
dacă se întâlnesc două mirese e semn că tinerele mirese se despărțesc tragic.

Ajuns la casa miresei,alaiul întâmpină unele obstacole, drumal este legat,iar pentru a
se intra mirele trebuie să plătească.

La casa miresei poarta este "închisă" cu un lanț împodobit – aici are loc o altă
secvenţă rituală spectaculoasă: dialogul dintre colăcar şi starostele de loc. Dialogul începe cu
arătarea scopului alaiului şi se cer dovezile. Acest dialog cuprinde replici pline de ironii
batjocuri reciproce, toate spre deliciul îtregii asistenţe care se distrează zgomotos. În final se
ajunge la înţelegere şi se intră în casa unde alaiul este întâmpinat de strigături de bun venit.
Se aduce mireasa falsă apoi cea adevarată, după care se rosteşte de către starostele de loc
oraţia de iertăciune a miresei către părinţi şi fraţi un moment plin de tristete. De la casa
miresei, alaiul pleacă spre biserică, acest traseu fiind însoţit de chiuituri destinate diferiţilor

participanţi, dar şi privitorilor aflaţi în diferite puncte ale satului.

Fig. 3.37 Alai de nuntă cu călăreți și căruțe

În timp ce în biserică se oficeaza slujba religioasă, la care obligatoriu participă taţii

mirilor, în faţa bisericii se încinge jocul cel mar). Jocul începe cu ,,de-a lungul,, -stegarul
fiind cel care deschide jocul. După el urmând alţi tineri, se face o roată mare, formată numai
din bărbați, apoi sunt invitate femeile iar perechile sunt aranjate într-o ierarhie bine stabilită.
Au întâietate neamurile din partea mirelui. Fruntea o joacă sora mirelui cu fratele miresei
(sau rudele cele mai apropiate ), după aceea surorile miresei, verişoarele și tătăişele urmate de
nuntaşi. În timpul jocului starostele umblă cu litru de țuică şi dă la chemători ca să aibă putere
de joc.
 Fig. 3.38 Jocul cel mare din fața bisericii

De la biserica alaiul se îndreaptă spre casa mirelui. La intrarea în casă, mirii sunt
stropiţi cu apă ce semnifică purificare, cu grâu ce semnifică bunăstare şi fecunditate şi cu
busuioc simbol al dragostei şi al norocului., apoi urmeză o altă secvenţă aşteptată de către
nuntaşi şi anume: primirea miresei de către soacră. Soacra îşi întâmpină nora cu colac sau
mai nou cu un tort ,, tortul muresii,, şi o sticlă de băutură, pe care le pune pe capul miresei și-i
chiuie. Apoi, intră în casă unde înconjoară masa de trei ori iar soacra aşează mireasa după
masă ca pe o viitoare gospodină a casei.

O altă secvenţă ce urmează în ordinea desfăşurării ceremonialului este carul cu zestre.

Zestrea miresei este aşezată în canapéi împreună cu cinstea primită de dimineaţă. Canapiul se
aşează pe o caruţă, care se îndreaptă spre casa mirelui. Carul cu zestere este însoţit de fete şi
neveste, rudenii ale miresei, care chiuie pe drum lăudând nunta şi vrednicia nemului lor.
Strigăturile se îteţesc spre casa mirelui, unde are loc un dialog între grupurile de femei ce
reprezintă cele două neamuri. Aici se laudă harnicia miresei şi a mamei acesteia, iar zestera se
dă numai mirelui. Urmeză însă un ,,târg ritual,, între aducătoarele zestrei şi mire, pentru ca
fiecare obiect din zestere trebuie plătit. După ce mirele, la insistenţele chiuitoarelor, plăteşte,
zestrea se descarcă şi începe jocul miresei în curte, joc pornit de stegar invitând apoi mireasa
şi jocul se încinge
 Fig. 3.39 Carul cu zestre

În ordinea desfăşurării, urmează o lumgă secventă, masa mare la care participă nuntaşii
aşezaţi de către staroste; într-o parte cei din tabăra mirelui, de cealaltă parte cei ai miresei.
Mirii, naşii şi părinţii sunt aşezaţi la o masă specială, de frunte .

O secvenţă mult aşteptată care are loc în cadrul mesei mari este aducerea găinii.
Găina este un dar făcut nănaşilor, iar târguiala găinii are tot un caracter ritual. Aducătoarea
găinii este însoţita de muzicanţi şi prin versuri iscusite începe oferirea darului către nuni, apoi
arată cu câtă trudă a pregătit darul, laudă darul, face aluzii la situaţia naşilor, pentru a obţine o
bună plată.

Tot în cadrul mesei mari are loc şi ,,cinstea,, organizată de staroste şi care începe cu
naşii, urmând părinţii, fraţii mirilor urmând rudeniile şi nuntaşii.

După cinste urmează un moment ritual: ,,conciolirea miresei,,. Naşa pleacă împreună
cu mireasa, unde aceasta îşi schimbă hainele de mireasă, iar naşa îi strică cosiţa, pe care o
face conci şi-i pune pe cap năframă. Momentul reprezintă despărţirea definitiăa a miresei de
grupa de vârstă, iar fetele îi deplâng soarta.
 Spre dimineaţă, nuntaşii obosţti, se pregătesc de plecare nu înainte de a primii o sticlă
cu băutură, cozonac şi prăjitură.

A doua zi, se organizează pertecerea ,,pe cale întoarsă,, la care participă mirii, naşii,
părinţii şi fraţii mirilor, dar şi rudele mai apropiate cât şi persoanele ce au ajutat la pregătirea
ospăţului.

Nunta aşa cum a fost prezentată aici, se desfăşura în cea de-a doua jumătate a
secolului al XX-lea. Este tot atat de adevărat că şi în prezent nunta se desfaşoară cam după
aceleaşi reguli.Totuşi au intervenit unele mutaţii, datorate multiplelor schimbări din viaţa
social-economică şi a mentalităţii omului. Astfel, nunta se desfăşoară la căminul cultutal sau
chiar la restaurante de lux; deplasarea se face cu maşinile; s-a renunţat definitiv la carul cu
haine, conciolirea miresi şi, ce este mai dureros, s-a renunţat la costumul popular în
vestimentaţia mirilor.

Nunta la Ibăneşti rămâne totuşi cel mai viabil şi cel mai amplu obicei din ciclul
obiceiurilor legate de momentele importante din viaţa omului.

Inmormântarea la Ibănești cuprinde în general elementele obiceiului cunoscute în

întreaga țară păstrând fapte arhaice de folclor. Dintre rituri amintim semnele ce prevestesc
moartea, împăcarea muribundului cu cei certați, maslul (mesele), scăldatul mortului,
privechiul, jocurile de privechi, bocetul, cântecele de privechi, prohodul, dusul la groapă,
datul peste groapă, comândarea și pomul.
Naşterea, nunta şi moartea generează ponderea cea mai mare din ansamblul obiceiurilor
folclorice, foarte bogate, care valorifică în amănunt aceste momente cruciale din viața omului.
Obiceiurile vieții de familie cunosc un accentuat proces de înnoire, care evidențiază între
altele, renunțarea la o seamă de credințe, superstiții, gesturi şi acte arhaice cu înțeles ritualic,
însă se păstrează caracterul ceremonial, conceput şi simțit potrivit mentalității actuale a
oamenilor.

3.4.2 Obiceiuri de peste an

Obiceiurile agrare şi pastorale sunt legate direct şi total de existența omului, de roadele
pământului şi de animalele care asigură hrana. Obiceiurile și practicile rituale au în vedere,
aflarea unor informații în legătură cu mersul vremii de care depinde în mare măsură munca din
gospodărie, apărarea animalelor și oamenilor de forțele potrivnice ori de fenomenele naturii.
De- a lungul anului, sunt o serie de date considerate importante pentru ibășteni care se
respectă cu strășnicie.
Calendarul de ceapă este făcut de Anul Nou și prezice cum vor fi lunile anului: ploioase sau
secetoase.

Fig. 3.40 Calendarul de ceapă

În seara Anului Nou, se desfac douăsprezece foi de ceapă și se pune pe fiecare foaie, sare.
Foile care se înmoaie sunt considerate luni ploioase iar cele uscate, luni secetoase.
La Bobotează, de 6 ianuarie se iese la râu cu prapurii frumos împodobiți cu colac și cunună,
pentru sfințirea apelor.
La 25 ianuarie începe Luna lupilor. Prima zi de luni ,,lunea lupcilor,, se ține post mai ales
de către femei pentru a feri gospodăria de atacul lupilor.
În 2 februarie se sărbătorește ,, Străchenia,, sau Întâmpinarea Domnului. În acestă zi,
oamenii observă cu atenție timpul (vremea) din această zi. Se presupune că, dacă curge apă
din streașină, sau dacă e zi frumoasă și ursul își vede umbra, iarna încă durează iar oamenii
trebuie să-și îngrijească fânul pentru că primăvara va veni foarte târziu.
La ,,Șilipcii de iarnă,, (21 februarie), nu se aruncă balega oilor, după ce apune soarele, nu
se lucrează cu lână pentru că vin lupii la oi. Deasemeni în această zi, femeile leagă usturoi de
ușa de la grjdi, lipesc cu lut pe lângă ușa din față și la ,,oblon,, ( ușa din dos) pentru a lega
gura lupului.

Conform calendarului creștin ortodox, la 24 februarie sărbătorim întâia și a doua aflare

a Capului Sfântului Ioan Botezătorul cunoscutăde ibășteni ca Dragobetele sau Capul
primăverii. La această dată, primăvara înlocuiește iarna, luna lui Fāurar face loc lunii lui
Mărțișor, păsările își fac cuiburi, iar tinerii ochi dulci. Odată cu această lună, se încheiau și
șezătorile, oamenii trecând la preocupările legate de muncile agricole.
 "Focurile de primăvară" sunt rituri magice de protejare a culturilor; se fac focuri sub
copaci pentru a-i feri de omizi și alte boli. Pe 25 martie la sărbătoarea "Blagoveştenilor" dis de
dimineață, copiii umblă cu un clopot în jurul casei și anexelor gospodăreşti, de trei ori,
spunând un descântec pentru şerpi şi broaşte cu aluzia să iasă afară şi să nu intre în case.
In "Sâmbăta Floriilor" oamenii aduc mărțișoare la cimitir pentru pomenirea morților şi de a
alunga duhurile rele, iar în Duminica Floriilor se duc mărțișoare la Biserică pentru a fi sfințite
apoi împărțite credincioșilor ca atunci când vor fi vremuri grele acestea să se aprindă și să
alunge vremurile grele.
De Paşti sunt mai multe rituri: "datul paștelor la animale"; spălarea pe față cu apa în care s-a
tinut un ou roșu și un ban, copiii mici până în 10 ani umblă din casă în casă, după ou roșu ; nu
se pune mână pe sare ca să nu transpire. Atât la Paște, cât și la toate marile sărbători, primii
care intră în casă sunt bărbații, ca să aducă noroc casei.
Sărbătoarea Sfântu Gheorghe, în credința bătrânilor acest sfânt este protectorul
semănătorilor care le apără de strigoi. Această sărbătoare marchează începutul lucrărilor
agricole și al pășunatului. Obiceiul cel mai important al Sângeorzului este ,, Strigarea peste
sat,, un adevărat jurnal vorbit, umoristico- satiric. În trecut, pe Valea Gurghiului era Târgul
Sângeorzului sau Târgul fetelor care se ține la Gurghiu fiind cel mai mare eveniment folcloric
al anului. De câtăva vreme acest târg s-a declalat în lunile mai-iunie însă șă-a pierdut foarte
mult farmecul de altădată.
La Ispas și Rusalii, țăranii ies cu praporii împodobiți cu colaci și cununi de flori și spice de
grâu, să sfințească holdele şi fac ruga pentru ploi. Este un rit de fertilitate.

Fig. 3.41 Procesiune de Rusalii- ieșitul în țarină

 Sânzâienile sau naşterea Sfântului Ioan Botezătoru, sărbătorită pe 24 iunie, este o dată care
a generat practici magice. Sânzâienile (plantele) apără casa și culturile de strigoi dar semnifică
şi viața;
Obiceiurile specifice Sânzienelor sunt: culegerea florilor, împletirea colăceilor din flori
și aruncarea lor peste casă, așezarea la grajdul animalelor, în grădini și pe culturi, pentru a le
feri de rău. Fiind și Ziua Internațională a Iei, femeile își arătă cămășile pe care le au în lucru,
motivele pe care le cos, amintindu-și de vremurile în care modelele cusute erau la mare preț și
căutare.

Fig. 3.42 Sărbătoarea Sânzâienelor sărbătorită de ibășteni

Un obicei, o practică rituală pentru dezlegarea ploilor este și pe ,,Păpălugă,, (Paparuda),

care nu se organizează la o dată fixă ci când e secetă îndelungată. Când este secetă îndelungată,
femeile se hotărăsc să facă pe Păpăluga, cu credința că în urma acestei acțiuni, va ploua.
Două- trei fete de 10- 12 ani (curățenia trupească și morală este hotărâtoare în acest rit), se
îmbracă în cămașă lungă și albă, se împodobesc la brâu cu crengi de salcie și ferigă, iar pe
cap își pun cununițe de flori și ferigă, apoi umblă prin sat pe la fiecare casă pentru a stropii și a
fi stropite cu apă de cei care le întâmpină pe la porți invocând ploaia. Ele sunt întâmpinate de
alte personae iar alaiul se sporește. ,,Boteiul,,iese din sat, în câmp, la holde, unde se leapădă
frunzele și cununițele de pe cap.
 Fig. 3.43 Păpăluga la Ibănești

"Sfântul Ilie"care se sărbătorește la data de 20 iulie, păstrează practicile și credințele

întâlnite și în alte sate de pe Valea Gurghiului, de exemplu, dacă tună în această zi fructele și
alunele vor fi viermănoase iar dacă plouă cu soare nu va fi un an norocos.
De Sfântul Foca (23 iulie); Maria Magdalena (22 iulie) se crede că nu e bine să se lucreze
la fần deoarece "se aprinde căpița, fânu în pod și poiată atunci când trăsne";
,,Pântilie Călătorul,, sau ,,Pântilimonul,,s ărbătorit pe 27 iulie ,,dezleagă,, sărbătorile iar cu
Schimbarea la Față (6 august) începe toamna.
Sfântul Dumitru sau Vinerea Mare" (26 octombrie) este cea mai importantă
sărbătoare din ciclul pastoral deoarece are loc "alesul oilor" iar ciobanii îşi fac socotelile care
se încheie cu o petrecere.
De Sfantul Andrei (30 noiembrie), există credința că începe iarna. În această zi, se
practică rituri pentru a aflarea ursitulu: fetele pun busuioc udat la streașina casei și, dacă
dimineața busuiocul este aburit au înghețat, fata se mărită în anul următor iar dacă nu, mai
fetește încă un an. Tot atunci ele ziua postesc, pentru a visa noaptea cu cine se vor mărita.
Ultima mare sărbătoare dinaintea Crăciunului este Sfântul Nicolae sărbătorit la 6
decembrie, sfânt bun pentru copii "dacă au fost cuminți și și-au pus papucii făcuți în fereastră
vor primi daruri, dacă nu vor primi numai “jorde" (nuiele).
În cadrul obiceiurilor de peste an intră și ,, Obiceiurile de iarnă- Colindatul,, .
Toate aceste obiceiuri enumerate sunt ştiute și practicate din vechi timpuri, de locuitorii
comunei noastre, de familia mea (bunici,, părinți, nepoți) care duc mai departe aceste
frumoase obiceiuri.

3.4.3 Obiceiuri de iarnă

Majoritatea obiceiurilor de iarnă sunt legate de practicile agricole de la începutul

primăverii. Colindatul are aspecte variate: "cu steaua", "cu turca", "cu irozii", "pluguşorul",
"sorcova", "cu buhaiul",

Iar prin numărul mare, prin frumusețea cântecelor, domină sărbătoarea Crăciunului.
Colindul începe în seara ajunului Crăciunului și ține până la Anul Nou. În seara de ajun se
lasă cu colindul celor micuți de vârstă preșcolară, apoi a celor de vârstă școlară (7 – 12 ani),
cu steaua și cu irozii pe la Crăciun iar cu pluguşorul și țurca pe la Annul Nou. Adolescenții
pornesc colinda numai către miezul nopții, vizitându-se reciproc în sat, uneori însoțiți de
"ceteraşi" sau de "fluieră". Maturii ("Insurățeii") pornesc colinda grupați după rudenie, vârstă,
sau vecinătate după miezul nopții. (Marisia – Studii şi materiale, vol VI, 1976).

Repertoriul colindelor este foarte bogat, mai ales a celor religioase, axate pe tema
nașterii Mântuitorului. Dintre conlindele păstoreşti, se cunosc două variante ale "Mioriței".
Colindatul cu "turca" face parte din "colindatul cu măști", fiind un joc de pantomimă, însă
această formă este din ce în ce mai rară. "Umblatul cu plugul" se face atât de către copii cât și
de feciori.

Fig. 3.44 Colindul cu buhaiul și cu turca

3.4.4 Ocaziile folclorice

 În afară de ocaziile folclorice care aparțin ciclului calendaristic, precum şi cele legate
de momentele importante din viața omului, la Ibănești există o serie de ocazii folclorice
minunate care au avut, mai ales în trecut, un rol important în viața satului: jocul duminical și
din sărbători, şezătoarea, claca, plecarea feciorilor la armată, târgurile, strigatul peste sat,
uțuțul.

Acestea sunt adânc înrădăcinate în sufletul țăranului, se păstrează prin tradiție pentru
că îmbină elementul economic cu cel spiritual având un pronunțat caracter distractiv. Viața
satului pulsează de aceste trăiri. Aceste obiceiuri reliefează cu prisosință înclinația spre
veselie, spre voie bună, dragostea de viață, însușiri nelipsite la ibăşteni.

3.4.4.1 Șezătoarea la Ibănești

Șezătoarea la Ibăneşti este una dintre cele mai vechi conveniri populare, o minunată
ocazie folclorică a cărei tradiție se pierde în negura vremurilor. Informatorii nu pot preciza de
când datează şezătorile, dar afirmă că „așa au apucat din bătrâni", „așa le-au pomenit".

Fig. 3.45 Șezătoarea la Ibăneşti

Nu există o dată fixă a începerii şezătorilor, ele se organizează la sfârșitul toamnei și în

timpul iernii. Încep din octombrie-noiembrie, când lucrul câmpului este terminat, iar nopțile
sunt lungi și durează până primăvara, când încep muncile câmpului. Şezătorile se organizau la
anumite case care erau vechi gazde, care prezentau garanție morală pentru fete. Participantele
aveau anumite obligații față de gazdă: aduceau petrolul pentru iluminat, lemne pentru încălzit,
torceau un caier de cânepă pentru gazdă, etc.

La şezătoare merg şi bărbați, care uneori lucrau la cioplitul furcilor, al botelor de chemător,
ori împleteau mănuşi şi mânecări. Sunt așteptați mai ales feciorii, care aveau o fată îndrăgită
în șezătoare.

Şezătoarea se organizează în fiecare seară cu excepția zilelor de marți și vineri și

ajunul sărbătorilor. Începe cu discuții, cu glume, istorisiri, cântece, ghicitori, o gustare, jocuri
de şezatoare, dansuri locale, în tot acest timp participantele continuând munca.

Şezătoarea este o convenire populară cu vechi tradiții, un obicei sătesc foarte complex
avînd mai multe funcții: folclorică, economică, spirituală, distractivă, informativă.

O altă funcție a şezătorii este aceea de loc de întâlnire, loc de cunoştință pentru tineri şi
de distracție, mai ales când aceste manifestări sunt interzise, în perioada posturilor. Aici tinerii
fac cunoştință, reuşesc să vadă calități sau defecte ale celei căutate. Fiecare băiat frecventează
şezătoarea cu scopul de a-şi găsi idealul de fată. Idealul de fată este o fată harnică și frumoasă.
Frumusețea este determinată de utilitatea ei, de aceea se caută fetele voinice, robuste,
sănătoase, care pot munci bine și sunt răbdătoare cu socrii. Dar şi fata îşi alege un băiat care
are casa lui, să nu locuiască cu părinții și sa aibă un loc de muncă. Ca loc de distracție,
şezătoarea oferă tinerilor nenumărate prilejuri pentru că aici se petrece, se cântă, se joaca.

Şezătoarea este un adevărat concurs între generații, fiecare generație aducându-și

contribuția. Când participantele au obosit, când atmosfera pare foarte monotonă, încep
jocurile de şezătoare: Datul cu sita, Băgatul în sac, Furatul așchițelor, Furatul făinii de la 9
mori, Bărdăuțele, Datul cu bobii, Vergelatul, Legatul parilor din gard, Lovitul cotețului
porcului, Urzitul, Vâltoarea, Bate chiperul, Bate tureacul, Marțolea, Moartea etc.

Alături de nuntă și de înmormântare, alături de lirică, de rituri și descântece,

„Șezătoarea" este o coloană vertebrală a întreguluí repertoriu folcloric al satului, unde se
reunește, se repetă și se transmite, din generație în generație, întregul tezaur folcloric al
satului. In şezătoare se lucra, cu spor și plăcere, câteva ore. Tinerii se comportau ţinând seama
de anumite norme de conduită.

Cu toată concurența făcută în ultimii ani de binefacerile civilizatiei moderne

(televizorul, radioul, internetul, filmul), șezătoarea supraviețuiește încă, prin prezentarea ei pe
scenă de către elevii și grupurile etnografice din Ibănești, transmițând astfel valorile creației
populare mai departe. Nevoia de a se întâlni, de a discuta, de a cânta, de a munci, în serile
lungi de iarnă ,va rămâne ceva natural pentru tinerii de pe toate văile comunei. Şezătoarea este
o dovadă despre bogăția sufleteasacă a omului din popor, despre gingășia lui și despre spiritul
creator.
 Fig. 3.46 Șezătoarea la Ibăneşti - 2019

Pe timp de iarnă, exact ca pe vremuri, câteva gospodine din comuna Ibăneşti au dat la
schimb telenovelele de la televizor pe o mică șezătoare, pentru că, spun gospodinele, sunt
obişnuite cu vremurile în care nicio reţea de socializare nu putea aduce mai aproape un om de
altul decât întâlnirile La gura sobei, cele mai iscusite dintre ele cos, torc, creoșeteză şi
deapănă poveşti. Pentru ele, şezătoarea este un mod de relaxare.

3.4.4.2 Jocul duminical și din sărbători

Jocul duminical sau din sărbători reprezintă o ocazie folclorică deosebită, un obicei
mult îndrăgit de tineri. Înclinația spre veselie şi petrecere se manifestă cu ocazia jocului.
 Duminica este ziua cea frumoasă pentru ibășteni fiind dedicată petrecerii, întâlnirii cu
consătenii.

La Ibăneşti- Sat, acest joc se organiza în râtul sătesc, La Rât, La Cruce, În Lazori, iar
la Ibănești Pădure, în curtea lui Niculaie a lui Onisie, unde era un stejar secular. Iarna se făcea
la o casă, de obicei unde era o fată mare, iar în ultimul timp la căminul cultural.

Jocul începea imediat după ieșirea de la biserică și ținea până la apusul soarelui, când
participantele trebuia să meargă acasă „la treburi".

Organizatorii jocului se numeau ,,valocozăi,, care erau aleși dintre cei mai buni jucăuși
și cu autoritate în rândul tinerilor. Erau buni organizatori, se ocupau de ,, tocmirea
ceterașilor,, , de plata lor, de păstrarea ordinii, respectarea repertoriului de joc, se asigurau ca
toate fetele să fie jucate.

La Ibăneşti se jucau următoarele jocuri: De-a lungul, Bătuta, Tigăneasca, Ceasul,

Bătrânesca, Corcioșa, Roata stelelor, Bărbuncul și altele. Cele mai obşnuite erau De-a lungul
și Bătuta.

Fig. 3.47 Jocul diminical la Ibănești

 Jocul duminical era una din convenirile cele mai dragi pentru tineret. Aici se întâlneau
tinerii, înfloreau cele mai alese sentimente care de multe pregăteau căsătoria. Existau și cazuri
când de la jos „fata fugea" cu băiatul drag, când părinții nu erau de acord ou prietenia lor.

Funcția esențială a jocului duminical era aceea de petrecere. Dar în cadrul acestuia se
manifesta specia folclorică cea mai productivă și anume strigătura. Strigătura era apanajul
bărbaților şi era utilizată pentru a întreține ritmul jocului, pentru a-l face mai antrenant, dar
erau strigături care transmiteau diferite sentimnente pentru fata dragă. Nu lipseau nici
strigăturile satirice în care se ironizau lenea, folosirea în exces a fardurilor, beția sau alte
defecte. Nu erau adresate special unei persoane, dar prin conținutul lor reuşeau să facă
educație tineretului.

Jocul duminical era și o componentă importantă a „opiniei satului". Tineretul (fete și

feciori), era ținut sub observația atentă a vârstnicilor, care veghea nemărturisit asupra
comportării acestora, asupra felului cum învățau să joace, să chiuie, erau admirați bunii
dansatori, dar mai ales erau curioase de perechile care se formau. Tot femeile sancționau tot
ceea ce depăşea anumite limite în cadrul acestei manifestări.

La marile sărbători, la Crăciun, la Anul Nou și la Paşti, jocul duminical ținea 2-3 zile
şi nopțile respective. Azi jocul duminical are un nepotrivit rival în „disco", o adevărată
nenorocire pentru obiceiurile străvechi.

3.4.4.3 Claca

Claca este un obicei vechi, care se mai păstrează și astăzi. Clasa este o formă de
întrajutorare la activitățile agricole ce cer o cantitate mare de muncă și care trebuie să se facă
într un timp scurt. Se face de obicei duminica foarte de dimineață, până nu se începe slujba la
biserică. Se organizează clăci pentru bărbați și clăci pentru femei. La clacă participă bărbați,
femei, copii, rudenii, vecini.

Pentru bărbați se face claca la cosit, ori la construcția unei case iar femeile participă la claca
de căpălit, de secerat, la uscatul fânului, claca la desfăcut porumbul (deojdeocat) ori la munci
casnice precum torsul lânii, torsul cănepii, scărmănatul penelor, etc. Claca se termină cu o
petrecere, cu o masă bună și băutură.
 Fig. 3.48 Claca la cosit, prășit și secert

3.4.4.4 Strigatul peste deal

Un alt prilej de întâlnire şi de distracție pentru tineri erau și târgurile. Existau târguri
tradiționale, ca și cel de la Sângeorz care se ținea pe data de 23 aprilie și care se desfășura la
Gurghiu. Târgul era precedat în seara de ajun de „Strigarea peste sat" şi participa toată
suflarea satului.

Strânși pe Dâlma lui Melinte și Dâlma lui Filip și în alte locuri înalte, ascultați de
oamenii din sat și cu sufletul la gură de fete, tinerii strigau unii către alții, peste sat, până
noaptea târziu, la lumina unor focuri mari, într-un ritual care preceda Târgul Sângiorzului.

Seara, în ajunul sărbătorii Sângeorzului (23 aprilie), două grupuri de feciori se adunau
pe câte un deal fiecare, de obicei pe Dâlma lui Melinte și Dâlma lui Filip sau în alte locuri
înalte, unde se începe a striga. Tinerii strigau unii către alții, peste sat, până noaptea târziu, la
lumina unor focuri mari, într-un ritual mai vechi. Strigătele și ecourile răsunau peste tot satul.
La dialog sunt invitați să meargă și amatori. Se făceau ironii la adresa fetelor leneşe, a celor
rămase nemăritate, a fetelor și nevestelor neserioase, ori se fac împerecheri nepotrivite spre
hazul ascultătorilor. Obiceiul se cunoaște în comunitate, astfel că vecinii şi cei interesați ies
afară să asculte, ca apoi să se discute despre cele auzite.

Iată cum decurge un astfel de dialog:

- Hui, mă!

- Da, ce-i baiu, mă ?

-Ştiți că mâine îi târgu Sângeorzului ?

-Cine cu cine merge, mă ?

- Merge Lalica cu Cionu.

- Și cu ce-o duce, mă?

- Cu tărăboanța pe ștrec!

-Ce să facă, mă?

-Să-i cumpere ruminele să se ruminească că-i urâtă!

- Doar atâta?

- Îi mai cumpără și turtă dulce cu oglindă

- Hui, mă!

- Știți că Maria din Târşi nu şi-a tors cânepa?

- N- o avut vreme că- i puturoasă și bea.

- Dar voi știți, Sâia lui Petruț din Dâlmă cu cine umblă, mă?

- Nu, mă.

- Cu Ionu lui Toder Menecu

- No, păi ăla-i bătrăn dar are avere.

Și tot așa "glumele" continuau. (Informator- Gliga Nicolae- starostea)

Obiceiul are un puternic rol educativ, fiecare persoană ferindu-se de a ajunge să fie strigată
peste sat.

3.4.4.5 Uțuțul

În postul Paştelui, când nu se organizează alte obiceiuri, o petrecere plăcută a timpului,

dar și un prilej de întâlnire pentru tineri este uțuțul.
 Chematul la uțuțat se face strigându-se din deal: „Haideți, mă, la uțut, mă !" Se
întâlnesc aici fete, feciori și copii. Fiind post nu-şi permit cântece dar se jucau diferite jocuri:
Batistuța, De-a pupatul, Păsărică mută-ți cuibul, ferchimbal , etc.

Fig. 3.49 Datul în uțuț- în dâlmă la Vasile lui Tinu