VIOLENŢA – O REALITATE A ZILELOR NOASTRE

COMUNITĂŢI DE PRACTICI ÎN DOMENIUL PREVENIRII ŞI

COMBATERII VIOLENŢEI ŞCOLARE

Problematica violenţei şcolare reprezintă un interes constant al politicilor europene

contemporane, devenind oficial o problemă pe agenda politicilor educaţionale în anul
1997, ca urmare a unei conferinţe a experţilor organizată de Comisia Europeană la Utrecht,
cu privire la „dreptul la siguranţă” în relaţie cu mediul şcolar.
O analiză a problematicii
violenţei şcolare la nivel internaţional
demonstrează că acest fenomen are
dimensiuni şi manifestări diferite de la
un sistem de învăţământ la altul.
Dezbateri şi analize privind violenţa
şcolară au avut loc în ultimul timp în
majoritatea sistemelor educaţionale
europene. Programele şi acţiunile des-
făşurate în acest context vizează fie
centrarea pe politici generale privind
securitatea copiilor şi a tinerilor
(implicit în spaţiul şcolar), fie pe
pachete de măsuri concrete care
urmăresc în mod direct violenţa
şcolară (proiecte legislative, programe
de formare şi dezvoltare a competen-
ţelor specifice la nivelul diferiţilor
actori educaţionali, campanii naţionale
de informare şi conştientizare, planuri
de acţiune la nivel local şi comunitar).
La nivelul politicilor educaţio-
nale din România, problematica
violenţei ca subiect de cercetare sistematică a apărut relativ recent. Studiul Violenţa în
şcoală (Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei, 2006) realizează pentru prima dată o fotografie
fidelă a dimensiunii acestui fenomen la nivelul întregului sistem de învăţământ, indicând
o incidenţă ridicată a cazurilor de violenţă şcolară, în special a violenţei elev-elev, elev-
profesor, profesor-elev, în spaţiul şcolar propriu-zis şi în spaţiul proxim unităţilor de
învăţământ deopotrivă. Principalele concluzii sintetizate de studiul menţionat evidenţiază
faptul că fenomenul violenţei în şcoală este încă un subiect dificil de abordat pentru unii
dintre actorii şcolii. Studiul semnala nevoia familiarizării, conştientizării şi instrumentării
cadrelor didactice cu competenţe care să le permită abordarea informată şi adecvată a
fenomenelor de violenţă în şcoală. Conform aceleiaşi cercetări, şcolile dezvoltă în puţine
cazuri programe coerente anti-violenţă, pornind de la cunoaşterea problemelor cu care se
confruntă. Chiar acolo unde există acţiuni destinate prevenţiei şi intervenţiei, adesea
acestea nu contează pe implicarea efectivă a celor vizaţi, sunt puţin popularizate în rândul
celor care ar trebui cu prioritate să le cunoască (autori, victime, elevi cu potenţial agresiv,
părinţi). În puţine cazuri, violenţa în şcoală este definită ca fiind o problemă
instituţională. În multe situaţii nu există o cooperare reală nici la nivelul unităţii şcolare
(între elevi, cadre didactice, părinţi, conducerea şcolii) şi nici la nivel inter-instituţional,
care să definească situaţiile de violenţă, să elaboreze strategii de prevenţie sau intervenţie,
să monitorizeze şi să evalueze impactul acestora.
În perioada 2004-2007 au fost elaborate şi alte studii şi analize a fenomenului
violenţei şcolare. Concluziile tuturor acestor cercetări au evidenţiat amploarea şi
diversitatea formelor de manifestare a violenţei în şcoală şi au propus recomandări şi
direcţii de acţiune pentru prevenirea fenomenului. Pe baza acestora, Ministerul Educaţiei,
Cercetării şi Tineretului a elaborat Strategia cu privire la reducerea fenomenului de
violenţă în unităţile de învăţământ preuniversitar (OMECT nr. 1409/2007).
Conform teoriei sociale a învăţării pe care o promovează ideea comunităţilor de
practici, angajarea în practica socială este procesul fundamental prin care oamenii învaţă
să devină ceea ce sunt. Ca urmare, unitatea primară de analiză a modelului nu va fi nici
individul (fie el elev, profesor sau alt actor şcolar) şi nici şcoala ca instituţie, ci mai degrabă
comunităţile de practici informale în care se angajează fiecare dintre aceştia în raport cu
problematica violenţei. Pentru a respecta deopotrivă principiile generale ale comunităţilor
de practici, dar şi exigenţele unei intervenţii de cercetare acţiune, se urmaresc următoarele
considerente fundamentale:
- Este mai uşor să previi decât să combaţi violenţa în şcoală.
- Agresivitatea este o caracteristică a oricărei fiinţe umane, de aceea este
important să învăţăm să o gestionăm în mod pozitiv.
- Comunicarea cu alte şcoli reprezintă o sursă importantă pentru a înţelege şi
preveni un astfel de fenomen.
- O şcoală fără violenţă este o şcoală în care învăţarea se produce în sens
pozitiv.
Forme de violenţă în şcoală
 Violenţa între elevi şi formele de manifestare ale acesteia: violenţă verbala
(certuri, conflicte, injurii), jignirile cu referire la trăsăturile fizice sau psihice ale
colegilor, jigniri referitoare la situaţia socio-economică a copiilor la apartenenţa
religioasă sau la cea etnică.
 Violenţa elevilor faţă de profesori
 Violenţa profesorilor faţă de elevi
- Agresiunea verbală faţă de elevi
- Evaluarea neobiectivă
- Agresiunea non-verbală
- Excluderea de la ore
- Violenţa fizică
Cauze ale violenţei elevilor
 Cauze individuale
 Cauze familiale
 Cauze şcolare
- Deficienţele de comunicare şi relaţionare în grup
- Evaluarea rezultatelor elevilor şi climatul de competiţie
- Impunerea cu orice preţ a autorităţii profesorului
- Stilul didactic al profesorului
- Vârsta şi experienţa didactică
- Programe şcolare încărcate
 Cauze induse de contextul social
Cauze ale comportamentului inadecvat al cadrelor didactice

2
 - Provocările din partea elevilor
- Insuficienta dezvoltare a competenţelor cadrelor didactice
- Nivelul scăzut de motivaţie a cadrelor didactice pentru profesie
- Alte cauze: stresul şi oboseala cadrelor didactice, insuficienta experienţă
didactică, lipsa vocaţiei pentru profesia de cadru didactic, lipsa continuităţii în
activitatea unor cadre didactice la aceeaşi clasă.
Violenţa nu este doar un fenomen izolat.
Problematica violenţei depăşeşte însă cu mult graniţele şcolii. Violenţa umană este,
fără îndoială, una dintre temele recurente ale societăţilor contemporane. Preocuparea
pentru manifestările de violenţă, dilemele privind creşterea criminalităţii şi a cauzelor ei,
strategiile de prevenire şi combatere a acestor fenomene reprezintă subiecte de reflecţie
pentru lideri de opinie, politicieni, jurnalişti şi, mai ales, pentru cercetători din diferite
domenii ale ştiinţelor sociale.
Globalizarea interesului faţă de violenţa socială este consecinţa unei conştientizări
generalizate privind necesitatea punerii violenţei pe agendele de lucru ale diferiţilor actori
sociali, responsabili de găsirea unor soluţii, dar şi de mobilizarea corpului social, a
societăţilor civile pentru luarea de poziţie, implicarea şi participarea la prevenirea şi/sau
combaterea acestui fenomen social.
Desigur, violenţa umană este un fenomen complex, având determinări psihologice,
sociale, culturale şi economice. Acest lucru este evident dacă luăm în consideraţie
amploarea formelor ei de manifestare şi interrelaţiile pe care le presupune. Dincolo de
diversitatea fenomenului violenţei umane, încercări de a contura, la nivel naţional şi
global, dimensiunile ei impun, ca prim pas, cunoaşterea acesteia, stabilirea unor categorii
conceptuale, tematice şi operaţionale, indispensabile unei abordări integrate.
Violenţa şcolară este doar una dintre manifestările violenţei cotidiene.
Atât la nivelul inspectoratelor, cât şi al unităţilor de învăţământ problematica
violenţei în şcoală ocupă o pondere relativ redusă. De asemenea, responsabilitatea pentru
implementarea unor măsuri în acest domeniu revine adesea exclusiv inspectorului pe
probleme educative. Activităţile desfăşurate în aceste situaţii se limitează la proiecte
punctuale şi cu participare redusă. Nu de puţine ori aceste preocupări sunt sporadice,
întâmplătoare, concretizate în activităţi lipsite de coerenţă la nivelul unui judeţ.

BIBLIOGRAFIE SELECTIVĂ

Neculau, A. ; Ferreol, Gilles. Violenţa. Aspecte psihosociale. Iaşi: Editura Polirom, 2003.
Floro, Michel. Questions de violence violence à l'école. Paris: Editions Eres, 1996.
Jigău, Mihaela (coord.). Violenţa în şcoală. Buzău, Editura Alpha MDN, 2006.
Jigău, Mihaela (coord). Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală. Ghid practic pentru
directori şi cadre didactice. Buzău, Editura Alpha MDN, 2006.
Neamţu, Cristina. Devianţa şcolară. Ghid de intervenţie în cazul problemelor de
comportament ale elevilor. Iaşi: Ed. Polirom, 2003.
Sillamy, Norbert. Dicţionar de psihologie. Bucureşti: Editura Univers Enciclopedic,
1996.
Anexă la OMECT nr 1409/29.06.2007, Strategia Ministerului Educaţiei, Cercetării şi
Tineretului cu privire la reducerea fenomenului de violenţă în unităţile de învăţământ
preuniversitar, MECT, Direcţia Generală Management Învăţământ Preuniversitar, 2007.