Contemporanitatea se caracterizează şi prin faptul că în mai multe ţări ale lumii, în urma
tragediilor multiple, milioane de copii se educă în afara familiei. Această situaţie se creează în
urma lipsei de grijă părintească. Există motive obiective şi subiective ale pierderii grijii părinteşti
– decedarea părinţilor; desfacerea căsătoriei între părinţi; lipsa unuia din părinţi;părinţii decăzuţi
în drepturile părinteşti; părinţi recunoscuţi incapabili de acţiuni în mod legal; recunoscuţi
absenţi; părinţi care suferă de o boală gravă mintală; părinţi care exclude orice posibilitate de
îngrijire a copilului şi manifestare a atenţiei; aflarea părinţilor în locurile privaţiunii de libertate,
la tratament medical îndelungat; dezacordul direct al părinţilor de creare a condiţiilor cuvenite
pentru viaţa copilului; intenţia părinţilor de a-şi satisface necesităţile în detrimentul copiilor lor.
În sfîrşit, dorinţa părinţilor de a ceda drepturile şi obligaţiile întru educarea copiilor lor. În
asemenea situaţii apare posibilitatea reală de a acorda ajutor copilului în protecţia drepturilor lui.
Una din cele mai efective şi bine venite forme de educaţie şi protecţie a drepturilor
copiilor, care sînt lipsiţi de protecţia părinţilor, este adopţia.Adopţia reprezintă o importantă
măsură de stat de asigurare a educaţiei copiilor în familii, şi nu în instituţii pentru copii. Cît de
favorabile nu ar fi condiţiile de întreţinere a copiilor în instituţii de stat pentru copii, este
recunoscut faptul, că forma optimă de educaţie este în familie. Nici cea mai perfectă instituţie de
educaţie a copiilor nu este capabilă să substituie părinţii, şi îndeosebi, mama. Fapt dovedit
ştiinţific „că discipolii instituţiilor de tip internat au o dezvoltare specifică”. Copiii mici sînt
„indolenţi, apatici, neîncrezători. Este scăzută activitatea cognitivă, manifestările emoţionale sînt
slabe, nu există afecţiunea faţă de adulţi”. Interesele copilului, rămas în afara grijii părinţilor,
necesită stabilirea lui în familie şi la orfelinat, cînd există condiţii perfecte de educare a copiilor.
Adopţia prezintă una din formele protecţiei publice a copiilor. Multe organe şi organizaţii
statale şi obşteşti, direct sau indirect, se preocupă de protecţia juridică a copilului. Adopţia se
află sub controlul statului şi societăţii. Toate acestea, privite în ansamblu, explică faptul, de ce
adopţia (adică stabilirea copilului în familie) serveşte ca instrument real de protecţie a intereselor
minorului.
Adopția este operațiunea juridică prin care se creează legătură de filiație între adoptator și
adoptat, precum și legături de rudenie între adoptat și rudele adoptatorului.
În România, că în cele mai multe state ale lumii, adopția este o măsură juridică, fiind
reglementată atât prin Codul Familiei cât și prin Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al
adopției. Pentru că un copil să poată fi adoptat, trebuie că acesta să aibă statutul juridic clarificat
pentru că apoi să se caute familia potrivită din punct de vedere comportamental, psihologic,
social și cultural, care să corespundă nevoilor copilului.
Mijlocul elementar și fundamental de a asigura ocrotirea copilului este de a-l menține în
familia biologică, atâta timp cât această corespunde interesului sau. Atunci când se dovedește că
este imposibilă o dezvoltare optimă a copilului în familia să, este bine că el să fie plasat în
mediul care este cel mai apropiat familiei biologice. Din punctual de vedere al tradiției găsim
ideea existenței unor copii de suflet alături de cei de sânge. Înaite de 1989 I Romaia, adopția
devenise de regulă o soluție pentru cuplurile fără copii, scopul adopției fiind acela de a găși un
copil pentru o familie.Chiar și astăzi această concepție persistă la numeroase persoane.
În 1991 a fost tras un semnal de alarmă când s-a constatat că prin intermediul adopției,
copilul devenea un obiect de schimb. În centrul preocupărilor trebuie avut în vedere întotdeauna
numai interesul superior al copilului.
Potrivit art. 1 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 25/1997, cu privire la adopţie,
aprobată prin Legea nr.87/1998, „adopţia este o măsură specială de protecţie a drepturilor
copilului, prin care se stabileşte filiaţia între cel care adoptă şi copil, precum şi rudele
adoptatorului. Prin adopţie adoptatorii îşi asumă obligaţiile ce revin părinţilor fireşti”. Copilul
adoptat dobândea toate drepturile unui fiu legitim şi primea numele tatălui său adoptiv. Legătura
juridică astfel constituită se opunea cu aceeaşi rigoare ca şi legăturile de sânge, căsătoriei cu o
persoană din noua rudenie. Persoana înfiată devenea, în optica legii, o „nouă creatura”, cel în
cauză era „născut din nou”, într-o nouă familie.
Următoarele principii trebuie respectate în mod obligatoriu în cursul procedurii adopției:
– principiul interesului superior al copilului;
– principiul creșterii și educării copilului într-un mediu familial;
– principiul continuității în educarea copilului, tinându-se seama de originea să etnică, culturală
și lingvistică;
– principiul informării copilului și luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta și
gradul sau de maturitate;
– principiul celerității în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopției.
Următorii, termenii și expresiile de mai jos folosite la procedura adopției au următoarele
semnificații:
– adoptat - persoană care a fost sau urmează să fie adoptată;
– adoptator - persoană care a adoptat sau dorește să adopte;
– adopție internă - adopția în care atât adoptatorul sau familia;
– adopție internațională - adopția care, nu este adopție internă;
– atestat - documentul care face dovadă capacității de a adopta rezultate din îndeplinirea
garanțiilor morale și condițiilor materiale necesare dezvoltării depline și armonioase a
personalității copilului;
– Convenția de la Haga - Convenția asupra protecției copiilor și cooperării în materia adopției
internaționale, încheiată la Haga la 29 mai 1993 și ratificată de România prin Legea nr. 84/1994,
publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 298 din 21 octombrie 1994;
– copil - persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani sau nu a dobândit capacitate deplină de
exercitiudirectia - direcția generală de asistență socială și protecția copilului, instituție publică,
cu personalitate juridică, înfiintata în subordinea consiliilor județene, respectiv consiliilor locale
ale sectoarelor municipiului București;
– familie adoptatoare - soțul și soția care au adoptat sau doresc să adopte;
– familie - părinții și copiii aflăți în întretinerea acestora;
– familie extinsă - părinții, copilul și rudele firești ale acestuia, până la gradul IV inclusiv;
– familie substitutivă - persoanele, altele decât cele care aparțin familiei extinse, care, asigură
creșterea și îngrijirea copilului;
– părinte firesc - persoană față de care copilul are stabilită filiația firească, în condițiile legii;
– planul individualizat de protecție - documentul prin care se realizează planificarea serviciilor,
prestațiilor și măsurilor de protecție specială a copilului, pe baza evaluării psihosociale a acestuia
și a familiei sale, în vederea integrării copilului care a fost separat de familia să, într-un mediu
familial stabil permanent, în cel mai scurt timp posibil;
– stat primitor - statul în care domiciliază adoptatorul sau familia adoptatoare în cazul adopției.
Principiile adopţiei
Adopţia presupune, cumulativ, manifestarea de voinţă a persoanelor care vor fi în mod
direct atinse de efectele adopţiei - fie că vor fi generate noi drepturi şi îndatoriri în temeiul
filiaţiei şi a rudeniei civile, fie că drepturile şi îndatoririle existente ca atribute ale filiaţiei şi
rudeniei fireşti se vor stinge - precum şi o manifestare de autoritate.
Adopţia este supusă cumulativ următoarelor principii:
a) principiul interesului superior al copilului;
b) principiul creşterii şi educării copilului într-un mediu familial;
c) principiul continuităţii în educarea copilului, ţinându-se seama de originea sa etnică, culturală
şi lingvistică;
d) principiul informării copilului şi luării în considerare a opiniei acestuia în raport cu vârsta şi
gradul său de maturitate;
e) principiul celerităţii în îndeplinirea oricăror acte referitoare la procedura adopţiei;
f) principiul garantării confidenţialităţii în ceea ce priveşte datele de identificare ale
adoptatorului sau, după caz, ale familiei adoptatoare, precum şi în ceea ce priveşte identitatea
părinţilor fireşti.
Bibliografie
AL. Bacaci, V. Dumitrache, C. Hageanu, „Dreptul familiei”, Editura All Beck, Bucureşti, 2011
E .Florian, „Dreptul familiei”, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2012
E. Florian, „Protecţia drepturilor copilului”, Editura CHBeck, Bucureşti, 2006
Ionascu, M. Muresan, M. Costin, V. Ursa, „Familia şi rolul ei în societate”, Editura Dacia, Cluj,
1975
Legea nr. 273/2004 privind regimul juridic al adopţiei, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
Convenţia asupra protecţiei copiilor şi cooperării în materia adopţiei internaţionale, încheiată la
Haga la 29 mai 1993, ratificată de România prin Legea nr. 84/1994