Buruienile vindecătoare: PIRUL (Agropyron repens)

Din reţetele domnului farmacist BOBARU

"Pune negru peste verde, că boierul nu te vede"

Este o plantă pe care am urât-o din răsputeri în copilărie, pe la vârsta de 10-13 ani. Fiind fiu de ţăran,
născut pe meleaguri teleormănene, vara eram nevoit să îmi ajut părinţii la diferite treburi gospodăreşti,
printre care şi prăşitul în grădină sau la câmp. Deşi îmi plăcea să muncesc, mă gândeam cu groază la vetrele
de pir ascunse printre culturi, fiindcă dintre toate buruienile lăsate de Dumnezeu pe pământ, el este cel mai
greu de stârpit. Lungi şi tari, ca nişte braţe de caracatiţă, rădăcinile lui se întind în pământ câţiva metri. Era
suficient să rămână un fragment de rizom netăiat, ca să crească din nou. În cazul pirului, nu se putea aplica
zicala "Pune negru peste verde că boierul nu te vede!". Vitalitatea lui extraordinară făcea ca, după prima
ploaie, să răsară din nou, dacă era doar acoperit cu pământ, fără a fi adunat şi ars.
Repulsia faţă de pir s-a accentuat la liceul agricol, pe care l-am absolvit în anul 1970, când profesorul de
fitotehnie ne-a prezentat planta ca pe o adevărată pacoste pentru inginerii agronomi care urmau să se
înfrunte aprig cu el, mai ales că, la acea vreme, folosirea ierbicidelor era abia la început şi avea preţuri
prohibitive. Dar facultatea de farmacie pe care am urmat-o a reuşit să îmi schimbe proasta părere despre
pir, când, cu mare uimire, am aflat că blestemata buruiană a copilăriei mele are însuşiri terapeutice
excepţionale.

Recunoaşterea plantei

Puţini sunt oamenii care nu au auzit de pir sau nu-l recunosc (mai ales cei care au copilărit la ţară). Este o o
plantă ierboasă, târâtoare, ramificată în toate direcţiile, netedă, de culoare gălbuie-lucitoare. Lung de câţiva
metri, are firele groase de circa 2 mm, cu noduri aşezate la distanţă de 5 cm, pe care se găsesc frunzuliţe
de consistenţa membranei, muguri şi rădăcini ca nişte mustăţi. Tulpinile aeriene sunt netede şi subţiri, tip
pai (face parte din aceeaşi familie ca şi grâul). Frunzele sunt înguste, cu teacă despicată, care înconjoară
tulpina, iar florile sunt dispuse în spice.

Zona de răspândire

Pirul se întâlneşte din câmpie până în zona montană inferioară, prin culturile prost întreţinute, prin pajişti, pe
coaste de deal aride, nisipoase sau argiloase, pe lângă garduri, pe la margini de păduri sau tufărişuri. Este o
buruiană foarte răspândită şi în cimitire, dând bătăi de cap celor care îngrijesc mormintele celor dragi.
Popular, pirul de mai numeşte chirău, grâul-mâţei, răgălie etc.

Recoltare

Materia primă folosită în scopuri medicinale se află în partea subterană a plantei, în rizomii de culoare gal-
benă, fară miros, cu gust dulceag, mucilaginos. Recoltarea se face de preferinţă toamna sau primăvara, cu
ajutorul unei sape bine ascuţite, iar pe suprafeţe mai mari, cu ajutorul unei grape cu colţi, numită şi
boroană.
Odată scoşi din pământ, rizomii se spală foarte repede cu apă (substanţele active sunt solubile în apă), se
înlătură părţile aeriene, rizomii pătaţi sau înnegriţi, apoi se pun la uscat. Uscarea se face pe cale naturală, la
soare, în strat subţire. Având un conţinut redus în apă, acest proces se definitivează în câteva zile, iar ran-
damentul la uscare este de 2 la 1, adică din 200 grame rizomi proaspeţi rezultă 100 grame produs uscat. În
această fază se obţine aşa numitul pir brut, de culoare brună. După uscare, rizomii se freacă cu o pânză
aspră, de obicei de sac, pentru îndepărtarea resturilor de rădăcini şi teci de frunze, obţinându-se pirul
galben, de calitate superioară.

Compoziţia chimică

Rizomii de pir sunt bogaţi în principii active, precum inulina, inozitolul, vitaminele A şi B.

Modul de preparare a pirului

Se pot prepara pentru uzul casnic cinci forme farmaceutice.

* Macerarea: 2 linguri de plantă uscată şi mărunţită groscior se pun într-o cană de apă, la temperatura ca-
merei, timp de o oră, după care se filtrează. Se consumă lichidul la temperatura ambiantă, câte 2 căni pe zi.
Nota farmacistului: Această tehnică de extracţie este posibilă datorită faptului că principiile active din pir
sunt solubile în apă rece.
* Infuzia: 2 linguri de plantă măcinată groscior se opăresc cu o cană de 250 ml de apă clocotită, se lasă la
infuzat 30 de minute, după care se filtrează. Se poate consuma neîndulcită, având în vedere că rizomii de
pir au gust dulceag. Doza uzuală este de 2 căni pe zi.
* Decoctul: 4 linguri de plantă uscată şi mărunţită groscior se fierb pe foc mic, timp de 30 de minute, în
500 ml de apă, într-un vas de preferinţă din inox sau emailat. La final, se completează apa evaporată. Se fil-
trează fierbinte, prin tifon sau vată medicinală, umectată cu puţină apă înaintea filtrării (altfel, o parte din
soluţia extractivă se va pierde din cauza îmbibării filtrului din vată). Prin această procedură se obţine un
preparat mai concentrat. Doza terapeutică este de o ceaşcă (50 ml) de două ori pe zi. Nu este necesară
îndulcirea.
Nota farmacistului: Decoctul se poate folosi o perioadă mai lungă de timp, dacă e ţinut la frigider, însă nu
mai mult de 3 zile de la preparare.
Dacă doriţi obţinerea unor preparate în cantităţi mai mari şi cu termen de valabilitate mai lung, vă pro-
punem alte două forme farmaceutice: tinctura şi vinul.
* Tinctura de pir: 20 grame pir uscat şi măcinat groscior se pun la macerat în 100 ml alcool alimentar sau
alt produs distilat, obţinut în gospodărie, timp de 10 zile, agitându-se de 3-4 ori pe zi. Se filtrează prin tifon,
după care se lasă la decantat în frigider, timp de 6 zile, pentru o deplină limpezire. Se trece uşor partea lim-
pede într-un alt flacon, îndepărtându-se eventualele reziduuri care s-au depus pe fundul vasului. Se păstrea-
ză în flacoane de sticlă sau plastic, prevăzute cu dop picurător. Doza uzuală este de 30 de picături de 2 ori
pe zi. Termenul de valabilitate este de 2 ani de la data preparării. Dacă se observă depuneri pe perioada
păstrării, se agită flaconul înainte de utilizare.
* Vinul de pir: 100 g plantă uscată, mărunţită groscior, se acoperă timp de 30 zile cu un litru de vin alb,
agitându-se de 2-3 ori pe zi. Vinul se filtrează apoi şi se pune la păstrat în flacoane de 200 sau 250 ml. Mod
de administrare: se recomandă o ceşcuţă, aproximativ 30 ml, de 2 ori pe zi, înainte de masă.
Ce boli vindecă pirul

Tratamente de uz intern

* Bolile rinichilor - infecţii acute sau cronice (cistite, pielite, pielonefrite). Ajută la îndepărtarea uraţilor din
urină, factori favorizanţi în formarea pietrelor la rinichi. O combinaţie benefică pentru diverse afecţiuni
renale o reprezintă un ceai compus din pir şi zămoşiţă. Se prepară la fel ca infuzia.
* Boli hepatice - pirul dă rezultate bune, folosit ca terapie complementară în ciroze, fiind un bun depurativ
(detoxifiant).
Nota farmacistului: Ceaiurile depurative (detoxifiante) sunt recomandate tuturor celor care fac tratamente
continue, pentru diferite boli cronice, având în vedere că toate aceste medicamente sunt metabolizate în cea
mai mare parte de ficat şi, drept urmare, este necesară detoxifierea lui.
* Boli cardiovasculare - are efect major în hipertensiunea arterială, datorită efectului diuretic, şi în reglarea
contracţiei fibrei miocardului, datorită conţinutului de ioni de potasiu
* Boli ale aparatului genital - anexite.
* În anemii de diferite etiologii, datorită conţinutului bogat în fier al pirului.
Nota farmacistului: Absorbţia fierului în tubul digestiv se face sub formă de fier bivalent. În general, plantele
bogate în fier prezintă această formulă, care nu se poate prepara ca medicament. În farmacii, preparatele cu
fier conţin fier trivalent, care abia ulterior, în prezenţa acidului clorhidric din stomac, se transformă în fier
bivalent, care se absoarbe. Deci, avantajul fierului din plante este acela că se absoarbe în stomac direct, în
forma existentă în plante, fără a fi necesară o transformare a lui.
* Boli ale aparatului digestiv - în gastrite, folosit ca protector gastric, datorită mucilagiilor prezente în plantă.

Tratamente de uz extern

* Afecţiuni ale pielii - se utilizează tinctura, datorită proprietăţilor ei antimicrobiene şi antibiotice. Este
recomandată tratarea pielii bolnave întâi cu tinctură de pir, apoi urmează utilizarea diferitelor creme sau un-
guente dermatologice.

Nota farmacistului: Un extract moale de pir, care se obţine prin evaporarea tincturii, până la o consistenţă
siropoasă, se folosea în trecut, în farmacii, sub formă de pilule. Amintesc cu această ocazie faptul că pilulele
au fost printre primele forme farmaceutice folosite în practica medicală. Ele pot fi considerate străbunicele
comprimatelor şi drajeurilor care se găsesc astăzi pe rafturile farmaciilor. Numele de pilulă provine de la
cuvântul latin "parva pila" (minge mică). În Ţară Românească, primele indicaţii legate de utilizarea pilulelor
se găsesc în "Istoria Ieroglifică" a lui Dimitrie Cantemir. El descrie pilulele, numindu-le "gogoşoaie, bubuşile
pe care le dau doctorii pentru leac şi le purtau într-o cutie vopsită în alb pe dinăuntru, alături de alte ierburi
şi preparate medicale".

Farmacistul Ion Bobaru poate fi găsit la Farmacia Faltis din Brăila, Calea Galaţi nr. 29, tel. 0239/615.931,
email:  farmaciafaltis@yahoo.com pentru informaţii despre procesarea plantelor medicinale sau alte
preparate produse în laboratorul propriu. Gama de preparate poate fi vizualizată pe site-ul farmaciei
www.farmaciafaltis.ro.
Farmacia sa deţine "Certificat de bună practică farmaceutică pentru prepararea medicamentelor", acordat de
Colegiul Farmaciştilor din România.