Administrația publică – Consiliul Local

Consideraţii generale
Administraţia publică, ca şi categorie de autorităţi reprezentând puterea executivă este un
subsistem în cadrul autorităţilor statului şi prin urmare şi o componentă a sistemului social
global. Ea reprezintă o reunire de elemente dispuse într-o anumită structură şi supuse unor
interacţiuni atât între părţile care o compun, cât şi între ansamblul propriu-zis raportat la mediile
social, politic şi juridic în care acesta se integrează.
Administraţia publică are un rol important în societatea contemporană, ca expresie a
intervenţiei multiple şi diferenţiate a puterii executive în asigurarea organizării şi desfaşurării
normale a raporturilor sociale în cele mai diverse domenii de activitate.
Autorităţile administraţiei publice centrale de specialitate sunt în exclusivitate autorităţi
ale administraţiei de stat, în timp ce autorităţile administraţiei publice din unităţile administrativ-
teritorial se împart în: servicii publice ale autorităţilor administraţiei publice de specialitate
deconcentrate în unităţile administrativ-teritoriale şi autorităţi administrative autonome ale
comunelor, oraşelor şi judeţelor.

Principiile administraţiei publice locale

Actualul cadru legislativ al organizării şi funcţionării autorităţilor administraţiei publice
locale, Legea administraţiei publice locale nr. 215/2001, adaugă celor trei principii
constituţionale alte trei principii. Astfel, alături de principiul autonomiei, de principiul legalităţii
şi de principiul descentralizării serviciilor publice, Legea nr. 215/2001, privind administraţia
publică locală adaugă principiul eligibilităţii autorităţilor administraţiei publice locale şi
principiul consultării cetăţenilor în problemele locale de interes deosebit.
Dacă ne raportăm la principiile contemporane de organizare a administraţiei publice
locale, vom reţine că, organizarea administraţiei publice locale din România, potrivit actualei
Constituţii, se bazează pe aplicarea principiilor fundamentale dominante în prezent, nu doar în
Europa, ci în întreaga lume.
Iniţial, centralizarea şi descentralizarea nu au fost noţiuni juridice, se apreciază în
doctrina administrativă actuală1, ci ele exprimau tendinţele politice administrative, legate de
istorie, de regimul constituţional, de cerinţele practice. Ca orice tendinţe, ele comportă grade şi
modalităţi. Prin dreptul administrativ, centralizarea şi descentralizarea au luat forme prin care se
concretizează.
Prin aplicarea acestor principii se încearcă rezolvarea celor două tendinţe care se
manifestă în guvernarea oricărei ţări, şi anume: tendinţa la unitate (centralizarea) şi tendinţa la
diversitate (descentralizarea).
• Centralizarea concentrează ansamblul sarcinilor administrative din teritoriul naţional, la nivelul
statului, sarcini a căror îndeplinire şi-o asumă printr-o administraţie ierarhizată şi unificată.
• Deconcentrarea constituie o masură intermediară în procesul descentralizării, fiind privită ca
transfer de atribuţii de la centru la agenţii puterii centrale aflaţi la conducerea diferitelor
organisme locale.
• Descentralizarea, însă, nu reprezintă opusul centralizării ci micşorarea ei, diminuarea
concentrării puterilor.

Natura juridică, locul şi caracterele consiliilor locale în sistemul administraţiei publice

Potrivit art. 3 din Constituţie şi art. 18 din Legea nr. 215/2001 privind administraţia
publică locală, în cadrul statului nostru, "Teritoriul este organizat, sub aspect administrativ, în
comune, oraşe, şi judeţe. Unele oraşe, în condiţiile legii, putând fi declarate municipii."
Municipiile pot avea subdiviziuni administrativ-teritoriale a căror delimitare şi organizare se
stabileşte de asemenea prin lege. În cadrul acestora se pot constitui autorităţi ale administraţiei
publice locale. Comunele pot fi formate din unul sau mai multe sate sau cătune.
 Prin "organizare administrativă a teritoriului" se înţelege delimitarea acestuia în "unităţi
administrativ-teritoriale", în scopul situării autorităţilor administraţiei publice locale şi judeţene
în cadrul unui teritoriu, precum şi a instanţelor judecătoreşti, ca şi în scopul aplicării principiului
autonomiei locale şi al descentralizării serviciilor publice. Ordinea nominalizării unităţilor
administrativ-teritoriale nu este întâmplătoare, comuna şi oraşul constituind unităţile de bază.
Unităţile administrativ-teritoriale au personalitate juridică şi organe proprii de conducere
care se ocupă de soluţionarea problemelor de interes local, acestea fiind consiliile locale şi
primarii. În fiecare unitate administrativ-teritorială funcţionează câte un consiliu local. Consiliile
locale sunt autorităţi deliberative, iar primarii sunt autorităţi executive, însă atât consiliile locale
cât şi primarii sunt autorităţi ale administraţiei autonome.
O definiţie mai clară şi mai complexă o dă Constituţia în art. 120. Conform acesteia,
consiliile locale sunt autorităţi ale administraţiei publice deliberative prin care se realizează
autonomia locală, având rolul de a rezolva treburile publice din comune şi oraşe, în condiţiile
prevăzute de lege. Consiliile locale sunt autorităţi reprezentative ale administraţiei publice locale
cu caracter eligibil, colegial şi deliberativ exercitând o competenţă generală în baza autonomiei
locale de care dispun, hotărând în condiţiile legii, în treburile publice vizând interesele
colectivităţilor pe care le reprezintă.
.
Caracterele consiliilor locale
1. Consiliile locale sunt autorităţi ale administraţiei publice conform definirii lor legale
(art. 21 alin. (1) din legea administraţiei publice locale) şi datorită faptului că realizează
activitatea executivă, exercitând astfel o formă fundamentală de activitate publică realizată, în
principal, de întreg sistemul administraţiei de stat. De altfel, natura juridică administrativă a
acestor autorităţi rezultă, pe deplin, şi din specificul atribuţiilor conferite, precum şi din modul
lor de organizare şi funcţionare.
2. Consiliile locale sunt autorităţi locale (art. 21 alin. (2) din aceeaşi lege), întrucât, pe o
parte îşi desfăşoară activitatea numai în limitele unităţilor administrativ-teritoriale în care au fost
alese, iar, pe de altă parte, exercită atribuţii de interes pentru acest nivel teritorial de constituire a
colectivităţii umane potrivit principiului autonomiei locale.
3. Consiliile locale sunt organe cu competenţă generală în unităţile în care funcţionează
gestionând, sub propria responsabilitate, interesele coletivităţilor pe care le reprezintă. În acest
sens ele hotărăsc în tot ceea ce priveşte administrarea intereselor publice locale, precum şi
rezolvarea treburilor publice în condiţiile legii.
4. Consiliile locale sunt organe alese, în mod direct, în baza reprezentării proporţionale în
cadrul scrutinului de lista (art. 28).
5. Aceste consilii sunt constituite pe baze colegiale, fiind alcătuite din mai multe
persoane alese, funcţionând în prezenţa majorităţii celor care le compun.
6. Consiliile sunt organe deliberative, hotărând în probleme de interes local cu
majoritatea cerută de lege şi prin acte juridice obligatorii în raza lor teritorială de acţiune (art. 41
alin. (1)).
7. De asemenea, consiliile locale sunt autorităţi reprezentative ale colectivităţilor locale,
expresie a puterii locale pe care o exercită în numele şi în interesul societăţii de pe un anumit
teritoriu1.
Prin colectivitate locală se înţelege totalitate locuitorilor dintr-o unitate teritorială
art. 3 alin. (4) din Legea nr. 215/2001 privind administaţia publică locală. Deci, colectivitatea
locală nu se rezumă doar la cetăţenii unităţii administrative, ea cuprinzând şi străinii care se
găsesc pe acel teritoriu, indiferent de proporţia acestora. Colectivitatea include toti cetăţenii,
indiferent de naţionalitate, limbă, religie, vârstă, etnie şi indiferent de proporţia acestora. Nu pot
fi ignorate nici persoanele juridice, organizaţiile, fundaţiile sau asociaţiile de tot felul cu sediul
sau filialele în unitatea teritorială.
Formarea consiliilor locale
Potrivit art. 120 din Constituţie consiliile locale sunt autorităţi deliberative ale
administraţiei publice, prin care se realizează autonomia locală, având rolul de a rezolva treburile
publice din comune şi oraşe, în condiţiile prevăzute de lege. În conformitate cu Legea nr.
67/2004 privind alegerile locale, consiliile locale se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi
liber exprimat. Se poate spune că această "formulă" a alegerii unui organism colectiv, ca organ
de conducere administrativă la nivelul comunei se practică, într-o formă sau alta, în toată lumea
democratică.
De exemplu, în Anglia, comuna, care stă la baza întregului sistem de organizare
administrativă, se identifică cu parohiile, iar ca unitate administrativă este condusă de consilii
proprii sau adunări ale alegătorilor.
În S.U.A., după modelul englez, întâlnim consilii la toate nivelurile, însă ceea ce diferă
foarte mult este rolul acestora. La comune organul de conducere este adunarea comunală la care
participă toţi alegătorii comunei, spre deosebire de Anglia unde participă doar "capii de familie".
În Franţa formula consacrată este aceea ca la nivelul comunei să existe o dualitate de
organe: consiliul municipal, ca organ deliberativ şi primarul, ca organ executiv.
În Italia, atât la nivel comunal cât şi provincial este ales un consiliu înţeles ca organ de
orientare şi de control politico-administrativ care alege un organism mai restrâns, denumit
giunta, calificată drept organ executiv.
În Elveţia există o organizare comunală specifică cu mari variaţii de la zona germană la
cea franceză sau italiană, fiind cunoscute mai multe categorii de comune, după modul constituirii
lor. Caracteristică comunei elveţiene este adunarea tuturor cetăţenilor şi a unui consiliu ales de
această adunare. În oraşe funcţionează şi un mare consiliu cu rol de "parlament " municipal care
are un organ executiv - consiliul municipal.
În legislaţia noastră, reluând firul reglementărilor din perioada interbelică actuala
reglementare revine la denumirea de consilier. Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi
prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat pe circumscripţii electorale, pe baza
scrutinului de listă, în condiţiile prevăzute de Legea alegerilor locale.

Depunerea candidaturilor
Propunerile de candidaţi pentru consilierii locali se fac pe circumscripţii electorale, de
partidele sau alianţele politice, instituite conform legii partidelor politice, care participă la
alegeri, cel mai târziu cu 30 zile înainte de data alegerilor, cu respectarea anumitor condiţii de
formă, prevăzute expres de lege.
Se pot depune şi candidaturi independente sau de către alianţele electorale, însă
candidatul independent este obligat să depună o declaraţie autentificată de notarul de stat, care să
ateste veridicitatea semnăturilor din lista susţinătorilor. Acesta trebuie să fie susţinut de minim
1% din numărul total al alegătorilor înscrişi în liste, împărţit la numărul de consilieri ce urmează
a fi aleşi în acea comună sau oraş, dar nu mai puţin de 50 de alegători.
Propunerile de candidaturi sunt însoţite de declaraţiile celor în cauză, de acceptarea
candidaturii, o persoană neputând accepta candidatura decât pentru o singură circumscripţie
electorală. La fel, partidele politice nu pot depune decât o singură listă pentru fiecare
circumscripţie electorală.
Biroul electoral de circumscripţie examinează întrunirea condiţiilor prevăzute de lege,
înregistrându-le pe cele care sunt estimate a fi legale, de la această dată începând să curgă
termenul de 5 zile de contestare a candidaturilor. Legea menţionează dreptul alegătorilor, al
partidelor politice, al alianţelor politice sau al alianţelor electorale de a face contestaţii, ceea ce
înseamnă că nu se pot admite contestaţii ale unor alegători din alte comune (oraşe), respectiv ale
persoanelor juridice din comuna (oraşul) respectiv. Este vorba despre o circumstanţiere care
urmăreşte să dea un sens contestaţiei, să lege această operaţie de realităţile localităţii şi de
oamenii care domiciliază în cadrul acesteia. Altfel contestaţia s-ar transforma într-o armă
politică, într-o modalitate de şicană.
Compunerea consiliilor locale
Componenţa consiliilor locale este reglementată în cuprinsul art. 28 - 38 din Legea nr.
215/2001. Consiliile comunelor şi oraşelor sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal,
egal, direct, secret şi liber exprimat în condiţiile prevăzute de Legea privind alegerile locale, în
baza scrutinului de listă pentru un mandat de patru ani.
În exercitarea mandatului lor consilierii sunt în serviciul colectivităţii locale. Numărul
membrilor fiecărui consiliu local se stabileşte prin ordin al prefectului, în funcţie de populaţia
comunei sau a oraşului, raportată de Comisia Naţională de Statistică la data de 1 ianuarie a
anului în care au loc alegerile sau la data de 1iulie a anului care precede alegerile.
În ceea ce priveşte condiţiile de eligibilitate pentru a fi ales consilier persoană fizică trebuie să
îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
a) să aibă calitatea de alegător;
b) să aibă vârsta de cel puţin 23 de ani;
c) să aibă domiciliul în comuna sau oraşul unde candidează;
d) să nu aibă funcţia de magistrat (judecător sau procuror) sau să nu fie militar activ ori alt
funcţionar căruia îi este interzisă asocierea în partide politice.
În plus în cazul cadidaţilor independenţi mai există şi condiţia listei susţinătorilor.
Este important de precizat că aceste condiţii de eligibilitate trebuie îndeplinite la data
depunerii candidaturii, iar situaţiile de incompatibilitate devin incidente numai în momentul
exercitării mandatului.
Potrivit dispoziţiilor unui titlu din Legea nr. 161/20031, vizând regimul
incompatibilităţilor în exercitarea demnităţilor şi funcţiilor publice, funcţia de cosilier local este
incompatibilă cu :
a) funcţia de primar sau viceprimar;
b) funcţia de prefect sau subprefect;
c) calitatea de funcţionar public sau angajat cu contract individual de muncă în aparatul propriu
al consiliului local;
d) funcţia de preşedinte, vicepreşedinte, director general, director, manager, asociat,
administrator, membru al consiliului de aministraţie sau cenzor la regiile autonome şi societăţile
comerciale de interes local înfiinţate sau aflate sub autoritatea consiliului local;
e) funcţia de preşedinte sau secretar al adunărilor generale ale acţionarilor sau asociaţilor la o
societate comercială de interes local sau la o societate comercială de interes naţional care îşi are
sediul sau care deţine filiale în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
f) funcţia de reprezentant al statului la o societate comercială care îşi are sediul sau deţine filiale
în unitatea administrativ-teritorială respectivă;
g) funcţia de ministru, secretar de stat, subsecretar de stat şi funcţiile asimilate acestora.
Legea noastră interzice ca o persoană să fie, concomitent, membru în două consilii locale
sau să exercite în acelaşi timp un mandat de consilier local şi un mandat de consilier judeţean.

Mandatul consilierilor
Mandatul consilierilor este de 4 ani şi el se exercită de la data depunerii jurământului
până la data constituirii noului consiliu ales. Astfel, calitatea de consilier se dobândeşte din
momentul depunerii jurământului, menţinându-se pe toată durata consiliului ales, respectiv 4 ani.
Consilierul provenit din lista supleanţilor ori cel ales în urma alegerilor parţiale de
completare a locurilor vacante va avea un mandat mai scurt de 4 ani, deoarece încheie mandatul
în derulare al organului din care face parte şi care este în funcţie.
Încetarea mandatului de consilier intervine înainte de termen în caz de:
- demisie;
- incompatibilitate;
- pierderea drepturilor electorale;
- schimbarea domiciliului în altă unitate administrativ-teritorială;
- lipsa nemotivată de la mai mult de trei şedinţe ordinare consecutive ale consiliului;
- imposibilitatea de a-şi exercita mandatul pe o perioadă mai mare de 6 luni;
- în cazul în care s-a constatat prin hotărâre definitivă, după validarea mandatelor, că alegerea s-a
făcut prin fraudă electorală sau prin orice altă încălcare a legii alegerilor locale;
- în caz de condamnare prin hotărâre judecătorească definitivă la o pedeapsă privativă de
libertate;
- în caz de punere sub interdicţie pentru debilitate sau alienare mintală;
- deces.
Toate aceste cazuri reprezintă modalităţi de pierdere de drept a calităţii de consilier
instituite de lege, constatate iar nu decise prin hotărâre a consiliului.

Organizarea consiliilor locale

În ceea ce priveşte organizarea consiliilor locale, legiuitorul constituant nu a prevăzut nici
un fel de dispoziţii, nici măcar durata mandatului, lăsând aceste aspecte pe seama legii organice
în materie, legea nr. 215/2001.
Consiliile locale sunt alcătuite din consilieri şi nu au o structură organizatorică propriu-
zisă şi nici organe de conducere, aşa cum au majoritatea autorităţilor administraţiei publice.
Aceasta deoarece nu sunt alcătuite din funcţionari cu o activitate permanentă, fiind numai
deservite de un aparat propriu alcătuit din astfel de lucrători.
Legea nr. 215/2001 în art. 56 a prevăzut că în şedinţa de constituire, consiliul poate alege
din rândul consilierilor, pe durata întregului mandat, comisii pentru diferite domenii de
specialitate, ("buget şi finanţe, drepturile omului, administraţie publică locală, sănătate, cultură,
muncă, protecţie socială, relaţii cu cetăţenii, juridic"), sarcinile acestor comisii fiind stabilite prin
regulamentul consiliului. Pot fi membrii ai comisiilor de specialitate numai consilierii, primarii şi
viceprimarii neputând face parte din aceste comisii. Comisiile lucrează în plen şi iau hotărâri cu
votul majorităţii membrilor lor.
Comisiile analizează şi avizează proiectele de hotărâri ale consiliului din care fac parte,
iniţiază proiecte de hotărâri în domeniu, pot întreprinde activităţi de verificare în sectorul lor de
competenţă, îndeplinesc şi alte atribuţii sau însărcinări date de consiliu sau din proprie iniţiativă,
cum ar fi studii, controale, avizări etc. Comisiile întocmesc rapoarte de probleme de specialitate,
conform competenţei care le revine, pe care le prezintă consiliului spre dezbatere.
Activitatea acestor comisii nu este decizională, neproducând efecte juridice, ci numai
consultativă, în sensul că plenul le poate solicita opinia potrivit domeniului lor de activitate. Însă
această opinie nu poate fi impusă obligatoriu plenului, ca organ deliberativ, care are libertatea de
a şi-o însuşi sau de a o respinge prin votul majoritar al membrilor care îl compun.
Organizarea, funcţionarea şi atribuţiile comisiilor de specialitate permanente se stabilesc
prin regulamentul de organizare şi funcţionare al consiliului local.
În consecinţă, consilierii, ca titulari ai puterii publice, sunt obligaţi să respecte Constituţia
şi legile, să protejeze interesele colectivităţii care i-a ales, respectând interesul naţional, să
sprijine alegătorii în rezolvarea problemelor cu care se confruntă, să acţioneze pentru
prosperitatea comunităţii care i-a dat mandatul.
După declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, prin vot
deschis al majoritătii consilierilor în funcţie,un preşedinte de şedinţă, pe o perioadă de cel mult 3
luni, pentru a conduce şi a semna hotărârile adoptate de acesta.
Eliberarea din funcţie a preşedintelui se face prin votul secret a cel puţin două treimi din
numărul consilierilor în funcţie, la propunerea a o treime din numărul lor (art. 113 alin. (2) din
legea administraţiei publice locale).

Funcţionarea consiliilor locale

În Regulamentul de funcţionare, pe care îl adoptă fiecare consiliu este prevăzut modul
concret de desfăşurare a şedinţei (conducerea dezbaterilor de preşedintele de şedinţă, participarea
consilierilor şi a invitaţilor, modul de supunere la vot a proiectelor de pe ordinea de zi etc.)
Primarul este obligat să pună la dispoziţia consilierilor, în termen de cel mult 15 zile, conform
Regulamentului de funcţionare al consiliului, informaţiile necesare mandatului.

Atribuţiile consiliilor locale

De regulă, analiza atribuţiilor consiliilor locale este realizată de specialişti de o manieră
sistematizată pe baza unor criterii de clasificare, legea enumerând un mare mare număr de
atribuţii, pe care le califică drept principale, pentru ca în final să aducă precizarea ca acestora li
se pot adăuga şi altele stabilite prin lege sau prin statutul comunei sau al oraşului.
Unele atribuţii sunt absolut determinate consacrând o competenţă legală, iar altele sunt
relativ determinate, conferind dreptul de apreciere consililor locale.
Cu alte cuvinte unele atribuţii privesc obligaţia de „a face”, de a avea o anumită atitudine,
iar altele prevăd libertatea de a acţiona, în funcţie de propria opţiune. Potrivit art. 121 alin. (2)
din Constituţia republicată "Consiliile locale şi primarii funcţionează, în condiţiile legii, ca
autorităţi administrative autonome şi rezolvă treburile publice din comune şi oraşe".
Prin urmare, consiliul local are atribuţii de natură administrativă şi financiară în orice
domeniu, dacă nu există vreo interdicţie expresă a legii. Sfera atribuţiilor consiliului local va
creşte pe măsură ce statul va transfera la nivelul colectivităţilor locale tot mai multe servicii
publice, proces în plină desfăşurare în această perioadă. În ceea ce priveşte atribuţiile consiliului
local, acesta dispune de o competenţă materială generală. Consiliul local are iniţiativa şi
hotărăşte, în condiţiile legii, în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt date
prin lege în competenţa altor autorităţi publice, locale sau centrale.
Evident, problemele cu care se confruntă şi pe care trebuie să le rezolve consiliile locale
sunt complexe şi numeroase, deosebindu-se, prin specific, de la o zonă la alta, uneori chiar în
cuprinsul unui judeţ. De aceea legiuitorul le-a enunţat sub un generic mai cuprinzător "atribuţii
speciale".

Concluzii
Consiliile locale sunt autorităţi deliberative ale administraţiei publice locale prin care se
realizează autonomia locală, având rolul de a rezolva treburile publice din comune şi, oraşe în
condiţiile prevăzute de lege.
Ideea de consiliu local a fost pusă pentru prima dată în discuţie prin legile lui Cuza, mai
precis prin “Legea comunală” din 1864, în concepţia căreia comunele erau conduse de consilii
alese pe baza votului cenzitar.Iniţial organele locale ale puterii locale se numeau “sfaturi
populare”.
Actuala reglementare a consiliilor locale o găsim în Legea nr. 215/2001, dar dispoziţii cu
privire la adminstraţia publică locală găsim şi în Constituţie, în capitolul V, intitulat
“Administraţia publică”, din titlul III (Autorităţi publice) în secţiunea a II-a , Administraţia
publică locală.
Atât Legea administraţiei locale cât şi Constituţia prevăd pentru administraţia publică
locală mai multe principii de organizare şi funcţionare, printre care principiul autonomiei locale,
principiul legalităţii, principiul descentralizării serviciilor publice,principiul eligibilităţii
autorităţilor administraţiei publice locale,principiul consultării cetăţenilor în problemele locale
de interes deosebit.
În fiecare unitate administrativ-teritorială funcţionează câte un consiliu local cu rolul de a
rezolva treburile publice vizând interesele colectivităţii pe care o reprezintă.Consiliul local este
autoritatea reprezentativă a administraţiei publice cu caracter eligibil, colegial, deliberativ,
execitând o competenţă generală în unităţile în care funcţionează.
Consiliile locale sunt compuse din consilieri aleşi prin vot universal, egel, direct, secret,
liber exprimat, pe circumscripţii electorale, pe baza scrutinului de listă, în condiţiile prevăzute de
Legea nr.67/2004 privind alegerile locale.
 Bibliografie
Dana Apostol Tofan, "Drept administrativ, volumul I”, Editura All Beck, Bucuresti, 2003;
Dumitru Brezoianu,"Drept administrativ. Partea specială", Editura Universității Titu Maiorescu,
București, 2002;
Rodica Narcisa Petrescu, "Drept administrativ", Editura Cordial Lex, Cluj-Napoca, 1997