Farmacie, anul III, grupa 2

Călin Anamaria-Alexandra, Cauni Anuța Ionela, Chiver Andreea Maria, Ștefan Botnari

Compoziția chimică normală a aerului și

importanța sa pentru viață
Aerul pe care îl respirăm face parte din atmosferă, amestecul gazos ce
înveleşte pământul, reprezentând a milioana parte din greutatea acestuia.
Calitatea bună a aerului este o cerinţă obligatorie pentru sănătatea şi
bunăstarea oamenilor şi a ecosistemelor. Necesitatea menţinerii calităţii
mediului înconjurător în condiţiile unei dezvoltări din ce în ce mai
accentuate a societăţii omeneşti, a făcut din protecţia acestuia o problemă
prioritară, de care depinde însăşi supravieţuirea speciei umane. Oamenii
au conştientizat cu multe secole în urmă, încă din timpul Imperiului
Roman, efectele aerului poluat asupra sănătăţii umane. În anii 1300,
autorităţile din Anglia au interzis folosirea argintului şi fabricarea
armurilor, deoarece au realizat că acestea contribuie la poluarea aerului.
În 1895, în Pittsburgh (SUA) s-a votat o ordonanţă referitoare la poluarea
aerului, pentru reducerea contaminanţilor eliminaţi de oţelării. O
ordonanţă votată în Boston în 1911, a fost prima de acest gen care a arătat
că poluarea aerului are atât efecte locale cât şi efecte regionale şi
naţionale. Aşa cum se întâmplă de obicei, este nevoie de câteva episoade
acute, majore, pentru a se demonstra publicului şi mai ales celor care
promulgă legile că poluarea aerului poate avea efecte semnificative
asupra stării de sănătate.

S-a crezut multă vreme că poluanţii din aer, odată emişi, se diluează în
atmosferă până la concentraţii joase, neglijabile. Această credinţă s-a
dovedit eronată şi incompletă, datorită a trei raţiuni majore: - Nu toată
troposfera diluează poluanţii. Majoritatea emisiilor poluante apar pe, sau
în imediata apropiere a suprafeţei pământului, în straturile joase ale
atmosferei, în aşa-numitul “strat de amestec”. În anumite condiţii
meteorologice (mai ales în inversii termice), poluanţii se cumulează în
zone restrânse, ducând la creşterea concentraţiei şi la smog. - Poluanţii
suferă modificări în atmosferă: mulţi compuşi antropogeni şi naturali se
dispersează, se amestecă, sunt transportaţi şi suferă reacţii chimice şi
fizice. Mai devreme sau mai târziu, componenţii acestui “cocteil” poluant
se întorc spre suprafaţa pământului unde afectează ecosisteme, oameni şi
clădiri. - Compuşii rămân în atmosferă pe durate diferite de timp. Această
durată - timp de rezidenţă – este determinată de procesele de depunere şi
conversie chimică. Dacă timpul de rezidenţă atmosferică este de ordinul a
30 de zile, amestecul vertical se poate extinde la toată troposfera şi
transportul emisferic va fi important. Dacă acest timp de rezidenţă este
mai lung (între 6 şi 12 luni), vor avea loc schimburi între cele două
emisfere (N şi S). Peste 12 luni, are loc un schimb între troposferă şi
stratosferă.

Structura atmosferei Terrei Atmosfera pământului constă în câteva straturi

de aer întinse de la suprafaţa pământului spre exterior. Totuşi, partea
atmosferei care afectează vremea şi clima şi în care se emit şi se
dispersează cei mai mulţi poluanţi, este doar un strat subţire, întins până
la o înălţime de 10-15 km, numit troposferă. Dacă pământul ar avea
mărimea unui măr, acest strat (troposfera) ar fi mai subţire decât coaja
acestuia. Troposfera se caracterizeaza printr-o mare constanţă a
proprietăţilor chimice şi printr-o mare variabilitate a caracteristilor fizice :
temperatura scade cu înălţimea, cu circa 70 C la fiecare kilometru creştere
în altitudine (la limita troposferei temperatura fiind de aproximativ minus
580 C). Stratul de “amestec” al atmosferei este în general turbulent,

2
variind în adâncime, în funcţie de condiţiile meteo, de la câteva sute de
metri (înălţimea turnului Eiffel), la aproximativ 2 km. Poluanţii eliminaţi
în acest strat se împrăştie într-un mare volum de aer în câteva ore şi sunt
transferaţi spre nivelele înalte ale troposferei. Dacă turbulenţa în acest
strat „de amestec” este împiedicată, poluanţii se cumulează, chiar în
volume mici, crescând până la concentraţii ridicate. Acest fenomen se
întâmplă când viteza vântului este mică (calm atmosferic) şi temperatura
suprafeţei pământului este mai joasă decât în straturile superioare
(inversie termică). În contrast cu troposfera, unde temperatura scade cu
înălţimea, stratul de inversie termică (100-200 m adâncime) se
caracterizează printr-o creştere temporară a temperaturii cu înălţimea, cu
vânt slab şi amestec încet şi practic fără schimburi cu straturile
subiacente. De la 15 la 50 de km înălţime, se întinde stratosfera, în care
temperatura creşte încet, până la circa +40 C. Acest strat este izolat de
vremea din troposferă, deoarece transferurile verticale între aceste două
straturi sunt foarte încete. În stratosferă se găseşte stratul de ozon (între 20
şi 40 km înălţime) ce protejează Terra de radiaţiile ultraviolete solare, cu
lungimi mici de undă şi cu efecte bactericide. Deasupra stratosferei, la 50-
70 km de Pământ se întinde mezosfera, în care, din nou, temperatura
scade cu înălţimea. La extremitatea mezosferei, temperatura este de
aproximativ minus 900 C. În mezosferă se formează norii de gheaţă
(vizibili la asfinţitul soarelui, când sunt iluminaţi de jos). În sfârşit,
ultimul strat al atmosferei este termosfera, după care urmează spaţiul
cosmic. Această pătură se întinde până la circa 100 de km de la pământ şi
are cea mai scăzută densitate dintre toate straturile. La limita superioară a
termosferei (numită exosferă), aerul are o densitate atât de mică încât se
trece în spaţiul interplanetar fără o limită evidentă. Aerul ambiental

3
conţine un amestec de gaze, substanţe rare, alături de procente variabile
de vapori de apă (tabel nr. 6.1.). Prin respiraţie, compoziţia chimică a
aerului se modifică: aerul expirat conţine cu 25% mai puţin oxigen (16%),
de 100

de ori mai mult dioxid de carbon (3-4%) şi este saturat în vapori de apă.
Concentraţia azotului rămâne nemodificată. Organismul uman percepe
modificările în compoziţia aerului fie prin prisma diferenţelor de presiune
parţială a gazelor, fie prin prisma modificării concentraţiei acestora.
Substanţele toxice, deşi nu ating procente însemnate din compoziţia
aerului, reuşesc să exercite efecte însemnate asupra organismului,
deoarece suprafaţa alveolară cu care aerul vine în contact este foarte mare
(peste 90 m2 ), iar cantitatea de aer care trece zilnic prin plămâni este, de
asemenea, mare (20-40 l).

4
Un studiu american, condus de Masako Morishita are ca scop investigarea
eficienței filtrării aerului în reducerea expunerii personale la PM2,5
(particulate matter= materie în suspensie) și atenuarea efectelor asociate
asupra sănătății în rândul adulților în vârstă dintr-o locație urbană tipică
din SUA.

Acest studiu (randomizat, dublu-orb) a fost efectuat în perioada 21

octombrie 2014 - 4 noiembrie 2016, într-o clădire rezidențială pentru
persoane cu venituri mici din Detroit, Michigan. Au fost înrolați 40 de

5
adulți în vârstă, nefumători. S-au efectuat zilnic măsurători ale sănătății
sistemului cardiovasculat și măsurători ale expunerii la PM2,5.
Participanții au fost expuși la următoarele trei scenarii (de 3 zile) separate
de perioade de spălare de 1 săptămână: aer nefiltrat (filtrare simulată), aer
filtrat de tip HEPA cu eficiență scăzută (LE) și aer filtrat de înaltă
eficiență. (HE) aer filtrat cu adevărat HEPA folosind sisteme de filtrare în
dormitorul și camera de zi. Rezultatul principal a fost tensiunea arterială.
Rezultatele secundare au inclus hemodinamica aortică, viteza undei
pulsului și variabilitatea ritmului cardiac. Expunerile la PM2,5 au fost
măsurate în reședința participanților și prin monitorizare personală. Cei
40 de participanți au avut o vârstă medie de 67 ani (62% bărbați).
Expunerile personale la PM2,5 au fost reduse semnificativ prin filtrarea
aerului de la o medie de 15,5 μg/m3 Rezultatele acestui studiu au arătat
că utilizarea pe termen scurt a sistemelor portabile de filtrare a aerului au
redus expunerile personale la PM2,5 și tensiunea arterială sistolică în
rândul adulților în vârstă care trăiesc într-o locație urbană tipică din SUA.
Utilizarea acestor sisteme relativ ieftine este potențial cardioprotectoare
împotriva expunerilor la PM2,5 și justifică cercetări suplimentare.

Poluarea aerului este cea mai mare preocupare a zilelor noastre, în special
în zonele urbane, din cauza creșterii rapide a populației, precum și a
activităților industriale. Sudarea este o parte importantă a industriei
prelucrătoare. Conduce la generarea mai multor substanțe periculoase
cum ar fi praf metalic/aerosoli, gaze toxice (ozon, monoxid de carbon),
radiații din arcul electric. Praful/aerosolii metalici sunt de dimensiuni
foarte mici, care rămân suspendate în aer și pot cauza probleme serioase

6
de sănătate dacă sunt expuși pentru o perioadă lungă de timp la un nivel
ridicat. Substanțele în suspensie pot provoca boli respiratorii,
cardiovasculare în funcție de diametrul său aerodinamic. În general,
particulele cu raza aerodinamică mai mică de 10 μm (PM10) sunt în grija
sistemului respirator superior, dar particulele cu diametrul mai mic de 2,5
μm (PM2.5), pot trece prin tractul de schimb de gaze al alveolelor în
plămâni și pot ajunge și în sânge. Deci, se impune verificarea periodică a
calității aerului pentru a iniția măsurile necesare pentru îmbunătățirea
calității aerului în zona de lucru. Cunoștințele cu privire la compozițiile
elementare ale particulelor sunt, de asemenea, importante pentru a
înțelege potențialul lor periculos. Particulele în suspensie constau din
elemente cu numărul atimic Z ridicat, cum ar fi Cd, Pb, Bi și elemente de
tranziție precum Cr, Ni, As, au efecte adverse asupra sănătății, deoarece
provoacă reduceri notabile ale debitului respirator și alte efecte
toxicologice. Compoziția elementară a particulelor de aer este direct
legată de compoziția metalului/aliajului care este sudat și a altor accesorii
utilizate în timpul sudării. Particulele sunt colectate în general prin
filtrarea aerului, prin pompare sau prin impact. Atât colectarea probei, cât
și prelucrarea trebuie efectuate cu mare atenție, luând toate măsurile
pentru a evita orice contaminare, deoarece aceasta poate afecta
compoziția elementară.

Oxigenul prezent în aer fiind unul dintre principalele gaze de susținere a

vieții. Dioxidul de carbon care este și o componentă a aerului este folosit
de plante în timpul procesului de fotosinteză și oxigen, vaporii de apă sunt
eliberați de plante ca produs secundar. În afară de aceste gaze, sunt utile și
alte gaze, cum ar fi azotul care este utilizat în producția de amoniac.
Astfel, aerul este esențial pentru supraviețuirea oricărei specii vii.

7
Bibliografie:

 Prof. Dr. Carmen Ionuţ și colab. Compendiu de igienă. Cluj-

Napoca: Editura Medicală Universitară “Iuliu Haţieganu”, 2004
 “Chemical composition of wet precipitation of air pollutants: A
case study in Karachi, Pakistan” MUHAMMAD NASIRUDDIN
KHAN, ANILA SARWAR
 “X-ray fluorescence analysis of air particulate matter generated at
a welding site” M. Ghosh a , S. Biswas b , K.K. Swain
 “Effect of Portable Air Filtration Systems on Personal Exposure to
Fine Particulate Matter and Blood Pressure Among Residents in a
Low-Income Senior Facility A Randomized Clinical Trial”
Masako Morishita, PhD; Sara D. Adar, ScD; Jennifer D’Souza,
PhD; Rosemary A. Ziemba, PhD; Robert L. Bard, MS; Catherine
Spino, ScD; Robert D. Brook, MD