Flori de mucigai

1. Context

Poezia “Flori de mucegai” de Tudor Arghezi se afla in deschiderea volumului omonim,

aparut in 1932. Lirica lui Arghezi este reprezentativa pentru modernismul interbelic atat prin
temele abordate cat si, mai ales, prin inventivitatea lexicala si procedeele artistice insolite pe
care le-a utilizat. Volumul „Flori de mucigai” are la baza ideea esteticii uratului. Arghezi
abordeaza o tema inovatoare: frumusetea ascunsa in universul carceral. Astfel, dedica un
intreg volum prezentarii intr-o maniera lirica a intamplarilor din inchisoare, sursa fiind
autobiografica, autorul insusi petrecand cateva luni in inchisoarea, din motive politice.

2. Doua trasaturi care incadreaza textul in curentul literar

Procedeele artistice moderniste care pot fi identificate in test sunt: ambiguitatea

limbajului, adancirea lirismuui in subiectivism, exploatarea esteticii moderne a uratului, dar si
noutatea prozodiei, prin folosirea versului liber.

In spirit modern, imaginarul poetic transfigureaza realitatea concreta intr-o viziune

artistica specific argheziana, prin revalorificarea cuvantului ca forta creatoare, prin functia
expresiva a esteticii uratului.

Modernismul poeziei „Flori de mucegai” este argumentat si de structura

compozitionala, cele doua strofe polimorfe constituidu-se in secvente lirice ideatice in care
poetul isi exprima in mod direct conceptia despre actul creatiei, accentuand dificultatile
artistului in lume.
Lirismul subiectiv se manifesta si in aceasta poezie, confirmand prezenta eului liric
prin marcile lexico-gramaticale la persoana I singular: „am scris”, „am lasat”, „m-am silit”.

3. Comentarea a doua imagini/idei poetice

Tema poeziei este creatia, eul liric marturisind renuntarea la maniera traditionala de a

scrie despre lucruri frumoase ci alege sa evidentieze estetica uratului. Tema este sustinuta in
text de printr-un camp semantic al ideii de creatie: „Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la
mâna stângă”.
 Poezia este structurata in doua secvente lirice polimorfe, prima ilustrand dorinta
devoratoare a artistului de a se exprima, iar cealalta reprezentand neputinta de a crea in
conditii de claustrare. Incipitul este reprezentat de ambiguitatea creata de absenta
complementului direct din primul vers: „Le-am scris cu unghia pe tencuiala”, sugerand ca
stihurile au fost scrise mai intai in mintea poetului aflat in imposibilitatea de a le nota.

Ultima secventa exprima deznadejdea lui Arghezi, care este evidentiata de o atmosfera
sumbra, „era intuneric”, ploaia auzindu-se „departea afara”, ceea ce ii provoaca eului liric
suferinta, „ca o gheara”, din cauza neputintei de a se exprima. Nevoia de comunicare il sileste
sa scrie „cu unghia de la mana stanga”. Metaforele „unghia”, „puterile neajutate”, „stihuri de
groapa”, „foame de scrum” si „unghia cereasca” accentueaza starea de disperare a artistului
care nu se poate elibera.

4. Elemente de compozitie

Titlul poeziei este oximoronic, obtinut prin alaturarea cuvantului „floare”, un simbol al
frumosului si al vietii, „mucigaiului”, exprimand uratul, degradarea, moartea. Florile
reprezinta astfel sufletul condamnatilor constransi de determinarile sociale sa traiasca in
lumea raului. Titlul este in acelasi timp reprezentativ pentru estetica uratului. Asocierea celor
doua categorii estetice antitetice, frumosul si uratul, ofera titlului expresivitate.

La nivel prozodic, poezia respecta trasaturile modernismului, desi Arghezi nu utilizeaza

ingambamentul: masura  este variabila, organizarea strofica este inegala, iar rima este
imperecheata.

Limbajul este caracterizat prin folosirea cuvintelor care socheaza prin expresivitate,

cuvinte “urate”, al caror sens capata noi valori. De pilda, cuvantul “mucigai” este un
regionalism cu aspect arhaic, dar are aici sensul profund al degradarii morale, al
descompunerii spirituale, cu trimitere sugestiva catre om, deoarece el insoteste
cuvantul “flori”, care poate semnifica viata, lumea. Arghezi utilizeaza cuvinte din limbajul
popular ori arhaisme, ca “firida”, “stihuri”, din vocabularul religios, cum sunt numele celor
trei evanghelisti – Luca, Marcu, loan – pentru a sugera atemporalitatea starilor sufletesti de
tristete, dezamagire si deprimare ale poetului.
 5. Concluzii

In concluzie, poezia „Flori de mucigai” este o arta poetica reprezentativa pentru

modernismul interbelic prin tema inovatoare (estetica uratului), prezenta metaforei cheie
(unghia), organizarea strofica inegala si masura variabila.