Dacia literară

Perioada pașoptistă (1830 – 1860) este scena unor evenimente decisive pentru soarta
națiunii noastre ( Revoluția de la 1848 , Unirea Principatelor ), un rol tot mai important în
cadrul vieții spirituale ocupând literatura care începe să se diferențieze treptat de celelalte
domenii ale activității culturale. Scriitorii importanți ai epocii -Vasile Alecsandri, Mihail
Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Dimitrie Bolintineanu, Alecu Russo, Ion Ghica - sunt în
primul rând luptători pentru crearea unei conștiințe naționale puternice în rândul maselor largi
de oameni și numai în al doilea rând scriitori.
Un rol esențial în stabilirea unei direcții unitare în domeniul literaturii revine celor trei
mari reviste ale epocii „Dacia literară”, „Propășirea” și „România literară”.
În 1840 apare la Iași revista „Dacia literară” sub redacția lui Mihail Kogălniceanu, în
colaborare cu Costache Negruzzi și Vasile Alecsandri. Deși cenzura a suprimat revista după
numai trei numere, programul enunțat în paginile ei a corespuns atât de precis aspirațiilor
momentului încât s-a fixat în conștiința publică și a devenit linie directoare pentru evoluția
literaturii române.
Mihail Kogălniceanu publică în primul număr al revistei articolul-program
„Introducție”, considerat manifestul literar al romantismului românesc. Articolul debutează
cu un omagiu adus inițiatorilor presei românești (Ion Heliade Rădulescu și Gheorghe Asachi)
și continuă cu exprimarea intenției de le duce mai departe opera întregindu-le preocupările
dar evitându-le erorile.
Revista își propune să se adreseze locuitorilor din toate provinciile în care se vorbește
limba română și să devină un repertoriu general al literaturii românești.
Marele merit al revistei constă în promovarea susținută a directivei naționale și
populare în literatură. Dacă predecesorii încurajaseră deopotrivă creațiile originale și
traducerile, „Dacia literară” afirmă că originalitatea este „însușirea cea mai prețioasă a unei
literaturi” și descurajează imitațiile care „omoară noi duhul național”. Punctul de vedere al
lui Mihail Kogălniceanu este ferm: „Traducțiile nu fac o literatură”.
Direct legat de dezvoltarea romantismului românesc este apelul adresat scriitorilor de a
se inspira din realitatea autohtonă, indicându-le sursele principale: istoria, natura și
obiceiurile populare: „Istoria noastră are destule fapte eroice, frumoasele noastre țări sunt
destul de mari, obiceiurile noastre sunt destul de pitorești și de poetice pentru ca să putem
găsi și la noi sujeturi de scris, fără să avem pentru aceasta trebuință să ne împrumutăm de
la alte nații.”
Un alt punct programatic precizează că revista va lupta pentru constituirea unei limbi
și a unei literaturi comune tuturor românilor și insistă asupra instituirii unei atitudini critice
obiective și constructive: „Critica noastră va fi nepărtinitoare; vom critica cartea, iar nu
persoana.”
Pentru a susține toate dezideratele menționate, revista avea patru secțiuni: prima
găzduia compunerile originale ale redactorilor, a doua reproducea articole semnificative din
presa românească, a treia se ocupa de critica noutăților editoriale, iar a patra publica note
informative cu caracter literar și științific.
În paginile revistei sunt tipărite creații literare originale, de o valoare neatinsă până la
momentul respectiv: Costache Negruzzi cu nuvela „Alexandru Lăpușneanu”, Vasile
Alecsandri cu prima sa proză în limba română „Buchetiera de la Florența” și Grigore
Alexandrescu cu meditația „Anul 1840”.
Revista „Dacia literară” are uriașul merit de a fi instituit un program cultural național,
de a fi unit forțele dispersate ale provinciilor românești și de a le fi dat o direcție comună
convergentă. Ea a pus bazele literaturii române din secolul al XIX-lea, activitatea sa fiind
continuată un sfert de veac mai târziu de „junimiști”.