Carte Protectii-Ivascu Timisoara

1
CORNELIA ELENA IVAŞCU
AUTOMATIZAREA ŞI PROTECŢIA
SISTEMELOR ELECTROENERGETICE
EDITURA ORIZONTURI UNIVERSITARE

TIMIŞOARA 1999
2
Referent ştiinţific
Prof.dr.ing. Alexandru Vasilievici
Consilier editorial
Ştefan Kilyeni
Tehnoredactare computerizată
Eva Pelle - Barla
Coperta
Ioan Demeni
Cornelia Elena Ivaşcu
Mihaela Uliczay
Sigla EOU
Adrian Dumitrescu
© 1999 Editura ORIZONTURI UNIVERSITARE

Timişoara
Tiparul executat la Imprimeria MIRTON

1900 Timişoara , str. Samuil Micu nr. 7
Telefon: 056 - 208924, 056 - 225684
3
“ Veti crea , veti avea ; nu veti crea , nu veti fi .”
Octav Onicescu
PREFAŢĂ
În stadiul actual al dezvoltării sistemelor electroenergetice, o importanţă deosebită se acordă automatizării

şi protecţiei prin relee, menite să realizeze o funcţionare optimă a sistemului, urmărind atât probleme de reglaj,
comenzi, semnalizări, cât şi de protecţii, care trebuie să asigure detectarea avariei şi deconectarea elementului
avariat, selectiv şi rapid, în vederea evitării extinderii avariei şi a revenirii în regimul normal de funcţionare pentru
restul sistemului. Acestui scop îi este consacrat actualul manual, care se adresează studenţilor şi inginerilor de profil
energetic preocupaţi de cercetarea, proiectarea şi exploatarea instalaţiilor de automatizări şi protecţii prin relee din
sistemele electroenergetice.
Manualul cuprinde cunoştinţele care se predau în cadrul disciplinei de Automatizarea şi protecţia sistemelor
electroenergetice studenţilor specializării Electroenergetică, atât la Facultatea de Electrotehnică din Timişoara,
cât şi la Facultatea de Energetică din Oradea. Problemele tratate acoperă şi conţinutul cursului de Automatizări
şi protecţii prin relee în sistemele energetice industriale, predat studenţilor de la specializarea Energetică
industrială din cadrul Facultăţii de Energetică din Oradea.
În cele 22 capitole, redate în două volume, s-au urmărit principiul de rezolvare a protecţiei sau
automatizării, scheme de conectare, reglaje. Au fost tratate şi probleme legate de construcţia şi funcţionarea unor
relee speciale: R.A.R., direcţionale, de distanţă, diferenţiale. Datorită volumului limitat, s-a făcut numai o succintă
prezentare a problemelor specifice, evidenţiindu-se aspectele teoretice esenţiale şi concluziile utile în exploatare.
S-a insistat asupra soluţiilor adoptate pentru schemele de automatizare şi protecţie folosite în sistemul energetic
naţional.
Prin materialul elaborat s-a urmărit să se asigure înţelegerea de către studenţi atât a aspectelor
fenomenologice, cât şi a soluţiilor concrete din exploatare. În vederea fixării cunoştinţelor, la finele capitolelor de
bază s-au prezentat aplicaţii (rezolvate şi propuse).
S-a căutat să se dea cursului un conţinut care, în limitele impuse de programa analitică, să răspundă nivelului
actual al automatizării sistemelor electroenergetice şi să asigure viitorilor ingineri cunoştinţele necesare pentru a
rezolva în cele mai bune condiţii numeroasele probleme puse de exploatarea şi conducerea optimă a acestor sisteme.
S-au prezentat sintetic şi cerinţele la care trebuie să răspundă sistemele de protecţie moderne, principiile teoretice care
stau la baza realizării lor şi modalităţile practice de implementare. Pentru aprofundarea unor probleme care
depăşesc cadrul acestei lucrări se poate consulta bibliografia indicată.
Mulţumesc pe această cale conducerii Facultăţii de Energetică din Oradea, care a asigurat tehnoredactarea
manualului.
martie 1999
Cornelia - Elena Ivascu
4
CUPRINS GENERAL
Volumul I
Capitolul 1. Noţiuni introductive ...................................................................... 1
Capitolul 2. Probleme generale ale instalaţiilor de protecţie utilizate în sistemele electroenergetice
............................................................ 33
Capitolul 3. Transformatoare de curent şi de tensiune utilizate în schemele de protecţie şi
automatizări din sistemele electroenergetice ................ 51
Capitolul 4. Anclanşarea automată a alimentării de rezervă (A.A.R.) ............... 73
Capitolul 5. Reanclanşarea automată rapidă (R.A.R.) ....................................... 85
Capitolul 6. Descărcarea automată a sarcinii (D.A.S.) ...................................... 99
Capitolul 7. Protecţia liniilor electrice din reţelele radiale cu alimentare de la un capăt
........................................................................................ 109
Capitolul 8. Protecţia liniilor electrice din reţelele cu alimentare de la două capete
........................................................................................... 157
Capitolul 9. Protecţia liniilor electrice scurte .................................................... 195
Capitolul 10. Protecţia liniilor electrice duble de înaltă şi medie tensiune ........... 213
Capitolul 11. Protecţia reţelelor electrice de distribuţie ....................................... 223
Volumul II
Capitolul 12. Protecţia liniilor din reţelele complexe de interconexiune, de medie şi înaltă tensiune
................................................................. 247
Capitolul 13. Protecţia liniilor electrice de interconexiune de înaltă şi foarte înaltă tensiune
............................................................................... 335
Capitolul 14. Probleme speciale privind protecţia liniilor electrice de foarte înaltă tensiune
............................................................................... 353
Capitolul 15. Protecţia transformatoarelor electrice ............................................ 383
Capitolul 16. Protecţia blocurilor linie - transformator ....................................... 435
Capitolul 17. Protecţia generatoarelor sincrone .................................................. 437
Capitolul 18. Protecţia blocurilor generator - transformator ................................ 471
Capitolul 19. Protecţia barelor colectoare şi a cuplelor de bare ........................... 479
Capitolul 20. Protecţia şi automatizarea sistemului electroenergetic ................... 495
Capitolul 21. Protecţia motoarelor electrice ........................................................ 509
Capitolul 22. Probleme speciale de protecţie prin relee ....................................... 527
Bibliografie ................................................................................... 545
5
CUPRINS VOLUMUL I
PREFAŢĂ .............................................................................................. I
CUPRINS GENERAL .............................................................................. II
CUPRINS VOLUMUL 1 ......................................................................... III
Cap. 1. NOŢIUNI INTRODUCTIVE .................................................................... 1
1.1. Definirea şi obiectivele automatizării şi protecţiei prin relee din sistemele electroenergetice
1
1.2. Scurt istoric ...................................................................................... 2
1.3. Elemente şi sisteme automate în realizarea schemelor de automatizare din sistemele
electroenergetice ............................................................................. 4
1.4. Relee electrice de protecţie ............................................................ 8
1.4.1. Definirea releului electric de protecţie ....................................... 8
1.4.2. Funcţiile releelor electrice .......................................................... 10
1.4.3. Parametrii principali ai releelor .................................................. 11
1.4.4. Calităţile cerute unui releu de protecţie .............................................. 12
1.4.5. Clasificarea releelor ..................................................................... 12
1.4.6. Ecuaţiile generale ale releelor ..................................................... 14
1.4.7. Principiul constructiv şi funcţional al principalelor relee electrice de protecţie
16
1.4.7.1. Relee electromagnetice ....................................................... 16
1.4.7.2. Relee de inducţie................................................................... 17
1.4.7.3. Relee electrodinamice .......................................................... 18
1.4.7.4. Relee magnetoelectrice ........................................................ 19
1.4.7.5. Relee termice ....................................................................... 20
1.4.7.6. Relee de gaze ....................................................................... 20
1.4.7.7. Relee tip balanţă electrică .................................................... 21
1.4.7.8. Relee cu amplificatoare magnetice ....................................... 21
1.4.7.9. Relee prin efect Hall ............................................................. 22
1.4.7.10. Relee reed .......................................................................... 23
1.4.7.11. Relee fotoelectrice ............................................................. 23
1.4.7.12. Relee electronice ................................................................ 24
1.4.7.13. Relee de timp ..................................................................... 27
1.4.7.14. Relee de protecţie speciale pentru protecţiile sistemului energetic 32
Cap. 2. PROBLEME GENERALE ALE INSTALAŢIILOR DE PROTECŢIE UTILIZATE ÎN SISTEMELE
ELECTROENERGETICE .......................................................................... 33
2.1. Schema de principiu a unei instalaţii de protecţie prin relee ........ 33
2.2. Performanţe impuse unei bune protecţii ....................................... 34
2.3. Clasificarea instalaţiilor de protecţie prin relee ............................. 37
2.3.1. Din punct de vedere al mărimii controlate ................................ 37
2.3.2. Din punct de vedere al rolului în sistem ..................................... 38
2.3.3. Din punct de vedere al principiului constructiv ......................... 40
2.4. Protecţii numerice ........................................................................... 40
2.4.1. Probleme generale ..................................................................... 40
2.4.2. Subsistemul de intrare analogic şi interfaţa analogică .............. 45
2.4.3. Convertorul analog numeric ....................................................... 47
2.4.4. Interfaţa de ieşire şi conversia numeric - analogică ................... 48
2.4.5. Observaţii finale ......................................................................... 50
Cap. 3. TRANSFORMATOARE DE CURENT ŞI DE TENSIUNE UTILIZATE ÎN SCHEMELE DE PROTECŢIE ŞI
AUTOMATIZĂRI DIN SISTEMELE ELECTROENERGETICE .....................
51
3.1. Transformatoare de curent (TC) ...................................................... 51
3.1.1. Rolul şi aplicabilitatea transformatoarelor de curent ................ 51
3.1.2. Parametrii principali ai TC .......................................................... 52
3.1.3. Clasificarea TC ............................................................................ 53
3.1.4. Probleme speciale ale TC pentru protecţia liniilor de foarte înaltă tensiune 55
6
3.1.4.1. TC cu miez magnetic ............................................................. 55
3.1.4.2. TC fără miez magnetic ........................................................... 58
3.2. Transformatoare de tensiune (TT) .................................................. 62
3.2.1. Rolul şi aplicabilitatea transformatoarelor de tensiune ............. 62
3.2.2. Parametrii principali ai TT .......................................................... 62
3.2.3. Clasificarea TT ............................................................................. 63
3.2.4. Probleme speciale ale TT pentru protecţia liniilor de foarte înaltă tensiune 63
3.2.4.1. TT inductive .......................................................................... 63
3.2.4.2. TT capacitive ......................................................................... 64
3.3. Indicaţii pentru alegerea şi verificarea TC şi TT .............................. 66
3.3.1. Transformatoare de curent ........................................................ 66
3.3.1.1. Alegerea TC .......................................................................... 66
3.3.1.2. Verificarea TC alese .............................................................. 69
3.3.2. Transformatoare de tensiune .................................................... 71
3.3.2.1. Alegerea TT ........................................................................... 71
3.3.2.2. Verificarea TT alese .............................................................. 72
Cap. 4. ANCLANŞAREA AUTOMATĂ A ALIMENTĂRII DE REZERVĂ (A.A.R.) 73
4.1. Scopul şi domeniul de aplicare al A.A.R. ......................................... 73
4.2. Clasificarea sistemelor de A.A.R. ..................................................... 74
4.3. Scheme de A.A.R. ............................................................................. 76
4.3.1. Schema bloc a unui sistem de A.A.R. ......................................... 76
4.3.2. Scheme principiale de A.A.R. pentru o linie electrică de distribuţie 78
4.3.3. Schema principială de A.A.R. pentru întreruptorul de cuplă ..... 79
4.3.4. Schema dispozitivului de conectare automată a rezervei (DCR) 81
Cap. 5. REANCLANŞAREA AUTOMATĂ RAPIDĂ (R.A.R.) ................................ 85
5.1. Scopul şi domeniul de aplicare al R.A.R. ......................................... 85
5.2. Clasificarea dispozitivelor de A.A.R. ............................................... 89
5.3. Scheme de R.A.R. ............................................................................. 91
5.3.1. Schema bloc a unui sistem de R.A.R. .......................................... 91
5.3.2. Scheme interioare ale unor dispozitive de R.A.R. ...................... 92
5.3.3. Probleme specifice unui R.A.R. monofazat ................................ 95
5.3.4. Dispozitive de R.A.R. utilizate în SEN .......................................... 97
5.4. Coordonarea dispozitivelor de R.A.R. cu schemele de protecţie prin relee
97
5.5. Aplicaţii la capitolul 5 ...................................................................... 98
Cap. 6. DESCĂRCAREA AUTOMATĂ A SARCINII (D.A.S) ................................. 99
6.1. Scopul şi domeniul de utilizare al D.A.S. ......................................... 99
6.2. Determinarea numărului şi puterii diferitelor tranşe de sacrificiu în cadrul D.A.S. f
100
6.3. Schema D.A.S. f ................................................................................ 103
6.4. Reanclanşarea automată a sarcinii (R.A.S.) .................................... 105
6.5. Scopul şi domeniul de utilizare al D.A.S. U ..................................... 105
6.6. Schema unui dispozitiv de D.A.S. U ................................................. 106
6.6.1. Probleme rezolvate .................................................................... 108
6.6.2. Probleme propuse ...................................................................... 108
Cap. 7. PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE DIN REŢELELE RADIALE CU ALIMENTARE DE LA UN CAPĂT
109
7.1. Defecte posibile şi protecţii prevăzute ........................................... 109
7.1.1. Defecte şi regimuri anormale de funcţionare ............................ 109
7.1.2. Schema echivalentă a unei linii .................................................. 109
7.1.3. Curenţi de scurtcircuit ................................................................ 112
7.1.3.1. Particularităţile calculului curenţilor de scurtcircuit pentru proiectarea protecţiei prin
relee ....................................................................................... 112
7
7.1.3.2. Calculul curenţilor de scurtcircuit ........................................ 113
7.1.4. Protecţii prevăzute ..................................................................... 116
7.2. Protecţia maximală de curent temporizată a reţelelor electrice cu alimentare de la un capăt
117
7.2.1. Principiul de realizare şi elemente componente ........................ 117
7.2.2. Calculul reglajelor protecţiei ...................................................... 118
7.2.3. Realizarea temporizării ............................................................... 123
7.2.4. Scheme principiale restrânse ..................................................... 123
7.2.5. Scheme principiale desfăşurate ................................................. 125
7.2.6. Avantaje şi dezavantaje .............................................................. 125
7.3. Protecţia prin secţionare de curent ................................................ 126
7.3.1. Principiul de realizare şi elemente componente ........................ 126
7.3.3. Secţionarea de curent temporizată ............................................ 128
7.4. Protecţia maximală de curent în două trepte ................................ 129
7.4.1. Principiul de realizare al protecţiei şi elemente componente ... 129
7.4.2. Calculul reglajelor protecţiei ...................................................... 129
7.5. Secţionarea de curent în două trepte ............................................. 132
7.6. Protecţia homopolară a reţelelor radiale ....................................... 132
7.6.1. Principiul de realizare ................................................................. 132
7.6.2. Protecţia de curent homopolar a reţelelor cu neutrul legat direct la pământ 133
7.6.2.1. Protecţia maximală de curent homopolar temporizată ....... 133
7.6.2.2. Secţionarea de curent homopolară ..................................... 135
7.6.3. Protecţia homopolară a reţelelor cu neutrul legat la pământ prin rezistor de limitare
136
7.6.4. Protecţia homopolară a reţelelor cu neutrul izolat faţă de pământ sau tratat prin bobină de
stingere ....................................................................................... 141
7.6.4.1. Protecţia neselectivă de tensiune homopolară ................... 142
7.6.4.2. Protecţii homopolare sensibile ............................................ 143
7.7. Protecţia împotriva suprasarcinilor ................................................ 147
7.8. Protecţia numerică pentru sesizarea punerilor la pământ pe liniile electrice de medie tensiune
........................................................................................................... 148
7.8.1. Protecţia DSLPP100 .................................................................... 148
7.8.2. Domeniul de aplicare ................................................................. 148
7.8.3. Principii de funcţionare .............................................................. 148
7.8.4. Schema logică a protecţiei ......................................................... 150
7.8.5. Funcţia de integrare în SCADA ................................................... 150
Cap. 8. PROTECŢIA LINIILOR DIN REŢELELE CU ALIMENTARE DE LA DOUĂ CAPETE
157
8.1. Defecte posibile şi protecţii prevăzute ........................................... 157
8.2. Protecţia maximală de curent direcţională temporizată ............... 157
8.3. Secţionarea de curent pe o linie cu alimentare de la două capete 161
8.4. Principiul constructiv şi funcţional al releelor direcţionale ........... 162
8.4.1. Probleme generale ..................................................................... 162
8.4.2. Releul direcţional de inducţie cu rotor cilindric ......................... 163
8.4.3. Caracteristicile de funcţionare ale releelor direcţionale de putere 167
8.4.4. Releul direcţional cu comutaţie statică RDC3 ............................ 172
8.4.5. Releu direcţional electronic cu performanţe deosebite RDE ..... 175
8.4.6. Releul direcţional pentru procese tranzitorii, RDT ..................... 179
8.5. Schemele principiale de conectare a releelor direcţionale ............ 181
8.5.1. Principii de elaborare ................................................................. 181
8.5.2. Schema de “900” de conectare a releelor direcţionale .............. 181
8
8.6. Protecţia de putere homopolară ..................................................... 183
8.7. Protecţia completă a unei reţele alimentată de la două capete împotriva defectelor polifazate
şi a celor cu punere la pământ ......................................................... 184
8.8. Echipament integrat de protecţie, automatizare, măsură – EPAM 184
8.8.1. Generalităţi ................................................................................. 184
8.8.2. Funcţiile de protecţie ................................................................. 186
8.8.3. Procesarea digitală a semnalului ................................................ 186
8.8.4. Structura hard a echipamentului EPAM ..................................... 188
8.8.5. Softul echipamentului EPAM ...................................................... 190
Cap. 9. PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE SCURTE ............................................ 195
9.1. Principiul de realizare ...................................................................... 195
9.2. Protecţia diferenţială longitudinală cu curenţi de circulaţie ......... 195
9.3. Protecţia diferenţială longitudinală cu echilibrarea tensiunilor .... 204
9.4. Protecţia comparativă a liniilor ....................................................... 205
9.5. Construcţia şi funcţionarea unor relee diferenţiale ....................... 206
9.5.1. Relee diferenţiale cu bobina de frânare ..................................... 206
9.5.2. Releu diferenţial pentru linii (RDL) ............................................. 208
Cap. 10. PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE DUBLE DE ÎNALTĂ ŞI MEDIE TENSIUNE
213
10.1. Defecte posibile şi protecţii prevăzute ......................................... 213
10.2. Principiul de realizare al protecţiei diferenţiale transversale ...... 213
10.3. Calculul curentului de pornire ....................................................... 215
10.4. Metode de mărire a sensibilităţii protecţiei diferenţiale transversale
216
10.5. Zona de acţionare în cascadă şi zona moartă ale protecţiei diferenţiale transversale
217
10.6. Măsuri pentru mărirea siguranţei în funcţionarea protecţiei diferenţiale transversale
219
10.7. Aplicaţii la capitolul 10 .................................................................. 220
10.7.1. Probleme rezolvate .................................................................. 220
10.7.2. Probleme propuse .................................................................... 222
Cap. 11. PROTECŢIA REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE .......................................... 223
11.1. Schemele de conexiuni ale reţelelor electrice de distribuţie a energiei electrice
223
11.2. Defecte posibile şi protecţii prevăzute la reţelele de distribuţie . 228
11.2.1. În reţele de distribuţie de înaltă şi medie tensiune ................. 228
11.2.2. În reţele de distribuţie de joasă tensiune ................................ 228
11.3. Protecţia maximală de curent a liniilor de distribuţie de m.t. realizată cu microprocesor
229
11.4. Protecţia reţelelor de distribuţie de joasă tensiune ..................... 230
11.4.1. Probleme generale ................................................................... 230
11.4.2. Protecţia prin siguranţe fuzibile ............................................... 231
11.4.2.1. Caracteristici, clasificări ale S.F. ......................................... 231
11.4.2.2. Principiul de funcţionare al S.F. .......................................... 234
11.4.2.3. Dimensionarea S.F. ............................................................. 236
11.4.3. Protecţia reţelelor de distribuţie prin întreruptoare automate 238
11.4.4. Selectivitatea protecţiilor în reţeaua de joasă tensiune .......... 240
11.4.4.1. Selectivitatea între două S.F. .............................................. 240
9
11.4.4.2. Selectivitatea între un întreruptor automat şi o S.F. ......... 241
11.4.4.3. Selectivitatea între două întreruptoare automate ............ 242
11.5. Protecţia bateriilor de condensatoare electrice ........................... 243
11.6. Aplicaţii la capitolul 11 .................................................................. 244
11.6.1. Probleme rezolvate .................................................................. 244
11.6.2. Probleme propuse .................................................................... 246
10
CUPRINS VOLUMUL II
CUPRINS VOLUMUL 2 .................................................................................................. IX

Cap. 12. PROTECŢIA LINIILOR DIN REŢELELE COMPLEXE DE INTERCONEXIUNE, DE MEDIE ŞI ÎNALTĂ TENSIUNE
247
12.1. Protecţii prevăzute................................................................................................... 247
12.2. Principiul de realizare al protecţiei de distanţă ..................................................... 247
12.3. Construcţia şi funcţionarea unor relee de distanţă ................................................ 250
12.3.1. Principii constructive ........................................................................................ 250
12.3.2. Releul de distanţă de impedanţă “balanţă electrică ” ..................................... 250
12.4. Caracteristici de funcţionare ale releelor de distanţă ............................................ 253
12.4.1. Definiţii, clasificare ........................................................................................... 253
12.4.2. Releul de distanţă de impedanţă generalizată ................................................ 254
12.4.3. Releul de distanţă de impedanţă pură ............................................................ 258
12.4.4. Releul de distanţă de rezistenţă ..................................................................... 259
12.4.5. Releul de distanţă de reactanţă ....................................................................... 260
12.4.6. Releul de distanţă de impedanţă mixtă (releul “ohm”) ................................... 261
12.4.7. Releul de distanţă de admitanţă mixtă (releu “mho”) ..................................... 261
12.4.8. Releul de distanţă conductanţă ....................................................................... 262
12.4.9. Releul de distanţă de susceptanţă ................................................................... 263
12.4.10. Releul de distanţă cu caracteristica de acţionare elipsă ................................ 263
12.4.11. Releul de distanţă cu caracteristica de funcţionare discontinuă .................... 265
12.4.12. Relee de distanţă cu caracteristici de funcţionare combinate ...................... 267
12.4.13. Modelarea fizică a caracteristicilor funcţionale ale sistemelor de protecţie de distanţă
267
12.5. Influenţa arcului electric de la locul de scurtcircuit asupra funcţionării protecţiei de distanţă
269
12.6. Comportarea protecţiei de distanţă în cazul suprasarcinilor ................................. 273
12.7. Comportarea protecţiei de distanţă în cazul pendulărilor în sistem ..................... 274
12.7.1. Influenţa pendulărilor din sistem asupra protecţiei de distanţă ...................... 274
12.7.2. Scheme de blocaj a funcţionării protecţiei de distanţă la pendulări ........................... 280
12.7.3. Filtre de secvenţă inversă ................................................................................ 282
12.8. Caracteristici de temporizare ale protecţiei de distanţă şi realizarea lor ................................. 284
12.9. Stabilirea reglajelor protecţiei de distanţă ............................................................. 287
12.9.1. Erori posibile în determinarea distanţei ........................................................... 287
12.9.2. Calculul reglajului elementelor de pornire .................................................................. 288
12.9.3. Calculul reglajului elementului de măsură a distanţei .................................... 290
12.10. Comportarea protecţiei de distanţă la defecte în circuitul transformatoarelor de tensiune şi blocaje prevăzute
pentru astfel de situaţii ...................................................................................
293
12.11. Schemele protecţiilor de distanţă ........................................................................ 294
12.11.1. Principii de realizare a schemelor .................................................................. 294
12.11.2. Schema bloc a protecţiei de distanţă ........................................................................ 295
12.11.3. Schemă de conectare a releelor de impedanţă cu compensare de curent ...
296
12.12. Protecţii de distanţă utilizate pe liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune
298
12.12.1. Caracteristici tehnice ale celor mai răspândite protecţii de distanţă din sistemele electroenergetice
298
12.12.2. Protecţii de distanţă ZPA - Trutnov ............................................................... 302

12.12.3. Protecţii de distanţă EAW ............................................................................. 302
12.12.4. Protecţii de distanţă Siemens ....................................................................... 307
12.12.5. Protecţii de distanţă BBC................................................................................ 310
12.12.6. Protecţii de distanţă realizate în România ..................................................... 310
12.12.7. Protecţii de distanţă electronice .................................................................... 313
12.13. Protecţii de distanţă numerice 316
11
12.13.1. Generalităţi 316
12.13.2. Schema principială a unei protecţii de distanţă numerică ............................ 316

12.13.3. Protecţii DIPA 100 ......................................................................................... 317
12.13.4. Protecţie de distanţă cu microcalculator şi transmisie prin FO ..................... 320
12.13.5. Protecţii de distanţă tip REL ........................................................................... 320
12.14. Protecţia completă a unei linii de înaltă tensiune 324
12.15. Particularităţile protecţiilor de distanţă ale liniilor cu compensare serie 325
12.16. Particularităţile protecţiei de distanţă ale liniilor cu derivaţii 327
12.17. Aplicaţii la capitolul 12 328
12.17.1. Probleme rezolvate 328
12.17.2. Probleme propuse ......................................................................................... 334

Cap. 13. PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE DE INTERCONEXIUNE DE ÎNALTĂ TENSIUNE ............
335
13.1. Defecte posibile şi protecţii prevăzute .................................................................... 335
13.2. Principiul de realizare al protecţiei prin înaltă frecvenţă ....................................... 335
13.2.1. Canale de înaltă frecvenţă prin conductoarele liniei protejate 336
13.2.2. Canale radio .................................................................................................... 338

13.2.3. Canalele reţelei poştale ................................................................................... 339
13.2.4. Soluţii noi de transmitere a semnalelor .......................................................... 339
13.3. Protecţii prin înaltă frecvenţă.................................................................................. 340
13.3.1. Protecţia secţională prin înaltă frecvenţă 340
13.3.2. Protecţia diferenţială de fază .......................................................................... 343

13.3.3. Protecţia direcţională cu blocaj prin înaltă frecvenţă ..................................... 345
13.3.4. Protecţia de distanţă cu interdeclanşare ........................................................ 347
13.4. Protecţie diferenţială numerică cu curenţi purtători pentru linii de foarte înaltă tensiune
349
13.5. Protecţii prin înaltă frecvenţă întâlnite în schemele de protecţie din SEN ............
351
Cap. 14. PROBLEME SPECIALE PRIVIND PROTECŢIA LINIILOR DE TENSIUNI FOARTE ÎNALTE ...
353
14.1. Generalităţi .............................................................................................................. 353
14.2. Asigurarea unei protecţii de rezervă corespunzătoare .......................................... 353
14.3. Măsurarea corectă a distanţei la defecte pe linii de TFI ........................................ 355
14.3.1. Surse de erori în măsurarea distanţei în schemele de alimentare a protecţiei de distanţă
355
14.3.2. Folosirea filtrelor electrice în schemele de alimentare a protecţiei de distanţă

356
14.3.3. Principiul comparării polarităţii a două tensiuni în momentul trecerii prin zero a celei de a treia tensiune
357
14.3.4. Protecţii de distanţă adaptive ......................................................................... 360
14.3.4.1. Probleme generale ................................................................................. 360
14.3.4.2. Principiul modificării caracteristicii protecţiei de distanţă în regimul dinamic
360
14.3.5. Relee de impedanţă cu tub ............................................................................. 361
14.4. Particularităţile protecţiilor prin înaltă frecvenţă pentru liniile de TFI .................
362
14.5. Principii noi pentru realizarea releelor de protecţie pentru liniile de TFI .............
362
14.5.1. Principiul comparării integralei în timp, a curentului din semiperioada pozitivă cu cea din semiperioada negativă
362
12
14.5.2. Principiul verificării simetriei curenţilor celor trei faze ................................... 362
14.5.3. Principiul undei călătoare ................................................................................ 363
14.5.3.1. Generalităţi ............................................................................................. 363
14.5.3.2. Unde călătoare pe linii monofazate ........................................................ 365
14.5.3.3. Unde călătoare pe linii trifazate ............................................................. 368
14.5.3.4. Releu de distanţă cu undă călătoare ...................................................... 372
14.6. Protecţie maximală de tensiune ............................................................................. 373
14.7. Protecţia LEA 750 kV ............................................................................................... 375
14.7.1. Protecţia de bază ............................................................................................. 376
14.7.2. Protecţia de rezervă I ...................................................................................... 377
14.7.3. Protecţia de rezervă II ..................................................................................... 378
14.7.4. Protecţia diferenţială de bare ......................................................................... 378
14.7.5. Reanclanşarea automată rapidă (R.A.R.) a liniei ............................................. 379
14.7.6. Instalaţia de DRRI ............................................................................................ 380
14.7.7. Precizări finale ................................................................................................. 380
14.8. Aplicaţii la capitolul 14 ............................................................................................ 382
14.8.2. Probleme propuse ........................................................................................... 382

Cap. 15. PROTECŢIA TRANSFORMATOARELOR ELECTRICE ....................................................... 383
15.1. Defecte posibile, regimuri anormale de funcţionare şi protecţii prevăzute la transformator
383
15.2. Protecţia transformatorului împotriva defectelor interioare ................................ 384
15.2.1. Protecţia cu relee de gaze ............................................................................... 384
15.2.2. Protecţia diferenţială longitudinală ................................................................. 387
15.2.2.1. Principiul de realizare ............................................................................. 387
15.2.2.2. Particularităţile protecţiei diferenţiale a transformatorului .................... 388
15.2.2.3. Reglarea protecţiei diferenţiale a transformatorului ............................. 391
15.2.2.4. Variante de realizare a protecţiei diferenţiale ........................................ 393
15.2.2.5. Protecţia diferenţială a transformatorului cu trei înfăşurări .................. 399
15.2.2.6. Protecţia diferenţială longitudinală homopolară ................................... 401
15.2.2.7. Avantajele şi dezavantajele protecţiei diferenţiale longitudinale ..........
401
15.2.3. Secţionarea de curent ..................................................................................... 401
15.2.4. Protecţia de cuvă (protecţia Chevalier) ........................................................... 403
15.3. Protecţia transformatorului împotriva supracurenţilor provocat de scurtcircuite exterioare
404
15.3.1. Protecţia maximală de curent temporizată ..................................................... 404
15.3.2. Protecţia maximală de curent cu blocaj de tensiune minimă ......................... 409
15.3.3. Protecţia maximală de curent cu filtru de secvenţă inversă, temporizată ...... 410
15.3.4. Protecţia maximală de curent sau de tensiune de secvenţă homopolară temporizată
411
15.3.5. Protecţia de distanţă ....................................................................................... 414
15.4. Protecţia împotriva suprasarcinilor ........................................................................ 414
15.5. Schema de ansamblu a protecţiei unui transformator electric ............................. 415
15.6. Particularităţile protecţiei transformatoarelor suplimentare pentru reglarea tensiunii
416
15.7. Particularităţile protecţiei autotransformatoarelor .............................................. 418
15.8. Sisteme de protecţii numerice utilizate la protecţia transformatoarelor electrice
420
15.8.1. Schemă de principiu a protecţiei unui transformator realizată cu microcalculator
420
15.8.2. Sistem de protecţie a unei staţii de transformare realizată cu microcalculator
421
15.8.3. Echipament integrat de protecţie şi de comandă – control pentru transformatoare
422
15.8.4. Utilizarea automatelor programabile în realizarea comenzii şi protecţiei staţiilor de transformare
424
15.9. Particularităţile protecţiei transformatoarelor electrice de mică putere ..............
426
15.9.1. Soluţii posibile ................................................................................................. 426
15.9.2. Reglarea protecţiei transformatoarelor de mică putere ................................. 427
15.9.2.1. Protecţia cu SF pe medie tensiune ......................................................... 427
15.9.2.2. Reglarea releelor din întreruptoarele automate ..................................... 427
13
15.10.2. Probleme propuse ......................................................................................... 433

Cap. 16. PROTECŢIA BLOCURILOR LINIE - TRANSFORMATOR ................................................... 435
Cap. 17. PROTECŢIA GENERATOARELOR SINCRONE ................................................................. 437
17.1. Defecte posibile, regimuri anormale de funcţionare şi protecţii prevăzute la generator
437
17.2. Protecţiile generatorului împotriva defectelor în stator 439
17.2.1. Protecţia împotriva scurtcircuitelor polifazate ................................................ 439

17.2.1.1. Protecţia diferenţială longitudinală ......................................................... 439
17.2.1.2. Protecţia maximală cu tăiere de curent .................................................. 442
17.2.2. Protecţia împotriva scurtcircuitelor între spirele aceleiaşi faze ...................... 443
17.2.2.1. Protecţia diferenţială transversală .......................................................... 443
17.2.2.2. Protecţia de curent de dezechilibru împotriva scurtcircuitelor între spirele aceleiaşi faze
444
17.2.2.3. Protecţia homopolară de tensiune .......................................................... 445
17.2.3. Protecţia împotriva punerilor la pământ în stator .......................................... 446
17.2.3.1. Protecţia de curent homopolar .............................................................. 447
17.2.3.2. Protecţia de putere homopolară ............................................................ 452
17.2.3.3. Protecţia diferenţială homopolară ......................................................... 453
17.2.3.4. Protecţia împotriva pp în stator pentru GS cu neutrul legat la pământ prin rezistor
455
17.2.3.5. Crearea unui circuit pentru circulaţia curentului de punere la pământ .
455
17.3. Protecţiile generatorului împotriva defectelor în rotor 456
17.3.1. Protecţia generatorului împotriva scăderii sau pierderii excitaţiei ................. 456
17.3.2. Protecţia împotriva defecţiunilor în funcţionarea regulatorului automat de tensiune
458
17.3.3. Protecţia împotriva punerilor la pământ ......................................................... 458
17.3.3.1. Protecţia împotriva simplei puneri la pământ rotorice .......................... 459
17.3.3.2. Protecţia împotriva dublei puneri la pământ rotorice ............................ 460
17.4. Protecţiile generatorului împotriva defectelor în sistem şi a regimurilor anormale de funcţionare
462
17.4.1. Protecţia generatorului împotriva defectelor în sistem şi a suprasarcinilor ...

462
17.4.2. Protecţia generatorului împotriva creşterii tensiunii ...................................... 466
17.4.3. Protecţia generatorului împotriva funcţionării în regim de motor ................. 467
17.5. Schema de ansamblu a protecţiei generatoarelor sincrone racordate la bare colectoare
468

Cap. 18. PROTECŢIA BLOCURILOR GENERATOR - TRANSFORMATOR ............................................ 471
18.1. Probleme generale 471
18.2. Particularităţile protecţiei diferenţiale longitudinale 471
18.3. Particularităţile protecţiei împotriva punerilor la pământ în înfăşurarea statorică a generatorului unui bloc
471
18.4. Particularităţile protecţiei maximale de curent temporizate la blocurile generator - transformator

474
18.5. Schema de ansamblu a protecţiei blocurilor generator - transformator

475
14
18.6. Sistem de protecţie numerică pentru un bloc generator - transformator
477
Cap. 19. PROTECŢIA BARELOR COLECTOARE ............................................................................. 479

19.1. Defecte posibile şi protecţii prevăzute la barele colectoare 479
19.2. Protecţia barelor cu ajutorul protecţiilor elementelor conectate la bare

479
19.3. Protecţii proprii ale barelor colectoare 481
19.3.1. Protecţia diferenţială a barelor colectoare ..................................................... 481

19.3.1.1. Protecţia diferenţială completă .............................................................. 481
19.3.1.2. Protecţia diferenţială completă realizată cu relee cu acţiune de frânare prin curenţi redresaţi
483
19.3.1.3. Protecţia diferenţială incompletă a barelor colectoare .......................... 485
19.3.2. Protecţia de secvenţă homopolară ................................................................. 487
19.3.3. Protecţia de distanţă a barelor colectoare ...................................................... 488
19.3.4. Variantă de protecţie electronică a barelor colectoare .................................. 488
19.4. Protecţia maximală de curent temporizată prevăzută la cuplele de bare
489
19.5. Sisteme numerice de protecţie montate în staţii de transformare din SEN

491

Cap. 20. PROTECŢIA SISTEMULUI ELECTROENERGETIC ............................................................. 495
20.1. Defecte posibile şi protecţii prevăzute împotriva lor 495
20.2. Protecţia împotriva apariţiei unui deficit de putere produsă 498
20.3. Protecţia împotriva creşterii tensiunii în zonă 499
20.4. Protecţia împotriva încărcării bruşte a unei linii de interconexiune 500
20.5. Protecţia împotriva pierderii stabilităţii de funcţionare a sistemului 502
20.5.2. Automatizări de prevenire a pierderii stabilităţii statice ................................. 503

20.5.3. Automatizări de prevenire a pierderii stabilităţii tranzitorii ............................ 504
20.5.4. Automatizări pentru controlul regimului asincron .......................................... 507
20.6. Automatizări în SEN 507
Cap. 21. PROTECŢIA MOTOARELOR ELECTRICE ......................................................................... 509

21.1. Defecte posibile, regimuri anormale de funcţionare şi protecţii prevăzute la motoarele electrice
509
21.2. Protecţia motoarelor electrice cu tensiune de alimentare până la 1 kV

510
21.2.1. Protecţia motoarelor electrice prin siguranţe fuzibile 511
21.2.2. Protecţia motoarelor electrice prin întreruptoare automate ......................... 513

21.3. Protecţia motoarelor electrice cu tensiune de alimentare peste la 1 kV
513
15
21.3.1. Protecţia împotriva scurtcircuitelor polifazate în stator 513
21.3.1.1. Protecţia maximală de curent ................................................................. 513

21.3.1.2. Protecţia diferenţială de curent .............................................................. 515
21.3.2. Protecţii împotriva scăderii tensiunii 515
21.3.3. Protecţia maximală de curent temporizată, împotriva suprasarcinilor

516
21.3.4. Protecţia homopolară împotriva punerilor la pământ 519
21.3.5. Protecţia împotriva mersului în regim asincron a motoarelor sincrone

519
21.3.6. Protecţia împotriva funcţionării în două faze 520
21.4. Protecţie electronică completă pentru un motor asincron de putere mare 0

521

Cap. 22. PROBLEME SPECIALE DE PROTECŢIE PRIN RELEE ........................................................ 527
22.1. Sisteme expert utilizate în instalaţiile de protecţie şi automatizări din energetică ...................
527
22.1.1. Probleme generale 527
22.1.2. Soluţii întâlnite în energetică .......................................................................................... 528

22.1.3. Sistem expert pentru un post de transformare 529
22.2. Folosirea fibrelor optice în instalaţiile de protecţie şi automatizare a sistemelor electroenergetice

530
22.2.1. Introducere 530
22.2.2. Utilizarea fibrelor optice în electroenergetică ................................................................ 531

22.2.3. Transmisia prin fibre optice 533
22.2.4. Posibilităţile introducerii fibrelor optice în SEN 535
22.3. Fiabilitatea instalaţiilor de protecţie prin relee din sistemele electroenergetice ...
536
22.3.2. Situaţii posibile în funcţionarea protecţiei prin relee ...................... 537

22.3.3. Metode de creştere a siguranţei în funcţionarea sistemelor de protecţie prin relee
538
22.3.4. Particularităţi ale calculelor de fiabilitate referitoare la instalaţiile de protecţie prin relee
540
22.3.5. Indicatori de fiabilitate .................................................................................... 540

22.3.6. Informaţii necesare calculului indicatorilor de siguranţă pentru instalaţiile de protecţie prin relee
541
22.3.7. Calculul duratelor optime dintre două verificări succesive 542
BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................. 545
16
Capitolul 1
NOŢIUNI INTRODUCTIVE
1.1. Definirea şi obiectivele automatizării şi protecţiei prin relee din sistemele electroenergetice
Prin automatizarea sistemelor electroenergetice se înţelege aplicarea principiilor şi metodelor automaticii

în conducerea şi exploatarea acestora; automatica fiind ştiinţă aplicată care se ocupă cu dispozitivele ce
realizează, fără participarea omului, operaţiile de conducere automată.
Echiparea sistemelor electroenergetice cu diferite dispozitive de automatizare este impusă de o serie de
particularităţi ale procesului de producere, transport şi distribuţie a energiei electrice, care se desfăşoară în cadrul
acestor sisteme. Dintre particularităţile specifice de funcţionare ale sistemelor electroenergetice merită a fi
amintite: tensiunea şi frecvenţa energiei livrate trebuie să se păstreze între anumite limite, apropiate de valorile
nominale; neexistând posibilitatea stocării energiei electrice, agregatele generatoare trebuie să urmărească în
permanenţă variaţiile puterii cerute de consumatori; asigurarea continuităţii în alimentarea cu energie electrică a
consumatorilor, localizarea, separarea şi remedierea avariilor apărute trebuie să se facă cât mai rapid pentru a se
evita extinderea acestora.
În cadrul automatizării o importanţă mare o are reglarea automată, care urmăreşte asigurarea în
exploatare a valorilor optimale pentru diferite mărimi (tensiune, frecvenţă, turaţie etc.). Pe lângă reglarea
automată, în cadrul automatizărilor în sistemele electroenergetice se întâlnesc probleme de comandă automată:
(pornire, oprire automată a motoarelor, generatoarelor, control automat, probleme de automatizări legate de
conecta-rea automată a rezervei (A.A.R.), de reanclanşare automată rapidă (R.A.R.) sau de descărcare automată a
sarcinii (D.A.S. f sau D.A.S. U) cât şi probleme de protecţie prin relee a sistemelor electrice.
Protecţia prin relee este una din principalele forme ale automatizării sistemelor electroenergetice având
drept scop principal detectarea avariei şi deconectarea elementului avariat în vederea evitării extinderii avariei şi
a revenirii cât mai rapide la regimul normal de funcţionare pentru restul sistemului.
Cu alte cuvinte, protecţia prin relee este formată din ansamblul aparatelor şi dispozitivelor destinate să
comande automat deconectarea instalaţiei electrice protejate în cazul apariţiei unui defect sau a unui regim
anormal periculos şi / sau să semnalizeze apari-ţia regimului respectiv.
1.2. Scurt istoric
Începuturile automaticii sunt îndepărtate, ideea de a crea sisteme automate existând încă din antichitate,
când s-au realizat clepsidre pentru măsurarea timpului. Aceste automate sunt perfecţionate, iar în evul mediu se
realizează multe jucării mecanice, dar fără aplicaţii practice. Introducerea automatelor în procesul de producţie
începe în secolul XVIII - lea.
Se pot puncta câteva date:
 anul 1765 - s-a realizat primul regulator automat de nivel cu plutitor, de către Polzunov, în Rusia;
 anul 1784 - se construieşte regulatorul automat de viteză centrifugal, de către J. Watt, în Anglia;
 mijlocul secolului XIX - apar sisteme automate pe principiul compensării (principiul lui Poncelet), utilizat spre
exemplu la reglarea excitaţiei unui generator sincron prin compoundare;
 anul 1885 - apar primele încercări de folosire, în scopuri de protecţie, a releelor electromagnetice de curent
cu acţiune directă, instalate pe întreruptoare (releele încep să fie folosite pe scară largă în primele decenii
ale secolului XX, în această perioadă începând să se dezvolte tehnica protecţiei prin relee).
Desigur că, tehnica protecţiei prin relee s-a dezvoltat în paralel cu dezvoltarea sistemelor electroenergetice.
Astfel, în anul 1901, s-au construit relee de curent de inducţie. În anul 1908 se propune principiul protecţiei
diferenţiale de curent, bazat pe compararea curenţilor de la capetele zonei protejate; în anul 1910, încep să se
aplice protecţiile direcţionale de putere a căror principiu s-a propus încă din anul 1905. În acelaşi timp încep şi
încercările de realizare a protecţiilor bazate pe compararea raportului dintre tensiuni şi curenţi, încercări soldate
în anul 1920 prin apariţia protecţiilor de distanţă.
În anul 1928 apar primele date în legătură cu protecţia direcţională prin înaltă frecvenţă, folosind
transmiterea semnalului de înaltă frecvenţă, în scopul protecţiei, prin conductoarele liniei protejate.
După cum se observă dezvoltarea protecţiei prin relee a avut o ascensiune firească, de la soluţii simple spre
soluţii mai complexe, soluţii a căror necesitate a fost impusă de pretenţiile sporite faţă de producerea,
transportul, distribuţia şi utilizarea energiei electrice.
Perioada care urmează anilor 1925 - 1930 se caracterizează printr-o activitate de perfecţionare a principiilor
şi metodelor de protecţie menţionate. Se urmăresc probleme: de siguranţă în funcţionare - legat de care apar
propuneri privind realizarea protecţiei de rezervă; privind gabaritul şi consumul instalaţiilor de protecţie prin
relee, urmărindu-se reducerea acestora; privind rapiditatea mare în funcţionare şi nu în ultimul rând preocupări
privind reducerea costului acestor instalaţii neafectând evident performanţele tehnice.
Anii celui de al doilea război mondial au însemnat însă o stagnare în cercetarea privind soluţii noi în
protecţia prin relee.
17
Această evoluţie treptată, a soluţiilor adoptate în realizarea instalaţiilor de protecţie a sistemelor electrice,
de la soluţii mai simple spre altele mai complexe a fost urmată şi de câteva salturi, adevărate “revoluţii” în
dezvoltarea protecţiei prin relee.
Astfel, se poate spune că prima revoluţie în protecţia prin relee se produce în jurul anului 1955, prin
apariţia protecţiilor electronice (realizate cu relee cu comutaţie statică) care permit realizarea unor soluţii mai
rapide, mai sensibile, mai sigure în funcţionare. În prima etapă a acestei revoluţii s-au utilizat în schemele de
protecţii prin relee dispozitivele semiconductoare, sub forma diodelor montate în punţi de redresare dublă
alternanţă, destinate alimentării unor relee electromecanice funcţionând cu curenţi redresaţi şi obţinându-se
astfel protecţii mult mai sensibile, mai rapide, cu consum redus, mai sigure în funcţionare şi care permit obţinerea
unor caracteristici de funcţionare speciale. În literatură se menţionează anul 1959 în care s-a realizat prima
schemă de protecţie complet electronică (numai cu comutaţie statică).
Folosirea pe scară largă în practică a protecţiilor electronice începe în anii 1970 - 1971, răspândirea lor
justificându-se prin ameliorarea performanţelor faţă de cele realizate cu relee cu contacte.
Referitor la protecţiile electronice se poate vorbi de două generaţii: prima generaţie de protecţie realizată
cu relee electronice era practic o imagine directă a generaţiei precedente de relee electromecanice, în timp ce a
doua generaţie de relee electronice, utilizează dispozitive electronice care oferă o modelare funcţională.
În prima perioadă de folosire a protecţiilor electronice - etapa de testare a lor - au fost utilizate în paralel cu
protecţiile clasice, dublându-le pe acestea. Dublarea a permis verificarea îndelungată în exploatare a protecţiilor
electronice, fără riscuri în privinţa securităţii instalaţiilor protejate, în acelaşi timp constituind şi o protecţie de
rezervă.
Majoritatea releelor electronice existente în exploatare sunt de tip analogic şi sunt realizate cu componente
discrete protejate prin filtre de intrare şi prin relee electromecanice sau relee reed la ieşire. Protecţiile electronice
sunt realizate în casete, montate pe rame, cu module funcţionale debroşabile. La a 26 - sesiune CIGRE (Paris, sept.
1976) printre problemele de protecţie prin relee analizate au fost şi cele referitoare la experienţa dobândită în
exploatare prin folosirea releelor electronice, al tendinţelor şi prognozelor din punctul de vedere al principiului de
măsură în protecţia prin relee.
Este interesant de menţionat că, în ţara noastră, releele electronice încep să fie prevăzute (prin proiectare)
în etapa 1970 - 1979 pentru protecţia instalaţiilor funcţionând cu tensiunea înaltă de 400 şi 220 kV şi, în etapa
1980 - 1989 la nivelul de 110 kV.
Introducerea circuitelor integrate, a microprocesoarelor şi a optoelectronicii în realizarea schemelor de
protecţie prin relee, începând cu anul 1975, marchează cea de a doua revoluţie în protecţia prin relee. La
sesiunea CIGRE din septembrie 1976 se menţionează cercetările teoretice care se întreprind referitoare la
utilizarea microproce-soarelor în scopul realizării unor relee de protecţie similare celor analogice dar cu mod de
operare numeric. Ca priorităţi, pe plan mondial în introducerea microprocesoarelor în schemele de protecţie a
sistemelor electroenergetice, trebuie menţionate Franţa, SUA, Elveţia. La cea de a 32 - a sesiune CIGRE (Paris,
septembrie 1988) s-a subliniat deja progresul obţinut de tehnicile de protecţie prin relee datorită introducerii
microproce-soarelor şi s-au conturat prin discuţii două teme principale: îmbunătăţirea performanţelor, sistemelor
de protecţie prin relee datorită introducerii tehnicilor numerice în domeniul comenzii, al protecţiilor şi a interfeţei
om - maşină, şi noi concepţii, în materie de protecţie prin relee, introduse de aceste tehnici şi interacţiunile
între protecţie şi comanda automată. Utilizarea microprocesoarelor permite obţinerea de protecţii mai fiabile,
cu viteză mare de răspuns, cu un cablaj mult mai simplu în comparaţie cu protecţiile electronice realizate cu diode
şi tranzistoare.
Urmărindu-se ameliorarea indicilor calitativi ai instalaţiilor de protecţie a sistemelor electroenergetice,
atenţia cercetătorilor în prezent se îndreaptă spre tehnologia numerică, utilizarea calculatoarelor în scopuri de
protecţie reprezentând a treia revoluţie în domeniu, revoluţie care se derulează la ora actuală.
Posibilităţile extrem de largi pe care le prezintă utilizarea calculatoarelor numerice, conduc la presupunerea
că într-un viitor nu prea îndepărtat, toată partea de automatizări, protecţii, telecomandă, telemăsură, va fi
înglobată într-o unitate mică, cu inteligenţă proprie, ceea ce va permite pe de o parte ridicarea fiabilităţii
întregului sistem, reducerea cheltuielilor de instalare şi întreţinere, iar pe de altă parte, prelucrarea unor funcţii,
din ce în ce mai complexe, în timpi din ce în ce mai mici, soluţii superioare capacităţii de decizie şi reacţie a
operatorului uman.
Pe baza celor de mai sus s-a încercat în fig.1.1 o prezentare sinoptică a dezvoltării protecţiei prin relee a
sistemelor electroenergetice.
Modernizarea continuă a dispozitivelor de protecţie prin relee şi adaptarea lor la cerinţele sistemului
energetic în permanentă dezvoltare, au contribuit în mare măsură la creşterea gradului de siguranţă în
funcţionarea acestuia, fapt evidenţiat de scăderea de la an la an a numărului de avarii şi deranjamente.
La a 33-a sesiune CIGRE (Paris - septembrie 1990) s-a subliniat că, în general, pentru protecţia prin relee,
folosirea tehnicii adaptive şi a tehnologiei numerice oferă numeroase soluţii pentru viitor.
18
1.3. Elemente şi sisteme automate în realizarea schemelor de automatizare din sistemele electroenergetice
Element al sistemului automat este partea sistemului automat care formează o unitate constructivă şi
realizează una sau mai multe din funcţiunile sistemului automat.
Un element are una sau mai multe intrări i şi o ieşire e prin care se primesc şi se transmit mărimile fizice
caracteristice funcţionării elementului (fig.1.2). Toate elementele sistemelor automate sunt cu acţiune
unidirecţională: semnalul de intrare determină semna-lul de ieşire fără ca acesta să influenţeze semnalul de
intrare.
ETAPA IV Relee cu circuite integrate (microP)
ETAPA III Relee electronice şi cu elemente

semiconductoare
ETAPA II Relee electromagnetice polarizate şi relee

magnetoelectrice alimentate în curent continuu
ETAPA I Relee electromagnetice şi de inducţie

alimentate în curent alternativ
Din punct de vedere al

releelor utilizate
DEZVOLTAREA PROTECŢIEI PRIN RELEE
Din punct de vedere al

principiilor Evoluţie
de măsură şi schemelor
utilizate
Protecţie Protecţie Protecţie

Protecţie Protecţie
maximală diferenţială direcţională
de distanţă prin î.f.
de curent de curent de putere
Prima revoluţie
Protecţii electronice
Etapa I Etapa II
A doua revoluţie
Protecţii realizate cu microP
A treia revoluţie
Protecţii prin CN
Fig.1.1. Referitor la dezvoltarea tehnicii protecţiei prin relee
i1
i2 e
i3
Fig.1.2. Element al unui sistem automat
În funcţie de rolul în sistemul automat, elementele acestuia se clasifică în:

a) elementul de măsură (EM) care serveşte pentru controlul valorii curente a mărimii reglate, transformând
mărimea reglată într-o mărime de altă natură fizică, astfel încât ea să poată fi prelucrată în procesul de
comandă (este deci un traductor);
b) elementul de prescriere (EP) serveşte pentru elaborarea algoritmului de comandă a S.A.;
c) elementul de comparaţie (EC) prevăzut pentru determinarea abaterii (de exemplu puntea Wheatstone);
d) elementul de amplificare (EA) care amplifică semnalul de la ieşire EC la valoarea necesară acţionării
elementului de reglare;
19
e) elementul de reglare (ER) este elementul care asigură variaţia fluxului de materie sau energie în obiectul
reglat, în vederea modificării mărimii reglate (de exemplu un ventil de admisie a aburului);
f) elementul de execuţie (EE) serveşte pentru comanda ER (de exemplu servomotor, contactor, releu).
Interconectarea unor elemente automate reprezintă un sistem automat (SA).
Schema bloc a unui sistem automat este dată în fig.1.3, în care s-a notat:
DA - dispozitivul de automatizare,
IA - instalaţia automatizată sau obiectul reglat (procesul automatizat).
x i x xe
m
DA IA
SA
Fig.1.3. Schema bloc simplificată a unui sistem automat
După modul de interacţiune între dispozitivul de automatizare şi instalaţia automatizată se deosebesc

sisteme automate în circuit deschis (fig.1.4), sisteme automate în circuit închis (fig.1.5) şi sisteme automate de
control (fig.1.6).
În domeniul automatizărilor în centrale şi sisteme electrice, sisteme automate în circuit deschis sunt cele
care asigură: pornirea automată a motoarelor electrice, anclanşarea automată a alimentării de rezervă,
reanclanşarea automată rapidă şi descărcarea automată a sarcinii; iar sistemele automate în circuit închis sunt
sistemele de reglare automată a tensiunii şi puterii reactive, de reglare automată a frecvenţei şi diverse reglări pe
partea termică a centralelor.
x x x
i a x
c xm e
EM EA EE IA
DA IA
Fig.1.4. SA în circuit deschis
EC
Xi x Xc Xm Xe
a
EMi EA EE IA
+Xr
-
Xr
EMe
DA IA
Fig.1.5. SA în circuit închis
Sistemele automate de control supraveghează starea unuia sau mai multor parametri caracteristici ai
instalaţiei automatizate, înregistrând, semnalizând, sau declanşând acţiuni asupra obiectului controlat, după cum
scopul controlului este de sortare, de protejare a instalaţiei etc.
20
EJ
IA EC EE
(ES)
XC
DA
Fig.1.6. SA de control
Când aparatul de control (EC) este un aparat de protecţie, la depăşirea unor anumite valori limită a
parametrului controlat, aparatul de protecţie acţionează direct sau indirect asupra obiectului protejat (controlat)
întrerupând parţial sau integral funcţionarea acestuia.
Sistemele automate de control de protecţie se întâlnesc mult în sistemele electro-energetice, fiind realizate
cu ajutorul releelor.
1.4. Relee electrice de protecţie
1.4.1. Definirea releului electric de protecţie

Releul electric, conform definiţiei date în STAS, este un aparat care execută închiderea, deschiderea sau
comutarea uneia sau mai multor contacte sub influenţa acţiunii electromagnetice, produse de variaţia unor
mărimi electrice (curenţi sau / şi tensi-une) aplicate înfăşurărilor sale.
În cazul releelor care nu au elemente mobile respectiv contacte (relee tranzisto-rizate, de exemplu) la
modificarea parametrului controlat până la atingerea sau depăşirea valorii de pornire are loc o variaţie în salt
(basculare) a mărimii din circuitul de ieşire.
În general, cu alte cuvinte, releul electric de protecţie este un aparat care acţionează asupra mecanismului
de declanşare (în sensul deschiderii) întreruptorului atunci când condiţiile o impun (cazul unei avarii, de exemplu).
Uneori releele comandă numai semnalizarea de atenţionare a personalului de exploatare în eventualitatea unui
regim anormal de funcţionare.
Un releu se compune din trei părţi distincte, fig.1.7, în care s-au notat:
ES - elementul sensibil sau elementul de intrare;
EC - elementul de comparaţie sau elementul de prelucrare logică a informaţiei şi de decizie;
EE - elementul de execuţie sau elementul de ieşire.
e
i a c e e
ES EC EE
e
e
a)
(ES) (EE)
F
(EC)
Fr
Y Y2
1
X
b) c)
Fig.1.7. Scheme ale releelor şi simbolizarea lor

a) schema bloc; b) schema desfăşurată; c) simbol
Pentru exemplificare s-a prezentat în fig.1.7.b schema desfăşurată a unui releu electromagnetic, iar în
fig.1.7.c simbolul de reprezentare a unui releu cu o singură mărime de intrare şi cu un contact normal deschis.
Simbolizarea diverselor tipuri de relee se prezintă în fig.1.8.
21
I Ih I-I U< Z
a) b) c) d) e) f)
g) h) i)
Fig.1.8. Simbolizarea diferitelor tipuri de relee

a) releu maximal de curent; b) releu maximal de curent homopolar;
c) releu diferenţial de curent; d) releu direcţional de putere;
e) releu minimal de tensiune; f) releu de distanţă de impedanţă;
g) releu de timp; h) releu intermediar; i) releu de semnalizare.
Releele electrice sunt deci aparate automate care sub acţiunea unui parametru electric de intrare produc
variaţia bruscă (în salt) a parametrului de ieşire, la o anumită valoare a parametrului de intrare. Ele funcţionează
pe baza ciclului “da - nu”, (închis - deschis), făcând parte din categoria aparatelor pentru comenzi discontinue.
Releele au un singur canal de intrare şi oricâte canale de ieşire. Caracteristica “intrare - ieşire”, y = f(x), a releului
reprezintă legătura, cu caracter discontinuu, între mărimea de intrare x şi mărimea de ieşire y, fig.1.9. În cazul
unei variaţii continue a parametrului x între x = 0 şi x = x pornire, îi corespunde o valoare constantă a parametrului y
= ymin, (adesea ymin = 0).
y / y max
1
0,5
ymin / y max
0 x x
rev porn x max x
Fig.1.9. Caracteristica intrare - ieşire (statică) a unui releu
În momentul în care parametrul x atinge valoarea x = xpornire, parametrul y variază în salt de la valoarea y =
ymin la valoarea y = ymax; timpul în care are loc trecerea de la ymin la ymax fiind determinat de durata procesului
tranzitoriu în circuitul parametrului y (adică în circuit comandat). La o creştere ulterioară a parametrului x până la
valoarea x = xmax, valoarea parametrului y rămâne constantă. În descreşterea valorii parametrului x de la xmax la x
revenire, valoarea y = ymax rămâne neschimbată, iar la x = xrev se va micşora prin salt până la valoarea y = ymin.
1.4.2. Funcţiile releelor electrice

Releele electrice îşi găsesc aplicabilitatea în diverse domenii de comandă, supraveghere şi reglare a
proceselor industriale. O aplicabilitate deosebită o au în alcătuirea schemelor de protecţie prin relee a sistemelor
electroenergetice.
Independent de domeniul în care se folosesc, funcţiile obişnuite ale releelor de diverse tipuri sunt
următoarele:
 Funcţia de măsurare sau control întâlnită în special la releele de protecţie (de exemplu: releul maximal de
curent, releul minimal de tensiune, releul de distanţă de impedanţă minimă, releul direcţional, releul
diferenţial etc.), acestea având rolul de a controla anumiţi parametrii (curent, tensiune, impedanţă etc.). De
precizat că prin a controla s-a înţeles aici măsurarea în permanenţă a unui anumit parametru (cel controlat)
în scopul sesizării faptului că parametrul respectiv a atins o anumită valoare - valoarea de pornire, reglată
sau de consemn a releului. Releele cu funcţii de măsurare au în general precizie bună şi consum redus de
putere.
22
 Funcţia de amplificare (în putere) care permite să se alimenteze un circuit electric ce necesită un curent
(putere) mai mare cu ajutorul unui curent (putere) relativ mai mic. De exemplu un releu intermediar
absoarbe la excitare un curent de cca. 15 mA (3,3 W) şi comandă prin contactul său un circuit care necesită
5A (~ 1000 W).
 Funcţia de multiplicare a numărului de circuite comandate de la un singur circuit, se realizează datorită
faptului că un releu posedând mai multe contacte, poate asigura închiderea şi / sau deschiderea mai multor
circuite independente. Această funcţie se întâlneşte în special la releele intermediare.
 Funcţia de semnalizare se realizează cu ajutorul unor relee speciale, de semnali-zare, numite şi relee
clapetă şi se materializează printr-o indicaţie optică sau / şi acustică atunci când clapeta (sau steguleţul
indicator) cade, ceea ce se întâmplă atunci când în circuitul de execuţie al releului de semnalizare apare un
curent (releul de semnalizare tip serie) sau apare o tensiune (cazul releelor de semnalizare tip derivaţie).
 Funcţia de temporizare permite o întârziere între momentul aplicării unui impuls (excitării releului) şi
momentul comutării contactelor sale. Această funcţie o îndeplinesc releele de timp.
1.4.3. Parametrii principali ai releelor

Parametrii principali ai releelor, indicaţi în cataloage şi în prospecte, sunt următorii:
 Curentul şi tensiunea nominală, reprezintă valorile curentului şi tensiunii pe care bobinele releului le pot
suporta, în bune condiţiuni, un timp oricât de lung. De asemenea, se precizează dacă releul trebuie să fie
alimentat cu curent continuu sau cu curent alternativ.
 Valoarea de pornire (de acţionare sau de lucru) reprezintă acea valoare limită a parametrului controlat de
releu la care, în cazul releelor cu elemente mobile şi contacte, sistemul mobil al releului se pune în mişcare
şi închide, respectiv deschide contactele sale (în funcţie de tipul releului: cu contacte normal deschise,
respectiv normal închise).Pentru relee cu tranzistoare, care nu au elemente mobile, valoarea de pornire este
valoarea parametrului controlat la care releul comandă variaţia în salt a mărimii din circuitul de ieşire.
 Valoarea de revenire este acea valoare limită a parametrului controlat de releu la care sistemul mobil al
releului începe să se deplaseze în sensul invers celui de acţionare şi continuă această deplasare până la
poziţia iniţială de repaus. Pentru releele cu comutaţie statică, valoarea de revenire reprezintă valoarea
parametrului controlat la care releul comandă variaţia în sens invers (în raport cu variaţia din momentul
acţionării) a mărimii din circuitul de ieşire.
 Factorul de revenire, krev, este raportul dintre valoarea de revenire şi valoarea de pornire. Cu cât krev este
mai apropiat de unitate, cu atât releul este de calitate mai bună. La releele maximale, factorul de revenire
este subunitar (0,75…0,95), iar la releele minimale este supraunitar (krev = 1,05…1,2).
 Timpul propriu de acţionare al releului este timpul care trece din momentul atingerii valorii de pornire a
parametrului controlat de releu până în momentul comutării depline a contactelor sale. Pentru o protecţie
rapidă trebuie ca acest timp să fie cât mai mic.
 Puterea consumată (puterea de acţionare) este puterea consumată în bobinele releului, pentru ca acesta să
acţioneze. Cu cât această putere este mai mare (construcţie robustă), cu atât releul este mai puţin sensibil.
 Puterea comandată de contactele releului (puterea de rupere, capacitatea de comutare), este puterea din
circuitul pe care îl pot întrerupe sau stabili contactele releului, fără ca acestea să se deterioreze. Este de
dorit să fie cât mai mare.
 Poziţia normală a contactelor este poziţia pe care o ocupă contactele releului atunci când prin bobinele sale
nu circulă curent.
 Eroarea releului este diferenţa dintre valoarea reală de pornire şi valoarea parametrului controlat la care
releul a fost reglat să acţioneze.
 Cursa de inerţie este spaţiul în care sistemul mobil al releului continuă să se deplaseze, în virtutea inerţiei,
după ce cauză care a provocat această deplasare a dispărut. Cursa de inerţie caracterizează calitatea releului
şi trebuie să fie cât mai mică, pentru evitarea acţionărilor greşite şi pentru obţinerea unei siguranţe ridicate.
 Stabilitatea termică şi electrodinamică reprezintă proprietatea releului de a suporta timp limitat (fără nici
un fel de deteriorări) efectele termice şi electro-dinamice ale curenţilor de scurtcircuit. Stabilitatea
electrodinamică este definită prin valoarea de şoc a curentului de scurtcircuit suportat de releu, iar
stabilitatea termică este definită prin intervalul de timp în care releul poate suporta, în bune condiţiuni,
diferite valori ale curentului de scurtcircuit.
1.4.4. Calităţile cerute unui releu de protecţie

Un releu de performanţă trebuie să posede următoarele calităţi:
 Siguranţa în funcţionare reprezintă acea calitate a releului care asigură funcţionarea acestuia în toate
condiţiile pentru care a fost prevăzut să funcţioneze, neexistând deci nici refuzuri în funcţionare în caz de
defect în instalaţie, dar nici acţionări false ale releului, în absenţa unui defect. Siguranţa în funcţionare
trebuie privită cu multă atenţie, având în vedere că releele sunt în regim de aşteptare, urmând să intervină
numai la apariţia avariei. Pe baza unor studii statistice a comportării în exploatare a releelor se poate mări
siguranţa în funcţionare a acestora.
23
 Consum mic de energie calitate care pe lângă aspectul economic al consumului redus, conduce şi la
reducerea spaţiului aferent transformatoarelor de măsură.
 Fidelitate şi precizie în sensul bunei fidelităţi se urmăreşte ca dispersia pragului de funcţionare să fie mică la
solicitări de acelaşi mod şi în aceleaşi condiţii ale mediului ambiant. O precizie bună implică o diferenţă mică
între valorile extreme ale mărimii de alimentare (sau de intrare) pentru care releul funcţionează.
 Rapiditate în funcţionare calitate necesară, având în vedere că o deconectare rapidă a elementelor defecte
prezintă o serie de avantaje, cunoscute.
 Sensibilitatea releului reprezintă acea calitate care asigură intrarea în funcţiune a releului la cea mai mică
modificare a parametrului controlat.
 Verificare şi depanare uşoară , ceea ce se poate asigura mai ales printr-o execuţie debroşabilă.
Prezenţa câmpurilor electrice, a vibraţiilor, a şocurilor mecanice, a prafului, impun alegerea modului de
montare a releului, eventual în casetă etanşă.
1.4.5. Clasificarea releelor

Clasificarea releelor folosite în protecţie se poate face din diferite puncte de vedere, după cum rezultă din
fig.1.10.
Trebuie precizat referitor la *) din fig.1.10 că, la toate tipurile de relee, inclusiv la cele de mărimi neelectrice
(care sunt prevăzute la ieşire cu contacte electrice) mărimea de ieşire este totdeauna de natură electrică; **) prin
basculare se înţelege schimbarea poziţiei releului adică din dezexcitat în excitat şi invers; ***) prin caracteristică
de temporizare se înţelege caracteristica reprezentând dependenţa dintre timpul de acţionare ta şi valoarea
parametrului controlat de releu, pc (vezi fig.1.11).
Capitolul 2
PROBLEME GENERALE ALE INSTALAŢIILOR DE PROTECŢIE UTILIZATE ÎN SISTEMELE ELECTROENERGETICE
2.1. Schema de principiu a unei instalaţii de protecţie prin relee
Instalaţiile automate de protecţie prin relee reprezintă totalitatea aparatelor şi dispozitivelor destinate să
comande automat deconectarea, instalaţiei electrice protejate, în cazul apariţiei unui defect sau a unui regim
periculos şi / sau să semnalizeze apariţia regimului respectiv.
Aceste instalaţii de protecţie realizează o comandă automată discretă - o comandă de tip releu - şi se
caracterizează printr-o funcţionare unidirecţională în circuit deschis. Pentru realizarea sistemului de protecţie se
recomandă utilizarea de echipamente numerice, integrate (sau integrabile în viitor), sisteme ierarhizate de
protecţie - comandă - control. În prezent însă în sistemul energetic naţional predomină instalaţiile de protecţie cu
relee cu contacte.
Schema de principiu a unei instalaţii de protecţie prin relee este dată în fig.2.1.
S EE TT
Declanşare
I1
M1
BI BPL BE
TC S emnalizare
M2 BTp
220/110V cc
LEA BA
(LES )
Fig.2.1. Schema de elemente a unui sistem de protecţie prin relee
Pentru exemplificare s-a considerat linia electrică de transport aeriană (LEA) sau subterană (LES) conectată
prin întreruptorul I1 la sistemul electroenergetic SEE. Pentru a supraveghea funcţionarea liniei, protecţia este
alimentată, prin intermediul transforma-torului de curent (TC) şi a celui de tensiune (TT) cu curent, respectiv
tensiune de pe linia de protejat. Curentul şi tensiunea din secundarele TC respectiv TT se aplică blocului de intrare
24
(BI) care reprezintă de fapt un circuit de adaptare, (un element de pornire la instalaţii de protecţie mai simple
realizate cu relee cu contacte, sau o interfaţă formată din traductoare şi / sau filtre la instalaţiile de protecţie
complexe realizate de obicei cu relee electronice cu microprocesoare). Mărimile M1, M2 de ieşire din blocul BI se
aplică blocului de prelucrare logică a informaţiei (BPL) numit şi bloc de prelucrare şi decizie. Prin prelucrarea
acestor informaţii se stabileşte dacă a apărut sau nu defectul sau regimul anormal de funcţionare şi în caz
afirmativ se transmite un semnal spre blocul de ieşire (BE) sau de execuţie. Acesta transmite un semnal de
declanşare spre întreruptorul liniei şi porneşte instalaţia de semnalizare optică şi acustică. Blocul BTp (blocul de
temporizare) din schemă asigură întârzierile necesare funcţionării selective a schemei de protecţie, iar blocul BA
este blocul de alimentare care asigură tensiunile operative de c.c. necesare funcţionării întregii scheme.
Noţiunea de instalaţie de protecţie are un caracter mai larg, putând fi atribuită în mai multe ipostaze:
 protecţia - ca tip sau funcţie elementară independentă de obiectul protejat; de exemplu: protecţie
maximală de curent, protecţie minimală de impedanţă, protecţie diferenţială etc.;
 protecţia - ca instalaţia de automatizare destinată unui anumit tip de defect; de exemplu: protecţie
împotriva scurtcircuitelor polifazate, protecţie împotriva suprasarcinilor, protecţie împotriva punerilor la
pământ etc.;
 protecţia - ca instalaţie complexă cu o funcţionare corelată în cadrul unui ansamblu; de exemplu: protecţia
unei staţii de transformare, protecţia unei centrale electrice etc.
2.2. Performanţe impuse unei bune protecţii

Pentru a asigura scopul urmărit, protejarea sistemului împotriva avariilor şi regi-murilor anormale de
funcţionare, protecţia prin relee trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
a) Selectivitatea. O protecţie este selectivă atunci când asigură deconectarea numai a elementului avariat,
toate celelalte părţi ale sistemului rămânând alimentate.
De exemplu, la o schemă de protecţie a unei reţele oarecare, fig.2.2, trebuie alese astfel temporizările şi
curenţii de pornire ai releelor, încât la scurtcircuit în K3 să acţioneze releul 6, la un scurtcircuit în K2 releul 5, iar la
un scurtcircuit în K1 releele 1 şi 2, ceilalţi consumatori rămânând alimentaţi.
Protecţie neselectivă nu se admite. Metodele de asigurare a selectivităţii protecţiilor sunt:
 temporizarea;
 direcţionarea;
 reglajul de curent.
A B C D
K1 K2 6 K3
1 2 5
3 4 7
Fig.2.2. Reţea radială
Fiecare element (linie, transformator etc.) al sistemului electroenergetic trebuie prevăzut cu o protecţie de
bază care să funcţioneze selectiv la apariţia unui scurtcircuit în zona elementului respectiv. În funcţie de principiul
ei de funcţionare, protecţia de bază poate avea selectivitate absolută (folosind informaţii de la două extremităţi
ale zonei protejate) sau selectivitate relativă (folosind informaţii de la o singură extremitate a zonei protejate).
b) Rapiditatea acţionării protecţiei se impune, tot mai mult, odată cu dezvoltarea sistemelor energetice,
având în vedere că trebuie să se asigure:
 menţinerea stabilităţii funcţionării în paralel a maşinilor electrice legate la sistem;
 reducerea timpului cât consumatorii sunt alimentaţi cu tensiune scăzută;
 reducerea defectelor provocate de curenţii de scurtcircuit prin deconectarea rapidă a părţilor avariate din
instalaţie, reducându-se astfel atât timpul, cât şi cheltuielile necesare pentru repararea elementelor
avariate, prin efectul termic al curentului de scurtcircuit;
 mărirea eficacităţii R.A.R.
Timpul de deconectare a avariei se compune din timpul de acţionare al protecţiei şi din timpul propriu de
deconectare al întreruptorului. Timpul minim de acţionare al protecţiei, în stadiul actual al tehnicii, este de
0,01…0,02 s, iar al întreruptorului 0,03…0,06 s.
c) Fiabilitatea în funcţionare. Prin această condiţie se înţelege că protecţia trebuie să sesizeze defectul
pentru care a fost prevăzută, să nu aibă refuzuri de acţionare sau acţionări false. Acţionarea sigură a protecţiei se
realizează prin alegerea şi exploatarea corectă a schemei de protecţie, prin realizarea schemelor de execuţie
simple, prin folosirea unui număr cât mai mic de contacte ale releelor care participă succesiv la funcţionarea
25
schemei. Schemele de protecţie cu cât sunt mai simple facilitează întreţinerea lor, evitându-se de asemenea
riscurile defectelor. În PE 504 / 96 se precizează referitor la fiabilitatea sistemului de protecţie că se poate vorbi
de siguranţa de funcţionare - la apariţia condiţiilor de acţionare - adică evitarea refuzurilor în funcţionare şi de
securitatea împotriva funcţionărilor intempestive adică a acţionărilor false ce ar apare în lipsa unui defect.
d) Sensibilitatea protecţiei este proprietatea protecţiei de a acţiona la defecte sau la perturbări oricât de
mici ale regimului normal de funcţionare. Sensibilitatea se apreciază cantitativ prin coeficientul de sensibilitate
ksens, care pentru protecţiile maximale reprezintă raportul dintre valoarea minimă a parametrului controlat, în
cazul unui defect metalic la capătul zonei protejate, Mmin , şi valoarea de pornire a protecţiei, Mpp:
M min
k sens   k sens impus . (2.1)
M pp
Spre exemplu în cazul protecţiei maximale de curent:

I scc. min
k sens   k sens impus . (2.2)
I pp
În cazul releelor minimale raportul este invers.

Pentru coeficientul de sensibilitate se recomandă valori cuprinse între 1,2 şi 2,5 fiind stabilite prin norme.
Îndeplinirea condiţiilor de sensibilitate mare în sistemele actuale este destul de dificilă pentru că, în cazul reţelelor
de înaltă tensiune, curenţii de scurtcircuit pe linii în regim minim de funcţionare pot fi comparabili sau chiar mai
mici decât curenţii maximi de sarcină.
Dacă o protecţie nu se încadrează în limitele impuse pentru ksens , ea va fi înlocuită cu o protecţie mai
sensibilă.
e) Independenţa faţă de condiţiile exploatării. Protecţia prin relee trebuie să funcţioneze corect
independent de schema de conexiuni a sistemului electric în momentul respectiv şi independent de numărul
centralelor respectiv al generatoarelor în funcţiune. De exemplu, pentru schema din figura 2.2, protecţia trebuie
să funcţioneze corect, indiferent că lucrează o singură linie AB sau cele două linii în paralel.
În cazul protecţiei liniilor de foarte înaltă tensiune, în loc de independenţă faţă de condiţiile exploatării se
urmăreşte adaptabilitatea protecţiei, adică acea calitate care-i permite modificarea automată a parametrilor şi
reglajelor releelor în cazul modificării configuraţiei circuitului protejat.
f) Eficacitatea economică. Costul echipamentului de protecţie este mic în compa-raţie cu costul
echipamentului principal din sistemul electric protejat şi în comparaţie cu eventualele pagube provocate de
întreruperea alimentării consumatorilor în cazul unei avarii greşit sau întârziat lichidată.
Cunoaşterea exactă a defectelor ce pot apare într-o instalaţie este condiţia prealabilă a conceperii unui
dispozitiv de protecţie rentabil economic şi optim tehnic. În prezent, numeroase statistici furnizează date privind
probabilitatea de defect pentru diferite părţi din instalaţia electrică: (de exemplu, în reţeaua de transport
germană pentru L.E.A. de 110 kV se estimează 1,4 defecte pe 100 km şi an. Pentru bare colectoare de 220 kV se
estimează că numărul de defecte variază între 0,2 şi 1 pe 100 de plecări şi pe an).
În ceea ce priveşte costul energiei pierdute, societăţile de exploatare a energiei electrice italiene şi franceze
au calculat că 1 kWh pierdut costă aproximativ de (40…60) ori mai scump decât 1 kWh produs.
În calculul preţului unui dispozitiv de protecţie trebuie ţinut cont pe lângă costul releelor şi de costul
tuturor aparatelor necesare (transformatoare de curent, baterii de acumulatoare etc.) proporţional cu utilizarea
lor pentru protecţia considerată. De asemenea, trebuie avute în vedere cheltuielile de exploatare: întreţinere,
verificări periodice, dar şi de declanşările intempestive, eventuale, provocate de către protecţie şi care duc la lipsă
de tensiune. Dacă se analizează costul total al dispozitivului de protecţie trebuie avut în vedere şi timpul de
acţionare al protecţiei. Este foarte probabil ca o protecţie net mai scumpă, dar cu un timp de declanşare mult mai
mic, să reducă riscurile de defectare a instalaţiei protejate în asemenea măsură încât în final soluţia să devină cea
mai economică. Evident, în calcule trebuie corect evaluată importanţa obiectivului protejat: de exemplu al zecelea
generator de 300 MW dintr-o mare reţea este mai puţin important decât un singur generator de 30 MW într-o
reţea izolată. Nu trebuie însă neglijat preţul unitar al instalaţiei protejate, cu cât aceasta este de putere mai mare,
costul acesteia, cât şi pagubele prin întreruperea alimentării sunt mai mari şi ca urmare protecţia trebuie să fie
mai complexă, asigurând evitarea distrugerii instalaţiei.
g) Gabarit redus. În vederea reducerii spaţiilor ocupate de panourile de protecţie, gabaritele releelor
trebuie să fie cât mai mici. Releele electronice se pretează cel mai bine la miniaturizare.
h) Elasticitate în modificarea caracteristicilor de acţionare este o cerinţă impusă în special în cazul
protecţiilor complexe pentru ca acelaşi echipament să poată fi utilizat pentru diferite elemente protejate care ar
necesita caracteristici de acţionare diferite.
i) Tipizarea subansamblelor prezintă avantaje atât din punctul de vedere al uzinei producătoare de
aparataj de protecţie, cât şi din punctul de vedere al montării şi exploatării instalaţiilor de protecţie, întreţinerea
26
fiind astfel mult uşurată. De precizat că tipizarea subansamblurilor este posibilă mai ales în cazul protecţiilor
electronice.
2.3. Clasificarea instalaţiilor de protecţie prin relee
2.3.1. Din punct de vedere al mărimii controlate

În funcţie de mărimea controlată (sesizată) se deosebesc:
a) Protecţia de curent, de obicei este o protecţie maximală, care acţionează în cazul creşterii curentului în
circuitul protejat, situaţie care are loc în cazul scurtcircuitelor şi al suprasarcinilor. Protecţiile de curent se
realizează cu relee de curent (de intensitate) şi pot fi protecţii maximale instantanee, maximale temporizate şi
secţionări de curent. Foarte rar se folosesc protecţii minimale de curent care acţionează la scăderea curentului
prin circuitul protejat şi se prevăd împotriva defectelor reprezentate de întreruperea circuitului protejat.
b) Protecţia direcţională acţionează când se schimbă sensul de circulaţie a puterii în elementul protejat.
Cu alte cuvinte, această protecţie sesizează modificarea defazajului dintre curentul şi tensiunea din circuitul de
protejat.
c) Protecţia de distanţă se realizează cu relee de impedanţă (mai rar de rezistenţă sau reactanţă), care
acţionează atunci când impedanţa circuitului protejat se micşorează sensibil datorită apariţiei unui scurtcircuit.
Timpul de acţionare al protecţiei de distanţă fiind funcţie de valoarea impedanţei măsurate, protecţia de distanţă
poate asigura selectivitatea funcţionării.
d) Protecţia diferenţială acţionează când apare o diferenţă între valoarea curenţilor de la cele două capete
ale zonei protejate. Pot exista protecţii diferenţiale longitudinale şi protecţii diferenţiale transversale. Sunt
protecţii foarte sensibile şi rapide.
e) Protecţia prin înaltă frecvenţă foloseşte curentul de frecvenţă înaltă, care circulă prin conductoarele
liniilor de protecţie, prin canale radio sau prin fibre optice şi serveşte pentru transmiterea semnalelor între
instalaţiile de protecţie de la cele două capete ale liniei - aflate la mare distanţă - pentru asigurarea simultană a
declanşării rapide şi selective.
f) Protecţia homopolară sau protecţia cu filtre prevăzută pentru sesizarea pune-rilor la pământ. În cazul
defectelor cu punere la pământ apare componenta de secvenţă homopolară a curentului şi tensiunii. Conectând
releele de curent şi  sau de tensiune prin intermediul unor filtre de secvenţă homopolară, se poate asigura
funcţionarea protecţiilor numai în cazul acestor defecte.
g) Protecţia de tensiune este de obicei o protecţie minimală (prevăzută ca blocaj de tensiune minimă în
vederea sensibilizării protecţiei maximale de curent) care acţionează la scăderea tensiunii sub valoarea reglată,
scădere care se produce la apariţia scurtcircuitelor. Există şi protecţii maximale de tensiune care acţionează la
creşterea tensiunii peste o valoare reglată şi care se întâlnesc la protecţia hidrogeneratoarelor, a
turbogeneratoarelor de mare putere şi a liniilor de foarte înaltă tensiune.
h) Protecţia cu relee de gaze folosită exclusiv la transformatoare şi autotransfor-matoare prevăzute cu cuvă
cu ulei. Funcţionarea acestei protecţii se bazează pe apariţia gazelor care se degajă din ulei în timpul unui
scurtcircuit în interiorul cuvei transfor-matorului.
i) Protecţia termică acţionează la creşterea temperaturii conductoarelor în timpul scurtcircuitelor sau al
suprasarcinilor. Protecţiile termice se folosesc de obicei la motoarele electrice şi se realizează cu relee termice.
2.3.2. Din punct de vedere al rolului în sistem

În funcţie de rolul protecţiei în prevenirea şi înlăturarea avariei se deosebesc: protecţii de bază, protecţii de
rezervă şi protecţii auxiliare.
a) Protecţia de bază este protecţia prevăzută să acţioneze cu rapiditate la defecte ce apar în limitele
instalaţiei protejate.
b) Protecţia de rezervă este protecţia care înlocuieşte acţiunea protecţiei de bază în cazul unui refuz de
acţionare al acesteia sau în cazul când ea se găseşte în revizie sau reparaţie. Protecţiile de rezervă, în general,
trebuie să acţioneze după un timp mai mare decât timpul de acţionare al protecţiei de bază, pentru a permite ca
lichidarea defectelor să fie făcută de către aceasta în cazul când funcţionează corect.
Protecţia de rezervă se poate realiza în una din următoarele variante:
 protecţie de rezervă locală;
 protecţie de rezervă de la distanţă (numită şi rezervă îndepărtată);
 protecţie de rezervă prin întreruptor;
 protecţie de rezervă alunecătoare.
 protecţie de rezervă efectivă apropiată
Câteva precizări se impun:
27
Protecţia de rezervă locală este asigurată printr-o protecţie suplimentară montată în acelaşi loc cu
protecţia de bază a cărei rezervă o reprezintă. Schema de protecţie trebuie completată şi cu un DRRI ( dispozitiv
de rezervă la refuz de declanşare întreruptor). Este o soluţie ce necesită investiţii suplimentare dar acţionarea ei
este selectivă. Se poate folosi pentru protecţia oricărui element din sistemul electroenergetic, cu U = (110…750)
kV;
Protecţia de rezervă de la distanţă se asigură de către protecţia de bază a ele-mentului din amonte. Nu
necesită investiţii suplimentare dar, acţionarea este neselectivă. Pentru corectarea neselectivităţii se impune
prevederea unei instalaţii de R.A.R. (reanclanşare automată rapidă). Se recomandă folosirea acestui tip de
rezervă la toate elementele cu tensiuni sub 110 kV.
Protecţia de rezervă prin întreruptor se realizează printr-un releu suplimentar introdus în schema
obiectului vecin (în amonte) care însă comandă declanşarea întreruptorului elementului considerat.
Protecţia de rezervă alunecătoare se poate folosi în cazul sistemelor formate din elemente identice. De
exemplu, într-o staţie de transformare întreruptorul de cuplă transversală se prevede cu aceleaşi protecţii ca cele
de pe liniile ce pleacă din staţie, cu scopul de a putea înlocui oricare protecţie de linie în cazul avariei acestora.
Denumirea de “alunecătoare” este datorită faptului că elementul de rezervă poate fi conectat în locul oricăruia
din elementele sistemului de bază.
Pentru exemplificarea celor de mai sus se consideră reţeaua din fig.2.3, formată din liniile L1 , L3 de
interconexiune cu sistemele electroenergetice SEE1 , SEE3 , transforma-torul T ce face legătura cu sistemul SEE2 şi
linia radială L2 alimentată numai dinspre capătul din B.
A P1 B P T C
L1 P2 3
SEE1 SEE2
I1 I2 I3
P4 P6
L3 SEE3
P5
L2
I4 I6
K2 E
I5
D
Fig.2.3. Schemă explicativă pentru aplicarea unui DRRI, în staţia B
S-a spus că orice protecţie de rezervă locală trebuie completată cu un DRRI. În acest scop, releul
intermediar de ieşire al fiecăreia dintre protecţiile P2 , P3 , P4 şi P5 instalată în staţia B, transmite - simultan cu
comanda de declanşare a întreruptorului corespunzător - un semnal de comandă pentru pornirea schemei DRRI
din această staţie. DRRI conţine un releu de timp şi un releu intermediar. Temporizarea DRRI se alege mai mare
decât cea mai mare temporizare dintre temporizările protecţiilor de rezervă locală de pe liniile L1 , L2 , L3 respectiv
protecţia maximală temporizată a transformatorului; DRRI va comanda cu această temporizare declanşarea
tuturor întreruptoarelor I2 , I3 , I4 şi I5 legate de bara B, declanşarea fiind controlată prin contacte ale releelor de
pornire ale protecţiilor instalate în staţia B.
Pentru o mai clară înţelegere a celor de mai sus, se consideră un scurtcircuit în K2 pe linia L2 din fig.2.3,
analizând ce se întâmplă în cazul existenţei diferitelor variante de protecţie de rezervă. Se vor considera cele trei
cazuri posibile:
 apare scurtcircuit K2 lucrează protecţia de bază;
 apare scurtcircuit K2 refuză protecţia de bază;
 apare scurtcircuit K2 lucrează protecţia de bază ,dar refuză să lucreze întreruptorul I5 .
Schematic situaţia este prezentată în fig.2.4.
Protecţia de rezervă efectivă apropiată este asigurată prin dublarea protecţiei de bază - utilizată în staţiile
de transformare de foarte înaltă tensiune. Spre deosebire de protecţia de rezervă locală care lucrează temporizat,
protecţia de rezervă efectivă apropiată lucrează rapid, simultan cu protecţia de bază. Este realizată de preferinţă
pe alt principiu de măsură decât protecţia de bază şi are circuite independente de la transformatoarele de curent
şi de tensiune, cât şi baterie de acumulatoare diferită faţă de protecţia de bază.
c) Protecţii auxiliare se prevăd pentru a acţiona în cazul defectelor ce apar în aşa numitele “zone moarte”
ale unor protecţii de bază, zone în care protecţia de bază nu poate acţiona (protecţia de bază nu acoperă întreaga
lungime a elementului protejat).
2.3.3. Din punct de vedere al principiului constructiv

În funcţie de principiul constructiv, se deosebesc:
a) Protecţii realizate cu relee electromecanice, cu contacte (protecţiile clasice);
b) Protecţii realizate cu relee electronice, cu comutaţie statică;
28
c) Protecţii realizate cu microprocesoare (le vom numi protecţii numerice de genera-ţia I sau protecţii
numerice cu microprocesor);
d) Protecţii numerice (protecţii numerice de generaţia II).
Dacă despre elementele protecţiilor realizate cu relee electromecanice s-au pre-zentat detalii în
subcapitolele 1.4.7.1 - 1.4.7.11, iar despre elementele şi avantajele protecţiilor cu comutaţie statică în
subcapitolele 1.4.7.12 şi parţial în subcapitolul 1.4.7.13, se impun în continuare câteva referiri la protecţiile
realizate cu microprocesoare şi la protecţiile numerice.
2.4. Protecţii numerice
2.4.1. Probleme generale

Protecţiile realizate cu microprocesoare (protecţii numerice de generaţia I) folosesc în general acelaşi
principiu de măsură pentru sesizarea defectului ca şi protecţiile realizate cu relee electromecanice cu contacte sau
cu relee electronice cu comutaţie statică, dar pot asigura performanţe mult mai bune în privinţa vitezei de
operare, a siguranţei în funcţionare şi a reproductibilităţii caracteristicilor. Creşterea siguranţei se explică prin
gradul ridicat de integrare a elementelor din structura microprocesorului.
 :K PB5 Declanşează rapid I5

2
 :K2 refuză PB 5
a) Rezerva PRL Declanşează
locală temporizat I5
 :K2 PB5 refuzădeclanşarea I5
temporizat PRL 5
refuză I5
temporizat
DRRI
Declanşează tempotizat
I2, I3 şi I4
 :K2 PB 5 Declanşează rapid I5

b) Rezerva refuză PB5
de la  :K2
PRD 1 Decl. I1
distanţă
temporizat PRD 3 Decl. I3
Protecţia
liniei L2 PRD 6 Decl. I6
(toate declanşările
temporizat)
 :K2 PB 5 refuză I5 PRD 1 Decl. I1
PRD 3 Decl. I3
PRD 6 Decl. I6
 :K2 PB 5 Declanşează rapid I5
c) Rezerva  :K2 refuză PB5

prin PRDI1 Decl. I5
întreruptor temporizat PRDI3 Decl. I5
PRDI6 Decl. I5
 :K2 PB 5 refuză I5 lucrează
PRDI 1 refuză I5
DRRI
PRDI 3 refuză I5 (temporizat)
PRDI6 refuză I5
Decl. I2, I3, I4
Fig.2.4. Referitor la eliminarea scurtcircuitului de pe linia L2 prin protecţie de bază

şi  sau protecţii de rezervă
PB - protecţie de bază; PRL - protecţie de rezervă locală; PRD - protecţie de rezervă de la distanţă; PRDI -
protecţie de rezervă prin întreruptor
Pentru creşterea siguranţei în funcţionare, sistemele numerice de protecţie sunt prevăzute, în cazul
echipării agregatelor mari (G, T, AT) cu două sisteme de hardware paralele, funcţionând după principiul “1 din 2”.
Ele se completează reciproc, iar la defectarea unuia, celălalt rămâne în funcţiune.
29
Spre exemplificare în fig.2.5. se prezintă schema unui releu realizat cu micro-procesor. De la SEE se aduc
mărimi analogice (Ur , Ir) şi mărimi numerice (digitale) ID.
S emnalizare
Ir
S istem Interf aţă intrare
Ur (sistem analogic Micropro Interfaţă
electro- inclusiv cesorul ieşire
energetic ID convertoare A/N
Declanşare
Fig.2.5. Schema bloc simplificată a unui releu realizat cu microprocesor
Protecţiile numerice de generaţia II-a, care în dezvoltările ulterioare vor fi numite protecţii numerice,
folosesc alt principiu de sesizare al defectului. Aceste protecţii trebuie să dispună de un soft complex care să aibă
în vedere toate scenariile posibile în care se poate afla elementul de protejat (regim normal, suprasarcină,
supratensiune, regim de scurtcircuit trifazat, bifazat, monofazat pe fazele R, S, T, etc.) şi din compararea regimului
măsurat cu scenariile existente în memoria calculatorului să se decidă dacă este necesară deconectarea
elementului protejat pe care a apărut o avarie sau numai semnalizarea unui regim anormal de funcţionare sau din
contră totul este în ordine, elementul protejat rămânând conectat la sistemul electroenergetic.
Orice protecţie numerică este dotată cu funcţii de autotestare şi autosupraveghere a funcţionării, este mult
mai flexibilă decât o protecţie electronică analogică putând fi realizată cu caracteristici funcţionale multiple.
Datorită faptului că releele cu microprocesoare pot stoca şi prelucra o cantitate foarte mare de informaţii,
aceste date pot fi transmise către nivelele de control ierarhic superioare.
În prezent se realizează structuri de protecţie cu microprocesor, dedicate fiecărui echipament din sistemul
electroenergetic (linie, transformator, generator etc.). În fig.2.6 se prezintă arhitectura hardware a unui sistem
de protecţie pentru o staţie electrică de transformare, sistem organizat pe patru nivele.
În unele situaţii poate lipsi nivelul 3, realizându-se direct legătura dintre nivelele 2 şi 4. Centrul de control
de la nivelul 4 poate fi fie dispecerul naţional, fie un dispecer zonal dacă sistemul electroenergetic este extins.
Detalii privind diferite protecţii numerice de generaţia I sau II vor fi prezentate în cadrul capitolelor ce
tratează protecţii de distanţă, diferenţiale, a generatoarelor etc.
30
Dispecer
(centrul de
control)
Nivelul 4
Interfaţă Calculatorul
operare staţiei
Nivelul 3
Magistrala de date
Releu de Releu de
Nivelul 2 protecţie cu protecţie cu
microprocesor microprocesor
1 N
canal de legătură
Unităţi Unităţi
Nivelul 1 achiziţie achiziţie
date date
Sistemul electroenergetic
Fig.2.6. Arhitectura unui sistem de protecţie cu calculator
Afară de aceste protecţii numerice complexe, multifuncţionale (fig.2.6) - se realizează şi protecţii numerice
specializate (protecţii de distanţă, diferenţiale etc.).
La realizarea oricărei protecţii numerice trebuie să se aibă în vedere următoarele aspecte:
 realizarea unor interfeţe care să permită implementarea lor în orice tip de instalaţie;
 achiziţia şi transmiterea datelor şi semnalelor de la şi către instalaţiile protejate trebuie să se facă prin
sisteme aliniate la standardele internaţionale fiind compa-tibile cu alte sisteme;
 integrarea lor, atât ca protecţii separate în instalaţiile existente, cât şi ca sisteme de protecţie în sisteme
computerizate.
Faţă de sistemele clasice de protecţie, protecţiile numerice au şi avantajul că realizează un număr mare de
funcţii: achiziţie, memorare şi prelucrare a datelor, automatizare, monitorizare, dialog.
Se impun a fi menţionate şi următoarele avantaje ale protecţiilor numerice: viteza de operare şi siguranţă în
funcţionare mult mai mari faţă de protecţiile clasice; protecţiile numerice pot stoca şi prelucra o cantitate foarte
mare de informaţii; permit uşor modificarea automată a parametrilor şi reglajelor releelor la schimbarea
configuraţiei circuitului protejat; la proiectarea echipamentelor numerice de protecţie sunt utilizate mai puţine
componente şi mai puţine conexiuni în raport cu protecţiile analogice, iar în ultimul timp şi considerentele
economice pledează în favoarea protecţiilor numerice.
Schema bloc (schema de elemente funcţionale) a unui releu de protecţie cu microprocesor, este dată în
fig.2.7.
31
11
8 9 10
5 6 7
2 3 4
Fig.2.7. Schema bloc a unui releu de protecţie cu microprocesor
Semnificaţia blocurilor funcţionale ale schemei din fig.2.7 este următoarea:

1 - sistemul electroenergetic;
2 - susbsistem de intrare analogic;
3 - subsistem de intrare numeric;
4 - subsistem de ieşire numeric;
5 - interfaţă analogică;
6 - registre de memorii;
7 - memorie RAM;
8 - subsistem de control;
9 - unitatea centrală;
10 - blocul de comunicaţie care asigură legătura cu nivelul ierarhic superior;
11 - sursa de alimentare a releului
Funcţia de protecţie este implementată prin software.
2.4.2. Subsistemul de intrare analogic şi interfaţa analogică

Schema de elemente a subsistemului de intrare analogic şi a interfeţei analogice este dată în fig.2.8.
Spre
Traductor FTJ
circuitul de
Sistem calcul
Multiplexor circuit Convertor
EE
analogic E-M A/N
Traductor FTJ
Semnale analogice
Semnal
numeric
Fig.2.8. Schema bloc a subsistemului de intrare analogic şi a interfeţei analogice
Traductoarele din schemă au rolul de conversie (transformare) a unor mărimi caracteristice de la

intrarea lor în semnale electrice acceptabile. De obicei au două componente (fig.2.9).
Xi Element sensibil Z Convertor de Ye

(Detector) ieşire
Mărime Mărime (Adaptor) Mărime
de intrare intermediară de ieşire
TRADUCTOR
32
Fig.2.9. Schema de principiu a unui traductor
Spre exemplu mărimi de intrare pot fi: puteri, presiuni, temperaturi etc.; mărimi intermediare tensiuni,
deplasări; mărimile de ieşire vor fi de obicei mărimi electrice (curent, tensiune).
Elementul notat cu FTJ reprezintă un filtru “trece jos” şi asigură filtrarea semnalului analogic de intrare,
înainte de procesarea propriu zisă. Această operaţie de filtrare trece jos este necesară pentru a asigura eliminarea
efectelor semnalelor parazite care se suprapun, de obicei, peste semnalul util analogic. În principiu, frecvenţa de
tăiere a acestor filtre trebuie să fie egală cu 1,5 fe , unde fe reprezintă frecvenţa de eşantionare.
Semnalul analogic filtrat (prin FTJ) intră în multiplexorul analogic în care se asigură operaţia de
multiplexare a semnalelor, operaţie prin care numai unul dintre semnalele analogice prezente la intrările
sistemului este furnizat la ieşirea acestuia la un moment dat. Multiplexorul este un comutator electronic multiplu
care, în funcţie de comanda de selectare primită, pune un singur comutator pe poziţia “închis” şi toate celelalte
pe poziţia “deschis”. În acest fel, canalul de intrare corespunzător comutatorului de “închis” este conectat cu
circuitul următor (pe fig.2.8 cu circuitul E - M).
Circuitul E - M este circuitul de eşantionare - memorare. Prin operaţia de eşantionare se transformă
semnalele analogice de intrare în semnale analogice constante pe porţiuni. Necesitatea circuitului de eşantionare
se explică având în vedere că efectuarea conversiei A / N durează un anumit timp, funcţie de caracteristica
convertorului A / N folosit. În acest timp, semnalul analogic de la intrarea sa, se preferă să fie cât mai constant.
Dacă se eşantionează semnalul analogic se reţine valoarea prelevată la un moment dat, pe durata conversiei la un
nivel cât mai apropiat de valoarea sa din momentul respectiv.
În fig.2.10 se prezintă schema de principiu a unui circuit de eşantionare - memorare. Memorarea se
realizează prin condensatorul C.
Semnal de
comandă
eşantionare
X2(t)
AO1 AO2
K (Semnalul analogic
C eşantionat)
X1(t)
(Semnalul analogic
primar)
Fig.2.10. Schema de principiu a unui circuit de eşantionare - memorare
Dacă comutatorul K este închis, tensiunea pe condensatorul C urmăreşte semnalul de la intrarea circuitului
operaţional AO1, deci schema este în regim de urmărire. Când K este deschis, condensatorul C îşi menţine
tensiunea constantă (s-a considerat un con-densator ideal, fără pierderi) şi schema funcţionează în regim de
memorare. Evoluţia semnalelor de intrare Xi(t) şi de ieşire Xe(t) din circuitul de eşantionare - memorare este
reprezentată în fig.2.11.a pentru o singură comandă aplicată comutatorului K.
Xi(t),X e(t) Xi(t) X e(t)

compensare
Xi(t) Xe(t)
pierderi Xi(t)
Xe(t)
E
Regim de memorare t
Aplicarea
semnalului Regim de urmărire
de comandă 0 T 2T 3T 4T 5T 6T t
a) b)
Fig.2.11. Evoluţia semnalelor de intrare şi de ieşire în circuitul de eşantionare - memorare
a) pentru o perioadă; b) pentru mai multe perioade
Se observă că:
 există o întârziere E între comanda de deschidere a comutatorului şi deschiderea lui efectivă
(eşantionarea nu este instantanee), din care cauză apare o compensare;
 datorită pierderilor pe condensator, semnalul Xe(t), pe acesta, scade cu durata regimului de memorare.
În practică, comanda eşantionării şi memorării se face cu o perioadă T, iar durata eşantionării propriu-zise
E se neglijează în raport cu T. Semnalele de intrare Xi(t) şi de ieşire Xe(t) ale circuitului de eşantionare sunt
reprezentate în fig.2.11.b pentru mai multe perioade de eşantionare.
În prezent frecvenţa de eşantionare la schemele de protecţii numerice variază între (200…2000) Hz.
33
2.4.3. Convertorul analog - numeric (convertorul A / N)
Convertorul A / N asigură transformarea semnalului analogic într-un semnal numeric. Se cunosc
convertoare A / N:
 cu integrare;
 cu transformare intermediară, amplitudine - timp;
 cu generator de tensiune în treaptă;
 cu aproximaţii succesive.
În fig.2.12 se reprezintă schema unui convertor A / N cu aproximaţii succesive (foarte răspândit).
Circuit de Referinţă analogică

conversie N/A
ieşire semnal
- numeric
Comp. Registru de
+ aproximaţii
Intrare (semnal succesive RAS Pulsuri de comandă
analogic)
Fig.2.12. Schema de principiu a unui circuit de conversie A / N
cu aproximaţii succesive
Circuitul de conversie N / A (numeric - analogică) transformă conţinutul registru-lui de aproximaţii succesive

RAS (care are n poziţii binare) într-un semnal analogic care se compară cu semnalul analogic de intrare al
circuitului de conversie N / A. Startarea conversiei A / N este realizată prin intermediul ceasului de timp real.
2.4.4. Interfaţa de ieşire şi conversia numeric - analogică N / A

Schema sistemului de interfaţă ieşire şi convertor N / A este dată în fig.2.13.
Prin conversie numeric - analogică se transformă semnalele numerice (de tip întreg) în semnale continue
cuantificate.
Demultiplexorul distribuie semnalul numeric rezultat în urma executării algoritmilor de calcul către
canalele de ieşire. Algoritmii după care lucrează protecţia sunt implementaţi prin software la nivelul structurii de
calcul.
Fiecare canal al demultiplexorului este conectat la un circuit de conversie N / A care produce un semnal
continuu cuantificat.
Circuit
convertor Semnal continuu
Semnal N/A cuantificat
numeric Demultiplexor
numeric
Circuit
convertor Semnal logic
N/A Comp. de comandă
protecţie
Referinţă
Fig.2.13. Procesarea semnalelor în conversia N / A
În fig.2.14 se prezintă schema interioară a unui circuit de conversie N / A cu rezistenţe ponderate,

având n poziţii binare.
34
R0
Ie Ir
- Ue (semnal continuu
AO cuantificat)
+
R2n-1 R22 R21 R20
Bn B3 B2 B1
Kn K3 K2 K1
-Uref Intrare semnal numeric
Fig.2.14. Schema de principiu a unui convertor N / A cu rezistenţe ponderate binar.
Principiul de funcţionare al acestui tip de convertor N / A se bazează pe superpoziţia a n curenţi, de valori:
I i  k B i 2n1 ,
în care:
n este lungimea secvenţei binare aplicate la intrarea convertorului N / A;
Bi este valoarea bitului i din secvenţa binară;
k este o constantă dependentă de tipul convertorului şi de tensiunea sa de referinţă.
Pentru construirea convertorului, vezi fig.2.15, s-au ataşat reţelei de n rezistenţe ponderate, n comutatoare
bipoziţionale ki , (unde i = 0…n), comandate de secvenţe binară: B1 , B2 , …Bn-1 , Bn ce se doreşte a fi convertită.
Valoarea “1” a unui bit oarecare Bi din această secvenţă, va trece comutatorul corespunzător K spre borna - Uref ,
iar valoarea sa “0”, spre masă.
Pentru a obţine la ieşire un semnal de tensiune se utilizează un amplificator operaţional, AO, cu rol de
convertor curent - tensiune, a cărui ieşire Ue , este proporţională cu valoarea N a secvenţei binare aplicate la
intrarea acestui convertor N / A.
Astfel, neglijând căderea de tensiune şi curentul pe AO, deci Ie  Ir , se poate scrie:
U ref  R 0
Ue  , (2.3)
Re
în care Re este rezistenţa echivalentă de la intrarea inversoare a AO:

1 1 B B Bn 
  1 2 , (2.4)
R e R  20 21 (n 1) 
2 
sau după înmulţirea cu 2(n-1) rezultă:
1 (n 1) 1
Re
2 
R
B1  2 
(n 1)
 B2  2
(n  2) 0
   Bn  2 ,  (2.5)
în care suma scrisă între paranteze reprezintă tocmai valoarea N, a secvenţei binare de la intrarea convertorului N
/ A.
1
Înlocuind în relaţia (2.3) pe ,dat de relaţia (2.5) rezultă:
Re
U ref  R 0
Ue  N  kN , (2.6)
(n 1)
R2
în care
U ref  R 0
k , (2.7)
R  2(n 1)
este o constantă, având toţi factorii din expresia sa mărimi constante, adică Ue este direct proporţională cu
valoarea N a secvenţei binare de la intrarea sa. Convertoarele N / A de acest tip sunt relativ simple, însă dificil de
realizat pentru că necesită rezistenţe de precizie şi cu valori diferite. Alt dezavantaj îl reprezintă solicitarea inegală
a comutatoarelor K.
35
2.4.5. Observaţii finale
Registrele de memorii (notate cu 6 în fig.2.7) sunt dispozitive care stochează cuvinte, fiind realizate prin
alăturarea de bistabile, fiecare bistabil memorând un bit al cuvântului.
Memoria RAM (notată cu 7 în fig.2.7) este o memorie cu acces aleatoriu (Random Access Memory) - adică
accesul la oricare cuvânt al memoriei este realizabil în acelaşi interval de timp. Dar acelaşi timp de acces, pentru
oricare cuvânt, este realizat şi de către o memorie ROM (Read Only Memory) care este folosită numai pentru
citirea informaţiei (înscrisă anterior) informaţie ce este rezidentă permanent în cadrul sistemului. Astfel, mesajele
generate de către releul cu microprocesor pot fi salvate, la momente bine determinate de timp, cu ajutorul
memoriei RAM, într-un circuit de stocare secundar, eliberându-se memoria RAM pentru cazul apariţiei unui nou
regim tranzitoriu cauzat de un defect în sistemul electroenergetic.
Programul după care lucrează protecţia, logica şi stările, sunt stocate într-un anumit spaţiu din memorie
PROM - memorii care pot fi programate de utilizator (EPROM - memorie PROM cu ştergere la expunere de
radiaţie ultravioletă sau radiaţie X; sau EEPROM - memorie PROM cu ştergere pe cale electrică etc.). După
ştergere, memo-riile pot fi reprogramate.
Subsistemul de control (notat cu 8 în fig.2.7) controlează transferul informaţiei între periferice şi sistem.
În acest scop se elaborează softul care controlează acest transfer de informaţie, soft care se reduce la un
sistem de subrutine de I / O (Input / Output).
Sursa de alimentare a releului cu microprocesor (notată cu 11 în fig.2.7) este concepută pentru a putea
funcţiona chiar în absenţa tensiunii de alimentare principale de la reţea (pentru a menţine în funcţiune releul de
protecţie).
Capitolul 3
TRANSFORMATOARE DE CURENT ŞI DE TENSIUNE UTILIZATE ÎN SCHEMELE DE PROTECŢIE ŞI AUTOMATIZĂRI
DIN SISTEMELE ELECTROENERGETICE
3.1. Transformatoare de curent
3.1.1. Rolul şi aplicabilitatea transformatoarelor de curent

Transformatoarele de curent (TC), cunoscute în practică şi sub denumirea de reductoare de curent,
reprezintă elementul de adaptare într-o schemă, asigurând alimenta-rea aparatelor de măsură (ampermetre,
circuitele de curent ale wattmetrelor, contoarelor etc.) şi / sau a celor de protecţie (relee) cu curentul adaptat
acestor aparate. În funcţie de aparatul alimentat (de măsură sau de protecţie) transformatorul de curent
este de construcţie diferită, sau dacă se doreşte folosirea unui aceluiaşi transformator de curent, acesta va avea
mai multe înfăşurări secundare, dintre care unele au proprietăţile necesare pentru a alimenta aparatele de
măsură şi altele pentru alimentarea aparatelor de protecţie.
Transformatoarele de curent îndeplinesc următoarele funcţiuni:
 transformă valoarea curentului din primarul lor la valori standardizate (5 A sau
1 A) corespunzătoare pentru alimentarea circuitelor de curent ale aparatelor de măsură şi / sau de
protecţie;
 izolează circuitul de tensiune înaltă (sau medie) a sistemului energetic de curentul de tensiune joasă (a
aparatului de măsură sau protecţie), ceea ce asigură protecţia aparatelor şi deservirea lor;
 scot aparatele de măsură şi protecţie din zona de acţiune a câmpurilor magnetice şi electrice puternice ale
circuitelor de curent ale sistemului energetic, eliminându-se astfel acţiunea perturbatoare a acestor
câmpuri asupra preciziei de măsurare şi asupra funcţionării releelor;
 permit, în scopul protecţiei, o stabilire uşoară a sumei sau diferenţei curenţilor în câteva circuite, izolate
reciproc;
 protejează aparatele de măsură şi de protecţie împotriva efectelor dăunătoare dinamice şi termice ale
supracurentului ce apare în caz de scurtcircuit în sistemul electroenergetic.
Conform normelor de tehnica securităţii muncii, circuitele secundare ale transformatoarelor de
curent se leagă întotdeauna la pământ.
Reprezentarea convenţională a TC cu releul conectat este dată în fig.3.1. Borna de început (notată cu L1 sau
P1) şi cea de sfârşit (notată cu L2 sau P2) ale înfăşurării primare a TC, se leagă în serie în circuitul curentului primar
al elementului protejat; bornele de început şi de sfârşit ale înfăşurării secundare (notate cu l1 , l2 sau S1 şi S2 ) se
închid prin înfăşurarea releului.
36
I
L1 l1
Is
L2 l2
Fig.3.1. Schema de reprezentare a TC
Bornele înfăşurării TC se marchează astfel: alegerea bornei de început a înfăşurării primare este, în general,
arbitrară. Drept început al înfăşurării secundare, după marcarea bornelor înfăşurării primare, se ia borna de la
care curentul instantaneu se îndreaptă spre circuitul exterior, în momentul când în înfăşurarea primară el este
dirijat de la începutul spre sfârşitul înfăşurării.
Transformatorul de curent se alege astfel încât să fie respectate condiţiile:
I cn  I pn ,
(3.1)
I cs  1,2 I pn ,
în care:
Icn este curentul nominal al circuitului;
Ipn este curentul nominal primar al TC;
Ics este curentul de suprasarcină al circuitului.
Se alege, de obicei, cea mai mică valoare standardizată care satisface aceste condiţii.
3.1.2. Parametrii principali ai TC

Transformatoarele de curent se caracterizează prin următorii parametrii:
a) curentul nominal secundar, Isn , este de 5 A sau, în cazul conductoarelor de lungimi mari, 1 A;
b) curentul nominal primar, Ipn , este standardizat la valori începând cu 5 A până la câteva mii de amperi;
c) raportul de transformare nominal are expresia:
I pn wp
n TC   , (3.2)
I sn ws
în care wp şi ws reprezintă numărul de spire al înfăşurării primare, respectiv secundare;
d) eroarea de curent a TC este definită prin relaţia:
n TC I s  I p
I  100 % , (3.3)
Ip
în care Is , Ip sunt curenţii secundari şi primari efectivi al TC;
e) eroarea de unghi, i , reprezintă defazajul dintre curentul primar şi cel secundar rotit cu 1800 (ea se
consideră pozitivă dacă Is rotit cu 180o este defazat înaintea lui Ip );
f) sarcina nominală reprezintă valoarea maximă a impedanţei secundare Zs pentru care erorile nu depăşesc
valorile tolerate. Se defineşte puterea nominală a TC
2
Pn  I sn Zs ; (3.4)
g) clasa de precizie a TC reprezintă eroarea de curent admisă în condiţii nomi-nale de funcţionare. TC se
realizează cu clasa de precizie: 0,1; 0,2; 0,5; 1; 3 şi 5;
h) eroarea compusă este definită ca valoarea diferenţei între valorile instantanee a curentul primar Ipi şi
produsul dintre raportul de transformare nominal nTC şi valorile instantanee ale curentului secundar Isi, exprimată
în procente din valoarea eficace a curentului primar Ip :
T
100 1
T 0
c  (n TC I si  I pi ) 2 dt , (3.5)
Ip
în care T este valoarea perioadei curenţilor;

37
i) coeficientul de saturaţie, n, care se defineşte ca raportul dintre valoarea maximă a curentului primar
pentru care transformatorul trebuie să respecte limitele privind eroarea compusă şi curentul nominal primar. Se
construiesc:
 TC pentru măsură cu n  5 sau n  10 ,
 TC pentru protecţie cu n  10 … 30.
3.1.3. Clasificarea TC
a) Din punctul de vedere al locului de montare se construiesc transformatoare de curent de tip interior (ex.
CIRS, CIRTo) şi TC de tip exterior (ex. CESU).
b) Din punct de vedere al clasei de precizie pot fi utilizate pentru măsură sau pentru protecţie astfel cum se
precizează în tabelul 3.1.
c) În funcţie de numărul fazelor se deosebesc TC monofazate (cele mai răspândite) şi TC trifazate.
d) Din punct de vedere constructiv pot fi TC cu miez magnetic şi TC fără miez magnetic.
Tabelul 3.1
Clasa de precizie Utilizări
0,1 şi 0,2  măsurători de precizie
0,5  măsurători exacte de putere şi energie
1  relee de distanţă şi relee direcţionale
 aparate de măsură de tablou
3  relee de curent maximale şi diferenţiale
 semnalizări
5 şi 10  măsurători fără condiţii de precizie
La funcţionarea TC în schemele de protecţie, valoarea curentului său primar este independentă în raport cu
sarcina circuitului secundar, pentru că reactanţa înfăşurării primare a TC sub sarcină este neglijabilă faţă de
reactanţele elementelor primare ale sistemului protejat. De aceea, în cazul conectării la acelaşi TC a mai multor
relee, înfăşurările lor trebuie legate în serie, ca în fig.3.2.
I I I I
Ip Is
Fig.3.2. Legarea mai multor relee la acelaşi TC
Regimul de funcţionare a unui TC este regimul de scurtcircuit în secundar.

Pentru a se reduce sarcina TC, uneori, se leagă pe aceeaşi fază două TC care au acelaşi raport de
transformare, nTC (ca în fig.3.3).
Raportul de transformare nTC al unei asemenea scheme este, evident, egal cu nTC al TC. Tensiunea la
bornele fiecărui TC este:
Us  0,5 (Zr  2 Zcond )I s , (3.6)
iar sarcina fiecăruia dintre cele două TC este:
Us
Zs   0,5 Z s , (3.7)
Is
în care Zs - sarcina din secundar, Zr - impedanţa releului, Zcond - impedanţa conductoarelor de legătură a releului la
secundarul TC.
38
TC1 Is1
I
TC2 Is2
Ip
Fig.3.3. Legarea în serie a două TC
3.1.4. Probleme speciale ale TC pentru protecţia liniilor de foarte înaltă tensiune
Pe liniile de foarte înaltă tensiune protecţiile trebuie să lucreze rapid (tacţ = 10…25 ms). În acest caz,
componenta aperiodică din curent nu este amortizată (constanta de timp a acestei componente este de
aproximativ 100 ms), iar prezenţa acestei componente aperiodice provoacă saturarea miezului TC.
Fidelitatea transformatoarelor de curent este afectată de fapt de:
 creşterea constantelor de timp aperiodice ale reţelei protejate;
 creşterea amplitudinii curenţilor de scurtcircuit;
 creşterea componentelor tranzitorii de înaltă frecvenţă determinate de reactanţa capacitivă a reţelei
protejate.
Pentru a micşora influenţa componentei aperiodice din curent asupra erorii TC deci, implicit asupra
protecţiei alimentată prin aceste TC, se adoptă una din următoarele soluţii:
 folosirea unor TC cu întrefier mic;
 folosirea unor TC cu întrefier mare; (numite după unii autori “transreactoare”);
 combinarea unor TC obişnuite, fără întrefier, cu TC cu întrefier, asigurându-se astfel alimentarea protecţiei
numai cu componentele periodice şi micşorarea efectului componentei aperiodice asupra saturaţiei
miezului;
 folosirea unor TC fără circuit magnetic.
3.1.4.1. Transformator de curent cu miez magnetic

În vederea micşorării saturaţiei TC se vor realiza cu miezul de fier întrerupt prin mai multe întrefieruri a
căror lungime totală este calculată astfel încât aproape în întregime curentul primar ip să joace rolul de curent de
magnetizare şi inducţia determinată de acest curent să rămână inferioară valorii de saturaţie. În acest caz,
transformatorul de curent devine un transformator curent - tensiune (TCT), rezultând la bornele secundarului său
tensiunea:
dip
us  L . (3.8)
dt
Efectul folosirii TCT rezultă dacă se consideră că există o componentă aperiodică a curentului de defect cu
valoarea maximă egală cu valoarea maximă Ipmax a componentei sinusoidale a curentului de defect, adică:
t

T1
i p  I p max sin(t )  I p max e , (3.9)
în care T1 este constanta de timp a componentei aperiodice, reprezentată de constanta de timp a
sistemului din care face parte linia protejată.
Înlocuind relaţia (3.9.) în relaţia (3.8.), se obţine:
t
L
u s   L I p max cos( t )  I p max e  T1 , (3.10)
T1
rezultând la ieşirea secundarului o componentă periodică şi o componentă aperiodică a tensiunii us . Raportul  al
valorilor maxime ale celor două componente este determinat de expresia:
L
I p max
T1 1
  , (3.11)
 L I p max T1
39
pentru frecvenţa industrială f = 50 Hz rezultând:
1
 . (3.12)
314  T1
Se observă că dacă:
T1  200 ms , (3.13)
respectiv în cazul valorilor mari ale constantei de timp a sistemului protejat, se obţine:
1
  0,016 , (3.14)
314  0,2
deci, valoarea maximă (iniţială) a componentei aperiodice nu reprezintă nici 1,6% din valoarea maximă a
componentei alternative sinusoidale. Ca urmare, se poate neglija influenţa componentei aperiodice.
Dacă:
T1  (20  200) ms , (3.15)
relaţia (3.12) arată că valoarea componentei aperiodice creşte mult şi influenţa ei nu mai poate fi neglijată. În
acest caz se propune, în literatură, combinarea unui TCT cu un TC obişnuit (fără întrefier), vezi figura 3.4.
Alegând în mod corespunzător valoarea rezistenţei Rr, se poate obţine nu numai eliminarea influenţei
componentei aperiodice, ci şi o transformare corectă a componentei periodice. Astfel, presupunând că pentru
curentul primar de defect se păstrează expresia (3.9.) şi că TC are nTC = 1 şi nu introduce defazaje, rezultă o
tensiune us la bornele sarcinii redată prin relaţia (3.16):
us  usL  usR , (3.16)
corespunzător notaţiilor din figura 3.4.
TCT UsL
Zs
Us
TC UsR
Rr
Fig.3.4. Schema de conexiuni a unui TCT cu un TC

Notaţii: Zs - impedanţa de sarcină, Rr - o rezistenţă reglabilă
Componenta usL are expresia (3.10), în care constanta de timp T1 a reţelei este:
Ll
T1  , (3.17)
Rl
iar Ll , Rl sunt inductivitatea şi rezistenţa porţiunii de linie până la locul defectului.
Componenta usR , având în vedere ipotezele anterioare, are expresia (3.18):
t

T1
u sR  R r i p  R r I p max sin(t )  R r I p max e . (3.18)
Introducând relaţiile (3.10) şi (3.18) în relaţia (3.16) se obţine:

t

 L T
u s  I p max [R r sin(t )   L cos( t )]  I p max  R r   e 1 . (3.19)
 T1 
Din relaţia (3.19) se observă că alegând pentru rezistenţa Rr valoarea (3.20):
L
Rr  , (3.20)
T1
40
se obţine:
us  I p max [R r sin(t )   L cos( t )] , (3.21)
influenţa componentei aperiodice fiind eliminată din expresia lui us (ori tocmai tensiunea us se va aplica circuitului
de protecţie).
În cazul reţelelor cu constante de timp mici:
T1  20 ms , (3.22)
se recomandă folosirea TC obişnuite întrucât pe durata acţionării protecţiei (de cca 20 ms) amortizarea
componentei aperiodice este destul de pronunţată, influenţa asupra funcţio-nării protecţiei nu mai este sensibilă
şi folosirea schemei din figura 3.4. nu se mai justifică.
3.1.4.2. Transformatoare de curent fără miez magnetic
La aceste transformatoare, transmiterea informaţiei între circuitul primar şi cel secundar - complet
separate - primul montat pe linia de tensiune foarte înaltă (TFI), iar celălalt montat la nivelul solului - se
efectuează prin modularea semnalelor transmise prin legătura optică, radio sau capacitivă dintre cele două
circuite.
a) Legătura optică
Legătura optică are avantajul că permite folosirea mai multor canale apropiate pentru transmiterea în
paralel a informaţiei (pentru măsură şi pentru protecţie) fără influenţe între canale. Transmiterea fascicolelor
luminoase se face de cele mai multe ori prin conductoare din fibră de sticlă. Ca surse de semnale pentru TC cu
legătură optică se folosesc lămpi obişnuite sau laseri. Soluţiile actuale de TC cu legătura optică folosesc modulaţia
fascicolului luminos polarizat prin rotirea planului de polarizare sub acţiunea unui câmp magnetic creat de
curentul liniei (efectul magneto - optic al lui Faraday); unghiul de rotaţie al planului de polarizare este
proporţional cu intensitatea câmpului magnetic şi deci cu curentul liniei.
În fig.3.5 este reprezentat un TC format din sursa S - realizată cu lămpi cu incandescenţă sau cu descărcări
în gaze şi cu lentile de focalizare, fiind emis fascicolul luminos L - din prismele A şi B, din polarizatorul P, din
piesele de sticlă optică F1 şi F2 (cu conţinut important de oxid de Pb şi coeficient de refracţie ridicat) situate în
câmpurile magnetice ale curentului liniei Ip şi curentului Is debitat de amplificatorul de ieşire AE, din analizorul A şi
fotodioda cu siliciu FD.
În piesa F1 fascicolul luminos este modulat prin variaţia unghiului de rotaţie al planului de polarizare în
conformitate cu valoarea curentului Ip din linie. Câmpul magnetic din piesa F2 este în opoziţie cu cel din piesa F1 şi
are loc o funcţionare de tip diferenţial, cele două câmpuri provocând rotiri de sens opus ale planului de polarizare.
Analizorul fotoelectric A şi fotodioda FD determină modificări ale curentului Is în funcţie de abaterea poziţiei
planului de polarizare de la o poziţie zero, deci în funcţie de diferenţa amperspirelor w1ip şi w2is (w1 şi w2 fiind
numărul de spire ale bobinajelor din jurul pieselor F1 şi F2), curentul secundar Is urmărind astfel variaţia în timp a
curentului primar Ip. Curentul secundar Is alimentează releele de protecţie.
Înfăşurarea de pe piesa F2 (cu w2 spire) are de fapt rolul de a crea un câmp magne-tic care să readucă planul
de polarizare a luminii în direcţia sa iniţială. Echilibrul se stabi-leşte atunci când amperspirele secundare w2Is sunt
egale cu amperspirele primare w1Ip.
41
L Ip
A
L
F
1
Declanşare
întreruptor linie
S L
La releele
F2 Is protecţiei
AE
A
FD
Fig.3.5. Transformator de curent cu legătură optică
Din punct de vedere al ecuaţiilor de funcţionare acest transformator se comportă exact ca un TC cu miez de
fier dar, este lipsit de saturaţie, de histerezis, remanenţă şi pierderi în fier. În regim sinusoidal stabilizat variaţia
intensităţii luminoase este proporţională cu diferenţa amperspirelor celor două bobine w1Ip şi w2Is , variaţia
curentu-lui secundar Is fiind determinată de variaţia curentului fotodiodei:
w 2 I s  T ( w1 I p  w 2 I s ) , (3.23)
unde T este coeficientul de transfer al buclei şi ţine seama de legea lui Verdet (care exprimă legătura între
intensitatea luminoasă, sensibilitatea fotodiodei şi factorul de amplificare al amplificatorului).
Datorită defazajelor pe care le poate introduce amplificatorul AE, coeficientul T este considerat o constantă
complexă, de forma:
T    j , (3.24)
cu argumentul:
  
  arctg   , (3.25)
  
în care:
 este constanta lui Verdet,
 este lungimea de undă a radiaţiei luminoase,
 este pulsaţia.
Din (3.23) rezultă raportul de transformare:
Is w T
n   1 . (3.26)
TC Ip w 2 T  1
Modulul acestui raport este:
Is w T  1  tg 2
n TC   1  , (3.27)
Ip w 2 T  1   1 1  tg 2 1
în care s-a notat cu l argumentul lui T + 1, adică:

  
 l  arctg   . (3.28)
 1
Defazajul va fi:
42
    l .
Încercările experimentale realizate de constructor au indicat că aceste TC au erori de unghi mai mici de 4
minute şi erori de curent de ordinul 0,2 % ; în plus această eroare de curent este sistematică şi deci compensabilă.
Din cele prezentate, rezultă că curentul secundar Is este o măsură fidelă a curentu-lui primar Ip chiar dacă
acest curent primar conţine componente aperiodice.
Constructiv, în partea superioară a unei coloane de izolatoare de sprijin (goale în interior) se găsesc
prismele A şi B, polarizatorul P şi piesa F1 prin a cărei bobină circulă curentul Ip, iar la baza coloanei se găseşte
sursa S, piesa F2 , analizorul A, fotodioda FD şi amplificatorul de ieşire AE.
Acest TC suportă uşor supracurenţii şi supratensiunile ce apar pe linia electrică de transport. Fiind lipsit de
inerţie (constanta proprie de timp de ordinul a 0,5 s) schema permite alimentarea unor protecţii ultrarapide.
Asemenea TC sunt realizate pentru tensiuni de 220, 400 şi 750 kV, greutatea TC pentru tensiunea de 750 kV fiind
de 10 ori mai mică în comparaţie cu cea a TC cu circuit magnetic.
b) Legătura radio
Legătura radio permite realizarea unor TC ieftine, costul lor atingând 20 % din costul TC cu miez magnetic.
La TC cu legătura prin radio între circuitul de înaltă şi cel de joasă tensiune dispozitivul de măsură şi emiţătorul (cu
modulaţie de frecvenţă în funcţie de valoarea curentului măsurat) se găsesc într-o capsulă de câteva zeci de
kilograme, suspendată de conductorul liniei de TFI; emiterea se efectuează printr-o antenă direcţio-nată, iar
antena de recepţie se află la câţiva metri. Pentru eliminarea perturbărilor reciproce, TC instalate într-o staţie se
amplasează la anumite distanţe între ele.
b) Legătura capacitivă
TC cu legătură capacitivă între circuitele de înaltă şi joasă tensiune este prezentat în fig.3.6. Se introduce în
serie cu conductorul liniei de protejat o rezistenţă tubulară 1 (realizată din foaie subţire de manganină) tensiunea
Up de la bornele rezistenţei fiind proporţională cu curentul Ip din linie. La ieşirea modulatorului de frecvenţă 2 se
obţine o tensiune Us a cărei frecvenţă depinde liniar de curentul Ip. Tensiunea Us este aplicată cuadripolului 3
(format din capacităţile 4 şi 5) care este conectat la bornele de intrare ale demodulatorului 6, aflat la potenţialul
pământului; tensiunea de ieşire Ue a demodula-torului este proporţională cu curentul liniei Ip .
1
Ip L
Up
2
U
f
Us
3
4 5
f U 6
Ue
Fig.3.6. Transformator de curent cu legătura capacitivă
În unele variante constructive, capacităţile 4 şi 5, care formează circuitul de înaltă frecvenţă pentru
transmiterea semnalelor de la blocul de măsură - aflat la potenţialul liniei de TFI - la blocul de demodulare de la
potenţialul pământului, se realizează prin intermediul unui lanţ dublu de izolatoare. În alte variante, capacitatea 5
este realizată printr-un condensator de înaltă tensiune (condensator cu gaz sub presiune pentru
U  1000kV, respectiv condensator de cuplaj al dispozitivelor de emisie recepţie pentru canalele de î. f. pe liniile
de TFI sau condensatoare ale transformatoarelor de tensiune capacitive), iar capacitatea 4 reprezintă capacitatea
dintre linia de TFI şi pământ.
Principalele avantaje ale TC fără miez de fier sunt:
 forma undei curentului secundar reproduce forma undei curentului primar (deci se elimină influenţa sarcinii
asupra preciziei măsurătorii);
 reducerea greutăţii în raport cu TC cu miez de fier.
43
Dezavantajele TC fără circuit magnetic sunt:
 puterea redusă, disponibilă la ieşire;
 influenţa vibraţiei conductoarelor liniei asupra preciziei măsurătorii;
 influenţa perturbatoare a regimurilor tranzitorii asupra comportării TC cu legătură radio.
În vederea reducerii efectului nefavorabil al puterii reduse la ieşirea TC, se prevăd fie amplificatoare de
ieşire puternice, fie mai bine se preconizează folosirea protecţiilor electronice a căror consum este redus.
3.2. Transformatoare de tensiune
3.2.1. Rolul şi aplicabilitatea transformatoarelor de tensiune

Transformatoarele de tensiune (TT) alimentează circuitele de tensiune ale aparatelor de măsură
(indicatoare şi înregistratoare), de protecţie şi de reglare. Înfăşurarea lor primară este conectată în paralel cu
circuitul a cărui tensiune se transformă în circuitul secundar (al aparatelor conectate).
Regimul normal de funcţionare al unui TT este regimul de mers în gol.
Transformatoarele de tensiune se aleg astfel încât să fie respectată condiţia:
0,25 Ssn  Ss  Ssn , (3.29)
în care:
Ssn - puterea secundară nominală, înVA;
Ss - puterea secundară consumată, în VA.
3.2.2. Parametrii principali ai TT

Transformatoarele de tensiune se caracterizează prin următorii parametrii:
a) tensiunea nominală secundară Usn este 100 ; 100 / 3 sau 100 /3 V
b) tensiunea nominală primară Upn este începând cu 0,4 kV până la 100 / 3 kV , inclusiv pentru TT cu circuit
magnetic şi 110; 220; 400; 750 kV pentru TT capacitive.
c) raportul de transformare efectiv:
Up
n eu  , (3.30)
Us
d) raportul de transformare nominal:
U pn
n nu  , (3.31)
U sn
d) puterea nominală:
2
U sn
Pn  VA, (3.32)
Zn
e) eroarea de tensiune:
n  n eu
 U %  nu 100 % , (3.33)
n eu
f) eroarea de unghi U , reprezentând unghiul dintre fazorul tensiunii primare Up şi fazorul tensiunii
secundare Us rotit cu 180o şi se consideră pozitiv dacă Us rotit este înaintea lui Up .
În relaţiile de mai sus s-au notat:
Upn, Usn - tensiunile nominale primare, respectiv secundare ale TT;
Us - tensiunea măsurată în secundarul transformatorului;
iar:
Up  nnu Us . (3.34)
Erorile TT sunt influenţate de sarcină, tensiune primară (% faţă de cea nominală primară), factor de putere
secundar şi frecvenţă.
Eroarea de tensiune U reprezintă clasa de precizie a TT. Acestea se realizează cu următoarele clase de
precizie: 0,1; 0,2; 0,5; 1 şi 3. În protecţie se folosesc TT cu clasa de precizie 1 pentru alimentarea releelor de
distanţă şi direcţionale şi de clasă 3 pentru relee de tensiune (la clasa 3 nu se garantează eroarea de unghi a TT).
44
3.2.3. Clasificarea TT
Clasificarea TT poate fi făcută din diferite puncte de vedere:
 din punct de vedere al locului de amplasare, pot fi TT de tip interior (de exemplu TIRMO din cele construite
la noi în ţară) sau de tip exterior (de exemplu TEMU şi TECU din cele construite la noi în ţară).
 din punct de vedere al nivelului de tensiune, pot fi TT de j.t. / î.t., m.t. / î.t.,
î.t. / fî.t.;
 din punct de vedere constructiv pot fi TT realizate cu miez de fier (TT inductive) sau TT fără miez de fier (TT
capacitive).
3.2.4. Probleme speciale ale TT folosite pentru protecţie şi automatizări

3.2.4.1. Transformatoare de tensiune inductive
TT inductive sunt proiectate pentru o funcţionare nesaturată în regimul nominal, la tensiunea Upn ; cu atât
mai mult vor fi în regim nesaturat în timpul scurtcircuitului, la tensiunea Up  Upn .
C ps
Zp Zs
Z l =Rl+ jXl
U Z U
p s
0 C
l
Fig.3.7. Schema echivalentă în T a unui TT inductiv
Schema echivalentă a TT de tensiune inductiv este dată în fig.3.7, în care s-au folosit notaţiile:
Zp, Zs, Z0, Z1 - impedanţa echivalentă a primarului, cea a secundarului, impedanţa faţă de pământ şi impedanţa
de sarcină;
Cps - capacitatea de cuplaj dintre înfăşurarea primară şi cea secundară a TT;
Up - tensiunea primară redusă la secundar;
Cl - capacitatea echivalentă a circuitelor secundare (a conductoarelor de legătură).
Dacă TT inductiv alimentează releele de protecţie clasice (cu contacte) atunci impedanţa de sarcină Zl
constituită de către aceste releele poate influenţa durata regimului tranzitoriu a tensiunii secundare, pentru că Zl
este foarte mică.
Dacă TT inductiv alimentează relee electronice (cu comutaţie statică) sau relee numerice, impedanţa Zl este
foarte mare ceea ce constituie un avantaj în sensul amortizării rapide a componentelor tranzitorii din Us.
Deci, TT inductive se comportă bine la tensiune în regim tranzitoriu.
3.2.4.2. Transformatoare de tensiune capacitivă
Pentru măsurarea tensiunilor înalte şi foarte înalte, în locul TT inductive se pot folosi TT capacitive. Schema
principială este prezentată în fig.3.8. Condensatoarele din schemă servesc ca divizoare de tensiune. Aparatul de
măsurat (V) sau releul este conectat la divizorul capacitiv de tensiune prin transformatorul coborâtor T. Pentru
obţinerea rezonanţei de curent, când curentul I2 atinge valoarea maximă pentru un anumit curent I1, se măreşte
inductanţa transformatorului T prin adăugarea bobinei L. Raportul de transformare al divizorului capacitiv la mers
în gol este dat de relaţia:
Up C1  C2 C
  1 2 . (3.35)
Us C1 C1
Dintre avantajele TT capacitive faţă de TT inductive, trebuie menţionate:
 izolaţia divizorului capacitiv poate fi uşor realizată, pentru că repartiţia tensiunii pe elementele separate
este practic liniară;
 capacitatea mare şi inductanţa neglijabilă acţionează favorabil şi la supratensiuni de impuls;
 în cazul uzării unui element, nu se deteriorează întreg aparatul şi nici nu se extinde defectul la alte instalaţii;
 costul mai scăzut, în special dacă se are în vedere folosirea divizorului şi drept condensator de legătură
pentru telefonia de î.f., fig 3.9.
45
Ca dezavantaje se menţionează sensibilitatea acestor TT capacitive la apariţia fenomenelor de rezonanţă
produse de regimurile tranzitorii din reţea când, la unele elemente ale TT capacitiv, circuitele magnetice se
saturează (de exemplu la bobine de compensare, la TT coborâtor) sau eventuale sarcini inductive cu caracteristici
neliniare. Fenomenul de rezonanţă are caracter tranzitoriu de durată şi prin creşterea tensiunii (apar
supratensiuni de rezonanţă) se pot deteriora nu numai TT capacitiv ci şi celelalte aparate conectate, se
înrăutăţeşte precizia de măsurare şi nu se permite funcţionarea corectă a aparatelor de protecţie. Deci, la TT
capacitive tensiunea secundară nu reproduce fidel, în regim tranzitoriu, variaţiile tensiunii primare, din care cauză
se prevăd dispozitive speciale pentru ameliorarea rapidă a fenomenelor de rezonanţă.
C
1
I1
I2 a
. T
Up L
I
C2
C2 V
Us
Fig.3.8. Transformator capacitiv de tensiune
Preţul
relativ
TT inductiv
200
TT capacitiv
100
60 110 220 400 Un [kV]
Fig.3.9. Compararea preţurilor la TT capacitive şi inductive pentru diferite nivele de izolaţie
3.3. Indicaţii pentru alegerea şi verificarea transformatoarelor de curent şi de tensiune
3.3.1. Transformatoare de curent (TC)

3.3.1.1. Alegerea TC
a) Locul în care se montează transformatorul de curent (TC) determină tipul TC care se alege:
 de tip interior
 de tip exterior
b) Numărul fazelor
 În circuite monofazate se montează un singur TC pe conductorul de fază
 În circuite trifazate numărul fazelor pe care se montează TC este funcţie de numărul aparatelor de măsură şi
de protecţie pe care acestea trebuie să le alimenteze.
Dacă se montează pe o singură fază se preferă faza S. Dacă se montează pe două faze se preferă fazele R şi
T.
c) Tensiunea nominală trebuie să respecte condiţia:
UnTC  Un instalatie (retea) .
d) Curentul nominal primar Inp al TC se alege astfel încât să se respecte condiţiile:

I n instalatie  I np , (3.36)
I max im de durata instalatie  1,2 I np . (3.37)
46
Cu privire la relaţia (3.36) trebuie precizat:
 pentru aparate de măsurat se va considera semnul egal, pentru a nu mări erorile de măsură la curenţi mici
(se admite I n.instal mai mare cu cel mult 20 % decât I np , deci relaţia (3.36) devine pentru aparate de măsură:
I n.instal  1,2 I np );
 pentru protecţie se adoptă Inp mărit la o valoare superioară pentru a ţine cont de conectarea în  a
înfăşurării secundare de pe cele trei faze.
Dacă mai multe secundare (cu acelaşi nTC ) ale aceluiaşi TC alimentează fiecare unul circuite de măsură, altul
circuite de protecţie, trebuie respectată prima condiţie).
e) Curentul nominal secundar
Se prevede, de regulă, curentul nominal secundar Ins de 5A.
În cazul conductoarelor (din circuitul secundar) de lungimi mari, se admite alege-rea unui curent Ins = 1A ,
în vederea reducerii consumului de putere în conductori.
f) Raportul de transformare, nTC
Inp
n TC  . (3.38)
Ins
g) Numărul miezurilor
În principiu se prevăd miezuri (înfăşurări secundare) separate pentru alimentarea următoarelor categorii de
aparate:
 aparate de măsurat;
 aparate de protecţie (exclusiv protecţia diferenţială) şi automatizare;
 aparate pentru protecţia diferenţială;
 dispozitive de acţionare pentru curent operativ alternativ.
Dacă nu sunt suficiente înfăşurările secundare, se dublează numărul TC.
h) Clasa de precizie
 pentru aparate de măsură: 0,5;
 pentru protecţia şi automatizări:
 cl. 1 - pentru relee direcţionale, de distanţă, diferenţiale, homopolare şi maximale de curent;
 cl. D - pentru relee diferenţiale;
 cl. 3 - pentru RC maximale şi pentru dispozitivele de acţionare cu c.a.
Observaţie: în clasa 3 nu se garantează eroarea de unghi.
i) Coeficientul de saturaţie n: n  10 (de preferat n  5) pentru aparatele de măsură pe care astfel le feresc de
şocurile de curent.
Dacă Zsec  Zsec nominal trebuie mărit n (n  nn). Se recomandă:
Zsec = (80 …100) % Z nominal . (3.39)
47
Pentru TC ale protecţiei:
la PMC cu RC cu n5 pentru U = (0,5…35) kV,

caracteristica n  10 pentru U = (60…220) kV,
independentă (3.40)
la PMC cu RC cu n  10 pentru U = (0,5…220) kV,

caracteristica
de temporizare
dependentă
la protecţie n  10
diferenţială transversală
la protecţie n  ka m
diferenţială longitudinală (3.41)
şi la protecţie de distanţă
În relaţia (3.41) m reprezintă multiplul curentului primar de scurtcircuit:

Iprimar k
m . (3.42)
Inp
În relaţia (3.42):
I primar k - reprezintă valoarea eficace iniţială a componentei periodice a curentului de scurtcircuit (I”). Tipul
scurtcircuitului (3F, 2F, FN) corespunde condiţiilor de funcţionare ale protecţiei respective);
ka - reprezintă un coeficient care ţine seama de aportul componentei aperiodice a cu-rentului de scurtcircuit la
magnetizarea miezului. Se recomandă:
 ka = 1,2 pentru protecţii diferenţiale cu TSR,
 ka = 1,8 pentru protecţii diferenţiale fără TSR şi tprot  0,5 s,
 ka = 1,4 pentru protecţii diferenţiale fără TSR şi tprot  0,5 s,
 ka = 1,4 pentru protecţii de distanţă cu tprot  0,5 s,
 ka = 1,2 pentru protecţii de distanţă cu tprot  0,5 s,
în care tprot este timpul propriu al protecţiei (prima treaptă, dacă există mai multe trepte).
Dacă n al TC este insuficient:
 Se măreşte n prin scăderea lui Zs
n Z sn Psn
  , (3.43)
n Zs Ps
cu observaţia că Ps  Pmin pentru care sunt garantate erorile TC.
 Se măreşte n prin mărirea lui Ipn (ceea ce duce la scăderea lui m)
j) Puterea secundară Ps (VA) (consumată de Zs) sau sarcina secundară (ohm):
 pentru cl. 0,5; 1; D: 0,25 Zsn  Zs  Zsn,
0,25 Psn  Ps  Psn, (3.44)
 pentru cl. 3: 0,5 Zsn  Zs  Zsn,
0,5 Psn  Ps  Psn.
Puterea consumată de sarcina Zs este:
2
Ps  Zs I nTC . (3.45)
Observaţie: La protecţia diferenţială interesează puterea consumată în înfăşurarea de frânare, pentru că se
consideră kext zonei protejate.
 Puterea pierdută în conductoare, se calculează cu relaţia:
L 2
Pc   I ns [VA ] , (3.46)
S
în care:
 este rezistivitatea conductorului:
cupru  1 / 57 mm 2 / m ,
48
2
alu min iu  1 / 34 mm / m ;
L este lungimea conductorului, în m;
S este secţiunea conductorului, în mm2;
Ins este curentul nominal secundar al TC, în A .
Se folosesc conductoare de cupru cu:
s = (2,5…10) mm2.
 Rezistenţa totală a contactelor se consideră
R = (0,05 … 0,1) 
pentru fiecare circuit. Sarcina dată de contacte se adună cu sarcina aparatelor.
3.3.1.2. Verificarea TC alese
a) Verificarea la stabilitatea electrodinamică (la scurtcircuit 3F I(3F))
Trebuie ca:
 2 Ik  Id , (3.47)
în care:
I d  K d 2 I dp , (3.48)
reprezintă curentul de stabilitate electrodinamică al TC, dat în catalog, Kd este un coeficient numeric ( = 1,8), iar 
este factorul de şoc (vezi diagrama din fig.3.10).
2,0
1,8
1,6
1,4

1,2
1,0
0 0,2 0,4 0,6 0,8 1,0 1,2
R/X
Fig.3.10. Determinarea coeficientului 
b) Verificarea la stabilitate termică

Trebuie ca:
Imt  I1t , (3.49)
în care:
I mt  Ik 3F( 2F,FN) (m  n) t , (3.50)

m - este un coeficient ce ţine cont de aportul componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit (vezi
fig.3.11);
n - este un coeficient ce ţine cont de variaţia componentei periodice (vezi fig.3.12);
t - este timpul de declanşare total (de la apariţia defectului până la întreruperea curentului);
I1t - este curentul de stabilitate termică de 1 s al TC, indicat în catalog sub forma:
I1t  k t Inp , (3.51)
în care kt este coeficient numeric termic.
49
2,0
1,9
1,8 
1,8
1,6
1,7
1,4
1,6
1,2
1,5
1,0
0,8
m
0,6
0,4
1,1
0,2 1,21,3 1,4
0
0,01 0,02 0,05 0,1 0,2 0,5 s 1,0
t
Fig.3.11. Determinarea coeficientului m
Dacă în catalog se indică It pentru o durată t  1 s , se va calcula:

I1t  It t  . (3.52)
1,0
n 0,9 1,00
1,25
0,8
1,50
0,7
0,6 2,00
2,5
0,5
3,00
0,4
4
0,3
6
0,2 I p0
0,1 I
0
0,01 0,02 0,05 0,1 0,2 0,5 1,0 2,0 5,0 t [s]
Fig.3.12. Determinarea coeficientului n
3.3.2. Transformatoare de tensiune (TT)

3.3.2.1. Alegerea TT
a) Locul de montare determină tipul transformatorului de tensiune (TT):
 de tip interior
 de tip exterior
b) Numărul fazelor
Numărul fazelor şi conexiunea înfăşurărilor primare se aleg în funcţie de modul de tratare al neutrului
reţelei în care se montează TT şi de receptoarele care urmează să fie alimentate din secundarul TT.
 În cazul reţelelor cu neutrul izolat sau tratat prin bobină de stingere se adoptă una din soluţiile:
 TT monofazat montat între două faze;
 două TT monofazate conectate în V;
 trei TT monofazate montate în stea sau un transformator de tensiune trifazat:
 cu neutrul înfăşurărilor primare legat la pământ;
 cu neutrul înfăşurărilor primare izolat faţă de pământ.
 În cazul reţelelor cu neutrul legat direct la pământ:
 TT monofazat conectat între o fază şi pământ;
 trei TT monofazate legate în stea, cu neutrul legat la pământ, cu câte două înfăşurări secundare unele
legate în stea cu conductor neutru, iar celelalte legate în triunghi deschis.
c) Tensiunea nominală primară (Unp) şi secundară (Uns)
Unretea  0,8 Unp (3.53)
şi
Unretea  1,2 Unp (3.54)
Uns = 100 V (pentru înfăşurările secundare legate în stea)

50
Uns = 100 / 3 V (pentru înfăşurările secundare legate în triunghi deschis), la reţele cu neutrul izolat
Uns = 100 V (pentru înfăşurările secundare legate în stea), la reţele cu neutrul legat direct la pământ.
d) Clasa de precizie
 Pentru aparate de măsurat: clasa 0,5,
 Pentru alimentarea aparatelor de protecţie şi automatizare:
 clasa 1 - pentru relee direcţionale şi de distanţă;
 clasa 3 - pentru relee de tip voltmetric.
3.3.2.2. Verificarea TT alese
Se verifică încărcarea TT, calculându-se puterile active (P), reactive (Q) şi aparente (S), consumate de
fiecare TT.
S  P2  Q2 , (3.55)
în care P şi Q se obţin însumând puterile active respectiv reactive consumate de aparatele conectate în paralel
în secundarul acestor TT.
Puterea aparentă consumată de la fiecare înfăşurare trebuie să satisfacă condiţia:
Ps min  S  Psn , (3.56)
în care:
Psn - este puterea secundară nominală a înfăşurării respective;
Psmin - este puterea minimă admisă de întreprinderea constructoare, pentru care sunt garantate erorile
(conform STAS, Psmin = 0,25 Psn).
Capitolul 4
ANCLANŞAREA AUTOMATĂ A ALIMENTĂRII DE REZERVĂ (A.A.R.)
4.1. Scopul şi domeniul de aplicare al A.A.R.

În vederea asigurării continuităţii în alimentarea cu energie electrică a consumato-rilor, se prevede
alimentarea acestora de la două surse diferite de energie electrică.
La funcţionarea normală consumatorii se alimentează de la una din surse, iar în caz de avarie a acesteia sau
a căii de alimentare, ei sunt trecuţi automat pe cea de a doua sursă, cu ajutorul instalaţiei de anclanşare automată
a alimentării de rezervă, A.A.R.
O instalaţie de A. A. R. trebuie să îndeplinească următoarele condiţii principale:
 la căderea alimentării principale A.A.R. trebuie să intervină automat;
 dacă la acţionarea A.A.R. apare un defect pe barele alimentate prin A.A.R. şi inter-vine protecţia, trebuie ca
instalaţia de A.A.R. să nu lucreze a doua oară;
 intervenţia A.A.R. trebuie astfel asigurată încât să nu ducă la o extindere a avariei;
 timpul de A.A.R. se admite avându-se în vedere cele două condiţii contradictorii impuse: pe de o parte timp
scurt pentru ca motoarele racordate la barele alimentate de A.A.R. să poată reporni, pe de altă parte timp
suficient de lung pentru a se asigura deconectarea selectivă, prin protecţie, a elementului avariat (sursă sau
linie de alimentare).
Prin instalaţie A.A.R. se înţelege totalitatea dispozitivelor care, în cazul întreruperii din orice cauză a
alimentării normale, conectează automat alimentarea de rezervă, asigurând astfel continuitatea alimentării
consumatorilor de energie electrică, cu excepţia unei foarte mici întreruperi pe timpul funcţionării A.A.R., care nu
perturbă funcţionarea receptoarelor de energie electrică.
În fig.4.1 se prezintă diferite situaţii de A.A.R.
Schemele din fig.4.1.a-c se referă la A.A.R. în reţele de distribuţie, iar cele din fig.4.1.d-f la A.A.R. pentru
servicii interne ale centralelor electrice. Întreruptoarele care sunt deschise în funcţionarea normală, deci care vor
conecta rezerva, s-au reprezentat prin dreptunghiuri haşurate. În fig.4.1.a spre exemplu, consumatorii în mod
normal se alimentează prin linia L1 . În caz de avarie pe linia L1 , declanşează automat prin protecţie întreruptorul I1
şi anclanşează automat prin A.A.R. întreruptorul I2 . La fel se poate expli-ca funcţionarea şi pentru situaţiile redate
în schemele din fig.4.1.b-f.
Un caz aparte de A.A.R. îl reprezintă R.A.B.D. - reanclanşarea automată pe buclă deschisă, utilizată în staţiile
de 110 kV. Funcţionarea unui R.A.B.D. se poate explica pe fig.4.2. Se consideră că în staţia din fig.4.2.
transformatorul T1 este cel în funcţiune, iar transformatorul T2 - de rezervă - este deconectat.
51
L2 L1 L2 L1 L2 L1
AAR AAR I
I2 I1 I2 I1
C C C
a) b) c) AAR
AAR AAR
T1 T2 AAR T1 T2 T1 T2
TR
SI I SI SI SI
d) e) f)
AAR
Fig.4.1. Scheme de anclanşare automată a alimentării de rezervă

(A.A.R.)
Cupla transversală CT poate fi deschisă sau închisă. Instalaţia R.A.B.D. va acţiona atât asupra întreruptorului
cuplei, cât şi asupra întreruptoarelor transformatoarelor. Situa-ţiile de funcţionare posibile schemei, sunt:
 transformatorul T1 în funcţiune, transformatorul T2 în rezervă, CT conectată;
 transformatorul T1 în funcţiune, transformatorul T2 în rezervă, CT deconectată;
 transformatoarele T1 şi T2 în funcţiune, cupla CT deconectată;
 transformatorul T1 în rezervă, transformatorul T2 în funcţiune, CT conectată.
4.2. Clasificarea sistemelor de A.A.R.
Din punctul de vedere al modului în care se face anclanşarea întreruptorului alimentării de rezervă, se
deosebesc:
 sisteme de A.A.R. mecanice;
 sisteme de A.A.R. electrice.
110 kV 110 kV
II î.t I î.t
T2 T1
m.t.II m.t.I
CT
Fig.4.2. Schema de principiu a unei staţii în care se utilizează R.A.B.D.
52
Din punctul de vedere al modului de revenire al schemei, există trei tipuri de sisteme de A.A.R.:
 sistem A.A.R., care permite trecerea automată de la alimentarea principală la alimentarea de rezervă,
revenirea la alimentarea principală putându-se face numai prin comanda manuală;
 sistem A.A.R., care permite trecerea automată de la alimentarea principală la cea de rezervă, asigurând
totodată revenirea automată la alimentarea principală, în caz că instalaţia sesizează restabilirea condiţiilor
de funcţionare a alimentării principale;
 sistem de A.A.R., care prin comutare poate considera oricare dintre cele două surse drept alimentare
principală şi pe cealaltă, drept alimentare de rezervă.
Pentru realizarea funcţiunilor de A.A.R. se vor prevedea după posibilităţile de procurare:
 echipamente / dispozitive special destinate acestor scopuri;
 echipamente care cumulează mai multe funcţiuni aferente întreruptoarelor (D.R.R.I., R.A.R., R.A.B.D.,
declanşare la regimuri cu număr incomplet de faze etc.);
 echipamente numerice complexe de comandă - control, la nivelul celulei sau staţiei.
Indiferent de modul de realizare, A.A.R. va fi prevăzută cu dispozitive (de exemplu comutatoare) pentru
punerea şi scoaterea din funcţiune a automaticii de către personalul de conducere (teleconducere) şi cu
următorul volum minim de semnalizări:
 A.A.R. în funcţiune (pregătit de funcţionare);
 a funcţionat A.A.R.
4.3. Scheme de A.A.R.
4.3.1. Schema bloc a unui sistem de A.A.R.

Schema funcţională (schema bloc) a unui sistem de A.A.R. la care revenirea la alimentarea principală se face
manual, este dată în fig.4.3. Sistemul porneşte dacă elementul de tensiune minimă sesizează scăderea tensiunii
sub o anumită valoare la barele BC ale staţiei.
L1
L2
TC
TT2 B T2
I2 I1
BC
TT1 C1 C3 ... Cn
C2
+
U< U> T1 I
Fig.4.3. Schema funcţională a unui sistem de A.A.R.
Pentru a nu se cupla două tensiuni opuse, elementul de pornire U  acţionează la valori ale tensiunii
reziduale: Urez  0,4 Un.
În cazul A.A.R. pentru servicii proprii, pornirea se poate realiza instantaneu, operaţia A.A.R. nu se repetă.
Pornirea unei scheme de A.A.R. poate fi comandată de:
 scăderea sub o anumită valoare a tensiunii pe bare până la valoarea Urez (pornire cu temporizare);
 declanşarea unuia dintre întreruptoarele alimentării normale (pornire rapidă).
Comanda de anclanşare se transmite la întreruptorul I2, fig.4.3, după timpul
t A.A.R, determinat de elementul de temporizare T1 , numai dacă elementul U  sesizează existenţa tensiunii la linia
de rezervă L2 şi elementul I sesizează lipsa curentului de scurtcircuit (deci dacă întreruptorul I1 este declanşat).
Pe baza experienţei de exploatare, pentru releele de verificare prezenţa tensiunii pe linia de rezervă (U  )
reglajul este:
0,7 U n
U pn 
n TT
Timpul t A.A.R. care reprezintă timpul până la anclanşarea întreruptorului de rezervă, se numeşte timp (sau
pauză) de A.A.R.
53
În timpul de A.A.R. turaţia motoarelor cuplate la bare scade, impedanţa lor scade brusc, curentul absorbit
creşte mult. În cursul autopornirii, la revenirea tensiunii pe bare prin A.A.R., are loc o nouă cădere de tensiune în
reactanţele de legătură dintre motoare şi sursă, care poate face ca tensiunea restabilită să fie inferioară celei
nominale. În acest caz poate apare fenomenul cunoscut sub numele de “avalanşă de tensiune”, care constă în
următoarele: tensiunea restabilită după trecerea timpului de A.A.R. va determina la arborele motoarelor un cuplu
motor mai mic decât cuplul rezistent al sarcinii; motoarele asincrone trec în regim de frânare, curentul absorbit
creşte, tensiunea scade şi mai mult, iar în cele din urmă motoarele se opresc. Într-o asemenea situaţie, A.A.R.
devine practic ineficace. În fig.4.4 se prezintă variaţia puterii absorbite de aceste motoare cu scăderea tensiunii de
alimentare. Se observă că la scăderea tensiunii de alimentare, la valori
Urez  0,8 Un , apare pericolul acestui fenomen de avalanşă de tensiune. Până în punctul A (pentru U = 0,8 Un),
puterile activă P şi Q scad cu tensiunea de alimentare, ceea ce are ca efect refacerea stabilităţii statice, dar pentru
U  0,8 Un , puterea Q absorbită de motoare începe să crească, ducând la o scăderea mai accentuată a tensiunii
pe bare ş.a.m.d.
P,Q
100%
P
A
90%
Q
80%
0 0,7 0,8 0,9 1 U/Un
Fig.4.4. Variaţia puterilor absorbite de motoarele asincrone la modificarea tensiunii de alimentare
Ca urmare, este de dorit ca t A.A.R. să fie cât mai mic, limitat numai de timpul de declanşare a întreruptorului
de pe calea de alimentare normală. În prezent,
t A.A.R. = (0,2…0.5) secunde, având în vedere echiparea cu protecţii moderne, rapide şi selective şi cu întreruptoare
cu acţionare rapidă.
De fapt:
t AAR  (t p  t RAR )  t , (4.1)
în care:
tp - temporizarea treptei a II - a a protecţiei de distanţă a unei linii;
t R.A.R. - pauza de R.A.R. a întreruptorului liniei considerate;
t - treapta de timp,
dar şi:
t AAR  t p1  t . (4.2)
unde:
tp1 - timpul protecţiei maximale de curent temporizate a elementelor conectate pe bara de lucru a staţiei
prevăzută cu A.A.R.
t AAR - timpul măsurat din momentul scăderii tensiunii pe bara sub tensiunea de demaraj şi până în momentul
reapariţiei tensiunii prin acţionarea A.A.R.
Dintre valorile calculate cu relaţiile (4.1) şi (4.2) se va alege valoarea maximă.
Condiţia (4.1.) asigură ca A.A.R. să nu acţioneze la defecte trecătoare. Condiţia (4.2.) asigură ca A.A.R. să nu
acţioneze la defecte apărute pe barele de m.t. sau în reţeaua conectată la aceste bare, dar care conduc la scăderi
importante de tensiune de demaraj.
La proiectarea sau la alegerea schemei de A.A.R. trebuie să se ţină seama de parametrii care determină
autopornirea motoarelor electrice asincrone de la consumator (determinaţi prin calcul sau experimental),
tensiunea reziduală pe barele consumatorului în momentul pornirii A.A.R., numărul şi puterea motoarelor
asincrone care se pot autoporni (având în vedere faptul că, unii dintre consumatorii mai puţin importanţi pot fi
sacrificaţi în astfel de situaţii).
Pentru a se asigura funcţionarea corectă o singură dată a A.A.R. (evitarea conectă-rii repetate peste un
scurtcircuit pe bare) se prevede elementul de blocaj B.
54
Introducerea elementului de timp T2 reglat la timpul corespunzător pauzei R.A. R. (vezi paragraful 5.1)
permite completarea schemei de A.A.R. şi cu un R. A. R.
Observaţie: conform PE 504 / 96, în cazurile în care pornirea A.A.R. la scăderea tensiunii conduce la timpi
de acţionare prea mari (de exemplu în cazul barelor colectoare la care sunt conectate motoare sincrone sau chiar
generatoare de mică putere) se reco-mandă să se prevadă pornirea A.A.R. la criterii suplimentare: scăderea
frecvenţei (cu controlul frecvenţei pe calea de rezervă), schimbarea sensului curentului sau al puterii etc.
4.3.2. Scheme principiale de A.A.R. pentru o linie electrică de distribuţie

În fig.4.5 se prezintă schema principială a unei instalaţii de A.A.R. dintr-o staţie alimentată în mod normal
prin linia L1, din staţia A, linia L2, alimentată din staţia B având întreruptorul I2 deschis în regim normal, constituind
calea de alimentare de rezervă.
La declanşarea lui I1 (prin protecţie, manevre etc.) se dezexcită releul 1 care are întârzierea la revenire, prin
contactele sale asigurându-se excitarea bobinei de anclanşare BA a întreruptorului I2 , conectând astfel rezerva.
A.A.R. din această schemă intervine şi la dispariţia tensiunii de pe barele C (declanşarea lui I3) prin
acţionarea releelor 2 şi 3, dacă I1 este închis şi dacă pe L2 este tensiune (şi deci, releul 6 a acţionat) se va excita
releul de timp 5 care după timpul reglat comandă prin releul 4 declanşarea întreruptorului I1. În continuare are loc
anclanşarea lui I2 în modul descris mai sus. Comanda de A.A.R. se dă o singură dată datorită faptului că releul 1
este prevăzut cu întârziere la revenire şi ca urmare acesta dezexcitându-se în momentul declanşării
întreruptorului I1 îşi mai menţine contactele închise numai un timp scurt (necesar anclanşării întreruptorului I2).
S taţia A S taţia B
I3 I4
+
L2
1 2 U< 3 U< + +
L1
r
- s 4 5 T U> 6
t
n TT1
- -
BD BA
I2
I1 -
- + +
S taţia C
TT2
C1 C2 ... Cn r s t
Fig.4.5. Schema A.A.R. pentru o linie cu anclanşarea automată a rezervei şi revenirea manuală
În fig.4.6 se prezintă schema principială a unei instalaţii de A.A.R. care poate considera oricare din căile de
alimentare drept cale principală. Alegerea modului de funcţionare a instalaţiei în concordanţă cu regimul de
alimentare a staţiei (prin linia L1 sau prin L2) se realizează cu comutatorul C, schema fiind perfect simetrică. Cele
două lămpi de semnalizare l1 şi l2 servesc pentru a indica în care dintre sensuri este pregătită instalaţia să
funcţioneze.
4.3.3. Schema principială de A.A.R. pentru întreruptorul de cuplă

În fig.4.7 este reprezentată o schemă de A.A.R. cu curent operativ continuu, care acţionează asupra
întreruptorului cuplei longitudinale (A.A.R. aplicat consumatorilor ali-mentaţi după schema din fig.4.1.c).
De la secţia 1 de bare sunt alimentate releele minimale de tensiune 1 şi 1’ prin intermediul
transformatorului de tensiune TT1 . În cazul unui defect pe linia L1 şi a scăderii tensiunii pe barele secţiei 1, aceste
releele acţionează şi comandă releul de timp 3, circuitul bobinei acestui releu stabilindu-se prin contactele
releului maximal de tensiune 2 alimentat de transformatorul de tensiune TT2 de pe barele secţiei 2.
Releul 2 are rolul de a controla prezenţa tensiunii normale pe secţia 2, permiţând numai în acest caz
funcţionarea schemei A.A.R. şi împiedicând-o în caz contrar.
55
L2
L1
U> TT U> TT
1 2
BD BA BD BA
I1 I2
- - - -
BC
+ +
U< U< T U< T T

-
r - - -
s
t
0
l2
-
-
l1
C
+ + +
Fig.4.6. Schema A.A.R. cu două sensuri de acţionare posibile
Releul 3 comandă declanşarea întreruptorului I1 stabilind curentul bobinei de declanşare BD prin contactul
auxiliar C1 . Prin deschiderea întreruptorului I1 se deschid contactele sale auxiliare C2 şi se închid C3 . Prin C2 se
întrerupe circuitul bobinei releului intermediar 4, care are o mică temporizare la deschidere (cca. 0,6…0,8s).
Prin închiderea contactelor C3 se stabileşte circuitul contactorului de anclanşare CA, care se închide şi astfel
se alimentează bobina de anclanşare BA a cuplei longitudinale şi aceasta se închide, întrerupând circuitul bobinei
contactorului de anclanşare CA prin deschiderea contactelor auxiliare C4 .
Astfel, consumatorii de pe liniile L3 şi L4, care înainte erau alimentaţi prin linia L1 (cupla CL fiind deschisă),
vor fi alimentaţi, după apariţia defectului pe această linie, prin linia L2, care rămâne în funcţiune.
Temporizarea la deschidere a contactelor releului intermediar 4 este astfel aleasă încât să fie suficientă
pentru ca după deschiderea contactelor auxiliare C2 şi întreruperea curentului prin bobina releului, contactul său
să rămână închis pe timpul necesar anclanşării cuplei CL.
Releul intermediar 4 se introduce pentru a se evita o a doua anclanşare a cuplei CL, ceea ce se asigură prin
deschiderea contactelor releului 4 după temporizarea menţionată, şi astfel dacă CL ar declanşa circuitul
contactorului CA nu se mai poate închide, pentru că contactul releului 4 rămâne deschis şi deci nu mai este
posibilă o nouă anclanşare a cuplei.
56
L1
L2
+
3 T
+ -
1 U< 1' U< 2 U>
4
-
TT1 BD - TT2
I1 l
I2
- + + C4
C1 C2 C CA
3
-
K - BA
S ecţia 1
+ S ecţia 2
CL
L3 L4 L5 L6
Fig.4.7. Schema de A.A.R. electric pentru întreruptorul cuplei longitudinale
Releul 3 asigură timpul A.A.R. Lampa l semnalizează că schema este pregătită pentru acţionare.
Pentru releele de tensiune minimă 1 şi 1’ se alege valoarea de pornire:
U pp  0,25 U nom .
4.3.4. Schema dispozitivului de conectare automată a rezervei (DCR)

Schema de principiu a dispozitivului de A.A.R. realizat la ICEMENERG Bucu-reşti, denumit DCR - dispozitiv de
conectare automată a rezervei, este dată în fig.4.8, în care s-au notat:
1,2,3 - alimentarea principală, normală, (alimentarea barelor colectoare);
4,5,6 - alimentarea de rezervă (de pe linia de rezervă);
P1L, P1R - punţi de redresare trifazică prin care se alimentează releele ML, MR;
ML, MR - relee de tensiune pentru controlul tensiunii pe bare;
TrL - P2L şi TrR - P2R - blocuri de transformare - redresare pentru alimentarea schemei;
A şi B - relee intermediare pentru anclanşarea întreruptorului de rezervă;
C - releu pentru declanşarea întreruptorului de alimentare normală;
D - releu pentru semnalizarea prezenţei tensiunii continue de alimentare a schemei;
RT - releu de timp cu temporizare reglabilă; asigură tAAR;
1C - condensator care, prin timpul său de încărcare (60 - 100)s, asigură timpul de blocare a schemei de la
anclanşare până la o nouă funcţionare posibilă;
Cf - condensator de filtraj pentru netezirea tensiunii redresate;
L1, L2 - lămpi cu neon pentru semnalizarea prezenţei tensiunii pe barele de alimentare normale respectiv de
rezervă;
E1, E2, E3, E4, E5 - dispozitive de comutare.
Funcţionarea schemei
În instalaţia prevăzută cu DCR trebuie să fie montat şi un releu de blocaj (neindicat în schema din fig.4.8)
care permite funcţionarea DCR numai dacă sunt îndeplinite condi-ţiile de conectare automată a rezervei (releul
realizează blocarea A.A.R. dacă scurtcircuitul este pe bare, dacă întreruptorul este defect etc.).
Pentru pornirea dispozitivului DCR, cheia DCR este pe poziţia închis, astfel acesta este alimentat cu
tensiune. După o temporizare de 1…2 minute, condensatorul 1C se încarcă până la valoarea tensiunii nominale de
alimentare a schemei şi dispozitivul DCR este pregătit pentru execuţia A.A.R.
DCR poate interveni în două situaţii:
a) La declanşarea intempestivă sau prin protecţie a întreruptorului I1 de pe calea de alimentare normală,
(acţionare rapidă);
57
b) La dispariţia sau la scăderea tensiunii pe barele de alimentare normală (releul ML se reglează de obicei la o
valoare de pornire Upp = 40 % Un pentru a asigura auto-pornirea motoarelor asincrone rămase fără tensiune
dar aflate încă în turaţie) - în care caz acţionează temporizat.
Cazul a)
La declanşarea întreruptorului I1 se dezexcită releul ML şi se închide contactul auxiliar I1 al întreruptorului I1
(în schemă s-au reprezentat contactele în poziţia lor normală - când întreruptorul este deschis, când releul nu este
excitat).
Prin închiderea contactorului ML1 se excită releul de timp RT; acesta îşi deschide instantaneu contactul Rti prin
care introduce, în serie cu bobina lui, rezistenţa R1 de stabilitate termică şi pornesc contactele cu temporizare la
închidere Rta şi RTf (RTf este contactul final al releului RT). Prin închiderea contactelor ML2 , ML3 şi ML4 se pregă-
teşte funcţionarea schemei. Prin închiderea lui I1 se excită releul A care-şi deschide instantaneu contactul A1
introducând în serie cu bobina lui rezistenţa de stabilizare termică R5, iar prin închiderea instantanee a contactului
A2 (ML2 fiind deja închis) se asigură descărcarea condensatorului 1C peste bobina releului B care se excită şi se
automenţine prin contactele B1 şi ML1 . Prin închiderea contactului B2 , condensatorul 1C
1 2 3 4 5 6
D1 D2 D7 D8
P1L D3 D4 D9 D1 0
D5 D6 D1 1 D1 2 R3
E4
ML E5
MR
R1 L1 R2 L2 R4
100 / 3 V 3x100; 100 V ca

E3
TrL TrR
D1 6 D1 3 D2 0 D1 7
P2L P2R cf
D1 5 D1 4 D1 9 D1 8
R5 A I1
7
D2 1 R7 1C
8
A1
9
D2 2 Rd B2
ML 2
10
MR 2 A2 B
11
E1 ML 1 B1 Ra d RTf
E2 MR 1 RT RTi
C r
D1 RTa C RI
R6 D
C1 ML3
13 14 decl.I1
B3 MR4
15 C2
16 ancl.I1
MR3 18 decl.I2
17 B4 ML4
19 D2
20 ancl. intr. rez. I 2
21 22 semnaliz. prez. tens.
cont. de alim. a sch.
Fig.4.8. Schema dispozitivului DCR
se descarcă complet peste rezistenţa de descărcare Rd.. Prin închiderea contactului B4 (ML4 a fost închis) se dă
comanda de anclanşare întreruptorului de rezervă I2. La reveni-rea tensiunii pe bare, ML se excită, contactele sale
ML1 , ML2 , ML3 , ML4 se deschid, deci se dezexcită şi revin releele RT şi B, comutându-şi contactele.
58
Dacă I2 refuză să anclanşeze, sau el este declanşat din nou de către protecţia elementului respectiv (linie,
cuplă, transformator de rezervă), atunci tensiunea pe barele de lucru nu revine, releul RT rămâne excitat şi
continuă cursa până la închiderea contactului final RTf prin care se realizează şuntarea bobinei releului B . Ca
urmare B se dezexcită şi întrerupe impulsul de anclanşare la I2 (dat prin contactele B4 şi ML4).
Cazul b)
Dacă tensiunea scade pe barele de alimentare sub valoarea de pornire a releului ML, acesta se dezexcită,
porneşte RT (contactul auxiliar I1 neînchizându-se, nu se excită releul A şi deci nici releul B). După timpul de
0,5…0,6 s se închide contactul alunecător RTa astfel excitându-se releul C . Ca urmare se închide contactul său C1 ,
se stabileşte circuitul 13 - 14 prin care se transmite impulsul de declanşare la întreruptorul I1 . Apoi se va excita
releul B (ca şi în cazul a) care prin contactele B4 - ML4 va transmite comanda de anclanşare a întreruptorului I2
pentru conectarea rezervei.
Dacă tensiunea scade pe calea de alimentare de rezervă, se dezexcită MR prin MR1, excită RT şi după timpul
ta se excită C, care prin contactul C2 comandă declanşarea lui I2 ; prin MR2 se excită B (A2 este închis, releul A fiind
excitat pentru că I1 este închis) şi prin B3 se comandă anclanşarea lui I1 .
Capitolul 5
Reanclanşarea automată rapidă (r.a.r.)
5.1. Scopul şi domeniul de utilizare a R.A.R.
Instalaţiile R.A.R. se prevăd în scopul restabilirii rapide a alimentării consumatori-lor sau a interconexiunilor
dintre sisteme sau din interiorul unui sistem electroenergetic.
Un dispozitiv R.A.R. reprezintă cea mai răspândită automatizare de reţea şi constă dintr-o instalaţie
complexă care realizează reanclanşarea automată a unui întreruptor declanşat, după un timp relativ scurt de la
această declanşare.
Liniile electrice aeriene, datorită condiţiilor specifice în care lucrează, reprezintă elemente ale sistemelor
energetice care sunt cele mai mult supuse deranjamentelor. Multe din defectele ce apar pe liniile electrice
aeriene (LEA) au un caracter trecător, în care caz, dacă linia s-ar scoate de sub tensiune un timp necesar stingerii
arcului de la locul de defect, atunci la restabilirea alimentării cu tensiune există foarte multe şanse ca defectul să
nu mai apară. Pe această constatare se bazează R.A.R., care se aplică la linii aeriene sau mixte (linie aeriană
continuată cu linie subterană) dar nu se prevede pe linii în cablu (linii electrice subterane - LES) pentru că în cazul
acestora defectele de obicei sunt persistente (permanente), adică prin distrugerea izolaţiei.
De fapt, scurtcircuitele au caracter trecător în majoritatea situaţiilor datorită cauzei ce provoacă
descărcarea. Este vorba desigur numai de conturnări nu şi de străpungeri ale izolaţiei. Supratensiunile de orice
natură ar fi, sunt reduse la un nivel nepericulos după conturnare. Izolaţia murdară şi umedă este “curăţată” şi
“uscată” de arcul care se formează. De obicei corpurile exterioare care provoacă descărcarea sunt distruse, cauza
dispărând. Dacă însă cauza scurtcircuitului este o manevră greşită sau ruperea unui conductor, persistenţa
acestuia este evidentă.
Dată fiind incertitudinea legată de caracterul trecător sau persistent al scurtcircuitului, merită să se facă o
încercare, deoarece revenirea la regimul anterior perturbaţiei este foarte importantă pentru continuitatea în
alimentare a consumatorilor şi pentru stabilitatea sistemului electroenergetic.
Se spune că R.A.R. este reuşit dacă defectul a fost trecător, respectiv că R.A.R. este nereuşit dacă defectul
este persistent.
Datele statistice arată că (80…90) % din defectele de pe LEA sunt trecătoare, în timp ce pe LES numai cca.
(2…5) % din defecte au caracter trecător, de asemenea statistica exploatării arată că în (60…90) % din declanşările
LEA, R.A.R. este reuşit după primul ciclu, numai (5…10) % din R.A.R. dublu ciclu sunt reuşite, în timp ce R.A.R.
triplu sunt reuşite numai 3 %.
Conform normativului pentru proiectarea instalaţiilor de protecţie prin relee şi automatizare, se vor
prevedea dispozitive de R.A.R. la toate LEA şi la linii mixte, cu tensiuni peste 1000 V. De asemenea R.A.R. se
prevede atât în reţele radiale cât şi în reţele buclate, de medie, înaltă şi foarte înaltă tensiune.
Indiferent de principiul de funcţionare şi schema folosită, există o serie de condiţii pe care R.A.R. trebuie să
le satisfacă într-o cât mai mare măsură pentru a obţine o funcţionare a ansamblului protecţie - dispozitiv R.A.R. -
întreruptor, cu performanţe cât mai ridicate şi anume:
 R.A.R. trebuie să se producă la declanşarea întreruptorului provocată de către protecţie şi să nu se producă
la deconectarea manuală (comandată) a acestuia, sau când declanşarea prin protecţie urmează imediat
după o comandă de anclanşare;
59
 R.A.R. trebuie să permită blocarea reanclanşării când declanşarea este provocată de anumite protecţii;
 R.A.R. trebuie să poată fi folosit cu orice tip de protecţie şi eventualele defecţiuni apărute în dispozitivul
R.A.R. sau scoaterea sa din funcţiune, nu trebuie să împiedice funcţionarea corectă a protecţiei;
 schema R.A.R. trebuie să permită prelungirea treptei rapide a protecţiei de distanţă şi alegerea regimului de
R.A.R., monofazată sau trifazată, să se poată face uşor în exploatare cu ajutorul unor chei sau eclise; regimul
ales să fie vizibil pentru personalul de exploatare;
 comanda de anclanşare dată prin dispozitivul de R.A.R. trebuie să aibă o durată suficientă pentru a asigura
anclanşarea întreruptorului.
În cazul aplicării R.A.R. la reţele buclate (fig.5.1), schema se completează cu relee pentru controlul
sincronismului şi relee de tensiune minimă.
Se presupune că fiecare din întreruptoarele 1…6 este echipat cu R.A.R. La apariţia unui scurtcircuit în
punctul K pe linia L1, declanşează sub acţionarea protecţiei întreruptoarele 1 şi 2 dar linia L1 nu va putea fi
reconectată la ambele capete, decât dacă sincronismul dintre sursele S1 şi S2 a fost menţinut prin liniile L2 şi L3,
ceea ce se verifică prin elementele de control R.A.R. din 1 şi 2, astfel: în 1, un releu de tensiune minimă alimentat
cu tensiunea liniei L1 care nu permite, prin contactul său, executarea ciclului R.A.R. decât dacă linia nu este sub
tensiune, respectiv dacă şi întreruptorul 2 este declanşat. În staţia B, pe linia L1 se prevede un releu de control al
sincronismului, care controlează dacă tensiunea primită pe linie de la sursa S1 este în sincronism cu tensiunea pe
barele B. Dacă condiţia este îndeplinită, schema R.A.R. din B comandă reanclanşarea întreruptorului 2.
Releul de control sincronismului (R.C.S.) poate fi un releu electromagnetic de tensiune, care controlează
prezenţa tensiunii pe linie şi pe bare şi unghiul dintre fazele acestor tensiuni. Releul este acţionat de diferenţa
geometrică a tensiunilor aplicate celor două bobine ale sale. În fig.5.2.a. este dată schema unui releu pentru
controlul sincronismului şi modul lui de alimentare, iar în fig.5.2.b se indică diagrama tensiunilor aduse la releu.
În cazul când cele două tensiuni sunt egale, dar decalate:

U  2 U sin (5.1)
2
B
A C1 C2
L1
L4
1 K 2
S1
3
6 S2
L2 L3
4 5
C
C3 C4
Fig.5.1. Reţea buclată
+
spre RAR
spre
I TT1 semnalizare U
RCS Ubare Ulinie
L 
TT2
a) b)
Fig.5.2. Releul RCS
a) schema de conectare; b) diagrama tensiunilor de alimentare
De obicei, tensiunea variază în limite restrânse, de aceea se poate considera că releul RCS măsoară unghiul
dintre cei doi fazori şi va fi etalonat în valori ale unghiului , considerându-se că, tensiunile aduse acestuia sunt
cele nominale. Când cele două tensiuni sunt în fază sau au un decalaj mic între ele U este mic, permiţând
60
transmiterea impulsului de reanclanşare către întreruptor, iar când U este mare (adică unghiul  este mare),
reanclanşarea nu se poate produce, R.C.S. deschizându-şi contactul superior.
La elaborarea schemelor R.A.R. se are în vedere faptul că dintre cele două întreruptoare ale liniei, cel din
partea în care se controlează lipsa tensiunii se reanclanşează primul şi eventual poate reanclanşa pe defect,
urmând a întrerupe apoi a doua oară un curent de scurtcircuit, deci el este mai solicitat decât întreruptorul 2.
Pentru ca cele două întreruptoare să aibă condiţii egale de exploatare, ambele scheme R.A.R. se prevăd cu un
releu minimal de tensiune şi cu un releu de control al sincronismului (utilizate în schemă alternativ).
În cazul liniilor radiale se utilizează controlul lipsei tensiunii numai în cazul când pe linie există racordate
baterii de condensatoare sau motoare sincrone cu puteri mai mari de 300 kW.
Un ciclu R.A.R. se poate reprezenta schematic astfel: declanşare - întrerupere - reanclanşare.
Se numeşte timp de R.A.R. sau pauză R.A.R. intervalul de timp în care linia rămâne fără tensiune şi se
defineşte prin relaţia t RAR  t aî  t s , în care taî este timpul de anclanşare a întreruptorului, iar ts este timpul reglat
al schemei. Pauza R.A.R. trebuie să fie suficient de mare pentru a asigura condiţii de stingere a arcului de la locul
defect, pe de altă parte, ea trebuie să fie suficient de mică, astfel încât consumatorii să nu simtă întreruperea
alimentării cu energie electrică.
Timpul necesar deionizării mediului la locul defectului depinde de mai mulţi parametrii printre care tensiunea
instalaţiei şi felul întreruperii (mono sau trifazate), vezi fig.5.3 obţinută experimental.
Timp
[ms]
M
500
400 T
300
200
100
0 Tensiune
100 150 200
de exploatare [kV]
Fig.5.3. Timpul de deionizare necesar la R.A.R

M - R.A.R. monofazat; T - R.A.R. trifazat
În cazul reanclanşării monofazate, pauza de deionizare trebuie să fie mai mare datorită influneţei cuplajului
capacitiv al fazelor sănătoase rămase sub tensiune. (Spaţiul ocupat de arc este sub influenţa electromagnetică a
celorlalte două faze intacte şi ca atare deionizarea spaţiului ocupat de arc se realizează mai greu).
Pentru durata pauzei de R.A.R. se indică valorile din tabelul 5.1 (valori stabilite experimental).
Tabelul 5.1
Un [ kV ] 20 110 220 400 Probabilitat
e de reuşită
Durata pauzei de 0,06 0,11 0,27 0,4 50 %
[s]
R.A.R. 0,08 0,16 0,35 0,5 95 %
Observaţie: pentru nivelul de tensiune de 220 şi 400 kV se poate afirma că t R.A.R. este lung şi o reconectare
este utilă doar dacă durata scurtcircuitului este (0,1…0,2)s. O funcţionare a protecţiei de distanţă de exemplu în
treapta a II - a, face inutilă reconectarea (inutilă din punctul de vedere al stabilităţii tranzitorii a sistemului
electroenergetic).
5.2. Clasificarea dispozitivelor de R.A.R.
Clasificarea dispozitivelor R.A.R. se poate face din diferite puncte de vedere:

a) Din punct de vedere al timpului de întrerupere a alimentării liniei pe durata unui ciclu, schemele de R.A.R. se
împart în:
 Scheme R.A.R. ultrarapide, având t R.A.R.  (0,05…0,15) s ;
 Scheme R.A.R. rapide, având t R.A.R. = (0,15…1,5) s ;
 Scheme R.A.R. lente, având t R.A.R.  1,5 s .
b) După numărul fazelor reconectate se deosebesc sisteme:
61
 R.A.R. trifazat (R.A.R. T) în care dispozitivul de R.A.R. comandă reanclanşarea tuturor fazelor;
 R.A.R. monofazat (R.A.R. M) în care dispozitivul R.A.R. comandă reanclanşarea numai a unei faze pe liniile
din reţele cu neutrul legat direct la pământ, la care protecţia prin relee a selectat şi deconectat numai faza
cu punere la pământ;
 R.A.R. mono / trifazată (R.A.R. MT) la care scurtcircuitele monofazate vor fi deconectate şi reanclanşate
monofazat, iar cele polifazate deconectat trifazat şi reanclanşate prin R.A.R. T.
c) După numărul acţionărilor, se deosebesc sisteme de:
 R.A.R. simplu, cu o singură acţionare (cu un ciclu), care este cel mai răspândit;
 R.A.R. multiplu (sau R.A.R. cu acţiune repetată), cu două sau mai multe cicluri, care poate fi întâlnit pe liniile
pe care apar multe supratensiuni atmosferice. Schema simbolică a unui R.A.R. dublu este dată în fig.5.4.
Declanşare
Scurtcircuit prin
pe linie protecţie
Întrerupere Reanclanşare
Defectul a trecut linia rămâne în

(defect pasager) funcţiune Defectul
Defectul Declanşare prin LEA în
Întrerupere a trecut funcţiune
persistă protecţie
Defectul Declanşare
R.A.R. persistă prin
protecţie
LEA deconectată
Fig.5.4. R.A.R. dublu
Dacă la relee de R.A.R. cu un singur ciclu t R.A.R. depinde de tensiunea liniei (a se vedea tabelul 5.1), la
releele RAR cu dublu ciclu se poate preciza că:
 pentru primul ciclu se adoptă timpii de mai sus, iar
 pentru cel de al doilea ciclu, numit şi ciclu lent (RAL) pe baza experienţei exploatării, se admite
t RAR  (15. . .20)s .
Alte reglaje ale instalaţiei R.A.R.:
 control lipsă tensiune: Uact  (15...25)V ;
 control existenţă sincronism:  act  ( 30. . .40) o .
d) Din punctul de vedere al readucerii în poziţia de funcţionare (de revenire) a schemei de R.A.R., se deosebesc:
 scheme de R.A.R. cu revenire manuală, la care intervenţia personalului de exploa-tare este necesară după
fiecare funcţionare a R.A.R. pentru a readuce schema în poziţia de lucru;
 scheme de R.A.R. cu revenire automată, la care schema R.A.R. revine automat în poziţia de lucru, după un
anumit timp de la acţionare.
e) Din punctul de vedere al modului de acţionare se deosebesc:
 scheme R.A.R. mecanice, care se aplică în general întreruptoarelor prevăzute cu comanda manuală şi care
folosesc pentru reanclanşare energia înmagazinată în greutăţi ridicate la anumite înălţimi sau în resoarte;
 scheme R.A.R. electrice, care se aplică numai liniilor prevăzute cu întreruptoare comandate electric.
De precizat că:
 R.A.R. T va fi prevăzut la orice tip de scurtcircuit în reţele cu un Un  110 kV.

 R.A.R. multiplu (de obicei dublu) se va prevedea la linii radiale cu alimentare de la un singur capăt.
 R.A.R. M va fi prevăzut la reţele cu Un  220 kV, cu precizarea că scurtcircuitele monofazate vor fi
deconectate şi reanclanşate monopolar iar scurtcircuitele poli-fazate vor fi declanşate tripolar, definitiv (fără
reanclanşare automată). Se admite R.A.R.M. şi la defecte bifazate fără pământ. În cazul defectelor
persistente, după prima reanclanşare, declanşarea va fi trifazată şi, de regulă, definitivă.
 R.A.R. MT va fi realizat cu un singur ciclu, şi se prevăd tot la reţele cu tensiunea Un  220 kV. Se admite
reanclanşare automată multiplă (cu dublu ciclu), cel de al doilea ciclu, lent, fiind întotdeauna trifazat.
62
 În vederea unificării soluţiilor proiectate, în reţelele cu Un  220 kV, se vor preve-dea echipamente care să
permită alegerea, de regulă, prin comutator, a oricăruia dintre regimurile : R.A.R. T, R.A.R. M, R.A.R. MT.
 În cazul defectelor evolutive, adică apariţia unui al doilea defect, în pauza de R.A.R. M, după eliminarea
primului defect, se recomandă asigurarea declanşării trifazate definitive (cu blocarea reanclanşării
automate).
 În cazul schemelor primare poligonale sau cu 1 1/2 - 2 întreruptoare pe circuit se recomandă prevederea a
două funcţii active de R.A.R., asociate fiecărui întreruptor.
5.3. Scheme de R.A.R.
5.3.1. Schema bloc a unui sistem de R.A.R.

Schema bloc (schema de elemente sau schema funcţională) a unui R.A.R. este dată în fig.5.5.
a
4 1 TT1
I
b
Prot.
TC prin
relee
3 2
TT2
Fig.5.5. Schema bloc a unui sistem de R.A.R.
La declanşarea întreruptorului I intră în funcţiune instalaţia de RAR respectivă, prin elementul de pornire 1
care sesizează necorespondenţa dintre poziţia cheii de comandă şi poziţia întreruptorului (legătura “a”). O altă
soluţie de pornire a schemei RAR este prin protecţia prin relee, care în acest caz comandă, pe de o parte
declanşarea întreruptorului, pe de altă parte pornirea schemei de RAR (legătură “b”). De precizat că nu există
simultan legăturile “a” şi “b”.
Cele două posibilităţi de pornire ale unei scheme de RAR, sunt ilustrate în fig.5.6. Soluţia din fig.5.6. a se aplică
la linii de m.t. iar cea din fig.5.6.b. la cea de î. şi f.î.t. După pornirea schemei, elementul de control 2 (fig.5.5.)
controlează păstrarea sincronismului sistemelor ce urmează a se cupla prin RAR şi dacă aceste condiţii sunt
respectate, după pauza de RAR, creată prin elementul de temporizare 3, se dă comanda, prin elementul de
comandă 4, de reanclanşare automată a întreruptorului.
Dacă defectul a fost lichidat (defect trecător, R.A.R. reuşit) linia continuă să funcţioneze mai departe în condiţii
normale, iar dacă defectul persistă (R.A.R. nereuşit), protecţia prin relee comandă o a doua declanşare. De
data aceasta, schema de RAR sau repetă operaţia anterioară (RAR repetat) sau rămâne blocată (R.A.R. simplu),
iar întreruptorul rămâne deschis definitiv.
BA BC BD
BC + Pornire
I RAR I
R +
CB
- +
- CC1 + Pornire
L I RAR
R>=(5...6)R BA TC
(CC pe poziţia închis)
L
a. b.
Fig.5.6. Scheme de pornire R.A.R.

a) prin neconcordanţă între poziţia cc şi a întreruptorului;
b) prin impuls de la protecţia prin relee, (rapidă de la capătul respectiv al liniei)
63
5.3.2. Scheme interioare ale unor dispozitive de R.A.R.
În fig.5.7 se dă schema interioară şi modul de conectare în instalaţie pentru un dispozitiv de R.A.R. tip RARS
realizat de ICEMENERG şi utilizat pentru reanclanşarea întreruptoarelor liniilor de medie tensiune. El este realizat
cu condensator, este de tip electric, cu un singur ciclu de funcţionare. Punerea în funcţiune a RARS se face
conectând cheia RAR, C R.A.R. . Astfel, condensatorul C se încarcă prin circuitul format între borna 1, contactul
instantaneu RTpi , rezistenţa Ri condensatorul C şi borna 2 a dispozitivului. Datorită rezistenţei Ri , timpul de
încărcare al condensatorului C este de minim 20 s. Dacă întreruptorul liniei declanşează prin protecţie, prin
circuitul format de cheia de comandă şi contactul auxiliar normal închis I (al întreruptorului ) se excită bobina
releului de timp RTp. În urma deschiderii contactului RTpi şi închiderii temporizate a contactului pasager RTpa ,
condensatorul C se va descărca pe bobina releului intermediar E, care excitându-se, se automenţine prin contactele
F1 , E1 şi trimite un impuls de reanclanşare prin contactul E3 .
(+) (-)
RAR Rlim RTp 3 I
A Ac Ap
CRAR 1 4
CC
F2 Rî C E2 5
2
RTpi Rd CC D Dc Dp
12 10
F3
RTpa R
reanclanşare E
6 E3 F1 E 11
1
7
accelerare 8 RTpf F
protecţie 9 E4
Fig.5.7. Schema releului RARS
Prin închiderea contactului E2 , bobina releului RTp va fi în continuare alimentată, deşi contactul auxiliar I al
întreruptorului s-a deschis (ca urmare a reanclanşării acestuia).
În momentul închiderii contactului RTpf , se excită releul F şi astfel se dezexcită releul E. Odată cu aceasta, se
întrerupe şi impulsul de reanclanşare (prin deschiderea contactului E3). Rezultă că durata impulsului de
reanclanşare este dată de diferenţa dintre reglajele celor două contacte RTpf şi RTpa . Prin închiderea contactului
F3, condensatorul C se descarcă complet pe rezistenţa R, astfel încât, în cazul unei noi declanşări prin protecţie
(R.A.R. nereuşit), acesta nu mai poate să producă o nouă reanclanşare. În urma dezexcitării releului E, se deschide
contactul E2, astfel că releul RTp se dezexcită şi el. Prin deschiderea contactului RTpf se dezexcită releul F. Prin
închiderea contactului RTpi condensatorul C începe din nou să se încarce, astfel că după scurgerea timpului
necesar încărcării, dispozitivul este pregătit pentru o nouă reanclanşare. În cazul efectuării unei comenzi de
declanşare prin cheia de comandă, se întrerupe circuitul de alimentare al bobinei releului de timp RTp .
Condensatorul C se va descărca pe rezistenţa de descărcare Rd , blocându-se astfel funcţionarea dispozitivului.
Rezistenţa Rî (fig.5.7.) din cirucitul condensatorului C determină o anumită temporizare a încărcării acestuia
(fig.5.8.). Tensiunea la bornele condensatorului variază după relaţia:
 t 
 
uc  Uo  1  e T  , (5.2)
 
 
unde T = Rî C .
Tensiunea Ur din fig.5.8 reprezintă tensiunea minimă necesară releului E pentru
a-şi închide contactele. Timpul necesar ca tensiunea să atingă această valoare (deci timpul necesar ca R.A.R. să
poată funcţiona) are valoarea:
 U0   U0 
t r  T ln    R i C ln
 U U
,
 (5.3)
 U 0  Ur   0 r 
şi se ia în jur de 20…30 s (el reprezintă totodată şi timpul de autorevenire al schemei RARS în poziţia “gata
pentru o nouă funcţionare”).
64
UC T
U0
Ur UC
0 tr t
Fig.5.8. Variaţia în timp a tensiunii la bornele condensatorului
În fig.5.9. se prezintă schema interioară şi modul de conectare în instalaţie a dispozitivului de R.A.R. tip
R.A.R. T - realizat tot la ICEMENERG - şi utilizat pe liniile de 110 kV. El este un R.A.R. trifazat, cu un singur ciclu, de
tip electric, cu pornire prin protecţie, cu revenire automată. Dispozitivul R.A.R. T este pregătit pentru funcţionare
dacă cheia R.A.R. se află pe poziţia “R.A.R. în funcţiune”.
0 R.A.R. (+)
CRAR
P1 A1 P
2
D1 3
P2 (+) Pornire de
C1 E1 MP la
D2 MP 1 protecţie
RTBf G1 E4 D
(+) 18
B De la protecţiile
5 (+) care blochează
MP 2 RTp
R.A.R.
1C 1R 6
RTpa (+) R.A.R. cu control lipsă
A tensiune sau existenţă
R2 C0 sincronism
A2
RTpf
C4 B1 D2 C
C3 G A Ac Ap
E2 CC
A3 Ri RTB (+)
C2 MP 3 RTBi 1C 1R impuls de blocare
E3 B2 E de la cheia de
comandă
F
7
P3 A4
(+) 8 9
reanclanşare
P4 11
(+) 10 declanşare
15 13 Accelerarea protecţiei înainte
RTpi G2 de R.A.R.
G4 Accelerarea protecţiei după
14 R.A.R.
F2
16
Accelerarea protecţiei la
17
comanda manuală
Fig.5.9. Schema releului R.A.R. T
Pentru pornirea dispozitivului este necesar ca în borna 3, să se primească un impuls de la releele de

execuţie ale protecţiilor de la care se doreşte reanclanşarea automată rapidă. Se excită astfel releul P, care prin
contactul P4 execută comanda de declanşare, iar prin contactul P2 , excită releul MP. Releul MP se automenţine
prin contactul MP1 , iar prin contactul MP3 excită releul RTB . Dacă după declanşarea liniei sunt îndeplinite
condiţiile de lipsă tensiune sau controlul sincronismului, se excită releul de timp RTp (prin contactul MP2). După
trecerea timpului reglat al pauzei de R.A.R. se închide contactul RTpa , care prin contactul G3 normal închis excită
releul A , ce se automenţine la rândul lui prin contactul A2. Prin contactul A4 se comandă reanclanşarea
întreruptorului, iar prin contactul A3 , se dezexcită releul de blocaj RTB, care revine în poziţia iniţială. Releul RTp
rămâne în continuare excitat (prin contactul închis A3) şi prin închiderea contactului RTpf excită releele C şi G , care
se automenţin prin contactul C4.
Contactul G3 întrerupe alimentarea releului A . Rezultă că durata impulsului de reanclanşare este egală cu
diferenţa dintre reglajul lui RTpf şi RTpa . Prin deschiderea contactului normal închis C1 , se dezexcită releul MP, iar
prin contactul C2 , se excită releul de blocaj RTB. Dacă defectul a fost eliminat prin R.A.R., după trecerea timpului
65
de blocaj reglat pe releul RTB , se închide contactul RTBf , prin aceasta excitându-se releul B , care prin contactul
B1 dezexcită releele C şi G, schema revenind în starea iniţială. Dacă defectul nu a fost eliminat prin R.A.R., se va
produce o nouă declanşare. Releul RTB fiind excitat, releul P nu va mai produce excitarea releului MP prin
contactul P2 , deoarece contactul C1 este deschis. Dispozitivul R.A.R. T fiind blocat, întreruptorul rămâne
declanşat. Blocarea funcţionării dispozitivului are loc în următoarele trei situaţii:
 când după declanşarea prin protecţie, nu sunt îndeplinite condiţiile de lipsă tensiune sau controlul
sincronismului (nu se va mai produce reanclanşarea, schema revenind la starea iniţială după trecerea
timpului de blocaj reglat pe RTB);
 în situaţia anclanşării voite a întreruptorului (datorită “plusului” primit la borna 7, se excită releele E şi F, iar
prin contactul E2 se excită releul RTB;
 dacă au funcţionat acele protecţii care blochează R.A.R. (apare “plusul” la borna 5).
5.3.3. Probleme specifice unui R.A.R. monofazat

Majoritatea defectelor pe LEA în special, sunt monofazate (scurtcircuit FN). Dacă prin protecţie s-ar
întrerupe numai conductorul (faza) defect, în cazul unui defect trecător, la repunerea sub tensiune a acestei faze
se restabileşte funcţionarea normală. Dispozitivele care permit reanclanşarea unui singur conductor se numesc
dispozitive de R.A.R. M şi pot fi: cu declanşare definitivă monofazată sau cu declanşare definitivă trifazată.
R.A.R. M prezintă următoarele avantaje:
 pe durata întreruperii monofazate se păstrează funcţionarea sincronă; în cazul liniilor radiale unice pentru
alimentarea unor consumatori, se asigură alimentarea acestora pe durata funcţionării R.A.R. M sau, şi după
aceea (când declanşarea defi-nitivă este monofazată);
 se pot repara fazele defecte fără a se întrerupe alimentarea cu energie electrică a consumatorilor.
Cea mai utilizată este schema de R.A.R. M cu declanşare definitivă trifazată. R.A.R. M se aplică numai la
liniile cu curenţi mari de punere la pământ (în reţea cu Un  110kV) şi în acest caz protecţia prin relee se
prevede cu relee selectoare de fază care să aleagă faza defectă pentru a comanda numai declanşarea acesteia. De
asemenea, întreruptoarele trebuie să fie prevăzute cu dispozitive de acţionare monopolare (pe fază) şi să aibă
circuite de anclanşare separat pentru fiecare fază.
Condiţiile ce se impun selectoarelor de fază pentru R.A.R. M sunt:
 în momentul defectului să asigure o selectare corectă independent de configuraţia reţelei şi de modul de
tratare a neutrului în diverse puncte ale reţelei, de curenţii de defect pe celelalte două faze, de locul
defectului, de valoarea rezistenţei electrice a arcului şi de funcţionarea protecţiei, inclusiv a selectoarelor de
fază de la capătul opus al liniei;
 să asigure o selectare corectă chiar în cazul extinderii defectului;
 să nu fie influenţate de pendulările de energie ce pot apărea în reţea la perturbarea funcţionării sincrone;
 nu trebuie să fie influenţate de poziţia polilor întreruptorului de la capătul opus al liniei controlate.
După natura mărimii electrice pe care o măsoară, pentru stabilirea fazei defecte, se deosebesc:
 selectoare de fază de curent (sau ampermetrice);
 selectoare de fază de tensiune (sau voltmetrice);
 selectoare de fază de impedanţă.
În fig.5.10 se prezintă spre exemplificare, selectoare de fază voltmetrice, cu relee electromagnetice. În cazul
unui scurtcircuit monofazat, de exemplu pe faza R, acţionează la scăderea tensiunii releul RV1 care prin contactele
releului intermediar RI1 şi dispozi-tivul R.A.R. M comandă reanclanşarea întreruptorului IR de pe faza R.
66
110 kV
S Dispozitiv RARM
1
R S T
RI1 RI2 RI3
- - -
IR IS IT
Y + + +
+ + +
 Y
S RC1 Ih RC2 Ih T RT RV1 U< RV2 U< U< RV3
p
2
-
TC r
s
20 kV t
0
Fig.5.10. Selector de fază voltmetric
La un scurtcircuit polifazat, vor acţiona simultan cel puţin două relee intermediare RI. Prin jocul contactelor
acestor relee RI se împiedică transmiterea semnalului operativ (+) la dispozitivul R.A.R.M., care se blochează.
Simultan se comandă, printr-un releu neindicat în fig.5.10, reanclanşarea trifazată. Pentru evitarea funcţionării
greşite a releelor de tensiune în eventualitatea defectelor în circuitele lor de alimentare (de ex. arderea
siguranţei) schema a fost prevăzută cu relee de curent homopolar RC1 , RC2 prin ale căror contacte se transmite
plusul curentului operativ la dispozitivul de R.A.R. M.
5.3.4. Dispozitive de R.A.R. utilizate în SEN

Pe baza principiilor enumerate, s-au realizat diferite dispozitive de R.A.R., care sunt descrise în detaliu în
bibliografia recomandată. În cadrul sistemului energetic naţional (SEN) se întâlnesc dispozitive prezentate în
fig.5.11.
RARS
Pentru reţele
de m.t.
RAR - 2C
Sisteme de RAR RAR - T
din S EN Pentru reţele
RAR - T OZ - 33
de î.t. şi
f.î.t. R9H - 480
OZ 111
RAR - TM
RAR - 1MT
R19H480a
Fig.5.11. Cu referire la sisteme R.A.R.
5.4. Coordonarea dispozitivelor de R.A.R. cu schemele de protecţie prin relee
Din punctul de vedere al coordonării R.A.R. cu protecţia prin relee se deosebesc următoarele tipuri de relee:
 scheme R.A.R. necoordonate (care sunt cele mai utilizate);

 scheme R.A.R. coordonate, care la rândul lor sunt de două tipuri:
 scheme R.A.R. cu accelerarea funcţionării protecţiei înainte de funcţionarea R.A.R. (fig.5.12), în care
caz prima declanşare se face rapid, dar neselectiv pentru întreaga zonă protejată, iar după acţionarea
R.A.R., dacă defectul per-sistă, protecţia acţionează selectiv;
 scheme de R.A.R. cu accelerarea funcţionării protecţiei după funcţionarea R.A.R., în care caz în schema
din fig.5.12 releul 4 va avea contactul superior normal deschis.
67
În ultimul caz prima declanşare se face temporizat, iar după funcţionarea R.A.R. dacă defectul persistă
protecţia acţionează rapid pentru întreaga zonă protejată. Automen-ţinerea releului 4 este necesară pentru
evitarea acţionării neselective după reanclanşare, în caz de defect persistent.
Este evident că se optează pentru scheme de R.A.R. coordonate cu protecţia prin relee din considerente de
rapiditate în deconectarea alimentării unui scurtcircuit.
+ + +
1 I 2 T 3
TC - -
+
4 B
RAR
-
Fig.5.12. Schemă de R.A.R. cu protecţia accelerată înainte de funcţionarea R.A.R.
5.5. Aplicaţii la capitolul 5
Problema 1. Să se calculeze valoarea condensatorului care trebuie prevăzut într-o schemă a unui releu
R.A.R. astfel încât timpul necesar ca tensiunea să asigure valoarea minimă de acţionare a releului să fie de 25 s. Se
dau U0 = 100 V, iar Ur = 80 V.
Răspuns: T = 15,534 s; cu R = 50 k, C = 311 F
Problema 2. Precizaţi ce avantaje justifică realizarea schemelor de R.A.R. coordo-nate cu schemele de

protecţie prin relee.
Capitolul 6
DESCĂRCAREA AUTOMATĂ A SARCINII (D.A.S.)
6.1. Scopul şi domeniul de utilizare al D.A.S.
Descărcarea automată a sarcinii (declanşarea unei părţi din sarcina consumatorilor, în primul rând a celor
care pot suporta întreruperi trecătoare de scurtă durată a alimentării electrice) va fi prevăzută atât pentru
limitarea scăderii frecvenţei şi a tensiunii, cât şi pentru evitarea pierderii stabilităţii sistemului electric.
Funcţia de D.A.S. se realizează în staţiile şi centralele sistemului electric şi nu direct în instalaţiile
consumatorilor.
D.A.S. care acţionează la scăderea frecvenţei este numit şi D.A.S. de frecvenţă (D.A.S. f) spre deosebire de
D.A.S. care acţionează la scăderea tensiunii numit şi D.A.S. de tensiune (D.A.S. U).
Descărcarea automată a sarcinii are rolul, ca la scăderea sub o anumită limită a capacităţii sistemului
electroenergetic sau a unei părţi a lui de a alimenta consumatorii, să restabilească, prin reducerea sarcinii
consumate, echilibrul între puterile produse şi cele consumate în cadrul sistemului sau al părţii sistemului.
Puterea consumatorilor sacrificaţi prin D.A.S. se stabileşte pe zone şi pe întreg sistemul energetic, în funcţie de
frecvenţa reţelei, tensiunea la bare, puterea sau curentul pe căile de alimentare.
La funcţionarea normală a unui sistem energetic, frecvenţa este de 50 Hz (constantă), pentru că puterile
debitate de generatoare şi cele cerute de consumatori sunt egale.
Scăderea frecvenţei care apare într-un sistem sau într-o parte detaşată dintr-un sistem ca urmare a unui
deficit de putere este periculoasă, atât pentru sistemul respectiv care poate ajunge la căderea totală printr-o
prăbuşire în avalanşă a frecvenţei şi tensiunii, cât şi pentru turbinele sistemului, respectiv pentru consumatori.
Dacă nu există în sistem o rezervă turnantă suficientă pentru a face faţă deficitului de putere, singura soluţie
pentru păstrarea în funcţiune a sistemului este deconectarea imediată a unei părţi a sarcinii până la redobândirea
echilibrului
În fig.6.1 se arată variaţia frecvenţei în funcţie de timp în cazul unui D.A.S.
68
Dacă puterea electrică produsă în sistemul electric, Pg este egală cu puterea electrică consumată, Pc ,
frecvenţa în sistem rămâne la valoarea de 50 Hz. La conectarea unor sarcini mari sau la deconectarea unor grupuri
generatoare mari, având
P  Pg  Pc  0 ,
frecvenţa scade în sistem după legi exponenţiale (curba 1 din figura 6.1). Funcţionarea SE nu este posibilă la
frecvenţe prea mici (de exemplu la fmin. 1). Pentru evitarea unei avarii generalizate, în momentul ta1 corespunzător
frecvenţei fa1 se sacrifică anumiţi consumatori mai puţin importanţi, prin întreruperea automată a alimentării lor
(D.A.S. f). La momentul ta1 se deconectează consumatorii din prima tranşă de sacrificiu, astfel se reduce deficitul
de putere P la valoarea
P1  P  Pdeconenctat 1 ,
în consecinţă frecvenţa variază după curba 2, până în punctul a2 unde se aplică o nouă reducere a consumului (se
deconectează tranşa a II-a de consumatori), frecvenţa va scădea după curba 3. Dacă după aceste deconectări se
atinge echilibrul
Pg  Pc (adică P = 0),
ceea ce înseamnă că valorile tranşelor de sacrificiu au fost bine determinate, frecvenţa revine spre valoarea
normală, după curba 4 din fig.6.1.
f
fnom =f0 a0
f'0
a1
fa1 4
a2
fa2 3
f1min
1 2
fmin
0 ta1 ta2 Tf 2 t
Tf 0
 t   f
Tf 0  Tf 1  Tf 2 = Tf
Fig.6.1. Variaţii în timp ale frecvenţei în cazul funcţionării D.A.S. f
6.2. Determinarea numărului şi puterii diferitelor tranşe de sacrificiu în cadrul D.A.S. f
Puterea consumatorilor ce vor fi deconectaţi, prin D.A.S. se stabileşte pe întreg sistemul energetic şi pe
zone ale acestuia, ţinând seama şi de condiţiile locale privind structura sistemului şi a consumatorilor din zonele
respective. Sarcina deconectării D.A.S. se va împărţi pe tranşe de puteri, în funcţie de valoarea parametrilor
controlaţi şi de durata scăderii acesteia sub treptele de reglaj stabilite. În timpul descărcării eşalonate pe trepte
de sacrificiu a consumatorilor, frecvenţa variază în timp după legi exponenţiale (fig.6.1), variaţia extremă de la f
nom la f min , având loc după curba 1, conform relaţiei:
 
t 
 Tf 0 
f min  f nom  ( f nom  f min ) 1  e , (6.1)
 
 
în care: Tf 0 este subtangenta la curba 1 în punctul a0 şi reprezintă constanta de timp a sistemului electric.
La deconectarea consumatorilor din prima tranşă, în punctul a1 (f = fa1, t = ta1), se deconectează puterea P
dec.1 şi se reduce deficitul total de putere P la valoarea
P1  P  Pdec.1 ,
frecvenţa variind în continuare după curba 2 din fig.6.1 până la punctul a2 , unde se aplică o nouă reducere a
consumului, conform relaţiei:
69
 t 
 Tf 1 
f1 min  f a1   f a1  f1 min  1  e  (6.2)
 
 
Dacă în a2 se recurge la al doilea sacrificiu şi dacă prin această deconectare se atinge echilibrul Pg = Pc ,
atunci frecvenţa va creşte după curba 4, respectiv conform relaţiei (6.3):
 t 
 Tf 2 
f nom  f a 2  (f nom  f a 2 )  1  e  (6.3)
 
 
Comportarea dinamică a unui sistem electric în raport cu variaţia de frecvenţă poate fi descrisă,
aproximativ, printr-o funcţie de transfer de forma:
K SE f (S)
HSE (S)   , (6.4)
1  STf P(S)
unde
1 1
K SE  
Kg Kc
este constanta SE reglat în frecvenţă şi
Tf   J  0 / k RAV
este constanta de timp a SE, dependentă de suma momentelor de inerţie ale maselor în rotaţie din întregul SE, de
pulsaţia
0  2  fnom
de consemn şi de constanta de amplificare a regulatorului de viteză al turbinei echivalente, kRAV . Se apreciază că
Tf 0  Tf 1  Tf 2  Tf  ct. ,
iar Tf se numeşte constantă de timp a SE.
Dispozitivele D.A.S. f sunt realizate cu elemente de pornire (de măsură) relee de frecvenţă, selectarea
consumatorilor ce urmează a fi sacrificaţi se face în funcţie de importanţa acestora şi pe cât este posibil, se
recomandă o distribuire uniformă în sistem a sacrificiilor în vederea asigurării condiţiilor de insularizare în caz de
avarii de sistem. Numărul q de tranşe pentru D.A.S.f se stabileşte în funcţie de valoarea de acţionare a releului de
frecvenţă (corespunzătoare primei tranşe, fa1 , fig.6.1) şi valoarea minimă limită impusă pentru fcr
(corespunzătoare ultimei tranşe), fmin = faq :
f a1  f aq
q  1, (6.5)
f EM
unde fEM este treapta de selecţie a elementului de măsură a frecvenţei EM şi este dat de relaţia (6.6):
f EM  2f e  f sup 1 , (6.6)
în care:
2fe - zona de insensibilitate a EM,
fsup1 - variaţia suplimentară de frecvenţă pe timpul acţionării D.A.S. f şi a întrerupto-rului.
Se admit:
fe = (0,1…0,25) Hz ,
fsup1  (0,1…0,15) Hz .
Se menţionează că în cazul sistemelor electroenergetice în care predomină termo-centralele, valorile de
frecvenţă sunt: fa1  48 Hz; fmin = fcr  45 Hz, iar dacă predomină centralele hidroelectrice: fa1  47 Hz şi fcr  (44,7 -
45) Hz. Volumul diferitelor tranşe de sacrificiu (puterea lor) se determină cu relaţia (6.7):
%
 Pc  2 K c (fnom  f )  2 K c  f , (6.7)
unde Kc este factorul putere - frecvenţă al consumatorilor, determinat din caracteristicile statice putere - frecvenţă
ale acestora sau prin calcul şi are valorile:
Kc = 1,5 … 3,5 ;
Pc = Pc.nom – Pc ;
f = fnom – f = 50 –f .
70
La exprimarea procentuală,
Pc.nom = 100 ;
fnom = 100 ;
Puterile ce urmează a fi sacrificate în cele q tranşe, se exprimă prin relaţia (6.8):
%   fa1 ) ,
PI  2 K c (fnom
%   fa2 )(1  PI ) ,
PII  2 K c (fnom
 q 1 
  f aq )  1   Pi  ,
Pq%  2 K c (f nom (6.8)
 
 i 1 
pentru
Pi , i = I, II, …, (q-1) , este puterea tranşei i determinată prin relaţia (6.8) şi raportată la Pg în momentul
apariţiei variaţiei de frecvenţă;
f nom  fnom , f nom fiind frecvenţa de revenire (f nom  fnom , vezi fig.6.1).
În SEN se folosesc în prezent cinci trepte de D.A.S. f şi anume:
 treapta I - reglată la f = 49,0 Hz , df /dt = 0,4 Hz /s , t = 0,0 s (rapidă) ;
 treapta II - reglată la f = 48,8 Hz , df /dt = 0,4 Hz /s , t = 0,2 s (sau 0,1 s) ;
 treapta III - reglată la f = 48,6 Hz , df /dt = 0,4 Hz /s , t = 0,5 s ;
 treapta IV - reglată la f = 48,4 Hz , df /dt = 0,4 Hz /s , t = 0,5 s ;
 treapta V - reglată la f = 48,2 Hz , df /dt = 0,4 Hz /s , t = 0,5 s .
Datorită dezvoltării continue a SEE, calculele privind volumul şi parametri tranşelor la D.A.S. f se refac din
doi în doi ani. Se are în vedere realizarea volumului necesar de sacrificii cu un număr limitat de dispozitive pentru
a uşura exploatarea acestora.
De precizat că, în prezent trebuie acordată o atenţie deosebită retehnologizării rapide şi a echipamentului
schemei de D.A.S. f, în vederea creşterii fiabilităţii instalaţiei.
6.3. Schema de D.A.S. f
Schema principială a unui D.A.S. f cu două tranşe de sacrificiu este dată în fig.6.2.
T + La declanşarea
S întreruptoarelor
R + (prima tranşă)
- +
+ La declanşarea
+ + întreruptoarelor
TT 1 F 3 F 4 T 5 (tranşa a II-a)
- -
r
s
t
n
L1
Fig.6.2. Schema principială a unui D.A.S.f cu două tranşe de sacrificiu
Elementul de pornire al dispozitivului D.A.S. f este un releu de frecvenţă, care în caul scăderii frecvenţei sub
valoarea reglată, pune în funcţiune schema de comandă a declanşării consumatorilor. Pentru realizarea D.A.S. f se
vor prevedea relee de frecvenţă (minimale şi de df / dt , în funcţie de necesitate), cu precizie ridicată, cu
autoblocare la scăderea tensiunii, cu fiabilitate ridicată (siguranţă de funcţionare şi securitate împotriva
acţionărilor greşite). În prezent se folosesc relee de frecvenţă electronice. De exemplu la noi în ţară releul static
de frecvenţă FCX 103 realizat la ICEMENERG Bucureşti care permite realizarea a 1… 4 trepte de D.A.S. cu
temporizări reglabile între (0,15… 5) s. Se mai întâlnesc în SEN - la realizarea schemelor de D.A.S. f releele de
frecvenţă IVC – 01 sau RFm 4.
Se cuvine aici o menţiune specială pentru releul FREDY 4 - releu digital de frecvenţă pentru automatica
D.A.S. f, realizat, începând din anul 1994, la întreprinderea TELECOMM S.R.L. Bucureşti. Releul are performanţe
deosebite dintre care merită a fi menţionate: domeniul de reglaj 45 - 65 Hz, precizie  0,01 Hz, 4 trepte de
frecvenţă, treapta df / dt (reglaj 0,1 - 5 Hz /s), temporizare (0,1…5) s în trepte de 0,1 s, precizie maximă 20 ms,
timp de acţionare t  50 ms, programabil de la distanţă (PC) sau local, jurnal 1024 evenimente (punere în
71
funcţiune, cădere de tensiune, programare locală sau de la distanţă, demaraje, comenzi declanşare, limite minimă
şi maximă de frecvenţă, parole, oscilograma frecvenţă).
De regulă, pornirea tranşelor de D.A.S. f va fi realizată pe baza unuia din următoa-rele criterii sau a unei
combinaţii dintre aceste criterii:
 frecvenţa reţelei (valoarea frecvenţei - f, viteza de variaţie în timp a frecvenţei - df /dt);
 tensiunea pe bare (nivelul tensiunii, oscilaţii ale tensiunii);
 curentul sau puterea activă pe căile de alimentare (valoare, sens, viteza de variaţie în timp - dP / dt, oscilaţii
ale curentului sau puterii active);
 declanşarea unor echipamente sau circuite ale reţelei cu sau fără defecte, refuzul de declanşare la
acţionarea protecţiilor;
 acţionarea A.A.R.; de exemplu, la transferul automat al sarcinii, pe o sursă de rezervă cu putere mai mică
decât sursa principală, se poate comanda, înainte de sau o dată cu A.A.R., deconectarea unei părţi a sarcinii.
Automatica de D.A.S. f va fi prevăzută cu dispozitive (de exemplu comutatoare) pentru punerea şi scoaterea
din funcţiune a automaticii, pe tranşe de acţionare, de către personalul de conducere (teleconducere) şi cu
următorul volum minim de semnalizări (pe fiecare tranşă):
 D.A.S. în funcţiune;
 a funcţionat D.A.S..
Acţionarea D.A.S. trebuie corelată şi cu acţionarea celorlalte automatizări (A.A.R. şi R.A.R.) şi protecţii. Nu
se admite reducerea volumului descărcării sarcinii ca urmare a acţionării A.A.R., R.A.R. sau a personalului
operativ, care ar putea reconecta (total sau parţial) sarcina deconectată, anulând eficienţa D.A.S.
6.4. Reanclanşarea automată a sarcinii (R.A.S.)
La revenirea frecvenţei (după lichidarea avariei), în staţiile fără personal de deservire, care sunt echipate cu
D.A.S.f, intervin instalaţiile de reanclanşare automată a sarcinii, R.A.S., numită şi reanclanşare automată rapidă în
funcţie de frecvenţă, R.A.R. f. R.A.S. este eficace la întreruperi în alimentare care nu depăşesc 25 s. Schema bloc
de elemente, a unui dispozitiv R.A.S. este dată în fig.6.3.
Comandă
declanşare
consumatori
RAS
DAS Element Element de Element Comandă

de temporizare de reanclanşare
pornire execuţie consumatori
Releu de Alimentare de
frecvenţă la stabilizator
maximă de tensiune
Fig.6.3. Schema bloc a unui R.A.S.
R.A.S. este comandată tot în trepte (tranşe) de consumatori, dispozitivele R.A.S. cuprinzând relee de
frecvenţă maximă, de timp şi intermediare.
6.5. Scopul şi domeniul de utilizare al D.A.S. U
Scăderea tensiunii electrice, care reprezintă un parametru principal în caracterizarea calităţii energiei
electrice, are consecinţe grave asupra sistemului energetic atât din punct de vedere al alimentării consumatorilor
cât şi din cel al stabilităţii sistemului. De aceea se impune luarea unor măsuri de evitare a unor astfel de regimuri
de funcţionare cu tensiune scăzută, printre care este şi metoda sacrificării unor sarcini (D.A.S. U).
Spre deosebire de scăderea frecvenţei care reprezintă un criteriu sigur al deficitului de putere activă,
scăderea tensiunii poate fi provocată şi de defecte cu caracter local (scurtcircuite) care se elimină prin acţionarea
(uneori temporizată) a protecţiilor şi nu necesită sacrificii de consumatori. Dificultăţile ce apar în realizarea D.A.S.
U sunt: pe de o parte această posibilitate de interpretare greşită a scăderii tensiunii şi pe de altă parte că releele
de tensiune ce ar interveni în schemă vor trebui să aibă coeficient de revenire mic (ideal ar fi 1) pentru a evita
acţionarea D.A.S. U chiar la scăderi de scurtă durată ale tensiunii urmată de o funcţionare cu un nivel al tensiunii
scăzute dar care nu este periculos.
72
6.6. Schema unui dispozitiv de D.A.S. U
În fig.6.4 se prezintă schema dispozitivului de D.A.S.U.
rs t n C1
U1 <
+
R1
RC C TB
C2 U2 < A TA
C4 Deconectare de
L consumatori
B b2 U3
R2 U2
ta RS
C3 U3 < D a2 U1
Ui tb
a1 b1 b3 a3
R3
K
Ui
FTS I -
a) b)
Fig.6.4. Scheme desfăşurate ale dispozitivului de D.A.S. U
a) circuitele de curent alternativ; b)circuitele de curent continuu
Elementul de sesizare a scăderii tensiunii (elementul de pornire al D.A.S. U) şi de comandă a deconectării

consumatorilor în acest regim îl constituie cele trei relee de minimă tensiune U1 , U2 , U3 şi releul de timp TB,
restul elementelor din schemă realizând evitarea acţionării în regimuri în care aceasta nu este necesară (de ex. la
scurtcircuite) şi anume: pentru a nu se produce acţionarea dispozitivului la scăderi de scurtă durată ale tensiunii
provocate de defecte în reţea (majoritatea acestora fiind nesimetrice) au fost prevăzute trei relee de tensiune
minimă ale căror contacte sunt înseriate, fiind astfel necesară scăderea tensiunii pe toate cele trei faze pentru
acţionare, precum şi releul de tensiune inversă Ui care prin contactul a3 al releului A blochează acţionarea. După
un scurtcircuit tensiunea în zona respectivă ar putea rămâne la o valoare coborâtă (dar nepericuloasă) şi cum
releele de tensiune minimă (datorită coeficientului de revenire) îşi redeschid contactele numai dacă tensiunea
revine la o valoare cu aproximativ 20 % mai mare decât cea la care s-a produs închiderea lor, ar exista pericolul
acţionării dispozitivului după lichidarea scurtcircuitului. Acest pericol se evită printr-o mărire artificială a tensiunii
adusă releelor de minimă tensiune după orice acţionare a releului Ui.
Intr-adevăr, din fig.6.4. a. se vede că la revenirea releului de tensiune inversă după ce aceasta a fost excitat
(deci după lichidarea defectului) prin contactul a2 reînchis, înseriat cu contactul b2 care s-a închis la apariţia
tensiunii inverse şi a rămas închis datorită automenţinerii releului B se excită releul intermediar C ale cărui
contacte C1, C2, C3, şuntează rezistenţele R1 , R2 , R3 mărind tensiunea adusă releelor de minimă tensiune şi
favorizând astfel revenirea lor chiar în condiţiile unei tensiuni scăzute.
Simultan cu releul C este excitat şi releul de timp TA care cu o mică întârziere şuntează prin contactul său ta
bobina releului B readucând astfel întreaga schemă în starea iniţială, dispozitivul fiind pregătit pentru o nouă
acţionare. Contactul C4 permite excitarea releului B (prin şuntarea rezistenţei RC) şi totodată dezexcitarea
acestuia prin şuntarea bobinei sale fără a se produce un scurtcircuit între bornele plus şi minus. Schema este
prevăzută cu un buton D care permite realizarea voită a măririi tensiunii de alimentare a releelor de minimă
tensiune, manevră necesară în anumite regimuri de funcţionare. Cu ajutorul comutatorului K întreg dispozitivul
poate fi scos din funcţiune, situaţie ce se semnalizează prin lampa S .
Având în vedere că experienţa exploatării a arătat că pentru
U  0,8 Un ,
există pericolul pierderii stabilităţii şi funcţionarea consumatorilor este afectată, se adoptă:
Uactionare pt .DASU  0,8 Un . (6.9)
Valoarea de reglaj a releelor U1 , U2 , U3 se calculează astfel încât să se poată prevedea în serie cu bobinele
lor rezistenţele R1 , R2 , R3 , ştiind că impedanţa bobinei releelor este Z b . Se obţine:
Upr  0,8 Un  Ri , (6.10)
în care i este curentul prin releul şi are valoarea
73
0,8 U n
i . (6.11)
R  Zb
Deci:
 R 
U pr  0,8 U n  1  .
 (6.12)
 R  Zb 
Rezistenţa R se alege astfel încât prin şuntarea ei în cazul când tensiunea aplicată schemei este mai mare
decât 0,8 Un , tensiunea aplicată releelor să fie mai mare decât tensiunea lor de revenire.
Temporizarea acţionării dispozitivului (prin releul de timp TB) se alege cu o treaptă de timp inferioară
temporizării maxime a protecţiilor liniilor de transport din zona respectivă pentru a evita declanşarea acestora la
suprasarcină (declanşare favorizată de nivelul scăzut al tensiunii).
Releul de tensiune inversă se reglează la valoarea minimă pentru a bloca acţionarea dispozitivului la
scurtcircuite în reţea.
6.7.1. Probleme rezolvate

Problema 1. Să se calculeze valoarea tranşelor de sacrificiu pentru un D.A.S.f prevăzut într-un SEE, ştiind că
frecvenţa de acţionare a releului de frecvenţă al D.A.S. la prima tranşă de sacrificiu este fa1 = 48 Hz, iar a celei de-a
doua fa2 = 45 Hz, frecvenţa de revenire f’0 = 49 Hz.
Rezolvare
%   f a1 )  2  2,5 (49  48)  5 % ;
PI  2K C (f nom
% 
  f a 2 )(1  PI )  2  2,5(49  45)(1  0,05)  19 % .
PII  2K C (f nom
Problema 2. Să se calculeze numărul treptelor de sacrificiu şi valoarea acestora pentru un D.A.S.f prevăzut
într-un SEE, ştiind că frecvenţa critică minimă este de 45 Hz, frecvenţa de acţionare a releului pentru prima
treaptă este de 47 Hz, frecvenţa de revenire f0’ = 49,5 Hz.
Rezolvare
fa1  fcr 47  45
q 1   1  5 trepte ,
2  fe   f sup 1 2  0,2  0,1
%   fa1 )  2  2,5 (49,5  47)  12,5 % ;
PI  2 K C (fnom
% 
  fa2 ) (1  PI )  2  2,5 (49,5  46,5) (1  0,125)  13,125 % ;
PII  2 K C (fnom
%   fa3 ) (1  PI  PII
PIII  2K C (fnom

)  2  2,5 (49,5  46) (1  0,25625)  13,016 % ;
%
PIV   f a4 ) (1  PI  PII
 2K C (f nom  
 PIII )
 2  2,5 (49,5  45,5) (1  0,3864)  12,272 % ;
   f a5 ) (1  PI  PII
  
PV  2 K C (f nom  PIII  PIV )
 2  2,5 (49,5  45) (1  0,491)  11,045 % .
Total sacrificat:  P  61,96 % .
6.7.2. Probleme propuse
Problema 3. Să se întocmească schema principială monofilară şi să construiască diagrama de variaţie în
timp a frecvenţei în cazul unui D.A.S. f cu patru tranşe de sacrificiu.
74
Capitolul 7
PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE DIN REŢELELE RADIALE CU ALIMENTARE DE LA UN CAPĂT
7.1. Defecte posibile şi protecţii prevăzute

7.1.1. Defecte şi regimuri anormale de funcţionare
Defectele ce apar pe liniile electrice de transport în majoritatea cazurilor, nu duc la deteriorări de mare
amploare, dar efectele lor asupra funcţionării sistemului energetic pot fi deosebit de grave: pierderea stabilităţii
sistemului, întreruperea în alimentare cu energie electrică a consumatorilor. În comparaţie cu alte elemente ale
sistemului electroenergetic, în reţelele electrice au loc cel mai mare număr de defecte (avarii), dintre acestea, cele
mai frecvente fiind scurtcircuitele, care pot fi nete sau prin arc electric. Ele pot fi scurtcir-cuite polifazate
(trifazate, bifazate sau bifazate la pământ), când este străpunsă izolaţia dintre trei sau două faze şi scurtcircuite
monofazate (în reţelele cu curenţi mari de punere la pământ), când este străpunsă izolaţia dintre o fază şi pământ. În
cazul scurtcircuitelor, în special al celor polifazate, curenţii iau valori foarte mari, în comparaţie cu cele nominale,
provocând în instalaţii importante efecte electrodinamice şi termice, precum şi scăderi sensibile ale tensiunilor în zona
defectului sau în zonele învecinate, până la pierderea stabilităţii sistemului electric.
În reţelele cu curenţi mici de punere la pământ (având punctele neutre ale transforma-toarelor fie izolate
faţă de pământ, fie legate la pământ prin bobine de stingere, iar neutrele generatoarelor sunt izolate)
străpungerea izolaţiei dintre o fază şi pământ este însoţită de scurgerea unor curenţi mici, impedanţele din circuit
având valori mari. Acele defecte repre-zintă simpla respectiv dubla punere la pământ (punerea la pământ în
puncte pe două plecări şi faze diferite). În general, simpla punere la pământ provoacă creşterea tensiunii pe fazele
sănătoase în raport cu pământul şi străpungerea izolaţiei, devenind dublă punere la pământ.
Un regim anormal ce poate apare în reţelele electrice este întreruperea unei faze, funcţionarea în două faze
timp îndelungat perturbând sensibil liniile de telecomunicaţii vecine.
În cazul liniilor electrice subterane (liniile în cablu) pot apărea suprasarcini periculoase.
7.1.2. Schema echivalentă a unei linii

Schema unei linii este dată în fig.7.1. Căderea de tensiune între două capete A şi B ale unei linii se poate
scrie pentru fiecare fază:
 U R  U RAn  U RBn
 US  USAn  USBn , (7.1)
 U T  U TAn  U TBn ,
sau punând sub formă matricială:

 U R 
 
  U    U S  . (7.2)
 U 
 T
A B
R R
S S
T T
n n
Fig.7.1. Linie trifazată
Utilizând componentele simetrice (ale lui Fortescue) se poate scrie:

 U  F   UF  , (7.3)
cu:
1 1 1
F   a 2 
a 1 ,
 a a 2 1
0
unde a  e j120 şi
 Ud 
 
 UF    Ui  .
 U 
 h
75
Dacă conductoarele liniei sunt transpuse sau dispuse simetric, se obţine:
U d  Z d Id ,
U i  Z i Ii , (7.4)
U h  Z h Ih ,
deci:
Zd Id 
U  F   Z i 
Ii  , (7.5)
 Z h Ih 
Dar, pentru elemente pasive, cum sunt liniile,

Zd  Zi ,
deci:
Zd Id  Zd Id   Id   0 
       
 Zi Ii   Zd Ii   Z d  Ii    0  Ih .
 Z h Ih   Z h Ih   Ih  Z h  Z d 

 
În consecinţă:
  0  
   
 
[ U ]  F   Z d If  F   0  Ih  ,
   Z  Z  
  h d  
1
U  Z d If  Z h  Z d Ih 1 ,
  (7.6)
1
adică:
 U R  Z d I R  Z h  Z d I h ,
 U S  Z d I S  Z h  Z d I h , (7.7)
 U T  Z d I T  Z h  Z d I h .
Aceste ecuaţii conduc la schema echivalentă din fig.7.2., dacă se notează:

I N  I R  IS  I T  3 Ih . (7.8)
Trebuie remarcat că această reprezentare nu se aplică dacă pe linie intervine, pentru rotirea fazelor de
exemplu, un transformator cu conexiunea Y0 /  . În fig.7.2 capacităţile sunt repartizate la cele două capete ale
liniei.
Zd
IR
R R
Cd  Ch Cd  Ch
6 6
IS Zd
S S
IT Zd
T T
Ch/2 Ch/2 Ch/2 Zh  Zd Ch/2 Ch/2 Ch/2

3
N N
Fig.7.2. Schema echivalentă a unei linii trifazate
76
Capacitatea între faze este:
Cd  Ch
CLL  , (7.9)
6
iar capacitatea între faze şi pământ:
Ch
CLP  ,
2
Cd fiind capacitatea ciclică a liniei, iar Ch capacitatea homopolară, cu alte cuvinte capaci-tatea totală a celor trei
conductoare, considerate unite, în raport cu pământul.
În reţelele aeriene de înaltă tensiune, impedanţa homopolară depinde de dispoziţia conductoarelor, de
prezenţa conductorului de gardă, de rezistivitatea solului etc. şi este:
 Zh  (2  3,5) Zd pentru linii simple;
 Zh  (3  5,5)Zd pentru linii duble (linii care funcţionează în paralel).
În relaţiile de mai sus, valorile inferioare se referă la linii cu conductoare de protecţie din metale cu
rezistivitatea redusă, iar valorile superioare se referă la linii aeriene fără conductoare de protecţie.
Pentru linii în cabluri (trifazate) se poate adopta:
Zh(0)  (3,5  4,6) Zd(0) (7.10)
Deseori se poate aproxima că şi între reactanţele homopolare şi cele de secvenţă directă există acelaşi
raport ca şi între impedanţele corespunzătoare.
7.1.3. Curenţi de scurtcircuit

7.1.3.1. Particularităţile calculului curenţilor de scurtcircuit pentru proiectarea protecţiei prin relee
Pentru calculul curenţilor de pornire a protecţiilor de curent rapide sunt necesare valorile curenţilor de
scurtcircuit la t = 0 (valorile supratranzitorii), iar pentru verificarea sensibilităţii protecţiilor maximale de curent
temporizate sunt necesare valorile staţionare ale curenţilor de scurtcircuit.
Protecţiile rapide clasice, acţionează cu un timp propriu de 0,1 s, ceea ce permite ca în calculul curenţilor de
scurtcircuit să se introducă în unele cazuri simplificări supli-mentare pe lângă cele admise obişnuit în cadrul
metodelor practice de calcul. Astfel:
 punerea în paralel a tuturor surselor care alimentează defectul (indiferent de tipul generatoarelor) întrucât
pe durata de 0,1 s nu se poate manifesta amortizarea diferită a componentei tranzitorii a curentului de
scurtcircuit;
 calculul curenţilor de pornire al protecţiilor rapide se va face funcţie de valoarea supratranzitorie I” a
componentei periodice a curentului de defect, nefiind sensibil influenţat de componenta aperiodică a
curentului de scurtcircuit;
 se neglijează contribuţia motoarelor electrice ale consumatorilor la valoarea curenţilor de scurtcircuit.
Aceste simplificări nu se admit în cazul calculelor reglajelor protecţiei de pe liniile lungi şi puternic
încărcate, care sunt protecţii foarte rapide.
În general sunt necesare pentru reglajul protecţiilor valorile maxime şi minime ale curentului de scurtcircuit
la defectele apărute la limita zonei protejate. Aceste valori depind de tipul scurtcircuitului considerat, dar şi de
regimul existent în sistemul electric înaintea apariţiei defectului menţionat.
De precizat că, pentru proiectarea şi verificarea performanţelor protecţiilor trebuie determinate regimurile
dinaintea defectului care conduc la valori maxime respectiv minime ale curentului de scurtcircuit prin elementul
protejat şi nu regimurile maxime sau minime ale sistemului electric în ansamblu.
7.1.3.2. Calculul curenţilor de scurtcircuit
De obicei calculul se efectuează în unităţi relative, iar în cazul scurtcircuitelor nesimetrice se foloseşte
metoda componentelor simetrice, la baza căreia stă faptul că orice sistem trifazat nesimetric de mărimi (tensiuni,
curenţi, fluxuri etc.) poate fi descompus în trei sisteme simetrice de mărimi, această descompunere fiind
totdeauna posibilă şi totodată univocă. Cele trei sisteme simetrice de mărimi sunt sistemul de secvenţă directă,
inversă şi sistemul de secvenţă homopolară.
Într-o reţea radială, ca de exemplu cea reprezentată în fig.7.3, curentul de defect, în cazul unui scurtcircuit
în K la distanţa 1 de capătul A, este dat pentru diferite tipuri de defecte prin relaţiile din tabelul 7.1, presupunând
că rezistenţa arcului de la locul de defect este nulă.
77
C
F
K
E
A l B D
Tabelul 7.1
Id IR IS IT IN
Defect
Trifazat Uf Uf
a2 I R a IR 0
3F (RST) Zd Zd
Bifazat Uf  j 3 Uf
0 I S 0
2F (ST) Zd  Zi Zd  Z i
ZiZh Z iZ h
1  1 
Z i  Z h  Z i  Z h 
Bifazat la Uf 2 2
Z Z IS  IT
pământ Zd  i h 0
Zi  Zh 3U f 3U f 0
 e  j150
0
2FN   e j30 
ZiZh ZZ
(STN) Zd  Zd  i h
ZiZh Z iZ h
Monofazat Uf 3 Uf
 
0 0 IR
FN (RN) Z d Z i Z h Z d Zi  Zh

Calculele care au condus la rezultatele sistematizate în tabelul 7.1 sunt prezentate pe larg în literatură.
Pentru exemplificare se prezintă un scurtcircuit 2FN (fig.7.4.a). În fig.7.4.b se reprezintă sistemele simetrice
ale curenţilor din punctul defectului; în fig.7.4.c sistemele simetrice ale tensiunilor în punctul defectului, în
fig.7.4.d diagrama fazorială a curenţilor în punctul defectului, obţinută prin însumarea componentelor simetrice
din fig.7.4.b, iar în fig.7.4.e este reprezentată diagrama fazorială a tensiunilor în punctul defectului obţinută prin
însumarea sistemelor simetrice din fig.7.4.c.
UfR IKTi (2F)

IKTd
R IKT
IKRh
S IKRi
T IKSh
(2F) (2F) (2F) IKRd IKTh
IKS (2F)
IKR IKT
IKSd IKSi IKS
d.
a. UfR b. (2F)
UKRi UKRh UKTh
UKR
UKRd
UKSi UKTi
UKTd UKSd UKSh
e.
c.
Fig.7.4. Scurtcircuit 2FN
Expresiile prezentate în tabelul 7.1. permit să se deducă variaţia curenţilor de scurtcircuit IK pentru un
defect situat la o distanţă l de un post, pentru că:
Zdl  Z(0) l
unde Z(0) este impedanţa lineică, în  / km (fig.7.5). Valoarea curenţilor de scurtcircuit IK depinde de
valoarea impedanţei din amonte, adică de puterea de scurtcircuit SK pe barele staţiei A, care variază urmărind
configuraţia reţelei din amonte, numărul generatoarelor efectiv în serviciu etc. Această putere de scurtcircuit
variază în timpul scurtcircuitului, urmărind variaţiile impedanţei interne a alternatoarelor. În practică, aceste
variaţii sunt mascate prin impedanţa liniilor existente între reţeaua de distribuţie şi centralele electrice. Alegerea
valorii atribuite impedanţei generatoarelor depinde de rapiditatea releelor din schema de protecţie.
Puterea de scurtcircuit este susceptibilă de variaţii între două valori extreme care corespund sarcinii
maxime şi minime a reţelei, ceea ce permite să se traseze corespunzător câte o curbă de variaţie a curentului de
scurtcircuit în lungul liniei corespunzătoare fiecărui regim (vezi fig.7.5).
78
SK
D
K
C E
A l
B F
IK IKmax
IKmin
0
l
Fig.7.5. Curenţi de scurtcircuit într-o reţea radială
Modul de tratare a neutrului reţelei influenţează valoarea curenţilor de scurt-circuit. Intr-adevăr, reţeaua
de secvenţă homopolară apare ca în fig.7.6, în care Xh este reactanţa homopolară a liniei, XN este reactanţa de
punere la pământ a neutrului reţelei, deci reactanţa homopolară totală este
Xth  Xh  3XN .
Rezultă:
j X t (  j / C h )
Zh  (7.11)
j ( X t  1 / C h )
Xh
3XN Ch
Fig.7.6. Reţea homopolară
Înlocuind valoarea lui Zh din relaţia (7.11) în expresiile curenţilor de scurtcircuit cu punere la pământ din
tabelul 7.1. rezultă următoarele concluzii:
 Pentru o reţea cu neutrul legat direct la pământ, curentul de scurtcircuit monofazat este mai mic decât
curentul de scurtcircuit trifazat. Frecvenţa defectelor monofazate fiind însă net mai mare decât cea a
defectelor trifazate, daunele datorate acestor tipuri de defecte pot să fie foarte importante. Acesta este
unul din motivele care impun limitarea curenţilor de punere la pământ utilizând o rezistenţă pe neutrul
reţelei.
 În reţelele cu neutrul pus la pământ prin bobină de stingere, curentul de punere la pământ este foarte mic şi
nu depinde practic de locul defectului.
 În reţelele cu neutrul izolat, există un curent capacitiv în cazul unui defect monofazat, mic pentru reţele
aeriene, dar relativ mare pentru reţele subterane.
7.1.4. Protecţii prevăzute

Protecţia liniilor radiale alimentate de la un singur capăt se montează numai la capătul dinspre alimentare
al liniei.
a) Liniile aeriene de înaltă tensiune din reţelele cu neutrul legat la pământ (linii de 110 kV) vor fi prevăzute cu:
 O protecţie de bază împotriva scurtcircuitelor monofazate şi polifazate realizată printr-o protecţie
maximală de curent, temporizată, având o treaptă rapidă (secţionare de curent) instantanee sau cu
temporizare scurtă, independentă şi o treaptă cu temporizare invers dependentă de curent sau
independentă. Protecţia se va realiza cu elemente de curent pe două sau pe trei faze şi pe neutru şi va avea
elemente de timp separate pentru protecţia împotriva scurtcircuitelor polifazate respectiv pentru protecţia
împotriva scurtcircuitelor monofazate.
79
 O protecţie de rezervă împotriva scurtcircuitelor monofazate şi polifazate ale liniei, realizată de obicei cu o
protecţie de curent similară cu cea de bază, dar de tip constructiv diferit. Se admite protecţia de rezervă să
nu fie prevăzută cu secţionare de curent.
b) Liniile aeriene şi subterane,de medie tensiune din reţelele având neutrul legat la pământ prin rezistenţă (de
obicei linii în cablu) vor fi prevăzute cu:
 O protecţie maximală de curent, trifazată, temporizată care va sesiza atât scurtcircuitele polifazate, cât şi
scurtcircuitele monofazate. Se realizează cu una sau două trepte, cu temporizare independentă.
 O protecţie maximală de curent homopolar, temporizată împotriva scurtcircui-telor monofazate, realizată
cu două trepte de curent şi de timp.
 Pe liniile în cablu de medie tensiune pe lângă cele două protecţii menţionate mai sus, se va prevedea şi o
protecţie maximală de curent, pe o singură fază, împotriva suprasarcinilor, care va comanda doar
semnalizarea preventivă în cazul staţiilor de transformare cu personal permanent, sau dacă staţia este fără
personal, va comanda descărcarea automată a sarcinii sau declanşarea liniei.
c) Liniile aeriene şi în cablu de medie tensiune din reţelele electrice având neutrul izolat faţă de pământ, sau
legat la pământ prin bobină de compensare vor fi prevăzute cu:
 O protecţie maximală de curent, temporizată, împotriva scurtcircuitelor între faze (cu sau fără punere la
pământ) şi împotriva dublelor punere la pământ (puneri la pământ pe două faze diferite a două linii ce
pleacă de pe aceleaşi bare colectoare). Se va monta pe două faze (fazele R şi T) şi se va realiza cu una sau
două trepte, cu temporizare independentă. Pentru asigurarea unei rapidităţi în eliminarea defectelor, se
recomandă:
 accelerarea funcţionării protecţiei înainte de funcţionarea R.A.R.;
 prevederea unei trepte suplimentare (secţionare de curent) instantanee sau cu temporizare scurtă,
independentă.
 O protecţie maximală de curent de secvenţă inversă temporizată care asigură sensibilitatea necesară la
scurtcircuite bifazate şi la duble puneri la pământ.
 O protecţie maximală de tensiune homopolară, temporizată se va prevedea în toate staţiile de
transformare, pe fiecare secţie sau sistem de bare. Ea va semnaliza neselectiv punerile simple la pământ.
 O protecţie selectivă împotriva punerilor la pământ simple se va folosi întotdeauna când natura
consumatorilor alimentaţi prin linia respectivă nu permite aplicarea metodei deconectărilor succesive
pentru detectarea liniei cu defect. Ca solu-ţii pentru protecţia selectivă se folosesc relee sensibile la
conţinutul de armonici superioare impare din curentul homopolar.
 O protecţie de suprasarcină pentru liniile în cablu similar cu protecţia de supra-sarcină prezentată la b).
7.2. Protecţia maximală de curent temporizată a reţelelor electrice cu alimentare de la un capăt
7.2.1. Principiul de realizare şi elemente componente

Dacă o linie este formată dintr-un singur tronson, este suficientă o protecţie maximală de curent
instantanee, care acţionează la creşterea curentului peste o anumită limită reglată. În cazul reţelelor reale
formate din mai multe tronsoane, fig.7.7, din motive de selectivitate se introduce temporizarea.
A
L6 B C D
5 E
L5 L8 L1
L4 L3 2 L2
4 3 6 1
L7
t4 L9
t
t3
t2
t1
l
Fig.7.7. Diagrama de temporizare a protecţiilor unui sector de reţea radială
Alegându-se temporizările astfel încât protecţia din l să aibe timpul de acţionare cel mai scurt şi pe măsura
apropierii de sursă timpul de acţionare să crească, se obţine diagrama de temporizare din fig.7.7 asigurându-se o
funcţionare selectivă a protecţiei.
Elementele principale ale protecţiei maximale de curent temporizate sunt elementul de pornire şi
elementul de temporizare.
Elementul de pornire, un releul maximal de curent, serveşte pentru a asigura funcţionarea protecţiei numai
la apariţia defectului pentru care a fost prevăzută.
80
Elementul de temporizare, un releu de timp, serveşte pentru crearea întârzierii care asigură acţionarea
selectivă a protecţiei. Dacă protecţia se realizează cu relee de curent cu caracteristica limitat dependentă,
protecţia poate fi realizată numai cu relee de curent. Schema de principiu a protecţiei maximale de curent
temporizată este dată în fig.7.8. În această figură s-au prevăzut şi releul intermediar şi un releu de semnalizare
nelipsite în orice schemă de protecţie.
CB
I
BD
S
+ + + +
1 I 2 T 3 4
-
- -
TC
Fig.7.8. Schema principială monofilară pentru protecţia maximală de curent temporizată
Se observă că, circuitul de comandă al declanşării întreruptorului se închide prin contactele bloc ale
acestuia, pentru a proteja de uzură contactele releului intermediar final, puterea de rupere a contactelor releelor
fiind mai mică la deschiderea decât la închiderea lor.
Tensiunile bateriilor de acumulatoare care se folosesc pentru alimentarea circuitelor operative, sunt de
obicei 24, 110 sau 220 V.
7.2.2. Calculul reglajelor protecţiei

Calculul reglajelor protecţiei maximale de curent temporizate include: calculul curentului de pornire al
protecţiei, calculul curentului de pornire a releului, verificarea sensibilităţii protecţiei şi stabilirea temporizării
acesteia.
La calculul curentului de pornire a protecţiei Ipp se porneşte de la considerentul că acesta trebuie să fie mai
mare decât curentul de sarcină maxim, Is. max:
I pp  I s. max , (7.12)
pentru ca protecţia să nu acţioneze în regim de sarcină maximă.
Dar mai mult, pentru a se evita deconectări ulterioare neselective sub influenţa curentului de sarcină
maxim care apare în regimul imediat după scurtcircuit din cauza autopornirii motoarelor alimentate din reţea,
trebuie ca:
I rev. p  I s. max . (7.13)
Se observă că la releele maximale condiţia (7.13) include şi condiţia (7.12). Se poate scrie:
I rev  K sig I s. max , (7.14)
dar
I rev. p
 K rev ,
I pp
deci:
K sig
Ipp  Is.max . (7.15)
K rev
unde:
Ksig = 1,1 … 1,25 ,
Krev = 0,8 … 0,9 .
La releele primare curentul de pornire al releului Ipr este egal cu curentul de pornire al protecţiei. În cazul
releelor secundare, valorile analoge ale curenţilor protecţiei şi ale releelor sunt diferite, din cauză că:
81
 pe de o parte curenţii se modifică trecând prin transformatoare de curent cu raport de transformare nTC
diferit de unu (Ipp se consideră că trece prin primarul transformato-rului de curent);
 pe de altă parte, schemele de conectare a releului la aceste transformatoare de curent influenţează
modificarea curenţilor protecţiei faţă de cei ai releelor.
Introducând coeficientul de schemă:
Ir
K sch  , (7.16)
Isec
care ţine seama de diferenţa dintre curenţii din înfăşurările releului Ir şi curenţii prin secundarul transformatorului
de curent I sec , curenţii de pornire şi de revenire ai releului pot fi exprimaţi în funcţie de curenţii primari ai
protecţiei astfel:
I pp
I pr  K sch ,
n TC
I rev. p
I rev.r  K sch . (7.17)
n TC
Deci, curentul de pornire al releului secundar va fi:

K sig K sch Is.max
Ipr  , (7.18)
K rev n TC
unde:
nTC este raportul de transformare al TC;
K sch = 1 dacă releul este străbătut de curentul de fază ca în fig.7.9.a, în care caz curenţii prin înfăşurările
releelor sunt: Ir1 = IsR , Ir2 = IsS , Ir3 = IsT (IsR , IsS , IsT fiind curenţii din secundarele TC de pe cele trei faze);
Ksch = 3 în cazul releului alimentat cu diferenţa curenţilor de fază (fig.7.9.b).
Ceilalţi termeni din relaţia (7.18) au aceeaşi semnificaţie ca şi termenii corespunzători din relaţia (7.15).
Sensibilitatea protecţiei maximale de curent se caracterizează prin coeficientul de sensibilitate definit prin
relaţia:
Isc
K sens  , (7.19)
Ipp
în care:
Isc este curentul de scurtcircuit minim la sfârşitul zonei protejate, ce trece prin releu;
Ipp este curentul de pornire al protecţiei.
Se admite: K sens  1,5.
R S R S T
T
IpR IpS IpT
1 I 2 I 3 I RC
IsR-IsT
TC TC
IsR IsT
a) b)
-IsT
IsR
3 I sR
0
IsT
c)
Fig.7.9. a), b) Conectarea RC la secundarul TC;

c) diagrama fazorială a curenţilor prin releul din fig.b
Temporizarea protecţiei maximale de curent temporizate se alege în trepte crescătoare de la consumator

spre sursă. Treptele de timp t, adică diferenţele dintre timpul de declanşare a două întreruptoare înseriate
82
consecutiv, se aleg astfel încât să existe siguranţa declanşării numai a întreruptorului liniei defecte nu şi a celui
dinaintea acestuia (spre sursă), deci astfel încât să se asigure selectivitatea:
t l t av. max  t . (7.20)
Valoarea treptei de timp t depinde de tipurile întreruptoarelor instalate şi ale dispozitivelor lor de
acţionare, cât şi de eroarea în stabilirea timpului de acţionare, a protecţiilor, deci:
 t  t aî  t e  t e  t rez , (7.21)
în care:
t - treapta de timp;
taî - timpul de acţionare al întreruptorului liniei defecte, calculat din momentul aplicării impulsului de curent
în bobina de declanşare a dispozitivului său de acţionare, până în momentul stingerii arcului între
contactele sale (taî = 0,05…0,3)s;
te+ - timpul corespunzător erorii de timp pozitive în aprecierea temporizării protecţiei liniei defecte;
te- - timpul corespunzător erorii de timp negativă în aprecierea temporizării protecţiei următoare, care are
temporizarea cu t mai mare decât temporizarea protecţiei liniei defecte (pentru releele
electromagnetice aceste erori sunt  (0,1…1,5) s);
t rez - timpul de rezervă.
În practică, în funcţie de calitatea releelor şi a întreruptoarelor folosite, treapta de timp a protecţiei maximale
temporizate se ia de (0,3…0,6) s.
Funcţionarea eşalonată în timp a protecţiei unui sector de reţea se reprezintă de obicei într-o diagramă a
timpilor de acţionare ai protecţiilor, ca cea din fig.7.7.
S-a considerat spre exemplificare că timpul de acţionare al protecţiei cu temporizare minimă din D este de
0,1 s, iar treapta de timp este de 0,5 s, protecţia fiind realizată cu relee cu caracteristica de temporizare
independentă.
Conform celor de mai sus rezultă:
t 2  t1   t  0,6 s ,
t 3  t 2   t  1,1 s , (7.22)
t 4  t 3   t  1,6 s .
S-a presupus că:

t5  t2 ,
t6  t2 . (7.23)
Adică, la stabilirea temporizărilor se are în vedere cea mai mare temporizare a protecţiilor elementelor care
pleacă de pe bara de la capătul liniei respective. Din diagramă rezultă şi faptul că protecţia maximală temporizată
constituie o rezervă pentru protecţiile din porţiunea de reţea din aval.
Dacă sensibilitatea protecţiei este insuficientă (k sens  1,5), schema din fig.7.8 poate fi completată cu un
blocaj de tensiune minimă (fig.7.10), în care caz relaţiile de reglaj devin:
K sig
Ipp U  InL , (7.24)
K rev
K sig
Upp  U reg.min , (7.25)
K rev U
k sch
Ipr  Ipp , (7.26)
n TC
Upp
Upr  , (7.27)
n TT
în care:
Ksig, Krev, ksch, nTC au aceleaşi semnificaţii şi valori ca şi în relaţiile (7.15)…(7.18);
InL este curentul nominal al liniei care se protejează;
krevU = 1,15 … 1,2 ;
U regim = 0,9 UnL (dacă nu se dau alte precizări);
nTT este raportul de transformare al transformatorului de tensiune TT.
Temporizarea rămâne aceeaşi, cea stabilită prin relaţia (7.20).
83
Pentru această schemă, rezultă coeficientul de sensibilitate:
Isc min
k sens u  , (7.28)
Ipp U
şi evident:
k sens U  k sens . (7.29)
O altă cale de mărire a sensibilităţii protecţiei maximale de curent temporizate este utilizarea unei protecţii
de curent de secvenţă inversă temporizată. Cu alte cuvinte în sche-ma din fig.7.8. releul de curent 1 nu va mai fi
alimentat din secundarul unui transformator de curent, ci de la bornele de ieşire ale unui filtru de curent de
secvenţă inversă.
TT
-
u Semnalizare
+ + + +
1 I 2 U< 3 T 4 5
- - -
TC u
Fig.7.10. Schema principială monofilară pentru protecţia maximală de curent cu blocaj de tensiune minimă
temporizată.
Regimul normal şi cel de suprasarcină fiind în general regimuri simetrice (deci la care componenta de
secvenţă inversă lipseşte) evident că reglajul releului poate fi coborât (mai mic chiar decât curentul nominal)
rezultând astfel o protecţie foarte sensibilă. Desigur o astfel de soluţie este mai costisitoare, iar necesitatea ei
poate apare în special la protecţia reţelelor de medie tensiune unde uneori apar probleme legate de asigurarea
sensibilităţii protecţiei.
7.2.3. Realizarea temporizării

Temporizarea, prevăzută la o protecţie din considerente de selectivitate, este asigurată prin elementul de
temporizare care poate fi realizat prin următoarele dispozitive:
a) Amortizor (dash - pot) hidraulic sau pneumatic. Forţa de acţionare este exercitată de un miez care
coborând eşapează fluidul de reglare printr-o valvă.
b) Cu declanşare. Un mecanism cu declanşare (de exemplu de tip electromagnetic) reglează mişcarea orologiului
care închide sau deschide un contact după un timp bine determinat.
c) Motor de curent alternativ. Un motor sincron antrenează un contact mobil. Pentru reducerea timpilor de
atingere a vitezei, în anumite realizări motorul se roteşte con-tinuu şi un mecanism cuplează la momentul
potrivit braţul care poartă contactul mobil.
d) Motor de curent continuu. Pentru a obţine o viteză constantă, un dispozitiv limitea-ză prin frecare
deplasarea. Printr-un cuplaj electromagnetic se asigură deplasarea unei tije ce poartă contactul mobil.
e) Contact cu mercur. Prin răsturnarea unui tub de sticlă se obligă mercurul să treacă dintr-o parte a tubului în
alta printr-un orificiu foarte fin. Astfel mercurul umple lent cavitatea inferioară a tubului şi stabileşte
conexiunea între contacte în timpul dorit.
f) Releu electromagnetic cu spiră în scurtcircuit. O spiră de cupru montată în scurtcircuit pe armătura unui
releu electromagnetic stabileşte o constantă de timp pentru variaţiile fluxului ceea ce temporizează
acţionarea. Această temporizare este funcţie de rezistenţa spirei.
g) Condensatoare. În toate releele utilizate în curent continuu (relee alimentate prin punţi redresoare, relee
electronice etc.) temporizarea se poate obţine prin modificarea unei capacităţi introdusă în circuit.
Constanta de timp se reglează printr-o rezistenţă variabilă în serie cu condensatorul respectiv.
7.2.4. Scheme principiale restrânse

Protecţia maximală de curent poate fi realizată cu una din schemele din fig.7.11. Schema din fig.7.11.a
sesizează orice fel de scurtcircuit, dar necesită mult aparataj. Schema din fig.7.11.b necesită mai puţin aparataj
sesizând însă orice fel de scurtcircuit polifazat şi scurtcircuitele monofazate de pe fazele prevăzute cu TC. Se va
prevedea în completare o protecţie homopolară pentru a sesiza scurtcircuitele sau punerile la pământ
monofazate (în reţelele cu curenţi mici de punere la pământ).
84
O schemă mai economică este cea din fig.7.11.c, dar acesta prezintă în plus deza-vantajul unor sensibilităţi
diferite în funcţie de natura defectului pentru că:
Ireleu  IsR  IsT .
R
S
T
-
CB
BD
S emnalizare
+ + + + + +
1 I 2 I 3 I 4 T 5 6
- -
TC
a)
R
S
T
-
CB
BD
S emnalizare
+ + + +
+
1 I 2 I 3 T 4 5
- -
TC
b)
R
S
T
BD
CB
-
S emnalizare
+ + + +
1 I 2 T 3 44
- -
TC
c)
Fig.7.11. Scheme principiale restrânse trifilare
a) Schema cu 3 relee şi 3 TC conectate în stea completă;
b) Schema cu 2 relee şi 2 TC conectate în stea incompletă; c) Schema cu 1 releu şi 2 TC
7.2.5. Scheme principiale desfăşurate

Urmărirea unei scheme de protecţie complexe se face cu uşurinţă pe o schemă desfăşurată. În aceste
scheme se reprezintă separat circuitele secundare şi separat circuitele de curent operativ continuu, respectiv
alternativ. Circuitul primar de obicei nu se prezintă. În schemele desfăşurate se păstrează notaţiile din schemele
principiale restrânse trifazate. Spre exemplificare, în fig.7.12 se prezintă schemele desfăşurate ale protecţiei
maximale de curent temporizată cu conectarea releelor de curent şi a TC în stea completă.
85
+
1RC 2RC 3RC 4RT p 5RI 6RS

TCR TCS TCT
CB S
5RI
4RT p
1RC 2RC 3RC BD

6RS
-
1 2 3 4 5 6 7 8
5 5 6 7
5
4RT p 5RI
1RC 2RC 3RC
8
6RS
1 2 3 4 5 6 7 8
Faz Faz Faz Neutr Circuit Circuit Comandă declanşat Circuit de
a a aT ul relee relee RT, RI intrerupător semnalizare
R S RC şi RT şi RS
Circuite Circuite de protecţie Circuite de comandă şi
semnalizare
secundare Circuite de curent operativ
Fig.7.12. Schema principială desfăşurată pentru protecţia din fig.7.11.a
7.2.6. Avantaje şi dezavantaje

Protecţia maximală de curent temporizată prevăzută în reţelele cu alimentare de la un capăt prezintă
avantajul sensibilităţii ridicate faţă de defecte pe întreaga linie protejată, mai mult chiar, ea poate constituit o
protecţie de rezervă la distanţă pentru tronsoanele din aval. Deci, o soluţie simplă şi economică. În plus, fiind
realizată cu elemente simple şi robuste prezintă fiabilitate mare în funcţionare. Dezavantajul principal al
protecţiei este temporizarea (impusă din considerente de selectivitate) relativ mare în special pe
tronsoanele din apropierea sursei în cazul în care reţeaua are multe tronsoane. Din această cauză, deseori această
protecţie se combină cu o protecţie rapidă - protecţia prin secţionare de curent.
7.3. Protecţia prin secţionare de curent
7.3.1. Principiul de realizare şi elemente componente

Secţionarea de curent, numită şi protecţie cu tăiere de curent, este o protecţie maximală de curent rapidă a
cărei acţionare se bazează pe sesizarea variaţiei curentului de scurtcircuit în lungul liniei protejate. Selectivitatea
se asigură prin modul de reglare a curentului de pornire. Pentru a se evita acţionări neselective se admite ca
protecţia prin secţionare din l să nu sesizeze scurtcircuitele ce au loc pe barele B, fig.7.13.
Deci, protecţia prin secţionare din l se reglează la valoarea:
Ipps1  K sig IKB , (7.30)
unde: K sig = 1,2 ... 1,5 .
stA stB
1 2 L2
L1
a. K1 KB K2
l1 l2
Isc
b.
Ipp IKB
86
Fig.7.13. Variaţia curentului de scurtcircuit în funcţie de depărtarea faţă de sursă, pe o linie radială şi alegerea
curentului de pornire al protecţiei prin secţionare de curent.
În cazul general se spune: curentul de pornire al protecţiei trebuie desensibilizat în raport cu curentul de
scurtcircuit la un defect apărut în regim maxim la capătul dinspre consumatori al liniei protejate, deci se
calculează cu relaţia:
Ipps  K sig Isc.max.ext , (7.31)
în care:
Isc.max.ext este curentul de scurtcircuit (valoarea supratranzitorie a componentei perio-dice) la capătul zonei
protejate la un defect trifazat în regim maxim;
K sig = 1,2 … 1,3 când secţionarea este realizată cu relee RC;
K sig = 1,4 … 1,5 când secţionarea este realizată cu relee RTpC.
Curentul de pornire al releului se calculează cu relaţia:
k
I prs  sch I pps .
nTC
Protecţia prin secţionare de curent sesizează deci rapid defectul când curentul depăşeşte valoarea de
pornire. Din modul de stabilire a reglajelor (vezi fig.7.13) rezultă o zonă de acţionare (notată cu l1 în fig.7.13) şi o
zonă moartă (de blocare) în care dacă apar scurtcircuite acestea nu sunt sesizate de către protecţie (notată cu l2).
Fiind selectivă prin principiul de funcţionare această protecţie nu necesită temporizare. Este deci o protecţie
rapidă, de unde şi numele de protecţie prin secţionare de curent (sau protecţie maximală cu tăiere de curent).
Schema principială monofilară este dată în fig.7.14.
S
+ + +
TC -
Fig.7.14. Schema principială monofilară a unei secţionări de curent

Avantajele secţionării de curent sunt rapiditatea în funcţionare şi simplitatea sc hemei.
Dezavantajele protecţiei prin secţionare sunt: nu protejează întreaga linie (vezi fig. 7.13) şi nu poate fi
prevăzută pe reţele în care variaţia curentului de scurtcircuit în lungul lor este mică (fig.7.15.a) şi nici în reţele în
care regimul de funcţionare variază foarte mult (fig.7.15.b); în ambele situaţii rezultă zone protejate prea mici (în
raport cu lungimea liniei protejate), montarea secţionării devenind nerentabilă.
A B A B
1 1
l1 l2
l1M
I
I RMax
Rmin
Ipp l1 m
Ipp
1 l
a) b)
Fig.7.15. Variaţia curentului de scurtcircuit în lungul liniei
87
7.3.3. Secţionarea de curent temporizată
Secţionarea de curent temporizată este o protecţie care se foloseşte în locul secţionării rapide, atunci când
aceasta nu protejează cel puţin 20 % din lungimea liniei pentru care a fost prevăzută. Curentul de pornire se
determină din condiţii de desensibilizare în raport cu curentul de scurtcircuit exterior maxim Ik ext.max av la capătul
tronsonului din aval. De exemplu, presupunând că pe linia formată din două tronsoane, în 1 este prevăzută o
secţionare de curent temporizată, fig.7.16, iar în 2 o secţionare de curent rapidă, reglajul protecţiei din 1 va fi:
I pps 1  K sig IKc
 max , (7.32)
t s1  t s 2  t , (7.33)
unde: Ksig  1.
S-a considerat timpul de acţionare al protecţiei prin secţionare rapidă din 2
ts2 = 0,1 s , iar treapta de timp t = 0,5 s .
Se observă că în acest mod făcut reglajul, zona de lucru acoperă integral lungimea liniei protejată L1.
A I B C
t
L1 L2
a)
1 2 Kc
I IK
b)
Ipps1 IKC
0
t
c)
ts1
t ts2 tc=0,1s
Fig.7.16. Schema de principiu pentru calculul reglajelor protecţiilor prin

secţionare de curent temporizată
a) reţeaua protejată;
b) variaţia curentului de scurtcircuit în lungul liniei şi valoarea curentului de pornire;
c) caracteristica de temporizare
7.4. Protecţia maximală de curent în două trepte
7.4.1. Principiul de realizare al protecţiei şi elemente componente

Protecţia maximală în două trepte este protecţia formată dintr-o secţionare de curent (rapidă) care
reprezintă treapta I - a şi o protecţie maximală de curent temporizată care reprezintă treapta II - a. Schema
principială monofilară a protecţiei este dată în fig.7.17, din care rezultă şi elementele componente ale protecţiei.
Releul de curent 1 realizează treapta I - a, iar releele 2 şi 3, treapta a II - a, 4 şi 5 fiind relee intermediare respectiv
de semnalizare.
S
+ + + + +
1 I 2 I 3 T 4 5
- - -
TC
88
Fig.7.17. Schema principială monofilară a protecţiei maximale în două trepte
7.4.2. Calculul reglajelor protecţiei

Având în vedere relaţiile (7.15), (7.18), (7.21) şi (7.31) reglajul releelor din fig.7.17. rezultă (vezi fig.7.18):
Ipp sI  K sig IK 1 ,
1
Ipp sI  K sig IK 3 ,
2
t sI1, 2  0,1s , (7.34)

K sig
Ipp II  Is.max L ,
1 K rev 1
K sig
IppII 2  Ip max L ,
K rev 2
t II 2  t I 3   t ,
t II1  t II 2   t ,
 t  0,5 s ,
şi evident:
Ipp  k sch
Ipr  . (7.35)
n TC
Pentru treapta II - a urmând a se verifica şi sensibilitatea protecţiei atât ca protecţie de bază (PB) cât şi ca
protecţie de rezervă la distanţa (PR):
I K1
k sens II   K sens impus ;
1( PB ) I pp II
1
K K3
k sens II   K sens impus ; (7.36)
1( PR ) I pp II
1
IK3
k sens II   K sens impus .
2( PB ) I pp II
2
K1 K3
L1
L3 L2
a) 3
1 2 K2
Isc
Ipp IK
b)
IppsI1
IppsI2
t
tII1 tII2
c)
tsI1 tsI2 tsI3
Fig.7.18. Protecţia maximală în două trepte. Calculul reglajelor

a) reţeaua considerată; b) variaţia curentului de scurtcircuit în lungul liniei;
c) diagrama de temporizare
În relaţiile (7.34), (7.36) indicii notaţi cu cifre romane se referă la treapta protecţiei, iar cei notaţi cu cifre
arabe la locul de amplasare a protecţiei în reţea.
89
Protecţia maximală în două trepte cumulează avantajele celor două protecţii componente. Prezintă
dezavantajul costului relativ mai ridicat (mai mult aparataj) în comparaţie cu soluţiile anterioare şi de asemenea
faptul că nu sesizează rapid orice fel de defect (vezi defectele ce apar în zona moartă a treptei I - a).
7.5. Secţionarea de curent în două trepte
Secţionarea de curent în două trepte este o protecţie formată din două secţionări de curent: una
instantanee (treapta I - a) şi cealaltă temporizată (treapta a II - a). Stabilirea reglajelor rezultă din fig.7.19 şi
relaţiile:
Ipps I  K sig  IK 1 ,
1 1
Ipps I  K sig  IK 2 , (7.37)

2 1
...................................
I pps II  K sig I K ,
1 2 2
în care:
Ksig1 = 1,2 … 1,3 ,
Ksig2 = 1,1 … 1,2 ,
tsI = 0,1 s ,
tsII1 = tsII2 = … = tsII = tsI + t .
A B C L3
L1 L2
a) 3
1 2
K1 K2
I
IK
b)
IppsI1 IppsII1
t
tsII1 tsII2
c) tsI1 tsI2 tsI3
Fig.7.19 Secţionarea în două trepte

a) reţeaua considerată; b) variaţia curentului de scurtcircuit în lungul liniei;
c) diagrama de temporizare
În aceste relaţii indicele notat cu cifră arabă indică numărul protecţiei, iar indicele notat cu cifră romană indică
numărul treptei protecţiei. Avantajul principal al acestei protecţii este faptul că oriunde apare defectul pe linia
protejată, el este îndepărtat rapid, iar dezavantajul este acela că ea nu constituie o rezervă pentru întreg
tronsonul următor.
7.6. Protecţia homopolară a reţelelor radiale
7.6.1. Principiul de realizare

Protecţia prin relee pe faze nu poate fi totdeauna sensibilă la curenţii mici de punere la pământ, pentru că
nu trebuie să acţioneze la curentul normal de sarcină. Folosind însă pentru sesizarea unor atingeri la pământ sau
chiar a unor scurtcircuite FN sau 2 FN o schemă de protecţie bazată pe sesizarea componentei de secvenţă
homopolară din curent şi / sau din tensiune - numită protecţie homopolară, aceasta sigur nu va acţiona la
suprasarcini, dar va fi sensibilă la defecte cu punere la pământ.
Apariţia defectului însoţit de punere la pământ poate fi sesizată prin una din urmă-toarele metode:
90
 sesizând componenta homopolară din curentul ce apare pe linia protejată;
 sesizând componenta homopolară din tensiunea ce apare pe barele de pe care se alimentează linia
protejată;
 sesizând armonica de ordinul 5 (sau alte armonici superioare impare) din componenta homopolară a
curentului.
Obţinerea componentei de secvenţă homopolară este prezentată în fig.7.20, din care se vede că rezultă
componenta homopolară:
a) Prin cele trei transformatoare de curent monofazate conectate conform schemei din fig.7.20.a, montaj care
formează un filtru de curent de secvenţă homopolară (FCSH) - montaj Holmgreen.
b) Printr-un transformator de curent pentru secvenţa homopolară (TSH) - filtru Ferranti - curentul total primar
fiind suma curenţilor celor trei faze ale unui cablu trifazat trecut prin miezul M al transformatorului (fig.7.20.b).
c) Filtru pentru componenta homopolară a tensiunii de fază (FTSH) se obţine prin însuma-rea celor trei tensiuni
de fază din secundar printr-o înfăşurare în triunghi deschis (fig.7.20.c). Miezul transformatorului de tensiune
trebuie să aibă o coloană suplimentară de întoarcere a fluxului homopolar, pentru că altfel curentul de
magnetizare absorbit la punere la pământ ar fi prea mare.
R S T R
R S T S
3Ih T
3Ih
TCSH Uf
FCSH
M FTSH
3Uh
a) b) c)
Fig.7.20. Scheme principale ale filtrelor de curent şi de tensiune de secvenţă homopolară
Filtrul Ferranti are avantaje notabile faţă de filtru Holmgreen. El poate fi realizat din două semitoruri
(pentru a se pune pe cabluri deja montate) sau dintr-o singură bucată. Poate cuprinde un număr mare de cabluri
în interiorul miezului, fără înrăutăţirea sensibilităţii protecţiei, contribuind astfel la simplificarea protecţiei. Filtrul
Ferranti nu reclamă pretenţii ridicate faţă de precizia execuţiei.
Pentru a se obţine erori de unghiuri mici, condiţie de importanţă pentru asigurarea sensibilităţii protecţiilor
homopolare în reţelele compensate, se recomandă utilizarea unor tole de înaltă permeabilitate. Ca dezavantaj se
menţionează puterea mai mică ce poate fi preluată din secundar, fără alterarea caracteristicilor şi fără mărirea
erorii de unghi.
Este important ca la folosirea filtrelor Ferranti să se asigure reducerea curentului de întoarcere ce se
închide prin manta şi care poate falsifica indicaţia releelor. În acest scop, mantaua cablului se izolează faţă de
scheletul metalic de care se fixează, iar legătura sa la pământ se trece tot prin miezul toroidal al
transformatorului. Aceasta elimină influenţa parazită a curentului din manta.
Protecţia homopolară este de obicei o protecţie de rezervă în completarea protecţiilor prevăzute pentru
sesizarea scurtcircuitelor polifazate (a protecţiilor maximale de curent temporizate din reţelele radiale sau a
protecţiilor de distanţă - v. capitolul 12 - în cazul reţelelor de înaltă tensiune de interconexiune).
Protecţia homopolară ridică probleme deosebite după cum este prevăzută în reţele cu neutrul legat la
pământ sau în reţele cu neutrul izolat.
În cazul reţelelor cu neutrul legat direct la pământ (N  P) sau cu neutrul tratat prin rezistor de limitare (N 
R) se folosesc: protecţia maximală de curent homopolar şi secţio-narea de curent homopolar, ambele acţionând
asupra declanşării.
În cazul reţelelor cu neutrul izolat faţă de pământ (N  P) sau tratat prin bobină de stingere (N  BS) se pot
folosi aceleaşi protecţii ca şi în cazul reţelelor cu neutrul legat direct la pământ dar uneori acţionând numai asupra
semnalizării în cazul unor reţele mai importante care alimentează consumatori importanţi sau, protecţii simple
comune pentru toate plecările dintr-o staţie, protecţie care comandă numai semnalizarea generală a apariţiei
punerilor la pământ pe o linie.
7.6.2. Protecţia de curent homopolar a reţelelor cu neutrul legat direct la pământ

Atingerea accidentală la pământ a unei faze în reţelele având neutrul legat direct la pământ înseamnă un
scurtcircuit monofazat, care trebuie depistat cât mai rapid şi izolat de restul sistemului electroenergetic. În
reţelele radiale cu alimentare de la un capăt pentru astfel de defecte se prevăd protecţii maximale de curent
homopolar temporizate şi secţionări de curent homopolar.
91
7.6.2.1. Protecţia maximală de curent homopolar temporizată
Schema principială a acestei protecţii, numită protecţie homopolară este dată în fig.7.21. Curentul care
alimentează protecţia, reprezintă curentul homopolar al liniei respective. La funcţionarea normală sau la
scurtcircuitele 3F şi 2F, neexistând curent homopolar, curentul care parcurge protecţia este practic nul (există
doar un mic curent de dezechilibru datorat erorilor TC).
De aceea protecţia poate fi reglată foarte sensibil, indiferent de valoarea curentului de sarcină, ceea ce
constituie o mare calitate a ei. În practică protecţia se reglează la (40 % … 60 %) din curentul nominal al liniei:
I pph  (40  60) % I n , (7.38)
avându-se în vedere condiţia desensibilizării protecţiei în raport cu curentul de dezechilibru raportat la primar al
FCSH în cazul regimului staţionar al unui scurtcircuit exterior trifazat, în regim maxim ( Ipp  K sigK ap Idez.calc. ).
FCSH
+ + +
3Ih
Ih T
- -
Fig.7.21. Schema principială a protecţiei de curent homopolar temporizată
Temporizarea protecţiei maximale homopolare se stabileşte în trepte crescătoare dinspre consumatori spre
sursă, însă considerând numai elementele legate galvanic de linia protejată, pentru că protecţia nu acţionează la
defecte monofazate în reţele cuplate magnetic cu linia. De aceea, temporizarea protecţiei maximale homopolare
poate rezulta sensibil mai mic decât a protecţiei maximale de curent a aceleiaşi linii împotriva scurtcircuitelor între
faze.
Pentru a nu fi necesare TC speciale pentru protecţia homopolară se foloseşte o schemă în care aceleaşi TC
servesc atât pentru protecţia maximală de curent, cât şi pentru protecţia homopolară (vezi fig.7.22).
- S
CB
BD
+ + + + +
+
I I T Ih T
- - -
TC
Fig.7.22. Schema principială de protecţie de curent temporizată împotriva scurtcircuitelor mono şi polifazate
realizate cu aceleaşi TC
Deci, avantajul protecţiei maximale de curent homopolară este sensibilitatea ei mare şi temporizarea ei
mică. Se utilizează în reţele simple radiale.
7.6.2.2. Secţionarea de curent homopolară
Schema protecţiei prin secţionare de curent homopolară este dată în fig.7.23.
92
- BD
S
+ + +
Ih
- -
FCSH
Fig.7.23. Schema principială a unei secţionări de curent homopolar
Curentul de pornire al protecţiei se determină cu relaţia:

I pph  K sig I pam. calc. k , (7.39)
în care Ksig = 1,2…1,3 . Prin I păm.calc.k se înţelege curentul de scurtcircuit în raport cu care se desensibilizează
protecţia homopolară a liniei, corespunzător unui defect într-un punct k, la capătul opus celui în care este
instalată protecţia, în regimul care conduce la valoarea maximă a acestui curent.
I păm.calc.k se adoptă cel mai mare dintre curenţii de defect monofazat sau la scurt-circuit bifazat la pământ, în
punctul k.
În cazul scurtcircuitului monofazat (FN):
( FN ) 3U f
Ipăm . calc. k  . (7.40)
X dech  X iech  X hech
În cazul unui scurtcircuit bifazat la pământ (2FN):
3U f
Ipăm . calc. k  . (7.41)
X iech  X hech
X dech 
X iech  X hech
În relaţiile (7.40) şi (7.41) Xdech , Xiech şi Xhech sunt reactanţele echivalente de secvenţă directă, inversă şi
homopolară, obţinute prin transformarea schemelor de secvenţă directă, inversă şi homopolară ale reţelei
considerate, iar Uf este tensiunea de fază a sursei care alimentează defectul. La reţele (vezi paragraful 7.1.2) Xd =
Xi.
Se va înlocui în relaţia (7.39) acel curent dintre cei calculaţi cu relaţiile (7.40) şi (7.41) care dă valoarea cea
mai mare.
Dacă linia protejată alimentează transformatoare, trebuie verificată desensibilizarea curentului de pornire
al secţionării în raport cu curentul de şoc de magnetizare care apare la conectarea transformatoarelor. Dacă
secţionarea homopolară netemporizată nu este direcţionată, trebuie verificată desensibilizarea ei şi în raport cu
curentul care circulă prin linia protejată în sens invers, la defectele la pământ pe o linie vecină spre surse.
Secţionarea homopolară netemporizată trebuie să acopere minimum 15…20 % din lungimea liniei.
Curentul de pornire al secţionărilor homopolare temporizate se desensibilizează în raport cu curentul de
pornire al secţionării homopolare rapide de pe linia următoare spre consumatori (vezi fig.7.24):
I pp 2L1  k sig I pp1L2 , (7.42)
în care ksig = 1,2…1,3 .
L1 L2
C
1 2
S
7.6.3. Protecţia homopolară a reţelelor cu neutrul legat la pământ prin rezistor de limitare
Se ştie că, tratarea neutrului reţelelor de distribuţie de medie tensiune prin rezistor de limitare prezintă
avantaje nete faţă de utilizarea bobinelor de stingere ceea ce a dus la proliferarea acestei soluţii cu rapiditate.
Câteva dintre avantaje sunt edificatoare: cheltuieli de investiţie mult mai mici, nu este necesar acordul cu
93
reţeaua, supratensiunile interne la scurtcircuit monofazat sunt mult mai reduse faţă de cele ce apar la o punere la
pământ în situaţia bobinei de stingere, ca atare sunt practic excluse dublele puneri la pământ, apariţia unor
defecte simultane sau ulterioare în alte puncte ale reţelei (nu apar extinderi în scurtcircuite polifazate), protecţia
prin relee rezultă mai simplă şi mai ieftină, deci ca o concluzie, exploatarea reţelei este mai uşoară.
În principiu, pe o linie dintr-o reţea având neutrul tratat prin rezistor de limitare, în cazul unui defect
monofazat pe linie, prin releul ei homopolar trece un curent Idefc a cărui valoare depinde de distanţa de la staţie şi
de rezistenţa de defect. Curentul de pornire al releului va trebui deci să fie cât mai mic pentru a putea detecta
defecte a căror rezistenţe de trecere sunt cât mai mari posibile. Totodată, pentru a se evita funcţionarea
intempestivă datorită unei componente homopolare false, ca rezultat al dispersiei caracteristicilor trans-
formatoarelor de curent în absenţa unui defect şi ţinând cont de consumul releelor, curentul de pornire nu poate fi mai
mic de circa 6 % decât curentul nominal al transformatorului de curent.
Pe baza celor de mai sus în cazul unei astfel de tratări a neutrului, reţeaua se va proteja cu o protecţie
maximală de curent homopolar pe linie - ca protecţie de bază împotriva scurtcircuitelor monofazate, reglată la
valoarea maximă obţinută din relaţiile (7.43) şi (7.44):
I pp 1  K sig 1 I dez , (7.43)
I pp 2  K sig 2 I c max , (7.44)
în care:
Ksig 1 = 1,1 … 1,2 ;
Ksig 2 = 1,5 … 2 ;
Idez este curentul de dezechilibru maxim al filtrului de curent homopolar:
 TC%
I dez  2 I nTC ;
100
Icmax este curentul capacitiv al liniei protejate pentru abaterea maximă de la schema normală:
IC max  IC( 0) l max ;
IC(0) este curentul capacitiv total al liniei pe unitatea de lungime;
lmax este lungimea liniei în situaţia abaterii maxime;
TC este eroarea de curent maximă a înfăşurării de protecţie a transformatorului de curent.
Condiţia de sensibilitate este:
I(min
FN )
K sens   1,5 , (7.45)
Ipp1, 2
în care I(FN)min este curentul minim de scurtcircuit monofazat la capătul terminus al liniei.
Pentru menţinerea liniarităţii raportului de transformare al transformatorului de curent se impune
respectarea condiţiei:
Zsarc  ZnTC , (7.46)
în care:
Zsarc este impedanţa de sarcină, definită ca sumă a impedanţelor aparatelor conectate în secundarul TC, inclusiv
rezistenţa conductoarelor de legătură şi rezistenţele de contact aferente;
ZnTC este impedanţa secundară nominală a TC.
Protecţia va comanda declanşarea întreruptorului prin care reţeaua se leagă la bare.
Trebuie remarcat faptul că, peste curentul capacitiv al fazei sănătoase se suprapun curenţi homopolari
tranzitorii importanţi în cazul unui defect monofazat net ce are loc pe o altă linie. Deci, releele homopolare ale
liniilor sănătoase pot acţiona sub impulsul curenţilor tranzitorii şi să se menţină în stare excitată sub acţiunea
curentului capacitiv. Este deci necesar ca releele homopolare să fie prevăzute cu o funcţionare uşor temporizată
sau să aibă un coeficient de revenire ridicat.
Timpul de eliminare a defectului se recomandă t = 0,2 s . În cazul existenţei unei protecţii temporizate în
aval, se recomandă realizarea între cele două protecţii a unei trepte de timp de 0,5 s. Timpul de reglaj al protecţiei
homopolare în staţie nu poate fi mai mare decât valoarea pentru care sunt depăşite în reţea tensiunile de
atingere şi de pas.
În Franţa, după EdF, reglajul releelor homopolare se face astfel:
 În cazul în care releul folosit nu are o uşoară temporizare, valoarea coeficientului Ksig 2 din relaţia (7.37)
depinde de coeficientul de revenire al releului. Valorile lui Ksig 2 care se iau în considerare, sunt date în
tabelul 7.2 pentru câteva tipuri de relee homopolare.
94
Tabelul 7.2
Constructorul Tipul releului Coeficient de Coeficient de
(Franţa) homopolar revenire siguranţă
CDC RMA 802 0,65
Krev K1,7
sig 2
CDC RMA 422 0,55 2
ICE IA 10 0,35 3,2
ICE IA 11 0,35 3,2
DELLE Ih 0,70 1,1 (1)
RMA 420
CDS releu de fază 0,85 1,3
folosit ca releu
ICE IAhomopolar
202 şi IA 212 0,85 1,3
 În reţelele subterane se admit valori ale curentului reglat de ordinul a 100 - 150 A ţinând cont de
probabilitatea relativ mică unor defecte rezistente.
 În reţelele mixte o valoare a curentului reglat de ordinul a 60 - 80 A asigură detecta-rea unei bune părţi a
defectelor cu punere la pământ. Reglajele superioare riscă să crească numărul de funcţionări ale
dispozitivului de căutare a defectelor cu punere la pământ rezistente. În măsura în care se pot elimina
porţiunile aeriene ale liniei considerate, folosirea de relee homopolare cu coeficient de revenire mare
permite diminuarea valorii curentului reglat. Dacă această soluţie nu conduce la reglaje rezonabile se
folosesc protecţii speciale.
În principiu pe o linie se vor folosi cel mult două protecţii temporizate în cascadă.
Pentru liniile în cablu care pot fi supuse acţiunii unui curent de scurtcircuit important, trebuie să se ia în
considerare comportarea la scurtcircuit a secţiunilor celor mai mici. Se va insista să se aleagă un timp inferior sau
egal cu cel rezultat din relaţia:
2
I sc .ad
tr  [s] , (7.47)
2
I sc. max
în care:
tr este timpul de reglaj al protecţiei liniei, în s;
I sc.max este curentul de scurtcircuit maxim în porţiunea de linie în care este amplasat cablul considerat;
I sc.ad este curentul de scurtcircuit admis de cablul respectiv timp de 1 s.
Protecţia împotriva punerilor la pământ cu rezistenţă mare de trecere se poate asigura montându-se, în
staţia de ÎT / MT din reţeaua aeriană sau mixtă, două dispozitive cu funcţii diferite şi anume:
 un detector de curent pentru depistarea unor defecte monofazate cu rezistenţă de trecere mare;
 un căutător pentru selectarea defectelor monofazate depistate de detector.
Detectorul măsoară curentul care circulă prin legătura la pământ a neutrului şi este conceput pentru a
detecta defectele monofazate cu rezistenţă de trecere foarte mare. Pentru aceasta trebuie să fie reglat la curenţi
cât mai mici, aproximativ 0,5 A, ceea ce permite de-pistarea de defecte cu rezistenţe de trecere de ordinul a
23000  la 20 kV, 17000  la 15 kV şi 11000  la 10 kV. Asemenea ordine de mărime ale rezistenţelor de trecere
pot fi atinse în cazul următoarelor tipuri de defecte monofazate:
 conductor căzut pe un sol uscat;
 topirea uneia din cele trei siguranţe ale protecţiei unui post de transformatoare de MT / ÎT;
 defect monofazat în aval trafo MT / JT.
Pe de altă parte, detectorul nu trebuie să fie sensibil la curentul permanent ce există în reţea în absenţa
unui defect monofazat, care rezultă ca urmare a:
 curenţilor homopolari generaţi de armonicile de ordinul 3 şi multiplu de acestea (se poate ca uneori
curentul dat de aceste armonici să depăşească 1 A, ceea ce impune folosirea sistematică a unui filtru de
atenuare cu un raport cuprins între 7 şi 10);
 curenţilor de 50 Hz ale căror cauze pot fi: dezechilibrul capacităţilor fazelor faţă de pământ, dezechilibrul de
tensiuni pe cele trei faze datorat transformatoarelor de alimentare.
La noi în ţară s-au realizat şi asimilat în fabricaţia de serie două astfel de dispozitive, care se completează
funcţional, permiţând depistarea defectelor de punere la pământ rezistive, cu rezistenţă de trecere mare (releul
RAP-1) şi eliminarea selectivă a acestora (căutătorul CSDR).
În fig.7.25 este prezentată schema desfăşurată a releului ampermetric de puneri la pământ rezistive printr-
o rezistenţă de trecere mare (RAP-1), care constituie dispozitivul detector al acestor defecte, fabricat în cadrul
CIRE. Pe figură se prezintă şi modul de racordare la reţeaua de MT cu neutrul artificial realizat cu BPN. Releul RAP-
95
1 se compune din următoarele părţi principale: releu magnetorelectric RM6-02; filtru opreşte bandă pentru
armonica a 3 - a a curentului; circuitul de alimentare şi stabilizare a tensiunii de alimentare a releului RM6-02;
transformatorul de curent pentru adaptare cu miez de ferită şi circuitele de curent continuu pentru comandă şi
semnalizare.
Dispozitivul CSDR este pus în funcţiune de releul RAP-1 şi asigură deconectarea şi reconectarea succesivă a
liniilor de MT prin intermediul RAP - urilor aferente, continuând exploatarea, iar dacă în pauza de RAR a unei linii
defectul nu mai este sesizat de releul RAP care i - a dat comanda de pornire, decide că aceasta este linia cu defect
şi ea rămâne deconectată, iar CSDR revine în poziţia iniţială. Dacă defectul nu este pe nici una din liniile de MT,
CSDR asigură deconectarea transformatorului care este sursa de alimentare.
Acest mod de funcţionare RAP + CSDR şi deci de depistare şi eliminare selectivă a defectelor de mare
rezistenţă de trecere este specific reţelelor aeriene sau mixte.
În cazul reţelelor subterane, defectele de punere la pământ rezistive printr-o rezistenţă de trecere mare
sunt numai semnalizate. Pentru aceasta se instalează în staţie câte un detector de curent pe fiecare neutru
natural sau artificial legat la pământ prin rezistenţă. Depistarea defectelor de punere la pământ rezistive cu
rezistenţă de trecere mare se face prin manevre executate de către personalul de exploatare (deconectări şi
reconectări succesive).
R S T
110 kV / MT
BPN
RN
TC
50 /S
2 1
Ta M2 T1 R4
T2 M1
xx xx xx
* 7 M8
DZ 1 M5 M6 M R1
DZ 2 PR
C3 P2
M3 x
M4x
C4
R3
C1 RAP-1
x x
M M 9 10
x M11
(+) 3 xM12
R5 1D1 1D1
R8
C2 RM6-02
C5
CS 2D1
= 220V RM6-02 2D1
R7 1D2
(-) 4
1D1
5 6
1D2
7 8
1D2
9 10
1D2
11 12
Fig.7.25. Schema desfăşurată a releului ampermetric RAP-1

Ta - transformator de curent de adaptare; T2 - transformator de curent de intrare; T1 - transformator filtru
opreşte banda armonică 3; C1 - condensator filtraj circuite de alimentare releu RM6-02; C2-C5 - condensator
stingere arc electric; C3 - condensator compensare circuite stabilizare filtru opreşte bandă armonică 3; C4 -
condensator filtru opreşte bandă armonica 3; R1, R3 - rezistenţă divizor de tensiune de alimentare RM6-02; P2 -
potenţiometru liniar; R4 - rezistenţă semireglabilă limitare de curent; R5-R8 - rezistenţă stingere arc; R6-R7 -
rezistenţe limitare curent; DZ1-DZ2 - diode stabilizatoare tensiune; RP - punte redresoare alimentare releu RM6;
1D1 - releu intermediar; 1D2 - releu intermediar cu steguleţ de semnalizare; CS - contor telefonic; 2D1 - releu de
timp; RM6-02 - releu magnetoelectric cu In = 0,2 mA
96
7.6.4. Protecţia homopolară a reţelelor cu neutrul izolat faţă de pământ sau tratat prin bobină de compensare
(bobina Petersen) sau bobină de stingere
În această categorie de reţele, atingerea la pământ a unei faze - simpla punere la pământ - se caracterizează prin
curenţi mici de punere la pământ, din care cauză, în general nu se impune declanşarea prin protecţie a zonei de
defect, deseori fiind suficientă semnali-zarea apariţiei defectului şi indicarea tronsonului de reţea în care este
punere la pământ, în vederea luării unor măsuri de exploatare pentru izolarea defectului.
Relaţiile de calcul al curentului capacitiv de punere la pământ sunt:
I pam  3 Uf  C0 , (7.48)
sau înlocuind în (7.48) relaţia (7.49):
U
Uf  ,
3
C0  C0(0) l  , (7.49)

se obţine:
I pam  3 U  C0(0) l  , (7.50)
în care:
U este tensiunea de linie;
 = 2f ;
f = 50 Hz ;
C0(0) este capacitatea unitară a liniei faţă de pământ (pe unitatea de lungime a liniei):
- pentru LEA C0(0) = 5 … 6 nF km –1 ;
- pentru LES C0(0) = 150 … 200 nF km –1 ;
l este lungimea totală a liniilor reţelei considerată.
Cu o mică aproximaţie aceiaşi curenţi se obţin cu relaţiile empirice:
 pentru liniile electrice aeriene:

Ul
I pam  [ A] ,
300  500
 pentru liniile electrice subterane: (7.51)
Ul
I pam  [ A] ,
2  10
unde
U este tensiunea, în KV;
l este lungimea reţelei respective, în km.
La LES, valorile mai mici sunt valabile pentru cabluri trifazate de secţiuni mici, iar cele mai mari la secţiuni
mari sau cabluri cu câmp radial. La LEA valorile mai mari corespund liniilor cu conductoare de protecţie. La liniile
cu dublu circuit, curentul total va fi cu (30 … 60) % mai mare decât curentul unui circuit.
Datorită faptului că acest curent de defect este mic, a fost nevoie de o protecţie specială, foarte sensibilă şi
care totodată să nu acţioneze la curenţi de sarcină.
Realizarea sensibilităţii şi mai ales a selectivităţii în reţelele izolate faţă de pământ reprezintă una dintre
cele mai complicate probleme ale tehnicii protecţiei prin relee, soluţiile rezultă complicate şi costisitoare.
În astfel de reţea cu neutrul izolat faţă de pământ sau compensat, soluţiile de pro-tecţie homopolară mai
frecvent întâlnite sunt:
 protecţia neselectivă de tensiune;
 protecţii selective de curent homopolar bazate pe regimul stabilizat,
 protecţii selective bazate pe regimul tranzitoriu de defect.
Ultimele două tipuri de protecţie comandă semnalizarea sau / şi declanşarea liniei cu defect, protecţia de
tensiune serveşte numai pentru semnalizare.
7.6.4.1. Protecţia neselectivă de tensiune homopolară
Protecţia de tensiune homopolară este realizată cu relee maximale de tensiune, conectate în secundarul
transformatoarelor de tensiune montate pe barele staţiilor. Ele pot fi conectate la secundarul în triunghi
deschis a transformatoarelor de tensiune, monofazate sau trifazate de pe bare, pe înfăşurările suplimentare
ale transformatoarelor de tensiune cu cinci coloane (ce mai există în unele staţii mai vechi) sau în secundarul
transformatorului de tensiune inclus în bobina de stingere. Schemele utilizate se prezintă în figura 7.26.
97
R R R
S S S
T T T
kV MT/ 3 kV MT/ 3
0 0
TPN
0,1/2 kV BPN
kV 0,1/ 3
kV 0,1/ 3
0 U
t s r 0 t s r BS
X 0
kV 0,1/ 3
U 0,1/ 3 kV
MT/ 3
o
U
X
Fig.7.26. Moduri de conectare a protecţiei homopolare de tensiune

a) la secundarul în  deschis; b) la înfăşurarea suplimentară a trafo măsură cu 5 coloane;
c) la secundarul de tensiune al bobinei de stingere
Pentru a obţine şi semnalizarea fazei pe care s-a produs punerea la pământ se utili-zează trei relee de
tensiune, conectate la tensiunile pe fază. În acelaşi scop poate fi utilizat şi voltmetrul de control al tensiunii pe
bare. Indicaţia releelor de tensiune pentru semnali-zarea punerilor la pământ se combină cu clapetele de
semnalizare care să indice acustic punerea la pământ şi optic, faza afectată. În acest scop, se pot folosi fie relee de
tensiune minimă montate la tensiunea pe fază şi care acţionează la punerea la pământ a fazei respective fie relee
de tensiune maximă în care caz la o punere la pământ pe o fază vor acţiona releele de pe cele două faze
sănătoase. Protecţia homopolară de tensiune este neselectivă, dând doar indicaţia globală că în reţeaua legată
galvanic cu barele la care se montează a apărut punerea la pământ la o fază, neputând oferi vreo informaţie în
legătură cu linia sau locul în care se găseşte defectul. Selectarea defectului poate fi făcută prin deconectarea şi
reconectarea succesivă a tuturor plecărilor de pe bare. Linia cu punere la pământ se recunoaşte prin aceea că la
deconectarea ei protecţia de tensiune revine. Această operaţie este destul de incomodă pentru personalul
operativ şi din acest motiv, se preia uneori de instalaţii de protecţie, ce funcţionează corelat cu instalaţia de R.A.R.
Un aseme-nea dispozitiv este căutătorul automat de punere la pământ CAP realizat de ICEMENERG. Chiar cu
intervenţia acestei automatizări, lipsa selectivităţii are efecte neplăcute asupra consumatorilor care sunt negativ
influenţaţi de declanşările inutile, iar fenomenele asociate proceselor de conectare - deconectare conduc de
obicei la extinderea defectului şi trans-formarea sa în duble puneri la pământ. Din acest motiv, protecţia
homopolară de tensiune se consideră în general protecţie auxiliară.
7.6.4.2. Protecţii homopolare sensibile
Protecţii homopolare sensibile se realizează ca protecţii maximale de curent homopolar şi pot
funcţiona în regim de semnalizare sau de declanşare.
Soluţia cea mai simplă se obţine cu relee de curent şi se poate aplica fără dificultate în reţele care au
curentul de punere la pământ mai mare de 5 A. Pentru cazul reţelelor mai puţin extinse în lipsa unor relee cu
sensibilitate suficientă se pot folosi relee speciale care conţin amplificatoare de curent continuu, cu astfel de relee
ajungându-se la sensibilităţi de ordinul 10 - 20 mA în secundar, dar schemele sunt relativ complicate.
În cazul reţelelor compensate, criteriul amplitudinii fundamentalei curentului de defect nu mai poate fi
folosit în vederea alegerii liniei cu defect deoarece curentul dat de bobină compensează în bună măsură curentul
homopolar de pe faza defectă, pe linia cu punere la pământ. Din acest motiv se folosesc indicatoare de punere la
pământ în care compararea se face pentru armonicile superioare impare (3,5,7) ale curentului de punere la
pământ, armonici care nu sunt compensate de curentul bobinei de stingere. Astfel de dispozitive se folosesc şi în
reţelele cu neutrul izolat faţă de pământ, fără dificultăţi. Sesizarea liniei cu punere la pământ se face prin
comutarea aparatului de măsură succesiv pe plecările unei anumite bare. Plecarea defectă este cea la care
aparatul dă indicaţia maximă. Astfel de aparate au fost realizate la ICEMENERG încă din anul 1965. Pe parcurs ele
au fost denumite IAS şi ISP. În ultimul timp a fost realizată varianta DIP, cu o sensibilitate superioară şi putere de
rezoluţie mărită. Schema de principiu a aparatelor de acest tip este dată în fig.7.27 împreună cu modul de
conectare în secundarele transformatoa-relor de curent de secvenţă homopolară (a) sau a filtrelor de curent de
secvenţă homopolară (b).
Pentru a garanta o rezoluţie bună a indicaţiei, transformatoarele de curent trebuie să fie de aceeaşi
construcţie şi să aibă caracteristici magnetice şi rapoarte de transformare identice. Operaţia de căutare a
defectului cu astfel de aparate nu este însă deosebit de simplă şi nu este agreată în exploatare. De asemenea, în
mod obişnuit în indicator nu se introduc cablurile de alimentare ale secţiilor de bare sau cele de interconexiune,
deoarece acestea ar îngreuna găsirea locului de defect. Din acest motiv, s-au dezvoltat şi metode de automatizare
a depistării selective a plecărilor cu defect. Una din soluţiile folosite este şi releul de armonici superioare (RPP)
realizat la ICEMENERG. Acesta este destinat şi selecţiei automate a liniei cu punere la pământ, folosind de
asemenea criteriul maximului curentului homopolar de armonici superioare. În secundarul filtrelor homopolare
ale fie-cărei linii, din staţia de m.t., se conectează filtre de armonici superioare impare (de obicei de armonica 5),
comparându-se nivelul mărimilor de ieşire din filtrele de armonici redresate.
98
Linia 1
R1 Măsură
1 Protecţie
Linia 2 K
R2 2 18 Filtru Măsură
50 Hz
Linia 18 Rn
1mA LE 1...18
R1 8 TA La K1
0,1 V
pct.(1...18)
a) b)
Fig.7.27. Schema de principiu a indicatorului ISP

a) conectarea la filtrul Ferranti; b) conectarea la filtrul Holmgreen
Elementele care realizează acest proces sunt interconectate într-un aparat centralizat (de obicei corespunzător
pentru cinci linii) în care se face comparaţia, alegându-se linia cu nivelul maxim care este cea cu defect. Această
linie poate fi semnalizată sau declanşată. Acţionarea releelor de pe celelalte patru linii, care au semnale
inferioare, este blocată. Schema bloc a releului RPP este dată în fig.7.28.
Filtrele de armonici superioare (filtrul 1 … filtrul 5) se alimentează numai de la filtrele de curent homopolar
sau numai de la secundarul unui transformator de curent cu miez toroidal. Sunt nişte filtre trece bandă, care
opresc să treacă frecvenţa fundamentală de 50 Hz şi lasă să treacă armonica 5 - a (250 Hz). Tensiunile de ieşire
din filtrele de armonici superioare se redresează, se compară şi se amplifică.
Elementul de redresare şi comparaţie este compus din elementele D1, D2, C, R - aflate la ieşirea fiecărui
filtru de armonici superioare. Toate filtrele releului tind să debiteze pe aceeaşi rezistenţă R*. Semnalul redresat
Up1p de pe linia pusă la pământ, având o valoare mai mare decât celelalte, determină o cădere de tensiune pe
rezistenţa R* apropiată de Up1p şi va bloca toate celelalte redresoare, împiedicându-le să debiteze vreun curent. În
acest mod la intrarea amplificatorului liniei pusă la pământ apare un semnal cu polaritate negativă faţă de masă,
semnal de lucru, iar la toate celelalte amplificatoare semnalul de intrare are o polaritate pozitivă faţă de masă,
semnal de blocare.
Amplificatorul (de c.c.) de linie are rolul de a sesiza polaritatea semnalului de intrare şi pentru un semnal
negativ faţă de masă să ducă la acţionarea releului de linie pentru a semnaliza sau pentru a deconecta linia
pusă la pământ. La apariţia unei puneri la pământ pe o linie, se selectează deci în mod automat linia cu nivelul
maxim de armonici acţionând releul de ieşire corespunzător acelei linii.
Alimentarea cu tensiune a releului (100 V, 50 Hz) se face în momentul apariţiei unei puneri la pământ prin
intermediul releului de tensiune maximă homopolară (acelaşi releu care serveşte şi la semnalizarea generală a
punerilor la pământ în reţeaua staţiei). Prin apăsarea pe butonul B (fig.7.28) se poate obţine repetarea
funcţionării releului în timpul persistenţei punerii la pământ.
18 19
D2
1 C
Filtrul RL1
C R Amplificator
3 Ih1 1 D1 1
2 D 26 27
RL5
D2
9
Amplificator
Filtrul D1 C R
3Ih5 5
5
32
10
R* 33 34
14 30
100 V Trafo + 16 17
Stabilizator -12 V
50 Hz redresor
15 -20 V
RB
RA
31
Fig.7.28. Schema bloc a releului RPP
99
La apariţia tensiunii Uh aceasta este redresată şi acţionează releul RA care conectează tensiunea continuă
spre stabilizator. În acest mod toate amplificatoarele sunt alimentate. În momentul în care unul din releele de
linie lucrează, el se automenţine prin contact şi în acelaşi timp prin schema de diode acţionează releul RB. Aceasta
prin contactul său întrerupe alimentarea releului RA şi în acest mod se întrerupe alimentarea stabilizatoru-lui şi
deci a amplificatoarelor, doar releele de linie şi releul RB rămânând alimentate. În acest mod atât timp cât durează
punerea la pământ, nici un alt releu de linie nu mai poate fi acţionat.
La dispariţia tensiunii homopolare, RB revine la starea iniţială, la fel releul de linie şi schema este pregătită
să funcţioneze din nou. Sensibilitatea releului la armonica a cincea este de 10 mA. În fig.7.29 se dă schema de
conectare a releului RPP.
Pentru compararea corectă a nivelelor armonicilor superioare este obligatoriu ca toate liniile din staţie să
se conecteze la releul RPP.
Dacă se folosesc FCSH, raportul de transformare al transformatoarelor de curent trebuie să fie acelaşi la
toate celulele liniilor. În caz contrar, se egalează aceste rapoarte cu ajutorul unor transformatoare de curent
intermediare racordate la bornele de ieşire ale filtrului de curent de secvenţă homopolară de pe linia respectivă.
Semnaliz. pl. p.
pe linia 1
+
L1
+
Semnalizare
L5
TT + L1
+L5
+
18192021 22 23 2425 26 27 28 29 30 31 32 33 34
Uh T
R
- -
RPP -
Semnaliz. pl.p.
pe bare
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 141516 17
+
L5 100 V, indiferent de fază
L1 +
Fig.7.29. Schema de conectare a RPP pentru protecţia liniilor de pe un sistem de bare
Se scoate puntea 33-34
18192021 22 23 2425 26 27 28 29 30 31 32 33 34 18192021 22 23 2425 26 27 28 29 30 31 32 33 34
L1 L2 L5 L6 L7 RPP RPP
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1415 16 17 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 1415 16 17
Fig.7.30. Schema de conectare a RPP dacă numărul liniilor din staţie este mai mare decât 5
Dacă se doreşte ca protecţia să nu deconecteze liniile şi la puneri la pământ de foarte scurtă durată, se poate
introduce în schemă releul de timp T prin intermediul căruia se alimentează RPP cu tensiunea dintre faze, iar acesta
cu temporizarea reglată, va determina acţionarea releelor de ieşire. Declanşarea liniilor cu punere la pământ este
100
semnalizată selectiv de către relee de semnalizare. În schema mai sus amintită este prevăzută şi posibilitatea
semnalizării generale a apariţiei punerii la pământ în reţeaua legată galvanic cu barele staţiei.
Deoarece RPP serveşte un număr maxim de cinci linii, în staţiile cu mai multe linii, se instalează numărul
corespunzător de relee care se interconectează conform fig.7.30.
Avantajele folosirii RPP:

 nu este influenţat în funcţionare de modul de tratare al neutrului;
 nu este influenţat de curenţii de dezechilibru ai filtrelor de curent homopolar consti-tuite din trei
transformatoare de curent sau de erorile transformatoarelor de curent homopolar toroidale;
 sensibilitatea mai mare decât la protecţiile maximale homopolare de curent;
 cost de instalare relativ redus.
7.7. Protecţia împotriva suprasarcinilor
Protecţia împotriva suprasarcinilor pe linie, prevăzută în toate reţelele de m.t. în cablu, va avea schema din
fig.7.31.
RST I1
L
S1
TC + +
+ + DAS
sau Decl. L.
1 I 2 T 3 4
mt
- - -
Fig.7.31. Schema principială a protecţiei cablului împotriva suprasarcinilor
Se observă că protecţia se montează pe o singură fază şi acţionează cu temporizare. Relaţiile de reglaj:
I
Ipr1  K sig nL , (7.52)
n TC
t 2  t max defect  t , (7.53)
în care:
Ksig > 1;
t = (0,3 … 0,5) s ;
InL - curentul nominal al cablului,
t max - timpul maxim dintre temporizările protecţiilor prevăzute să intervină în caz de scurtcircuite.
Dacă protecţia este montată într-o staţie de transformare cu personal permanent, se renunţă la releul 4 din
schemă, aceasta comandând doar semnalizarea (de avertizare). Dacă însă, staţia nu are personal permanent, va fi
prevăzut şi releul 4 care va comanda DAS sau chiar declanşarea întreruptorului liniei.
7.8. Protecţia numerică pentru sesizarea punerilor la pământ pe liniile electrice de medie tensiune
7.8.1. Protecţia DSLPP100
În acest capitol se va prezenta protecţia numerică DSLPP 100 (Dispozitiv declanşare selectivă linie cu
punere la pământ) realizată la TELECOM S. R. L. Bucureşti.
DSLPP 100 este un echipament complet digital realizat într-o arhitectură multi-procesor ce conţine
procesoare de ultima generaţie (DSP pe 32 biţi). Algoritmii de calcul se bazează pe filtrări digitale, analize spectrale
(Fourier) în timp real în ferestre glisante şi pe prelucrări booleene complexe. DSLPP 100 este un produs integrat în
sistemul de teleconducere - teleprotecţie GALAXY, realizat într-o concepţie unitară şi ierarhizată, de tip distribuit.
101
7.8.2. Domeniul de aplicare
DSLPP 100 este destinat urmării şi declanşării selective a liniilor electrice de me-die tensiune funcţionând
radial în reţelele de medie tensiune care au neutrul tratat prin bobină de stingere (cu sau fără rezistor în paralel),
în cazul simplei puneri la pământ.
În acest scop, DSLPP 100 permite, în varianta standard, urmărirea şi deconectarea selectivă a 16 linii
electrice de medie tensiune tratate prin bobină şi aflate pe acelaşi sistem de bare sau pe două sisteme de bare
diferite (caz în care se comportă ca două protecţii separate, câte una pentru fiecare sistem de bare colectoare).
7.8.3. Principii de funcţionare

Metoda clasică de detectare a liniei cu o simplă punere la pământ prin compararea armonicii a 5 - a de pe
fiecare linie (folosită la realizarea releului RPP, dar nu numai, şi prezentată în subcapitolul 7.6.4.2), are o serie de
dezavantaje, printre care trebuie amintite:
 în unele situaţii, între linia detectată cu cel mai mare curent de armonica a 5 - a (pe care a apărut simpla
punere la pământ) şi următoarea este o diferenţă atât de mică încât scade sub eroarea de determinare,
rezultând de multe ori declanşarea liniei sănătoase;
 în ultima vreme s-a constatat că sunt o serie de consumatori deformanţi care conţin în curent armonica a 5 -
a, uneori de valori mari, de ordinul celei ce apare la o punere la pământ, deşi nu există nici o legătură la
pământ; astfel pot apare în final declanşări neselective.
Aceste dezavantaje justifică eforturile pentru realizarea unei protecţii suficient de sensibilă la puneri la
pământ pe linie, dar care să elimine dezavantajele sus menţionate.
DSLPP 100 răspunde tocmai acestor cerinţe. Echipamentul DSLPP 100 include o protecţie de bază tip
homopolară de putere combinată cu criteriul de verificare Desire şi o protecţie de rezervă bazată pe puterea
homopolară (PHW) de pe fiecare linie urmă-rită (16 protecţii în paralel).
Protecţia Desire se bazează pe un criteriu global, decizia de declanşare a liniei cu simpla punere la pământ
fiind luată pe baza analizei tuturor curenţilor homopolari de linie, în corelaţie şi cu tensiunea homopolară, faţă de
a cărei fază se raportează.
Metoda Desire se bazează pe următorul principiu:
 se măsoară simultan curenţii homopolari ai liniilor specifice unui anumit sistem de bare şi tensiunea
homopolară aferentă;
 se determină în timp real curenţii homopolari în modul şi fază, având ca origine de fază tensiunea
homopolară;
 se face suma fazorială a curenţilor homopolari, fig.7.32, obţinându-se
I    I Hi ,
în care i este numărul de linii protejate;
UH
0
90
I
IH1 PR
IH4 IH3 IH2IH1
Fig.7.32. Diagrama fazorială a curenţilor homopolari
 se face proiecţia curenţilor I Hi pe dreapta perpendiculară pe I;

 se selectează curentul homopolar proiectat care este pe direcţia opusă celorlalţi; acest curent apare pe linia
electrică cu simpla punere la pământ.
Egalizarea transformatoarelor de curent este realizată prin parametrizare (echipa-mentul acceptă intrări de
curent provenite de la transformatoare de curent cu raport de transformare diferit).
Pentru asigurarea unei fiabilităţi şi mentenanţe ridicate, echipamentul deţine sisteme multiple de
autoverificare (self - checking), în scopul autodetectării nefuncţionalităţilor interne.
Pentru promovarea impulsului de declanşare selectiv, se prevăd:
 un timp de deconectare reglabil în domeniul 10 ms … 65 s, în paşi de 10 ms ;
102
 o tensiune homopolară minimă pentru demarajul protecţiei, în domeniul
(1 … 120) % Un , reglabil în paşi de 1 % .
DSLPP 100 poate funcţiona atât în combinaţie cu EPAM - 100, care are intrări pentru integrarea protecţiilor
externe, cât şi cu RAR - ul de linie.
DSLPP asigură funcţia de deconectare selectivă, separat pe fiecare din cele două sisteme de bare (în
varianta cu două sisteme de bare colectoare) permiţând asocierea automată a fiecărui curent la unul din
sistemele de bare. Acest lucru se realizează cu câte o intrare numerică ce copiază poziţia unui separator prin
contactele de poziţie specifice cuplării unei linii la dublul sistem de bare.
Prin această facilitate, DSLPP 100 funcţionează ca două protecţii logice inde-pendente, câte una pentru
fiecare sistem de bare.
7.8.4. Schema logică a protecţiei

În fig.7.33 se prezintă schema logică a protecţiei DSLPP 100 pentru una dintre cele 16 linii electrice.
Valid. met. Desire

acţ. des.(n)
Valid. prag. Des.
IH(n) >Iprag.des(n)
T>Tdecl.
desire (n)
Decl.
linie n
Ardere sig.
Valid. ard. sig.
Valid.Dir.Des
V decl.D (n)
UH > Uh modif.
Bloc. Bar
Unghi
(U H , IH n )
Direcţie Vdecl.H(n)
T>Tdecl.
homo(n)
Valid. Dir. H
Valid. ardere sig.
Ardere sig. IH(n) >Isect H(n)
Valid. sect.H
Fig.7.33. Schema logică a protecţiei DSLPP 100 pentru linia n
Pe figură se poate urmări funcţionarea în ansamblu a protecţiilor.

 DSLPP-DHW - protecţia homopolară de putere combinată cu criteriul de verificare suplimentară Desire
(protecţia de bază);
 DSLPP-HW - protecţia homopolară de putere (protecţia de rezervă).
Alegerea modului efectiv de lucru pentru fiecare linie în parte pentru protecţia DSLPP-DHW (Desire pur,
homopolară de putere pură, Desire + Homopolară de putere) este posibilă prin parametrizarea corespunzătoare.
Pentru protecţia Desire pe bară, apartenenţa unei linii la un sistem de bare sau la celălalt este hotărâtă pentru
fiecare linie de câte o intrare numerică (care copiază poziţia separatorului de bare): 0 - funcţionare pe bara 1; 1
- funcţionare pe bara 2.
7.8.5. Funcţia de integrare în SCADA: DSLPP - SCADA

Funcţia permite legătura cu un nivel ierarhic superior. Din punct de vedere SCADA (sisteme de
supraveghere, comandă şi achiziţii de date), DSLPP 100 permite:
 măsurarea şi transmiterea la nivelul superior a mărimilor I Hi şi U Hi ;
 formarea jurnalului de evenimente care descrie evoluţia protecţiei (demaraje, declan-şări, blocaje);
 citirea intrărilor numerice proprii DSLPP 100;
 integrarea DSLPP 100 în teleconducere după standardul ACE28S;
 întreţinerea ceasului de timp real.
Interfaţa om - maşină - DSLPP - MMI conţine:
 un display local cu cristale lichide pentru afişarea mărimilor măsurate şi a para-metrilor reglaţi;
 tastatura locală (matrice 4x3) pentru selecţia mărimilor afişate şi pentru parametri-zarea protecţiei;
103
 16 led - uri de semnalizare a funcţionării DSLPP.

Problema 1. Să se stabilească reglajele protecţiilor maximale de curent temporizate combinate cu protecţii
prin secţionare de curent pentru liniile reţelei radiale prezentată în fig.7.34, cunoscând I smax din tabelul 7.3 şi I K
din tabelul 7.4.
D
8
B 3 C2
9 C
A 1 4 C3 10 C4
110 / 20 kV 11
E 6 C5
2 5 C6
C1 F 12
7 C7
T 13
C8
Fig.7.34. Reţea radială de medie tensiune
Tabelul 7.3
C1 C2 C3 C4 C5 C6 C7 C8
Ismax [A] 60 50 60 75 75 100 70 70
Tabelul 7.4
A B C D E F C1 C2 C3 C4 C5 C6 C7 C8
I”Kmax [kA] 2,2 1,8 1,2 1,4 1,3 1,1 - - - - - - - -
I”Kmin [kA] - - - - - - 1,9 1,1 1,0 1,0 1,0 0,9 0,8 0,9
Rezolvare
Se calculează I smax pentru protecţiile liniilor:
8
I s max 1   I s max c i  500 A ;
i2
I smax 3  I smax c 2  I smax c 3  110 A ;
Se calculează curenţii de pornire I pp şi I pr pentru protecţiile maximale, cu relaţiile (7.15) şi (7.18),

cunoscând că transformatoarele de curent au rapoartele de transformare 400/5 pentru protecţia 1 şi 200/5
pentru celelalte protecţii. Se consideră: Ksig = 1,25 ,
K rev = 0,85 , K sch = 1 . Rezultă valorile din tabelul 7.5.
Tabelul 7.5
Protecţia 1 3 4 5 7
CurentulI pp [A] 735 161,7 220,5 352,8 205,8
I pr [A] 9,19 4,04 5,51 8,82 5,14
Se calculează temporizările în trepte crescătoare considerând t = 0,5 s şi timpul propriu al protecţiilor de la
consumatori:
t 2  t 6  t 8  t 9  t 10  t 11  t 12  t 13  0,1 s ;
t 3  t 8  t  0,6 s ;
t 4  t 10  t  0,6 s ;
t 7  t 12  t  0,6 s ;
t 5  t 7  t  1,1 s ;
t 1  t 5  t  1,6 s .
Se verifică sensibilitatea protecţiilor maximale de curent cu relaţia (7.19), astfel încât fiecare protecţie să fie
sensibilă ca protecţie de rezervă la distanţă cel puţin pentru primul element din aval. Curenţii I Kmin vor fi:
104
I K min 1  min ( I KD ; I KC ; I KE )  1,2 kA ;
I K min 3  min ( I KC 2 ; I KC 3 )  1,0 kA ;
I K min 4  min ( I KC 4 ; I KC 5 )  1,0 kA ;
I K min 5  min ( I KF ; I KC 6 )  0,9 kA ;
I K min 7  min ( I KC7 ; I KC8 )  0,8 kA .
Rezultă:
1,2  10 3
K sens 1   1,63 ;
735
1,9  10 3
K sens 3   6,18 ;
161,7
1,0  10 3
K sens 4   4,53 ;
220,5
0,9  10 3
K sens 5   2,55 ;
352,8
0,8  10 3
K sens 7   3,89 .
205,8
Rezultă o sensibilitate corespunzătoare pentru toate protecţiile.
Se calculează curenţii de pornire I prs pentru protecţiile prin secţionare de curent, cu relaţiile (7.31)
considerând Ksig = 1,3 :
1,3  I KB
 max 1,3  1800
I prs1    29,25 A,
n TC1 80
1,3  I KD
 max 1,3  1400
I prs 3    45,5 A,
n TC 3 40
1,3  I KC max 1,3  1200
I prs 4    39,0 A,
n TC 4 40
1,3  I KE max 1,3  1300
I prs 5    42,25 A,
n TC 5 40
1,3  I KF max 1,3  1100
I prs 7    35,75 A .
n TC 6 40
Se aleg releele maximale de curent în funcţie de I pr şi I prs . Se vor utiliza relee tip RC - 2 cu domeniul de
reglaj prezentat în tabelul 7.6.
Tabelul 7.6
Protecţia 1 3 4 5 7
Domeniul de reglaj al releelor 2,5-10 1,5-6 1,5-6 2,5-10 1,5-6
protecţiei maximale [A]
Domeniul de reglaj al releelor 12,5-50 12,5-50 12,5-50 12,5-50 12,5-50
protecţiei prin secţionare [A]
Problema 2. Se consideră o reţea cu neutrul izolat cu tensiunea nominală 6 kV, având configuraţia din
fig.7.35. Să se stabilească protecţiile necesare împotriva punerilor la pământ şi să se calculeze reglajele acestora.
Rezolvare
Se ştie că:
I pph  K sig I pam ;

I pph
I prh  ;
n TC
I pãm Σ  I pam
K sens   1,5 ; (7.54)
I pph
105
A 1 B 6 LEC 2,5 km
LEA 12,2 km
7
LEC 5,3 km
2 LEC 3,4 km
8 LEC 5 km
3 LEC 2,8 km
4 LEC 7,8 km
5 LEC 6,5 km
Fig.7.35. Reţea radială cu Un = 6 kV
în care s-a notat:

Ipph - curentul de pornire al protecţiei maximale de curent homopolar;
Iprh - curentul de pornire al releului;
nTC - raportul de transformare al TC din FCSH;
Ksig = (4 … 5) pentru protecţia netemporizată şi (1,5 … 2) pentru protecţia temporizată;
I pam   I pam este curentul primar total de punere la pământ în reţeaua din care face parte linia protejată;
I păm este curentul capacitiv de punere la pământ a unei linii.
Se studiază oportunitatea utilizării protecţiei maximale homopolare sau a protecţiei selective cu releu RPP.
Pentru protecţia homopolară se calculează curenţii capacitivi cu relaţia (7.51) rezultând valorile din tabelul 7.7.
Tabelul 7.7
Linia 1 2 3 4 5 6 7 8
Ipăm [A] 0,21 2,04 1,68 4,68 3,90 1,5 0,09 3,00
8
I pam    I pam i  17,1 A .
i 1
Protecţia liniei 1 trebuie temporizată iar protecţiile celorlalte linii sunt instantanee. Se verifică posibilitatea
utilizării protecţiei homopolare conform limitelor precizate prin relaţia (7.54). Datele sunt prezentate în tabelul
7.8.
Rezultă că pentru liniile 4, 5 şi 8 nu se pot asigura simultan selectivitatea şi sensibilitatea protecţiilor.
Tabelul 7.8
Linia 1 2 3 4 5 6 7 8
I pph 0,42 10,2 8,4 23,4 19,5 7,5 0,45 15
K sens 40,2 1,48 1,84 0,53 0,68 2,08 37,8 0,94
Pentru utilizarea câte unui releu RPP în staţiile A şi B se verifică condiţia impusă prin prospect ca: Ipăm   15
A. Această condiţie este îndeplinită (Ipăm  = 17,1 A). Se verifică condiţia de selectivitate pentru fiecare linie cu
relaţia (7.55):
I pam   I pam
 K , (7.55)
I pam . max
pentru RPP se indică în prospect K = 1,33 . Prin I păm.max s-a notat cel mai mare dintre curenţii capacitivi ai liniilor
sănătoase. Rezultă valorile prezentate în tabelul 7.9.
Tabelul 7.9
Linia 1 2 3 4 5 6 7 8
I pam 
 I pam
I pam . max 3,60 3,22 3,29 2,65 2,82 3,33 3,63 3,01
106
Deoarece toate valorile sunt mai mari decât K = 1,33 , se asigură selectivitatea pentru releul RPP, deci
aceasta este soluţia ce trebuie adoptată.

Problema 3. Să se calculeze temporizările protecţiilor maximale de curent pentru reţeaua radială
reprezentată în figura 7.36. Se consideră t = 0,4 s .
C
5
B C1
2
6
A 1 D C2 9
3 7
C3 C4
8 10
4 C5
11 12
G 14
C8 H 17
C10
13 15 18
C11
16 19
C9 C12
Fig.7.36. Reţea radială de medie tensiune
Răspuns: t 4 = t 5 = t 6 = t 7 = t 9 = t 10 = t 12 = t 14 = t 16 = t 17 = t 18 = t 19 = 0,1 s ;
t 2 = t 8 = t 11 = t 15 = 0,5 s ; t 3 = t 13 = 0,9 s ; t 1 = 1,3 s .
Problema 4. Să se calculeze reglajele protecţiilor prin secţionare de curent pentru liniile reţelei reprezentată în
figura 7.37. Să se determine lungimile zonelor protejate cunoscând diagra-mele curenţilor de scurtcircuit şi să se
precizeze oportunitatea utilizării protecţiilor prin secţionare.
A 1 L1 20 km B 2 L2 32,5 km C 3
C1
8 4 L3 25 km D 5
C5 C2
7 6
C4 C3
I"K [kA]
10
6
I"K L1
4
I"K L2
2 I"K L3
0
5 10 15 20 25 30 35 40 45 50 55 60
l [km]
Fig.7.37. Reţea radială de medie tensiune şi diagramele curenţilor la scurtcircuite pe linii
Răspuns: 1 2 3
Protecţia Ipps [kA] 5,67 3,24 1,08
Lungimea zonei [km] 10 8 22,5
protejate [%] 50 25 90
Problema 5. Cum se asigură selectivitatea protecţiei maximale de curent a liniilor radiale ?
a) Prin introducerea unor temporizări crescătoare de la consumatori spre sursă.
b) Prin introducerea unor temporizări crescătoare de la sursă spre consumator.
c) Prin combinarea protecţiei maximale temporizate cu protecţia prin secţionare de curent.
Problema 6. Cum se stabileşte curentul de pornire al secţionării de curent pe liniile radiale ?
a) În funcţie de curentul de scurtcircuit exterior minim al liniei.
b) În funcţie de curentul de scurtcircuit exterior maxim al liniei.
c) În funcţie de curentul de sarcină maximă pe linie.
Problema 7. Cum se asigură protecţia selectivă şi sensibilă, pe liniile radiale din reţelele electrice având
neutrul compensat, împotriva defectelor cu punere la pământ ?
107
a) Sesizând amplitudinea tensiunii homopolare.
b) Sesizând amplitudinea curentului homopolar.
c) Sesizând armonicile superioare impare din curentul homopolar.
Capitolul 8
PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE DIN REŢELELE CU ALIMENTARE DE LA DOUĂ CAPETE
Ca şi în cazul reţelelor cu alimentare de la un capăt şi în reţelele alimentate de la două capete sunt posibile
aceleaşi defecte (vezi subcapitolul 7.1).
În cazul liniilor cu alimentare de la două capete protecţiile trebuie prevăzute la ambele capete ale liniei. Se
prevăd deci, protecţii maximale de curent direcţionale tempo-rizate şi secţionări de curent direcţionale împotriva
scurtcircuitelor polifazate, respectiv protecţii maximale homopolare direcţionale împotriva scurtcircuitelor cu
punere la pământ.
8.2 Protecţia maximală de curent direcţională temporizată
Se consideră o reţea radială, formată din mai multe tronsoane şi alimentată de la două capete (fig.8.1)
prevăzută cu o protecţie maximală de curent temporizată. Dacă linia ar
C D E
A B SEEE
SEEA 1 3 5 7 L4
L1 L2 L3
2 4 6 L8 8
L5 L6 L7 L9
a)
t1
t
t3
t5
b) t7
c)
t2
t4
t6
t8
Fig.8.1. Reţea radială, alimentată de la două capete

a) reţeaua; b) diagrama de temporizare pentru alimentarea dinspre A;
c) diagrama de temporizare la alimentare din E
fi alimentată numai din staţia A diagrama de temporizare ar fi cea din fig.8.1.b, iar dacă ar fi alimentată numai din
staţia E, ar fi diagrama din fig.8.1.c. Dacă, însă, există ambele surse (din A şi din E), temporizările alese în ipoteza
unei singure alimentări nu mai asigură o protecţie selectivă. Într-adevăr, oriunde s-ar produce un defect, toate
protecţiile fiind parcurse în acest caz de curentul de scurtcircuit, defectul va fi izolat dinspre ambele surse prin
acţionarea protecţiilor cu timpii cei mai scurţi (protecţiile notate cu 2 şi 7 în fig.8.1), deci vor avea loc acţionări
neselective.
Într-o asemenea reţea, pentru realizarea selectivităţii protecţiei este necesară introducerea unui nou
criteriu pe baza căruia să se producă declanşarea, în afara criteriului temporizării; acesta este sensul în care
circulă curentul sau mai corect puterea spre defect, realizându-se o protecţie maximală de curent direcţională
temporizată.
O astfel de protecţie acţionează cu temporizarea reglată numai dacă curentul depă-şeşte o anumită valoare
reglată şi dacă puterea circulă într-un anumit sens pozitiv admis. Se consideră de obicei sensul pozitiv (de
acţionare al releului) cel care corespunde circulaţiei puterii de la bare spre linie (vezi săgeţile din fig.8.1.a)
.Protecţiile 1 şi 8 care au timpii cei mai lungi de acţionare nu trebuie prevăzute cu elemente direcţionale, ele fiind
totdeauna ultimele care acţionează. Din analiza configuraţiei reţelei se poate stabili la care protecţii sunt necesare
elementele direcţionale. Se observă deci că folosirea releelor direcţionale permite realizarea protecţiei unei linii
alimentată de la două capete ca şi în cazul reţelelor radiale alimentate de la un capăt, adică adoptarea unor
temporizări în trepte crescătoare spre cele două surse.
108
Schema principială monofilară a protecţiei maximale de curent direcţională temporizată este dată în
fig.8.2.
-
+ + +
1 2 3 T 4
I
* *
- -
de la TT
Fig.8.2. Schema principială monofilară a unei protecţii maximale de curent direcţionale
După cum se observă din figură, pentru ca releul de timp 3 să fie excitat şi să comande, după timpul reglat,
declanşarea întreruptorului I, este necesar ca atât curentul să depăşească valoarea reglată prin releul de curent 1
(elementul de pornire al schemei), cât şi ca sensul de scurgere a puterii de scurtcircuit să fie de la bară spre linie şi
deci releul direcţional 2 (element de selecţie) să-şi închidă contactele.
Faţă de releul direcţional se impun următoarele condiţii:
 releul direcţional trebuie să acţioneze rapid la apariţia scurtcircuitului (mai rapid decât releul maximal de
curent);
 releul direcţional trebuie să revină lent la dispariţia scurtcircuitului (mai lent decât releul de curent).
Dacă aceste condiţii nu sunt îndeplinite, pot surveni deconectări neselective, ca de exemplu, în cazul
reprezentat în fig.8.3, când sensul puterii (a) prin protecţia 3 în regim normal diferă, din cauza sarcinii mari S, de
sensul (b) la un scurtcircuit în K pe L1.
A B
S1 S2
L1
1 K 2 3 4
(a)
(b)
S
Fig.8.3. Cazul unei posibile deconectări neselective
La apariţia scurtcircuitului în K, dacă releul direcţional nu este suficient de rapid, el nu blochează circuitul
operativ al întreruptorului 3, care va fi închis de releul de curent maxim din 3 iar dacă releul direcţional este prea
rapid la revenire, el deblochează circuitul operativ înainte ca el să fi fost întrerupt de releul de curent maxim. În
ambele cazuri, întreruptorul 3 se va deconecta în mod nedorit (neselectiv). La avarii apropiate, tensiunea scade
mult, însă nu sub 1 % din valoarea normală, din cauza arcului de la locul de scurtcir-cuit. Această tensiune trebuie
să fie suficientă pentru acţionarea releului. Releele direcţionale trebuie deci să fie foarte sensibile. Viteza de
acţionare a releului depinde de valoarea tensiunii. Deoarece viteza trebuie să fie mare la apariţia scurtcircuitului şi
mai mică la dispariţia lui, este bine ca bobina de tensiune a releului să fie alimentată: la apariţia scurtcircuitului cu
tensiunea normală dinainte de scurtcircuit, iar la dispariţia scurtcircui-tului cu tensiunea mică din timpul
scurtcircuitului.
Acest efect de inerţie, sau “de memorizare”, se realizează completând bobina L a releului (fig.8.4) cu
capacitatea C în rezonanţă cu ea la 50 Hz şi slăbind mult legătura sistemului rezonant cu tensiunea exterioară Ur
cu ajutorul unei rezistenţe mari R.
109
C
R L
Ur
U
Fig.8.4. Circuit de întârziere pentru bobina de tensiune
În regim staţionar, prin R trece numai un curent foarte mic, din cauza rezonanţei. De aceea U  Ur. La
scăderea bruscă (sau la anularea) tensiunii Ur , tensiunea U se menţine până nu se disipează energia înmagazinată
în circuitul oscilant. Rezistenţa R fiind foarte mare, iar pierderile din circuitul oscilant fiind mici, energia
înmagazinată se poate menţine câteva perioade, rezultând scăderea lentă a tensiunii U şi a stării de magnetizare,
prin oscilaţii periodice amortizate, având frecvenţa proprie a curentului oscilant, deci 50 Hz.
Curenţii de pornire ai releelor de curent din cadrul protecţiilor maximale direcţio-nale se determină cu
relaţiile din cadrul paragrafului 7.2.2, în funcţie de curenţii de sarcină maximă ce curg prin elementul protejat. În
unele reţele, datorită sarcinilor importante şi lungimii mari a liniilor, este posibil să nu se obţină sensibilitatea
necesară. În asemenea ca-zuri, pentru îmbunătăţirea sensibilităţii se poate prevedea blocajul de tensiune
minimă (fig.8.5).
TT
+ + + +
S
u U< I T
TC - - -
Fig.8.5.Schemă principială monofilară a unei protecţii maximale de curent direcţională temporizată, prevăzută
cu blocaj de tensiune minimă
Blocajul de tensiune minimă permite acţionarea numai la defecte şi blochează protecţia în regim de sarcină
maximă, deci protecţia va fi mai sensibilă, reglajul făcându-se cu relaţiile (8.1) şi (8.2):
K sig
Ipp  In , (8.1)
K rev
U reg.min
Upp  . (8.2)
K sig K revu
În aceste relaţii:
In este curentul nominal prin linia protejată, iar pentru tensiunea de regim minim se adoptă (0,9…0,95) din
tensiunea nominală a liniei;
ksig = 1,25 ;
krev = 0,85 ;
krevu = 1,2 .
8.3. Secţionarea de curent pe o linie cu alimentare de la două capete
Se consideră reţeaua din fig.8.6.a şi variaţia curentului de scurtcircuit în lungul liniei datorit celor două
surse, fig.8.6.b. Un reglaj după relaţiile cunoscute de la secţionarea de curent de pe linia alimentată de la un
singur capăt (vezi paragraful 7.3) conduce la următorii curenţi de pornire:
Ipp s1  K sig IK B
(8.3)
Ipp s 2  K sig IK A
110
St. B
St. A
4 3
L2 KB
L3
K2 K3
L1
a)
K1 2
1
KA
2
b)
Ips1 Ips2 IKB

IKA
Fig.8.6. Secţionarea de curent pe o reţea alimentată de la două capete

a) reţeaua considerată; b) variaţia curenţilor de scurtcircuit în funcţie de depărtarea de sursă şi alegerea
curenţilor de pornire ai secţionării
Cu acest reglaj însă protecţia prin secţionare va fi neselectivă la scurtcircuite K3 pe linia L3 în imediata
apropiere a barelor B, acţionând protecţia din 2 în locul celei din 3.
Pentru ca protecţia prin secţionare să fie selectivă sunt două posibilităţi:
a) protecţia din 2 se prevede cu element direcţional care să-i permită acţionarea numai când scurtcircuitul este
pe linia L1 (când puterea circulă de la bare spre linie) şi reglajul rămâne cel rezultat din fig.8.3, direcţionarea
se prevede deci la protecţia cu reglaj mai sensibil;
b) reglajul protecţiei prin secţionare nedirecţională se face cu relaţiile:
I pps 1  I pps 2  K sig I K B (8.4)
unde IKB > IKA .
În cazul general relaţia (8.4) devine:
I pp s  K sig I sc. ext. max (8.5)
Soluţia este mai economică decât prima dar, mai insensibilă.
Şi în cazul secţionărilor de curent pe liniile cu alimentare bilaterală apar zone moarte ca şi în cazul
secţionărilor de pe liniile alimentate de la un singur capăt şi ca urmare niciodată secţionarea nu va putea constitui
unica protecţie a unei linii.
8.4. Principiul constructiv şi funcţional al releelor direcţionale

Releele direcţionale trebuie să fie alimentate atât cu curentul cât şi cu tensiunea din circuitul de protejat,
deci sunt relee cu două mărimi de intrare. Ele pot compara amplitudini sau defazaje.
Pornind de la relaţiile (1.1) şi (1.2), dacă releul direcţional este realizat pe principiul comparării
amplitudinilor, condiţia de funcţionare este:
B1  B 2 , (8.6)
adică:
A1 C4  C2
 , (8.7)
A 2 C1  C3
sau:
A1 A
C1  C 2  C 3 1  C4 , (8.8)
A2 A2
iar dacă este realizat pe principiul comparării defazajelor, condiţia de funcţionare este:
arg .B1  arg .B 2  arg .B1   , (8.9)
adică:
111
1   2  1   . (8.10)
Condiţia limită de funcţionare:
1   2 , (8.11)
sau:
B1  kB 2 , (8.12)
unde factorul numeric k este:
C1 A1  C2 A 2
k , (8.13)
C3 A1  C4 A 2
şi:
A1 C 2  k ( C 4 )
 . (8.14)
A2 C1  k ( C 3 )
Din punct de vedere constructiv se cunosc relee direcţionale de inducţie cu rotor cilindric, relee direcţionale
electrodinamice, relee direcţionale electronice (cu tranzistoare sau cu circuite integrate), întâlnite în literatura de
specialitate sub denumirea de relee cu comutaţie statică şi relee (protecţii) direcţionale numerice.
8.4.2. Releul direcţional de inducţie cu rotor cilindric

Releul direcţional de inducţie cu rotor cilindric, fig.8.7, este format dintr-un circuit magnetic exterior 1, cu
un număr par de poli aparenţi (de obicei patru poli), dintr-un miez cilindric interior de fier 2, necesar pentru
micşorarea reluctanţei circuitului magnetic total şi dintr-un rotor cilindric 3, executat din aluminiu sau cupru, ai
cărui pereţi laterali sunt aşezaţi între miezul interior şi polii circuitului magnetic.
U
Ir
 
U
IU
Ur
Fig.8.7. Schema electrică şi circuitul magnetic al releului direcţional de inducţie

cu rotor cilindric
Înfăşurarea de curent se plasează pe cei doi poli faţă în faţă, iar înfăşurarea de tensiune pe jugul circuitului
magnetic. Contactul mobil 4 se fixează, printr-o pârghie, pe rotor şi la acţionarea releului el va închide contactul
fix 5.
Contactul releului este normal deschis, fiind menţinut în această poziţie de un resort. Releele cu scheme
electrice ca cea din fig.8.7 sunt releele de tip IMB şi RBM de fabricaţie sovietică, mult răspândite în schemele de
protecţie a reţelelor, staţiilor sau centralelor din ţara noastră.
Curenţii Ir şi Iu din bobinele de curent şi de tensiune ale releului, dau naştere respectiv fluxurilor I şi U
decalate în spaţiu cu 900 şi defazate în timp cu unghiul . Ca la orice releu de inducţie, funcţionarea releului se
bazează pe acţiunea reciprocă dintre fluxurile magnetice variabile în timp şi curenţii induşi de acestea în
elementul mobil al releului (rotorul).
Cuplul activ al releului este:
M  k I U sin , (8.15)
unde:
 este unghiul dintre cele două fluxuri;
k este un factor de proporţionalitate, care depinde de caracteristicile constructive ale releului.
Până la saturaţia circuitului magnetic se poate considera:
 I  k 1I r ,
Ur (8.16)
 U  k 2I U  k 2  k 3Ur ,
Zu
unde:
112
Zu - impedanţa înfăşurării de tensiune;
k1, k2, k3 - coeficienţi de proporţionalitate, care depind de caracteristici constructive.
Înlocuind în (8.15) valorile fluxurilor din relaţia (8.16) şi considerând frecvenţa constantă, se obţine expresia
cuplului activ al releului:
M  kUr Ir sin . (8.17)
Diagrama fazorială a mărimilor aduse la releu este dată în fig.8.8. Unghiul dintre tensiunea Ur şi curentul Ir
este r , iar între Ur şi curentul IU prin bobina de tensiune este u , unde:
X 
u  arctg  u ,
 (8.18)
 Ru 
Xu şi Ru fiind parametrii bobinei de tensiune a releului.
Ur
u r
900
 
Ir
 

IU
U
Fig.8.8. Diagrama fazorială a releului direcţional de inducţie
Se introduce notaţia:
  900   u , (8.19)
unghiul  fiind denumit unghi interior al releului. Din fig.8.8 se observă că există urmă-toarea relaţie:
  u  r , (8.20)
deci:
M  k Ur I r sin 90  (  r ) , (8.21)

sau:
M  k Ur I r cos( r  ) . (8.22)
Expresia (8.22) reprezintă expresia cuplului activ al releelor direcţionale.
Se observă că cuplul activ al releului, la valori constante ale mărimilor Ir şi Ur este maxim când r +  = 0 . În
funcţie de unghiul de defazaj r , cuplul activ poate fi pozitiv sau negativ, deci rotorul se roteşte într-un sens sau în
sens contrar. La punerea în funcţie a protecţiei care foloseşte relee direcţionale, se determină prin schema de
conectare sensul în care se roteşte rotorul pentru un anumit sens al puterii. De reţinut că bornele înfăşurărilor de
curent şi de tensiune ale releelor direcţionale sunt marcate, deci primesc convenţional o polaritate pentru a putea
fi corect conectate în schemă.
Dacă M  0 , releul îşi închide contactele, iar dacă M  0 , echipajul său mobil tinde să se rotească în sens
invers celui de acţionare şi deci menţine contactele releului deschise. Din expresia (8.22) se observă că Ur Ir cos( r
+ ) este expresia unei puteri care se notează Sr . Deci:
Sr  Ur I r cos (  r ) , (8.23)
este puterea la bornele releului şi este o putere fictivă obţinută din produsul tensiunii aplicate unei bobine şi
curentul ce trece prin altă bobină a releului.
Se poate spune că releul îşi închide contactele sau nu şi le închide, după cum această putere este pozitivă
sau negativă. Din acest motiv, releele direcţionale se mai numesc şi relee de putere. Puterea fictivă nu este
puterea care se scurge spre locul de scurtcircuit dar, sensul ei corespunde sensului de scurgere a puterii de
scurtcircuit.
Mărimea Spr = Ur Ir se numeşte putere de pornire. Rezultă:
M  k Sr  k Spr cos (r  ) . (8.24)
113
Pentru acţionarea releului, cuplul activ M trebuie să fie mai mare sau egal cu cuplul antagonist MD (dat de
un resort şi de frecare), adică:
M  MD . (8.25)
Deci, condiţia de pornire este:
Mp  M D . (8.26)
adică:
k Upr I pr cos (r  )  M D , (8.27)
în care s-a notat Mp cuplul activ minim la care releul acţionează (adică cuplul de pornire).
Unghiul  diferă după tipurile constructive ale releelor şi se alege în funcţie de destinaţia acestora. Astfel,
releele direcţionale de fabricaţie sovietică IMB 171/1, cele mai răspândite la noi în ţară, au prin construcţia lor,
două unghiuri posibile,  = 300 şi  = 450, la montarea releului în instalaţie alegându-se unul dintre ele (vezi
fig.8.9).
Există şi relee cu alte valori pentru  ( = 00 ;  = 900 etc.), a căror condiţie de acţionare se exprimă sub
formele:
 U r Ir cos r  0 - relee wattmetrice (sau relee de putere activă), la care  = 0 ;
0
 U r Ir sin  r  0 - relee varmetrice (sau relee de putere reactivă), la care  = 90 .

0
Se numesc relee mixte cele la care 00    900 .

Spre deosebire de releele maximale la care pentru a se produce acţionarea este necesar şi suficient ca un
singur parametru (curentul de exemplu) să depăşească o anumită valoare, la releele direcţionale concură trei
parametri (tensiunea, curentul şi unghiul dintre
4 2
1
b
r a
5 6
8
7
Fig.8.9 Schema de principiu a releului IMB - 171/1

a - bobina de curent; b - bobina de tensiune; r - rezistenţă adiţională
acestea) pentru a se obţine cuplul necesar acţionării. Orientarea corectă a releului direcţional este cu atât mai
sigură cu cât cuplul activ este mai mare. Deci trebuie ca M  kSr să fie maxim, adică Sr = Ur Ir cos( r + ) să fie
maximă, de unde rezultă condiţia cos( r + ) = 1 sau  + r = 0 . Deci:
   r . (8.28)
Valoarea necesară a acestui cuplu nu se reglează în exploatare, ci pe cale constructivă se caută ca ea să fie
cât mai mare (micşorându-se frecările), pentru ca să se obţină o sensibilitate cât mai mare a releului.
În caz de scurtcircuit, unul dintre cei trei parametri (tensiunea) scade foarte mult, deci şi cuplul scade;
acesta este cu atât mai mare cu cât cos(r + ) este mai mare. Diversele tipuri constructive, prin care se obţin
diferite unghiuri  tind tocmai să realizeze, în funcţie de condiţiile reţelei, un cos(r + ) mare, adică condiţia
(8.28).
Releele de inducţie direcţionale au timpi de acţionare foarte scurţi, de exemplu releele IMB acţionează în
0,04 s la o putere de pornire de cinci ori mai mare decât cea nominală.
Releele direcţionale se pot realiza:
 cu un element, care au cuplul activ:
M  k Ur I r cos (r  ) ; (8.29)
 cu două elemente, având cuplul activ:
M  k  Ur Ir cos (r  )  k  Ur Ir cos (r  ) (8.30)
 cu trei elemente, având cuplul activ:
M  k  Ur Ir cos (r  )    k Ur I r cos (r  ) (8.31)
114
Ultimele două variante se folosesc pentru realizarea protecţiei cu un singur releu direcţional de putere
trifazat. Releele cu două şi cu trei elemente, pot fi realizate, în principiu prin însumarea mecanică a
componentelor cuplului M sau prin însumarea fluxurilor magnetice.
Sensibilitatea releelor direcţionale

Convenţional, sensibilitatea releului direcţional de putere se caracterizează prin valoarea minimă a puterii
de pornire care corespunde unghiului r = - , şi are valoarea:
MD
Spr  (8.32)
k
pentru că:
MD
S pr  U pr I pr  (8.33)
k cos (r   )
Pentru a se asigura sensibilitatea suficientă a releului în diferite reţele, releele se realizează cu diferite
unghiuri interioare. Sunt două metode pentru modificarea unghiului u (respectiv ):
 în serie cu înfăşurarea de tensiune a releului se leagă un condensator C, folosit atunci când este necesară
reducerea sensibilă a unghiului u, adică mărirea unghiului  ;
 în serie cu înfăşurarea bobinei de tensiune a releului se leagă o rezistenţă neinductivă suplimentară Rsup1,
metodă folosită atunci când este necesară o reducere mai puţin importantă a unghiului u.
Sensibilitatea releelor direcţionale poate fi apreciată prin lungimea zonei moarte a acestor relee. Zona
moartă este porţiunea din linia protejată în limitele căreia, în cazul unui scurtcircuit metalic, protecţia nu
acţionează, din cauza valorii reduse a puterii (tensiunii) la bornele releului direcţional. Zona moartă se găseşte în
apropierea locului de montare a protecţiei. Cu cât releul este mai sensibil, cu atât lungimea zonei moarte este mai
redusă. Cele mai reduse zone moarte sunt caracteristice releelor electronice, în timp ce la releele direcţionale de
inducţie zona moartă cuprinde câteva procente din lungimea liniei protejate.
8.4.3. Caracteristicile de funcţionare ale releelor direcţionale de putere

Releul direcţional de putere se caracterizează prin puterea minimă la care el acţionează
Sr  U r Ir cos( r   ) , respectiv prin puterea de pornire:
MD
S pr  ( U r I r )pr  (8.34)
k cos (r   )
În aceste expresii Ur , Ir şi r sunt mărimi variabile. Pentru a scoate în evidenţă felul în care acţionează
releele atunci când una dintre aceste mărimi variază între limite largi, se construiesc curbe corespunzătoare,
numite caracteristicile releelor. Caracteristicile de funcţionare ale releelor delimitează zona de acţionare de zona
de blocare.
Caracteristicile experimentale au o deosebită valoare, pentru că expresiile matema-tice nu ţin seama de
unii factori şi, în primul rând, de starea sistemului magnetic al releului. Se deosebesc următoarele caracteristici ale
releului:
 caracteristica volt – amper;
 caracteristica unghiulară.
Caracteristica volt - amper sau caracteristica tensiune - curent (fig.8.10) reprezintă variaţia Upr = f(Ir) ,
pentru r = constant .
Upr [V]
 r= ct
a
Upr.min
Ir [A]
Fig.8.10. Caracteristica tensiune - curent a unui releu direcţional

a - curba teoretică, trasată după relaţia (8.34); b - curba reală, obţinută experimental
115
Din relaţia (8.27), considerând r = constant , se obţine dependenţa dintre tensiunea minimă Ur min pentru
pornirea releului şi curentul prin releu Ir :
MD
Upr  f ( Ir )  . (8.35)
kIr cos(  r   )
Caracteristica b arată că, începând de la o valoare oarecare a curentului Ir , tensiunea Upr nu se mai
micşorează, adică releul are o tensiune minimă de pornire Upr.min . Aceasta se explică prin faptul că, după saturaţia
fierului din circuitul magnetic, creşterea curentului Ir nu produce practic o creştere a fluxului magnetic.
Caracteristica unghiulară reprezintă funcţia Spr.min = (Ur Ir )pr = f ( r ) pentru Ir = constant sau Upr = f(r)
pentru Ir = constant .
Ştiind că:
Spr  U r Ir , (8.36)
este puterea la bornele releului, atunci puterea aparentă de pornire minimă necesară la bornele releului pentru
ca acesta să pornească va fi:
Spr .min  ( U r Ir ) min , (8.37)

adică, din (8.27) rezultă:
MD
Spr .min  , (8.38)
k cos(  r   )
sau notând:
MD
 S0 , (8.39)
k
se obţine relaţia care defineşte caracteristica unghiulară a releului direcţional, Spr.min = f(r) pentru Ir = constant .
S0
Spr .min  , (8.40)
cos(  r   )
Caracteristicile unghiulare se construiesc în sistem de coordonate rectangulare (fig.8.11) sau polare
(fig.8.12-8.15).
În fig.8.11 sunt date caracteristicile unghiulare Upr = f(r) pentru Ir = constant , pentru trei tipuri de relee:
a - relee wattmetrice cu  = 00 ;
b - relee varmetrice cu  = -900 ;
c - relee cu  = 450 .
Upr
c a b c a Ir = ct b
- r -90 -45 0 +45 +90 +135  r0
Fig.8.11. Caracteristici unghiulare ale unui releu direcţional
Caracteristica unghiulară Spr.min = f(r) în coordonate polare reprezintă de fapt ca-racteristica de acţionare a
releului în planul complex al puterilor (şi în cel al impedanţelor).
Din relaţia (8.40) rezultă că:
S 0  Spr . min cos (r  ) . (8.41)
Dar în planul complex al puterilor, vectorul complex:
Spr . min  ( Ur I r )min (8.42)
face cu axa reală unghiul r (fig.8.12).
116
+j
Spr
r
r Ur +
Ir
Fig.8.12. Caracteristica unghiulară a releului direcţional
Pentru a obţine caracteristica de acţionare Spr.min = f(r) definită de (8.40) trebuie ca prin origine să se ducă
o dreaptă care face unghiul  cu axa reală şi pe dreaptă, la distanţa S0 de origine, să se traseze o perpendiculară.
Această perpendiculară (dreapta MN din fig.8.13) reprezintă locul geometric al vârfurilor tuturor vectorilor
complecşi Spr.min , pentru că pentru toţi vectorii complecşi cu vârful pe dreapta are loc relaţia (8.40). Deci, în
formă complexă, ecuaţia dreptei MN este:
  
Re  Spr .min e j  Re U r Ir 
min 
e j  S0 (8.43)
M +j
+j
(90-)= u
in
S pr.m
r Ur + +

0

S
0
N
a. b.
Fig.8.13. Caracteristica unghiulară a releului direcţional cu  = 450:

a - caracteristica exactă; b - caracteristica aproximativă
Dreapta MN reprezintă caracteristica de acţionare a releului în planul complex al puterilor, definind

condiţiile de acţionare ale releului direcţional. Pentru fiecare valoare a unghiului r, releul acţionează dacă:
S pr  S pr . min (8.44)
deci, dacă vârful vectorului complex Spr se află în porţiunea haşurată numită zona de acţionare.
Pentru o anumită valoare Spr , din caracteristica de acţionare se stabileşte gama unghiurilor r, pentru
care având loc relaţia (8.43) releul acţionează.
Din relaţia (8.22) se obţine:
M  k U r I r (cos  cos r  sin  sin r ) 
(8.45)
 k cos  U r I r cos r  k sin  U r I r sin r  K 1Pr  K 2Qr
în care:
K1 = k cos  ,
K2 = k sin  ,
deci, releul este sensibil atât la variaţiile puterii active, cât şi la cele ale puterii reactive.
Pentru că MD şi S0 = MD / k au valori foarte reduse, se consideră practic S0 = 0 şi caracte-ristica aproximativă are

aspectul din fig.8.13.b.
Pentru  = 0 (u = 900), deci un releu cu rezistenţa bobinei de tensiune neglijabilă în raport cu reactanţa,
rezultă din relaţia (8.22):
117
M  kUr Ir cos r  KPr (8.46)
deci, releu de putere activă, caracteristica exactă, respectiv cea aproximată, fiind date în fig.8.14.a, respectiv
8.14.b.
+j +j
in
m
S pr.
r
+ 0 +
S0
a b.
Fig.8.14. Caracteristica unghiulară a releului direcţional cu  = 00

Pentru un releu cu  = 900 (u = 00) (fig.8.15), adică un releu cu reactanţa bobinei de tensiune neglijabilă
faţă de rezistenţa sa (lucru ce se obţine practic prin compensarea reactanţei bobinei printr-o capacitate legată în
serie), rezultă din relaţia (8.22):
M  kU r Ir cos( r  900 )   kU r Ir sin  r   kQr (8.47)

deci, un releu de putere reactivă. Caracteristica lui exactă este cea din fig.8.15.a, iar cea aproximativă în fig.8.15.b.
j
Sr0
r

Sr0
a b
Fig.8.15. Caracteristica unghiulară a releului direcţional cu  = 900

Avantajele protecţiei maximale de curent direcţionale sunt:

 selectivitate în reţele electrice cu dublă alimentare;
 sensibilitate, putând asigura şi protecţia de rezervă la distanţă pentru tronsoanele din aval.
Dezavantajele acestei protecţii pot fi rezumate la:
 timpi de funcţionare relativ mari în special pentru tronsoanele din apropierea surse-lor, mai ales dacă linia
are multe tronsoane;
 existenţa zonelor moarte pentru defectele din imediata apropiere a locului de montare a protecţiei.
8.4.4. Releul direcţional cu comutaţie statică RDC3

Releul direcţional cu comutaţie statică, RDC3, fabricat la ICEMENERG - Bucureşti, este un releu direcţional
electronic realizat pe principiul comparării valorilor absolute ale sumei:
U1  kIr  U r , (8.48)
şi diferenţei:
U 2  kIr  U r , (8.49)
unde Ir şi Ur sunt curentul, respectiv tensiunea, aduse la releu.
Semnul funcţiei:
118
M  U1  U 2 (8.50)
este determinat de valoarea lui cos(r + ) , în care r este unghiul de defazaj între Ur şi Ir, iar  este unghiul
interior al releului.
Deci, releul RDC3 asigură controlul defazajelor prin compararea unor amplitudini.
Posibilitatea controlului defazajelor prin compararea amplitudinilor unor mărimi rezultă din fig.8.16a -
8.16.h, din care se observă că:
 pentru r < 900 există relaţia:
U1  U 2 (8.51)
 pentru 900 < r < 2700 există relaţia:
U1  U 2 , (8.52)
 pentru r = 90 există relaţia:
0
U1  U 2 , (8.53)
Relaţiile (8.51-8.53) sunt valabile indiferent de valoarea amplitudinii lor U r şi kIr .
Releul RDC este realizat astfel încât să acţioneze când:
o
 r  90
, (8.54)
U1  U 2
să fie la limita de acţionare pentru:
o
 r  90
, (8.55)
U1  U 2
şi să fie blocat dacă:
o o
90  r  270
, (8.56)
U1  U 2
kIr kIr
U2 U2
kIr U2 U1 U1 U1 kIr U2
U1
 r < 900  r<900  r < 900  r >900

Ur
a. b. Ur c. Ur d. Ur
kIr kIr
U2 U2
U1 kIr kIr U2 U1
U2
U1 U1
 r > 900  r > 900  r = 900  r = 900

e. Ur f. Ur g. Ur h. Ur
Fig.8.16. Diagrame fazoriale

a, b, c - pentru r < 900; d, e, f - pentru r > 900; g, h - pentru r = 900;
a, d, g - pentru Ur > kIr; b, h - pentru Ur < kIr; c,f - pentru Ur = kIr
Elementele componente ale releului RDC sunt:

 elementul de defazare şi însumare fazorială (transformatoare de curenţi şi de tensiune cu câte două
secundare);
 amplificator detector de polaritate;
 un trigger - Schmidt;
 un circuit pentru menţinerea constantă a tensiunii de alimentare a amplificatorului;
 elementul de ieşire (un releu intermediar RI - 5).
Schema de principiu a releului este cea din fig.8.17 din care se observă că RDC este un releu monofazat.
119
EPS
* * * * *
*
TTA
TCA TCA2
* * *
Ir
Ur
Fig.8.17. Schema de principiu a releului RDC
Transformatoarele auxiliare de curent TCA1 şi TCA2 au miezuri de construcţii diferite; miezul

transformatorului TCA1 are întrefier (ceea ce determină o defazare înainte a tensiunii obţinute la bornele
bobinajului secundar, în raport cu curentul din bobinajul primar), iar miezul transformatorului TCA2 este de
construcţie obişnuită, fără întrefier; diferenţa fazorială a tensiunilor obţinute la bornele secundare ale celor două
transforma-toare reprezintă tensiunea kIr aplicată releului, defazată în urma curentului Ir cu un unghi  (unghiul
sensibilităţii maxime).
Prin comutări care modifică amplitudinile tensiunilor secundare ale acestor trans-formatoare se pot obţine
diferite unghiuri  (300 , 450 şi 1100 capacitiv), care determină caracteristicile de acţionare din fig.8.18 (a, b, c),
având în vedere că fazorul Ir are o direcţie perpendiculară pe caracteristică atunci când defazajul dintre Ur şi Ir
este egal cu unghiul sensibilităţii maxime. Zonele de acţionare sunt cele haşurate.
Primarele transformatoarelor TCA1 şi TCA2 sunt alimentate din secundarul trans-formatorului de curent al
fazei protejate.
Ir 200
Ir
Ir 700
900
450 200
300 1100
Ur Ur
Ur
600
Fig.8.18. Caracteristicile de acţionare ale releului RDC

a)  = 300 ; b)  = 450 ; c)  = 1100
Transformatorul TTA are o înfăşurare primară alimentată cu tensiunea Ur din circuitul de protejat şi două
înfăşurări secundare, egale între ele şi ale căror tensiuni sunt proporţionale şi în fază cu tensiunea primară.
Înfăşurările secundare ale transformatoarelor TC1, TC2 şi TTA se înseriază două în concordanţă şi două în
opoziţie pentru a se obţine mărimile: U1şiU2. Tensiunile rezultate se redresează în două punţi de redresare
conectate în opoziţie, în diagonala lor fiind montat elementul polarizat sensibil EPS. Acesta este un amplificator
sensibil de curent continuu care are ca element de ieşire un releu intermediar.
Prin EPS circulă diferenţa curenţilor debitaţi de cele două punţi: se obţine astfel funcţia M. Elementul
polarizat acţionează numai atunci când M are un anumit semn, la semnul opus se blochează şi astfel se asigură
funcţia direcţională în schemă.
Conectarea releului direcţional se face conform figurii 8.19.
Avantajele releului RDC3 faţă de releele direcţionale de inducţie sunt:
 sensibilitate mai mare;
 rapiditate în funcţionare mai mare;
 consum propriu mai mic.
Releul păstrează însă dezavantajele releelor direcţionale de inducţie şi electrodina-mice, şi anume:
 gabarit mare;
 circuitul de ieşire nu releu intermediar cu contacte.
120
+
-
RC RDC -3 RT
1 2 3 4 5 6 W 8 9 10 11 12
Ir
Decl.
Ir
ur= 100 V
Fig.8.19. Schema de conectare a releului RDC3 în instalaţie
8.4.5. Releu direcţional electronic cu performanţe deosebite

Releul direcţional electronic cu performanţe deosebite RDE a fost realizat în cadrul Laboratorului de
Protecţii prin relee şi Automatizări al Facultăţii de Electrotehnică din Timişoara.
Schema releului este concepută în totalitate cu comutaţie statică. Principiul de funcţionare se bazează pe
controlul defazajelor dintre curentul şi tensiunea din circuitul de protejat printr-un detector de fază electronic
realizat cu circuite integrate.
Releul, de concepţie originală, prezintă performanţe superioare în comparaţie cu releele similare întâlnite
în schemele de protecţie prin relee actuale. Releul este un releu monofazat, în execuţie modulară, având schema
bloc din fig.8.20 şi schema electrică din fig.8.21.
Ir
BI1
5A(1A) BS2
BI BS1 BC BE

(X)
Ur + 220 (110)V
BI2
100V - BA
Fig.8.20. Schema bloc a releului RDE
121
BA
R3 0 R3 1
2 BI1 R3 2 T2
I
K k DZ1
TC 1 R1 R2
l R3 3 R3 4
L
T3
R3 5
x x BI2
+ DZ2
~ 100 V CI1
R3 -
R4
BI +
-
R9 R1 0
R1 1 R14 R1 5
R5
R6 D1 BS1
CI2 CI3
R22 C1
R7 D2
R8 -
R1 3 R1 2 R1 6
R1 7 R2 3
P2
P1
P3
+ R1 8 P4 R2 0 -
R1 9 R2 1
R2 4 R2 6
+
+ R28
R2 7
R2 5 CI4 LED
CI5 R2 9
- T4
D3
-
BS2
BC BE
Fig.8.21. Schema electrică a releului RDE
Cele opt blocuri funcţionale componente sunt realizate sub aspect constructiv după cum urmează:
 blocul de intrare BI1 , alimentat (opţional) cu 5 A sau cu 1 A din secundarul trans-formatorului de curent,
alegând borna corespunzătoare, conţine un divizor rezistiv;
 blocul de intrare BI2 , alimentat cu 100 V din secundarul transformatorului de tensiune aflat în celula de
măsură din staţie, conţine de asemenea un divizor rezistiv;
 blocul de înmulţire BI, alimentat prin blocurile de intrare BI1 şi BI2 cu câte o tensiune proporţională cu
curentul, respectiv cu tensiunea, din circuitul de protejat, conţine un circuit integrat multiplicator;
 blocul de selecţie BS1 , care are rolul de a selecta alternanţele pozitive, respectiv negative, ale puterii
instantanee obţinută la ieşirea blocului BI, este format dintr-un circuit de redresare şi detecţie de vârf;
 blocul sumator BS2 însumează cele două semnale ale blocului de selecţie, având în componenţă un
amplificator operaţional;
 blocul de comparare BC compară mărimea de ieşire din BS2 cu o tensiune de referinţă;
 blocul de ieşire BE asigură semnalul de ieşire al releului, fiind realizat printr-o schemă cu tranzistor de
putere;
 blocul de alimentare BA asigură tensiunea operativă necesară funcţionării blocurilor anterioare, fiind
alimentat cu tensiunea continuă de 110 V sau 220 V (opţional) de la bateria de acumulatoare din staţie.
Cu privire la blocul de înmulţire (multiplicatorul analogic), trebuie precizat la cele două intrări i se aduc
tensiunea de fază şi curentul fazei, deci:
122
u f  U m sin (t )
(8.57)
i f  I m sin (t  )
Prin multiplicare, puterea instantanee este dată de relaţia (8.58):
uf i f  Um I m sin (t )  sin (t  ) (8.58)
sau de relaţia (8.58’):
uf i f 
um i m
cos   cos (2t  ) (8.58’)
2
Relaţia (8.58’) este reprezentată grafic în figura 8.22, iar caracteristica de funcţionare în fig.8.23.
15 u[V],
i[A], p
10
p[VA]
u
5
i
0 t
-5
0 2 4 6 8 10
Fig.8.22. Variaţia în timp a curentului (i), a tensiunii (u) şi a puterii instantanee (p)
Pentru unghiul  cuprins între + /2 şi - /2 prin zero, ieşirea din amplificatorul operaţional CI 4 are valoare
pozitivă la  = + /2 şi nulă la  = - /2 . În intervalul cuprins între + /2 şi - /2 prin  (fig.8.23) tensiunea de
ieşire este negativă, deci sensul de circulaţie a puterii este schimbat.
/2
zona de zona de
 blocareacţionare
0 0
-/2
Fig.8.23. Caracteristica de funcţionare a releului
Modul de conectare în circuitul de protejat a releului RDE reiese din fig.8.24.
Ur
TT
7 8
RDE
L 1 2 3 4 5 6
+
TC Uop
-
Ur
Fig.8.24. Schema de conectare a releului RDE la circuitul de protejat
Avantajele releului RDE faţă de releul RDC3:

 gabarit mai mic;
 sensibilitate mai mare;
123
 consum mai mic;
 fiabilitate mai bună (nu conţine relee cu contacte);
 manoperă pentru cablarea releului mult redusă;
 cost redus.
8.4.6. Releu direcţional pentru procese tranzitorii RDT
Releul RDT, realizat la ICEMENERG Bucureşti, se foloseşte pentru sesizarea defectelor monofazate la
pământ, funcţionând în timpul proceselor tranzitorii ale acestor defecte. Releul controlează defazajul dintre
curentul homopolar şi tensiunea homopolară în prima perioadă a regimului tranzitoriu. Se precizează că acest
defazaj este nul pentru linia defectă şi are valoarea de 1800 pe celelalte linii, sănătoase.
Schema bloc a releului RDT este dată în fig.8.25.
DF
TC TT
* * 3Uh
3Ih
SL
+
Amplif . Releu
Amplif .1 CB M 1
Şi 2
- +
Amplif .3 CB M 2 -
+ -
Blocare prin U h redresat
Fig.8.25. Schema bloc a releului direcţional de procese tranzitorii RDT
Releul se utilizează pentru protecţia la punere la pământ în reţelele care funcţionează cu punctul neutru
izolat sau compensat. Releul constituie protecţia individuală a unei plecări şi se recomandă a se folosi în locul
releelor cu destinaţie similară RPP şi ISP în următoarele condiţii:
 se urmăreşte protejarea numai a unui număr limitat de plecări din staţii;
 curentul capacitiv este mai mic de 10 mA (valoarea sensibilităţii releelor RPP);
 configuraţia reţelei este astfel încât nu se asigură selectivitatea releelor RPP (de exemplu sunt numai 2-3
plecări).
Principiul de funcţionare
În momentul apariţiei unei puneri la pământ, se produce un proces tranzitoriu legat de descărcarea
capacităţii fazei avariate corespunzătoare cu scăderea tensiunii pe această fază la zero şi de încărcarea capacităţii
fazelor neavariate corespunzător cu creşterea tensiunii pe aceste faze la valoarea tensiunii între faze. Frecvenţa
curentului tranzitoriu variază între 200-300 Hz, şi întreg procesul se amortizează în câteva ms. Caracteristicile
acestui proces sunt următoarele:
 raportul dintre amplitudinea curentului tranzitoriu şi a curentului stabilizat de punere la pământ este egal
aproximativ cu raportul frecvenţelor acestora, deci curentul de regim tranzitoriu este de câteva ori mai
mare;
 amplitudinea curentului tranzitoriu este maximă pe linia avariată;
 prima semiundă a curentului tranzitoriu pe linia avariată este în fază cu tensiunea homopolară (care are
frecvenţa de 50 Hz) în timp ce pe liniile neavariate aceasta este în opoziţie de fază;
 curentul inductiv debitat de bobinele de stingere are o viteză de creştere mai mică decât aceea a curentului
capacitiv şi de aceea nu influenţează desfăşurarea procesului tranzitoriu, reţeaua fiind în acest timp
necompensată.
Releul RDT acţionează dacă prima semiperioadă a curentului homopolar este în fază cu tensiunea
homopolară şi se blochează în caz contrar. Schema releului se compune din două părţi (fig.8.25):
a) un discriminator de fază, DF;
124
b) o schemă logică, SL, care prelucrează informaţiile primite de la DF.
Discriminatorul de fază realizează compararea valorii absolute a sumei şi diferenţei curentului şi tensiunii
homopolare:
M  U h  kIh  U h  kIh (8.59)
semnul funcţiei M depinde de semnul lui cos  , în care prin cos  s-a notat defazajul dintre Ih şi Uh .
Pentru obţinerea funcţiei M se folosesc transformatoare de curent şi de tensiune cu câte două secundare,
ca şi la releul RDC3. Cele două punţi de redresare sunt conectate în opoziţie, astfel încât în diagonala punţilor
circulă diferenţa curenţilor debitaţi, adică un curent de forma funcţiei M, care se duce la schema SL.
În cazul în care punerea la pământ se produce pe linia protejată (şi deci releul trebuie să lucreze) de la DF se
obţine un semnal negativ. Acesta este amplificat de amplificatorul 1, trecut prin circuitul de coincidenţă “ŞI”
amplificat de amplificatorul 2 care comandă circuitul basculant monostabil CBM1 care la rândul său acţionează
releul de ieşire. După 10 ms de la apariţia tensiunii homopolare Uh circuitul “ŞI” este blocat şi întreg releul se
blochează pe perioada existenţei tensiunii homopolare.
În cazul când punerea la pământ este exterioară (deci releul nu trebuie să lucreze) de la DF se obţine un
semnal pozitiv. Acesta este amplificat de amplificatorul 1 şi apoi de amplificatorul 3 care comandă bascularea
circuitului basculant monostabil de blocare CBM2. Acesta blochează circuitul “ŞI” pentru o perioadă de 60 ms
împiedicând acţionarea releului în cea de a doua semiperioadă a curentului Ih care poate fi în fază cu Uh .
8.5. Schemele principiale de conectare a releelor direcţionale
8.5.1. Principii de elaborare

Numărul mare de scheme de conectare a releelor direcţionale de putere care se folosesc în prezent se
clasifică după modul de conectare la transformatoarele de curent şi de tensiune şi după tipul constructiv al
releului. Astfel, se întâlnesc:
a) schemele de conectare a releului cu un singur element direcţional (monofazat) la curenţii şi la tensiunile de
faze sau dintre faze (cele mai folosite);
b) schemele de conectare a releului cu un singur element la componentele simetrice ale curenţilor şi ale
tensiunilor uneia dintre secvenţe (inversă sau homopolară);
c) schemele de conectare a releului direcţional cu două sau trei elemente la curenţii şi la tensiunile totale ale
diferitelor faze sau , la componentele simetrice ale curenţilor şi ale tensiunilor de diferite secvenţe;
d) schemele de conectare a releului direcţional cu un singur element la curenţii şi tensi-unile de pe fazele

defecte pentru a acţiona în cazul oricărui scurtcircuit, comutările în circuitul de alimentare a releului fiind în
acest caz asigurate prin contactele ele-mentelor de pornire ale schemei.
Diferitele scheme de conectare a releelor direcţionale se caracterizează şi prin unghiul de defazaj dintre Ur
şi Ir aduse la releu. În tabelul 8.1. se prezintă pentru fiecare schemă de conectare, tensiunile şi curenţii aduşi la
releu.
Tabelul 8.1
Tensiuni Curenţi
Schema
tip Releul Releul Releul Releul Releul Releul
nr.I nr.II nr.III nr.I nr.II nr.III Observaţii
00 nr.1 Urt Ust Uts Ir - It Is - Ir It - Is
00 nr.2 Uro Uso Uto Ir Is It
300 Urt Ust Uts Ir Is It
600 nr.1 Ust Utr Urs Ir - It Is - Ir It - Is
600 nr.2 -Uto -Uro -Uso Ir Is It
900 Ust Utr Urs Ir Is It Foarte
0
120 Ust Utr Urs Ir - Is Is - It It - Ir răspândită
Rar întâlnită
125
Se precizează că o întrebuinţare largă o au sistemele de protecţie direcţională homopolară împotriva defectelor
cu punere la pământ; dimpotrivă, protecţia de putere de secvenţă inversă nu se prea foloseşte, probabil din cauza
dificultăţilor pe care le ridică filtrele necesare.
Independent de metodele şi principiile utilizate, releele direcţionale nu ridică probleme deosebite celor ce
le exploatează.
8.5.2. Schema de “900” de conectare a releelor direcţionale

Una din schemele cele mai folosite pentru conectarea releelor direcţionale este schema de “900” în care
releul se alimentează cu curenţi de pe o fază şi tensiuni dintre celelalte două faze (fig.8.26).
R S T
1 2 3
r
s
t
Fig.8.26. Schema de principiu a unei protecţii direcţionale realizată după schema de “900”
Baretele notate în figură cu r , s , t sunt alimentate cu tensiunea din secundarul trans-formatorului de

tensiune al cărui primar este conectat pe barele de pe care este alimentată linia protejată. Diagrama fazorială a
mărimilor aduse la releu este dată în fig.8.27.
(+)
UR
IKR =IrK
Ir=IR
600
.  rk=-300
0 Ur=UST
UT US
Fig.8.27. Diagrama fazorială a mărimilor aduse la releul 1 din fig.8.26
Schema se numeşte de “900” pentru că, aşa cum rezultă din fig.8.27, între curentul Ir din bobina de curent a
releului şi tensiunea Ur aplicată bobinei de tensiune există un defazaj de 900 (dacă se admite ipoteza cos r = 1 în
regim normal de funcţionare). La scurtcircuit trifazat simetric pe linii aeriene curenţii de scurtcircuit IKR , IKS , IKT de
pe fazele R , S şi T sunt defazaţi cu circa 600 în urma tensiunilor pe fază (deci KR = KS = KT = 600). Deci,
defazajele dintre curenţii din bobinele de curent şi tensiunile aplicate bobinelor de tensiune ale releelor
direcţionale sunt:  rR k   rS k   rT k = - 900 + 600 = - 300.
Valoarea negativă a unghiului rk a rezultat datorită faptului că, curentul este defa-zat înaintea tensiunii
(vezi fig.8.27), iar prin convenţie se admite semnul plus pentru unghiurile dintre curent şi tensiune, când curentul
este defazat în urma tensiunii.
Folosind relee cu un unghi interior  = - r = 300 , care asigură un cos (r + ) = 1 în regim de scurtcircuit, se
obţine sensibilitatea maximă pentru releul direcţional.
8.6. Protecţia de putere homopolară
Protecţia de putere homopolară se foloseşte în reţelele alimentate de la două capete, fiind prevăzută
pentru a sesiza selectiv defectele însoţite de punere la pământ. Se realizează mai des în varianta protecţiei
maximală de curent homopolar direcţionată temporizată, fig.8.28, sau sub forma unei secţionări de curent
homopolar direcţională.
126
R
S
T
- BD S
+ + +
+ FTS H
+
Ih h T
x x
- - -
FCS H
Fig.8.28. Schema principială a protecţiei maximale de curent homopolar

direcţională temporizată
Sensul cuplului care acţionează asupra echipajului mobil al releului direcţional este, ca la orice releu
direcţional, funcţie de unghiul dintre vectorii tensiunii şi curentului care i se aplică. Protecţia homopolară
direcţională are avantajul că nu are zone moarte, pentru că după cum se ştie, tensiunea homopolară este cu atât
mai mare, cu cât defectul este mai apropiat, deci invers decât în cazul defectelor între faze, când tensiunea scade
cu apropierea faţă de defect.
Sensibilitatea releului direcţional homopolar se verifică cu relaţia:
3 Uh 3 Ih
K sens  (8.60)
S pr n TC n TT
unde:
Uh şi Ih sunt valorile componentelor de secvenţă homopolară ale tensiunii, respectiv curentului, în locul de
instalare al protecţiei, la un defect monofazat în limitele zonei considerate, apărut într-un regim care
conduce la valoarea minimă Ih ;
Spr este valoarea puterii de pornire a releului;
nTC şi nTT sunt rapoartele de transformare ale transformatoarelor de curent şi de tensi-une care compun filtrele
de curent şi de tensiune de secvenţă homopolară de la care se alimentează bobinele releului.
Pentru defecte pe linia protejată se prevede Ksens  2 , iar pentru defecte pe ele-mentul vecin Ksens  1,5 .
Protecţiile maximale de curent homopolar direcţionale prezintă avantajul simplităţii, selectivităţii,
sensibilităţii şi absenţei zonelor moarte, de aceea sunt foarte răspândite ca protecţii de bază sau de rezervă în
reţelele cu curenţi mari de punere la pământ care au mai mult decât o sursă de alimentare.
Dezavantajul protecţiei constă în temporizarea relativ mare dacă linia are multe tronsoane, dar în
comparaţie cu protecţia similară prevăzută pentru sesizarea scurt-circuitelor polifazate, protecţia direcţională
homopolară poate avea temporizări în general mai reduse, deoarece pentru stabilirea lor nu trebuie ţinut seama
de timpii de acţionare ai protecţiilor din reţeaua de alimentare (vezi paragraful 7.6.2).
8.7. Protecţia completă a unei reţele alimentată de la două

capete împotriva defectelor polifazate şi a celor cu
punere la pământ
Pentru a sesiza toate defectele, atât cele polifazate, cât şi cele cu punere la pământ, în astfel de reţele se
poate folosi schema de protecţie prezentată în fig.8.29, care cuprinde o protecţie maximală de curent direcţională
în două trepte (releele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9) şi o protecţie maximală de curent homopolar direcţională în două
trepte (releele 10, 11, 12, 13, 14, 15). Pentru fiecare din aceste protecţii au fost stabilite valorile de reglaj în
paragrafele 7.4 şi 7.6.2. Evident că, existând protecţie homopolară, protecţia împotriva scurtcircuitelor polifazate
a fost prevăzută numai pe fazele R şi T. Pe baretele r, s, t se aduce tensiunea din secundarul transformatorului de
tensiune montat pe elementul de protejat, iar pe baretele Uh se aduce tensiunea homopolară obţinută la bornele
de ieşire ale FTSH.
127
8.8. Echipament integrat de protecţie, automatizare, măsură
EPAM
8.8.1. Generalităţi
EPAM este un echipament, realizat la TELECOMM S.R.L. Bucureşti, fiind destinat pentru protecţia LEA şi LES
de medie tensiune care funcţionează radial sau buclat, re-ţeaua având neutrul tratat prin bobină de stingere,
izolat sau tratat prin rezistor de limitare.
Acest echipament înglobează următoarele funcţii:
 funcţia de protecţie EPAM - PD;
 funcţia de automatizare EPAM - AUT (incluzând RAR şi AAR);
 funcţia de măsură EPAM - M (calculul valorilor efective ale U, I, P, Q, S monofazate şi trifazate, cât şi a cos 
şi );
 interfaţa om - maşină EPAM - MIMI;
 funcţia de autotest;
 integrare în SCADA prin intermediul interfeţelor de comunicaţie cu nivelul ierarhic superior (teleconducere)
EPAM - COM.
Echipamentul EPAM se bazează pe un sistem de prelucrare digitală a semnalului (DSP). Tehnicile de
procesare digitală a semnalului asigură măsurarea parametrilor necesari funcţionării echipamentului eliminând
practic partea analogică de hard.
16
-
H II
+
14
HI
-
-
PI
+
-
-
+
15
9
+
13
P II
Ih
-
12
+
Ih
8
11
-
T
h
+
10
Uh
I
6
I
5
Uh
r
s
t
4
Y
I
3
Y
TT
CB
I
2
BD
-
r
s
t
+
TC
T
R
S
Fig.8.29. Protecţia de curent şi de curent homopolar în două trepte, direcţională

128
Pentru funcţionarea echipamentului, acesta trebuie să primească informaţii analogice din proces - tensiuni
şi curenţi măsuraţi în secundarele transformatoarelor de măsură de tensiune respectiv de curent şi informaţii
numerice din proces - poziţia de închis sau de deschis a întreruptoarelor etc. Procesarea este asigurată prin
intermediul sistemului de procesare digitală în baza unor algoritmi implementaţi software.
Interfaţa om - maşină include:
 un display local cu cristale lichide pentru afişarea mărimilor măsurate;
 tastatura locală pentru selecţia mărimilor afişate şi programarea locală a reglajelor;
 interfeţe seriale pentru transmisia la distanţă şi integrarea în sistemul de telecondu-cere distribuită.
Funcţia autotest permite:
 testarea periodică a unităţii de control cu microprocesor (test ROM, RAM, etc);
 testarea periodică a interfeţelor analogice de intrare;
 testarea periodică a interfeţelor numerice de ieşire.
8.8.2. Funcţiile de protecţie

Prin EPAM se pot asigura următoarele funcţii de protecţie:
 protecţie maximală de curent împotriva scurtcircuitelor polifazate (bi şi trifazate) - cu caracteristici de
temporizare independentă sau dependentă;
 protecţie maximală de curent de secvenţă inversă împotriva dublelor puneri la pământ din reţelele de m.t.
cu neutrul compensat prin bobină de stingere;
 protecţie maximală de curent homopolar împotriva scurtcircuitelor monofazate cu curent limitat prin
rezistenţă ohmică din reţelele de m.t. cu neutrul tratat prin rezistenţă de limitare;
 protecţie maximală şi minimală de tensiune împotriva supratensiunilor periculoase sau împotriva
funcţionării la tensiuni minime periculoase pentru echipamentele primare (ex. baterii de condensatoare).
Funcţiile de protecţie pot fi direcţionate sau nedirecţionate.
8.8.3. Procesarea digitală a semnalului

Pentru realizarea funcţiilor propuse se utilizează un sistem digital de procesare a semnalului (Digital Signal
Processing - DGP). Schema bloc a unui sistem digital de procesare a semnalului este dată în fig.8.30.
FTJ S&H CAN DSP
Fig.8.30. Schema bloc a unui sistem digital de procesare a semnalului
Pe figură s-au notat:

 FTJ - filtru trece jos antialiasing;
 S&H - circuit sample and hold;
 CAN - convertor analog numeric;
 DSP - procesor de semnal.
FTJ are rolul de a evita fenomenul de aliasing ce poate apare în cazul prezenţei în unda semnalului de
eşantionat a unor armonici de frecvenţa superioară frecvenţei de eşanti-onare. Frecvenţa minimă de eşantionare
trebuie să fie egală sau mai mare decât dublul celei mai mari frecvenţe a semnalului analogic de intrare (conform
teoremei de eşantionare a lui Nyquist), adică fs = 2 fm . Spectrul de frecvenţă se repetă la intervale fs (fig.8.31.a)
dacă fs  2 fm . Dacă însă fs  2 fm , spectrul de frecvenţă se prezintă ca în fig.8.31.b, interferenţa în semnalul
eşantionat reprezintă tocmai efectul “aliasing” (semnalul original cu frecvenţa mai mare are un “alias” în joasa
frecvenţă ca rezultat al interferenţei eşantionărilor, pentru că fs  2 fm ) .
129
A A
a) fs  2 fm b) fs  2 fm
Fig.8.31. Spectrul eşantionării
Apariţia efectului “aliasing” face ca semnalul eşantionat să nu reţină caracteristicile semnalului original
analogic şi astfel în acest caz este imposibil să se refacă semnalul analogic pe baza eşantionării.
În cazul EPAM frecvenţa maximă considerată pentru semnalul analogic este fm = 450 Hz
(armonica a 9 - a, la frecvenţa nominală fn = 50 Hz ), iar pentru respectarea teoremei Nyquist ( fs  2 fm ) rezultă:
fs  2  450 = 900 Hz .
S-a ales fs = 1000 Hz, deci 20 eşantioane pe perioadă.
S & H are rolul de a prelua un eşantion din semnalul de intrare (sample) şi a păstra nivelul eşantionului
până la următoarea eşantionare (hold).
CAN convertor analog - numeric asigură transformarea valorii mărimii analogice într-un cod binar. La
echipamentul EPAM, circuitul S & H este inclus în CAN.
DSP primeşte codul numeric obţinut la ieşirea CAN şi realizează procesarea digitală a semnalului conform
algoritmilor implementaţi software.
Fiecare din semnalele originale (analogice), astfel cuantificat, poate fi caracterizat prin anumiţi parametrii
(valoarea efectivă, valoarea medie, valorile componentelor simetri-ce, valorile puterilor active, reactive şi
aparente, valorile unghiului de defazaj).
8.8.4. Structura hard a echipamentului EPAM

Schema bloc a echipamentului este dată în fig.8.32. Se observă că EPAM este realizat din trei blocuri
funcţionale:
a) Blocul UC0 conţine microprocesorul principal tip 80386 la 16 MHz, având următoarele funcţiuni principale:
 prelucrarea semnalelor booleene primite de la blocurile UC1 şi UC2 în conformitate cu algoritmii
implementaţi software. Este blocul decizional care asigură funcţiile de protecţie şi automatizare
implementate. Prelucrarea variabilelor booleene de la blocul UC1 se face prin intermediul portului 16 biţi şi
a portului paralel de comunicaţie; Prelucrarea variabilelor booleene de la blocul UC2 se face prin intermediul
portului 8 biţi.
 emiterea impulsurilor de declanşare şi semnalizare spre proces prin intermediul celor trei porturi de comenzi
de câte 8 biţi fiecare, care asigură comanda releelor de execuţie;
 interfaţa om-maşină prin intermediul unui ecran cu cristale lichide (LCD), tastaturii şi a unui sistem de
semnalizare prin LED – uri;
 conectarea la sistemul integrat de teleconducere distribuită prin interfeţele seriale RS232, Field Bus şi fibra
optică;
 gestionarea ceasului de timp real RTC (Real Time Clock).
b) Blocul UC1 conţine procesorul de semnal DSP de tip TMS320C31, 32 MHz, având următoarele caracteristici:
 prelucrarea mărimilor analogice din proces: UR0, US0, UT0, URS, UST, UTR, IR, IS, IT, IN prin intermediul
adaptoarelor de intrare de tensiune, şi curent, care asigură separaţia galvanică de proces şi adaptarea
nivelelor de semnal. Adaptoarele de intrare asigură şi filtrajul analogic antialiasing al semnalelor de intrare;
 conversia analog - numerică prin cele două multiplexoare de tensiune şi respectiv de curent şi CAN.
Convertorul analog-numeric este de tip dual, 16 biţi, cu timpi de con-versie 5 s, obţinându-se astfel câte o
pereche de valori tensiune - curent la fiecare 5 s;
 prelucrarea semnalelor numerice (de tip contact de releu) prin intermediul blocului de 32 intrări numerice
optoizolate faţă de proces;
 procesorul de semnal DSP asigură prin soft filtrarea numerică a mărimilor analogice de intrare (convertite
numeric) şi evaluarea variabilelor booleene necesare blocului decizional UC0.
c) Blocul UC2 conţine microcontrolerul compatibil 8051, având următoarele funcţiuni principale:
 prelucrarea mărimilor analogice UR0, US0, UT0, UR01 şi In necesare funcţiei de supra-veghere prezenţa tensiunii
de măsură şi funcţiilor de control condiţii RAR, AAR;
130
 evaluarea variabilelor booleene specifice şi transmiterea acestora spre blocul deci-zional UC0;
 supravegherea frecvenţei semnalelor analogice pentru menţinerea unei frecvenţe de eşantionare constantă
de N = 20 eşantioane / perioadă, indiferent de variaţia frecvenţei.
Alimentarea cu diverse tensiuni necesară echipamentului se realizează la 220V cc prin blocul sursa
tensiuni.
Pentru fiecare bloc cu microprocesor se asigură prin soft funcţiile autotest specifice, funcţii care contribuie
la reducerea costurilor de întreţinere şi scăderea timpilor de întrerupere a consumatorilor.
UC2
TENSIUNI
comenzi
Port 8 biţi
8
SURSA
24 comenzi (contact liber de potenţial)
Port 8
PORT
RAM
Port paralel
comunicaţie
comenzi
8 ROM
Port
ROM
1
Microcontroler U*R1
Interfaţa
achiziţie
comenzi
8 1
compatibil I*H
Port
RAM
8051 3
U*R,S,T
8
LCD
Port I/O
perturbograf
High speed
1 MB..4MB
Port 16 biţi
32 k x 32
16
RAM
PORT
RAM
Tastatura
UC1
RTC
Port paralel
comunicaţie
Bloc 32 intrări
numerice cu
Interfaţa
optocuplor
32 32 32 DI
32 DI
UC0 (220 Vcc)
MICRO-
PROCESOR
curent(LEM)
80386 EB 4* 4
intrări
Bloc 4
MUX
16 MHz IR,S,T,H
DSP
B
(procesor 320C31
16 biţi, 5sec
boolean)
CAN dublu
32 MHz
INTERFEŢE
6 intrări
tensiune
A
6* 6
MUX
S ERIALE UR,S,T
Bloc
Boot
PROM URS,ST,TR
Field BUS
RS 232
optică
Fibra
Fig.8.32. Schema bloc a echipamentului EPAM
8.8.5. Softul echipamentului EPAM

În partea de software s-a utilizat transformata Fourier discretă (DFT) pentru obţinerea valorilor
efective ale mărimilor supravegheate. Acest mod de calcul prezintă avantajul imunităţii la armonicile prezente în
curba tensiunilor şi curenţilor.
Astfel, fazorul putere aparentă trifazată este:
ST  PT  jQT (8.61)
iar factorul de putere:
131
PT
cos  T  , (8.62)
PT2  Q T
2
în care PT şi QT reprezintă puterile activă trifazată, respectiv reactivă trifazată.

Problema 1. Să se protejeze cu o protecţie maximală de curent în două trepte, linia L5 din reţeaua buclată
reprezentată în tip în fig.8.33. Parametrii unitari ai liniilor electrice au valorile:
R Lu  0,12  / km ;
XLu  0,39  / km .
În tabelul 8.2 se dau curenţii de sarcină maximi pe linii.

Tabelul 8.2
L1 L2 L3 L4 L5 L6 L7
I s max [A] 400 350 200 500 150 300 250
B C
A C2 C3
1 L1 L2
S
38 km 2 3 45 km 4 5
L3
C1 21 km D
SKma x = 1000MVA C4
L5
E 9 10
SKmin = 600 MVA 7 L4 42 km 6
30 km F
C6
L6 L7
8 25 km
11 12 13 30 km 14
C5
Fig.8.33. Reţeaua buclată cu Un  110kV , cu neutrul legat efectiv la pământ
Rezolvare
Treapta I (rapidă):
I pps I  k sig  I K .ext. max ,
K sig  1,2  1,5 ,
I pp 9  I pp 10  K sig  I KC max (dacã I KC max  I KE max ) ,
sau
I pp 9  I pp 10  K sig  I Ke max (dacã I KC max  I KE max ) ,
şi protecţia nu se direcţionează.
Se preferă o protecţie mai sensibilă, deci:
I pp 9  K sig I KC max ,
I pp 10  K sig I KE max ,
în care caz, pentru selectivitate, protecţiile vor fi direcţionate.

U
IK  ,
X
U n2 110 2
Xs. max    12,1  (regim maxim) ,
S K max 1000
U n2 110 2
Xs. min    20,17  (regim minim) ,
S K min 600
Zu  R u2  Xu2  0,12 2  0,39 2  0,408044  / km,
132
U nf 110 / 3
I KC max    1,531 kA ,
Xs max  Z L4  Z L 12,1  0,408044( 30  42)
5
U nf 110 / 3
I KE max    1,006 kA ,
Xs max  Z L1  Z L 2  Z L5 12,1  0,408044( 38  45  42)
I ppsI 9  (1,2  1,5)  1,531  (1,837  2,297) kA ,
I ppI 10  (1,2  1,5)  1,006  (1,207  1,509) kA .
Realizând protecţia cu relee electromagnetice, tip RC - 2, se adoptă:

I ppsI 9  2,2 kA ,
I ppsI 10  1,5 kA ,
ambele protecţii fiind direcţionate.

Treapta II-a (temporizată):
K sig
I ppII   I s max ,
K rev
(1,11,25) 1,2
I ppII 9   I s max L5   150  212 A ,
(0,8  0,9) 0,85
I ppII 10  I ppII 9  212 A ,
I KC min
K sens 9   1,2 ,
I pp 9
I KE min
K sens 10   1,2 ,
I pp 10
110 / 3
I KC min   1,282 kA ,
20,17  0,408044  72
110 / 3
I KE min   0,892 kA ,
20,17  0,408044  125
1,282
K sens 9   6,05  1,2 (ca protecţie de bază pe L5) ,
212
892
K sens 10   4,2  1,2 (ca protecţie de bază pe L 5 ) .
212
Verificarea treptei a II-a a protecţiei ca protecţie de rezervă pentru tronsonul din aval:
I KD min
K sens 9  ,
r I pp 9
I KF min
K sens 10  .
r I pp 10
Calculând curenţii de scurtcircuit s-au obţinut:

I KD min  1,32 kA ,
I KF min  0,546 kA .
Deci:
1324
k sens 9   6,25 ,
r 212
546
k sens 10   2,576 .
r 212
ceea ce se încadrează în limitele impuse.
Temporizarea protecţiei de treapta a II - a se alege în trepte crescătoare de la consu-matori spre sursă,
considerând t cons = 0,1 s şi t = 0,5 s .
133
Rezultă:
t 9  t 4  t  t 2  2 t  t c  3t  1,6 s ,
t10  t 8  t  t c  2 t  1,1 s .

Problema 2. Ce performanţă a protecţiei maximale direcţionale este obţinută prin introducerea releelor
direcţionale şi a temporizării în trepte ?
a) sensibilitatea;
b) selectivitatea;
c) rapiditatea;
d) economicitatea.
Problema 3. Cum sunt alimentate releele direcţionale în schemele protecţiei homo-polare direcţionale ?
a) cu curent de fază şi tensiunea de linie dintre celelalte două faze;
b) cu curentul şi tensiunea de fază a liniei;
c) cu tensiunea homopolară şi cu curent homopolar.
Problema 4. Să se stabilească reglajele protecţiei maximale de curent temporizate direcţionale pentru
liniile reţelei cu neutrul legat la pământ reprezentată în figura 8.34.
A 3 6 C D
9 12
C1 C2 C4
1 2 4 5 7 8 10 11
S1 S2
L1 L2 L3
14 13
16 15 L4
S3 C5
Fig.8.34. Reţea complexă cu neutrul legat la pământ
Să se studieze oportunitatea secţionării de curent direcţională pentru linia L1 , cunos-când diagrama

curenţilor de scurtcircuit din fig.8.35.
Considerând că se utilizează o schemă trifazată completă, să se aleagă releele maximale de curent.
Ştiind că releele direcţionale utilizate (tip RBM - 171/1) sunt alimentate în “schemă de 900 ”, să se
aleagă unghiul interior cel mai potrivit pentru scurtcircuit trifazat (L = 650).
A B
L1
I"K
[kA]
4
1
3
2
2
1
3
0 10 20 30 40 l [km]
Fig.8.35. Variaţia curenţilor la scurtcircuit pe linia L1

1 - alimentare din A; 2 - alimentare din B regim maxim; 3 - alimentare din B regim minim
Curenţii maximi de sarcină ai consumatorilor ( I s.max ) şi curenţii minimi de scurtcir-cuit determinaţi de

fiecare sursă în parte ( I k.min ) sunt prezentaţi în tabelul 8.3.
Tabelul 8.3
134
A B C D E C1 C2 C3 C4 C5
I s.max [A] - - - - - 80 110 70 90 120
I k.min [kA] S1 4,5 2,0 1,5 1,2 1,1 3,6 1,6 1,1 0,8 0,7
determinat S2 0,8 2,0 2,6 3,8 1,8 0,6 1,6 1,8 2,9 1,3
de: S3 0,7 1,5 2,1 1,3 3,0 0,5 0,9 2,0 0,8 2,5
Răspuns:
Protecţia 2 4 5 7 8 10 13 14
I pp [A]
Curentul 632 118 412 279 132 559 176 515
I pr [A] 7,90 1,47 5,15 3,49 1,65 6,99 2,20 6,44
K sens. 2,4 4,2 2,7 2,5 6,1 3,2 4,0 2,5
t [s] 1,6 0,6 1,1 1,1 0,6 1,6 0,6 1,6
I pps [A] 2600 1950 – – – – – –
NU
I prs [A] 32,5 secţionar – – – – – –
e
Capitolul 9
PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE SCURTE
9.1. Principiul de realizare
Pe liniile electrice de transport scurte, dar importante (de înaltă şi medie tensiune), se pot prevedea, pentru
protecţia acestora împotriva scurtcircuitelor, protecţii diferenţiale longitudinale şi protecţii comparative
longitudinale. Aceste protecţii se bazează pe principiul comparării curenţilor de la începutul şi de la sfârşitul liniei
protejate şi asigură deconectarea rapidă şi simultană de la ambele capete a liniei defecte, oriunde s-ar produce
defectul pe linia protejată. Sunt protecţii selective prin însăşi principiul de funcţionare, iar limitarea aplicabilităţii
lor se datoreşte numai costului lor ridicat.
Pentru efectuarea comparaţiei este necesară totdeauna o legătură între cele două capete ale liniei,
legătură care poate fi realizată prin conductoare auxiliare de legătură între protecţiile de la cele două capete ale
liniei sau prin asigurarea unei legături între aceste protecţii prin intermediul curenţilor de înaltă frecvenţă.
Protecţiile diferenţiale longitudinale se realizează în două variante:
 cu curenţi de circulaţie, în care caz se compară sensul (convenţional) de circulaţie al curenţilor de la cele
două capete ale liniei pe baza principiului diferenţial;
 cu echilibrarea tensiunilor, în care caz se compară căderile de tensiune de la bornele rezistenţelor montate
în secundarul transformatoarelor de curent de la cele două capete ale liniei.
Protecţiile comparative longitudinale compară de asemenea sensul (convenţional) de circulaţie al curenţilor
de la cele două capete ale liniei, dar pe baza principiului direcţional.
Din considerente economice, protecţiile diferenţiale şi cele comparative sunt indi-cate numai pentru
protejarea liniilor de lungimi relativ mici (până la maximum 20 km), întrucât la lungimi mai mari costul
conductoarelor auxiliare (incluzând şi lucrările pentru instalarea lor de-a lungul liniei protejate) devine foarte
mare. În continuare în acest capitol se vor dezvolta aspecte legate de aceste protecţii, în timp ce protecţiile prin
înaltă frecvenţă se vor prezenta în capitolul 13.
9.2. Protecţia diferenţială longitudinală cu curenţi de circulaţie
În fig.9.1 se prezintă schema de principiu a protecţiei diferenţiale longitudinală cu curenţi de circulaţie

(PDLCC).
Pentru realizarea protecţiei, la începutul şi la sfârşitul elementului protejat se instalează transformatoarele
de curent (TC) cu rapoarte de transformare identice. Se consideră că bornele de acelaşi fel ale înfăşurării primare
şi ale celei secundare ale acestor TC se află de aceeaşi parte. Înfăşurările secundare ale TC de pe faza respectivă se
leagă între ele, atât prin bornele dinspre elementul protejat, cât şi prin cele îndreptate în afara lui, iar în paralel cu
ele se conectează înfăşurarea releului de curent.
135
Pentru determinarea curentului în releu, este necesar să se stabilească pentru toţi curenţii din schemă
sensuri pozitive convenţionale. Conform schemei, se poate scrie:
Ir  Isec.I  Isec.II (9.1)
Curentul din releu este egal cu diferenţa fazorială a curenţilor din secundarul celor două TC. În conductoarele
care leagă înfăşurările secundare ale TC circulă curenţi egali cu curenţii secundari ai TC. Din această cauză,
protecţia se numeşte diferenţială, iar schema se numeşte schema cu curenţi de circulaţie.
IprimI IprimII
A B
It1 TCA I TCB It2
Iprim
K
IsecII
BD
- IsecI -
BD + Semnalizare Semnalizare
+ + +
CB I-I CB
Ir
Fig.9.1. Schema de principiu monofazată a unei protecţii PDLCC
În regim normal de funcţionare sau în cazul unui scurtcircuit în afara zonei limitată de TC, curenţii primari
Iprim.I şi Iprim.II , neglijând curenţii capacitivi de pierderi ai ele-mentului protejat, sunt egali ca valoare şi coincid ca
fază. Dacă raportul de transformare este acelaşi, curenţii secundari Isec.I şi Isec.I.I sunt teoretic egali, curentul în
releu este teoretic egal cu zero:
I r  I sec .I  I sec .II  0
iar releul nu acţionează.

În cazul unui scurtcircuit în zona limitată de TC (în punctul K), curenţii Iprim.I şi Iprim.II nu sunt, în general,
egali ca valoare şi nu coincid ca fază. Pentru aceleaşi sensuri pozitive convenţionale, curentul la locul defectului va
fi:
Iscc  Iprim. I  Iprim. II , (9.2)
De aceea, curentul în releu va fi:
I scc
Ir  . (9.3)
n TC
În caz de alimentare a liniei de la un singur capăt (de exemplu dacă I prim.II = 0 ) rezultă:
I
Ir  Isec. I  scc .
n TC
Dacă Ir  Ipr releul acţionează şi deconectează elementul defect, printr-un releu intermediar. Rolul releului
intermediar, în afară de înlesnirea funcţionării contactelor releului diferenţial, ale cărui contacte nu sunt calculate
pentru închiderea circuitului bobinei de declanşare, este şi acela de a separa circuitele de declanşare ale
întrerupătoarelor I t1 şi I t2 .
Din cele spuse, se observă că protecţia, conform principiului ei de funcţionare, acţio-nează numai în cazul unui
defect în zona protejată, limitată de transformatoarele ei de curent.
Schema cu curenţi de circulaţie, în execuţia analizată cu TC standardizate, se poate utiliza pentru protecţia
elementelor de circuit cu o linie care nu depăşeşte câteva sute de metri (de exemplu, a circuitelor de servicii
interne ale centralelor), precum şi pentru protecţia generatoarelor, a transformatoarelor şi a barelor. În cazul
unor lungimi mai mari, se poate întâmpla ca secţiunea conductoarelor auxiliare (care se dimensionează astfel
încât sarcina maximă admisibilă a TC să nu fie depăşită)să rezulte inadmisibil de mare, mai mare decât secţiunea
conductoarelor liniei protejate . Se pune de asemenea, problema locului celui mai potrivit de instalare a releului şi
a acţionării întrerupătoarelor.
Este raţional a se realiza scheme cu câte un grup de relee instalate în fiecare staţie, pentru deconectarea
întrerupătoarelor respective. O astfel de schemă de principiu a protecţiei diferenţiale de curent cu două grupuri
de relee şi cu valori reduse ale curentului de circulaţie este dată în fig.9.2.
136
Secundarele celor două transformatoare de curent principale trebuie legate la pământ din motive de
protecţia muncii şi astfel poate apărea o cale (prin pământ) prin care să circule curenţii vagabonzi, lucru ce trebuie
evitat. De aceea se pune secundarul la pământ, dar secundarele celor două TC se leagă prin transformatoare de
izolare TCA.
În acelaşi timp curentul de circulaţie prin firele pilot se micşorează, deci creşte tensiunea, impedanţa
transformatorului de izolare dinspre releu apare redusă cu pătratul raportului de transformare al TCA. În
schemele prezentate s-a considerat protecţia pentru o singură fază. Conform acestor scheme ar rezulta un număr
mare de conductoare de legă-tură pentru a se realiza o protecţie pentru toate cele trei faze, ceea ce ar scumpi
protecţia.
În realitate se folosesc, chiar pentru toate fazele, două conductoare de legătură, în cazul protecţiei
diferenţiale cu curenţi de circulaţie sau cu tensiuni în opoziţie (vezi fig.9.3), dar schema se prevede cu TC
însumatoare, care însumează curenţii celor trei faze într-o anumită proporţie, astfel încât se obţine la fiecare
capăt al liniei câte un singur curent, determinat ca valoare şi fază de curenţii celor trei faze. Aceste
transformatoare de însumare fiind identice la ambele capete ale liniei, şi curenţii sumă vor corespunde riguros la
ambele capete în mod identic, curenţilor celor trei faze. Curenţii se însumează într-o
A B
It1 TC1 TC2 It2
L
BD
- -
BD
TCA1 TCA2
CB CB
+ + + +
I-I I-I
- -
Fig.9.2. Schemă principială monofilară pentru o protecţie diferenţială longitudinală
TC1 TC2
A B
L
I-I
TCA1 TCA2
Fig.9.3. Schemă principială cu transformatoare de curent însumatoare.
anumită proporţie şi nu simplu, pentru ca protecţia să poată sesiza şi scurtcircuitele trifazate simetrice. În caz
contrar curentul rezultant la fiecare capăt, IR + IS + IT , ar fi nul. Acest artificiu are ca efect o inegalitate a
sensibilităţii protecţiei în raport cu diferitele faze pe care are loc defectul, dar în general protecţiile diferenţiale
longitudinale sunt foarte sensibile şi deci nu există pericolul de a nu acţiona. Folosind TCA, domeniul de aplica-
bilitate al acestei protecţii poate fi extins până la linii cu lungimi de maximum 20 km.
Pentru reducerea numărului de conductoare auxiliare se pot folosi şi filtre combinate de componente
simetrice care sunt alimentate de transformatoarele de curent cu curenţii celor trei faze şi debitează la ieşire o
137
tensiune proporţională cu o funcţie lineară de componentele simetrice Id , Ii , Ih ale curenţilor de tipul (9.4) sau
(9.5) în funcţie de tipul filtrului (fig.9.4):
U F  K  ( Id  KIh ) , (9.4)
U F  K  ( Id  KIi ) . (9.5)
TC1 TC2
A B
F1 UF UF F2
+ + + +
I-I I-I
- -
Fig.9.4. Schema principală a unui PDCC cu filtre combinate
La regim normal, tensiunile UF la ieşirea celor două filtre, F1 respectiv F2 , vor fi egale, conducând la
circulaţia unui mic curent de dezechilibru prin conductoarele auxi-liare. La un scurtcircuit pe linie aceste tensiuni
vor fi diferite conducând astfel la un mare curent de circulaţie prin conductoarele auxiliare.
Protecţia diferenţială având conductoare auxiliare, de lungimi mari, este necesar să se ia în considerare
posibilitatea defectării lor în timpul exploatării.
În schema cu curenţi de circulaţie, scurtcircuitarea conductoarelor auxiliare duce la nefuncţionarea
protecţiei, din cauza şuntării releului în punctul defectului. Ruperea conductorului, dimpotrivă, poate determina
acţionarea protecţiei în regim normal de funcţionare, dat fiind că în releu apar curenţi egali cu curentul de regim.
Pentru a preveni acţionarea greşită a protecţiei liniilor în cazul defectării conductoarelor auxiliare, se instalează de
obicei dispozitive speciale de control al stării conductoarelor (protecţia conductoarelor protecţiei). Acest
dispozitiv de control poate scoate din funcţiune protecţia, evitând acţionarea ei neselectivă.
În vederea stabilirii reglajului protecţiei diferenţiale longitudinale se foloseşte relaţia:
I pr  k sig I dez . max , (9.6)
unde Ipr este curentul de pornire al releului, k sig > 1 , iar I dez.max este curentul ce curge prin circuitul diferenţial,
deci prin înfăşurarea releului la un scurtcircuit exterior liniei protejate. Acest curent de dezechilibru apare datorită
faptului că TC folosite la realizarea circuitului diferenţial nu sunt ideale (perfect identice) deci au I magn  0 . Variaţia
valorilor curenţilor secundari ai celor două TC ale protecţiei din fig. 9.1 în regim permanent, în funcţie de curentul de
scurtcircuit, în cazul unui scurtcircuit exterior, este prezentată în fig.9.5.
Isec
Isec1
Isec2
0
Iprim
(Iscc)
Fig.9.5. Dependenţa curentului secundar de curentul din primarul TC
138
Aceşti curenţi, care sunt aproape identici ca valoare când Isec este un multiplu mic al curentului nominal
(Isec mici), pot fi însă considerabil diferiţi când curenţii de scurtcir-cuit sunt mari (multipli ai curentului nominal),
corespunzând la erori de 10 % , în care caz inducţia atinge, la unele tipuri de TC, (1,8-1,9) Tesla. Deoarece curentul
în releu:
Ir  Isec.I  Isec.II ,
nu mai este nul, curentul de pornire al releului Ipr trebuie desensibilizat faţă de Ir .
În general, în cazul unui scurtcircuit exterior, conform schemei echivalente a TC, se poate scrie :
Isec. I  I prim. I  I magn. I , (9.7)
Isec. II  Iprim
 . II  I magn.II . (9.8)
Deci, curentul din releu devine:

I r  I sec .I  I sec .II  Imagn .II  Imagn .I  I dez . (9.9)
De obicei, curenţii de dezechilibru sunt cu atât mai mari, cu cât curentul primar este un multiplu mai mare
al curentului nominal. Curentul de dezechilibru Idez atinge valori foarte mari în primele perioade ale
scurtcircuitelor exterioare, ca urmare a saturării TC, produsă de existenţa în curentul de scurtcircuit a unei
componente aperiodice I’aper şi de magnetizare remanentă a fierului din circuitele magnetice.
Condiţia fundamentală pentru alegerea curentului de pornire a releului Ipr este desensibilizarea protecţiei
faţă de valorile maxime teoretice (de calcul) ale curenţilor de dezechilibru în cazul scurtcircuitelor exterioare:
I pr  K sig I dezech. calc , (9.10)
în care Ksig > 1 .
Sensibilitatea protecţiei diferenţiale se caracterizează prin coeficientul:
Iscc.min
k sens   1,5 , (9.11)
Ipp
unde:
I pp  I pr n TC ,
reprezintă curentul de pornire al protecţiei.

Dacă se desensibilizează Ipp faţă de valoarea tranzitorie a lui Idez ( Ipp > Idez.trans ) , ksens devine uneori
insuficient.
Pentru mărirea sensibilităţi se folosesc următoarele metode:
a) conectarea înfăşurărilor releului prin TC intermediare saturate, sau, cum se mai nu-mesc, transformatoare
cu saturaţie rapidă (TSR);
b) folosirea unor relee speciale, cu acţiune de reţinere (cu bobine de frânare);
c) utilizarea combinată a metodelor de mai sus, pentru a obţine o sensibilitate ridicată
a) Folosirea TSR
Schema de principiu a protecţiei diferenţiale de curent cu alimentarea releului prin TCS (TSR) este dată în
fig.9.6.
Decl.
-
I-I
II prim
II sec TSR
Ir
II Iprim II Is ec
Fig.9.6. Conectarea releului diferenţial prin T.S.R.
Parametri TSR se aleg astfel, încât ei să transforme imperfect componenta aperio-dică a curentului de
dezechilibru idez al protecţiei, care circulă prin înfăşurarea primară a transformatorului. Utilizând pentru analiză
139
schema echivalentă a TC (fig.9.7), se poate spune că componenta aperiodică trece cu partea sa principală prin
ramura sa de magneti-zare a schemei echivalente a TSR, provocând saturarea circuitului magnetic al acestuia.
Condiţiile de funcţionare a TSR sunt extrem de complexe, dat fiind că peste transformarea neliniară în TC
principale, se suprapune a doua neliniaritate, la transfor-marea curentului idez în TSR.
I Z' Rsec Lsec
Rs
Lma g
Ls
S
Fig.9.7 Schema echivalentă a TC
T.S.R. sunt transformatoare monofazate, cu ciclu de histerezis dreptunghiular (vezi fig.9.8.a). Pentru a se
analiza funcţionarea TSR, se consideră următoarele două cazuri:
a) când prin înfăşurarea lor primară trece un curent aperiodic amortizat ia ;
b) când trece un curent sinusoidal ip .
a) În cazul trecerii lui ia (fig.9.8.b), variaţiei acestui curent în intervalul de timp t îi corespunde pe ciclul histerezis
o foarte mică variaţie a fluxului ’, ceea ce are ca rezultat o t.e.m. indusă în înfăşurarea secundară:

e2  w 2
t
şi un curent i2 corespunzător, de valori foarte mici .
b) Din contră, în cazul unui curent primar ip sinusoidal variaţiei mari a acestui curent, în acelaşi interval de timp
t , îi corespunde o variaţie mare a fluxului ” , deci t.e.m. e2 şi curentul i2 vor fi considerabil mai mari.
În cazul scurtcircuitelor exterioare, apare un curent idez = f(t) (fig.9.8.c), a cărui valoare este mai mare în
primele perioade, din cauza componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit primar. Acest curent trece prin
înfăşurarea primară a TSR şi determină în secundarul acestuia un curent foarte mic, inferior curentului de
acţionare al releelor. După anularea componentei aperiodice, care durează câteva perioade, prin înfăşurarea
primară a TSR trece numai componenta periodică a curentului de scurtcircuit secundar, care este transformată de
TSR în mod normal. Dacă scurtcircuitul este interior, prin releu trece curentul de circulaţie, care determină
pornirea acestuia, iar dacă scurtcircuitul este exterior, prin releu trece curentul de dezechilibru permanent, faţă
de care releul este desensibilizat prin reglaj.
TSR trebuie să îndeplinească condiţiile contrare celor pe care trebuie să le satisfacă de obicei TC principale
ale schemei date, pentru că transformatoarele de curent principale trebuie să transforme cu suficientă exactitate
curentul primar, adică să aibă curenţi de magnetizare cât mai mici, pentru a reduce curentul idez ; în timp ce la TSR
- când există o componentă aperiodică în curentul lor primar, este necesară o transformare imperfectă (un curent
de magnetizare mare), în scopul reducerii părţii din curentul de dezechilibru care trece prin înfăşurarea releului.
Curentul de pornire al protecţiei care utilizează TSR se alege de obicei pornind de la valoarea curenţilor de
dezechilibru idez în releu, care se produc după amortizarea componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit
exterior şi a curentului de dezechilibru din înfăşurarea primară a TSR.
140
B( )
 '
a.
 " 0 H(i)
i
t
b. ip=f(t)
t ia=F(t)
c.
idez=f(t)
t
Fig.9.8. Caracteristici de funcţionare a TSR
a) ciclul de histerezis al TSR; b) variaţia în timp a curentului prin primarul TSR; c) variaţia în timp a
curentului de dezechilibru
La baza calculului se pune condiţia ca TC principal să funcţioneze cu erori de curent mai mici de 10 %. Pe
baza celor spuse, se poate scrie:
I pp  K sig  i K aper K id Isc
 . max .ext. , (9.12)
în care:
Ksig = 1,2 … 1,4 ;
i = i1 - i2 = 10 % (de fapt i poate fi mai mic sau mai mare decât 10 % pentru că i1 şi i2 sunt maximum  10%
şi în condiţii de funcţionare la scurtcircuite exterioare)
Kid = 0,5  1 este coeficientul de identitate, care ţine seama de identitatea între TC în condiţii de încărcare;
I”sc.max.ext. este valoarea efectivă maximă a componentei aperiodice a curentului de scurtcircuit exterior;
Kaper = 1 în cazul folosirii TSR (cazul slabei transformării a componentei aperiodice);
Kaper  2 în absenţa TSR.
9.3. Protecţia diferenţială longitudinală cu echilibrarea tensiunilor (PDLET)
Principiul de realizare şi funcţionare a unei PDLET este prezentată în fig.9.9 din care se observă că releele
diferenţiale se conectează în serie în circuitul diferenţial.
TC1 TC2
L
I-I I-I
R R
141
Fig.9.9. Schema de principiu monofilară a protecţiei PDLET
În regim normal de funcţionare sau la scurtcircuite exterioare, t.e.m. de la bornele secundarelor TC sunt
egale şi în opoziţie, deci prin circuitul diferenţial şi prin relee, teoretic nu circulă curent (de fapt, practic circulă un
curent de dezechilibru), protecţia fiind în repaus. La un scurtcircuit pe linia protejată, datorită schimbării sensului
convenţional al curentului de la unul din capete, cele două t.e.m. devin aproximativ în fază şi prin circui-tul
diferenţial (şi relee) circulă un curent mare, care provoacă acţionarea protecţiei. Rezis-tenţele R sunt necesare
pentru că în absenţa lor transformatoarele TC1 şi TC2 în regim normal al liniei - când prin circuitul diferenţial nu
circulă curent - ar funcţiona în gol, ceea ce nu este permis. Principiul de funcţionare al schemei rămâne acelaşi, în
locul celor două t.e.m. circuitului diferenţial aplicându-i-se căderile de tensiune de bornele rezistenţelor R.
În forma prezentată în fig.9.9, protecţia se pretează a fi aplicată numai pentru linii foarte scurte (până
la câteva sute de metri). Completând însă schema cu filtre combinate sau cu transformatoare intermediare
de izolare şi însumare, ca la protecţia diferenţială cu curenţi de circulaţie, se va putea folosi şi PDLET la linii
cu lungimi până la maxim 20 km.
9.4. Protecţia comparativă a liniilor (P.C.L.)
Schema principială a protecţiei P.C.L. este reprezentată în fig.9.10. Ea se mai numeşte şi protecţie
secţională.
Funcţionarea protecţiei secţionale se bazează pe faptul că, indiferent de complexitatea configuraţiei reţelei,
numai pe linia defectă acţionează releele direcţionale de la ambele capete, în timp ce pe toate celelalte linii ale
reţelei, pentru care defectul apărut este exterior, acţionează releele direcţionale numai la unul din capete. Releele
de pornire 1, 1’, cele direcţionale 2, 2’, cele de timp 3, 3’ şi cele intermediare 4, 4’ există în orice caz în
componenţa protecţiilor maximale direcţionale prevăzute la capetele liniei. Pentru realizarea protecţiei secţionale
se introduc în plus releele intermediare 5 şi 5’, comandate (prin conductoarele auxiliare) de releele 2’ şi 2 . Prin
contactele releelor 5 şi 5’, releele direcţionale 2 şi 2’ pot comanda declanşarea fără temporizare în cazul unui
scurt-circuit pe linie (K1). În cazul unui scurtcircuit exterior (în K 2 ) aceste condiţii nu sunt îndeplinite, astfel că
numai după trecerea temporizării releului 3 din A va avea loc deconectarea (ca protecţie de rezervă la distanţă) a
protecţiei din A, în cazul în care ar refuza să lucreze protecţia din S’ de pe L 2 .
+ +
4 4'
+ + +
- -
S 1 I 2 5 T 3 3' T 5' 2' I 1' S'
L1 K1 - K2
-
TC1 - TC2 L2
-
TT1 TT2
Fig.9.10. Schema principială a P.C.L.
Pentru lichidarea rapidă a scurtcircuitelor interioare în eventualitatea alimentării liniei dintr-un singur
capăt, schema se va completa cu releele intermediare, denumită “de ecou” cu contacte normal închise
(asemănător ca în schema protecţiei secţionale prin înaltă frecvenţă, (vezi capitolul 13).
La noi în ţară se folosesc protecţii comparative secţionale în reţeaua de cabluri a oraşului Bucureşti.
9.5. Construcţia şi funcţionarea unor relee diferenţiale

9.5.1. Relee diferenţiale cu bobină de frânare
Releele diferenţiale de curent cu bobina de frânare sau de blocare sau cu acţiune de reţinere, sunt relee
de curent al căror curent de pornire creşte pe măsura creşterii curentului din conductoarele auxiliare, în urma
acţiunii antagoniste a înfăşurărilor de frânare conectate la acest curent. Releele cu bobine de frânare se execută
pe principiul electromagnetic sau de inducţie.
Spre exemplificare se consideră schema de principiu a conectării TC şi a releului de protecţie diferenţială
de curent, care utilizează un releu diferenţial electromagnetic cu două înfăşurări de frânare (fig.9.11).
Releul are două sisteme, legate mecanic printr-o pârghie oscilantă: sistemul de lucru (din dreapta) şi
sistemul de frânare (din stânga).
142
Înfăşurarea sistemului de lucru, cu număr de spire W1 este legată în paralel pe conductoarele auxiliare, la
fel cu înfăşurarea releului de curent în schema obişnuită a protecţiei diferenţiale.
Mf
MD
TC IIsec Ml
IIprim
A
Wf
Wl
TC IIIsec
IIIprim
Fig.9.11. Conectarea unui releu diferenţial cu bobină de frânare
Cele două înfăşurări de frânare, având fiecare numărul de spire 0,5 Wf reprezintă cele două părţi ale
înfăşurării comune cu numărul de spire Wf , care are un punct median. Înfăşurările de frânare sunt conectate în
serie de conductoarele auxiliare. Ca urmare, curenţii din înfăşurările de frânare sunt egali cu curenţii secundari ai
TC.
Pentru acţionarea releului trebuie ca:
M1  MD  Mf , (9.13)
unde:
M1 este cuplul produs de curentul din bobina de lucru,
M1  K 1W12I12 , (9.14)
K1 este coeficientul de proporţionalitate,
I1 este curentul prin bobina de lucru;
MD este cuplul antagonist dat de resortul A;
Mf este cuplul produs de curentul din bobina de frânare,
Mf  K 2Wf2If2 , (9.15)
Wf  Wf 1  Wf 2  2 Wf 1  2 Wf 2 ,
If  Is1  Is2 este curentul prin secţiunile bobinei de frânare.
Deci, înlocuind (9.15) şi (9.14) în (9.13) se obţine:
K 1W12I12  MD  K 2Wf2If2 . (9.16)
Valoarea limită a curentului I pr se obţine din relaţia:
K 1 W12 I12  M D  K 2 Wf2 I f2 . (9.17)
Efectul de frânare, proporţional cu I f2 , creşte odată cu mărirea numărului de spire Wf şi este caracterizat
prin coeficientul de frânare:
Wf k2
kf  . (9.18)
W1 k1
În cazul defectelor în zona protejată, vectorii Isec.I şi Isec.II sunt defazaţi cu un unghi apropiat de 180 0 .În
cazul limită pentru Isec.II = -Isec.I , If = 0 şi protecţia funcţio-nează cu curentul minim de pornire I pr.min .
În ipoteza alimentării de la un capăt şi a defectării în zona protejată, într-una din înfăşurările de frânare nu
circulă curent, iar curentul din cealaltă înfăşurare este egal cu curentul înfăşurării de lucru. Pentru a asigura în
acest caz o acţiune sigură a protecţiei trebuie ca:
143
Wf k2
kf   2. (9.19)
W1 k1
Pentru un releu cu o singură înfăşurare de frânare cu un număr de spire Wf , conectată în una dintre
ramurile protecţiei, kf < 1 . În practică se realizează de obicei relee cu kf = 0,25 ... 0,55 .
La un scurtcircuit exterior, curentul de frânare este If  Isec. I  Isec. II  Isc  Idez deci, se asigură
selectivitatea protecţiei, care astfel nu sesizează scurtcircuitele exterioare zonei de protejat.
Folosirea releului cu acţiune de frânare permite să se realizeze o protecţie mai sensibilă decât cea obişnuită
cu ajutorul schemei obişnuite.
Atât folosirea TSR cât şi a releelor cu bobină de frânare, prezintă pe lângă avantaje şi dezavantaje.
Astfel, TSR permite o bună desensibilizare faţă de componentele aperiodice ale curentului de dezechilibru
şi nu au nici un efect asupra desensibilizării faţă de curenţii de dezechilibru ai procesului care se stabileşte după
amortizarea componentelor aperiodice.
Releele cu bobine de frânare permit să se realizeze o bună desensibilizare faţă de curenţii de dezechilibru
care conţin exclusiv sau aproape exclusiv, componenta aperiodică şi sunt mult mai puţin eficace decât utilizarea
TSR în ce priveşte desensibilizarea faţă de curenţii de dezechilibru cu importante componente aperiodice.
De aceea s-a propus o soluţie raţională: reunirea celor două metode de mărire a siguranţei şi a
sensibilităţii într-un singur sistem de protecţie. În acest scop trebuie să se alimenteze înfăşurarea de lucru a
releului diferenţial cu bobină de frânare prin TSR.
TSR se folosesc pentru protecţiile diferenţiale ale generatoarelor, transformatoarelor, barelor, la protecţia
diferenţială transversală a liniilor. Releele diferenţiale cu bobină de frânare se folosesc pentru protecţia
diferenţială longitudinală a liniilor.
Protecţia cu utilizarea simultană a ambelor procedee de mărire a sensibilităţii se utilizează la protecţia
transformatoarelor mari şi a celor cu reglaj sub sarcină.
9.5.2. Releul diferenţial pentru linii (RDL)

Releul diferenţial RDL pentru protecţia liniilor realizat la ICEMENERG Bucureşti se alimentează prin
transformatoare sumatoare TS, schema interioară simplificată fiind dată în fig.9.12. În regim normal de
funcţionare a liniei protejate sau în caz de scurtcircuit exterior, curenţii I2 din bobinajele secundare ale TS au
sensurile convenţionale din fig.9.12, ceea ce determină circulaţia unor curenţi I1 foarte mici (curenţi de
dezechilibru) prin rezistenţele Ra montate în derivaţie cu circuitul diferenţial. Transformatoarele TL
transformă aceşti curenţi şi alimentează punţile de lucru PL . Pentru a împiedica acţionarea greşită a
protecţiei sub acţiunea curenţilor de dezechilibru, sunt prevăzute transformatoarele TF , care transformă
curentul I3 (din conductoarele auxiliare de legătură între protecţiile de la cele două capete ale liniei) şi
alimentează punţile de frânare PF . Amplificatoarele detectoare de polaritate ADP sunt alimentate de punţile
PL şi PF într-o schemă cu “balanţa electrică de curenţi”. La scurtcircuite pe linia protejată, sensul convenţional
al unuia dintre curenţii I2 (de la cele două capete ale liniei) se schimbă şi ca urmare creşte mult curentul I1 şi
scade sensibil curentul I3, ceea ce determină apariţia semnalelor de ieşire ale ADP, acţionarea releelor
intermediare de ieşire şi declanşarea între-ruptoarelor. Prin intermediul comparaţiei curenţilor de lucru şi de
frânare, debitaţi de punţile PL şi PF , releele RDL controlează raportul dintre curenţii I1 şi I3 , acţio-nând în
funcţie de valoarea acestui raport, care se modifică în mod esenţial la trecerea de la regimul normal, sau de
scurtcircuit exterior, la regimul de defect pe linia protejată.
144
A TC TC B
LEA(LES)
Decl
Decl.I .
+ +
m
PL PF PF PL
+ - +
-
EP EP
TS I2 n I3 Rc TS
TL TF TF TL
Cablu pilot
I1
Ra1 Rc Ra1 I2
Releu diferenţial Releu diferenţial

longitudinal RDL longitudinal RDL
Fig.9.12. Schema interioară şi modul de conectare la linia protejată

a releului RDL
Pe lângă sistemul de comparaţie lucru-frânare, releul RDL mai conţine un sistem de compensare
(nereprezentat în fig.9.12), cu rol de a menţine constantă sensibilitatea acestuia, indiferent de tipul defect. O
instalaţie de supraveghere a integrităţii cablului pilot, compusă din emiţător-receptor, cu semnal sinusoidal de 1
kHz tip ER-DTC (fabricaţie tot ICEMENERG) asigură continuitatea legăturii între extremităţile zonei protejate, vezi
fig.9.13.
Pentru protecţia personalului şi a echipamentului de protecţie prin relee, împotriva supratensiunilor induse
în cablul pilot, fie la scurtcircuite nesimetrice, fie ca urmare a propagării unor unde de la capătul opus, la defecte
în punctele extreme, se instalează la ambele extremităţi ale liniei protejate, transformatoare speciale de izolare şi
separare galvanică (TI), cu raport 1 şi izolaţie ridicată între bobinaje.
CP
RDL DSDL TI TI DSDL RDL
ER-DTC ER-DTC
Fig.9.13. Schema bloc de conectare la reţea a releului RDL
RDL - releu diferenţial pentru linii;

DSDL - dispozitiv tip filtru pentru separarea în frecvenţă;
TI - transformator de izolare;
CP - cablu pilot;
ER-DTC - sistem emiţător - receptor pentru dispozitiv de telecomandă

Problema 1. Se consideră reţeaua din fig.9.14, cu Un = 110 kV . Să se protejeze linia L1 cu o protecţie
diferenţială longitudinală .
Se cunosc curenţii de defect prezentaţi în tabelul 9.1.
Se vor utiliza TC tip CESU 110, având:
300
nTC  .
5
145
Ştiind că pentru protecţia diferenţială longitudinală a liniei L1 se utilizează conductoare pilot din cupru cu
secţiunea 1,5 mm2 , să se aprecieze necesitatea utilizării transformatoarelor sumatoare.
A B C
L2
SEE1
1 60 km SEE2
L1 2
10km
L3
60 km
Figura 9.14. Reţea cu alimentare bilaterală.
Tabelul 9.1
Locul de
scurtcircuit A B C
Valoarea
Ikemax S1 4,2 3,4 1,6
curentului
[kA] S2 2,2 2,8 4,4
IKmin S1 2,5 2,0 0,8
[kA] S2 0,9 1,3 2,8
Rezolvare
Curentul de pornire pentru protecţia diferenţială longitudinală a liniei L1 se determină cu relaţiile (9.12) şi
(9.11):
I pp  K sig  i K aper K id Isc
 . max .ext
 Fără TSR:
I pp  1,3  0,1  1  2  3,4  0,88 kA ,
Iscc.min 0,9
K sens    1,02  1,5.
Ipp 0,88
 Cu TSR:
I pp  1,3  0,1  1  1  3,4  0,44 kA ,
0, 9
k sens   2,04  1,5 .
0,44
Sensibilitatea protecţiei cu TSR este mai mare.
Curentul de pornire al releului se calculează cu relaţia:
I pp 440
I pr    7,33 A .
n TC 60
Pentru a verifica sarcina TC fără transformatoare sumatoare, se calculează rezis-tenţa firului pilot pe
unitatea de lungime:
1 10 3
R po    0,018   12  / km .
s 1,5
Sarcina din secundarul unui TC este:
ZTC  2 R po l  2  12  10  240  .
Deoarece această valoare este mult mai mare decât sarcina nominală a TC (30 VA pentru CESU), este
necesar să se utilizeze transformatoare sumatoare.
146
Problema 2. Să se calculeze reglajul protecţiei diferenţiale longitudinale de curent prevăzută pentru linia L2
din reţeaua prezentată în fig.9.15.
B1
B T
A
SE1
1 L1 2
C SE2
3 L2 4 5 L3 6 D
E L4
SE3
8
Fig.9.15.Reţea electrică.
Se dau:
 lungimea liniei:
l = 8 km ;
 curenţii de scurtcircuit minimi respectiv maximi pe linie la scurtcircuit la capătul liniei:
I L2K min C  2,3 kA ,
I L2K min  2 kA ,
B
I L2K max  5 kA ,
C
I L2K max  3,7 kA ;

B
 alte elemente:
k sig  1,25 ,
 i  0,1 ,
k id  1 ,
300
n TC  .
5
Se vor folosi TSR.
Răspuns: Ipp = 625 A ; Ipr = 10,42 A ; Ksens = 3,2 .
Capitolul 10
PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE DUBLE DE ÎNALTĂ ŞI MEDIE TENSIUNE

Liniile duble vor fi prevăzute cu câte o protecţie maximală diferenţială transversală, cu selecţie prin
elemente direcţionale, împotriva scurtcircuitelor la pământ şi a scurt-circuitelor polifazate. Schema va permite
blocarea funcţionării protecţiei în cazul deco-nectării uneia din linii.
Pentru cazurile de funcţionare cu o singură linie, fiecare linie se echipează şi cu o protecţie completă, ca o
linie unică. Conform Normativului, la liniile duble din reţeaua cu neutrul izolat sau tratat prin bobină de stingere
se prevede o protecţie diferenţială transversală, în timp ce la liniile duble de 110 şi 220 kV din reţelele cu neutrul
tratat prin rezistenţă sau legat direct la pământ se va prevedea o protecţie diferenţială transversală homopolară
(circuitul de curent al protecţiei alimentat cu componenta homopolară a curentului).
147
10.2. Principiul de realizare al protecţiei diferenţiale transversale
În cazul frecvent întâlnit în practică, a două linii paralele care leagă între ele două staţii (constituind o aşa
numită “linie dublă” sau “linie cu dublu circuit”) se foloseşte aproape întotdeauna o protecţie specială, realizată
cu relee direcţionale într-un montaj deosebit, care asigură deconectarea rapidă şi selectivă a circuitului defect.
Aceasta este protecţia diferenţială transversală direcţională, numită şi protecţia în octavă, a cărei schemă de
principiu (pe o fază) este reprezentată în fig.10.1.
I1A TCIA I1 L1 TCIB I1B
I1 A I1B
I'secI + +
1 I 2 I2 A I
I2B
I'secII
U U
I2A TCIIA L2 I2B
I2 TCIIB
Fig.10.1. Schema principială monofilară a unei protecţii diferenţiale transversale prevăzută pe o linie dublă
Protecţia care este comună pe ambele linii în fiecare staţie, se compune în principiu pe fiecare fază dintr-un
element de pornire, realizat printr-un releu maximal de curent 1 şi dintr-un element de selecţie, realizat printr-un
releu direcţional 2. Releul 1 şi bobina de curent a releului 2 sunt parcurse de diferenţa curenţilor de pe cele două
linii, deci de curentul IsecI - IsecII . Releul 2 este un releu bidirecţional. La noi în ţară, la ICEMENERG, s-au elaborat
astfel de relee bidirecţionale tranzistorizate (RED) funcţionând pe principiul comparării unor amplitudini.
La apariţia unui defect pe una din linii, curenţii secundari ai TC de pe cele două linii (din acelaşi capăt al
liniei duble) vor fi diferiţi, curentul mai mare fiind cel de pe linia avariată (diferenţa va fi numai în ce priveşte
valoarea, defazajul  al celor doi curenţi faţă de tensiunea care-i determină fiind acelaşi).
Echipajul mobil al releului direcţional, care este alimentat cu tensiunea de pe barele staţiei şi cu curentul
(IsecI - IsecII) este supus unui cuplu
M  K U (I1  I 2 ) cos (  ) ,
care are un sens dacă IsecI  IsecII şi sensul contrar dacă IsecII  IsecI. Deci, orientarea lui diferă după locul defectului pe
o linie sau alta şi este determinată de acesta. Dacă releul direcţional este astfel construit încât echipajul său să se
poată roti liber în ambele sensuri şi în fiecare sens să închidă anumite contacte, acţionarea va fi selectivă.
Protecţia poate fi realizată şi cu ajutorul releelor direcţionale obişnuite, la care echipajul mobil se roteşte într-un
singur sens şi care au numai un contact normal deschis, folosindu-se câte două asemenea relee pentru fiecare
fază, în loc de un releu direcţional (vezi fig. 10.2).
- TC1 L1
SEE
S1 S2
1 I 2 U< 3 4 5 6 7 8
- - - -
TT u
u L2
TC2
-
Fig.10.2. Schema principială a protecţiei diferenţiale transversale

cu blocaj de tensiune minimă.
Releele direcţionale trebuie conectate în sensuri inverse unul faţă de celălalt şi anume: pentru releul 3
curentul este:
148
I r  I1  I 2 ,
iar pentru releul 4:
I r  I 2  I1 .
Conectarea la circuitul de tensiune este identică la ambele relee. Astfel, îşi închide contactele unul dintre cele
două relee direcţionale, după cum I1  I2 sau I2  I1 , deci după cum defectul este situat pe o linie sau alta, şi
acţionarea este selectivă. Alimentarea cu tensiune a releelor direcţionale, atât la schema cu unul, cât şi la cea cu
două relee direcţionale, se face ca şi la protecţia maximală direcţională, în funcţie de natura reţelei şi de unghiul
interior al releelor, pentru a se obţine sensibilitatea maximă. Trebuie atenţie la polaritatea releelor. Schema cu
două relee direcţionale, la noi în ţară, este mai des utilizată, având o siguranţă mai mare.
10.3. Calculul curentului de pornire

Curentul de pornire al protecţiei (al releului 1) se alege pe baza a două condiţii:
a) I pp a  I dez . max ,
unde:
Idez.max  Idez.max  Idez.max (10.1)
cu notaţiile:
I’dez.max - curentul datorat magnetizării diferite a transformatoarelor de curent (ca şi la protecţia diferenţială
longitudinal);
I”dez.max - curentul datorat neidentităţii circuitelor celor două linii (diferenţa între lungimi, secţiuni, aşezare)
ceea ce face ca la scurtcircuite exterioare curenţii pe cele două linii să fie diferiţi.
Se caută micşorarea lui Idez.max.
Condiţia a) implică relaţia de calcul:
I pp a  k sig I dez . max , (10.2)
în care:
ksig = 1,25,
1
I dez . max  0,1  Isc
 . max .ext , (10.3)
2
unde
- Idez.max este valoarea raportată la primar a curentului de dezechilibru, care poate apare în anumite ipoteze de
calcul, în funcţie de modul de realizare a protecţiei;
- coeficientul 0,1 apare din condiţia erorii de 10 % la transformatoarele de curent;
- I”sc.max.ext. este valoarea supratranzitorie a curentului total de scurtcircuit, prin ambele linii, la cel mai
apropiat defect exterior, apărut în regim maxim.
b) I pp  I sarc.max. total al ambelor linii ,
De obicei, această condiţie este determinantă pentru Ipp (poate cădea o linie, deci toată puterea se va
transporta atunci prin linia rămasă în funcţiune). Această condiţie implică relaţia de calcul:
I pp b  k sig I sarc. max , (10.4)
în care:
ksig = 1,1 … 1,25 ;
Isarc.max este curentul maxim de sarcină prin una din linii atunci când cealaltă este deconectată.
Pentru curentul de pornire trebuie adoptată valoarea superioară care rezultă din (10.2) şi (10.4).
10.4. Metode de mărire a sensibilităţii protecţiei diferenţiale transversale
Sensibilitatea protecţiei se apreciază prin coeficientul de sensibilitate:

Isc.min
K sens   K sens impus , (10.5)
Ipp
în care Isc.min este curentul minim de scurtcircuit, în cazul unui scurtcircuit la capă-tul liniei duble. Pentru a
mări sensibilitatea trebuie redus curentul de pornire al protecţiei Ipp .
Dacă Ippa  Ippb (vezi relaţiile 10.2 şi 10.4), atunci se alege pentru reglaj Ippa , care poate fi micşorat folosind
TSR, obţinându-se Ippa + TSR . Protecţia se va regla la valoarea maximă dintre Ippa + TSR şi Ippb .
149
Dacă Ippa  Ippb , reglajul rezultă la valoarea Ippb , sensibilizarea putându-se obţine printr-o schemă cu blocaj
de tensiune minimă (fig.10.2), iar reglajul cu relaţiile (10.6) şi (10.7):
I ppbs  K sig I n (10.6)
U reg.min
Upr  , (10.7)
K sig n TT
unde:
Ksig = 1,2 …1,25;
Ureg.min = (0,75 … 0,9) Un.
Evident că protecţia se va regla la valoarea maximă dintre Ippbs şi Ippa , sau între Ippbs şi Ippa + TSR.
10.5. Zona de acţionare în cascadă şi zona moartă ale protecţiei diferenţiale transversale
S-a văzut că protecţia diferenţială transversală direcţională este selectivă şi rapidă, nenecesitând
temporizare. Totuşi ea nu asigură deconectarea rapidă a defectelor de pe toată lungimea liniei, iar unele porţiuni
mici ale acesteia, în apropierea staţiilor, nu sunt protejate deloc. Porţiunea de linie pe care defectele nu sunt
izolate rapid de la ambele capete, ci numai la un capăt rapid, de la al doilea abia după ce s-a produs declanşarea
de la celălalt capăt, formează aşa-numita zonă de acţionare în cascadă a protecţiei (acţionarea are loc în cascadă
întâi la un capăt apoi la celălalt). Pentru fiecare protecţie diferenţială transversală, zona de acţionare în cascadă
este situată la capătul opus celui în care este instalată (v.fig.10.3).
Lungimea zonei de acţionare în cascadă este determinată de valoarea aleasă a curentului Ipp , fiind cu atât
mai mare, cu cât acesta este mai mare. Se observă că în cazul unui defect pe una dintre linii în apropierea staţiei B
(fig.10.3) curenţii I1 şi I2 sunt aproape egali şi deci diferenţa (I1 - I2) din staţia A este aproape nulă şi nu poate
determi-na pornirea protecţiei. Cu cât Ipp este mai mare, cu atât distanţa faţă de staţia B, la care trebuie să se
producă un defect pe linie pentru ca diferenţa dintre cei doi curenţi de scurtcircuit să determine pornirea
protecţiei, este mai mare. Deci, pentru o anumită zonă măsurată începând din staţia B pe fiecare linie, notată cu
l’casc , protecţia din staţia A nu porneşte. În staţia B însă, unde curenţii sunt evident foarte diferiţi (dacă în B nu
există surse ei sunt chiar egali şi de sensuri contrare (I2 – I1 = 2 I1), acţionarea se produce corect.
A B
Isc1
I1A I1B
I1 L1 K
lmA lmB
l"cascB l'cascA
Isc
l"cascB l'cascA
lmA lmB
I2A I2B
Isc2
l
Fig.10.3. Indicarea zonelor moarte şi a celor de acţionare în cascadă pentru

o protecţie diferenţială transversală
Presupunând că defectul se produce pe linia L1 , se observă că după declanşarea întreruptorului I1B

curentul de scurtcircuit circulă dinspre A numai pe linia L1 , deci
I1  I2  I1
şi protecţia din A acţionează. În mod similar, protecţia din B are o zonă în apropierea staţiei A, în care ea nu
porneşte decât după ce s-a produs declanşarea din A. Această zonă l"casc depinde de valoarea curentului de
pornire al protecţiei din B. În total deci pe fiecare linie există o zonă
l casc  lcasc  lcasc

150
în care defectele sunt lichidate prin declanşarea succesivă a celor două întreruptoare, timpul total de lichidare al
defectelor fiind egal cu suma timpilor proprii ai fiecărei protecţii. În general se consideră că zona acţionării în
cascadă nu trebuie să depăşească jumătate din lungimea liniei, pentru ca protecţia să fie avantajoasă, mai precis
lcasc  lcasc
  0,61 , (10.8)
în caz contrar se recurge fie la blocajul în tensiune minimă, fie la alte tipuri de protecţie care asigură o protecţie
rapidă pe porţiuni mai mari ale zonei protejate.
Lungimea lc a zonei de acţionare în cascadă poate fi determinată ţinând seama că la un defect la limita
zonei, într-un punct K (fig.10.3), protecţia din staţia A trebuie să se găsească la limita de acţionare şi deci diferenţa
curenţilor primari trebuie să fie egală cu curentul de pornire:
I sc.1  I sc.2  I pp . (10.9)
Scriind egalitatea căderilor de tensiune între barele A şi punctul K pe cele două căi de alimentare a
defectului, se obţine:
I sc.2 (l l c ) Z(0)1  I sc.1. (l  l c ) Z(0)1 , (10.10)
unde:
l este lungimea fiecărei linii;
Z(0)1 este impedanţa pe unitatea de lungime a liniei;
lc este lungimea zonei de acţionare în cascadă, pentru scurtcircuit în K ea fiind tocmai l'cA .
Deci, din relaţia (10.10) se obţine:
I I
l c  sc.1 sc.2 l , (10.11)
I sc.1  I sc.2
adică, având în vedere relaţiile (10.9) (10.11) şi (10.12):
Isc.1  Isc.2  Isc , (10.12)
rezultând:
I pp
lc  l. (10.13)
I sc
Este evident că o protecţie sensibilă conduce la reducerea zonei de acţionare în cascadă.
În afara zonei de acţionare în cascadă, care se datoreşte releului maximal de curent, protecţia diferenţială
transversală direcţională mai are o zonă situată în apropierea locului unde este montată, în care nu acţionează
datorită releului direcţional. De exemplu la defecte trifazate în apropierea staţiei A , tensiunea aplicată releului
direcţional al protecţiei din staţia A , este practic nulă şi aceasta nu se poate orienta şi deci nu acţionează.
Dar această zonă se află, pe de altă parte, în zona de acţionare în cascadă a protecţiei din B, care astfel, la
rândul ei, nu acţionează. Deci, defectele apărute în apro-pierea staţiei A şi în mod similar cele din apropierea
staţiei B nu sunt deconectate de nici una din protecţii. Aceste porţiuni se numesc zona moartă a protecţiei
diferenţiale transversale direcţionale, similară (şi având aceeaşi origine) cu cea a protecţiei maximale
direcţionale.
În mod normal zona moartă nu depăşeşte câteva procente din întreaga lungime a liniei, iar combinarea
tensiunii şi curentului de pe faze diferite la acelaşi releu are scopul să elimine total zona moartă, în cazul
defectelor care nu afectează toate cele trei faze.
10.6. Măsuri pentru mărirea siguranţei în funcţionarea

protecţiei diferenţiale transversale
În vederea măririi siguranţei în funcţionarea protecţiei se întocmeşte o astfel de schemă încât să scoată
această protecţie din funcţiune în cazul în care rămâne în funcţiune o singură linie (fig.10.2). Altfel, s-ar putea ca
aceasta să acţioneze la un curent de scurtcircuit exterior ca o protecţie maximală rapidă:
I
I r  I1  I 2  scc.ext  I pr . (10.14)
n TC
În cazul realizării protecţiei maxime diferenţialele după schema din fig.10.2, în relaţia (10.4), de calcul al
curentului de pornire, s-ar putea considera prin I sarc.max curentul maxim de sarcină prin una din linii atunci când
ambele linii sunt sub tensiune, deci rezultă un curent de pornire mai mic, adică o protecţie mai sensibilă.
151
De observat însă că dacă se consideră că una din linii ar putea fi deconectată manual numai dintr-un singur
capăt, condiţia (10.4), respectiv (10.6), se va păstra con-form celor indicate în subcapitolul 10.3, chiar şi pentru
schema din fig.10.2, prevăzută cu blocaj. Acest lucru este necesar pentru că la deconectarea unei linii dintr-un
singur capăt, intră în funcţiune numai blocajul protecţiei (prin contactele bloc ale întreruptorului) de la acelaşi
capăt al aceleiaşi linii, însă protecţia de la capătul opus al celeilalte linii nu este blocată şi, întrucât prin linia
deconectată curentul este zero, ar putea comanda greşit, sub acţiunea curentului de sarcină, deconectarea celei
de a doua linii. Respectarea condiţiei (10.4) elimină această posibilitate.
10.7.1 Probleme rezolvate

Problema 1. Pentru liniile L2 şi L3 , de 110 kV , din fig.10.4, să se calculeze protecţia diferenţială transversală.
Să se verifice această protecţie din punctul de vedere al zonei moarte şi al zonelor de acţionare în cascadă.
Se utilizează relee bidirecţionale RBM 171 / 1 cu următoarele mărimi caracteristice:  1 = 30 0,  2 = 45 0,
Spr.min pentru 20 In este de 15 VA la 300 şi 20 VA la 450 .
C
B
5 7
A L2
S2
S1 1 3 60 km
L1
10 km
2 4 6 8 9
L3
C1 C2 C3
(130 A) (140 A) 60 km (120 A)
Fig.10.4. Reţea cu alimentare bilaterală ( Z(0) = 0,43 /km , L = 650 )
Curenţii de scurtcircuit IK sunt daţi în tabelul 10.1. Se utilizează transformatoare de curent tip CESU - 110b,
având n TC = 300 / 5 .
Tabelul 10.1
Locul
A B C
IK scurtcircuitului
IKmax S1 4,2 3,4 1,6
[kA] S2 2,2 2,8 4,4
IKmin S1 2,5 2 0,8
[kA] 0,9 1,3 2,8
S2
Rezolvare
I s. max  max {(I s. max .C1  I s. max .C2 ) ; I s. max .C3 }  270 A .
Din relaţiile (10.2), (10.3) şi (10.4) rezultă:

I pp  max{(1,25  0,1  0,5  2,8) ; (1,25  0,27)}  max {(0,175 ; 0,338)}  0,338 kV ,
Aplicând relaţia (10.5) se obţine:

0,8
K sens   2,37  1,5 .
0,338
Din relaţia (10.13) rezultă:
0,338
l C1  60  25,4 km ,
0,8
0,338
l C2  60  15,6 km .
1,3
Se observă că:
l C1  l C2 25,4  15,6
  0,68  0,6 ,
l 60
152
deci nu se îndeplineşte condiţia (10.8); ca urmare, se va adăuga blocajul de tensiune minimă şi se va obţine (cu
relaţiile(10.6) şi (10.7)):
0,270
I pp  1,25  I n  1,25  0,260 kA ,
1,3
0,75  110  10 3
U pr   75 V ,
110  10 3
100
unde s-a presupus
I s. max
In  .
1,3
Rezultă:
0,8
K sens   3,08 ,
0,260
0,260
l C1  60  19,5 km ,
0,8
0,260
l C2  60  12 km ,
1,3
l C1  l C2 19,5  12
  0,525  0,6 km ,
l 60
deci este îndeplinită condiţia (10.8).
Lungimea maximă a zonelor moarte se determină cu relaţia:
S prmin n TC n TT
lm  ,
2
3 Z ( 0) I K cos ( L  90   )
în care:
Spr.min [VA] este puterea minimă de pornire a releului pentru r = - ;

Z(0) [/km] ,  L [ 0] sunt modulul şi argumentul impedanţei specifice a liniei protejate;
IK [kA] este curentul minim cu care se alimentează un scurtcircuit trifazat pe barele staţiei în care se montează
protecţia;
 este unghiul interior al releului;
nTC , nTT sunt rapoartele de transformare ale transformatoarelor de curent şi tensiune.
Pentru protecţia din staţia B:
15  60  1100
l m1   0,331 km .
3 2 o o o
3  0,43 ( 2  10 ) cos (65  90  30 )
Pentru protecţia transversale din staţia C:
15  60  1100
l m2   0,169 km .
3 2 o o o
3  0,43 ( 2,8  10 ) cos (65  90  30 )

Problema 2. Să se stabilească reglajele şi să se analizeze zonele de acţionare în cascadă ale protecţiei
diferenţiale transversale pentru liniile L2 şi L3 ( Un = 110 kV ) din fig.10.5 utilizând releul direcţional RED (fabricat
de ICEMEENERG).
Se dau:
R 0  0,1  / km ,
Z0  0,39  / km ,
Ss. max  12 MVA în fiecare staţie ,
S K . max  850 MVA ,
S K . min  650MVA .
153
C
B
3 5 D
A L2
S1 S2
7 8
1 2 50 km L4
L1
30 km
20 km
4 6
L3
C2
50 km
Fig.10.5. Zonă de reţea de 110 kV
Răspuns: I pp  131 A ; K sens  12,7 ;

l mB  131 m ; l mC  149 m ; l CB  3,5 km ; l CC  3,9 km
Problema 3. Ce dezavantaje prezintă existenţa zonelor de acţionare în cascadă şi cum pot fi ele reduse ?
Capitolul 11
PROTECŢIA REŢELELOR DE DISTRIBUŢIE
11.1. Schemele de conexiuni ale reţelelor electrice de distribuţie a energiei electrice
Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor este asigurată prin reţelele electrice de transport şi prin
reţele de distribuţie. Schema simplificată a unui ansamblu de producere, transport şi distribuţie a energiei
electrice este dată în fig.11.1.
R1 R2 R3
0,4 kV
400 kV 20 kV PT1 jt/mt PT2

10 kV 220 kV 10 kV PA
6 kV 110 kV 6 kV
CTE
ST1 LEA ST2 LES
(LEA) mt
CHE
R6 PT3
0,4 kV
CNE
R4 R5
Reţea electrică de transport Reţea electrică de distribuţie
Fig.11.1. Schema de ansamblu a reţelelor de transport şi distribuţie a energiei electrice
ST - staţie de transformare; PA - punct de alimentare; PT - post de transformare; LEA, LES - linii electrice
aeriene, respectiv subterane; R – receptor (consumator); CTE, CHE, CNE – centrale termoelectrice,
hidroelectrice, respectiv nucleare
Spre deosebire de reţeaua de transport, reţeaua de distribuţie este mult mai diversificată, ceea ce rezultă
intuitiv din fig.11.2, în care s-a indicat clasificarea acestor reţele din diferite puncte de vedere.
154
de înaltă radiale cu o
tensiune (110 alimentare (de
kV) racord adânc)
(fig.11.4)
din punct radiale

de
vedere al de medie
tensiune
nivelului de buclate
tensiune
radiale
de joasă buclate, cu
tensiune funcţionare radială
complex buclate
(tip plasă)
edilitare
urbane
din punct casnice
de
vedere al industriale
consumator (fig.11.5)
i-
lor deserviţi
CLASIFICAREA rurale
REŢELELOR DE
DISTRIBUŢIE de distribuţie
din punct directă
de
vedere al
construcţiei de distribuţie
prin puncte
de alimentare
radiale
(fig.11.5.a)
cu magistrală
(fig.11.5.b)
din punct
de
vedere al mixtă
configuraţie
i
buclată
(fig.11.5.c)
complex
buclată (tip
plasă)
(fig.11.6)
Fig.11.2. Referitor la clasificarea reţelelor de distribuţie a energiei electrice
155
ît/mt
ST T T T T ît/mt
mt mt
LEA
LEA LES LES LEA
(LES) (LEA) (LEA)
CET
T1 T2 industrial
T1
mt/jt mt/jt
T1 T2 T1 T2
SRA1 SRA2
jt jt
AAR
SRA1 SRA2
a)
b)
Fig.11.3. Configuraţia reţelelor de racord adânc, în cazul racordării întreprinderii

la un nod de medie tensiune
a) radială; b) tip magistrală sau buclată
110 kV
A LEA AB' B
C
6 kV
Fig. 11.4. Reţea de racord adânc în cazul racordării întreprinderii

la o LEA de înaltă tensiune
156
a) radială
b) magistrală
c) buclată
Fig.11.5. Configuraţia reţelelor electrice industriale
Precizările privind configuraţia reţelelor de distribuţie s-au considerat absolut necesare, având în vedere că
protecţiile prevăzute diferă funcţie de configuraţia reţelei.
Se consideră reţele electrice de distribuţie urbane, reţelele electrice de pe teritoriul oraşelor care asigură
alimentarea cu energie electrică a tuturor consumatorilor, cu excepţia întreprinderilor consumatoare de energie
electrică care au pe teritoriul lor, reţele electrice proprii. Reţelele de distribuţie din interiorul întreprinderilor se
numesc reţele industriale. Reţele electrice de distribuţie rurale sunt reţele de distribuţie a energiei electrice în
mediul rural.
În fig.11.6.a. este dată o reţea de joasă tensiune cu distribuţie buclată şi funcţio-nare radială, iar în
fig.11.6.b schema unei reţele tip plasă.
Diferitele variante de scheme s-au impus pentru a se putea asigura fiabilitatea în alimentare cu energie
electrică a consumatorilor potrivit pretenţiilor acestora în funcţie de categoria lor.
a)
157
1 2 3 4 5
6 7 8 9 10
11 12 13 14 15
b)
Fig.11.6. Configuraţia reţelelor de joasă tensiune
11.2. Defecte posibile şi protecţii prevăzute la reţelele de distribuţie
În reţelele electrice de distribuţie pot apărea următoarele defecte şi regimuri anormale de funcţionare:
 scurtcircuite între faze;
 puneri la pământ (sau scurtcircuite cu punere la pământ);
 suprasarcini;
 supratensiuni.
Împotriva acestora reţelele se vor prevedea - conform normativelor - cu protecţii, soluţia adoptată pentru schema
de protecţie fiind diferită în funcţie de nivelul de tensiune al reţelei de distribuţie protejată şi de configuraţia
acesteia.
11.2.1. În reţele de distribuţie de înaltă şi medie tensiune

În reţelele de distribuţie de î.t. şi m.t. se vor folosi protecţiile conform PE501 / 85, prezentate pe larg în
capitolele anterioare: protecţie maximală de curent temporizată, secţionarea de curent (cap.7), protecţia
maximală de curent direcţionată temporizată (cap.8), protecţie diferenţială longitudinală (cap.9) sau transversală
(cap.10), cât şi protecţii de distanţă (cap.12). În cazuri speciale se pot folosi siguranţe fuzibile şi în reţele de m.t.,
de exemplu la transformatoare de 10 / 0,4 kV montate pe stâlp, cu putere (40…250) kVA, folosite pentru PT de
reţea. Siguranţele montate pe partea de m.t. sunt de tip FEn.
Schemele de protecţie prin relee vor fi completate cu automatizări: AAR în reţelele de alimentare şi de
distribuţie de î.t., RAR pe LEA a reţelelor urbane şi DAS f şi DAS U.
11.2.2. În reţele de distribuţie de joasă tensiune

Protecţia circuitelor din reţelele de joasă tensiune se va realiza cu siguranţe fuzibile (SF) sau cu
întreruptoare automate (IA); aceste aparate de protecţie trebuie să aibă o putere de rupere corespunzătoare
curentului de scurtcircuit la locul de instalare.
În aceste reţele electrice protecţia împotriva scurtcircuitelor se va realiza rapidă, asigurându-se
selectivitatea.
Folosirea întreruptoarelor automate în locul siguranţelor fuzibile se va adopta în următoarele cazuri:
 când este necesară repunerea imediată sub tensiune a consumatorului (manual sau automat);
 când întreruptorul automat poate fi comandat şi de alte protecţii suplimentare ale elementului alimentat;
158
 când consumatorul funcţionează frecvent în regim de suprasarcină.
Pentru realizarea funcţionării selective, este necesară respectarea următoarelor reguli de principiu:
 la circuitele protejate cu siguranţe, între curenţii nominali a două SF succesive se recomandă realizarea unei
diferenţe de cel puţin 2-3 trepte din scara standardizată, în funcţie de tipul şi de dispersia caracteristicilor
siguranţelor respective;
 la circuitele protejate cu întreruptoare automate care au caracteristică mixtă (dependentă şi independentă),
în domeniul curenţilor de suprasarcină (partea dependentă a caracteristicii unde acţionează releele
termice), selectivitatea se va asigura prin modul de alegere a curenţilor de reglaj, iar în domeniul curenţilor
de scurtcircuit (partea independentă a caracteristicii unde acţionează releele electro-magnetice)
selectivitatea se va asigura prin temporizarea mai ridicată a întrerupto-rului din amonte (se recomandă o
treaptă de timp de 150 - 200 ms);
 la circuitele protejate cu întreruptoare automate şi cu siguranţe fuzibile, este necesar ca între cele mai
apropiate puncte ale caracteristicilor a două dispozitive diferite, instalate succesiv, să se asigure, pentru
aceeaşi valoare de curent, un interval minim de timp de 0,05 s; în cazul a două caracteristici care se
intersectează, valoarea curentului pentru care se va aprecia selectivitatea este curentul minim de scurtcircuit.
În funcţie de pretenţiile consumatorilor uneori se folosesc pentru protecţia acestor reţele şi relee termice sau
contactoare cu releu.
11.3. Protecţia maximală de curent a liniilor de distribuţie de m.t. realizată cu microprocesor
În figura 11.7 se prezintă schema de principiu a protecţiei unei linii de distribuţie realizată de firma A.B.B.
EM
FTJ MUX A/N

TC
IC
ROM
Ieşire
RAM P I/O
Cheie
de acces
NV
RAM Display
Serial
port
Fig.11.7. Protecţie maximală de curent cu microprocesor
Protecţia este construită pentru a acţiona la curenţi mai mari de 5 A în secundarul transformatorului de
curent TC. Caracteristicile de acţionare ale releului pot fi programate, treptele de curent fiind de 0,1 A, iar cele de
timp de 0,1 s (timpul de declanşare fiind de-pendent sau independent de curentul sesizat de releu).
Accesul la reglajele releului se face numai prin intermediul unei chei de acces a cărei parolă trebuie
cunoscută.
Releul realizează protecţia fiecărei faze la scurtcircuite polifazate cu sau fără punere la pământ şi opţional este
prevăzută posibilitatea comenzii de reanclanşare a întreruptorului liniei. Sunt prevăzute funcţii de măsură şi
monitorizare pentru fiecare fază precum şi reţinerea în memorie a valorilor măsurate în intervale cuprinse
între 15 până la 30 minute. Numărul de întreruperi ale fiecărei faze şi încărcările (sarcinile) fazelor, sunt
contorizate şi reţinute în memorie.
Fiecare curent secundar pe fază este supus unui proces de filtrare în filtrele trece jos FTJ a căror frecvenţă
de tăiere este de 80 Hz. Prin această filtrare se elimină efectele semnalelor parazite care se suprapun peste
semnalul util analogic. Curenţii de la ieşirea filtrelor sunt multiplexaţi în multiplexorul notat MUX în fig.11.7, iar
semnalul de la ieşirea acestuia trece prin circuitul de eşantionare - memorare, E - M (eşantionare la 240 Hz).
Prin eşantionare se transformă semnalele analogice de intrare în semnale analogice constante pe porţiuni.
Valorile numerice rezultate în urma conversiei analog - numerică, A / N, sunt trimise unui procesor de intrare -
159
ieşire, I / O, care primeşte şi informaţii despre starea contactelor întreruptoarelor de putere, a circuitelor de
semnalizare şi informaţii de la tastatură şi transmite comenzile de declanşare ca urmare a deciziilor unităţii de
calcul, P. Prelucrarea datelor presupune şi calcularea valorilor reale şi imaginare ale fazorilor de curent.
Comunicaţia cu alte procesoare sau cu calculatorul de control se face prin portul serial. Sarcinile pe care le are de
îndeplinit releul şi modul de funcţionare sunt afişate pe un panou frontal.
11.4. Protecţia reţelelor de distribuţie de joasă tensiune

Soluţia pentru protejarea reţelei de distribuţie de j.t. este impusă de pretenţiile consumatorilor pe care-i
alimentează (de importanţa lor), având în vedere condiţiile de selectivitate cât şi studiul tehnico-economic.
Principalele protecţii utilizate în reţelele de j.t. sunt prezentate în fig.11.8.
Protecţiile prin siguranţe fuzibile au avantajul că sunt ieftine, au caracter limitativ şi au volum relativ
redus, dar prezintă dezavantajele următoare: la arderea siguranţei de pe o singură fază motorul electric trifazat
rămâne în două faze (regim periculos), iar pentru înlocuirea siguranţei motorul va trebui deconectat de la reţea.
Circuitele protejate vor avea SF pe toate fazele, iar la cele monofazate deservite de personal necalificat se
vor monta SF şi pe conductorul de nul de lucru, dar el nu va fi utilizat şi ca nul de protecţie.
mt/jt mt/jt
 
T1 T2
Y Y
MPR MPR
TC1
(CIT) măsură TC2 măsură
TG
(jt)
ST1 SF,I,S
SF SF SF
Ijt
(OROMAX,
USOL,etc.) C
BC
cos
RT
TF
M1 M2 SL M3
Fig.11.8. Principalele protecţii prin relee electrice utilizate în reţeaua de distribuţie de joasă tensiune
Se interzice montarea SF:

 pe conductorul de nul de lucru din circuitele bifazate cu trei conductoare şi trifazate cu patru conductoare;
 pe conductoarele instalaţiei de protecţie împotriva tensiunilor de atingere pericu-loase prin legare la nul,
prin legare la pământ etc.
11.4.2. Protecţia prin siguranţe fuzibile

11.4.2.1. Caracteristici, clasificări ale SF
Siguranţa fuzibilă (SF) este aparatul de protecţie şi comutaţie, care se montează în serie pe circuit pentru a
asigura întreruperea supracurentului care depăşeşte un anumit timp o anumită valoare dată.
Simbolizarea SF se face, conform STAS 4173 /1.3 - 91, prin două litere:
 prima literă arată domeniul din caracteristica de fuziune pe care se asigură funcţio-narea corectă (arderea
fuzibilului):
160
a - funcţionarea corectă numai pe o porţiune a caracteristicii t = f(Is),
g - funcţionarea corectă pe toată caracteristica de fuziune t = f(Is);
 a doua literă indică domeniul de utilizare recomandat:
I(L) - protecţia cablurilor şi conductoarelor de distribuţie (caracteristica rapidă),
M - protecţia motoarelor şi receptoarelor electrice (caracteristica lentă),
R - protecţia semiconductoarelor (caracteristica ultrarapidă),
B - protecţia instalaţiilor electrice miniere.
Din punct de vedere constructiv se realizează:
 siguranţe cu filet, cu soclu (corp), capac şi patron, de tip:
D (LF, Lfi),
E (LF, Lfi, LS, LSf);

 siguranţe cu elemente de contact: tubulare şi cu cuţite:
NH (MPR).
Mărimile caracteristice ale SF:
 curentul nominal al corpului siguranţei, In ;
 curentul nominal al fuzibilului, Inf ;
 capacitatea de rupere a siguranţei Ir: mică, medie şi mare;
 tensiunea nominală, Un în c.a. şi în c.c.;
 frecvenţa nominală: (45…65) Hz ;
 temperatura mediului ambiant.
Deoarece calibrarea fuzibilului se face la temperatura mediului (200…300 C), atunci când SF funcţionează în
medii cu temperaturi diferite se vor face corecţii ale curentului nominal al fuzibilului ales.
Diagramele caracteristice ale SF sunt următoarele:
a) Caracteristica de protecţie, fig.11.9, care dă dependenţa dintre timpul total de întreru-pere t şi supracurentul
care trece prin fuzibil, Is . Această caracteristică trebuie să fie inferioară faţă de caracteristica termică a
elementului de instalaţie protejat. Aceste caracteristici diferă în funcţie de tipul SF (gI, aM, MPR etc.). Uneori în
loc de Is în abscisă se consideră multiplul curentului nominal al SF (Is / In).
b) Caracteristica de topire a SF, fig.11.10, care dă dependenţa dintre curentul prin fuzibil şi timpul de deconectare
a circuitului. S-au notat:
tp - timpul de prearc;
tf - timpul de arc (de fuziune);
tt - timpul total de deconectare a circuitului.
c) Caracteristica de limitare, fig.11.11, care dă dependenţa dintre curentul limitat Il şi curentul prezumat Ip , care
poate apare în regim de defect. Caracteristica evidenţiază caracterul limitator al SF, acela de a întrerupe
curentul de defect înainte de atingerea valorii maxime. Se limitează astfel efectele dinamice care pot apare în
instalaţia protejată.
t Ih
işoc
il
Is tp tf t
tt
Fig. 11.9. Caracteristica de protecţie a SF Fig.11.10. Caracteristica de topire a SF
161
Il
[kA] 100
80
Inf [A]
630
60 500
400
40 315
250
200
160
125
20 100
80
63
10 50
8 32
6 25
1,0
0,8
0,6
0,4
0,6 1 2 4 6 8 10 20 40 60 80 100
Ip [kA]
Fig.11.11. Caracteristica de limitare a siguranţelor fuzibile tip MPR
d) Caracteristica energiei specifice de trecere, fig.11.12, care dă dependenţa între o mă-rime proporţională cu
energia tranzitată şi curentul care pacurge circuitul: I2t = f(Is) . Aceste caracteristici servesc la verificarea
secţiunii conductoarelor, protecţiei echipa-mentelor de comutaţie (întreruptoare) şi a selectivităţii protecţiilor.
I2t 103 [A2S]
8000
6000
4000
I2t [A 2S] 2000
105 1000
800
4 700
400
2 200
l
ta
to
104 100
I 2t
80
60
c
ar
rc
4 40
e
ea
pr
al
2 20
de
pr
tot
I 2t
103
de
I 2t
10
8
I 2t
4 6
4
2 2
102 1
10 2 3 4 5 102
In [A] 10 2 3 4 6 8 102 2 3 4 6 8 103
In [A]
a) b)
2
Fig.11.12. Caracteristica I t = f(In)
Capacitatea de rupere, Ir , a SF se apreciază prin curentul prezumat al unui circuit care poate fi întrerupt la
o anumită tensiune de restabilire, în condiţii date. Valorile lui Ir se dau în cataloagele firmelor constructoare de SF.
11.4.2.2. Principiul de funcţionare al SF
Principiul de funcţionare al SF se bazează pe acţiunea termică a curentului electric care, conform legii lui
Joule - Lenz, este proporţională cu pătratul curentului. În cazul creşterii sarcinii peste limitele admise, până la
scurtcircuite, fuzibilul siguranţei care este introdusă în serie în circuit se arde, circuitul se întrerupe şi elementul
defect al instalaţiei se separă de celelalte elemente, neavariate, ale acesteia. SF au o rezistenţă electrică mare şi
secţiune mică, faţă de cea a conductorului protejat, pentru a se asigura arderea sa înaintea elementului protejat.
Protecţia prin SF trebuie să fie suficient de rapidă.
Timpul necesar pentru întreruperea completă a curentului de scurtcircuit prin SF este:
t  t1  t 2  t 3 , (11.1)
în care:
162
t1 - timpul necesar pentru încălzirea fuzibilului de la temperatura iniţială normală până la temperatura de
topire, şi se calculează cu relaţia:
s2
t 1  A ; (11.2)
2
Ik
s - secţiunea fuzibilului, în mm2;
Ik - curentul de scurtcircuit, în A;
A’ - constantă de material (80000 pentru Cu, 62000 pentru Ag, 9000 pentru Zn);
t2 - timpul necesar pentru trecerea fuzibilului din starea solidă în starea lichidă, care se calculează cu relaţia:
s2
t 2  A , (11.3)
Ik
unde
s şi Ik au aceeaşi semnificaţie ca şi în relaţia (11.2),
A” este o constantă (11600 pentru Cu, 8000 pentru Ag, 3000 pentru Zn);
t3 - timpul necesar pentru încălzirea metalului deja topit al fuzibilului până la tempe-ratura la care se stinge
arcul electric. El depinde de tipul constructiv al siguranţei şi de inductanţa circuitului curentului de
scurtcircuit, calculându-se cu relaţia (11.4), în care k  2 :
t 3  (t 1  t 2 ) k . (11.4)
De precizat că, aceste valori sunt valabile la trecerea prin fuzibil a unui curent de scurtcircuit, adică un
curent mult mai mare decât cel nominal, când se poate considera că întreaga cantitate de căldură care se degajă
în fuzibil serveşte la încălzirea acestuia (arde-rea fuzibilului se face rapid).
În fig.11.13 caracteristica a reprezintă caracteristica termică a reţelei protejate, iar caracteristicile b şi c sunt
caracteristicile de protecţie ale SF.
a
b
Is/In
Fig.11.13. Compararea caracteristicii termice a elementelor reţelei (a)

cu caracteristicile de protecţie ale SF (b şi c)
Se observă că în cazul caracteristicii de protecţie c, protecţia reţelei cu caracteristica termică a este

asigurată pe deplin, iar prin caracteristica b numai în anumite limite ale încărcării. Deci, cu cât raportul Is / In al
fuzibilului este mai mic, cu atât fuzibilul asigură mai bine protecţia reţelei. Caracteristicile fuzibilului sunt influenţate
de material, de lungimea şi de forma sa. Un fuzibil de foarte bună calitate se execută din metal uşor şi de lungime mică.
1.4.2.3. Dimensionarea SF
a) Reţele aeriene neizolate, radiale
Dimensionarea SF se face pe baza curentului maxim admisibil al conductorului Imax.cond conform relaţiei:
I nSF  (0,8  0,85) I max .cond , (11.5)
în care InSF este curentul nominal al siguranţei , în A.
Curentul maxim admisibil al conductorului se determină cu relaţia:
I max .cond  I adm K1A , (11.6)
în care:
163
Iadm este curentul admisibil pentru conductoare aeriene (dat în STAS 3032 - 79, cât şi în 1 - RE Ip 45 - 90)
K1A este coeficientul de influenţă al temperaturii aerului.
Siguranţele astfel alese, se verifică la sensibilitate faţă de scurtcircuitele monofazate la capătul plecării, cu relaţia:
FN
I
K sens (1)  sc . min  3 . (11.7)
I nsig
Pe baza acestor relaţii se alege siguranţa cu valoarea cea mai apropiată din seria de siguranţe standardizată,
ţinând cont şi de asigurarea selectivităţii faţă de siguranţele din amonte.
În cazul liniilor aeriene lungi, acolo unde nu se asigură K sens , calculat cu relaţia (11.7), se admite secţionarea
reţelei în punctul până la care se asigură această sensibilitate. În acel punct de separare se pot monta în
continuare siguranţe dimensionate după relaţia (11.5), unde Imax.cond. este egal cu curentul de sarcină maxim al
consumatorilor din aval. Siguranţa, având curentul nominal stabilit, trebuie să respecte coeficientul de
sensibilitate pentru defecte la capătul porţiunii de linie pe care o protejează, precum şi selectivitatea faţă de
siguranţele situate în amonte.
b) Reţele în cablu subteran radiale
Curentul nominal al SF de protecţie a cablului se alege astfel încât să ţină seama de factorii ce pot influenţa
curentul maxim admisibil de durată şi de caracteristicile fuzibilelor alese. Se calculează cu relaţia (11.8):
I nSF  0,85 I max .cond. , (11.8)
în care Imax.cond. este curentul de durată maxim admisibil pentru cabluri, calculat ţinând cont de toţi coeficienţii de
influenţă (temperatură, izolaţie, pozare în şanţ comun, pozare în aer etc.), având o dependenţă de forma relaţiei
(11.9):
I max .cond.  I c K10 K 20 K 30 . (11.9)
În cazul în care într-o reţea radială sunt legate în serie cabluri de diferite secţiuni, protecţia prin SF se va
realiza în felul următor:
 dacă există bucăţi de cablu cu secţiuni diferite, legate în serie într-un tronson, siguranţa se dimensionează
pentru cablul de secţiunea mai mică, fig.11.4.a;
 dacă există cabluri de secţiuni diferite, legate în serie prin intermediul unor nişe sau cutii de distribuţie,
dimensionarea SF se face astfel încât să se asigure selectivitatea. În acest scop se determină mai întâi SF
corespunzătoare secţiunii celei mai mici, care se amplasează la locul necesar. Pornind de la acest punct se
determină curentul nominal al SF din amonte, ţinând seama de capacitatea de încărcare a cablului şi
respectând criteriul selectivităţii, pe baza căruia se alege şi se montează siguranţa corespunzătoare. În aval se
montează, de asemenea, siguranţe corespunzătoare secţiunii cablului de protejat, ţinând seama de necesitatea
asigurării selectivităţii, vezi fig.11.14.b;
164
250 A
Al 3x240 mm2 Al 3x185 mm2 Al 3x300 mm2
IA = 360 A IA = 310 A IA = 410 A

IF = 305 A IF = 265 A IF = 350 A
380 V
a) Înserierea directă a cablurilor de secţiuni dif erite
250 A
400 A
Al 300 mm2
200 A
Al 185 mm2 Al 185 mm2
IA = 410 A
380 V 250 A IA = 310 A
b) Înserierea cablurilor prin intermediul cutiilor de

distribuţie
Al 16...35 mm2
150...250 A 255 A
IA = 78...120 A consumator
Al 16...35 mm2
380 V IA = 78...120 A
c) Legarea în paralel a cablurilor cu secţiuni mici
355 A
Al 300 mm2
425 A 255 A
L = 1 km consumator
Al 300 mm2
380 V 355 A L = 1,8 km
d) Legarea în paralel a cablurilor cu secţiuni egale şi lungimi inegale

355 A
Al 300 mm2
425 A 255 A
L = 1,2 km 300 A consumator
Al 185 mm2
380 V L = 1,2 km
355 A
e) Legarea în paralel a cablurilor cu secţiuni inegale şi lungimi egale
Fig. 11 14. Protecţia prin siguranţe fuzibile a cablurilor electrice - reţea radială
 dacă în reţeaua radială sunt legate în paralel două cabluri de secţiuni egale, soluţia de protecţie diferă
funcţie de secţiunea cablului, astfel:
 la secţiuni mici ale cablului (16,35 mm2), ele se pot lega împreună şi se pot proteja cu o singură SF
dimensionată corespunzător, fig.11.14.c;
 la secţiuni mai mari şi lungimi inegale ale cablurilor, la capetele dinspre sursă, se pun pe fiecare cablu SF
corespunzătoare secţiunii cablului, în timp ce la capătul dinspre consumator se montează o singură
siguranţă dimensionată pe baza criteriului selectivităţii, montată pe cablul cel mai lung (pentru că
probabilitatea de defect este mai mare pe acest cablu în comparaţie cu cel mai scurt). La apariţia unui
defect pe cablul mai lung, protecţia va funcţiona selectiv, fig.11.14.d;
 dacă în reţeaua radială sunt legate în paralel două cabluri de secţiuni diferite dar de lungimi egale, la partea
dinspre sursă, se vor monta SF egale pe fiecare cablu dimensionate în funcţie de curentul maxim admisibil al
cablului cu secţiunea mai mare, fig.11.14.e. Pe cablul de secţiune mai mică se va monta la capătul dinspre
consumator o SF dimensionată pe baza curentului maxim admisibil al cablului, ţinând seama de criteriul
selectivităţii.
c) Reţele în cablu subteran, buclate
În reţelele buclate trebuie utilizate SF cu mare putere de rupere, având caracte-ristica lentă, pentru a se
asigura condiţiile de selectivitate.
Dimensionarea SF pentru protecţia cablurilor funcţionând în schemă buclată se face astfel:
 toate SF folosite în reţea vor avea acelaşi curent nominal;
 curentul nominal al SF se va alege în funcţie de secţiunea cea mai mare, pentru a se evita strangulările în
ceea ce priveşte capacitatea de transport a cablurilor;
 se determină valorile curenţilor de scurtcircuit ce pot apărea în reţea, verificându-se ca intensitatea
curentului pe oricare tronson neafectat de defecte, dar care debitează în nodul ce alimentează tronsonul cu
defect, să fie cel mult 0,7 Isc (Isc fiind curentul de scurtcircuit dinspre partea analizată).
Siguranţele montate pe derivaţiile ce pleacă de pe tablourile din posturile de transformare sau barele cutiilor
de distribuţie vor fi dimensionate corespunzător cu secţiunea cablurilor, însă curenţii lor nominali vor fi cel
mult egali cu curenţii nominali ai SF folosite pentru protecţia tronsoanelor de cablu din reţeaua buclată.
165
d) Racorduri la abonaţii casnici şi a lămpilor de iluminat public
Pentru protecţia racordurilor individuale la abonaţii casnici alimentaţi din reţele aeriene se vor prevedea SF
de 25 A (în firidă). Pentru protecţia instalaţiilor împotriva scurtcircuitelor ce pot apărea în corpurile de iluminat
public se folosesc SF de 6 A. Elementele de siguranţă se montează în cutii metalice.
11.4.3. Protecţia reţelelor de distribuţie prin întreruptoare automate

Întreruptoarele automate se utilizează pentru protecţia împotriva suprasarcinilor, scurtcircuitelor şi la
scăderea tensiunii. Pot fi prevăzute cu comandă de la distanţă. Sunt echipate cu relee termice şi electromagnetice
pe cele trei faze şi relee de minimă tensiune. Faţă de SF, întreruptoarele automate au construcţia mai complicată,
deci sunt mai scumpe, dezavantaje care limitează utilizarea lor.
La noi în ţară se utilizează întreruptoare automate tip AMRO, USOL, OROMAX pentru protecţia reţelelor şi
a motoarelor electrice.
Întreruptoarele automate se aleg pentru regimul normal de funcţionare şi se verifică la scurtcircuit
corespunzător parametrilor punctului din reţea în care se montează, conform următoarelor criterii:
U n  U ms ,
I n  I sm ,
I rd  I k ,
(11.10)
I ri  i k ºoc ,
I lt  I k ,
I id  i k ºoc .
Pentru asigurarea capacităţii de rupere a întreruptorului, acesta se poate înseria cu siguranţe fuzibile cu
mare putere de rupere care au:
Inl  (1,7. . .2) Ism . (11.11)
De exemplu ISOL -100 cu MPR 315/160, care au Ir = 100 kA.
Pe lângă condiţiile reprezentate prin relaţiile (11.10) la alegerea întreruptoarelor automate mai trebuie
avut în vedere:
 curentul nominal termic al releului termic din întreruptor se alege în funcţie de curentul de suprasarcină
admis al instalaţiei (releul termic poate fi reglat la valoarea dorită, în plaja de reglaj a declanşatorului;
 întreruptoarele automate sunt echipate şi cu relee electromagnetice, cu reglaj fix (de exemplu pentru USOL
10 In), pentru o funcţionare sigură impunându-se condiţia:
Ip  8 In , (11.12)
sau cu posibilitatea modificării reglajului;
 durata de viaţă - se impune funcţionarea minim doi ani (fabrica constructoare indică numărul de manevre
după care întreruptorul necesită reparaţie capitală);
 condiţiile de mediu - dacă întreruptorul automat nu va lucra în condiţii normale de mediu, se vor alege
întreruptoare în construcţie etanşă (protecţie la praf) sau antiexplozivă (funcţionare în mediu exploziv) etc.
Releul termic se reglează la valoarea:
I rt  (1,05  1,15) I sm . (11.13)
Releul electromagnetic se reglează la valoarea:
I pr  k I s , (11.14)
în care k este indicat în tabele, funcţie de tipul întreruptorului.
Se verifică sensibilitatea protecţiei la scurtcircuit:
Ik min
K sens   1,5 , (11.15)
Ipr
şi desensibilizarea protecţiei la pornirea motoarelor:
I pM
k sp   1,2 . (11.16)
I pr
Condiţiile (11.15) şi (11.16) trebuie îndeplinite simultan.
166
11.4.4. Selectivitatea protecţiilor în reţeaua de joasă tensiune
Pentru asigurarea selectivităţii protecţiilor, este necesară corelarea caracteristicilor de protecţie din acelaşi
circuit (SF, întreruptor automat etc.). Selectivitatea se poate asigura prin temporizarea acţionării (în trepte
crescătoare spre sursă) sau prin valorile curenţilor de pornire.
11.4.4.1. Selectivitatea între două siguranţe fuzibile
În fig.11.15.a este dat un circuit de j.t., prevăzut cu siguranţe fuzibile SF1 şi SF2 , şi caracteristicile de
protecţie alese astfel încât să se asigure selectivitatea.
SF1
SF2
SF1
t1>=1s
Ik
t2 >= 0,05s
t3 >= 0,02s
SF2
Is
a) b)
Fig.11.15. Asigurarea selectivităţii între două siguranţe fuzibile
Selectivitatea între siguranţele cu curenţii nominali Inf1  Inf2 se obţine atunci când caracteristicile lor de
protecţie nu se intersectează, iar diferenţele de timp t sunt mai mari decât valorile indicate în fig.11.15.b. Se
impune ca între curenţii nominali ai fuzibilului a două siguranţe consecutive să existe minimum două trepte la
siguranţele rapide şi o treaptă la cele lente. Siguranţele rapide se vor monta în amonte (spre sursă) în raport cu
cele lente.
Selectivitatea la scurtcircuit se determină comparând valorile I 2 t p de prearc al si-guranţei din amonte să
fie mai mare decât I 2 t p total al siguranţei din aval:
I 2 t ( 2)  I 2 t (1) (11.17)
prearc
11.4.4.2. Selectivitatea între un întreruptor automat şi o siguranţă fuzibilă

Selectivitatea este asigurată atunci când caracteristicile nu se intersectează, iar
t  0,04 s, fig.11.16. Întreruptorul automat Q are o caracteristică limitat dependentă (situaţie întâlnită la nivelul
tablourilor generale). În instalaţiile electrice din clădirile de locuit unde se utilizează microîntreruptoare
automate, poate apare şi cazul selectivităţii între o SF şi un întreruptor, fig.11.17. Corelaţia între curenţii nominali
se asigură luând pentru siguranţe minim două trepte în plus.
167
t
Q1 A
1(Q1)
Ik
B
2(F1)
C D
F1
t > 0,04s
a) b)
Fig.11.16. Asigurarea selectivităţii între un întreruptor automat şi o siguranţă fuzibilă

a) schema de alimentare; b) caracteristica de protecţie
F1
Ik
1(F1)
2(Q1)
Q1
t > 0,05 s
Ik IA I
a) b)
Fig.11.17. Asigurarea selectivităţii între o siguranţă fuzibilă şi un întreruptor automat
a) schema de alimentare, b) caracteristica de protecţie
11.4.4.3. Selectivitatea între două întreruptoare automate

Selectivitatea este asigurată dacă se respectă inegalitatea: In1  In2 (fig.11.18) în domeniul suprasarcinilor,
iar la scurtcircuit întreruptoarele declanşează simultan, deci neselectiv. Asigurarea selectivităţii este posibilă
alegând în amonte (Q1) întreruptoare cu declanşatoare electromagnetice cu temporizarea t  0,15 s. Când este
selectiv sistemul de protecţii, protecţia din amonte lucrează ca protecţie de rezervă, de la distanţă.
168
t
Q1
Ik
1(Q1)
2(Q2)
Q2
t > = 0,15 s
a) b)
Fig.11.18. Asigurarea selectivităţii între două întreruptoare automate
11.5. Protecţia bateriilor de condensatoare electrice
Bateriile de condensatoare se vor proteja prin siguranţe fuzibile sau prin între-ruptoare automate.
Siguranţele fuzibile pentru protecţia bateriilor de condensatoare se recomandă să fie de tip cu rupere lentă şi se
vor alege astfel:
 în cazul conectării directe (fără trepte intermediare) a bateriei de condensatoare, curentul nominal al
fuzibilului va fi cel puţin de 1,8 ori curentul nominal al baterie;
 în cazul conectării în trepte intermediare, curentul nominal al siguranţelor va fi de cel puţin 1,6 ori curentul
nominal al bateriei.
În fig.11.19 se prezintă modul de conectare fixă a bateriei de condensatoare, iar în fig.11.20 modul de
conectare în trepte.
380 V 6...20 kV
SF
SF
CD
C C
Fig.11.19. Schema de conectare fixă a bateriilor de condensatoare

a) BC de j.t.; b) BC de m.t.
0,4 kV
SF
Consumator B
Q K
Q1 Q2 Qm
RT1 RT2 RTm
C1 C2 Cm
Fig.11.20. Schema de conectare în trepte a bateriei de condensatoare

SF - siguranţă fuzibilă; C - bateria de condensatoare; CD - circuit de descărcare;
Q - întreruptor general; RT1, RT2, RTm - relee termice; B - buton de comandă;
K - comutator în trepte; C1, C2, C3 - condensatoare.
169
Întreruptoarele automate (cu rupere în aer, cu viteză mare de deconectare şi cu rezistenţă mare de arc) vor
avea curentul nominal:
I n  (1,2  1,8) I nbaterie . (11.18)
Releele termice se vor regla la valoarea:
I RT  1,3 I nbaterie , (11.19)
iar releele electromagnetice la valoarea:
I RElm  (4  8) I nbaterie . (11.20)
Întreruptoarele manuale se aleg cu curentul nominal:
I n  2,4 I nbaterie .
SF se aleg cu relaţia
I nf  k 1 I ncond , (11.21)
în relaţia (11.21) coeficientul k1 are valorile:
 pentru baterii în trepte:
k 1  (1,3  1,6) ;
 pentru baterii fără trepte.
k 1  (1,6  1,8) .

Problema 1. Pentru reţeaua având caracteristica termică aR care siguranţă fuzibilă trebuie aleasă, ştiind că
se dispune de cinci tipuri de SF, având caracteristicile notate pe fig.11.21 cu aF1 , aF2 , aF3 , aF4 , respectiv aF5 ?
aF2 a F3
t aR
aF1
aF4
aF5
m
0 I1 I
Fig. 11.21. Caracteristicile termice ale siguranţelor fuzibile
Rezolvare
Din fig.11.21 se observă că SF având caracteristicile aF2 şi aF4 nu protejează deloc reţeaua, în timp ce SF cu
caracteristica aF3 , care se intersectează în punctul m cu caracte-ristica reţelei, o va proteja numai în domeniul
curenţilor mari (I > I1), iar SF cu caracte-ristica aF1 va proteja integral reţeaua. Siguranţa cu caracteristica aF5 , deşi
va proteja re-ţeaua faţă de supracurenţi, există riscul să intervină neselectiv , fiind prea sensibilă.
Deci, se va alege SF cu caracteristica aF1 .
Problema 2. Să se stabilească valoarea curentului limitat de o SF tip MPR având InF = 100 A la trecerea unui
curent de scurtcircuit Ik = 10 kA .
Rezolvare
Din fig.11.11 rezultă Il = 10 kA .
Problema 3. Să se studieze selectivitatea la scurtcircuite a două SF montate în serie. Se dau : Inf1 = 63A
(amonte) şi Inf2 = 50A (aval).
Rezolvare
Din fig.11.12.b rezultă valorile energiei specifice de trecere:
 pentru Inf1 = 63 A :
170
I 2 t 1p  2,1  104 A 2s ,
I 2t 1t  4,1  104 A 2s ;
 pentru Inf1 = 50 A :
I 2 t 2p  1,4  104 A 2s ,
2 4 2
I t 2t  2,7  10 A s .
Se observă că nu este îndeplinită condiţia (11.17), pentru că:
I 2 t 1p  I 2 t 2p .
În vederea asigurării selectivităţii se recomandă montarea în amonte a unei SF cu Inf = 80A, care va avea:
I 2t 1p  3,8  104 A 2s  I 2t 1t  2,7  104 A 2s ,
iar
I 2t 1t  7  104 A 2s .
Rezultă că în cazul SF cu caracteristica rapidă şi lent - rapidă, selectivitatea se va asigura dacă:
I nf t1  1,5 I nf 2 ,
adică între valorile nominale ale curentului celor două SF să fie două trepte.
Problema 4. Să se aleagă şi să se verifice echipamentul de comutaţie, măsură şi protecţie aferente unei
trepte a bateriei de condensatoare montate pe bara de 0,38 kV a tabloului general, având:
Qtr = 120 kVAr.
Se cunosc :
IK(3F) = 27,6 kA;
ik şoc = 63,8 kA.
Rezolvare
Protecţia şi comutaţia bateriei se asigură cu SF şi contactoare SF (rel.11.21):
I nf  (1,3  1,8) I c  (1,3  1,8)  182,3  (237  328,14) kA ,
în care:
120
Ic   182,3 A .
3  0,38
Se aleg SF tip MPR 400 / 315 A, cu patron tip 2, cod 01.004, si soclu tip SIST401.
Verificarea siguranţelor alese:
I 2F 3 2  27600
K sig  K   75,88  1,5
I nf 315
şi
In  i k .şoc ;
adică:
100 kA > 63,8 kA.

Deci , SF au sensibilitatea şi capacitatea de rupere corespunzătoare
Drept contactor se va alege un contactor tip TCA 250 cu următoarele date tehnice:
Un = 500 V > 380 V ; In = 250 A > 182,3 A ; Inf = 245 A > 1,3  182,3 = 237 A ; Irî = 1470 A .

Problema 5. Ce siguranţă cu caracteristică rapidă trebuie montată în amonte de o SF cu Inf =200A ?
Răspuns: Inf = 315 A
Problema 6. Să se determine valoarea curentului limitat de o SF MPR 100 / 63 A la trecerea unui curent de
scurtcircuit de Ik = 10 kA .
Răspuns: Il = 6 kA
Problema 7. Să se verifice selectivitatea protecţiei între SF şi releele termice alese în problema 6.
171
Răspuns: Se verifică relaţia Inf  2,5 Irt .
de curent
relee
primare de tensiune
modul de conectare de curent

în circuit de tensiune
relee
de impedanţă
secundare etc.
relee alimentate intermediare

prin contactele de timp
altor relee de semnalizare
cu acţiune directă
modul de acţionare
asupra întreruptorului
cu acţiune indirectă
de curent
natura parametrului mărimi de tensiune
controlat *) electrice de impedanţă
de frecvenţă
mărimi de gaze
neelectrice de presiune
de temperatură
de debit, etc.
mărimea intervalului de relee instantanee

Relee electrice timp din momentul
de protecţie atingerii valorii de
acţionare şi momentul relee temporizate
basculării
**)
independentă (a)
dependentă (b)
caracteristica de semidependentă (c)
temporizare limitat dependentă (d)
***)
modul cum este realizată maximale

acţiunea faţă de o anumită minimale
valoare a mărimii de direcţionale
intrare diferenţiale
cu mişcare de rotaţie
principiul de electromagnetice a armăturii
construcţie şi cu mişcare longitudinală
funcţionare a armăturii mobile
cu disc
de inducţie
cu rotor cilindric
electrodinamice
polarizate
magnetoelectrice
nepolarizate
termice
de gaze electrică
balanţă
electromagnetică
detector de nivel critic
electronice de amplitudine
comparatoare
cu amplificator de fază
magnetic, etc.
Fig.1.10. Referitoare la clasificarea releelor electrice de protecţie
a
b
c
d
0 pc
Fig.1.11. Caracteristici de temporizare
1.4.6. Ecuaţiile generale ale releelor

Pentru a asigura protecţia unei reţele sau a altui element de sistem, un releu trebuie să sesizeze apariţia
defectului în zona prevăzută a fi protejată. Funcţionarea releelor de tip electric rezidă în compararea unei mărimi
electrice cu o altă mărime electrică sau mecanică. Modificarea rezultatului acestei comparaţii în momentul
apariţiei defectului trebuie să permită detectarea şi localizarea dorită.
172
Privind problema în modul cel mai general, se pot considera două mărimi electrice reprezentate fazorial: A1
şi A2 (cu A1  Ae j , unde A este modulul şi  este argumentul fazorului A), care se combină pentru a obţine
fazorii B1, B2, vezi fig.1.12:
B1  B1e j 1  C1 A1  C2 A 2 , (1.1)
B 2  B 2e j 2  C3 A1  C4 A 2 . (1.2)
Mărimile C1…C4 sunt operatori complecşi de forma Cej care aplicaţi fazorilor A multiplică modulul acestora
prin C şi măresc cu unghiul  argumentul lor:
j j j   
C A  Ce A e  C Ae . (1.3)
Se poate considera că orice releu conţine un organ de comparare sau, “comparator” cu care cei doi fazori
B1 şi B2 sunt comparaţi fie în amplitudine, fie în fază. Rezultatul acestei comparaţii, efectuată în permanenţă,
trebuie să permită detectarea apariţiei defectului. Expresiile (1.1) şi (1.2) sunt foarte generale şi se simplifică la
cele mai multe relee la care constantele C sunt reale ( = 0) şi uneori chiar nule.
Trebuie remarcat că relaţiile (1.1) şi (1.2) şi caracteristicile care se pot deduce din acestea, nu se pot aplica
direct la toate tipurile de relee. Un astfel de caz îl reprezintă releele care au mai mult de două mărimi de intrare,
ca de exemplu unele relee diferenţiale care compară un curent diferenţial, un curent de referinţă şi forţa
exercitată de un resort. Pentru relee cu una sau două mărimi de intrare se pretează folosirea relaţiilor (1.1) şi (1.2)
indiferent că sunt realizate pe principiul comparării amplitudinilor sau al defazajelor. De fiecare dată, la echilibru
va exista relaţia:
B1  B 2 . (1.4)
C1
A B1
1
C2
Compara
tor
D
C3
B2
A
2
C4
a)
B2 C4 A2 B1
C2 A2

A2 
C3 A1
C1 A1
 A1

  Axa de
 
0 referinţă
b)
Fig.1.12. Referitor la releul de protecţie
În cele de mai sus, factorul timp nu a apărut direct. El poate fi marcat prin temporizarea corespunzătoare
timpului de declanşare sau prin amplificarea factorilor C în limitele dorite.
Pentru exemplificare, se consideră releul de curent, pentru care se particularizează relaţiile (1.1) şi (1.2). În
cazul acestui releu:
A1  I - curentul adus la bobina releului;
A2  F - forţa unui resort;
C1  C1 - constantă reală;
C4  C4 - constantă reală;
C2  C3  0 .
Deci:
173
B1  C1 I ; B 2  C4 F . (1.5)
Releul lucrează pentru B1  B 2 , deci:
C4
IF . (1.6)
C1
Relaţia (1.6) reprezintă caracteristica de funcţionare a unui releu ampermetric.
Pe parcursul dezvoltărilor ulterioare se va reveni la relaţiile (1.1) şi (1.2) pentru stabilirea condiţiilor de
funcţionare a altor tipuri de relee.
1.4.7. Principiul constructiv şi funcţional al principalelor relee electrice de protecţie

1.4.7.1. Relee electromagnetice
Releele electromagnetice au ca organ principal de acţionare un electromagnet. Acesta acţionează asupra
unei armături feromagnetice mobile, armătură care poate fi rotitoare, fig.1.13, sau poate executa o mişcare de
translaţie. Cuplul antagonist la aceste relee este creat de un resort. Releele electromagnetice sunt foarte sigure în
funcţionare, simple şi robuste, calităţi care le fac foarte răspândite în practică, sub formă de relee de curent, de
tensiune, de semnalizare, relee intermediare. Ca dezavantaje se menţionează puterea consumată mare ( 0,1
W), ceea ce conduce la sensibilitate redusă a acestor relee. Releele electromagnetice pot fi simple (neutre), ca
cele din fig.1.13 (care funcţionează atât în c.c. cât şi în c.a., sau pot fi polarizate (fig.1.14) şi relee de tip balanţă.
Releele polarizate funcţionează numai în curent continuu şi se caracterizează printr-o sensibilitate ridicată,
puterea consumată pentru acţionare fiind mică (10-2 - 10-5) W şi timpul de acţio-nare foarte redus (3…5) ms.
Polarizarea este asigurată de un magnet permanent N - S . Releele polarizate se întâlnesc în special în componenţa
releelor complexe de protecţie (direcţionale, de distanţă etc.).
4
5 10
6
7 8 9
Fig.1.13. Releu electromagnetic cu armătură rotitoare
Cuplul activ M al unui releu electromagnetic este proporţional cu pătratul curentului Ir ce străbate bobina
sa:
M  kIr2 , (1.7)
iar condiţia de acţionare este ca acest cuplu să fie egal sau mai mare decât cuplul antagonist MD, creat de frecări
şi de un resort:
M  MD , (1.8)
egalitatea în relaţia (1.8) reprezintă condiţia limită de acţionare (condiţia de pornire).
174
C2 > C1 C2 C1 C2 C1
 r2 = p+ l/2  r1= p- l/2 
  p/2
N S Ii i F + F
p + -  i/2 +
M  p/2
Ii B1 B2 B  p/2 Ii
B N - -
- + S  i/2
 l/2  p/2  p/2  p/2
M
i
N S
a) b) c)
Fig.1.14. Releele electromagnetice polarizate
a) cu magnet în formă de potcoavă; b) cu pol al magnetului bifurcat;
c) cu circuit magnetic în punte
Releele electromagnetice de tip balanţă sunt compuse de obicei din două relee electromagnetice neutre
ale căror armături sunt legate la o pârghie comună, poziţia acesteia fiind dictată de raportul dintre cuplurile
create de către curenţii ce străbat bobinele celor două relee. Poziţia pârghiei determină poziţia contactului mobil
al releului. Se folosesc ca relee de distanţă sau relee diferenţiale.
1.4.7.2. Relee de inducţie
Releele de inducţie se bazează pe interacţiunea a două fluxuri magnetice decalate în spaţiu şi defazate în
timp şi curenţii induşi de acestea în elementul mobil al releului: un disc (fig.1.15) sau un rotor cilindric (tambur)
(fig.1.16) - elemente realizate din aluminiu.
Releele de inducţie cu disc se realizează de obicei cu spiră în scurtcircuit şi o singură înfăşurare. Avantajul
acestor relee este robusteţea, iar dezavantajele: consum de putere mare, precizie relativ scăzută şi inerţie în
funcţionare, deci timpi proprii de acţionare mari. Pe acest principiu se realizează la noi în ţară releul de curent cu
caracteristica de temporizare limitat dependentă, tip RTp C.
Releele de inducţie cu rotor cilindric au de obicei două înfăşurări. Pe acest principiu sunt realizate relee
direcţionale, eventual şi relee diferenţiale sau de impedanţă.
Cuplul activ al releelor din fig.1.15:
M  kIr2 , (1.9)
iar a celor de tipul din fig.1.16:
M  kUr Ir cos( r   ) , (1.10)
condiţia de acţionare fiind de forma (1.8).
În relaţia (1.10), Ur este tensiunea aplicată bobinei de tensiune a releului,  este unghiul interior al releului
(vezi capitolul 8), r este unghiul de defazaj între curentul Ir şi tensiunea Ur, iar restul notaţiilor au aceeaşi
semnificaţie ca în relaţiile (1.7) şi (1.8).
Ir
Fig.1.15. Releu de inducţie cu disc
175
U
Ir
I Ir
I
IU  U
Ur
Fig.1.16. Releu de inducţie cu rotor cilindric
1.4.7.3. Relee electrodinamice

Releele electrodinamice (fig.1.17) au o sensibilitate ridicată însă au timp propriu de acţionare relativ mare şi
consum mare.
Ele funcţionează atât în c.c. cât şi în c.a. Pot fi utilizate ca relee direcţionale şi mai rar ca relee de
impedanţă.
Cuplul activ al releului are expresia:
M  k I r I U cos ( I r , I U ) , (1.11)
iar condiţia de pornire este tot de forma (1.8).
Ur
IU
Ir
2
 
1
34 5
Fig.1.17. Releu electrodinamic

1 - circuit magnetic; 2 - bobina fixă; 3 - bobina mobilă; 4 - contact mobil;
5 - contact fix
1.4.7.4. Relee magnetoelectrice

Releele magnetoelectrice (fig.1.18) se bazează pe acţiunea cuplului produs asupra unei bobine 3, plasată pe
un cadru mobil 4, parcursă de curentul Ir de către câmpul magnetic creat de magnetul permanent 1 (N - S). Ca
avantaje ale acestor relee se menţionează: consum propriu foarte redus, sensibilitatea lor atingând 0,001 mW.
Folosirea lor este numai în curent continuu. Puterea comandată de contacte este redusă (1…2 W). Sunt
răspândite ca elemente sensibile în protecţiile de distanţă.
7 6
2
N S
4 3
5 1
1
Fig.1.18. Releu magnetoelectric
Cuplul activ are expresia:
176
M  k w BM I r , (1.12)
în care w este numărul de spire al bobinei releului, BM este inducţia magnetică din întrefier (datorită magnetului
permanent).
1.4.7.5. Relee termice
Releele termice utilizează fenomenul de dilatare al metalelor produsă la creşterea temperaturii în zona
controlată. Ca element care se dilată se folosesc în exclusivitate lame bimetalice. Dacă sursa de încălzire o
constituie curentul dintr-o bobină spiralată pe bimetal (fig.1.19), releul se numeşte releu electrotermic cu bimetal.
Răspândit în protecţia motoarelor electrice.
S
K
B
C
Fig.1.19. Releu electrotermic cu bimetal
1.4.7.6. Relee de gaze

Relee de gaze fig.1.20, cunoscut şi sub numele de releu Buchholz, se foloseşte în protecţia
transformatoarelor electrice care sunt răcite cu ulei. Funcţionarea releului se bazează pe degajarea de gaze care
are loc în cazul defectelor din interiorul cuvei. Releul de gaze se montează pe conducta de legătură dintre cuvă şi
conservatorul de ulei al transfor-matorului de protejat. Releul de gaze se construieşte cu un plutitor sau mai des
cu două plutitoare. Este foarte sensibil la defecte.
Fig.1.20. Releul cu gaze cu două plutitoare
1.4.7.7. Relee tip balanţă electrică

Releele tip balanţă electrică (fig.1.21) se folosesc ca element de măsură în protecţiile complexe de distanţă.
Sunt relee sensibile cu două circuite de intrare. Mărimile din circuitul de protejat care se aduc la elementul de
măsură sunt în prealabil redresate. Pe acest principiu pot fi realizate relee direcţionale, diferenţiale şi de distanţă.
177
P1 I1 P2
ES
U2
U1 I
2
Ur
Fig.1.21. Releu tip balanţă electrică
1.4.7.8. Relee cu amplificatoare magnetice

Utilizarea amplificatoarelor magnetice constituie primul pas în realizarea releelor în întregime statice (cu
comutaţie statică). Acest tip de releu a fost propus în 1924 de către A. S. Fitzgerald şi studiat în Suedia şi Statele
Unite ale Americii. Numai apariţia, după războiul al II-lea mondial, a tolelor cu mare permeabilitate şi a
redresoarelor de calitate au permis realizarea practică a acestor relee.
Amplificatorul magnetic comportă un miez magnetic de mare permeabilitate pe care sunt bobinate
înfăşurările de comandă alimentate în curent continuu şi o înfăşurare de lucru alimentată în curent alternativ.
Tensiunea indusă în înfăşurarea de lucru este funcţie de amperspirele de comandă care reglează saturarea şi
nesaturarea succesivă a miezului.
Pentru îmbunătăţirea funcţionării se poate folosi o reacţie pozitivă aplicând la intrare o parte din semnalul
de ieşire, în prealabil redresat.
Amplificatoarele magnetice sunt relativ lente (câteva perioade ale tensiunii alternative de alimentare).
Pentru remedierea acestui inconvenient se poate acţiona asupra frecvenţei tensiunii de alimentare, utilizând un
oscilator independent (f = 500…1000 Hz).
Amplificatoarele magnetice sunt utilizate pentru realizarea funcţiei complete de protecţie selectivă sau
numai pentru îmbunătăţirea sensibilităţii unor relee electro-magnetice clasice.
1.4.7.9. Relee prin efect HALL
Sondele Hall permit obţinerea foarte simplu a operaţiei de multiplicare. Totuşi utilizarea lor practic în
protecţia selectivă se loveşte de mari dificultăţi datorate pe de o parte unei mari sensibilităţi la variaţii de
temperatură, pe de altă parte unui scăzut nivel al puterii pe circuitul de ieşire. Există totuşi, realizate pe principiul
efectului Hall, relee direcţionale, a căror schemă principială este dată în fig.1.22. Se folosesc sonde din arseniură
de indium sau Indium - Stibiu.
r IU
B=C1Ur
Ur
Uu
SH RP
Ic=C2Ir
Fig.1.22. Schema principală a unui releu direcţional cu sondă Hall
Circuitul de magnetizare parcurs de curentul iu este alimentat din secundarul transformatorului de

tensiune, iar circuitul de comandă al sondei este alimentat din secundarul transformatorului de curent al cărui
primar este legat în circuitul de protejat. Tensiunea Hall obţinută are expresia:
u H  k C1C2 Ur I r cos r  Ur I r cos( 2  t  r ) , (1.13)
178
deci, componenta continuă UH este pozitivă sau negativă după sensul de circulaţie a puterii active. Releul polarizat
RP, cu acţiune rapidă, alimentat cu tensiunea uH acţionează la un anumit semn a lui UH.
Pentru eliminarea componentei alternative de pulsaţie dublă, care ar micşora siguranţa de funcţionare a
unui releu direcţional cu sondă Hall se pot folosi două traductoare Hall conectate astfel încât componentele
continue să fie egale şi de acelaşi semn, iar cele alternative egale şi de semn opus, în care caz se obţine o tensiune
u H  u H1  u H2  2 C Ur I r cos r , (1.14)
care deci nu mai conţine componenta alternativă. Cu ajutorul traductorului Hall s-au realizat relee direcţionale
foarte rapide, sensibile, sigure în funcţionare şi de gabarit mic.
1.4.7.10. Relee reed
Releele reed sau relee “fără armătură” sunt relee cu contacte în gaz. De fapt, aceste relee pot fi considerate
drept elemente de trecere între releele electromecanice clasice şi releele electronice. Releele reed au o
construcţie foarte simplă (fig.1.23, 1.24): într-un tub de sticlă sau de răşină epoxidică 1 se găsesc contactele 2 şi 3,
iar în jurul tubului este plasată concentric bobina 4; tubul este ermetic închis şi în interior se află un gaz pentru
protejarea contactelor.
Contactele sunt realizate din radiu, wolfram, ruteniu, argint sau aur separate galvanic de bobină. Pelicula de
metal nobil şi atmosfera inertă, protejează contactele de oxidare, fapt care conferă o rezistenţă de contact foarte
scăzută. Când este depăşită o anumită valoare a inducţiei are loc închiderea contactelor. Timpul de acţionare 0,5
ms, puterea de rupere 50 W, un număr de acţionari de 109 şi dimensiuni mici (10  20  8,2 mm) sunt
performante care fac ca acest releu să fie compatibil şi în circuitele logice TTL.
4 3 2
1
Fig.1.23. Schema unui releu reed Fig.1.24. Forma constructivă a unui

releu reed
1.4.7.11. Relee fotoelectrice

Releele fotoelectrice semnalizează sau comandă când iluminarea unui dispozitiv fotosensibil depăşeşte
nivelul stabilit.
Dispozitive fotosensibile sunt:
 Fotorezistenţa este dispozitivul cel mai sensibil, ieftin, dar cu răspuns foarte lent. El se realizează mai ales
din compuşi ai cadmiului (Cd S etc.).
 Fotodioda este cea mai rapidă, puţin mai scumpă, cu sensibilitate slabă. Este mai sensibilă la radiaţii
infraroşii, cu lungimea de undă mai mare la fotodiodele de germaniu decât la cele de siliciu.
 Fototranzistorul este rapid, cel mai sensibil, dar mai scump. Este sensibil mai ales la radiaţii infraroşii şi
vizibile.
 Elementul fotovoltaic (bateria solară, fotocelula) este mai scump, mai lent, cu spectrul de sensibilitate mai
ales în domeniul ultraviolet, (radiaţie cu energie mai înaltă). Se fabrică din seleniu sau siliciu.
 Fototiristorul este puţin mai scump decât un fototranzistor, dar este util în comanda unor dispozitive de
putere.
 Sursele de lumină pentru dispozitivele fotosensibile pot fi lumina solară, becurile cu incandescenţă, tuburile
cu descărcări în gaze, tuburile fluorescente sau diodele electroluminiscente (LED). Se produc LED-uri cu
radiaţie roşie, galbenă, verde sau infraroşie, din siliciu, Ga As sau Ga PAs. LED-ul este mai scump decât un
bec de mică putere, dar este un dispozitiv cu răspuns foarte rapid şi cu radiaţie cu spectru îngust. S-au
construit şi diode laser, care emit radiaţie microcromatică puternică, concentrată într-un fascicul foarte
îngust.
 Optocuplorul înglobează un LED şi un dispozitiv fotosensibil (de obicei un fototranzistor) într-o capsulă
opacă, cu sau fără posibilitatea obturării luminii între ele. Este un dispozitiv modern, cu izolare galvanică, cu
răspuns mai rapid şi în prezent, chiar mai ieftin decât transformatorul de impulsuri.
Aceste elemente servesc la realizarea diferitelor tipuri de relee ca de exemplu: releele de alarmă în
caz de incendiu sau comutatoare optice.
1.4.7.12. Relee electronice
a) Probleme generale
179
Releele electronice se realizează cu ajutorul unor traductoare, care sesizează diverse mărimi fizice
(tensiune, timp, temperatură etc.) şi asigură, mărimea de execuţie (de ieşire) de comandă sau de semnalizare în
funcţie de valoarea mărimii sesizate. Cu alte cuvinte, releul electronic este un sistem capabil să transfere o
comandă pe cale electronică. El primeşte la intrare o excitaţie şi dezvoltă la ieşire o tensiune, un curent sau o
putere, având un timp de răspuns determinat.
Releele electronice, numite şi relee cu comutaţie statică, sunt realizate cu ajutorul unor elemente şi
dispozitive : diode redresoare, diode stabilizatoare (Zenner), tranzistoare, tiristoare. Din aceste elemente şi
dispozitive se construiesc elementele funcţionale ale releelor electronice care asigură prelucrarea rapidă a
informaţiilor primite despre regimul de funcţionare al instalaţiei protejate şi dau eventuala decizie de comandă a
declanşării întreruptorului. Aceste elemente sunt: detectoare de nivel critic, comparatoare de amplitu-dine,
detectoare de fază, elemente logice (SAU, ŞI, NU, NICI etc.), elemente de tempori-zare, amplificatoare
operaţionale, elemente de execuţie. Majoritatea releelor electronice actuale sunt realizate cu tranzistoare. O
soluţie mai nouă utilizează microprocesorul pentru realizarea releului electronic.
b) Avantajele şi dezavantajele releelor electronice vis a vis de releele clasice cu contacte
Dintre principalele avantaje ale releelor electronice, cu comutaţie statică, faţă de releele electromecanice,
cu contacte, pot fi menţionate:
 rapiditatea în funcţionare;
 consum propriu redus, ceea ce atrage după sine şi reducerea puterii surselor sau a transformatoarelor de
măsură ce le alimentează;
 gabarit mic, ceea ce face investiţia mică;
 cheltuieli reduse de exploatare şi întreţinere, datorită lipsei de elemente mobile;
 numărul de acţionări nelimitat şi deci durată de viaţă foarte lungă;
 lipsa influenţei la agenţi chimici industriali, praf, vibraţii;
 siguranţa în funcţionare mare, neavând în schemă contacte;
 sensibilitate mai bună;
 posibilitatea tipizării subansamblelor, sau utilizarea unor elemente logice norma-lizate, adică posibilitatea
înlocuirii rapide a elementului defect din schemă;
 posibilitatea de a realiza relee cu caracteristici speciale.
Pe lângă avantaje însă, releele electronice prezintă şi unele dezavantaje, cum ar fi:
 alimentarea separată şi stabilizată (mult mai pretenţioasă decât la releele electro-mecanice);
 mare varietate a tensiunii auxiliare de alimentare;
 influenţa temperaturii mediului înconjurător, ceea ce face să se ia măsuri speciale de climatizare sau să se
prevadă circuite speciale pentru eliminarea acestei influenţe;
 sensibilitate faţă de şocurile de tensiune, de supratensiunile de comutaţie din circuitul secundar, de
variaţia capacităţilor din instalaţia proprie sau a celor cu care se leagă;
 scheme sau cablaje complicate, pentru că numărul de elemente componente este mult mai mare decât la
releele electromecanice (releele electronice au aproximativ de 10 ori mai multe conexiuni interne decât
releele electromecanice);
 localizarea mai dificilă a eventualelor defecte;
 un singur circuit de ieşire şi putere foarte redusă la ieşire;
 personalul de exploatare trebuie să fie mai calificat şi dotat cu aparatură superioară faţă de cel prevăzut
pentru exploatarea releelor electromecanice.
Unele dintre dezavantajele menţionate pentru releele electronice se elimină în cazul protecţiilor realizate
cu microprocesoare.
c) Releu de curent şi  sau de tensiune electronic
Releele electronice de curent şi  sau de tensiune pot fi realizate prin detectoare de nivel critic. În fig.1.25 se
prezintă un releu de curent maximal, prevăzut cu posibilitatea reglării separate a valorii de pornire (prin
potenţiometrul P1) şi valorii de revenire (prin potenţiometrul P2). Elementul final este un releu electromagnetic
sensibil RF, sau un amplificator de curent continuu. Tensiunea continuă de intrare U12 , aplicată la bornele 1-2
cu polaritatea indicată în schemă, este proporţională cu parametrul controlat (tensiunea din secundarul
transformatorului de tensiune în cazul unui releu de tensiune, respectiv o cădere de tensiune produsă pe o
rezistenţă legată în secundarul transforma-torului de curent în cazul unui releu de curent). Funcţionarea schemei
depinde de raportul dintre tensiunea UCD şi tensiunea de stabilizare UDZ2 .
d) Relee de ieşire (intermediare) electronice
Releele de ieşire electronice din blocul pentru comanda declanşării întreruptoarelor pot fi realizate cu
tiristoare, sau cu tranzistoare de putere.
În fig.1.26 se prezintă o variantă a unui releu de ieşire realizat cu tiristoare. Ca sursă care debitează puterea
necesară declanşării întreruptorului sunt folosite transforma-toare de curent.
180
+ A
1
R1
B D4
T2
R2
DZ1 D1 D2 P2
C
R5
P1 R4 DZ2
T1 RF
D D3
R3
E
2
-
Fig.1.25. Schema unui releu electronic de curent şi / sau de tensiune
PR TC1
L1
Tr2
In +
Tr1
BD De la
DC 15 V BA
TC
-
Fig.1.26. Releu de ieşire realizat cu tiristoare
Bobina de declanşare BD a întreruptorului In poate fi şuntată de tiristoarele Tr1 şi Tr2 , montate în opoziţie, în
paralel cu bobina. Tiristoarele sunt comandate de dispozitivul de comandă DC, care poate primi un semnal de la
protecţia prin relee PR instalată la întreruptorul In .
Dispozitivul de comandă DC conţine două tranzistoare şi este alimentat cu o tensiune auxiliară continuă,
debitată de un bloc de alimentare BA, inclus în circuitul secundar al unui transformator de curent TC.
În regim normal de funcţionare sau în regim de scurtcircuit exterior liniei protejate L1 , protecţia PR nu
transmite nici un semnal dispozitivului de comandă DC şi acesta generează semnale pozitive transmise electrozilor
de comandă ai tiristoarelor care sunt menţinute astfel permanent în conducţie. Ca urmare bobina de declanşare
BD este şuntată de tiristoare şi nu este parcursă de curentul debitat de transformatorul de curent TC1 .
În cazul scurtcircuitului pe linia L1, protecţia PR acţionează şi transmite un semnal dispozitivului de comandă
DC, care întrerupe emiterea semnalelor pozitive. Ca urmare tiristoarele se blochează (la prima trecere prin zero -
după întreruperea semnalelor pozitive - a curentului secundar al transformatorului de curent TC1) şi deşuntează
astfel bobina de declanşare BD, care este acum parcursă de curentul secundar debitat de transformatorul de
curent TC1 - aproximativ proporţional cu curentul de scurtcircuit - având astfel loc declanşarea întreruptorului In.
Blocul de ieşire realizat cu tranzistoare de putere este alimentat de la un transformator de curent printr-un
transformator intermediar saturat (destinat limitării scurtcircuitului în circuitele tranzistoarelor) şi conţine două
tranzistoare de putere şi două punţi de redresare, bobina de declanşare fiind conectată în circuitul de colector al
celui de al doilea tranzistor. Prin intermediul unui amplificator, primul tranzistor primeşte semnal pe bază în cazul
acţionării protecţiei şi comandă al doilea tranzistor determinând circulaţia unui curent important prin bobina de
declanşare şi deci, declanşarea întreruptorului.
Aceste blocuri de ieşire, electronice, datorită gabaritelor reduse, pot fi integrate uşor în dispozitivele de
acţionare ale întreruptoarelor.
1.4.7.13. Relee de timp
a) Generalităţi
Releele de timp asigură o temporizare (o întârziere) la acţionare, sau mai rar la revenire, temporizare
impusă din considerente de selectivitate a schemelor de protecţie prin relee.
Releul de timp poate asigura temporizarea prin unul din următoarele dispozitive:
181
 Amortizor (dash - pot) hidraulic sau pneumatic. Forţa de acţionare este exercitată de un miez care
coborând eşapează fluidul de reglare printr-o valvă.
 Cu declanşare. Un mecanism de declanşare (de exemplu de tip electromagnetic) reglează mişcarea
orologiului care închide sau deschide un contact după un timp bine determinat.
 Releu electromagnetic cu spiră în scurtcircuit. O spiră de cupru montată în scurtcircuit pe armătura unui
releu electromagnetic stabileşte o constantă de timp pentru variaţiile fluxului ceea ce temporizează
acţionare. Această temporizare este funcţie de rezistenţa spirei.
 Contact cu mercur. Prin răsturnarea unui tub de sticlă se obligă mercurul să treacă dintr-o parte a tubului în
altă, printr-un orificiu foarte fin. Astfel, mercurul umple lent cavitatea inferioară a tubului şi stabileşte
conexiunea între contacte în timpul dorit.
 Motor de curent alternativ. Un motor sincron antrenează un contact mobil. Pentru reducerea timpilor de
atingere a vitezei, în anumite realizări practice, motorul se roteşte continuu şi un mecanism cuplează la
momentul potrivit braţul care poartă contactul mobil.
 Motor de curent continuu. Pentru a obţine o viteză constantă, un dispozitiv limitează prin frecare
deplasarea. Printr-un cuplaj electromagnetic se asigură deplasarea unei tije ce poartă contactul mobil.
 Condensatoare. În toate releele utilizate în curent continuu (relee alimentate prin punţi de redresare, relee
electronice etc.) temporizarea se poate obţine prin modifi-carea unei capacităţi introdusă în circuit.
Constanta de timp a circuitului se reglează printr-o rezistenţă variabilă în serie cu condensatorul respectiv.
 Circuit electronic realizat cu tranzistoare şi condensatoare. Este foarte sensibil.
b) Releu de timp cu motor electric
Un astfel de releu cuprinde principial un motor M de curent continuu sau alternativ (motor sincron),
fig.1.27, care antrenează printr-un mic reductor de turaţie R un braţ mobil B care poate stabili unul sau mai multe
contacte C1 , C2 , … , Cn a căror poziţie este reglabilă. Pentru exemplificare, astfel de relee sunt releele RTp - 7 -
realizate cu micromo-tor sincron, fabricate la noi în ţară, iar relee realizate cu motor de curent continuu sunt
utilizate în schemele protecţiilor complexe de distanţă.
C1
poziţie
reglabilă
C0 = contact de pornire C2
t(s) B
C1, C2,... contacte
temporizate
R
t=0 n
M
+ -
C0 =
excitaţie
+ -
ie
Fig.1.27. Releu de timp cu motor electric
c) Releu de timp cu condensator

Releul de timp cu condensator se mai numeşte releu de timp cu temporizare electrică. El se realizează cu
schema din fig.1.28, ce asigură încărcarea sau descărcarea unui condensator (un circuit RC).
K R
i
Uc
+
C RT
U
-
Fig.1.28. Schema unui releu de timp cu condensator, temporizare la acţionare
În schema din fig.1.28, dacă la t = 0 se închide întreruptorul K, în circuitul RC apare un curent i şi o tensiune
Uc. Presupunând că sarcina iniţială a condensatorului este nulă, se poate scrie:
U  R i  Uc , (1.15)
182
1
Uc 
C 
idt , (1.16)
iar din rezolvarea sistemului rezultă:

t

U c  U(1  e RC ) , (1.17)
în care T = RC reprezintă constanta de timp a circuitului. În figura 1.29 se reprezintă relaţia (1.17).
Uc Uc
U2 U
2 (T) (T2)
U1 2
(T1)
Ucp 1 (T) Ucp 1
0 t2 t1 t 0 t2 t1 t
a) b)
Fig.1.29. Caracteristici de funcţionare

a) T = ct; b) U = ct
Se observă că dacă se fixează nivelul tensiunii de prag Ucp la care este acţionat releul, timpul necesar ca Uc
să atingă valoarea Ucp depinde de valoarea tensiunii U (U1 respectiv U2) la care se face încărcarea condensatorului
şi de constanta de timp T a circuitului (T1 sau T2) adică releul este acţionat dacă:
U c  U cp , (1.18)
şi explicitând relaţia (1.17) se obţine valoarea timpului tr de funcţionare a releului:
U cp
t  t r  R C ln (1  ). (1.19)
U
În acest fel se poate regla timpul după care acţionează releul RT, obţinându-se un releu de timp cu
temporizare la acţionare.
Pentru a se obţine temporizarea la revenire se foloseşte schema din fig.1.30., în care la închiderea
contactului K releul RT acţionează instantaneu, iar condensatorul se încarcă în timp prin rezistenţa R. La
deschiderea contactului K, condensatorul C se descarcă peste bobina releului RT după relaţia:
t

Uc  U e RC (1.20)
şi menţine releul acţionat atâta timp cât Uc  Ucp .
R
+
RT
U
- C
Uc
Fig.1.30. Schemă a releului de timp cu condensator, temporizare la revenire
d) Releu de timp cu temporizare electronică

Releele de timp cu temporizare electronică sunt foarte sensibile. Principiul lor funcţional constă tot în
încărcarea şi descărcarea unui condensator electric ca şi la releele de timp cu condensator. Releele de timp
electronice generează un impuls de durată fixă, începând cu momentul aplicării unei tensiuni (impuls) de
comandă. Se pot realiza diferite scheme. În fig.1.31 se prezintă un releu electronic de timp cu temporizare la
acţionare. Acţionarea releului RT se produce după un timp de la închiderea contactului K, atunci
183
+ k
D RT
R1
R2
U
C T
R3
Fig.1.31. Releu de timp electronic
când tensiunea pe condensator este suficientă pentru a comanda intrarea în conducţie a tranzistorului T.
Reglarea temporizării, se poate face în limite relativ largi, prin modificarea valorii rezistenţei R1, deci
modificând valoarea constantei de timp. În cazul schemei din fig.1.32, pentru poziţia 1 a comutatorului K
condensatorul C se încarcă cu tensiunea reţelei U.
1 2 D
RT
k
R2
U T
C R1
R3
Fig.1.32. Releu de timp electronic
Prin trecerea comutatorului K în poziţia 2, tranzistorul T este adus în conducţie deoarece condensatorul C
este încărcat la întreaga tensiune de alimentare. Urmează descărcarea condensatorului C prin rezistenţa R1. Când
tensiunea devine insuficientă pentru menţinerea în conducţie a tranzistorului T, releul RT eliberează armătura şi
întrerupe circuitul exterior. Temporizarea se reglează cu ajutorul rezistenţei R1. Rezistenţa R2 stabileşte punctul de
funcţionare al tranzistorului, iar rezistenţa R3 îl stabilizează.
De fapt, se cunosc o mulţime de soluţii, de scheme electronice ce asigură realizarea unor temporizări mai
mici sau mai mari.
Cele mai utilizate soluţii sunt:
 relee de timp cu integrator Miller;
 relee de timp cu testarea tensiunii;
 relee de timp cu eşantionare şi memorare;
 relee de timp integrate;
 relee de timp cu numărătoare;
 relee de timp analogice cu circuite integrate logice TTL.
e) Relee de timp analogice cu circuite logice TTL
Releele de timp analogice cu circuite logice TTL pot folosi porţi NAND (ŞI - NU) sau porţi XOR (SAU -
EXCLUSIV), fiind realizate cu circuite basculante monostabile (CBM) sau astabile (CBA). Pentru exemplificare, în
fig.1.31, se reprezintă schema unui releu de timp folosind două porţi NAND realizat cu circuite CBM.
Se pot obţine temporizări mici (sub 0,1s).
184
1 2
C
U R E
Fig.1.33. Schema unui releu de timp analogic
1.4.7.14. Relee de protecţie speciale pentru protecţiile sistemului electroenergetic

Releele speciale pentru protejarea sistemului electroenergetic sunt:
 releele direcţionale;
 releele de distanţă;
 releele diferenţiale;
 releele de sesizarea punerilor la pământ în reţele;
 releele de sesizare a pierderii excitaţiei generatoarelor sincrone;
 etc.
Pot fi realizate în varianta releelor clasice electromecanice (cu contacte), prin scheme electronice cu
tranzistoare sau cu microprocesoare.
Soluţiile concrete se vor prezenta în cadrul capitolelor ce tratează protecţiile respective (direcţionale, de
distanţă etc.).
Capitolul 12
PROTECŢIA REŢELELOR COMPLEXE DE INTERCONEXIUNE
12.1. Protecţii prevăzute

Conform prescripţiilor în vigoare, liniile de interconexiune de 110 kV şi 220 kV vor fi prevăzute cu o
protecţie de distanţă ca protecţie de bază împotriva scurtcircuitelor între faze cât şi împotriva scurtcircuitelor
monofazate la pământ şi cu protecţie maximală de curent homopolar, cu blocaj direcţional cu una sau două
trepte ca protecţie de rezervă.
Normativul PE 504 / 96 precizează că protecţia de distanţă se va monta pe:
 LEA de 110 kV alimentată bilateral;
 LEA 110 kV radiale dacă protecţia maximală de curent temporizată nu poate asigura rapiditatea sau
sensibilitatea suficientă;
 la liniile de 220 şi 400 kV radiale care alimentează staţii de transformare coborâtoare.
Liniile de interconexiune cu Un  220 kV la care sistemul pune condiţii speciale în ce priveşte
deconectarea rapidă a defectelor, protecţia de distanţă va permite prelungirea treptei rapide sau se vor
prevedea canale de transmisie fizice sau prin înaltă frecvenţă între capetele opuse ale liniei de energie
electrică. Se admite prelungirea treptei rapide a protecţiei de distanţă prin reglaj (la defecte exterioare
polifazate sau la orice fel de defect), dacă se poate accepta riscul declanşărilor neselective la defecte în afara
liniei protejate.
La liniile de interconexiune scurte (sub posibilitatea de reglaj a treptei rapide a protecţiei de distanţă), dacă
este necesară deconectarea rapidă a defectelor, protecţia de bază va fi o protecţie comparativă cu cablu pilot, iar
protecţia de rezervă o protecţie de distanţă.
12.2. Principiul de realizare a protecţiei de distanţă

Protecţia de distanţă este o protecţie care măsoară distanţa dintre locul de montare a protecţiei şi locul
defect comandând deconectarea întreruptorului, deci întreruperea alimentării defectului cu un timp cu atât mai
mic cu cât defectul se află mai aproape de locul de montare a protecţiei. Deci, timpul de acţionare al protecţiei de
distanţă este funcţie de distanţa dintre locul de montare a protecţiei şi locul defect. Această distanţă se măsoară
măsurând impedanţa (mai rar reactanţa sau rezistenţa) dintre locul de montare a protecţiei şi locul defect.
În funcţie de mărimea sesizată se deosebesc protecţii de distanţă:
 de impedanţă, cu condiţia de acţionare:
185
Ur
Zr   Z pr ;
Ir
 de reactanţă, cu condiţia de acţionare:
Ur
Xr  sin r  Xpr ;
Ir
 de rezistenţă, cu condiţia de acţionare:
Ur
Rr  cos r  R pr .
Ir
În relaţiile anterioare s-au utilizat următoarele notaţii:
Zr , Xr , Rr - impedanţa, reactanţa sau rezistenţa “văzută” de releu (sau măsurată de releu);
Zpr , Xpr , Rpr - impedanţa, reactanţa sau rezistenţa de pornire a releului (valoarea cons-tantă impusă prin
reglaj);
Ur , Ir - mărimile aduse la releu;
r - unghiul dintre Ur şi Ir .
Condiţiile de acţionare scrise mai sus indică faptul că protecţia de distanţă este o protecţie minimală.
Cele mai răspândite sunt protecţiile de distanţă de impedanţă.
Protecţiile de distanţă de reactanţă se folosesc pe liniile pe care sunt probabile defectele prin arc electric,
pentru că ele nu sesizează rezistenţa arcului de la locul de scurtcircuit. Datorită faptului că sunt foarte sensibile la
pendulări sunt utilizate rar.
Protecţiile de distanţă de rezistenţă se folosesc pentru protejarea cablurilor şi a liniilor electrice aeriene
compensate longitudinal (linii la care reactanţa variază în exploa-tare). Sunt foarte sensibile la rezistenţa arcului
de la locul de scurtcircuit.
Din motive de selectivitate protecţia de distanţă trebuie prevăzută cu elemente direcţionale.
Într-adevăr, dacă se consideră reţeaua din fig.12.1., prevăzută cu o protecţie de distanţă, la un scurtcircuit
în K pe linia L2 trebuie să acţioneze protecţiile 3 şi 4 pentru ca acţionarea să fie selectivă. Timpul de acţionare al
protecţiei fiind funcţie de distanţa dintre locul de montare al protecţiei şi locul defect, protecţiile 1 şi 6 nu vor
acţiona. Protecţiile 2 şi 5 însă, fiind la aceeaşi distanţă de defect ca şi protecţiile 3 , respectiv 4 , pot acţiona dacă
nu sunt prevăzute cu element direcţional.
7 8 9
L4 L5 L6
L1 L2 L3
K
1 2 3 4 5 6
Fig.12.1. Linie de interconexiune
Protecţia de distanţă asigură cu temporizări relativ mici, deconectarea selectivă a liniilor defecte în reţele
de orice fel de configuraţie, oricât de complexe, cu orice număr de surse de alimentare.
Paralel cu dezvoltarea reţelelor electrice s-au dezvoltat şi perfecţionat schemele de protecţie de distanţă
care continuă să fie şi în prezent protecţia de bază a liniilor de înaltă tensiune, folosirea ei extinzându-se chiar şi la
alte instalaţii, cum sunt generatoarele şi transformatoarele electrice.
O bună protecţie de distanţă trebuie să satisfacă următoarele condiţii:
 să sesizeze defectul în orice loc de pe linia protejată;
 să rămână insensibilă la suprasarcini;
 să rămână insensibilă la pendulări în sistem;
 să sesizeze defectele prin arc electric;
 să acţioneze corect la regimuri diferite de funcţionare a reţelei;
 să fie rapidă;
 zonele de acţionare să fie astfel reglate încât, pe de o parte să asigure o protecţie de bază pe porţiuni cât
mai mari, iar pe de altă parte să asigure o selectivitate completă faţă de protecţia din aval;
 să fie insensibilă la supratensiuni atmosferice sau de comutaţie;
 să aibă un consum şi gabarit cât mai redus;
 să permită cuplarea sistemului de protecţie la canalele de teletransmisie în sensul asigurării prelungirii zonei
I - a rapide, pentru întreaga porţiune protejată;
 reducerea sau eliminarea contactelor mecanice;
 posibilitatea unei verificări rapide a sistemului de protecţie iar în cazul defectării unor elemente să se
permită o înlocuire rapidă şi simplă;
186
 asigurarea funcţionării corecte în condiţii grele de mediu înconjurător: temperaturi, vibraţii etc.;
 posibilitatea racordării sistemului de protecţie la sistemul de semnalizare de avarie şi de prevenire acustic şi
optic, existent în staţii.
Elementele principale ale protecţiei de distanţă sunt:
 elementul de pornire - care asigură pornirea protecţiei numai la apariţia scurtcircui-tului şi care se realizează
sub formă de releu maximal de curent de tip electro-magnetic cu caracteristica de temporizare
independentă, cu acţionare instantanee sau prin relee de distanţă tot cu acţiune instantanee;
 elementul de temporizare, prevăzut din motive de selectivitate, poate fi realizat fie printr-un releu de timp
de tip electromagnetic, fie printr-un motor de curent continuu ce se roteşte cu turaţie constantă,
determinând închiderea succesivă a unor contacte la anumite intervale stabilite;
 elementul direcţional, prevăzut tot din motive de selectivitate şi realizat sub formă de releu direcţional de
inducţie cu rotor cilindric sau sub formă de releu direcţional electrodinamic, iar în ultimul timp un releu cu
comutaţie statică;
 elementul de măsură al distanţei care asigură acţionarea în funcţie de distanţa de la locul de montare al
protecţiei şi locul defect.
12.3. Construcţia şi funcţionarea unor relee de distanţă

12.3.1. Principii constructive
Releele de distanţă pot fi realizate pe următoarele principii constructive:
 principiul balanţei electromagnetice;
 principiul balanţei electrice;
 principiul de inducţie;
 principiul protecţiilor electronice (relee cu comutaţie statică);
 protecţii numerice.
Se vor prezenta soluţiile cele mai răspândite în sistemele de protecţie actuale.
12.3.2. Releul de distanţă de impedanţă tip “balanţă electrică”

Schema principială a unui releu de distanţă de tip “balanţă electrică” este dată în fig.12.2. Tensiunea şi
curentul folosite pentru excitarea releului sunt în prealabil redresate.
Ir Uprim
TC
P1 TT
ii
Iprim
Z
iu R1
P2 Ur
Fig.12.2. Releul de distanţă de tipul “balanţă electrică” de impedanţă pură
Această soluţie folosită aproape exclusiv în construcţiile moderne de relee, propune eliminarea influenţei
defazajului dintre curent şi tensiune asupra măsurării impedanţei. Totodată (foarte important), prin redresarea
tensiunii şi a curentului se pot folosi relee de curent continuu (polarizate sau alte tipuri) care au consum foarte
mic, ceea ce permite realizarea unei mari sensibilităţi. De asemenea vibraţiile, care sunt greu de evitat în curent
alternativ, dispar, şi prin aceasta măsurarea este mai exactă.
De la bornele rezistenţei R, legată în paralel cu înfăşurarea secundară a TC, se culege o cădere de tensiune
proporţională cu curentul de defect Iprim . Folosirea căderii de tensiune, şi nu direct a curentului secundar,
prezintă, după cum se va vedea mai jos, avantajul de a se putea efectua comutări în circuitele de curent. Releul
Z, de curent continuu, are un magnet permanent şi două înfăşurări parcurse de curent în sensuri diferite. Una
dintre acestea este parcursă de curentul redresat ii şi, sub acţiunea câmpului magnetic permanent, tinde să
închidă contactele releului, iar cealaltă, parcursă de curentul redresat iu , dimpotrivă, tinde să le menţină deschise.
Considerând frecările neglijabile (ceea ce este admisibil, dată fiind marea sensibi-litate a releului) şi ţinând
seama că cuplurile sunt proporţionale cu curenţii, condiţia de declanşare este:
187
iu  ii .
Mărimile redresate iu şi ii sunt respectiv proporţionale cu modulele vectorilor U prim şi I prim .
Ţinând seama de aceasta, condiţia de acţionare devine:
K U U prim  K I I prim , (12.1)
respectiv:
U prim
 Zr . (12.2)
I prim
Deci:
Zr  Zpr , (12.3)
unde:
K I
Z pr  , (12.4)
K U
reprezintă impedanţa de pornire a releului.
Deci, pentru acest releu condiţia de acţionare este ca impedanţa “văzută” (măsurată) de releu, Zr de la
locul de instalare al protecţiei până la locul defect, să fie mai mică decât o valoare dată Zpr , numită impedanţa de
pornire a releului. Schema din fig.12.2. reprezintă un releu de distanţă “de impedanţă pură” care are
caracteristica de funcţionare în planul complex al impedanţelor un cerc cu centrul în originea axelor de
coordonate, fig.12.3, având raza egală cu impedanţa de pornire.
jX
Z pr
0 R
Fig.12.3. Caracteristica de acţionare a releului din fig.12.2

Când vectorul complex Zr se află cu vârful în interiorul cercului sau pe cerc, releul acţionează, iar când Zr
are vârful în exteriorul cercului, releul nu acţionează. Caracteristica cir-culară cu centrul în origine este cea mai simplă
caracteristică de acţionare a releelor de distanţă.
Menţionăm că, pornindu-se de la acelaşi principiu comun al balanţei electrice, în realizarea protecţiilor de
impedanţă se folosesc diferite variante ale acesteia. Astfel, dintre tipurile existente la noi în ţară, protecţiile SD4,
D200 şi unele variante ale protecţiei RD7 folosesc principiul balanţei electrice, releul de măsurare având o bobină
cu două înfăşurări în interiorul unui magnet permanent, ca în fig.12.2.
Alte protecţii (RD11, D111, D113) folosesc un releu polarizat cu o singură înfă-şurare, punţile de redresare
fiind conectate astfel încât curenţii iu şi ii să circule în sensuri inverse, prin bobinajul unic circulând doar diferenţa
lor; condiţia de acţionare este:
u i  uu .
Deoarece tensiunile redresate ui şi uu sunt respectiv proporţionale cu I prim şi U prim, condiţia de acţionare a
protecţiei este aceeaşi:
Zr  Zpr .
Protecţia D110, introdusă în reţeaua de 110 kV a ţării noastre din anul 1960, foloseşte de asemenea drept
releu de măsurare un releu polarizat cu o singură înfăşurare, dar schema de alimentare a acestuia este cea din
fig.12.4.
188
Circuit
de curent
Ui
Uu Z
Circuitul
de tensiune
Fig.12.4. Schema releului de măsură a impedanţei din protecţia D110.
Condiţia de acţionare este ca tensiunea redresată uu să fie mai mică decât tensiunea redresată ui :
u i  uu ,
pentru ca prin releul polarizat curentul să aibă sensul care provoacă acţionarea acestuia. Deoarece tensiunile uu
şi ui sunt proporţionale cu U prim, şi respectiv I prim, condiţia de acţionare a protecţiei este aceeaşi:
Zr  Zpr .
12.4. Caracteristici de funcţionare ale releelor de distanţă

Caracteristicile de funcţionare ale releelor de distanţă se prezintă în planul complex al impedanţelor şi
servesc la delimitarea domeniului de acţionare faţă de domeniul de blocare al acestora.
12.4.1. Definiţii, clasificare

Caracteristicile de funcţionare ale elementelor de pornire de distanţă şi ale celor de măsură din protecţiile
de distanţă sunt reprezentate din punctul de vedere al măsurării distanţei prin curbe (de obicei închise) în planul
jX , R , curbe care se situează în cea mai mare parte în primul cadran. Caracteristicile acestea pot fi continue,
discontinue şi combinate (sau mixte).
Caracteristicile continue reprezintă curbe închise, conice de tipul elipsei şi curbe de tipul cercului sau curbe
continue deschise (de exemplu dreaptă, hiperbolă). Cele mai uzuale tipuri de caracteristici sunt cele circulare.
Caracteristicile discontinue se obţin dintr-un acelaşi tip de caracteristică elementară (de exemplu dreaptă)
care îşi modifică discret un parametru (de exemplu panta), obţinându-se caracteristici poligonale de forma unor
patrulatere (paralelograme) apropiate de patrulaterul de defect (vezi subcapitolul 12.5), mărindu-se astfel
sensibilitatea protecţiei.
jX jX
jX
Zpr
Rpr Xpr
0 R 0 R 0 R
Zr  Zpr Rr  Rpr Xr  Xpr
a. b. c.
Fig.12.5. Caracteristici de funcţionare ale releelor de distanţă (s-a haşurat zona de acţionare)
a) de impedanţă pură; b) de rezistenţă; c) de reactanţă;
Caracteristicile combinate se obţin din combinarea a două sau mai multor caracteristici continue sau
discontinue, în scopul fie de a extinde suprafaţa limitată de curbă faţă de propriile axe, fie de a o limită.
Caracteristici combinate pot fi obţinute cu ajutorul releelor electronice, în componenta lor intrând şi elemente
logice de tipul ŞI , SAU .
Pentru unele tipuri de relee există o denumire unanim recunoscută: relee de impe-danţă pură (fig.12.5.a),
relee de rezistenţă (12.5.b) respectiv relee de reactanţă (fig.12.5.c).
189
Pentru alte tipuri de relee există diferite denumiri: de impedanţă mixtă, de conductanţă, de admitanţă
mixtă etc.
Necesitatea unei atât de mari diversităţi a caracteristicilor de funcţionare se impune din următoarele
considerente:
 adaptarea caracteristicii pentru lichidarea corectă a defectelor prin arc electric (vezi paragraful 12.5);
 comportarea diferită la defecte la capătul zonei (pentru care trebuie ca protecţia să fie sensibilă) şi la
suprasarcini (la care protecţia să fie insensibilă), chiar dacă în cele două regimuri Zr  sunt aproximativ egale
(vezi paragraful 12.6);
 obţinerea unei astfel de caracteristici încât protecţia de distanţă să fie cât mai puţin sensibilă la pendulări,
pentru a se evita acţionările false în cazul apariţiei acestora (vezi paragraful 12.7).
Exprimarea analitică a caracteristicilor elementare în planul Z este dată de relaţia:
a11 R 2  2 a12 R X  a 22 X2  2 a13 R  2 a 23 X  a 33  0 , (12.5)
care reprezintă ecuaţia generală a conicelor exprimate în coordonate carteziene.
Condiţia de existenţă a conicelor este determinată de (12.6):
a11 a12 a13
  a 21 a 22 a 23  0 ; (12.6)
a 31 a 32 a 33
în care:
a12  a 21 ;
a13  a 31 ;
a 23  a 32 .
În acest caz, ecuaţia (12.5) exprimă următoarea conică:

 elipsă dacă:
  a11 a 22  a12
2
 0;
 parabolă dacă:
  a11 a 22  a12
2
 0; (12.7)
 hiperbolă dacă
  a11 a 22  a12
2
 0.
12.4.2. Releul de distanţă de impedanţă generalizată

Caracteristica de funcţionare a unui releu de impedanţă generalizată este indicată în fig.12.6. Zona de
acţionare este în interiorul cercului. Particularizând această caracteristică rezultă caracteristicile majorităţii
releelor de distanţă. Pentru obţinerea caracteristicii din fig.12.6 prin intermediul unui releu care compară două
mărimi M1  şi M2  se pot scrie relaţiile de mai jos.
190
jX
pr
Z
Z
r
C

jX 0 Z0
0 R0 R
Fig.12.6. Caracteristica de funcţionare a unui releu de impedanţă generalizată
Fiecare din cele două mărimi poate fi o funcţie de tensiune şi de curent, deci:
M1  A1 U r  C1 I r ,
(12.8)
M 2  A 2 Ur  C2 I r .
Pentru multe din releele folosite în practică cele două mărimi comparate au expresia:
M1  A1 U r  C1 I r ,
(12.9)
M 2  A 2 Ur  C2 I r .
Condiţia de pornire a releului este:
M1  M 2 . (12.10)
Înlocuind relaţia (12.8) în (12.10) rezultă:
A1 Ur  C1 I r  A 2 Ur  C2 I r . (12.11)
Ur
r Ir
U I
0 Axa de
referinţă
Fig. 12.7. Diagrama fazorială a mărimilor aduse la releu
Ţinând seama de relaţiile (vezi fig.12.7):

U r  U r e j U , I  I r e j I ,
r
j 1
A1  A1 e , A 2  A 2 e j 2 ,
C1  C1 e j 3 , C 2  C 2 e j 4 , (12.12)
 1  1   3 ,  2  2  4 ,
r   U   I ;
se obţine pentru condiţia (12.11) expresia:
A1U r e j1 e jU  C1I r e j 3 e jI  A 2 U r e j 2 e jU  C2 I r e j 4 e j I . (12.13)
Dar egalitatea modulelor (relaţia 12.10) implică şi egalitatea pătratelor modulelor:
2 2
M1  M2 , (12.14)
în consecinţă rezultând (s-a notat cu asterisc mărimea complex conjugată):
191
 ( A1 U r  C1 I r )( A1 Ur  C1I r ) 
2 2
M1  A1 U r  C1 I r

 A12 U r2  C12 I r2  A1 C1 U r I r e  j 1 e  j r  e j 1 e j r   (12.15)
 A12 U r2  C12 I r2  A1 C1 U r I r  cos(   1 )  j sin(  1 ) 
 cos( r ) j sin(r )  cos  1  j sin  1  cos r  j sin r  
Grupând termenii în relaţia (12.15) se obţine:
2
M1  A12 Ur2  C12 I r2  2 A1 C1 Ur I r (cos 1 cos r  sin 1 sin r ) , (12.16)
2
M 2  A 22 Ur2  C22 I r2  2 A 2 C2 Ur I r (cos  2 cos r  sin  2 sin r ) . (12.17)
Înlocuind relaţiile (12.16) şi (12.17) în condiţia (12.14) rezultă:
( A12  A 22 )Ur2  (C12  C22 )I r2  2 A1 C1 cos  1  A 2 C2 cos  2 Ur I r cos r 
(12.18)
 2 A1 C1 sin  1  A 2 C2 sin  2 Ur I r sin r  0 .
Notând:
A12  A 22  K U ,
C12  C 22  K I ,
(12.19)
2 ( A1 C1 cos  1  A 2 C 2 cos  2 )  K P ,
2 (  A1 C1 sin  1  A 2 C 2 sin  2 )  K Q ,
se obţine condiţia de pornire a releelor de distanţă:
 K U Ur2  K I I r2  K P Pr  K Q Qr  0 , (12.20)
unde:
Pr  U r I r cos r ,
(12.21)
Qr  U r I r sin r .
Ecuaţia (12.20) reprezintă ecuaţia cuplurilor pentru releul de impedanţă generalizată.
Pentru a arăta că această ecuaţie reprezintă o caracteristică de tipul celei din fig.12.6, se scrie ecuaţia cercului
într-un sistem rectangular cu axele X şi R , coordonatele centrului cercului fiind X0 , R0 , iar raza cercului r :
( R  R 0 ) 2  ( X  X0 ) 2  r 2 , (12.22)
sau dezvoltat:
R 2  X2  2 R 0 R  2 X0 X  R 02  X02  r 2  0 . (12.23)
Împărţind ecuaţia (12.20) cu I2r , grupând termenii şi ţinând cont că:
Ur
Zr  ,
Ir (12.24)
Zr cos r  R r , Zr sin r  Xr ,
se obţine:
 K U Zr2  K P R r  K Q Xr  K I  0 . (12.25)
Dar:
Z r2  R r2  Xr2 ,
rezultând:
KP KQ KI
R r2  Xr2  Rr  Xr  0, (12.26)
 KU  KU  KU
care este o expresie de forma (12.23), adică ecuaţia unui cerc. Ea reprezintă caracteristica releelor de impedanţă
generalizată în planul complex al impedanţei.
Din compararea relaţiilor (12.23) cu (12.26) rezultă:
KP A C cos  1  A 2C2 cos  2 K  A 1 C 1 sin  1  A 2 C 2 sin  2
R0   1 1 ; X0  Q  ,
2K U A1  A 2
2 2 2K U A 12  A 22
(12.27)
KI C 2  C 22
r  R 02  X 02   R 02  X 02  12 .
KU A 2  A 12
Centrul cercului este în:
192
Z0  R 0  jX 0  Z0e j , (12.28)
cu;
X0 A1 C1 sin  1  A 2 C2 sin  2
tg    .
R 0  A1 C1 cos  1  A 2 C2 cos  2
Originea planului complex al impedanţei este situată în interiorul sau în exteriorul caracteristicii de funcţionare,
după cum r este mai mic sau mai mare ca Z0 .Cu notaţiile din fig.12.6 se observă că se pot scrie relaţiile:
Z0  r  K ,
R 0  (r  K ) cos  , (12.29)
X 0  (r  K ) sin  .
Se notează cu  excentricitatea cercului:
K
 . (12.30)
r
Impedanţa de pornire Zpr nu mai este constantă, ca în (12.4), ci valoarea sa depinde de argumentul r al
vectorului Z pr . Pentru Zpr = f(r) rezultă expresia:
 
Zpr  r (1  ) cos( r  )  1  (1  )2 sin2 (r  )  . (12.31)
 
Unghiul  , definit de vectorul complex care fixează centrul cercului, respectiv diametrul cercului care trece prin
origine, reprezintă unghiul sensibilităţii maxime, deoarece pentru
r = 0 rezultă o valoare minimă pentru Z pr, deci o lungime maximă a zonei protejate.
Dacă ecuaţia (12.20) se împarte cu U2r şi se ţine seama că:
Y r  G r  j Br , (12.32)
în care Yr , Gr şi B r reprezintă admitanţa, conductanţa şi susceptanţa, se obţine relaţia:
KP KQ K
G r2  B r2  Gr  Br  U  0 , (12.33)
KI KI KI
care reprezintă caracteristica releelor de impedanţă generalizată în planul complex al admitanţei şi este dată în
fig.12.8, zona de acţionare fiind în exteriorul cercului. Caracteristicile releelor de distanţă vor fi analizate pe baza
ecuaţiei (12.20).
0
G
C
jB
Fig.12.8. Caracteristica de funcţionare a releului de impedanţă generalizată în planul admitanţelor
12.4.3. Releul de distanţă de impedanţă pură

Releul de distanţă de impedanţă pură a fost descris la paragraful 12.3. caracteristica de funcţionare în
planul complex al impedanţelor fiind cea din fig.12.3. şi poate fi obţinut din caracteristica releului de impedanţă
generalizată, din relaţia (12.25), punând condiţiile:
R0  0 ,
(12.34)
X0  0 .
Din (12.27) rezultă:
KP  0 ,
KQ  0 .
În consecinţă, relaţia (12.20) pentru acest releu devine:
K I I 2  K U U2  0 , (12.35)
sau:
193
U r2 KI
 , (12.36)
Ir2 KU
adică:
C12  C22
Zr  ,
A 22  A12
sau, notând:
C12  C22
 Zpr ,
A 22  A12
se obţine condiţia de pornire cunoscută:
Zr  Zpr ,
iar condiţia de funcţionare este:
Zr  Zpr .
12.4.4. Releul de distanţă de rezistenţă

Releul de distanţă de rezistenţă măsoară rezistenţa dintre locul de montare a protecţiei şi locul defect,
acţionând atunci când:
R r  R pr .
Caracteristica lui de acţionare este o dreaptă paralelă cu axa X , la distanţa Rpr de originea sistemului de
coordonate jX , R (vezi fig.12.5.b). Această caracteristică se obţine din cea a releului de impedanţă generalizată,
dacă se impun condiţiile:
X0  0 ,
(12.37)
r.
Din relaţiile (12.19) şi (12.27) se obţine:
KU  0 ,
(12.38)
KQ  0 .
Deci, în cazul releelor de rezistenţă, ecuaţia (12.20) devine:
K I Ir2  K P Pr  0, (12.39)
adică, condiţia de pornire:
KI C22  C12
Rr    . (12.40)
K P 2( A1C1 cos  1  A 2C2 cos  2 )
Notând:
C22  C12
 R pr ,
2( A1C1 cos  1  A 2C2 cos  2 )
rezultă condiţia de pornire:
R r  R pr . (12.41)
12.4.5. Releul de distanţă de reactanţă

Releul de distanţă de reactanţă măsoară reactanţa de la ,locul de montare a protecţiei până la locul de
defect acţionând atunci când:
Xr  Xpr .
Caracteristica de acţionare este o dreaptă paralelă cu axa R , la distanţa Xpr de originea sistemului de
coordonate jX , R (vezi fig.12.5.c). Această caracteristică se obţine din cea a releului de impedanţă generalizată
dacă se impun condiţiile:
R0  0 ,
r;
rezultând:
194
KP  0 ,
(12.42)
KU  0 .
În cazul acestor relee, ecuaţia (12.20) devine:
K I Ir2  K Q Qr  0 , (12.43)
deci condiţia de pornire:
KI C22  C12
Xr    . (12.44)
K Q 2( A 2C2 sin  2  A1C1 sin  1 )
Notând:
C22  C12
 Xpr ,
2( A 2C2 sin  2  A1C1 sin  1 )
rezultă condiţia de pornire cunoscută:
Xr  Xpr .
12.4.6. Releul de distanţă de impedanţă mixtă (releul “ohm”)

Caracteristica de funcţionare a releului de distanţă de impedanţă mixtă, numit şi releu de rezistenţă
generalizată, dată în fig.12.8, reprezintă un cerc cu centrul deplasat pe axa R , interiorul cercului reprezentând
zona de acţionare. Această caracteristică se obţine din cea a releului de impedanţă generalizată, dacă se impune
condiţia
KQ = 0 .
În acest caz ecuaţia (12.20) devine:
 K U U r2  K I Ir2  K P Pr  0 , (12.45)
sau:
KP KI
Z r2  R r   0, (12.46)
KU KU
adică, cu notaţiile din fig.12.8:
Zpr  R 0  r  0 . (12.47)
jX
D
Z pr
r
0 R0 C R
Fig.12.8. Caracteristica de funcţionare pentru releul de impedanţă mixtă
12.4.7. Releul de distanţă de admitanţă mixtă (releu “mho”)

Releul de distanţă de admitanţă mixtă, numit şi releu de impedanţă direcţional, are caracteristica de
funcţionare în planul Z , cerc ce trece prin originea axelor de coordonate (fig.12.9). Condiţia de funcţionare se
obţine din relaţia (12.20), dacă se impun condiţiile
KI = 0 ,
Z0 = r ,
respectiv:
r 2  R 02  X02 .
Ecuaţia de funcţionare va fi:
 K U U r2  K P Pr  K Q Qr  0 .
195
jX
C r
Z0
r Z p
r
0 R
Fig.12.9. Caracteristica de funcţionare a releului de distanţă de admitanţă mixtă
12.4.8. Releul de distanţă de conductanţă

Releul de distanţă de conductanţă are caracteristica de funcţionare în planul Z un cerc ce trece prin origine
dar are centrul pe axa R, fig.12.10.
jX
0 C R
Fig.12.10. Caracteristica de funcţionare a unui releu de conductanţă
Condiţia de funcţionare se obţine din relaţia (12.20) dacă se impun condiţiile:

R0  r ,
X0  0 .
Rezultă:
=0,
=0,
respectiv:
KI  0 ,
(12.48)
KQ  0 ,
adică ecuaţia de funcţionare va fi:
 K U U r2  K P Pr  0 .
12.4.9. Releul de distanţă de susceptanţă

Releul de distanţă de susceptanţă are caracteristica de funcţionare în planul Z un cerc ce trece prin originea
axelor, dar are centrul pe axa X (fig.12.11). Condiţia de funcţionare se obţine din relaţia (12.20) dacă se impun
condiţiile:
R0  0 ,
X0  r ,
deci rezultă
=0,
 = 900,
respectiv:
KI  0 ,
(12.49)
KP  0 .
Ecuaţia de funcţionare va avea expresia:
196
 K U U r2  K Q Qr  0 .
jX
0 R
Fig.12.11. Caracteristica de funcţionare a unui releu de susceptanţă
12.4.10. Releul de distanţă cu caracteristica de acţionare elipsă

Dintre caracteristicile de funcţionare în formă de elipsă, cea mai utilizată este cea în formă de elipsă cu axa
mare trecând prin originea axelor de coordonate R , jX (fig.12.12). Ecuaţia unei asemenea caracteristici este:
( X cos   R sin )2  2 X sin   R cos   r(1  )2  2r 2  0 , (12.50)
unde s-au utilizat notaţiile:
X , R - coordonatele curente;
 - unghiul făcut de axa mare a elipsei cu axa R ;
a - semiaxa mare a elipsei:
a=r;
jX
b
B
Zpr-Z'
Zpr
Zpr-Z" Z'
a
r=
k r

0 R
Z"
A
Fig.12.12. Caracteristica de funcţionare a unui releu de distanţă
b - semiaxa mică a elipsei;

 - factorul de aplatizare al elipsei:
b b
  ;
a r
 - deplasarea elipsei în lungul axei mari faţă de originea axelor:
OA K
  .
r r
Valoarea impedanţei de pornire a releului, Zpr , depinde de argumentul r al vecto-rului Zpr , conform
relaţiei (12.51):
r
Zpr  
sin (r  )   2 cos 2 (r  )
2
. (12.51)
 
  2 (1  ) cos( r  )    2cos 2 (r  )   ( 2  ) sin2 (r  ) 
 
Relaţia (12.51), după transformări similare cu cele din paragraful 12.4.2, devine:
K I I r4  K Ua Pr2  K Ur Qr2  K UarPr Qr  K P I r2 Pr  K QI r2Qr  0 , (12.52)
în care s-au utilizat notaţiile:
197
K I  r 2  2  ( 2  ) ,
K Ua  sin 2    2 cos 2  ,
K Ur  cos 2    2 sin 2  ,
(12.53)
K Uar  (1   2 ) sin ( 2) ,
K P  2 r  2 (1  ) cos  ,
K Q  2 r  2 (1  ) sin  .
În fig.12.12 s-a notat prezenţa focarelor elipsei prin vectorii complecşi Z’ şi Z” . În acest caz, proprietatea
elipsei, că suma distanţelor până la focare este constantă şi egală cu axa mare a elipsei, se exprimă prin relaţia:
Zr  Z  Zr  Z  2 r ,
' "
(12.54)
în care Zr este impedanţa sesizată de releu, egală la limita de acţionare cu impedanţa de pornire a releului Zpr .
Înmulţind relaţia (12.54) cu Ir se obţine:
Z r I r  Z I r  Zr I r  Z I r  2 r I r ,
' "
(12.55)
sau
Ur  Z I r  Ur  Z I r  2 r I r ,
' "
(12.56)
Pe baza relaţiilor (12.52) şi (12.56) se realizează releele de distanţă având caracte-ristica de funcţionare în
formă de elipsă, a căror axă mare trece prin originea sistemului de coordonate. Dezavantajul unui astfel de releu
este că nu sesizează defectele ce au loc în cazul rezistenţei mari la locul de scurtcircuit. În cazul unor asemenea
reţele se vor folosi relee de distanţă cu caracteristica elipsă ce trece prin originea axelor de coordonate (fig.12.13).
jX
0
R
Fig.12.13. Caracteristica de funcţionare a unui releu de distanţă
12.4.11. Releul de distanţă cu caracteristica de funcţionare discontinuă

Ecuaţia de funcţionare a releului de distanţă cu caracteristica poligonală se obţine con-siderând că definirea unei
caracteristici liniare oarecare se face prin vectorul complex perpendi-cular pe caracteristică, trasat din originea
planului complex, notat cu R0e-j în fig.12.14.
-R0 e-j
jX
Zr
0  R
R0 e-j
R' e-j
Fig.12.14. Caracteristica de funcţionare poligonală a unui releu de distanţă
Din fig.12.14. se poate scrie ecuaţia caracteristicii:

(Zr  R 0 e j  Re j )  (Zr  R 0 e j  Re j ) , (12.57)
în care R’ este o mărime oarecare, reală. Considerând:
R’ = R0 ,
din (12.57) se obţine:
Zr  Zr  2 R 0 e  j , (12.58)
198
formă a ecuaţiei ilustrată în fig.12.15 şi avantajoasă prin simplitatea ei, în comparaţie cu relaţia (12.57), pentru a
sta la baza realizării practice a releului. Modificând valoarea lui R0 , caracteristica se deplasează paralel cu ea însăşi
în planul complex Z (fig.12.16), iar prin modificarea simultană a valorilor R0 şi  , caracteristica poate fi deplasată
oricum (fig.12.17).
jX
Zr
Zr-2Re -j

R
900
2Re -j 
Fig.12.15. Caracteristica de funcţionare poligonală
jX
R0e-j R
R'0e-j
R"0e-j
Fig.12.16. Influenţa modificării lui R0 asupra caracteristicii poligonale
jX

 R0e-j  R
R' 0e-j 
Fig.12.17. Influenţa modificării lui R0 şi  asupra caracteristicii poligonale a unui releu de distanţă
Pentru acţionarea releului, vectorul complex al impedanţei Zr trebuie să fie în zona haşurată. Ceea ce
conduce la condiţia:
Zr  Zr  2 R 0 e  j . (12.59)
12.4.12. Relee de distanţă cu caracteristici de funcţionare combinate

Cele mai răspândite caracteristici de funcţionare combinate (compuse) sunt formate din mai multe
caracteristici circulare şi liniare (vezi fig.12.18). De exemplu, pentru cea de tipul din fig.12.18.a, cele două
caracteristici au ecuaţiile (12.60) pentru caracteristica (1) şi (12.61) pentru caracteristica (2):
( R  R 0 )  ( X  X0 )  r 2  0 , (12.60)
X  X0 , (12.61)
punctele de intersecţie fiind:
R 1  R 0  r 2  ( Xa  X 0 ) 2 , (12.62)
R 2  R 0  r 2  ( Xa  X 0 ) 2 . (12.62)
Pentru R1  R  R2 şi X = Xa conturul caracteristicii este o dreaptă, iar pentru celelalte valori, conturul este
cercul.
jX jX
1
2
2
C
1
0 R 0 R
199
a) b)
Fig.12.18. Caracteristici de funcţionare combinate ale unor relee de distanţă
12.4.13. Modelarea fizică a caracteristicilor funcţionale ale sistemelor de protecţie de distanţă

Prin modelarea fizică a caracteristicilor funcţionale se înţelege, în cadrul prezentului capitol, realizarea
practică (fizică) a caracteristicilor preconizate pe baza modelelor matematice, respectiv a ecuaţiilor lor de funcţionare
în planul Z , prezentate în subcapitolele 12.4.2 - 12.4.12.
Realizarea elementelor de măsurat impedanţa se bazează pe transformarea ecuaţiei caracteristicii de
funcţionare, astfel încât să se obţină scheme cu compararea amplitudinilor, scheme cu compararea fazelor
(compararea unor defazaje) sau prin compararea amplitudine - fază, care utilizează controlul simultan al unor
amplitudini şi defazaje (vezi relaţia (12.20) sau (12.52) de exemplu). Unele relee pot fi obţinute pe principiul
balanţei electrice (vezi subcapitolul 12.3.2), schemele fiind relativ simple.
În fig.12.19 este prezentată o schemă cu compararea amplitudinilor pentru formarea caracteristicii tip
elipsă a releului de distanţă. Plecând de la ecuaţia (12.54):
Z r  Z  Z r  Z   2 r , (12.54)
şi amplificând cu I r , se obţine:
U r  Z I r U  Z I r
 r  Ir . (12.64)
2r 2r
Compararea acestor mărimi se face, după redresare, într-un releu polarizat foarte sensibil, RP (fig.12.19)
U  Z I U  Z I
I 2r 2r
+
RP
Fig.12.19. Schema cu compararea amplitudinilor pentru caracteristica tip elipsă a releului de distanţă
S-au realizat relee numai cu elemente cu comutaţie statică, cu caracteristică de tip elipsă, pe principiul
adiţiunii, plecând de la caracteristica generalizată definită în relaţia (12.52). Alte realizări constructive folosesc
relee de inducţie pentru compararea fazelor; deşi mai lente, acestea sunt foarte sensibile. O caracteristică
poligonală se poate, spre exemplu, obţine pornind de la ecuaţia (12.58) care prin înmulţire cu Ir devine:
Zr I r  Zr I r  2 R 0 e  j I r . (12.65)
Dar:
Zr Ir = Ur ,
rezultând:
Ur  Ur  2 R 0 e  j I r , (12.66)
sau:
U r e j U r e j
  Ir . (12.67)
2 R0 2 R0
Din relaţia (12.67) se observă că se pot construi relee cu caracteristici poligonale prin metoda comparării
unor amplitudini.
Caracteristica compusă din fig.12.18.b se pot obţine conectând la intrările unui element SAU semnalele de
ieşire ale releelor de impedanţă cu caracteristicile circulare 1 şi 2, ansamblul format va avea în acest caz ca zonă
de acţionare (haşurată) suprafaţa formată din reuniunea suprafeţelor celor două cercuri.
12.5. Influenţa arcului electric de la locul de scurtcircuit asupra funcţionării protecţiei de distanţă
Din descrierea diferitelor tipuri constructive de relee de impedanţă şi din caracte-ristica de acţionare din
fig.12.5.a, a rezultat că funcţionarea acestora este determinată de distanţa până la locul defectului dacă impedanţa
buclei de scurtcircuit între locul de instalare al releului şi locul defectului este strict proporţională cu această
distanţă. Proporţionalitatea este însă valabilă numai în cazul scurtcircuitelor directe, nete. În cazul scurtcircuitului
prin rezistenţă de trecere, impedanţa buclei de scurtcircuit nu depinde exclusiv de caracteristicile liniei, ci şi de
valoarea acestei rezistenţe, deci nu mai constituie o măsură a distanţei.
200
După cum se ştie, la liniile electrice şi în special la cele aeriene, majoritatea scurt-circuitelor nu sunt
metalice ci prin arc electric. Deci, tocmai în majoritatea cazurilor, determinarea impedanţei de către releele de
impedanţă descrise este eronată. Rezistenţa arcului electric care intervine în determinarea impedanţei buclei de
scurtcircuit nu are o valoare constantă, ci variază cu lungimea acestuia şi cu valoarea curentului de scurtcircuit.
Efectul arcului electric asupra funcţionării protecţiei de impedanţă este ilustrat în fig.12.20.
jX
Zl
Zr Zsc1 Ra
l Zsc2
 sc
0 R
Fig.12.20. Caracteristica de acţionare a unui releu de impedanţă

Se observă că, datorită arcului electric, un defect produs pe linie la o distanţă căreia i-ar corespunde (în cazul
unui defect net) impedanţa Zsc1 , care ar provoca declanşarea fiind în zona de lucru a releului, este determinat de releu
în mod greşit ca fiind situat la o distanţă mai mare, căreia îi corespunde impedanţa Zsc2 , situată în zona de blocare.
Arcul electric are deci ca efect o micşorare a zonei de acţionare a releului de impedanţă (faţă de cazul defectelor
directe), micşorare care depinde de rezistenţa arcului electric şi deci nu poate fi determinată precis. În cazul unor
defecte prin arc, pe o linie protejată prin protecţie de distanţă, locul geometric al vârfului vectorului complex Zr ,
reprezentând în planul complex impedanţa “văzută” de releu,
Ur
Zr  ,
Ir
în cazul când variază distanţa dintre releu şi defect, are aspectul unui patrulater (fig.12.21) numit “patrulaterul
de defect”.
Elementul de măsură al protecţiei de distanţă trebuie să asigure următoarele cerinţe:
 întreg patrulaterul de defect să fie în zona de acţionare din interiorul caracteristicii releului (pentru
asigurarea sensibilităţii în funcţionare a protecţiei);
 diferenţele dintre aria zonei de acţionare şi cea a patrulaterului de defect să fie cât mai mici (pentru selectivitate
şi pentru evitarea acţionării greşite la pendulări sau suprasarcini).
Z 1 L1 1' Z Z 2L
2
K1 K2
A B KB
RarcB
jX ZscB
ZtB
Ra rcK1
ZscK1
ZtK1
0 R
Fig.12.21. Patrulaterul de defect
Eliminarea falsificării introduse de arcul electric în determinarea distanţei până la locul defectului, în
funcţionarea protecţiilor de distanţă constituie o problemă foarte importantă, care şi-a găsit diferite soluţii. Una
din primele soluţii a fost aceea a realizării unor protecţii care folosesc pentru determinarea distanţei, nu
impedanţa, ci reactanţa buclei de scurtcircuit, deci a releelor de distanţă de reactanţă.
Folosirea releelor de reactanţă, frecventă în trecut, este însă în prezent mult redusă, datorită
deconectărilor greşite pe care le produce acestea la apariţia pendulărilor în reţea. Soluţia folosită aproape
exclusiv pentru eliminarea erorii introduse de arcul electric în determinarea distanţei constă în realizarea releelor
“de impedanţă mixtă” a căror caracte-ristică de acţionare este un cerc cu centrul deplasat pe axa R (fig.12.22).
Raza şi deplasarea cercului sunt realizate astfel încât, atât în cazul unui defect net situat pe linie la o distanţă
căreia îi corespunde impedanţa Zr , cât şi în cazul unui defect în acelaşi punct, dar printr-un arc electric (Ra = 0,6 Zr)
releul acţionează.
201
Dreapta
jX caracteristică a liniei
Zr Ra = 0,6 ZL
Zsc
l
0 01 R
Fig.12.22. Caracteristica de funcţionare a unui releu de impedanţă mixtă
Rezistenţa Ra a fost aleasă de 60 % din impedanţa porţiunii de linie pentru care releul trebuie să acţioneze,
pe baza experienţei de exploatare în acest domeniu. Totodată, în cazul unui defect net, produs după o impedanţă
mai mare decât Zr , releul nu acţionează. În felul acesta, rezistenţa arcului nu mai poate determina acţionări
incorecte. Rezistenţa arcului prin care poate avea loc un scurtcircuit fără ca acţionarea protecţiei să fie eronată (aşa
numita “rezervă de arc”) creşte pe măsura micşorării impedanţei liniei până la locul defectului (fig.12.22).
O asemenea diagramă de acţionare, de forma unui cerc cu centrul deplasat din origine, se obţine prin
modificarea schemei de alimentare a releului “balanţă electrică” de impedanţă pură prin introducerea unei reacţii
negative din circuitul de curent în circuit de tensiune cu ajutorul transformatorului Ti (fig.12.23) obţinându-se schema
numită “impedanţă mixtă”. Spre deosebire de schema de “impedanţă pură” curentul redresat iu din circuitul de
tensiune nu este deter-minat numai de tensiune de pe bare, ci şi curentul liniei protejate, expresia sa fiind:
k 1 Uprim  k 2 I prim ,
unde k2 depinde de raportul de transformare al transformatorului Ti şi de valoarea rezisten-ţei Ri . Semnul minus
din formulă este obţinut prin alegerea unei polarităţi corespunzătoare a legăturii prin care se introduce în circuitul
de tensiune o cădere de tensiune proporţională cu curentul.
Uprim
CB
- BD a
Ir Circuitul de curent
Iprim TC R TT
Ri ii
a Ur
Ti
+
A
Z
iu
Ru
Circuitul de
tensiune
Fig.12.23. Releu de distanţă tip “balanţă electrică” de impedanţă mixtă

Curentul redresat ii din circuitul de curent este (ca şi în cazul schemei de impedanţă pură) proporţional cu
modulul vectorului Iprim. Deci:
i i  K I prim .
Condiţia de acţionare a protecţiei este:
202
iu  ii ,
rezultând:
k 1 Uprim  k 2 I prim  K I prim , (12.68)
sau
U prim k
k 1 I prim  2  K I prim . (12.69)
I prim k1
Dar:
U prim
 Zr . (12.70)
I prim
Împărţind expresia (12.69), în care s-a înlocuit (12.70) cu k1 Iprim , rezultă:
k k
Zr  2  , (12.71)
k1 k1
Notând:
k
 r  Z pr ,
k1
k2
 R arc ,
k1
se obţine expresia diagramei de funcţionare în planul Z a releului a cărui condiţie de acţionare este cea din
fig.12.24.
Zr  R arc  Zpr , (12.72)
jX
Zr
r
0 C R
K2
K1
Fig.12.24. Caracteristica de funcţionare a releului de distanţă de impedanţă mixtă

12.6. Comportarea protecţiei de distanţă în cazul suprasarcinilor
În cazul suprasarcinilor, la funcţionare cu un factor de putere ridicat, vectorul complex Zr.suprasarc. se află în
apropierea axei reale (fig.12.25). Pentru linii relativ scurte, curentul de scurtcircuit la capătul zonei protejate, în
regim minim de funcţionare, IK e min , este sensibil mai mare decât curentul de suprasarcină, deci:
Zsup rasarc  Zpr ,
şi protecţia nu acţionează. La linii lungi şi puternic încărcate, poate exista relaţia:

I Ke min  I sup rasarcină ,
şi în acest caz rezultă:

Zsup rasarc  Zpr ,
protecţia acţionând fals la suprasarcini. Pentru a se evita aceste acţionări, protecţia se realizează cu relee a căror
acţionare să depindă şi de argumentul, nu numai de modulul, vectorului impedanţei, ceea ce un releu de
impedanţă pură nu poate asigura. În practică, pentru LEA de î.t.
suprasarc  00 ,
în timp ce pentru un defect în zonă
scurtcircuit  (600 … 800 ) .
203
Comportarea corectă la suprasarcini este importantă îndeosebi pentru elementele de impedanţă minimă
care îndeplinesc funcţia de elemente de pornire.
Din punct de vedere al comportării la suprasarcini cele mai avantajoase sunt caracteristicile elipse, urmate apoi, în
ordine, de releele de admitanţă mixtă, de rezistenţă generalizată şi de impedanţă, întrucât pentru o aceeaşi
valoare a suprasarcinii şi deci pentru un acelaşi vector al impedanţei Zsupr , releele cu caracteristică elipsă şi de
admitanţă mixtă nu acţionează, în timp ce cele de impedanţă acţionează.
jX
ZL
C
Zpr B
A
 sc
 supra sarc.
0 R
Fig.12.25. Caracteristica de acţionare a releului de distanţă
12.7. Comportarea protecţiei de distanţă în cazul pendulărilor în sistem

12.7.1. Influenţa pendulărilor din sistem asupra protecţiei de distanţă
Fenomenul de pendulări constă în principiu în variaţia în timp, după o lege sinusoi-dală, a diferenţei de fază
dintre tensiunile electromotoare, de modul egal şi constant, a două sisteme electroenergetice racordate printr-o
linie de interconexiune.
Fenomenul de pendulare a rotoarelor generatoarelor sincrone dintr-un sistem electro-energetic
interconectat, provocat de şocuri de putere activă (scurtcircuite, deconectări intempestive de sarcină sau de
linii de interconexiune încărcate), conduce la acţionarea protecţiei de distanţă la “false defecte”, deconectând
circuite (linii) fără defecte reale şi contribuind astfel la extinderea avariilor.
Pentru a se putea aprecia caracteristicile de funcţionare ale protecţiei de distanţă din punct de vedere al
comportării la pendulări, este necesar să se determine influenţa acestora asupra impedanţei sesizate de relee,
trasându-se în planul complex al impedanţei locul geometric al vectorilor complecşi Zr în cazul pendulărilor.
Comportarea la pendulări a protecţiilor de distanţă poate fi ilustrată considerând cazul a două centrale CI şi
CII funcţionând în paralel, legate prin linia L (fig.12.26.a). În figură s-au utilizat următoarele notaţii:
ZI , ZII - impedanţa surselor;
ZL - impedanţa liniei;
EI , EII - tensiunile electromotoare (t.e.m.) ale surselor;
UI , UII - tensiunile la barele M şi N.
Diagrama fazorială din fig.12.26.b a fost construită în ipoteza că în cursul pendulărilor variază numai unghiul 
dintre t.e.m. EI şi EII , dar se păstrează egalitatea modulelor:
EI  EII  ct . (12.73)
Curentul de pendulare I , care circulă între cele două noduri M şi N , are expresia:
E II  E I EII  EI
I  , (12.74)
Z I  Z II  Z L Z
valoarea sa fiind proporţională cu (EII – EI) , deci fiind determinată de valoarea momentană a unghiului  , pentru
că:

EII  EI  2 EI sin . (12.75)
2
Tensiunile la barele staţiilor M şi N , în care sunt instalate releele protecţiei de distanţă, au expresiile:
U I  EI  I Z I , (12.76)
UII  EII  I ZII  UI  I ZL  EI  I ZI  I ZL (12.77)
iar releele de pe linie din M şi N vor sesiza – presupunând că se neglijează curenţii de sarcină – impedanţele ZrM
şi ZrN proporţionale (în cazul defectelor metalice) cu:
204
UI UII
EI I EII
L
a) CI CII
ZI ZL ZII
M N
C CI
b) /2
0 IZI
EII  UI
UII M
N IZ
IZII L
EII-EI
CII
Fig.12.26. Referitoare la comportarea la pendulări a protecţiei de distanţă

a) schema electrică a sistemului considerat; b) diagrama fazorială.
UI
ZM  ,
I
, (12.78)
U II
ZN  ,
I
relaţiile de proporţionalitate de forma (12.79) fiind dependente de felul scurtcircuitului metalic:
U r U L n TC
Zr   (12.79)
Ir I L n TT
De la diagrama din fig.12.26.b. în care punctul 0 de potenţial nul este fix, se poate trece la diagrama din
fig.12.27, în care punctul 0 se deplasează pe o perpendiculară 0’0” dusă la mijlocul dreptei CICII , modulele EI , EII
modificându-se cu unghiul  , iar fazorii căderilor de tensiune ZI I , ZL I şi ZII I rămânând invariabili. Trecerea de la
diagrama din fig.12.26.b la cea din fig.12.27 (necesară pentru a se ajunge la o diagramă fazorială în planul
impedanţelor) este permisă cu condiţia de a se ţine seama că scara diagramei variază în funcţie de valoarea
unghiului  datorită următoarelor considerente:
a) în conformitate cu relaţia (12.74), valoarea curentului  I  este proporţională în permanenţă cu EII -EI  , deci
pentru EII -EI  = ct. – cum este cazul în fig.12.27 – scara diagramei variază invers cu curentul  I  , valoarea
acestuia fiind determinată de valoarea unghiului  , pentru că valoarea EII -EI  este definită de valoarea  ,
conform cu (12.75);
b) indiferent de valoarea unghiului  , defazajele dintre căderile de tensiune ZI I , ZL I şi ZII I rămân constante, aşa
cum se poate vedea din fig.12.26.b, pentru diferite valori  şi, aşa cum rezultă şi din fig.12.27, întrucât ele sunt
CI
EI
ZII EI
1
1 E II
UI M (E  E I )
2 II
0'
 ZL I E I  E II  1
0 0"
0
UII
ZIII
N
EII EII-EI
CII
determinate de vectorii ZI , ZL şi ZII .
Fig.12.27. Diagramă fazorială în caz de pendulări

205
Locul geometric al punctelor de potenţial nul este reprezentat de dreapta 0’0” numai în ipoteza:
EI
 1.
E II
Dacă însă:
EI
 ct  1 ,
E II
atunci locul geometric al punctelor de potenţial nul va fi un arc de cerc (reprezentat punctat în fig.12.27), care
asigură condiţia (punctele CI şi CII fiind fixe):
EI  C EII .
CI
ZI
ZM M
ZL
0' 0  0''
ZN
N
ZII
CII
Fig.12.28. Diagramă fazorială
Dacă toţi fazorii tensiunilor şi căderilor de tensiune din fig.12.27 se împart cu curentul I , rezultă diagrama
fazorială din fig.12.28, cu aspect identic, dar prezentând urmă-toarele deosebiri:
a) vectorii nu mai reprezintă tensiuni sau căderi de tensiune, ci impedanţe proporţionale cu cele sesizate de relee
sau impedanţe ale elementelor reţelei;
b) scara nu mai este variabilă cu  şi deci cu  I  , întrucât prin împărţirea cu I s-a eliminat dependenţa scării de 
I  şi  .
Pentru aprecierea comportării protecţiilor de distanţă la pendulări, diagrama impedanţelor din fig.12.28
trebuie trasată în poziţie corespunzătoare – în acelaşi plan în care se reprezintă şi caracteristica de funcţionare a
releului. De exemplu, pentru a aprecia comportarea protecţiei de distanţă din staţia N , care ar avea o
caracteristică de funcţionare cu centrul în originea axelor de coordonate (jX , R) şi o zonă protejată cuprinzând o
parte din linia L , se reprezintă impedanţa ZL cu punctul N în origine (ţinând seama de argumentul vectorului
ZL ), se reprezintă de asemenea impedanţa ZI şi ZII (fig.12.29), determinându-se punctele CI şi CII , iar apoi se
trasează dreapta 00 perpendiculară pe mijlocul segmentului CICII reprezentând în ipoteza:
EI
 1,
E II
dreapta de potenţial nul.
jX
CI
0' M
0
ZL
ZN
0"
R
ZII
N
CII
206
Fig.12.29. Locul geometric al impedanţei la pendulări
Pentru diverse valori ale unghiului  , impedanţa ZN , proporţională cu impedanţa ZrN sesizată de releul din
N , va fi reprezentată de vectorul care uneşte punctul N cu punctul de pe 00 corespunzător unghiului 
considerat.
Releul va acţiona la pendulări atunci când ZN intră în interiorul zonei de acţionare a caracteristicii;
posibilitatea acţionărilor greşite ale protecţiei în timpul pendulărilor va fi cu atât mai mică, cu cât unghiul  , de la
care impedanţa ZN intră în zonă de acţionare, va fi mai apropiat de 1800 , deci de valori care practic nu apar în
cadrul pendulărilor.
Se constată că, din punct de vedere al comportării la pendulări, cea mai bună este caracteristica tip elipsă,
mai puţin bună caracteristică cu centrul deplasat (tip “mho”) şi mai ales caracteristica circulară cu centrul în
origine.
Dacă se urmăreşte ca releul “mho” să fie mai puţin sensibil la impedanţa de suprasarcină Zs şi la rezistenţa
arcului Rarc , caracteristica circulară poate fi deplasată pentru a îngloba mai bine aria haşurată din fig.12.30, în
acest caz, însă, se micşorează valoarea unghiului  , care determină comportarea la pendulările de energie şi
astfel, devin necesare dispozitivele pentru blocarea protecţiei la pendulări.
jX
Zs
0 Ra rc R
Fig.12.30. Caracteristica de acţionare a unui releu “mho”
Din cele prezentate rezultă că elementele de pornire de distanţă şi cele de măsură a distanţei pot acţiona la
pendulări.
Într-adevăr, ţinând seama de variaţiile Ur = f() şi Ir = f() la generatoarele care pendulează, se determină.
Zr =f() şi se obţin curbe ca cele din fig.12.31. Releul de impedanţă acţionează când Zr  Zpr , iar Zpr nu depinde
de r şi nici de  .
Admiţând, de exemplu, pentru protecţiile din staţiile M , N şi C impedanţe Zpr egale între ele şi egale cu
cea din fig.12.31, se poate trage concluzia că în cazul pendulărilor acţionează numai releul din staţia C .
Odată cu creşterea lui Zpr , posibilitatea acţionării releelor creşte. Trebuie precizat că şi elementul de
pornire pe bază de curent maximal poate acţiona la pendulări, datorită faptului că în timpul pendulărilor apar
curenţi pulsatorii de egalizare, curenţi care pot atinge valori de ordinul valorilor curenţilor de scurtcircuit.
Comportarea elementelor de pornire pe bază de curent, conectate la curenţi pe fază, în cazul pendulărilor se
deduc din diagrama din fig.12.32, în care se indică valoarea instantanee a curentului din releu Ir funcţie de timp şi
curenţii de pornire Ipr şi de revenire Irev.r ai releului. Releul de curent, neglijând timpii lui proprii de acţionare ta şi
de revenire trev , închide contactele în momentul când curentul atinge valoarea Ir = Ipr şi le deschide în momentul
când curentul atinge valoarea Ir = Irev.r . Deci, releul îşi menţine contactele închise în decursul timpului tr . Dacă
temporizarea pro-tecţiei de curent tap este mai mică decât tr , protecţia acţionează. De aceea, probabilitatea unei
acţionări greşite a protecţiei în cazul pendulărilor este cu atât mai mică, cu cât timpul de acţionare este mai mare.
Experienţa şi cercetările arată că atunci când:
tap  (1,5 … 2) s ,
o asemenea acţionare este puţin probabilă.
207
CI
Z Z
M C N
Zr
N
M
C
Zpr
0 90 180 270 360 
Fig.12.31. Dependenţa Z = f() în cazul pendulărilor
Ir
Ir
tr Irev.r Ipr
Fig.12.32. Dependenţa I r = f(t) în cazul pendulărilor
Cu privire la releul direcţional de putere, trebuie precizat că puterea fictivă la borne-le releului direcţional
de putere:
Sr  Ur I r cos (r  ) ,
determinată de tensiunile şi de curenţii pe fază, poate avea în timpul pendulărilor valori pozitive şi poate
determina acţionarea releului.
Deci, toate releele principale de curent alternativ care intră în compunerea schemelor protecţiilor de
distanţă pot să acţioneze în cazul pendulărilor, adesea concomitent. O asemenea acţionare concomitentă a
tuturor elementelor duce la acţionarea greşită a întregii protecţii de distanţă. De aceea, în practică, protecţia de
distanţă, se prevede în general, cu dispozitive speciale, care au rolul de a bloca acţionarea lui în timpul
pendulărilor.
12.7.2. Scheme de blocaj a funcţionării protecţiei de distanţă la pendulări
Blocajul funcţionării protecţiei de distanţă la pendulări se poate realiza prin folosirea unuia din următoarele
elemente:
a) Elemente direcţionale de putere activă şi reactivă care controlează sensurile acestor puteri (la protecţiile D
200, D 113 etc.)
Se ştie că puterile active şi reactive, au întotdeauna acelaşi semn în timpul scurtcircuitelor, pe când la
pendulări ele au semne diferite. De fapt, această metodă măsoară valoarea unghiului  dintre tensiuni şi curent,
valoarea bine determinată în cazul unui scurtcircuit, spre deosebire de o variaţie continuă a lui în timp, în cazul
pendulărilor.
b) Elemente de curent care sesizează variaţia în timp a curentului
208
Se ştie că variaţia în timp a curentului este mai lentă la pendulări (fig.12.33.a) decât la scurtcircuite
(fig.12.33.b). O schemă realizată pe acest principiu este redată în fig.12.34.
Releele 1 şi 2 se alimentează cu curentul din circuitul de curent al protecţiei de distanţă. Releul de curent 1
se reglează la curentul de pornire al protecţiei, iar releul 2 la un curent de pornire puţin mai mare decât cel al
releului 1. La un scurtcircuit acţionează simultan releele 1 şi 2 permiţând aducerea plusului curentului operativ la
protecţie. În cazul pendulărilor acţionează întâi releul de curent 1, excită releul intermediar 3 care prin deschi-
derea contactului său normal închis blochează trecerea plusului curentului operativ spre schema de protecţie.
Releul 3 având automenţinere prin contactul superior, ulterioara acţio-nare a releului 2 nu poate schimba situaţia.
Automenţinerea se păstrează cât timp releul 1 este excitat. O astfel de schemă nu permite funcţionarea protecţiei
la scurtcircuitele ce apar în timpul pendulărilor (pentru că releul 3 rămâne excitat).
I
I Isc
Ireg. Ipr1 Ipr2 Ireg Ipr1 Ipr2
tp t tk t
a. b.
Fig.12.33. Variaţia în timp a curentului prin releu (valori efective)

a) la pendulări; b) la scurtcircuit.
+ Spre
protecţii
1 I 2 I 3
De la TC -
Fig.12.34. Schemă de blocare a protecţiei la pendulări
c) Sisteme de blocaj care se bazează pe diferenţa de viteză cu care sunt străbătute două locuri geometrice ale
impedanţei (frecvent întâlnite în SEN)
De obicei, dacă timpul scurs între intrările în primul şi în al doilea loc geometric este mai mic de 100 ms , se
consideră că este vorba de un scurtcircuit, iar dacă timpul acesta este mai mare de 100 ms , se admite prezenţa
unor pendulări şi în consecinţă, se blochează acţiunea primelor trepte ale protecţiei de distanţă.
Principial se compară timpul scurs între momentele în care vectorul impedanţă străbate caracteristica de
demaraj şi cea corespunzătoare treptei 1 (Z’) sau între o caracte-ristică exterioară similară celei de demaraj e şi
cea de demaraj d (vezi fig.12.35). Acest principiu de blocaj este folosit la protecţiile de distanţă RD110, R1Z23,
R3Z24.
jX
ZL
Z'
0 R
Fig.12.35. Principiul de acţionare a dispozitivului de blocaj la pendulaţii
c) Sisteme de blocaj care se bazează pe sesizarea componentei de secvenţă inversă în tensiune (Ui ) sau în
curent (Ii ) (folosită frecvent la protecţiile de distanţă moderne)
209
Componenta de secvenţă inversă apare în cazul scurtcircuitelor (chiar şi la cele trifa-zate simetrice, în
primele momente după apariţia defectului există o anumită nesimetrie, în consecinţă Ui  0 sau I i  0 ) şi nu
apare în cazul pendulărilor.
O schemă de principiu a unui astfel de blocaj este dată în fig.12.36.
R S T R S T
RP + TIT FTS
TIC I
3Ih
Pb Pa
Ui
FCSH
Spre protecţia
LEA
de distanţă
BC
Fig.12.36. Schemă de blocare a protecţiei de distanţă la pendulări
Releul polarizat RP este alimentat în paralel, prin intermediul transformatoarelor intermediare de tensiune
TIT şi curent TIC şi al punţilor de redresare Pa şi Pb , de la filtrul de componentă de secvenţă inversă a tensiunii FTSI
şi de la filtrul de componentă de secvenţă homopolară a curentului FCSH.
La scurtcircuite Ui  0 şi releul RP acţionează, transmiţând plusul curentului operativ la protecţia de
distanţă; la pendulări Ui = 0 şi releul RP nu acţionează, protecţia de distanţă este deci blocată.
Alimentarea releului RP şi de la FCSH măreşte sensibilitatea blocajului în cazul scurtcircuitelor la pământ,
când apare şi componenta homopolară Ih . Prin reglarea număru-lui de spire ale TIC şi TIT se modifică
sensibilitatea blocajului. Reglajul releului se alege astfel încât să excludă acţionarea protecţiei sub influenţa
componentei de secvenţă inversă datorită nesimetriei normale a reţelei şi neidentităţii transformatoarelor
folosite la realizarea filtrului.
La noi în ţară în cadrul întreprinderii ICEMENERG s-au elaborat şi realizat relee filtru de componentă de
secvenţă inversă a curentului şi a tensiunii, pentru blocajul la pendulări al protecţiei de distanţă.
12.7.3. Filtre de secvenţă inversă

Se numesc, în general, filtre ale componentelor simetrice de tensiune sau de curent, instalaţiile în care,
dacă la bornele lor primare (de intrare) se aplică tensiunile sau curenţii unui circuit electric trifazat, la bornele
secundare (de ieşire) se obţin tensiuni sau curenţi proporţionali cu componentele simetrice ale tensiunii sau ale
curenţilor primari.
În special sunt folosite filtrele care dau la ieşire o singură tensiune sau un singur curent, aşa numite filtre
monofazate. Ele au două borne, m şi n , la care se conectează sarcina (un releu sau aparat de măsură), şi trei sau
patru borne primare (fig.12.37).
R S T N
FILTRU
m n
Fig.12.37. Filtru de componente simetrice cu o singură mărime electrică la ieşire
Se realizează filtre de secvenţă inversă, de secvenţă directă (foarte rar folosite) şi de secvenţă homopolară.
Pentru realizarea filtrelor de tensiune şi de curent de secvenţă inversă pot fi folosite, în principiu, atât
tensiunile şi curenţii pe fază ai sistemului, cât şi tensiunile dintre faze şi diferenţele curenţilor de fază. În practică
pentru schemele filtrelor de tensiune de secvenţă inversă se folosesc în general tensiuni între faze, care nu conţin
componente de secvenţă homopolară. În aceste condiţii, operaţia care trebuie să o execute filtrul este eliminarea
din tensiunile totale aplicate la bornele primare numai a componentelor de secvenţă directă. Astfel filtrele rezultă
relativ simple.
210
Posibilitatea executării schemelor filtrelor rezultă, de exemplu, din examinarea expresiei tensiunii de
secvenţă inversă. Valoarea ei, raportată de exemplu la tensiunile între faze URS , are forma:
1
U iRS  ( U  a 2 UST  aU TR ) , (12.80)
3 RS
unde:
a  e j 120 . (12.81)
Dar:
U RS  UST  UTR  0 , (12.82)
deci,
UTR  (U RS  UST ) . (12.83)
Ca urmare, relaţia (12.80) devine:
1
U iRS  [(1  a) U RS  (a 2  a)] U ST .
3
Din fig.12.38. se observă că:
o
(1  a)  3 e  j 30 ,
(12.84)
 j 90o
(a 2  a )  3 e ,
şi atunci:
3
(U RSe  j 30  U ST e  j 90 ) .
0 0
U iRS  (12.85)
3
a2
1200
1200 1
1200
Fig.12.38. Referitor la definirea lui a
Deci, pentru obţinerea lui UiRS se poate înmulţi cu 3 / 3 suma geometrică a tensiunilor URS rotită în sens invers
orar cu 300 şi UST rotită în acelaşi sens cu 900 . Schema princi-pială a filtrului de tensiune este dată în fig.12.39, în
care Za , Zb , Zc şi Zd reprezintă impe-danţe de forma R + j X .
R
S
T
Za Zb Zc Zd
m n
Fig.12.39. Filtru de tensiune de secvenţă inversă.
Tensiunea pe fază de secvenţă inversă este (de exemplu) pentru faza R :

0
e j 30
U iR  U iRS . (12.86)
3
la fel rezultând şi pentru celelalte faze.
211
12.8. Caracteristici de temporizare ale protecţiei de distanţă şi realizarea lor
Caracteristica de temporizare este curba care reprezintă variaţia timpului de acţionare al protecţiei în
funcţie de distanţa până la locul defectului. În prezent se folosesc de obicei caracteristicile de temporizare în
trepte (fig.12.40). Denumirea lor este determinată de creşterea timpului de acţionare în trepte, sub formă de salturi,
odată cu creşterea distanţei. Temporizările protecţiei rămân în acest caz constante în limitele unor anumite distanţe,
care se numesc zone. Astfel, din fig.12.40, 0l1 este zona I , 0l2 este zona II , 0l3 este zona III etc.
t
t4
t3
t2
t1
0 l (Z)
l1 l2 l3
Fig.12.40. Caracteristica de temporizare în trepte
Un releu de distanţă cu o asemenea caracteristică de temporizare are mai mulţi timpi de acţionare (de
obicei 3 sau 4), fiecare corespunzând unor anumite zone (zonă fiind distan-ţa dintre releu şi locul defect). Astfel,
pentru o distanţă mai mică decât l1 declanşarea se produce rapid, la timpul t1 ; acesta se numeşte treapta I de
timp a protecţiei, iar distanţa zona l1 sau treapta I de distanţă a acesteia. Un defect produs la o distanţă mai
mare decât l1 , dar mai mică decât l2 , este deconectat la timpul t2 ; distanţa l2 este zona II sau treapta a II - a de
distanţă a protecţiei, iar timpul t2 , treapta a II - a de timp . În mod similar se definesc treptele următoare de
distanţă şi de timp. Uneori, în special în exploatare, se obişnuieşte a se defini drept zone ale protecţiei de distanţă
nu lungimile l1 , l2 , … ci porţiunile l1 , l2 – l1 , l3 – l2 etc., în care defectele sunt deconectate la timpii t1 , t2 , t3 etc.
Atât treptele de distanţă, cât şi cele de timp, sunt în general reglabile. Ca şi releele de alte tipuri, indiferent de
principiul lor constructiv, releele de distanţă prezintă erori, atât în determinarea distanţei până la locul defectului,
cât şi în temporizarea acţionării, deci în realizarea caracteristicii. Eroarea în aprecierea distanţei la releele în bună
stare, în general, nu depăşeşte 20 % , cu unele excepţii, iar erorile în realizarea temporizării sunt de ordinul celor
considerate posibile la toate releele de timp. Cu acestea erori posibile (de care se ţine seama la stabilirea
reglajelor), prin folosirea unor relee de distanţă cu o caracteristică de funcţionare în trepte, se poate realiza, chiar
şi în reţele cu configuraţii complicate, o protecţie selectivă, cu timpi scurţi de deconectare a defectelor din
apropierea surselor.
Pentru asigurarea selectivităţii, temporizările de treapta a II - a ale protecţiilor se aleg cu o treaptă de timp
t mai mari decât timpii de acţionare t1 ai protecţiilor de bază de treapta I ale elementelor vecine. Lungimea zonei
a II - a a protecţiei, în cazul temporizării alese astfel, este limitată de condiţia acţionării selective a protecţiei date
(de exemplu, a protecţiei 1 din fig.12.1), în cazul unui scurtcircuit în zona a II - a de protecţie a sectorului vecin
(protecţia 3 din fig.12.1). Temporizarea treptei a III - a se alege cu t mai mare decât temporizarea t2 a
protecţiilor de bază de treapta a II - a ale elementelor vecine.
Temporizările t4 ale treptelor a IV - a, de rezervă în cazul unei protecţii de distanţă cu patru trepte, se aleg
după principiul “în trepte contrare”, cum s-a văzut la protecţia maximală de curent direcţională.
Mai există şi protecţiile de distanţă cu caracteristici de temporizare în pantă (fig.12.41) şi combinate
(fig.12.42), care asigură coordonarea mai uşoară şi mai sigură a parametrilor protecţiilor din sectoarele vecine.
Pentru realizarea lor este necesară o combi-naţie complexă din punct de vedere constructiv a elementelor de
distanţă cu elementele de temporizare. Trebuie avută în vedere şi mărirea timpilor de deconectare a defectelor,
în cazul folosirii caracteristicilor în pantă.
De aceea, în noile variante constructive ale protecţiei de distanţă nu se utilizează, în general aceste
t
t
t3
t3
t2=var t2=var
t1 t1
l l
212
caracteristici, ci numai caracteristici în trepte.
Fig.12.41. Caracteristică de temporizare Fig.12.42. Caracteristică de temporizare
în pantă combinată
Obţinerea caracteristicii de temporizare în trepte se realizează la protecţiile de distanţă mai vechi cu relee
de timp, iar la cele moderne cu un motor de curent continuu a cărui turaţie este menţinută constantă cu ajutorul
unui regulator centrifugal. Prin intermediul unui braţ mobil motorul provoacă, la intervale de timp reglabile,
corespunzătoare diferitelor trepte ale caracteristicii, comutarea unor contacte care introduc succesiv rezistenţe în
serie cu circuitul de alimentare al bobinei de tensiune al elementului de măsurare a distanţei, tensiunea Ur la
bornele acestei bobine fiind astfel treptat micşorată. Ca urmare, pentru aceeaşi tensiune remanentă în locul de
instalare a protecţiei, determinată de distanţa până la defectul dat, tensiunea Ur este succesiv micşorată, ceea ce
înseamnă deplasarea defectului spre locul instalării protecţiei sau, reciproc, extinderea lungimii zonei protejate de
releu. Spre exemplificare s-a considerat (fig.12.43) schema de principiu, simplificată, de realizare a treptei a II - a cu
temporizarea tII , care este cea dintâi dintre treptele temporizate (treapta I fiind rapidă).
IU
a
Ur CT
R1 R2
b
C1 E1
C2 E2
B
C E
tIV
tIII
+
tII - -
D
A
Fig.12.43. Schema principială de realizare a temporizării unei protecţii de distanţă
Tensiunea aplicată circuitului de tensiune CT a releului de distanţă, la apariţia unui defect este Ur . Dacă
defectul este în zona I a protecţiei, impedanţa Zr măsurată de releu este mai mică decât impedanţa Zpr de
pornire. Releul acţionează şi defectul este lichidat. Dacă însă Zr  Zpr , adică defectul este în zona a doua, protecţia
nu acţionează rapid. Motorul, care se roteşte din momentul acţionării elementului de pornire al protecţiei,
antrenează braţul B şi contactul mobil A al acestuia va închide, după trecerea temporizării stabilite tII , contactele
tII , provocând acţionarea releului de comutaţie C . Acesta, prin contactul inferior C2 , se automenţine (pentru că
braţul B şi-ar continua cursa dacă defectul n-ar fi lichidat în treapta a II - a), iar prin deschiderea contactului
superior C1 se introduce în serie cu CT rezistenţa R1 . Astfel, tensiunea Ur se micşorează prin căderea de
tensiune pe rezistenţa R1 şi Zr ( = Ur / Ir ) scade, obţinându-se Zr  Zpr . R1 este astfel calculată încât pentru orice
defect în zona a II - a să se obţină Zr  Zpr şi releul să acţioneze. În mod analog se introduce R2 pentru obţinerea
zonei a III - a (după timpul tIII se închide contactul tIII şi comandă deschiderea lui E1 . Contactul tIV (treapta a IV -
a) nu mai este legat de elementul de măsură, întrucât acţionarea în această treaptă este determinată de
elementul de pornire a protecţiei. Contactul D serveşte pentru comandarea revenirii releelor C, respectiv E, după
acţionarea protecţiei. Rezistenţele R1 şi R2 sunt reglabile, modificarea lor determinând modificarea lungimii
zonelor a II - a şi a III - a, respectiv a valorilor Zpr2 şi Zpr3 . Reglajul lungimii zonei I (Zpr1) se face printr-o rezistenţă
care se află înaintea bornelor a şi b , acesta modificând de asemenea tensiunea Ur adusă la circuitul de tensiune.
213
12.9. Stabilirea reglajelor protecţiei de distanţă
Stabilirea reglajelor protecţiei de distanţă implică stabilirea valorilor de pornire primare, respectiv secundare a
elementelor de pornire, a elementelor de măsură pentru diferite zone de distanţă, cât şi a temporizării
acestora, verificarea sensibilităţii protecţiei.
12.9.1. Erori posibile în determinarea distanţei

Pentru realizarea unei protecţii selective, o primă problemă în vederea stabilirii reglajelor este aceea a erorilor
posibile în determinarea distanţei. Aceste erori se datorează atât calităţii releelor şi determinării inexacte a
constantelor liniilor, cât şi (pentru treptele a II - a, a III - a şi a IV - a) însuşi principiului de măsurare. Erorile
posibile în aprecierea distanţei, datorate calităţii releelor, în general nu depăşesc 20 % din lungimea liniei protejate.
Determinarea incorectă a distanţei în treptele superioare, ca urmare a însuşi princi-piului de măsurare,

rezultă cu uşurinţă din exemplul prezentat în fig.12.44.
A B
Z IAB
IT C
lAB K
lBK
Fig.12.44. Reţea protejată cu o protecţie de distanţă
Pentru orice defect apărut pe linia AB , protecţia de distanţă Z a acestei linii, din staţia A , determină corect
distanţa, căci impedanţa măsurată de releu corespunde impedanţei specifice a liniilor Z1(0) (de secvenţă directă). În
cazul unui scurtcircuit trifazat în punctul B , tensiunea de fază în punctul A va fi:
UfA = If Z1(0) lAB ,
iar raportul dintre tensiunea pe fază şi curentul pe fază, pe care îl măsoară releul, va fi:
U fA
 Z1( 0) l AB . (12.87)
If
În cazul unui scurtcircuit însă pe linia BC , de exemplu în punctul K , tensiunea pe fază în punctul A va fi:
UfA  I AB Z1(0) l AB  I T Z1(0) l BK , (12.88)
unde:
IT este curentul total de scurtcircuit;
IAB este curentul de scurtcircuit care circulă prin linia AB .
Protecţia de distanţă din punctul A măsoară raportul:
U fA I AB Z1(0) l AB  I T Z1(0) l BK I
Zm    Z1(0) l AB  Z1(0) l BK T . (12.89)
I AB I AB I AB
Deci, impedanţa măsurată de protecţie diferă de cea reală şi este egală cu impedanţa liniei proprii însumată cu
impedanţa porţiunii din linia vecină până la punctul defectului, înmulţită cu raportul dintre curentul total de defect şi
curentul liniei proprii. Acest raport, care deformează măsura se numeşte “coeficient de ramificaţie” sau “de repartiţie”
şi se notează cu Kram .
Coeficientul de ramificaţie este cu atât mai mare cu cât sursele care debitează în staţia B , în paralel cu linia
protejată, au o putere mai mare şi efectul lui este micşorarea zonei de acţionare a protecţiei din A . Într-adevăr,
datorită acestui coeficient, distanţa măsurată de protecţia din A , în cazul unui defect pe linia BC este mai
mare decât cea reală. Există însă şi situaţii când acest coeficient este mai mic decât unitatea şi are ca efect
măsurarea unei impedanţe mai mici decât cea reală, adică o mărire a zonei de acţionare a protecţiei. O astfel de
situaţie se produce când în staţia B din exemplul de mai sus există nu o sursă, ci o a doua linie. Coeficientul de
ramificaţie se calculează de fapt din raportul dintre curentul de scurtcircuit prin ramificaţie în cazul unui
scurtcircuit la capătul ramifi-caţiei şi curentul prin protecţie, în cazul aceluiaşi scurtcircuit. După cum se va vedea
214
în dezvoltările ulterioare, interesează atât valorile minime ale acestor coeficienţi (la stabilirea lungimii zonei
superioare de măsură a distanţei), cât şi valorile maxime (pentru verificarea sensibilităţii elementului de pornire
pe bază de distanţă). Este evident că valoarea coefi-cientului de ramificaţie este, în orice reţea, o mărime variabilă
care depinde de configuraţia şi de regimul de funcţionare al reţelei.
La alegerea reglajelor protecţiei de distanţă trebuie să se ţină seama (în afară de condiţia selectivităţii) şi de
necesitatea de a se obţine o sensibilitate cât mai mare. Totodată însă, trebuie asigurată circulaţia prin linia
protejată a puterii maxime necesare.
12.9.2. Calculul reglajului elementelor de pornire

Dacă elementele de pornire sunt realizate prin relee maximale de curent, reglajul lor se face după relaţiile:
K sig
I pp  I sarc. max , (12.90)
K rev
K sch
I pr  I pp . (12.91)
n TC
Sensibilitatea acestor relee est relativ mică. Dacă nu se poate asigura condiţia:
I sc. min
K sens   1,2 , (12.92)
I pp
se impune folosirea ca elemente de pornire a releelor de distanţă.
În acest caz mărimea de pornire se deduce pornind de la condiţia necesară readucerii releului în poziţia iniţială,
după deconectarea unui scurtcircuit exterior, adică:
Zrev. p  Zregim min , (12.93)

sau:
Z regimmin
Z rev.p  , (12.94)
K sig
cu Ksig = 1,2 , iar impedanţa de regim minimă la bornele releului:

U reg. min .r
Z regim min  . (12.95)
I sarc. max .r
Dar, se ştie că, între impedanţa de revenire şi cea de pornire există relaţia:
Z rev.p
K rev  , (12.96)
Z pp
în care Krev > 1 (releele fiind minimale). Deci:

Z regim min
Z pp  . (12.97)
k sig k rev
Sensibilitatea elementului se verifică prin relaţia:

Z pp
K sens   K sens impus , (12.98)
Z L  K ram Z La
în care prin ZL s-a notat impedanţa liniei pe care este montată protecţia de distanţă, iar prin ZLa impedanţa liniei
din aval de linia protejată.
Elementele de pornire pe bază de impedanţă se realizează cu ajutorul releelor de distanţă fără temporizare,
având caracteristica de funcţionare, în planul complex al impedanţelor, un cerc cu centrul în originea axelor
de coordonate sau uneori cercuri cu centrul deplasat în planul impedanţei, respectiv alteori o caracteristică
elipsă. Ele asigură o sensibilitate mai mare decât elementele de pornire pe bază de curent şi de aceea se
215
folosesc pentru protecţia liniilor de înaltă tensiune încărcate, la care curenţii de suprasarcină sunt de acelaşi
ordin de mărime cu curenţii de scurtcircuit în regim minim.
Se deosebesc relee la care impedanţa de pornire Zpr este funcţie de curentul prin releu (caracteristica 2 din
fig.12.45) sau la care Zpr este independentă de valoarea curentu-lui prin releu (caracteristica 1 din fig.12.45). În
practică este mai răspândită caracteristica de tipul 1 . În cazul caracteristicii de tipul 2 , cu toate că cercul
caracteristicii de acţionare are centrul în origine, deci Zpr este constant, dependenţa dintre Zpr şi Ir se realizează
prin introducerea unei bobine cu miez de fier saturabil în circuitul de tensiune. Zpr se determină după partea
independentă a caracteristicii.
Zpr
2
Ipr.min Ir
Fig.12.45. Caracteristica Zpr = f(Ir) pentru relee de pornire de impedanţă
12.9.3. Calculul reglajului elementului de măsură a distanţei

Modul concret în care se stabilesc reglajele protecţiei de distanţă a liniei AB (care face parte dintr-o reţea
complexă), din staţia A , se poate înţelege pe baza exemplului din fig.12.46.
9 T 11 13
B L6
10 12
A B' C D
1 L1 2 3 L2 4 5 L3 6
ZL1 ZL2 ZL3
a) ta 7 L4 E Z''' 8 L5 F tIV1
1
Z'' 1 t''' 1
Z' 1 t''1
b) t' 1 Z'3 Z'' 3
ta Z" 1
t" 1
t' 1 Z" 3
c)
Z' 1 Z' 3
0
Fig.12.46. Stabilirea reglajelor protecţiei de distanţă:
a) schema unei porţiuni de reţea; b),c) caracteristici de temporizare
Zona I (Z) se alege ţinând seama de eroarea posibilă în funcţionarea elementului de măsurare al protecţiei
(după cum s-a menţionat) şi reprezintă 80 % din impedanţa liniei protejate:
Zreglat  K sig Z1 , (12.99)

unde Ksig = 0,8 este coeficientul de siguranţă. Zona I a protecţiei 1 se calculează cu relaţia:
Z1  K sig Z L1 ,
unde se admite Ksig = (0,8 ... 0,85) .
În mod asemănător se alege şi zona I (Z3 ) a protecţiei liniei BC , din staţia B , ş.a.m.d.
Timpul t al treptei I nu este reglabil. El este determinat de timpul propriu de acţio-nare al diferitelor relee
care constituie protecţia de distanţă şi variază între 0,1 şi 0,3 s în cazul protecţiilor clasice.
216
Zona II (Z) se alege astfel încât să satisfacă următoarele condiţii:
Condiţia a)
Să fie selectivă în raport cu treapta a II - a a protecţiei de distanţă de pe liniile din aval care pleacă de pe
barele de la capătul liniei protejate şi astfel să se poată alege un timp t numai cu o treaptă de timp mai mare decât
timpul treptei I (rapide) a acestei protecţii.
Pentru exemplul considerat în fig.12.46, zona a II - a a protecţiei de distanţă din 1 , Z1 , trebuie să fie
selectivă în raport cu treapta a II - a a protecţiilor de distanţă 3 şi 7 de pe liniile L2 şi L4 , adică:
Z1  K sig ( Z L1  K ram. 1 Z3 ) ,
(12.100)
Z1  K sig ( Z L1  K ram. 2 Z7 ) ,
unde:
Kram trebuie aleasă valoarea minimă posibilă în funcţionare,
Ksig este 0,8 .
În mod concret:
I
K ram1  L 2KC ,
I L1KC
I
K ram2  L4KE ;
I L1KE
Condiţia b)
Să fie selectivă în raport cu protecţia transformatorului din staţia de la capătul liniei (în exemplul considerat
transformatorul din B). Defectele din interiorul transfor-matoarelor staţiei B sunt sesizate de treapta a II - a a
protecţiei din staţia A , dar ele sunt deconectate de protecţia rapidă (diferenţială sau de gaze) a
transformatoarelor. Defe-ctele de pe barele B trebuie deconectate de protecţia maximală de curent
temporizată a transformatorului din staţia B .
Notând impedanţa minimă a transformatoarelor din staţie cu ZT , condiţia b) se exprimă sub forma:
Z1  K sig .T (ZL1  K ram.T Z T ) , (12.101)
unde Kram.T diferă de Kram în raport cu linia şi se calculează pentru defecte după transformatorul B. De
asemenea, Ksig.T este diferit de Ksig , pentru că impedanţa trans-formatorului are un unghi diferit de cel al
impedanţei liniei (însumarea lor trebuie efectuată vectorial, nu algebric). Însumarea algebrică dând o valoare
mai mare decât cea vectorială (reală), prin adoptarea unui coeficient de siguranţă mai mic se introduce o
corecţie. De obicei se alege Ksig = 0,8 şi Ksig.T = 0,7 .
Pentru Z1 trebuie aleasă valoarea minimă rezultată din (12.100) şi (12.101). Notând această valoare cu
Z1.prim , se poate scrie şi expresia ei raportată la secundar:
Up U s n TT n
Z1. prim    Z1s TT , (12.102)
Ip I s n TC n TC
adică:
n TC
Z1s  Z1. prim . (12.103)
n TT
Condiţia c)
Zona a II - a trebuie să asigure o sensibilitate suficientă în raport cu întreaga linie protejată. Această
condiţie se verifică cu relaţia:
Z1  K sens ZL1 . (12.104)
unde Ksens = 1,25 .
Valoarea treptei a III - a (Z1) a protecţiei (în cazul protecţiei de distanţă cu patru trepte) se alege în mod
asemănător în raport cu treapta a II - a a protecţiei liniei alăturate. În diagrama b din fig.12.46 este reprezentat un
exemplu de caracteristică aleasă astfel.
217
În majoritatea cazurilor condiţia determinantă este condiţia a) , satisfacerea ei ducând implicit şi la
satisfacerea celorlalte.
Există însă şi cazuri când nu pot fi îndeplinite toate cele trei condiţiile menţionate. Astfel, în cazul unei linii
BC scurte, zona I a protecţiei din B ar fi mică şi zona a II - a a protecţiei din A , aleasă conform condiţiei a) , poate
rezulta chiar mai scurtă decât linia proprie (de exemplu, mai scurtă ca AB). Pentru exemplificare se consideră că în
reţeaua din fig.12.46 parametrii liniilor L1 şi L2 sunt:
 lungimea liniilor: l1 = 80 km , l2 = 15 km ;
 parametrii pe unitatea de lungime: Z (0)  X (0) = 0,4  / km ;
 Kram = 0,9 .
Cu relaţiile de mai sus se obţine pentru acest caz:
Z L1  32  ;
Z L2  6  ;
.
Z1  25,6  ;
Z1  29,06  .
Se observă că Z1  ZL1 , adică K sens < 1 .
Într-un asemenea caz, pentru a se obţine totuşi sensibilitatea necesară a treptei a II - a în raport cu linia
proprie, timpul acesteia se alege superior timpului treptei a II - a a pro-tecţiei din B ; în acest fel zona a II - a a
protecţiei din A se poate suprapune pe o porţiune cu zona a II - a protecţiei din B . Caracteristica din fig.12.46.c
corespunde unui asemenea caz.
Valoarea treptei a IV - a a protecţiei de distanţă (în cazul protecţiei cu patru trepte), care, după cum s-a
văzut, nu este o treaptă de măsurare, se alege de obicei astfel încât să permită circulaţia pe linie a puterii maxime.
Acţionarea în treapta a IV - a (ultima treaptă) a protecţiei de distanţa este delimitată de elementul de pornire.
Sensibilitatea elementului de pornire se verifică astfel încât să fie asigurată acţionarea la defecte apărute la
capătul opus al elementului următor celui protejat Pentru exemplul considerat rezultă:
Z pp 1
K sens pornire 1  ,
Z L1  K ram1 Z L 2
Z pp 1
K sens pornire 1  , (12.105)
Z L1  K ram2 Z L4
Z pp 1
K sens pornire 1  .
Z L1  K ram3 Z T
Se impune condiţia:
K sens pornire 1  1,25 .
Dacă nu se îndeplineşte condiţia de sensibilitate se vor folosi ca elemente de pornire în locul releelor de
impedanţă pură, relee de admitanţă mixtă sau relee cu caracteristică elipsă. Reglajele protecţiei de distanţă ale
tuturor liniilor se aleg ca şi pentru protecţia liniei AB obţinându-se caracteristici de funcţionare de felul celor
prezentate în fig.12.46.
După alegerea caracteristicilor protecţiilor, acestea se reprezintă pe scheme comune pentru întreaga reţea
sau pentru porţiuni ale acesteia şi se analizează acţionarea protecţiei în diferite regimuri de funcţionare şi
configuraţii. Pe baza analizei se verifică sensibilitatea, introducându-se corecţiile necesare. Această verificare este
necesară pentru că datorită coeficienţilor de ramificaţie, cu excepţia zonei I , celelalte zone se lungesc sau se
scurtează după regimul de funcţionare.
218
12.10. Comportarea protecţiei de distanţă la defecte în circuitul transformatoarelor de tensiune şi blocajele
prevăzute pentru astfel de situaţii
Protecţiile de distanţă sunt prevăzute cu blocaj împotriva acţionărilor greşite la defecte în circuitele
transformatoarelor de tensiune, când unele dintre tensiunile aplicate releelor (sau toate tensiunile) pot deveni
nule şi Zr = Ur / Ir se anulează, conducând la con-diţia de acţionare Zr  Zpr .
În cazul deranjamentelor în circuitele transformatoarelor de tensiune, protecţia de distanţă cu elemente de
pornire pe bază de curent nu poate porni, neexistând un scurtcircuit în zona respectivă. De aceea, la aceste
protecţii de distanţă este suficientă numai semnali-zarea apariţiei defectului în circuitul transformatoarelor de
tensiune.
Protecţiile de distanţă cu elemente de pornire pe bază de impedanţă pot să acţioneze greşit în cazul deranjării
circuitelor de tensiune. De aceea, aceste protecţii se prevăd cu relee de tensiune care controlează circuitele
transformatoarelor de tensiune şi blochează protecţia de distanţă în asemenea situaţii. Sunt răspândite, în
acest scop, scheme de conectare a releului la un filtru de secvenţă homopolară conectat în circuitul secundar
al transformatorului principal de tensiune (fig.12.47).
R ST
TT
Spre
protecţia
de distanţă
S
+ + +
Uh
FTSH
- -
Fig.12.47. Schemă de blocare a funcţionării protecţiei de distanţă în cazul unei defecţiuni

în circuitul TT
O altă posibilitate pentru blocarea funcţionării protecţiei de distanţă în cazul deranjamentelor în circuitele
transformatoarelor de tensiune (TT) este folosirea unor relee polarizate, care controlează viteza de variaţie a
curentului din linia protejată şi permit acţionarea protecţiei de distanţă numai dacă a avut loc o variaţie bruscă
a curentului (de cel puţin 20 %). În caz contrar ele blochează protecţia de distanţă. Defectele din circuitele TT
nefiind însoţite de creşteri bruşte ale curentului din linie, în timp ce la scurtcircuite pe linie apar astfel de
creşteri, este asigurată blocarea dorită.
La noi în ţară se folosesc relee de blocare bazate pe asimetria tensiunilor (la dispariţia tensiunilor
alternative pe una sau două faze) şi compararea tensiunilor din bobi-najele secundare diferite ale unui
transformator de tensiune sau din bobinajele secundare ale unui transformator de tensiune instalat pe bare şi ale
unui transformator instalat pe linie (la dispariţia tensiunilor alternative pe toate cele trei faze).
219
12.11. Schemele protecţiilor de distanţă
12.11.1. Principii de realizare a schemelor

O protecţie de distanţă pentru a acţiona corect la orice fel de scurtcircuit, indiferent de locul acestuia şi de
fazele afectate, ar trebui să aibă relee separate conectate la curenţi şi tensiuni pe faze sau dintre faze
corespunzător pentru felul defectului la care trebuie să acţioneze, de asemenea relee separate pentru fiecare
zonă (treaptă) a protecţiei de distanţă şi evident aceste grupe de relee de distanţă să fie prevăzute pentru
fiecare fază. Schemele astfel realizate ar rezulta cu un număr mare de relee de distanţă, deci foarte
costisitoare. În vederea reducerii numărului de relee din schemă fără a se afecta domeniul ei de acţionare,
schemele de protecţie de distanţă se prevăd cu posibilităţi de comutări în circuitul de tensiune şi uneori şi în
cel de curent al releului, astfel încât bobinele respective ale releelor de impedanţă să fie alimentate cu
mărimile caracteristice defectului (fazelor avariate şi zonei în care are loc scurtcircuitul).
12.11.2. Schema bloc a protecţiei de distanţă

Funcţionarea în ansamblu a dispozitivului complex pe care îl constituie protecţia de distanţă poate fi
reprezentată prin schema bloc (schema de elemente) din fig.12.48.
Protecţia de distanţă este racordată la înfăşurările secundare ale transformatoarelor de curent TC şi de
tensiune TT. La apariţia unui defect, intră în funcţiune elementele de pornire P. Releele intermediare excitate
de acestea (din blocurile BI1 şi BI2) aleg, în funcţie de felul defectului, tensiunile şi căderile de tensiune
produse de curenţi în rezistenţele R , care se aplică elementului direcţional D şi celui de măsurare Z , pentru a
se determina corect direcţia şi distanţa. Tensiunea aplicată elementului de măsurare Z este micşorată succesiv,
la anumite intervale de timp, prin intermediul elementului de timp T .
Comanda de declanşare se transmite prin releul intermediar final RF , în momentul în care sunt închise
simultan contactele elementului de măsurare Z , cele ale elementului direcţional D şi cele ale dispozitivelor de
R
S
T
TT
BI1 T
Declanşare
+ BTT BP D Z
RF
R BI2
220
TC
blocare contra pendulărilor BP şi contra defecţiunilor din circuitul transformatoarelor de tensiune BTT
(reprezentate într-un chenar punctat, întrucât nu toate protecţiile le conţin, iar racordarea lor la ansamblul se
face în diferite moduri).
Fig.12.48. Schema de elemente a unei protecţii de distanţă
12.11.3. Schemă de conectare a releelor de impedanţă cu compensare de curent

Compensarea de curent apare din necesitatea asigurării măsurării corecte a distanţei, cu aceeaşi schemă şi
acelaşi reglaj, atât la defecte polifazate cât şi la cele monofazate.
Pentru a măsura corect distanţa până la defect în cazul scurtcircuitelor monofazate, releul de impedanţă
trebuie alimentat cu o tensiune proporţională cu tensiunea fazei defecte, iar circuitul de curent cu o cădere de
tensiune proporţională cu curentul fazei defecte plus un termen suplimentar care realizează aşa numita
compensare de curent. Pentru a demonstra această afirmaţie, se consideră reţeaua din fig.12.49, protejată printr-o
protecţie de impedanţă.
R S T
Z A
K Z
Z'
Z Z'
Z'
Z
l
Fig.12.49. Reţea trifazată
Se consideră scurtcircuite în punctul K , pe faza R , la distanţa l de la locul de insta-lare a protecţiei.

Tensiunea fazei defecte, exprimată în componente simetrice, este:
Uf R  Ud R  U i R  Uh R . (12.106)
Tensiunea fazei R , la un scurtcircuit monofazat pe aceeaşi fază, în punctul K , la distanţa l de la locul A de
instalare a protecţiei, este:
Uf R  Ud R  I d R Zd(0) l  U i R  I i R Zi(0) l  Uh R  I h R Zh(0) l (12.107)
A K K K
Dar suma tensiunilor din punctul de scurtcircuit este zero:

UdR  U iR  UhR  UfR  0 , (12.108)
K K K K
iar pentru linii:

Zd  Z i ,
(12.109)
Z d( 0 )  Z i ( 0 ) .
Deci:
Uf RA  I dR Zd(0) l  I i R Zi(0) l  I hR Zh(0) l , (12.110)
sau:
U f R  I d R Z d(0) l  I i R Z d( 0) l  I h R Z d(0) l  [I h r Z h(0) l  I h R Z d(0) l] 
A
(12.111)
 I R Z d(0) l  I hR [Z h(0)  Z d(0) ] l .
Dacă la bornele releului de impedanţă se combină tensiunea UfRA şi curentul IR se obţine:

Ur I hR
Zr   Z d( 0 ) l  [Z h ( 0 )  Z d ( 0 ) ] l . (12.112)
Ir IR
Adică, impedanţa văzută de releu depinde în afară de distanţa l şi de raportul IhR / IR , care în cazul general poate
varia între limite largi. Aceasta determină în majoritatea cazurilor, utilizarea pentru protecţie a combinării
tensiunilor şi curenţilor pe faze. Dependenţa impe-danţei Zr de raportul IhR / IR poate fi compensată prin mărirea
221
artificială a curentului Ir , mărire în concordanţă cu creşterea tensiunii Ur din cauza inducţiei mutuale produse de
Ih .
În acest caz:
 Z h( 0 )  Z d( 0 ) 
I R  I h R  Z d( 0 ) l
 Z d( 0 ) 

Ur
Zr  . (12.113)
I R  K IhR I R  K IhR
Pentru a se măsura numai impedanţa, care depinde de distanţa l , trebuie ales:

Zh  Zd
K , (12.114)
Zd
în care caz rezultă:
Z r = Z d(0) l .
Realizarea unei scheme cu K complex este dificilă. De aceea, de obicei se neglijează defazajul dintre Zh şi
Zd , alegându-se K sub forma:
Zh  Zd
K ,
Zd
sau:
Xh  Xd
K .
Xd
Introducerea acestui termen suplimentar este denumită compensare de curent.
În fig.12.50 se prezintă schema unei protecţii de distanţă cu o astfel de compensare de curent. Curentul
suplimentar K Ih – acelaşi pentru toate cele trei relee – se aduce prin autotransformatorul comun 4 la secţiile
conectate în serie ale înfăşurărilor releelor 1, 2 şi 3. În celelalte secţii ale înfăşurării de curent, circulă curenţii pe
fază. Raportul de transformare al autotransformatorului 4 este:
3 Ih 3 3 Zd
n AT    . (12.115)
K I h K Zh  Zd
Considerând, de exemplu, pentru liniile aeriene cu un singur circuit, fără conductoare de protecţie
Zh = 3,5 Zd ,
se obţine
nAT = 1,2 .
Pentru linii cu două circuite:
Zh = 5,5 Zd
nAT = 0,66.
R S T
1 2 3
AT
4
r
s
t
0
Fig.12.50. Schema principială a protecţiei de distanţă cu compensare de curent
222
12.12. Protecţii de distanţă utilizate pe liniile de înaltă şi foarte înaltă tensiune
12.12.1. Caracteristici tehnice ale celor mai răspândite protecţii de distanţă din sistemele electroenergetice
Protecţiile de distanţă clasice, folosite în exclusivitate până în anii 1975 - 1980, reali-zate cu relee cu contacte,
necesită elemente de comutare (relee intermediare, comandate de relee de curent homopolar, respectiv de
elementele de pornire de pe fiecare fază) care să comute corespunzător circuitele de tensiune şi curent în funcţie
de tipul defectului (mono sau polifazat) atât la elementul de măsurat impedanţa, cât şi la elementul direcţional.
Aceste protecţii se folosesc şi în prezent în multe sisteme electroenergetice, inclusiv în SEN.
Releele de distanţă cu comutaţie statică, cu caracteristică de acţionare eliptică sau poligonală, prezintă
avantajul realizării sub formă de complete separate, pentru scurtcircuite monofazate, respectiv polifazate,
putându-se astfel, renunţa la comutările din circuitele de tensiune şi de curent ale protecţiei de distanţă.
Protecţiile de distanţă cu elemente statice sunt indicate pentru linii de foarte înaltă tensiune. Încercările făcute cu
aceste sisteme de protecţie au condus la înregistrarea unor erori, în zona protejată, sub  10 % şi a unui timp de
acţionare în prima zonă (treaptă rapidă) într-o plajă de valori situate între 17 şi 40 ms .
În tabelul 12.1. se prezintă principalele tipuri de protecţii de distanţă întâlnite în SEN, iar în subcapitolele
următoare unele dintre acestea sunt descrise mai în detaliu.
12.12.2. Protecţii de distanţă - ZPA - Trutnov

Protecţiile de distanţă D113, D114 reprezintă variante îmbunătăţite ale protecţiilor D110, D111. Protecţia
D113 este o protecţie rapidă, de impedanţă mixtă, destinată pentru linii de înaltă tensiune cu neutrul legat
direct la pământ. Ea poate fi folosită însă şi pentru protecţia liniilor foarte lungi sau foarte încărcate, în care caz
trebuie completată cu caseta Z400.
Schema desfăşurată a protecţiei D113 este dată în fig.12.51. Elementele de pornire ZMR , ZMS , ZMT şi cel
de măsură M sunt relee de impedanţă, cu caracteristica de acţi-onare în planul complex al impedanţelor, cerc cu
centrul în originea axelor de coordonate, sau cerc cu centrul deplasat faţă de origine, după poziţia aleasă pentru
eclisele de comutare prevăzute în acest scop. Ca urmare, protecţia D113 sesizează corect atât scurtcircuitele
directe, cât şi cele prin arc electric.
Protecţia este prevăzută cu element de pornire de curent homopolar An şi cu un blocaj al funcţionării în
cazul pendulărilor din reţea, realizat prin două relee direcţionale, unul de putere activă SW şi altul de putere
reactivă SJ . Releul feromagnetic S1 este elementul direcţional conectat în schemă de 900 . Releul intermediar PS
semnalizează scurgerea energiei în sens invers.
Elementul de timp realizat din 3 discuri cu came reglabile în intervalul (0 … 6) s , un disc de semnalizare şi cu
două contacte reglate fix pentru scopuri auxiliare (tp = 0,4 s pentru R.A.R. şi tk = 6,5 s de siguranţă) este acţionat
prin intermediul unui motor de c.c. prevăzut cu regulator de turaţie.
Releele auxiliare pentru alegerea fazei defecte (R , S , T , N , N1) şi aducerea defectului în zona de
acţionare (T2 , T3) sunt relee intermediare cu contacte de argint şi acţionare rapidă. Releul B
condiţionează funcţionarea protecţiei de funcţionarea în prealabil a elementelor de pornire.
Toate elementele protecţiei sunt montate într-o singură casetă. Releele sunt ampla-sate pe suporturi
rabatabile, ceea ce face posibilă efectuarea uşoară a controlului.
12.12.3. Protecţii de distanţă EAW

Protecţia de distanţă RD110 este o variantă îmbunătăţită a protecţiei RD7. În fig.12.52 şi fig.12.53 se
prezintă schemele desfăşurate ale circuitelor secundare, respectiv ale celor de curent continuu, pentru
protecţia RD110. Ea este formată din două casete:
 caseta elementelor de măsură, a celor de pornire pe bază de curent, a celor auxiliare pentru asigurarea
funcţionării corecte şi a blocului de reglaj;
 caseta Q3 a elementelor de pornire pe bază de impedanţă minimă.
Elementele componente, conform notaţiei din fig.12.52 şi 12.53, sunt următoarele:
A r , A s , A t , A 0 - elemente de pornire de curent maxim, montate în caseta elementului de măsură;
Ar , As , At - elemente de pornire de impedanţă minimă montate în caseta Q3 ;
A0 - element de pornire maximal de curent homopolar montat tot în caseta Q3 ;
Z - element cu măsură - un releu foarte sensibil cu bobină rotativă, de tip magnetoelectric - în montaj balanţă
electrică (punţile redresoare G 2) de impedanţă mixtă (reacţia prin Tr 3);
223
Q - element direcţional - tot un releu foarte sensibil cu bobină mobilă, asemănător constructiv cu releul Z ;
Fig.12.51. Schema desfăşurată a protecţiei D113
M - motor de curent continuu a cărui turaţie este păstrată constantă chiar la variaţii mari de tensiune, datorită unui
regulator centrifugal care acţionează în circuitul electric. Acest motoraş, împreună cu axul cu came prevăzut
cu contacte şi antrenat prin cuplajul electromagnetic K , asigură temporizarea protecţiei. Există 5 trepte de
timp care pot fi reglate independent şi continuu de la 0,3 s la 10 s , precum şi pe valoarea  ;
Br2 , Bs2 , Bt2 , B02 - relee auxiliare care prin jocul de contacte asigură alegerea fazei defecte pentru alimentarea
circuitului de tensiune al releului de măsură;
Br3 , Bs3 , Bt3 - relee auxiliare care prin jocul de contacte asigură alegerea fazei defecte pentru alimentarea
circuitului de curent al releului de măsură;
E1 , E2 - relee intermdiare finale, prin contactele cărora se comandă declanşarea între-ruptorului elementului
protejat şi semnalizarea funcţionării protecţiei;
Qf - releu care semnalizează sensul invers de circulaţie al puterii, deci blocarea protecţiei de distanţă prin
elementul său direcţional;
H - releul auxiliar pentru “aducerea defectului în zona de acţionare”;
GL1 - lampă pentru semnalizarea prezenţei tensiunii continue;
Br1 , Bs1 , Bt1 , W1 , W2 - relee auxiliare care condiţionează funcţionarea releului de măsură de o funcţionare
prealabilă a elementului de pornire;
N - contor cu 5 cifre, la care se poate citi numărul de porniri;
224
Pk - releul de blocaj la pendulări. Blocajul împotriva acţionării greşite la pendulări intră în funcţiune dacă acţionează
relee de pornire de pe cele trei faze (fără acţionarea releului de curent homopolar) şi comanda de declanşare nu
este transmisă în 100 ms de la pornire;
P , N , X , M2 , M3 - relee auxiliare cu două înfăşurări (de lucru şi de revenire), şi un contact de automenţinere,
având rolul de a feri de uzură contactele releelor Ar , As , At , A0 ;
GL2 - bec de semnalizare pentru indicarea existenţei tensiunilor trifazice. La dispariţia unei faze sau a două faze,
precum şi la succesiunea inversă, becul se stinge;
C1 - dispozitiv de comutare (eclise) care asigură modificarea impedanţei adusă la releu şi poate fi stabilit pentru
valorile 1 sau 0,5 ;
C2 - eclisă cu care se poate modifica reacţia în funcţie de unghiul liniei (00 , 600 , 700 , 800 );
Rr , Rs , Rt , R0 - rezistenţe (şunturi) în circuitul de curent, legate în stea. De pe aceste rezistenţe se culeg căderile
de tensiune şi se duc la schema de selectare;
Tr4 - transformator de separare prevăzut cu prize, care permite reglajul factorului de pământ de la 45 % la 155
%;
L1 - eclisă care face posibilă comutarea schemei de selectare pentru sistemul preferenţial ciclic (R înainte de S
înainte de T) sau aciclic (T înainte de R înainte de S), necesară în funcţionarea protecţiei la duble puneri la
pământ în reţele compensate, asigurându-se astfel deconectarea numai a uneia din cele două linii;
L3 - eclisă prin care se modifică sensul pozitiv de acţionare al releului direcţional;
L2 - eclisa care condiţionează sau nu acţionarea protecţiei în treapta a IV - a de sensul de circulaţie al puterii. În
poziţia desenată în fig.12.53 acţionarea este dependentă de direcţie (circuitul: + , contactul q , L2 , contact t4
, contact pk , bobine E1 , E2 , –);
L4 - eclisă care are rolul (când este închisă) să scoată, din circuitul schemei blocajul la pendulări, prin
şuntarea contactului pk ;
R54 , r1 , r2 , r3 - rezistenţe fixe, eşalonate în trepte, prevăzute pentru reglajul impe-danţei de buclă.
225
Fig.12.52. Protecţia RD110 - schema desfăşurată a circuitelor secundare
226
Fig.12.53. Protecţia RD110 - schema desfăşurată a circuitelor de c.c.
12.12.4. Protecţii de distanţă Siemens

Protecţiile R1Z23, R1Z24, R1Z25 pot fi folosite cu elemente de pornire maximale de curent sau de impedanţă
minimă pe fiecare fază şi cu un releu de curent homopolar. Releele de impedanţă minimă pentru pornire R3Z2
şi R3Z5 sunt realizate pe baza comparării amplitudinilor prin intermediul unei scheme cu “balanţă de curenţi”
de tipul celei din fig.12.2, realizând o caracteristică circulară cu centrul în origine ca în fig.12.45, caracteristica
2. Releele de impedanţă minimă de pornire R3Z3v au o schemă cu “balanţă de curenţi” cu patru punţi de
redresare, alimentate cu curentul liniei, tensiunea liniei şi două combinaţii fazoriale ale tensiunii şi curentului,
rezultând o caracteristică de acţionare de formă apropiată de a unei cardioide simetrice în raport cu axa
ordonatelor (fig.12.54). Ca urmare, valoarea modulului impedanţei de pornire depinde de curent şi de argumentul
impedanţei, ceea ce asigură comportarea corectă a protecţiei la suprasarcini şi la scurtcircuite.
227
jX jB
0
 m0
Zm0 Ps '0= 0-
 m0
Ss
/2 G
F=0P
'0= 0- s
0  m0
0
/2 R
Ss
a) b)
Fig.12.54. Caracteristica de acţionare a elementului de pornire R3Z3v
a) în coordonate (jX , R); b) în coordonate (jB , G)
Protecţiile R1Z au un singur element de măsură, realizat sub forma unei “balanţe de curenţi” redresaţi, cu
un releu magnetoelectric, asigurând o caracteristică de acţionare circulară cu centrul în origine sau deplasată cu
centrul pe axa reală.
În mod analog este realizat şi elementul direcţional, funcţionând pe baza comparării unor amplitudini.
Elementul de timp realizează o caracteristică cu trei trepte şi două de rezervă, prin intermediul elementelor
electromecanice cu mecanism de ceasornicărie.
Pentru măsurarea corectă a impedanţei în cazul montării pe linii paralele, protecţia se completează cu
dispozitivul auxiliar RA24.
Protecţia R3Z24 se deosebeşte de protecţiile R1Z atât prin faptul că este prevăzută cu trei elemente de
măsurare direcţionale, câte unul pentru fiecare fază, cât şi prin faptul că elementul de măsurare poate realiza nu
numai caracteristici circulare cu centrul deplasat pe axa reală, ci şi cu centrul deplasat în exteriorul axelor de
coordonate.
Datorită prezenţei celor trei elemente de măsurare şi a celor trei elemente direcţio-nale, protecţia R3Z
asigură o rapiditate mai mare a acţionării şi posibilitatea comenzii de declanşare monofazată în cazul defectelor
monofazate.
Pentru exemplificare se prezintă în detaliu protecţia R1Z24a. Ea este o protecţie rapidă, destinată pentru
asigurarea protecţiei selective în reţele de înaltă tensiune cu neutrul legat direct la pământ, acţionând la toate tipurile
de scurtcircuite. Permite selectarea naturii defectului şi a fazelor avariate şi determinarea sensului de circulaţie al
puterii de scurtcircuit.
Elementele componente ale protecţiei sunt montate în trei casete:
 caseta R3Z2, care cuprinde relee de pornire de impedanţă minimă R , S , T ;
 caseta şunt, cuprinzând patru rezistenţe care se conectează în secundarul transfor-matoarelor de curent pe
conductorii de fază şi de nul, căderile de tensiune pe aceste rezistenţe fiind proporţionale şi în fază cu
curenţii respectivi;
 caseta R1Z24a, care cuprinde:
 relee de demaraj de curent maximal (JR , JS , JT , JM ) prevăzute cu indicatori mecanici,
 releul direcţional N ,
 releul de măsură Z ,
 releul de blocaj la pendulaţii P ,
 releul de timp S ,
 relee intermediare A , B , C , D şi R , S , T , M , prin contactele cărora se aduc la releele Z şi N tensiunea şi
curentul fazelor defecte,
 releele intermediare K şi L , care participă la schema de temporizare “aducând defectul” în zona de
acţionare,
 releele intermediare Q şi U , care realizează unele blocaje,
 releul intermediar T , care primeşte comanda de declanşare de la elementele releului de distanţă,
 releele intermediare E şi F , prin care se face pornirea releului de distanţă, numai după acţionarea
elementului de pornire,
 releele intermediare H (basculant), G şi X , care asigură mecanismul transmiterii şi prelungirii impulsului
de declanşare la întreruptorul liniei.
228
Schema desfăşurată a protecţiei R1Z24a este prezentată în fig.12.55.
Caracteristica de funcţionare “distanţă – timp” este o caracteristică în cinci trepte (trei trepte de măsură şi
două de demaraj), realizată cu un releu de timp, având cinci contacte independente. Treapta V este de demaraj
nedirecţionat.
Schema releului de măsură a distanţei este prevăzută cu un compoundaj al circuitului de tensiune, datorită
căruia caracteristica de lucru a releului de măsură se deplasează în direcţia semiaxei pozitive R , deci releul are
caracteristica de funcţionare “de impedanţă mixtă”.
Blocajul la pendulări (releul P ) este demarat de organul Z de măsură a impedanţei de defect, dar
condiţionat şi de existenţa unui demaraj de curent trifazic, fără curent homopolar. Contactul releului P întrerupe
instantaneu circuitul de excitare a releului T de declanşare. Revenirea lui P este întârziată. După temporizarea
treptei a doua a protecţiei, contactul lui P este şuntat şi astfel protecţia de distanţă poate lucra independent.
Releul H are o înfăşurare de lucru şi una de revenire. Releul G asigură revenirea lui H . Releul X este folosit
atunci când tensiunea operativă a întreruptorului este diferită de tensiunea operativă a releului, releul X
putându-se excita la tensiunile 220 V, 150 V, 110 V, 24 V cu ajutorul unor prize speciale.
a) Circuite secundare
b) Circuite de curent operativ

Fig. 12.55. Schema desfăşurată a protecţiei R1Z24a
12.12.5. Protecţii de distanţă BBC

Protecţia LZ3 este instalată pe liniile de 400 kV ale sistemului nostru energetic. Pentru pornire sunt prevăzute
trei relee de impedanţă minimă, realizate ca relee magneto-electrice alimentate în schemă “balanţă de
curenţi”, şi un releu maximal de curent homopolar. Protecţia conţine un singur element de măsurare, realizat
229
ca şi elementele de impedanţă minime de pornire, având însă o caracteristică deplasată, cu centrul în
exteriorul axelor de coordonate.
Măsurarea se bazează pe folosirea unei “impedanţe imagine” ZM , elementul de măsurare controlând
defazajul dintre o tensiune de referinţă şi căderea de tensiune determinată în “impedanţa imagine” de un curent
proporţional cu curentul liniei protejate. Controlul defazajului respectiv se realizează prin intermediul
controlului unor amplitudini (într-o schemă cu “balanţă de curenţi” redresaţi), conform principiului detectorului de
fază. Folosirea “impedanţei imagine” permite să se reducă considerabil influenţa componentei continue şi a
componentelor libere, de frecvenţe diferite de cea industrială, asupra preciziei măsurării.
Elementul de timp realizează o caracteristică cu patru trepte reglabile independent. Protecţia LZ3 este
prevăzută cu elemente de cuplare cu dispozitive de interdeclanşare, funcţionând în variantele expuse în capitolul
13.
12.12.6. Protecţii de distanţă realizare în România

Protecţiile PD1 sunt destinate pentru protecţia liniilor de medie tensiune, care au neutrul izolat sau tratat prin
bobină de stingere, împotriva scurtcircuitelor între faze şi a punerilor duble la pământ.
Protecţiile PD2, PD3 sunt destinate protecţiei liniilor de înaltă tensiune împotriva scurtcircuitelor polifazate
şi monofazate.
Protecţiile PD3/2 cu funcţionare bidirecţională (care se prezintă în cele ce urmează) sunt destinate pentru
protecţia liniilor electrice şi a autotransformatoarelor de înaltă tensiune din reţeaua care funcţionează cu neutrul
legat la pământ, la scurtcircuite între faze şi la scurtcircuite fază-pământ. Protecţia are două caracteristici în trepte
“distanţă-timp”, câte una pentru fiecare sens de circulaţie a curentului de scurtcircuit în raport cu tensiunea de la bare.
Protecţia se prezintă sub forma a două casete: releul principal, care cuprinde protecţia propriu-zisă, şi o
casetă cu divizori rezistivi, prevăzuţi pentru alimentarea cu curent continuu a amplificatoarelor tranzistorizate.
Elementele componente sunt montate pe plăci şi blocuri care pot fi rabatate cu uşurinţă. Conectarea protecţiei la
transforma-toarele de curent şi de tensiune se face ca în fig.12.56.
Protecţia PD3/2 are trei relee de pornire de impedanţă minimă. Structura protecţiei este monosistem,
având un singur releu de impedanţă minimă pentru măsurarea distanţei şi un singur releu direcţional.
Caracteristica “distanţă-timp” este constituită din trei trepte direcţionate “în faţă”, două direcţionate “în spate” şi
o treaptă nedirecţionată. Schema internă de principiu a protecţiei PD3/2 este dată în fig.12.57.
Releele de pornire PR , PS , PT sunt relee de impedanţă minimă, având o caracte-ristică circulară în planul
impedanţelor. Centrul caracteristicii se găseşte fie în centrul axelor de coordonate (caracteristică
necompoundată), fie poate fi deplasat de-a lungul unei axe înclinate faţă de semiaxa pozitivă R (caracteristică
compoundată). Releul de curent homopolar P0 este alimentat cu curent din steaua înfăşurărilor secundare ale
transforma-toarelor de curent. Releul de măsură a distanţei Z este un releu de impedanţă minimă cu o
caracteristică circulară în planul impedanţelor. Centrul caracteristicii se află fie în origine, fie deplasat pe axa R (în
realitate deplasat pe o axă înclinată faţă de axa R cu 100 … 150).
230
Prelungirea
Demaraj
treptei rapide
ext. (+ )
înainte sau după
(-) RAR
252627282930313233343536 3738 39404142434445464748
R + PD
S - 3/2 E Bf B
T Divizoare 0
Rezistive E R
R S
S T
T e 602 e 601 T E
T 0
1 234 5 6 7 8 9 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 1112131415161718 19 20 21 2223 24
I
IN +
declanşarepornire pornire
IR I S IT
DRRI RAR
TC
f 101
Disp.blocaj e 301
Fig.12.56. Schema de conectare a protecţiei de distanţă PD3/2
la disp. tens.
UR
US
UT
UN
231
-
Y
declansare
RT1
RT2
RT3
no
E
D(IV)
C(III)
O1
B(II)
bi
M(II)'
RT3D N(III)'
R,T,P
A
R
Q
S
T
0
M 4 L3
R1 S1 T1
L2
E2,3,4
DF
RT2p
RT2f
RT3f
PR
PT
PS
P0
DS
W
E1
R
M
RTf
A3
S
T
N
Z
W
D
+
RS T0
U
TR(R ST)
TR(R ST)
UT(R,S)
UR(S,T)
ST
T0
RS
RS
R0
ST
R0
SC
S0
S0
T0
S0
A legerea
A legerea
fazelor
fazelor
pt.Z
Reglaj impedanta
pt.D
USR
UTS
US0
UST
URT
UR0
URS
UTR
UTR
UST
U
UT0
0
URS
U
Tr.5
TZ1
impedanta
ZIII' 0
Z190
ZII' 10
Reglaj
0
ZII
ZI1
ZIII
ZII
TD2
ZIII
B
B
C
N
Q1
DS
Q2
PR(PS,PT)
V V
DF
Reglaj excentric
A4
V
Z
Reglaj
unghi
A1
TD 1
excentric
TL2
Reglaj
Tr 4
Tr 3
IR Tr 2
L
A2
IR-kI0
IS-kI0
IT-kI0
-IR
IR-IT
S
fazelor pt.Z
IITS-I
IR
A legerea
IR
IT
IS
P0
IT
AI
IS
A legerea
I
fazelor
V
pt.D
TR(R ST)
TR(R ST)
RS
R0
S0
R0
RS
ST
T0
S0
ST
crt.homopolar
Tr
Sc
SC
Reglaj
R ST0N I
Reglaj factor
TS1
pamantare
r 1
T0 1
ITT
Tr 1
Is
3I0
Fig.12.57. Schema internă de principiu a protecţiei PD3/2

Releul de curent homopolar P0 este alimentat cu curent din steaua înfăşurărilor secundare ale
transformatoarelor de curent.
Releul de măsură a distanţei Z este un releu de impedanţă minimă cu o caracte-ristică circulară în planul
impedanţelor. Centrul caracteristicii se află fie în origine, fie deplasat pe axa R (în realitate deplasat pe o axă
înclinată faţă de axa R cu 100 … 150).
Releul direcţional DF acţionează la circulaţia curentului de la bare spre linie, reali-zând aşa numitele
caracteristici de declanşare “în faţă”, în timp ce releul direcţional DS acţionează la circulaţia curentului în sens
contrar, determinând declanşarea “în spate”. Ele se conectează după “schema de 900 ” pentru a asigura
sensibilitate maximă în funcţionare.
Atât releele PR , PS , PT , Z , cât şi releele DF şi DS , funcţionează după principiul comparării valorilor absolute
ale unor funcţii liniare de curent şi de tensiune. Releul P0 lucrează după principiul maximal. Amplificatorul
basculant serveşte ca organ de nul în schemele de comparare la releele PR , PS , PT , Z , DF , DS şi ca detector de
nivel la releul P0 . Amplificatorul are la ieşire un releu cu contacte în gaz (releu reed).
Protecţia fiind executată în tehnică monosistem, adică cu un singur releu Z şi cu un singur releu DF - DS ,
acestea trebuie conectate, în fiecare caz de scurtcircuit, la tensiunile şi curenţii specifici scurtcircuitului dat.
Aceste comutări se efectuează prin intermediul contactelor releelor de comutaţie R’, S’, T’, 0’, acţionate de
releele de pornire P . Dispozitivul propriu de blocaj la pendulări al protecţiei PD3/2 intră în funcţiune la
scurtcircuite trifazate fără punere la pământ, prin contactele normal deschise R1 , S1 , T1 şi contactul normal închis
232
01 . La închiderea contactului RT1p pasager, acţionează releul L , al cărui contact normal închis L3 scurtcircuitează
contactul B1 . Astfel, dacă din momentul acţionării celor trei relee de pornire trece intervalul de timp reglat la
acest releu şi nu se produce declanşarea, curentul de declanşare este întrerupt şi nu este reîntregit decât
începând din treapta a II - a.
12.12.7. Protecţii de distanţă electronice

Necesitatea protecţiilor de distanţă electronice s-a impus datorită neajunsurilor protecţiei de distanţă clasice,
realizată cu relee cu contacte: timpi de declanşare relativ prelungiţi, imposibilitatea de a se asigura în unele
cazuri o protecţie de rezervă pentru liniile următoare în întregime, fiabilitate relativ scăzută (funcţionarea în
ansamblu a protecţiei fiind condiţionată de închiderea succesivă a o serie de contacte), justificată şi prin
condiţiile de funcţionare (protecţia fiind mult timp în regim de aşteptare, când nu trebuie să lucreze, iar la
apariţia defectului trebuie să intervină rapid şi, evident, selectiv).
Dintre avantajele protecţiilor de distanţă electronice (cu comutaţie statică) trebuie menţionate:
 performanţele superioare în ce priveşte rapiditatea în funcţionare;
 un larg domeniu de reglaj a formei caracteristicii de funcţionare ;
 mare flexibilitate a schemelor, releele electronice putând fi constituite din elemente logice standardizate;
 avantaje generale aferente unei scheme electronice faţă de o schemă similară cu relee cu contacte.
Dintre soluţiile existente în prezent, se menţionează în continuare câteva dintre protecţiile de distanţă statice
realizate de firma Brown Boveri (BBC) din Elveţia.
a) Protecţiile statice de distanţă tip LI6 şi LIZ6
Ele sunt destinate protecţiei rapide şi selective a reţelelor de î.t. şi m.t. indiferent de modul de tratare a
neutrului reţelei, protejând atât LEA, cât şi LES. Elementele de pornire şi cele de măsură a distanţei sunt realizate
cu elemente statice, utilizându-se relee pe circuite imprimate pentru selecţionarea mărimilor de măsură. Aceste
protecţii sunt foarte rapide (25 ms) şi foarte sensibile (principiul de măsură “impedanţa imagine”). Trusa de
încercări este incorporată în protecţie, asigurând astfel o verificare rapidă a circuitelor electronice, în timp ce
pentru verificarea valorilor de reglaj se vor monta truse exterioare.
b) Releu static de distanţă tip LZX51
Este destinat pentru protejarea selectivă împotriva scurtcircuitelor de pe linii de î.t. şi f.î.t. (timp minim 15
ms). Este indicată atât în cazul curenţilor mari de scurtcircuit şi / sau în condiţii critice de stabilitate, cât şi pe linii
cu compensare serie. Un aparat de R.A.R. trimonofazat este încorporat în protecţie, care poate fi combinată şi cu
un sistem de teledeclanşare prin înaltă frecvenţă. Elementele componente sunt relee statice şi circuite logice fără
contacte sau piese mobile. Releele reed de la ieşire asigură impulsurile de declanşare şi semnalizare. Releul de
distanţă are şase elemente de pornire de minimă impedanţă, având caracteristica de funcţionare lenticulară, şi
patru elemente de măsură a distanţei şi direcţiei cu caracteristica de funcţionare mho (trei pentru scurtcircuite
monofazate şi pentru cel trifazat şi al patrulea pentru toate scurtcircuitele bifazate). Este prevăzut cu patru trepte
de distanţă-timp direcţionate şi o treaptă de temporizare nedirecţionată. Are un releu de curent homopolar
pentru semnalizarea defectelor cu punere la pământ şi un dispozitiv care asigură declanşarea instantanee în cazul
anclanşării manuale peste un scurtcircuit, cât şi elemente de blocaj împotriva funcţionării la pendulări. Constructiv
este format din 17 subansamble tipizate, repartizate pe 4 etaje. Fiecare subansamblu este debroşabil şi poate fi
înlocuit.
c) Protecţia statică de distanţă tip LZ96
Este o formă perfecţionată a protecţiei LZX51, sesizând toate tipurile de scurt-circuite şi asigurând o
protecţie selectivă şi foarte rapidă în reţelele de î.t. şi f.î.t (timpul de acţionare în zona I - 12 ms, precizia în
măsurarea distanţei -  5 % din valoarea de reglaj). Se pretează pentru protejarea liniilor cu curenţi mari de
scurtcircuit şi a celor care prezintă condiţii critice privind stabilitatea sistemului. Schema bloc este dată în
fig.12.58.
Elementele de pornire de impedanţă au caracteristica de funcţionare comutabilă: cerc sau lentilă
(fig.12.59). Se pretează pentru sesizarea defectelor cu rezistenţă ridicată pe tronsoanele de linie lungi şi foarte
încărcate, în care caz i se ataşează un dispozitiv de demaraj suplimentar, ZA91. Selectează corect faza defectă
chiar dacă linia nu este ali-mentată decât de la un capăt datorită faptului că are încorporate relee de minimă
tensiune.
Elementele de măsură sunt în număr de patru (fără comutări): câte unul pentru fiecare fază şi unul pentru
scurtcircuite bifazate. Caracteristica de funcţionare este o caracteristică circulară direcţională mho deplasată în
cazul defectelor bi- sau trifazate sau o caracteristică poligonală direcţională mho deplasată în cazul defectelor
233
monofazate (cu ajutorul unui dispozitiv suplimentar KE91), pentru a putea sesiza defectele prin rezistenţă foarte
mare. Protecţia are încorporat şi un dispozitiv de memorie pentru defecte trifazate apropiate.
1 2 3 4
mi R
URST
S
IRST Ni T
8
5 6 7 Logic
+ DC Z< t2
UB - t3
DC U< t4
9
HF
Fig.12.58. Schema bloc a protecţiei LZ96

l - achiziţionarea mărimilor de măsură;
2 - sistem de măsură (cu dispozitiv având caracteristica poligonală); 3- legături logice;
4 - bloc de declanşare; 5- bloc de alimentare (convertizor);
6 - demaraj de minimă impedanţă cu selectarea fazei prin tensiune minimă;
7 - cronometru automat; 8 - bloc de semnalizare; 9 - optocuplor asigurând separarea galvanică
jX
+
ZA 1
2
+ +3
4
R
ZB +
Fig.12.59. Posibilităţi de reglaj a caracteristicii de demaraj

1 - ZB = ZA (cerc); 2 - ZB = ZA (lentilă); 3 - ZB = 0,1 ZA (cerc); 4 - ZB = 0,1 ZA (lentilă)
Toate reglajele sunt digitale şi efectuate cu ajutorul comutatoarelor în decade. Elementul de temporizare
este digital, fiind comandat printr-o frecvenţă de referinţă cu ajutorul unui element cu cuarţ: este deci foarte
stabil şi foarte precis. Zonele de impedanţă sunt reglabile independent şi separat una faţă de cealaltă. Utilizarea la
realizarea protecţiei a unei electronici foarte integrate îi asigură o foarte mare fiabilitate.
O legătură prin semnale (unde purtătoare, microunde, canal telefonic) permite cuplarea releelor situate la
cele două extremităţi ale liniei.
Protecţia LZ96 este o protecţie modulară, suplă, montată pe trei etaje, fiecare etaj constituind un ansamblu
cablat în fabrica constructoare.
12.13. Protecţii de distanţă numerice
Circumscrise eforturilor de mărire a sensibilităţii, a rapidităţii şi a siguranţei în funcţionare, cercetările
referitoare la implementarea microcalculatoarelor în realizarea protecţiilor de distanţă sunt de dată
relativ recentă şi, mai ales, de mare actualitate.
234
Utilizarea sistemelor numerice de protecţie şi a microcalculatoarelor de proces a deschis noi posibilităţi
creşterii performanţelor protecţiei de distanţă, inclusiv a fiabilităţii dispozitivelor de protecţie.
Au fost elaborate diverse metode de calcul al impedanţei, între care metodele numerice de derivare,
în ipoteza unor tensiuni şi curenţi de formă perfect sinusoidală. Influenţa armonicilor superioare, prezente
în curba curentului, se poate reduce sau elimina prin aplicarea unor metode numerice de integrare.
12.13.2. Schema principială a unei protecţii de distanţă numerică

În fig.12.60 se prezintă schema principială (structura hard) a unei protecţii de distanţă numerică.
BC
I Logica
PDD
IN
R S T
N
IE
BI
TC
CAN
T
S
R COM
serială
MUX
UC
LEA
T
BU
S
R
TT N
SURSA
~ +5 V
~ 220 V -12 V
= +12 V
Fig.12.60. Schema principială a unei protecţii de distanţă numerică.
În această schemă s-au utilizat următoarele notaţii:

 BI - blocul de intrare curenţi, care are rolul de a prelua de la transformatoarele de curent TC de pe LEA de î.t.
curenţii de linie şi de a-i transforma în semnale proporţionale cu aceştia şi compatibile cu circuitele statice
din echipamentul de prelucrare a datelor din proces;
 BU - blocul de intrare tensiune, care adaptează tensiunea din secundarul TT la valori compatibile cu intrarea
echipamentului de prelucrare a datelor;
 MUX - blocul de distribuire date, este un multiplexor analogic;
 CAN - blocul de conversie analog-numerică, având rolul de a transforma datele analogice culese din proces
în mărimi numerice (digitale), mărimi ce vor putea fi prelucrate de sistemul de calcul şi comandă în timp
real;
 IN - blocul de intrări numerice, care are rolul, pe de o parte, de a furniza informaţii cu privire la poziţia
întreruptorului I al liniei, starea separatoarelor etc., iar pe de altă parte de a separa galvanic echipamentele
de achiziţie a datelor din proces faţă de echipamentele de prelucrare a acestora;
 UC - unitatea de calcul, care are rolul de a comanda prelucrarea, pe baza programe-lor de protecţie, a
datelor culese din sistem (din proces) şi, în eventualitatea unui defect pe linie, să comande selectiv
deconectarea întreruptorului liniei defecte prin intermediul echipamentului de execuţie IE;
 IE - echipamentul de execuţie, care are rolul de a transforma impulsurile emise de echipamentul de calcul în
timp real în impulsuri capabile să acţioneze întreruptorul liniei electrice LEA;
 PDD - program de pregătire a datelor disponibile.
12.13.3. Protecţii DIPA 100

Protecţia DIPA 100 este un releu de protecţie digitală complexă pentru linii de
(110 - 400) kV, care înglobează practic toate funcţiile de protecţie-automatizare necesare pentru o linie de
înaltă tensiune, având ca element de bază protecţia de distanţă.
Protecţia DIPA 100 include:
 protecţia de distanţă digitală (DIPA - PD) concepută cu:
 şase elemente de măsură independente şi simultane (R0 , S0 , T0 , RS , ST , TR),
 elemente de blocaj la pendulări,
235
 elemente de blocaj la arderea siguranţelor în circuitele de tensiune,
 deconectare rapidă la închiderea întreruptorului peste un defect,
 interfaţă şi logică de teleprotecţie;
 protecţie homopolară direcţională (DIPA - PhDIR);
 protecţie maximală de curent în două trepte de rezervă (DIPA - MAX), care intră în funcţiune la arderea
siguranţelor circuitelor de tensiune;
 protecţia liniei la supratensiuni, opţional (DIRA - ST);
 R.A.R. M, R.A.R. T, R.A.R. M+T (DIPA - RAR);
 interfaţă om-maşină;
 funcţii speciale şi integrare în SCADA:
 osciloperturbograf de linie CDR,
 interfaţă de comunicare cu sistemul de teleconducere SCADA - ACE,
 înregistrator de evenimente; locator de defect);
 integrare în sistemul de protecţie clasic;
 funcţie de măsură locală (U , I , P , Q , f , Z ,  etc.).
Referitor la protecţia de distanţă inclusă în DIPA 100 (DIPA-PD) trebuie precizat că aceasta are un număr de
cinci zone de declanşare, fiecare zonă fiind de tip poligonal, cu posibilitatea de sesizare a defectelor: faţă,
spate sau nedirecţionat - 3; demaraj direcţionat - 1; demaraj nedirecţionat - 1.
Caracteristica de funcţionare a protecţiei de distanţă este dată în fig.12.61.
jX Direcţie faţă
Direcţie spate
Fig.12.61. Caracteristica de funcţionare a protecţiei de distanţă DIPA-PD.
Protecţia permite reglaj de compensare a rezistenţei arcului în orice treaptă, pe axa R a planului Z , la
detectarea unor defecte cu pământul.
Domeniul de reglaj al impedanţei (R , X) este pe fiecare treaptă (0,1…0,3)  , în paşi de 0,1  . Timpul de
declanşare în treapta I-a (rapidă) este de 22 ms , iar împreună cu releul final de 30 ms . Reglajul temporizării
pentru fiecare zonă (treaptă) este (0…6) s, din 10 în 10 ms .Blocajul la pendulări este realizat după criteriul vitezei
de variaţie a vectorului impedanţei ( dZ / dt ).
Protecţia DIPA - 100 este realizată într-o structură multiprocesor şi poate fi integrată atât în soluţii clasice
de protecţie - conducere staţii electrice, cât şi în sisteme noi (sistemul distribuit de protecţie - conducere GALAXY,
conceput de Telecomm SRL; sistemul PIRAMYD, conceput de firma ABB; alte sisteme similare).
În fig.12.62. se prezintă schema bloc a protecţiei DIPA 100 şi a instalaţiei ACE de teleconducere. Se observă că
pentru realizarea unei teleconduceri, este necesară, în configuraţie minimă, introducere în sistemul DIPA 100 a
interfeţei mini ACE, care, prin intermediul memoriei RAM - biport, primeşte mărimile analogice achiziţionate de
către DIPA şi mărimile binare furnizate de aceasta.
236
Intrări analogice 24/32 intrări 8/16 intrări intrări analogice
DIPA+SCADA numerice numerice SCADA
U, IPROT; IMĂSURĂ DIPA SCADA U,IMĂSURĂ
DIPA - 100 RAM mini ACE

Ieşiri biport
numerice 8 ieşiri
DIPA numerice
(comenzi, SCADA
semnalizări) (comenzi,
LCD,KBD
semnalizări)
Parametrizare
locală DIPA Spre nivelul ierarhic
(manuală,sau cu superior (aplicaţii
PC) EMS-SCADA)
Software
EMS-SCADA de
dispecer
Fig.12.62. Schema bloc a protecţiei DIPA 100 şi a instalaţiei de teleconducere ACE
Referitor la algoritmul protecţiei DIPA 100, trebuie precizat că este un algoritm complet digital, bazat pe
prelucrarea eşantioanelor de tensiune şi de curent de pe intrări.
Preluarea şi prelucrarea eşantioanelor de curent şi tensiune se face în trei etape:
 se eşantionează de trei ori pe milisecundă toate canalele de curent şi tensiune (se obţine un echivalent de 6
puncte / perioadă);
 se aplică un procedeu de filtrare a setului de eşantioane, în urma căruia rezultă un eşantion unic / ms pentru
fiecare intrare analogică în parte. Algoritmul de prelucrare asigură o rejecţie eficientă a perturbaţiilor ce pot
apare intempestiv pe canalele analogice, obţinându-se o imunitate ridicată la zgomote;
 eşantioanele prefiltrate, obţinute cu o frecvenţă de eşantionare de 1 kHz
(20 puncte / perioadă), sunt introduse în sistemul de filtrare digitală propriu- zis.
În continuare se execută o filtrare a tuturor intrărilor, în urma căreia sunt rejectate toate armonicile superioare
ale curenţilor şi tensiunilor. Se obţin fundamentalele curenţilor şi tensiunilor, din care apoi se determină fazorii
de tip:
F  a  jb , (12.116)
obţinându-se astfel fazorii IR , IS , IT , Ih , UR0 , US0 , UT0 , URS , UST , UTR . Toate prelucrările ulterioare se execută
asupra acestor fazori.
12.13.4. Protecţie de distanţă cu microcalculator şi transmisie prin FO
În figura 12.63 se prezintă un sistem de protecţie cu microcalculatoare şi transmisie prin fibre optice, suficient
Intrări Module
Bloc Date
Circuit de DMA pt.
analogice protecţie şi
convertoare
Multiplexor accesul Detector
analog de defect
limitare direct în
numerice
memorie
Semnale de
control
(comandă) Microcalculator 237
Interfaţa analogică
Fibre optice
de rapid, capabil să preia funcţiuni de conducere şi protecţie, descentralizate sau centralizate, aplicat într-o
staţie de transformare şi de interconexiune, cu tensiunea înaltă de 275 kV. Datele provenind de la
convertoarele analog / numerice au acces direct în memorie printr-un canal modificat (fig.12.63). Eşantioanele
sunt generate în fiecare milisecundă, iar transferul valorilor măsurate este asigurat în opt cicluri, urmând a fi
memorat (durata unui ciclu 1,2 s). Ansamblul conţine şi un sistem detector de defecte.
Fig.12.63. Schema bloc a unui sistem de protecţie cu microcalculator şi

transmisie prin fibre optice
Sistemul de protecţie cu microcalculatoare poate realiza caracteristici de funcţio-nare liniare şi

poligonale, pe baza eşantioanelor de curent şi tensiune, protecţia detectând foarte rapid defectele, prin
controlul defazajului dintre fazorii tensiunilor măsurate.
Pentru a se evita acţionările false ale protecţiei de distanţă la pendulări, la supra-sarcină, au fost propuse
diferite variante de protecţii, care pot să modifice automat zona de acţionare când se trece de la condiţiile
specifice absenţei defectului la cele caracteristice în prezenţa unui scurtcircuit în zonă. În acest scop, protecţia
va avea o arie mai restrânsă în absenţa scurtcircuitului în zonă, iar în momentul în care defectul este detectat,
calculatorul numeric realizează caracteristica de funcţionare modificată, cu arie mare.
12.13.5. Protecţii de distanţă tip REL

Protecţiile de distanţă tip REL, în variantele REL 511, REL 521, REL561, realizate de firma ABB, fac parte din
sistemul de protecţie şi control cu coordonare totală PYRAMID.
PYRAMID include o gamă completă de terminale flexibile, sisteme de control funcţional şi sisteme de
monitorizare al staţiilor. Toate blocurile constructive se bazează pe tehnologie numerică avansată, compatibilă cu
echipamentul convenţional.
Noua tehnologie poate fi implementată pas cu pas, de la protecţia autonomă cu relee până la sistemele de
protecţie şi control cu coordonare completă, sau poate consta în blocuri constructive în cadrul unui sistem de
monitorizare completă a staţiilor (SMS) şi a unui sistem de simulare şi testare a releelor. PYRAMID permite chiar şi
conectarea releelor electromecanice / statice existente sau a unor relee noi. Atât releele existente, cât şi releele
numerice noi, pot comunica prin intermediul unei magistrale comune realizată cu fibră optică, ceea ce face ca
PYRAMID să fie compatibilă cu instalaţiile adaptate parţial, precum şi cu instalaţiile complet noi.
PYRAMID cuprinde patru mari domenii de aplicare:
 protecţie;
 control, reglare automată;
 transmitere de informaţie;
 auto - gestionare şi supervizare.
238
Structura sistemului de monitorizare şi control pentru linii electrice de î.t. este prezentată în fig.12.64.
SCS 200
Sistem de control al staţiilor
Centrală Operator
de sistem
Staţie SCADA
REC 250 REC 250

Barele staţiei
Barele REC 200

REC 200 REC 200
obiectivului
REL 521
REB 551
REL 511
REB 551
REL 511 REB 103
REL 561
RE0R Staţie de
REL 501
SMS 200 monitorizare
REB 551 a sistemului
Locul
inginerului
PRAM-ist
Fig.12.64. Sistem de protecţie şi control pentru linii, în sistemul PYRAMID
Legătura cu procesul este asigurată prin intermediul transformatoarelor de curent şi de tensiune, care aduc
mărimile din circuitele primare de protejat adaptate la valorile admise pentru circuitele de intrare ale protecţiei.
La apariţia unor defecte, protecţiile acţionează şi transmit informaţia prin intermediul dispozitivelor de control şi
comunicare REC la sistemul de monitorizare şi respectiv la sistemul de control. Dispozitivul REC (pe figură în
varianta REC 200) este un sistem de control local, realizat pentru fiecare modul de protecţie, el reprezentând
nivelul inferior de control. Structura descentralizată a sistemului de control (asigurată de REC) duce la creşterea
disponibilităţii, deoarece un defect intern din instalaţie va afecta o mică parte a echipamentului. Fiecare protecţie
fiind prevăzută cu câte un element de control, funcţionarea sistemului de control în ansamblu nu va fi afectată de
defectarea unui compartiment al acestuia.
În fig.12.64 notaţiile REB 551 şi REB 103 se referă la protecţiile de bare.
239
Echipamentul REL 511 reprezintă o protecţie de distanţă trifazată cu elemente individuale de măsură a
diferitelor tipuri de defecte. Prezintă cinci zone de măsură a distanţei, având caracteristica de funcţionare
poligonală (fig.12.65). Se poate prevedea pe LEA şi LES. Pe lângă protecţia de distanţă acest echipament
include şi o protecţie maximală de curent homopolar, locator de defecte, blocarea funcţionării protecţiei de
distanţă la pendulări etc.
Fig.12.65. Caracteristica de funcţionare a protecţiei de distanţă REL 511
Echipamentul REL 521 (fig.12.66) reprezintă o protecţie de distanţă cu trei zone de măsură a impedanţei,
cărora, opţional, li se pot adăuga încă două zone de măsură a impedanţei. Se observă din fig.12.66 că forma
caracteristicii de funcţionare este tot un patrulater.
Echipamentul REL 551 din fig.12.64 reprezintă o protecţie diferenţială prin înaltă frecvenţă prevăzută
pentru linii de foarte înaltă tensiune.
Echipamentul REL561 din fig.12.64 reprezintă o protecţie prin înaltă frecvenţă completată cu o protecţie de
distanţă (opţional). Este o protecţie de distanţă cu trei zone de măsură, având caracteristica de funcţionare din
fig.12.67.
Echipamentul REOR reprezintă un înregistrator de defecte.
240
Fig.12 66. Caracteristica de funcţionare a protecţiei de distanţă REL521
Fig.12.67. Caracteristica de funcţionare a protecţiei REL561
12.14. Protecţia completă a unei linii de înaltă tensiune
Conform prescripţiilor în vigoare şi a celor menţionate în paragraful 12.1, pe liniile de înaltă tensiune se poate
asigura protecţia completă utilizând o protecţie de distanţă drept protecţie de bază şi o protecţie homopolară
în două trepte drept protecţie de rezervă. În fig.12.68 se prezintă schema bloc a unei asemenea protecţii
complete, împreună cu instalaţia de R.A.R.
BC TT
Reanclanşare I
Declanşare
RAR
TC Prot.de
dist.cu 4 trepte
Prot.
homopolară
2 trepte
LEA
Fig.12.68. Schema bloc simplificată a unei protecţii şi automatizări
pe o linie electrică aeriană de înaltă tensiune
Pe baza acestei scheme s-a întocmit ordinograma din fig.12.69, care serveşte la analiza sau / şi sinteza schemei.
După cum se observă, s-a considerat pentru exemplificare:
 protecţie de distanţă cu trei trepte de măsură şi una de demaraj (Z’, Z’’, Z’’’ şi sfârşit de cursă),
241
 protecţie maximală de curent homopolar direcţionată, în două trepte de timp,
 reanclanşare automată rapidă cu un singur ciclu.
Aceste funcţiuni pot fi asigurate cu relee electromecanice cu contacte, cu relee electronice realizate cu
tranzistoare sau cu relee realizate cu circuite integrate, respectiv cu microcalculator.
START
EP EL.de NU
pornire R
sau/şi S,T,H NU
lucrat? Prot.
homop.tr.1 t hII =thI+ t
DA lucrat?
DA EB EL.
de blocaj DA
STOP Prot. NU
lucrat? homop.tr.II
Semnaliz. STOP
NU lucrat PHI lucrat?
NU Semnaliz. sens DA
ED EL.
direct inv.
lucrat? Semnaliz.
DA lucrat PHII
Z' NU
lucrat? t"=t'+t
tf=t'"+ t
DA
NU
Z"lucrat? t"'=t"+ t Sf. NU
NU de cursa STOP
lucrat?
DA
Semnaliz. Semnaliz. DA
lucrat Z' lucrat Z" Z'"
lucrat? Semnaliz.
lucrat tf
DA
Decl. I Semnaliz.
L
lucrat Z'"
RAR NU
lucrat? STOP
DA
Conect.IL
Fig.12.69.Ordinograma care descrie funcţionarea protecţiei şi automatizării pe o
linie electrică aeriană de înaltă tensiune
12.15. Particularităţile protecţiilor de distanţă ale liniilor cu compensare serie
În cazul liniilor de transport cu compensare serie impedanţa văzută de releu se modifică în funcţie de gradul de
compensare al liniei. Soluţia iniţial adoptată indică montarea condensatoarelor pentru compensarea la
A B
Z C Z
E
mijlocul liniei (fig.12.70).
Fig.12.70. Montarea condensatoarelor pentru compensare serie pe o linie de transport de energie electrică
242
În paralel cu condensatorul C se montează eclatorul E pentru protecţia împotriva supratensiunilor ce pot
scurtcircuita condensatorul atunci când căderea de tensiune la bornele acestuia depăşeşte o anumită limită,
situaţie apărută prin creşterea curentului în caz de scurtcircuit pe linie. Impedanţa liniei împreună cu
condensatorul de compensare este ZLC (fig.12.71) şi diferă mult de impedanţa ZL a liniei cu condensatorul
scurtcircuitat prin eclator. Protecţia de distanţă trebuie să asigure o acţionare selectivă, atât înainte, cât şi
după funcţionarea eclatorului, deci şi când vede impedanţa ZLC , dar şi când vede pe ZL . Dificultăţile de reglaj
sporesc odată cu creşterea lungimii liniilor de transport, care a determinat folosirea unor condensatoare cu un
grad ridicat de compensare, de aproximativ (70…80) % din ZL .
Din motive economice, în practică aceste condensatoare se montează la capătul liniei, în apropierea barelor
staţiei (fig.12.72). În funcţie de locul de montare a condensa-toarelor şi de gradul de compensare asigurat,
impedanţa sesizată de releu poate rămâne inductivă pentru orice loc de pe linie în care apare scurtcircuitul, fie
că are loc amorsarea eclatorului, fie că nu (fig.12.72, pentru protecţia din B), sau poate deveni capacitivă
pentru anumite locuri de scurtcircuit pe linie (fig.12.72, pentru protecţia de impedanţe din A).
Pentru a se asigura funcţionarea corectă a protecţiei de distanţă la astfel de linii se folosesc scheme de
protecţie cu interdeclanşare, adică a unei protecţii de distanţă cu transmiterea unor semnale de comandă la
capătul opus al liniei. Evident că această transmitere necesită prezenţa unui canal de înaltă frecvenţă pentru
linia respectivă.
jX
ZL
ZLC
CI
0 R
Fig.12.71. Impedanţa liniei cu şi fără compensare
Fig.12.72. Montarea condensatoarelor pentru compensare serie
A E B
Z Z
L
C
K1 K2 K3
12.16. Particularităţile protecţiei de distanţă ale liniilor cu derivaţii
243
Liniile cu derivaţii, în T sau cu staţii “agăţate” (fig.12.73) prezintă avantajul reducerii numărului de
A B B
D A
D
SEE1 SEE2
SEE1 SEE2
a) SEE3 b)
SEE3
A B sau CL+R
D1
A B
D2 D2
SEE1 SEE2 D1
SEE1 SEE2
c) C
SEE3 C
d)
SEE3
A I1 K I2 K B sau CL+R
D
K
SEE1 I3 K SEE2
e) C
SEE3
întreruptoare necesare, în schimb necesită deconectarea generală la apariţia unui defect pe una din linii şi
prezintă unele dificultăţi în realizarea protecţiei.
Fig.12.73. Scheme de linii cu derivaţii:

SEE- sistem electroenergetic; CL - centrală locală; R - consumator cu sarcină importantă
Principala dificultate pentru protecţiile de distanţă ale liniilor cu derivaţii (deci cu trei puncte terminale în
comparaţie cu liniile obişnuite, cu două puncte terminale) este aceea că impedanţele văzute de relee se modifică
ca urmare a supraalimentării din punctul de derivaţie. Pentru a demonstra cele de mai sus, se consideră pe
schema din fig.12.73.e, un scurtcircuit în K. În acest caz releul de distanţă din A vede impedanţa:
U rAK Z AD I 1K  Z DK I 2K I
Z rAK    Z AD  Z DK 2K . (12.117)
I rAK I 1K I 1K
Deci, apare un coeficient de ramificaţie:
I 2K
K ram  ,
I 1K
care depinde de contribuţia sursei din C . Se observă că zona acoperită de treapta rapidă a protecţiei din A scade
sensibil cu creşterea contribuţiei sursei din C la alimentarea defectului. Dacă la barele C în locul sursei va fi un
consumator de putere, atunci rezultă o creştere a zonei rapide a protecţiei din A . Modificări analoge apar şi în
cazul zonelor rapide ale protecţiei din B şi C în funcţie de regimurile de funcţionare ale surselor SB şi SC .
Dacă liniile în T nu sunt simetrice şi mai ales dacă lungimea liniilor AD , BD , CD diferă mult între ele, apar
dificultăţi în stabilirea reglajelor, pentru că, pentru fiecare protecţie de distanţă reglajul treptei rapide trebuie
stabilit la (80 - 85) % din distanţa dintre locul de montare a protecţiei şi cea mai apropiată staţie (din motive de
selectivitate faţă de defectele exterioare) şi astfel se restrânge considerabil zona în care defectele sunt
înlătura-te rapid de către toate trei protecţiile.
Având în vedere dificultăţile în stabilirea reglajelor, menţionate mai sus, la care se adaugă şi erorile posibile în
măsurarea impedanţei, cauzate de influenţa regimului de sarcină în cazul defectelor prin arc, apare necesară
244
folosirea protecţiilor de distanţă cu interdeclanşare, pentru a se asigura lichidarea rapidă şi selectivă a
defectelor de pe întreaga lungime a liniilor în T.

Problema 1. Se consideră reţeaua cu neutrul legat la pământ, cu Un = 110 kV, reprezentată în fig.12.74. Să
se protejeze linia L3 a acestei reţele cu o protecţie de distanţă cu trei trepte, dintre care două trepte de măsură.
Elementele de pornire şi de măsură au caracteristici de tip “admitanţă mixtă”, cu krev = 1,1 . Se utilizează
transformatoare de curent cu nTC = 300 / 5 şi se va considera că protecţiile temporizate în staţiile B , D , E , F şi G
au tmax = 0,6 s , iar în staţiile A , C şi H tmax = 1,1 s .
Toţi consumatorii sunt racordaţi la bare prin transformatoare identice cu T1 şi T2 . Se consideră că aportul de
putere din partea sistemului prin nodurile A , F şi H , la scurtcircuit, nu diferă substanţial de la regimul minim la cel
maxim.
B C T C' D T2 D' E F
A 1
C4 S2
C1 C2 C3 L5 C5
L1 L2 4
S1 L3 6 L4 8 9 10
1 2 3 5 7
L8 15 L6 11 13 C6
S3 H G L7
16 12
C7 14
C8
Fig.12.74. Reţea complexă cu neutrul legat la pământ, Un = 110 kV
Se dau datele referitoare la elementele de reţea:

 sursele S1 , S2 , S3 : Un = 110 kV , Sk = 1200 MVA ;
 transformatoarele T1 , T2 : UIT = 110 kV , UJT = 20 kV , Sn = 16 MVA , RT = 4,6  , XT = 83,2  , Yod - 11 ;
 liniile electrice L1 , L2 , L3 , L4 , L5 , L6 , L7 , L8 : RLU = 0,15 /km , XLU = 0,38 /km ,
L  arctg ( XLU / R LU )  arctg (2,53)  680 , lungimile l1 = 35 km , l2 = 40 km , l3 = 60 km , l4 = 25 km , l5 = 40
km , l6 = 30 km , l7 = 80 km , l8 = 50 km ;
 consumatorii C1 , C2 , C3 , C4 , C5 , C6 , C7 , C8 : Ss = 15 MVA , cos   1 .
Rezolvare
Se determină impedanţa la sarcină maximă (de regim minimă) pentru protecţiile 5 şi 6 ale liniei L3 ,
considerând Umin = 105 kV şi sarcina maximă:
 Ss max  max (Ss1  Ss2  Ss3  Ss8 ); (Ss4  Ss5  Ss6  Ss7 )  60 MVA ,
(105  10 3 ) 2
Z s max   184  .
60  106
Considerând Ksig = 1,15, cu relaţiile (12.97) şi (12.103) rezultă:
184
Z pp   145,5  ,
1,15  1,1
300
Z pr  5  145,5  7,94  .
110000
100
Se verifică sensibilitatea faţă de elementele racordate pe barele C şi D, cu relaţia (12.98):
245
145,5
K sens L 4   4,2 ,
24,6  10,3
145,5
K sensL 6   3,9 ,
24,6  12,3
145,5
K sensL 2   3,5 ,
24,6  16,4
145,5
K sensL 8   3,2 ,
24,6  20,5
145,5
K sensT1  K sensT 2   1,3 .
24,6  83,3
Fiind vorba de releul de admitanţă mixtă, se ştie că:
r 2  R 02  X02 .
În cazul elementelor de pornire, centrul cercului se stabileşte de obicei de direcţia impedanţei liniei protejate
(fig.12.75), ceea ce conduce la:
cos  L
R0  Z pr  1,47  / f ,
2
sin  L
X0  Z pr  3.69  / f ,
2
1
r  Z pr  3,9  .
2
La elementul de măsură, considerând Ra = 0,6 Zpr , rezultă coordonatele centrului cercului, raza sa şi unghiul
dintre diametrul ce trece prin origine şi axa R, mărimi care intervin în reglarea elementului de măsură.
R 0  (0,6  0,5 cos  L ) Z pr ,
(12.118)
X 0  0,5 sin  L Z pr ,
r  0,61  0,6 cos L Zpr , (12.119)
 sin  L 
  arctg   , (12.120)
 0,6  cos  L 
jX EP
ZL
X0 C CM
EM
L M
0 R0 R
Fig.12.75. Caracteristica de funcţionare pentru un releu de admitanţă mixtă
Curentul de pornire al elementului de pornire homopolar se calculează cu relaţiile (7.38). În regim normal de
funcţionare linia L3 este foarte puţin încărcată (din calcule rezultă doar Is  20 A ). Vom considera In
corespunzător consumatorului de la un capăt:
Ss 15  10 6
In    78,8 A ,
3 Un 3  110  10 3
I pph  0,5  78,8  39,4 A ,
39,4
I prh   0,66 A .
300
5
Se stabilesc reglajelor zonele caracteristicii t(Z) pentru protecţiile 5 şi 6. Pentru aceasta este necesar să se
calculeze impedanţele liniilor şi curenţii de scurtcircuit care determină coeficienţii de ramificaţie.
Impedanţele calculate sunt prezentate în tabelul 12.3.
246
Z Lu  R Lu
2
 XLu
2
 0,15 2  0,38 2  0,41  / km .
Z T1  Z T2  R T
2
 XT
2
 4,6 2  83,2 2  83,3  .
Tabelul 12.3
L1 L2 L3 L4 L5 L6 L7 L8 T1 T2
Z 14, 16, 24, 10, 16, 12, 32, 20, 83, 83,
[] 4 4 6 3 4 3 8 5 3 3
S-au calculat curenţii de scurtcircuit de durată la diferite tipuri de scurtcircuite, pentru reţeaua considerată. Pentru
calculul curenţilor de scurtcircuit s-a utilizat metoda componentelor simetrice şi s-au considerat numai reactanţele
elementelor de reţea, prezentate în tabelul 12.4. Curenţii totali de scurtcircuit rezultaţi în nodurile reţelei sunt
prezentaţi în tabelul 12.5.
Tabelul 12.4
S1,2 C1,2, T1, L1 L2 L3 L4 L5 L6 L7 L8

Xd 11, 167 83 13 15 22 9, 15 11 30 19
Xi ,3
11, 629
… ,8 83
2 13 15 22 9, 15 11 30 19
[]
Xh 1
11, 6- ,2
83 ,3
46 ,2
53 ,8
79 5
33 ,2
53 ,4
39 ,4
10 66
[] 1 ,2 ,3 ,2 ,8 5 ,2 ,4 ,4
1 ,2 ,6 ,2 ,8 Tabelul
,3 ,212.5 ,9 6, ,5
[]
Locul scurtcircuitului 4
A B C C’ D D’ E F G H
IK FN 7, 3, 3, - 3, - 3, 6, 2, 7,
2FN 7, 4, 4, - 3, - 3, 6, 2, 7,
[kA] 2F 15
6, 80
4, 94
4, 0, 17
3, 0, 39
3, 90
5, 30
3, 23
6,
3F 28
7, 82
5, 63
5, 0, 36
3, 0, 61
3, 87
6, 44
2, 31
7,
24 37 31 58 03 13 28 89 21 33
(3FN 34 86 17 65 47 10 74 80 52 31
Pentru calculul reglajelor protecţiilor de distanţă 5 şi 6 este necesar să se calculeze numai curenţii de
scurtcircuit care determină )coeficienţii de ramificaţie minimi. Aceste valori sunt ilustrate în tabelul 12.6. De
obicei coeficienţii de ramificaţie necesari calculului lui Z’’ se determină în regimul minim de scurtcircuit
trifazat.
Protecţia 5
Se calculează lungimile zonelor cu relaţiile (12.99) şi (12.103), parametrii caracteristicilor cu relaţiile (12.118),
(12.119) şi (12.120), pentru protecţia 5:
Zona I
Z I5  0,8  24,6  19,68  ,
300
 19,68
Z I5r  5  1,07  ,
110000
100
Tabelul 12.6
Locul Element IK [kA] k ram

FN 2F 2F 3F FN 2F 2F 3F
defec ul prin
N N
tului care s- (3F (3F
247
a N) N)
B L3 0,3 0,5 0,5 0,5 3,3 3,1 3,1 3,1
L2 1,2 1,5 1,5 1,7
C’ L3 8- 0- 0 7 4- 8- 0
6,2 0
4,6
0,0 0,1
T1 7- 9- 5
0,5 6
0,6
D’ L3 9 4 - - 2
4,1 4
1,9
- - 0,1 0,3
T2 - - 6
0,5 5
0,6
E L3 2 2 0,9 0,8 7
0,8 1
0,8
0,9 1,1 1,1 1,3
L4 0,9 1,0 0
0,9 1
1,0
G L3 8 9 3 5 4
1,7 6
1,5 4
1,5 0
1,5
0,7 0,9 0,9 1,1
L6 2
1,3 3
1,5 5
1,4 8
1,6
H L3 8 8 4 1 2
2,2 9
2,4 6
2,3 2
2,8
0,5 0,5 0,5 0,5
L8 4
1,2 6
1,4 7
1,3 9
1,5
5 9 8 4 9 6 4 7
6 5 6 5
t I5  0,2 s ,
R 0L 5  0,84  ,
X 0L 5  0,498  ,
rL 5  0,975  ,
 L 5  44o .
Zona II
Coeficienţii de ramificaţie (conform tabelului 12.6) au valorile:
I 
K ram.L4   kEL 4   0,8 ,
 I kEL 3  min
I 
K ram.L6   kGL 6   1,52 ,
 kGL 3  min
I
I 
K ram.T2   kDT2   1,91 ,
 I kDL 3  min
5  min 0,8( 24,6  0,80,810,3) ; 0,8( 24,6 1,520,812,3) ; 0,7( 24,6 1,9183,3) 
Z II
 min 24,95 ; 31,64 ; 128,59  24,95  .
Din relaţia (12.104) rezultă:
24,95
K sens   1,01 .
24,6
Deoarece Ksens  1,25 , zona II se calculează cu relaţia:

Z5  1,25  ZL  30,75  .
În ipoteza că protecţiile din staţia D , pe liniile L4 şi L6 au tII = 0,7 s , iar protecţiile temporizate ale lui T2 au
tmax = 0,6 s , alegând t = 0,5 s , rezultă:
5  0,7  0,5  1,2 s

t II
248
Zona III
În acest caz protecţia 5 va avea pentru zona III, temporizarea:
5  t 5  t  1,7 s .
t III II
Protecţia 6
Se calculează lungimea zonelor cu relaţiile (12.99) şi (12.103), parametrii caracteristicilor cu relaţiile (12.118),
(12,119) şi (12.120), pentru protecţia 6:
Zona I
300
Z I6  0,8  24,6  19,68; Z I6r  5 19,68  1,07;
110000
100
R 0 I 6  0,84; X 0 I 6  0,498; rI 6  0,975;  I 6   I 5 ; t I6  0,2s.
Zona II
Coeficienţii de ramificaţie (conform tabelului 12.6) au valorile:
I 
K ram.L 2   KBL2   3,1 ,
 I KBL3  min
I 
K ram.L 8   KHL 8   2,29 ,
 KHL 3  min
I
I 
K ram.T1   KCT1 
  4,64 ,
 I KCL 3  min
6  min0,8( 24,6  3,10,816,4) ; 0,8( 24,6 2,290,820,5) ; 0,7( 24,6  4,6483,3) 

Z II
 min 52,22 ; 49,72 ; 287,78  49,72 
Din (12.104) rezultă:
49,72
K sens   2,02  1,25 ,
24,6
300
Z II  5 49,72  2,71  ,
6r
110000
100
R 0II 6  2,12  ,
X 0II 6  0,986  ,
rII 6  2,47  ,
 II 6   I 6   I 5 .
În ipoteza că protecţiile din staţia C , pe liniile L2 şi L8 , au tI = 0,2 s , alegând t = 0,5 s , rezultă:
6  0,2  0,5  0,7 s .

t II
Zona III
În ipoteza că protecţiile din staţia C , pe liniile L2 şi L8 au tII = 0,7 s , iar protecţiile temporizate ale lui T1 au
tmax = 1,1 s , alegând t = 0,5 s , rezultă:
6  1,1  0,5  1,6 s .

t III

Problema 2. Să se stabilească reglajele elementelor de pornire de impedanţă şi ale caracteristicilor t = f(Z)
pentru protecţia 3 (cu patru zone) din reţeaua prezentată în fig.12.74, considerând că în nodurile A , F şi H
sistemul contribuie în regim minim cu Skmin = 900 MVA , iar în regim maxim cu Skmax = 1300 MVA . Temporizarea
treptei rapide la toate protecţiile este egală cu 0,1 s , iar temporizarea maximă a protecţiilor transformatoarelor
este egală cu 0,6 s .
Răspuns: Zpp = 96,84  ,
249
ZI3 = 13,12  , tI3 = 0,1 s ,
ZII3 = 34,64  , tII3 = 0,7 s ,
ZIII3 = 56,55  , tIII3 = 1,3 s ,
ZIV3 = Zpp = 96,84  , tIV3 = 1,9 s ,
ZI3s = 0,72  , ZII3s = 1,89  ,
ZIII3s = 3,08  , ZIV3s = 5,28  .
Problema 3. Să se protejeze linia L5 din staţia F (protecţia 10), din reţeaua pre-zentată în fig.12.74, cu o
protecţie de distanţă cu trei zone, în ipoteza că pentru legăturile dinspre sistemele S1 , S2 , S3 se consideră: Skmax =
1400 MVA şi Skmin = 700 MVA .
Răspuns: Zpp10 = 83  ;
ZI10 = 13,1  ; ZII10 = 20,5  ; ZIII10 = Zpp ;
tI10 = 0,1 s ; tII10 = 1,1 s ; tIII10 = 1,6 s .
Tabelul
12.1
Tipul Firma Aplicabilitate Element de Element de Element Blocaje la
protecţiei producătoare pe linii cu Un pornire (EP) măsură (EM) direcţional pendulări
1 2
Ţara 3 4 5 (ED)
6 7
Z < şi Ih >
D110 , jX jX 2 relee,
D111, 1
Krizik 110, 220 kV Electrodinamic,
2 de putere
D200 , ZPA – Trutnov  = 300 activă şi de
D113, Cehoslovacia E1 E2 R capacitiv
R putere
D114 ,  220 kV 1 sau 2 opţional reactivă
D400 E1 sau E2 opţional
D115 Sw şi Sj
I > sau Z< şi Ih >
RD7, RD10 110 kV 600 inductiv -
jX 1
jX sau
2
EAW – Treptov
 60 kV 450 inductiv Funcţionează
RD110 Berlin
sauR toate 3 EP şi
Germania şi
R 300 inductiv
1 sau 2 opţional
tdecl  100 ms
 220 kV
1500 inductiv
RD310
Z < şi Ih > sau I > jX 2 relee de Z -
Z<
R1Z23 jX  = 00 sesizează
R1Z24 110, 220 kV sau viteza de
R1Z25 R  = 450
R variaţie
Siemens capacitiv a lui Z,
Germania Z < şi Ih > sau I > jX Z< 0
R3Z24 jX  = 60 inductiv mai lentă la
110 kV, 220 pendulări
R3Z27 sau
kV, 400 kV,
R3Z3u R  = 90 inductiv (numai în
R 0
750 kV treapta I a
protecţiei)
250
Tabelul 12.1
(continuare)
1 2 3 4 5 6 7
I > sau Z< şi Ih > jX  = 30 0
Z< Prin relee
jX inductiv
SD124 AEG de Z
 110 kV sau şi
Sd324 Germania SD
SD124
 = 500
R de timp
R inductiv
sau
jX LZ3 jX
Defect
 = 600
LZ3, LZ31 L3Wys trifazat,
LZ31 inductiv
LZ32 sensibilitate
LZ40, 41 BBC  220 kV R 0,1 V
LZ400 Elveţia Defecte mono
(410, 420) Z < şi Ih > Y<
R
şi bifazice
L3wys sensibilitate
Ih > sau I1 > şi Z <
jX Z <nelimitată
jX I1 > şi Z <
RYZoE ASEA RYZRB RYZS Prin relee
RYZFB Suedia  110 kV de Z
R R
jX jX X<
Z<
YTG31 English Electric 400 kV Se
YTG33 Anglia montează
R R din exterior
Tabelul 12.1 (continuare)

1 2 3 4 5 6 7
jX jX X<
7240
RXAP31, 40 Compagne des
6310
RXAP6300 Compteurs  110 kV  = 200 Relee de Z
R
RXAP7240 Franţa 6300 capacitiv R
I > sau Z < şi Ih >
Relee de tip
Două elemente electro-magnetic
PZ 156 URSS  110 kV direcţionale - - cu întârziere la
(unul de putere inversă) revenire
> 1 kV I > şi Ih > jX

PD1  110 kV  = 450
jX
capacitiv
1 PD1
2
ICEMENERG  = 450
PD2 România R capacitiv R -
PD3  110 kV sau PD2
Z < şi Ih >
(PD3/2)  = 450 inductiv
PD3/2
251
Capitolul 13
PROTECŢIA LINIILOR ELECTRICE DE INTERCONEXIUNE DE ÎNALTĂ ŞI FOARTE ÎNALTĂ TENSIUNE
Pe liniile de transport de energie electrică de foarte înaltă tensiune, cât şi pe liniile lungi de înaltă tensiune,
de obicei linii de interconexiune, făcând parte din reţelele cu neutrul legat direct la pământ, sunt posibile atât
scurtcircuitele polifazate, cât şi cele monofazate. La astfel de linii, urmărindu-se deconectarea rapidă şi selectivă a
lor, la apariţia defectului oriunde pe linia protejată, protecţia direcţională maximală de curent şi cea minimală de
distanţă nefiind uneori suficient de rapide pe întreaga linie, iar protecţia diferenţială longitudinală, având
conductoare auxiliare ce limitează folosirea ei numai la linii scurte din cauza costului mare şi al fiabilităţii reduse, a
apărut necesitatea introducerii unor protecţii rapide: protecţiile prin înaltă frecvenţă sau prin curenţi de înaltă
frecvenţă.
La toate liniile de 220, 400 sau 750 kV protecţia de bază împotriva scurtcircuitelor polifazate şi monofazate
va fi asigurată (conform PE 504 / 96), la fiecare capăt de alimentare, de regulă, cu câte două protecţii de distanţă
independente, de tipuri constructive diferite, completate cu câte un canal de transmisie spre capătul opus, pe căi
separate. Fiecare protecţie de distanţă va emite, simultan cu ordinul de declanşare a întreruptorului de la capătul
local, un semnal prin canalul său de transmisie. Semnalul recepţionat la capătul opus va fi utilizat de către protecţia de
distanţă corespondentă, pentru a realiza una din următoarele funcţii:
 prelungirea treptei rapide sau accelerarea treptei a doua;
 declanşarea rapidă, cu control local al demarajului şi al direcţiei.
În ambele cazuri, declanşarea rapidă va fi selectivă (pe faze), în cazul utilizării reanclanşării automate
monofazate.
13.2. Principiul de realizare al protecţiei prin înaltă frecvenţă

Pentru realizarea protecţiilor prin înaltă frecvenţă (î.f.) se pot transmite semnale de acţionare sau semnale
de blocare.
Semnalele transmise pentru scopuri de protecţie sunt de două tipuri:
 logice (de tipul “tot sau nimic”), indicând starea releelor de la un capăt al liniei;
 analogice, indicând valoarea sau faza curentului la un capăt al liniei.
Pentru transmiterea semnalelor de înaltă frecvenţă în scopul protecţiei se cunosc soluţiile prezentate în
fig.13.1.
fazã - fazã
conductoarele liniei de
protejat fazã - pãmânt
în banda FIF,
canale radio f < 1000MHz
în banda VIF (cu
Canale pentru microunde), f > 1000 MHz
transmiterea
semnalelor de î.f.
canalele reţelei poştale de
telecomunicaţii circuite de telecomunicaţii
soluţii noi incluse în cabluri de gardă
transmisii prin fibre
optice, f > 10000 MHz
Fig.13.1. Referitoare la clasificarea canalelor de transmitere a semnalelor de î.f. pentru protecţie
Având în vedere că folosirea curenţilor de înaltă frecvenţă în sistemul energetic nu se limitează numai la
protecţia prin relee, ci aceşti curenţi sunt utilizaţi şi pentru telecomenzi şi telemăsurări, construcţia canalului de
înaltă frecvenţă trebuie realizată cu considerarea acestui fapt, costul canalului repartizându-se între diferitele
utilizări.
În ceea ce priveşte echipamentele actuale, pentru transmisiuni prin curenţi purtători de înaltă frecvenţă pe
L.E.A., acestea au evoluat, caracterizându-se prin: tranzistorizare completă, utilizarea circuitelor integrate, construcţie
modulată, consum şi dimensiuni reduse etc.
252
13.2.1. Canale de î.f. prin conductoarele liniei protejate
În cazul folosirii conductoarelor de fază a liniei protejate pentru transmiterea semnalului de înaltă frecvenţă
în scopuri de protecţie - atât în varianta “fază-fază” cât şi în variante “fază-pământ” (ultima mai des întâlnită) -
semnalul de înaltă frecvenţă este cuprins între (18 - 40) kHz pentru protecţiile de pe liniile de distribuţie,
respectiv între (40 - 600) kHz la liniile de intreconexiune de înaltă şi foarte înaltă tensiune. Nivelul de frecvenţă
este limitat în jos de costul aparatelor de cuplaj, iar înspre limita superioară de pierderile datorate capacităţii.
Soluţia se practică începând din anul 1928. Prezentând o atenuare scăzută şi rezistenţă mecanică
corespunzătoare, liniile electrice prevăzute cu echipament de înaltă frecvenţă reprezintă un mediu de transmisie
deosebit de sigur.
Conductoarele liniilor de transport de înaltă tensiune sunt folosite ca element auxiliar, prin crearea unui
canal de legătură de înaltă frecvenţă, în care scop la capetele liniei sunt instalate blocaje şi condensatoare de
cuplare, prin care se conectează la linie receptoarele şi emiţătoarele de înaltă frecvenţă E - R , comandate de
protecţia prin relee (vezi fig.13.2, care prezintă schema de principiu a unui canal de frecvenţă prin conductoa-rele
liniei protejate; pentru transmiterea semnalelor s-a reprezentat cazul “fază-pământ”).
RST TS R
 
C L C L
D c c D
m
S d F F d s
E-R E-R
Fig.13.2. Schema de principiu a unui canal de î.f. prin conductoarele liniei de protejat
Blocajele au rolul de a limita propagarea energiei electrice de înaltă frecvenţă în sistemul electroenergetic.
Ele reprezintă un circuit oscilant format dintr-o inductanţă L şi o capacitate C legate în paralel. Acest circuit se
acordează pe înalta frecvenţă de funcţio-nare, aleasă pentru sectorul protejat şi, de aceea, el prezintă pentru
aceasta o impedanţă foarte mare. Inductanţa circuitului se alege destul de mică, pentru ca practic ea să nu
influenţeze asupra funcţionării liniei de transport de energie electrică. La f1 = 50 Hz, reactanţa:
XL1 = 1 L = 2  f1 L ,
rezultă mică, iar la frecvenţa înaltă, spre exemplu la f2 = 50000 Hz
XL2 = 2 L = 2  f2 L ,
rezultă foarte mare:
XL2  XL1 .
Frecvenţa f2 parcurge numai porţiunea de linie dintre  şi  (vezi fig.13.2). Trecerea frecvenţei f2 prin L este
blocată. Pentru o blocare mai bună s-a prevăzut capacitatea C, astfel ca la frecvenţa înaltă să apară o rezonanţă
de curent, deci la frecvenţă înaltă să fie:
IC  IL .
Conductor de întoarcere este pământul. După circuitele de blocaj se conectează în derivaţie condensatoarele de
cuplaj c (fig.13.2) care au o reactanţă foarte mare la 50 Hz. Astfel, la 50 Hz:
1
X c1 
 1c
faţă de valoarea de la 50000 Hz:
1
X c2 
 2c
rezultând:
Xc2  Xc1.
Potenţialul punctului m la 50 Hz este foarte apropiat de potenţialul pământului. Spre exemplu, bobina L poate
avea valoarea (0,1…0,2) mH.
253
Condensatorul de cuplare, conectat după blocaj în sensul de la bare spre linie, izolează dispozitivele de
recepţie emisie de joasă tensiune faţă de înaltă tensiune a liniei protejate. El prezintă pentru curenţii de frecvenţă
industrială o impedanţă foarte mare şi împiedică trecerea lor prin aparatele de înaltă frecvenţă. Descărcătorul cu
coarne D are rolul de a proteja condensatorul C în cazul supratensiunilor atmosferice sau de comutaţie.
Descărcătorul d protejează instalaţia de înaltă frecvenţă în cazul străpungerii condensato-rului c . F este un filtru
“trece - bandă”, care împreună cu condensatorul c permite trecerea numai a frecvenţelor înalte din banda folosită
pentru protecţie. Separatorul s , de punere la pământ, se închide când se lucrează la filtrul F sau la emiţătorul E-R.
Receptorul - emiţătorul E-R, realizat cu tranzistoare, asigură generarea, emiterea şi recepţia semnalelor de înaltă
frecvenţă. Valoarea capacităţii condensatoarelor de cuplaj este cuprinsă în plaja de valori (1000 … 10000) pF , în
funcţie de banda de frecvenţă utilizată.
Cel mai economic şi mai răspândit procedeu constă în folosirea drept canal de legătură a circuitului “fază-
pământ”; în felul acesta se va echipa pentru înaltă frecvenţă numai conductorul unei faze a liniei protejate.
Trebuie precizat că utilizarea canalelor de î.f. pe liniile electrice de înaltă tensiune are o largă răspândire în
schemele de protecţie din sistemul electroenergetic interconectat al ţărilor din Europa de Est, în special în Rusia,
Cehia, Slovacia, partea de est a Germaniei.
La noi în ţară, domeniul de frecvenţă, aprobat de Ministerul Comunicaţiilor pentru acest tip de transmisii
este limitat la 250 kHz .
13.2.2. Canale radio

Semnalul de înaltă frecvenţă folosit în acest caz este cuprins între (450 - 15000) MHz, benzile folosite
concret, variind de la ţară la ţară. Schema de principiu a unui canal radio este dată în fig.13.3.
LEA
SEA SEB
3 3
ER ER
2 2
1 1
Fig.13.3. Schema de principiu a unui canal radio
La fiecare capăt al liniei protejate sunt instalate emiţătoarele - receptoarele 1, legate prin cablu coaxial 2 de
antenele radio 3. În cazul folosirii frecvenţelor foarte înalte, în locul cablului coaxial se foloseşte un ghid de unde.
Utilizarea acestor semnale de foarte înaltă frecvenţă, f.î.f. (VIF), focalizate prin antene parabolice, nu este
posibilă decât între două puncte vizibile între ele. Se pot atinge astfel lungimi de 150 km, dar acestea sunt
considerabil reduse de obstacole naturale (munţi), iar în prezent şi de cele artificiale (clădiri). Există de asemenea
în prezent o opoziţie în creştere din partea autorităţilor publice, în particular din partea celor ce se ocupă cu
sistematizarea oraşelor sau a ţării, din cauza complicaţiilor care survin în stabilirea corespunzătoare a terenului
pentru transmisie şi recepţie.
În cazul unor lungimi mari ale liniilor protejate, canalele radio se realizează prin intermediul unor staţii de
radio relee, schema deosebindu-se de cea din fig.13.3 numai prin aceea că în anumite puncte intermediare ale
liniei apar staţii de emisie - recepţie, care recepţionează, amplifică şi retransmit semnalele staţiei următoare.
Canalele radio prezintă avantajul unei siguranţe mărite faţă de soluţia precedentă (în special în perioadele
cu chiciură, care măreşte atenuarea semnalului pe canalele prin conductoarele liniei de înaltă tensiune). De
asemenea pot fi utilizate benzi de trecere foarte largi, transmiţându-se simultan mai multe semnale (de exemplu
şi pentru telemecanizări). Folosirea canalelor radio (începută prin anul 1950) permite realizarea de protecţii
selective şi rapide, independente de configuraţia reţelei şi de numărul surselor racordate la sistem.
Trebuie menţionat că această soluţie, mult folosită în America, se pretează în situaţiile în care liniile de
înaltă tensiune protejate parcurg terenuri accidentale.
13.2.3. Canalele reţelei poştale

Folosirea pentru transmiterea semnalelor de înaltă frecvenţă, în scopul protecţiei LEA, prin canalele reţelei
poştale este posibilă în zonele cu reţea dezvoltată de telecomu-nicaţii din sistemul poştal. În acest caz, este
posibilă închiderea unui număr de canale pentru transmiterea impulsurilor de protecţie, soluţie utilizată pe scară
largă în sistemul energetic din Marea Britanie, cu rezultate foarte bune, având un nivel de siguranţă deosebit.
13.2.4. Soluţii noi de transmitere a semnalelor

Se menţionează următoarele soluţii noi de transmitere a semnalelor:
a) Transmiterea semnalului de î.f. pentru protecţie pe circuite de telecomunicaţii incluse în cabluri de gardă,
situaţie în care circuitele de telecomunicaţii (cablu cu manta în polietilenă) sunt prevăzute cu o manta de
conductoare de oţel şi aluminiu sau din aliaje speciale de aluminiu, care preia rolul conductorului de gardă.
Soluţia se întâlneşte în special în Elveţia şi Germania.
b) Transmisia prin fibre optice reprezintă una din soluţiile cele mai interesante, având avantajul eliminării
influenţei electromagnetice a LEA asupra transmisiei. Cercetările experimentale, începute în anul 1984, au
254
condus la rezultate promiţătoare. Construcţia lor este asemănătoare ce cea pentru cabluri de gardă cu circuite
de telecominucaţii incluse (vezi fig.13.4). Cu toate că sistemele cu fibre optice sunt capabile să transmită
informaţii analogice prin modulare în intensitate a sursei optice, atenţia cercetătorilor se îndreaptă în special
spre dezvoltarea tehnicilor de transmisie digitală, când sursa de tensiune poate fi cuplată într-un cod binar
pentru a folosi lăţimea mare a benzii proprii canalului. Fibrele optice se pretează la transmisii digitale operând
o capacitate de transmisie mai mare (30, 120 sau 480 canale de transmisie simultan) decât sistemele clasice de
curenţi purtători. În fig.13.5. se prezintă schema sinoptică a unei transmisii prin fibre optice. Preocupări
susţinute în acest domeniu sunt în Franţa, Japonia, S.U.A., Germania, Anglia. Comunicaţiile prin fibre optice
utilizează lungimi de undă în infraroşu în gama (800…1600) nm, adică (1,875…3,75) 105 GHz.
teacă
n2
inima
n1
strat de
protecţie n1-n2

n1
Fig.13.4. Secţiune printr-o fibră optică
conector conector de
de emisie recepţie
circuit de emitor circuit de

fotodiodă
comandă optic recepţie
cablu
optic
Fig.13.5. Schema sinoptică a unei transmisii prin fibre optice
13.3. Protecţii prin înaltă frecvenţă
13.3.1. Protecţia secţională prin înaltă frecvenţă

Protecţia secţională prin înaltă frecvenţă, în diferitele ei forme, este tipul cel mai răspândit de protecţii prin
înaltă frecvenţă. Ea constă în combinarea cu protecţiile existente în orice caz la cele două capete ale liniei
(protecţia de supracurent, direcţională, de distanţă) şi a unor dispozitive şi a unei legături prin conductoare prin
canal de înaltă frecvenţă. Tot acest ansamblu comandă declanşarea rapidă a ambelor întreruptoare în cazul
defectelor pe linia proprie şi declanşarea temporizată, conform planului de protecţie, în cazul defectelor în alte
instalaţii. La protecţia secţională dependentă de distanţă şi de direcţie, la cele două capete ale liniei se folosesc
protecţii de distanţă. La protecţia secţională dependentă de direcţie se foloseşte protecţia maximală direcţională (a
fost răspândită în trecut). Protecţia compară sensurile curentului la cele două capete, comandând sau blocând
declanşarea rapidă, după cum aceste sensuri sunt opuse sau identice. În prezent se foloseşte mai mult protecţia
secţională cu relee de distanţă la cele două capete (fig.13.6). În schema din fig.13.6, 1 este protecţia de distanţă
existentă la cele două capete ale liniei; P - element de pornire; Z - element de măsură; D - element direcţional; 2
este dispozitivul auxiliar prin care se permite sau se blochează declanşarea, după cum defectul este în interiorul
sau exteriorul liniei; 3 este instalaţia de emisie - recepţie, care conţine un emiţător E şi un receptor R (care sunt
dispozitive complexe).
În 2 sunt cuprinse: Rem - releu de emisie, Rec - releu de ecou, Rr - releu de recepţie, T - releu de timp.
255
Statia B
-
+
-
T
TC2
+
P
Rr
Ud
-
D
Rec
-
2
Z
+
Uz
Rem
1
3
R
E
L
3
R
-
Rem
Uz
+
2
Z
-
Rec
Ud
-
Rr
P
+
TC1
T
-
+
Statia A
-
Fig.13.6. Schema principială monofazată a protecţiei secţionale prin înaltă frecvenţă
Această protecţie permite deconectarea rapidă în cazul defectelor produse pe linia protejată. De aceea,
prima treaptă a protecţiei de distanţă nu mai trebuie limitată la 80 % din lungimea liniei, ci o poate chiar depăşi,
fără a exista pericolul unei deconectări nese-lective, asigurându-se totodată sensibilitatea necesară pentru
întreaga linie. De fapt, se reglează zona I - a a protecţiei de distanţă la valoarea Z = 1,2 ZL .
Funcţionarea acestei scheme se va analiza în trei situaţii:
a) Un defect pe linia protejată (alimentată de la ambele capete)
La ambele capete, protecţia de distanţă acţionează în treapta I şi se vor închide contactele releelor P, D, Z.
Astfel la ambele capete Rem vor fi excitate şi intră în funcţiune E. Receptoarele R de la ambele capete, primind
semnalul, vor excita releele Rr şi prin închiderea contactelor acestora, protecţia de distanţă va comanda
declanşarea întreruptoa-relor. Deci un defect apărut pe linie (în orice porţiune a acesteia) este deconectat rapid
de la ambele capete (singura întârziere, foarte mică, fiind cea necesară transmiterii semnalului).
b) Un defect pe o linie alăturată racordată la barele staţiei B
Protecţia de distanţă porneşte de la ambele capete ale liniei AB, dar pe când în A îşi închid contactele toate
cele trei relee P, D şi Z, în B nu-şi închide contactele D, pentru că puterea este de la linie spre bare. În acest caz nu
se produce deconectarea din capete pentru că în B, E nu este pus în funcţiune, deci în A, Rr nu-şi închide
contactele pentru ca protecţia de distanţă să poată comanda declanşarea. Totodată, în B, deşi releul Rr are
contactele închise, nu soseşte un impuls de declanşare, nefiind închis contactul lui D. Deci, în cazul unui defect pe
o linie alăturată chiar zonei I (extinsă, după cum s-a văzut) a uneia dintre protecţii, nu se produce declanşarea
256
întreruptoarelor. În cazul refuzului de a declanşa al întreruptorului din staţia B, al liniei defecte, protecţia
secţională comandă declanşarea întreruptorului din A, cu o temporizare reglabilă, care se alege de obicei egală cu
cea a treptei a II - a a protecţiei de distanţă. Această declanşare se produce datorită releului T, care după un timp
reglat îşi închide contactele şi excită releul de recepţie Rr , suplinind prin aceasta impulsul care soseşte de la
celălalt capăt în cazul unui defect pe linie. Funcţionarea este analoagă în cazul unui defect pe o linie racordată la
barele B, în zona a II - a protecţiei A, dar declanşarea se produce cu întârziere, atât datorită releului T, cât şi a
închiderii întârziate a releului Z. După închiderea contactelor lui T, protecţia de la fiecare capăt acţionează ca o
protecţie de distanţă obişnuită.
c) Un defect pe linie, dar linia alimentată numai de la un capăt
Se asigură deconectarea rapidă a liniei defecte prin declanşarea întreruptorului de la acel capăt. Acest lucru
se realizează cu ajutorul releelor de ecou Rec de la ambele capete. În cazul unui defect pe linia AB, alimentată
numai din A, în staţia B nu porneşte nici un releu al protecţiei de distanţă, deci Rec îşi menţine contactele închise,
impulsul sosit de la E din A şi primit de R din B excită prin contactele închise ale lui Rec pe Rem în B, ceea ce permite
declanşarea rapidă în A, ca şi în cazul liniei alimentată la două capete. Simultan cu excitarea releelor de emisie din
B, plusul curentului operativ ajunge şi la contactul releului Rr din B, având ca rezultat comanda de declanşare
rapidă şi în B.
Dacă defectul are loc pe o altă linie dincolo de staţia B, releul P din B îşi închide contactele şi excită Rec ,
împiedicând pornirea emiţătorului pe această cale, deci şi declan-şarea rapidă în A. Se observă că, atât la liniile
alimentate de la ambele capete, cât şi la cele alimentate de la un singur capăt, protecţia secţională dependentă
de distanţă şi de direcţie asigură deconectarea rapidă a defectelor de pe întreaga lungime a liniei şi deconectarea
temporizată (conform planului de protecţie) a defectelor din instalaţiile alăturate.
13.3.2. Protecţia diferenţială de fază

Această protecţie este relativ mai complicată şi mai scumpă, foloseşte aparataj electronic şi este utilizată la
liniile cu tensiuni de 220 kV şi mai mari.
În funcţionarea normală (sau în cazul unui defect exterior) curenţii de la cele două capete ale liniei sunt în
fază, adică trec prin valoarea zero în acelaşi moment; există totuşi un defazaj neglijabil, datorită pierderilor prin
izolaţia liniei şi prin capacitatea acesteia faţă de pământ. Conectând transformatoarele de curent de la capetele
liniei conform sche-mei din fig.13.7.a (bornele de început sunt notate cu asterisc), va rezulta pentru curenţii de
IpI IpII
a.
IsI * * I
sII
ip
ipI
b. ipII
t
is
isI
c.
t
isII
ip
ipI
d. ipII
is
isI
e.
isII
Fig.13.7. Principiul de realizare al protecţiei diferenţiale de fază
la cele două capete ale liniei protejate, ipI şi ipII , o variaţie în fază (fig.13.7.b), iar pentru curenţii secundari isI şi isII o
variaţie în opoziţie de fază (fig.13.7.c), în cazul scurtcircuite-lor exterioare, în timp ce în cazul scurtcircuitelor
257
interioare va rezulta pentru curenţii primari de la cele două capete ale liniei protejate un defazaj de aproape 180 0
(fig.13.7.d), iar pentru curenţii secundari un defazaj redus (fig.13.7.e). Emiţătorul de la fiecare capăt este
comandat în semiperioadele pozitive ale curenţilor secundari, transmiţând ambelor receptoare semnale de înaltă
frecvenţă, sub formă de impulsuri, pe durata acestor semipe-rioade. Receptoarele sunt astfel construite, încât
atunci când primesc semnale de înaltă frecvenţă (de la unul din emiţătoare sau de la ambele), curentul de ieşire
este nul, iar când nu primesc semnale de înaltă frecvenţă de la nici unul din emiţătoarele de la cele două capete,
apare la ieşirea lor un curent cu care, prin intermediul unui transformator şi al unei punţi redresoare din diode
semiconductoare, este alimentat un releu polarizat ce comandă declanşarea întreruptorului. Receptoarele
împreună cu releele polarizate formează organele de comparare a fazelor, instalate la cele două capete ale liniei.
În practică se folosesc protecţii comparative de fază realizate cu filtre de componente simetrice, la care emiţă-
toarele sunt comandate de semiperioadele pozitive ale tensiunii de la ieşirea unor filtre combinate de
componente simetrice.
Valoarea curenţilor iRPI şi iRPII din releele polarizate depinde de defazajul dintre tensiunile de ieşire ale
filtrelor de la cele două capete ale liniei. În cazul ideal, acest defa-zaj este nul la un scurtcircuit interior şi curenţii
iRPI şi iRPII au valoarea maximă, iar la un scurtcircuit exterior defazajul este de 1800 şi curenţii iRPI şi iRPII sunt nuli.
Practic, aceste defazaje sunt influenţate de erorile transformatoarelor de curent şi de durata transmiterii
semnalelor de înaltă frecvenţă de-a lungul liniei şi de aceea protecţiile se realizează să acţioneze când defazajul dintre
tensiunile de ieşire a filtrelor este cuprins între 00 şi  (1800 - ), unghiul , numit unghi de blocaj al protecţiei,
având valori reglabile:  = + (450 … 650). Dependenţa dintre valorile efective IRPI = IRPII ale curenţilor prin releele
polarizate şi defazajul  dintre tensiunile UFI şi UFII de ieşire ale filtrelor de la cele două capete ale liniei protejate,
determină caracteristica de fază a protecţiei şi are aspectul din fig.13.8.
IRPI=IRPII [mA]
A B
IprRPI
IprRPII
00 900 1800 2700 3600 

 
Zona de Zona de Zona de
acţionare blocare acţionare
Fig.13.8. Caracteristica de fază a protecţiei
Valoarea unghiului de blocaj  rezultă din fig.13.8, în care Ipr.PRI şi Ipr.RPII sunt curenţii de pornire ai releelor
polarizate I şi II de la cele două capete ale liniei protejate. Se observă că segmentul AB determină unghiul 2 .
Protecţia comparativă de fază nu acţionează la pendulări sau suprasarcini, în schimb este foarte sensibilă la erorile
transformatoarelor de curent ale protecţiei.
13.3.3. Protecţia direcţională cu blocaj prin înaltă frecvenţă

În cazul protecţiei direcţionale cu blocaj prin înaltă frecvenţă, se transmit semnale de blocare. Schema
principială simplificată pentru o variantă a unei astfel de protecţii (protecţia PZ 164 A şi PZ 165, fabricată în
Rusia), întâlnită în schemele de protecţii a liniilor din ţara noastră, este dată în figura 13.9. Elementul de pornire al
schemei în cazul scurtcircuitelor nesimetrice este releul maximal de tensiune 1, alimentat prin filtrul de
258
R C
S
T L
- c
+
7
F
-
8
+ R
E
FCSI 1 U 4
L F
5
+ - +
6
+ +
2 I 3 U< -
9 FTSI
r
s
t
Fig.13.9. Schema principială simplificată a protecţiei direcţionale cu blocaj prin î.f.
tensiune de secvenţă inversă 9, iar în cazul scurtcircuitelor simetrice este releul maximal de curent 2, alimentat de
curentul de pe o fază şi releul minimal de tensiune 3, alimentat cu tensiunea dintre faze. Conexiunile contactelor
acestor relee nu sunt reprezentate în schemă (prin ele se comandă şi comutarea alimentării releului direcţional 4
cu curentul pe faze şi tensiunea între faze prin intermediul unui releu intermediar, care de asemenea nu este
reprezentat în schemă).Când acţionează releul 1, chiar numai de la un singur capăt al liniei, el comandă pornirea
emiţătorului E de la acel capăt, prin contactul normal închis al releului intermediar 6 şi pornirea emiţătorului de la
capătul opus prin intermediul unor semnale transmise prin canalul de înaltă frecvenţă. Ambele emiţătoare emit
semnale de blocare, recepţionate de ambele receptoare, care alimentează (la cele două capete) bobinele de
frânare F ale releelor polarizate de blocare 5. Aceste relee sunt astfel construite, încât dacă bobina de lucru L şi
cea de frânare F sunt alimentate simultan, releul nu acţionează, pentru că predomină cuplul de frânare. Releele
de pornire 1 pot acţiona şi la defecte pe linie şi la defecte exterioare, comandând pornirea emiţătoarelor şi
transmiţând în acelaşi timp plusul curentului operativ la intrarea contactelor releelor direcţionale. Funcţionarea
selectivă a protecţiei este asigurată prin releele direcţionale 4. La un defect pe linia protejată, acţionează releele 4
de la ambele capete (conform sensului convenţional de circulaţie a curenţilor de defect) şi comandă acţionarea
releelor 6, transmiţând şi plusul curentului operativ la intrarea contactelor releelor 5 de la cele două capete ale
liniei.
Prin acţionarea releelor 6 de la ambele capete este întreruptă funcţionarea ambelor emiţătoare
(deschizându-se contactul inferior a releelor 6) şi încetează transmiterea semnalelor de blocare; curentul prin
bobina de frânare se anulează. Contactul superior al releelor 6 stabileşte curentul prin bobinele de lucru ale
releelor 5, acestea acţionează şi comandă, prin releele 7, declanşarea ambelor întreruptoare, defectul fiind
lichidat selectiv. În cazul unui defect exterior, unul din releele direcţionale 4 nu va acţiona, releul 6 de la acel
capăt îşi va păstra închis contactul inferior şi deci emiţătorul de la acel capăt rămâne în funcţiune, ambele
receptoare alimentează bobinele F ale releelor 5 şi nici unul dintre aceste relee nu poate acţiona, linia rămânând
în funcţiune.
Protecţia mai cuprinde şi dispozitive care asigură acţionarea corectă la defecte interioare, în cazul
alimentării unilaterale a liniei, precum şi dispozitive de blocare în cazul deteriorării circuitelor de pornire şi
acţionării false a unuia dintre elementele de pornire (aceste dispozitive nu sunt reprezentate în schema din
fig.13.9).
Tensiunea de pornire Ui.pr.1 a releului 1 se calculează din relaţia:
259
3U i . f . min
U i . pr . 1  , (13.1)
n TT K sens
în care:
Ui.f.min este tensiunea minimă pe fază, de secvenţă inversă în locul de instalare al protecţiei, în cazul unui
scurtcircuit monofazat la capătul opus al liniei, în ipoteza cea mai defavorabilă de funcţionare a reţelei;
nTT este raportul de transformare al transformatoarelor de tensiune;
Ksens este coeficientul de sensibilitate pentru care se adoptă valoarea Ksens = 2 .
13.3.4. Protecţia de distanţă cu interdeclanşare

Protecţia cu interdeclanşare sau protecţia cu transmiterea comenzii de la capătul opus constă din
combinarea cu protecţiile care există în orice caz la cele două capete ale liniei (care de obicei sunt protecţii de
distanţă) a unor dispozitive auxiliare şi a unor instalaţii de emisie şi de recepţie a comenzilor, legătura între cele
două capete fiind făcută prin canale de înaltă frecvenţă. Protecţia de distanţă de la cele două capete ale liniei este
reglată în mod obişnuit (80 % din lungimea ei este protejată în treapta I a protecţiei), însă fiecare din aceste două
protecţii, odată cu comanda de declanşare dată întreruptorului propriu, transmite şi la celălalt capăt al liniei o
comandă, care determină (în diferite feluri, după schema folosită) declanşarea întreruptorului respectiv. Se
realizează o deconectare rapidă de la ambele capete ale liniei.
Pe lângă asigurarea lichidării rapide a defectelor pe toată lungimea liniei protejate, soluţia protecţiei cu
interdeclanşare prezintă avantaje sub aspectul fiabilităţii în funcţiona-re, ea intervenind chiar şi în eventualitatea
defectării canalului de transmitere a comenzii, în care caz declanşarea va fi dată de protecţiile de distanţă de la
cele două capete ale liniei (evident, eventual una dintre acestea acţionând în acest caz cu temporizarea treptei a II
- a).
directă
Interdeclanşare indirectă
cu prelungirea treptei rapide
de autorizare
cu semnal
de blocare
Fig.13.10. Clasificarea protecţiilor de înaltă frecvenţă cu interdeclanşare
Diversele variante ale protecţiei cu interdeclanşare rezultă din fig.13.10:

a) În cazul interdeclanşării directe, fiecare din cele două protecţii de distanţă 1 şi 2 instalate la capetele liniei
protejate (fig.13.11) transmite comanda de declanşare ambelor întreuptoare (I-1 şi I-2). În acest mod, orice
defect apărut pe linie este lichidat rapid, întrucât orice loc de defect pe linie se găseşte în zona rapidă a cel
puţin uneia dintre cele două protecţii. Dezavantajul variantei constă în posibilitatea unei declanşări
intempestive, ca urmare a circulaţiei unui semnal parazit prin linia de înaltă frecvenţă.
A B
Z Z
1 L 2
I-1 I-2
S1 S2
Fig.13.11. Linie prevăzută cu protecţie de distanţă
b) Interdeclanşarea indirectă se deosebeşte de interdeclanşarea directă prin faptul că executarea comenzii de

interdeclanşare are loc numai dacă a acţionat elementul de pornire al protecţiei de la capătul care
recepţionează semnalul de înaltă frecvenţă, având astfel loc o verificare a faptului că a apărut un defect pe linie
şi deci comanda recepţionată nu este dată de circulaţia unui semnal parazit prin canalul de înaltă frecvenţă.
Întrucât siguranţa în funcţionare este astfel sporită, varianta interdeclanşării indirecte este foarte utilizată.
c) Interdeclanşarea cu prelungirea treptei rapide se deosebeşte de cele anterioare prin faptul că semnalul de
interdeclanşare nu comandă stabilirea circuitului bobinei de declanşare a întreruptorului (şi deci declanşarea
acestuia), ci determină comutări în schema protecţiei de distanţă de la capătul opus. Prin aceste comutări,
treapta rapidă a acestei protecţii este prelungită de la (80 - 85) % din lungimea liniei. la circa 130 %, acoperind
în întregime linia protejată, trecând chiar şi pe linia vecină. Se observă deci că, în această variantă, controlul
protecţiei locale asupra semnalului de înaltă frecvenţă recepţionat este mai riguros decât în varianta
anterioară, întrucât pentru comanda declanşării întreruptorului I - 2 este necesară nu numai acţionarea
260
elementului de pornire ci şi acţionarea elementului de măsură a distanţei. Defectele din zonele terminale ale
liniei sunt lichidate în circa 100 ms de protecţia de la capătul opus, deci un timp ceva mai mare faţă de cel
rezultat în variantele a) şi b) - circa 60 ms. Mărirea timpului de acţionare a rezultat având în vedere şi timpul
necesar comutărilor efectuate în schema protecţiei de distanţă care recepţionează semnalul respectiv şi timpul
de acţionare al tuturor elementelor acestei protecţii.
d) Interdeclanşarea cu semnal de blocare utilă în cazul folosirii conductorului liniei drept canal de î.f. Într-adevăr,
în cele trei variante prezentate anterior, semnalul de interdeclanşare se transmite prin canalul de î.f. la apariţia
unui defect pe linie, ceea ce include pericolul atenuării semnalului din cauza influenţei defectului asupra
performan-ţelor canalului de înaltă frecvenţă. Pentru evitarea acestor influenţe au fost elaborate variante de
interdeclanşare cu transmiterea unor semnale de blocare a protecţiei de la capătul opus al liniei. Întrucât
blocarea este necesară pentru a împiedica acţionări neselective la defecte exterioare liniei protejate, semnalele
de blocare sunt transmise prin linii sănătoase şi deci nu se mai pune problema atenuării semnalelor ca urmare
a influenţei defectului asupra comportării canalului.
e) Interdeclanşarea cu semnal de autorizare. În această variantă, treapta I - a a celor două protecţii de distanţă 1
şi 2 (fig.13.11) se extinde până la liniile vecine -
(120 - 130) % din lungimea liniei proprii - selectivitatea fiind asigurată prin introducerea condiţiei ca
pentru comanda declanşării fiecărui întreruptor să fie necesară acţionarea ambelor protecţii. Ţinând cont
de timpul necesar transmiterii semnalului de autorizare a declanşării, durata lichidării defectului pe
întreaga linie creşte până la 60 ms. Această variantă este utilizată îndeosebi la liniile cu compensare
serie.
13.4. Protecţie diferenţială numerică cu curenţi purtători pentru linii de foarte înaltă tensiune
În fig.13.2. se prezintă schema de principiu a unei protecţii diferenţiale numerice pentru o linie L de foarte
înaltă tensiune (f.î.t.).
SEE1 SEE2
TC1 TC2
L
TT2
TT1
EP Echipament
releu cu P
Echipament
releu cu P
TA
Eşantionare
ID Fibre
optice
I
E-O
MC
Fibre
optice
Echipament ( Echipament
comunicaţie ) comunicaţie
Fig.13.12. Schema de principiu a unei protecţii diferenţiale numerice cu curenţi purtători

EP - element de pornire; TA - transformator auxiliar; ID - interfaţă date;
MC - microcalculator; IEO - interfaţă electrono-optică
Ca la orice protecţie diferenţială, în schemă se compară vectorul sumă al c urenţilor de fază de la cele
două capete ale liniei protejate, vector care este nul în regim normal de funcţionare a liniei şi reprezintă
curentul de defect în regim de defect (scurtcircuit pe linie). Compararea se asigură printr -un sistem numeric.
Curentul sumă de la fiecare capăt al liniei este eşantionat, convertit în semnale numerice şi transmis prin
metoda de modulaţie a impulsurilor în cod, datele fiind prelucrate de un microprocesor. Transmiterea
datelor numerice între terminalele individuale este realizată printr-un echipament de comunicaţie. Pentru
prevenirea zgomotului electric, datele sunt transmise între echipamentul de prelucrare locală şi
echipamentul de comunicaţie prin filtre optice.
261
Se utilizează un sistem de comunicaţii ce foloseşte metoda de modulaţie a impulsurilor în cod. Curentul
fiecărui terminal este convertit în valori numerice de 12 biţi, plus biţii redondanţi pentru verificare. În plus,
valoarea curentă este eşalonată sincron la fiecare terminal în scopul uşurării sumării vectorilor. Datele
instantanee sunt transmise cu un indicativ de discriminare sincronă (indicativul adresei de eşantionare), astfel
încât ele pot fi discriminate la primire, când datele sunt eşantionate. Astfel se pot realiza performanţe dorite
referitor la:
 minimizarea perturbării transmisiei de date de către zgomotul extern;
 sistemul poate detecta uşor zgomotul extern şi în prezenţa acestuia blochează ieşirea releelor;
 întârzierea în transmiterea datelor este uşor de corectat.
Cantitatea globală de informaţii transmise este de 54 kb/s.
Caracteristica de execuţie a sistemului de protecţie din fig.13.12 este definită de ecuaţia:
I R  IS  IT  k ( I R  IS  IT )  k 0 , (13.2)
în care:
IR , IS , IT sunt curenţii de fază ai fiecărui terminal;
k, k0 sunt constante.
Vectorul sumă a curenţilor fiecărui terminal are rolul de mărime de acţionare, iar suma scalară are rolul de
valoare de menţinere.
Caracteristica de acţionare este dată în fig.13.13, iar caracteristica de timp în fig.13.14.
Curentul
de defect
timp
Zona de [ms]
acţionare
20
Zona de
blocare 10
0 5 10 15 Curent de
0 Suma curenţilor def ect [A]
Fig.13.13. Caracteristica de acţionare Fig.13.14. Caracteristica de timp
Curentul fiecărui terminal este eşantionat la intervale de 30 0, după înlăturarea componentelor armonice
de către un filtru.
Semnalul de declanşare apare la ieşirea unui circuit ŞI , între ieşirea microcalcu-latorului şi ieşirea
elementului de pornire, care este separat de hardware - ul principal, pentru a preveni o proastă funcţionare
provocată de defectele de sistem.
13.5. Protecţii prin înaltă frecvenţă întâlnite în schemele de protecţie din S.E.N.
În cadrul S.E.N. se întâlnesc instalate protecţii de înaltă frecvenţă tip DFZ (Rusia), Siemens (Germania) şi
Brown Boveri (Elveţia). În continuare se va prezenta sumar protecţia Siemens, pentru care schema bloc
simplificată este dată în fig.13.15.
Protecţia Siemens poate funcţiona cu sau fără cuplaj prin curenţi purtători. Principiul de funcţionare
este următorul: fiecare din releele de distanţă de la capătul unui tronson de linie funcţionează independent
comandând declanşarea întreruptorului său în treapta corespunzătoare distanţei până la locul defectului şi în
acelaşi timp comandă emiterea unor semnale (prin canale de î.f.) către staţia opusă. Aici se va da comanda de
declanşare întreruptorului respectiv numai dacă protecţia de distanţă de la acest capăt a demarat. Funcţiunile de
transmitere şi selecţie a impulsului de declanşare sunt îndeplinite de un dispozitiv R5H 479a (fig.13.16) conţinând
un grup de relee intermediare aşa fel conectate încât nu stingheresc funcţionarea nici unuia din releele de
distanţă, asigurând totodată transmiterea rapidă a semnalului.
Astfel, impulsul de declanşare monofazică pe care îl emite, de exemplu, releul R3Z24, este aplicat uneia din
cele trei înfăşurări ale releului S1 , care prin contactul său comandă emiţătorul de canal audio din instalaţie de
transmisie prin curenţi purtători. Recepţia semnalului de î.f. prin canalul de î.f. emis de staţia opusă determină
închiderea unui contact (în receptorul de î.f.), care comandă excitarea releului H4 . Această excitare este însă
condiţionată de anclanşarea prealabilă a releului A de către protecţia locală de distanţă. Odată anclanşat releul H4
, el comandă declanşarea întreruptorului local prin intermediul contactelor sale h2 , h3 şi h4 .
262
C C
Post Post
Protecţie transmisie transmisie Protecţie
de curenţi curenţi de
distanţă purtători purtători distanţă
In Fr
Dispozitiv Em.+Rec. Em.+Rec. Dispozitiv

R5H479a FR.Audio FR.Audio R5H479a
Fig.13.15. Schema bloc a protecţiei prin î.f. tip Siemens
APARAT
Î.F.
CIRCUITE DE
DECLANŞARE ÎN
RELEUL DE
DISTANŢĂ
30 29 28 27 26 25 24 23 22 21 20 19 18 17 16
h2 h3 h4 a3 h1
n1
Semnal deranjamente
Z1
N3 N4 curenţi Î.F.
23 (MAX.SDV.)
a4 Z1
a2
A
S1
n2 S1
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15
- -
+
DEMARAJ GENERAL
RELEU DISTANŢĂ DECLANŞARE DECLANŞARE
ÎNTRERUPTOR
ÎNTRERUPTOR
Fig.13.16. Schema interioară a releului R5H 479a
Dispozitivul R5H 479a conţine de asemenea un grup de blocare a comenzii de declanşare în caz de apariţie
a unui deranjament în afara tronsonului protejat. Acest grup de blocare este realizat de releul Z , temporizat la
închidere ( t = (0,05 … 0,15) s sau t = (0,3 … 0,6) s ), care, după un anumit timp de la demarajul releului de
distanţă, întrerupe, prin contactul n2 , circuitul releului H4 . Folosirea acestui sistem de blocare se face însă după
dorinţă, prin efectuarea unor punţi exterioare între clemele 21 - 20.
În încheiere, trebuie precizat că protecţiile prin înaltă frecvenţă, deşi foarte costisitoare, prezintă
aplicabilitate necondiţionată pe linii de transport cu Un  220 kV , având în vedere atât avantajele privind
rapiditatea şi sensibilitatea în funcţionare, cât şi independenţa costului protecţiei faţă de lungimea liniei protejate.
263
Capitolul 14
PROBLEME SPECIALE PRIVIND PROTECŢIA LINIILOR DE FOARTE ÎNALTĂ TENSIUNE
14.1. Generalităţi
Apariţia unui scurtcircuit pe o linie de foarte înaltă tensiune (f.î.t.) este un defect extrem de rar, dar el
poate afecta întregul sistem electroenergetic (SEE) din punct de vedere al păstrării stabilităţii; de aceea,
protecţiile prevăzute pe astfel de linii trebuie să asigure funcţionarea rapidă şi sigură a protecţiei. De fapt, trebuie
respectate şi celelalte condiţii impuse unei bune protecţii (selectivitate, sensibilitate, economicitate etc.), dar
referitor la rapiditate şi siguranţă se impun pretenţii suplimentare.
În acest sens se evidenţiază următoarele aspecte:
 Referitor la rapiditate se menţionează timpul de 20 ms admis pentru acţionarea protecţiilor, ceea ce
înseamnă că protecţiile vor funcţiona în prezenţa proceselor tranzitorii din circuitele primare ale LEA
protejate. În vederea asigurării unui asemenea timp de acţionare, păstrând o funcţionare sigură şi selectivă,
se apelează fie la aplicarea unor măsuri care să asigure funcţionarea corectă a protecţiei în prezenţa
proceselor tranzitorii din circuitele protejate, implicit din circuitele secundare ale protecţiei, fie la
elaborarea unor principii noi de realizare a echipamentului de protecţie, ţinând seama de posibilităţile
oferite de schemele electronice. De precizat că în SEE moderne, alimentate de grupuri puternice, timpul de
amortizare al proceselor tranzitorii este de tam = (0,6 … 0,8) s , depăşind cu mult timpul de acţionare de 0,02
s al protecţiilor rapide. În timpul proceselor tranzitorii regimul nu mai este sinusoidal stabilizat, ci puternic
deformat, având pe lângă armonici inferioare şi superiore frecvenţei industriale de 50 Hz şi o importantă
componentă aperiodică.
 Referitor la tipurile de protecţii prevăzute pe liniile de f.î.t., în fig.14.1 se prezintă câteva din soluţiile
întâlnite în practică.
 Referitor la siguranţă în funcţionare, se va prevedea dublarea protecţiei de bază.
 Referitor la modul de alimentare cu curenţi şi / sau tensiune a protecţiilor de pe liniile f.î.t. trebuie precizat
că se impune folosirea TC şi TT speciale (vezi capitolul 3).
14.2. Asigurarea unei protecţii de rezervă corespunzătoare
Condiţia de siguranţă impune dublarea protecţiilor rapide, de bază, alegerea acestor protecţii redondante
fiind făcută astfel încât să se obţină o siguranţă maximă. În acelaşi timp, DRRI trebuie să acţioneze cu rapiditatea
necesară şi să comande nu numai declanşarea unor întreruptoare din aceeaşi staţie cu întreruptorul care a avut
refuzul în funcţionare, ci şi declanşarea de la distanţă a altor întreruptoare prin transmiterea comenzilor prin
canale de î.f., dacă este necesar, pentru lichidarea defectului apărut.
Tot pentru mărirea siguranţei, în staţiile reţelelor de f.î.t. se folosesc câte două baterii de curent continuu,
care alimentează protecţiile prin două circuite cu siguranţe separate. În acelaşi scop, cele două protecţii sunt
alimentate de TC şi TT separate şi comandă bobine separate de declanşare a întreruptoarelor.
264
Alimentarea protecţiilor de
distanţă clasice prin filtre
electrice
Principiul comparării polarităţii a

două tensiuni în momentul trecerii
prin zero a unei a treia tensiuni
Protecţii de
distanţă
Protecţii adaptive
Utilizarea unui traductor de

impedanţă în două coordonate
cu tub catodic
Protecţia Combinarea protecţiei

liniilor direcţionale cu blocaj
Protecţii prin î.f.
de f.î.t. prin î.f. cu protecţia
diferenţială de fază.
Compararea integralei
în timp, a curentului
Principii noi din semiperioada
pozitivă cu cea din
semiperioada negativă
Controlul simetriei
curenţilor celor trei faze
Principiul undei călătoare
Protecţii împotriva creşterii

tensiunii
Fig.14.1. Referitor la protecţia liniilor de f.î.t.

În fig.14.2 se prezintă principiul de realizare pe circuite independente a protecţiilor unei linii de f.î.t..
+1 +2
B1 B2
SF1 SF2
750 kV
BD2 BD1 BA1
- - -
RAR
LEA
P1
TC1
P2
TC3 M
TC2 TT1 SF
TT2 SF
Fig.14.2. Cu referire la realizarea dublării protecţiei de bază
265
14.3. Măsurarea corectă a distanţei la defecte pe linii de f.î.t.
14.3.1. Surse de erori în măsurarea distanţei în schemele de alimentare a protecţiei de distanţă

Necesitatea alimentării protecţiilor de distanţă clasice prin filtre electrice sau folosirea unor principii noi în
măsurarea distanţei rezultă din faptul că măsurarea impedanţei (relaţia 14.1), este valabilă numai în cazul unui
regim sinusoidal stabilizat.
Ur
Zr   Z ( 0) l . (14.1)
Ir
În cazul liniilor de f.î.t., însă de lungimi mari şi cu dispozitive de compensare, curentul regimului tranzitoriu
conţine, pe lângă componenta forţată sinusoidală, şi componenta liberă aperiodică, şi componente libere
periodice de diferite frecvenţe (în cazul reţelelor de î.t. aceste componente sunt foarte mici şi pot fi neglijate).
Componentele libere sinusoidale de frecvenţe mai mari decât cea industrială sunt cauzate de capacitatea
repartizată a liniilor de f.î.t. în raport cu pământul, iar componentele de frecvenţe mai mici decât cea industrială
apar ca urmare a capacităţilor serie montate pentru compensarea longitudinală. În reţelele de f.î.t. mai pot apare
şi mai multe componente libere aperiodice, cu constante de timp diferite, iar valorile constantei de timp ale
componentelor aperiodice pot depăşi 100 ms. Schemele propuse pentru protecţia de distanţă prevăzută pe astfel
de reţele trebuie să asigure eliminarea sau cel puţin atenuarea influenţei acestor componente asupra măsurării
distanţei.
14.3.2. Folosirea filtrelor electrice în schemele de alimentare a protecţiei de distanţă

Pentru eliminarea influenţei componentelor libere sinusoidale se introduce filtre electrice acordate astfel
încât să atenueze cât mai mult componentele sinusoidale de frecvenţă diferită de ceea industrială. Aceste filtre
prin care se asigură alimentarea protecţiei de distanţă duc însă la întârzieri în funcţionarea acesteia, datorate
constantelor de timp ale filtrelor, deci filtrele alterează caracteristicile dinamice ale protecţiei.
Modificarea caracteristicilor dinamice se datoreşte proprietăţilor de memorare ale filtrelor, care păstrează
un anumit timp informaţia acumulată în regimul dinaintea defectului. Din calcule rezultă că influenţa prezenţei
filtrelor echivalează cu deplasarea caracteristicii de acţionare în planul Z (vezi fig.14.3) pentru diferite valori ale
timpului, caracteristica prescrisă fiind de fapt obţinută numai în regimul staţionar, când t   , deci la încheierea
regimului dinamic.
Astfel, pentru un releu cu caracteristica circulară trecând prin origine (C), realizat prin compararea unor
amplitudini, se obţin poziţiile C1 , C2 , C3 ale caracteristicii în momentele t1 = T , t2 = 2T , t3 = 3T (unde T este
constanta de timp a filtrului), în regim staţionar rezultând caracteristica C .
jX
C (t   
Zsc C3
R
C2
C1
Fig.14.3. Caracteristicile de funcţionare ale releului Z alimentat prin filtre electrice

Pentru un releu cu caracteristică poligonală, realizat prin controlul unor defazaje, poziţiile P1 şi P2 ale
caracteristicii la momentele t1 = T şi t2 = 2T sunt reprezentate în fig.14.4, în regim staţionar caracteristica
ocupând poziţia P .
jX
t  
P
P2 Zsc
P1
R
266
Fig.14.4. Caracteristici poligonale în regim dinamic
Considerând că vectorul complex Zsc reprezintă impedanţa “văzută” de protecţie la apariţia unui
scurtcircuit într-un anumit punct în interiorul zonei protejate, se constată că în fig.14.3 acest vector complex va fi
inclus în interiorul caracteristicii circulare C3 după trecerea timpului t3 , iar în fig.14.4 va fi în interiorul
caracteristicii poligonale P2 după trecerea timpului t2 , fiind astfel determinate întârzierile provocate de filtre în
acţionarea releelor, acestea având loc numai când vectorul complex Zsc se află în interiorul zonei de acţionare.
Calculul regimului dinamic permite astfel să se aprecieze admisibilitatea întârzierilor introduse de filtre, oferind
indicaţii asupra reproiectării filtrelor în cazul când întârzierile depăşesc limitele admise.
14.3.3. Principiul comparării polarităţii a două tensiuni în momentul trecerii prin zero a celei de a treia tensiune
Măsurarea corectă a impedanţei poate fi asigurată şi în prezenţa componentei aperiodice a curentului,
pentru cazul liniilor la care capacitatea repartizată în raport cu pământul poate fi neglijată. Pentru aceste linii,
valoarea instantanee a tensiunii u în punctul de instalare al protecţiei în cazul unui defect net, are expresia:
di
u  R Li  LL , (14.2)
dt
în care:
i este valoarea instantanee a curentului în punctul de instalare al protecţiei;
RL , LL este rezistenţa respectiv inductivitatea porţiunii de linie dintre defect şi locul de instalare al protecţiei.
Folosind tensiunea u şi trei circuite de curent, cu elementele R1 , L1 , R2 , L2 şi R3 , L3 , pot fi obţinute
următoarele trei tensiuni:
 di 
u 1  u   R 1 i  L1  , (14.3)
 dt 
di
u 2  R 2i  L 2 , (14.4)
dt
di
u 3  R 3i  L 3 . (14.5)
dt
Înlocuind (14.2) în (14.3) se obţine:
di
u 1  ( R L  R 1 ) i  ( L L  L1 ) . (14.6)
dt
Dacă se compară polaritatea tensiunilor u1 şi u2 în momentul trecerii prin zero a tensiunii u3 , rezultă:
di
u 3  R 3i  L 3 0, (14.7)
dt
di R
 3 i. (14.8)
dt L3
Pentru compararea polarităţilor menţionate este controlat semnul raportului u1 / u2 . Având în vedere (14.6),
(14.4) şi (14.8) se obţin succesiv relaţiile:
R3
( R L  R 1 ) i  ( L L  L1 ) i
u1 L3
 , (14.9)
u2 R3
R 2i  L 2 i
L3
L3
( L L  L1 )  (R L  R1 )
u1 R3
 . (14.10)
u2 L3
L2  R2
R3
Alegând în mod corespunzător parametrii R2 , L2 , R3 , L3 , se asigură condiţia:
L3
L2  R2  0 , (14.11)
R3
deci numitorul din (14.10) nu poate fi nul. Presupunând că parametrii R2, L2, R3, L3 au fost astfel aleşi încât să se
obţină:
267
L3
L2  R2  0 , (14.12)
R3
rezultă că semnul raportului u1 / u2 va fi semnul numărătorului din (14.10), deci este determinat de semnul
expresiei (14.13), respectiv (14.14), obţinută prin înmulţirea relaţiei (14.13) cu pulsaţia  (mărime strict pozitivă):
L3
F  ( L L  L1 )  (R L  R1 ) , (14.13)
R3
L 3
F  (L L  L1 )  (R L  R1 ) , (14.14)
R3
Condiţia:
L 3
F  (L L  L1 )  (R L  R1 )  0 , (14.15)
R3
corespunde unei drepte D în planul impedanţelor (fig.14.5), care trece prin punctul de coordonate (R1 , L1 ) şi
L 3
are coeficientul unghiular .
R3
jX
D
Za cţ. B ZlA
A
Zbl.
C
R
Fig.14.5. Caracteristica de funcţionare a releului în planul Z
Această dreaptă reprezintă caracteristica de funcţionare a releului în planul Z pentru că condiţia (14.15)
reprezintă condiţia de pornire (condiţia limită de acţionare) corespunză-toare situaţiilor în care vectorul complex
al impedanţei sesizată de protecţie,
ZL  R L  jLL ,
se află cu vârful pe dreaptă (ca de exemplu ZLA din fig.14.5). Dreapta D împarte planul complex Z în două zone: în
dreapta, zona de blocare a protecţiei, pentru care rezultă F < 0 , şi în stânga, zona de acţionare, pentru care F > 0 .
Se observă deci că, prin controlul semnului raportului u1 / u2 se poate determina prezenţa unui defect în
zona de acţionare a protecţiei. Întrucât din (14.10) rezultă că semnul acestui raport nu depinde de forma
curentului i (care nici nu mai intervine în relaţia (14.10)), iar expresiile (14.2), (14.3), (14.4) şi (14.5) sunt valabile
pentru orice formă a curentului, rezultă că releul asigură o măsurare corectă a impedanţei chiar în prezenţa
componentei aperiodice a regimului tranzitoriu.
În schema releului este prevăzut un detector de nul, care emite un impuls de scurtă durată la trecerea prin
zero a tensiunii u3 , conform condiţiei (14.7). Impulsul este transmis unui comparator de polarităţi, care în
momentul primirii impulsului efectuează compararea polarităţilor tensiunilor instantanee u1 şi u2 , transmiţând un
semnal de ieşire numai în cazul coincidenţei acestor polarităţi, când este îndeplinită condiţia de acţionare F > 0 .
14.3.4. Protecţii de distanţă adaptive

14.3.4.1. Probleme generale
Protecţia adaptivă este o protecţie al cărui principiu permite ajustarea diferitelor funcţii de protecţie,
pentru a le face compatibile cu condiţiile reale, variabile, din sistemul electroenergetic protejat. Cu alte cuvinte, la
o protecţie adaptivă se modifică anumiţi parametri ai protecţiei şi / sau chiar funcţii în ansamblu ale acestora, ca
răspuns la schimbă-rile ce pot apare în sistemul protejat. De fapt, protecţia adaptivă este o extensie a sistemelor
de protecţie convenţionale, care se adaptează la schimbările din sistem, protecţie devenită astfel un sistem de
control automat cu reacţie inversă (feed - back).
14.3.4.2. Principiul modificării caracteristicii protecţiei de distanţă în regimul dinamic
Acest principiu constă în introducerea unor elemente care modifică automat caracte-ristica de acţionare a
protecţiei de distanţă la apariţia unui defect, la trecerea de la regimul normal la regimul de scurtcircuit având loc
268
extinderea ariei zonei de acţionare. Prin aceasta se asigură o sensibilitate ridicată şi un grad înalt de siguranţă,
întrucât se micşorează considerabil pericolul acţionărilor greşite în regim de suprasarcină sau de pendulări, zona
de acţionare având în aceste cazuri o arie redusă.
Modificarea caracteristicii de acţionare se obţine prin introducerea unei componente suplimentare a
curentului care circulă prin elementul de măsură, această adăugare echiva-lând cu variaţia valorii impedanţei
imagine.
În fig.14.6.a este reprezentat aspectul caracteristicii de acţionare în absenţa unui scurtcircuit, iar în
jX L jXL
 
12 12
8 10
8
6
4 4
2
4 8 RL    4 8 RL  
fig.14.6.b este arătat aspectul caracteristicii pentru cazul apariţiei unui scurtcircuit, rezultând o extindere
însemnată a ariei zonei de acţionare.
a) b)
Fig.14.6. Caracteristica de acţionare a protecţiei de distanţă modificabilă automat la apariţia defectului
Suprafaţa redusă a zonei de acţionare în absenţa defectului preîntâmpină acţionările greşite în regim de
suprasarcină sau de pendulări, conferind un grad ridicat de siguranţă protecţiei. Se poate demonstra prin calcul
că, timpul necesar modificării ariei de acţionare este foarte redus şi deci nu introduce o întârziere sensibilă în
acţionarea protecţiei în cazul apariţiei scurtcircuitelor în zonă.
14.3.5. Relee de impedanţă cu tub catodic

Un releu de impedanţă cu caracteristica de acţionare prescrisă grafic - fără posibilitate de descriere
matematică - poate fi obţinut cu ajutorul unui traductor de impedanţă în două coordonate realizat cu un tub
catodic. Schema principială este dată în fig.14.7. Blocul principal este traductorul de impedanţă în două
2 3' Ux
k1 U 1
k2 I 3 UR
fanta
4
Declanşare 6
5
coordonate, realizat cu tubul catodic 1.
Fig.14.7. Releul de impedanţă cu tub catodic
269
Releul este alimentat cu mărimile k1U şi k2I , iar blocul 2 realizează o rotire de fază cu 900 a mărimii k1U .
Blocul 3 debitează tensiunea UR proporţională cu componenta rezistivă a impedanţei
U
Z  R  jX , (14.16)
I
iar blocul 3’, debitează tensiunea Ux proporţională cu componenta reactivă a impedanţei Z. Tensiunile UR şi Ux
sunt aplicate celor două perechi de plăci, de comandă pe orizontală şi verticală, ale tubului catodic, poziţia
fascicolului de electroni corespunzând astfel vârfului vectorului complex Z al impedanţei măsurate de releu în
planul complex al impedanţelor. Zona de acţionare a releului este delimitată de şablonul 4 , în care este decupată
o deschidere având forma caracteristicii de acţionare dorită. În spatele şablonului se află elementul fotoelectric 5
, care este inclus în schema amplificatorului 6 . Dacă Z se găseşte în interiorul zonei de acţionare, fascicolul de
electroni trece prin deschiderea şablonului, cade pe elementul fotoelectric şi amplificatorul emite semnalul de
declanşare. Dacă vârful vecto-rului Z iese din zona de acţionare, partea masivă a şablonului opreşte fascicolul de
electroni şi semnalul de declanşare nu este emis.
14.4. Particularităţile protecţiilor prin înaltă frecvenţă pentru liniile de f.î.t.

Protecţiile diferenţiale de fază, descrise în capitolul 13, pot asigura acţionarea în cca 30 ms, deci într-un
timp superior celui de 20 ms, necesar în cazul liniilor de f.î.t.. Timpul de acţionare ar putea fi redus prin echiparea
a două canale de î.f. pe linia de f.î.t., ceea ce permite compararea fazei curenţilor de la cele două capete în
ambele semiperioade, dar această soluţie prezintă importante dezavantaje tehnico-economice.
Protecţiile direcţionale cu blocaj prin î.f., prezentate tot în capitolul 13, pot asigura un timp de acţionare
care nu depăşeşte 20 ms, satisfăcând astfel cerinţele de rapiditate impuse protecţiilor liniilor de f.î.t.. Aceste
protecţii nu pot asigura însă o acţionare corectă în cazul unui scurtcircuit în timpul ciclului de funcţionare al
dispozitivelor de R.A.R. M, în aceste cazuri funcţionând sigur protecţiile diferenţiale de fază.
Datorită acestor cauze, au fost elaborate protecţii prin î.f. de tip combinat, care în mod normal (regimul de
aşteptare) funcţionează ca protecţii direcţionale cu blocaj prin î.f., iar în timpul ciclului de R.A.R. M sunt comutate
în regim de comparare a fazelor curenţilor de la cele două capete, funcţionând ca protecţii diferenţiale de fază. În
subcapitolul 14.7. se prezintă o astfel de protecţie folosită în protejarea liniei de 750 kV din SEN.
14.5. Principii noi pentru realizarea releelor de protecţie pentru liniile de f.î.t.
14.5.1. Principiul comparării integralei în timp, a curentului din semi-perioada pozitivă cu cea din semiperioada
negativă
Principiul comparării integralei în timp a curentului din semiperioada pozitivă cu cea din semiperioada
negativă se bazează pe faptul că în regim normal de funcţionare aceste integrale sunt egale, în timp ce în regim de
scurtcircuit această egalitate nu mai are loc. Instalarea unui asemenea releu pe fiecare fază (care să compare cele
două integrale din (semiperioade succesive) asigură atât detectarea scurtcircuitelor între faze, cât şi a
scurtcircuitelor monofazate, permiţând selectarea fazei afectate de defect. Releul prezintă avantajul că nu este
influenţat de pendulări, pentru că în acest regim integralele menţionate rămân egale. Pe de altă parte însă,
diferenţa dintre cele două integrale apare atât la defecte în zonă, cât şi la defecte exterioare, deci releul poate fi
folosit numai ca element de pornire, fiind necesare elemente suplimentare pentru asigurarea selectivităţii.
14.5.2. Principiul verificării simetriei curenţilor celor trei faze

Acest principiu se bazează pe faptul că în regim normal de funcţionare curenţii celor trei faze sunt simetrici.
Datorită acestei simetrii, cei trei curenţi trec prin valoarea zero la intervale egale de 60 0, în decursul unei perioade
de 3600, având loc şase asemenea treceri prin zero ale celor trei curenţi. În cazul unui scurtcircuit, simetria
menţionată nu mai are loc şi cele şase treceri prin zero nu mai au loc la intervale egale. Determinarea diferenţei
dintre două intervale vecine (delimitate de trecerile prin zero ale curenţilor celor trei faze) poate astfel constitui
un criteriu de acţionare a unui releu. Ca şi în cazul prezentat la subcapitolul 14.5.1, un asemenea releu poate
îndeplini numai funcţia de element de pornire.
14.5.3. Principiul undei călătoare

14.5.3.1. Generalităţi
Acest principiu nou de realizare a protecţiei foarte rapide şi sigure se bazează pe constatarea că,
componentele tranzitorii, generate de apariţia unui defect, conţin informaţii utile, care prelucrate pot servi la
elaborarea protecţiei performante. Se ştie că o protecţie detectează defectul pe baza prelucrării valorilor
curentului şi / sau tensiunii din locul de insta-lare a protecţiei. La stabilirea principiului de protecţie pe baza undei
călătoare, s-au pornit de la întrebare: “care sunt mărimile locale cele mai convenabile pentru depistarea avariei ?”
Pentru a răspunde întrebării, se consideră o linie de transport cu parametri distribuiţi, linie dintr-o reţea, cu
o comportare liniară, pe care apare la un moment dat un defect într-un punct anume. Aplicând principiul
suprapunerii efectelor se pot scrie relaţiile:
270
i  i pd   i , (14.17)
u  u pd   u , (14.18)
în care:
i şi u sunt curentul, respectiv tensiunea la defect;
ipd şi upd sunt curentul, respectiv tensiunea înaintea defectului (predefect);
i şi u reprezintă variaţiile curentului, respectiv tensiunii, datorate defectului.
Variaţiile curentului şi ale tensiunii pot fi scrise în funcţie de componentele de regim stabilizat şi tranzitoriu:
 i   is   it , (14.19)
 u   us   u t , (14.20)
în care indicele s se referă la regimul stabilizat, iar indicele t la regimul tranzitoriu.
Dacă se aleg i şi u ca mărimi de măsură pentru protecţie, rezultă avantajul eliminării condiţiilor
impuse de sarcină şi de regimurile anterioare defectului, simplificându-se detectarea apariţiei defectului.
Pe o linie cu parametri distribuiţi, legătura dintre tensiune, timp şi distanţă este complet definită de “ecuaţiile
telegrafiştilor”,care în cazul particular al liniei fără pierderi sunt de forma:
 x  x
u  f1  t    f 2  t   , (14.21)
 v   v
1   x  x 
i   f1  t    f 2  t    , (14.22)
Zc   v   v 
în care:
u , i , t , x , v , Zc - tensiunea, curentul, timpul, distanţa, viteza de propagare şi respectiv impedanţa caracteristică
a liniei,
f1 , f2 - funcţii arbitrare.
Se poate demonstra că:
1
v ,
LC
(14.23)
L
Zc  ,
C
în care L şi C reprezintă inductanţa şi capacitatea liniei (pe unitatea de lungime).
Din relaţiile (14.21) şi (14.22) rezultă că:
x
 Orice funcţie de forma f (t  ) sau f (x  vt ) reprezintă o distribuţie fixă sau o undă călătoare (mobilă),
v
pentru că oricărei valori a lui t îi corespunde o valoare x , astfel că (x+vt) are o valoare constantă şi
definită, deci un punct fix pe funcţia f (x  vt ) . De precizat că:
x
 funcţia f (t  ) defineşte o undă călătoare în sensul axei x pozitive;
v
x
 funcţia f (t  ) defineşte o undă călătoare în sensul axei x negative.
v
 Din relaţiile (14.21) şi (14.22) rezultă că valorile absolute ale rapoartelor dintre tensiunea şi curentul undei
progresive sau regresive sunt egale şi ca urmare:
u   i Zc (14.24)
Teoria undelor călătoare se poate utiliza în instalaţiile de protecţie, după cum rezultă din fig.14.8,
permiţând identificarea locului defectului:
 în interiorul zonei protejate - intern;
 în exteriorul zonei protejate - extern.
Se consideră linia protejată AB având alimentarea dinspre ambele capete.Corelând semnele tensiunii cu ale
curentului, imediat după apariţia defectului, se poate stabili dacă defectul K apărut este în zonă (Ki) sau în afara
acesteia (KE). Astfel se determină sensul de deplasare a undei călătoare care pleacă din locul de defect.
271
Pentru un defect intern i şi u vor fi de semne opuse la cele două extremităţi, iar pentru un defect extern i şi
u vor avea acelaşi semn la extremităţile zonei protejate. Selectivitatea protecţiei se obţine utilizând un criteriu
de amplitudine a lui i sau u ataşat criteriului direcţional de mai sus.
KE A B
L Ki
a b
KE A Ki B
Fig.14.8. Propagarea undelor mobile progresive şi regresive

a) pentru cazul unui defect intern (Ki); b) pentru cazul unui defect extern (KE)
14.5.3.2. Unde călătoare pe linii monofazate

În cazul liniilor monofazate, undele călătoare au o singură viteză de propagare şi impedanţă caracteristică.
Undele călătoare de pe linia pe care a apărut un defect se vor propaga spre releele de protecţie (montate la
fiecare capăt al liniei). Având în vedere că viteza de propagare a undelor este foarte mare, releele trebuie să aibă
o viteză de răspuns foarte ridicată.
Dacă se consideră o linie de transmisie monofazată, materializată fizic prin două conductoare paralele
(fig.14.9.a), în R este montată protecţia, iar în K apare defectul, tensiunea predefect în K fiind uK . În fig.14.9.b este
simulată apariţia defectului (sursa situată în punctul de defect).
A R K B A R K B
C i
uK
u
-uK
i
x
a) b) c)
Fig.14.9. Linie de transmisie monofazată. Propagare undei datorită unui defect

a) condiţii iniţiale; b) reprezentarea defectului; c) apariţia undei călătoare.
Releul R va sesiza abaterile curenţilor şi tensiunilor faţă de valorile predefect ale acestora. Tensiunea u şi
curentul i într-un punct C situat la distanţa x de locul de amplasare a releului (fig.14.9.c) verifică ecuaţiile:
u i
 C( 0 ) , (14.25)
x t
i u
 L ( 0) , (14.26)
x t
în care C(0) şi L(0) reprezintă capacitatea, respectiv inductanţa liniei pe unitatea de lungime.
Dacă se neglijează rezistenţa liniei de transmisie şi variaţiile reactanţelor inductive şi capacitive cu
frecvenţa, soluţia ecuaţiilor (14.25) şi (14.26) sunt:
u(x, t )  uf (x  vt )  ur (x  vt ) , (14.27)
1 1
i ( x, t )  u f ( x  vt )  u r ( x  vt ) , (14.28)
Zc Zc
272
unde semnificaţiile lui u , i , t , x , v şi Zc sunt aceleaşi cu cele din relaţiile (14.21) şi (14.22).
Tensiunea şi curentul în orice punct al liniei de transmisie se vor calcula cu relaţiile:
u  uf  ur , (14.29)
i  if  ir . (14.30)
În fig.14.10 sunt reprezentate undele călătoare corespunzătoare tensiunilor şi curenţilor, considerând că
acestea au fronturi abrupte şi forme oarecare. Ele se propagă cu viteza v, iar valorile curenţilor şi tensiunilor
generate în orice punct al liniei electrice de transport sunt obţinute prin superpoziţie. În calcule - pentru
simplificare - se poate considera forma undei (directă - f , inversă - r) dreptunghiulară. Dacă se consideră un defect
(fig.14.9.b), se poate accepta tensiunea -uk aproximativ constantă, pentru că viteza de propagare a undelor este
foarte mare, iar variaţia tensiunii în timpul propagării este foarte mică. Aceste unde călătoare sunt reflectate şi
refractate în prezenţa oricărei discontinuităţi întâlnite pe linia de propagare, inclusiv extremităţile liniei,
respectiv sistemul de bare colectoare la care aceasta este racordată (unde sunt instalate şi releele de
protecţie).
uf ur
v v
if ir
if uf ur ir
if ir
x
Fig.14.10. Unde călătoare create de un defect
Notând cu D coeficientul de reflexie în cazul general şi revenind la fig.14.9.b, cu DA şi DB coeficienţii de

reflexie de la extremităţile A şi B ale liniei, prin reflexie apar noi unde directe sau inverse:
uf 2A  DA ur1A , (14.31)
u
i f 2 A  D A i r1 A  f 2 A , (14.32)
Zc
ur 2B  DB uf 1B , (14.33)
u
i r 2B  DB i f 1B  r 2B . (14.34)
Zc
Tensiunea şi curentul produse de undă în punctul de instalare a releului, după prima reflexie, au valorile
(în punctele A şi B):
u tA  ur1A  uf 2A  (1  DA ) ur1A , (14.35)
i tA  i r1A  i f 2A  (1  DA ) i r1A , (14.36)
u tB  uf 1B  ur 2B  (1  DB ) uf 1B , (14.37)
i tB  i f 1B  i r 2B  (1  DB ) i f 1B . (14.38)
Valorile coeficientului de reflexie D depind de tipul terminalului (punctul în care are loc reflexia):
 DA,B = 0 - dacă terminalul este pe o altă linie de transmisie;
 DA,B = +1 - dacă terminalul este un circuit deschis;
 DA,B = -1 - dacă terminalul reprezintă un scurtcircuit metalic;
 DA,B are o valoare complexă dacă terminalul este un circuit inductiv şi capacitiv.
Pe lângă fenomenele de reflexie se pot produce şi fenomene de refracţie a undelor.
273
Trenul de unde iniţiat de apariţia defectului şi care circulă în toată reţeaua este fragmentat prin reflexii
multiple până ce întreaga putere este disipată, ajungându-se la un regim stabil de scurtcircuit de durată.
Fenomenul descris, având în vedere coeficienţii de reflexie, este ilustrat în fig.14.11 şi cu ajutorul diagramei
utA A X la K lb B
uf1 A
ur1 A
ur2 B
uf2 A uf3 B
ur4 B
ur3 A
uf4 A
timp timp
latice Bewley.
Fig.14.11. Diagrama latice Bewley pentru o linie cu două terminale şi diagrama de variaţie a tensiunii la
terminalul A
Dacă în spatele punctului de amplasare a releului (de exemplu în A) sistemul energe-tic conţine o altă
linie de transmisie, având propriile terminale (de exemplu sistemul de bare din fig.14.12), acestora le vor
corespunde reflexii ale undelor refractate propagate pe aceste linii, rezultând diagrama latice din fig.14.13, care
prezintă reflexiile la aceste terminale.
Reflectatele care se întorc de la C spre A vor forţa ca terminalul din A să producă încă odată unde care se
propagă pe linia defectă. În acest caz, unda rezultantă (de exemplu în A) se stabileşte aplicând principiul
superpoziţiei.
Deşi s-a presupus uK constantă, în realitate ea variază sinusoidal cu o frecvenţă de 50 Hz. Ipoteza uK = ct.
e foarte aproape de realitate pentru defecte ce apar la distanţe mici.
De precizat că undele reflectate derivate din cele fundamentale produc efecte parazite supărătoare, care
C A K B
Linie infinită A
K B
C
Z -uK
trebuie eliminate.
Fig.14.12. Schema unui sistem de putere Fig.14.13. Unde cu reflexii multiple create
de defectul din K
14.5.3.3. Unde călătoare pe linii trifazate
În cazul sistemelor trifazate se vor considera două modele, având conexiunea în stea (fig.14.14.a) sau în
triunghi (fig.14.14.b). Se notează prin R , S , T cele trei faze şi prin N pământul (neutrul).
Ca şi în cazul liniilor monofazate, tensiunile şi curenţii la distanţa x de terminalul liniei sunt legate prin
ecuaţiile cu derivate parţiale:
274
u R   LL L LL L LL  i R 
       
u S    L LL LL L LL  iS , (14.39)
x   t  
 u T   L LL L LL L L   i T 
i R   CLP CLL CLL  u R 

       
 i S     CLL CLP CLL  uS , (14.40)
x t  
 i T   CLL CLL CLP   u T 
în care semnificaţia notaţiilor este:

LL - inductanţa specifică proprie fiecărei faze, [H / m];
LLL - inductanţa specifică mutuală dintre oricare două faze, [H / m];
CLP - capacitatea specifică proprii ale fazelor faţă de pământ, [F / m];
CLL - capacitatea specifică dintre oricare două faze, [F / m];
Valorile acestor inductanţe şi capacităţi pot fi exprimate în funcţie de valorile de secvenţă homopolară (Lh ,
Ch) şi directă (Ld , Cd) :
1
LL  ( Lh  2 Ld ) , (14.41)
3
1
L LL  ( L h  L d ) , (14.42)
3
1
CLP  ( Ch  2 Cd ) , (14.43)
3
LLL LL
R
LLL LL
S
LLL LL
T
CLL CLL CLL CLP CLP CLP
a)
LLL LL
R
LLL LL CLL
S
CLL CLL
LLL LL
T
CLP CLP CLP
b)
1
CLL  ( Cd  Ch ) . (14.44)
3
Fig.14.14. Modelul unei linii de transport de energie electrică trifazată
Ecuaţiile (14.39) şi (14.40) au ca soluţie o undă călătoare, de forma:

u 0  u f 0 (x  v 0t )  u r 0 (x  v 0t ) , (14.45)
u   u f (x  v1t )  u r (x  v1t ) , (14.46)
u  u f (x  v1t )  u r (x  v1t ) , (14.47)
275
în care:
v0 este viteza de propagarea componentei 0 ;
v1 este viteza de propagare a componentelor  şi  .
Se observă că s-au utilizat (în scrierea ecuaţiilor) sistemele de componente simetrice  ,  şi 0
(componentele Clarke).
Admiţând ipotezele:
 matricea ZRST este simetrică,
 fazele prezintă o simetrie ciclică,
componentele simetrice  ,  , 0 ale curenţilor şi tensiunilor sunt date de relaţiile:
i0  1 1 1  i R 
  1    
i    3  2 1  1   iS  , (14.48)
 i   0 3  3   i T 
 
u0  1 1 1 u R 
  1    

  3  2
u 1 1   uS  . (14.49)
 u   0 3  3   u T 
 
Curenţii generaţi de undă sunt:
i 0  i f 0  i r0 , (14.50)
i   i f  i r , (14.51)
i   i f  i r . (14.52)
Legătura dintre tensiunile date de relaţiile (14.45) - (14.47) şi curenţii exprimaţi prin relaţiile (14.50) -
(14.52) se face prin impedanţele Zh şi Zd :
u ur0 Lh
Zh  f 0   , (14.53)
if 0 i r0 Ch
u u u f u r Ld
Z d  f  r    , (14.54)
i f i r i f i f Cd
iar vitezele de propagare v0 şi v1 sunt:
1
v0  , (14.55)
L 0C0
1
v1  . (14.56)
L1C1
Dacă se consideră o reţea trifazată (fig.14.15) pe care apare un defect în punctul K, tensiunile predefect în
K ale fazelor R , S , T sunt uRK , uSK , uTK . În cazul apariţiei unui defect trifazat metalic în punctul K, tensiunile de
defect pot fi reprezentate prin tensiunile -uRK , -uSK , -uTK plasate în punctul de defect (vezi şi schema
echivalentă din fig.14.9).
R S T R R S T
L K
A B
Fig.14.15 Linie de transport trifazată

În cazul unui sistem simetric, în orice moment:
u R  uS  u T  0 . (14.57)
iar din ecuaţiile (14.48) şi (14.49) rezultă componentele 0 ,  ,  ale tensiunilor de defect:
1
u 0K  ( u RK  u SK  u TK )  0 , (14.58)
3
1
u K  ( 2 u RK  u SK  u TK )  u RF , (14.59)
3
276
1
uK  ( u SK  u TK ) . (14.60)
3
Componentele  şi  ale tensiunii generează unde directe şi inverse de mărime uf , ur , uf , ur . Undele de
curent asociate acestora se calculează cu relaţiile:
u f
i f  ;
Z1
(14.61)
u
i r  r ;
Z1
uf
i f  ;
Z1
(14.62)
ur
i r  .
Z1
Fiecare componentă  ,  se propagă înainte (de exemplu if , if ) şi înapoi (de exemplu ir , ir ), propagare
ce poate fi reprezentată sugestiv prin diagrame latice ca cele din fig.14.11 şi 14.13, întocmite separat pentru
fiecare componentă.
Pentru diverse tipuri de scurtcircuite, se obţin corespunzător valorile componentelor ue0 , u şi u . De
exemplu, pentru un scurtcircuit 3F se poate scrie condiţia:
u RK  uSK  u TK  0 , (14.63)
iar componentele Clarke ale tensiunilor de defect la acest scurtcircuit 3F se obţin din relaţiile (14.58) - (14.60),
fiind:
1
u 0K   (u RK  u SK  u TK )  0 , (14.64)
3
1
u K  ( 2 u RK  u SK  u TK )  u RK (14.65)
3
1 1
uK  ( u SK  u TK )   u RK (14.66)
3 3
Rezultă, că fiecare tip de defect lansează un set de unde 0 ,  ,  iniţiate în punctul de defect, unde care se
propagă către terminalele liniei, loc în care se reflectă cu coeficienţii de reflexie corespunzători.
14.5.3.4. Releu de distanţă cu undă călătoare
Pe principiul sesizării undelor călătoare există posibilitatea realizării unor relee de distanţă, care pot asigura
cu precizie localizarea defectului.
Principiul funcţional se explică uşor dacă se consideră o linie monofazată de transmisie AB, de lungime l , în
A fiind montat releul. Undeva pe linie, în punctul K, are loc un defect. Apariţia defectului determină producerea
undelor călătoare (vezi subparagraful 14.5.3.1), care se propagă dinspre punctul de defect (fig.14.16).
Presupunând că impedanţa punctului de defect şi cea a sursei sunt nule şi considerând că unda sesizată de releul
din A determină intrarea în funcţiune a unui ceas, care va fi oprit când unda reflectată de sursă este sesizată cu
circulaţie în sens invers de către releul instalat în A, intervalul de timp (t3 - t2) corespunde dublului duratei în
care unda străbate distanţa de la defect la releu.
S A K B ua
b1) ur1
t1 t2 t3 t4 t
t1 ur1 t
b2)
t2
uf2 Zi a
t3 df
ur2 b3)
t4
uf3 t
dr
b4)
t
a) b)
Fig.14.16. Referitor la principiul funcţional al releului de distanţă cu undă călătoare

277
a) schema sistemului şi diagrama latice;
b) tensiunea, curentul şi funcţiile discriminant pentru un defect
Viteza v de propagare a undei fiind cunoscută, rezultă distanţa până la locul de defect:
1
d AK  v( t 3  t 2 ) . (14.67)
2
În fig.14.16.b s-au reprezentat funcţiile discriminant df şi dr asociate undelor directe, respectiv inverse:
df  u  Zi , (14.68)
dr  u  Zi , (14.69)
în care u şi i sunt componentele modale Clarke  sau  în punctul de montare al releului.

Dar, având în vedere relaţiile (14.29) - (14.30) şi ştiind că:
ur  Z ir
, (14.70)
uf  Z if
rezultă:
df  uf  ur  Z(i f  i r )  (uf  Z i f )  (ur  Z i r )  uf  Z I f  2 uf , (14.71)
dr  ur  Zi r  2 er . (14.72)
Releul trebuie să pornească ceasul la momentul t2 , când saltul lui df indică sosirea undei (după saltul lui
dr , ceea ce indică faptul că defectul s-a produs în zona protejată). Ceasul trebuie să se oprească în momentul t3
. Deci, pornirea şi oprirea ceasului se va face la producerea salturilor funcţiilor discriminant.
Forma undei călătoare s-a considerat dreptunghiulară, ceea ce corespunde cu ipotezele admise
(impedanţele în punctul de defect, respectiv în sursă, sunt nule şi tensiunea echivalentă de defect este
constantă). Dacă se consideră caracterul inductiv al sursei, undele reflectate de aceasta vor fi funcţii
exponenţiale.
Avantajele soluţiei constau în următoarele:
 măsurarea distanţei nu este influenţată de forma curentului (de prezenţa armonicilor sau a componentei
aperiodice);
 protecţia poate asigura o rapiditate mare în funcţionare:
Dezavantajele soluţiei constau în faptul că pot exista erori în măsurarea distanţei, erori cauzate de:
 arcul electric rezistiv de la locul de defect determină creşterea coeficientului de reflexie în punctul de
defect conducând la măsurarea cu erori a intervalului de timp
(t3 - t2) , deci implicit erori în stabilirea distanţei la care s-a produs defectul;
 defectele nesimetrice complică mult metoda de determinare a locului defect;
 undele călătoare care se propagă pe liniile electrice trifazate sunt atenuate şi distor-sionate, ceea ce
îngreunează condiţiile de măsură a distanţei până la locul defect în special în cazul undelor care au
amplitudini mici.
În practică, datorită acestor dezavantaje, pentru a căror amelioare se impun anumite măsuri (de exemplu
memorarea formei de undă a lui df în jurul momentului t2 , pe anumite intervale de timp), calculul de
proiectare este dificil şi deocamdată se preferă soluţii combi-nate de protecţii de distanţă clasice cu protecţii de
distanţă cu unde călătoare.
14.6. Protecţie maximală de tensiune

Pentru liniile electrice de transport cu Un = 400 kV se prevăd protecţii maximale de tensiune, trifazate, cu
temporizare independentă, dacă din calculele de regim rezultă că, în urma deconectării de la un capăt al liniei
respective, pot să apară creşteri de tensiune periculoase pentru echipamentele staţiei.
În funcţie de valorile maximale ale supratensiunilor temporare rezultate din calcul (Umax calc.), protecţia
maximală de tensiune va fi realizată cu una sau mai multe trepte de tensiune şi de timp. Caracteristica de
acţionare în trepte, recomandată conform PE 504 / 96, ta = f(U / UMr) , este dată în fig.14.17, pentru numărul
maxim de trepte (trei trepte de declanşare), în cazul:
Umax calc.  1,4 U Mr . (14.73)
În fig.14.17 s-au utilizat următoarele notaţii:
- treapta de anclanşare a reactoarelor din staţie (dacă există);
278
- treptele de declanşare ale protecţiei de tensiune maximă a liniei;
Uai - tensiunea de acţionare (de pornire) a protecţiei treptei i (i = 1, 2, 3);
tai - timpul de acţionare a treptei i de protecţie (i = 1, 2, 3);
UMr - tensiunea cea mai mare a reţelei (pentru 400 kV este 420 3 kV ).
ta [s]
100 ta I =60s
10 ta II=5s
ta III=1,5s
1 0,5s
0,1 1,1 1,2 1,3 1,4 U/UM r

Ua I Ua II Ua III
Fig.14.17. Caracteristica ta = f(U / UMr)
Pentru realizarea treptei UaI = 1,1 U / UMr în condiţii de securitate, factorul de reve-nire al releelor de
tensiune trebuie să fie K revU  0,98 .
Protecţia comandă în primul rând anclanşarea reactoarelor prevăzute cu întreruptor, dacă acestea există în
staţia în care se montează protecţia. În lipsa reactoarelor, sau dacă anclanşarea reactoarelor nu duce la scăderea
tensiunii sub valorile periculoase, protecţia trebuie să comande declanşarea de la ambele capete a liniei care
provoacă supratensiunea, precum şi blocarea R.A.R. pe această linie.
Dacă pe barele aceleiaşi staţii există mai multe linii care pot provoca supratensiuni temporare periculoase,
protecţia maximală de tensiune a liniilor respective se va completa cu următoarele două criterii de selectivitate (în
paralel):
 controlul local al sensului şi valorii puterii reactive şi al valorii curentului (sau al puterii active);
 recepţia informaţiei privind deschiderea întreruptorului de la capătul opus al liniei.
Pentru liniile cu tensiunea Un = 750 kV prevăzute cu bobine de reactanţă de compensare (montate în
paralel), linii pe care pot apare supratensiuni de rezonanţă dacă întreruptorul de la un capăt al liniei declanşează
trifazat, iar întreruptorul de la capătul opus refuză să declanşeze pe una sau pe două faze, se va prevedea o
treaptă suplimentară de tensiune maximă, reglată la o valoare apropiată de treapta a doua menţionată la LEA de
400 kV, care va comanda (din staţia unde întreruptorul este deconectat trifazat) declanşarea uneia dintre
bobinele de compensare de pe linia controlată.
14.7. Protecţia LEA 750 kV
279
Pentru exemplificare se va prezenta sintetic protecţia completă de pe linia de
750 kV Iujno Ucraina (Ucraina) - Isaccea (România) - Dobrudja (Bulgaria), a cărei schemă bloc este dată în
Us4
IDB
IAD
IAC
IB C PDE
2005
PDE
2004
Us3
Is
Semnal î.f. (de
Semnal î.f. (de acţionare) la
blocare şi de capătul opus (b)
acţionare) la
PDE2003
PDE2001
PDE2002
PDE2006
capătul opus (a)
AVPA
AK-80
Decl. IB D,IB C
Decl.IAD,IAC
Decl. IAB,IB C
Decl.IDA,IDB
Decl. local.IAC,IB C
ANKA
PDE 2005
AVZK-80
Decl.local
Decl.local
PDE2005
K1N
PDE
2005
PDE
2005
PDE-2006
Protectie
de bare
Us2
PDE
2003
PDE
PDE
2001
2002
Us1
Is4
Is3
Is2
Is1
fig.14.18.
Fig.14.18. Schema bloc a protecţiilor de pe LEA de interconexiune de 750 kV
Ucraina - România - Bulgaria
14.7.1. Protecţia de bază

Protecţia de bază este protecţia PDE - 2003, care include o protecţie direcţională cu blocaj prin înaltă
frecvenţă şi o protecţie diferenţială de fază. Protecţia funcţionează împreună cu echipamentul AZVK - 80, de
transmisie prin curenţi purtători de înaltă frecvenţă. Această protecţie asigură protejarea liniei împotriva tuturor
categoriilor de scurtcircuite, atât în cazul când se funcţionează cu toate fazele, cât şi când se funcţionează cu două
faze în ciclul R.A.R. M . În regim complet de faze protecţia este utilizată ca protecţie direcţională cu blocaj de înaltă
frecvenţă. Funcţionarea protecţiei la scurtcircuite pe linii în ciclul R.A.R. M se realizează prin comutarea din regim
direcţional în regim de comparare a fazelor curenţilor de la capetele liniei. La trecerea în regim comparativ,
manipularea emiţătorului de î.f. se face nemijlocit prin schema părţii de releistică a protecţiei. Trecerea protecţiei
în regim comparativ este posibilă de asemenea şi în regimul R.A.R. T accelerat şi R.A.R. T .
Comutarea protecţiei în regim de funcţionare ca protecţie diferenţială de fază are loc astfel: s-a prevăzut un
releu de comutare cu automenţinere, deblocat prin acţionarea unui releu de timp, reglat astfel încât regimul de
comparare a fazei curenţilor să dureze numai până la terminarea ciclului de R.A.R. M ; la încheierea ciclului,
schema revine deci la regimul de protecţie direcţională cu blocaj prin înaltă frecvenţă.
Protecţia are un organ principal de măsură, la scurtcircuite nesimentrice - un releu de putere de secvenţă
inversă cu acţionare bidirecţională. Acest organ are un canal de declanşare şi unul de blocare, precum şi un canal
suplimentar de declanşare care-l dublează pe cel principal după schema “ŞI” pentru creşterea siguranţei de
neacţionare a protecţiei în regim de aşteptare.
280
La scurtcircuite trifazate funcţionarea protecţiei se controlează prin relee direcţionale conectate la curentul
I r  I S  I T şi la tensiunea UST . În schema releului direcţional de putere este prevăzut un dispozitiv de
compensare a curentului capacitiv al liniei.
Protecţia este prevăzută de asemenea cu un dispozitiv de control la deranjamente în circuitele de
tensiune alternativă. Pentru fixarea poziţiei întreruptorului, în protecţie sunt prevăzute trei relee de curent,
ieşirile cărora sunt conectate în schemă “SAU” (RTmin) şi schemă “ŞI” (RTmax). Semnalul la ieşirea schemei “SAU”
apare când cel puţin o fază este parcursă de curent, iar la ieşirea schemei “ŞI” numai în prezenţa curenţilor pe
toate cele trei faze.
Protecţia mai are în componenţă un releu de tensiune maximă care indică punerea liniei sub tensiune de
la capătul opus, cu acţionare la 0,9 Un şi un releu de tensiune minimă, reglat la 0,5 Un , care sesizează defectele
simetrice apropiate, şi care revine în stare neacţio-nată la scăderea tensiunii pe toate cele trei faze până la 0,5
Un .
Impulsurile de declanşare ale protecţiei se fac prin ieşiri cu contacte şi prin tiristoare. De asemenea sunt
prevăzute două ieşiri prin contacte pentru automatica reactoarelor de compensare. Timpul de acţionare al
protecţiei este de 20 ms pentru toate tipurile de scurtcircuite.
Protecţia nu acţionează la pendulaţii şi acţionează corect la procesele tranzitorii care au loc în sistemul
energetic.
14.7.2. Protecţia de rezervă I

Protecţia de rezervă PDE - 2001 (prima protecţie de rezervă) este o protecţie de distanţă de impedanţă în
trei trepte (I , II , III).
Treapta I - a este constituită din trei relee de impedanţă cu caracteristica combinată, reprezentând o
combinaţie dintr-o caracteristică patrulater şi o elipsă care trece prin originea axelor de coordonate (fig.14.19).
jX
Z2 Z1
Z3 R
Z4
Fig.14.19. Caracteristica de funcţionare a treptei I - a
Acest gen de caracteristică a fost dictat pentru asigurarea unei selectivităţi şi rapidităţi ridicate la
funcţionarea releului în condiţii de procese tranzitorii pe linii. Releele treptei I - a sunt prevăzute cu un blocaj
special pentru eliminarea zonelor moarte şi pentru asigurarea unei direcţionări precise la defecte apropiate.
Releele de impedanţă se conectează la diferenţa curenţilor de fază şi la tensiunea de linie a fazelor
corespunzătoare.
Treapta a II - a cuprinde trei relee de impedanţă care au o caracteristică de acţionare tip patrulater care
include originea axelor de coordonate (fig.14.20). Este prevăzută posibi-litatea reglării laturii drepte prin
modificarea coordonatelor vârfurilor Z1 şi Z4 pe axa R . Deplasarea caracteristicii în cadranul III (12 % Zregl) este
prevăzută pentru a elimina refuzul de acţionare la scurtcircuite apropiate în momentul încercărilor sau a R.A.R. a
jX
Z2 Z1
1
2
3
0 R
Z3 Z4
liniei.
Fig.14.20. Caracteristica de funcţionare în treapta a II - a
281
Treapta a III - a este constituită din trei relee de impedanţă cu caracteristica tot patrulater (fig.14.21). Ea
poate asigura, după necesităţi, fie includerea originii axelor de coordonate, fie deplasarea acesteia în cadranul I şi
II, deplasare care desensibilizează această treaptă faţă de regimurile de sarcină.
jX
Z2 Z1
4 2
3
1
Z" 3 Z" 4
0
Z'3 Z'4 R
Fig.14.21. Caracteristica de funcţionare în treapta a III - a
Protecţia mai conţine următoarele dispozitive:

 organul de pornire al blocajului la pendulaţii care acţionează la viteza variaţiei vectorului curentului de
secvenţă inversă;
 dispozitivul de blocaj la deranjamente în circuitele de tensiune, care este realizat pe baza comparării
tensiunilor de fază ale înfăşurărilor transformatorului de tensiune conectate în “stea” şi “triunghi deschis”.
La verificarea liniei sau a R.A.R. este prevăzută accelerarea treptei a II-a şi a III-a.
14.7.3. Protecţia de rezervă II

Protecţia de rezervă PD - 2002 (a doua protecţie de rezervă) este o protecţie maximală de curent. Ea
conţine o protecţie direcţională homopolară de curent în patru trepte împotriva scurtcircuitelor cu punere la
pământ, o secţionare de curent împotriva scurtcircuitelor polifazate şi o protecţie împotriva unui regim incomplet
de faze. Această protecţie acţionează în aproximativ 30 ms în treapta I - a, celelalte trepte fiind temporizate.
Prin echipamentul ANKA - 14 se transmite un semnal la capătul opus al liniei (comun cu cel de la protecţia
de distanţă), în vederea accelerării treptei a III - a de curent homopolar, realizându-se astfel o acţionare rapidă a
protecţiei la scurtcircuitele cu pământul pe toată lungimea liniei. În protecţie este prevăzută posibilitatea anulării
treptelor I, II şi III în ciclul R.A.R. M .
14.7.4. Protecţia diferenţială de bare

Protecţia diferenţială de bare este de tip PDE - 2006, fiind prevăzută împotriva defectelor apărute pe
barele de 750 kV aferente nodurilor la care este conectată linia (şi bobinele de reactanţă), precum şi pe legăturile
aferente ale autotransformatoarelor (până la bornele acestora).
Protecţia conţine în sine următoarele dispozitive principale:
 organe de măsură pentru fiecare fază, care include organele de pornire şi organele de control al curentului
pentru fiecare fază;
 dispozitivele de modificare a reglajelor organelor de pornire ale fazelor R, S, T;
 organ de control al tensiunii pe bare;
 blocuri de comandă.
Organele de pornire ale protecţiei sunt realizate ca organe diferenţiale de curent cu frânarea sumei
aritmetice a curenţilor racordurilor conectate la bare. Curentul iniţial de acţionare a organelor de pornire se
alege din condiţia desensibilizării faţă de curentul de sarcină al racordului cel mai încărcat, la întreruperea
circuitului de curent al acestuia.
14.7.5. Reanclanşarea automată rapidă (R.A.R.) a liniei

R.A.R. pe linia de 750 kV analizată este de tip PDE - 2004. Acest dispozitiv, împreună cu protecţiile liniei
asigură:
 la scurtcircuite monofazate cu pământul - alegerea şi declanşarea fazei defecte şi reanclanşarea acesteia -
R.A.R. M;
 declanşarea trifazică la un R.A.R. M nereuşit, cu posibilitatea realizării unui R.A.R. T;
 R.A.R. T accelerat cu condiţia ca declanşarea trifazică a liniei să fi fost efectuată de la pro-tecţia rapidă de î.f. sau
de la protecţiile de rezervă, accelerate cu ajutorul semnalelor de î.f.;
 R.A.R. TA - fără control tensiune pe linie;
 R.A.R. TA - cu control lipsă tensiune pe linie;
 R.A.R. TA - cu control lipsă tensiune simetrică pe linie.
Observaţie: R.A.R. T se realizează în următoarele cazuri:
282
 cu control lipsă tensiune pe linie şi prezenţă tensiune la elementul adiacent;
 cu controlul prezenţei tensiunilor pe bare şi linie şi sincronismul acestor tensiuni.
Echipamentul PDE - 2004 conţine următoarele elemente principale:
a) Organele de selecţie R.A.R. M
Alegerea unei faze defecte la scurtcircuite monofazate şi a două faze defecte la scurtcircuite bifazate cu
pământul se realizează prin organele de selecţie care reprezintă trei relee direcţionale de impedanţă, conectate
la tensiunile de fază şi curenţii de fază ai liniei, compensaţi prin curentul homopolar. Caracteristica de acţionare
a releului de impedanţă în planul Z reprezintă două cercuri intersectabile. Cercul superior se poate deplasa în
cadranul I, iar cercul inferior în cadranul III.
b) Releul de curent homopolar cu revenire rapidă
Serveşte pentru o conectare de scurtă durată la o funcţionare independentă a organe-lor de selecţie ale
fazei declanşate în momentul reanclanşării acesteia. Revenire acestui releu după R.A.R. M reuşit trebuie să se
facă mai devreme ca organele de selecţie să lucreze sub influenţa pendulaţiilor în acest regim.
c) Releu combinat de curent şi tensiune homopolară cu acţionare rapidă
Este destinat pentru blocarea circuitului de declanşare trifazică în logica R.A.R. M în cazul unui scurtcircuit
cu pământul. Acest releu trebuie să acţioneze înaintea tuturor protecţiilor rapide ale liniei, care o deconectează
prin echipamentul R.A.R. Releul acţionează la 3Ih şi 3Uh .
d) Organul de control al tensiunii pe linie şi elementele adiacente
Este realizat cu ajutorul a trei grupe de relee de tensiune. Primul dintre aceste relee în fiecare grupă este
conectat la tensiunea de fază, iar cel de al doilea releu este conectat la un filtru de tensiune de secvenţă
inversă. Grupa de relee de controlul tensiunii pe linia protejată conţine de asemenea şi un releu de tensiune
homopolară.
e) Organul de control sincronism
În PDE - 2004 sunt prevăzute două organe de control sincronism pentru realizarea R.A.R. T cu controlul
sincronismului pentru cele două capete ale liniei. Aceste organe controlează alunecarea şi unghiul dintre cele
două tensiuni care se compară.
14.7.6. Instalaţia de DRRI

Instalaţia de DRRI pentru linia studiată este de tip PDE - 2005, echipament care permite realizarea unei
declanşări de rezervă la refuz de întreruptor cu acţionare rapidă
(150 - 200 ms). În cele două dulapuri PDE 2005 montate în staţie există şase dispozitive DRRI. Dintre acestea, patru
dispozitive asigură fiecare declanşarea de rezervă a între-ruptorului adiacent şi a celui de la capătul opus al
elementului adiacent în cazul refuzului unuia dintre cele patru întreruptoare din schema poligonală a staţiei de
750 kV (fig.14.22).
Alte două dispozitive asigură declanşarea de rezervă a liniei Iujno-Ucraina (de la ambele capete) în cazul
refuzului unuia dintre cele două conectoare - deconectoare ale reactoarelor de 750 kV. În cazul refuzului de
declanşare a întreruptorului de 400 kV al AT, se realizează pornirea dispozitivului DRRI din staţia de 400 kV.
Pornirea DRRI este reali-zată prin dispozitivele de protecţie ale elementelor asociate întreruptorului avut în
vedere.
Declanşarea întreruptoarelor adiacente prin DRRI se realizează prin acţionarea releelor de ieşire ale
protecţiilor elementelor conectate de către întreruptorul defect şi cel adiacent.
14.7.7. Precizări finale

Pentru transmiterea semnalelor de î.f. pentru protecţie, se folosesc două canale:
 canalul de bază (prin conductoare închiriate de la poştă), având nivelul de frecvenţă de aproximativ (48…52)
kHz, pe care se transmit 14 semnale:
 3 semnale de declanşare,
 2 semnale pentru fixarea poziţiei elementelor
 9 semnale pentru telesemnalizări şi automatizări diverse;
 canalul de rezervă (prin firul de gardă), având nivelul de frecvenţă de aproximativ (196…200) kHz, pe care se
transmit tot 14 semnale:
 1 semnal pentru declanşare,
 2 semnale pentru fixarea poziţiei elementelor din schemă,
 11 semnale pentru telesemnalizări şi automatizări.
Pentru a uşura condiţiile de lucru ale personalului de exploatare, în staţia de
750 / 400 /15 kV Isaccea este prevăzut un sistem de supraveghere şi prelucrare automată a informaţiilor. El este
organizat ierarhizat pe niveluri, în condiţii de precizie, siguranţă şi
283
LEA Ucraina
Nodul B
750 kV
Nodul C Nodul D 750 kV

750 kV
LEA Bulgaria
1 BC 2BC
Nodul A 750 kV
TSP1 AT11250 MVA
AT2 1250 MVA
TSP2 750/400/15,75 kV
CL
3MVA
15,75/20/0,4 kV
400 kV
Sist. 1A
Sist. 1B
Sist. 2
20 kV LEA LEA LEA LEA

Smârdan I Smârdan II Lacul Sărat Tulcea
Fig.14.22. Schema staţiei Isaccea
eficienţă mărite. Această instalaţie efectuează o protocolare cronologică automată periodică şi la cerere, iar la
orice schimbare intervenită în instalaţie semnalizează depăşirea limitelor prestabilite, afişează pe display schema
cu poziţia aparatelor de comutare, cu valorile de măsură şi, totodată, va avea rolul de ghid operator (consultant
pentru manevre).
Funcţiile de mai sus se realizează în staţia Isaccea prin două calculatoare de proces de fiabilitate ridicată, cu
logică extensibilă în viitor, şi prin asigurarea unor căi duble pentru transmisiile spre şi de la staţia Isaccea şi staţiile
din SEN şi cu sistemele electroenergetice ale ţărilor interconectate.
Staţia 750 / 400 /15 kV Isaccea a fost încadrată în sistemul teleinformaţional al Dispeceratului Energetic
Naţional, prin extinderea instalaţiilor existente, având un rol activ în sistemul de reglaj frecvenţă - putere în SEN.

Problema 1. Pentru o linie electrică de transport, în lungime de 150 km, având inductanţa specifică L(0) =
28,6 10-7 H/m şi capacitatea specifică C(0) = 4,025 10-12 F/m , se cere să se calculeze:
 valoarea vitezei de propagare a undei călătoare;
 valoarea impedanţei caracteristice;
 timpul de propagare a defectului, ştiind că acesta a apărut la distanţa de d = 75 km de locul de montare a
releului.
Rezolvare:
Viteza de propagare a undei călătoare şi impedanţa caracteristică se calculează cu formulele din relaţia
(14.23):
1 1
v 
7
L ( 0 ) C( 0 ) 28,6  10  4,025  10 12
v  2,95  108 m / s
284
L ( 0) 28,6  10 7
Zc  
C( 0 ) 4,025  10 12
Zc  842,95 
Timpul de propagare a defectului are valoarea:
d 75  10 3
ta    0,254 ms .
v 2,95  108

Problema 2. În cazul unei protecţii de distanţă prevăzută pe o linie de f.î.t. ce probleme deosebite apar ?
Capitolul 15
PROTECŢIA TRANSFORMATOARELOR ELECTRICE
15.1. Defecte posibile, regimuri anormale de funcţionare şi protecţii prevăzute la transformator
Transformatoarele trebuie echipate cu protecţii împotriva defectelor interioare şi a regimurilor anormale

de funcţionare, cauzate de defecte exterioare din reţea. Trebuie prevăzute protecţii pentru următoarele
deranjamente:
 Împotriva scăderii nivelului uleiului şi degajării de gaze provocate de defecte interioare (scurtcircuite între
spirele aceleiaşi faze, scurtcircuite polifazate în înfăşurări). Se protejează prin protecţii cu relee de gaze (sau
mai simplu prin “protecţii de gaze”) toate transformatoarele cu ulei cu puteri S  1000 kVA .
 Împotriva defectelor ce apar ca urmare a scurtcircuitelor interne şi la bornele transformatorului pot fi
protejate prin protecţia diferenţială longitudinală trifazată (ca o completare a protecţiei de gaze) în cazul
transformatoarelor de putere mare sau medie (S  6,3 MVA) sau prin secţionări de curent montate pe partea
alimentării în cazul transformatoarelor de puteri mici (S < 6,3 MVA). La transformatoarele cu puteri S > 100
MVA, la care pentru reglajul raportului de transformare sub sarcină există o unitate separată de reglaj, se va
prevedea câte o protecţie diferenţială pentru fiecare unitate componentă. Se utilizează şi o protecţie
diferenţială homopolară.
 Împotriva defectelor interne însoţite de puneri la pământ se protejează prin protecţia de cuvă, care este o
protecţie simplă maximală de curent, numită şi protecţia Chevalier.
 Împotriva supracurenţilor provocaţi de scurtcircuite polifazate exterioare se folosesc protecţii maximale de
curent temporizate cu sau fără blocaj de tensiune minimă, şi protecţii de distanţă, iar împotriva
scurtcircuitelor exterioare cu punere la pământ se prevăd protecţii maximale de curent sau de tensiune
homopolare temporizate. Protecţiile de distanţă se prevăd la transformatoare având tensiunea superioară U  220
kV.
 Împotriva suprasarcinilor (de exemplu în perioada de vârf sau de autopornire a motoarelor pot apărea
suprasarcini inadmisibile) se prevede o protecţie specială sau o protecţie maximală de curent fără blocaj
minimal de tensiune temporizată, care se execută pentru a comanda semnalizarea şi se prevede de obicei pe
o singură fază.
 Împotriva supratemperaturii se prevede, la transformatoarele S  10 MVA, o protecţie care comandă numai
semnalizarea.
Protecţia care acţionează la defecte interioare şi exterioare se execută pentru a comanda declanşarea
tuturor întreruptoarelor transformatorului, cu sensibilitate cât mai mare şi cu acţiune cât mai rapidă, prin aceasta
reducându-se proporţiile defectării transformatorului şi asigurându-se o funcţionare stabilă a sistemului energetic, în
caz de scurtcircuit.
Protecţiile menţionate împotriva defectelor şi a regimurilor anormale de funcţionare se folosesc toate sau
în parte, în funcţie de puterea transformatorului, de importanţa şi de tipul lui, conform normativului.
La circuitele de comandă ale declanşărilor şi semnalizărilor protecţiilor prin relee, menţionate, vor fi
racordate şi acţionările de la protecţiile tehnologice (ale instalaţiei de răcire, de supraveghere a temperaturilor ş.a.)
prescrise de fabrica constructore a transformatorului.
Problemele referitoare la protecţia transformatoarelor de mică putere, conectate la barele de j.t. sau care
alimentează reţele buclate de joasă tensiune, vor fi tratate separat, în subcapitolul 15.9.
285
15.2. Protecţia transformatorului împotriva defectelor interioare
15.2.1. Protecţia cu relee de gaze

Această protecţie, folosită contra defectelor interne, poate fi aplicată numai la transformatoare cu ulei şi cu
conservator de ulei, ea acţionând numai în cazul defectelor din interiorul cuvei. Arcul electric sau căldura
dezvoltată de scurtcircuitul din interiorul cuvei au ca urmare descompunerea uleiului şi a materialelor organice
ale pieselor izolante şi formarea de gaze. Acestea fiind mai uşoare decât uleiul, se ridică spre conservator. În cazul
defectelor mai grave, formarea gazelor poate fi atât de violentă, încât presiunea interioară care ia naştere poate
imprima şi uleiului o deplasare spre conservator.
Aparatul care sesizează formarea gazelor sau a curentului de ulei este releul de gaze 1, cunoscut sub
numele de releu Buchholz, care se montează pe conducta de legătură dintre cuvă şi conservator (fig.15.1). La
instalarea transformatorului, cuva acestuia trebuie înclinată cu (1 - 1,5) % prin introducerea penelor 2 sub două
dintre roţi, astfel încât conducta spre conservator să aibă o pantă de (2 - 4) %, pentru a se uşura trecerea
eventuală a gazelor sau uleiului spre conservator.
Fig.15.1. Montarea releului de gaze
Releul de gaze este format dintr-un mic rezervor prevăzut pe două laturi opuse, cu orificii pentru
racordarea la conducta de ulei (fig.15.2). În interiorul rezervorului este un flotor (un plutitor) sau două flotoare
(după tipul releului). Flotoarele sunt piese mobile aflate în circuitul de ulei, de care sunt fixate contactele de
forma unor întreruptoare basculante cu mercur, capsulate.
Fig.15.2. Principiul constructiv al releului de gaze
Carcasa releului este prevăzută cu un capac uşor demontabil sub care se află bornele contactelor şi un
robinet pentru evacuarea gazelor şi a uleiului. În spaţiul D se adună gaze, apasă uleiul în jos. Plutitorul F1
coboară şi închide contactele 1-2 semnalizând prezenţa unei situaţii anormale în transformator (la avarie
incipientă). Dacă este o avarie netă, cu intensă degajare de gaze, nivelul coboară şi mai mult, încât al doilea
flotor F2 să poată da comanda de declanşare prin închiderea contactelor 3-4.
La noi se construiesc relee RB1 şi RB2 cu 1 şi 2 flotoare. RB1 este folosit pentru semnalizare. Conform
prescripţiilor, RB1 este prevăzut a fi instalat la transformatoare cu puteri până la 1000 kVA, iar RB2 la
transformatoare cu puteri peste 1000 kVA.
La primele tipuri de relee de gaze, dintre care unele pot fi întâlnite şi azi, în exploatare, flotoarele erau
executate din tablă sub forma unor corpuri de revoluţie, pentru ca apoi să se ajungă la flotoarele sferice realizate
din două emisfere de tablă ambutisată. Soluţia modernă o constituie executarea flotoarelor sferice, din materiale
plastice cu punctul de înmuiere mult superior temperaturii maxime pe care o poate atinge uleiul din transfor-
mator. Avantajul acestor flotoare constă în faptul că, eliminându-se necesitatea lipiturilor cu cositor, se elimină şi
pericolul apariţiei unor pori ca urmare a unor lipituri necorespunzătoare, prin care uleiul poate pătrunde în interiorul
flotorului, anulându-i funcţia în cadrul releului.
286
În legătură cu întreruptoarele capsulate, trebuie precizat că pe lângă întreruptoare basculante cu mercur se
folosesc şi întreruptoare cu acţionare magnetică (relee Reed). Releele Reed au o durată mare de viaţă şi o viteză
mare de răspuns (sub 0,8 ms).
Sensibilitatea releelor de gaze la acţiunea jetului de gaze şi ulei se reglează în mod obişnuit prin variaţia
suprafeţei active a paletei echipajului mobil inferior. Există astfel posibilitatea reglării sensibilităţii releului în gama
(0,5…1,5) m/s.
Schema electrică a protecţiei de gaze este dată în fig.15.3. Contactul superior al releului de gaze 1 comandă
semnalizarea, care trebuie să fie acustică şi optică. Contactul inferior comandă declanşarea tuturor
întreruptoarelor transformatorului. Deoarece impulsul dat de acest contact poate fi de scurtă durată (în funcţie
de caracterul deplasării uleiului sau a gazelor în releu), schema electrică trebuie să asigure prelungirea acestui
impuls până la declanşarea întreruptoarelor. Aceasta se realizează de exemplu în schemă prin releul 3 al cărui
contact este temporizat la revenire. Contactul releului 3 transmite impulsul de declanşare releului general de ieşire al
protecţiei transformatorului 4. Schema conţine şi releul de semnalizare 2, de tip serie, pentru semnalizarea
acţionării protecţiei cu impuls pentru declanşare şi dispozitivul de deconectare 5, prin care protecţia poate fi
comutată pentru a comanda semnalizarea, în cazul când s-au constatat declanşări intempestive ale protecţiei.
A
- +
It1 CB
BD
4
Semnal Semnal
+ -
+ +
1 2 3 De la
T
alte
- protecţii
5 ale trafo
Semnal
-
It2
CB
BD
B
Fig.15.3. Schema electrică de conectare a releului de gaze
Transformatoarele şi autotransformatoarele mari, constituite din elemente monofa-zate, sunt prevăzute cu

relee de gaze şi de semnalizare la fiecare cuvă, impulsurile de declanşare fiind aduse la un acelaşi intermediar.
La realizarea practică a circuitelor electrice ale protecţiei de gaze se are în vedere că:
 pentru legarea releului la circuitul electric să se folosească cablu cu izolaţie de hârtie, pentru că izolaţia de
cauciuc este atacată de uleiul de transformator;
 la staţiile exterioare, trebuie asigurată o protecţie eficace a bornelor împotriva umezelii.
Avantajele protecţiei de gaze sunt:
 simplitate;
 sensibilitate (cea mai sensibilă la scurtcircuite între spire);
 rapiditate, comandă semnalizarea sau declanşarea în funcţie de caracterul defectului;
 acţionează practic la toate defectele din interiorul cuvei.
Dezavantajele în funcţionarea acestei protecţii reies din principiul de funcţionare:
 aerul care este introdus în cuvă odată cu uleiul se ridică, în cazul creşterii temperaturii acestuia, spre
conservator şi trecând prin releu poate determina acţionarea lui. Pentru a se evita acest neajuns, primele
trei zile după repunerea în funcţiune a transformatorului, protecţia este comutată pe semnalizare (în
această perioadă aerul este evacuat din cuvă).
 posibilitatea acţionării releului de către fluxul de uleiul care se formează în transformator, în urma unor
scurtcircuite exterioare violente sau în urma pornirii şi opririi pompelor din circuitul de ulei al
transformatorului cu răcire în circuit închis. Pentru a se evita acest neajuns, se micşorează sensibilitatea
elementului de declanşare prin reglarea paletei acestuia.
 protecţia nu acţionează la defectele transformatorului produse în afara cuvei lui (la borne) şi pe
conductoarele de legătură a transformatoarelor cu întreruptoarele. De aceea protecţia nu poate fi utilizată
ca protecţie unică contra scurtcircuitelor interioare din transformator.
Progrese însemnate s-au făcut în direcţia perfecţionării releelor de gaze. Astfel, a apărut o construcţie nouă
de releu care se bazează pe măsurarea vitezei de deplasare a uleiului în conducta de legătură între cuvă şi
conservator cu ajutorul unei diafragme şi a unui manometru diferenţial cu mercur. Releul acţionează la viteze
287
cuprinse între
(0,7 - 1) m/s, închizând circuitul de declanşare în 0,2 s. Alte relee măsoară viteza de variaţie a presiunii în
transformator.
15.2.2. Protecţia diferenţială longitudinală

15.2.2.1. Principiul de realizare
Protecţia diferenţială longitudinală a transformatorului electric este utilizată pe scară largă, ca o completare
a protecţiei de gaze, împotriva scurtcircuitelor interne şi la bornele transformatorului. Se aplică la toate
transformatoarele cu puteri S  10 MVA, cât şi la transformatoarele de puteri mai mici care funcţionează în
paralel, cu scopul deconectării selective a transformatorului avariat. Ea comandă deconectarea tuturor
întreruptoarelor transformatorului.
IpI IsI
+ -
I-I
T
IpII IsII
Scurtcircuit exterior
Fig.15.4. Schema principială monofilară a protecţiei diferenţială longitudinală a transformatorului
Principiul ei de funcţionare este principiul comparării curenţilor. În cazul transfor-matorului se compară

valorile şi sensurile curenţilor aceloraşi faze din cele două sau trei înfăşurări ale transformatorului protejat.
Transformatorul trebuie să aibă instalate pe fiecare fază a tuturor înfăşurărilor sale TC. Înfăşurările acestora se
leagă între ele astfel încât, de exemplu în cazul unui transformator cu două înfăşurări (fig.15.4), releul să măsoare
diferenţa:
I r  I sI  I sII .
La funcţionarea normală sau la scurtcircuite exterioare schema protecţiei trebuie să asigure egalitatea
curenţilor secundari ( IsI = IsII ), deci curentul în releu să fie Ir = 0 , şi acesta să nu acţioneze. În cazul scurtcircuitului
în zona protejată (sensul cu săgeţi punctate), curentul în releu este egal cu suma:
I r  I sI  I sII
Dacă Ipr este curentul de pornire al releului şi dacă Ir  Ipr , releul acţionează şi comandă deconectarea
transformatorului.
15.2.2.2. Particularităţile protecţiei diferenţiale a transformatorului
a) Curentul de magnetizare al transformatoarelor protejate trece numai prin înfăşurarea de pe partea sursei de
alimentare, valorile lui în regim normal fiind de numai (3…5) % din curentul nominal. Acest curent de
magnetizare (pe lângă alţi factori) face ca Ir  0 chiar în regim normal. La punere sub tensiune a
transformatorului are loc un şoc al curentului de magnetizare, a cărui valoare atinge în primul moment (5…8) In
. Durata curentului de şoc de magnetizare depinde de parametrii transformatorului şi ai reţelei, putând atinge
(2…3) s şi creşte cu puterea transformatorului.
Curentul de magnetizare al unui transformator se caracterizează printr-o importantă componentă aperiodică,
de aproximativ (40…60) % din armonica fundamentală, şi printr-o armonică a doua pronunţată, de circa (30…70) %
din armonica fundamentală, armonica a treia reprezentând circa 27 %, a patra 5 %, a cincea 4 %, a şasea 3,7 %, a
şaptea 2,4 %. Armonica a treia şi armonicile multiplu de 3 se închid prin bobinajele în triunghi ale
transformatorului protejat şi prin transformatoarele de curent conectate în triunghi ale protecţiei diferenţiale,
astfel că nu circulă prin bobinele releelor şi deci nu influenţează comportarea protecţiei; dintre armonicile
superioare, în curentul de magnetizare rămâne astfel preponderentă influenţa armonicii a doua asupra
comportării protecţiilor diferenţiale. Componentele expuse ale şocului de curent de magnetizare diferă de
288
cele ale curenţilor de scurtcircuit, întrucât în aceşti curenţi armonica a doua este de regulă redusă, iar
componenta aperiodică se amortizează foarte repede (în (2…3) perioade). Componenta aperiodică a şocului
curentului de magnetizare are o amortizare rapidă în perioada iniţială, apoi ea se amortizează foarte lent,
durata totală a şocului putând atinge câteva secunde.
Pentru desensibilizarea protecţiei diferenţiale faţă de şocurile curentului de magnetizare se aplică
diferite metode:
 temporizarea protecţiei diferenţiale la un timp de (0,5 - 1) s, soluţie în detrimentul rapidităţii, din care cauză
utilizarea acestei metode s-a restrâns mult în ultimul timp;
 desensibilizarea prin curent a protecţiei diferenţiale (fig.15.4.), care constă în reglarea releului la un curent
de pornire Ipp = (3…4) In . Deşi această valoare în primul moment este inferioară curentului de şoc la
magnetizare, deoarece atenuarea acestuia este mai rapidă decât timpul propriu de acţionare al protecţiei,
aceasta nu acţionează. Protecţia reglată astfel se numeşte protecţie diferenţială cu tăiere de curent;
 desensibilizarea protecţiei cu tranformatorul cu saturaţie rapidă (fig.15.5), care folo-seşte proprietatea TSR
de a nu lăsa să treacă în secundarul lor, decât în foarte mică măsură, componenta aperiodică, care
reprezintă cea mai mare parte a curentului de magnetizare;
 desensibilizarea protecţiei faţă de armonica a doua din curentul de magnetizare, care utilizează un releu
diferenţial prevăzut cu filtru de armonica a doua.
+
+
TC1
I-I
-
TT
TSR
TC2
Fig.15.5. Conectarea releului diferenţial de curent printr-un TSR
b) Diferenţa de fază dintre curenţii primari ai protecţiei şi compensarea acesteia. La transformatoare cu

conexiuni Y/ curenţii I pI şi I pII ai celor două înfăşurări au unghiuri de fază diferite, între aceşti curenţi primari
existând un defazaj de 300 sau multiplu de 300 (de exemplu, la un transformator cu conexiuni Y/ - 11 diferenţa
de fază între curenţi este 300, curentul pe partea în  fiind defazat în urma curentului de pe partea în Y).
Considerând IpI = IpII , aceşti curenţi în secundarul TC dau, pentru exemplul considerat, curentul de dezechilibru
prin releu:
I r  I sI  I sII  2 I sI sin 15o , (15.1)

care are ca efect acţionarea greşită a protecţiei.
Din această cauză, este necesară compensarea defazajului curenţilor primari, astfel încât curenţii
secundari să fie în fază. Compensarea se realizează conectând secundarele celor două grupuri de
transformatoare de curent în mod diferit (la un grup secundarele se conectează în stea, iar la celălalt grup în
triunghi), cu aceeaşi schemă de conexiuni ca şi a transformatorului de protejat. În acest mod se realizează o
rotire în sens invers a fazelor curenţilor secundari, care compensează rotirea curenţilor primari provocată de
conexiunile stea - triunghi ale transformatorului protejat. Se vor conecta în triunghi secundarele
transformatoarelor de curent montate pe partea bobinajelor legate în stea ale transformatorului protejat
(fig.15.6.b), şi respectiv în stea secundarele TC montate pe partea bobinajelor legate în triunghi ale
transformatorului protejat.
289
Ţinând seama de conexiunea în  a acestor TC, care face ca prin conductorul circuitului diferenţial spre
releu să circule un curent de 3 ori mai mare decât curentul din secundarele TC, raportul lor de transformare
se alege cu relaţia:
R S T
R S T
TC
I
TC
IpY I
I
Y/Y 1 2 Y/
I
I
Ip
TC
TC
r s t r s t
I p stea I p stea
n TC  K sch  3, (15.2)
Is Is
a) b)
Fig.15.6. Scheme principiale ale protecţiei diferenţiale longitudinale pentru diferite conexiuni ale
transformatorului de protejat
în care:
Ksch = 3 este coeficientul de schemă, definit ca raportul dintre curentul prin bobina releului şi curentul din
secundarul TC (în cazul TC conectat în stea rezultă Ksch = 1);
Is - curentul nominal secundar al transformatoarelor de curent;
Ip stea - curentul primar pe partea stelei transformatorului protejat;
Ip triunghi - curentul primar pe partea triunghiului transformatorului protejat.
Pentru transformatoarul conectate în stea, rezultă deci relaţia
Ip
n TC  .
Is
Releele se leagă în derivaţie, între conductoarele secundare ale circuitelor diferenţiale de pe cele trei faze şi
conductorul de întoarcere, care se leagă la steaua grupului de TC de pe partea legată în  a transformatorului
de protejat. Schema protecţiei diferenţiale pentru diferite conexiuni se vede în fig.15.6.
c) Inegalitatea curenţilor secundari şi egalizarea lor. Cu toate că raportul de trans-formare al transformatorului
de curent se alege în funcţie de curenţii nominali ai transformatorului de forţă, în majoritatea cazurilor curenţii
290
din circuitul secundar al protecţiei diferenţiale nu sunt egali, din cauza nepotrivirii dintre curenţii nominali ai
transformatorului de forţă şi cei ai transformatorului de curent, care au valori standardi-zate, şi a modificării
curentului secundar de către conexiunea în  a TC. Una din condiţiile de funcţionare a protecţiei diferenţiale a
fost însă egalitatea curenţilor secundari, în regim normal al transformatorului, deci:
I p1 I p2
I s1   I s2  , (15.3)
n TC1 n TC2
dar,
I p1
 NT ,
Ip2
unde NT este raportul de transformare al transformatorului protejat. Rezultă că ar trebui să existe relaţia:
n TC2
 NT , (15.4)
n TC1
ceea ce nu se poate asigura totdeauna.
Când între curenţii secundari rezultanţi în circuitele protecţiei diferenţiale există o diferenţă mai mare
decât 5 % din valoarea lor, trebuie folosite mijloace auxiliare de egalizare. Se practică în acest scop
compensarea pe cale electrică a diferenţei curenţilor prin autotransformatoare sau transformatoare intermediare
de egalizare (ATE în fig.15.7).
15.2.2.3. Reglarea protecţiei diferenţiale a transformatorului
Se prezintă desensibilizarea protecţiei faţă de curenţii de dezechilibru. Curenţii de dezechilibru apar din
cauza diferenţei între curenţii de magnetizare Im ai TC care alimentează releele protecţiei. Pentru protecţia
diferenţială a reţelelor această diferenţă este:
I dez.tot.TC  I1m  I 2m .
La protecţia diferenţială a transformatoarelor acest Idez creşte, datorită:
 existenţei curentului de magnetizare al transformatorului de forţă care determină în releu un curent Idez.mT;
 erorii de egalizare a curenţilor secundari care dau un curent Idez.e (datorită inegalităţii curenţilor secundari
sau erorilor introduse de transformatorul de egalizare);
 existenţei reglajului raportului de transformare al transformatorului de forţă, care modifică valoarea
curenţilor secundari, introducând în releu un curent de dezechi-libru Idez.r. . Astfel, curentul de dezechilibru
total este:
I dez  I dez.tot.TC  I dez.mT  I dez.e  I dez.r . (15.5)
unde în general se acceptă I dez .mT  0 (curenţii de magnetizare ai transformatorului de forţă nu depăşesc (3
- 5) % In ).
Influenţa curenţilor de dezechilibru apare la scurtcircuite exterioare. Desensibili-zarea protecţiei
diferenţiale faţă de curenţii de dezechilibru se realizează reglând protecţia cu Ipr > Idez , iar releele de curent se
leagă direct în circuitul diferenţial. Această soluţie are dezavantajul unei sensibilităţi reduse, deoarece curenţii de
dezechilibru ai transformatorului sunt mai mari decât ai altor instalaţii.
291
I s1
TC1 
I-I
Ip1
Y
T

I s2 ATE
TC2 Y
Ip2
Fig.15.7. Schemă de protecţie diferenţială prevăzută cu egalizarea curenţilor secundari
Sensibilizarea protecţiei se realizează prin folosirea TSR şi a releelor cu bobine de frânare.

Curentul de pornire se calculează din următoarele condiţii:
a) Desensibilizarea protecţiei faţă de curentul de dezechilibru:
I pp  I dez . max ,
adică :
I pp  K sig I dez . .
Deci:
 U% f eg % 
 . max .ext.  K id K aper  i 
I pp  K sig Iscc  , (15.6)
 100 100 

în care:
Ksig = 1,2…1,5 ;
I”scc.max.ext. este componenta periodică a curentului de scurtcircuit, la momentul t = 0, în cazul unui
scurtcircuit exterior în regim maxim;
Kid = 1…0,5 ;
Kaper = 1 în cazul folosirii TSR, respectiv Kaper  2 în cazul protecţiilor fără TSR;
i = 0,1 este eroarea maximă admisă a TC (de fapt i rezultă din diferenţa erorilor de curent a celor două TC,
i = i1 - i2 , fiecare din ele putând fi maximum 10 %);
feg este diferenţa curenţilor secundari, exprimată în % (chiar după transformatorul de egalizare rămâne un
%
feg  0);
U este variaţia maximă posibilă, în %, a raportului de transformare al transforma-torului protejat, în
%
raport cu valoarea sa nominală (în practică U =  15 %).

b) Desensibilizarea protecţiei faţă de întreruperea circuitului diferenţial:
I pp  K sig I nT , (15.7)
cu Ksig = 1,5 .
Dintre cele două valori calculate cu relaţiile (15.6) şi (15.7) se adoptă pentru Ipp valoarea maximă.
Curentul de pornire al releului se calculează având în vedere raportul de transforma-re al TC:
I pp
I pr  . (15.8)
n TC
Numărul necesar de spire al bobinei ATE rezultă din condiţia:
w eg I s2  w l (I s1  I s2 ) , (15.9)
deci:
292
I I
w eg  s1 s 2 w l , (15.10)
I s2
în care wl este numărul spirelor înfăşurării de lucru a releului.
Verificarea sensibilităţii protecţiei se efectuează cu relaţia:
I sc. min
K sens   1,5 . (15.11)
I pp
15.2.2.4. Variante de realizare a protecţiei diferenţiale

a) Protecţia diferenţială cu tăiere de curent.
În fig.15.8 se dă schema de principiu a protecţiei diferenţiale cu tăiere de curent, la un transformator cu
două înfăşurări. Ea foloseşte relee de curent simple 1 şi are reglaj asemănător cu cel al protecţiei cu tăiere de
curent. Deosebirea constă în legarea releelor la un circuit diferenţial, pentru obţinerea unei selectivităţi complete.
Protecţia are o acţionare rapidă, declanşarea producându-se prin releul intermediar 3. În schemă figurează şi
auto-transformatorul de egalizare 4, releul de semnalizare 2 şi dispozitivul de deconectare 5.
Protecţia diferenţială se prevede de obicei, cu un dispozitiv de deconectare cu două poziţii, care permite
comutarea pe semnalizare la încercarea protecţiei. La reglarea protecţiei se ţine seama de condiţia de
desensibilizare a curentului de pornire Ipp faţă de şocurile curentului de magnetizare care apar la conectarea
transformatorului (în gol la reţea) şi faţă de curenţii de dezechilibru în cazul scurtcircuitelor exterioare. Curentul
de pornire al protecţiei se calculează cu relaţia:
I pp  (3  5) I n . (15.12)
Curentul ales trebuie verificat printr-o probă de conectare a transformatorului în gol, la tensiunea
nominală.
Din cauza valorilor mari ale lui Ipp , protecţia diferenţială cu relee de curent conectate direct are
-
S +
+ +
1 I 1 I 1 I 2 3
TC1 -
IpY 5
4 4 4
ATE De la
alte
Y protecţii
T ale trafo

TC2
Ip
dezavantajul unei sensibilităţi insuficiente în cazul scurtcircuitelor între spire.
Fig.15.8. Schema de principiu a protecţiei diferenţiale la un transformator cu două înfăşurări
Dacă Ksens < 1,5 , se adoptă altă schemă de protecţie diferenţială. Schema prezentată are însă avantajul simplităţii
şi rapidităţii în acţionare.
Pe lângă această schemă pe trei faze, cu 3 TC şi 3 RC, se poate utiliza o schemă simplificată pe două faze, cu
2 TC şi 2 RC pe partea înfăşurărilor legate în triunghi a transformatorului de forţă.
b) Protecţia diferenţială cu transformator cu saturaţie rapidă
Legarea releelor de curent la circuitul diferenţial prin intermediul TSR permite realizarea unei protecţii
diferenţiale simple şi rapide, insensibile la curenţii de dezechilibru şi la şocurile curenţilor de magnetizare. Se
293
construiesc relee diferenţiale (de exemplu tip RNT în Rusia şi tip RDS - RDS2, RDS3 - fabricate în România) care
sunt montate în aceeaşi carcasă cu transformatorul cu saturaţie rapidă şi cu cel de egalizare. Aceste relee au mai
multe înfăşurări Wf , We , W1 , Ws (de frânare, de egalizare, de lucru, secundară).
Schema protecţiei diferenţiale a unui transformator cu două înfăşurări, realizată cu releu de tip RDS2, este
dată în fig.15.9.
Transformatorul are două înfăşurări secundare Ws , două înfăşurări de egalizare, We1 şi We2 , o înfăşurare de
lucru W1 şi două înfăşurări Wf de frânare. Înfăşurările Ws şi W1 formează TSR. W1 este alimentată cu diferenţa
curenţilor ( IsI - IsII ).
De la înfăşurarea Ws se alimentează releul de curent. Înfăşurarea de egalizare a cu-renţilor secundari se
leagă în ramurile schemei protecţiei diferenţiale. Folosirea acestei
1 I
IpI IsII
IsI
IsII Wf Ws1
f 
Ie
1 We2
W1
Wf We1
f 
IpII IsII TSR Ws2

IsII
Fig.15.9. Schema de conectare a unui releu RDS
protecţii permite realizarea transformatorului cu orice număr de înfăşurări de egalizare, ceea ce în unele cazuri
este chiar necesar pentru protecţia transformatorului cu mai mult decât două înfăşurări. Toate înfăşurările
primare sunt prevăzute cu prize pentru variaţia numărului de spire necesare reglării protecţiei.
Curentul de pornire al protecţiei se reglează ţinându-se seama numai de compo-nentele periodice ale
curenţilor de magnetizare şi de dezechilibru, ceea ce face ca sensibi-litatea acesteia să fie superioară aceleia a
protecţiei cu tăiere de curent.
Se observă din cele prezentate că releul RDS îmbină cele două metode de sensibi-lizare a protecţiei
diferenţiale, TSR şi bobina de frânare. De fapt, în acest caz frânarea este realizată pe cale magnetică.
La scurtcircuite exterioare, prin bobina de frânare circulă un curent important If ; acesta creează fluxul de
frânare f care, datorită sensului de înfăşurare şi conexiunii celor două secţiuni ale bobinei Wf , se închide numai
prin coloanele laterale şi provoacă saturaţia miezului, înrăutăţind astfel cuplajul magnetic dintre bobina de lucru
W1 şi bobina secundară Ws , respectiv înrăutăţind transformarea curentului I1 care circulă prin bobina de lucru;
prin această bobină, în cazul unui scurtcircuit exterior, circulă numai curentul de dezechilibru şi înrăutăţirea
transformării sale reprezintă tocmai acţiunea de frânare, realizată pe cale “magnetică”. Fluxul de frânare f nu
provoacă apariţia unor curenţi prin releul 1, deoarece secţiunile Ws ale bobinei secundare (cu număr egal de
spire) sunt astfel bobinate, încât t.e.m. induse de fluxul f în cele două secţiuni sunt în opoziţie şi deci, ele fiind şi
egale, curentul datorită lor este nul. Fluxul de lucru 1 , produs de bobina W1 de pe coloana mijlocie, se închide în
sensuri diferite prin secţiunile bobinei secundare, ceea ce face ca tensiunile electromotoare induse în aceste două
secţiuni să fie în fază şi deci prin releu va circula un curent corespunzător numai celor două t.e.m.
La scurtcircuit în transformator, curentul I1 prin bobina de lucru este foarte mare (corespunzător sumei
curenţilor secundari) şi acţiunea de frânare nu împiedică acţionarea sigură; releul este astfel realizat, încât chiar
dacă are loc egalitatea If = I1 , acţionarea este asigurată. Este dorit ca bobina de frânare să fie montată spre
consumatori sau spre sursa care debitează curenţi mai mici la defecte interne, pentru ca la asemenea defecte
acţiunea de frânare să fie mai redusă.
294
c) Releul diferenţial RDS-4T
Schema de principiu, pentru o singură fază a releului RDS-4T este dată în fig.15.10. Este fabricat la
ICEMENERG şi este destinat protecţiilor diferenţiale a transformatoarelor. Circuitul diferenţial este alimentat de
transformatoarele de curent TC1 şi TC2 , în serie cu acest circuit fiind conectat bobinajul primar al
transformatorului auxiliar TF1 , prevăzut cu bornă mediană. Bobinajul secundar al transformatorului TF1
alimentează puntea de redresare PF1 , care debitează curentul de frânare if1 , acesta realizând frânarea în funcţie
de curentul secundar din circuitul diferenţial. În cazul unui scurtcircuit exterior, când curenţii primari vor avea
acelaşi sens (convenţional), curenţii prin cele două jumătăţi ale bobinajului primar al transformatorului TF1 vor
avea de asemenea acelaşi sens. În consecinţă, curentul din secundarul acestui transformator şi curentul redresat
if1 vor avea valori proporţionale cu curentul de scurtcircuit exterior, deci acţiunea de frânare va fi intensă.
A TC2
TC1
TF1
if1
PF1
if2 PF
2
TF2 F
AMP
PL
TL iL
B
Fig.15.10. Schema de principiu a releului RDS-4T
Între borna mediană a bobinajului primar al transformatorului TF1 şi ramura opusă a circuitului diferenţial
(deci în derivaţie cu acest circuit) sunt conectate bobinajele primare ale transformatorului auxiliar de frânare TF2
şi transformatorului auxiliar de lucru TL; prin aceste bobinaje va circula deci diferenţa fazorială a curenţilor
secundari ai transforma-toarelor de curent TC1 şi TC2 . În regim normal sau de scurtcircuit exterior, această dife-
renţă fazorială va reprezenta curentul de dezechilibru, iar în cazul unui scurtcircuit în zonă, diferenţa fazorială
respectivă va reprezenta curentul de lucru, ale cărui valori însemnate determină acţionarea protecţiei. De
asemenea, la punerea sub tensiune a transformatorului protejat sau la restabilirea tensiunii de alimentare a
acestuia (după lichidarea unui defect în reţeaua de alimentare sau după funcţionarea unui dispozitiv de R.A.R.),
diferenţa fazorială va fi practic proporţională cu curentul de magnetizare de şoc. Pentru împiedicarea acţionării
greşite a protecţiei în acest ultim caz - sub acţiunea curentului de magnetizare - bobinajul secundar al
transformatorului TF2 alimentează filtrul F de armonica a doua, a cărui tensiu-ne de ieşire este redresată de
puntea de redresare PF2 , care debitează curentul de frânare if2 . Bobinajul secundar al transformatorului de lucru
TL alimentează puntea de redresare PL , care debitează curentul de lucru iL . Presupunând că în locul
amplificatorului de curent continuu AMP ar fi conectat un releu electromagnetic polarizat, prin bobina acestui
releu ar circula un curent iRP având valoarea:
i RP  i L  (i f 1  i f 2 ) . (15.13)
Montând astfel releul încât acţionarea să aibă loc atunci când curentul redresat iRP are sensul curentului
redresat iL, rezultă condiţia de acţionare:
iL  if 1  if 2 , (15.14)
care este îndeplinită numai la scurtcircuite în interiorul zonei protejate, când iL are valori mari, iar if1 şi if2 au valori
mici. Curentul if1 are valori mici la scurtcircuite în transforma-torul protejat, deoarece în acest caz curenţii primari
vor avea sensuri (convenţionale) opuse, deci şi curenţii prin cele două jumătăţi ale bobinajului primar al
transformatorului TF1 vor avea sensuri opuse, ceea ce determină o tensiune redusă la bornele bobinajului
secundar al acestui transformator. Curentul if2 are valori mici la scurtcircuite în interiorul zonei protejate, întrucât
conţinutul în armonica a doua al curentului din bobinajul primar al transformatorului TF2 va fi redus, deci
tensiunea de ieşire a filtrului F va avea valori reduse. În cazul unui scurtcircuit exterior sau în cazul curentului de
magnetizare de şoc, condiţia de acţionare nu va fi îndeplinită întrucât rezultă:
295
iL  if 1  if 2 , (15.15)
La scurtcircuite exterioare această inegalitatea este determinată de valoarea redusă a curentului iL (care
reprezintă un curent de dezechilibru) şi de valoarea ridicată a curentului if1 (proporţională cu curentul de
scurtcircuit exterior), iar la curenţi de magnetizare de şoc inegalitatea este determinată de valoarea ridicată a
curentului if2 ca urmare a conţinutului important în armonica a doua a curenţilor de magnetizare de şoc.
Filtrul F de armonica a doua, acordat pe frecvenţa de 100 Hz, trebuie realizat astfel încât să aibă o
sensibilitate cât mai redusă în raport cu unda fundamentală şi cu armonica a treia, pentru a rezulta un curent de
frânare if2 cât mai redus în cazul scurtcircuitelor în interiorul zonei protejate când armonica a treia poate apărea
ca urmare a saturaţiei transformatoarelor de curent.
În schema trifilară se foloseşte câte o schemă de redresare trifazată pentru obţinerea curentului de lucru iL
şi a curentului de frânare if1 , ceea ce asigură o economie de diode semiconductoare; curentul de frânare if2 este
R14
-
R1 2 R1 3 D3 -
R2 R4 R7 R8
P1 R6 RI R16
T1 R9 T3 T4 +
T2 R1 5 C2
C1
R1 D2 R5 R1 0 R1 1 Dz D4
D1
+
1 2
obţinut printr-o punte de redresare monofazată dublă alternanţă (fig.15.10), alimentată de la un filtru de
armonica a doua realizat cu patru circuite L,C. Amplificatorul de curent continuu AMP din fig.15.10 este realizat cu
patru tranzistoare (fig.15.11). În absenţa tensiunii de intrare (care se aplică la bornele 1-2), tranzistorul T1
conduce, datorită polarizării directe a joncţiunii emitor - bază, asigurată de diodele D1 , D2 (rezistenţa R5 are o
valoare mică, de numai 100 ).
Fig.15.11. Schema amplificatorului AMP din fig.15.10
Ca urmare a conducţiei tranzistorului T1 , potenţialul colectorului acestui tranzistor este relativ ridicat şi
determină blocarea tranzistorului T2 , care împreună cu tranzistorul T3 formează un trigger - Schmitt; tranzistorul
T2 fiind blocat, tranzistorul T3 conduce şi potenţialul relativ ridicat al colectorului său (R10 = 47 ) determină
blocarea tranzistorului T4 şi deci releul intermediar RI, conectat în circuitul de colector al tranzistorului T4 , nu va
acţiona. La scurtcircuite în zonă, când condiţia de acţionare este îndeplinită, la bornele de intrare 1-2 ale AMP se
aplică o tensiune continuă (rezultată de la punţile de redresare, de lucru şi de frânare) cu polaritate pozitivă pe
baza lui T1 , ceea ce determină blocarea acestuia. Ca urmare, baza tranzistorului T2 primeşte un potenţial negativ
important de la colectorul tranzistorului T1 şi triggerul - Schmitt basculează: T2 trece în stare de conducţie, iar T3
este blocat; potenţialul negativ al colectorului tranzistorului T3 determină conducţia tranzistorului T4 şi acţionarea
releului RI, care comandă declanşarea. Circuitele de colector ale tranzistoarelor T1 , T2 şi T3 sunt alimentate cu
tensiunea stabilizată de dioda Zener DZ, pentru a fi eliminată influ-enţa unor eventuale variaţii ale tensiunii de
alimentare a amplificatorului asupra pragului de acţionare. Condensatorul C1 are rolul de a obţine funcţionarea
sigură a amplificatorului la tensiuni pulsatorii aplicate la intrare. Prezenţa lui C1 introduce o mică întârziere la
acţionarea releului diferenţial (de acelaşi ordin de mărime cu cea a altor relee diferenţiale moderne), însă permite
eliminarea circuitelor de filtrare pentru aplatizarea tensiunii redresate.
Pe principiul constructiv al releului RDS-4T, dar într-o schemă optimizată, realizată în construcţie modulară
cu subansambluri debroşabile, având elementele componente electronice, este şi protecţia diferenţială a
transformatorului PDT (la care în aceeaşi casetă sunt elementele pentru o protecţie completă a celor trei faze),
realizată tot de ICEMENERG.
d) Protecţie diferenţială cu releu de tip comparator de amplitudini
În fig.15.12 este dată o schemă principială cu circulaţie de curenţi de tip comparator de amplitudini
(detector de nivel critic variabil), în care bobina releului 1 este parcursă în sensuri opuse de curenţii redresaţi de
punţile P1 şi P2 , prin care circulă curenţii de lucru I1 şi de frânare If .
296
E 1
Ip1 Is1
If Il
P2 P1
TCI
T
Ip2 Is2
Fig.15.12. Releu diferenţial comparator de amplitudini
Releul 1 acţionează numai începând de la un anumit raport între valorile I1 şi If . Aceste tipuri de protecţii
au avantajul că acţiunea de frânare nu depinde de defazajul dintre curenţii de lucru şi de frânare, însă totodată
nefiind prevăzute cu TSR, au dezavantajul că pot acţiona sub acţiunea şocului de curent de magnetizare şi de
aceea necesită adoptarea unor măsuri suplimentare pentru obţinerea sensibilităţii necesare. La protecţia Siemens
(la care puntea P1 este alimentată printr-un transformator intermediar, iar acţiunea de frânare, datorită unui
element neliniar, se execută numai la o anumită valoare a curentului If) se adoptă ca măsură suplimentară
montarea unei spire în scurtcircuit pe echipajul mobil al releului magnetoelectric, care induce o mică temporizare
(de aproximativ 0,1 s); în acest timp se reduce sensibil valoarea curentului de magnetizare de şoc, care se
amortizează rapid în perioada iniţială. Soluţiile cu mici temporizări (şi la releele BBC se prevede o tempo-rizare de
0,1 s) prezintă dezavantajul că acţionarea este întârziată.
15.2.2.5. Protecţia diferenţială a transformatorului cu trei înfăşurări
Schema protecţiei transformatorului cu trei înfăşurări sau în general protecţia diferenţială longitudinală
pentru transformatoare racordate la sistem prin trei sau mai multe întreruptoare se realizează montând TC pe
toate legăturile transformatorului spre alte elemente. Pentru un transformator cu trei bobinaje legate prin trei
întreruptoare la sistem, se instalează trei grupuri de TC şi se realizează circuitul diferenţial legând între ele bornele
secundarelor dinspre transformator, ca şi bornele secundarelor dinspre exteriorul zonei protejate. În paralel cu
circuitul diferenţial se montează releul, fig.15.13.
În regim normal de funcţionare sau la scurtcircuite exterioare suma curenţilor primari (raportaţi la aceeaşi
treaptă de tensiune care intră în zona protejată I pi este egală (neglijând curentul de magnetizare al
transformatorului protejat) cu suma curenţilor (în aceleaşi condiţii de raportare) care ies din zona protejată I pe .
Deci:
 I pi   I pe ,
110 kV
In1
20 kV
In2 +
TC1
Is1 TC2 IsII
Ip1 IpII
+
-
T I-I
S
IpIII +
TC3 IsIII
TCI
-
In3
6kV
Fig.15.13. Schema protecţiei diferenţiale longitudinală pentru un transformator cu trei înfăşurări

297
adică
 I pi   I pe  0 ,
ceea ce determină:
 I si   I se  0 , (15.16)
deci:
Ir = 0 ,
întrucât prin releu circulă diferenţa curenţilor secundari. În realitate însă, ţinând seama de curenţii de
magnetizare ai TC, rezultă:
Ir = Idez .
În cazul unui scurtcircuit în transformator, locul defect este alimentat de toate sursele şi deci, cu convenţia
asupra semnelor (conform schemei) rezultă:
 I pi   I pe  I scc. int , (15.17)
unde Iscc.int este curentul total în locul defect. Curentul prin releu va fi astfel aproximativ proporţional cu curentul
total de defect şi protecţia va acţiona.
La protecţia diferenţială cu mai multe grupuri de TC apar aceleaşi particularităţi ca şi la protecţia
transformatorului cu două înfăşurări, unele probleme fiind însă mai compli-cate: pentru egalizarea curenţilor
secundari pot fi necesare mai multe autotransformatoare sau mai multe transformatoare de egalizare; curenţii de
dezechilibru pot avea valori mai mari decât la transformatorul cu două înfăşurări, datorită numărului mare de
grupuri de TC. Compensarea defazajului curenţilor primari, la transformatoare cu conexiuni Y/ se efectuează, ca
şi la transformatorul cu două înfăşurări, prin conexiuni corespunzătoare ale secundarelor TC, iar problema şocului
de curent de magnetizare se pune în acelaşi fel. Curenţii de dezechilibru fiind mai mari decât la transformatoarele cu
două bobinaje, pentru asigurarea sensibilităţii este indicată folosirea releelor cu bobină de frânare sau combinarea lor
cu TSR.
15.2.2.6. Protecţia diferenţială longitudinală homopolară
Conform normativului, protecţia diferenţială longitudinală homopolară (PDLH) se va prevedea la
transformatoarele cu înfăşurări stea, conectate la reţele ca neutrul legat direct la pământ, fie în locul uneia dintre cele
două protecţii diferenţiale independente montate (la trans-formatoare având S  200 MVA), fie ca a protecţie
suplimentară (la cele cu S < 200 MVA).
PDLH poate fi prevăzută şi la transformatoare coborâtoare, alimentând o reţea legată la pământ prin
rezistor, dacă protecţia diferenţială longitudinală nu este sensibilă la defecte monofazate pe partea de medie
tensiune.
15.2.2.7. Avantajele şi dezavantajele protecţiei diferenţiale longitudinale
Se evidenţiază următoarele avantaje: asigură deconectarea rapidă şi selectivă a transformatoarelor în cazul
defectelor interne şi în cazul scurtcircuitelor la borne sau pe circuitele de legătură cu întreruptoarele.
Dintre dezavantaje se menţionează următoarele: protecţia diferenţială necesită instalarea, la toate
înfăşurările transformatoarelor, a unor TC care să îndeplinească condiţii speciale; realizarea unei protecţii
diferenţiale care să satisfacă toate condiţiile de selecti-vitate şi rapiditate, mai ales la transformatoarele mari cu
reglaj sub sarcină, necesită măsuri care complică şi scumpesc protecţia.
Având în vedere avantajele şi dezavantajele protecţiei diferenţiale, ea va fi prevăzută la toate
transformatoarele cu puteri S  6,3 MVA .
15.2.3. Secţionarea de curent

Numită şi protecţia prin tăiere de curent, se foloseşte împotriva defectelor (scurt-circuite) interne, pentru
completarea protecţiei de gaze la transformatoare de puteri relativ mici (vezi subcapitolul 15.1). Este o protecţie
maximală reglată în funcţie de curentul de scurtcircuit la capătul elementului protejat. Schema protecţiei este
dată în fig.15.14.
Se realizează cu releele 1 (pot fi şi simple relee electromagnetice) sau cu relee de tip RTpC, la care
elementele electromagnetice sunt prevăzute pentru secţionare, iar elementele de inducţie pentru protecţia
maximală temporizată.
Curentul de pornire al releelor de curent pentru secţionare:
I scc. max .ext.
I pr  K sig , (15.18)
n TC
298
unde:
Ksig = (1,2 … 1,4) pentru relee de tip RC (electromagnetice) care acţionează prin releu intermediar;
Ksig = (1,5 … 1,6) pentru relee cu caracteristica semidependentă;
- +
In1 +
I I
1 1/I 1 1/I 2
-
TC TC S
+
T
-
nTC - raportul de transformare al TC.
Fig.15.14. Schema protecţiei prin secţionare de curent
De asemenea trebuie ca:

I pp  (3  5) I n , (15.19)
pentru ca releele să nu fie acţionate de şocul curentului de magnetizare. Dintre cele două valori de reglaj se
alege valoarea maximă.
Avantajul acestei protecţii constă în simplitate în execuţie.
Dezavantajul este că zona de acţionare variază în funcţie de regimul reţelei şi, chiar în cazul cel mai
favorabil, protecţia nu acoperă întreaga înfăşurare, vezi fig.15.15.
Decl.
+
I
K
T
TC
Isc
zona moartă
zona de
acţionare
I''sc.max. Ipp
lzm k1
Fig.15.15. Variaţia curentului de scurtcircuit în funcţie de locul defectului
15.2.4. Protecţia de cuvă (protecţia Chevalier)

Protecţia de cuvă este o protecţie contra defectelor interne însoţite de puneri la pământ şi se bazează pe
considerentul că orice defect intern în transformator este însoţit de o punere la masă. Protecţia Chevalier constă
dintr-un releu maximal de curent 1 racordat la un transformator de curent 2, montat pe legătura dintre cuva
transformatorului 3 şi priza de pământ 5. Bine înţeles că în acest caz cuva trebuie să fie izolată faţă de pământ
(fig.15.16).
Problema izolării cuvei nu este prea dificilă, de obicei fundaţia de beton având o rezistenţă suficientă (dacă
se întrerupe legătura dintre şinele de pe fundaţie şi şinele trans-formatorului prin plăcuţe sau rondele 4 din
textolit sau pertinax).
299
În funcţionare normală, prin legătura cu priza de pământ circulă numai curentul determinat de capacitatea
proprie a înfăşurărilor transformatoarelor, care este foarte mic. În cazul unui defect în transformator, curentul de
circulaţie care apare este mai mare la trans-formatoare al căror punct neutru este legat direct la pământ sau care
sunt conectate în reţele cu punctul neutru legat la pământ, acesta fiind chiar curentul de scurtcircuit monofazat în
punctul respectiv. De aceea, această protecţie este mai avantajoasă în astfel de reţele, curentul de acţionare al
protecţiei putând fi reglat, după date experimentale, la (40-50) A, pentru realizarea unei protecţii sensibile. Pentru
transformatoare cu neutru izolat aplicarea acestui sistem de protecţie este mai dificilă, mai ales dacă curentul
capacitiv al reţelei este sub (20-30) A .
Schema de curent operativ al protecţiei este asemănătoare cu aceea a protecţiei de gaze, fiind necesară şi
aici automenţinerea releului intermediar de declanşare. De aceea, cele două protecţii (de gaze şi Chevalier) pot fi
încadrate într-o singură schemă cu acelaşi releu intermediar. Pentru o corectă protecţie, transformatorul de
curent trebuie să aibă un raport de transformare astfel ales încât să asigure în secundar un curent suficient, la un
curent primar de acţionare de (40 - 50) A . De exemplu, se pot folosi TC cu raport nTC = 100 / 5 şi relee de curent
RC2-2 cu limite de reglaj (0,5 - 2) A . Deci: I prim = 40 A , iar Ir = 2 A .
1 I
5 2
3
Postament din beton
Fig.15.16. Schema principială a protecţiei de cuvă
Avantajele acestei protecţii constau în simplitate, siguranţă în funcţionare şi uşurinţă în exploatare.

Dezavantajul este că nu acţionează în cazul scurtcircuitelor între faze sau între spire, fără punere la
pământ. De aceea, ea se prevede împreună cu protecţia de gaze care acţio-nează la astfel de defecte; alt
dezavantaj constă în instabilitatea mecanică în caz de seisme.
Trebuie menţionat că acest tip de protecţie are o arie de răspândire limitată în special fiind folosită la EdF
(unde a fost iniţiată şi realizată), înlocuind în anumite situaţii protecţia diferenţială longitudinală. La noi în ţară
ultimul normativ nici nu o mai menţionează. În ultimul timp specialiştii preferă protecţiile diferenţiale, deşi mai
costisitoare, datorită performanţelor lor superioare.
15.3. Protecţia transformatorului împotriva supracurenţilor provocaţi de scurtcircuite exterioare

Scurtcircuitele de pe barele secundare ale transformatorului sau pe liniile ce pleacă de la transformator
(scurtcircuite exterioare) care nu au fost deconectate de protecţia proprie, produc în transformator supracurenţi
care în cazul când depăşesc o anumită durată, funcţie de valoarea curenţilor de scurtcircuit, devin periculoşi
pentru înfăşurarea transformatorului.
Pentru înlăturarea acestor defecte se folosesc la transformatoare protecţii de rezervă (deci temporizate):
 protecţia maximală de curent temporizată;
 protecţia maximală de curent cu blocaj de tensiune minimă, temporizată;
 protecţii maximale de curent cu filtru de secvenţă inversă, temporizate;
 protecţia maximală de curent homopolar sau de tensiune homopolară, temporizată;
 protecţie de distanţă.
15.3.1. Protecţia maximală de curent temporizată
300
Schema principială a protecţiei maximale de curent temporizată este dată în fig.15.17.
K1
110 kV K2
- + S +
+ +
1 I 2 I 3 I 4 T 5 6
- -
TC De la alte
protecţii ale T
Y
T

6 kV
Fig.15.17. Schema principială a protecţiei maximale de curent temporizată

La transformatoare cu două bobinaje, alimentate dintr-o singură direcţie, TC care alimentează protecţia se
montează pe partea alimentării, pentru ca protecţia să poată acţiona, ca rezervă, şi împotriva defectelor interne. TC
la protecţii maximale se leagă totdeauna în stea completă sau incompletă. Curentul de pornire al releului se
calculează cu relaţia:
K sig I sarc. max
I pr  , (15.20)
K rev n TC
în care:
Isarc.max este curentul ce poate circula prin transformatorul protejat;
Ksig = 1,2 … 1,25 ;
Krev = 0,85 ;
nTC este raportul de transformare al TC.
Curentul de sarcină maxim poate apărea în două cazuri:
 la autopornirea motoarelor electrice alimentate de la transformatorul protejat;
 când declanşează un transformator care funcţionează în paralel cu transformatorul protejat şi acesta preia o
parte din sarcina lui.
În timpul autopornirii curenţii cresc mult, pentru că motoarele se accelerează simul-tan, cele cu rotor
bobinat au reostatele de pornire şuntate, iar motoarele pornesc în sarcină. Deci, la autopornire curentul de
sarcină maxim rezultă cu relaţia (15.21), cu Kap = 3 :
I ap
I sarc. max  K ap I nom  I nom , (15.21)
I nom
La deconectarea unui transformator curentul de sarcină maxim rezultă:
n
I sarc. max  I nom , (15.22)
n 1
unde n este numărul de transformatoare care funcţionează în paralel (sarcina transformato-rului defect se
repartizează uniform între celelalte transformatoare).
Se alege valoarea maximă dintre cele obţinute cu relaţiile (15.21) şi (15.22).
Coeficientul de sensibilitate:
( 2)
I
K sens  scc. max  K sens .impus . (15.23)
I pp
Conform prescripţiilor în vigoare, coeficientul de sensibilitate impus are valorile:

K sens.impus = 1,5 faţă de bara dinspre sursă;
K sens.impus = 1,3 faţă de bara dinspre linie.
301
Timpul de acţionare a protecţiei maximale de curent a transformatoarelor, tT , se reglează după condiţia de
selectivitate, cu o treaptă peste cel mai mare timp al protecţiilor elementelor alimentate de transformator, tL ,
adică:
t T  t L  t . (15.24)
La transformatoare cu trei înfăşurări protecţia maximală de curent temporizată împotriva scurtcircuitelor
exterioare, dacă transformatorul are alimentare dintr-o singură direcţie, se realizează prin schema din fig.15.18.
C 20 kV
+ + S
+ +
A 110 kV + 8
+ S 2 I 5 T 11
+ +
1 I 4 T 10 7 - -
TC2
- -
TC1
T
S
+ + + +
3 I 6 T 12 9
- -
TC3
6kV
B
Fig.15.18. Schema principială monofilară a protecţiei maximale de curent temporizată pentru un transformator cu
trei înfăşurări, alimentat de pe o singură parte
De remarcat: protecţia trebuie astfel realizată, încât la un scurtcircuit exterior pe una din tensiuni, protecţia
să comande declanşarea întreruptorului de la tensiunea respectivă, trans-formatorul rămânând în funcţiune pe
celelalte două tensiuni, astfel fiind asigurată selectivitatea.
Curenţii de pornire se calculează cu relaţia (15 20), iar timpii de acţionare se aleg:
t 5  t element următor   t ,
t 6  t element următor   t , (15.25)
t 4  t 6  t ,
sau
t 4  t 5  t ,
după cum t 6 > t 5 sau t 5 > t 6 .
Releele 1 , 4 , 7 (de pe partea alimentată) acţionează şi la defecte în transformator, ca protecţie de rezervă.
La transformatoare cu trei înfăşurări, protecţia de pe partea alimentării se realizează cu trei TC şi trei relee de
curent, iar celelalte două protecţii se realizează cu câte trei TC şi trei relee sau două TC şi două relee, după cum
reţeaua la care este conectată înfăşurarea respectivă are curenţi mari sau mici de punere la pământ.
În cazul transformatorului coborâtor cu trei înfăşurări, cu alimentare dintr-o singură direcţie, pentru
economie de relee şi TC, se poate folosi schema din fig.15.19: nu se mai instalează protecţia pe partea alimentată
pe care rezultă temporizarea mai mare, introducându-se în schimb în protecţia de pe partea alimentării, un releu
de timp suplimentar (releul 5), cu temporizarea rezultată pentru protecţia de pe partea pe care nu s-a prevăzut
protecţia (în exemplul considerat, de pe partea de 20 kV). Deci, dacă t 6 < t 5 < t 4 , se va folosi schema din fig.15.19
în locul celei din fig.15.18.
302
A 110 kV S 110
+ + + +
1 I 4 T 5 T 10 7
- - - -
TC1
T
S6 S 20
+ + + + + +
3 I 6 T 12 9 11 8
- - - -
TC3 -
6kV
C
B 20 kV
Fig.15.19. Schema unei protecţii maximale de curent temporizată pentru un transformator cu trei înfăşurări
La scurtcircuite exterioare în reţele de 6 kV acţionează releele 3 , 6 , 12 şi 9 . La scurtcircuite în reţele de 20

kV releul 3 nu acţionează, deoarece curentul circulă numai prin înfăşurările de 20 şi 110 kV, nu şi prin cea de 6 kV.
Acţionează releele 1 , 5 , 10 şi 7 . La defecte interne acţionează protecţia de rezervă 1 , 5 , 4 , 7 şi 10 .
În cazul unei staţii ridicătoare de tensiune, la ale cărei bare sunt racordate generatoare şi linii, numai
condiţia (15.24) nu asigură selectivitate, în acest caz fiind necesară completarea protecţiei maximale a
transformatorului cu a doua treaptă de timp prevăzută cu blocaj direcţional, dar cu temporizare mai mică.
Se exemplifică acest lucru în schema din fig.15.20, care reprezintă schema protecţiei maximale a unui
transformator cu trei înfăşurări şi două surse de alimentare. Protecţia trebuie să asigure deconectarea selectivă a
sursei care alimentează direct locul defect.
Temporizările se aleg astfel:
t 2  t 1 max . 20  t ,
t 3  t 1 max .6  t ,
t 1  t 1 max . 110  t , (15.26)
t 3   t (dacă t 3  t 2 )
t1   .
t 2   t (dacă t 2  t 3 )
Pentru t1 se alege valoarea maximă dintre valorile rezultate prin cele trei condiţii, iar pentru t4 :
t 4  t1  t .
Observaţie: protecţia pe partea uneia dintre surse este o protecţie direcţională.
303
110 kV +
+ + a
I1
5 I 1 T 6
- S
TC1 - + b
12
Y
-
T
Y

+ + + + + +
7 I 8 3 T 10
9 I 2 T 11
- - S
TC2 - - S
TC3 +
+
14
T 4
TT - -
- - -
I2
I3
20 kV
6 kV
Fig.15.20. Schema protecţiei maximale de curent temporizate pentru un transformator cu trei înfăşurări şi
alimentare din două părţi
Blocajul direcţional 8 îşi închide contactele numai la defecte exterioare pe 6 kV, permiţând alimentarea
releului 3 şi rămâne cu ele deschise la defecte însoţite de curenţi de sens opus, cum sunt cei ce apar la defectele
exterioare pe 110 kV.
Dacă de aleg corect temporizările, conform relaţiilor (15.26), protecţia va fi selectivă:
 la scurtcircuite pe 6 kV acţionează releele 7 , 8 , 3 şi 10 şi deconectează întreruptorul I3;
 la scurtcircuite pe 20 kV acţionează releele 9 , 2 , 11 şi 14 şi deconectează întrerupto-rul I2;
 la scurtcircuite pe 110 kV acţionează releele 5 , 1 , 6 şi, ca rezervă, 7 şi 4 .
De asemenea ca rezervă împotriva scurtcircuitelor interne pot fi considerate releele 4 , 7 şi 5 , 1 .
Observaţie: Dacă sursa de pe partea de 6 kV are putere suficientă pentru a acoperi cererea consumatorilor
racordaţi pe partea de 20 kV, legăturile a şi b vor lipsi (releul 6 va comanda numai declanşarea întreruptorului I1).
15.3.2. Protecţia maximală de curent cu blocaj de tensiune minimă

Schema monofilară a unei protecţii maximale de curent cu blocaj de tensiune minimă temporizată este
prezentată în fig.15.21. Ea se realizează pentru a mări sensibili-tatea protecţiei maximale. Blocajul are şi rolul de a
evita acţionarea protecţiei maximale în cazul suprasarcinii care nu provoacă, paralel cu creşterea curenţilor, şi o
scădere însemnată a tensiunii.
304
S +
- + + +
I1
U< I T
TT
- -
-
de la celelalte
protecţii ale
transformatorului
TC
-
I2
Fig.15.21. Schema monofilară a unei protecţii maximale de curent cu blocaj de tensiune minimă temporizată
În acest caz:
K sig I n
I pr  , (15.27)
K rev n TC
Dar:
I pp  I pr n TC ,
deci:
I scc. min .
K sens   K sens . impus .
I pp
Coeficientul de sensibilitate a crescut pentru că, curentul de pornire a scăzut faţă de cel de la protecţia
maximală fără blocaj. În relaţia (15.27) sunt aceiaşi coeficienţi ca şi în relaţia (15.20).
Pentru un releu de tensiune valoarea de pornire este:
U min
U pr  , (15.28)
K sig K revu n TT
în care:
Umin = (0,9 … 0,95)Un este tensiunea de funcţionare minimă admisă pe bare;
K sig = (1,1 … 1,2) ;
K revu  1 este coeficientul de revenire al releului de tensiune;
nTT este raportul de transformare al transformatorului de tensiune.
15.3.3. Protecţia maximală de curent cu filtru de secvenţă inversă, temporizată

În cazul transformatoarelor ridicătoare şi la autotransformatoare se foloseşte deseori protecţia maximală
cu filtru de curent de secvenţă inversă FCSI (fig.15.22). Se prevede pentru a acţiona la scurtcircuite exterioare
nesimetrice. De obicei se folosesc pentru protecţia transformatoarelor atât protecţia maximală de curent cu FCSI,
cât şi protecţia maximală de curent temporizată, fără FCSI, cu sau fără blocaj de tensiune minimă.
305
In1
S Decl.I n1
+ + + +
-
T
I T Decl.I n2
- - -
De la
De la alte
PMCT protecţii
TC FCSI
cu U< ale trafo
In2
Fig.15.22. Schema unei protecţii maximale cu filtru de curent de secvenţă inversă (FCSI)
Curentul de pornire al acestei protecţii se alege având în vedere două condiţii:

a) Coordonarea sensibilităţii cu protecţiile elementelor următoare, coordonarea făcându-se cu protecţia
maximală de curent şi cu protecţia homopolară a liniilor care pleacă de la barele transformatorului spre
consumatori, deci:
I pp  K sig I i calc. , (15.29)
unde:
K sig = 1,2 ;
Ii calc. este valoarea de calcul a curentului de secvenţă inversă care circulă prin locul de instalare al FCSI la
defecte pe elementele următoare, pentru care protecţiile acestor elemente se află la limita de
acţionare.
Se foloseşte calculul cu relaţia (15.29) referitor la toate protecţiile menţionate, alegându-se apoi valoarea
maximă care rezultă.
b) Desensibilizarea în raport cu curentul de dezechilibru al FCSI, în regim de sarcină maximă a
transformatorului datorită erorii transformatoarelor de curent care alimentează FCSI, erorii de acordare a
filtrului şi variaţiilor de frecvenţă în sistem (care modifică valorile reactanţelor din FCSI, deci şi acordarea
acestuia).
K sig
I pp  I dez . p , (15.30)
K rev
în care:
K sig = 1,2 ,
K rev = 0,85 ,
Idez.p este curentul de dezechilibru raportat la primarul transformatoarelor de curent şi se calculează cu
relaţia:
 f 
I dez .p    I  K     I sarc. max , (15.31)
 f nom 
 
unde:
I  0,1 (10 %) este componenta curentului de dezechilibru al FCSI datorată erorii
transformatoarelor de curent,
f  (2 ... 3) Hz este abaterea frecvenţei de la valoarea nominală,
fnom = 50 Hz este valoarea nominală a frecvenţei,
K - coeficient care depinde de tipul filtrului,
  0,01 (1 %) este eroarea relativă de acordare a FCSI,
Isarc.max este curentul maxim de sarcină al transformatorului protejat.
Se alege valoarea maximă dintre cele rezultate prin relaţiile (15.29) şi (15.30).
306
15.3.4. Protecţia maximală de curent sau de tensiune de secvenţă homopolară temporizată
Acţionează în cazul scurtcircuitelor monofazate exterioare transformatorului sau a punerilor la pământ,
fiind temporizată.
a) Protecţia de curent homopolară
Se prevede la transformatoare cu S  3 MVA conectate la o reţea cu neutrul legat la pământ, având surse
de alimentare într-una din reţelele de la celelalte tensiuni (fig.15.23).
Se poate folosi şi schema din fig.15.24, care funcţionează cât timp neutrul este legat la pământ. Dacă
neutrul este deconectat, prin contactele de blocare ale separatorului din acest circuit, se introduce în funcţiune o
protecţie maximală de tensiune de secvenţă homopolară.
-
S
+ +
+ +
Ih T
- -
FCSH De la
alte
protecţii
ale T
Y
T

Alimentare
Fig.15.23. Schema principială a protecţiei de curent homopolar pentru un transformator
S +
+ + +
Ih T
- -
Y
De la
T alte

TC protecţii
ale T
Fig.15.24. Schema principială a unei protecţii de curent homopolar pentru un transformator
În caz contrar ar putea apare supratensiuni periculoase la apariţia unei puneri la pământ în reţea (dacă nu este
legătura la pământ a neutrului transformatorului, atunci este un sistem cu neutrul izolat, deci la o punere la
pământ, tensiunea fazelor neavariate faţă de pământ creşte de 3 ori, iar izolaţia sistemului nu este întărită, fiind
sistem cu neutrul pus direct la pământ).
Se poate aplica numai la transformatoare care au punctul neutru legat la pământ. În ambele variante,
curentul de pornire se calculează din relaţia (15.32):
307
I pp  (0,4  0,8) I n , (15.32)
ţinând seama de curenţii de dezechilibru. Practic se reglează la
I pr  (2,5  3) A .
b) Protecţia de tensiune homopolară

Schema principială a unei protecţii de tensiune homopolară este prezentată în fig.15.25. Se reglează releul
la:
U pr  15 V
t hT  t hL max   t
+
+ +
Uh T
DD
- - FTSH
Y
T

Semnalizare
Fig.15.25. Schema principială a unei protecţii de tensiune homopolară pentru un transformator
Protecţia homopolară se foloseşte ca rezervă împotriva scurtcircuitelor FN. Se preferă protecţia de tensiune
homopolară pentru că acţionarea ei nu depinde de regimul momentan de exploatare al punctului neutrului al
transformatorului protejat.
La transformatorul care funcţionează în bloc cu o linie se foloseşte protecţia de curent homopolară pentru
că la asemenea blocuri nu este economică instalarea a trei TT de 110 sau 220 kV, numai pentru protecţii de
tensiune. Ambele protecţii homopolare nu se folosesc simultan.
15.3.5. Protecţia de distanţă
La transformatoarele cu surse pe ambele părţi, cu tensiunea superioară U  220 kV, se va prevedea, de
obicei pe fiecare dintre înfăşurările conectate la surse, câte o protecţie de distanţă împotriva scurtcircuitelor
interioare, la borne şi pe racorduri şi împotriva supra-curenţilor provocaţi de scurtcircuitele exterioare.
Treapta instantanee a fiecărei protecţii de distanţă va fi direcţionată spre transfor-mator. Una din treptele
cu temporizare scurtă va fi direcţionată spre barele de pe partea unde este instalată protecţia respectivă.
15.4. Protecţia împotriva suprasarcinilor

Suprasarcinile care perturbă funcţionarea unui transformator pot avea diverse cauze: autopornirea
motoarelor, deconectarea unui transformator care funcţionează în paralel, conectarea unor consumatori
suplimentari, pendulări etc. În funcţie de raportul
K sarc  I sarc / I n ,
suprasarcina poate fi suportată un anumit interval de timp (valorile respective se indică în prescripţii de
exploatare).
La transformatoarele cu două înfăşurări, protecţia de suprasarcină se va prevedea pe partea înfăşurării
care nu este prevăzută cu reglaj de tensiune (ploturi).
La transformatoarele cu trei înfăşurări de puteri egale, alimentate dintr-o singură parte, protecţia de
suprasarcină poate fi montată numai pe partea alimentării. Dacă puterile nominale ale celor trei înfăşurări nu sunt
egale, sau dacă transformatorul poate fi alimentat din două sau din trei părţi, protecţia de suprasarcină trebuie
montată pe partea fiecărei înfăşurări care poate fi supraîncărcată.
La transformatoarele cu puteri S  100 MVA se recomandă utilizarea unor relee cu caracteristică de
acţionare tip imagine termică.
308
Schema protecţiei împotriva suprasarcinii este dată în fig.15 26.
T
S S
R + + +
I T
- -
R
S
T
Fig.15.26. Schema protecţiei transformatorului împotriva suprasarcinilor

Se prevede un releu maximal de curent pe o singură fază pentru că suprasarcinile pentru care se asigură
protecţia se presupun că sunt simetrice. Ea comandă semnalizarea. Curentul de pornire al releului se calculează
cu relaţia:
K sig I n
I pr  , (15.30)
K rev n TC
în care:
Ksig = 1,05 ;
Krev = 0,85 .
Timpul de acţionare al protecţiei se reglează de obicei la 10 s. Dacă suprasarcina este mare, treapta II a
protecţiei de suprasarcină poate comanda declanşarea.
15.5. Schema de ansamblu a protecţiei unui transformator electric
În fig.15.27 este prezentată schema de ansamblu a protecţiei unui transformator ridicător, cu două
bobinaje, având Sn  4000 kVA .
BI
Fig.15.27. Schema completă a protecţiei unui transformator electric cu două înfăşurări

309
S-au utilizat următoarele notaţii:
BI - blocuri de încercare;
1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9 - releele protecţiei maximale de curent temporizate împotriva suprasarcinilor simetrie,
respectiv împotriva scurtcircuitelor exterioare simetrice (3F) şi nesimetrice;
10, 11, 12 - releele protecţiei împotriva scurtcircuitelor FN exterioare pe linia de 110 kV;
13, 14, 15, 16 - releele protecţiei diferenţiale longitudinale;
17, 18, 19 - elementele protecţiei de gaze;
+
+
L A1 A2
RS R
+
-
Decl.I-1 Decl.I-2
20 - releul intermediar final (cu automenţinere şi deblocare automată, fig.15.28).
Fig.15.28. Schema interioară a releului 20 din fig.15.27
În fig.15.28 s-au notat cu L bobina de lucru, iar cu A1 , respectiv A2 , bobinele de automenţinere. RS este
bobina releului de semnalizare de tip serie, iar R o rezistenţă adiţională care asigură în circuit curentul necesar
acţionării releului de semnalizare serie.
15.6. Particularităţile protecţiei transformatoarelor suplimentare pentru reglarea tensiunii
Pentru reglarea tensiunii transformatoarelor şi autotransformatoarelor de mare putere se folosesc

transformatoare suplimentare, formate din două elemente (TS, ATR, fig.15.29.a) sau dintr-un singur element (TR,
fig.15.29.b).
În primul caz (fig.15.29.a) transformatorul suplimentar este compus dintr-un auto-transformator reglabil
ATR şi un transformator serie TS având primarul alimentat de ATR şi secundarul în serie cu bobinajul
transformatorului principal TP. În al doilea caz, (fig.15.29.b), există doar transformatorul reglabil (TR), având primarul
alimentat în paralel cu unul din bobinajele TP, iar secundarul, cu număr reglabil de spire, legat în serie cu un alt
bobinaj al TP.
Transformatorul suplimentar, instalat în cuvă cu ulei, este prevăzut cu o protecţie proprie de gaze. Probleme
deosebite apar la protecţia diferenţială, care poate fi realizată în două variante:
a) protecţia diferenţială a TP include şi protecţia transformatoarelor suplimentare (soluţia din fig.15.29),
soluţie care este economică, dar nu totdeauna suficientă de sensibilă;
b) soluţie impusă din considerente de sensibilitate, în care se prevede câte o protecţie diferenţială separată
pentru TP respectiv pentru transformatorul de reglaj (fig.15.30, respectiv fig.15.31, corespunzător celor
două variante de obţinere a reglajului).
I-I% I-I%
TC1 TC2
TS
Y
TP  TP TR
ATR
TC2 TC1
a) b)
Fig.15.29. Protecţia diferenţială longitudinală a transformatorului principal TP include şi transformatoarele

suplimentare de reglare a tensiunii
310
a) transformatorul de reglare este format din două elemente;
+
+ Decl.I-1
Decl.I-2
2 I-I 3
I-1 -
1 I-I
TC4 TSR
Y
Y TS Y
 TP TC1 Ws
Ws
TC2 Wl
TC3
Wf Wf
ATR
I-2
CM
b) transformatorul de reglare este realizat dintr-un singur element.
Fig.15.30. Protecţia diferenţială longitudinală de curent a TS şi protecţia maximală cu relee de curent cu frânare
magnetică a ATR (schemă monofazată)
În fig.15.30 se observă că prin TC1 şi TC2 s-a creat circuitul diferenţial pentru protecţia transformatorului
TS, iar pentru ATR s-a prevăzut protecţia maximală de curent împotriva scurtcircuitelor în ATR, care va fi
insensibilă la scurtcircuite exterioare TP.
Această protecţie maximală de curent a ATR este realizată cu relee de curent cu frânare magnetică:
bobina de lucru W1 este alimentată de TC3 din circuitul ATR, iar bobina de frânare Wf - de transformatorul TC4
din circuitul TP. La defecte în ATR, curentul prin TC3 şi W1 este mare, iar curentul prin TC4 şi Wf este mic, deci
releul 2 acţionează, în timp ce la defecte exterioare lui TP lucrurile se petrec invers, acţiunea de frânare
predomină, deci releul 2 nu acţionează. Protecţia diferenţială a TS (realizată cu TC1 , TC2 şi releul 1 alimentat
prin TSR) nu poate cuprinde ATR, întrucât pentru aceasta ar fi necesar ca TC2 să fie montate în poziţia TC3 , ceea
ce ar conduce la acţionări neselective, deoarece în timp ce prin TC1 curentul are totdeauna o valoare
importantă (este curentul de sarcină a TP, secundarul TS fiind legat în serie cu bobinajele acestuia), prin TC3
curentul poate fi foarte mic, sau chiar nul pentru poziţia de zero a dispozitivului de reglare a tensiunii.
În varianta reglajului prin TR pentru secundarul TR se prevede o protecţie diferenţi-ală realizată conform
schemei din fig.15.31 (deci analogă cu schema protecţiei diferenţiale a TS din fig.15.30), iar pentru primarul TR
se poate prevedea o protecţie maximală ca cea din fig.15.31 (releul 2) sau o protecţie diferenţială separată.
De precizat că protecţiile transformatorului suplimentar pentru reglarea tensiunii comandă declanşarea
întreruptoarelor transformatorului principal, întrucât între acestea şi transformatorul suplimentar nu se găsesc
întreruptoare.
Atât în fig.15.30, cât şi în fig.15.31, s-au reprezentat numai protecţiile aferente ele-mentelor de reglare a
I-1
+ Decl.I-1
+
Decl.I-2
TC4
1 I-I
- +
TR
I-I 2
TC1 TP
TC2
TC3
I-2
311
tensiunii TS, ATR sau TR (nu şi protecţia diferenţială a TP, vezi fig.15.5).
Fig.15.31. Protecţia diferenţială longitudinală de curent a TR
15.7. Particularităţile protecţiei autotransformatoarelor
Având în vedere că defectele şi regimurile anormale din autotransformatoare sunt analoge cu cele din
transformatoare, protecţiile autotransformatoarelor se realizează pe baza aceloraşi principii.
Apar însă unele particularităţi datorită construcţiei specifice a autotransformatoarelor şi legăturii
electrice pe care acestea o realizează, prin intermediul porţiunii comune a înfăşurării, între două din reţelele la
care sunt conectate. Astfel:
a) Neutrul autotransformatoarelor fiind legat electric atât de reţeaua de înaltă tensiune, cât şi de reţeaua de
medie tensiune, protecţia împotriva scurtcircuitelor monofazate trebuie realizată separat (un dispozitiv pentru
scurtcircuite FN pe partea tensiunii înalte şi altul pe partea tensiunii medii), pentru a asigura declanşarea
selectivă a întreruptorului pe partea căruia a apărut defectul monofazat exterior. Se foloseşte schema din
fig.15.32, releul direcţional fiind necesar pentru funcţionarea selectivă a protecţiei. El are bobina de tensiune
alimentată de la un TT montat pe barele de înaltă tensiune, având secundarul conectat în triunghi deschis
(FTSH). Dacă rezultă temporizări prea mari pentru releele de timp ale protecţiei maximale de curent de
secvenţă homopolară se pot folosi şi secţionări homopolare.
b) La AT coborâtoare cu alimentare din reţeaua de înaltă tensiune protecţia împotriva suprasarcinii se realizează
cu câte un releu de curent pe partea tensiunii înalte şi pe partea tensiunii joase, ambele semnalizând cu
temporizare, folosindu-se de obicei acelaşi releu de timp. Dacă AT are alimentare şi pe partea tensiunii înalte
şi a tensiunii medii (sau pe partea tensiunii înalte şi a tensiunii joase), atunci este posibilă o supraîncărcare a
bobinajului comun (prin care circulă suma curenţilor) fără ca vreunul din curenţii primari corespunzători
celor trei tensiuni, să depăşească valoarea nominală. În acest caz, protecţia împotriva suprasarcinii se
completează cu un releu de curent alimentat de un TC instalat spre neutrul bobinajului comun, releu care va
semnaliza cu temporizare.
c) Şocul de curent de magnetizare faţă de care trebuie desensibilizată protecţia diferenţială este mai mic la AT
decât la transformatoare, datorită dimensiunilor mai mici ale miezului.
A
+ + + +
h I T
- -
FCSH1
UH
AT C
Y 
+ + +
I T
- -
FCSH2
Fig.15.32. Schema protecţiei autotransformatorului împotriva scurtcircuitelor monofazate
312
15.8. Sisteme de protecţii numerice utilizate la protecţia transformatoarelor electrice
15.8.1. Schemă de principiu a protecţiei unui transformator realizată cu microcalculator

În fig.15.33. se prezintă schema de principiu propusă pentru protecţia completă a unui transformator de
mare putere, realizată prin intermediul microcalculatoarelor.
R S T R S T
10/110 kV TC2
I-1 I-2
TC3 TC1 T FCSH
 Y0
TT
Circuite de
intrare
(cuplare
proces)
If Ii Uf Ih Idif
IFi
If Ii
 C1
Uf
Idif
 C2
Ih
 C3
If
 C4
IFe
Circuite de ieşire
(sonerii, hupe, bobine de
declanşare, întreruptoare)
Fig.15.33. Schema de principiu pentru protecţia completă a unui transformator de mare putere
TC - transformator de curent; TT - transformator de tensiune; I - întreruptor;
IFi - interfaţă intrare; IFe - interfaţă ieşire; C - microcalculator
Protecţia de bază (diferenţială longitudinală) împotriva defectelor interne este realizată prin controlul
diferenţei curenţilor ( I dif ), iar protecţia de gaze s-a presupus că se păstrează în varianta clasică de realizare cu
releu de gaze, pentru că transformatorul este echipat cu acest releu prin construcţie şi nu se justifică înlocuirea
lui.
Protecţia maximală de curent temporizată împotriva scurtcircuitelor exterioare transformatorului este
realizată prin controlul valorii curenţilor de secvenţă inversă Ii , a unui curent de fază If şi a unei tensiuni de fază
Uf .
Protecţia împotriva punerilor la pământ monofazate pe linia de î.t. alimentată prin transformator
controlează valorile curentului de secvenţă homopolară Ih , iar cu ajutorul ultimului microcalculator, C4 , se
realizează protecţia transformatorului împotriva supra-sarcinilor, controlând de asemenea mărimile de fază ale
curentului.
Se observă uşor că prin schema adoptată C poate compara valorile menţionate ale curentului, respectiv
ale tensiunii, cu valorile de pornire ale protecţiilor respective, valori calculate ca în cazul echipamentelor clasice.
Avantajul soluţiei constă în performanţele superioare ale protecţiei astfel realizată.
15.8.2. Sistem de protecţie a unei staţii de transformare realizată cu microcalculator
313
O protecţie completă, ierarhizată, pentru o staţie electrică de transformare, realizată cu calculatoare este
dată în fig.15.34. Schema permite funcţionarea în timp divizat, pentru asigurarea unor performante ridicate.
De la TSH De la TT
De la TC
Uh U
I
U
Nu Nu schimbă
3U h  U o p I
semnul
Da
Da
Nu
 I  I pp
Nu
U  U pp
Da Da
Comanda C de protecţie Comanda C de protecţie a

a liniilor elecrice barelor şi transf ormatoarelor
 C1 C2 ...  Cn
CB 1 CB 2  Ct1 Ct2
linia 1 linia 2 linia n
Fig.15.34. Sistem de protecţie a unei staţii electrice având n linii, două transformatoare şi două sisteme de bare
colectoare, realizată cu C
Valorile instantanee ale curenţilor şi tensiunilor sunt eşantionate la intervale de 0,5 ms. Subrutinele
specializate pentru realizarea diferitelor tipuri de sisteme de protecţie compară valorile a două eşantioane
succesive. Utilizând un număr mai mare de microcalculatoare (C) pentru protecţia unei staţii de transformare
(vezi fig.15.34) se poate reduce numărul de subrutine rulate pe un singur calculator şi, implicit, timpul de
acţionare a protecţiei. Un C supraveghează numai variaţiile tensiunii pe bare şi ale curenţilor pe linii,
detectând astfel apariţia defectului. În momentul detectării defectului, acest C comandă celelalte C din
sistemul de protecţie (aferent barelor, transformatoarelor şi liniilor racordate la barele staţiei).
Evident că C din schema prezentată pot fi utilizate şi pentru funcţiuni de supra-veghere, protocolare de
date, testare echipament, analize de avarii etc., ceea ce determină o eficienţă sporită a soluţiei.
15.8.3. Echipament integrat de protecţie şi de comandă - control pentru transformatoare

Echipamentul integrat de protecţie, măsură, comandă şi control reprezintă elementul situat la nivelul cel
mai jos dintr-un sistem ierarhizat de conducere.
Echipamentul prezentat în literatură şi descris în continuare este destinat nivelului “0” (nivelul de celulă) şi
este pilotat de un echipament master tip PC. Pentru funcţiile de protecţie, echipamentul funcţionează autonom,
aceste funcţii având prioritate faţă de celelalte existente în structura echipamentului.
Funcţiile de bază ale echipamentului sunt:
 asigurarea tuturor funcţiilor de protecţie pentru transformatorul de î.t. / m.t.;
 asigurarea tuturor funcţiilor de măsură şi transmiterea acestora, la cerere, echipa-mentului master;
 asigurarea funcţiilor de comandă şi control (supraveghere) a echipamentelor de co-mutaţie de către
operator, din camera de comandă, prin echipamentul master. În acest scop, echipamentul poate fi interogat
asupra stării aparatelor de comutaţie, pot fi executate comenzi, pot fi citite şi / sau modificate nivelele
reglajelor protecţiilor.
Schema bloc a echipamentului este prezentată în fig.15.35.
Din punct de vedere hardware, echipamentul are o structură unitară, având la bază un produs al firmei
Octagon Systems (SUA), gama MICRO - PC. Unitatea hardware este dezvoltată în jurul microprocesorului 80486
având viteza de calcul 50 MHz.
În fig.15.35 s-au utilizat următoarele notaţii pentru intrările analogice:
(1) - mărimile (I , Uf) de pe partea i.t.;
(2) - mărimile de pe partea de m.t. a transformatorului protejat;
(3) - mărimile din circuitul rezistorului de legare la pământ a reţelei de m.t..
Modulele optoizolante includ: stări întreruptoare, poziţie separator bare, comenzi operator declanşare
întreruptoare, DRRI, poziţie comenzi separatori cuplă, semnalizare gaze şi semnalizare temperatură cuvă.
314
Blocul de ieşiri numerice cuprinde: declanşare întreruptoare î.t. / m.t. , DRRI, semna-lizări (gaze,
temperatură), comenzi comutator de ploturi.
Unitatea dispune de intrări analogice: patru intrări pentru curent şi patru intrări pentru tensiune, pentru
fiecare din cele două nivele de tensiune (î.t. şi m.t.), cât şi de intrări digitale, după cum se observă pe fig.15.35.
Tastatura şi afişajul pe placa frontală a echipamentului asigură dialogul cu opera-torul la faţa locului, pentru
parcurgerea meniului şi stabilirea reglajelor. Prin interfaţa serială se asigură legătura cu echipamentul master din
camera de comandă.
PC
master
RS 232 RS485
RS485
Placă interf aţă
(1) Uf , I Bloc intrări
Placă relee Bloc ieşiri
(2) Uf , I analogice CAN Placă UC numerice
486-50MHz reed
(3) U,I
Bloc intrări
numerice
Module
Interf aţă
optoizolante
Af işaj LCD Tastatură

4x40 4x4
Fig.15.35. Echipament integrat de protecţie şi comandă - control pentru transformatoare de î.t./m.t.
Toate funcţiile echipamentului (atât cele principale de protecţie, cât şi cele auxiliare de măsură,
supravegheri şi control) sunt realizate prin software.
Se asigură următoarele protecţii:
 protecţie diferenţială longitudinală conectată pe trei faze;
 protecţie diferenţială homopolară conectată între punctul neutru a rezistorului şi filtrul homopolar de
curent de pe m.t.;
 protecţie maximală de curent, temporizată, pe trei faze î.t.;
 protecţie maximală de curent temporizată, pe două faze m.t.;
 protecţie maximală de curent homopolar, temporizată, conectată pe circuitul rezisto-rului de legare la
pământ;
 protecţie maximală de tensiune homopolară, temporizată, conectată la ieşirea filtrului de tensiune
homopolară din celula de măsură bare de m.t.;
 protecţie maximală de tensiune homopolară, temporizată, conectată pe transforma-torul din circuitul
rezistorului de legare la pământ;
 protecţie maximală de curent, temporizată, împotriva suprasarcinilor, montată pe o fază la î.t.;
 declanşare şi semnalizare prin protecţie de gaze;
 semnalizare temperatura cuvă.
Memorarea evenimentelor se concretizează prin faptul că la declanşarea unei protecţii se afişează şi se
memorează următoarele caracteristici ale evenimentului:
 momentul declanşării (anul, luna, ziua, ora, minutul, secunda);
 protecţia care a lucrat (Idif , Ih , Uh etc.);
 valorile curenţilor pe fază (IR, IS , IT) la declanşare.
Se pot înregistra într-o memorie circa treizeci asemenea evenimente. Un eveniment nou îl va înlocui pe
cel mai vechi. Aceste evenimente pot fi vizualizate de către utilizator, la cerere. Memorarea curenţilor şi
tensiunilor se asigură cu două perioade înainte de demarajul protecţiei, şi cu cinci perioade după demaraj,
asigurându-se astfel o analiză a avariei (exclude deci necesitatea unui osciloperturbograf). La dispariţia
315
tensiunii operative, eveni-mentele şi valorile rămân memorate. La cerere, ele pot fi furnizate echipamentului
master.
Echipamentul este prevăzut cu autotestare (atât pentru componentele hard, cât şi pentru cele soft).
Dialogul cu utilizatorul este interactiv, la cererea acestuia se alege din meniul principal opţiunea dorită:
 afişare valori U,I;
 afişare / modificare valori reglaj;
 afişare evenimente precedente;
 iniţializare sistem;
 afişare elemente de execuţie.
15.8.4. Utilizarea automatelor programabile în realizarea comenzii şi protecţiei staţiilor de transformare

Introducerea automatelor programabile ca dispozitive de comandă a echipamentelor din staţiile de
transformare se justifică în primul rând prin capacitatea lor de autourmărire şi de autodepistare a avarilor.
Folosirea lor implică:
 micşorarea timpului de propagare (timpul dintre momentul când semnalele de intrare s-au modificat şi
momentul când semnalele de ieşire reflectă această situaţie). Creşte-rea rapidităţii se asigură prin:
 software, impunând ca la fiecare operaţie cu prioritate mai scăzută să se facă mai multe citiri ale I / O
critice şi dacă apar modificări la valorile citite, programul să sară la subrutine de declanşare mai mici, cu
viteză ridicată,
 hardware cu structură distribuită, în acest caz funcţiile de declanşare cu viteză mărită fiind încărcate într-
un modul I / O inteligent de mare viteză (de fapt acest modul este tot un automat programabil cu mai
puţine intrări şi ieşiri);
 asigurarea fiabilităţii comenzilor, realizată prin utilizarea automatelor programabile conectate într-o
configuraţie redundantă;
 departajarea zonelor de comandă ale câte unui automat programabil. În acest scop, din configuraţia staţiei
se aleg anumite zone, pe baza criteriului unui compromis între utilizarea maximă a puterii de calcul a
automatelor şi acceptarea unui risc minim ce rezultă din combinarea funcţiilor multiple de comandă
asumate într-un singur dispo-zitiv. Un exemplu de departajare a zonelor se prezintă astfel:
 zona I - celula întreruptor de înaltă tensiune (comenzi de anclanşare / declanşare a tuturor
întreruptoarelor şi separatoarelor de pe partea de î.t.);
 zona II - barele de î.t. (comenzi de declanşare şi reanclanşare a barelor);
 zona III - transformatorul (comanda întreruptoarelor de pe partea de m.t. a trans-formatorului, interfaţa
cu releele de protecţie ale transformatorului);
 zona IV - celule întreruptor de m.t. (comenzi de anclanşare / declanşare a între-ruptoarelor);
 zona V - bare de m.t. (comanda de declanşare / reanclanşare a barelor şi interfaţa cu toate releele de
protecţie ale barelor);
 realizarea comunicaţiilor între zone.
În fig.15.36. se prezintă, pentru exemplificare, schema de comandă şi protecţie prin automate programabile
utilizată la staţia de transformare Jackson, staţie poligonală, de
230 / 69 kV. Această staţie are două transformatoare de 75 MVA, un întreruptor de 138 kV, două de 69 kV cu 1,5
întreruptoare pe circuit. Staţia a fost prevăzută cu 12 automate programabile tip Modicon 984 - 985, respectiv
B984 - 101 (pentru declanşări rapide).
316
Zona I
PC1 şi PC2
Zona III Zona III

PC3 şi PC4 PC5 şi PC6
Zona IV PC7 şi PC8
Zona IV PC9 şi PC1 0
Zona V PC 11 şi PC12
Fig.15. 36. Schema principială de comandă - protecţie a unei staţii poligonale de 230 / 69 kV, realizată
cu automate programabile
15.9. Particularităţile protecţiei transformatoarelor electrice de mică putere
15.9.1. Soluţii posibile

Transformatoarele electrice de mică putere, utilizate în reţele de distribuţie sau în instalaţii industriale de
j.t., au tensiunile nominale primare 6, 10 sau 20 kV, iar cele secun-dare sunt 220 / 127, 380 / 220 sau 500 V.
Puterea acestor transformatoare coborâtoare poate fi (conform valorilor standardizate) 50, 100, 160, 250, 400,
630 sau 1000 kVA.
Conform normativului, la aceste transformatoare protecţia maximală de curent poate fi înlocuită printr-o
protecţie cu siguranţe fuzibile, instalată pe partea tensiunii superioare.
La transformatoarele coborâtoare cu tensiunea inferioară mai mică de 1 kV, care alimentează tablouri de
distribuţie, se vor prevedea, pe partea de j.t., întreruptoare automate cu protecţie maximală de curent
temporizată (relee directe) sau siguranţe fuzibile. Aceste aparate vor fi montate în tabloul respectiv, dacă
lungimea legăturii dintre transformator şi tablou nu depăşeşte 30 m, respectiv în apropierea nemijlocită a
transformatorului, dacă lungimea legăturii depăşeşte 30 m. Se admite instalarea acestor aparate lângă tablou sau
în tablou, indiferent de lungimea legăturii, cu condiţia prevederii unei protecţii homopolare.
La transformatoarele coborâtoare care funcţionează în paralel pe barele de j.t. sau alimentează reţelele
buclate de joasă tensiune, se va prevedea o protecţie de întoarcere de putere pe partea de joasă tensiune a
transformatorului.
În concluzie, protecţia transformatoarelor mici împotriva defectelor interne este montată pe partea de î.t.,
utilizându-se siguranţe fuzibile (notate cu SF fig.15.37.a) sau întreruptoare automate (notate cu IA în fig.15.37.b).
317
6 kV 6 kV
SF
T T
IA
SF
0,4 kV 0,4 kV
SF IA
SF
a) b)
Fig.15.37. Scheme principiale pentru protecţia unui transformator de mică putere
Protecţia împotriva suprasarcinilor şi a defectelor exterioare este de obicei realizată pe partea de j.t.,
utilizându-se siguranţe sau întreruptoare automate.
15.9.2. Reglarea protecţiei transformatoarelor de mică putere

15.9.2.1. Protecţia cu SF pe medie tensiune
Curentul nominal al fuzibilului se calculează cu relaţia:
I nsig  (1,3  2) I nt , (15.31)
în care Int reprezintă curentul nominal al transformatorului de m.t.
Se adoptă valoarea standardizată cea mai apropiată din tabelul 15.1 (care conţine curenţii nominali ai SF de
m.t. pentru protecţia transformatoarelor trifazate de m.t. / j.t.) şi se verifică selectivitatea lor, atât faţă de
protecţia din amonte, cât şi faţă de cea din aval (din reţeaua de j.t.).
Tabelul 15.1
Puterea nominală a Curentul nominal al SF la diverse tensiuni nominale
transformatoarelor [A]
[kVA] 6 kV 10 kV 15 kV 20 kV 35 kV
25 10 6,3 6,3 6,3 6,3
40 10 6,3 6,3 6,3 6,3
63 16 10 10 6,3 6,3
100 25 16 10 10 6,3
160 40 25 16 16 10
250 63 31,5 25 25 16
400 80 40 40 31,5 25
630 100 63 63 40 31,5
1000 150 80 80 63 40
15.9.2.2. Reglarea releelor din întreruptoarele automate

Notând cu Int curentul nominal al transformatorului protejat, releele din întreruptoa-rele automate se
reglează în modul următor:
 releele electromagnetice:
I pp  (3  6) I nt ; (15.32)
 releele termice:
I pp  I nt . (15.33)
318

Problema 1. Să se calculeze curentul de pornire al releului protecţiei diferenţiale longitudinale a
transformatorului de 60 MVA , 110 / 35 / 10 kV , conexiunea Y0 / Y0 /  . Schema de încadrare în sistem a
transformatorului este dată în fig.15.38. Curentul de scurtcircuit prin înfăşurarea de 110 kV în cazul unui
scurtcircuit pe bara de 35 kV are valoarea de 132 A . Să se calculeze şi numărul de spire al înfăşurărilor de lucru, de
egalizare şi de frânare pentru schema de protecţie adoptată.
I(3 F) sc.ma x =1 98 0 A
110 kV
I(3 F) sc min =1 74 0 A
U n  4x 2,5%
U n  2x 2,5%
Un
I(3F)sc min =4760 A I(3F)sc max=3040 A

10 kV I(3F)sc min=1615 A
35 kV
Fig.15.38. Schema de conectare a transformatorului, cu valorile minime şi maxime ale curenţilor de scurtcircuit pe
bare
Rezolvare
Curenţii nominali ai transformatorului protejat au valorile:
60  10 3
I n .110   315 A ;
3  110
60  10 3
I n .35   990 A ;
3  35
60  10 3
I n .10   3464 A .
3  10
Rezultă rapoartele de transformare necesare pentru transformatoarele de curent (în funcţie de schema necesară
pentru protecţia diferenţială):
3  315 546
n TC.110   ;
5 5
3  990 1715
n TC.35   ;
5 5
3464
n TC.10  .
5
Se aleg rapoartele standardizate:
600
n TC.110  ;
5
2000
n TC.35  ;
5
4000
n TC.10  .
5
Curenţii nominali secundari sunt:
3  315
I n.s.110   4,54 A ;
600 / 5
319
3  990
I n.s.35   4,28 A ;
2000 / 5
3464
I n.s.10   4,33 A .
4000 / 5
Se presupune că protecţia diferenţială longitudinală a transformatorului se realizează cu relee diferenţiale
tip RDS - 3a (fabricaţie ICEMENERG), utilizându-se şi bobina de frâ-nare. Curentul de pornire minim al protecţiei
corespunzător cazului în care frânarea lipseşte se alege din condiţiile (15.6) şi (15.7):
I pp1.110  1,5 I n.110  1,5  315  473 A .
Observaţie: S-a calculat cu In.110 pentru că In.s.110  In.s.10 In.s.35 .

I pp 2.110  1,5  i  u110  u10  I sc. max .110 ,
 10 
I pp 2.110  1,5 0,1  1980  594 A .
 100 
Pentru cazul unui defect pe bara de 35 kV:
I pp 2.35 
1,5
(  i  u 35 ) I sc. max .35  u110 I sc. max .110  ,
100
1,5  1,5  10  132 
I pp 2.35  (10  5) 3040    704 A .
100  100 
Întrucât curentul de pornire în raport cu defectul pe bara de 35 kV este mai mare, se va monta pe
înfăşurarea de 35 kV a transformatorului bobina de frânare a releului, astfel încât curentul de dezechilibru să nu
poată provoca acţionarea protecţiei. În această situaţie pentru stabilirea curentului de pornire se va alege
valoarea:
I pp .2.110  594 A ,
adică:
594  3
I pr .2   8,57 A .
600 / 5
Se verifică coeficientul de sensibilitate în lipsa frânării. Cazul cel mai defavorabil corespunde unui
scurtcircuit pe barele de 110 kV, în regim minim:
I sc. min .110 1740
K sens    2,93  2 ,
I pp 2.110 594
deci, o sensibilitate suficientă.

Bobina de lucru a releului se conectează pe partea cu curentul secundar cel mai mare, adică pe partea de
110 kV. Pentru că releul RDS - 3a are tensiunea magnetomotoare (t.m.m.) de lucru 60 Asp , rezultă numărul de
spire al bobinei de lucru:
60
W1   7,0012 spire ,
8,57
alegându-se:
W1  7 spire .
Numărul de spire al înfăşurărilor de egalizare rezultă:
W1 (I ns .110  I ns .35 ) 7  (4,54  4,28)
Weg 35    0,43 spire ,
I ns .35 4,28
W1 (I ns .110  I ns .10 ) 7  (4,54  4,33)
Weg 10    0,34 spire .
I ns .10 4,33
Se alege:
Weg 35  Weg 10  0 spire .
Numărul de spire al înfăşurării de frânare rezultă din:

(IW)dez . max .
(IW)fr  ,
tg x
320
în care tg x reprezintă panta caracteristicii (IW)1  f (IW)fr a releului (fig.15.39).
(IW)dez. max  K sig ( W1  Weg ) I dez . max .
(IW)l
500
400
1
300
2
200
100
100 200 300 400 500 600 700 800 (IW) fr
Fig.15.39. Caracteristica de frânare pentru releul diferenţial RDS - 3
 1 10  3 110
(IW)dez . max  1,5  7   (10  5)  3040   132    67,05 Asp .
 100 100  2000 / 5 35
Din datele de catalog rezultă tg x = 0,35 (curba 2 , corespunzătoare lui  = 900).
(IW)dez . max 67,05
(IW)fr    191,56 Asp .
tg x 0,35
Prin bobina de frânare trece în acest caz curentul de scurtcircuit aferent înfăşurării de 35 kV, la defectul
considerat (pe bara de 35 kV):
3  3040 110
I fr    41,37 A .
2000 / 5 35
Rezultă:
(IW)fr 191,56
Wfr    4,63 spire .
I fr 41,37
Se alege:
Wfr  5 spire .
Se verifică în continuare coeficientul de sensibilitate pentru următoarele cazuri de defect interior:
 Defect bifazat la bornele de 10 kV ale transformatorului (fig.15.38)
La acest defect înfăşurarea de frânare nu este parcursă de curentul de defect.
I ( 2F )  ( W1  Weg.10 )  115
K sens  sc.10 .
(IWmin )  n TC .10  10,5
3 ( 3F ) 3
I (sc2.F10)   I sc. min .10   4760  4122,3 A .
2 2
4122,3  8  115
K sens   7,52  2 .
60  4000 / 5  10,5
 Defect trifazat la bornele de 35 kV în regim minim (fig.15.38)
Curentul de scurtcircuit este:
I (sc3.Fmin
)
.35  1615 A .
Curentul prin înfăşurarea secundară a TC aferent părţii de 35 kV este:
1615  3 115
I ssc . min .35    21,8 A .
2000 / 5 37
Curentul de scurtcircuit prin înfăşurarea secundară aferentă de 10 kV are valoarea:
1615 115
I ssc . min .10    22 A .
4000 / 5 10,5
T.m.m. de lucru se compune din suma t.m.m. aferente înfăşurărilor de 35 kV şi de 10 kV:
(IW)sc  I ssc. min .10 ( W1  Weg.10 )  I ssc. min .35 ( W1  Weg.35 ) ,
321
(IW)sc  22  7  21,8  7  307 Asp .
Curentul prin bobina de frânare este egal cu curentul Issc.min.35 . Tensiunea magnetomo-toare de frânare are deci
valoarea:
(IW)fr  I ssc. min .35 Wfr  21,8  5  109 Asp .
Pe caracteristica releului RDS - 3-a (fig.15.35) se trasează dreapta care uneşte originea cu punctul de
coordonate:
(IW)sc  350 Asp
.
(IW)fr  109 Asp
Această dreaptă intersectează caracteristica releului (dreapta 1 , aferentă lui   0o ) în punctul cu ordonata:
(IW)l  50 Asp .
Coeficientul de sensibilitate este:
(IW)sc 307
K sens    6,14  2 .
(IW)l 50
Deci, sensibilitatea este asigurată şi pentru cazul în care intervine frânarea.
Problema 2. Un transformator de reţea de 6 / 0,4 kV are puterea de 160 kVA . Să se aleagă siguranţe
fuzibile (SF) pentru protecţie, atât pe partea de m.t., cât şi pe cea de j.t.
Rezolvare
Curentul nominal pe partea de m.t. este:
160000
I nt   15,4 A ;
3  6000
I nsig  2 I n  30,8 A .
Se aleg siguranţe fuzibile cu:

I nf  40 A .
Curentul nominal pe partea de j.t.
160000
I ntg   230,95 A ;
3  400
I nsig  2,5  230,95  577,40 A .
Se aleg siguranţe fuzibile cu:

I nf  600 A .

Problema 3. Să se determine raportul de transformare al transformatoarelor principale TC1 , TC2 şi al
autotransformatorului de egalizare pentru schema de protecţie indicată în fig.15.40. Se dau:
 puterea nominală 7500 kVA ;
 tensiunile nominale (20  5%) / 6 kV ;
322
 grupa de conexiuni a înfăşurării Y0 /  -11 .
I-I I-I I-I
TC2
ATE
Y0
T

TC1
Fig.15.40. Schema trifilară de conectare a TC şi a releelor la o protecţie diferenţială longitudinală

prevăzută cu ATE
300 750
Răspuns: n TC1  ; n TC2  ; n ATE6  0,77 ; n ATE20  1,3 .
5 5
Problema 4. Să se calculeze reglajul protecţiei maximale de curent temporizate, cu şi fără blocaj de

tensiune minimă, pentru un transformator de 5 MVA, 35 / 6 kV. Curentul de scurtcircuit pe barele de 6 kV în
regim minim este 595 A .
Răspuns: Fără blocaj: I pp = 220 A ; K sens = 2,7 ; I pr = 11 A ;
Cu blocaj: I pp = 110 A ; K sens = 5,41 ; I pr = 5,5 A ; U pr = 68 V .
Problema 5. Să se calculeze reglajul protecţiei diferenţiale longitudinale prevăzută la transformatorul cu

caracteristicile:
 Sn = 31,5 MVA ;
 Un1 = (110  12 x 1,33%) kV ;
 Un2 = (22  2 x 2,5%) kV ;
 Un3 = 6,6 kV .
 Conexiunea înfăşurărilor Y / Y0 /  .
Se presupune că protecţia este realizată cu relee RDS - 3a . Schema de încadrare în sistem a transformatorului de
protejat este dată în fig.15.41.
I(3 F) sc ma x =2500 A
110 kV
I(3 F) sc min =235 A
22 kV
T
(3F)
Isc max=3800 A
Isc min=1600 A
I(3F)sc min =5060 A

6,6 kV
Fig.15.41. Schema de încadrare în sistem a transformatorului de protejat
Răspuns: I pp = 1161 A ; K sens = 2,02 ; I pr = 33,51 A ;

W1 = 3 sp. ; Weg.22 = 1 sp. ; Weg.6,6 = 0 sp. ; Wfr = 4 sp.
323
Capitolul 16
PROTECŢIA BLOCURILOR LINIE - TRANSFORMATOR (L-T)
Linia împreună cu transformatorul reprezintă un bloc dacă transformatorul ridicător sau coborâtor este
legat direct cu linia proprie (nu prin bare colectoare). Această legătură bloc, după cum se ştie, este utilizată din
considerente tehnico-economice (lipsa spaţiului pentru extinderea unor staţii existente, reducerea costului
staţiilor prin simplificarea sche-melor de comutaţie primară). Legătura se întâlneşte şi în cazul unei linii ce
alimentează un transformator instalat la consumator (transformator de racord adânc), cu o sursă slabă sau fără
nici o sursă pe partea tensiunii inferioare de distribuţie. Pentru blocurile L-T se prevăd aceleaşi protecţii ca cele
menţionate la protecţia liniei, respectiv transformatorului, cu anu-mite precizări. Din punct de vedere al protecţiei
blocului L-T situaţia se prezintă ca în fig.16.1.
Între L şi T este Defectele de pe linie sunt deconectate de
întreruptor către p rotecţi a l i n i ei , i ar cel e d i n
Protecţia (fig.16.2.a) transformator de protecţia acestuia
blocului L-T Protecţia L este sensibilă O protecţie
Între L şi T la defecte în T diferenţială comună
nu este (fig.16.2.b)
întreruptor
fig.16.2.c
Protecţia L este in-
sensibilă la defecte fig.16.2.d
în T fig.16.2.e
Fig.16.1. Cu privire la protecţia blocului L-T

De observat că în varianta din fig.16.2.c protecţia liniei fiind insensibilă la defecte în transformator,
deconectarea întreruptorului I-1 la defecte KT este asigurată prin crearea unui scurtcircuit monofazat artificial pe linie,
cu ajutorul separatorului S comandat de către protecţia transformatorului. Rezultă o acţionare sigură, soluţia fiind
aplicabilă la blocuri L-T de orice putere.
De precizat că separatorul de scurtcircuitare S se va conecta fie între fază şi pământ (ca în fig. 16.2.c) în
cazul reţelelor cu neutrul legat direct la pământ sau legat la pământ prin rezistenţă, fie între două faze, pentru a
crea un scurtcircuit bifazat la capătul liniei, în cazul reţelelor cu neutrul izolat sau legat la pământ prin bobină de
compensare.
În cazul unui defect intern în transformator, protecţia acestuia comandă, pe lângă deschi-derea întreruptorului
I3 prin care transformatorul este racordat la bare, şi închiderea separa-torului S, creând astfel condiţii de funcţionare
protecţiei liniei, instalată în staţia de alimentare.
Varianta din fig.16.2.d oferă o soluţia mai costisitoare, dar care permite o deco-nectare mai rapidă a lui I-1
la defect în transformator. Dacă protecţia de bază a liniei este de
324
I-1 PL I-1 PL I-1 PL
L L L
KL KL
KL
(t)
(t)
+
I-2
-
KT PT PT S
T T PT
KT T
KT
I-3 I-3 I-3
a) b) c)
I-1 PL I-1 PL
L L KL
KL canal
î.f.
SF
Uma x= 20kV
PT
T KT T
PT
KT
I-3 I-3
e)
d)
Fig.16.2. Soluţii de protecţie a blocului L-T pentru sesizarea scurtcircuitelor pe linie (KL) şi în transformator (KT)
PL - protecţia liniei; PT - protecţia transformatorului; S - separator de scurtcircuitare;
SF - siguranţe fuzibile; t - acţionare temporizată
tipul comparativ, pentru realizarea soluţiei din fig.16.2.d se va folosi acelaşi canal de î.f. şi pentru transmiterea
impulsului de declanşare a protecţiei transformatorului. Protecţia de rezervă a liniei trebuie însă să fie
independentă de acest canal. Normativul precizează că se impune în acest caz asigurarea unei rezerve de 100 % a
căii de transmisie, inclusiv a echipa-mentului de emisie-recepţie a impulsurilor. Rezerva se va asigura, de regulă,
pe altă cale de transmisie, transmiterea impulsurilor de declanşare realizându-se pe ambele canale.
Evident că soluţia din fig.16.2.e se aplică numai în cazul blocurilor L-T cu transfor-matoare de putere relativ
mică, care au tensiunea superioară maximum 20 kV.
Capitolul 17
PROTECŢIA GENERATOARELOR SINCRONE
17.1. Defecte posibile, regimuri anormale de funcţionare şi protecţii prevăzute la generator

Generatoarele sincrone (GS) sunt elementele cele mai sensibile care intră în compunerea unui sistem
energetic. Ele sunt elementele de bază ale producerii energiei electrice şi, în afară de cazul puterilor mici, ele sunt
şi foarte scumpe. De aceea, problema unei protecţii sigure a generatorului împotriva tuturor defectelor interne
sau externe şi a regimurilor anormale de funcţionare constituie una din problemele importante ale protecţiei prin
relee a sistemelor electroenergetice. Construirea în ultimii ani a unor generatoare de puteri unitare tot mai mari a
făcut să crească şi mai mult importanţa protecţiei. Protecţia este cu atât mai complexă cu cât generatorul este de
putere mai mare. Numai generatoarele din micro-centrale au o protecţie simplă, formată doar din relee de
supracurent.
La avarii în exteriorul generatorului, protecţia nu trebuie să fie neapărat instantanee, pentru că generatorul
suportă timp de câteva secunde efectele curentului de scurtcircuit. Temporizarea are ca scop asigurarea
selectivităţii. La avarii interne apare adesea un arc care poate să ardă local miezul de fier şi bobinajul, producând
pagube foarte mari, iar repararea necesită scoaterea generatorului din funcţie pentru mult timp. De aceea, arcul
trebuie stins în cel mai scurt timp, deconectând rapid generatorul de la bare şi anulând tensiunea indusă în
generator, prin dezexcitarea automată rapidă (numită şi stingerea câmpului). De remarcat că totdeauna când o
325
protecţie comandă deconectarea generatorului de la bare, ea trebuie să comande şi pornirea automatului de
dezexcitare rapidă (A.D.R.). Dacă n-ar acţiona A.D.R., atunci la scurtcircuite interioare generatorul, continuând să
se rotească, ar alimenta mai departe arcul de la locul defectului şi acesta ar continua să provoace deteriorarea
generatorului. La un scurtcircuit exterior, generatorul rămas în gol ar intra în alt regim periculos, datorită creşterii
tensiunii la bornele sale.
În fig.17.1 este dată schema principială a unui automat de dezexcitare rapidă. A.D.R. întrerupe circuitul
rotoric al generatorului sincron, comutându-l pe o rezistenţă de stingere a câmpului R1 , de (4…5) ori mai mare
decât rezistenţa bobinajului rotoric. În acelaşi timp, în circuitul de excitaţie al excitatoarei se introduce o
rezistenţă suplimentară R2 , de circa 10 ori mai mare decât rezistenţa bobinajului de excitaţie, pentru limitarea
curentului de excitaţie şi evitarea producerii de supratensiuni la bornele excitatoarei, care rămâne în gol după
deschiderea contactului 2. Schema A.D.R. este astfel concepută încât întâi se închide contactul 1 şi abia după
aceea se deschide contactul 2.
Sunt şi scheme mai complexe pentru A.D.R., care asigură o stingere mai rapidă a câmpului.
RS T
+ De la protecţia
prin relee
GS
ADR
IE
1 2 3 - CB
R1 BD
Ex
=
R2
BE
Fig.17.1. Schema principială a A.D.R.
Trebuie prevăzute protecţii pentru următoarele deranjamente:

a) defecte în stator:
 scurtcircuite între faze, împotriva cărora se folosesc: protecţia diferenţială longitudi-nală (pentru
generatoare cu puteri Pn  6 MW ) şi protecţia maximală cu tăiere de curent (pentru generatoare cu puteri
Pn  6 MW care lucrează în paralel), respectiv o protecţie maximală de curent (la generatoare cu Pn  6 MW
care lucrează izolat). Aceste protecţii vor comanda declanşarea întreruptorului principal, pornirea A.D.R.,
oprirea turbinei şi punerea în funcţiune a instalaţiei de stingere a incendiului la generator;
 scurtcircuite între spirele aceleiaşi faze împotriva cărora se folosesc: protecţia diferenţială transversală,
protecţia de tensiune homopolară, protecţia de dezechilibru. Protecţia va acţiona ca cea de la punctul a);
 puneri la pământ în stator, împotriva cărora se prevede: protecţia homopolară de curent (sau de putere)
homopolară sau protecţia diferenţială de curent homopolar. Această protecţie comandă declanşarea, ca şi
la protecţia de la a), dacă curentul de punere la pământ Ipp  5 A . Dacă Ipp  5 A , atunci va acţiona numai
asupra semna-lizării.
b) defecte din circuitul de excitaţie (defecte rotorice)
 pierderea excitaţiei, care se protejează prin: protecţia cu relee de curent minim în circuitul de excitaţie sau
relee de impedanţă maximă;
 defecţiuni în funcţionarea regulatorului de tensiune, împotriva cărora se prevede protecţia maximală de
curent temporizată rotorică;
 puneri la pământ rotorice împotriva cărora se folosesc: o protecţie care comandă semnalizarea, în cazul
simplei puneri la pământ, şi o protecţie care comandă deco-nectarea, în cazul dublelor puneri la pământ.
c) defecte în sistem (în exteriorul generatorului) şi regimuri anormale de funcţionare:
 supracurenţii datorită scurtcircuitelor simetrice şi nesimetrice din sistem şi a supra-sarcinilor sunt
deconectaţi de protecţia maximală de curent trifazată temporizată cu blocaj de tensiune sau de protecţia
maximală de curent temporizată cu filtru de curent de secvenţă inversă (la suprasarcini se admite şi numai
semnalizarea);
 la creşterea tensiunii acţionează protecţia maximală de tensiune;
 funcţionarea în regim de motor este deconectată de protecţia de putere inversă cu acţiune temporizată;
326
 protecţia împotriva funcţionării în regim asincron cu excitaţie se realizează cu relee de putere sau cu relee
de impedanţă (se recomandă pentru GS cu Pn  100 MW).
 protecţia împotriva funcţionării la frecvenţă scăzută se asigură printr-o protecţie de minimă frecvenţă (se
prevede la GS cu Pn  50 MW).
În cazul turbogeneratoarelor, protecţiile electrice care comandă A.D.R. vor comanda şi oprirea turbinei, cu
excepţia protecţiei împotriva pierderii excitaţiei şi a protecţiei împotriva creşterii tensiunii statorice.
În cazul hidrogeneratoarelor, protecţiile electrice, care comandă declanşarea între-ruptorului principal vor
acţiona la oprirea completă a grupului.
Unele protecţii ale turbinei (protecţiile de deplasare axială şi de presiune minimă de ulei) vor comanda
declanşarea întreruptoarelor generatorului şi acţionarea A.D.R.
17.2. Protecţiile generatorului împotriva defectelor în stator
17.2.1. Protecţia împotriva scurtcircuitelor polifazate

17.2.1.1. Protecţia diferenţială longitudinală
Se aplică foarte mult pentru protecţia generatoarelor de puteri mijlocii şi mari
(Pn  6 MW) împotriva scurtcircuitelor polifazate în înfăşurarea statorică.
Scurtcircuitul între două faze ale bobinajului unui generator modern este un defect care se produce destul
de rar. De obicei acest defect provine din dezvoltarea unei puneri la pământ statorice care nu a fost eliminată
suficient de rapid de protecţia specială împotriva punerilor la pământ. În orice caz, curentul mare care apare în
cazul unui scurtcircuit între faze poate produce deteriorări extrem de grave, datorită în special arderii fierului.
Rezultă că protejarea generatorului împotriva scurtcircuitelor între faze trebuie să fie completă, rapidă şi sigură.
În prezent se consideră că pentru evitarea acestor defecte cea mai eficace este protecţia diferenţială
longitudinală.
Principiul de funcţionare se bazează pe compararea valorilor şi a sensurilor curenţilor la intrarea şi la
ieşirea fiecărei faze a elementului protejat. Pentru realizarea protecţiei diferenţiale longitudinale generatorul
trebuie să aibă scoase afară şi echipate cu TC ambele capete ale fiecărei faze. Schema de principiu a protecţiei
diferenţiale longitu-dinală este dată în fig.17.2. Releul măsoară diferenţa geometrică:
I r  I sI  I sII ,
unde:
K1
TCI - +
IpI IsI
I-I
K2 G
+
S +
+ ADR
IpII IsII
TCII
- -
De la alte
protecţii ale GS
Fig.17.2. Schema principială monofilară a protecţiei diferenţiale longitudinale a generatorului
I pI
I sI  ,
n TCI
I pII
I sII  .
n TCII
Trebuie ca:
nTCI = nTCII ,
şi TC să aibă caracteristici de magnetizare identice. La scurtcircuite exterioare în punctul K1 (fig.17.2),
I r  I sI  I sII  0 ,
şi protecţia nu acţionează. La scurtcircuite interioare în punctul K2 (sensul curenţilor cel reprezentat cu săgeţi
punctate în fig.17.2),
327
I r  I sI  I sII ,
şi protecţia acţionează.
De fapt, la scurtcircuite exterioare ( I sI  I sII ) nu este zero ci:
I sI  I sII  I dez .
Pentru ca protecţia să nu acţioneze, trebuie ca Ipr > Idez . Deci, pentru ca protecţia să fie sensibilă, trebuie curent
de dezechilibru mic. Pentru micşorarea lui Idez, se folosesc TSR.
Schema protecţiei diferenţiale longitudinale cu relee de curent este dată în fig.17.3. Releele 1 sunt relee
maximale de curent (sau diferenţiale), parcurse de diferenţa curenţilor din cele două secundare ale celor două
TC. Releul de curent 2 este legat pe conductorul de nul şi are rolul de a semnaliza întreruperile sau alte defecte în
6 (10)kV
-
Semnal
+
+ + + +
1 I 1 I 1 I 2 I 6 ADR
TCII IsII 3 T 5
- -
S
+ De la alte
protecţii ale
G 4 GS
-
TCI IsI
circuitele protecţiei, eliminându-se

Fig.17.3. Schema protecţiei diferenţiale longitudinale cu relee de curent conectate direct
astfel cazurile posibile de acţionare greşită a acesteia. Releul de curent 2 comandă semnali-zarea preventivă cu
t2 > t din centrală. Dacă se folosesc TSR în această schemă, releele 1 se alimentează prin TSR.
Pentru protecţia diferenţială a generatorului la noi în ţară se mai folosesc: relee dife-renţiale cu bobine
de frânare şi relee diferenţiale cu blocaj direcţional în cazul scurtcircu-itelor exterioare.
Curentul de pornire al protecţiei diferenţiale longitudinale (releul 1) se stabileşte din două condiţii:
a) Desensibilizarea protecţiei faţă de curentul de dezechilibru:
I pp  K sig I dez . max . p , (17.1)
unde I dez.max.p este valoarea efectivă a curentului maxim de dezechilibru care poate apărea la un scurtcircuit
exterior, în anumite ipoteze de calcul raportat la primarul TC al protecţiei, deci la circuitul statoric al
generatorului protejat. El se calculează cu relaţia:
I dez . max .p  K id K aper  i Iscc
 . max .ext , (17.2)
în care:
Kaper ţine seama de creşterea erorii transformatoarelor de curent (în raport cu valoarea de 10 %) în
regimul tranzitoriu al scurtcircuitului la un defect exterior (în scheme cu TSR Kaper = 1 , iar în scheme
fără TSR Kaper  2 ) ;
γi este diferenţa erorilor relative de curent ale celor două TC, fiecare fiind mai mică sau egală cu 10 % (se
consideră γi = 10 % = 0,1) :
 i   i1   i 2 , (17.3)
Kid = (0,5…1) este coeficientul de identitate, care ţine seama că eroarea relativă  i este de fapt mai mică
decât 10 %;
328
Iscc
 . max.ext este valoarea efectivă supratranzitorie a componentei periodice a curentului de scurtcircuit la un
defect exterior imediat după întreruptorul generatorului, în regim maxim;
Ksig = (1,2 … 1,4) .
Deci:
I pp . a  K sig K id K aper  i Iscc
 . max . ext . (17.4)
b) Evitarea acţionării greşite a protecţiei la întreruperea circuitului diferenţial (de exemplu pe o fază).
La o asemenea întrerupere, prin releu va circula curentul debitat numai de TC dinspre neutrul de pe faza
respectivă, deci în regim normal Inom , şi ca urmare:
I pp . b  (1,3 ... 1,4) I nom .G . (17.5)
Se alege pentru reglarea releului 1 valoarea:

max {I pp . a ; I pp . b }
I pr .1  .
n TC
Curentul de pornire al releului 2 se calculează cu relaţia:

0,2  I nG
I pr . 2  , (17.6)
n TC
pentru a nu semnaliza la scurtcircuite exterioare.

17.2.1.2. Protecţia maximală cu tăiere de curent
La generatoare de putere mică (< 6 MW), care în general nu au capetele înfăşurării de pe partea punctului
neutru scoase afară, se utilizează împotriva scurtcircuitelor polifazate protecţia de curent rapidă (cu tăiere de
curent) legată la două faze, fig.17.4.
Curentul de pornire al releelor este:
I
I pr  K sig scc. max , (17.7)
n TC
unde:
Ksig = (1,25 …1,4) ;
Iscc.max este componenta periodică la momentul 0 a curentului debitat de generator la scurtcircuitele trifazate
pe bare (Ke).
Această protecţie acţionează numai în cazul scurtcircuitelor în generatorul protejat, sub acţiunea
curenţilor de scurtcircuit daţi de sistem sau de celelalte generatoare ce funcţionează în paralel (vezi relaţia
3-10 kV Ke
S
+
+ + ADR
1 I 2 I 3 4
TC
-
DD
r
GS De la alte
prot. ale
Ki s
GS
(17.7)). Nu acţionează însă la generatoare care funcţionează izolat.
Fig.17.4. Schema principială a unei secţionări de curent pentru protejarea unui generator
17.2.2. Protecţia împotriva scurtcircuitelor între spirele aceleiaşi faze

17.2.2.1. Protecţia diferenţială transversală
Se aplică pentru protejarea împotriva scurtcircuitelor între spire, dacă generatorul are două înfăşurări pe
fază, legate în stea, cele două înfăşurări pe faze fiind legate în paralel. Pentru realizarea acestei scheme este
329
necesar ca ambele înfăşurări de faze să fie scoase din stator şi pe fiecare dintre ele să fie instalate TC pentru 0,5 In .
Înfăşurările secundare ale acestora se leagă în “8”, astfel că releul de curent al protecţiei măsoară diferenţa
curenţilor din cele două înfăşurări ale fazei (fig.17.5). În regim normal, sau în cazul scurtcircuitelor exterioare, prin
relee nu circulă decât curentul de dezechilibru Idez al protecţiei diferenţiale transversale, care este datorat nu numai
neidentităţii caracteristicilor TC, ci şi al bobinajelor celor două ramuri ale fiecărei faze. De acest lucru se ţine seama
mărindu-se curentul de pornire al releului.
Pentru ca protecţia să fie mai sensibilă şi să rămână totuşi selectivă faţă de scurtcircuite exterioare, ca şi
la protecţia diferenţială longitudinală, releele de curent se leagă în schemă prin intermediul unor transformatoare
cu saturaţie rapidă. Curentul de pornire al releului se calculează din relaţia (17.8), obţinută din datele practice:
1 1 I
I pr  (0,6  0,8) I nG  (0,3  0,4) nG . (17.8)
2 n TC n TC
Teoretic, relaţia de clacul ar fi:
I pr  K sig I dez . max , (17.9)
unde Idez.max.. se determină din relaţia (17.2), dar se preferă relaţia (17.8), calculul fiind mult mai simplu şi suficient
de precis.
Protecţia diferenţială transversală are o zonă moartă, determinată de numărul minim de spire
scurtcircuitate pentru care curentul de defect este mai mic decât curentul de pornire. Pentru turbogeneratoare
această zonă moartă este (15 - 20) % din înfăşurare.
În afara scurtcircuitelor între spirele aceleiaşi faze protecţia diferenţială transversală acţionează şi la
scurtcircuite între faze, de aceea, ea serveşte şi ca rezervă a protecţiei diferenţială longitudinale, însă numai în
Decl.
S ADR
+
R S T + + + +
I-I I-I I-I
-
TC -
TSR
De la alte
prot. ale GS
GS
cazul defectelor în interiorul generatorului.
Fig.17.5. Schema principială a unei protecţii diferenţială transversală prevăzută la generatoare
17.2.2.2. Protecţia de curent de dezechilibru împotriva scurtcircuitelor între spirele aceleiaşi faze
În ultimul timp protecţia pentru scurtcircuite între spire a fost simplificată mult prin aceea că în locul unei
protecţii diferenţiale transversale trifazate care necesită şase TC, se utilizează o protecţie globală de dezechilibru
între cele două bobinaje de curent care necesită un singur TC (fig.17.6).
330
R S T
Decl.GS
S ADR
+
+ +
GS -
-
N1
De la alte
TC F
prot. ale GS
N2
Fig.17.6. Schema principială a unei protecţii statorice cu curenţi de dezechilibru
În acest caz, TC este montat între punctele neutre N1 şi N2 ale celor două bobinaje paralele. Filtrul F opreşte
trecerea spre releu a curentului de armonica a 3 - a care apare în cazul scurtcircuitelor exterioare nesimetrice. TC
nefiind străbătut în regim normal de curent, nu trebuie să fie dimensionat funcţie de curentul nominal al
generatorului.
Se alege:
In
I pr  0,25 ,
n TC
în care In este curentul nominal al generatorului protejat. Relaţia este obţinută din experienţa de exploatare, întrucât o
determinare teoretică a curentului de dezechilibru ar fi complicată. Filtrarea armonicii 3 se face printr-un
condensator, astfel ca releul să lucreze la 150 Hz la un curent de 10 ori mai mare decât la 50 Hz (filtrul este realizat
dintr-un transformator de intrare şi un condensator, după cum se vede din schema principală redată în fig.17.7).
C Bobina releului
17.7. Filtrul de armonica 3 folosit în schema din fig.17.6
17.2.2.3. Protecţia homopolară de tensiune

Se aplică împotriva scurtcircuitelor între spirele aceleiaşi faze la generatoare mici, cu o singură înfăşurare pe
fază. Schema de protecţie (fig.17.8) sesizează apariţia unei nesimetrii de tensiune, care se manifestă prin apariţia
unei deplasări a punctului neutru, deci prin apariţia unei tensiuni homopolare, care se culege la bornele
bobinajului secundar în triunghi deschis al TT cu cinci coloane, având steaua bobinajului primar legată la punctul
neutru al generatorului. Filtrul F blochează protecţia pentru a nu acţiona din cauza armoni-cilor de ordinul 3 care
apar în urma scurtcircuitelor exterioare nesimetrice.
331
S
+
T + +
ADR
S
U
R
-
-
De la alte
F
prot. ale GS
TT
GS
Fig.17.8. Protecţie homopolară de tensiune

În cazul generatoarelor de puteri mari, de construcţie modernă, posibilitatea produ-cerii unui scurtcircuit
între spirele aceleiaşi faze este în general exclusă pentru că într-o crestătură nu se află mai multe spire.
17.2.3. Protecţia împotriva punerilor la pământ în stator

Punerile la pământ în statorul generatorului se consideră că sunt defectul cel mai frecvent al izolaţiei
acestuia. Celelalte defecte statorice (scurtcircuite polifazate sau între spirele aceleiaşi faze) provin de obicei din
dezvoltarea unei puneri la pământ, neeliminată la timp. Defectele de punere la pământ duc în general la reparaţii
grele şi costisitoare, pentru că se produce arderea tolelor circuitului magnetic. De aici rezultă importanţa mare ce
trebuie acordată protecţiei împotriva punerilor la pământ în stator. Această protecţie depinde atât de modul de
conectare a generatorului protejat la reţea (direct sau în legătură bloc cu transformatorul), cât şi de modul de
tratare a neutrului reţelei la care este conectat generatorul (neutrul izolat, tratat prin bobina de stingere sau prin
rezistor de limitare).
Se consideră curentul de punere la pământ periculos atunci când atinge valoarea de 5 A, deoarece în acest
caz arcul deteriorează fierul statoric şi apare în acelaşi timp pericolul trecerii în scurtcircuit polifazat. De aceea
trebuie ca protecţia împotriva punerilor la pământ monofazate în stator să acţioneze începând de la curenţi de
defect de 5 A, comandând deco-nectarea generatorului de la reţea.
Valoarea curentului de punere la pământ depinde de procentul  al spirelor cuprinse între neutrul generatorului
şi punctul defect (fig.17.9). În cazul deplasării punctului de defect în lungul bobinajului unei faze a statorului, valoarea
tensiunii U faţă de pământ, în punctul apariţiei defectului, variază proporţional cu procentul de spire  dintre
neutrul generatorului şi defect:
U =  Uf ,
unde Uf este tensiunea pe fază la bornele generatorului, iar 0    1 . În cazul unei puneri la pământ directe
(nete) pe faza T, la bornele generatorului ( = 1),
U = Uf ,
iar curentul de punere la pământ are valoarea
I pam  3  C0 Uf ,
în care C0 reprezintă capacităţile dintre fiecare bobinaj statoric şi pământ.
R S T

Uf
U K

U GS
Fig.17.9. Punere la pământ pe faza T a generatorului sincron
332
Dacă  < 1 , se obţine:
I pam  3   C0 Uf .
Deci, valoarea maximă a curentului de defect apare la punere la pământ lângă bornele generatorului (pentru  =
1).
Întrucât această protecţie trebuie să acţioneze la curenţi de defect mici, ea trebuie să fie deosebit de
sensibilă. Asigurarea sensibilităţii reprezintă principala problemă în realizarea protecţiei generatoarelor împotriva
punerilor la pământ monofazate în stator.
17.2.3.1. Protecţia de curent homopolar
Protecţia împotriva punerilor la pământ se realizează cu ajutorul filtrelor de curent de secvenţă homopolară
care permit obţinerea componentei de secvenţă homopolară a curentului,
3 Ih  I R  IS  I T ,
care apare în cazul unei puneri la pământ. Prin releul de curent legat la bornele filtrului va circula un curent
proporţional cu componenta homopolară, care în regim normal este nulă şi care apare la puneri la pământ. Din
cauza caracteristicilor magnetice diferite ale celor trei TC care compun FCSH, apar şi în regim normal curenţi de
dezechilibru care vor circula prin releu. Pentru a evita eventualele acţionări greşite ale protecţiei, valoarea
curentului de pornire a releului se va lua mai mare decât valoarea maximă I dez.max a curentului de deze-chilibru
care apare la un scurtcircuit în cel mai apropiat punct exterior generatorului, deci
I pr  K sigI dez . max ,
în care I dez.max este dat de suma geometrică a curenţilor de magnetizare a celor trei TC care formează FCSH. În
regim normal de funcţionare, la FCSH realizate cu TC obişnuite, acest curent este de ordinul 0,1 A , iar la FCSH
realizate cu TC de clasă de precizie ridicată se ajunge la Idez = (0,01 … 0,03) A . La creşterea valorii curenţilor
primari (de exemplu un scurtcircuit exterior generatorului protejat), Imagn şi respectiv Idez cresc faţă de valorile din
regim normal, creşterea datorându-se în special componentelor aperiodice care apar în perioada iniţială a
scurtcircuitului.
Schema în care curentul homopolar se obţine cu relee de curent legate la bornele unui filtru de curent de
secvenţă homopolară (FCSH) se utilizează rar, din cauza curenţilor de dezechilibru mari, de aceea se foloseşte mai
mult schema cu un transformator special de secvenţă homopolară (TSH), cu care se pot detecta curenţii de punere
la pământ de (3…5) A . Transformatoarele speciale de secvenţă homopolară sunt de două tipuri constructive:
 de tip toroidal, pentru generatoare legate la bare prin (1…12) cabluri pe fază;
 de tip ramă, pentru generatoare legate la bare prin mai mult de 12 cabluri pe fază sau pentru cele legate la
bare colectoare prin bare.
Pentru că TSH toroidale au un singur miez, spre deosebire de FTSH, nu pot apărea curenţi de dezechilibru
provocaţi de neidentitatea caracteristicilor magnetice ale miezurilor. Pot apărea însă curenţi de dezechilibru (mult
mai mici decât la FCSH) din cauza nesimetriei aşezării conductorilor primari ai celor trei faze în raport cu bobinajul
secundar al TSH, nesimetrie care conduce la inducţie mutuală şi deci la apariţia unor tensiuni electromotoare de
dezechilibru în circuitul secundar al TSH. Aceste tensiuni electromotoare, care dau naştere la curenţi de
dezechilibru în înfăşurările releului, pot fi reduse la valoarea minimă printr-o aşezare cât mai simetrică a
conductorilor primari faţă de bobinajul secundar al TSH.
Deşi simple în aparenţă, realizarea protecţiilor bazate pe măsurarea curentului homopolar prezintă o
serie de dificultăţi, datorită condiţiilor uneori contradictorii care se impun acestor protecţii: transformatorul de
secvenţă homopolară să cuprindă tot fasciculul legăturilor dintre generator şi bare, să aibă curenţi de dezechilibru
mici, să aibă o putere suficientă pentru acţionarea releului, releul de curent să fie foarte sensibil pentru a porni şi
în cazul, des întâlnit în practică, al unor curenţi de punere la pământ foarte reduşi. În aceste situaţii se foloseşte
metoda creării, în momentul defectului, a unor curenţi artificiali de punere la pământ.
Schema de principiu a protecţiei de curent de secvenţă homopolară a unui generator, cu utilizarea TC de
secvenţă homopolară tip toroidal, este dată în fig.17.10. Releele 1 , 3 şi 4 acţionează la punere la pământ în
-
S +
+ + ADR
1 Ih 2 3 4
TCSH
3Ih -
-
GS De la protecţia De la alte
maximală de protecţii
curent a ale GS 333
generatorului
generator (în stator). Releul 2 scoate automat protecţia homopolară (1 , 3 şi 4) din funcţiune la apariţia curenţilor
de scurtcircuit exterior generatorului.
Fig.17.10. Schema de principiu a unei protecţii de curent homopolar pentru un generator
Curentul de pornire al releului 1 se alege punând condiţia ca protecţia să nu acţioneze greşit în două
situaţii:
a) La o punere la pământ monofazată exterioară, în elementele legate galvanic de generatorul protejat, când prin
statorul acestuia circulă curentul capacitiv ICG determinat de capacitatea înfăşurărilor statorice în raport cu
pământul, deci:
Ipp1  K sig K tranz I CG , (17.10)
unde:
Ksig = 1,1 ;
Ktranz - coeficient care ţine seama că la o punere la pământ a unei faze prin arc, tensi-unile celorlalte faze în
raport cu pământul, în timpul regimului tranzitoriu, pot creşte mult, având valoarea Ktranz = (4 … 4,5) .
Dacă în schemă se prevede şi un releu de timp, cu o temporizare de (0,5…1) s , se poate considera Ktranz =
(2 … 3) .
Valorile curentului capacitiv ICG în cazul punerii unei faze la pământ se află în tabelele cu datele caracteristice
pentru diferite tipuri de generatoare.
b) La un scurtcircuit polifazat exterior, pentru a cărui lichidare se prevede o temporizare mai mare decât cea a
protecţiei împotriva punerilor la pământ monofazate în generator, când prin releu circulă un curent de
dezechilibru. Datorită releului 2 protecţia este blocată la scurtcircuite exterioare, deci în calcule vine în
considerare curentul de dezechilibru din regim normal Idez.norm , care este mai mic decât Idez.max ce apare la
scurtcircuite exterioare. Deci:
I pp1  K sigI dez .norm.p , (17.11)
unde:
Ksig = (1,8 … 2) ;
Idez.norm.p este curentul de dezechilibru din regim normal, raportat la primar.
Se alege pentru curentul de pornire al releului 1 cea mai mare valoare dintre cele rezultate cu relaţia
(17.10), respectiv (17.11).
După determinarea curentului de pornire, trebuie verificată acţionarea protecţiei începând cu curenţii de
defect de 5 A, deci condiţia:
I pp 1  5 A . (17.12)
Dacă rezultă I pp1  5 A , trebuie adoptată altă soluţie pentru realizarea protecţiei (de exemplu, compensarea
curentului capacitiv al generatorului protejat sau folosirea protecţiei de putere homopolară).
TCSH se realizează cu miez din permaloy, cu caracteristica de magnetizare cu panta abruptă, pentru a putea
asigura protecţii sensibile (fig.17.10.a).
Bm
A1
A
Bm 
0 WIm
WIm
Fig.17.10.a. Caracteristica de magnetizare a unui TCSH
Se observă din figură că:

Bm  WI m ,
( Bm determină curentul secundar).
Pentru a se alimenta relee de construcţie normală, având consumuri de putere pentru acţionare relativ
mari, cu puterile mici obţinute de la TCSH, se folosesc amplificatoare magnetice (AM). Se asigură deci, astfel,
334
sensibilitatea dorită pentru protecţie, prin amplifi-carea puterii debitate de TCSH, diferenţa dintre puterea cu care
este alimentat releul şi puterea debitată de TCSH fiind luată de la o sursă exterioară. Amplificatorul magnetic se
conectează (printr-un transformator de adaptare şi punte de redresare) cu înfăşurarea de comandă la bornele de
ieşire ale TCSH, iar înfăşurările de lucru, formate din două secţii, sunt legate între ele în serie şi în serie cu bobina
releului de curent 1, întreg acest circuit fiind alimentat de un transformator de tensiune conectat la bornele GS.
Acest TT constituie sursa separată care asigură puterea suplimentară necesară acţionării releului.
Protecţia cu transformatoare tip ramă se foloseşte, în locul protecţiei cu transformatoare de secvenţă
homopolară toroidală, la generatoarele cu număr mare de cabluri de legătură şi la toate cele cu legături în bare.
Sunt tot TC de secvenţă homopolară, dar cu miezul în formă dreptunghiulară, asemănătoare unor rame.
Principiul de funcţionare al protecţiei cu transformator ramă este acelaşi cu al protecţiei cu transformator
toroidal, cu deosebirea că pentru a se asigura, la bornele înfăşurării secundare, o putere suficientă pentru
acţionarea releului, în cazul unor curenţi de punere la pământ de (4 - 5) A , în locul AM se foloseşte
supramagnetizarea miezului de fier al transformatorului. Supramagnetizarea se realizează cu ajutorul unei
înfăşurări speciale, montată pe una din laturile transformatorului şi alimentată de la TT al generatorului.
Schema principială a protecţiei GS împotriva punerilor la pământ statorice, realizată cu TCSH tip ramă cu
magnetizare suplimentară în curent alternativ, este dată în fig.17.11.
-
S+
+ +
ADR
Y 2 1 Ih
TT
Y w2
w1
- -
(+)
Prin contactul nd De la alte
wms al prot.max de protecţii ale
curent a GS
generatoruilui
Fig.17.11. Protecţia generatorului împotriva punerilor la pământ statorice, realizată cu TCSH tip ramă
Bobina de magnetizare suplimentară wm.s este alimentată de la un transformator de tensiune. Releul

intermediar 2 serveşte, ca şi în schema anterioară, la blocarea protecţiei în cazul scurtcircuitelor exterioare. Uneori,
pentru a evita acţionarea greşită a protecţiei din cauza curenţilor de dezechilibru mari care apar la scurtcircuite
exterioare, în locul releului 2 se foloseşte un releu de timp, cu o temporizare de (0,5…1) s. Acest releu nu permite
protecţiei să comande declanşarea decât după trecerea temporizării, când curenţii de dezechilibru au scăzut de la
valoarea maximă la o valoare mult redusă în comparaţie cu cea iniţială, datorită amortizării curenţilor aperiodici
primari în perioada tranzitorie a scurtcircuitului. Curentul de pornire al releului 1 se alege şi în acest caz având în
vedere relaţiile (17.10) - (17.12).
Forma dreptunghiulară a miezurilor este utilizată deoarece permite umplerea ferestrei interioare în condiţii
bune. Bobinajul secundar este împărţit în patru secţiuni, plasate două câte două pe laturi diferite ale miezurilor
(fig.17.12), pentru că în acest mod se măreşte gradul de simetrie a aşezării bobinajului secundar în raport cu
conductoarele primare, micşorându-se curenţii de dezechilibru. Utilizarea celor două miezuri este necesară
pentru ca să nu apară curenţi suplimentari de dezechilibru prin bobina releului datorită t.e.m. induse în bobinajul
secundar w1 , w2 (fig.17.11) de curentul alternativ care circulă prin bobina de magnetizare suplimentară wms .
Bobina de magnetizare suplimentară fiind formată din două jumătăţi înfăşurate în sensuri opuse pe cele două
miezuri, t.e.m. induse de curentul de magnetizare suplimentară din cele două jumătăţi ale bobinei wms în
perechile de secţiuni w1 , w2 de pe miezuri diferite, vor fi în opoziţie şi ,teoretic, se vor compensa complet.
335
La
releul
1
Fig.17.12. Schema unui TCSH tip ramă
În realitate, din cauza neidentităţii celor două miezuri, va apărea o componentă suplimentară a curentului
de dezechilibru, datorită magnetizării suplimentare, care însă are o valoare foarte mică. Efectul magnetizării
suplimentare asupra sensibilităţii protecţiei rezultă din analiza poziţiei punctului de funcţionare a miezului TCSH
pe curba de magnetizare (fig.17.10). Datorită magnetizării suplimentare, punctul de funcţionare nu se va găsi în
porţiunea iniţială a curbei, ci în porţiunea de pantă mai abruptă AA1 . Utilizarea materialelor feromagnetice
speciale, de tipul permalloy, pentru miezul TCSH, are ca scop tot obţinerea unei pante mai mari a curbei de
magnetizare în această porţiune. Din schema echivalentă a TCSH (fig.17.13) rezultă că pentru un anumit curent
primar Iprot care circulă prin TCSH la o punere la pământ în generator, curentul prin releu Ireleu va creşte, deci
sensibilitatea protecţiei se va mări, cu creşterea impedanţei de magnetizare Z m a TCSH.
Dar valoarea impedanţei echivalente de magnetizare este direct proporţională cu valoarea inducţiei Bm din
punctul de funcţionare şi invers proporţională cu valoarea Im a curentului de magnetizare corespunzătoare
punctului de funcţionare respectiv. Deci Zm este proporţională cu tangenta unghiului  făcut de dreapta care
uneşte originea cu punctul de funcţionare de pe curbă (k este factor de proporţionalitate):
Ipro t Ireleu
Zp Im Zs
Zm Zr
Bm
Zm  k  k tg  , (17.13)
Im
Fig.17.13. Schema echivalentă a TCSH
Magnetizarea suplimentară deplasând punctul de funcţionare spre porţiunea AA1 , se obţin valori
suplimentare ale unghiului  şi, implicit, valori mai mari pentru Zm , deci, pentru un anumit defect dat, un curent
maxim prin bobina releului.
Protecţiile de curent homopolar sunt folosite pentru generatoare de puteri mici şi mijlocii. La generatoarele
de puteri mari (Pn  50 MW), din cauza curentului capacitiv propriu mare (  5 A) aceste protecţii nu mai
corespund din punct de vedere al reglajului. Pentru aceste cazuri se folosesc protecţii de putere homopolară.
17.2.3.2. Protecţia de putere homopolară
336
Este realizată cu ajutorul unui releu wattmetric, a cărui putere de pornire, chiar pentru un curent de punere
la pământ mic, este asigurată de cuplul puternic produs de bobina de tensiune. Ea acţionează numai când puterea
homopolară se scurge din reţea spre GS, adică punerea la pământ monofazată se află în generator. Schema
S+
+ + Decl.
ADR
2 Uh 1 h
-D -
De la alte
protecţii
PH ale GS
FCSH
kU h (de la FTSH)
GS
folosită este dată în fig.17.14.
Fig.17.14. Protecţia de putere homopolară împotriva punerilor la pământ

Releul direcţional 1 va acţiona când punerea la pământ (p.p.) este în interiorul generatorului şi nu va
acţiona la p.p. exterioare, când prin GS protejat ar circula curenţii capacitivi. De aceea, protecţiile cu relee
direcţionale nu trebuie desenzibilizate în raport cu aceşti curenţi capacitivi, ceea ce constituie principalul lor
avantaj. Prin folosirea elementului direcţional s-a îmbunătăţit şi sensibilitatea protecţiei, pentru că puterea
necesară acţionării releului este debitată şi de FTSH care alimentează bobina de tensiune a releului, nu numai de
FCSH. Releul 2, un releu maximal de tensiune, are rolul de element de pornire, pentru a preveni acţionările false
ale schemei, de exemplu la închideri intempestive ale contactelor releului direcţional provocate de vibraţii.
Selectivitatea protecţiei cu releu direcţional poate fi ilustrată prin considerarea mai multor GS funcţionând în
paralel (fig.17.15), în statorul unuia dintre ele apărând o p.p. monofazată.
h h
C0
kUh kUh
GS
pp
GS
C0 G C0 G
Fig.17.15. Circulaţia curenţilor în cazul unei p.p. în statorul unui GS

C0G –capacitatea bobinajelor statorice în raport cu pământul;
C0 – capacitatea în raport cu pământul a reţelei de la tensiunea generatoarelor
Pe schemă s-au marcat sensurile convenţionale pentru curenţii care circulă la acest defect. Se observă că la GS
defect, curentul de defect circulă prin FCSH în sens invers sensului de circulaţie prin FCSH ale celorlalte generatoare,
deci releul direcţional al GS defect va acţiona.
337
17.2.3.3. Protecţia diferenţială homopolară
În vederea asigurării unor protecţii selective, dar suficient de sensibile, se poate utiliza protecţia diferenţială
homopolară realizată cu relee RDS-3a (fig.17.16). Releele 1, 2, 3 rea-lizează protecţia diferenţială a GS împotriva
scurtcircuitelor polifazate din stator, iar releul diferenţial homopolar 4 se alimentează prin secundarul
transformatorului de egalizare TE (de exemplu, tip TEPD realizat la ICEMENERG) cu raport de transformare
crescător, care amplifică valoarea curentului de p.p. statorică, asigurând sensibilitatea protecţiei. Raportul de
transformare al acestui transformator de egalizare (nTE) se alege din condiţia (17.14):
I (scFN )
. min 39
n TE  , (17.14)
n TC K sens 60
în care:
FN
I sc. min - curentul minim de defect monofazat la borne;
nTC – raportul de transformare al TC;
Ksens  1,5 – coeficient de sensibilitate;
39 – numărul maxim de spire de lucru al releului diferenţial homopolar;
60 – numărul de amperspire al bobinei diferenţiale.
R S T
+ S(K)
TC1
+ + + - + S
a (pp)
1 I-I 2 I-I 3 I-I 4 Ih-Ih 5
-
GS
+
TE Decl.GS
ADR
TC2 6
r a
De la contactele releelor de -
curent ale protecţiei maximale
de curent
Fig.17.16. Schemă principială a protecţiei diferenţiale homopolare împotriva p.p. statorice
Curentul de pornire al releului are expresia:

FN
I sc . min
I pr  , (17.15)
K sens n TC n TE
iar numărul de spire w al bobinei de lucru rezultă din condiţia asigurării sensibilităţii la defecte monofazate
interioare:
60
wp  . (17.16)
I pr
Întrucât bobina de lucru a releului RDS-3 a are numai 20 spire, diferenţa dintre acestea şi valoarea wp
rezultată din calcul, se completează prin înscrierea numărului corespunzător de spire din bobina de egalizare.
17.2.3.4. Protecţia împotriva punerilor la pământ (p.p.) în stator pentru GS cu neutrul legat la pământ prin rezistor
În fig.17.17 se prezintă schema principială a acestei protecţii pentru două GS, indicându-se şi sensul de
circulaţie a curenţilor de p.p.
338
R S T
FCSH + +
+ +
ADR ADR
I I G2
G1
- - - -
G1 G2
pps
(+) De la RC al (+) De la RC al
PMCT a G1 PMCT a G2
C
TC1 TC2
Fig.17.17. Schema protecţiei împotriva punerilor la pământ în stator, pentru GS cu neutrul legat la pământ prin
rezistor
Se observă din figură că selectivitatea este asigurată prin această schemă: releul I al generatorului G1
(defect) este parcurs de suma curenţilor secundari debitaţi de FCSH şi TC1, iar releul I al G2 (generator fără defect)
va fi parcurs de diferenţa acestor curenţi secundari, care este de valoare foarte mică. Reglajul se face din
condiţiile (17.10) – (17.12).
17.2.3.5. Crearea unui circuit pentru circulaţia curentului de punere la pământ
În paragraful 17.2.3 s-a arătat că valoarea curentului de p.p. depinde de locul defectului în bobinajul statoric (de
valoarea ), deci fiind foarte redusă la defecte în apropierea neutrului generatorului. La asemenea defecte,
însoţite de curenţi mai mici de defect decât curentul de pornire al protecţiei, această nu va acţiona (există deci o
zonă moartă). În vederea reducerii acestei zone şi extinderii zonei de acţionare până la (90 … 99) % din bobinajul
statoric, au fost realizate protecţii care nu acţionează numai în funcţie de valoarea curentului capacitiv al reţelei
de la tensiunea generatorului şi al celorlalte generatoare, ci prevăd crearea unui circuit artificial pentru circulaţia
TT
GS
curentului de p.p., datorită căruia se obţine acţionarea sigură a protecţiei chiar la defecte apropiate de neutrul
generatorului. În fig.17.18 este prezentată o variantă în care circuitul special este realizat cu transformatorul de
tensiune TT cu cinci coloane, având neutrul primarului legat la pământ, iar secundarul în triunghi deschis
alimentează sarcina rezistivă, reprezentată de lampa L.
Fig.17.18. Schemă pentru crearea unui circuit pentru circulaţia curenţilor de pp.
Având în vedere că valoarea curentului de p.p. şi cele ale curenţilor ce circulă prin bobinele releelor depind
de tensiunea corespunzătoare deplasării punctului neutru, în cazul schemei din fig.17.18 de tensiunea obţinută la
bornele bobinajului în triunghi deschis, pro-porţională cu Uh , deci de locul din stator în care apare p.p., se
foloseşte pentru L o lampă stabilizatoare de curent (baretor - o lampă cu filament de fier în atmosferă de
339
hidrogen), care, datorită caracteristicii neliniare tensiune - curent, asigură o valoare aproximativ constantă a
curentului de p.p. şi, deci, a curentului prin înfăşurarea releelor, ceea ce conduce la o sensibilitate ridicată.
17.3. Protecţiile generatorului împotriva defectelor în rotor
17.3.1. Protecţia generatorului împotriva scăderii sau pierderii excitaţiei

Pierderea excitaţiei la un generator sincron poate surveni în cazul declanşării intempestive a automatului
de dezexcitare rapidă, a slăbirii unei conexiuni sau a întreruperii unui conductor din circuitul de excitaţie. La
pierderea excitaţiei, GS conectat la un sistem energetic trece la funcţionarea în regim de generator asincron cu o
viteză hipersincronă. În acest regim se poate produce o supraîncălzire a bobinajului statoric şi o mărire a
pierderilor rotorice, datorită curentului indus în rotor şi în bobinajul de amortizare. Deci, în cazul când acest regim
durează un timp îndelungat, poate fi dăunător pentru maşină şi de aceea trebuie avertizat personalul de serviciu
şi, eventual, deconectat generatorul. Pe de altă parte, prin pierderea excitaţiei, GS încetează să mai debiteze
puterea reactivă, consumând în plus din sistem puterea reactivă necesară pentru magnetizarea sa proprie. Apare
deci în SEE un consum suplimentar de putere reactivă, care, în anumite condiţii, poate conduce la supra-
încărcarea celorlalte generatoare sau chiar să pericliteze stabilitatea sistemului. De aceea, se prevăd, atât la
turbogeneratoarele cu puteri  50 MW, cât şi la hidrogeneratoarele cu puteri  6 MW, protecţii speciale împotriva
pierderii excitaţiei, protecţii care comandă declanşarea întreruptorului generatorului cu o temporizare
determinată de durata admisibilă de mers în regim asincron, indicată de constructorul maşinii sau de condiţiile de
sistem. La GS cu puteri < 100 MW se admite ca protecţia de pierdere a excitaţiei să acţioneze la semnalizare, în
cazul în care nu se pot realiza reglajele care să permită încărcarea capacitivă a grupului până la limita indicată de
fabricant.
Cel mai simplu mod de realizare a protecţiei împotriva pierderii excitaţiei se obţine cu ajutorul unui releu
de curent minim, introdus printr-un şunt în circuitul rotorului gene-ratorului. Deoarece la generatoarele mari pot
apare regimuri de funcţionare cu un curent de excitaţiei foarte mic, releul trebuie să aibă un reglaj cât mai
coborât. Unii autori recomandă reglarea protecţiei la 10 % din curentul nominal de excitaţie, cu o temporizare de
1 s.
Alte scheme de protecţii supraveghează integritatea circuitului de excitaţie, cu relee de rezistenţă maximă.
Acest sistem de protecţie poate funcţiona şi la GS cu sarcini capaci-tive mari, la care curentul de excitaţie poate, în
anumite condiţii, să se anuleze sau să aibă chiar valori negative. Alte soluţii constau în realizarea protecţiei
împotriva pierderii excita-ţiei bazate pe criteriul schimbării sensului de circulaţiei al puterii reactive, sau cu relee
de impedanţă, ca de exemplu cele de tip RPEx realizate la ICEMENERG Bucureşti, folosite pentru GS cu puteri P 
100 MW, care sunt prevăzute cu două trepte: semnalizare, apoi declanşare (fig.17.19). Temporizarea declanşării
este determinată în funcţie de durata admisibilă de mers în acest regim pentru generatorul respectiv.
Alte protecţii folosite în SEN pentru supravegherea regimului sincron de funcţionare a GS sunt: protecţiie
RMZ 210 (CdC - Franţa) pentru grupurile de 315 MW şi 330 MW; D21 (ZPA - Cehoslovacia) pentru majoritatea
grupurilor de 100 MW şi 200 MW; D20 (ZPA - Cehoslovacia) pentru câteva grupuri cu putere  100 MW.
RPEx
1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 16 17
+ -
a X
l A
k x
K L G Spre bare
IT
T
Fig.17.19. Schema protecţiei împotriva pierderii excitaţie, realizată cu releul RPEx

În perioada anilor 1987-1989, funcţionarea SEN cu frecvenţa redusă şi exploatarea unor grupuri energetice
la sarcini scăzute, au creat riscuri de declanşare neselectivă a unor GS subexcitate de către aceste protecţii în
primele (1…3) s ce urmează acţionărilor DAS f. Pentru prevenirea acestor declanşări, ca soluţie imediată, se
adoptă temporizarea cu (1…5) s a acţiunii protecţiei de pierdere a excitaţiei.
340
17.3.2. Protecţia împotriva defecţiunilor în funcţionarea regulatorului automat de tensiune (R.A.T.)
Funcţionarea greşită a regulatorului automat de tensiune a unui generator sincron, în sensul aplicării
excitaţiei maxime, poate să producă declanşarea intempestivă a GS prin protecţia maximală de curent sau să
provoace deteriorarea rotorului. Pericolul supra-încălzirii rotorului este foarte mare în acest caz, mai ales la
generatoarele mari, care sunt prevăzute cu răcirea directă a bobinajului rotoric. De aceea, unii autori recomandă
să se introducă o protecţie specială contra funcţionării greşite a R.A.T. Regulatorul automat de tensiune poate
provoca în mod greşit forţarea excitaţiei în două situaţii: în cazul defectării regulatorului propriu-zis sau la
întreruperea alimentării cu tensiuni a regulatorului.
Pentru cazul defectării regulatorului propriu-zis se prevede un releu maximal de curent în circuitul rotoric,
cu o temporizare superioară tuturor protecţiilor din sistem. În cazul când forţarea excitaţiei persistă un timp mai
îndelungat decât cel reglat, se scoate din funcţiune R.A.T. şi se comută excitaţia la o valoare predeterminată.
Întreruperea alimentării cu tensiune a R.A.T. şi acţionarea acestuia în sensul forţării excitaţiei se poate
produce în cazul arderii unui fuzibil pe partea de joasă tensiune a transformatorului de tensiune. Protecţia care se
prevede în acest caz trebuie să facă selecţia între dispariţia tensiunii provocată de arderea unui fuzibil şi căderea
de tensiune provocată de un scurtcircuit în sistem. O soluţie simplă este să se prevadă în circuitul de alimentare al
R.A.T. o protecţie de tensiune minimă cu o temporizare superioară celei necesară pentru eliminarea
scurtcircuitelor din sistem. Alte scheme realizează protecţia prin compararea tensiunii dată de TT al R.A.T. cu
tensiunea dată de TT care alimentează circuitele de măsură. Dacă tensiunea dispare numai la regulator,
menţinându-se în circuitele de măsură, înseamnă că s-a produs un deranjament în circuitele de alimentare a
R.A.T. şi protecţia acestuia trebuie să scoată R.A.T. din funcţiune.
17.3.3. Protecţia împotriva punerilor la pământ

În funcţionarea generatoarelor pot apărea, relativ des, simple puneri la pământ în circuitul rotoric sau duble
puneri la pământ în circuitul rotoric.
Apariţia unei puneri la masă a bobinajului rotoric al generatorului nu constituie în sine un defect periculos
pentru maşină. Parametrii excitaţiei nu sunt modificaţi, deci generatorul poate rămâne în funcţiune până când
condiţiile de exploatare permit oprirea sa pentru reparare.
Dubla punere la pământ în circuitul de excitaţie urmează, în majoritatea cazurilor, după prima punere la
pământ neîndepărtată şi constituie un defect net. În această situaţie, o porţiune a circuitului rotoric este
scurtcircuitată; prin locul defect curg curenţii de scurtcircuit şi, totodată, datorită desimetrizării câmpului
inductor, pot apărea solicitări mecanice nesimetrice, periculoase asupra rotorului.
17.3.3.1. Protecţia împotriva simplei puneri la pământ rotorice (s.p.p.r.)
Defectul se poate constata printr-un control periodic al izolaţiei circuitului rotoric, de către personalul de
exploatare, soluţie care se aplică la turbogeneratoare cu P  6 MW. La GS cu P  6 MW se foloseşte schema de
protecţie din fig.17.20, care datorită simplităţii şi eficacităţii ei, este foarte răspândită.
R ST
+ + + S
1 I 5 T 6
C' 3
a 4
- -
K1 C SF
= T
2 100/50V
100 V
Fig.17.20. Protecţia generatorului împotriva s.p.p.r.
Un punct a al circuitului de excitaţie este legat la pământ printr-un releu maximal de curent 1. În cazul
scăderii rezistenţei de izolaţie a circuitului rotoric, de exemplu în urma unei puneri la pământ într-alt punct (K1),
prin releu trece un curent care determină acţionarea acestuia. În absenţa transformatorului T, circuitului de
341
protecţie rotorică aplicându-i-se tensiunea continuă (din rotor), după trecerea perioadei tranzitorii, prin
condensator nu mai circulă nici un curent . Deci curentul staţionar este:
i  0 .
În perioada tranzitorie până se încarcă condensatorul C’ curge curentul liber:
t

i   Ie 1T cos (  t   ) .
Pentru a se mări sensibilitatea schemei pentru orice loc de defect, releul este alimentat în c.a. la (30…50) V (de
obicei 40 V), prin transformatorul intermediar 2 conectat la TT al generatorului. Transformatorul 2 serveşte şi
pentru separarea galvanică a circuitului rotoric de reţeaua de c.a. Condensatorul de protecţie 3, de 6 F, are
rolul de a separa circuitul de c.c. al rotorului de circuitul de c.a., legat la pământ, al transformatorului 2.
Protecţia împo-triva primei (simplei) puneri la pământ comandă numai semnalizarea în cazul turbogenera-
toarelor, iar la hidrogeneratoare comandă şi declanşarea. Siguranţa 4 este necesară pentru întreruperea
circuitului în cazul străpungerii condensatorului C, când prin circuit ar circula şi o importantă componentă
continuă a curentului, existând o legătură galvanică în locul lui C.
În regim normal de funcţionare a generatorului, curentul alternativ circulă pe calea: pământ, secundarul
transformatorului 2, bobina releului 1, siguranţa 4, condensatorul 3, bobinajul rotoric şi capacitatea C’ a
bobinajului rotoric faţă de pământ, pământ. Pentru că C’ are reactanţa mare (C’ = 0,5 F), prin bobinajul lui 1
circulă un curent foarte mic,  Ipp .
La o punere la pământ în circuitul rotoric, în punctul K1 , impedanţa circuitului scade (C’ este
scurtcircuitată), deci creşte mult c.a. şi releul 1 acţionează.
Schema poate funcţiona în c.c., fără 2 şi 3, dar ar avea dezavantajul că redistribuirea curenţilor între
circuitul rotoric şi cel format de punere la pământ perturbă funcţionarea generatorului. Schema de curent
alternativ are dezavantajul necesităţii desensibilizării în raport cu c.a. care circulă prin 1 în regim normal,
datorită lui C. Acest dezavantaj este esenţial dacă C  0,5F . Atunci în secundarul lui 2 se introduce o punte
redresoare, iar 1 este alimentat în c.c. (40 V).
Având în vedere că, datorită nesimetriei în câmpul de excitaţie, apare o forţă radială, perpendiculară pe
axul maşinii şi de valoare constantă, care determină vibraţii, la hidroge-neratoarele din centralele
telecomandate protecţia împotriva s.p.p.r. comandă declanşarea întreruptorului prin care GS se racordează la
bare, semnalizarea defectului fiind inoperantă.
În ţara noastră se fabrică la ICEMENERG releul ASPP-3 împotriva simplei puneri la pământ rotorice şi
dispozitivele DPPE (dispozitive de protecţie împotriva p.p. a excitaţiei): DPPE-r pentru GS cu excitaţie rotativă
şi DPPE-s pentru GS cu excitaţie statică.
17.3.3.2. Protecţia împotriva dublei puneri la pământ rotorice
În acest scop se prevede o protecţie maximală de curent realizată pe principiul punţii de c.c., ramurile punţii
fiind formate din înfăşurarea de excitaţie a generatorului, care la început are un singur punct pus la pământ (de
exemplu punctul K1), şi din potenţiometrul 1 (fig.17.21).
342
k1 k2
E
la arborele generatorului
+
la circuitul de excitatie
+ + +
2 I 10 8 T
7 =
la declansare
- -
a
b la circuitul de
6 9 4 excitaţie
3 a b
5
11 11
b c a
1
G1 G2
Fig.17.21. Protecţia generatorului împotriva d.p.p.r.

Într-o diagonală a punţii, respectiv între punctul c şi o legătură fixă la pământ, este legat fie releul de curent
2, fie voltmetrul 3. Schema fiind comună pentru toate genera-toarele unei centrale, în timpul funcţionării normale
ea nu este conectată la nici unul dintre agregate, întreruptoarele 11 fiind deschise. După apariţia unei simple
puneri la pământ la unul dintre generatoare, detectată după cum s-a arătat mai sus, se închide manual întreruptorul
11 corespunzător acelui generator. Se deschide întreruptorul 4 şi se închide contactul butonului 5, introducându-
se astfel în circuit milivoltmetrul 3 în locul releului 2. Drept voltmetru 3 se foloseşte un milivoltmetru de c.c.,
având tensiunea nominală de 3 V, cu divi-ziunea zero la mijlocul scării. Cu ajutorul potenţiometrului 1 se
echilibrează puntea până când acul voltmetrului revine la zero. Puntea apare ca în fig.17.22, în care:
(aK1 + K1b) - înfăşurarea de excitaţie E;
(ac + cb) - potenţiometrul 1.
La echilibru:
R ak1 R cb  R bk 1 R ca .
După aceasta se eliberează butonul 5 şi se închide întreruptorul 4, astfel că schema este pregătită pentru a sesiza
o a doua punere la pământ, de exemplu în punctul K2, în înfăşura-rea de excitaţie a generatorului respectiv. Când
apare această a doua punere la pământ, puntea se dezechilibrează, releul 2 este alimentat cu curentul din diagonala
punţii şi comandă declanşarea generatorului, prin releul de timp 8. Acesta introduce o temporizare de (0,5…1) s,
necesară pentru a preveni acţionarea greşită a protecţiei în unele cazuri de scurtcircuite exterioare.
K1
a V b
+ c -
Fig.17.22. Puntea de c.c. corespunzătoare schemei din fig.17.21
Din practica exploatării a rezultat că există pericolul acţionării releului 2 din cauza curentului alternativ care
poate lua naştere în circuitul rotoric, datorită învârtirii rotorului cu o punere la pământ, într-un întrefier
nesimetric. Pentru a preveni acţionarea protecţiei în astfel de cazuri, s-au introdus în schemă bobina de inducţie 9
şi TC 6, cu ajutorul cărora se crează un câmp de compensare în releu, respectiv de la care se alimentează bobina
de frânare a releului 2. Curentul de pornire a protecţiei se stabileşte pe baza condiţiei ca releul să nu acţioneze la
curentul de dezechilibru generat de echilibrarea neprecisă a punţii şi de compensarea insuficientă a curentului
alternativ de către TC 6. Curentul alternativ dat de nesimetria fuxului generatorului circulă prin înfăşurarea
principală a releului 2 şi prin înfăşurarea primară a TC 6. Curentul secundar al TC circulă prin înfăşurarea
343
suplimentară a releului în sens invers faţă de curentul din înfăşurarea principală (fig.17.23). Datorită acestui fapt,
Infăşurarea
Infăşurarea
principală a
suplimentară
releului 2
a releului 2
fluxurile magnetice create de curentul alternativ care circulă prin înfăşurări se compensează reciproc.
Fig.17.23. Circulaţia curenţilor prin înfăşurările releului 2 din fig.17.21
În practică se adoptă
I pr  (0,05  1) A ,
iar potenţiometrul 1 are o rezistenţă de (50…100) Ω . Protecţia împotriva d.p.p.r. are dezavantaje: nu poate fi
utilizată când s.p.p.r. a apărut în circuitul de excitaţie al excitatoarei sau la unul din capetele bobinajului
rotoric. La hidrogeneratoare, datorită polilor aparenţi, este dificilă desensibilizarea în raport cu componenta
alternativă din circuitul bobinei releului. De aceea, în practică, protecţia împotriva punerii la pământ în două
puncte din circuitul rotoric se foloseşte de regulă la turbogeneratoare, iar la hidrogeneratoare se utilizează
protecţia împotriva primei puneri la pământ în rotor, după semnalizarea acestui defect hidrogeneratorul
trebuind să fie oprit cât mai curând.
17.4. Protecţiile generatorului împotriva defectelor în sistem şi a regimurilor anormale de funcţionare
17.4.1. Protecţia generatorului împotriva supracurenţilor datorită scurtcircuitelor în sistem şi a suprasarcinilor

Protecţia împotriva scurtcircuitelor exterioare se realizează printr-o protecţie maxi-mală de curent
temporizată, cu blocaj de tensiune minimă. Pentru ca această protecţie să constituie rezerva pentru toate
protecţiile generatorului (chiar şi împotriva defectelor interne), ea se conectează pe TC dinspre neutrul stelei
înfăşurărilor generatorului (fig.17.24). La generatoare de puteri mici, sub 6 MW inclusiv, se poate renunţa la
blocajul de tensiune, iar releele de curent se vor monta pe două faze (TC conectate în stea incompletă).
În fig.17.24 s-au notat:
FCSI - filtrul de curent de secvenţă inversă;
1, 2, 3 - releele protecţiei împotriva suprasarcinilor simetrice;
4, 5, 6, 7, 8, 9 - releele protecţiei împotriva scurtcircuitelor exterioare simetrice;
10 - releul protecţiei împotriva scurtcircuitelor exterioare nesimetrice;
11 - releul protecţiei împotriva suprasarcinilor nesimetrice;
12 , 13 - releul intermediar final şi releul de semnalizare.
344
Semnalizare
T
S
ADR
13
Semnalizare
+
12
-
T
+
U<
9
+
7
I
+
10
6 U<
I
+
+
11
FCSI
Semnalizare
I
+
5
-
+
I
3
4
CB
-
T
+
I
R
+
S
T
1
BD
-
TT
TC
Fig.17.24. Schema principială a protecţiei generatorului împotriva scurtcircuitelor exterioare şi a suprasarcinilor

simetrice şi nesimetrice (pentru GS cu P  50 MW)
Pentru a asigura o sensibilitate mărită la scurtcircuite exterioare nesimetrice, schema este prevăzută cu o
protecţie maximală de curent de secvenţă inversă. De fapt, protecţia GS împotriva scurtcircuitelor exterioare şi a
suprasarcinilor nesimetrice se realizează diferenţiat, în funcţie de puterea lor: GS cu P  50 MW se prevăd cu o
protecţie maximală de curent pe trei faze, temporizată, completată cu blocaj de tensiune minimă realizat cu trei
relee de tensiune conectate la tensiunile secundare între faze. Pentru GS cu P  50 MW trebuie prevăzută o
protecţie împotriva scurtcircuitelor nesimetrice şi a suprasarcinilor nesimetrice, completată cu o protecţie
împotriva scurtcircuitelor trifazate.
Reglajele protecţiei se fac după relaţiile:
K sig I n
I pr 1  , (17.17)
K rev n TC
unde:
Ksig = 1,05 ;
Krev = 0,85 ;
I n - curentul nominal al generatorului;
nTC - raportul de transformare al TC.
t 2  (8  10) s .
345
K sig I n
I pr4,5  , (17.18)
K rev n TC
unde Ksig = (1,2 …1,25) , restul termenilor având aceeaşi semnificaţie ca în relaţia (17.17).
U reg. min
U pr6,7  , (17.19)
K sig K revu n TT
unde:
Ksig = 1,1 ;
Krev u = 1,15 ;
Ureg.min = 0,95 Un ;
nTT - raportul de transformare al transformatorului de tensiune.
Releele de tensiune minimă 6 şi 7 se prevăd pentru ca protecţia să deosebească toate cazurile de
scurtcircuit de cele cu suprasarcină. Releele de tensiune sunt alimentate de TT ale generatorului şi nu ale
barelor, pentru că, dacă generatorul nu este conectat la bare (de exemplu la pornire) protecţia lui să nu fie
influenţată de tensiunea barelor. Releele sunt alimentate cu tensiuni dintre faze, fiind prevăzute să sesizeze
scurtcircuite polifazate (generatorul debitează energie la m.t., deci de cele mai dese ori în reţele cu neutrul
izolat sau tratat prin bobină de stingere).
t 8  t L. max   t , (17.20)
notându-se prin tL.max temporizarea maximă dintre temporizările protecţiilor elementelor alimentate de
generator.
Releul de timp 8 este acţionat de releul intermediar 9, pentru a fi posibilă semnalizarea apariţiei
defectelor în circuitele de tensiune alternativă de alimentare a releelor de tensiune minimă.
Ipr10 se alege pe baza următoarelor condiţii:
a) Evitarea deteriorării generatorului din cauza componentei de secvenţă inversă:
In
I pr10  0,6 (pentru hidrogener atoare);
n TC
(17.21)
I
I pr10  (0,25...0,5) n (pentru turbogenerat oare).
n TC
b) Desensibilizarea protecţiei în raport cu curentul de dezechilibru al FCSI în regim de sarcină maximă al
generatorului:
K sig
I pr10  I dez .p , (17.22)
K rev
în care:
Ksig = 1,2 ;
Krev = 0,85 ;
Idez.p are expresia:
 f 
I dez .p    I  K     I sarc. max , (17.23)
 f nom 
unde:
Δ I  0,10 - componenta curentului de dezechilibru al FCSI datorită erorii TC;
Δ f  (2 ... 3) Hz - abaterea de frecvenţă de la valoarea nominală;
fnom = 50 Hz ;
K - coeficient care depinde de tipul filtrului;
Δ  = 0,01 - eroarea relativă de acordare a FCSI;
I sarc. max  1,4 I nom - curentul maxim de sarcină al generatorului protejat.
346
c) Coordonarea sensibilităţii cu protecţiile elementelor următoare:
I pra
I pr10  K sig , (17.24)
K i .rep
unde:
Ki.rep - coeficientul de repartiţie determinat pentru schema echivalentă de secvenţă inversă;
Ipra - cea mai mare dintre valorile de pornire ale releelor protecţiilor de curent de secvenţă inversă instalate pe
elementele alimentate de la barele GS (de obicei I pr.10 se alege din condiţia (17.21), care determină o
valoarea mai mare pentru I pr10).
Curentul de pornire al releului Ipr.11 se alege din următoarele două condiţii:
a) Desensibilizarea în raport cu curentul de secvenţă inversă Ii.adm , admis în funcţionarea îndelungată, deci:
In
I pr10  0,01 (pentru hidrogener atoare);
n TC
(17.25)
I
I pr10  0,05 n (pentru turbogenerat oare).
n TC
b) Desensibilizarea în raport cu curentul de dezechilibru al FCSI în regim de sarcină maximă a generatorului,

datorită erorii TC care alimentează FCSI, erorii de acordare a filtrului, variaţiei de frecvenţă în sistem (vezi
relaţia 17.23):
K sig
I pr11  I dez . p , (17.26)
K rev
unde Ksig = 1,05 .

Pentru Ipr.11 se alege valoarea superioară rezultată din (17.25) şi (17.26).
17.4.2. Protecţia generatorului împotriva creşterii tensiunii

Cauzele creşterii tensiunii unui generator peste valoarea nominală pot fi: descărcarea bruscă după
scurtcircuite, defectarea RAT, ambalarea grupului (creşterea turaţiei), defecte în circuitele secundare de tensiune
alternativă ce alimentează schema.
La turbogeneratoare, regulatorul de turaţie intervine rapid, modificând admisia aburului în turbină. De
aceea la turbogeneratoare nu apar creşteri de tensiune şi nu este necesară o protecţie specială împotriva
acestora decât la generatoarele de puteri mari.
La hidrogeneratoare, masele mari de apă în mişcare neputând fi oprite rapid, pot apărea supraturaţii
importante (până la dublul turaţiei nominale). Odată cu turaţia creşte liniar frecvenţa şi pătratic tensiunea, care
poate depăşi deci de mai multe ori valoarea nominală, Un.
De aceea normele prevăd instalarea, la toate hidrogeneratoarele a unei protecţii împotriva creşterii
tensiunii. De asemenea se va prevedea o astfel de protecţie la turbogeneratoarele cu P  50 MW cu excitaţie
statică sau cu excitaţie de înaltă frecvenţă, cât şi la TG cu P  50, indiferent de tipul excitaţiei. Schema folosită este
cea din fig.17.25.
347
10 kV
S +
+ + +
ADR
U T
- -
r
s De la celelalte
t
protecţii ale GS
TT
GS
Fig.17.25. Protecţia generatorului împotriva creşterii tensiunii

Releul maximal de tensiune comandă temporizat, prin releul de timp, declanşarea întreruptorului principal şi al
celui de excitaţie. Releul intermediar de acţionare este comun pentru toate protecţiile generatorului, în scopul
evitării declanşărilor false, ca urmare a supratensiunilor de scurtă durată:
Upp = (1,2 … 1,7) Un ,
tacţ = 0,5 s ;
Releul U fiind de tensiune alternativă, are dezavantajul că la creşterea frecvenţei, reactanţa sa creşte, deci
curentul din bobina releului creşte mai puţin decât tensiunea aplicată şi s-ar putea ca releul să nu acţioneze.
O protecţie mai perfecţionată este cea care foloseşte un releu de tensiune continuă, alimentat prin
redresoare de la tensiunea alternatorului, deci un releu de tensiune maximă, a cărui funcţionare este
independentă de frecvenţă.
17.4.3. Protecţia generatorului împotriva funcţionării în regim de motor

În cazul când, în urma unei defecţiuni a maşinii primare, dispare cuplul mecanic la arborele generatorului,
acesta trece în regim de motor sincron şi primeşte de la reţea puterea activă, pe care o consumă, antrenând el
maşina primară. În acest regim generatorul debitează putere reactivă. Pentru a se evita extinderea defectului pe
partea mecanică şi defectarea GS, ceea ce se poate întâmpla, de exemplu, dacă turbina se gripează din cauza
solicitării mari la care este supusă, este absolut necesar ca în această situaţie, generatorul să fie separat de reţea.
În acest scop se prevede o protecţie de putere (protecţie de întoarcere de putere), realizată prin schema
din fig.17.26.
348
-
+
+ +
ADR
TC T
- -
TT
GS
Fig.17.26. Protecţia generatorului împotriva funcţionării în regim de motor

Releul direcţional îşi închide contactul în momentul în care puterea activă îşi schimbă sensul. Protecţia se
prevede la GS cu P  6 MW, se realizează cu o singură treaptă de timp şi va comanda declanşarea condiţionat de
închidere completată a ventilului de închidere rapidă (VIR) şi a clapetei de pe prizele de abur ale turbinei la GS cu
P  50 MW, respectiv cu două trepte de timp la GS cu P  50 MW. În cazul GS cu P  330 MW se recomandă ca
pentru realizarea celor două trepte de acţionare să se utilizeze relee de putere separate. Prima treaptă de timp se
stabileşte în funcţie de perioada pendulaţiilor posibile dintre generator şi sistem, iar a doua se adoptă cu
temporizare mai mare.
17.5. Schema de ansamblu a protecţiei GS racordate la bare colectoare
În fig.17.27. este prezentată schema de ansamblu a protecţiilor unui turbogenerator cu două bobinaje pe
fază.
Fig.17.27. Schema completă a protecţiei unui generator sincron

349

Problema 1. Să se calculeze reglajul protecţiei diferenţiale longitudinale a turbo-generatorului şi să se
verifice sensibilitatea protecţiei. Considerând protecţia realizată cu relee RDS-2, la care numărul amperspirelor de
lucru este de 60, să se determine numărul de spire al înfăşurării de lucru a releului.
Parametrii generatorului sunt:
Png = 6 MW ;
Un = 6,3 kV ;
cos ng = 0,8 ;
X”d = 0,125 ;
Xi = 0,15 .
Protecţia diferenţială se va monta pe două faze.
Se admit transformatoare de curent cu nTC = 150 (750/5 A) .
Rezolvare
Se calculează curentul nominal al generatorului:
Png 6000
I ng    688 A
3U n cos ng 3  6,3  0,8
Pentru a calcula curentul de pornire al releului din condiţiile (17.4) şi (17.5), se calculează în prealabil
valoarea efectivă supratranzitorie a componentei periodice a curentului de scurtcircuit trifazat la un defect
exterior, imediat după întreruptorul generatorului, în regim maxim (E”d şi X”d se consideră în u.r.):
Ed
Isc
(.3max
F)
.ext.  I ng .
Xd
Dacă se neglijează rezistenţa înfăşurării GS tensiunea electromotoare E”d are exptesia:
Ed  ( U n  I Xd sin ng ) 2  (I Xd cos ng ) 2 .
Se consideră că generatorul lucrează la sarcină nominală, deci:

Ed  (1  0,125  0,6) 2  (0,125  0,8) 2  1,08 u.r. ,
1,08
Isc
 . max .ext   688  5944 A .
0,125
În consecinţă:
K sig K id K aper  i 1,3  0,8  1  0,1  5944
I pr . a  Isc
 . max .ext   4,12 A
n TC 150
K sig 1,4  688
I pr . b  I ng   6,42 A .
n TC 150
Se va alege pentru curentul de pornire al releului valoarea maximă dintre cele calculate:
I pr  I pr . b  6,42 A .
Coeficientul minim de sensibilitate al protecţiei la scurtcircuite bifazate (pentru un scurtcircuit la bornele
generatorului) este ( tensiunile şi reactanţele sunt în u.r.):
3 Ed I ng 3  1,08  688
I (sc2.Fmin
)
   4674,4 A ,

Xd  X i 0,125  0,15
Deci:
I ( 2F ) 4674,4
K sens  sc. min   4,584  1,5 .
I pp 150  6,42
Numărul de spire al înfăşurării de lucru:

60 60
w1    9,346 spire .
I pr 6,42
Se aleg 9 spire. Rezultă deci curentul de pornire al releului
350
60
I pr   6,667 A .
9
În acest caz sensibilitatea protecţiei va fi:
4674,4
K sens   4,674  1,5
150  6,667
corespunzând condiţiilor impuse de normativ.

Problema 2. Pentru protecţia împotriva scurtcircuitelor polifazate în stator, un generator de Pn = 1000 kW,
Un = 6,3 kV, cos n = 0,8 ,care funcţionează în paralel cu alte generatoare, se prevede cu o protecţie prin
secţionare de curent, realizată pe două faze, cu două relee de curent RC-2. Să se determine curentul de pornire al
releului.
Se dau:
Xg  0,113 ;
Ed g  1,08 Un ;
Esist
  Un ;
Xi ech. sist .  0,032 (reactanţa de secvenţă inversă a celorlalte GS racordate la bare);
Xd ech. sist .  0,024 .
Răspuns: I pr = 51,61 A
Problema 3. Pentru GS din problema 1 să se stabilească reglajele protecţiei maximale de curent cu blocaj de
tensiune minimă temporizată împotriva scurtcircuitelor exterioare.
Răspuns: I pr = 6,745 A ; Upr = 68,48 V ; K sens = 4,62
Capitolul 18
PROTECŢIA BLOCURILOR GENERATOR - TRANSFORMATOR (G-T)
18.1. Probleme generale

Defectele posibile şi instalaţiile de protecţie prin relee prezentate în capitolele 15 şi 17, privind protecţiile
transformatoarelor şi generatoarelor considerate separat, sunt valabile şi în cazul unităţilor bloc generator
transformator (G-T), cu excepţia unor modificări ce apar în cazul protecţiilor diferenţiale longitudinale, a
protecţiilor maximale de curent şi a protecţiei homopolare împotriva punerilor monofazate la pământ, în sensul
că în anumite condiţii aceste protecţii pot fi comune pentru întreg blocul.
18.2. Particularităţile protecţiei diferenţiale longitudinale

Protecţia diferenţială longitudinală a blocului G-T se realizează în trei variante principale (fig.18.1):
a) comună pentru întreg blocul;
b) separată pentru elementele sale;
c) comună pentru bloc şi separată pentru generator.
Varianta a) se foloseşte la blocurile de putere mică, sub 50 MVA, care nu au întreruptor între G şi T.
Variantele b) şi c) se folosesc la blocurile de puteri P  50 MVA (varianta c) se foloseşte pentru blocurile fără
întreruptor între G şi T, iar varianta b) pentru blocurile G-T care au întreruptor între G şi T, permiţând şi
funcţionarea separată a genera-torului sau transformatorului). În circuitul diferenţial al protecţiei
transformatorului se conectează şi transformatorul de curent de pe derivaţia de alimentare a serviciilor proprii.
Cele două protecţii diferenţiale din varianta b) se vor realiza astfel, încât zonele lor de acţionare să se
întrepătrundă.
18.3. Particularităţile protecţiei împotriva punerilor la pământ în înfăşurarea statorică a generatorului unui bloc
Aceste generatoare neavând legătură directă cu reţeaua în cazul punerii la pământ a unei faze, curentul de
defect care ia naştere este determinat de valoarea capacităţilor între înfăşurările transformatorului şi între
acestea şi pământ. De cele mai multe ori el este  5 A, depăşind această limită numai în cazul unor legături lungi în
cablu între generator şi transformator sau când la bornele generatorului este alimentată reţeaua serviciilor
351
interne. Dacă acest curent poate ajunge la o valoare periculoasă, pentru reducerea lui se utilizează bobina de
I1 I2
Decl. I 1, I2, ADR TC4
TC2 şi oprire turbină Decl. I 2, I3
+ +
I-I I-I
T T
I3 Spre serviciile
TC5
I2 proprii
TC3
I1 Decl. I 1, ADR,
oprire turbină,
GS Spre serviciile
TC2 stins incendiu
proprii +
TC1
TC3 I-I
GS
TC1
a) b)
I1
TC2 Decl. I 1, I2, ADR

+ şi oprire turbină
I-I
I2 Spre serviciile
TC3
proprii
+
Decl. I 1, I2, ADR
TC5 I-I şi instalaţiile
de stins incendiu
GS
TC4
TC1
c)
stingere legată la punctul neutru al generatorului.
Fig.18.1. Variante de realizare a protecţiei diferenţiale longitudinale pentru blocuri G-T

Datorită valorii mici a curentului de punere la pământ, protecţia împotriva acestor defecte se realizează, în
cazul blocurilor, pentru a comanda semnalizarea. Modul de realizare se bazează pe controlul deplasării punctului
neutru, în cazul unui defect cu punere la pământ.
Este o protecţie de tensiune homopolară (fig.18.2), cu:
Upr  (15  20) V ,
352
pentru că tensiunea de pornire trebuie desensibilizată faţă de tensiunea de dezechilibru (Udez ) ce poate apărea la
bornele releului în lipsa defectului. Udez se datoreşte armonicii 3 ce apare pentru că t.m.m. a generatorului nu
este perfect sinusoidală. Butonul şi voltmetrul servesc la măsurarea periodică a acestei deplasări.
Semnal
+ + +
Y
T U T

- -
Y0
FTSH B
V
G
Fig.18.2. Protecţia unui bloc G-T împotriva punerilor la pământ în stator
Deplasarea neutrului poate fi măsurată şi cu un transformator de tensiune special TT, având primarul legat
între neutru şi pământ, iar secundarul alimentând releul 1 din fig.18.3. În acest caz rezultă tratarea neutrului prin
legarea la pământ prin intermediul unei rezistenţe de valoare mare, reprezentată de TT. Valoarea de pornire se
Semnal
T + + +
1 U T 2
- -
G
B
TT V
alege tot Upr.1 = 15 V .

Fig.18.3. Protecţia de tensiune pentru sesizarea punerii la pământ în statorul blocului G-T
O schemă care asigură o protecţie mai sensibilă este dată în fig.18.4. Se observă că se aplică din exterior o
tensiune continuă între pământ şi neutrul generatorului, provocându-se astfel o deplasare artificială a acestuia.
Rezistenţele R1 , R2 şi R3 servesc la obţinerea valorii dorite a curenţilor în schemă. Transformatorul TT1 şi releul 1
au acelaşi rol ca şi în schema din fig.18.3, asigurând protejarea a 85 % din stator. Releul 2, sensibil, extinde zona
protejată. În regim normal de funcţionare tensiunea continuă aplicată condensatorului C nu provoacă circulaţia
unui curent, neexistând un circuit închis, deci releul 2 este în repaus. La un defect monofazat, de exemplu în K, se
creează prin pământ un circuit închis pentru curentul redresat, creşte curentul în primarul TA şi, corespunzător, în
secundarul său, deci releul 2 va acţiona. Acţionarea lui 2 este asigurată indiferent de apropierea punctului K faţă
de neutru, deci protecţia este integrală (vede puneri la pământ oriunde ar apărea în înfăşurarea statorică).
Datorită sensibilităţii ridicate la influenţe perturbatoare, mai ales la incidente datorate încărcării circuitului de c.c.,
releul 2 va acţiona asupra semnalizării sau eventual va lucra cu o temporizare la declanşare. Defecte periculoase,
în apropierea bornelor, sunt sesizate uşor de protecţia 1 care lucrează cu o mică temporizare asupra declanşării.
353
Observaţie: Protecţia blocurilor G-T se prevede să acţioneze asupra semnalizării dacă curenţii de punere la
Semnal
+
+
ADR
U
TT2 - - Semnal
T
+
K + + 2 U
-
1 U T R1
G - Protecţie
de fineţe
Protecţie
TT1 R3 grosieră
C R2
P TA
pământ sunt mai mici de 5 A şi asupra declanşării dacă Ipp  5 A.
Fig.18.4. Schema principială a unei protecţii sensibile împotriva p.p. în statorul blocului G-T
18.4. Particularităţile protecţiei maximale de curent temporizate la blocurile G-T
În blocurile cu transformator cu două înfăşurări se utilizează o singură protecţie maximală, conectată la TC

de pe partea punctului neutru al generatorului (fig.18.5). Protecţia are un blocaj de tensiune minimă realizat cu
două grupuri de relee, alimentate cu tensiune şi de la bornele generatorului, şi de la bare.
+ +
TT2
2 U< 2 U<
Y
T Serv. int.
 +
+ +
ADR
G TT1 1 I 3 T 4 T 5
- -
TC t1- t2
t1<t2
Fig.18.5. Protecţia maximală de curent cu blocaj de tensiune minimă temporizată pentru un bloc G-T
Dacă blocul are o derivaţie spre serviciile interne, protecţia maximală se prevede cu două temporizări t1 şi t2
. Cu timpul t1 < t2 se comandă deconectarea întreruptorului de înaltă tensiune al transformatorului. Numai dacă
defectul s-a produs în circuitul serviciilor interne se deconectează întreg blocul, cu timpul t2 . La blocurile având
transformatoare cu trei înfăşurări, în afara protecţiei maximale a generatorului trebuie prevăzută protecţia
maximală şi pe celelalte înfăşurări (eventual cu blocaj direcţional), pentru a se asigura deconectarea selectivă a
scurtcircuitelor pe bare sau în reţelele cu celelalte tensiuni. Se aplică aici considerentele de la protecţia
transformatoarelor cu trei înfăşurări.
18.5. Schema de ansamblu a protecţiei blocurilor G-T
Schema de ansamblu a protecţiei unui bloc G-T de mare putere este dată în fig.18.6, transformatorul
blocului având două bobinaje şi debitând pe barele de 400 kV. S-a presupus între G şi T un întreruptor de sarcină IS,
cu putere de rupere limitată, care permite ca pornirea blocului să se efectueze prin intermediul transformatorului de
servicii interne TSI, alimentat din reţea, întreruptorul IS fiind deschis. Separarea blocului de sistem se realizează prin
comanda declanşării întreruptorului I-1. Transformatorul TE alimentează redresorul comandat RT, realizat cu trei
tiristoare, care furnizează curentul de excitaţie al generatorului.
354
Protecţiile diferenţiale longitudinale 1 şi 2 asigură protecţia de bază a generatorului şi transformatorului,
fiind realizate separat, ca în fig.18.1.b, datorită prezenţei întreruptorului IS. Protecţia diferenţială 3 este destinată
transformatorului TSI. Împotriva scurtcircuitelor între spirele aceleiaşi faze din statorul generatorului G, cu un
singur bobinaj pe fază, este prevăzută protecţia 4, realizată pe principiul schemei din fig.17.8.
Protecţia 5 reprezintă protecţia împotriva punerilor la pământ monofazate în bobinajul statoric şi în elementele
legate galvanic de acesta, fiind realizată în varianta cu asigurarea protecţiei integrale (circuitul de alimentare al
transformatorului de deplasare a neutrului TD nu este reprezentat). În regim de pornire, cu IS deschis, protecţia 5 nu
poate acţiona la o punere la pământ monofazată în bobinajele transformatoarelor legate galvanic de statorul
generatorului
400 kV
I-1
T Uh Uh
I 14 6 4
T T T
3 I-I%
I-I%
 
2
La serviciile
interne
TSI I
15 IS
T
TE
I
13
T U>
10
T
RT
I 8
1 I-I% T

G P
12 Ex-1 7 Uh 11
Z 9 S> 5
T T
TD
Fig.18.6. Schema de ansamblu a protecţiei unui bloc G-T de mare putere
(transformatorul blocului şi transformatorul TSI); pentru sesizarea defectelor monofazate apărute în acest regim
este prevăzută protecţia 6, de tipul celei din fig.18.2. Protecţia de impedanţă 7 constituie o protecţie de rezervă a
generatorului, iar sistemele de protecţie 8 şi 9 includ protecţiile împotriva scurtcircuitelor exterioare şi
suprasarcinilor, atât simetrice cât şi nesimetrice. Protecţia 10 este prevăzută împotriva creşterii tensiunii la
bornele generato-rului, iar protecţia 11 este împotriva trecerii accidentale a generatorului în regim de motor.
Împotriva punerilor la pământ în rotor şi împotriva reducerii accidentale a curentului de excitaţie, cu trecerea în
regim asincron, sunt prevăzute protecţiile 12. Protecţia 13 este prevăzută împotriva suprasarcinilor rotorului,
alimentat de redresorul RT. Pentru transformatoarele TS1 şi TE sunt prevăzute protecţiile maximale de curent
14 şi 15.
18.6. Sistem de protecţie numerică pentru un bloc G-T
În fig.18.7 se prezintă schema bloc a părţii de hard a protecţiei numerice pentru un bloc G-T, folosind ca
exemplu protecţia de tip REG 216 a firmei A.B.B. În principal sistemul de protecţie este compus din subansambluri
cu funcţii distincte:
a) subansamblul care conţine interfeţele cu instalaţia primară ce urmează a fi protejată (blocul G-T):
 transformatoare intermediare de curent (TC) şi de tensiune (TT), care preiau mărimile respective de la
transformatoarele de măsură ale blocului G-T;
355
 grupuri de relee intermediare pentru semnale de intrare (SI) şi cele de ieşire (SE), de la şi către celelalte
sisteme de comandă şi supraveghere a blocului şi a centralei, şi, de asemenea, grupul de relee intermediare
din circuitele de declanşare (CD).
b) subansamblul care conţine:
 convertoare analogice - digitale (A/D), care alimentează unitatea centrală de proce-soare (UCP) cu tensiuni
standard, atât pentru mărimile de curent, cât şi pentru mărimile de tensiune;
 aparatele electronice, care preiau intrările (IB) şi ieşirile semnalelor binare (EB) şi efectuează prelucrarea
acestora, îndeplinind funcţiunile logice din circuitele de declanşare (Decl.);
 unitatea centrală de procesare (UCP);
 interfeţe cu calculatorul personal (CP), cu sistemele de comandă (SCS) şi cele de supraveghere a blocului şi
a centralei (SSS) şi cu sursa de curent continuu;
 magistrala de date (MD), prin care se efectuează tot fluxul de semnale între diferi-tele componente ale
subansamblului.
1 2 CP
TC1
A/D UCP
TT
T
SI IB CC/CC
G SE EB UCP
MD
CD Decl. UCP SCS,
SSS
Fig.18.7. Schema bloc a unui sistem de protecţie numerică pentru un bloc G-T
Partea de hardware a sistemelor de protecţie numerică are o structură modulară, ceea ce dă sistemului un
înalt grad de flexibilitate.
Prin utilizarea unei arhitecturi multiprocesor se obţine implementarea mai multor funcţii de protecţie într-
unul şi acelaşi hard. Numărul unităţilor centrale de procesare poate fi crescut pentru a corespunde mai bine
cerinţelor puse de funcţiile protecţiei. În scopul obţinerii unor grade ridicate de precizie şi de stabilitate în timp a
funcţionării protecţiei, prin reducerea la minim a influenţelor armonicilor superioare, a componentei de curent
continuu din curentul de scurtcircuit, a saturării transformatoarelor de curent etc. sunt aplicate soluţii adecvate la
organele de prelucrare şi măsurare a datelor primare.
Cu ajutorul calculatorului personal se pot regla, în limite largi, valorile de pornire, parametri
caracteristicilor de funcţionare şi temporizările protecţiilor
Partea de software, cu o structură de asemenea modulară, dispune de o bibliotecă, conţinând programe,
algoritme şi parametrii pentru reglarea protecţiilor. Astfel, dispunând de un hard unitar, se pot alege din
bibliotecă funcţiile de protecţie necesare, în concordanţă cu caracteristicile şi importanţa echipamentului care
trebuie protejat (adică blocul G-T), cu schema electrică a centralei sau staţiei la care este racordat echipamentul
primar (blocul G-T), cu topologia reţelei şi cu cerinţele utilizatorului.
Ca şi la schemele clasice de protecţie, şi la sistemele de protecţie numerice se pune problema găsirii
soluţiei optime de redundanţă pentru ansamblul sistemului (hard şi soft), care să asigure cerinţele de fiabilitate
şi de independenţă între funcţiile de protecţie şi cele de comandă. Se utilizează des criteriul “1 din 2”, care
constă practic din organizarea protecţiei pe două lanţuri paralele, începând de la transformatoarele de măsură
şi sursele de curent continuu, până la bobinele de declanşare a întreruptoarelor. Soluţia are un indice de
fiabilitate suficient de mare şi prin rezultatele din exploatare a câştigat şi încrederea utiliza-torilor (chiar şi în
cazul protecţiei realizate cu elemente analogice şi / sau statice).
356
Existenţa a două subsisteme paralele de protecţie (care se completează între ele) permite ca defectarea
unei protecţii dintr-unul din sisteme să nu aibă ca efect scoaterea preventivă din funcţiune a blocului G-T.
Acesta poate rămâne în continuare în funcţiune, cu subansamblul sănătos, pe toată durata verificării şi
îndepărtării protecţiei defectate.
De precizat că, la îmbunătăţirea fiabilităţii protecţiei numerice au contribuit şi următorii factori:
 numărul redus de componente electronice în sistemele numerice, folosite pentru funcţii diferite;
 dotarea sistemelor numerice cu o funcţiune de autosupraveghere permanentă, prin diagnoze zilnice a
stării elementelor protecţiei, legăturile prevăzute între sistemele de protecţie şi sistemul de conducere a
centralei sau staţiei electrice asigurând alertarea imediată a personalului de conducere, ceea ce conduce
la o creştere a încrederii în disponibilitatea protecţiei.
În încheiere, precizăm că o astfel de soluţie a fost aplicată şi la blocurile generator - transformator de 330
MW din CTE Turceni.
Capitolul 19
PROTECŢIA BARELOR COLECTOARE (BC)
19.1. Defecte posibile şi protecţii prevăzute la barele colectoare
Pe barele colectoare ale centralelor şi staţiilor pot apărea defecte monofazate sau polifazate.
Scurtcircuitele monofazate pot apărea numai pe barele reţelelor cu punctul neutru legat direct la pământ.
Posibilitatea apariţiei unui defect pe bare este foarte mică, dar scurtcircuitele pe bare reprezintă un defect foarte
grav al instalaţiei electrice pentru că el este însoţit, pe de o parte, de deconectarea tuturor elementelor racordate
la bare (genera-toare, transformatoare, linii), iar pe de altă parte, barele fiind puncte nodale ale reţelei, apar
curenţi de scurtcircuit foarte mari, care prin efectele lor termice şi dinamice produc deteriorări în instalaţii. Cauzele
cele mai frecvente ale scurtcircuitelor FN sunt supratensiunile atmosfe-rice. În reţelele cu neutrul izolat, cele mai
numeroase defecte pe bare sunt scurtcircuite polifazate cauzate de defectarea aparatajului sau, mai des, de
greşeli de manevră.
Trebuie prevăzute, pentru localizarea şi lichidarea defectelor pe bare, protecţii sigure şi rapide. Protecţia
barelor poate fi realizată în două moduri:
a) cu ajutorul protecţiilor elementelor racordate la bare;
b) cu protecţii proprii.
Protecţii proprii se vor prevedea la barele de î.t. secţionate, constând în protecţii diferenţiale longitudinale.
Pentru sistemele duble sau secţionate de bare colectoare de m.t. se poate prevedea o protecţie diferenţială
incompletă. Pentru eliminarea rapidă şi selectivă a defectelor pe bare colectoare de 110 kV, dacă acestea nu sunt
prevăzute cu protecţii diferenţiale, se pot prevedea, fie declanşarea prin protecţie a cuplelor transversale, fie
protecţii de distanţă direcţionate spre bare la circuitele de racord ale blocurilor G-T.
În directă legătură cu protecţia barelor colectoare intervine şi protecţia cuplelor de bare, protecţie realizată
conform indicaţiilor din normativ, care se prezintă ca în fig.19.1.
19.2. Protecţia barelor cu ajutorul protecţiilor elementelor conectate la bare
Aceste protecţii se folosesc atunci când ele asigură selectivitatea şi rapiditatea necesară astfel de exemplu,
pentru barele nesecţionate, fig.19.2, un defect la barele colectoare în punctul K poate fi lichidat selectiv prin
acţionarea protecţiilor tuturor elementelor legate la bare care comandă declanşarea tuturor întreruptoarelor. În
cazul când BC sunt secţionate sau există mai multe sisteme de bare, protecţiile elementelor conectate la bare nu
pot asigura lichidarea selectivă a defectului. În aceste cazuri sunt necesare protecţii proprii ale barelor.
În cazul când protecţiile elementelor legate la barele colectoare pot asigura lichidarea selectivă a defectelor
de pe bare este necesar să se verifice dacă temporizările acestor protecţii sunt admisibile pentru lichidarea
defectelor de pe bare. În general, această temporizare este admisă pentru protecţia barelor colectoare din reţele
de medie tensiune, (6 – 20) kV, unde scurtcircuitele nu au urmări grave pentru întregul sistem energetic, pentru
că nu provoacă pierderea stabilităţii sistemului. Acest sistem de protecţie este simplu şi economic. Prezintă însă
dezavantajul unui timp mare de deconectare pentru înlăturarea avariei.
357
Protecţie maximală de curent
temporizată (m.t.)
Transversale (CT) Protecţie de distanţă
(la bare cu U  110 kV)
Protecţie şi RAR ca la majoritatea
liniilor racordate la bare (dacă CT
poate înlocui un întreruptor de linie)
Cuple de bare Protecţie maximală de curent

temporizată (U < 110 kV)
Longitudinale (CL) Protecţie de distanţă şi protecţie
maximală de secvenţă
homopolară (U  110 kV)
Protecţii şi R.A.R., care pot înlocui
De transfer (CDT) oricare din sistemele de protecţie şi
R.A.R. a liniilor racordate la bare
Combinate (CC) Se aplică soluţiile de la
(cuple transversale CT şi CDT
şi de transfer)
Sunt asimilate, din punct de
Longo- transversale vedere al protecţiilor, cuplelor
transversale
Fig.19.1. Referitor la protecţia cuplelor de bare
Fig.19.2. Sistem de bare colectoare nesecţionat
19.3. Protecţii proprii ale barelor colectoare
Protecţii proprii ale barelor pot fi:

a) protecţii diferenţiale complete sau incomplete;
b) protecţii de curent de secvenţă homopolară;
c) protecţii de distanţă.
19.3.1. Protecţia diferenţială a barelor colectoare

Se realizează pe acelaşi principiu ca şi protecţia diferenţială a generatoarelor şi a transformatoarelor, după
schema cu curenţi de circulaţie. Există două variante:
 protecţia diferenţială completă, care cuprinde în schema protecţiei toate circuitele racordate la bare;
 protecţia diferenţială incompletă, care cuprinde numai circuitele principale (genera-toare, transformatoare,
cuple longitudinale), deci este mai ieftină.
19.3.1.1. Protecţia diferenţială completă
Schema principială monofilară a unei protecţii diferenţiale complete a BC este prezentată în fig.19.3.
358
TCIV
I1 V
BC +
+
K2
1 I-I
II III IIII
TC1 TCII TCIII -
II I1 I IIII Ir
K1
I II III
Fig.19.3. Schema principială monofilară a unei protecţii diferenţiale complete a BC
În regim normal de funcţionare sau la un scurtcircuit exterior, de exemplu în punctul K1, curenţii ce parcurg
circuitele racordate la bară (săgeţi pline) sunt legaţi prin relaţia:
I I  I II  I III  I IV  0 , (19.1)
adică:
 I ce vin   I ce pleacã de pe bare .
Deci, curentul prin releu:
1
Ir  (I  I II  I III  I IV )  0 , (19.2)
n TC I
de fapt:
I r  I dez . . (19.3)
Toate TC din schemă au acelaşi raport de transformare, ales în funcţie de curentul maxim de sarcină de pe
derivaţia cea mai încărcată de la BC. Dacă nu este posibil, se foloseşte transformatorul intermediar de egalizare.
Toate TC trebuie să aibă o înfăşurare specială pentru protecţia diferenţială (de exemplu, de clasa D). Înfăşurările
secundare ale TC se leagă în circuit diferenţial, iar în derivaţie cu acesta se conectează releul de curent al protecţiei.
Protecţia diferenţială completă se realizează cu TC instalate pe două sau trei faze, după cum reţeaua este
cu curenţi mici sau mari de punere la pământ, şi cu două sau trei relee de curent, care comandă printr-un releu
intermediar declanşarea tuturor întreruptoa-relor legate la barele colectoare, în cazul unui scurtcircuit pe bare.
În regim normal de funcţionare sau la scurtcircuite exterioare, releul de fapt este parcurs de curentul de
dezechilibru datorat inegalităţii TC. Pentru a evita acţionări greşite ale protecţiei în aceste cazuri, se adoptă un
curent de pornire al releului mai mare decât curentul de dezechilibru maxim.
La protecţii diferenţiale complete releele se conectează prin intermediul TSR, pentru reducerea curenţilor
mari de dezechilibru care pot apărea în perioada tranzitorie a unui scurtcircuit exterior şi care ar putea provoca
acţionarea greşită a protecţiei. În cazul barelor, aceşti curenţi pot atinge valori deosebit de mari, până la (0,5 - 0,6)
Isc.ext. , din cauza inegalităţii curenţilor care alimentează defectul prin fiecare circuit şi caracteristicilor diferite ale TC.
Curentul de pornire al releului de curent trebuie să satisfacă două condiţii:
a) Protecţia să nu acţioneze în cazul scurtcircuitelor exterioare, deci:
I pr  K sig I dez . max . , (19.4)
unde, de obicei:
K sig = 1,5 ;
Idez.max. este curentul de dezechilibru maxim în cazul scurtcircuitelor exterioare:
I scc. max .
I dez . max .  0,1 , (19.5)
n TC
în care:
0,1 este coeficientul de eroare maximă admis pentru TC (10 %);
nTC este raportul de transformare al transformatorului de curent;
359
Iscc. max. este curentul de scurtcircuit exterior din circuitul primar (transformator, linie etc.) pentru situaţia
în care acest curent este maxim.
Dacă se foloseşte TSR, curentul de pornire al releului se calculează cu relaţia (19.6):
I pr  K sig I dez .norm. , (19.6)
unde Idez.norm. este curentul de dezechilibru ce apare în regim normal de funcţionare.
b) Protecţia să nu acţioneze în cazul întreruperii unui conductor din circuitul secundar al unui TC instalat pe cel
mai încărcat circuit primar care pleacă de la bare, adică trebuie să fie îndeplinită condiţia:
I s. max
I pr  K sig , (19.7)
n TC
unde:
K sig = 1,2 ;
I s.max este curentul de sarcină maximă al celei mai încărcate derivaţii.
Curentul de pornire trebuie să aibă cea mai mare valoare dintre valorile rezultate din relaţiile (19.4) şi
(19.7).
Se pot prevedea protecţii diferenţiale şi pentru protejarea BC duble, protecţii care să asigure scoaterea din
funcţiune numai a barei defecte. În cazul barelor colectoare duble cu două întreruptoare pe circuit se prevăd
două protecţii diferenţiale complete separate, câte una pentru fiecare sistem de bare.
Protecţia diferenţială completă a barelor colectoare are avantajul că este o protecţie rapidă. Dezavantajul
acestei protecţii constă în necesitatea instalării de TC pe toate derivaţiile de la BC, lucru care scumpeşte instalaţia
de protecţie, în special la barele de (6 - 20) kV, la care sunt legate multe circuite. Din această cauză, protecţia
diferenţială completă se foloseşte la barele colectoare de 110, 220 şi 400 kV.
Pentru a se asigura o protecţie diferenţială completă mai sensibilă se pot folosi, pe lângă TSR, şi bobine de
frânare (BF).
19.3.1.2. Protecţia diferenţială completă realizată cu relee cu acţiune de frânare prin curenţi redresaţi
Schema simplificată pentru o fază a unei astfel de protecţii este dată în fig.19.4. Pe acest principiu sunt
realizate protecţiile Siemens tip RN 24 şi protecţiile ZPA - Trutnov tip R23, mult întâlnite în sistemul energetic de
la noi din ţară.
Semnal
A A A C
TC1 Tm TC2 Tm TC3 Tm Tl
Tf Tf Tf
IC
+ D
Pf1 Pf2 Pf3 Pl
- +
I
Fig.19.4. Schema de principiu a protecţiei diferenţiale cu frânare prin curenţii redresaţi pentru un sistem simplu
de bare colectoare
Organul de măsură al protecţiei este un releu de curent continuu D, de tip magneto-electric, supus acţiunii
a două cupluri de lucru: cel dat de curentul diferenţial id , care este egal cu valoarea redresată a sumei vectoriale
a curenţilor secundari ai elementelor racordate la bare, şi cuplul de frânare, dat de un curent de frânare if egal cu
suma modulelor aceloraşi curenţi secundari redresaţi. Acţionarea are loc numai începând de la un anumit raport
între curentul de lucru şi suma curenţilor de frânare prin D.
Transformatoarele sumatoare Tm transformă sistemul trifazat de curenţi în curenţi monofazaţi, cu care sunt
alimentate punţile redresoare din circuitul de lucru (P1) şi din circuitul de frânare (Pf1 , Pf2 , …). Uneori prin Tm se
realizează şi egalizarea curenţilor secundari.
Transformatoarele Tm pot fi conectate în două moduri (fig.19.5.a şi 19.5.b). În cazul conectării ca în
fig.19.5.a, se obţine curentul:
I m  I R   I S   I T ,
aceasta fiind soluţia preferată. În cazul conectării ca în fig.19.5.b, se obţine curentul:
360
Im   I R   IT   Ih .
În aceste relaţii:
 = 1;
 = 2;
 = 3.
R S T R S T
Tm Im Tm Im
TC TC
a. b.
Fig.19.5. Posibilităţi de însumare a curenţilor de fază în transformatoarele însumatoare Tm
Transformatoarele Tf şi T1 au rolul de a reduce curenţii la valori convenabile pentru alimentarea punţilor

redresoare. Curenţii redresaţi în punţile Pf se însumează formând curentul de frânare if.
Schema este prevăzută şi cu controlul comenzii de declanşare dată de releele diferenţiale. În acest scop,
înainte de a ajunge la întreruptorul fiecărui circuit primar, impulsul de comandă nu este transmis mai departe
decât dacă protecţia proprie A a circuitului a demarat. Se evită astfel declanşări intempestive ale întreruptoarelor,
spre exemplu ca urmare a unor defecţiuni în circuitul secundar al protecţiei barelor.
Releul de curent C (Idez  IprC  IprD) semnalizează defectele din circuitele de măsură ale protecţiei. Acest
releu, când este acţionat, întrerupe (cu o întârziere de câteva secunde) circuitul de declanşare a releului
diferenţial şi comandă o semnalizare care avertizează personalul din staţie asupra existenţei unei defecţiuni în
circuitele protecţiei.
La funcţionarea normală id  0 , la scurtcircuitele exterioare id = Idez , iar la defecte pe bare id este
proporţional cu suma vectorială a curenţilor tuturor circuitelor de alimentare racordate la bare.
Avantajele acestei protecţii sunt: o sensibilitate mărită la curenţii mici de defect, posibilitatea folosirii în
cazul sistemelor cu bare multiple care nu funcţionează cu o repartizare fixă a elementelor pe bare.
19.3.1.3. Protecţia diferenţială incompletă a barelor colectoare
Pentru BC de la tensiunea generatoarelor, (6 - 20) kV, se foloseşte o protecţie dife-renţială incompletă. La
aceasta, TC se montează numai pe derivaţiile principale, respectiv în circuitele generatoarelor, transformatoarelor
şi cuplelor, ceea ce ieftineşte simţitor protecţia. Protecţia se numeşte protecţie diferenţială incompletă pentru că
liniile radiale nu mai sunt cuprinse în circuitul diferenţial. Schema protecţiei diferenţiale incompletă, pentru o
S S +
ADR
+ + + + +
T
K4 1 I 2 I 3 T 4 5 6
- -
TC1
-
Secţia I K3 Secţia II
-
K2
-
TC3
RB
CL
TC2
RL
K1
L 361
G
fază, montată pe una din secţiile barelor colectoare ale unei centrale electrice este dată în fig.13.6. Schema
cuprinde două protecţii: o secţionare de curent, realizată cu releul 1 şi o protecţie maximală de curent sensibilă,
realizată cu releul 2, care transmite comanda de declanşare prin intermediul releului de timp 3.
Fig.19.6. Schema principială monofilară a unei protecţii diferenţiale incomplete a BC

Secţionarea realizată cu releul 1 are scopul să lichideze fără temporizare defectele apărute pe bare.
Curentul de pornire al secţionării se alege:
I pp . 1  K sig Iscc
 . max .K ,
1
(19.8)
unde:
K sig = (1,2 …1,4) ;
I”scc.max.K1 este valoarea supratranzitorie a componentei periodice a curentului de scurtcircuit în regim maxim,
în punctul K1 , după reactorul liniei de plecare.
Alegând curentul de pornire cu relaţia (19.8), secţionarea diferenţială nu va acţiona la scurtcircuite pe liniile
de plecare, după reactoarele montate pe aceste linii, însă va acţiona în cazul scurtcircuitelor pe bare, lichidând
rapid defectele din interiorul zonei protejate, delimitată de circuitul diferenţial. În regim normal, prin releul 1 va
circula un curent proporţional cu suma curenţilor din derivaţiile necuprinse în circuitul diferenţial, respectiv cu
suma curenţilor care circulă prin toate liniile radiale care pleacă de la barele protejate. Pentru ca acest curent să
nu provoace acţionarea greşită a releului în regim normal, este necesar ca valoarea curentului de pornire să fie
mai mare decât I  deriv. max.:
I pp1  K sig I  deriv. max . , (19.9)
unde:
K sig = 1,2 ;
I  deriv. max. este suma curenţilor maximali de sarcină care circulă prin toate derivaţiile necuprinse în circuitul
diferenţial;
În practică, curentul de pornire calculat cu relaţia (19.8) este mai mare decât cel rezultat din (19.9),
satisfăcând deci această condiţie. Curentul de pornire al protecţiei maximale sensibile, realizată cu releele 2 şi 3,
se calculează cu relaţia:
K sig
I pp . 2  I  max . deriv. , (19.10)
K rev
unde:
K sig = 1,2 ;
K rev = 0,85 .
Temporizarea releului 3 se alege cu o treaptă de timp mai mare decât temporizarea protecţiilor liniilor de
plecare de la bare necuprinse în circuitul diferenţial. Protecţia diferenţială incompletă a BC va funcţiona astfel: la
un scurtcircuit în K2 , pe barele protejate, va acţiona fără temporizare secţionarea diferenţială 1, lichidând rapid
defectul. La un scurt-circuit K1 pe liniile de plecare, după reactoare, protecţia diferenţială 1 nu poate acţiona,
pentru că are un curent de pornire Ipp.1  Iscc.K1 , defectul fiind lichidat de protecţia maximală temporizată a liniilor.
În cazul unui refuz de funcţionare a acestei protecţii, va acţiona ca rezervă protecţia maximală 2 a BC. În sfârşit, în
cazul unor scurtcircuite exterioare zonei protejate, în punctul K3 , pe o altă secţie a barelor, sau în punctul K4 , în
transformator, pro-tecţia barelor nu va acţiona, pentru că releele 1 şi 2 vor fi parcurse numai de diferenţa
curenţilor secundari (ca la o protecţie diferenţială completă), deci de curentul de dezechi-libru, care este mult mai
mic decât curenţii de pornire adoptaţi.
Protecţia diferenţială incompletă se realizează de obicei pe două faze, pentru că barele de (6…20) kV fac
parte din reţele cu curenţi mici de punere la pământ. Ea are avantajul că este mai ieftină decât protecţia
diferenţială completă şi constituie şi o protecţie de rezervă pentru liniile de plecare. Dezavantajul constă în
sensibilitatea ei mai redusă.
19.3.2. Protecţia de secvenţă homopolară

Protecţia de curent de secvenţă homopolară acţionează numai în cazul când pe bara unei singure faze s-a
produs o punere la pământ. Întreaga construcţie metalică a staţiei nu se mai leagă la pământ separat, ci prin
intermediul unui singur conductor (sau bară). Schema de principiu a acestei protecţii pentru un sistem dublu de
bare ale unei staţii exterioare de 110 sau 220 kV este dată în fig.19.7.
362
Y0 /
110 (220) kV UhI
I FTSH
1
FTSH2
UhII
II Y0 /
CT
+ +
1 Ih T 2 Uh 2 Uh
- I
II
TC UhI UhII
Fig.19.7. Schema principială a protecţiei BC împotriva defectelor monofazate
Pe conductorul de legătură dintre construcţia metalică şi pământ se leagă un TC, la a cărui înfăşurare
secundară este legat releul de curent de secvenţă homopolară 1.
În funcţionarea normală, în cazul scurtcircuitelor polifazate fără punere la pământ sau al defectelor
exterioare, prin releul 1 nu trece decât un curent produs de imperfecţiunile izolaţiei. La apariţia unui scurtcircuit
monofazat pe bare, prin releul 1 trece curentul homopolar de defect şi acesta comandă declanşarea
întreruptorului cuplei, separând astfel cele două sisteme de bare. Selectarea barei defecte şi transmiterea
impulsurilor de declan-şare către toate întreruptoarele legate la aceasta este efectuate de releele de tensiune 2,
alimentate cu tensiune homopolară de la înfăşurările în triunghi deschis ale TT de pe bare. Releele de tensiune au
totodată rolul de a bloca funcţionarea schemei în cazul când releul 1 ar fi acţionat de curenţi superiori (de
exemplu, de curentul de pornire). Releele de tensiune se reglează la (35 – 40) kV. Raportul de transformare al TC
se alege în funcţie de curentul maxim de închidere prin pământ în caz de defect, iar curentul de reglaj al releului 1
se fixează la o valoare superioară curentului parazit permanent de scurgere la pământ, care este uşor de măsurat.
Pentru sensibilitatea protecţiei, acest curent trebuie să fie cât mai mic, ceea ce se obţine prin izolarea electrică
faţă de construcţia metalică de susţinere a barelor a celorlalte piese metalice (cutii terminale, armături etc.) sau
prin divizarea barelor în două sau mai multe secţii, echipată fiecare cu schema ei de protecţie (la staţiile întinse).
Releul de timp 3 se reglează la (0,3…0,5) s.
19.3.3. Protecţia de distanţă a barelor colectoare

Protecţia de distanţă a BC se realizează cu relee de impedanţă minimă, acţionarea acestora asigurându-se
din condiţia Z r  Z pr . Se foloseşte la protecţia BC de la tensiunea generatoarelor prevăzute cu reactoare de linii şi
de bare. Schema este dată în fig.19.8. Releul de curent 1 este elementul de pornire, iar releul 2 asigură
selectivitatea, acţionând rapid (în treapta 1) la scurtcircuite pe BC în punctul K4 şi nesesizând defectele de după
reactoare (în punctele K1 , K2 , K3).
K3
+ ADR
+ + +
+
T 1 I 2 Z 3 T 4
K5 - -
TC
K4
K2
SI SII
Linie RB
RL K6
radială
K1 GS
Fig.19.8. Schema principială monofazată a unei protecţii de impedanţă a BC
Releul 3 este prevăzut tot din motive de selectivitate a protecţiei de distanţă la scurtcircuite în K5 şi K6 . Prin
întârzierea t = 0,6 s se permite acţionarea la scurtcircuite în K5 şi K6 a protecţiilor rapide ale transformatorului,
respectiv ale generatorului (nu a protecţiei de distanţă a BC). O astfel de schemă trebuie instalată în toate circuitele
de alimentare a secţiei protejate, pentru ca protecţia să fie asigurată şi în eventualitatea deconectării unor
363
circuite de alimentare. Schema se poate aplica pentru orice sisteme de BC, indiferent de numărul secţiilor, dar
este o protecţie scumpă, necesitând multe relee de impedanţă.
19.3.4. Variantă de protecţie electronică a barelor colectoare

În scopul de a se asigura pentru barele colectoare o protecţie foarte rapidă (de ordinul unei perioade a
curentului de frecvenţă industrială), cu Krev mai bun decât la protecţiile cu relee electromecanice, selectivă
indiferent de numărul secţiilor, şi de a adapta schema de protecţie la schimbările survenite în regimul de
exploatare, s-au propus şi realizat scheme de protecţii electronice. În fig.19.9 este dată schema principială
monofilară a unei protecţii diferenţiale electronice cu element de măsurare cu impedanţă. Impedanţa Zs este de
valoare mare. Căderea de tensiune la bornele lui Zs este transmisă prin transformatorul T unui detector de nivel
critic, DNC, care face comparaţia tensiunii de intrare Uzs cu o valoare de referinţă, numită valoare de pornire, Upr .
În regim normal, sau la scurtcircuit exterior, prin Zs trece numai un curent de dezechilibru Idez , care produce o
cădere de tensiune pe Zs mică, UZ s  Upr , şi protecţia nu acţionează.
Upr
Declansare
TC DNC
Zs Uzs
L1 L2 L3 L4
Fig.19.9. Protecţia electronică a barelor colectoare
La un scurtcircuit interior zonei protejate (pe bare), prin Zs circulă suma curenţilor secundari din secundarul
TC de pe racordurile la bare (Is), care produce o cădere de tensiune mare, UZ s  Upr , şi releul lucrează.
Dezavantajul acestei soluţii este că transformatoarele de curent trebuie să fie de construcţie specială,
pentru că au în secundar o impedanţă mare. Pentru ca acestea să nu se satureze, Zs va fi o rezistenţă neliniară: la
valori mici ale curentului (Kext) va avea o rezistenţă mare, iar la valori mari ale curentului rezistenţa va fi mică.
Avantajul schemei este marea rapiditate în acţionare, timpul de acţionare fiind de (8 …13) ms (a se
compara cu t = 60 ms , cât este timpul propriu de acţionare al protecţiilor de bare realizate cu relee
electromecanice).
19.4. Protecţia maximală de curent temporizată prevăzută la cuplele de bare
Protecţia cuplelor longitudinale se realizează printr-o protecţie maximală de curent. Schema simplificată
pentru o fază este cea din fig.19.10.
Se observă în figură că transformatorul de curent TC este montat în circuitul cuplei şi alimentează releul de
curent 1, care la depăşirea valorii de pornire, prin releul de timp 2, comandă declanşarea cuplei.
Generatoarele sunt prevăzute cu protecţii maximale cu blocaj de tensiune minimă împotriva
scurtcircuitelor exterioare, iar liniile de plecare de asemenea sunt prevăzute cu protecţie maximală de curent.
Presupunând că cea mai mare temporizare a protecţiei maximale de pe liniile de plecare este t1.max ,
temporizarea tb a protecţiei maximale a barelor se ia:
t b  t 1. max   t
 t  (0,5  0,6) s . (19.11)
tg  tb   t
364
S
+ + +
2 T
L1 L2 + - - L3 L4
K2 I 1
K1
Secţia I Secţia II
-
CL G2
G1
Fig.19.10. Protecţia maximală de curent a cuplelor longitudinale ale barelor colectoare
Curentul de pornire este:

K sig
I pp  I sarc. max . , (19.12)
K rev
în care:
Is.max este curentul care poate circula prin cuplă considerând şi posibilitatea autopornirii motoarelor electrice
ale consumatorilor;
K sig = 1,25 ;
K rev = 0,85 .
Protecţia maximală a generatorului va avea temporizarea:
tg  tb   t ,
astfel că la un scurtcircuit pe una din secţiile barelor, de exemplu în punctul K1, va acţiona întâi protecţia cuplei,
comandând declanşarea întreruptorului de cuplă, iar apoi va acţiona şi protecţia maximală a generatorului 1 ,
comandând declanşarea acestuia de la barele defecte; secţia I I a barelor colectoare rămâne în funcţiune, cu G2 şi
cu L3 şi L4 . Protecţia acţionează deci selectiv.
În cazul scurtcircuitelor pe linii de plecare, de exemplu în punctul K2 , defectul este lichidat selectiv de
protecţia liniei L2 , care are timpul de acţionare mai mic decât cel al protecţiei cuplei, deci acţionează mai repede;
ambele secţii ale barelor colectoare continuă să rămână în funcţiune.
Simplitatea şi costul redus reprezintă principalele avantaje ale protecţiei maximale de curent a cuplelor
longitudinale de pe barele colectoare. Dezavantajele constau în următoarele: temporizarea şi faptul că această
protecţie poate asigura selectivitatea numai în cazul a maximum două secţii de bare colectoare. La un număr mai
mare de secţii protecţia maximală nu mai poate funcţiona selectiv.
19.5. Sisteme numerice de protecţie montate în staţii de transformare din SEN
În staţiile de 400 kV Urecheşti, Tânţăreni şi Medgidia, protecţia barelor colectoare de 220 kV s-a realizat cu
protecţii tip 7SS51, fabricaţie Siemens. Sunt protecţii numerice, montate în dulapuri, având următoarele
caracteristici principale:
 caracteristica de acţionare diferenţială, cu frânare liniară (procentuală) şi impedanţă mică;
 timp minim necesar pentru detectarea defectelor sub 3 ms, ceea ce conduce la stabi-litatea protecţiei chiar
şi în cazul saturării TC;
 timp de acţionare (15 … 30) ms;
 versiuni de măsură pe trei faze (7SS51) sau pe o singură fază, prin transformatoare sumatoare (7SS50);
 egalizarea prin program (soft), dacă:
K te max
 5;
K te min
 consum redus în circuitele de curent (sub 1 VA, la 1 A, incluzând transformatoarele auxiliare);
 fiabilitate ridicată, obţinută prin funcţia de control (cu o protecţie diferenţială globală, pe staţie) şi prin
autosupraveghere permanentă;
 funcţiuni suplimentare:
 DRRI;
365
 memorizare acţionare (inclusiv mărimi analogice, tip osciloperturbograf);
 măsurarea mărimilor de exploatare (curenţi);
 interfaţă de comunicaţii cu LSA, opţional prin fibră optică.
Performanţe comparabile din punct de vedere tehnic pot fi realizate şi de către alte protecţii numerice, ca
de exemplu protecţiile tip REB 100, REB 500, REB 551, realizate de firma ABB.

Problema 1. Pentru secţia I de bare colectoare, reprezentată în fig.19.11, să se calculeze reglajul protecţiei
diferenţiale a barelor.
Se consideră linia L1 radială, iar liniile L2 şi L3 linii de interconexiune. Se dă curentul de sarcină maximă al
celei mai încărcate plecări (linia L2):
I s. max  325 A .
Curenţii de scurtcircuit exteriori în regim maxim, la bornele de plecare ale circuitelor primare racordate la
bare, sunt indicaţi în fig.19.11.
Se folosesc transformatoare de curent având raportul de transformare:
n TC  400 / 1 .
T
Isc 1 max = 2030 A
Secţia II Secţia I
220 kV
Isc 3 max = 1800 A

CL Isc 2 max =
=2800 A
L1 L2 L3
Fig.19.11. Sistem de bare colectoare
Rezolvare
Fiind vorba de un sistem de bare colectoare de 220 kV, se va prevedea o protecţie diferenţială completă.
Curentul de pornire rezultă din condiţiile (19.4), (19.5) şi (19.7):
I
I pr1  K sig I dez . max  K sig  0,1 sc. max ,
n TC
2800
I pr1  1,5  0,1   1,05 A ,
400 / 1
I 325
I pr2  K sig s. max  1,2   0,975 A .
n TC 400
Se alege valoarea:
I pr  I pr1  1,05 A .
Problema 2. Pentru secţia I a sistemului de bare colectoare reprezentat în fig.19.12 să se calculeze reglajul
protecţiei.
Se precizează că suma curenţilor de sarcină maximă necuprinşi în circuitul diferenţial (pe liniile L1 , L2) este
egală cu:
I deriv. max  8200 A .
Transformatoarele de curent folosite în schema de protecţie au raportul de transformare:

n TC  4000 / 5 .
366
L1 L3
Secţia II I Secţia I
10 kV
t 2,5 s
I
CL t 1,9 s
I"sc ma x = 91 kA
G1 G2 L2
Rezolvare
Fiind vorba de un sistem de bare colectoare de medie tensiune, secţionate, se va prevedea o schemă de
protecţie diferenţială incompletă.
Curentul de pornire al protecţiei rezultă din condiţiile (19.8), (19.9) şi (19.10):
I pp 1a  K sig Isc
 . max .ext.  1,3  91000  118300 A ,
I pp 1b  K sig I deriv. max  1,25  8200  10250 A .
Se alege:
I pp 1  I pp 1a  118300 A .
Deci, curentul de pornire al releului:

I pp 1 118300
I pr1    147,875 A ,
n TC 4000 / 5
K sig 1,2
I pp 2  I deriv. max   8200  11576,5 A ,
K rev 0,85
11576,5
I pr2   14,5 A ,
4000 / 5
t 2  t1. max   t  2,5  0,5  3 s .

Problema 3. Se dă sistemul de bare colectoare din fig.19.13, pentru care se cere să se aleagă şi să se regleze
protecţia pentru o secţie de bare (secţia I). Se consideră pentru curenţii de scurtcircuit următoarele valori,
calculate în regim maxim:
Ik 1  55 kA ;
Ik 2  19 kA .
Suma curenţilor de sarcină maximă din derivaţiile necuprinse în circuitul diferenţial este de:
I deriv. max  5500 A .
Transformatoarele de curent folosite în schema de protecţie au raportul de transformare
n TC  2000 / 5 .
367
L1
Y
K1 T1

I
t
Secţia 2 Rc t = 1,5 s Secţia 1
20 kV
CL I
t t = 2,1 s
Y
T2 RL

K2
G L2
Răspuns: I pr1 = 178,75 A ; I pr2 = 19,41 A ; t2 = 2,6 s
Problema 4. Pentru sistemul de bare colectoare, având schema din fig.19.13, se consideră că se asigură
protecţia prin protecţia cuplei longitudinale. Să se calculeze reglajul acestei protecţii.
Curentul de sarcină maxim prin cuplă este
I sarc. max  2500 A ..
Curenţii de scurtcircuit în regim minim au valorile:
Ik 1min  38 kA ;
Ik 2 min  14 kA .
Răspuns: I pp  3676,58 A ; I pr  9,19 A ; t b  2,60 s ; K sens min  3,8
Capitolul 20
PROTECŢIA ŞI AUTOMATIZAREA SISTEMULUI ELECTROENERGETIC
20.1. Defecte posibile şi protecţii prevăzute împotriva lor

Alimentarea cu energie electrică a consumatorilor, în condiţii de siguranţă şi calitate corespunzătoare, este
scopul unic al oricărui sistem electroenergetic (SEE).
Dezvoltarea continuă şi în proporţii mari a SEE, marcată atât prin creşterea număru-lui, lungimii şi tensiunii
liniilor de transport şi a gradului de buclare a acestora, cât şi prin creşterea puterilor unitare ale grupurilor
generatoare şi ale centralelor, deci şi a puterilor vehiculate prin linii, a dus în acelaşi timp la accentuarea
importanţei unei categorii deosebite de avarii, cea a avariilor de sistem. Sub acest nume se înţeleg acele
perturbări în funcţionarea SEE în ansamblu, care îşi pot avea originea nu într-o instalaţie locală, ci în anumite
condiţii de funcţionare, şi pentru a căror înlăturare trebuie luate măsuri care, de asemenea, depind de funcţionarea
în ansamblu şi se aplică în mai multe puncte ale sistemului.
Consecinţele unor astfel de avarii de sistem pot fi atât de importante, încât, deşi sunt relativ foarte rare,
trebuie totuşi avute în vedere măsuri pentru a reduce la minimum sfera de afectare a consumatorilor. Aceste
măsuri se referă atât la înzestrarea instalaţiilor SEE cu automatizări specifice pentru reducerea extinderii avariilor,
cât şi la modul de acţionare a conducerii operative şi a personalului de exploatare la toate nivelurile în cazul în
care există riscul de apariţie sau au apărut asemenea avarii. Avariile din SEE al SUA (1965, 1996), din Franţa
(1978), din România (1977) şi altele, au scos în evidenţă necesitatea unor automa-tici care să limiteze extinderea
avariilor de sistem provocate de mai multe evenimente care se succed într-un interval de timp relativ scurt.
Măsurile pentru evitarea producerii unor astfel de avarii sau pentru lichidarea lor rapidă sunt deci foarte
importante. Într-adevăr, în cazul avariilor de sistem, se dezorganizează funcţionarea unui întreg sistem sau a
majorităţii lui, se produce deconectarea unui mare număr de consumatori, pierderea stabilităţii de funcţionare,
separarea dezordonată a centralelor şi a sistemului în părţi, care pot fi neechi-librate, separare care poate duce la
extinderea mai departe a avariei.
Perturbaţiile care se pot produce în funcţionarea unui SEE în ansamblu se împart în următoarele categorii:
 apariţia unui deficit de putere produsă;
 creşterea până la valori periculoase pentru utilaj a tensiunii într-o anumită zonă a SEE;
368
 încărcarea bruscă a unor linii de legătură între anumite părţi ale SEE;
 pierderea stabilităţii de funcţionare a SEE, manifestată prin apariţia unor pendulări (ruperea sincronismului)
între grupurile sau centralele electrice din diferite zone.
Dispozitivele de protecţii de sistem sunt concepute pentru a reacţiona la aceste categorii de avarii şi în
majoritatea lor ele reprezintă de fapt nişte dispozitive complexe de automatică de sistem care să evite extinderea
avariei (ALEA - automatică de limitare a extinderii avariilor).
În fig.20.1 se prezintă centralizat structura automaticii de sistem.
automat al
tesniunii si
Reglajul
reactive
puterii
RAQ
Automatica de limitare a
extinderii avariilor în
regimuri instabile
ALRI
Dezexcitare
generatoare
de grup
DG
Separarea
zonelor de
sistem
ZS
Reducerea
puterii
TG
RP
Automatica de reducere
rapidă a puterii generate
Automatica sistemului energetic
ARG
Separarea pe
microzone
de retea în
SMZ
Separare
sistem
SR
ASE
Deconectare centralizata
a sarcinii la depasirea
circulatiei pe artere
Automatica de reducere a
consumatorii
grupurilor pe
Separarea
externi
nivelului de tensiune
SCE
DASC
ARU
servicii interne
grupurilor pe
Separarea
Deconectare
sarcina la
tensiune
minima
SCI
DASU
Automatica de reducere a
puterii la consumatori
ARC
Deconectare
frecventa
sarcina la
minima
DASf
Fig.20.1. Structura automaticii de sistem

Stabilirea a priori a unor porţiuni de sistem care să se separe la momentul oportun, a criteriilor care să
determine separarea, ca şi secvenţele de desfăşurare a acestora, este o problemă foarte dificilă şi cu mari
implicaţii. Se pot defini următoarele tipuri de separări ale SEE, enumerate în ordinea crescândă a ariei lor de
cuprindere (vezi fig.20.1).
a) SCI - separarea unor grupuri dintr-o centrală electrică pe consumul de servicii interne, separare numită şi
“izolare”;
b) SCE - separarea unor grupuri dintr-o centrală pe un consum local extern centralei (de obicei un consum
industrial), numită “insularizare”;
c) SMZ - separarea mai multor centrale dintr-o microzonă pe un grup de consumatori, de regulă platforme
industriale, centre urbane sau mixte, numită “microzonare”;
369
d) ZS - separarea întregului sistem în subsisteme prin secţionarea în anumite puncte ale reţelei de transport între
aceste zone, numită “zonare”.
Cu excepţia SCI, pentru toate celelalte tipuri de separări (SCE, SMZ, ZS) criteriile sunt următoarele:
 realizarea unui echilibru între puterea disponibilă a surselor de energie şi a consuma-torilor;
 dacă un echilibru cvasiperfect nu este realizabil, este de preferat realizarea unei separări cu bilanţ
excedentar de putere;
 în cazul în care bilanţul de putere, în porţiunea separată, este deficitar, el trebuie echilibrat prin acţionarea
D.A.S. centralizat sau local;
 numărul punctelor în care se face separarea trebuie să fie minim.
În concluzie, automatizările complexe de sistem pentru limitarea extinderii avariilor se dezvoltă pe baza
unei concepţii unitare în cadrul extinderii structurii sistemului şi care ţine seama şi de soluţiile adoptate în alte ţări
în vederea posibilităţii unor interconexiuni cu SEE a ţărilor respective. Indiferent însă de nivelul de înzestrare cu
automatici a sistemului, trebuie avut în vedere că, în multiplele situaţii care pot să apară în exploatare, rolul con-
ducerii operative şi al acţiunii corespunzătoare a personalului este şi rămâne în continuare deosebit de important,
atât în privinţa adaptării permanente a funcţionării automaticii la noi condiţii, cât şi a menţinerii personalului într-
o permanentă pregătire tehnică şi de acţiune.
Structura şi funcţionarea automaticii de sistem este gândită şi coordonată prin dispecerul energetic, care
dispune de un sistem informatic pentru conducerea instalaţiilor energetice din SEE respectiv. Pentru
exemplificare, în fig.20.2 se prezintă structura conducerii operative a instalaţiilor din SEN. Se observă că aceasta
este realizată ierarhizat în patru nivele (trepte) de conducere operativă. În fig.20.2 s-au utilizat următoarele
notaţii:
 DEC - dispecer central;
 DET - dispecer teritorial;
 DEZ - dispecer de zonă;
 DHE - dispecer de hidroamenajare;
 DEL - dispecer energetic local;
 DLC - dispecer de centrală termică (dispecer şef tură DST);
 DELC - dispeceri ai consumatorilor;
 DT - dispecer termoficare;
 DCRT - dispecer central reţele de termoficare;
 ST - şef tură;
 PSC - puncte de supraveghere şi comandă a reţelelor de j.t. (inclusiv posturile de
m.t. / j.t.);
 RT - reţele de termoficare.
DEC
Nivelul 1
DET DET DET
Nivelul 2
DEZ DHE
Nivelul 3
Nivelul 4
DEL ST DLC
CHE
mari P>300 DLC CTE
DELC MW
CTE P>=100
DEL DELC (Displ.platj. CHC P>=1000 MW
ind.) MW
DLC
CNE
DCRT DLC
PSC CTE
P<=100MW
Legenda:
DT ST ------ legatura schimb
Statii
automat de date
Retele U<=10kV - - - - legatura telefonica
110 kV si
m.t.
ST
ST
DLC CHE mici CHE mici
Retele CET ST
Staţii
m.t. si j.t.
220,400,750
kV
RT RT DCRT
Fig.20.2. Structura ierarhică a conducerii operative a instalaţiilor din SEN (anul 1997)
370
20.2. Protecţia împotriva apariţiei unui deficit de putere produsă
Avariile din această categorie sunt cele mai simple, atât în ceea ce priveşte cauza producerii lor, cât şi în ce
priveşte cunoaşterea mijloacelor de localizare şi remediere a regimului de avarie produs. Ele pot apare atât în
sistemul energetic funcţionând unitar, cât şi în zone ale acestuia, funcţionând, din anumite motive, izolat.
Deficitul de putere poate fi cauzat de ieşirea din funcţiune a unor grupuri genera-toare sau a unor legături
cu sisteme învecinate, fie datorită creşterii bruşte a sarcinii.
Măsurile folosite pentru remedierea acestor avarii sunt:
a) deconectarea automată a unor consumatori la scăderea frecvenţei, numită şi descărca-rea automată a sarcinii
(D.A.S.);
b) metoda “insularizării”, care constă în izolarea unor anumite zone ale SEE, echilibrate din punct de vedere al
producţiei şi consumului.
Deconectarea consumatorilor se face pe grupe, la diferite frecvenţe şi cu diferite temporizări, cu ajutorul
unor relee ce reacţionează la variaţia frecvenţei, acţionând la o anumită valoare reglată a acesteia. Dificultatea
întâmpinată în trecut cu aceste relee consta în faptul că ele erau sensibile la variaţiile de tensiune şi de aceea, în
condiţiile unor tensiuni scăzute, acţionau la alte valori ale frecvenţei decât cea reglată. Sacrificarea
consumatorilor se face în general astfel, încât să nu se producă o scădere de lungă durată, mai mare de (20 … 30)
secunde, a frecvenţei sub 47 Hz şi nici o scădere de scurtă durată, de ordinul de mărime a (0,5 …1) secunde, sub
45 Hz (vezi capitolul 6).
Izolarea consumatorilor se efectuează şi ca o măsură de rezervă pentru cazurile în care sacrificarea
automată, din diverse motive (acţionări incorecte a unor dispozitive), nu este eficientă. Insularizările se realizează
tot cu ajutorul unor relee de frecvenţă.
Spre exemplu, în Franţa, se realizează aşa numite “centuri de insularizare” cu ajutorul unor relee de
frecvenţă care realizează, prin separare de restul sistemului, insule concentrice din ce în ce mai mici, în jurul
centralelor, zona din interiorul fiecărei centuri (“insule”) corespunzând unei anumite puteri disponibile în
centrală. În fig.20.3. este indicat principiul insularizării folosind trei centuri de insularizare. Toate liniile ce străbat
o aceeaşi centură sunt echipate cu relee de frecvenţă reglate la o aceeaşi frecvenţă şi completate cu relee
direcţionale ce permit acţionarea numai când sensul circulaţiei de putere este către exteriorul centurii.
Frecvenţele de acţionare sunt eşalonate, cea mai scăzută corespunzând centurii interioare (3) şi cea mai ridicată
centurii exterioare (1).
2
1
Fig.20.3. Ilustrarea metodei insularizării
În Germania, în scopul izolării unor centrale cu consum local de restul sistemului, s-au folosit relee numite
“relee de tensiune dependente de frecvenţă” care acţionează, atât la scăderea frecvenţei, cât şi la scăderea
tensiunii.
Succesul insularizării depinde în mare măsură de schema aleasă şi de regimul normal de funcţionare ales.
Insularizarea cu cea mai mare probabilitate de succes este pe un singur grup, realizată prin deconectarea unei
singure legături cu sistemul energetic, care avea un schimb apropiat de zero înainte de separare. Funcţionarea
insularizată trebuie să fie posibilă pe durate de ordinul orelor, până la eliminarea avariei extinse de sistem.
20.3. Protecţia împotriva creşterii tensiunii în zonă
Creşterea tensiunii într-o anumită zonă se produce în următoarele situaţii:

 după deschiderea, la capătul receptor, a unei linii lungi (datorită capacităţii liniei în raport cu pământul);
 după o descărcare importantă de sarcină într-o reţea cu o mare capacitatea electrostatică;
 după o avarie, în caz de menţinere sau de repunere sub tensiune în gol a unei reţele întinse de înaltă
tensiune;
 dereglarea regulatorului de tensiune.
371
Măsuri folosite în prezent împotriva avariilor provocate de creşterea tensiunii în reţea constau în
următoarele:
 prevederea unor relee de debuclare a reţelei la creşterea tensiunii;
 limitarea, sau chiar suprimarea, forţării excitaţiei generatoarelor din zonele în care pot apare asemenea
creşteri ale tensiunii;
 alegerea unor scheme de exploatare a reţelelor care să evite, chiar în caz de avarii, creşterile periculoase de
tensiune.
Dintre acestea, este interesantă de menţionat prima soluţie, care a determinat realiza-rea unor relee de
tensiune cu un foarte ridicat coeficient de revenire, mergând până la valoarea de 0,998 . Asemenea coeficienţi
de revenire sunt necesari în cazul protecţiei împotriva creşterii tensiunii, pentru că la actualele tensiuni
nominale foarte înalte (400 kV, 500 kV şi mai mari), depăşiri foarte mici ale tensiunii nominale sunt periculoase
pentru aparatajul staţiilor. Aceasta face ca reglajul releelor folosite să fie cu foarte puţin mai mare decât
tensiunea nominală şi coeficienţii mici de revenire ar duce la declanşări inutile în cazul unor creşteri tranzitorii de
tensiune.
S-au realizat şi dispozitive de automatizare care controlează valoarea tensiunii şi amplitudinea şi
semnul puterii reactive de pe linia deconectată la un singur capăt, comandând conectarea (cu o temporizare
mică după atingerea valorii limită fixată) unui reactor în derivaţie între linie şi pământ. Reactanţa inductivă a
reactorului este astfel calculată, încât să compenseze capacitatea liniei în raport cu pământul, reducându-se astfel
mult creşterea tensiunii. Dacă tensiunea nu revine la valorile admisibile, dispozitivele de automatizare comandă
declanşarea liniei şi de la celălalt capăt.
20.4. Protecţia împotriva încărcării bruşte a unei linii de interconexiune
Aceste categorii de perturbaţii de sistem se datorează avariei unor grupuri generatoa-re sau a unor linii. Ele
pot duce la deteriorări prin încălziri excesive sau pierderea stabilităţii în funcţionare. Pentru evitarea extinderii
acestor avarii se folosesc două tipuri de protecţii:
a) dispozitive care provoacă debuclarea reţelei la apariţia unor oscilaţii periculoase pe anumite linii şi prin aceasta
împiedică vehicularea puterilor între anumite părţi ale sistemului, urmând ca în părţile deficitare, să se
efectueze deconectări de consumatori prin dispozitive D.A.S.;
b) dispozitive care la depăşirea circulaţiei de putere pe linii peste anumite valori comandă deconectarea
consumatorilor din staţiile către care se vehiculează puterea sau a generatoarelor din centralele ce debitează
puterea prin liniile respective.
Un astfel de dispozitiv, care comandă deconectarea unui număr de generatoare, în funcţie de mărimea
suprasarcinii pe linia de transport controlată, deci care realizează o descărcare a liniei proporţională cu şocul de
supraîncărcare produs pe aceasta, este de exemplu cel a cărui schemă este prezentată în fig.20.4.
Dispozitivul conţine două relee de putere, 1 şi 2, cu reglaje diferite de acţionare, P1 şi P2 (P1 < P2). La
creşterea circulaţiei de putere prin linie peste valoarea P1 , dar sub valoa-rea P2 , se comandă deconectarea unui
număr redus de generatoare (grupa I de generatoare) prin releele 1, 3, 7, diagrama de acţionare fiind dată în
fig.20.5.a. La creşterea bruscă a circulaţiei peste valoarea P2 , acţionează simultan releele 1 şi 2, care prin releele
3, 4, 7, 8 comandă deconectarea unui număr mai mare de generatoare. Diagrama de funcţionare este dată în
fig.20.5.b. Dacă puterea creşte peste valoarea P1 , dar nu atinge valoarea P2 , după acţionarea releelor 1, 3
circulaţia nu scade, în aşa fel încât releul 1 continuă să-şi ţină închise contactele (diagrama din fig.20.5.c) sau,
odată deschise, şi le reînchide după un timp ce nu depăşeşte temporizarea contactului alunecător superior  al
releului 5, se comandă şi deconectarea grupei a doua de generatoare. Revenirea dispozitivului în starea iniţială
are loc automat, după închiderea contactului final  al releului 5, care este cu întârziere la deschidere.
372
Deconectarea grupei II
de generatoare
+
S
+ Deconectarea grupei I S
de generatoare + +
7 3 8 4
- -
+
1 2
+  I
I  U
U 5 T 6
R 9
-
-
Fig.20.4. Schemă principială pentru deconectarea unor generatoare.
P P P
P2 P2 P2
P1 P1 P1
P initial
P initial
P initial
t t c) t
a) b)
Fig.20.5. Dependenţa puterii vehiculată pe linie în funcţie de timp

a) la o variaţie lentă a puterii; b) la o variaţie bruscă a puterii; c) la o deconectare în trepte.
Temporizarea contactului  se ia de 0,3 s (mai mare decât timpul de deconectare al întreruptoarelor

primei grupe de generatoare), iar cea a contactului  de (3 …4) s , mai mare decât perioada maximă de pendulaţii.
20.5. Protecţia împotriva pierderii stabilităţii de funcţionare a sistemului
Aceste categorii de avarii de sistem, pierderea stabilităţii de funcţionare a sistemului, sunt cele mai
periculoase prin consecinţele şi prin amploarea lor. Pot avea cauze multiple: dezechilibru între puterea produsă şi
cea cerută, instabilitatea circuitelor de reglare, deconectarea insuficientă de rapidă a unui scurtcircuit etc. De
exemplu, avaria produsă în iunie 1973 la CHE Porţile de Fier, care a condus la o mare instabilitate în sistem şi a
determinat oscilaţii de tensiune până în zona Borzeşti, a fost cauzată de acordarea neco-respunzătoare a R.A.T.
Metoda cea mai des folosită pentru evitarea extinderii fenomenelor de instabilitate şi amortizarea lor este
cea a separării părţilor de sistem ce pendulează între ele, separare urmată apoi de deconectări de grupuri de
generatoare sau consumatori, în părţile rămase separate. În aplicarea acestei metode au fost realizate o serie de
dispozitive bazate pe principii de funcţionare diferite (dispozitive care măsoară tensiunea sau impedanţa),
sensibile la apariţia pendulărilor, şi care comandă deconectarea liniilor de legătură între sistemele între care au
apărut pendulările.
Un exemplu de dispozitiv automat care realizează separarea SEE (debuclarea), cu acţiune instantanee la
pendulări şi cu blocarea funcţionării în caz de scurtcircuite, este dat principial în fig.20.6. Se observă din figură că
în caz de pendulări (regimul este simetric) lucrează releele 1, 5 şi separă sistemul electroenergetic.
373
Linia L1 + +
R S T I +
1 2 Ih
4 5
- -
FCSH
+ Comandada pentru
separare SEE
3 Ui
TT
FTSI
Fig.20.6. Schemă principială pentru realizarea separării SEE în caz de pendulări

La un scurtcircuit lucrează releele 2, 3, 4, eventual şi releul 1; prin releul 4 se blochează comanda de
separare a sistemului electroenergetic. Va interveni protecţia prevăzută împotriva scurtcircuitelor. În fig.20.6, 1
reprezintă elementul de pornire al schemei.
Separarea instalaţiilor la avarii în sistem, ca mijloc de creştere a continuităţii în alimentarea cu energie
electrică a consumatorilor, este o măsură larg utilizată, sub diferite forme. Avaria de pierdere a stabilităţii sistemului
include de fapt următoarele situaţii de avarii:
 pierderea stabilităţii statice;
 pierderea stabilităţii tranzitorii;
 funcţionarea în regim asincron.
20.5.2. Automatizări de prevenire a pierderii stabilităţii statice

Se consideră un generator sincron (GS) echivalent (fig.20.7), cu tensiunea electro-motoare Ed şi reactanţa
sincronă longitudinală Xd , care debitează prin elementul de legătură (linie sau transformator) de reactanţă XL pe
barele de pe care se alimentează consumatorul echivalent C, de impedanţa
Z c  R c  j Xc .
Notând cu  unghiul electric între tensiunea U pe barele B şi t.e.m. Ed , se obţine diagrama fazorială a
tensiunilor prezentată în fig.20.8 (cos  este factorul de putere).
Rezultă:
Ed U
Pg  sin  . (20.1)
X
Pentru anumite valori ale lui X, E şi U, puterea maximă Pg max vehiculată pe linie este:
Ed U
Pg max  , (20.2)
X
şi corespunde valorii limită a unghiului :
 lim  90o . (20.3)
Depăşirea valorii lim reprezintă pierderea stabilităţii statice.
b
Edf
Uf 
j 
 Uf a c axa reală
I
374
G L
X B
Ed
Xd XL
Ig,Pg,Qg,cos C
U
IC, PC,QC
Fig.20.7. Schema simplificată Fig.20.8. Diagrama fazorială a tensiunilor

a unui nod din SEE corespunzătoare schemei din fig.20.7
În practică, pentru prevenirea acestei avarii se adoptă un coeficient de rezervă a stabilităţii statice, Krez.st ,
respectiv o putere admisibilă Pg adm (ce se poate transmite pe linie), mai mică decât Pg max . Coeficientul de rezervă
a stabilităţii statice este definit prin relaţia (20.4):
Pg max  Pg adm
rez.st 
K% 100 . (20.4)
Pg adm
Pentru regimul normal:

k rez.st  20 % ,
iar pentru regimul de scurtă durată postavarie se adoptă:
k rez.st  8 % .
Pentru evitarea pierderii stabilităţii statice în sistem, între puterile vehiculate pe linie trebuie să existe
relaţia (20.5):
Pg  Pg adm  Pg max . (20.5)
ceea ce asigură funcţionarea cu:
   lim .
Metodele pentru prevenirea pierderii stabilităţii statice sunt următoarele:
 cele descrise la subcapitolul 20.4;
 completate cu D.A.S. U;
 separarea de sistem.
Pe lângă metodele menţionate mai sus trebuie amintită şi intervenţia regulatorului automat al excitaţiei
generatoarelor (care permite creşterea rapidă a t.e.m. Ed , deci creşterea valorii Pgmax şi, implicit, creşterea valorii
Pg la un acelaşi unghi ).
20.5.3. Automatizări de prevenire a pierderii stabilităţii tranzitorii

Variaţiile rapide ale puterii transmise prin linie conduc la pierderea stabilităţii tranzitorii a SEE (deseori cauzate
de declanşarea unei linii defecte - situaţie ce creează o modificare a impedanţei reţelei). Pentru sesizarea avariei de
acest tip se utilizează aparate care controlează viteza de variaţie în timp a puterii pe linie, iar în unele cazuri,
controlează unghiul .
Metodele pentru prevenirea pierderii stabilităţii tranzitorii sunt următoarele:
 aceleaşi ca cele prevăzute pentru prevenirea pierderii stabilităţii statice, dacă sunt suficient de rapide;
 dispozitive automate care controlează:
 dP 
 amplitudinea puterii vehiculate pe linie şi derivata puterii în raport cu unghiul    sau viteza de
 d 
 dP 
variaţie în timp a puterii  ;
 dt 
 valoarea unghiului ;
 oscilaţiile tensiunii - care comandă (la o anumită valoare limită inferioară) pornirea D.A.S. U, debuclarea
etc.
În fig.20.9 se prezintă o metodă de măsurare a unghiului , unghi definit de poziţia relativă a rotoarelor
generatoarelor echivalente de la capetele liniei f.î.t.
375
DMU
U1 U2
TTA U1 ZM U1-ZMI=U2
G1 G2
ZMI
L
InA TC I InB
A
A
B
Fig.20.9. Schemă pentru măsurarea unghiului 
Pentru măsurarea unghiului  sunt necesare informaţii privind fazorii tensiunii de la cele două capete ale
liniei (de pe barele A, respectiv barele B, în cazul schemei din fig.20.9), ceea ce implică dificultăţi datorită
necesităţii transmiterii informaţiilor de la un capăt la altul al liniei. O soluţie economică rezolvă problema utilizând
o “impedanţă imagine” ZM care reprezintă modelul impedanţei liniei, evitându-se astfel necesitatea unui canal de
transmisie între cele două capete ale liniei.
Astfel, dispozitivul de măsură a unghiului DMU, instalat la barele A de alimentare a liniei L de f.î.t., prin care
trece curentul I, primeşte de la transformatorul de tensiune TTA fazorul tensiunii U1 de la aceste bare şi totodată,
prin folosirea modelului ZM al impedanţei liniei L, este alimentat şi cu fazorul tensiunii U2 de la barele B. Legătura
între tensiunile U1 şi U2 se exprimă prin relaţia (20.6):
U 2  U1  Z M I , (20.6)
în care ZM I reprezintă căderea de tensiune determinată de circulaţia curentului I prin impedanţa ZM a liniei.
Conectând în opoziţia tensiunea U1 cu căderea de tensiune ZM I de la bornele impe-danţei ZM alimentată
de transformatorul de curent TCA , se obţine tensiune U2, aplicată la a doua pereche de borne a DMU.
În fig.20.10 se prezintă o variantă a schemei dispozitivului DMU. Schema este realizată cu punte detectoare
de fază prin controlul amplitudinilor, diagramele fazoriale fiind reprezentate în fig.20.11.
Din fig.20.10 se observă că transformatoarele intermediare Tr1 şi Tr2 au câte două bobinaje secundare. Prin
puntea de redresare PRa se redresează tensiunea ( U1'  U'2 ), iar prin puntea PRb tensiunea ( U1'  U'2 ), la ieşirea
DMU se obţine tensiunea U , egală cu diferenţa tensiunilor redresate de cele două punţi.
Unghiul  dintre U’1 şi U’2 este tocmai unghiul dintre fazorii U1 şi U2 .
Ra
Tr1
U'1 U'1-U'2
U1 PRa
U'1 U
PRb
U'1+U'2
U'2
U'2
Tr2
Rb
U2
Fig.20.10. Schema principială a unui DMU
376
U'1-U'2
U'1-U'2
U'1 U'2 U'1 U'1
 U'2 U'1-U'2


U'1 U'1+U'2
U'1
U'1+U'2 U'1 U'2
U'1+U'2
a) b) c)
Fig.20.11. Diagrame fazoriale a tensiunilor aduse la DMU
Dacă:
  900
se obţine (fig.20.11.a):
U1'  U'2  U1'  U'2 (20.7)
şi tensiunea U are o anumită polaritate.
Dacă:
  900
se obţine (fig.20.11.b):
U  0 (20.8)
Dacă
  900
se obţine (fig.20.11.c):
U1'  U'2  U1'  U'2 (20.9)
şi tensiunea U are polaritate opusă celei din cazul prezentat (fig.20.11.a).
20.5.4. Automatizări pentru controlul regimului asincron

Regimul asincron se manifestă prin pendulări care apar la pierderea sincronismului funcţionării în paralel a
centralelor sistemului electroenergetic. Aceste pendulări (oscilaţii) apar atât la valorile unghiului  , cât şi la
valorile curentului, tensiunii şi puterii vehiculate pe liniile de transport. Se datorează pierderii stabilităţii statice
sau unui R.A.R. nesincron.
Pentru limitarea ariei de propagare a pendulărilor, cât şi pentru limitarea duratei acestui regim asincron, în
SEE se prevăd dispozitive de control a regimului asincron (CRA), realizate pe baza măsurării unghiului, tensiunii,
curentului, puterii sau alunecării.
În vederea asigurării resincronizării unor grupuri generatoare mari, de ordinul de mărime a (200 - 300) MW,
este necesară menţinerea în funcţiune a motoarelor serviciilor interne, prin acţionarea dispozitivelor de A.A.R.,
sursa de alimentare de rezervă trebuind să nu fie afectată sensibil de pendulările generatoarelor.
20.6. Automatizări în SEN
În fig.20.12 se prezintă pentru exemplificare modul în care se prevede eşalonarea acţionării diferitelor
tipuri de automatizări în SEN.
Se observă că acţiunea de separare este declanşată în funcţie de apariţia unora sau mai multora dintre
următoarele evenimente:
 scăderea frecvenţei în sistem (deficit de putere produsă);
 scăderea tensiunii simetrice pe toate fazele pe o anumită durată (instabilitate statică);
 apariţia pendulaţiilor între generatoarele interconectate (instabilitate statică sau tranzitorie).
377
Prima acţiune pentru prevenire constă în sacrificarea unor consumatori prin D.A.S. f. Tranşele de D.A.S. f nu
trebuie să afecteze consumul destinat a se insulariza, deoarece acesta trebuie să fie practic echilibrat cu puterea
insularizată. Dacă prin acţiunea D.A.S. f nu se produce o revenire a frecvenţei, atunci se recomandă SMZ (vezi
fig.20.1) şi, preferabil în acelaşi timp, insularizarea (SCE).
Definitivarea şi perfecţionarea soluţiilor pentru conceptul şi exploatarea automaticii antiavarie de sistem
rezultă pe baza unui proces iterativ, cu utilizarea rezultatelor probelor efectuate în sistem şi ale unor studii de
modelare a sistemului în situaţii de avarie, pentru diversele evoluţii ale structurii acestuia.
Avarie gravă de sistem
Lipsă de putere Supraîncărcare artere Scurtcircuit polif.

scăderea frecvenţei instabilitate statică instabilitate dinamică Creşterea tensiunii
48,5 Hz; 0,5s, 17%PC

DASU Descărcare puterea
DASf 48,5 Hz; 1s; 9% PC 360 kV Debuclare
cu control PL 170 kV 3s activă generatoare
48,0 Hz; 0,5 s; 16%PC
Limitări
DA NU
f scade NU F Ex
NU
U<pendulaţii Pendulaţii
DA
DA
DA
48,0 Hz
SCE 1... 1,5 s SMZ Separare consum 360 kV Declanş. grupruri Separare
2... 3 cicluri 5 sec funcţion. consum. pe
pe interconexiuni 170 kV
Pendulaţii:2-3pend nesincr. interconexiuni
NU NU
fscade NU
f scade
NU NU
f scade U<pendulaţii Pendulaţii
DA DA f scade
NU
SCI 48 Hz
DAS DA
2 sec DA DA
DA
Separare
47,5 Hz
consum pe
0,5 sec
interconexiuni
Notă:
Moldova 6 cicluri Valorile de reglaj sunt
ZS orientative urmând a fi
Dobrogea de pendulaţii
47,5 Hz
ZS Moldova definitivate prin probe.
Dobrogea 1 sec
Stop
Fig.20.12. Eşalonarea acţionării automatizărilor de sistem pentru SEN (schemă bloc)
Capitolul 21
PROTECŢIA MOTOARELOR ELECTRICE
Supravegherea motoarelor electrice se face prin aparate de măsurat pentru mărimile mecanice sau
electrice: turaţie, temperatură, curent, tensiune etc. Buna funcţionare a motorului este supravegheată de
personalul de exploatare. Întrucât însă este necesară menţinerea unor anumite valori limită, se folosesc în acest
scop aparate de măsurat cu contacte pentru valorile limită sau relee. Lămpile de semnalizare şi hupele anunţă
depăşirea unor valori limită maxime sau minime, avertizând în cazul unor regimuri de funcţionare periculoase.
Majoritatea dispozitivelor de protecţie a motoarelor acţionează prin deco-nectare, ducând prin aceasta la
întreruperea procesului de producţie. Dacă natura defectului o permite, motorul mai rămâne un timp oarecare în
funcţiune, permiţând să se termine operaţia începută în procesul de producţie. După aceea se deconectează
motorul, iar înlăturarea defectului se face fie într-o pauză, fie chiar la terminarea lucrului.
În literatura de specialitate din ultimii ani sunt prezentate numeroase sisteme de protecţie a motoarelor
electrice. Ele trebuie păzite de praf şi trepidaţii. Cazul mai dificil din acest punct de vedere îl prezintă aparatele
montate direct pe întreruptor.
378
21.1. Defectele posibile, regimuri anormale de funcţionare şi protecţii prevăzute la motoarele electrice
La motoare poate apare ca regim anormal de funcţionare suprasarcina, provocată la motoare asincrone de
supraîncărcarea mecanismului acţionat de motor, scăderea tensiunii de alimentare, întreruperea unei faze a
circuitului de alimentare sau funcţionarea cu sarcină asimetrică, iar la motoarele sincrone de supraîncălzirea
mecanismului acţionat de motor, ieşirea din sincronism datorită întreruperii unei faze a reţelei de alimentare sau
scăderea tensiunii. În cazul unei suprasarcini tehnologice (provocată de încărcarea excesivă a mecanismului de
acţionat), motorul poate depăşi cuplul maxim şi dacă suprasarcina nu este înlăturată, el se opreşte şi apoi
absoarbe de la reţea curentul de pornire (de câteva ori mai mare decât curentul nominal).
Scăderea tensiunii produce totodată o creştere a curentului rotoric, în timp ce curentul statoric poate să
crească sau să scadă, în funcţie de încărcare. Dacă tensiunea de alimentare a motorului a scăzut cu mai mult de 5
% din Un , motorul se admite să funcţio-neze numai cu sarcină mai mică decât sarcina nominală, în caz contrar se
supraîncarcă bobinajul rotorului, ajungându-se la uzura prematură a acestuia.
În cazul scurtcircuitelor în reţeaua de alimentare, tensiunea scade mult, deci turaţia motoarelor scade,
curentul absorbit creşte datorită creşterii alunecării. Dacă tensiunea scade foarte mult pe o durată mai lungă de
timp, motoarele se opresc. După izolarea defectului, tensiunea se restabileşte în reţeaua de alimentare, iar
motoarele, care au funcţionat cu o turaţie redusă sau chiar s-au oprit, fără să fi fost deconectate, se accelerează
fără intervenţia personalului şi, la restabilirea completă a tensiunii, ajung la turaţia nominală. În timpul acestui
proces, curenţii absorbiţi de motor depăşesc valoarea nominală, însă nu sunt periculoşi, pentru că procesul
durează un timp scurt. Proprietăţile motoarelor asincrone de a porni sau de a-şi mări turaţia până la valoarea
nominală, la revenirea tensiunii după eliminarea unui scurtcircuit, este numită autopornire. Ea este posibilă atât la
motoare cu rotor în scurtcircuit, cât şi la cele cu rotor bobinat. Unele motoare asincrone cu rotor bobinat nu pot
însă autoporni, având un cuplu de pornire mai mic decât cuplul rezistent al mecanismului acţionat ( Mp < Mrezist ).
Dacă aceste motoare nu se deconectează de la reţea, prin înfăşurările lor circulă timp îndelungat un curent mult
mai mare decât In , care duce la încălzirea inadmisibilă a înfăşurării motoarelor. De aceea, aceste motoare se
prevăd cu protecţia înfăşurării împotriva supracurenţilor.
Motoarele sincrone pot ieşi din sincronism la scăderea tensiunii sau a curentului de excitaţie sau la
supraîncărcarea mecanismului acţionat. În regim asincron motorul sincron poate să se frâneze complet sau să
funcţioneze cu turaţie redusă. Acest regim este inadmisibil pentru motor un timp mai lung pentru că apare
încălzirea înfăşurării. De aceea, motoarele sincrone se prevăd cu o protecţie împotriva funcţionării în regim
asincron.
Defectele motoarelor electrice sunt următoarele:
 scurtcircuite monofazate şi polifazate;
 puneri la pământ ale unei faze;
 scurtcircuite între spirele aceleiaşi faze a înfăşurării statorice.
Alegerea tipului de protecţie a motoarelor electrice este funcţie de puterea lor, de tipul lor constructiv, de
importanţa mecanismului acţionat, de condiţiile de autopornire etc.
21.2. Protecţia motoarelor electrice cu tensiune de alimentare până la 1 kV
Aceste motoare se protejează contra scurtcircuitelor prin siguranţe fuzibile şi prin întreruptoare automate,
care au instalate în interiorul lor protecţii diferite, astfel:
a) Împotriva scurtcircuitelor
Se realizează cu relee electromagnetice, pe două sau trei faze, cu:
i pp  i p.motor .
b) Împotriva suprasarcinilor
Se prevăd relee termice cu bimetal. Pentru motoare cu P < 1 kW nu este obligatorie, uneori realizându-se prin
siguranţe cu inerţie a întreruptoarelor.
c) Împotriva tensiunii minime
Se prevede numai la motoarele care nu pot fi pornite prin conectare directă la reţea, la cele a căror
autopornire nu este permisă de condiţiile procesului tehnologic sau prezintă pericol pentru personalul de
exploatare şi la cele a căror deconectare în cazul scăderii tensiunii sau întreruperii alimentării este necesară
pentru uşurarea autopornirii motoarelor mai importante. La celelalte motoare nu este necesară această
protecţie. De altfel, folosirea protecţiei minimală de tensiune la toate motoarele ar face imposibilă utilizarea
avantajelor R.A.R.: când tensiunea la bare dispare complet, toate motoarele ar fi deconectate prin această
protecţie, fără să li se dea posibilitatea să autopornească (la fel şi cu A.A.R.).
379
21.2.1. Protecţia motoarelor electrice prin siguranţe fuzibile
Siguranţele fuzibile (SF) folosite pentru protejarea motoarelor electrice trebuie astfel dimensionate, încât
să nu se topească la pornirea motoarelor, când
I p.motor  (5  7) I n.motor ,
dar în acelaşi timp să întrerupă circuitul înaintea deteriorării conductorului de alimentare cu energie electrică
(deteriorare ca urmare a încălzirii produse de curentul de scurtcircuit).
Dimensionarea fuzibilelor de protecţie a circuitului unui motor se face în funcţie de curentul de pornire IpM
al acestuia şi de timpul tp de pornire.
Curentul nominal al fuzibilului se calculează pe baza relaţiilor:
I pM
I nF  , (21.1)
C
I nF  I C , (21.2)
I nF  3 I adm , (21.3)
în care:
C este un coeficient care depinde de durata pornirii:
 C = 2,5 pentru tp < 10 s (porniri uşoare),
 C = (1,6 ... 2) pentru tp > 10 s (porniri grele);
IC este curentul de calcul, corespunzător puterii cerute PC de un grup de receptoare, care ţine seama de gradul
de încărcare a acestora şi de simultaneitatea funcţionării lor (în cazul unui singur motor IC = In );
I adm este curentul admisibil de lungă durată al conductorului de alimentare a motorului;
I n este curentul nominal al motorului.
Timpul de pornire tp , calculat în secunde, poate fi exprimat prin relaţia:
t p  4  2 Pn , (21.4)
în care Pn este puterea motorului, în kW.
Protecţia prin SF a motorului are următoarele dezavantaje:
 apariţia unor supratensiuni mari, datorită timpului foarte scurt de întrerupere a circuitului, în special la
siguranţele ultrarapide. Acest timp scurt, de circa (2 … 5) ms, este impus pentru evitarea atingerii valorii de
şoc a curentului de scurtcircuit (s-ar produce solicitări mecanice mari, datorită forţelor electrodinamice);
 imposibilitatea asigurării protecţiei motorului la suprasarcini mici, de (1,5 … 2) In , dar de durată mare,
pentru că în vederea evitării funcţionării SF la pornire, când Ip = (2 … 3) In , chiar dacă InSF = InM , la valorile
mici ale suprasarcinii fuzibilul siguranţelor rapide se topeşte numai după (1…2) ore, timp în care motorul
atinge o temperatură peste cea admisibilă;
 patroanele siguranţelor arse trebuie înlocuite cu patroane noi, timp în care motorul este oprit;
 arderea SF pe o singură fază duce la rămânerea motorului în două faze.
Din aceste motive, la instalaţiile importante, la care cerinţele continuităţii în alimentarea cu energie sunt
mari, în locul SF se folosesc întreruptoare automate.
21.2.2. Protecţia motoarelor electrice prin întreruptoare automate (IA)

Întreruptoarele automate au protecţie maximală de curent reglabilă, temporizată, pe toate fazele, relee
termice pentru protecţia la suprasarcini de durată şi, eventual, relee de tensiune minimă.
Curentul de declanşare al IA cu relee maximale, fără temporizare, se calculează cu pe baza relaţiilor:

I p  1,2 I pM , (21.5)
I p  4,5 I adm , (21.6)
în care:
Ip este curentul de pornire (minim de acţionare) al IA;
IpM este curentul de pornire al motorului;
Iadm este curentul admisibil de durată al conductoarelor de alimentare.
380
Curenţii de rupere ai IA sunt mai mici decât curenţii de rupere ai SF de aceeaşi curenţi nominali. De aceea,
în instalaţiile cu curenţi mari se pot întâlni atât IA, cât şi SF pentru protejarea aceluiaşi motor. Justificarea faptului
că este necesară, pe lângă siguranţe fuzibile, şi protecţia inclusă în întreruptoare, rezultă clar din fig.21.1.
Fig.21.1. Caracteristici de protecţie pentru motor, cablu şi întreruptor
În fig.21.1.a se indică modul de conectare a motorului M prin cablul C şi întreruptorul I la barele colectoare
BC. Fiecare element din schemă are o caracteristică a comportării lui la un proces tranzitoriu, ca acela de pornire.
La întreruptor caracteristica ce interesează este cea a declanşării, t = f I (I) , la cablu caracteristica duratei
admisibile de încărcare funcţie de curent, t = f I (I) , iar la motor curentul de pornire funcţie de timp, t = f M (I)
(fig.21.1.b). Trebuie remarcat că, curentul reprezentat în abscisă este considerat constant începând cu t = 0 , deci
caracteristica motorului indică nu variaţia reală a curentului It în timpul pornirii, ci variaţia unui curent eficace,
definit prin relaţia:
t
1 2
t 0
I I t dt . (21.7)
În intervalul de timp scurt, de la 0 la t , curentul I este echivalent, din punct de vedere al încălzirii, cu cel real
It . Caracteristicile trebuie să fie situate aşa cum s-a reprezentat în fig.21.1.b. Ele trebuie să fie suficient de
apropiate, fără să se intersecteze. Intr-adevăr, dacă ele nu ar fi apropiate, ar rezulta un cablu de alimentare
supradimensionat, iar dacă s-ar intersecta, atunci fie că întreruptorul ar deconecta în timpul pornirii, fie cablul s-
ar încălzi peste măsură. Astfel, de exemplu, dacă în loc de caracteristica I a întreruptorului am considera
caracteristica unui fuzibil F, fiindcă fuzibilul are inerţie termică mică, la curentul mare de la începutul pornirii
motorului va rezulta topirea fuzibilului. Este deci necesar un fuzibil F” de un curent nominal mai mare, acesta însă
nu va proteja cablul C de supracurenţii care apar la supraîncărcarea motorului. Este deci necesar un cablu supradi-
mensionat C’. Rezultă că protecţia motoarelor nu poate fi realizată cu fuzibile normale, de inerţie termică mică.
De altfel, fuzibilele nu corespund pentru protejarea motoarelor şi pentru faptul că ele întrerup uneori numai o
fază, lăsând motorul alimentat în două faze, ceea ce este periculos pentru motor. Caracteristica I (fig.21.1.b) a
întreruptorului de protecţie a motorului trebuie să asigure, atât temporizarea necesară pornirii (partea I’), cât şi
deconectarea rapidă în caz de scurtcircuit (partea I”). Temporizarea I’ se asigură cu relee bimetalice puse pe două
faze, iar întreruperea instantanee I” cu relee electromagnetice montate pe fiecare din cele trei faze. Deci, în cazul
când puterea de scurtcircuit este mai mare decât puterea de rupere a întreruptorului, se folosesc fuzibile de mare
putere de rupere şi curent nominal mare, în serie cu întreruptorul.
21.3. Protecţia motoarelor electrice cu tensiune de alimentare peste 1 kV

Aceste motoare se prevăd cu următoarele protecţii:
a) protecţia împotriva scurtcircuitelor polifazate: protecţii maximale de curent cu acţiune instantanee sau
protecţii diferenţiale longitudinale;
b) protecţia împotriva scăderii tensiunii, prin relee de tensiune minimă;
c) protecţia împotriva suprasarcinilor, prin protecţia maximală de curent temporizată;
d) protecţia împotriva punerilor la pământ: protecţii maximale de curent homopolare;
e) protecţia împotriva ieşirii din sincronism;
f) protecţia împotriva funcţionării în două faze.
381
21.3.1. Protecţia împotriva scurtcircuitelor polifazate în stator
21.3.1.1. Protecţia maximală de curent
Schema protecţiei poate fi realizată cu relee primare sau cu relee secundare, cu acţiune directă sau
indirectă. Protecţia acţionează fără temporizare pentru că motoarele reprezintă ultimul element al reţelei (de la
sursă spre consumator).
În fig.21.2 se dă, spre exemplu, schema protecţiei maximale de curent în montaj bifazat pentru protecţia
motorului împotriva scurtcircuitelor. Se putea folosi şi schema cu un singur releu de curent a cărui înfăşurare era
parcursă de diferenţa curenţilor de fază, dar sensibilitatea ei este mai redusă decât cea a schemei din fig.21.2.
Dacă motoarele acţionează mecanisme ce nu sunt supuse suprasarcinii, protecţia maximală de curent împotriva
scurt-circuitelor se realizează cu relee de supracurent cu caracteristica de temporizare independentă.
-
+ + +
I I
Fig.21.2. Schema protecţiei maximale de curent a motorului

Dacă acţionează mecanisme ce sunt supuse la suprasarcini, se realizează cu relee cu caracteristica
semidependentă, pentru ca să se poată obţine cu aceleaşi relee atât protecţia împotriva scurtcircuitelor, cât şi
împotriva suprasarcinii. În acest caz acţionarea împotriva scurtcircuitelor se face pe porţiunea independentă,
instantaneu, iar la suprasarcini tempo-rizat, pe porţiunea dependentă a caracteristicii. Curentul de pornire al
releului prevăzut pentru protecţia împotriva scurtcircuitelor motoarelor asincrone este:
I p. max
I pr  K sig K sch . (21.8)
n TC
în care:
Ip.max este valoarea eficace maximă a componentei periodice a curentului de pornire a motorului,
corespunzând lui U = Unom , alunecării s = 1 şi rezistenţei scoase din circuitul rotoric (în cazul motoarelor
cu rotor bobinat);
Ksig = (1,2 …1,35) pentru protecţia cu relee cu caracteristica independentă;
Ksig = (1,5 …1,70) pentru protecţia cu relee de inducţie;
K sch  3 (releul parcurs de diferenţa curenţilor de fază),
Ksch = 1 (TC în stea).
La motoarele sincrone Ipr se calculează tot cu relaţia (21.8), dar în loc de Ip.max se introduce I” debitat de
motor în reţea în cazul unui scurtcircuit trifazat la bornele lui sau se menţine Ip.max , dacă acesta este mai mare
decât I”. Sensibilitatea se caracterizează prin:
I 
( 2)
K sens  scc , (21.9)
I pp
unde:
I pp  I pr n TC .
Trebuie îndeplinită condiţia:
K sens  2 .
21.3.1.2. Protecţia diferenţială de curent

Se foloseşte numai la motoare cu puteri peste 2 MW, care au şase borne accesibile, şi se realizează ca şi
pentru generatoare (capitolul 17).
382
21.3.2. Protecţia împotriva scăderii tensiunii
Protecţia minimală de tensiune a motoarelor sincrone şi asincrone are rolul de a preveni încălzirea
motoarelor, la motoare cu Mp < Md , de a asigura deconectarea unora pentru a uşura regimul de autopornire al
altora, de a asigura condiţiile de tehnica securităţii muncii şi cele de desfăşurare a procesului tehnologic.
Protecţia minimală de tensiune se realizează cu relee minimale de tensiune şi relee de timp, sub forma unui
grup comun pentru mai multe motoare. Când motoarele sunt alimentate de la sisteme sau secţii de bare diferite,
cele alimentate în grup de la aceeaşi secţie sau sisteme de bare se prevăd, din considerente economice, cu un
singur grup de protecţii minimale de tensiune. În fig.21.3 se prezintă schema protecţiei minimale de tensiune a
unui grup de motoare electrice alimentate de la aceeaşi secţie de bare, realizată cu două trepte de tensiune şi de
timp.
+ S + S +
+
S
+ + 8 8 9 7
6 - - -
5
- -
M1 M2 4 T M3 M4
3 T
TT -
-
1 U< 1 U< 1 U< 2 U<

SF
r
s
t
Fig.21.3. Schema protecţiei de tensiune minimă pentru protejarea motoarelor electrice
Treapta I-a este asigurată de releele de tensiune minimă 1 şi de releul de timp 3, iar treapta a II - a este
asigurată de releul de tensiune minimă 2 şi releul de timp 4.
Releele minime de tensiune 1 se conectează la înfăşurarea secundară (legată în stea) a unui TT cu cinci
coloane, fiind alimentate cu tensiuni între faze. Contactele releelor de tensiune 1 se leagă în serie, pentru a se
bloca acţionarea protecţiei în cazul arderii unei siguranţe din circuitul secundar al TT. Tensiunea de pornire a
releelor 1 se alege:
Upr1  0,7 Un / n TT , (21.10)
în care:
Un este tensiunea nominală a reţelei de alimentare a motoarelor;
nTT este raportul de transformare al transformatoarelor de tensiune.
Temporizarea releului 3 se alege:
t 3  0,5 s . (21.11)
Releul minimal de tensiune 2, alimentat tot cu tensiune între faze, are contactul în serie cu contactele
releelor 1, deci nu va putea excita releul de timp 4 decât dacă toate releele 1 îşi au contactele închise, adică dacă
tensiunile au scăzut pe toate fazele sub valoarea de 0,7 Un .
Releul de timp 3 asigură deconectarea motoarelor puţin importante ce nu pot autoporni din condiţii de
proces tehnologic sau de protecţia muncii personalului de exploatare, a celor ce au cuplul de pornire prea mic şi
nu pot autoporni, dar şi a celor puţin importante care, deşi pot autoporni, sunt sacrificate pentru a uşura
condiţiile de autopornire a motoarelor mai importante.
Releul de tensiune 2 se reglează valoarea de pornire:
Un
U pr 2  0,5 , (21.12)
n TT
iar temporizarea lui 4 la valoarea:
t4  9 s . (21.13)
În treapta a II - a se deconectează motoarele importante, care nu pot însă autoporni.
Vor rămâne, în final, conectate motoarele importante care pot autoporni (de exemplu motoarele pompelor
de ulei pentru ungere, ale pompelor de incendiu etc.).
383
În cazul scăderii tensiunii sub valoarea de pornire a releelor de tensiune 1, acestea îşi închid contactele şi
excită releul de timp 3. Dacă tensiunea nu revine în 0,5 s, releul de timp 3 comandă deconectarea motoarelor M1
şi M2 prin releele intermediare 5 şi 6.
Dacă tensiunea scade sub valoarea de pornire a releului de tensiune 2, acesta îşi închide contactele şi excită
releul de timp 4, care va comanda, cu temporizarea reglată, deconectarea motorului M3 prin releul intermediar 7.
Rămâne conectat motorul M4.
Pentru a nu se semnaliza şi a nu acţiona protecţia greşit, în cazul deschiderii separa-torului TT (la revizii,
reparaţii etc.), circuitul de c.c. operativ se trece prin contactele 8 ale separatorului. Prin aceasta, la deschiderea
separatorului se întrerupe alimentarea cu c.c. a releelor şi protecţia nu mai poate comanda deconectarea
motoarelor. Releele de semnalizare 4, cu revenire manuală, avertizează personalul de exploatare că motoarele au
fost deconectate.
Din considerente economice, se pot folosi scheme cu două relee de tensiune minimă.
21.3.3. Protecţia maximală de curent temporizată împotriva suprasarcinilor

Se aplică la motoare electrice care se pot supraîncărca prin procesul tehnologic sau prin condiţiile de
pornire. Ea comandă semnalizarea sau reducerea sarcinii mecanismului acţionat şi numai dacă reducerea sarcinii
nu este posibilă fără oprirea motorului, sau la motoarele care lucrează fără supraveghere permanentă, oprirea
motorului.
Schemele de protecţie sunt asemănătoare cu cele prevăzute împotriva scurt-circuitelor. Se pot realiza cu
relee de curent cu caracteristica independentă combinate cu relee de timp sau cu relee de curent cu caracteristica
semidependentă, tip RTpC sau, mai nou, de tip AB-21 şi AB-31, care au caracteristica de timp dependentă (cu
imagine termică). Aceste relee conţin în aceeaşi carcasă elemente pentru protecţia maximală rapidă
(electromagnetice) şi elemente pentru protecţia împotriva suprasarcinilor (cu imagine termică). Elementele care
urmăresc imaginea termică a motorului protejat sunt formate dintr-un bimetal şi o bobină de încălzire. Ajustarea
curentului reglat se face prin mărirea sau micşorarea numărului de spire al bobinei de încălzire care intră în
circuit. Elementul rapid asigură protecţia motorului împotriva scurtcircuitelor, iar elementele cu imagine termică
asigură protecţia temporizată împotriva suprasarcinilor.
În fig.21.4 se prezintă schema de protecţie a unui motor realizată cu relee tip AB-21. În prospectul releului
AB sunt indicate caracteristicile lor de acţionare, care au o alură de forma curbei 1 din fig.21.5.
S
10 11 12 + +
AB-21
1 2 3 7 8 9
R1 R2 - -
TSR TSR
TC
384
Fig.21.4. Schema protecţiei unui motor electric realizată cu relee tip AB-21
Fig.21.5. Caracteristici de acţionare ale releelor AB-21 (AB-31)
Pentru a se asigura valori mai mari ale timpului de declanşare t în funcţie de curentul de funcţionare Ie , în
serie cu elementele termice se montează TSR, cu raport de transfor-mare crescător, şi se obţin caracteristici de
forma curbei 2 din fig.21.5, sau chiar se pot adăuga şi rezistenţele suplimentare R1 , R2 (pe lângă TSR), asigurându-
se astfel caracteristici de funcţionare de forma curbei 3 din fig.21.5.
Curentul de pornire pentru releul împotriva suprasarcinilor, în cazul protecţiilor realizate cu relee de curent
(RC sau RTpC), este:
K sig In
I pr  K sch , (21.14)
K rev n TC
unde:
In este curentul nominal al motorului;
t
1
2
3
0 nIe
Ksig = (1,05 …1,15) ;
Krev = 0,85 ;
Ksch = 1 ;
nTC este raportul de transformare al TC principal, conectat în circuitul de alimentare al motorului.
Pentru protecţia realizată cu relee AB-21(cu imagine termică) reglajul se face cu relaţia:
In
I pr  n TCs , (21.15)
n TC
în care nTCs este raportul de transformare al transformatorului cu saturaţie rapidă (TSR1 sau TSR2), restul
notaţiilor având aceeaşi semnificaţie ca cea din relaţia (21.14).
Motoarele de putere medie sau mare, utilizate în acţionările electrice din centrale şi staţii (şi nu numai de
aici), au o protecţie termică bazată pe măsurarea temperaturii puncte-lor critice ale motorului, cu ajutorul unor
traductoare termice montate în aceste puncte de fabrica constructoare. Semnalele date de aceste traductoare
(termocupluri, termorezistenţe sau termistoare) indică în permanenţă temperatura, cu ajutorul unor
milivoltmetre sau logometre. La depăşirea temperaturii admisibile se comandă deconectarea motorului.
Reamintim că un termistor este un rezistor nemetalic - un semiconductor - ale cărui proprietăţi şi
caracteristici depind în mod controlat, stabil şi reversibil de temperatură (fig.21.6).
R 
1
2
3
t[ 0C]
Fig.21.6. Variaţia rezistenţei funcţie de temperatură pentru diferite termistoare
Variaţia în timp a rezistenţei termistoarelor utilizate ca sonde amplasate în punctele critice ale motorului
este de forma 3 din fig.21.6. Se observă că aceste termistoare au o rezistenţă aproximativ constantă până la
atingerea unei anumite temperaturi, la care valoarea rezistenţei creşte brusc.
În fig.21.7 se prezintă schema de protecţie a motorului realizată cu un astfel de termistor. Termistorul,
înseriat cu un releu sensibil, d1, este alimentat de un mic redresor. La atingerea temperaturii maxime admisibile,
egală cu temperatura critică a termistorului, releul declanşează şi întrerupe circuitul de alimentare a bobinei
385
contactorului. După ce motorul s-a răcit cu circa 100 C, prin apăsarea pe butonul b1 se poate conecta din nou la reţea,
dacă, în prealabil, s-au examinat şi înlăturat cauzele care au dus la supraîncărcarea motorului.
R,S,T
0
SF1 SF2
C1 1 d1 1
d1 d1 2 b2
b1
C1 2
M  h
Rd C1
T
Fig.21.7. Schema de principiu a protecţiei motoarelor realizată cu sondă termistor
21.3.4. Protecţia homopolară împotriva punerilor la pământ

Se prevede la acele motoare la care curentul de punere la pământ în reţeaua la care este legat motorul este
mai mare de 10 A. Schema este cea din fig.21.8.
-
+ + + Semnalizare
Ih I
-
TCSH
-
Fig.21.8. Schema de protecţie a motorului împotriva punerilor la pământ
TC de secvenţă homopolară este instalat pe un cablu de alimentare a motorului, lângă întreruptor. Protecţia
comandă, fără temporizare, declanşarea întreruptorului motorului.
21.3.5. Protecţia împotriva mersului în regim asincron a motoarelor sincrone

La apariţia pendulărilor în reţeaua la care este conectat statorul motorului, se produc pulsaţii mari ale
curentului în reţea (respectiv ale curentului din stator). Acest curent variabil produce un flux variabil în timp.
Rotorul motorului este de fapt o bobină care se roteşte într-un câmp magnetic variabil, deci în el se induce un
curent alternativ, conform legii lui Lenz. Pe apariţia acestei componente se bazează protecţia contra ieşirii din
sincronism, care este realizată cu un TC conectat în circuitul rotorului, un releu de curent, un releu intermediar cu
temporizare la deschidere şi un releu de timp. Schema este dată în fig.21 9.
386
- S
+ + + + +
1 I 2 3 T 4 5
MS
TC
- - - -
Ex
Bex
Fig.21.9. Schema de protecţie a motorului sincron împotriva ieşirii din sincronism
În regim sincron, prin înfăşurările rotorului nu circulă decât c.c. produs de excita-toare. La ieşirea din
sincronism, datorită pendulărilor, componenta alternativă a curentului care apare în circuitul rotorului este
transformată de TC, releul de curent este excitat, releul intermediar acţionează şi apoi, prin releul de timp, se
comandă declanşarea întreruptorului motorului. Temporizarea la deschidere a releului intermediar 2 este
necesară, pentru că în timpul pendulărilor curentul prin releul de curent 1 ar putea să devină mai mic decât
curentul său de revenire, releul să-şi deschidă contactul, iar releele intermediar 2 şi de timp 3 să revină.
Temporizarea la deschidere a releului intermediar asigură, deci, aplicarea continuă a impulsului la bornele releului de
timp, care comandă, cu temporizarea fixată, declanşarea întreruptorului motorului. Releul de timp este necesar ca
protecţia să nu acţioneze intempestiv la apariţia unor componente alternative în circuitul rotoric, în cazul
scurtcircuitelor exterioare nesimetrice (bifazate). Se întârzie astfel acţionarea protecţiei până la izolarea selectivă
a defectului. În locul TC se putea folosi şi o bobină L, schema de protecţie rămânând aceeaşi.
Uneori, această protecţie poate fi aceeaşi schemă plasată însă în circuitul statorului (între motor şi
întreruptor). Ea acţionează când curentul statoric pulsator depăşeşte valoarea curentului de pornire a protecţiei.
21.3.6. Protecţia împotriva funcţionării în două faze

Funcţionarea în două faze, după statisticile existente reprezintă (45 - 50) % din totalul avariilor la motoare.
Una din cele mai răspândite protecţii împotriva unui astfel de regim este cea termică cu bimetale. Este discutabilă
însă rentabilitatea instalării unei protecţii speciale; trebuie analizat de la caz la caz; uneori investiţiile pentru
instalaţiile de protecţie sunt mai mari decât cheltuielile pentru reparaţiile avariilor produse de mersul în două
faze.
Se mai folosesc uneori pentru această protecţie: releele maximale sau minimale de curent (maximale
acţionează cele de pe fazele rămase în funcţiune sau minimal acţionează cel de pe faza lipsă), relee de tensiune
minimă.
Tendinţa de renunţare la protecţia termică este explicabilă prin lipsa elementele de schimb şi prin
posibilităţile restrânse de verificare a elementelor de protecţie. În literatura de specialitate se menţionează însă,
că protecţia termică reglată pentru o supraîncărcare de (20 - 30) % a salvat aproape întotdeauna motorul.
O altă posibilitate este o protecţie cu relee comparatoare, de tip balanţă (compară curenţii de pe cele trei
faze). Foarte sensibilă, dar soluţia constructivă este greoaie.
21.4. Protecţie electronică completă pentru un motor asincron de putere mare
Conform celor prezentate în subcapitolul 21.3, principalele tipuri de protecţii necesare pentru protejarea
motorului sunt cele indicate în fig.21.10.
387
Fig.21.10. Principalele tipuri de protecţii prevăzute pentru protecţia motoarelor asincrone de mare putere
În fig.21.10 s-au utilizat următoarele notaţii:

P1 - protecţia maximală de curent rapidă, împotriva scurtcircuitelor;
P2 - protecţia maximală de curent împotriva suprasarcinilor care-şi finalizează acţiunea temporizat prin
elementul de temporizare Tp1;
P3 - protecţia minimală de tensiune, temporizată prin elementul Tp2 , împotriva scăderii tensiunii de alimentare
a motorului;
P4 - protecţia minimală de tensiune rapidă, împotriva rămânerii motorului în două faze;
BEF - blocul elementului final, prin care se comandă semnalizarea şi declanşarea întreruptorului.
Schema bloc a unei protecţii electronice complete pentru un motor asincron se prezintă în fig.21.11.
Fig.21.11. Schema bloc a protecţiei electronice complete pentru un motor asincron de mare putere
Notaţiile utilizate în fig.21.11 au următoarele semnificaţii:

 BICR, BICS, BICT - blocuri de intrare curent, alimentate din secundarele transfor-matoarelor de curent
montate respectiv pe fazele R, S şi T de pe circuitul de alimentare a motorului;
 BIUR, BIUS, BIUT - blocuri de intrare tensiune, alimentate din secundarul transfor-matoarelor de tensiune
de pe fazele R, S, T;
 BMCK - bloc de măsură curent, care, împreună cu poarta ŞI - NU 1 , realizează pro-tecţia P1 ;
 BMCSS - bloc de măsură curent, care, împreună cu elementul de temporizare Bt p1 , realizează protecţia P2 ;
388
 BMUR, BMUS, BMUT - blocuri de măsură tensiune de pe fazele R, S, respectiv T, care, împreună cu poarta
ŞI - NU 2 , realizează protecţia P4 ;
 BMU  - bloc de măsură de tensiune, care, împreună cu blocul de temporizare Btp2 , realizează protecţia P3 .
Pe baza schemei bloc din fig.21.11 s-a întocmit schema interioară a protecţiei electronice complete pentru
un motor asincron de mare putere, schemă prezentată în fig.21.12.
BE
F
Fig.21.12. Schema interioară a protecţiei electronice complete pentru motor asincron
După cum se observă pe schemă, protecţia maximală de curent rapidă P1 este formată din comparatorul C1,
ieşirea căruia acţionează poarta ŞI - NU 1, iar aceasta, la rândul său, activează tranzistorul T3 (din blocul BEF), în al
cărui colector se află bobina releului intermediar RI, excitarea acestuia ducând la declanşarea întreruptorului
motorului protejat.
Protecţia maximală de curent temporizată P2 este formată din comparatoarele C2 , C3 . Ieşirea din C3 de
asemenea activizează baza tranzistorului T3. Integratorul C2 este detectorul nivelului de curent care, la depăşirea
valorii prescrise porneşte o sursă de tensiune liniar variabilă formată din tranzistoarele T1 , T2 şi condensatorul C .
Această tensiune liniar variabilă este comparată cu un nivel de tensiune prin care se modifică temporizarea
(comparatorul C3).
Prin modificarea cursorului potenţiometrului p1 se reglează valoarea de pornire a protecţiei P1 , prin reglarea
potenţiometrului p2 se modifică valoarea de pornire a protecţiei P2 , iar prin modificarea valorii rezistenţei lui p3 se
stabileşte valoarea temporizării protecţiei P2 .
Protecţia de tensiune minimă temporizată P3 este realizată de comparatoarele C4 şi C5 , ieşirea din C5
activând tranzistorul T3 şi, implicit, conducând la acţionarea releului RI, prin care se comandă declanşarea
întreruptorului. La intrarea comparatorului C4 se aduce suma tensiunilor de fază redresată cu ajutorul diodelor D10
. Prin reglarea potenţiometrului p4 se stabileşte valoarea de pornire a protecţiei P3 , iar cu ajutorul
389
potenţiometrului p5 se reglează temporizarea protecţiei P3 . Se recunoaşte că schema referitoare la crearea
temporizării pentru protecţia P3 este similară cu cea utilizată la crearea temporizării pentru protecţia P2 .
Protecţia de tensiune minimă rapidă P4 este realizată cu TT intermediare TTI1, TTI2, TTI3, cu rol de adaptare
a valorii tensiunii din secundarul TT principale la posibilităţile schemei electronice, tranzistoarele T6 , T7 , T8 şi poarta
ŞI - NU 2, ieşirea căreia activând acelaşi tranzistor T3 , excită deci releul RI şi comandă corespunzător declanşarea
motorului.
Avantajele schemei electronice în comparaţie cu soluţiile clasice sunt:
 gabarit mult mai mic, întreaga schemă putând fi introdusă într-o casetă de dimensiuni
L  l  h  140  60  80 mm ;
 consum propriu, din circuitul de protejat, mult mai mic;
 durata de viaţă mai mare;
 siguranţă în funcţionare mărită.

Problema 1. Să se aleagă schema şi să se calculeze reglajul protecţiei unui motor electric având: Pn = 750
kW ; Un = 6 kV ; cos  = 0,89 ; Kap = Ip / In = 5,5 ; η = 0,9 .
Curentul de scurtcircuit bifazat la bornele motorului este 5000 A .
Rezolvare
Motorul va fi prevăzut cu o protecţie maximală de curent instantanee împotriva scurtcircuitelor polifazate,
realizată cu un releu de curent, o protecţie de tensiune minimă şi o protecţie maximală de curent temporizată
împotriva suprasarcinilor.
Curentul nominal al motorului:
P 750
In    90 A .
3U n  cos  3  6  0,9  0,89
Se aleg transformatoarele de curent cu raportul de transformare
n TC  100 / 5 .
Curentul de pornire a releului protecţiei împotriva scurtcircuitelor:
K sig K sch I n K ap 1,5  3  90  5,5
I pr    64,30 A .
n TC 100 / 5
Coeficientul de sensibilitate:
( 2F )
I 5000
K sens  K   3,9  2 ,
I pp 64,30  100 / 5
deci, protecţia corespunde din punctul de vedere al sensibilităţii.
Reglajul protecţiei împotriva suprasarcinilor:
K sig K sch 1,15 3
I pr  s
In    90  10,55 A .
K rev n TC 0,85 100 / 5
Se alege:
t = 10 s .
Reglajul protecţiei de tensiune minimă:
0,5 U n 0,5  6000
U pr    50 V .
n TT 6000 / 100
Problema 2: Să se dimensioneze instalaţiile de protecţie prin relee aferente motorului M din fig.21.13. Se
dau: Pn = 400 kW ; cos  = 0,83 ; Kap = Ip / In = 7 ; η = 0,93 .
Curentul de scurtcircuit bifazat la bornele motorului este 6500 A .
6 kV
390
Fig.21.13. Conectarea motorului la reţea
Rezolvare
P 400
I nM    49,9 A  50 A .
3U cos   1,732  6  0,83  0,93
Se alege TC cu:
nTC = 50 / 5.
Protecţia împotriva scurtcircuitelor:
I pp k  K sig I porn  1,5  7  I nM  1,5  7  50  525 A .
I pp 525
I pr    52,5 A .
n TC 10
Sensibilitatea protecţiei:
( 2F )
I 6500
K sens  K  12,38  2 .
I pp 525
Protecţia împotriva suprasarcinilor:
K sig 1,15
I pp  In   50  67,65 A
s K rev 0,85
I pp 67,65
I pr  s
  6,77 A .
s n TC 10
Protecţia la scăderea tensiunii:
Upp  0,5 Un  0,5  6000  3000 V .
U pp 3000
U pr    50 V .
n TT 6000 / 100
Problema 3. Să se aleagă siguranţa fuzibilă necesară pentru protejarea unui motor de 8 kW având o pornire
uşoară. Se dau parametrii motorului: Pn = 8 kW ; Un = 380 V ; cos  = 0,8 ; Kap = Ip / In = 5 ; η = 0,9 .
Rezolvare
Curentul nominal al fuzibilului, conform relaţiei (21.1):
I pM
I nF 
C
t  4  2 P  4  2 8  9,66 s  10 s .
P 8000
I nM    16,88 A
3U cos   1,732  380  0,8  0,9
I pM 5  16,88
I nF    33,76 A .
C 2,5
Se aleg SF cu:
I n  35 A .

Problema nr.4.. Să se aleagă schema de protecţie, tipurile releelor şi reglajul acestora, pentru protejarea
împotriva scurtcircuitelor a unui motor electric ce antrenează o pompă. Parametrii motorului sunt: Pn = 2000 kW ;
Un = 6 kV ; cos  = 0,9 ; Ip / In = 6 ; η = 0,93 .
Curentul de scurtcircuit trifazat la bornele motorului este 6930 A , iar raportul de transformare al TC este
nTC = 300 / 5 .
Răspuns: I pr = 34,5 A ; ksens = 2,9 .
S-a ales schema de protecţie cu două relee de curent şi două TC conectate în stea incompletă,
schema cu un singur releu parcurs de diferenţa curenţilor de fază fiind insuficient de sensibilă
(ksens = 1,67  2).
391
Capitolul 22
PROBLEME SPECIALE DE PROTECŢIE PRIN RELEE
22.1. Sisteme expert utilizate în instalaţiile de protecţie şi automatizări din energetică

Sistemele expert reprezintă produse software specializate, capabile să supervizeze în timp real, prin
utilizarea unei baze de cunoştinţe, o anumită activitate. Sistemele expert sunt reprezentate prin structuri
inteligente care emulează abilitatea de a lua decizii specifice factorului uman performant.
Structura sistemelor expert este modulară şi bazată pe funcţiuni operaţionale. Se prezintă în continuare
câteva elemente de bază referitoare la structura, caracteristicile, avantajele, criteriile de evaluare şi clasificarea
sistemelor expert.
a) Modulele principale ale sistemelor expert:
 de achiziţie a cunoştinţelor;
 explicativ;
 rezolutiv;
 comunicativ.
b) Caracteristicile de bază ale sistemelor expert:
 expertiza;
 raţionamentul simbolic;
 profunzimea;
 autocunoaşterea (examinează propriile raţionamente, favorizează învăţarea).
c) Avantajele sistemelor expert:
 asistă decidentul în rezolvarea problemelor, îmbunătăţind calitatea deciziei;
 oferă noi valenţe calculatoarelor numerice, prin rezolvarea unor probleme insolvabile cu mijloacele clasice
(există posibilitatea prelucrării informaţiilor euristice, incomplete sau inexacte);
 contribuie la scăderea timpului de prelucrare a informaţiei;
 reduce costurile prin diminuarea cheltuielilor de exploatare, ceea ce este posibil prin supervizarea on-line a
proceselor, în vederea rentabilizării tuturor activităţilor din cadrul sistemului condus în timp real;
 învăţarea şi formarea continuă a utilizatorilor pe baze pedagogice noi.
Criteriile de evaluare a sistemelor expert :
 rapiditatea structurilor multiprocesor;
 claritatea, bazată pe modularitate;
 eficienţa şi calitatea soluţiei;
 siguranţa în funcţionare;
 adecvarea la domeniul aplicativ în condiţii de cost minim.
Clasificarea sistemelor expert:
 bazate pe reguli (cu o tehnologie performantă);
 bazate pe cadre (obiecte structurate);
 hibride (din combinarea primelor două tipuri enumerate);
 bazate pe modele (cercetări operaţionale, modele fuzzy, modele speciale etc.);
 bazate pe reţele neuronale care simulează funcţionarea creierului uman (neuroexpert).
22.1.2. Soluţii întâlnite în energetică

Problematica abordată de sistemele expert în energetică se prezintă intuitiv în graficul din fig.22.1, rezultat
pe baza unui studiu făcut pe 100 de aplicaţii din 15 ţări.
392
Ghid operator 15,98
Diagnoza 15,38
Planificare 14,89
Supraveghere 12,59
Comandă reglaj 9,09
Filtrare, alarme 8,59
Prognoza 7,39
Instruire 6,89
Proiectare 6,89
Altele 2,3
0 4
2 6 8 10 12 14 16 18 20
Fig.22.1. Problematica abordată de sistemele expert în domeniul energeticii
Începuturile sistemelor expert în energetică sunt legate de aplicaţiile în centrale nuclearo - electrice. În
continuare se pot enumera sistemele expert în domeniul centralelor clasice, sisteme realizate de firma ABB:
 GRADIENT (Graphical Dialog Enviromnent) - a urmărit investigarea posibilităţilor de utilizare a sistemelor
bazate pe cunoştinţe drept suport de decizie pentru operatori;
 MODI - sistem expert de supraveghere şi diagnoză a echipamentelor din centralele electrice, care poate să
evalueze avarii şi să intervină în consecinţă.
Dintre realizările firmei Siemens în acest domeniu se pot aminti:
 DIGEST (Diagnostic Expert System for Turbine Generators);
 KNOBOS (Knowledge Based Operator System) - reprezintă un asistent al opera-torului în procesul de
conducere, constituindu-se într-o interfaţă inteligentă între operator şi proces;
 PERFEXS (Perfomance Expert System) un sistem expert de diagnoză pentru centralele electrice contribuind
la minimizarea consumului de combustibil şi la optimizarea activităţii de întreţinere;
 TURBOSTART sistem expert cu rol de ghid operator, asigurând optimizarea manevrelor de pornire, oprire,
exploatare normală;
 NETCON (Network Configuration) dedicat activităţii de proiectare.
Firma EdF şi-a îndreptat cercetările, în acest domeniu, spre sisteme expert în informatica de gestiune, analiza
semnalelor aplicată la controlul nedistructiv al echipamentelor, controlul ţevilor şi cazanelor de abur, diagnoza şi
conducerea proceselor, programarea automată.
22.1.3. Sistem expert pentru un post de transformare

În fig.22.2. se reprezintă schema unui sistem expert pentru urmărirea evenimentelor dintr-un post de
transformare. Sistemul urmăreşte îmbunătăţirea performanţelor sistemelor de protecţie.
Sistemul lucrează în patru mari etape:
 verifică funcţionarea protecţiilor;
 descompune în incidenţe elementare;
 estimează locul de defect;
393
 sintetizează rezultatele.
Înregistrare
Model sistem Verificarea Căutare

Descoperire
protecţie sistemului de incidente
fapte noi
protecţie elementare
Scenarii Scenarii Succese Insuccese

valide invalide
Estimarea Tehnici de
Întrebări ? Întrebări ?
locului de defect alegere
Descoperire
Sinteza de fapte noi
Fig.22.2. Schema funcţională a unui sistem expert pentru un post de transformare

Sistemul de protecţie poate fi privit ca un ansamblu de echipamente cu funcţii repartizate, adesea identice
şi de obicei ierarhizate, deci se poate realiza programarea dinamică a acestuia. Limitările funcţionale permit
structurarea diagnozei în diferite etape şi sintetizarea rezultatelor parţiale.
Sistemul expert verifică coerenţa logică şi temporală a semnalelor emise de sistemele de protecţie,
comparând comportamentul observat cu un model de funcţionare prevăzut prin normele de protecţie. În acest
scop se întocmesc scenarii. Fiecare scenariu exprimă o parte din funcţionarea sistemului de protecţie: situaţie
normală, situaţii anormale sau stări de avarie.
Scenariile se realizează începând cu un echipament, verificându-se coerenţa logică şi temporală a
semnalizărilor acelui echipament, apoi se testează coerenţa semnalizărilor echi-pamentelor aparţinând aceleiaşi
plecări, iar la urmă se testează echipamentele aparţinând la plecări diferite. Al patrulea nivel se referă la scenarii
care testează coerenţa logică şi temporală a echipamentelor aparţinând la posturi de transformare diferite.
Analiza incidentelor presupune cunoaşterea cu precizie a timpilor de început şi de sfârşit a incidentelor.
După parcurgerea scenariilor, sistemul expert determină - pentru fiecare interval de timp - partea defectă din
reţea. În acest scop reţeaua este în prealabil descompusă în diferite secţii, care sunt clasificate după comportarea
diferitelor protecţii.
Sistemul expert poate fi utilizat în mod automat, printr-un program de observare ciclic, sau în mod
interactiv, când operatorul poate “repeta” incidentele deja expertizate pentru a obţine detalii privind incidentul
sau, eventual, poate modifica ipotezele unor diagnostice.
22.2. Folosirea fibrelor optice în instalaţiile de protecţie şi automatizare a sistemelor electroenergetice
22.2.1. Introducere
În ultimii ani, în prelucrarea şi transmiterea informaţiilor au apărut mutaţii însemnate, impuse atât de
necesitatea realizării unei fiabilităţi cât mai ridicate, cât şi datorită implementării în sistemele de prelucrare a
datelor a calculatoarelor electronice şi a micro-procesoarelor. Una din aceste mutaţii se referă la transmisia
informaţiei prin fibre optice (FO).
Deşi în anul 1966 s-a pus problema studierii posibilităţii de înlocuire a fibrelor de cupru în transmisiile
telefonice prin fibre optice, au trebuit să treacă două decenii până la introducerea acestora pe scară largă în
telecomunicaţii, în întreaga lume existând azi transmisii prin fibre optice subterane, aeriene şi submarine.
În energetică, fibrele optice se introduc ca suport de transmitere a informaţiilor atât pentru comandă,
control, măsură, cât şi pentru protecţie (protecţii prin înaltă frecvenţă). Pornind de la situaţia deosebit de grea
impusă de lipsa cuprului, Electricité de France a început încă din anul 1986 un studiu temeinic al utilizării fibrelor
optice în energetică.
394
În prezent fibrele optice au pătruns în sistemele de protecţie şi automatizarea ale unor ţări ca SUA, Anglia,
Franţa, Canada, Suedia, Elveţia, Germania, Japonia sau Italia. În ţara noastră, într-un studiu realizat de către
ICEMENERG se precizează că în anul 1990 s-a pus în discuţie problema utilizării fibrelor optice în reţeaua de
transmisie a Sistemului Electroenergetic Naţional (SEN).
FO se realizează din sticlă sau din plastic. Sticla poate fi utilizată la realizarea FO datorită următoarelor
proprietăţi:
 trecerea de la faza lichidă la faza solidă se face, fără cristalizări, într-un domeniu larg de temperaturi, cu
vâscozităţi variabile, care permit tragerea în fibre;
 sticla curată, în special cea de siliciu, prezintă o transparenţă optică extrem de ridicată, datorită posibilităţilor de
reducere a impurităţilor până la 1000 ppm (părţi pe milion);
 sticla sub formă de fibră poate să prezinte o rezistenţă mecanică la fel de mare ca aceea a fibrelor de oţel cu
acelaşi diametru, în condiţiile unei suprafeţe curate.
Lucrările de început s-au axat pe îmbunătăţirea calităţii sticlei prin folosirea de materii prime purificate şi a
mediilor de lucru curate.
22.2.2. Utilizarea fibrelor optice în electroenergetică

O privire de ansamblu a utilizării fibrelor optice în domeniul energeticii este prezentată în fig.22.3.
iluminat
(la pupitrele de comandă)
distanţe mici transmisii de
(FO din plastic) date(interconectare a
Transmisiuni la două calculatoare sau a
unui CN la un
periferic, pentru
distanţe <=50 m.
automatizări
(decuplare galvanică
distanţe mari a dulapurilor
(FO din siliciu) electronice)
magistrale seriale de
date
telecomenzi
automatizări telemăsuri
telesemnalizări
FIBRE OPTICE
utilizate pentru protecţia prin î.f.
supraveghetoare de
flacără
Aparate de măsură termometre
aparate indicatoare
Fig.22.3.Referitor la aplicabilitatea fibrelor optice în energetică

Aceste aplicaţii au apărut şi continuă să se extindă datorită faptului că FO prezintă o serie de avantaje, în
comparaţie cu soluţia clasică (de exemplu, cablu de cupru):
 insensibilitate la perturbaţii electromagnetice, pentru că, pe de o parte, câmpurile electromagnetice nu
afectează propagarea luminii, iar pe de altă parte, FO însele sunt izolatoare, neconducând curenţi electrici;
 izolarea galvanică, adică independenţa de potenţialul electric al celor două extremităţi de legătură, care
permite racordarea elementelor fără grija punerii la pământ;
 volumul mic ocupat le face să fie accesibile în zone foarte grele, fără să influenţeze procesul şi să
deterioreze instalaţia;
 volumul de informaţii transmise este mare - de la câţiva zeci de biţi la câteva mii de megabiţi pe secundă;
 costul le face competitive cu celelalte mijloace de transmitere;
 atenuare slabă, distanţele de transmitere fără amplificare intermediară fiind mari.
395
Desigur, după această enumerare, nu trebuie să lipească nici menţionarea principalu-lui dezavantaj al
transmisiei prin FO: sensibilitatea caracteristicilor de propagare faţă de o serie de factori externi, ca îndoiri,
răsuciri, temperatură etc. Acest dezavantaj din tele-comunicaţii a condus în ultimii zece ani la dezvoltarea unei
alte direcţii de aplicare a FO, şi anume, în domeniul măsurătorilor, prin apariţia traductoarelor cu FO (TFO) şi a
sistemelor de măsură cu FO (SMFO).
Revenind asupra utilizării FO în sistemele electroenergetice (SEE), se menţionează următoarele domenii de
aplicare:
 transmisia convorbirilor telefonice operative şi administrative;
 video - conferinţe;
 video - instructaj;
 video - supraveghere;
 transmisii de date;
 telex;
 protecţii prin înaltă frecvenţă a liniilor electrice aeriene;
 întreţinere şi automatizare;
 mentenanţa sistemului de producere şi distribuţie.
Datorită marii lor capacităţi, FO permit o utilizare mixtă: pentru sisteme electro-energetice şi pentru traficul
telefonic public.
22.2.3. Transmisia prin fibre optice

O foarte succintă prezentare a modului de transmisie prin FO şi a principalelor părţi componente ale unei
asemenea instalaţii se poate face pe baza celor indicate în fig.22.4.
Elementul cheie al acestui sistem de transmisie este sursa optică (emiţător optic), care trebuie astfel aleasă
încât să fie compatibilă cu FO la care se cuplează. Se folosesc drept surse optice diode electroluminescente (LED)
şi diode laser (LD), care permit ca lumina livrată să fie uşor modulată, variind pur şi simplu curentul de polarizare
al acestora.
Circuitul de comandă al sursei optice - eventual precedat de un modulator - asigură semnalului de intrare
un nivel compatibil cu caracteristica emiţătorului optic.
Fibra optică, FO, este constituită dintr-o parte centrală 1 (fig.22.5), numită inimă, unde, în cea mai mare
parte, energia luminoasă transportată este izolată prin intermediul unei teci 2, care înconjoară inima. Totul este
învelit cu o manta de protecţie 3.
Transmiţător Conector Receptor
Conector
emisie Conector recepţie
de linie
Semnal Circuit de Sursa Foto Circuit de Semnal
electric de comandă optică detector recepţie electric de
intrare ieşire
Cablu
optic
Fig.22.4. Transmisia prin fibre optice
1 2 3
n2
n1
Fig.22.5. Fibră optică
Principiul de funcţionare (de transmiterea semnalului) se bazează pe legea reflexiei totale. Notând cu n1
indicele de refracţie al inimii şi cu n2 indicele de refracţie al tecii, trebuie ca pentru a exista ghidaj să existe relaţia
(22.1):
n 2  n1 . (22.1)
După ce semnalul optic este lansat în FO, el este în mod progresiv atenuat şi distorsionat. De menţionat că
în FO atenuarea este în funcţie de lungimea de undă. Dacă tehnologiile de fabricare a FO de la începutul anilor ‘70
396
au asigurat funcţionarea exclusiv la (800 - 900) nm, reducând impurităţile prin îmbunătăţirea tehnologiilor, s-a
ajuns azi la FO cu atenuări mici în regiunea (1100 - 1600) nm.
Fibrele optice sunt dispuse în cabluri optice, care au tehnologii speciale de elaborare, pentru a li se mări
rezistenţa mecanică şi cea la solicitările mediului.
FO permite transmiterea în paralel a mai multor semnale, având lungimi de undă diferite, printr-o tehnică
denumită de multiplexare prin divizarea lungimii de undă şi sepa-rarea acestora în final înainte de detecţie. Se
utilizează trei tipuri de sisteme de operare a transmisiei: simplex, duplex şi multiplex f(ig.22.6).
La realizarea cablurilor din FO a fost necesar să se racordeze diferite tronsoane între ele, dar şi să se
conecteze aceste cabluri la staţiile terminale (de emisie, respectiv de recepţie), folosindu-se în acest scop
conectoare de linie (de emisie, respectiv de recepţie). S-au dezvoltat două tehnice de realizare a acestor
conectoare: îmbinări fixe (prin sudură) şi conectoare demontabile.
În principiu, conexiunea FO este foarte simplă: este suficient să se facă să coincidă axele celor două fibre
care se racordează şi să se poziţioneze faţă în faţă cele două inimi. În practică, dificultăţile sunt numeroase,
pentru că dimensiunea transversală a FO este foarte mică (sub 500 m), ceea ce impune dispozitive mecanice
FO
 
T R
a) Sistem simplex
T 1 FO  T
Duplexor Duplexor
2 1
R R
b) Sistem duplex
D
1 M e 1
T1 u m R1
l u
 t
FO l 
T2 i t R2
. p i .
. l p .
. n e l
n .
x e
Tn x
Rn
o
r o
r
c) Sistem multiplex
miniatură pentru a menţine fibrele şi un utilaj de montare special.
Fig.22.6. Sisteme de operare cu fibre optice
Toleranţele faţă de poziţionare, pentru a obţine o atenuare A mică, sunt extrem de mici (fig.22.7). De
exemplu, pentru a avea o atenuare A  1 dB , trebuie să fie îndeplinite următoarele condiţii:
e  11 m
a  3 m . (22.2)
  2,2 o
e D
a

D
a) b) c)
Fig.22.7. Referitor la poziţia relativă a două FO care se îmbină
397
Receptorul optic asigură recepţionarea, amplificarea şi reformarea semnalului recepţionat. Elementul
principal al receptorului este fotodetectorul, care poate fi:
 fotodetector cuantic;
 fotodetector termic.
În încheierea acestei prezentări sumare se mai menţionează referitor la propagarea luminii de-a lungul FO,
că aceasta este un ghid dielectric care operează în domeniul frecvenţelor optice. Acest ghid de undă este - cum s-
a văzut - cilindric şi păstrează energia electromagnetică a luminii în limitele miezului, prin ghidarea radiaţiei
electromagnetice paralel cu axa sa. Propagarea luminii de-a lungul FO poate fi explicată în termenii unei mulţimi
de unde electromagnetice, numite moduri, care au proprietatea că prezintă o structură staţionară de-a lungul
ghidului de undă, adică configuraţia câmpurilor E şi H ale modurilor se repetă de-a lungul FO în secţiuni distanţate
cu o valoare egală cu lungimea de undă  a radiaţiei luminoase. Modurile care se propagă în miezul fibrelor
optice, numite moduri ghidate, sunt într-un număr finit şi transportă majoritatea energiei radiaţiei lumi-noase
prin FO.
După numărul de moduri ghidate se deosebesc:
 fibre optice monomod;
 fibre optice multimod.
Din punct de vedere al variaţiei indicelui de refracţie n1 în miez se cunosc:
 fibre optice cu profil treaptă;
 fibre optice cu profil gradat.
Fiecare din soluţiile menţionate prezintă avantaje şi dezavantaje:
 fibre optice monomod:
 au avantajul că nu prezintă efecte de dispersie intermodală,
 au dezavantajul dimensiunilor foarte mici, ca urmare operaţiile de cuplare sunt dificile;
 fibre optice multimod
 având raza miezului mai mare, prezintă avantajul unei cuplări mai uşoare;
 au dezavantajul că prezintă dispersii intermodale mari.
Având în vedere aceste avantaje şi dezavantaje, s-a conturat utilizarea FO monomod la transmisii de
telecomunocaţii (pierderile sunt mici), iar FO multimod se folosesc la legături locale, sub 10 km.
Pentru legături foarte scurte, de lungime mai mică de 50 m, au fost introduse fibrele optice sintetice.
În prezent literatura menţionează ca soluţie dezvoltarea reţelelor hibride (cabluri obişnuite şi cabluri
optice), până la obţinerea unor componente optice mai ieftine.
22.2.4. Posibilităţile introducerii FO în SEN

Studiile efectuate în cadrul ICEMENERG au evidenţiat că sistemul electroenergetic naţional are toată
infrastructura necesară pentru pozarea cablurilor cu fibră optică (stâlpii şi liniile de înaltă tensiune).
Utilizarea cablurilor optice se impune în special în perspectiva introducerii protecţiei numerice, o transmisie
prin fibre optice asigurând scheme cu fiabilitate ridicată.
22.3. Fiabilitatea instalaţiilor de protecţie prin relee din sistemele electroenergetice
Studiul siguranţei în funcţionare a instalaţiilor energetice s-a dezvoltat odată cu creşterea consumului de
energie electrică. În sistemele electroenergetice mari, a căror exploatare poate fi întreruptă în fiecare moment
prin refuzul unuia din numeroasele elemente de care depinde producerea, transportul şi distribuţia energiei
electrice, problema fiabilităţii, a siguranţei în funcţionare, este vitală.
Fiabilitatea unei instalaţii este definită sub aspect calitativ prin proprietatea acesteia de a-şi îndeplini
funcţia specifică în condiţii date şi într-un interval de timp impus.
Este desigur cunoscut că fiabilitatea unei instalaţii depinde de fiabilitatea elemente-lor sale componente şi
de modul cum este concepută şi exploatată instalaţia (alegerea schemei, a elementelor componente, a regimului
de funcţionare etc.).
Sub aspect cantitativ, fiabilitatea reprezintă probabilitatea ca instalaţia să-şi înde-plinească funcţiile sale
fără defectare pe o anumită perioadă de timp. Analiza cantitativă a fiabilităţii schemelor tehnologice se realizează
utilizând ca scheme de calcul fie diagramele bloc, fie arborii de defectare.
Aprecierea fiabilităţii se face prin indicatori numerici de natură probabilistică, printre care: durata medie
de funcţionare într-un interval de timp, durata medie de defectare şi numărul mediu de defecte (avarii) în acelaşi
398
interval de timp. Calculul acestor caracteristici se face cu ajutorul modelelor probabilistice, capabile ca, pentru diferite
instalaţii, să redea cât mai fidel stările prin care trece instalaţia într-un anumit interval de timp.
Fiabilitatea poate fi determinată prin unul din următoarele moduri:
a) previzional,
b) experimental,
c) operaţional,
fiecare din cele trei moduri prezentând avantaje, respectiv dezavantaje, specifice.
a) Fiabilitatea previzională (la proiectare) se determină cu ajutorul tabelelor cu date conţinând durata de viaţă
sau rata defectărilor componentelor, i . Metoda de calcul este simplă, având la bază, în general, legea de
repartiţie exponenţială:
R  e  t .
În cazul unui sistem format din mai multe elemente, se determină rata (intensitatea) defectărilor pe baza
schemei structurale de calcul sau cu ajutorul arborelui de defectare.
Intensităţile de defectare a elementelor depind mult de condiţiile de utilizare (solici-tări mecanice şi
electrice, temperatură etc.), valorile indicate fiind pentru condiţii nomi-nale. Pentru condiţii diferite de utilizare
a elementelor se impune recalcularea acestora prin intermediul unor coeficienţi de corecţie.
Calculele de siguranţă în funcţionare în diferite etape de proiectare ale unui sistem, se efectuează în
următoarele etape:
 pentru alegerea schemei bloc de fiabilitate a sistemului;
 la alegerea elementelor componente;
 la precizarea regimurilor de funcţionare a elementelor.
Dezavantajul metodei constă în precizia rezultatului, atunci când, nedispunându-se de date referitoare la
rata de defectare  şi la rata de reparare  pentru elementele componente ale sistemului, se apelează în
calcule la parametrii corespunzători ai elementelor respective, dar de altă fabricaţie, care, evident, pot diferi ca
valoare.
b) Fiabilitatea experimentală (prin încercări în laborator), care constă în determinarea indicatorilor de fiabilitate
prin încercări în laborator cu diferite metode: cu eşantion epuizat sau trunchiat, accelerate sau normale. În
vederea efectuării calculelor sunt necesare teste de validare pentru determinarea funcţiei de repartiţie.
Metoda implică inconvienentul costurilor ridicate impuse de numărul mare al ele-mentelor sau sistemelor
observate ( 30), al costului ridicat al aparaturii şi dispozitivelor necesare încercării, cât şi al energiei cheltuite;
în schimb prezintă avantajul reproducti-bilităţii încercării.
c) Fiabilitatea operaţională (cu date din exploatare) este fiabilitatea determinată în condi-ţii reale de funcţionare,
în care scop se impune colectarea informaţiilor din exploatare, pe baza unei urmăriri sistematice a comportării
produselor.
Dacă sub aspectul costurilor această metodă prezintă un mare avantaj, principalul ei neajuns rezidă în lipsa
reproductibilităţii încercării.
Datele experimentale astfel obţinute trebuie prelucrate în vederea trasării graficelor de intensitate a
defectărilor, (t), sau al densităţii distribuţiei timpului de funcţionare fără defectare, f(t) .
22.3.2. Situaţii posibile în funcţionarea protecţiei prin relee

Detecţia şi diagnoza defectelor unui sistem de protecţie prin relee poate fi făcută dacă se are în vedere că
un sistem de protecţie, ca de altfel orice sistem, se caracterizează prin variabile de intrare, variabile de ieşire şi
variabile de stare (acestea din urmă rezumă trecutul şi prezic viitorul imediat al sistemului).
Variabilele de intrare şi cele de ieşire sunt legate prin relaţii de tip cauză-efect. Controlul acestor relaţii
permite obţinerea de informaţii privind starea sistemului.
Stările posibile în care se poate afla un sistem sunt următoarele:
 stare normală (variabilele sunt în vecinătatea punctului de funcţionare fixat);
 starea anormală (variabilele se abat de la valorile de funcţionare fixate);
 starea de deteriorare (pierderea performanţelor);
 starea de avarie (oprirea sau nefuncţionarea);
 starea de postavarie (revenirea totală sau parţială la starea normală).
Concretizând pentru un sistem de protecţie prin relee, montat în sistemele electro-energetice pentru a
preveni regimurile periculoase de funcţionare ale acestora sau pentru a opri evoluţia lor în cazul în care aceste
regimuri se produc, deconectând şi semnalizând zonele avariate, situaţia se prezintă ca în fig.22.8.
Verificările periodice care se fac instalaţiilor de protecţie prin relee - la intervale de timp mai mici sau mai
mari - stabilite prin normativele în vigoare, intervale care diferă în funcţie de principiul constructiv şi funcţional al
399
instalaţiei respective, sunt necesare având în vedere faptul că: instalaţiile de protecţie sunt mult timp în regim de
aşteptare, regimuri în care pot apărea avarii care să compromită comportarea protecţiei în eventualitatea
apariţiei unui defect.
Situaţia iniţială
-SEE în R.N.
- PPR în regim
de aşteptare
-SEE în R.N.
-SEE în R.N.
- EPPR în stare
- EPPR defecte
de bună
- PPR în regim
funcţionare
de aşteptare
- PPR în regim
de aşteptare
Avarie în SEE
Avarie în SEE Verificări
periodice a
PPR PPR
PPR Remediat funcţionează
funcţionează defect incorect
corect
Restul Deconectat Acţionări false Refuzuri în

SEE revine elementul funcţionare
la RN avariat
Declanşări
Avaria persistă
neseletive
şi se extinde
Fig.22.8. Prezentarea situaţiilor posibile privind funcţionarea protecţiei prin relee

SEE - sistem electroenergetic; RN - regim normal; PPR - protecţie prin relee;
EPPR - element de protecţie prin relee
22.3.3. Metode de creştere a siguranţei în funcţionarea sistemelor de protecţie prin relee

Metodele pentru creşterea siguranţei în funcţionare a sistemelor de protecţie prin relee se aplică în patru
etape:
 la proiectare;
 în fabricaţie;
 la montare;
 în exploatarea sistemelor respective.
O prezentare concentrată şi sistematizată a metodelor de creştere a fiabilităţii în funcţionarea sistemelor
de protecţie prin relee, fără pretenţia de a fi exhaustivă, este oferită în fig.22.9.
400
neplanificate
Revizii
experientei din
generalizarea
Colectarea si
personalului
exploatare
corespunzatoare
EXPLOATARE
Calificarea
praf, umuditate
temperatura,
conditiilor de
Respectarea
Întretinere
mediu:
profilactice
Revizii
Metode de crestere a sigurantei în functionarea
cablaj conform
protectie prin
Introducerea
circuitelor de
sistemului de
Respectarea
MONTARE
proiectului
calculului
schemei de
conform
Reglarea
depanare
corecta,
relee
sistemelor de protectie prin relee
corespunzatoare
interioare conf.
materialelor de
Perfectionarea
Respectarea
FABRICATIE
componente
tehnologiei de
elementelor
transport si
manipulare
Ambalare,
realizarea
calitate în
schemei
Folosirea
fabricatie
proiect
- Simple (nr.mic
- Cu consecinte
de elemente si
mari la actiuni
- Cu tolerante
cablaj simplu)
exterioare
defectarii
limitate a
PROIECTARE
componente a
Functionarea în
Calculul corect
paralel în mod
elementelor
Rezervarea
permanent
al reglajului
materialelor
Alegerea
schemei
Alegerea
Alegerea
schemei
Fig.22.9. Principalele metode de creştere a fiabilităţii instalaţiilor de protecţie prin relee
Numai dând atenţie tuturor factorilor ce concură la asigurarea şi creşterea fiabilităţii sistemelor de
protecţie prin relee se vor putea obţine soluţii care să satisfacă cerinţele tot mai exigente impuse acestora de
funcţionarea sistemelor electroenergetice.
22.3.4. Particularităţi ale calculelor de fiabilitate referitoare la instalaţiile de protecţie prin relee
În general, calculul fiabilităţii instalaţiilor de protecţie din SEE urmăreşte determi-narea unor indicatori de
fiabilitate; se face cu metodele care se utilizează în orice calcule de fiabilitate, dar prezintă şi unele particularităţi,
la care se vor face referiri în cele ce urmează:
 Având în vedere că în cazul instalaţiilor de protecţie prin relee există două stări de insucces:
 refuz de acţionare,
 acţionare falsă,
se vor calcula separat indicatorii de fiabilitate, atât în raport cu defectele ce conduc la acţionări false, cât
cu cele care conduc la refuzuri în funcţionarea acestor instalaţii.
 Fiabilitatea instalaţiilor de protecţie (şi automatizare) se poate analiza fie individual, considerându-le ca
instalaţii de sine stătătoare, fie în ansamblu cu instalaţiile primare care le solicită.
 Instalaţiile de protecţie din SEE, deşi nu participă direct la producerea, transportul şi distribuţia energiei
electrice, trebuie să fie permanent în stare de funcţionare, pentru a interveni în situaţiile în care sunt
solicitate (regimuri periculoase de funcţionare a instalaţiilor protejate sau defectări ale acestora). Aceste
instalaţii de protecţie prin relee se caracterizează prin prezenţa a două regimuri de funcţionare:
401
 regim de aşteptare, în care ele nu funcţionează efectiv, dar trebuie să fie capabile să intervină în orice
moment la apariţia unei solicitări;
 regim de solicitare, în care ele funcţionează efectiv în prezenţa unei solicitări.
Din punct de vedere al modului de defectare, instalaţiile de protecţie prin relee se pot defecta în stoc sau
în regim de aşteptare. De aceea, ele trebuie supuse unor teste periodice pentru depistarea şi eliminarea unor
eventuale defecţiuni produse înainte de apariţia unei solicitări. Intervalul între două teste se stabileşte în funcţie
de complexitatea şi calităţile instalaţiilor de protecţie prin relee, având în vedere şi date referitoare la comporta-
rea lor în exploatare (vezi şi paragraful 22.3.7).
În calculul fiabilităţii sistemelor de protecţie prin relee trebuie avut în vedere că orice protecţie de bază este
prevăzută şi cu o protecţie de rezervă.
22.3.5. Indicatori de fiabilitate

În vederea aprecierii siguranţei în funcţionare a unei instalaţii de protecţie prin relee şi stabilirii variantei
optime din punct de vedere al siguranţei în funcţionare, pentru schema unei instalaţii de protecţie prin relee se
vor utiliza indicatorii de siguranţă (de fiabilitate).
a) Pentru siguranţa de acţionare (să nu existe refuzuri în acţionare)
 Funcţia de siguranţă de acţionare R(t), adică probabilitatea ca instalaţia de protecţie prin relee să acţioneze
corect la toate solicitările care apar în intervalul de timp (0 , t) ;
 Timpul mediu de funcţionare până la primul refuz în acţionare,

M(Tf )   R(t ) dt ; (22.3)
0
 Numărul mediu de refuzuri de acţionare în intervalul de timp (0 , t) , M [(t)] .
b) Pentru siguranţa de neacţionare (să nu existe acţionări false):
 Funcţia de siguranţă de neacţionare R’(t) , adică probabilitatea ca instalaţia de pro-tecţie prin relee să nu
acţioneze în lipsa solicitărilor în intervalul de timp (0 , t);
 Timpul mediu de funcţionare până la prima acţionare falsă,

M(Tf )   R (t ) dt ; (22.4)
0
 Numărul mediu de acţionări false în intervalul (0 , t), M [’(t)] ;
c) Pentru siguranţa în funcţionare (considerată în ansamblu):
 Funcţia de siguranţă S(t) , adică probabilitatea ca instalaţia de protecţie prin relee să funcţioneze, fără
refuzuri şi fără acţionări false, în intervalul de timp (0 , t):
S(t )  R(t ) R(t ) . (22.5)
Pentru intervalul de timp (0 , t) poate fi stabilită o valoare arbitrară sau se admite un timp egal cu durata
dintre două verificări profilactice.
22.3.6. Informaţii necesare calculului indicatorilor de siguranţă pentru instalaţiile de protecţie prin relee
Pentru calculul indicatorilor ce caracterizează siguranţa unei instalaţii (scheme) de protecţie prin relee a
unui element de sistem (linie de transport, transformator electric, generator sincron etc.), este necesar să se
cunoască:
 schema completă restrânsă trifilară (sau schema desfăşurată) a protecţiei ce urmează a fi apreciată din
punct de vedere fiabilistic;
 avariile pe care protecţia trebuie să le sesizeze şi să le lichideze (scurtcirucite mono, bi sau trifazate,
apropiate sau mai depărtate de locul de montare al protecţiei).
Pe baza celor de mai sus se pot întocmi schemele bloc (schemele funcţionale) ale instalaţiei de protecţie
prin relee, adică reprezentarea instalaţiei prin elementele ei compo-nente (serie, paralel sau mixtă) având în
vedere interdependenţa lor funcţională şi funcţia pe care aceste elemente o au de îndeplinit. Pentru efectuarea
calculului de fiabilitate este necesară şi cunoaşterea următoarelor mărimi:
 intensitatea refuzurilor de acţionare  pentru fiecare element component al insta-laţiei de protecţie, adică
probabilitatea ca un dispozitiv (un releu, o protecţie) care a funcţionat fără refuz de acţionare până la
momentul t, să refuze să acţioneze într-un interval de timp foarte scurt, ulterior, t :
dR(t ) 1
(t )   , (22.6)
dt R(t )
402
 intensitatea acţionărilor false ’ pentru fiecare element component al instalaţiei de protecţie, adică
probabilitatea ca un dispozitiv care a funcţionat fără acţionări false până în momentul t, să acţioneze fals
într-un interval de timp foarte scurt, ulterior, t :
dR (t ) 1
 (t )   ; (22.7)
dt R (t )
 timpul de calcul, pentru care se stabilesc valorile indicatorilor de siguranţă;
 intensitatea de defectare a instalaţiei protejate, d;
 nivelul de siguranţă impus pentru instalaţia de protecţie prin relee.
Observaţie: pentru o instalaţie de protecţie prin relee se întocmesc schemele de calcul separat în raport cu
refuzurile de acţionare, respectiv cu acţionări false, şi se calculează separat indicatorii de siguranţă de acţionare
şi indicatorii de siguranţă de neacţionare.
În raport cu refuzurile în acţionare, unei instalaţii de protecţie prin relee îi corespund mai multe scheme de
calcul, având în vedere faptul că la diferitele categorii de defecte care pot apare în instalaţia protejată vor acţiona
numai o parte sau toate elementele ce compun instalaţia de protecţie considerată. În raport cu acţionările false
există o singură schemă de calcul, cu toate elementele componente conectate în serie.
22.3.7. Calculul duratelor optime dintre două verificări succesive

În vederea asigurării funcţionării corecte a protecţiei prin relee, fără autotestare, deci pentru evitarea
acţionărilor false şi a refuzurilor în funcţionare, normativele recomandă intervalul de timp după care trebuie
făcute verificările periodice. Desigur că indicaţiile din normativ s-au stabilit pe baza experienţei de exploatare, dar
acestea trebuie actualizate conform cu evoluţia sistemelor de protecţie folosite.
Este clar că un interval de timp mic între două verificări profilactice determină o funcţionare sigură,
probabilitatea apariţiei unui defect în acest interval fiind redusă; în acelaşi timp însă, verificările dese solicită mult
personalul de exploatare, pe de o parte, iar pe de altă parte scot din funcţiune instalaţia de protecţie prin relee pe
durata verificărilor. Din contră, un interval de timp prea mare între două verificări succesive măreşte riscul unor
funcţionări false, al unor refuzuri în funcţionare, în eventualitatea defectării instalaţiei de protecţie prin relee în
acest interval de timp. Aspectele menţionate mai sus nu sunt dorite, de unde ideea necesităţii unei cât mai corecte
aprecieri a duratei dintre două verificări profilactice.
Corectitudinea stabilirii periodicităţii verificărilor se poate obţine dacă se dispune de date statistice din
exploatare, pe baza căror se pot calcula indicatorii de fiabilitate ai protecţiei şi durata optimă de funcţionare între
două verificări succesive.
Indicatorii de fiabilitate pentru tipul de protecţie considerat se vor calcula separat pentru fiecare sursă de
insucces: acţionări false, respectiv refuzuri în funcţionare. În ipoteza admiterii funcţiei de repartiţie exponenţială,
cu  = constant , ei sunt daţi în tabelul 22.1.
Mărimile care intervin în relaţiile din tabelul 22.1 au următoarele semnificaţii:
E, R - numărul de acţionări false, respectiv de refuzuri în acţionare, pe durata de studiu t;
N - numărul de protecţii, de acelaşi tip, luate în studiu;
t - durata (perioada de timp) intervalului stabilit între două verificări succesive.
Tabelul nr.22.1
Indicatori de fiabilitate Acţionări false Refuzuri de acţionare
E E
Intensitate de defectare f  r 
( N  E) t (N  R ) t
Funcţia de fiabilitate R f  e f t R r  e  r t
Media timpului de bună  MTBF f 
1
 MTBF r  1
funcţionare f r
Probabilitatea medie de  t  t
Qf  f Qr  r
insucces 2 2
Siguranţa în funcţionare S a protecţiei se determină luând în considerare ambele surse de insucces, Rf şi,
respectiv, Rr , şi se compară cu valoarea minimă admisă Sm . Trebuie să existe inegalitatea:
S  R f R r  Sm . (22.8)
Determinarea duratei optime de funcţionare între două verificări succesive se face plecând de la calculul
probabilităţilor medii de insucces. Dacă riscul limită acceptat pentru acţionările false este qf şi cel pentru refuzuri
este qr , toptim rezultă din condiţiile:
403
2 qf
t optim 1  , (22.9)
f
2 qr
t optim 2  , (22.10)
r
t optim  min { t optim 1 , t optim 2 } . (22.11)
Acest timp se compară cu timpul dat în norme:
 dacă t optim < t , lucrările de mentenanţă trebuie efectuate cu o frecvenţă mai mare;
 dacă t optim > t , lucrările de mentenanţă trebuie efectuate cu o frecvenţă mai mică.
22.4.Aplicaţii la capitolul 22
Problema 1. Din datele statistice referitoare la comportarea în exploatare a instala-ţiilor de protecţie de
distanţă din SEN în perioada 1967-1984 (studii efectuate de ICEMENERG Bucureşti), au rezultat următoarele valori
ale intensităţii de defectare la acţionări false f , respectiv la refuzuri în funcţionare r :
Anul 1967 1977 1982 1983 1984


f 104 [h-1] 0,26664 0,07785 0,02676 0,032394 0,03866
r104 [h-1] 0,23646 0,008425 0,005666 0,004427 0,000796
Să se calculeze:
a) funcţia de fiabilitate R la acţionări false (Rf), respectiv la refuzuri în funcţionare (Rr);
b) siguranţa în funcţionare SD;
c) media timpului de bună funcţionare pentru cele două stări de insucces.
Rezolvare
a) Funcţia de fiabilitate la acţionări false Rf se calculează cu relaţia din tabelul 22.1:
 anul 1967: R f  e 0,266648760  0,9999734 ;
 anul 1977: R f  e 0,077858760  0,9999922 ;
 anul 1982: R f  e 0,026768760  0,9999973 ;
 anul 1983: R f  e 0,0323948760  0,9999967 ;
 anul 1984: R f  e 0,038668760  0,9999961 .
Funcţia de fiabilitate la refuzuri în funcţionare Rr se calculează cu relaţia din tabelul 22.1:
 anul 1967: R r  e 0,236468760  0,9999763 ;
 anul 1977: R r  e 0,0084258760  0,9999991 ;
 anul 1982: R r  e 0,0056668760  0,9999994 ;
 anul 1983: R r  e 0,004278760  0,9999995 ;
 anul 1984: R r  e 0,0007968760  0,9999999 .
b) Siguranţa de funcţionare S se calculează cu relaţia (22.8):
 S1967  0,9999734  0,9999763  0,9999497 ;
 S1977  0,9999922  0,9999991  0,9999913 ;
 S1982  0,9999973  0,9999994  0,9999967 ;
 S1983  0,9999967  0,9999995  0,9999962 ;
 S1984  0,9999961  0,9999999  0,999996 .
c) Media timpului de bună funcţionare MTBF se calculează cu relaţiile din tabelul (22.1):
 pentru acţionări false:
10000
 (MTBF)f ,1967   4,2813 ani ;
0,26664  8760
10000
 (MTBF)f ,1977   14,6635 ani ;
0,07785  8760
10000
 (MTBF)f ,1982   42,659 ani ;
0,02676  8760
404
10000
 (MTBF)f ,1983   35,2396 ani ;
0,032394  8760
10000
 (MTBF)f ,1984   29,528 ani .
0,03866  8760
 pentru refuzuri în funcţionare:
10000
 (MTBF)r ,1967   4,828 ani ;
0,2366  8760
10000
 (MTBF)r ,1977   135,496 ani ;
0,008425  8760
10000
 (MTBF)r ,1982   201,474 ani ;
0,005666  8760
10000
 (MTBF)r ,1983   257,86 ani ;
0,004427  8760
10000
 (MTBF)r ,1984   1434,11 ani .
0,000796  8760

405
BIBLIOGRAFIE
A. Cărţi
1. Aizenberg, B.L. ş.a., Reţele electrice urbane, Editura Tehnică, Bucureşti, 1963
2. Badea, I. ş.a., Protecţii prin relee şi automatizarea sistemelor electrice, Ediţia a II-a revăzută, Editura
Tehnică, Bucureşti, 1973
3. Bârlădeanu, E., Reţele electrice industriale, vol. I, Universitatea Tehnică Iaşi, 1997
4. Bejan, I., Balaban, G., Automatizări şi telecomenzi în electroenergetică, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1976
5. Blackburn, J. Lewis, Protective Relaying. Principles and Applications, Ediţia I, Editura Marcel Dekker Inc.,
New York şi Basel, 1988
6. Călin, S., Marcu Suzette, Protecţia prin relee a sistemelor electrice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1975
7. Codreanu, C.,Coloşi, T. Termistoare şi varistoare în măsurări şi automatizări, Editura Tehnică, Bucureşti,
1970
8. Cozannet, A., ş.a., Optique et télécommunications. Transmission et traitement optiques de l’information,
Ediţia a II - a, Editure Eyrolles, Paris 1983
9. Emanoil, A., Protecţia prin relee. Îndreptar, vol.1 şi 2, Editura Tehnică, Bucureşti, 1984
10. Fedoseev, A.M., Osnovî releinoi zascitî, Editura GEI, Moscova, 1961
11. Felea, I., Ingineria fiabilităţii în electroenergetică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996
12. Iordănescu, I., Iacobescu, G., Alimentarea cu energie electrică a întreprinderilor, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1979
13. Iofiev, B.I., Comanda automată în caz de avarie a sistemelor electroenergetice, Editura Tehnică, Bucureşti,
1979
14. Ivaşcu Cornelia Elena, Automatizări şi protecţii prin relee în sisteme electro-energetice, vol.1, Institutul
Politehnic “Traian Vuia” Timişoara, 1991
15. Ivaşcu Cornelia Elena, Automatizări şi protecţii prin relee în sistemele electro-energetice, vol.2,
Universitatea Tehnică Timişoara, 1992
16. Ivaşcu Cornelia Elena, Protecţia prin relee a sistemele electrice, Institutul Politehnic “Traian Vuia”
Timişoara, 1970
17. Ivaşcu Cornelia Elena, Protecţii complexe de distanţă. Îndreptar, Institutul Poli-tehnic “Traian Vuia”
Timişoara, Timişoara, 1981
18. Ivaşcu Cornelia Elena, Besoiu, I., Protecţia prin relee. Probleme, Institutul Poli-tehnic “Traian Vuia”,
Timişoara, 1979
19. Ivaşcu Cornelia Elena, Automatizări şi protecţia prin relee în sistemele electro-energetice. Manual de
laborator, Institutul Politehnic “Traian Vuia”, Timişoara, 1991
20. Kopeček, J., Dvořák, M., Transformatoare de măsură, Editura Tehnică, Bucureşti, 1970
21. Miheţ, I., Furtunescu, H., Siguranţa în funcţionare a instalaţiilor energetice, Editura Tehnică, Bucureşti,
1987
22. Mihoc, D., Iliescu, S.S., Automatizări şi protecţia prin relee în sistemele electro-energetice, Editura
Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1983
23. Mihoc, D., Automatizări în energetică, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1978
24. Mircea, I., Instalaţii şi echipamente electrice. Ghid teoretic şi practic, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1996
25. Moga, M., Conducerea proceselor din energetică cu calculatoare de proces, Edi-tura Mirton, Timişoara,
1997
26. Nitu, C., Matlac, I., Feştilă, C., Echipamente electrice şi electronice de automati-zare, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1983
27. Pal Cristea, Mihai, I., Leca, M., Calistru, C.N., Protecţia sistemelor electroenerge-tice, Editura “Crenguţa
Gâldău”, Iaşi, 1996
406
28. Penescu, C., Călin, S., Protecţia prin relee electronice, Editura Tehnică, Bucureşti, 1969
29. Penescu, C., Sisteme de protecţie de distanţă, Editura Academiei RSR, Bucureşti, 1971
30. Pop, E., Chivu, M., Măsurări electrice şi magnetice, Institutul Politehnic Timişoara, 1969
31. Rulea, G., Bazele teoretice şi experimentale ale tehnicii microundelor, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică,
Bucureşti, 1989
32. Saal, C. ş.a., Acţionări electrice şi automatizări, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1980
33. Stanciu, T., Ivaşcu Cornelia Elena, Iliescu, S.S., Mihoc, D., Zdrafcovici Patricia, Protecţii prin relee şi
automatizări în sistemele de alimentare cu energie electrică, în curs de publicare, Chişinău, 1999
34. Spinu, A., Protecţia instalaţiilor electrice de joasă tensiune, Editura Tehnică, Bucureşti, 1971
35. Tănăsescu, A. ş.a., Tratarea neutrului reţelelor de medie tensiune, Editura Tehnică, Bucureşti, 1985
36. Toacşe, G., Introducere în microprocesoare, Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1985
37. Vasilievici, A., Delesega, I., Echipamente de comandă cu logică programată, Editura Politehnica, Timişoara,
1998
B. Normative
38.  Normativ pentru proiectarea sistemelor de circuite secundare ale staţiilor electrice, Prescripţii
generale, vol.1, PE 504/96, Bucureşti
39.  Normativ pentru proiectarea sistemelor de circuite secundare ale staţiilor electrice, Sisteme de
conducere şi teleconducere, vol.2, PE 504/96, Bucureşti
40.  Normativ pentru proiectarea sistemelor de circuite secundare ale staţiilor electrice, Sisteme de
protecţie şi automatizare, vol.3, PE 504/96, Bucureşti
41.  Normativ de proiectare a sistemelor informatice pentru conducerea prin dispecer a instalaţiilor
energetice din SEN, PE 029/97, Bucureşti
42.  Normativ pentru proiectarea protecţiei prin relee şi automatizărilor instalaţiilor electrice ale
centralelor şi staţiilor, PE 501/85, Bucureşti
43.  Instrucţiuni pentru proiectarea staţiilor de conexiuni şi transformare, PE 111/75, Bucureşti
44.  Instrucţiuni de proiectare privind tratarea neutrului în reţelele de m.t., PE 147/83, Bucureşti
45.  Instrucţiuni privind insularizarea centralelor electrice de pe platformele industriale, PE 025/81,
Bucureşti
46.  Regulament pentru analiza şi evidenţa incidentelor şi avariilor din instala-iile de producţie,
transport şi distribuţie a energiei electrice şi a căldurii, PE 005/80, Bucureşti
47.  Îndreptar de proiectare a protecţiilor prin relee şi siguranţe fuzibile în P.T. şi în reţeaua de joasă
tensiune, I - RE - IP 45 - 90, Bucureşti, 1993
48.  Normativ privind metodele şi elementele de calcul al siguranţei în funcţionare a instalaţiilor
energetice, PE 013/84, Bucureşti
49.  Instrucţiuni pentru proiectarea centralelor şi staţiilor electrice. Transforma-toare de tensiune, IE
- 2 -69 - 2, Bucureşti, 1970
50.  Instrucţiuni de proiectare. Centrale şi staţii. Parte electrică, vol.5. Transfor-matoare de curent,
ISPE, Bucureşti, 1965
C. Articole
51. Barret, J.P., Plan de protection des réseaux THT. Palier technique 1975. Quelques aspects du comportament
des protections de distance contre les court - circuits et les defauts d’isolament destinée aux
reseaux THT, Revue générale de l’électricité, Paris, vol.83, fasc. 2, 1974, pp.89–96
52. Balaşiu, Echipament integrat de protecţie, automatizare şi măsură pentru linii electrice de medie tensiune
din staţii şi posturi de transformare, Conferinţa de Electroenergetică, Timişoara,1994, pp.571-582
53. Carabulea, A., Felea, I., Dimofte, S., Structura şi funcţionarea sistemelor expert, Analele Universităţii din Oradea,
Fascicola de energetică, Oradea, 1997, pp.7-28
54. Columbeanu, P. şi Comănescu, V. Sisteme de protecţie numerică pentru generatoare şi blocuri generator -
transformator, Energetica, Bucureşti, an 43, seria B, fasc.2, martie-aprilie 1995, pp.91-97
407
55. Deletang, P., Plan de protection des réseaux THT, Palier technique 1975. Exposé du plan de protection, Revue
générale de l’électricité, vol.83, fasc.2,1974, pp.83-88
56. Gal. S., ş.a., Soluţii privind retehnologizarea instalaţiilor de protecţie, comandă şi control la staţiile de
transformare 110 kV/MT exterior, Simpozionul Naţional al Reţelelor Electrice, Cluj-Napoca, 1996,
pp.120
57. Ivaşcu Cornelia Elena, Quelques aspects concernant l’application de l’algébre logique lors de l’analyse et de
la synthése des schèmas de protection par relais, Buletinul Ştiinţific şi Tehnic al Institutului Politehnic
“Traian Vuia” Timişoara, Seria Electrotehnică, Tom 29 (43), fasc.1-2, 1984, pp.61-64
58. Ivaşcu Cornelia Elena, Păpuşoiu G., Protecţie electronică completă pentru un motor asincron de putere
mare, Conferinţa Naţională de Energetică Industrială, ed.II, Bacău, 1998, pp.123-127
59. Ivaşcu Cornelia Elena, Limitations dans l’emploi de protection de distance pour des lignes a compensation
série, Buletinul Ştiinţific şi Tehnic al Institutului Politehnic “Traian Vuia” Timişoara, Seria
Electrotehnică, Tom 34 (48), fasc.1-2, 1989, pp.63-68
60. Ivaşcu Cornelia Elena, Păpuşoiu G., Improved performance directional relay, Electric Machines and Power
Systems, Kentucky, vol. 25, nr.8,1997, pp.865-874
61. Ivaşcu Cornelia Elena, Aspecte şi puncte de vedere referitoare la implementarea studiilor de fiabilitate în
protecţia prin relee a sistemelor electrice, Simpozionul Naţional al Reţelelor Electrice, Cluj-
Napoca, 1988, vol.2, pp.98-112
62. Ivaşcu Cornelia Elena, Oprea Liliana, Analyse assistée par ordinateur des événements d’une ligne electrique,
Conferinţei Naţionale a Energiei, Neptun, 1992, secţiunea IV, lucr.16
63. Ivaşcu Cornelia Elena, Evoluţie şi revoluţie în protecţia prin relee, Simpozionul Naţional al Reţelelor
Electrice, Bacău, 1992, vol.II, pp.56-62
64. Ivaşcu Cornelia Elena, Studii comparative privind releele diferenţiale de curent, Conferinţa de
Electroenergetică, Timişoara,1994, pp. 757-763
65. Ivaşcu Cornelia Elena, Impactul electronicii în dezvoltarea şi modernizarea protecţiei instalaţiilor
electroenergetice, Sesiunea ştiinţifică a Universităţii din Sibiu, 1995, pp.113-118
66. Ivaşcu Cornelia Elena, Prezent şi viitor în folosirea fibrelor optice în instalaţiile de protecţie şi automatizări a
SEE, Analele Universităţii din Oradea, Fascicola de Energetică, 1995, pp.13-19
67. Koreman, C.G.A. ş.a., Configuration et integration du controle - commande des postes, Lucrările CIGRÉ,
1996, raportul 34-106
68. Mőhőnen, P. ş.a., La bobine de Rogowski et le diviseur de tension dans la protection et la surveillance des
réseaux, Lucrările CIGRÉ, 1996, raportul 34-103
69. Maitre, J., Comparaison des avantages et inconvenuents de la logique programée et cablée, A.I.M., Liège,
tom 90, nr.2, 1977, pp.1-8
70. Mc Arthur, S.D.J. ş.a., Support de decision pour l’interpretation des donnes du réseau de puissance
interessant les inginieurs de protection, Lucrările GIGRÉ, 1996, raportul 34-203
71. Mihăileanu, C., Avarii de sistem recente în Statele Unite, Energetica, nr.13, 1996, pp.125-136
72. Mitchell, B.C., Perfectionnements du systeme intégre de protection et de controle-commande utilise dans
les postes d’Ontario Hydro, Lucrările CIGRÉ, 1996, raportul 34-101
73. Nilsson, S.L., ş.a., Pros and cons of integrating protection and control in transmission substation, IEEE
Transactions, vol.PAS-104, nr.5,1985, pp.1207-1224
74. Nishida, S., Sakagychi, T.A., New algorithm of digital protection for shunt reactors, IEEE Transactions, vol.
PAS-103, nr.11, 1984, pp.2935-2942
75. Patriota de Siqueira, I., Fiabilité des appareillages de protection et son impact sur les performances des
reseaux, Lucrările CIGRÉ, 1996, raportul 34-201
76. Roemish, W., Wall, E., A new synchronous generator out for step relay scheme. Part I, II, IEEE Transactions,
vol.PAS-104, nr.3, 1985, pp. 563-583
77. Schett, G., ş.a., Le pig intelligent, un changement fondamental dans la combination es equipements
primaires et secondaires, Lucrările CIGRÉ 1996, raportul nr.34-104
78. Stanley, E.Z., ş.a., Thermal protection of induction motors enhauced by interactive electrical and thermal
models, IEEE Transactions, vol.PAS-103, nr.7, 1984, pp.1749-1755
79. Swartz, L., Melcher, J.C., Integration de la protection de la commande et de l’acquisition de données dans
408
les postes, Lucrările CIGRÉ, 1996, raportul nr.34-109
80. Teodorescu Cristina şi Ungureanu, A., Echipament integrat de protecţie şi de comandă - control pentru
transformatoare, Simpozionul de siguranţă în funcţionarea sistemului energetic, Craiova,1997,
pp.455-459
81. Thuries, E., ş.a., Apport du traitement numerique du signal aux transformateurs de mesure de courant,
Lucrările CIGRÉ, 1996, raportul nr.34-110
82. Tonnelier, G., De la logique a relais a la logique programmée dans les postes à haute tension, A.I.M., Liège,
tom 90, fasc. 2, 1977, pp.1-10, art.3
83. Very, P., Mesures et contrôles sur câbles à fibres optiques, Revue générale de l’électricité, nr.9, 1991, pp.14-
18
84. Viziteu, I. şi Ivaşcu Cornelia. Mentenanţa preventivă şi creşterea eficienţei instala-ţiilor de protecţie prin
relee, Energetica, vol.43, seria B, fasc.5, 1995, pp.252-256
85. Wimmerw, W., ş.a., Consideration essentielles sur les protections numeriques multifonctions configurables
par l’utilisateur, Lucrările CIGRÉ, 1996, raportul 34-202
86. Yanagishi, K.,ş.a., Applications des systemes coordonnes de commande, de protection et d’aide a
l’exploitation dans les postes THT, Lucrările CIGRÉ, 1996, raportul 34-105
D. Diverse
87. Prospecte ale releelor şi protecţiilor realizate de firmele:

 ABB - Elveţia
 Siemens - Germania
 Telecom S.R.L. - România
 ICEMENERG - România
 Krizik - Cehia
 Fabrica de relee Mediaş - România
 Despre autor


 Cornelia - Elena Ivaşcu (n. Bucea) s-a născut în anul 1935 la Timişoara. A absolvit Facultatea de Electrotehnică
a Institului Politehnic din Timişoara în anul 1958. Este doctor inginer din anul 1987. În anul 1998 i s-a conferit
titlul şi diploma de inginer european EUR ING. În prezent este profesor universitar titular la Universitatea
“Politehnica” din Timişoara şi profesor universitar asociat la Universitatea din Oradea, predând cursurile de
Automatizarea şi protecţia sistemelor electroenergetice, respectiv Automatizări şi protecţii prin relee în
sistemele energetice industriale. A conceput, proiectat şi realizat Laboratorul de automatizări şi protecţii prin
relee în sistemele electroenergetice al Facultăţii de Electrotehnică din Timişoara. A publicat 120 de lucrări
ştiinţifice şi 26 cursuri şi manuale didactice universitare. A participat la peste 30 contracte de cercetare.
409
 E R ATĂ
Pagina În loc de Se va citi
122, relaţia 7.29 k sens U < k sens k sens U > k sens
14. PROBLEME SPECIALE PRIVIND PROTECŢIA 14. PROBLEME SPECIALE PRIVIND PROTECŢIA
XI
LINIILOR DE TENSIUNI FOARTE ÎNALTE LINIILOR DE FOARTE ÎNALTĂ TENSIUNE
XI 14.3.5. Relee de impedanţă cu tub 14.3.5. Relee de impedanţă cu tub catodic
XIII 15.10. Aplicaţii la capitolul 12 15.10. Aplicaţii la capitolul 15
20. PROTECŢIA SISTEMULUI 20. PROTECŢIA ŞI AUTOMA-TIZAREA
XIV
ELECTROENERGETIC SISTEMULUI ELECTROENERGETIC
XV 21.5. Aplicaţii la capitolul 19 21.5. Aplicaţii la capitolul 21
359, r. 5 de sus D + D +
S S
10 11 12 + + 10 11 12 + +
428, r. 1 de sus 15.10. Aplicaţii la capitolul 10
AB-21
AB-21
1 2 3 7 8 9 1 2 3 7 8 9
R1 R2 - - R1 R2 - -
TSR TSR TSR TSR
517, fig. 21.4 TC TC
M M
- -
+ + + Semnalizare + + + Semnalizare
519, fig. 21.8 Ih I Ih I
- -
TCSH
- TCSH
-
540, r.11 de sus ... cât cu cele ... ... cât şi cu cele ...
542, tab. 22.1, M E R

r  M r 
linia 2, coloana 3 (N  R)  t (N  R)  t

Pagina În loc de Se va citi

122, relaţia 7.29 k sens U < k sens k sens U > k sens
14. PROBLEME SPECIALE PRIVIND PROTECŢIA 14. PROBLEME SPECIALE PRIVIND PROTECŢIA
XI
LINIILOR DE TENSIUNI FOARTE ÎNALTE LINIILOR DE FOARTE ÎNALTĂ TENSIUNE
XI 14.3.5. Relee de impedanţă cu tub 14.3.5. Relee de impedanţă cu tub catodic
XIII 15.10. Aplicaţii la capitolul 12 15.10. Aplicaţii la capitolul 15
20. PROTECŢIA SISTEMULUI 20. PROTECŢIA ŞI AUTOMA-TIZAREA
XIV
ELECTROENERGETIC SISTEMULUI ELECTROENERGETIC
XV 21.5. Aplicaţii la capitolul 19 21.5. Aplicaţii la capitolul 21
359, r. 5 de sus D + D +
S S
10 11 12 + + 10 11 12 + +
428, r. 1 de sus 15.10. Aplicaţii la capitolul 10
AB-21
AB-21
1 2 3 7 8 9 1 2 3 7 8 9
R1 R2 - - R1 R2 - -
TSR TSR TSR TSR
517, fig. 21.4 TC TC
M M
410
- -
+ + + Semnalizare + + + Semnalizare
519, fig. 21.8 Ih I Ih I
- -
TCSH
- TCSH
-
540, r.11 de sus ... cât cu cele ... ... cât şi cu cele ...
542, tab. 22.1, M E R

r  M r 
linia 2, coloana 3 (N  R)  t (N  R)  t


411

Carte Protectii-Ivascu Timisoara

Încărcat de

Informații document

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Carte Protectii-Ivascu Timisoara

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

1

CORNELIA ELENA IVAŞCU

EDITURA ORIZONTURI UNIVERSITARE

© 1999 Editura ORIZONTURI UNIVERSITARE

Tiparul executat la Imprimeria MIRTON

În stadiul actual al dezvoltării sistemelor electroenergetice, o importanţă deosebită se acordă automatizării

CUPRINS VOLUMUL 2 .................................................................................................. IX

12.12.2. Protecţii de distanţă ZPA - Trutnov ............................................................... 302

12.13.2. Schema principială a unei protecţii de distanţă numerică ............................ 316

12.15. Particularităţile protecţiilor de distanţă ale liniilor cu compensare serie 325

12.16. Particularităţile protecţiei de distanţă ale liniilor cu derivaţii 327

12.17. Aplicaţii la capitolul 12 328

12.17.1. Probleme rezolvate 328

12.17.2. Probleme propuse ......................................................................................... 334

13.2.2. Canale radio .................................................................................................... 338

13.3.2. Protecţia diferenţială de fază .......................................................................... 343

14.3.2. Folosirea filtrelor electrice în schemele de alimentare a protecţiei de distanţă

14.8.2. Probleme propuse ........................................................................................... 382

15.10.1. Probleme rezolvate 428

15.10.2. Probleme propuse ......................................................................................... 433

17.2.1. Protecţia împotriva scurtcircuitelor polifazate ................................................ 439

17.4.1. Protecţia generatorului împotriva defectelor în sistem şi a suprasarcinilor ...

17.6. Aplicaţii la capitolul 17 469

17.6.1. Probleme rezolvate 469

17.6.2. Probleme propuse ........................................................................................... 470

18.2. Particularităţile protecţiei diferenţiale longitudinale 471

18.4. Particularităţile protecţiei maximale de curent temporizate la blocurile generator - transformator

18.5. Schema de ansamblu a protecţiei blocurilor generator - transformator

Cap. 19. PROTECŢIA BARELOR COLECTOARE ............................................................................. 479

19.2. Protecţia barelor cu ajutorul protecţiilor elementelor conectate la bare

19.3. Protecţii proprii ale barelor colectoare 481

19.3.1. Protecţia diferenţială a barelor colectoare ..................................................... 481

19.5. Sisteme numerice de protecţie montate în staţii de transformare din SEN

19.6. Aplicaţii la capitolul 19 491

19.6.1. Probleme rezolvate 491

19.6.2. Probleme propuse ........................................................................................... 494

20.2. Protecţia împotriva apariţiei unui deficit de putere produsă 498

20.3. Protecţia împotriva creşterii tensiunii în zonă 499

20.4. Protecţia împotriva încărcării bruşte a unei linii de interconexiune 500

20.5. Protecţia împotriva pierderii stabilităţii de funcţionare a sistemului 502

20.5.1. Generalităţi 502

20.5.2. Automatizări de prevenire a pierderii stabilităţii statice ................................. 503

Cap. 21. PROTECŢIA MOTOARELOR ELECTRICE ......................................................................... 509

21.2. Protecţia motoarelor electrice cu tensiune de alimentare până la 1 kV

21.2.1. Protecţia motoarelor electrice prin siguranţe fuzibile 511

21.2.2. Protecţia motoarelor electrice prin întreruptoare automate ......................... 513

21.3.1.1. Protecţia maximală de curent ................................................................. 513

21.3.3. Protecţia maximală de curent temporizată, împotriva suprasarcinilor

21.3.4. Protecţia homopolară împotriva punerilor la pământ 519

21.3.5. Protecţia împotriva mersului în regim asincron a motoarelor sincrone

21.3.6. Protecţia împotriva funcţionării în două faze 520

21.4. Protecţie electronică completă pentru un motor asincron de putere mare 0

21.5. Aplicaţii la capitolul 19 524

21.5.1. Probleme rezolvate 524

21.5.2. Probleme propuse ........................................................................................... 526

22.1.2. Soluţii întâlnite în energetică .......................................................................................... 528

22.2. Folosirea fibrelor optice în instalaţiile de protecţie şi automatizare a sistemelor electroenergetice

22.2.2. Utilizarea fibrelor optice în electroenergetică ................................................................ 531

22.2.4. Posibilităţile introducerii fibrelor optice în SEN 535

22.3.2. Situaţii posibile în funcţionarea protecţiei prin relee ...................... 537

22.3.5. Indicatori de fiabilitate .................................................................................... 540

22.3.7. Calculul duratelor optime dintre două verificări succesive 542

22.4. Aplicaţii la capitolul 22 543

BIBLIOGRAFIE .............................................................................................................. 545