Tipuri de intervenţie aplicate în procesul soluţionării situaţiilor de criză

Prof.dr. Valentina Rujoiu

Intervenţia de tip suportiv:

- vizează acceptare necondiţionată şi recunoaşterea demnităţii şi valorii umane a beneficiarului;
- accentul este pus pe aspectele pozitive iar intervenţia urmăreşte soluţionarea dezechilibrelor prin
raportarea permanentă la resursele de care dispune beneficiarul;
- obiectiv final: creşterea stimei de sine.
Intervenţia de tip informativ:
- vizează furnizarea de informaţii care au drept obiectiv soluţionarea parţială sau totală a
dezechilibrului sau eliminarea riscurilor care se pot transforma ulterior în probleme;
- are rol preventiv în contextul riscurilor dar poate însoţi alte intervenţii reprezentând, din acest punct
de vedere, un fundament al procesului de întrajutorare şi contribuind major la ceea ce numim
rezistenţă la schimbare din partea beneficiarului.
Intervenţia de tip catharsis:
- implică aplicarea unor tehnici de comunicare din partea parcticianului care au drept obiectiv
eliberarea emoţională şi eliminarea blocajelor de factură psiho-emoţională;
- deblocarea la nivel emoţional facilitează acceptarea problemelor, dezechilibrelor şi eliminarea
riscurilor precum şi formarea unei motivaţii intrinseci de a depăşi situaţia problematică;
- implică utilizarea de către practician a unor tehnici de comunicare şi pregătire interdisciplinară
deoarece în contextul eliberării emoţiilor pot fi extrase informaţii vitale pe care beneficiarul nu le va
oferi în contextul aplicării altor tipuri de intervenţie; iată de ce, practicianul trebuie să aibă pregatirea,
deprinderile şi abilităţile de a verifica informaţiile extrase în acest context pentru a nu emite judecăţi
false.
Intervenţia de tip catalitic:
- vizează accentul pus pe acele aspecte, resurse deţinute de către beneficiar în vederea orientării
acestuia spre soluţia potrivită în acord cu nevoile, motivaţia, doriţele, suportul formal şi informal la
care poate apela;
- aplicarea acestui tip de intervenţie dezvoltă capacitatea beneficiarului de a lua decizii după ce
anterior îşi analizează contextul cu care se confruntă;
- obiectivul final constă în conturarea unei imagini de sine obiective şi a autodeterminării.
Intervenţia de tip prescriptiv:
- pune accent pe schimbarea, corectarea, modificarea comportamentelor maladaptative ale persoanelor
aflate în situaţie de criză;
- implică utilizarea, în prealabil, a unor tehnici de comunicare prin intermediul cărora beneficiarul să
fie informat astfel încât să accepte dezechilibrul în care se află, să îşi asume responsabilitatea în raport
cu starea indezirabilă;
- practicianul trebuie să fie specializat şi să aplice-în funcţie de personalitatea beneficiarului şi de
modul în care acesta îşi percepe şi înţelege problema-abordări de tip cognitiv-comportamental.
Intervenţia de tip confruntativ:
- aduce în discuţie aspecte pe care beneficiarul evită, nu doreste să le discute sau nu este conştient de
importanţa pe care acestea le au în contextul problemei sau riscurilor cu care se confruntă;
- nu poate fi aplicată dacă, în prealabil, nu există o relaţie empatică între practician şi beneficiar,
implică utilizarea de către practician a unor tehnici de comunicare şi pregătire interdisciplinară
(informaţii din sfera psihologiei clinice, sociale, psihoterapie, psihotraumatologie);
- nu poate fi aplicată în mod izolat şi trebuie ales momentul şi contextul.

!!!!! Material aflat sub protecţia drepturilor de autor. Orice

utilizare (cu excepţia studiului individual) şi fară a se
menţiona sursa sau a se cere acordul autorului, va fi
sancţionată conform legii!!!!!