DETERMINAREA AUTENTICITĂŢII, FALSULUI ŞI

CONTRAFACII DOCUMENTELOR
LUCRARE DE DISERTAŢIE
 CUPRINS

Introducere.....................................................................................................................................4

Cap. I. ASPECTE GENERALE PRIVIND DOCUMENTELE. METODE

DE CERCETARE A DOCUMENTELOR

1.1. Noţiuni introductive…………………………………………………………….....………..5

1.1.1. Consideraţii generale …………………………………………………………….5
1.1.2. Noţiunea de document……………………………………………………………6
1.1.3. Clasificarea documentelor………………………………………………………..7
1.2. Principiul metodei de analiză şi examinare a documentelor ……………………...………10
1.3.Stabilirea vechimii documentelor ..... ……………………………………………………..15

Cap. II. FALSUL IN DUMENTE. NORME JURIDICE

2.1. Noţiunea de fals............. ………………………………………………………………......19

2.2. Aspecte de drept penal şi procesual penal privitoare la infracţiunea de fals………………21

Cap. III. PROCEDEE DE FALSIFICARE A DOCUMENTELOR ŞI METODE DE

IDENTIFICARE A LOR

3.1. Noţiuni introductive….…………………………………………………………………….23

3.2. Falsificarea parţială…………………………………………...……………………………24
3.2.1. Falsul prin înlăturare de text, cifre şi litere ..........................................................25
3.2.1.1. Înlăturarea textului pe cale mecanica......................................................25
3.2.1.2. Înlăturarea textului pe cale chimica........................................................32
3.2.2. Falsul prin acoperire de text,.................................................................................34
3.2.3. Falsul în documente executat prin adăugire de text………………………….....35
3.2.4. Falsificarea prin substituirea şi înlocuirea unor file.............................................39
3.2.5. Falsificarea prin înlocuirea fotografiei……………………….………………....40
3.2.6. Falsificarea ştampilei sau a timbrului sec ……………………………………....41

2
3.3. Falsul total – contrafacerea………………………………………………………………..42

Cap. IV. ANALIZE DE CAZ. RAPORTUL DE EXPERTIZĂ

4.1. Întocmirea raportului de expertiză……………………………………………………...….45
4.2. Conţinutul raportului de expertiză…………………………………………………..……..46
4.3. Elemente de noutate ale noului cod de procedură penală…………………………………..47
4.4. Lucrare practică……….……………………………………………………………………48
4.5. Lucrare practică…………………………………………………………………………….55

Bibliografie......................................................................................................................63

3
 INTRODUCERE

Odată cu necesitatea transmiterii unor informaţii între semeni sau de la o generaţie la

alta a apărut scrisul la început prin desene ce constau în fixarea evenimentelor, fenomenelor sau
a unor aspecte din natură, care într-un final au ajuns cât mai simplificate prin semne.
Primii inventatori ai scrierii sunt consideraţi egiptenii prin scrierea cu ajutorul
hieroglifelor, care conţineau circa trei mii de semne. Modele de scriere asemănătoare au apărut
şi în Asia, Mesopotamia şi Babilon, unde a apărut scrierea cuneiformă.
Alfabetul a apărut din necesitatea de a compune cuvinte şi de a transmite mai departe
ideile, la început pe piatră, papirus sau tăbliţe. Hârtia a fost descoperită abia la începutul
secolului XI şi, ulterior, a tiparelor.
Din momentul apariţiei scrisului şi a documentelor apar şi primele falsuri. Din dorinţa de
schimbare a adevărului şi transmiterea eronată de informaţii, infractorii din cele mai vechi
timpuri au recurs la diferite metode de falsificare a documentelor.
În prezent pentru satisfacerea unor dorinţe, oamenii falsifică diferite documente, fiind la
curent cu cele mai noi tehnici de falsificare, iar identificarea falsurilor este destul de anevoioasă
în unele cazuri. Falsurile devin cât mai aproape de cele originale şi numărul cazurilor de
falsificare este într-o continuă creştere la nivel internaţional. Din aceste considerente majoritatea
statelor investesc în tehnici moderne de identificare a falsurilor şi au înfiinţat diferite organisme
de cooperare internaţională, spre exemplu spaţiul Shengen în cazul documentelor de călătorie, de
identitate sau a celor de înmatriculare al autovehiculelor.
Apariţia sistemelor informatice, aparatelor de reproducere sau copiere a documentelor,
fac ca numărul de falsuri să fie tot mai mare.
Gama largă de documente cuprinde o multitudine de acte, începând cu cele care atestă
identitatea unei persoane, studiile acesteia, actele de proprietate, cele ce vizează activitatea
financiar - contabilă etc. şi terminând cu înscrisurile neoficiale sau sub semnătură privată. Aceste
tipuri de documente pot fi falsificate atât de titular cât şi de terţe persoane în funcţie de scopul
urmărit.

4
 Lucrarea cu tema „Determinarea autenticităţii, falsului, contrafacerii documentelor”
contribuie la punerea în evidenţă a diferitelor metode de identificare criminalistică a falsificării
sau contrafacerii documentelor şi implicit la identificarea scriptorilor în cazul celor redactate cu
scris de mână sau executare de semnături.
Lucrarea e structurata pe 4 capitole şi conţine date si informaţii cu privire la :
- noţiunea de document;
- clasificarea documentelor;
- stabilirea autenticităţii;
- principiul metodei de analiză şi examinare a documentelor;
- stabilirea vechimii documentelor;
-noţiunea de fals;
-falsul din perspectiva dreptului civil si a dreptului penal;
- aspecte de drept penal si procesual penal privitoare la infracţiunea de
fals;
-metode şi mijloace de falsificare a documentelor si identificarea
criminalistică a falsului;
- analize de caz, raportul de expertiză.

5
 Capitolul I
ASPECTE GENERALE PRIVIND DOCUMENTELE.
METODE DE CERCETARE A DOCUMENTELOR

1.1. Noţiuni Introductive

1.1.1. Consideraţii generale

Printre primii cercetători care au studiat scrisul, vizând descoperirea legăturii dintre
personalitatea omului şi caracteristicile grafice ale acestora, se numără Francois Demelle (1609),
Camillo Baldo (1622), Jacques Raveneau (1666) şi Etienne de Blegny (1669).
La sfârşitul secolului XIX şi începutul secolului XX se cunoaşte un deosebit interes
pentru cercetarea criminalistică a scrisului în ceea ce priveşte aspectul grafologic şi posibilitatea
de identificare a scriptorului, conturarea celor două domenii accentuându-se apoi tot mai mult
până la completa lor despărţire de astăzi.
După apariţia scrierilor abatelui Jean-Hippolyte Michon (1872) au urmat importanţi
grafologi şi experţi grafici dintre care se remarcă în această perioadă, Alphons Bertillon (1897),
Pierre Humbert (1907), E. Sollange-Pellat (1908), J. Crepieux-Jamin )1921), creatorul
grafologiei moderne, Edouartd de Rougemont (1922), Edmond Locard (1923), Felix Michaud
(1925), J. A. Brutails (1925), dintre autorii de limbă germană notăm pe Hans Langerbruch
(1895), Hans Gross (1898), Ludwing Schneişert (1906), cehul R. Saudek (1925), iar dintre cei de
limbă engleză pe Persifor Frazer (1894) şi Albert Osborn (1910).
Printre specialiştii enumeraţi se regăsesc şi câţiva români cunoscuţi pe plan internaţional
sau care s-au ocupat printre altele şi de problema scrisului, menţionăm pe Ştefan Minovici
(1900), Gh. Marinescu (1905), I. T. Ulic (1916), C. I. Parhon (1917), Helene Bogdanovici
(1930). Mihail Kernbach (1935), Aurel Boia (1943) şi în special Henri Stahl (1926), profesor la
Şcoala superioară de arhivistică şi paleografie.
C.I. Parhon a susţinut ideea determinării caracterelor obiective ale scriptelor, arătând
legătura dintre scriere şi personalitatea somatopsihică a individului.

6
 O evoluţie deosebită a avut-o cercetarea criminalistică a documentelor sub aspect tehnic,
respectiv analiza hârtiei, cernelii, pastei, tuşului, etc. Datorită progreselor spectaculoase în
domeniul chimiei, fizicii, matematicii şi a descoperirii diferitelor tehnici de examinare şi analiză
a documentelor s-a aprofundat activitatea de investigare în vederea depistării a documentelor
falsificate sau contrafăcute.

1.1.2. Noţiunea de document

În ceea ce priveşte noţiunea de „document”, aceasta provine din latinescul

„documentum”, ceea ce la romanii antici însemna „tot ceea ce poate servi ca mărturie, lecţie,
exemplu” 1.
Conform dicţionarului explicativ al limbii române noţiunea de „document” reprezintă un
înscris prin care se atestă un fapt, se conferă sau se recunoaşte un drept etc. De asemenea
acesta poate reprezenta un text scris sau tipărit, inscripţie sau fotografie ori altă mărturie care
serveşte la cunoaşterea unui fapt actual sau din trecut.
În codul penal se utilizează termenul de “înscris” în locul celui de “act” folosit anterior
care este întrebuinţat adesea pentru a desemna un act juridic în sensul de „negotium” şi nu numai
în înţelesul de act scris, adică de „instrumentum”, piesa în care se fixează acea manifestare de
voinţă. 2
Acesta din urmă este întrebuinţat adesea pentru a desemna un act juridic şi numai în înţelesul de
act scris. Pe lângă cei doi termeni mai există şi acela de” document ”, care poate desemna atât un
înscris, cât şi orice obiect destinat să ateste fapte de natura juridică sau istorică.
Înscrisul în literatura juridică este considerat ca orice declaraţie despre un act sau fapt
juridica, făcută prin scriere cu mâna sau prin dactilografiere ori la calculator,litografiere,
imprimare sau în orice alt mod, cu orice litere sau semne de scriere ori prin efectuarea de semne
convenţionale pe hârtie sau pe orice material.3

1
G. Golubenco, Documentul – concept şi caracterizare în criminalistica modernă a Republicii Moldova şi României,
Revista română de criminalistică, nr.6, 2012, p.81.
2
I. Sandu, V. Vasilache, Conservarea urmelor formă şi a urmelor materie, Ed. AIT Laboratories, Bucureşti, 2011,
p.15.
3
G. Măgureanu, F. Măgureanu, Verificarea de scripte şi procedura falsului în cazul administrării probei prin
înscrisuri, Criminalistica nr. 1/2012
7
 Documentul poate fi denumit ca un act scris pe hârtie sau alte tipuri de suport cum ar fi
pergamente, tăbliţe de ceramică, pânză, piei de animale pe care sunt prezentate scrieri ca
modalitate de exprimare a ideilor.
Cu ajutorul documentelor, încă de la apariţia scrisului, au fost transmise forme de
exprimare a gândirii şi conferă posibilitatea de recunoaştere a unor evenimente, trăiri sau a unor
drepturi sociale sau materiale.
Exprimarea trăirilor fiinţei umane, fixate prin scris reflectă faptul că documentul este un
produs al activităţii umane o creaţie a cugetului, cunoştinţelor şi dibăciei autorului executor în
baza dibăciei, priceperii, cunoştinţelor de specialitate şi mijloacelor tehnice folosite pentru
fixare.1
După unii autori sunt incluse în categoria documentelor şi fotografiile, interceptările
precum şi înregistrările audio sau video.

1.1.3. Clasificarea documentelor

Documentele pot fi clasificate după mai multe criterii în funcţie de modul de întocmire a
acestora, de rolul acestora, după provenienţă, după originalitate şi după felul de probă în cazul
produc consecinţe juridice.
După modul de întocmire documentele pot fi manuscrise (scrise cu mâna) şi tipărite.
Cele tipărite pot fi executate cu ajutorul unor maşini de scris (dactilografiate), tiparniţe sau cu
ajutorul tehnicii de calcul şi imprimante.
După rolul lor documentele pot fi din categoria celor care servesc la activităţi
economice, bancar-financiare, care să ateste identitatea, anumite studii, drepturi, etc.
După provenienţă documentele pot fi clasificate ca fiind oficiale şi neoficiale sau sub
semnătură privată.
Cele oficiale sunt emise de diferite instituţii publice sau persoane juridice, care respectă
o anumită procedură de întocmire şi prezintă elemente specifice, care să ateste emiterea acestora,
respectiv denumiri ale instituţiei, impresiuni de ştampilă şi semnături.
Documentele oficiale pot avea şi elemente de siguranţă încorporate în masa hârtiei
filigran, scame sau elemente fluorescente, timbru sec, etc.

1
G. Golubenco, Documentul – concept şi caracterizare în criminalistica modernă a Republicii Moldova şi
României, Revista română de criminalistică, nr.6, 2012, p.82
8
 Pe teritoriul ţării noaste, încă de la apariţia primelor scrieri, pentru a atesta oficialitatea
unui document erau folosite sigilii cu însemne specifice. Spre exemplu pe teritoriul Moldovei, în
perioada medievală, era folosit sigiliul Ţării Moldove cu însemnele sale aplicat peste ceară fixată
în suport de lemn sau de metal.

Fig. 1 Document redactat pe suport din piele, pe

care se găseşte sigiliul Ţării Moldovei.

În cazul documentelor care atestă identitatea unei persoane buletin de identitate, carte
de identitate, paşaport, permis de conducere sau orice tip de legitimaţie, de regulă acestea sunt
însoţite de fotografia persoanei înscrisă în acel document.
De asemenea documentele pot fi sub semnătură privată în cazul în care au fost emise
pe numele unei persoane fizice şi care pot fi atestate în ceea ce priveşte provenienţa prin scris de
mână, semnături sau cu ajutorul impresiunilor papilare în cazul persoanelor neştiutoare de carte
sau nevăzătoare. Pentru întărirea autenticităţii unor asemenea documente de regulă sunt înscrişi
martori care să confere posibilitatea probaţiunii atât prin declaraţii sau prin expertize grafice.
După originalitate, documentele pot fi originale sau copii. Cele originale prezintă
anumite caracteristici care conferă originalitatea, iar copiile reproduc documentul original în
totalitate sau parţial. Copiile pot fi la rândul său executate color sau monocolor. Stabilirea cu
exactitate a acestui aspect se realizează în urma unor expertize de tehnică a documentelor,
folosindu-se metode de analiză a hârtiei, a substanţei scripturale sau a modului de imprimare.
9
 După felul de probă în cazul producerii de consecinţe juridice acestea pot fi clasificate
ca documente - probă directă sau indirectă. Cele care demonstrează sau conduc la probarea
vinovăţiei sunt considerate probe directe iar cele care atestă diferite fapte sau împrejurări sunt
considerate probe indirecte.
Conform art. 89 şi 90 din Codul de procedură penală, documentelor prezentate ca
înscrisuri sunt asimilate mijloacele de probă scrise, reprezentând „înscrisurile pot servi ca mijloc
de probă, dacă în conţinutul lor se arată fapte sau împrejurări de natură să contribuie la
aflarea adevărului” şi procesul verbal ca mijloc de probă, cu condiţia respectării prevederilor
modului de întocmire a acestuia prevăzute la art.91.

1.1.3.1. Documentele pot fi clasificate şi ca documente autentice,

falsificate sau contrafăcute

Documentele autentice sunt acelea a căror autoritate nu poate fi pusă la îndoială,

recunoscut ca propriu unui autor, unei epoci, real, veridic, original, necontrafăcut.1
Stabilirea autenticităţii actului se poate realiza atât de către organele de cercetare penală
şi judecată cât şi de către orice instituţie în drept să controleze anumite documente.
Conform art. 116, C.P.P. – Când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale cauzei,
în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, organul de urmărire
penală ori instanţa de judecată dispune la cerere sau din oficiu, efectuarea unei expertize.
Acest scop include în sine cercetarea şi întrebări ca: dacă actul este întocmit în formă
legală, dacă aparţine persoanei care se foloseşte de dânsul; dacă nu a expirat termenul de
folosire; dacă are semne vădite de falsificare.
Principalele elemente care sânt necesare a fi stabilite sunt semnăturile, sigiliul sau
sigiliile, data, numărul de înregistrare etc.
Falsificarea unui document reprezintă intervenţia făcută asupra acestuia în vederea
modificării.
Contrafacerea unui document reprezintă realizarea unui document cu totul nou, care nu
are legătură cu emitentul. Documentul astfel realizat nu are nimic autentic.

1.1.4. Principiul metodei de analiză şi examinare a documentelor

1
Dicţionarul explicativ al limbii române
10
 Examinarea unui document presupune detectarea vizuală a tuturor elementelor
constitutive ale acestuia, care pot confirma sau infirma autenticitatea acestuia. Această detecţie
este posibilă doar în situaţia în care există suficient Contrast Vizual pentru observarea
elementelor (elemente de siguranţă) sau să distingă între două elemente diferite (element
autentic/element contrafăcut). În timp ce diferenţa între un element negru pe o suprafaţă albă sau
nuanţe diferite a unui element roşu pe un suport verde reprezintă exemple comune ale
Contrastului Vizual, ochiul uman este uneori limitat în abilitatea sa de a detecta diferenţe subtile,
mai ales, la o iluminare normală.
După unii autori români, analiza documentelor presupune două obiective şi anume:
- analiza actelor scrise, destinată în special descoperirii falsului ori
contrafacerilor de documente;
- analiza scrisului de mâna, având drept scop stabilirea autenticităţii scrisului
unei persoane ori identificarea persoanei scriptorului. 1
Vasile Bercheşan şi Marin Ruiu consideră că cercetarea criminalistică a înscrisurilor se
deosebeşte de celelalte examinări prin scopul pe care îl urmăreşte şi anume:
- identificarea autorului unui manuscris;
- examinarea materialului din care este confecţionat documentul;
- reconstituirea documentelor deteriorate de acţiunea unor agenţi fizici şi
chimici;
- determinarea ordinii şi succesiunii executării diferitelor scrisuri din cuprinsul
unui act;
- citirea scrisurilor executate cu cerneluri invizibile, precum şi a scrisurilor
cifrate sau codificate;
- cercetarea sigiliilor, ştampilelor, timbrului sec şi a biletelor de valoare;
- examinarea documentelor în vederea stabilirii autenticităţii lor şi detectării
falsurilor. 2

Expertul criminalist pentru cercetarea unor documente ce se presupune a fi falsificate le

examinează în două etape.

1
Stancu Emilian, Criminalistica, Vol. 1 - Bucureşti, 1995, p.313; Suciu Camil, Criminalistica - Bucureşti, 1963,
p.487 si Fratil Adrian, Păşescu Gheorghe, Expertiza criminalistica a semnăturii, Bucureşti, 1997, p.14-15.
2
Vasile Bercheşan şi Marin Ruiu pag.465 Tratat de Tehnică Criminalistică Editura Little Star Bucureşti 2004
11
 În prima etapă, examinarea constă în observarea generală a documentului pus la dispoziţie
pentru a stabili dacă acestea îndeplineşte condiţiile de fond ale unui document ce se presupune a
fi autentic respectiv formă dimensiuni, culoare, emitent, ştampile, fotografii, dată, urme vizibile
cu ochiul liber de ştergere, adăugire de text, înlocuiri de fotografii, filigran, etc.
În cea de-a doua etapă, examinarea documentului presupune folosirea de tehnici şi
mijloace de identificare a falsificării sau contrafacerii, dispozitive optice de mărire, sisteme de
detectare a falsurilor documentelor ce folosesc diferite spectre de lumini.
Examinarea documentului presupus a fi în litigiu se va face în mod comparativ cu un alt
document autentic considerat model de comparaţie.
Examinarea presupune două etape, prima care se referă la examinarea separată a
documentelor atât a celui în litigiu cât şi a celui model de comparaţie şi în final a celei
comparative unde se urmăresc concordanţe între acestea, atât în ceea ce priveşte caracteristicile
generale de asemănare cât şi din punct de vedere a celor individuale.
Documentele se examinează atât la lumină naturală cât şi artificială sub diferite unghiuri
de incidenţă.
Dacă documentul examinat este emis de o autoritate competentă, se va solicita specimen
– model de comparaţie care să corespundă ca ediţie, an de emisie, etc. În cazul în care
documentul conţine scris de mână pentru comparaţie se va solicita scripte model de comparaţie
sau procese verbale cu probe de scris sau semnătură, iar în cazul unor impresiuni de ştampilă se
solicită modele de comparaţie sau ştampila.
În cazul înscrisurilor ce conţin scris de mână sau semnături expertul trebuie să ţină seama
de data documentului supus examinării şi data probelor model de comparaţie, având în vedere
evoluţia sau involuţia scrisului şi semnăturii. Se cunoaşte faptul că o persoană pe parcursul
studiilor are o evoluţie ascendentă a formării scrisului şi semnăturii, iar după o anumită vârstă,
datorită unor factori ce ţin de meserie sau de suferinţe medicale, prezintă o involuţie. În cazul
bolnavilor de parkinson şi chiar a persoanelor înaintate în vârstă, aspectul scrisului şi a
semnăturilor vor avea un aspect rudimentar cu trasee tremurate, executate cu viteză mică,
întreruperi şi reluări, de aceea expertul trebuie să aibă în vedere adeverinţe medicale, care să
ateste boala şi să solicite scripte model de comparaţie din perioade apropiate documentului în
litigiu.

12
 Fig. 2-4. Semnături executate la intervale diferite de timp
de către o persoană diagnosticată cu parkinson

Fig. 5 Scris – model e comparaţie executat de o persoană în vârstă de 91 ani.

13
 La documentele care conţin filigran se va examina forma, dimensiunile şi plasamentul
acestuia printr-o examinare preliminară în transparenţă. În funcţie de document şi de emitent se
solicită la fel ca şi în cazul altor documente modele de comparaţie pentru examinările ulterioare
şi pentru formularea unei concluzii pertinente în ceea ce priveşte autenticitatea sau falsificarea
documentului.
În cazul documentelor ce conţin impresiuni de ştampilă se examinează în prealabil dacă
acestea corespund din punct de vedere al conţinutului cu denumirea emitentului documentului,
de asemenea se examinează dacă acestea sunt aplicate cu suport de ştampilă cu tuş sau cerneală
sau au fost executate prin copiere, scanare şi reproducere pe documentul ce se doreşte a fi
falsificat sau contrafăcut. Se mai urmăreşte dacă impresiunea de ştampilă a fost aplicată cu
acelaşi suport de ştampilă, caz în care expertul va solicita modele de comparaţie cu impresiuni de
ştampilă din perioadă apropiată celei în litigiu, avându-se în vedere uzura materialului din care
este confecţionată ştampila. Examinarea comparativă a impresiunilor de ştampilă constă în
găsirea de corespondenţe comune atât de ordin general în ceea ce priveşte forma dimensiunile şi
plasamentul cât şi de ordin individual ce ţin de deformări, întreruperi de trasee, puncte arbitrare,
distanţe, etc.
O metodă simplă de examinare comparativă este cea a suprapunerii în transparenţă a
imaginilor atât a celei în litigiu cât şi a celei model de comparaţie. Suprapunerea perfectă a
imaginilor presupune autenticitatea celei în litigiu cu condiţia verificării în prealabil a modului
de execuţie(aplicare directă sau copiere şi reproducere).

Fig. 6 Suprapunerea bicoloră a unei impresiuni de ştampilă în litigiu cu cea model de comparaţie,
stabilindu-se contrafacerea celei în litigiu.

14
 Dispunerea unei constatări tehnico-ştiinţifice sau expertize de tehnică a documentelor sau
grafice se face pentru lămurirea următoarelor probleme:
- în cazul documentelor - dacă sunt autentice, contrafăcute sau falsificate; -
procedeele prin care s-a realizat contrafacerea sau falsificarea; - analizarea
caracteristicilor cromatice sau spectrale de asemănare sau de deosebire ale
substanţelor scripturale; - în anumite situaţii, dacă documentele în litigiu au fost
imprimate/multiplicate cu aceeaşi imprimantă ori copiator;
- în cazul documentelor de identitate - dacă documentele de identitate sunt autentice,
contrafăcute sau falsificate; - procedeele prin care s-a realizat contrafacerea sau
falsificarea;
- în cazul bancnotelor sau instrumentelor de plată - dacă bancnotele sau
instrumentele de plată sunt autentice, contrafăcute sau falsificate; - procedeul de
realizare a contrafacerii sau falsificării;
- în cazul documentelor ce conţin scris dactilografiat - dacă textul a fost
dactilografiat cu una dintre maşinile de scris în cauză; - dacă textul dactilografiat a
fost realizat cu o singură maşină de scris; - dacă textul dactilografiat prezintă
adăugiri şi stabilirea maşinii de scris utilizate;
- în cazul documentelor ce conţin scris de mână - dacă la scrierea textului au fost
utilizate substanţe scripturale asemănătoare din punct de vedere spectral; dacă
scrisul în litigiu a fost executat de aceeaşi persoană ca şi scrisul de comparaţie; -
dacă întreg documentul a fost scris de aceeaşi persoană; - dacă documentul prezintă
modificări, adăugiri, ştersături, repasări; - stabilirea textului acoperit;
- în cazul documentelor distruse - reconstituirea documentului după părţi
componente;
- dacă la scrierea textului au fost utilizate substanţe scripturale asemănătoare
cromatic;

1.1.5.Stabilirea vechimii documentelor

Determinarea vechimii documentelor sau perioadele de timp în care a fost întocmite

constituie o problemă destul de importantă şi foarte dificil de stabilit având în vedere tehnicile
moderne de redactare şi falsificare a unui document prin corodări controlate.

15
 Pentru stabilirea vechimii unui document trebuie să ţinem cont de două tipuri de
îmbătrâniri: îmbătrânire naturală - care are loc în timp în condiţii normale de mediu şi
îmbătrânirea artificială (accelerată, forţată sau simulată) - care implică tratamentul într-un
mediu climatic dur, specific anumitor obiecte sau materialelor din componenţa acestora.
Principalii parametri ai mediului climatic aplicat la îmbătrânirea accelerată sunt: temperatura,
umiditatea mediului, iradierile, prezenţa aerosolilor, pH-ul, salinitatea etc.
La stabilirea vechimii unui document, atunci când nu este datat sau când există suspiciuni
cu privire la exactitatea datei, se ţine seama de conţinutul textului, de caracteristicile specifice ale
hârtiei şi ale cernelii sau a instrumentului scriptural în funcţie de evoluţie.
Stabilirea datei la care a fost întocmit documentul în cele mai multe cazuri prezintă interes
deosebit având în vedere conţinutul acestuia şi consecinţele juridice. Spre exemplu în cazul
documentelor bănuite a fi falsificate, contrafăcute, a unor testamente întocmite succesiv de către
acelaşi titular sau în cazul contractelor, persoanele interesate recurg la procese interminabile şi
implicit la expertize pentru stabilirea vechimii (datei) în cazul celor nedatate sau falsificate.
La documentele originale stabilirea vechimii se realizează de regulă numai dacă acestea nu
sunt datate, data nu este vizibilă sau a fost distrusă. In cazul în care documentul prezintă urme de
falsificare parţială respectiv a datei prin diverse metode chimice sau mecanice se analizează
suportul acestuia cât şi din punct de vedere al substanţei scripturale vizând pe cât posibil
reconstituirea cifrelor iniţiale.
Pentru formularea unei concluzii în ceea ce priveşte stabilirea datei unui document expertul
ţine seama de aspectul fizic a documentului, respectiv faptul dacă acesta prezintă aspecte
specifice vechimii respectiv culoarea, compoziţia hârtiei, marginile acesteia şi zonele de pliere.
Se analizează gradul de îngălbenire, fragilitatea hârtiei în funcţie de compoziţia acesteia.
În funcţie de mediul în care a fost păstrată hârtia şi de compoziţie aceasta se va îngălbeni
diferit. Cea păstrată în loc deschis datorită agenţilor externi se va îngălbeni într-un ritm mai rapid
faţă de cea păstrată în loc ferit de lumină şi intr-un spaţiu închis. Cea fabricată din fibre de lemn
se va îngălbeni mai repede faţă de cea din material textil. 1
De asemenea stabilirea vechimii unui document se poate face şi după analiza substanţei
scripturale, respectiv a gradului de oxidare a cernelii, migrarea acizilor în straturile celulozei şi
formula de fabricare a anumitor cerneluri. Un text redactat înainte de 1826 nu poate să conţină
anilină iar pasta stiloului cu bilă nu putea fi folosită înainte de 1946. 2

1
Tratat practic de criminalistică vol. III Serviciul Editorial şi Cinematografic 1980, pag.273.
2
Idem
16
 Stabilirea cu aproximaţie a documentului se poate realiza şi prin supunerea la tratamente
de solubilitate a cernelurilor, plecând de la ideea că cele mai vechi se dizolvă mai greu.
În cazul în care este înscrisă data se va verifica dacă este înscrisă cu acelaşi tip de
cerneală sau instrument scriptural, dacă în zona datei prezintă modificări – ştersături, adăugiri,
suprapuneri de substanţă scripturală sau corector, etc. La examinarea în transparenţă a
documentului se poate observa dacă acesta a suferit unele modificări.
Tot pentru stabilirea vechimii, expertul ţine seama şi de conţinutul textului redactat,
nume de persoane, localităţi, gradul de evoluţie, stilul de scriere, folosirea unui anumit tip de
ortografie şi de execuţie a elementelor grafice, precum şi limbajul folosit.

În cadrul aceluiaşi document pentru stabilirea vechimii se poate face prin examinarea
microscopică a traseelor grafice, se studiază intersecţia dintre trăsăturile de cerneală si pliurile
documentelor, urmărindu-se difuzia anormală a cernelii, ceea ce demonstrează dacă au fost
modificat prin adăugiri, ştersături şi completări.
Printr-o expertiză fizico-chimică a hârtiei se poate determina proprietăţile hârtiei,
respectiv grosime greutate specifică, densitatea aparentă,culoarea şi identificarea materialului
amestecului de materiale din care este confecţionată hârtia. De asemenea prin expertiza
cernelurilor se poate stabili diferenţierea materialului de scris, determinarea tipului cernelurilor,
stabilirea caracterului comun al provenienţei cernelurilor, identificarea şi interpretarea
modificărilor, ştergerilor şi rescrierii şi reconstituirea textelor ilizibile. 1
Determinarea vechimii documentului prin analiza cernelurilor este la fel ca şi în cazul
hârtiei având în vedere faptul că cerneala odată aplicată pe hârtie suferă o serie de modificări,
de îmbătrânire, solvenţii migrează în hârtie şi se evaporă, coloranţii se estompează, iar răşinile
se polimerizează. Datarea dinamică a cernelurilor se bazează pe determinarea parametrilor de
îmbătrânire şi cinetica acestora. 2
În mod experimental, pentru stabilirea vechimii, am procedat la examinarea unui
document denumit „Act de veşnică vânzare”, datat 21 august 1936 şi am constat autenticitatea
prin corelarea datei înscrise cu filigranul suportului de hârtie, modul de redactare, limbajul,
substanţa scripturală folosită la redactare şi la executarea semnăturilor, instrumentele scripturale,

1
M.G. Stoian,E. Galan Investigarea procesului de îmbătrânire a materialelor scripturale de tipul cernelurilor şi
pastelor pentru pixuri prin desorbţie termică cuplată cu gaz cromatografie şi spectrometrie de masă. Revista română
de criminalistică nr.5/2011, p.22
2
M.G. Stoian,E. Galan Investigarea procesului de îmbătrânire a materialelor scripturale de tipul cernelurilor şi
pastelor pentru pixuri prin desorbţie termică cuplată cu gaz cromatografie şi spectrometrie de masă. Revista română
de criminalistică nr.5/2011, p.23
17
respectiv maşină de scris şi pentru cel de mână şi semnături probabil toc, culoarea gălbuie şi
respectiv îndoiturile cu rupturi parţiale, datorate uzurii.

Fig. 7 - 9Document reprezentând un contract de vânzare-cumpărare, datat 21.08.1936, autentificat prin intermediul
unui avocat.

Fig. 10, 11Filigranul documentului examinat, reprezentat prin timbru şi anul 1936.

18
Fig.12 - 14 Detalii preluate la microscop asupra scrisului executat cu maşina de scris şi a celor de mână.

19
 Capitolul II

FALSUL IN DUMENTE. NORME JURIDICE

2.1. Noţiunea de fals

În dicţionarul explicativ al limbii române una din explicaţiile noţiunii de fals ar fi:
alterare a adevărului într-un act, prin adaosuri sau ştersături, prin imitarea semnăturii etc.
În această categorie a documentelor sunt incluse certificate de înmatriculare, cărţi de
identitate, permise de conducere, bancnote aflate în circulaţie, vize, paşapoarte, legitimaţii de
serviciu, cec-uri de călătorie, file cec, facturi, certificate de naştere, acte notariale, etc.
În majoritatea legislaţiilor se face o enumerare a diferitelor feluri de fals, dar fără a se da
o definiţie generală si completă, care să delimiteze caracteristicile acestei infracţiuni.
Literatura de specialitate enumără următoarele elemente esenţiale ale falsului în
documente, arătând ca aceasta prezintă trei caracteristici principale, şi anume:

- alterarea adevărului conţinut într-un document;

- producerea sau posibilitatea producerii unor consecinţe juridice;

- săvârşirea faptei cu intenţie.

După aceste caracteristici prin fals în documente înţelegem orice alterare a adevărului
privitor la forma sau conţinutul unui act scris, oficial sau neoficial, săvârşită cu intenţie şi care
poate produce consecinţe socialmente periculoase. Pentru a fi considerat oficial, înscrisul trebuie
să facă parte din categoria celor întocmite, emanate sau întărite de o autoritate.

Constituie înscrisuri oficiale indiferent de limbă în care sunt redactate, toate actele scrise
provenind de la autorităţile publice, instituţiile publice, instituţiile sau alte persoane juridice de
interes public ori care fac parte din actele de procedură scrisă şi de documentare ale instituţiilor
sau organizaţiilor publice respective. Pe de alta parte, sunt considerate înscrisuri oficiale atât
exemplarele originale, cât şi copiile legalizate sau certificate ale acestora, dacă sunt susceptibile
de a produce consecinţe juridice.

Alterarea adevărului cuprins într-un act are loc, în principal, prin acţiune, fiind posibil ca
ea să se producă şi prin inacţiune.

20
 Din acest considerent este pe deplin justificata incriminarea infracţiunilor de fals într-un
grup aparte de infracţiuni.
În incriminarea acestor infracţiuni legiuitorul român utilizează noţiunile de fals,
falsificare si încredere, înţelegând prin acestea următoarele :
- Fals - în sensul larg al cuvântului este tot ceea ce nu corespunde adevărului.
- Falsificarea - reprezintă operaţia prin care acţiunea de alterare a adevărului.

Falsificarea unui document, indiferent de procedeele utilizate se reduc în fond la două

posibilităţi:
1) alterarea unui înscris existent;
2) confecţionarea unui document fictiv.

În primul caz este modificat un act valabil întocmit fie prin înlăturarea unor menţiuni, fie
prin adăugarea altora. Adăugirile efectuate pot reprezenta un plus faţă de datele deja existente
sau o înlocuire a unor date, după ce acestea au fost în prealabil înlăturate. În al doilea caz se
alcătuieşte în întregime un document în fals, prin contrafacerea scrisului, a semnăturilor, a
ştampilei, mai rar a formularului respectiv, sau prin reutilizarea frauduloasă a unora.

2.2.Aspecte de drept penal şi procesual penal privitoare la infracţiunea de fals

În statul de drept înfăptuirea justiţiei este absolut necesară pentru buna convieţuire
socială, apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor. iar pentru realizarea
acestor deziderate organele abilitate ale statului trebuie să contribuie prin activităţile specifice.
Alterarea adevărului prin întocmirea de documente şi declararea unor fapte neconforme
cu realitatea ca fiind adevărate produc daune materiale sau morale, caz în care legiuitorul trebuie
să intervină pentru aflarea adevărului şi tragerea la răpunere materială, civilă sau penală a celor
ce comit cu intenţie astfel de fapte.
În materie legală, înscrisurile sunt folosite ca mijloc de probă în justiţie „dacă în
conţinutul lor se arată fapte sau împrejurări de natură să contribuie la aflarea adevărului” (art. 89
C.pr.pen.). În practică este întâlnită o gamă largă de documente ce fac obiectul unor cauze
penale, din categoria celor oficiale în ultima perioadă din cele ce atestă activităţi economice şi
financiar-bancare, dar şi din categoria celor sub semnătură privată (contracte, scrisori, etc.). De
asemenea pot fi întâlnite şi acte şi însemnări personale descoperite cu ocazia unor cercetări la

21
locul faptei (furturi, tâlhării, loviri, omoruri, violuri, etc.) ori ale victimei descoperite la
făptuitori, scrisori anonime cu caracter calomnios sau de ameninţare, scrisori care însoţesc
trimiterea otrăvii ( într-un caz otrava era recomandată drept medicament şi chiar a fost ingerată
de victimă ), scrisori lăsate de sinucigaşi (reale sau false, urmărind ascunderea unui omor), etc.
Există două forme principale de fals: material şi intelectual.
Cel material se referă la falsificarea unui document prin orice mijloace, iar cel de-al
doilea se referă la falsificarea documentului de către un funcţionar public cu prilejul întocmirii
lui cu scopul de a produce consecinţe juridice.
În codul penal românesc, la art. 288, este prevăzută infracţiunea de fals material în
înscrisuri oficiale care prevede că: „ Falsificarea unui înscris oficial prin contrafacerea scrierii
ori a subscrierii sau prin alterarea lui în orice mod, de natura sa producă consecinţe juridice se
pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani.
Sunt asimilate cu înscrisurile oficiale biletele, tichetele sau orice alte imprimate
producătoare de consecinţe juridice.”, iar la art. 290 este prevăzută infracţiunea de fals în
înscrisuri sub semnătură privată, care prevede că: „Falsificarea unui înscris sub semnătură
privată prin vreunul din modurile arătate la art. 288, dacă făptuitorul foloseşte înscrisul
falsificat ori îl încredinţează altei persoane spre folosire, în vederea producerii de consecinţe
juridice, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani.”
Incriminarea infracţiunilor de fals se face doar dacă acestea au fost făcute cu scopul de a
produce efecte juridice.
Obiectul juridic generic al ocrotirii penale este valoarea socială protejată, respectiv
încrederea publică în lucrurile - entităţile ce au calitatea legală de a se constitui în probă.
Infracţiunile de fals implică referirea la un anumit adevăr aparent, presupus ca fiind
dovedit, dar care în realitate este alterat prin săvârşirea falsului.
Autor - subiect activ nemijlocit - al infracţiunilor în discuţie poate fi, în principiu, orice
persoană, legea neprevăzând vreo calificare a acesteia; calitatea subiectului activ va putea
constitui o circumstanţă agravantă când săvârşirea falsului a fost înlesnită de acea calitate.
Cu privire la aspectul laturii materiale toate infracţiunile de fals sunt fapte comisive.
Din punct de vedere al laturii subiective, infracţiunile de fals sunt săvârşite cu intenţie.
Sub aspect procesual penal la toate infracţiunile de fals acţiunea penala se porneşte şi se
execută din oficiu.

22
 În materie civilă, înscrisurile prezintă caracter preconstituit, adică au fost întocmite cu
scopul de a dovedi naşterea, modificarea sau stingerea unui raport juridic, în eventualitatea unui
viitor litigiu.
Înscrisurile preconstituite sunt fie autentice, fie sub semnătură privată. Potrivit
dispoziţiilor art. 1171 din c. civ., cele din prima categorie sunt acceptate şi autentificate sau
întocmite şi autentificate, cu respectarea condiţiilor prevăzute de lege, de către un funcţionar care
este competent şi funcţionează în locul unde s-a făcut actul. Înscrisurile autentice nu sunt numai
cele notariale (donaţii, contracte de vânzare-cumpărare, testamente, etc.), dar şi cele de stare
civilă, hotărârile judecătoreşti, procesele verbale de îndeplinire a actelor de procedură, etc.
Înscrisurile autentice beneficiază de prezumţia de autenticitate, în sensul că conţinutul
corespunde voinţei părţilor exprimată în faţa funcţionarului, că semnăturile le aparţin, că data
întocmirii este cea reală, etc. Aceasta nu înseamnă însă că ele nu pot forma obiectul unor
expertize grafice, întrucât sunt susceptibile de a fi atacate pe calea înscrierii în fals (art. 180-185
c. pr. civ.).
De regulă, în practică, asemenea cazuri vizează acte vechi încheiate înainte de înfiinţarea
notariatelor de stat, iar cei care le contestă sunt de obicei moştenitorii părţilor.
A doua categorie de înscrisuri des invocate în justiţie, sunt cele sub semnătură privată,
pentru valabilitatea cărora nu interesează modul de întocmire (scriere de mână, dactilografiere,
etc.), ci numai dacă sunt semnate de persoanele care figurează în act. Asemenea acte sunt diferite
contracte, chitanţe, convenţii, foi de zestre, declaraţii, etc. În ce priveşte testamentele olografe,
pentru admisibilitatea lor nu este suficientă semnarea de către testator, o condiţie „sine qua non”
fiind scrierea în întregime şi datarea tot de către acesta (art. 857 c. civ. ). Înscrisul sub semnătură
privată are putere doveditoare atâta timp cât este recunoscut de părţi; în caz contrar (contestare
totală sau parţială) validitatea ori falsitatea sa urmează să fie stabilită de către instanţa de
judecată prin procedura verificării de scripte ( art. 177-179 c. pr. civ.) sau prin efectuarea unei
expertize.1

1
Lucian Ionescu, Expertiza criminalistica a scrisului, Editura Junimea, Iasi, 1973, pag. 11
23
 Capitolul III

METODE ŞI MIJLOACE DE FALSIFICARE A DOCUMENTELOR ŞI

IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ A FALSULUI

3.1.Noţiuni introductive

Intervenţia făcută asupra unui document prin diferite metode de falsificare reprezintă
falsul parţial iar contrafacerea unui document prin realizarea unui document cu totul nou, care nu
are legătură cu emitentul reprezintă falsul total.
Falsificarea parţială a unui document constă în alterarea de către falsificator a unei părţi
din document în aşa fel încât efectele juridice ale acestuia să fie altele decât cele iniţiale. Astfel
de falsificări re realizează în cazul paşapoartelor, cărţilor de identitate, permise de conducere,
certificate şi cărţi de identificare ale autovehiculelor, etc.
Falsul parţial se poate realiza prin două metode şi anume: mecanică şi chimică. Falsurile
mecanice pot fi descoperite cu ochiul liber sau cu ajutorul aparatelor optice de mărire cu ajutorul
luminii verticale sau oblică sub diferite unghiuri de înclinare. Cele executate chimic pot fi puse
în evidenţă de regulă cu ajutorul lămpilor sau dispozitivelor cu lumină ultravioletă.

3.2. Falsificarea parţială

Pentru falsificarea parţială a unor documente cele mai frecvente metode utilizate de
falsificatori sunt următoarele:
- înlăturarea de text, cifre sau litere;
- acoperirea de text;
- modificarea, adăugirea şi intercalarea de text;
- substituirea şi înlocuirea unor file;
- înlocuirea fotografiei;
- falsificarea ştampilei sau a timbrului sec;
- contrafacerea parţială a unui document:

24
 3.2.1. Falsul prin înlăturare de text cifre sau litere

Această metodă de falsificare este utilizată de obicei pentru denaturarea numelui în cazul
documentelor de identitate, semnelor particulare (în cazul paşapoartelor), data unor documente,
sume înscrise în documente financiar-bancare, etc.
Acest tip de falsificare se poate realiza prin două metode: mecanică şi chimică. Cea
mecanică, la rândul său este de două feluri şi anume: radiere şi răzuire. Radierea presupune
înlăturarea textului cu ajutorul gumei (radieră) prin acţiuni directe asupra zonei dorite a fi
modificată, iar răzuirea presupune acţiunea directă asupra documentului cu ajutorul unor
instrumente de tip tăietor( lamă, bisturiu, cuţit, etc.)
Metoda chimică se poate efectua tot prin două feluri: spălare sau corodare. Corodarea
presupune decolorarea scrisului prin atacare cu substanţe chimice, iar spălarea presupune
decolorarea şi, în acelaşi timp, dizolvarea, totală sau parţială. Prin ambele metode scrisul va fi
înlăturat total sau parţial iar relevarea acestuia nu este posibilă în toate cazurile.

3.2.1.1. Înlăturarea textului pe cale mecanică

În cazul înlăturării textului pe cale mecanică, textul se îndepărtează printr-o acţiune de

ştergere, constând fie în răzuire, fie în radiere, executată cu o guma, lama de ras sau orice alt
obiect ascuţit. Înlăturarea mecanica a textului poate să fie urmată sau nu de înscrierea unor noi
menţiuni în locul celor existente iniţial.
Prin înlăturarea textului pe cale mecanică suportul de hârtie prezintă urme care atestă
falsificarea parţială dintre care amintim:

1. subţierea hârtiei în zona unde s-a acţionat, prezentând transparenţă mai mare şi
rugozităţi la pipăire;
2. scămoşarea hârtiei;
3. existenţa unor întreruperi ale traseelor grafice din zonele imediat următoare în cazul
în care hârtia este liniată;
4. substanţa scripturală folosită prezintă mici urme de difuziune, vizibile cu ajutorul
unor dispozitive optice de mărit;
5. urme de text înlăturat incomplet;
6. prezenţa unor culori diferite a hârtiei în zona modificată;

25
 7. pierderea luciului hârtiei;
8. creşterea fragilităţii zonei şterse;

Examinarea criminalistică a documentelor presupuse a fi falsificate parţial prin metoda

înlăturării textului pe cale mecanică, presupune două etape:
- detectarea ştersăturii;
- reconstituirea/stabilirea textului înlăturat.

La stabilirea existenţei ştersăturilor, expertul criminalist fotografiază documentele în

litigiu, atât în ansamblu cât şi în detaliu.
În cazul în care documentele se examinează prin metode distructive acestea trebuie
încuviinţate numai cu acordul scris al organului de cercetare penală care a dispus expertiza. 1

- Transparenţă

Cea mai des utilizată metodă de examinare este cea prin transparenţă, aceasta presupune
observarea documentului în lumina naturală sau în fata unei surse puternice de lumina artificială
(masă de reprodus). Se va observa modificarea grosimii hârtiei şi creşterea transparentei.
Stabilirea locului unde s-a acţionat se face pe cale fotografică, procedându-se la fotografierea
directă sau expunerea unei hârtii fotografice la lumina transmisă prin înscrisul examinat. În locul
unde s-a acţionat se va observa o înnegrire mai accentuată a hârtiei la developare datorită trecerii
unei cantităţi mai mari de lumină. Se poate folosi sistemul de detectare a falsurilor documentelor
Docubox Dragon, utilizându-se spectrul de lumină UV 365nm sau lumina transmisă DIA,
respectiv SPOT.

- Examinarea microscopică

Documentul se examinează în lumina dirijată, folosindu-se o putere mică de mărire,

oferind posibilitatea evidenţierii, atât a dispunerii dezordonate a fibrelor, cât şi lipsa unor
particule de hârtie.

1
I. Anghelescu, O. Anghelescu ş.a. - Tratat practic de criminalistică, vol. III, Serviciul Editorial şi Cinematografic,
Bucureşti, 1980, p. 279
26
 - Examinarea în radiaţii infraroşii

Se foloseşte mai rar, fiind condiţionată de faptul că materialele de scriere, de pe înscrisul

analizat, se comportă diferit faţă de acestea. Radiaţiile U.V., în schimb, pun în evidenţă locul
unde s-a acţionat, locul răzuit apărând sub forma unei pete cu o fluorescenţă mai accentuată şi
uneori chiar cu o culoare diferită de cea a înscrisului.

- Examinarea în lumină incidentă.

Această metodă se face cu ajutorul unei surse de lumină, dirijată pe suprafaţa înscrisului
sub un anumit unghi sau paralelă cu aceasta. Scămoşarea hârtiei se va observa prin jocul de
lumini şi umbre produse de microrelieful suprafeţei acesteia.

- Examinarea fosforescenţei materialelor de scriere.

Capacitatea anumitor materiale de scriere de a fi fosforescente oferă posibilitatea

identificării urmelor provenite din scrisul răzuit, acestea fiind evidenţiate atât la suprafaţa, cât şi
în profunzimea hârtiei.
În literatura de specialitate întâlnim mai multe metode de punere în evidenţă a
ştersăturilor dintre care amintim prăfuire hârtiei cu pulberi de grafit, caz în care aceasta aderă
mai intens pe zona ştearsă sau cu ajutorul unor solvenţi organici care marchează zona respectivă.
O altă metodă de detectare a ştersăturilor ar fi tratarea cu vapori de iod. Aceştia sunt
absorbiţi în mod diferit de zonele nealterate a documentului faţă de cele alterate, care se vor
colora mai intens. De asemenea este indicată şi metoda tratării cu soluţia „Moser”(0,75 gr. Iod,
1,5 gr iodură de potasiu, 60 gr clorură de aluminiu şi 90 ml apă distilată). Această soluţie folosită
prin badijonarea suprafeţei documentului cu ajutorul unui tampon de vată va duce la colorarea
diferită a suprafeţei alterate, faţă de cea nealterată. Soluţia menţionată poate fi înlăturată de pe
document cu ajutorul unei soluţii de trisulfat de sodiu şi sulfit de magneziu. 1
În unele cazuri falsificatorii după acţiunile de înlăturare mecanică a unui text, recurg la
metode de acoperire a zonelor şterse cu materiale asemănătoare confecţionării hârtiei. Mascarea
zonelor şterse nu poate fi realizată întotdeauna şi de multe ori accentuează mai mult zona ştearsă.
1
D Sandu, Falsul în acte – descoperire şi combatere prin mijloace tehnico-criminalistice, Editura Dacia, Cluj, 1977,
p. 72 .

27
 Pentru detectarea unor astfel de suprafeţe acoperite cu cleiuri sau alte materiale,
documentele vor fi tratate cu alcool sau apă cu ajutorul unor tampoane.

Relevarea textului preexistent

Această activitate presupune trei situaţi şi anume:
- relevarea după urmele materialului de scriere care se mai păstrează pe hârtie;
- relevarea după urmele de presiune lăsate de instrumentul scriptural;
- relevarea scrisului acoperit.

Relevarea după urmele materialului de scriere. Datorită faptului că nu întotdeauna se

poate realiza o ştergere mecanică completă, se pot identifica trasee grafice ale textului
preexistent, atât la suprafaţa hârtiei, cât şi în profunzime prin îmbibarea colorantului substanţei
scripturale în straturile mai profunde ale acesteia.
În această situaţie expertul criminalist trebuie să identifice toate urmele traseelor grafice
vizibile sau slab vizibile, cu ajutorul dispozitivelor optice de mărire, de tip microscop, şi
fotografiere directă sau prin alte metode fizice şi chimice.
Din categoria metodelor fizice pot fi contrastarea imaginii, metoda examinării în radiaţii
invizibile şi cu ajutorul fotografiei separatoare de culori.
Contrastarea imaginii presupune realizarea unui contrast de stălucire sau de culoare care
să distingă scrisul de fondul hârtiei ori a altor elemente din zona înconjurătoare ştersăturii. În
unele cazuri este necesară mărirea contrastului iar în unele micşorarea acestuia. Stabilirea
contrastului depinde de capacitatea expertului de a identifica trăsăturile textului anterior.
În cazul în care textul este complet invizibil se porneşte de la contrast zero şi se stabileşte
contrastul util.

Fig.15 modificări realizate prin adăugarea unor menţiuni noi după ce documentul în prealabil a suferit
unele ştersături.

28
 Pentru realizarea contrastării imaginii se folosesc, atât metodele clasice de fotografiere,
cât şi cele moderne cu ajutorul sistemului de detectare a falsurilor documentelor Docubox
Dragon şi comparatorul video-spectral VSC 5000.
Cu ajutorul comparatorul video-spectral VSC 5000 se poate realiza:
- ajustarea contrastului vizual prin selectarea sursei de lumină şi alegerea spectrului de
filtre, pentru a pune în evidenţă diferitele adăugiri, radieri sau elementele de protecţie
specifice documentului examinat;
- măsuri şi comparaţii pentru determinarea diferenţelor dintre documentele examinate;
- spectrometrie şi colorimetrie, pentru analiza diferitelor cerneluri şi pigmenţi.

Fig.16Comparatorul video-spectral VSC 5000.

Examinarea cu ajutorul radiaţiilor invizibile de tipul celor infraroşii, ultraviolete şi

roentgen. Această metodă este folosită datorită proprietăţii radiaţiilor de absorbţie a substanţelor
scripturale, respectiv a celor care conţin coloranţi organici în deosebi al creioanelor de culoare
roşie, galbenă şi verde, însă este mai rar folosită datorită faptului că scrisul îndepărtat prin
înlăturare foarte rar poate fi detectat.
Imaginea pozitivă se obţine prin corelarea sursei de radiaţie, a filtrului necesar pentru
fotografiere şi a aparatului de fotografiat sau a unei camere de captare digitală. 1
În cazul folosirii luminilor ultraviolete sau a dispozitivelor cu astfel de lumini se pot pune
în evidenţă elementele fluorescente inserate în masa hârtiei sau aplicate, precum şi text. Se pot
identifica eventualele întreruperi ale elementelor fluorescente datorate deteriorării parţiale sau
lipsa acestora în cazul falsurilor totale. Această metodă este foarte des întâlnită avându-se în
vedere uşurinţa utilizării şi eficienţa sa. Imaginile pot fi preluate direct în cazul folosirii

1
Prof. univ. dr. Popa Gheorghe, Evoluţia în expertiza criminalistică – suport de curs, Bucureşti, 2013, pag. 43
29
sistemelor moderne de tipul comparatorului video-spectral VSC 5000 sau Docubox Dragon şi
prin fotografiere cu ajutorul unei camere digitale fără a folosi luminile de tip blitz.

Fig.17 – 19 Elemente fluorescente vizibile la lumină ultravioletă, preluat cu ajutorul sistemului de detectare a
falsurilor documentelor Docubox Dragon.

Fig.20 Imagine realizată cu ajutorul unei lămpi cu lumină ultravioletă şi preluată

cu ajutorul unui aparat foto digital.

Pentru stabilirea textului anterior se pot folosi si razele Roentgen. Ele se aplica rar
datorita faptului ca puţine substanţe sunt transparente la astfel de radiaţie. Ca filtru, în aşa
situaţii, se pot folosi cele ce conţin săruri metalice, brom, talc, coloranţi minerali, eozina ş.a.

30
 Aceste substanţe au un număr atomic relativ mare si absorb radiaţiile Roentgen moi şi se
evidenţiază cu ajutorul roentgenografiei, roentgenoscopiei sau fotoelectronografiei.
Relevarea scrisului anterior cu ajutorul fotografiei separatoare de culori se face utilizând
filtre de lumină, bazându-se pe faptul că filtrele lasă să treacă numai lumina specifică culorii pe
care o au, reţinând ori atenuând lumina culorilor complementare. Folosirea acestor filtre colorate
este recomandată în cazul când este necesară corectarea contrastelor, în sensul atenuării
contrastului dăunător şi întăririi contrastului util, mai ales când scrisul este mascat de imaginea
cromatica înconjurătoare.
Scrisul evidenţiat prin această metodă va apărea mai deschis faţă de fondul înconjurător.
Din categoria metode chimice de relevare a scrisului preexistent pot fi metoda difuzo-
copiativă şi relevarea scrisului pe baza urmelor de presiune ale elementului scriptural.
Metoda difuzo-copiativă a fost expusă pentru prima dată de Reiss şi dezvoltată de S.S.
Casimova şi A.A. Gusev.1 Această metodă se bazează pe efectul de sensibilitate şi desensibilitate
a materialelor fotografice. Documentul falsificat este aşezat peste o hârtie fotografică, caz în care
urmele scrisului şters pot provoca un proces fotochimic şi să releve scrisul anterior.
Activităţile de relevare prin această metodă trebuie să se desfăşoare într-o cameră
obscură, folosind numai lumina roşie. Este necesar să cunoaştem că, deşi unii autori propun
folosirea plăcii fotografice, este totuşi mai potrivit a folosi hârtia fotografică. Materialul
fotografic se ţine în apă distilată, cu o temperatura de 18-20 de grade, timp de 1-5 minute, pentru
ca stratul gelatinos să se înmoaie. Ca să mărim gradul de dizolvare a colorantului organic,
adăugam în apa distilată soluţie de amoniac. Cantitatea de amoniac este de 10-15 picături la 1000
ml de apa. Introducerea hârtiei fotografice în alcool etilic uşor acidulat va da acelaşi rezultat.
Factorul de umezeală mare se poate îndepărta cu ajutorul hârtiei de filtru. Timpul de contact al
documentului în litigiu cu hârtia fotografică poate fi de la două până la zece minute. Ulterior
hârtia fotografică se desprinde de pe document şi se lasă să se usuce, după care se developează şi
apare imaginea negativă a scrisului, iar după copiere se obţine imaginea pozitivă a scrisului.
Relevarea scrisului pe baza urmelor de presiune ale elementului scriptural se bazează pe
urmele imprimate pe suportul de hârtie al documentului şi poate fi evidenţiat prin tratare, prin
fotografia de umbre sau prin frecarea uşoară a versoului cu hârtie carbon, în scopul colorării
proeminentelor existente pe suprafaţa acestuia.

1
D. Sandu, Falsul în acte – descoperire şi combatere prin mijloace tehnico-criminalistice”, Editura Dacia, Cluj,
1977, pag.92
31
 Punerea în evidenţă a scrisului poate fi făcută şi cu ajutorul vaporilor de iod sau cu soluţii
pe baza de iod. Traseele grafice ale textului şters vor fi conturate de iod mai pronunţat în locurile
unde hârtia a fost presată.

Soluţiile de bază care sunt folosite la stabilirea scrisului după urmele de presiune sunt:
- soluţie apoasă cu un conţinut de 16,7% clorură de sodiu, 13,3% iodură de potasiu,
6,7% clorură anhidrică de aluminiu, 11,7% glicerină şi 35% iod;
- soluţie de iod (0,4 gr), soluţie de clorură de magneziu (50 gr în 25 ml apa), iodură
de potasiu (10gr) şi apă (10ml);
- amestecul a două soluţii: una formată din 1 gr de iod, 2 gr de iodură potasiu, 97
ml de apă, iar a doua soluţie saturată de clorură de calciu (70%);
- iod (1 gr), iodură de potasiu (4 gr), glicerină (20 ml), apă (8 ml).
Soluţia se aplică cu ajutorul unui tampon de vată înmuiat în soluţie şi imaginea astfel
realizată trebuie fotografiată imediat datorită riscului de pierdere a acesteia.

3.2.1.2. Înlăturarea textului pe cale chimică

Această metodă de înlăturare de text presupune acţiunea unor agenţi chimici asupra
substanţei scripturale de pe document prin corodare şi spălare. Agentul chimic intră în reacţie cu
coloranţii existenţi în substanţa de scriere, formând săruri incolore.
Pentru înlăturarea textului sunt folosite mai multe procedee, dintre care :
- introducerea şi tinerea înscrisului în apa fierbinte, până la dispariţia scrisului;
- ţinerea înscrisului nemişcat în apa rece, timp de 2-3 zile;
- tamponarea textului cu vată îmbibată în diverşi solvenţi chimici, urmată de spălare şi
uscare forţată;
Prin corodare şi spălare cu diverşi agenţi chimici se provoacă alterarea suportului de
hârtie, producând o serie de urme, după cum urmează:
- pierderea luciului hârtiei şi apariţia unor porţiuni mate;
- existenta unor pete albe albicioase sau galbene;
- creşterea porozităţii şi fragilităţii hârtiei;
- deteriorarea liniaturii imprimate şi a desenului de protecţie corodat, precum şi a
menţiunilor executate ulterior corodării;
- existenta unor fragmente din traseele grafice ale scrisului iniţial;

32
 - fluorescenta diferita a locurilor alterate faţă de fluorescenţa generală a înscrisului.

La fel ca şi în cazul metodei mecanice examinarea criminalistică a falsului parţial prin

înlăturare de text pe cale chimică parcurge două faze :

- Stabilirea locului în care s-a produs corodarea şi spălarea;

- Refacerea textului înlăturat.

a. Stabilirea locului în care s-a produs corodarea si spălarea

În afara de metodele folosite la stabilirea locului unde a fost înlăturat textul pe cale
mecanică, în cazul alterării pe cale chimică se utilizează şi metode specifice, mergând până la
identificarea substanţelor cu care s-a realizat corodarea.
Acestea sunt :
- tratarea cu hârtie de turnesol;
- tratarea cu acid citric;
- tratarea cu vapori de sulfat de amoniu;
- tratarea cu nitrat de argint;
- tratarea cu soluţie diluata de hipermanganat de sodiu;
- tratarea cu vapori de ionidină;
- alte metode şi procedee.

b. Refacerea textului înlăturat

Refacerea textului înlăturat este operaţie destul de dificilă şi se folosesc atât metode fizice
cât şi chimice.
Metodele chimice de relevare a textului înlăturat, deşi prezintă riscul deteriorării grave a
înscrisului, se dovedesc eficace în cazul în care cerneala ştearsă a avut un conţinut redus de fier.
Metode chimice utilizate :
- tratarea scrisului cu eozină;
- tratarea înscrisului cu vapori de acid tiocianic;
- tratarea înscrisului cu izotopi radioactivi;
- alte metode.

33
 3.2.2. Falsul prin acoperirea de text

Falsificarea documentelor prin acoperirea totală sau parţială a unui text este o metodă
simplă, folosindu-se de obicei tuş, cerneală, creionul sau cu diverse substanţe scripturale de tip
corector sau, mai nou, bandă corectoare. În cazul utilizării de către falsificatori a unor substanţe
scripturale de tip corector sau bandă corectoare pentru falsificarea unui document, zona acoperită
poate fi rescrisă, alteori nu.
Examinarea criminalistică a unor astfel de falsuri presupune două activităţi:
- identificarea zonei alterate prin acoperire de text;
- stabilirea scrisului preexistent;

Identificarea zonei alterate a documentului este uşor de identificat avându-se în vedere

excesul de substanţă scripturală sau alte substanţe utilizate la acoperirea textului.
Stabilirea scrisului acoperit depinde de cantitatea de scris alterat şi nealterat, mărimea
intervalului de timp care a trecut de la executarea scrisului şi până la acoperire, gradul de
presiune exercitat la scriere, calitatea hârtiei şi calitatea acesteia, prezenta altui text sau a altei
pete pe versul hârtiei, natura şi culoarea materialului de scriere şi de acoperire.
Ca metodă de relevare a textului anterior poate fi atât examinarea în transparenţă cu
lumina unilaterală fiind cea mai simplă metodă prin care se poate citi scrisul acoperit, sistemele
optice de mărit şi examinarea cu ajutorul luminii sistemului de examinare docubox dragon şi
comparatorul video-spectral VSC 5000.
La sistemul docubox dragon se poate face distingerea diferenţelor dintre cerneluri sau
urme de creion, modificări chimice (mai ales pentru însemnele de securitate) elemente de
securitate selectând filtrele cu bariera de la 610 nm, până la 1000 nm.

Fig.21 Reprezintă modificări realizate prin acoperirea unui scris.

34
 Fig.22, 23 Reprezintă modificări realizate prin acoperirea unui scris cu substanţă de tip corector şi identificarea
scrisului anterior cu ajutorul sistemului de examinare docubox dragon.

3.2.3. Falsul în documente executat prin adăugire de text

Falsificarea documentelor prin adăugarea unor menţiuni noi se poate realiza direct prin
inserarea unor cifre, cuvinte, semnături pe documentul existent sau după ce documentul în
prealabil a suferit unele ştersături.

Datorită imposibilităţii scriptorului de a integra perfect în ansamblul grafic existent

adăugirile dau naştere la neconcordanţe, materializate prin dezalinieri, diferenţe de dimensiune,
înclinare, presiune şi chiar de culoare a obiectului scriptural.

Semnele de punctuaţie, cuvintele, frazele sau chiar fragmentele din text pot constitui
adăugiri în acte, care pot avea rolul de a schimba semnificaţia mesajului. Pentru a putea stabili
adăugirile aduse trebuie avute în vedere trei criterii, după cum urmează:
- fizico-grafice;
- fizico-chimice;
- a ordinii cronologice a trăsăturilor intersectate, care pot proveni de la textul iniţial,
respectiv cel adăugat.

Pentru concretizarea metodelor de examinare vor fi avute în vedere aceste trei criterii:

a. Criteriile fizico-grafice pentru determinarea adăugirilor

Continuitate logică constituie primul element pe baza căruia se poate determina dacă un
text a fost sau nu modificat prin adăugiri manuscrise.1 Intervenţia asupra unui text poate fi
dovedită şi prin evidenţierea intercalării nefireşti a unui semn grafic sau cuvânt în cadrul unui

1
D. Sandu, Falsul în acte – descoperire şi combatere prin mijloace tehnico-criminalistice”, Editura Dacia, Cluj,
1977, pag. 111
35
text. Poate una dintre cele mai facile metode de depistare a adăugirilor este aceea unde
menţiunile în cadrul documentului au fost scrise de o persoană, alta decât cea care a conceput
textul iniţial, datorită faptului că diferenţele, deşi ar putea să nu fie evidente, cu siguranţă vor
putea exista, bazând totul pe considerentul că fiecare persoană are format un stil aparte de a scrie,
cu siguranţă diferit de al alteia. Cu toate acestea, chiar şi în cazurile în care adăugirile sunt făcute
de aceeaşi persoană care a scris textul iniţial, acestea pot fi identificate, mizând pe diferenţe care
îşi fac apariţia datorate executării în condiţii diferite şi în alt moment, care pot fi determinate în
raport de valorile dimensionale şi poziţia semnelor grafice faţă de axa verticală, spaţiile dintre
ele, gradul de presiune şi de multe alte elemente.
Caracterul edificator al unor adăugiri poate fi determinat în funcţie de suportul diferit pe
care poate fi aşezat documentul, atât în momentul scrierii iniţiale cât şi a adăugirii, care poate
imprima traseelor caracterelor aspecte deosebite, astfel putându-se demonstra neconcomitenţa
întocmirii acestuia.
Pornind de la considerentul că şi instrumentul scriptural pune la dispoziţie elemente
grafice importante ce pot fi avute în vedere în procesul intentat pentru demonstrarea adăugirilor,
sarcina se poate dovedi extrem de facilă în momentul în care trăsăturile adăugate sunt executate
cu alt tip de instrument. În cazul în care instrumentul utilizat este acelaşi, vor fi avute în vedere
corespondeţele particularităţilor morfologice alte trăsăturilor, pentru că pot apărea diferenţe
constând în cantitatea diferită de material scriptural, existenţa sau inexistenţa unor zgârieturi
produse sau nu pe materialul pe care a fost depus scrisul, până şi grosimea traseelor pot diferi. În
aceeaşi ordine de idei, gradul de uzură al peniţei unui obiect scriptural, fie el cu toc simplu sau
toc rezervor, poziţia sa în momentul depunerii scrisului, presiunea exercitată de cel care scrie,
rezidă în aspectul concret al trăsăturilor. 1 Pentru obţinerea rezultatelor dorite într-un astfel de caz
compararea necesită a fi realizată între trăsături orientate în acelaşi sens, datorită faptului
identificăm diferenţe din pricina acestor factori.
Metoda medianei trăsăturilor poate fi utilizată în vederea determinării cazului în care
trăsăturile grafice au fost executate de aceeaşi persoană sau de persoane diferite, prin reliefarea
unor constante a semnelor grafice comparate. Concordanţa descoperită poate constituie indiciu
de identitate a autorului, pe când neconcordanţa va ajuta la a concluziona că grafismele au fost
executate de către persoane diferite.

1
D. Sandu, “Falsul în acte – descoperire şi combatere prin mijloace tehnico-criminalistice”, Editura Dacia, Cluj,
1977, pag. 112
36
 Modificările din documente se concretizează deseori prin intermediul menţiunilor cifrice
şi literale plasate neobişnuit sau sunt date de poziţia convexă ori concavă a rândurilor, prescurtări
neobişnuite de cuvinte, litere răsfirate sau comprimate care formează unele cuvinte.
Dacă un act este întocmit concomitent, în mai multe exemplare, utilizând hârtie copiativă,
adăugirea va putea fi constată prin confruntarea exemplarelor. Pe de altă parte, dacă adăugirea
este efectuată separat, va putea fi remarcată nesuprapunerea caracterelor adăugate.
Semnăturile autentice, care, în unele cazuri date în alb, iar deasupra lor putând fi
completat un alt text, completări care sunt tratate ca aspecte aparte prezintă. Aceste cazuri s-au
dovedit a fi mai puţin frecvente decât situaţiile în care este obţinută semnătura unei persoane prin
surprindere sau de ştergere a textului depus deasupra semnăturii autentice. În momentul
efectuării de examinări se vor avea în vedere dimensiunile hârtiei, marginile ei, unele urme de
înlăturare, în ipoteza în care acestea ar exista, fără a neglija elementele de natură topografică.
Aici putem avea ca exemplu ocolirea extremităţilor superioare ale semnăturii şi, uneori,
comprimarea rândurilor.

b. Criteriile fizico-chimice pentru determinarea adăugirilor

Rezultatele, de cele mai multe ori, după aplicarea unor metode grafice, nu sunt cele
scontate, astfel că găsim oportună utilizarea combinării acestora cu cele fizico-chimice. Se va
putea stabili, pe baza particularităţile fizico-chimice ale unui text, în cazul în care acestea diferă
de ale altui text faţă de un altul, că scrierea a fost efectuată cu materiale diferite, implicit că
scrisul a fost adăugat. Sunt întâlnite, totuşi, şi unele dificultăţi, în special atunci când adăugirile
se fac utilizând cerneală sau materiale de aceeaşi natură sau culoare, acestea fiind reperate ca
tendinţe de mascare a modificărilor aduse documentelor.
Pentru stabilirea adăugirilor executate cu cerneală, textul original şi cel presupus adăugat
pot fi tratate cu diverşi compuşi chimici (solvenţi), pentru urmărirea reacţiilor care se produc,
dintre care enumerăm câteva posibili: decolorarea materialului de scriere, schimbarea nuanţei
culorii, întinderea rapidă pe hârtia sau pe suportul pe care a fost transferat şi multe altele.1
Rezultate diferite ale reacţiilor cu aceeaşi reactivi chimici demonstrează că s-a scris cu material
diferit, iar pentru aprofundarea şi elucidarea situaţiei vor mai fi necesare şi alte investigaţii,
datorate faptului că reciproca nu este întotdeauna valabilă.
Examinarea documentelor se poate face în tot sau în parte, astfel că în primul caz, se
aplică o picătură a solventului prin intermediul unei pipete, observându-se cu lupa sau cu ajutorul

1
C., E., Florea, P., Procedee de evidenţiere a traseelor de apăsare latentă – Bucureşti, 1970, p.124.
37
microscopului, reacţia la care va fi supus materialul de scriere. Pentru a putea fi extras materialul
de scriere se aplică dizolvant (un amestec de spirt şi apă distilată) pe trăsătura de cerneală şi se
absoarbe cu un tub îngust din sticlă, iar conţinutul se aplică pe o lamelă. Această operaţie va
necesita a fi repetă până în momentul în care dizolvantul de pe lamelă va ajunge să aibă aceeaşi
nuanţă a culorii cernelii cu care a fost scris textul supus examinării fizico-chimice. Se va aştepta
până dizolvantul se va fi evaporat, se va acţiona asupra materialului de scriere cu solvenţi
chimici şi se vor urmări reacţiile care se vor petrece. Datorat faptului că hârtiile cu un grad de
încleiere redus, absorb dizolvantul înainte ca el să solubilizeze cerneala, această metodă îşi va
dovedi ineficacitatea, fiind recomandată răzuirea ca metodă de transfer a materialului de scriere
pe lamelă. Pentru aceste tipuri de reacţii este utilizată o paletă diversificată de reactivi chimici.
În cadrul examinării unei trăsături cu ajutorul unui microscop cu care se poate mări
imaginea de cel puţin 630 de ori, poate fi urmărită prezenţa sau absenţa unor impurităţi, precum
şi modalitatea de dozare a acestora.

c. Criteriile în raport cu ordinea cronologică a trăsăturilor intersectate pentru

determinarea adăugirilor
Logic, un rând care este scris după un altul trebuie să se suprapună peste acesta. Din
momentul în care această logică este încălcată (trăsăturile rândului anterior să se găsească peste
al celui care urmează) rezulta indubitabil că acele caractere sau chiar şir de caractere rezidă într-o
succesiune anormală, constatându-se astfel că au fost scrise ulterior. Deşi ar putea părea simplu
de reliefat astfel de diferenţe s-a dovedit de-a lungul timpului că această operaţiune nu este
tocmai facil de realizat. La intersecţia a două trăsături se petrec transformări fizico-chimice, care
pot fi determinate de:
- acţiunea mecanică a instrumentului scriptural;
- interacţiunea între ele a materialelor utilizate în procesul de depunere a
scrisului;
- interacţiunea dintre materialele utilizate la scriere şi suportul pe care va fi
depus scrisul, respectiv absorbţie, osmoză.

În cadrul procesului de scriere se produce modificarea fibrelor componente ale stratului

superior al hârtiei, devierea de la starea iniţială a primei trăsături, datorată executării peste a celei
iniţiale, iar aceasta din urmă va fi influenţată de prezenţa primei trăsături şi de celelalte
modificări anterioare aduce suportului.

38
 Trăsăturilor intersectate li se poate evidenţia ordinea executării prin intermediul
examinării stereomicroscopice, obţinându-se imagini în relief. Aceste rezultate astfel obţinute
trebuie fixate prin fotografiere sau captarea imaginilor cu ajutorul sistemelor informatice avute la
dispoziţie.

Fig. 24. Modificări realizate prin adăugarea unor menţiuni noi

3.2.4. Falsificarea prin substituirea şi înlocuirea unor file

Această metodă este des întâlnită la documente de tip paşaport, cărţi de muncă, etc. Este
foarte simplă în cazul documentelor de tip carnet care au filele fixate cu ajutorul unor capse
metalice, prinse la mijloc. Prin simpla desfacere a capselor se pot scoate şi înlocui diverse file
dorite de a fi falsificate.

În cazul documentelor ce au filele fixate prin broşare falsificarea de acest tip este mai
greoaie, aceasta realizându-se prin două moduri:

a) tăierea firului vizibil la mijlocul documentului pe toată lungimea paginii, după care se
extrage fascicolul de file. Procedeul de broşare permite recuperarea cel de al doilea fir care poate
fi refolosit. Se înlocuiesc filele care interesează pe falsificator (de regulă acele file pe care sunt
aplicate interdicţii sau alte menţiuni ale organelor competente) şi cele corespondente acestora.
Se introduce un nou fir (sau firul recuperat) între coperţi şi foaia de forzaţ, în cazul
paşapoartelor, după care cu ajutorul unei croşete se trage firul respectiv prin orificiile originale,
formându-se astfel mici bucle. Aceste bucle se trag din nou rezultând aceleaşi bucle de
dimensiuni mai mici.

39
 Prin aceste bucle se introduce firul de bumbac recuperat (sau un alt fir), după care se
trage de primul fir, care, conform principiului de funcţionare al maşinii de cusut mecanice,
recoase documentul. Capetele celor două aţe se unesc şi se relipeşte coperta cu adeziv.
Pentru depistarea falsului trebuie avute în vedere următoarele elemente:

- poziţia deplasată a unor file sau a întregului mănunchi de file în raport cu

coperţile documentului, când acesta este închis;
- orificii mărite, firul nu are aceeaşi grosime şi nu mai este răsucit;
- datorită relipirii coperţilor de foia de forzaţ în cazul paşaportului, se pot observa
urme de substanţă adezivă la extremităţile muchiei.

b) tăierea longitudinală a coperţilor pe muchia de coasere a filelor, descoaserea acestora

şi înlocuirea filelor. Operaţiunea următoare este coaserea manuală a acestora utilizând un singur
fir, după care se relipeşte coperta de foaia de forzaţ în cazul paşapoartelor.

Fig. 25 Reprezintă coperta unui paşaport tăiată longitudinal.

La depistarea falsului trebuie avut în vedere faptul că falsificatorii de regulă pentru a

masca acţiunea asupra broşării, folosesc o copertă suplimentară.

3.2.5. Falsificare prin înlocuirea fotografiei

Acest procedeu este utilizat de falsificatori în cazul documentelor furate ce conţin

fotografie. La documentele cu fotografie lipită, substituirea se realizează prin simpla dezlipire cu
ajutorul unor instrumente de tip lamă, cuţit, etc. sau prin metoda cu aburi, urmată de relipirea
altei fotografii.
40
 În acest caz identificarea falsului este simplă datorită faptului că documentele oficiale
care conţin fotografie au ca element de siguranţă timbru sec sau ştampila emitentului, ce se
examinează în vederea stabilirii continuităţii liniare de pe filă pe fotografie.
La documentele de tipul paşaportului care conţin fotografia fixată prin laminare
înlocuirea fotografiei falsificatorii intervin prin tăiere prin lateral, dezlipesc foile laminate, extrag
fotografia titularului după care se introduc altă fotografie cu altă persoană şi se relipesc foliile.
Stabilirea falsului se poate face prin metoda transparenţei, prin expunerea paginii
laminate la o sursă de lumină vom observa că în locul unde s-a acţionat pentru dezlipirea foliilor
laminate, apare o porţiune opacă de asemenea, pot apare urme de adeziv folosit la relipirea
foliilor.
O altă metodă de înlocuire a fotografiei ar fi tăierea foliei protectoare pe laturile
fotografiei: se taie folia protectoare pe laturile fotografiei şi se înlocuieşte fotografia titularului.
Se recuperează porţiunea de folie corespunzătoare fotografiei şi se aplică o folie autocolantă pe
toată suprafaţa paginii pentru a masca operaţiunea.
Depistarea falsului se face în spot de lumină ultravioletă se observă urme de adeziv
folosit la lipirea fotografiei.
În toate aceste situaţii falsul va fi demonstrat prin evidenţierea bulelor de aer existente pe
folia protectoare a filei cu fotografie, ca urmare a dezlipirii şi relipirii acesteia.
De asemenea, în situaţia existenţei unui timbru sec, aplicat peste folia protectoare, se va
observa că traseele acestuia vor fi repasate.

3.2.6. Falsificarea ştampilei sau a timbrului sec

Pentru autenticitatea unor categorii de documente emitenţii aplică atât impresiuni de

ştampilă cât şi timbru sec. Impresiunile de ştampilă de regulă se aplică peste semnături sau peste
fotografii iar timbrul sec atât pe documente în zona destinată sau pe fotografii.
Impresiunile de ştampilă şi timbrul sec se pot falsifica prin realizarea unui nou suport de
ştampilă sau dispozitiv pentru timbru sec asemănător celei ce se doreşte a fi falsificat, caz în care
se urmăreşte să o reproducă pe cea a emitentului sau pur şi simplu le confecţionează la
întâmplare sau în cazul ştampilelor prin copiere cu ajutorul sistemelor de calcul şi reproducere pe
document.

41
 Identificarea acestor categorii de falsuri se realizează numai pe baza examinărilor
comparative cu unele considerate - model de comparaţie, ridicate de la emitent.
Expertul va putea constata asemănări din punct de vedere al caracteristicilor generale, în
ceea ce priveşte forma şi conţinutul, însă din punct de vedere al caracteristicilor individuale va
constata neconcordanţe de tipul dimensiunilor caracterelor cuvintelor sau însemnelor, întreruperi,
forme diferite de construcţie al literelor, defecte de fabricaţie, etc.
Impresiunile de ştampilă falsificate prin copiere cu ajutorul sistemelor de calcul şi
reproducere cu ajutorul unei imprimante este des întâlnită însă foarte uşor de depistat având în
vedere că în cazul celor autentice substanţa scripturală va fi monocoloră, iar în cazul celei
falsificate în special color vor purta caracteristicile tipului de imprimantă folosit.

3.3 Falsurile totale – contrafacerile

Documentele contrafăcute, având în vedere faptul că nu au legătură cu emitentul şi nu au

nimic autentic, stabilirea autenticităţii se face prin examinări microscopice cu ajutorul sistemelor
optice de mărire precum şi a sistemului de examinare docubox dragon şi comparatorul video-
spectral VSC 5000.
Contrafacerile - pot fi realizate cu ajutorul copiatoarelor, de regulă cele color. Se recurge
la falsul total în cazul actelor de studii, documente de identitate ale persoanelor cât şi ale
autovehiculelor cât si a altor mijloacelor de plată.
Aceste falsuri sunt puse în evidenţă prin examinarea microscopică, ocazie cu care se
constată o serie de diferenţe fată de înscrisul autentic astfel :

- imaginea de ansamblu a contrafacerii are un contrast mai accentuat;

- traseele de culoare neagră conţin si particule cu o alta nuanţă cromatică;
- desenele sunt descrise fragmentar si au o expresivitate scăzută, ele fiind formate
din granule de toner variate ca forma si inegale ca dimensiuni;
- lipsa liniaturii anticopiere, aceasta fiind redată granulat şi de culori diferite.

Stabilirea modului de imprimare se face prin examinarea traseelor grafice şi în cazul în

care constatăm că sunt puse în evidenţă particule strălucitoare şi uşor în relief de culoare galbenă,
roşie şi albastră putem concluziona că realizarea documentului s-a făcut cu o imprimantă laser.

42
 Folosind un copiator marca Xerox, documentele contrafăcute vor avea pe suprafaţa
suportului de hârtie traseele cu puncte de culoare galbenă ce formează codul aparatului.
La documentele de identitate precum şi la cele care conţin elemente de siguranţă cum ar
fi certificate de înmatriculare, cărţi de identitate, bancnote şi alte asemenea documente
contrafacerile sunt mai greu de realizat.
Când traseele grafice au culori mătuite, fără relief şi sunt dispuse dezordonat sau în bare
suntem în situaţia folosirii pentru realizare a unei imprimante cu jet de cerneală, iar în cazul
culorii negre vor fi găsiţi şi stropi depuşi accidental.
În situaţia în care traseele grafice ale textului sau imaginilor de pe documentul examinat,
în zonele mai dense, au un aspect ordonat în formă de romburi deschise cu un punct în centru
putem spune că pentru contrafacerea documentului s-a folosit un tipar offset.

La examinarea unor asemenea documente cu ajutorul luminii UV se constată lipsa

elementelor fuorescente sau redarea acestora în mod diferit faţă de cele model de comparaţie1.

Fig. 26, 27 Reversul unei cărţii de identitate contrafăcută şi a uneia model de comparaţie, examinate sub incidenţa
razelor UV.

1
N. Buzatu, G. Popa, Expertizarea bancnotelor şi a altor instrumente de plată, pag. 22/23
43
Fig. 28, 29 Imaginea liniaturii anticopiere a unui document contrafăcut şi a unuia model de comparaţie
preluare cu ajutorul microscopului.

44
 Capitolul IV
ANALIZE DE CAZ. RAPORTUL DE EXPERTIZĂ

4.1 Întocmirea raportului de expertiză

Potrivit art.116 din C.p.p. privind ordonarea efectuării expertizei care prevede că organul
de urmărire penală ori instanţa de judecată, când pentru lămurirea unor fapte sau împrejurări ale
cauzei, în vederea aflării adevărului, sunt necesare cunoştinţele unui expert, dispune, la cerere
sau din oficiu, efectuarea unei expertize.
Expertul sau experţii sunt numiţi de organul de urmărire penală sau de instanţa de
judecată. 1
Organul de urmărire penală care dispune efectuarea expertizei stabileşte obiectul acesteia,
formulează întrebările la care trebuie să răspundă şi termenul în care urmează a fi efectuată
lucrarea.
Expertiza se efectuează asupra materialelor şi datelor puse la dispoziţie sau indicate de
organul de urmărire penală, iar celui însărcinat cu efectuarea acesteia nu i se pot delega atribuţii
de organ de urmărire penală. Dacă expertul criminalist consideră că materialele puse la dispoziţie
ori datele indicate sunt insuficiente pentru efectuarea lucrării comunică organului de urmărire
penală şi solicită completarea lor. 2
Expertul, potrivit art. 21 din C. proc. pen., are dreptul să ia la cunoştinţă de materialul
dosarului necesar pentru efectuarea expertizei, iar în cursul urmăririi penale, doar cu
încuviinţarea organului de urmărire penală.
În urma constatărilor efectuate în cauză, expertul criminalist întocmeşte un raport scris. În
cazul în care la efectuarea expertizei au participat mai mulţi experţi, în raport vor fi menţionate
opiniile acestora, în mod separat, în cuprinsul raportului sau într-o anexă, numai în cazul în care
părerile acestora sunt diferite. 3

1
art.118 alin.2 din C.proc.pen.
2
art.113 din C.proc.pen.
3
art.122 din C.proc.pen.
45
 4.2. Conţinutul raportului de expertiză

Raportul de expertiză, potrivit art. 123 din C. proc. pen. cuprinde trei părţi, după cum
urmează:
a) partea introductivă în care se menţionează:
- organul de urmărire penală sau instanţa de judecată care a dispus efectuarea expertizei;
- data când s-a dispus efectuarea acesteia;
- numele şi prenumele expertului sau experţilor şi instituţia din care fac parte;
- data şi locul unde a fost efectuată;
- data întocmirii raportului de expertiză;
- obiectul acesteia şi întrebările la care expertul urma să răspundă;
- materialul pe baza căruia expertiza a fost efectuată şi dacă părţile care au participat la
acestea au de dat explicaţii în cursul expertizei.

b) descrierea în amănunt a operaţiilor de efectuarea a expertizei, obiecţiile sau explicaţiile

părţilor, precum şi analiza acestor obiecţii ori explicaţii în lumina celor constate de expert;

c) concluziile, care cuprind:

- răspunsurile la întrebările puse;
- părerea expertului asupra obiectului expertizei.

În cazul în care organul de urmărire penală sau instanţa de judecată constată că expertiza
nu este completă, la cerere sau din oficiu, poate dispune efectuarea unui supliment de expertiză. 1
Expertiza poate fi efectuată fie de către acelaşi expert sau de către altul, în funcţie de solicitarea
organului de urmărire penală sau din cauze obiective.
Atunci când organul de urmărire penală sau instanţa de judecată are îndoieli cu privire la
exactitatea concluziilor de expertiză deja întocmit, potrivit art. 125 din C. proc. pen., poate
dispune efectuarea unei noi expertize.
În cazul infracţiunilor de fals în înscrisuri organul de urmărire penală sau instanţa de
judecată poate dispune prezentarea scriptelor de comparaţie. Dacă acestea se găsesc în depozite
publice, autorităţile în drept sunt obligate a le elibera, iar în cazul în care scriptele se găsesc la un

1
Art. 124 din C. proc. pen.
46
particular care nu este soţ sau rudă apropiată cu învinuitul în cauză, organul de urmărire penală
sau instanţa de judecată îi pune în vedere să le prezinte. 1
Pentru efectuarea unei expertize scriptele de comparaţie, potrivit alin. 4 al art. 127 din C.
proc. pen., organul de urmărire penală sau preşedintele completului de judecată trebuie să vizeze
scriptele de comparaţie prin semnare, iar dacă se solicită probe scrise de mână se poate dispune
ca învinuitul să execute probe de scris cu mâna sa ori să scrie după dictare.
Dacă învinuitul sau inculpatul refuză să dea probe de scris, executare cu mâna sa, se face
menţiune într-un proces-verbal.

4.3 Elemente de noutate ale noului cod de procedură penală

În noul Cod de procedură penală la art. 330 este prevăzută „Încuviinţarea expertizei” care
are ca element de noutate dispunerea pentru efectuarea expertizei a unui număr de unu sau trei
experţi iar termenul de depunere va fi cu cel puţin 10 zile înainte de termenul fixat pentru
judecată iar în cazuri urgente termenul pentru depunerea raportului de expertiză poate fi
micşorat.
Tot ca element de noutate la art. 331 se prevede că în cazul în care există neînţelegeri cu
privire la numirea experţilor, aceştia vor fi numiţi de instanţa de judecată, prin tragere la sorţi de
pe lista întocmită şi comunicată de către biroul de expertiză, care cuprinde numele experţilor
autorizaţi.
Potrivit art. 332 din noul cod de procedură penală experţii pot fi recuzaţi pentru aceleaşi
motive ca şi judecătorii. Recuzarea trebuie să fie cerută în termen de cinci zile de la numirea
expertului, dacă motivul ei există la această dată iar în celelalte cazuri termenul va curge de la
data când s-a ivit motivul de recuzare.
La art. 379 alin. 3 se prevede că expertul este obligat să efectueze expertiza şi să o predea
avocaţilor părţilor, sub semnătură de primire, cu cel puţin 30 de zile înainte de termenul fixat de
instanţă. De asemenea, ele are obligaţia de a da explicaţii avocaţilor părţilor.

1
Art. 127 din C. proc. pen.

47
 4.4. Studiu de caz privind falsificarea unui paşaport prin contrafacerea filei
informatizate

In acest studiu de caz voi prezenta elementele de falsificare a unui paşaport românesc
prin contrafacerea şi înlocuirea filei informatizate.
Pentru acest studiu a fost pus la dispoziţie un paşaport românesc, considerat în litigiu şi
un alt paşaport românesc, considerat – model de comparaţie. Prin efectuarea expertizei de
tehnică a documentelor s-a cerut să se stabilească dacă paşaportul în litigiu este autentic sau
prezintă urme de falsificare sau contrafacere şi în caz pozitiv care este procedeul de realizare a
falsificării sau contrafacerii. În urma examinărilor comparative am stabilit că paşaportul în litigiu
prezenta asemănări din punct de vedere al caracteristicilor generale însă la examinarea
elementelor de stabilire ale autenticităţii respectiv elementele de siguranţă am stabilit că a fost
contrafăcută fila informatizată şi introdusă într-un paşaport autentic.

RAPORT
de
EXPERTIZĂ
Nr.XXXXX din XX.XXX.XXXX

Dosar nr. XXXX/Y/XXXX, al Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul

Inspectoratului de Poliţie al Judeţului XXXX.

Expert criminalist –inspector principal de poliţie Mironescu Mihai – brevet

nr.669/2011, din cadrul Serviciului Criminalistic, al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului
Vaslui.
În baza art. 116 - 119 C.p.p. şi art. 26 alin. 1 pct. 15 din Legea 218/2002, am
procedat la efectuarea prezentei lucrări în laboratorul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului
de Poliţie al Judeţului Vaslui, cu respectarea normelor de management al calităţii şi a Codului
de Conduită nr. 210/11.04.2006, după cum urmează:

I. OBIECTULEXPERTIZEI:

Prin rezoluţia motivată cu numărul XXXX/XXXX, lucrătorii Serviciului de Investigaţii

Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Vaslui, dispun efectuarea unei
expertize de tehnică a documentelor, în cauza privind pe numita R. A., pentru a stabili:
48
 1. Dacă paşaportul cu seria xxxxx, pe numele R. A., este autentic sau prezintă urme
de falsificare sau contrafacere?

2. Care este procedeul de realizare a falsificării sau contrafacerii ?

II. MATERIALELE PUSE LA DISPOZITIE:

Pentru efectuarea lucrării mi-au fost puse la dispoziţie următoarele:

În litigiu:

- un paşaport românesc cu seria xxxxx, pe numele R. A.;

Pentru comparaţie:

- un paşaport românesc;

Materialele au fost puse la dispoziţie, într-un plic de culoare albă, lipit şi ştampilat şi
îndeplinesc cerinţele prevăzute de PL 5.8 –privind ambalarea, sigilarea şi transportul.

III. DESCRIEREA MATERIALELOR PUSE LA DISPOZIŢIE:

A/Litigiu. – Paşaportul românesc cu seria xxxxx, pe numele R. A., este de formă

dreptunghiulară, în dimensiune de 125 x 88 mm. Coperta este din vinilin de culoare vişinie iar în
partea superioară faţă se află înscrisul „ ROMANIA”, în partea mediană – stema României – iar
în partea inferioară înscrisul „ PASAPORT”. Paşaportul prezintă un număr de 32 file.

Fig. 30,31 . Paşaportul românesc în litigiu.

49
 B/ MODEL DE COMPARATIE

Paşaportul românesc cu seria 14470992, model de comparaţie este de formă

dreptunghiulară, în dimensiune de 125 x 88 mm. Coperta este din vinilin de culoare vişinie iar în
partea superioară faţă se află înscrisul „ ROMANIA”, în partea mediană – stema României – şi
în partea inferioară înscrisul „ PASAPORT”. Paşaportul prezintă un număr de 32 file.

Fig. 32, 33 Paşaportul românesc , model de comparaţie.

IV. EXAMINĂRI – CONSTATĂRI

1. Examinând comparativ elementele de stabilire a autenticităţii ( de siguranţă ) a

paşaportului în litigiu, cu cele ale paşaportului model de comparaţie, cu ajutorul instrumentelor
optice de mărire – microscop Nikon SMZ 800, scanner HP Scanjet G 4010 şi a sistemului de
detectare a modificărilor aduse documentelor „DOCUBOX DRAGON”, constat că acesta
prezintă elemente de contrafacere a paginii informatizate, pe care le voi enumera parţial în
continuare, după cum urmează:

a) microtext - pe pagina informatizată sub imaginea facială, la paşaportul model de

comparaţie se găseşte microtextul „ROMÂNIA” sub forma unei linii sinuoase, cu traseele
grafice pline cu substanţă roşie şi marginile drepte iar la paşaportul în litigiu traseele grafice
sunt realizate punctiform cu substanţă roşie şi cu marginile neregulate, dispuse sinuos.

50
 Fig. 34, 35 Microtextul – documentului în litigiu şi cel de comparaţie mărite de opt ori.

Fig. 36 Detalii ale microtextului – documentul în litigiu, mărit de 14 ori.

Fig. 37 Detalii ale microtextului - model de comparaţie, mărit de 14 ori..

b) liniatura anticopiere - pe fundalul paşaportului model de comparaţie, este plasat un

desen format din linii subţiri alungite şi intersectate asemănător majusculei „V” şi linii
intersectate formând romburi, cu marginile drepte, iar la cel în litigiu acest desen are traseele

51
punctiforme cu marginile neregulate, dedublate (umbrite) de culoare roşie, galbenă şi albastră,
depuse dezordonat, strălucitoare şi uşor în relief, specifice imprimării color cu laser.

Fig. 38, 39 Detalii mărite de 10, respectiv 14 ori asupra liniaturii anticopiere la paşaportul în litigiu.

Fig. 40, 41 Detalii mărite de 10, respectiv 14 ori asupra liniaturii anticopiere la paşaportul model de comparaţie.

c) elemente fluorescente de culoare galbenă – la paşaportul model de comparaţie este

prezentată pe pagina informatizată menţiunea „ROMANIA” pe fundalul unui desen vălurit ce
are fluorescenţă galbenă în U.V. cu traseele normale – pline şi marginile drepte iar în litigiu
fluorescenţa este mai accentuată, traseele menţiunii „ROMANIA” şi desenul vălurit este
realizat punctiform şi cu marginile neregulate.

52
 Fig.42, 43 Elementele fluorescente - în litigiu.

Fig. 44, 45 Elementele fluorescente – model de comparaţie.

53
 d) modul de imprimare a rubricilor paginii informatizate - la examinarea microscopică
constat că la specimen traseele grafice sunt realizate monocolor, continui cu marginile drepte
iar la cel în litigiu acestea sunt dublate, decalate (text umbrit), în partea din faţă traseele
grafice sunt realizate cu substanţă de culoare neagră iar cele din spate – decalate sunt
realizate punctiform cu substanţă de culoare roşie şi albastră, strălucitoare şi uşor în relief,
specifice imprimării color cu laser, metodă folosită de copiatoarele sau imprimantele color.

Fig. 46 Detaliu mărit de 10 ori a modului de imprimare a rubricilor paginii informatizate – litigiu – dublat, decalat,
text umbrit cu margini neregulate.

Fig. 47 Detaliu mărit de 10 ori a modului de imprimare a rubricilor paginii informatizate – model de comparaţie –
sunt monocolor, continui cu marginile drepte.

e) modul de broşare - la examinarea microscopică a paşaportului în litigiu constat că

orificiile sunt uşor mărite iar firul tricolor este dublat.

Fig. 48 Detaliu mărit de 5 ori a modului de broşare a documentului în litigiu.

54
 Fig. 49 Detaliu mărit de 5 ori a modului de broşare a paşaportului – model de comparaţie.

Examinările au fost efectuate în cadrul laboratorului Serviciului criminalistic folosind

microscop Nikon SMZ 800, scanner HP Scanjet G5590, sistemul de detectare a modificărilor
aduse documentelor „DOCUBOX DRAGON”, programul LUCIA FORENSIC, lampa cu UV şi
tehnica de calcul.

În baza celor constatate, descrise şi demonstrate, formulez următoarele

CONCLUZII:

1. Paşaportul cu seria xxxxx, pe numele R. A. este falsificat, prin înlocuirea paginii

informatizate.

2. Falsificarea a fost realizată prin contrafacerea paginii informatizate cu ajutorul

tehnicii de calcul (computer), imprimarea acesteia cu ajutorul unei imprimante color cu laser,
aplicarea unei folii de siguranţă contrafăcute şi plastifierea acestora, asemănător documentelor
autentice.

4.5 Studiu de caz privind contrafacerea unei cărţi de identitate

In acest studiu de caz voi prezenta elementele de contrafacere a unei cărţi de identitate
românească în urma examinărilor comparative cu o carte de identitate „specimen”.
Pentru acest studiu a fost pusă la dispoziţie o carte de identitate românească, considerată
în litigiu şi în urma examinărilor comparative cu cea specimen am stabilit contrafacerea.

55
 RAPORT
de
EXPERTIZĂ

Nr. XXXXX din XX.XX.XXXX

Dosar nr. XX/P/2013 al Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate XXXX;

Expert criminalist –inspector principal de poliţie Mironescu Mihai – brevet

nr.669/2011, din cadrul Serviciului Criminalistic, al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului
Vaslui.
În baza art. 116 - 119 C.p.p. şi art. 26 alin. 1 pct. 15 din Legea 218/2002, am procedat
la efectuarea prezentei lucrări în laboratorul Serviciului Criminalistic al Inspectoratului de Poliţie
al Judeţului Vaslui, cu respectarea normelor de management al calităţii şi a Codului de Conduită
nr. 210/11.04.2006, după cum urmează:

I. OBIECTUL EXPERTIZEI:

Prin rezoluţia motivată cu nr. XX/Y/XXXX, organul de urmărire penală dispune

efectuarea unei expertize de tehnică a documentelor , în cauza privind pe numita P. D., pentru a
stabili:
- dacă cartea de identitate seria XX nr. XXXXX, pe numele P. D., este
falsificată, contrafăcută sau autentică?

II. MATERIALELE PUSE LA DISPOZIŢIE

Pentru efectuarea lucrării mi-au fost puse la dispoziţie următoarele:

În litigiu:

- cartea de identitate, pe numele P. D.;

- fişa numitei P. D.;

Model de comparaţie:

- specimenul cărţilor de identitate eliberate de autorităţile române, din

dotarea serviciului criminalistic.

Materialele au fost puse la dispoziţie într-un plic de culoare crem, lipit şi

îndeplinesc cerinţele prevăzute în PL 5.8 – privind ambalarea, sigilarea şi transportul.

III. DESCRIEREA MATERIALELOR PUSE LA DISPOZIŢIE:

Litigiu
Cartea de identitate pe numele P. D., reprezintă un formular tipizat, cu dimensiuni de
10,6 x 7,5 cm. Aversul prezintă grafica specifică cărţilor de identitate eliberate de autorităţile
române, iar reversul este de culoare albă.

56
 Fig. 50 Cartea de identitate în litigiu.

Model de Comparaţie

În dotarea serviciului criminalistic se găsesc în format electronic specimene pentru cărţile

de identitate, fiind prezentate atât forma generală, cât şi elementele de siguranţă ale acestora.

Fig. 51 Cartea de identitate specimen.

IV. EXAMINĂRI COSTATĂRI

Examinând cartea de identitate în litigiu pe numele P. D. comparativ cu cartea de

identitate specimen, din punctul de vedere al elementelor de siguranţă, constat deosebiri esenţiale
între acestea, după cum urmează:

57
 a) la examinarea sub incidenţa razelor UV. cartea de identitate specimen
prezintă pe avers textul ROMÂNIA şi liniatură fluorescentă, iar pe revers prezintă cifrele
„1,2,3,4,5” şi un desen de formă rotundă cu marginile sinuoase, vizibile doar sub incidenţa
razelor UV. Cartea de identitate pe numele P. D. nu prezintă nici un desen sau text fluorescent,
iar suportul de hârtie este alb.

Fig. 52 Aversul cărţii de identitate specimen, examinat sub incidenţa razelor UV.

Fig. 53 Aversul cărţii de identitate în litigiu, examinat sub incidenţa razelor UV.

58
 Fig. 54 Reversul cărţii de identitate specimen, examinat sub incidenţa razelor UV.

Fig. 55 Reversul cărţii de identitate în litigiu, examinat sub incidenţa razelor UV.

b) la cartea de identitate în litigiu cifrele reprezentând CNP-ul sunt imprimate cu

cerneală albastru deschis, prezentând liniatură punctiformă poziţionată oblic spre dreapta, iar la
cartea de identitate specimen cifrele reprezentând CNP-ul prezintă liniatură de nuanţă albastru
închis intercalată cu albastru deschis, poziţionată oblic, cu înclinaţie spre stânga – invers faţă de
liniatura anticopiere de pe întreg cuprinsul documentului. Liniatura anticopiere la cartea de
identitate în litigiu este inexistentă, fondul fiind punctiform, multicolor - respectiv albastru şi
roşu, iar la cartea de identitate specimen este specifică, sub formă de linii paralele dispuse oblic
spre dreapta, cu coloraţie monocoloră - respectiv albastru.

59
 Fig. 56 Modul de imprimare al cifrelor reprezentând CNP-ul şi liniatura anticopiere de pe cartea de identitate în
litigiu mărire de 12 ori..

Imag. 57 Modul de imprimare al cifrelor reprezentând CNP-ul şi liniatura anticopiere de pe cartea de

identitate specimen mărire de 12 ori..

c) la cartea de identitate în litigiu datele de stare civilă ale titularului sunt imprimate
cu cerneală neagră – monocoloră, iar la cartea de identitate specimen datele de stare civilă sunt
imprimate cu linii verticale multicolore pe fond negru.

60
 Fig. 58 Modul de imprimare al textului reprezentând datele de stare civilă de pe cartea de identitate în
litigiu mărire de 12 ori..

Fig. 59 Reprezintă modul de imprimare al textului reprezentând datele de stare civilă de pe cartea de identitate
specimen. mărire de 12 ori.

d) imprimarea fotografiei persoanei titulare a cărţii de identitate în litigiu este

punctiformă multicoloră, iar a persoanei din cartea de identitate model de comparaţie este liniară
oblic, sub forma unui caroiaj.

61
 Fig. 60 Reprezintă modul de imprimare a fotografiei din cartea de identitate în litigiu, mărire de 12 ori.

Fig. 61 Reprezintă modul de imprimare a fotografiei din cartea de identitate specimen mărire de 12 ori.

Examinările au fost efectuate în cadrul laboratorului Serviciului Criminalistic folosind

tehnica de calcul, sistemul de examinare a documentelor DOCUBOX DRAGON, microscopul
NIKON SMZ 800 şi programul LUCIA FORENSIC.

Faţă de cele descrise, ilustrate şi constatate în cuprinsul prezentei lucrări formulez

următoarea:

62
 CONCLUZIE:

Cartea de identitate seria XX nr. xxxxx numele P.D. este contrafăcută.

Metoda de contrafacere constă în realizarea graficii şi inserarea fotografiilor cu

ajutorul computerului, imprimarea unui document asemănător celor autentice şi plastifierea
acestuia.

ÎNTOCMIT

EXPERT CRIMINALIST
Inspector principal de poliţie
MIRONESCU MIHAI

63
 BIBLIOGRAFIE

ACTE NORMATIVE:

1. Constituţia României;

2. Codul Penal al României;

3. Codul Civil al României;

4. Codul de Procedură Penală.

AUTORI, LUCRĂRI ŞI PUBLICAŢII:

1. A. Fraţilă, G. Păşescu, Expertiza criminalistica a semnăturii, Bucureşti, Ed.

Naţional, 1997;

2. C. Suciu, Criminalistica, Ed. Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1972;

3. Chaic E., Florea P., Procedee de evidenţiere a traseelor de apăsare latentă –

Bucureşti, 1970;

4. D. Sandu, Falsul în acte – descoperire şi combatere prin mijloace tehnico-

criminalistice”, Editura Dacia, Cluj, 1977;

5. G. Popa, Evoluţia în expertiza criminalistică – suport de curs, Bucureşti, 2013;

6. I. Sandu, V. Vasilache, Conservarea urmelor formă şi a urmelor materie;

7. I. Anghelescu, O. Anghelescu ş.a. Tratat practic de criminalistică vol. III Serviciul

Editorial şi Cinematografic 1980;

8. L. Ionescu, Expertiza criminalistica a scrisului, Editura Junimea, Iasi, 1973;

9. N. Buzatu, G. Popa, Expertizarea bancnotelor şi a altor instrumente de plată

Editura Little Star, Bucureşti, 2004;

10. N. Văduva L. Văduva Expertizele, Constatările tehnico-ştiinţifice şi medico-

legale, Editura Terathopius, Craiova, 1997:

64
 11. I. Mircea, "Criminalistica" , Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1999;

12. E. Stancu, Criminalistica vol. III Editura Universul Juridic - Bucureşti, 2004;

13. V. Bercheşan, M. Ruiu, Tratat de Tehnică Criminalistică, Editura Little Star,

Bucureşti, 2004;

14. Dicţionar explicativ , Bucureşti, 1996.

REVISTE:
1. Revista română de criminalistică nr.6/2012;

2. Criminalistica nr. 1/2012;

3. Revista română de criminalistică nr.5/2011;

4. Criminalistica nr. 1/2003;

5. Criminalistica nr. 4/2002.

65