Sunteți pe pagina 1din 63

NEGOCIEREA ÎN ATENTATELE

TERORISTE
Introducere

Am ales ca tema de disertație Negocierea in atentatele teroriste.

Am ales sa studiez problematica terorismului deoarece este un fenomen tot mai des întâlnit
in ultimul timp la nivel global. Deși România nu s-a confruntat până acum la un nivel îngrijorător cu
amenințările de factură teroristă, aderarea la Uniunea Europeană și la NATO, precum și organizarea
unor evenimente internaționale pe teritoriul țării noastre cresc riscul apariției de astfel de fenomene
si în spațiul românesc.

Fiind absolventă de psihologie consider ca psihicul are o importanță majoră in cadrul


fenomenului infracțional, fiind de multe ori chiar factorul determinant.

Pentru a combate eficient nu doar efectul ci mai ales cauza unui fenomen infracțional trebuie
avută în vedere problematica psihologică de la baza acestuia, fondul psihic care poate determina un
individ sa acționeze împotriva normelor juridice, sa atenteze la viața și siguranța altor persoane.

Atunci când ne referim la negocierea în cadrul atentatelor teroriste in special, trebuie sa


avem în vedere un lucru foarte important: cultura si fondul psihic al teroristului cu care negociem.
Ceea ce îl determină sa comită un astfel de act este ceea ce ne poate ajuta să îl combatem. Atunci
când cunoaștem motivele pentru care o persoană alege un curs al acțiunii cunoaștem si modul în
care putem împiedica acele acțiuni.

În funcție de mediul în care se naște un fenomen terorist, de ceea ce îl determină, fie că este
vorba de un fenomen pe bază religioasă sau culturală, trebuie să acționam diferit. Neglijarea acestor
aspecte atât de importante poate avea efecte catastrofale. Astfel, vom folosi un mod de abordare
pentru un terorist provenit din spațiul islamic, care se află sub influența jihadului și un mod de
abordare cu totul diferit față de un terorist european. Cei doi au motive diferite în spatele acțiunilor
lor, o cultură diferită, un mod diferit de a privi viața și astfel nimic nu ar fi mai eronat decât a-i trata
în același mod.

Mintea umana este astfel proiectată încât sa simplifice recurgând la categorizări. În cazul
terorismului însa, acest atribut al minții umane se va dovedi a fi periculos. Nu putem încadra atât de
multe culturi, obiceiuri și credințe sub paleta generala de terorist decât sub semnul mai mult decât
evident al eșecului.

5
În cadrul acestei lucrări voi prezenta fenomenul de terorism în vastele sale forme, precum și
motivațiile avute în spate dar și metode de a le combate, în cadrul unui efort de a aduce în atenția
organelor de ordine, încă o dată, importanța psihologicului în înțelegerea și combaterea
infracționalului.

În primul capitol am sintetizat câteva elemente de definire ale terorismului, perceperea


acestui fenomen din prisma mai multor factori, precum şi un scurt istoric al terorismului. În cel de-al
doilea capitol am scris despre tipurile de terorism, clasificând terorismul din punct de vedere al
cauzelor, unde se vor regăsi cauzele de natură politică şi religioasă, şi din punct de vedere al
mijloacelor, unde am descris terorismul informaţional şi cibernetic, cel narcotic, biologic, precum şi
cel de factură psihologică, care se va dovedi a fi utilizat oriunde există un atentat terorist. Cel de-al
treilea capitol descrie tipologia organizaţiilor teroriste grupându-le în organizaţii religioase,
naţionaliste, de stânga şi de dreapta şi conţine o scurtă incursiune în câteva dinte grupările teroriste
consacrate, iar cel de-al patrulea capitol conţine o perspectivă politică şi socială asupra terorismului,
atât din prisma Uniunii Europene cât şi din perspectiva ţării noastre.

Ultimele două capitole conţin elemente psihologice, referindu-se la psihologia terorismului şi


la procesul negocierii cu teroriştii, luând în calcul elemente de istorie, psihologie, cultură şi religie.

6
1. Ce este terorismul?

Deşi terorismul ca fenomen a apărut încă din perioada antichităţii, iîncercările de definire nu
aveau cum să îşi facă simţită prezenţa până la formarea unui sistem legislativ. Terorismul este cel
mai nociv efect al puterii, deoarece legitimează forţa cea mai brutală şi folosirea ei lipsită de orice
scrupul, în condiţiile în care singura regulă este cea dictată de terorist.1

1.1 Încercări de definire ale fenomenului terorist

„Inconsecvența terminologică şi modul eterogen în care sunt abordate caracteristicile


criminalității organizate reprezintă în mod evident, premise total nefavorabile pentru definirea
acesteia. Definirea unui fenomen infracțional are repercusiuni practice extrem de importante mai
ales când percepția acestuia este confuză aşa cum se întâmplă în cazul criminalității organizate. În
prezent nu există, deocamdată o definiție unanim acceptată şi nici măcar o convergență de opinii pe
această temă. Explicațiile acestei stări de fapt sunt multiple. Se poate invoca în primul rând un motiv
obiectiv ce rezultă din complexitatea fenomenului, adică din diversitatea faptelor ilegale susceptibile
a se încadra în sfera criminalității organizate. Principala dificultate în definirea criminalității
organizate, constă în tratarea problemei fără a face distincție între normativ şi criminologie”2.

”Termenul de terorism vine din limba latină, de la cuvintele terror-terroris, şi are conotaţie
militară. Terorismul era folosit de legiunile romane pentru a impune legea lor, înspăimântând
populaţia şi obligând-o astfel la supunere”3.

Primele încercări de definire a terorismului din punct de vedere juridic au apărut în timpul
„Conferinţelor Internaţionale pentru Unificarea Legii Penale”, prin intermediul lui Quintilliano
Saladana, care a introdus, în 1925, în cadrul Academiei de la Haga, conceptul de „crimă
internaţională” (ce includea în sfera sa de definire crimele împotriva drepturilor omului şi crimele
comise împotriva şefilor statelor străine sau a reprezentanţilor diplomatici ai acestora). Datorită
inabilităţii statelor de a cădea de acord asupra definirii „crimei politice” sau a determinării exacte a
ceea ce constituie un act terorist, patru conferinţe internaţionale au eşuat în încercarea de a defini

1
Virgil Măgureanu, Putere şi terorism, Revista de sociologie, Universitatea București, București 1/2003

2
Adrian Iacob, Vasile Cristudor, Dificultatea definirii criminalității la nivel mondial, AIT Laboratories, București,
2010, p. 10.
3
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului, Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002, p. 18.

7
terorismul. În cadrul conferinţei de la Copenhaga din anul 1935 se ajunge la definirea juridică a
terorismului ca „act voluntar comis împotriva vieţii, integrităţii fizice, sănătăţii sau libertăţii
oficialităţilor; orice act care primejduieşte o comunitate, creează o stare de teroare în vederea
schimbării autorităţi publice sau împiedicarea acţiunilor acesteia, sau care urmăreşte deranjarea
relaţiilor internaţionale ”. Prima „Conferinţă a Ligii Naţiunilor pentru prevenirea şi pedepsirea
terorismului” a avut loc între anii 1935-1936, în cadrul acesteia adoptându-se definirea actelor
teroriste ca „actele criminale îndreptate împotriva unui stat, astfel gândite şi concepute să creeze
teroare în minţile persoanelor particulare, a grupurilor sociale sau a opiniei publice ”. În 1972,
administraţia americană a înaintat, în cadrul celei de-a şasea Adunări Generale a ONU, memoriul
„Propunerea SUA privind legiferarea convenţiei pentru prevenirea şi pedepsirea anumitor acte de
terorism internaţional”, finalizată cu decizia ONU de a stabili un „Comitet Ad Hoc pentru terorismul
internaţional”. La 9 decembrie 1985, ONU a adoptat pentru prima dată o rezoluţie de condamnare a
actelor teroriste, definindu-le ca „acte criminale”4.

Aron spunea că terorismul este o acţiune violentă ale cărei efecte psihologice sunt
disproporţionate faţă de simplul rezultat fizic (1966); Singh considera că terorismul încorporează o
stare de teamă sau nelinişte şi instrumentul care provoacă acea teamă (1977) iar Wilkinson
considera că terorismul politic poate fi definit ca o intimidare coercitivă şi este una dintre cele mai
vechi tehnici de război psihologic (1997).5

În cadrul Convenției pentru prevenirea și oprimarea terorismului adoptată la Geneva în 1937 se


stabilește că sunt considerate acte de terorism internațional:

-atentatele împotriva vieții şi sănătății şefilor de state şi a persoanelor ce ocupă funcții de stat;

-actele diversioniste îndreptate împotriva bunurilor de stat sau publice;

-faptele care pun în pericol mai multe vieți omeneşti;

- confecționarea, păstrarea sau aprovizionarea cu arme şi alte mijloace teroriste;

4
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului, Editura Academiei de înalte studii militare, București 2002, p. 18.
5
Gabriel Olteanu, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite
desfășurate de acestea, AIT Laboratories, București 2007

8
- falsificarea, introducerea şi cedarea de paşapoarte false şi alte asemenea documente în scop
terorist;

- pregătirea de acte teroriste, instigarea la terorism şi ajutarea sub orice formă a teroriştilor.6

„Cu toate, că, într-o anumită măsură terorismul şi-a schimbat de-a lungul timpului strategiile
şi mijloacele de acțiune, principalul său obiectiv a rămas acelaşi, respectiv influențarea deciziilor
politice ale guvernelor prin utilizarea sistematică şi persistentă a violenței şi a amenințării cu
violența.

Pe parcursul timpului s-a conturat tot mai mult ideea că, din punct de vedere juridic,
terorismul constituie o infracțiune internațională a cărei combatere implică o participare activă a
tuturor statelor, în măsură să asigure nu numai cooperarea lor pe plan penal, dar şi eradicarea
cauzelor acestui fenomen, prin studierea şi analizarea atentă a împrejurărilor care îl generează sau
favorizează, în scopul adoptării unor măsuri eficiente care să-l combată”7.

Datorită complexității si impactului fenomenului atentatelor de terorism asupra societății dar


si consecințelor nefaste ale acestuia, au fost create de-a lungul timpului mai multe teorii explicative
în încercarea de a înțelege și de a stopa grupările teroriste.

1.1.1 Teoria multicauzală

Conform teoriei multicauzale ar fi eronat să considerăm că la baza comiterii unui act terorist
stă o singură cauză. La baza acestei teorii stau cauze precum: violența politică, conflictele etnice și
religioase, sărăcia, disputele politice, constrângerile din partea statului, dar si ineficiența acestuia în
a stopa terorismul.

”Studiile (Williams, 2004; Chomsky 2003; Hoffman, 2001; Ariel 2001; Post, 1990) de azi
aduc noi argumente care pot contrazice teoria multicauzală. Spre exemplu studiile de faţă susţin că

6
Cristudor Vasile, Aspecte generale privind terorismul ca formă de manifestare a criminalității organizate, AIT
Laboratories, București, 2010
7
Cristudor Vasile, Aspecte generale privind terorismul ca formă de manifestare a criminalității organizate, AIT,
Laboratories, București, 2010, p. 15

9
formele de manifestare ale terorismului au evoluat de la reacţii politice la cele de constrângere
socială prin dobândirea unor comportamente antisociale”8.

1.1.2 Teoria politico-socială

”Teoria politico-socială studiază grupările teroriste, punând un accent deosebit pe analiza


demersurilor şi formelor care se desfăşoară în rândul acestora. Alternativa la ipoteza conform căreia
un terorist se naşte cu anumite trăsături de personalitate care îl determină să devină terorist este că
principalele cauze ale terorismului se găsesc în influenţele factorilor politici şi sociali”9.

”Analişti politici precum Johnson (1978) şi Crenshaw (1995) au împărţit factorii în factori
permisivi, care produc o strategie teroristă şi atrag dizidenţii politici, şi factori situaţionali direcţi,
care motivează teroriştii. Cauzele permisive includ urbanizarea, sistemul de transporturi (care
permite teroristului să fugă repede în altă ţară cu avionul), mijloacele media, accesul la arme şi
absenţa măsurilor de siguranţă. Un exemplu de factor situaţional pentru palestinieni este pierderea
Palestinei” 10.

1.1.3 Teoria politico-religioasa

Majoritatea psihosociologilor sprijină teoria politico-religioasă, luând în calcul fenomenul


terorist și ca reacție la constrângerile convingerilor religioase ale acestora.

”Un studiu (Lieth, 2004) de 288 de pagini al Institutului Soester din Germania confirmă că
crima şi comportamentul antisocial la terorişti sunt de natură religioasă. Această teorie este cea mai
utilizată de către cercetători în vederea explicitării formelor de manifestare ale terorii (Sookhdeo,
2006, Burgess, 2006; Laqueur, 2002; Ranstorp, 2001) în domeniul terorismului religios şi politic
pentru a face cunoscut cogniţiile grupărilor care promovează ura şi teroarea în numele religiei.
Teoria face referire la motivele care îi animă pe terorişti să ucidă. Motive politice pentru care trebuie
să moară, motive ale legitimărilor politice sau de atribuire a destinului religios în vederea

8
Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, p. 31.
9
Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, p. 32.

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
10

Napoca, 2008, p. 33.

10
îndeplinirii sarcinii pentru a ucide reprezentând ideea luptei totale pentru drepturile politico-
religioase furate pentru a le recâştiga (Popa, 2006)”11.

1.1.4 Teoria organizațională

Această teorie studiază relațiile și interacțiunile dintre grupările teroriste precum și modul
acestora de funcționare la nivel organizatoric. Din punctul meu de vedere, această teorie nu are un
aport științific relevant deoarece nu explică cauzele formării grupărilor teroriste ci doar atestă faptul
că terorismul nu este un fenomen individual ci o organizare socială.

1.1.5 Teoria biologică

Conform teoriei biologice, există anumite componente neuronale, biologice și hormonale


care stau la baza terorismului.

”Hubbard (1983) adoptă o teorie fiziologică în analizarea cauzelor terorismului. El consideră


că în corpul omenesc există trei substanţe produse de stres: norepinefină, un compus produs de
glanda suprarenală şi terminaţiile nervului simpatic, asociată cu reacţia psihologică „luptă sau zbor”
a indivizilor în situaţii de stres; acetilcolină, care este produsă de terminaţiile nervului parasimpatic
şi accentuează reacţia la norepinefină; şi endorfinele, care se conturează în creier ca reacţie la stres şi
„narcotizează” creierul, fiind de 100 de ori mai puternice decât morfina. Aceste substanţe fiind
produse în organismul teroristului, Hubbard trage concluzia că, în mare parte, violenţa teroristă nu
îşi are rădăcinile în psihologie, ci în fiziologia teroristului, ca urmare a reacţiei la stres. Hubbard
concluzionează că ar exista o posibilă explicaţie pentru răspândirea terorismului, aşa-zisul efect
contagios”12.

Consider că o explicație pur biologică este cel puțin eronată. Independent de substanțele
neurochimice care acționează în interiorul unui organism, trebuie luați în considerare si factorii
culturali, genetici și psihologici, deoarece omul în complexitatea sa este un produs bio-psiho-social,
acești factori acționând în interdependență, unul singur neavând putere determinantă asupra
celorlalți. Pe lângă biologic trebuie să includem și capacitatea de gândire a omului, mediul în care a
crescut, dar și atributele psihologice, nu putem reduce un organism atât de complex, o ființă cu

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
11

Napoca, 2008, p. 35.

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
12

Napoca, 2008, p. 39.

11
gândire superioară atât de des afirmată in planul evoluției la un simplu factor biologic. Din punctul
meu de vedere biologicul primează atunci când psihicul este suprimat, însă acest lucru nu se
întâlnește decât în patologii.

1.1.6 Teoria psihologică

”Teoria psihologică se focalizează în primul rând pe cercetarea minţilor criminale şi se ocupă


cu studiul teroriştilor în sine, adică recrutarea şi includerea lor în grupări teroriste, cogniţiile
teroriştilor, personalitatea, convingerile, atitudinile, motivaţiile şi cariera lor. Teoria psihologică a
terorismului mai studiază asigurarea psihologică a teroriştilor pentru a face faţă situaţiilor de criză
psihică, comportamentală, de moarte şi de conştiinţă în timpul actelor sinucigaşe pentru îndeplinirea
ordinelor superioare de atac şi luptă. Această teorie ia în calcul şi interacţiunea socială, culturală,
religioasă şi ideologia subiecţilor. Mai mult, teoria psihologică studiază psihopatologia personalităţii
teroristului pentru a scoate în evidenţă tipurile de simptome sau dificultăţi psihologice dezvoltate la
o persoană din grupurile teroriste. Deci teroriştii nu sunt scutiţi de mecanismele etiopatogenetice, de
tulburările de personalitate sau de scorurile amintite mai sus, favorizând astfel demersul
antisocial”13.

Așa cum am menționat mai sus, consider că ar trebui luat în calcul mai mult de un factor în
explicarea acestui fenomen infracțional. Nu sunt de părere că o singură teorie poate sta la baza
explicării unui domeniu ca terorismul. Cred mai degrabă că toate aceste teorii sintetizează
multitudinea factorilor care creează realitatea flagelului terorist.

1.2 Incursiune istorică în problema terorismului

Terorismul nu a apărut odată cu atentatele de la World Trade Center din 2001. Acesta are
rădăcini mult mai puternice iar apariția sa este aproape coincidentă cu apariția primelor grupări
umane organizate. Încă din Antichitate, violența și teroarea reprezentau mijloace de a atinge scopuri
politice, de a slăbi rezistența adversarului. Cel mai des în acea perioadă terorismul era practicat de
grupări mesianice care doreau să își demonstreze credința în fața lui Dumnezeu și care au reușit să
provoace o revoltă a hebreilor împotriva romanilor. O altă formă de manifestare a terorismului, pe

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
13

Napoca, 2008, p. 42.

12
lângă cea mesianică o constituie terorismul instrumental, de natura politică. Hitiții s-au dovedit
adevărați maeștrii în utilizarea terorii ca mijloc de luptă neconvențional, iar mai târziu persanii și
grecii.

„Legiunile militare romane foloseau drept tactică şi strategie împotriva populaţiei inamice
teroarea, cu scopul de a o pacifica şi a o supune (pax romana). Metodele de acest gen sunt însă mult
mai vechi. Se întâlnesc la multe triburi antice”14. Tot la romani s-a comis și unul dintre primele
asasinate politice, cel al lui Caesar.

Triburile barbare şi romanii practicau un fel de „terorism de stat“ sau terorism al celui mai tare
(exista şi un drept – dreptul celui mai puternic) prin care se obţineau efecte spectaculoase. Reacţia la
un astfel de terorism erau fuga, supunerea şi, rareori, răzvrătirea. Răscoala lui Spartacus este una din
acele răzvrătiri spectaculoase care au uimit epoca romană şi au pus în operă un principiu ce a
guvernat şi încă mai guvernează lumea: la teroare se răspunde prin teroare, la violenţă prin
violenţă.15

Și în perioada Evului Mediu a predominat terorismul mesianic și instrumental. Conform paginii


de internet a Consiliului de Justiție Criminala a statului Delaware, istoria terorismului are în spate un
număr mare de ani de dezvoltare. Termenul asasin vine din cadrul cultului religios Shiite. Asasinii
erau cunoscuți pentru răspândirea terorii în forma asasinatului. Frăția asasinilor comitea acte de
teroare pentru a câștiga paradisul și cele 72 de virgine în caz că erau uciși si hașiș nelimitat în timpul
vieții lor pe pământ.16 Domnia terorii asasinilor a luat sfârşit în Persia odată cu invazia mongolă a lui
Gingis Han. Acesta ocupase deja Samarkandul, invadase Georgia, Armenia şi Mesopotamia.

Dezvoltarea terorismului modern a început în timpul Revoluției Franceze (1793-1794), iar în


ultimii 200 de ani terorismul a fost folosit in scopuri politice. În secolul 18 și la începutul secolului
20, Revoluția Franceză și cea Rusă au fost utilizate de stat în scopul consolidării puterii. La sfârșitul
secolului 19 precum și in secolul 20 a apărut terorismul ca act împotriva statului, ca mod de a

14
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului, Editura Academiei de înalte studii militare, București 2002, p. 20.
15
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002
16
http://cjc.delaware.gov/terrorism/ data ultimei accesări: 03.04.2013

13
câștiga independența.17 Poate cele mai grave consecințe ale unui atentat terorist au fost reprezentate
de asasinarea arhiducelui Ferdinand, declanșând primul război mondial.

În România, principala organizație de factură teroristă din această perioada poate fi considerată
Garda de fier, organizație ce a reacționat cu amenințări violente la decizia guvernului de a o scoate
în afara legii.

În perioada Războiului Rece s-a format o suspiciune reciprocă și reținere exagerată a extinderii
relațiilor multilaterale intre Est și Vest, alimentată de diferite scenarii și mai ales de creșterea reală și
fără precedent a competiției armelor și înarmărilor. Amenințarea sovietică și riposta americană au
creat o lume bipolară: două superputeri încleștate într-o confruntare continuă, în care multe alte țări
s-au alăturat coalițiilor create de acestea.18.

„Este interesant de observat aici două momente istorice petrecute în secolul trecut în spaţiul
arab. Unul îl constituie lupta de eliberare naţională a popoarelor arabe dusă împotriva otomanilor, de
aceeaşi religie cu ei, în timpul Primului Război Mondial, susţinuţi de armata britanică de religie
creştină, când intoleranţa şi fanatismul confesional nu s-au manifestat, lăsând loc raţiunii. Pe acest
fond corect, arabii şi-au dobândit libertatea. Al doilea moment este marcat de manipularea
sentimentului religios al arabilor, de către nazişti, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, cu
scopul de a slăbi influenta franco-britanică în zonă. Exact această propagandă hitleristă criminală a
deturnat spiritul pasiv al arabilor, convinşi că totul este predestinat de Allah şi ce se întâmpla trebuia
să se întâmple. Prin urmare, că lupta şi împotrivirea nu-şi au loc. Astfel, naziştii au readus în
actualitate mentalităţi de mult părăsite de arabi după cruciade şi chiar după expediţia lui Napoleon
Bonaparte în Egipt şi Orientul Apropiat. Întărâtaţi împotriva atât a englezilor creştini, dar şi a
evreilor, fanaticii islamici arabi şi nu numai au devenit, de-a lungul deceniilor, exponenţii
terorismului antioccidental. Prin mimetism, terorismul apare astăzi nu numai la musulmani, dar şi la
alte popoare, ca, de pildă, la japonezi, tamili, bengalezi, talibani etc., la care sinuciderea rituală este
considerată un gest de onoare şi supremă jertfă. Indiferent cum se petrece, dacă această sinucidere

17
http://cjc.delaware.gov/terrorism/ data ultimei accesări: 03.04.2013
18
Nicolae Lupulescu, Rolul factorului militar în prevenirea și combaterea terorismului internațional-amenințare
asimetrică contemporană, Revista de Criminologie, Criminalistica şi penologie, București, 2006

14
are ca efect asasinarea deliberată a unor oameni nevinovaţi, ea devine un act de terorism, condamnat
de societate” 19.

Astfel, în ultimele două secole terorismul a fost folosit atât de persoane religioase cât și
nereligioase pentru a se atinge diferite scopuri.

„Evoluţia terorismului de la acte de înspăimântare a populaţiei, din vremea Imperiului roman


şi a invaziilor barbare, şi de impunere a unui tip de comportament, până la ceea ce azi numim război
terorist, război care, într-o formă sau alta, afectează întreaga planetă, este indubitabilă”20.

Confruntarea cu fenomenul terorist a devenit însă mai mult o problemă a prezentului din
punctul meu de vedere, datorită mijloacelor mass-media care fac publice acţiunile teroriste, precum
şi liderii grupărilor teroriste, făcând din confruntarea cu acest fenomen infracţional un obicei al vieţii
zilnice.

19
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002, p. 21.
20
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002, p. 22.

15
2. Amenințări de natură teroristă

Principalele ameninţări de natură teroristă, în cadrul războiului mondial terorism-


antiterorism care tocmai s-a declanşat, pot fi considerate următoarele:

- posibilitatea folosirii de către organizaţii, grupări sau persoane teroriste a armelor de distrugere în
masă;

- pregătirea şi efectuarea unor posibile atacuri asupra bazelor nucleare ale ţărilor care posedă astfel
de mijloace, precum şi asupra întreprinderilor chimice, laboratoarelor biologice etc., pentru a
procura armament nuclear, chimic şi biologic sau pentru a detona astfel de arme la faţa locului, în
spaţii deschise/închise, în zone aglomerate sau oriunde s-ar găsi ele (pe mijloace de transport
feroviar şi rutier, în reactoare nucleare, la bordul unor nave sau aeronave, în staţionare etc.) şi a
produce catastrofe spectaculoase, în numele unor ideologii, unor principii considerate sacre sau pur
şi simplu din asumarea vocaţiei de a pedepsi;

- răzbunarea împotriva celor care au declanşat campania antiteroristă şi a ţărilor care fac parte din
coaliţia antiteroristă;

- continuarea acţiunilor de natură teroristă - individuale, de mică amploare, sau organizate, de


amploare – împotriva democraţiilor occidentale;

- continuarea şi diversificarea asasinatelor politice;

- atacarea şcolilor, a instituţiilor de cercetare, a laboratoarelor şi unităţilor economice de importanţă


naţională sau internaţională, pentru a produce panică şi teroare;

- continuarea şi chiar intensificarea atacurilor cu bombe, explozivi plastici şi alte mijloace artizanale
asupra populaţiei, în locuri aglomerate şi, pe cât posibil, în prezenţa mass media;

- acţiuni de natură teroristă în ciberspaţiu în vederea creării unor perturbaţii grave în sistemele de
comunicaţii, distrugerea sistemelor de comandă şi control, a sistemelor bancare, virusarea bazelor de
date, crearea unei stări de haos generalizat în sistemele de informaţii.21

21
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002

16
2.1 Tipuri de terorism

Pentru a clasifica diferitele tipuri de terorism sunt luate în considerare scopurile grupărilor
teroriste dar și mijloacele utilizate de acestea.

În tabelul de mai jos se poate observa o clasificare statistică a tipurilor de terorism în funcție
de frecvența de apariție a acestora:

2.1 Puterea politică și ad-terorismul

Tipul de terorism Frecventa statistică

Terorismul naționalist 6.3%

Terorismul fundamentalist islamic 6.8%

Terorismul sponsorizat 6.1%

Terorismul de stânga 5.9%

Terorismul cibenetic 7.8%

Terorismul narcotic 6.4%

Terorismul biologic 6.7%

Ad-terorsimul 17.9%

Tour-terorismul 8.8%

Air-terorismul 9%

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist,
Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, p.44, apud. Angheluș și Vescan-Cristea, 2005.

„Grupările teroriste se întind pe toate continentele. Cele mai mari grupări teroriste sunt în
Orientul Mijlociu, America de Sud şi Africa”22. Terorismul fundamentalist islamic este cel mai
periculos tip de terorism din lume. Foloseşte violenţa în scopuri de natură religioasă, având adesea

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
22

Napoca, 2008, p 46.

17
ca ţintă Statul Israel şi aliaţii lui cum ar fi Statele Unite, Anglia etc. Adepţii săi au tendinţa să
provoace schimbări purificatoare23.

Din punct de vedere al clasificării actelor de terorism, trebuie luate în considerare două
variabile, și anume, cauza care stă la baza atentatelor și mijloacele folosite. Plecând de la studiul
cauzelor, se poate discuta despre terorismul ca instrument de presiune politică și terorismul de
factura religioasă, iar din punct de vedere al mijloacelor prin care grupările teroriste își duc la capăt
intențiile se poate discuta despre terorismul informațional și cibernetic, narcotic, biologic și chimic.
O alta variabilă care trebuie luată în considerare și care nu poate fi inclusă nici în sfera cauzelor, nici
în sfera mijloacelor, dar care este de departe cel mai răsunător efect al atentatelor teroriste este
terorismul de factură psihologică.

2.1.1 Clasificarea terorismului din punct de vedere al cauzelor

2.1.1.1 Terorismul ca instrument de presiune politică

„Terorismul politic s-a manifestat cu pregnanţă în timpul războiului rece, ca modalitate de


subminare reciprocă, prin violenţă non-statală, a celor două ideologii –capitalistă şi socialistă -, fiind
mai mult un terorism ideologic. Fiecare dintre cele două superputeri – şi, la umbra lor, o mulţime de
alte organizaţii, organisme sau cercuri de interese – încuraja, la nivel regional, terorismul politic, sub
aproape toate formele şi formulele sale, de la cele psihologice şi informaţionale, la atacuri şi
asasinate. În momentul de faţă, o mare parte din organizaţiile teroriste din Europa occidentală, din
America latină, din Asia şi din Africa, inclusiv din lumea arabă, poartă această amprentă a luptei
împotriva capitalismului. În realitate, este vorba de o luptă pentru putere sau pentru impunerea unui
anumit tip de putere”24.

„Siria, Iran, Coreea de Nord şi Libia sunt state care au sponsorizat şi sponsorizează
terorismul. Rusia, până în anul 1999 şi după, a fost şi este un sponsor de neegalat al terorismului.
China a fost şi este un potenţial sponsor al terorismului. Coreea de Nord deţine arme biologice de
distrugere în masă, practică traficul de droguri şi spălarea de bani la cele mai înalte cote ilicite
pentru promovarea şi sponsorizarea terorismului. Iranul adăposteşte Organizaţia teroristă Garda

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
23

Napoca, 2008
24
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002, p. 25.

18
Revoluţionară Iraniană (GRI), organizaţie care deţine arme de distrugere în masă, face instruire şi
pregătire militară sponsorizată de către statul iranian. Aceste ţări (Siria, Iran, Coreea de Nord, Libia,
Rusia şi China) antrenează trupe teroriste şi deţin arme de distrugere în masă, fiind cele mai
periculoase ţări din lume care promovează terorismul şi violenţa împotriva statelor occidentale şi
Israel”25.

În 1996, forțele de ordine americane au făcut legătura între 2 diplomați sudanezi și un


complot terorist de a deturna o bombă în sediul Națiunilor Unite.

În anul 2000, Republica Populară Democrată Coreea s-a angajat în trei runde de discuţii
asupra terorismului, iar rezultatul a fost semnarea unei declaraţii comune RPD Coreea – SUA
împotriva acestui fenomen; cu toate acestea, Coreea de Nord continuă să sprijine Liga Comunistă
Japoneză – Facţiunea Armata Roşie. Există indicii care acuză RPD Coreea de vânzare de arme
direct sau indirect către diverse grupări teroriste (oficialii filipinezi au declarat că Frontul Eliberării
Islamice Moro a cumpărat armament de la Coreea de Nord). În prezent, acordă adăpost pentru cinci
membri Yodo-go care au deturnat un avion în anul 1970 în Coreea de Nord.26

În ultimii ani, Cuba nu a sponsorizat direct activităţi teroriste, probabil datorită noii sale
politici în privinţa dezvoltării economiei, mai ales a turismului, şi cultivării unor relaţii mai bune cu
celelalte state, însă, încă acordă adăpost câtorva terorişti ETA şi unor terorişti americani refugiaţi.
Havana menţine legături cu alte state care sponsorizează terorismul, iar forţele Armate
Revoluţionare Columbiene şi Armata de Eliberare Naţională au o prezenţă permanentă pe insulă
(Gheorghe Văduva, Terorismul 2002). Alte state care sprijină atentatele teroriste sunt considerate
Iranul, Irakul, Libia și Sudanul.

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
25

Napoca, 2008, p. 73.


26
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002

19
2.1.1.2 Terorismul de factură religioasă

Fenomenele religioase sunt cunoscute pentru influența pe care o au în rândul adepților. De la


cruciade la modernele culte religioase, fanatismul religios a produs numeroase victime. Amenințarea
teroristă sub fațeta religiei este de departe însă cea mai periculoasă manifestare a acestui fenomen.

„Fundamentalismul nu este numai o mişcare extremistă, cum se crede adesea. El este o


filosofie, o credinţă şi se bazează pe un sistem selectiv de valori. Selectarea acestora este însă o
trecere la limită şi se realizează nu doar prin „decuparea“ unor valori dintre alte valori, ci prin
afirmarea exclusivă şi agresivă a celor selectate şi negarea violentă a celor neselectate” 27. Cea mai
cunoscută expresia a fundamentalismului religios în zilele noastre este bineînțeles islamismul
extrem și exprimarea acestuia prin cultura jihad-ului.

„Fundamentalismul religios, în lumea islamică, ţine loc de naţionalism. El este deasupra


naţiunilor, întrucât consideră că toată lumea islamică reprezintă o entitate religioasă şi etno-
culturală. De aceea, în numele legii islamice, grupările fundamentaliste au declanşat războiul sfânt
JIHADUL. Acest război, care este foarte complex şi se duce prin toate mijloacele posibile, are două
componente:

1. Realizarea şi menţinerea cu orice preţ a unităţii religioase şi etno-culturale a lumii islamice, în


acest sens principalele acţiuni fiind îndreptate împotriva „liderilor arabi corupţi” şi pentru impunerea
regulilor, legilor şi obiceiurilor islamice;

2. Organizarea şi desfăşurarea unor ample şi diversificate acţiuni împotriva Israelului şi a SUA, ţări
pe care fundamentalismul islamic le consideră răspunzătoare pentru situaţia statelor arabe”28.

„Egipteanul Sayyid Qutb (1906-1966) reprezintă una dintre cele mai importante figuri din
dezvoltarea ideologiei salafiste jihadiste”29.

27
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002
28
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002
29
Daniel Ungureanu, Sayyid Qutb și influența sa ideologică asupra grupărilor islamiste contemporane, Intelligence nr
24 Seviciul Român de Informații, București, 2013, p. 87.

20
„Într-un stil pur salafist, Sayyid Qutb re-analizează Coranul pentru a găsi o nouă ideologie.
Pentru el, trezirea unui singur individ la „adevăratul islam” va conduce automat la trezirea altora și
la formarea unei jama at (grupări), care îi va separa de societatea jahili, cultura și instituțiile sale” 30.

„Liderii islamici au îndemnat popoarele arabe să pornească războiul sfânt –JIHADUL –


împotriva Vestului, ca apoi să determine o reconciliere. Resping capitalismul, dar apără proprietatea
privată. Condamnă civilizaţia occidentală, considerând-o un factor de destabilizare a Islamului, dar
achiziţionează tehnică de ultimă oră pentru ca statele sau grupările islamice să devină tot mai
puternice. Mişcările sunite au purtat acţiuni militare împotriva ocupaţiei sovietice, cooperând de
multe ori cu SUA. America va deveni apoi „duşmanul de moarte” al lumii islamice”31.

Pentru a înlătura orice neînțelegere, trebuie precizat că nu există o asociere directă între
credința de natură islamica și desfășurarea de acte teroriste, „tendința religioasă presupune simbioza
dintre textul revelației divine și interpretarea dată într-un anumit cadru socio-istoric”32.

Aum Shinrikyo este un cult japonez listat ca grupare terorista, fondat in 1984 de către Shoko
Asahara care încorporează viziunea lui Asahara asupra creștinătății cu interpretările Yoga și scrierile
lui Nostradamus.

Între 1992-1995 „secta japoneză Aum a încercat să procure virusul Ebola din Zair. În anul
următor, membrii sectei au ajuns să disemineze antraxul în interiorul unui imobil”33.

În martie 1995, această grupare a eliberat gaz sarin într-un tren din Tokio, unde au fost rănite
aproximativ 5000 de persoane.

30
Daniel Ungureanu, Sayyid Qutb și influența sa ideologică asupra grupărilor islamiste contemporane, Intelligence nr
24 Seviciul Român de Informații, București, 2013, p. 88.
31
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002, p. 34.
32
Mara Anca Bogdan, Problema compatibilității dintre Islam și democrație, Intelligence nr. 23, Serviciul Român de
Informații, București, 2013, p. 85.

Oana Magdalena Ciobanu, Bioterorismul- inamicul invizibil, Intelligence nr. 14, Serviciul Român de Informații,
33

București 2008, p. 15.

21
2.1.2 Clasificarea terorismului din punct de vedere al mijloacelor

2.1.2.1 Terorismul informațional și cibernetic

„De ani buni, riscul izbucnirii unui război cibernetic este cel mai fierbinte subiect al
securității informatice. În tot acest timp, responsabilii mai multor țări, au avertizat că războaiele
viitorului vor fi purtate și prin atacuri cibernetice asupra economiei altor țări. Cele mai vulnerabile
obiective vor fi centralele electrice, centralele nucleare sau sistemele de control al traficului
aerian”34.

„Atacurile asupra componentelor materiale ale infrastructurii sunt adevărate bombe care ar
putea distruge banca virtuală de computere a guvernului, componente cheie ale infrastructurii
internetului sau echipamentului ce permite comunicarea telefonică. Atacurile lansate în ciberspaţiu
ar putea implica diverse metode de exploatare a punctelor slabe ale securităţii computerelor: viruşi
virtuali, parole furate, software cu intrări secrete, prin care intruşii pot pătrunde nedetectaţi şi torente
de trafic electronic putând asalta computerele”35.

„Intrarea omenirii în era informațională a determinat recunoașterea faptului că războiul


cibernetic are potențial de a deveni un tip de război la fel de important precum cel terestru, naval,
aerian și spatial”36.

„Terorismul mediatic incumbă două aspecte: cel al folosirii de către terorişti a mass-media
pentru atingerea scopurilor lor criminale, violente şi cel al terorizării populaţiei de către instituţii sau
reprezentanţi ai media” 37.

„În momentul de față, informația reprezintă o forță și un factor care modifică politica,
economia și strategia în cadrul cărora se produce o schimbare de accente și de pondere a informație,
sens în care se poate vorbi de o ambianță informațională de sporire a rolului factorului mediatic.

34
Radu Moinescu, Virușii-risc și amenințare asupra sistemelor informatice, Intelligence nr 23, Serviciul Român de
Informații, București, 2012, p. 7.

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
35

Napoca, 2008, p. 91.


36
Radu Moinescu, Virușii-risc și amenințare asupra sistemelor informatice, Intelligence nr 23, Serviciul Român de
Informații, București, 2012
37
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002, p. 27.

22
Toate conflictele politico-militare sau manifestațiile, stările tensionale din rândul diverselor categorii
sociale sunt însoțite de elementul informațional, lupta pe scena informațională devenind nu mai
puțin importantă decât acțiunile militare”38.

2.1.2.2. Terorismul narcotic

„Unele din aspectele care se impun din ce în ce mai pregnant pe scena mondială este cel al
legăturii indisolubile dintre terorism, traficul de droguri şi crima organizată. Terorismul, traficul de
droguri şi crima organizată se intercondiționează reciproc din ce în ce mai mult, deşi la început
aveau existențe complet separate. Grupurile organizate şi rețelele de crimă organizată colaborează
din ce în ce mai mult, amplificându-şi capacitățile de a provoca daune societăților democratice, atât
cu arme convenționale, cât şi, foarte posibil în viitor, cu arme nucleare şi de distrugere în masă,
precum şi alte forme de război neconvențional (inclusiv cel cibernetic şi informațional). O asemenea
apropiere se produce deja şi fără tehnologie, de exemplu între baronii drogurilor care caută să-şi
protejeze fermele de cultură a plantelor stupefiante şi teroriştii care au nevoie de bani pentru a
cumpăra arme şi pentru recrutări”39.

Se poate vorbi despre terorism narcotic în condițiile folosirii traficului de droguri în scopuri
teroriste și al legăturilor dintre grupările traficanților de droguri și grupările teroriste.

„Terorismul narcotic nu este o armă de distrugere în masă, ci se referă la acele acte teroriste
întreprinse de grupările care sunt direct sau indirect implicate în cultivarea, fabricarea, transportarea
sau distribuirea drogurilor ilicite pentru încasarea a miliarde de dolari în scopuri criminale şi
sinucigaşe. Se pare că majoritatea grupărilor teroriste ce operează în prezent obţin bani din comerţul
cu droguri. În concluzie, terorismul face uz de toate armele şi tehnologiile noi în vederea distrugerii
în masă, atingându-şi scopurile criminale pentru o cauză de ocupaţie terestră, naţională, religioasă,
politică şi etnică”40.

38
Mihaela Stigleț, Complexitatea procesului de comunicare prin mass-media, Intelligence nr 24, Serviciul Român de
Informații, București, 2013, p. 36.
39
Cristudor Vasile, Aspecte generale privind terorismul ca formă de manifestare a criminalității organizate, AIT
Laboratories, București, 2010, p. 14.

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
40

Napoca, 2008, p. 92.

23
2.1.2.3 Terorismul biologic

Terorismul biologic se referă la utilizarea armelor biologice de distrugere în masă de către


grupările teroriste.

Armele biologice, în funcţie de substanţa de bază care le compune, se pot împărţi în trei
categorii principale:

a) microorganismele, bacteriile şi viruşii patogeni;

b) substanţele obţinute prin lucrări de laborator: toxine biologice, hormoni şi neuropeptide;

c) substanţele prelucrate sintetic care declanşează procese biologice: gazele neuroparalizante,


respectiv viruşii obţinuţi pe căi sintetice.41

2.2 Atacuri bioteroriste

Data Gruparea terorista Desfășurarea incidentelor

Octombrie 2002 Trupele speciale din Rusia 170 de morți în urma utilizării
armelor biologice

Ianuarie-Octombrie 2001 Al Qaeda și alte grupări Au utilizat antraxul în SUA

Martie 1992 Minnesota Patriots Council Asasinate guvernamentale cu


ajutorul agenților toxici ai
recinei.

Aprilie 1990-Martie 1995 Aum Shinrikyo S-a încercat folosirea toxinei


antraxului, bacilul botulinic

1983-1988 Saddam Hussein Mii de iranieni uciși cu


armament biologic

Iunie 1976 B.A. Fox A amenințat cu trimiterea de


căpușe care să transmită agenți

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
41

Napoca, 2008

24
patogeni

Ianuarie 1972 RISE Premeditarea achiziționării de


agenți biologici toxici în
scopul contaminării sistemelor
de apă potabilă.

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist,
Risoprint, Cluj-Napoca, 2008, pp. 94-94.

2.1.2.4 Terorismul de factură psihologică

„Încă din antichitate Sun-Tzu statua în “Arta Războiului” principiul potrivit căruia “arta
supremă” a războiului este de a-l convinge pe inamic fără luptă. Se avea în vedere faptul că orice
conflict armat este precedat de intense acțiuni de influențare psihologică reciprocă a potențialilor
beligeranți, care continuă şi după declanşarea ostilităților. Clausewitz sublinia că scopul războiului
nu este nimicirea forţelor armate ale inamicului, ci supunerea voinței acestuia şi atingerea
obiectivelor politico-strategice propuse, cu pierderi umane şi materiale cât mai reduse”42.

Cel mai nociv efect al terorismului este cel psihologic. Dincolo de motivațiile din spate, de
mijloacele folosite, fiecare act terorist are rezultate conforme cu numele său: provoacă, teroare,
panică, neîncredere. „Arma omniprezentă a teroriştilor este frica exagerată transformată în
anxietate, în special când aceasta este mediatizată de televiziune şi presa scrisă. Evenimentele
şocante mediatizate pot răni psihic, determinând consumatorii de media să reacţioneze la teamă,
retrăgându-se, înfruntând-o sau încremenind în faţa informaţiei terifiante transmisă la televizor
şi/sau în presa scrisă. Frica transformată în groază devine un sentiment foarte puternic al
vulnerabilităţii personale”43.

„Sensul filosofiei terorismului este dat de manifestările violente, precis orientate şi foarte
bine organizate, care oferă o imagine apocaliptică şi tind să creeze o psihoză paralizantă a terorii
chiar şi în timp de pace, cu diversificări multiple în situaţii de criză sau în caz de război. În urma
unui studiu, iniţiat de Universitatea Laiden din Olanda, s-a ajuns la concluzia că elementul de

42
Iulia Bulmău, Factori de risc și amenințări în statul de drept, AIT Laboratories, București, 2010, p. 87.

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
43

Napoca, 2008, p.98.

25
violenţă era prezent în 83,5% dintre cazurile înregistrate,ţelurile politice, în 65% dintre acestea, în
vreme ce în procent de 51% puneau accentul pe elementul inducerii sentimentelor de frică şi teroare
(Schmid şi colectiv, 1984)”44.

Pericolul terorismului stă în impactul psihologic pe care îl propagă, scene de groază și


teroare cu efecte răsunătoare, țintirea obiectivelor simbolice sau foarte populate, toate sunt menite să
subjuge psihologic, să împrăștie teama în rândul omenirii.

„Aria de tratare a subiectelor legate de actele de terorism care s-au succedat la nivel mondial
în perioada 1980-1990 a contribuit oarecum la sentimentul de aprehensiune, dar suma şi structura
modurilor de abordare a incidentelor internaţionale sunt total diferite în momentul în care se
realizează o paralelă cu atacurile asupra teritoriului american. Evenimentele prezentate de mass-
media, precum bombardarea asupra World Trade Center din 1993, atacul asupra clădirii federale a
oraşului Oklahoma din 1995 şi ameninţările permanente, au lăsat impresia că problema devine una
majoră şi scapă de sub control. Pentru ca impactul să fie cât mai puternic, grupările teroriste aleg cu
grijă locaţia şi momentul atacurilor. De exemplu, atacul asupra clădirii federale din Oklahoma nu a
fost unul la întâmplare, deoarece autorul ei, Timothy McVeigh, membru al reţelei Al-Qaeda a ales o
oră (09:02), un teritoriu (clădirea federală) şi o locaţie specifică (o intrare) pentru ca şocul să fie
unul de proporţii. Mesajul său era acela de a garanta insecuritatea populaţiei civile. În viziunea
teroriştilor, o poziţie primordială o ocupă crearea groazei şi prezentarea unei atmosfere sumbre”45.

Multe grupări teroriste caută în actele comise publicitatea, faima, renumele. Din punctul meu de
vedere, în lipsa unei mediatizări atât de mari a acțiunilor grupărilor teroriste numărul acestora ar
scădea. Cei mai mulți teroriști care consideră că luptă pentru o cauză pe care vor să o facă
cunoscută, să o propage în întreaga lume pentru a racola noi adepți, să se martirizeze prin actul de
violență desfășurat. Fără mediatizare însă, acest scop nu poate fi împlinit, reducând cu mult
atentatele teroriste.

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
44

M.I.R.A., București, 2008, p. 8.

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
45

Napoca, 2008, p. 106.

26
3. Grupări teroriste

Terorismul este considerat „boala secolului XXI”. Deși existența sa este mult mai îndelungată,
răsunetul actelor teroriste a fost mai puternic în ultimul timp, poate și datorită evoluției armelor, a
liberei circulații, a înființări uniunilor între state și nu în ultimul rând a urmăririi acestui fenomen de
către mass-media în special după atentatele asupra S.U.A din 2001. Atentatele de la World Trade
Center au șocat întreaga lume deoarece au atacat unul dintre cele mai puternice state ale lumii, un
reper internațional al democrației și libertății cu mare impact cultural asupra tuturor statelor lumii.
De atunci fenomenului terorist i-a fost pus chipul jihad-ului, al islamismului extrem, însă cel mai
important în lupta contra terorii este să îți cunoști adversarul în toate fațetele sale, tocmai pentru a
știi cum să îl combați.

Au fost analizate cinci paradigme care se consideră că explică fenomenul terorismului:


paradigma crizei, paradigma instrumentală, paradigma culturalistă, paradigma ideologică și cea
socială. Dintre acestea trebuie subliniate paradigma culturalistă și cea ideologică, pentru a înțelege
complexitatea grupărilor teroriste și fațetele acestora.

Paradigma culturalistă pune accent pe cultura sau subcultura în cadrul căreia ar fi favorizată
trecerea la terorism. O cultură a violenţei poate determina recurgerea la forme extreme de
comportament. De exemplu, la sfârşitul anilor ‘70, când terorismul de extremă stânga acţiona în
Italia, Germania şi Japonia, unii cercetători au susţinut teza unei culturi politice şi intelectuale
proprii acestor ţări, mai ales datorită legăturilor cu fascismul şi nazismul. De asemenea, s-a
subliniat ideea că o cultură a violenţei, ca cea pe care a cunoscut-o tineretul din Ulster, similară celei
trăite de tinerii palestinieni crescuţi în spiritul Intifadei sau copiilor bosniaci sau somalezi, crescuţi şi
ei în zone de violenţă endemică, poate fi determinantă în trecerea acestora la forme extreme de
comportament. O altă variantă a paradigmei culturaliste constă în a examina formarea personalităţii
actorilor terorişti.

Paradigma ideologică face referire la sursele ideologice ale terorismului şi se află în centrul
investigaţiilor care se ocupă de terorismul extremei stângi, de tradiţiile intelectuale ale extremei

27
drepte şi, mai recent, de bazele religioase ale fundamentalismului islamic, favorizând concepţia
conform căreia terorismul se inspira întotdeauna din reprezentări, doctrine, mituri, ideologii.46

Există numeroase grupări teroriste, care se împart în cinci categorii: organizații teroriste
religioase, organizații teroriste naționaliste, organizații teroriste de stânga, organizații teroriste de
dreapta.

3.1 Organizațiile teroriste religioase

Organizațiile teroriste religioase au la bază fanatismul religios. Cele mai cunoscute grupări
de acest fel sunt: creștine, hindu, iudaice, islamiste. „Religia are o putere excepţională de motivare,
funcţionând, uneori, în cadrul unor scenarii sumbre (Dengg, 2007). Prin religie, nu o singură dată,
liderii unor organizaţii precum Jihadul Islamic Palestinian, Hezbollah, Tigrii Tamili pentru
Eliberarea Elamului (L.T.T.E.) sau AL-Qaida şi-au justificat atacurile, punându-le mai cu seamă pe
seama „voinţei Domnului”.47

Organizațiile teroriste creștine sunt „ Rebelii din Nagaland”, „Frontul de eliberare naționala a
Tripura”, „Armata de rezistență a Domnului”.

Frontul de eliberare națională a Tripura este o grupare creștină din India, care a comis acte
teroriste cu scopul de a obține un stat creștin separat.

„Armata de rezistență a Domnului” este un grup terorist care a apărut în Uganda, sub liderul
Joseph Kony și care urmărea impunerea unui guvern bazat pe cele 10 porunci. Sub conducerea lui
Kony, gruparea acționează în nordul Ugandei, Republica Democrată Congo, Sudanul de Sud și
Sudan, răpind și forțând aproximativ 66.000 de copii să lupte pentru ideologia sa. În 2005 Kony a
fost pus sub acuzare de Curtea Penală Internațională pentru crime împotriva umanității, însă nu a
putut fi capturat și se află încă în libertate.48

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
46

M.I.R.A., București, 2008

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
47

M.I.R.A., București, 2008


48
http://www.independent.co.uk/news/world/africa/the-deadly-cult-of-joseph-kony-1001084.html ultima accesare:
05.04.2013

28
„Înfiinţată în anul 1987 de Shoko Asahara, scopul sectei A.U.M. este de a stăpâni toată
Japonia şi apoi întreaga lume. Aprobată în 1989 să funcţioneze ca o entitate religioasă conform
legislaţiei japoneze, gruparea a candidat la alegerile parlamentare din Japonia, din 1990. Cu trecerea
timpului, a început să facă preziceri referitoare la sfârşitul lumii, declarând că Statele Unite vor
începe cel de-al III-lea Război Mondial cu Japonia. În octombrie 1995, Guvernul japonez a revocat
recunoaşterea A.U.M., ca organizaţie religioasă. Cu toate acestea, în 1997, Executivul a decis să nu
invoce Legea Anti-subversivă împotriva grupului. În anul 2000, Fumihiro Joyo a preluat controlul
sectei, după ce ispăşise o pedeapsă de trei ani de temniţă. Sub conducerea sa, A.U.M. şi-a schimbat
numele în Aleph, liderul Joyo declarând că este împotriva violenţei şi a viziunilor apocaliptice ale
lui Shoko Asahara. La 20 martie 1995, membrii A.U.M. au întreprins, simultan, un atac chimic cu
substanţe neuroparalizante în mai multe staţii de metrou din Tokyo, ucigând 12 persoane şi rănind
peste 6.000. Studii recente arată că numărul persoanelor care au suferit vătămări fizice, ca urmare a
atacului chimic, este de aproape 1.300, restul fiind afectaţi de traume ale sistemului psihic.
Principalii membri ai sectei se găsesc doar în Japonia, ramuri derivate din grupare, situate pe
teritoriul Rusiei, având în componenţă un număr nedeterminat de membri. În timpul atacului asupra
staţiilor de metrou din Tokyo, gruparea declara că numără 9.000 de membri în Japonia şi peste
40.000 în întreaga lume. Poliţia din Tokyo presupune ca secta ar fi putut utiliza bazele de date
universitare pentru a contacta peste 40 000 de studenţi”49

În numele legii islamice, grupările fundamentaliste au declanşat războiul sfânt sau


JIHADUL. Acest război, care este foarte complex şi se duce prin toate mijloacele posibile, are două
componente:

1. Realizarea şi menţinerea cu orice preţ a unităţii religioase şi etno-culturale a lumii islamice, în


acest sens principalele acţiuni fiind îndreptate împotriva „liderilor arabi corupţi” şi pentru impunerea
regulilor, legilor şi obiceiurilor islamice;

2. Organizarea şi desfăşurarea unor ample şi diversificate acţiuni împotriva Israelului şi a SUA, ţări
pe care fundamentalismul islamic le consideră răspunzătoare pentru situaţia statelor arabe.50

„Principalele caracteristici ale fundamentalismului islamic sunt următoarele:

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
49

M.I.R.A., București, 2008, p. 76.


50
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002

29
- radicalismul puterii;

- tendinţe de izolare economică şi politică;

- suport şi export de ideologie revoluţionară;

- tendinţa de a forma o reţea internaţională;

- respingerea democraţiei de tip occidental şi a influenţei acesteia;

- există diferite ramuri ale islamismului (şiite, în Iran, sunite, în Afganistan, fraţi musulmani, în
Egipt, Libia şi Sudan, FIS, în Algeria), care creează anumite diferenţe, exercitând influenţe asupra
guvernelor şi parlamentelor;

- tradiţionalismul exacerbat, exclusivist şi agresiv;

-violența”51.

„În prezent, părintele „războiului sfânt” este considerată gruparea Hamas care, încă de la
înfiinţare (1978), a adoptat Jihadul ca formă de luptă împotriva Israelului”52.

„Hamas defineşte tranziţia la etapa Jihadului „pentru eliberarea Palestinei” ca pe o datorie religioasă
a fiecărui musulman. În acelaşi timp, respinge orice aranjament politic care ar putea antrena
renunţarea la o parte din Palestina, care semnifică predarea unei părţi din Islam. Aceste poziţii sunt
reflectate în Declaraţia şi în activităţile organizaţiei. Scopul principal al Hamas este înfiinţarea unui
stat islamic în întreaga Palestină. Mijlocul de realizare a acestui scop îl reprezintă lupta armată şi, în
ultimă fază, Jihadul la care să participe nu numai musulmanii din Palestina, ci întreaga lume
islamică”53.

„Am putea spune că, din punct de vedere al acţiunilor extreme, fundamentalismul religios a
fost una din caracteristicile principale ale secolului al XX-lea. Religia s-a constituit deopotrivă într-

51
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002, p. 36.

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
52

M.I.R.A., București, 2008, p. 65.

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
53

M.I.R.A., București, 2008, p. 90.

30
un suport al revigorării unor tensiuni vechi, dar şi într-un instrument folosit cu abilitate şi, adesea, cu
brutalitate de anumiţi conducători politici pentru legitimarea publică a unor acţiuni”54.

3.2 Organizații teroriste naționaliste

„Există o osatură ideologică a terorismului de stat care constă într-o anume doctrină a
naţionalismului exacerbat, intoleranţei şi altor exclusivităţi. Acestea erau cândva promovate şi de
doctrina Monroe din vremea războiului rece” (Gheorghe Văduva, Terorismul 2002). „Terorismul de
tip etnic şi separatist îşi află, în parte, rădăcinile în marile bulversări suportate de Europa secolului al
XX-lea: sfârşitul marilor imperii, revoluţia rusă, două războaie mondiale, construcţia europeană,
finele marxismului. În decursul ultimilor 50 de ani, în Europa de Vest, conflictul irlandez (IRA),
separatismul basc (ETA), chestiunea corsicană (FLNC) şi Tirolul de sud sunt câteva exemple” 55.

Terorismul naționalist are o fațetă a ororii poate mai crâncenă decât cel religios prin
contribuția unor state la actele de terorism. Recurgerea la acestea are în spate diferite scopuri, cum
ar fi:

• atingerea totală a obiectivelor politice – în ciuda opiniei generale, terorismul este o metodă
eficientă de obţinere a unei revendicări politice. Cele mai cunoscute cazuri sunt formarea statului
Israel, pentru mişcările Hanagah şi Irgun, și eliberarea Libanului de Sud de sub ocupaţie israeliană,
pentru organizatia şiită Hezbolah;

• efecte economice colaterale – efortul de luptă poate afecta temporar economia unei regiuni sau ţări;

• atingerea parţială a scopurilor politice – obţinerea retragerii trupelor spaniole din Irak înainte de
termen prin schimbarea cursului alegerilor din Spania, în urma atentatelor de la Madrid din 11
martie 2004, revendicate de Al-Qaida, acordurile din „Vinerea Bună” (Good Friday Accords) –
I.R.A., obţinerea de drepturi suplimentare pentru canadienii de origine franceză din Quebec, de către
F.L.Q., sunt doar câteva dintre motivele care au stat la baza manifestărilor teroriste;

54
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002, p. 33.
55
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002, p. 37.

31
• pornirea unui război – actul terorist poate fi folosit de către puterea politică de stat ca pretext
pentru pornirea unor războaie. Cele mai cunoscute exemple sunt atentatul de la Sarajevo, folosit ca
pretext pentru Primul Război Mondial şi atentatele din 11 septembrie 2001, care au fost folosite ca
argument pentru invazia din Irak.56

„Cunoscută drept Organizaţia Abu Nidal, Brigăzile Revoluţionare Arabe, Septembrie Negru
sau Organizaţia Revoluţionară a Musulmanilor Socialişti, Al Fatah - CR a fost fondată în 1974, ca o
consecinţă a desprinderii lui Abu Nidal (Sabri al-Banna) din organizaţia Fatah” (Anghel Andreescu,
Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană, 2008).
„Desfăşurând activităţi teroriste în 20 de ţări, soldate cu moartea sau rănirea a aproximativ 900 de
persoane, organizaţia Al Fatah - CR şi-a demonstrat capacitatea de a opera în zone întinse din
Orientul Mijlociu, Asia, America de Sud şi Europa. Spre deosebire de alte organizaţii palestiniene,
ea a organizat operaţiuni şi acte teroriste împotriva unor obiective aparţinând unui număr mare de
ţări şi împotriva militanţilor palestinieni acuzaţi de atitudine moderată” 57.

Fondată în 1976, organizaţia mai este cunoscută şi sub denumirile de World Tamil
Association (W.T.A.), World Tamil Movement (W.T.M.), the Federation of Association of
Canadian „Tamils (F.A.C.T.), the Ellalan Force and the Sangilian Force. L.T.T.E. este cea mai
puternică grupare Tamil în Sri Lanka şi foloseşte metode ilegale pentru a strânge fonduri, pentru a
achiziţiona arme şi a-şi face publică ideologia, prin care urmăreşte obţinerea independenţei
Tamilului. L.T.T.E. a început conflictul armat cu Guvernul din Sri Lanka, în anul 1983, punând în
aplicare o strategie de gherilă care include folosirea de tactici teroriste .58

„Hezbollah este o organizaţie care aderă la ideologia lui Khomeini şi care reprezintă o
“umbrelă” pentru diferitele grupări radicale şiite. Organizaţia s-a înfiinţat în 1982, în urma încheierii
războiului Galileei şi a instălării păcii în Liban, precum şi ca urmare a creşterii prezenţei iraniene şi
a influenţei acesteia în zonă. Organizaţia Hezbollah s-a înfiinţat ca un organism al
fundamentaliştilor şiiti condus de clerici care vedeau în adoptarea doctrinei iraniene o soluţie a

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
56

M.I.R.A., București, 2008

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
57

M.I.R.A., București, 2008, p. 85.

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
58

M.I.R.A., București, 2008

32
instabilităţii politice din Liban. Aceasta prevedea şi folosirea terorii ca mijloc de realizare a
obiectivelor politice (răsturnarea regimului creştin, instaurarea în Liban a unei Republici Islamice,
supunerea Falangelor libaneze Guvernului legal, eliminarea din Liban a „practicilor imperialismului
occidental”, lupta împotriva Israelului şi desfăşurarea de alegeri populare)” .59

Membrii de bază ai grupării Al-Qaida sunt veterani de război musulmani. Obiectivul


principal al organizaţiei este răsturnarea guvernelor unor state musulmane – considerate a fi corupte
şi eretice – şi înlocuirea lor cu guverne islamice care să respecte Sharia (legea musulmană). După
războiul etnic civil din fosta republică iugoslavă, Bosnia-Herțegovina s-a confruntat cu un alux de
combatanți islamici ai mișcării Al-Qaida, racolările în interiorul grupării de tineri bosniaci născând
numele de Al-Qaida Albă. „ Legăturile strânse dintre extremiştii albanezi etnici şi combatanţii
islamici din Bosnia-Herţegovina sunt bine cunoscute, iar pericolul creării unui front islamic unic cu
încă o bază în Kosovo este mai real decât oricând” 60.

3.3 Organizații teroriste de stânga

„Organizaţie Separatistă Bască E.T.A. a fost înfiinţată în anul 1959 cu scopul de a crea un
stat independent, în nordul Spaniei (provinciile Vizcaya, Guipuzcoa, Alava şi Navara) şi în sud-
vestul Franţei (departamentele Labourd, Basse-Navarra şi Soule), care să aibă la bază principiile
marxiste. Activităţile teroriste desfăşurate de organizaţie vizează bombardarea şi asasinarea
oficialilor Guvernului spaniol, în special a forţelor militare şi de securitate, Poliţie şi Justiţie. E.T.A.
îşi finanţează activităţile prin acţiuni de răpire, furturi şi estorcări. De la începutul anilor ’60,
gruparea a omorât mai mult de 800 de persoane”61 .

Armata Roșie (JRA) a fost o organizație de extremă stângă din Japonia al cărei scop era să
răstoarne guvernul japonez și să declanșeze o revoluție globală armată.

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
59

M.I.R.A., București, 2008

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
60

M.I.R.A., București, 2008, p. 116.

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
61

M.I.R.A., București, 2008, p. 76.

33
3.4 Organizații teroriste de dreapta

Organizaţia Garda de Fier sau Legiunea Arhanghelului Mihail a fost o formaţiune fascistă care a
ucis 11 lideri politici între 1924 şi 1937.62

Ameninţările şi riscurile de natură teroristă nu au limite. Arma principală a terorismului este


omul, în speţă omul disperat sau omul manipulat, adică adus în stare de disperare sau de răzbunare,
omul care se consideră destinat şi predestinat a îndeplini o misiune supremă, a se sacrifica sau
sacrifica pe oricine pentru a duce la bun sfârşit o sarcină ce vine dintr-un spaţiu sacru, dintr-o lume
care-l domină şi care are menirea de a distruge cât mai repede şi cât mai violent pe cea reală şi,
evident, de a o înlocui.63

Indiferent de proveniența etnică a celor ce se afiliază grupărilor teroriste, actele lor afectează la
nivel global. Din prisma propagării terorii cel puțin, nici un stat al lumii nu este cruțat. Tocmai din
acest motiv, terorismul a devenit o problemă mondială.

62
Leonard Weinberg, Introduction to Political Terrorism, Mc. Graw-Hill, New York, 1989
63
Gheorghe Văduva, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul împotriva
terorismului. Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002

34
4. Viziuni politice şi sociale asupra terorismului

“La început de secol, pericolele şi ameninţările teroriste sunt, după cele prezentate de
existenţa şi posibilitatea folosirii armelor de distrugere în masă, cele mai mari şi cele mai greu de
înţeles, de acceptat şi de gestionat. Lumea este înmărmurită în faţa unor astfel de pericole şi
ameninţări. Chiar şi instituţiile însărcinate cu asigurarea securităţii şi apărării persoanei, proprietăţii,
ordinii şi legii nu au găsit încă soluţii pentru gestionarea fenomenului terorist. Este adevărat, acest
fenomen face parte din tipologia crizelor politice, sociale, economice şi militare din toate timpurile,
dar el nu poate fi încă gestionat şi dezamorsat. Oricât de mulţi şi importanţi paşi au fost făcuţi din
2001 până în prezent în investigarea şi combaterea acestui fenomen, inclusiv în România, prin
elaborarea unei strategii naţionale împotriva terorismului, el rămâne încă un mare pericol pentru
fiinţa umană, pentru societate, pentru economie şi instituţii”64

4.1 Finanțarea împotriva terorismului în cadrul Uniunii Europene

“Reglementarea juridică internaţională a luptei contra terorismului s-a făcut atât la nivelul
O.N. U., cât şi regional, la nivelul Consiliului Europei, al statelor americane şi al statelor arabe.
Astfel, a fost adoptată la Strasbourg, la 27 ianuarie 1977, Convenţia europeană pentru reprimarea
terorismului. Ca urmare a actelor teroriste din 11 septembrie 2001 din S.U.A., s-a constatat o
activare fără precedent a luptei contra terorismului, când ţări care aparţineau unor sisteme politice
diferite au adoptat o atitudine comună. Astfel, la cea de-a 24-a Conferinţă a miniştrilor europeni de
justiţie, organizată în perioada 4-5 octombrie 2001, la Moscova s-a adoptat Rezoluţia nr.1 privind
lupta contra terorismului internaţional, prin care se condamnă atacurile teroriste asupra S.U.A, se
reafirmă necesitatea combaterii oricăror forme de terorism şi sunt invitate statele să susţină, print-un
efort constant şi colectiv, iniţierea demersurilor necesare elaborării setului de norme privind
pedepsirea actelor teroriste şi să adopte de urgenţă toate măsurile juridice care se impun în acest
scop. În acest fel, au fost puse bazele pentru Strategia mondială antiteroristă şi Planul de acţiune
al celor 192 de state membre – adoptat în cadrul O.N.U., la 8 septembrie 2006, prin care se

64
http://rft.forter.ro/2010_1_t/03-to/02.htm ultima accesare: 15.05.2013

35
abordează global fenomenul, în contextul unei cooperării internaţionale degrevată de componenta
politică”65.

Cadrul de decizie pentru combaterea terorismului este principalul instrument legal al Uniunii
Europene în lupta contra terorismului. Pus in funcțiune în 2008, acum armonizează la nivel
internațional prevenirea actelor teroriste. Comisia a lansat de asemenea o cale de dialog cu forțele
de ordine. Pentru a facilita un astfel de parteneriat public/privat, este dezvoltat în prezent un model
de Cooperare Europeana.66

Dintre politicile importante adoptate în ultimii ani pentru prevenirea radicalizării și a


recrutării, strategia Uniunii Europene este un instrument cheie. Acțiunea și implementarea planurilor
au fost aprobate în 2009 pentru a transmite mai departe obiectivele acestei strategii. Contribuția
comisiei la munca depusă în acest domeniu a inclus comunicări în ceea ce privește situația
îngrijorătoare a recrutării în cadrul grupărilor teroriste și sprijin pentru elaborarea unor studii pe
aceasta temă. Mai mult, a fost stabilita o rețea a Experților Europeni în Radicalizare pentru a ajuta la
facilitarea dialogului.67

Eforturi majore au fost făcute în ultimii ani pentru a îmbunătăți siguranța transfrontalieră,
inclusiv introducerea de noi tehnologii în sistemele de management integrat al frontierei, precum și
dezvoltarea pașapoartelor biometrice. Generația a doua pentru Sistemul Schengen de Informații și
pentru Sistemul Visa de Informații, este dezvoltată în prezent. În cadrul pentru atacurile împotriva
sistemelor informatice se dorește îmbunătățirea securității cibernetice.68

Pentru a îmbunătăți securitatea transporturilor, în special în domeniul aviației civile și a


transporturilor maritime, a fost stabilit un cadru legislativ extins. În cazul acestor două câmpuri,

65
https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pdf ultima accesare:15.05.2013
66
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013
67
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013
68
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013

36
comisia colaborează îndeaproape cu administrațiile naționale pentru inspecția aeroporturilor și a
porturilor maritime.69

În 2008 a fost aprobat un plan de acțiune al Uniunii Europene pentru creșterea securizării
materialelor explozive. Comisia lucrează de asemenea asupra propunerilor de controlare a accesului
către substanțe ce pot fi utilizate in fabricarea explozibililor. Au fost stabilite, mai multe programe
de suport pentru dezvoltarea securității și a politicilor anti-tero.

Pe viitor, ar trebui să se lucreze la îmbunătățirea securității transporturilor cu ajutorul noilor


tehnologii și să fie dezvoltată o politică industrială de securitate, care să se concentreze pe
standardizarea și certificarea soluțiilor de securitate. Un pas înainte ar fi creșterea legăturilor dintre
utilizatorii sectorului public, comunitatea de cercetători, companiile de dezvoltare tehnologică și
industrie.70

În ultimii ani, mai multe instrumente legate de colectarea de date, și schimburile de


experiență au fost adoptate, cum ar fi Directiva privind păstrarea datelor, Decizia privind
intensificarea cooperării transfrontaliere, precum și deciziile-cadru privind simplificarea schimbului
de informații între autoritățile naționale de aplicare a legii, Mandatul de dovezi European. În același
timp au fost aduse îmbunătățiri la funcționarea Europol și a cooperării sale cu Eurojust.

Principalul instrument legislativ care se ocupă cu finanțarea pentru limitarea terorismului


este Directiva privind spălarea banilor, adoptată în 2005. În același an, un regulament privind
controlul numerarului la intrarea sau ieșirea din UE a fost adoptat. 71

O evaluare a noilor instrumente juridice pentru schimbul de informații este în prezent în


desfășurare. Necesitățile legislative ale UE cu privire la tehnicile de investigare vor fi, de asemenea,
evaluate. În plus, este necesar să se stabilească o metodologie bazată pe parametrii comuni pentru
evaluarea amenințărilor la nivelul UE, în scopul de a se asigura că politica antiteroristă este sprijinită
în mod adecvat de dovezi.

69
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013
70
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013
71
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013

37
Strategia UE de combatere a terorismului include de asemenea aspecte orizontale care sunt
relevante pentru punerea sa în aplicare. Acestea sunt :

-respectul pentru drepturile fundamentale ale omului (instrumentele utilizate pentru lupta împotriva
terorismului trebuie ăa respecte Cartea Drepturilor Fundamentale)

-cooperarea cu partenerii externi (cooperarea ar trebui să fie dezvoltată în continuare prin


intermediul organizațiilor internaționale cum ar fi ONU, precum și prin cooperare cu alte state non-
membre UE, și cu SUA.)

-finanțarea .72

4.1.1 Programe de finanțare

Ca parte a programului general „Securitatea și protecția libertăților”, UE a stabilit un


program specific pentru perioada 2007-2013, care vizează susținerea proiectelor în domeniul
prevenirii, pregătirea și gestionarea consecințelor pentru atacuri teroriste și alte titluri legate de
riscuri. Acest demers este susținut prin Decizia 2007/124/CE a Consiliului din 2007, de stabilire
pentru perioada 2007-2013, ca parte a programului general „Securitate și protecția libertăților”, a
programului specific „Prevenirea, pregătirea și gestionarea consecințelor terorismului și ale altor
riscuri legate de securitate”.73

Acest program are ca scop sprijinirea eforturilor statelor membre de a preveni, de a pregăti și
a proteja oamenii împotriva atacurilor teroriste. Se urmărește de asemenea asigurarea protecției
împotriva terorismului și a altor riscuri legate de securitate.

Programul are ca scop :

-să promoveze evaluarea riscurilor și să dezvolte metodologii de protecție și standarde de securitate;

-să promoveze măsuri comune operaționale pentru a îmbunătăți securitatea în cadrul lanțurilor de
aprovizionare transfrontaliere;

-să încurajeze schimburile de cunoștiințe și experiență.

72
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013
73
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013

38
Programul va finanța prin subvenții sau contracte de achiziții publice :

-proiectele inițiate și gestionate de către Comisie cu o dimensiune Europeana;

-proiecte transnaționale care vor implica parteneri din state membre cu cel puțin doua, sau cel puțin
un stat membru și o țară în curs de aderare;

-proiecte naționale din statele membre care pregătesc proiecte transnaționale și/sau acțiuni
comunitare care le completează sau dezvolta tehnologii inovatoare care ar putea fi utile in alte
state.74

Acțiunile elegibile sunt cooperarea și coordonarea operațională, activitățile de monitorizare,


schimbul de informații, formare și schimb de experți, precum și activități de sensibilizare și
difuzare.75

Din punctul meu de vedere, obținerea de fonduri pentru limitarea actelor teroriste devine din
ce în ce mai importantă odată cu extinderea acestui flagel în Europa, tara noastră căpătând din ce în
ce mai multe caracteristici ce cresc factorii de risc pentru un atac terorist. Consider că o utilizare
eficientă a resurselor în acest domeniu ar trebui să vizeze programe de informare către populație cu
privire la creșterea riscurilor, investirea în echipamente tehnologice pentru îmbunătățirea
controalelor în punctele de frontieră și aeroporturi, precum și plasarea unor camere de securitate pe
străzi. Informarea populației cu privire la grupările teroriste și atacurile acestora, are pe langă
creșterea vigilenței în rândul cetățenilor și o componentă psihologică importantă. Persoanele care se
afiliază în mod obișnuit la grupări de tipul celor teroriste sau al sectelor religioase sunt caracterizate
de o influențabilitate crescută. Prin informare de către stat și forțele de ordine, influențarea se
produce de către stat și împotriva grupărilor teroriste, limitând astfel mult recrutarea în cadrul
acestora.

O alta componentă care ar trebui dezvoltată din punctul meu de vedere este cea a resurselor
umane. Este deosebit de important să investim în pregătirea specialiștilor, a agenților și consider ca
de un foarte mare ajutor în acest domeniu ar fi cunoștințele psihologilor, având în vedere că aderarea

74
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013
75
http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.htm ultima
accesare: 01.03.2013

39
la o grupare teroristă presupune în primul rând caracteristici psihologice speciale, iar pentru
eradicarea unui fenomen trebuie întâi înțelese cauzele sale.

4.2 Terorismul în Romania

„În România nu există grupări teroriste autohtone, principalele amenințări de natură teroristă
la adresa securității naționale a României derivând din evoluțiile externe ce pot influența dinamica
unor organizații străine, clasificate pe plan internațional drept teroriste. România poate fi supusă
amenințărilor teroriste din cel puțin trei perspective: ca stat-membru al Alianței-Nord-Atlantice și
Uniunii Europene, deci ca parte a civilizației occidentale împotriva căreia sunt orientate o parte din
atacurile teroriste și îndeosebi cele ale grupărilor fundamentalist islamice; ca țară situată în
vecinătatea faliei musulmane din zona Mării Negre și a Balcanilor și ca participantă activă la
războiul mondial împotriva terorismului”76.

„În România s-a abordat pentru prima dată juridic problematica terorismului aerian în
Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 141 din 25 oct. 2001 care în art.1 prevede că reprezintă acte
de terorism următoarele infracțiuni: omorul; lipsirea de libertate în mod ilegal; comunicarea de
informații ştiind că aceste sunt false, dacă prin acest fapt se periclitează siguranța zborului
aeronavelor, folosirea fără drept a oricărui dispozitiv, armă sau substanță, în scopul producerii unui
act de violență asupra unei persoane aflate pe un aeroport care deserveşte aviația civilă, săvârşirea
oricărui act de violență fizică sau psihică asupra unei persoane aflate la bordul unei aeronave civile
în zbor sau în pregătire pentru zbor etc.

Noul Cod penal al României, Legea nr. 301/2004, publicat în Monitorul Oficial al României
nr. 575/2004 la Titlul IV – Crime şi delicte de terorism – defineşte actele de terorism la art. 295 de
aceiaşi manieră ca şi Ordonanța de Urgență nr. 141/2001” 77.

Cristian Barna, Despre intelligence și terorism în România, Intelligence nr. 24, Serviciul Român de informații,
76

București, 2013, p. 90.


77
Cristudor Vasile, Aspecte generale privind terorismul ca formă de manifestare a criminalității organizate, AIT
Laboratories, București, 2010, p. 16.

40
În conformitate cu art. 1 din Legea nr. 535/2004 terorismul reprezintă ansablul de acţiuni sau
ameninţări care prezintă pericul public şi afectează siguranţa naţională, cu următoarele caracteristici:

- sunt săvârşite premeditat de entităţi teroriste, motivate de concepţii şi atitudini extremiste,


ostile faţă de alte entităţi, împotriva cărora acţionează prin modalităţi violente;

- au ca scop realizarea unor obiective specifice de natură politică;

- vizează factori umani şi materiali din cadrul autorităţilor, instituţiilor publice şi populaţiei
civile;

- produc stări cu un impact psihologic puternic asupra populaţiei pentru a atrage atenţia
asupra scopurilor urmărite.78

“Marea majoritate a strategiilor şi programelor guvernamentale elaborate în ţările


democratice pentru prevenirea şi combaterea terorismului vizează, cu prioritate, îndeplinirea
următoarelor obiective: previziunea, prevenirea, descurajarea şi reacţia. Înscriindu-se în contextul
generat de măsurile iniţiate de comunitatea internaţională privind combaterea terorismului,
România a adoptat măsuri legislative şi administrative pentru apărarea vieţii, integrităţii corporale, a
libertăţii şi demnităţii propriilor cetăţeni, reprezentanţilor statelor străine şi tuturor persoanelor
fizice care se găsesc pe teritoriul ţării noastre. Prevenirea şi combaterea terorismului se realizează
în conformitate cu prevederile convenţiilor internaţionale privind reprimarea terorismului, la care
România este parte, precum şi cu respectarea legislaţiei internaţionale şi a legislaţiei interne cu
privire la drepturile omului. Prin Legea 51/1991 privind siguranţa naţională a României, terorismul
este încadrat în categoria ameninţărilor la adresa securităţii naţionale.
În anul 1992, prin Legea 14 privind organizarea şi funcţionarea SRI, prevenirea şi
combaterea terorismului devin o responsabilitate expresă a Serviciului. Evoluţiile de după 11
septembrie 2001 au impus actualizarea cadrului legal şi perfecţionarea mecanismului operaţional în
domeniul prevenirii şi combaterii terorismului, sens în care SRI a fost desemnat, prin hotărâre a
CSAT, autoritate naţională în domeniul Antiterrorism (2001)” 79.

78
Gabriel Olteanu, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite
desfășurate de acestea, AIT Laboratories, București 2007
79
https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pd ultima accesare: 12.05.2013.

41
Din studiile efectuate de principalele structuri desemnate în lupta antiteroristă reiese faptul
că în România nu există un terorism declarat, grupări sau manifestări extremist-teroriste autohtone
care să aibă susţinere internă. Principalele surse de întreţinere a ameninţărilor pe profil antiterorist la
adresa siguranţei naţionale a României sunt reprezentate de evoluţiile externe ce pot influenţa
dinamica organizaţiilor teroriste care acţionează în ţara noastră, nuclee care, deşi nu au întreprins
încă acţiuni teroriste asupra unor obiective de pe teritoriul naţional, pot să-şi modifice, în viitor,
această atitudine. Situaţia antrenează pe lângă ameninţările reprezentate de scopurile fundamentale
ale acestora şi riscurile induse de activităţile adiacente sau asociate pe care astfel de structuri le
angajează ori le favorizează în mod substanţial. 80

80
http://rft.forter.ro/2010_1_t/03-to/02.htm ultima accesare: 12.05.2013

42
5. Problematica psihologica a teroristului

„Înţeles şi ca un „război ascuns, nedeclarat” sau „conflict de mică intensitate, cu obiectiv


limitat”, (Andreescu şi colectiv, 2003) dar şi ca o „boală a secolului al XXI-lea“( Stoina, 2002)
terorismul a evoluat atât de mult, încât ştiinţa trebuie să-l investigheze coordonat, sincronizat, cu
participarea tuturor domeniilor şi ramurilor sale începând de la „a“ şi ajungând până la „z“ ( Stoina,
2002). Această intenţie nu ar fi adaptată realităţii dacă nu am aduce în atenţie conceptualizarea
fenomenului terorist, pornind de la semnificaţiile sale corelate cu câteva repere identitare, istorice,
geografice şi îndeosebi psihologice, ce definesc, în ansamblu, organizaţiile teroriste şi operaţiunile
criminale întreprinse” 81.

„Psihologia terorismului (PT) este definită ca disciplina care se ocupă de studiul ştiinţific al
comportamentelor antisociale şi a cogniţiilor de tip terorist precum şi a subiecţilor umani cu
predispoziţii violente şi agresive. Psihologia terorismului explică gândirea, procesele psihice şi
fizice ale teroriştilor, recrutarea şi selecţia subiecţilor din organizaţiile teroriste, şi motivaţiile de
aderare la o grupare teroristă. PT mai studiază micro-nivelul teroristului independent sau al grupării
teroriste, ideologia teroriştilor, personalitatea, convingerile, atitudinile, motivaţiile şi profesia sau
cariera lor de terorişti, asigurarea psihologică a teroriştilor de a face faţă situaţiilor de criză psihică,
comportamentală, în faţa morţii şi de conştiinţă în timpul actelor sinucigaşe pentru îndeplinirea
ordinelor superioare de atac şi luptă”82.

„Actele de cruzime nediscriminatorie și violențele îndreptate împotriva civililor nevinovați, i-au


determinat pe mulți dintre cercetătorii în domeniul științelor socioumane să considere teroriștii ca
fiind indivizi cu puternice tulburări psiho-comportamentale, incapabili de a se adapta la normele
sociale și funcționa corespunzător în societate. Astfel, principalele direcții de cercetare în acest
domeniu au stat sub semnul a două curente de opinie sensibil diferite: teroristul alienat social cu

Anghel Andreescu, Nicolae Radu, Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea europeană,
81

M.I.R.A., București, 2008, p. 83.

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
82

Napoca, 2008, pp. 151-152.

43
tulburări patologice specifice și lipsit de conștiința propriilor fapte, versus fanaticul religios care
acționează sub pretextul ”purificării religioase” și a ”poruncii divine”83.

Analizând istoricul atentatorilor teroriști se poate observa cu ușurință, existența unor argumente,
care să demonstreze ambele teorii. Pentru a susține ipoteza teroristului cu probleme psihice, adesea
este amintit cazul lui Nezar Hindway, un individ cu tulburări psihotice, de origine siriană, care a
încercat care a încercat să detoneze un dispozitiv explozibil aflat la bordul unei curse aeriene cu
destinația Israel. Acesta este însă unul dintre puținele cazuri în care un individ cu probleme psihice a
făcut parte dintr-o grupare teroristă, majoritatea specialiștilor fiind de părere că, în general,
caracteristicile teroriștilor (planificarea atentă și detaliată, derularea de activități sub presiunea
timpului), sunt trăsături atipice pentru indivizii cu probleme psihice. Adesea, aceștia sunt indivizi
sănătoși din toate punctele de vedere, capabili de a învăța din experiență și, cu o puternică motivație
determinată de afilierea la o grupare, iar schizofrenia este o boală care prin natura sa ar împiedica
conducerea unui act susținut și planificat 84.

Perspectiva teroristului ca fanatic sinucigaș presupune un nivel ridicat de educație pentru


realizarea unor analize politice complexe și existența unor motivații ideologice și politice. Deși acest
tip de terorist este echilibrat din punct de vedere psihologic și puternic motivat, acesta este puternic
influențat de contextul socio-cultural în care evoluează85.

Violenţa ca fenomen este cauzată de o multitudine de factori, ce combină mediul şi influenţa


genetică, însă aceşti factori diferă de la individ la individ în funcţie de mediul social, context, gradul
de cogniţie şi emotivitate. Sute de studii de psihologie, sociologie şi alte ştiinţe sociale au încercat să
sintetizeze factorii determinanţi ai violenţei, împărţindu-i în factori statici şi dinamici. Factorii
statici sunt cei istorici sau dispoziţionali şi cu o probabilitate mică de a suferi modificări pe
parcursul timpului. Factorii dinamici sunt individuali sociali sau situaţionali şi se pot modifica.86

83
Ella Ciupercă, Vasilică Trandafir, Determinism versus liber arbitru în psihologia terorismului, Intelligence, nr. 24,
Serviciul Român de Informații, București, 2013, p. 99.
84
Ella Ciupercă, Vasilică Trandafir, Determinism versus liber arbitru în psihologia terorismului, Intelligence, nr. 24,
Serviciul Român de Informații, București, 2013
85
Ella Ciupercă, Vasilică Trandafir, Determinism versus liber arbitru în psihologia terorismului, Intelligence, nr. 24,
Serviciul Român de Informații, București, 2013
86
Randy Borum, Psychology of terrorism, University of South Florida, Tampa, 2004

44
Cele mai multe cercetări în această direcţie au fost orientate către prezicerea unui „risc general al
violenţei” (probabilitatea ca un individ să devină violent cu alt individ într-o perioadă de timp), însă
acesta nu are semnificaţie în evaluarea ameninţărilor de natură teroristă. Majoritatea celor care
prezintă mulţi factori de risc general pentru violenţă nu se vor angaja niciodată, în timp ce mulţi
dintre teroriştii cunoscuţi nu prezentau neapărat aceşti factori deşi se pregăteau pentru participarea la
atentate teroriste. Astfel, este posibil ca mecanismele care stau în spatele factorilor generali ai
violenţei să difere de cei ce stau la baza atentatelor teroriste şi tocmai de aceea caracteristicile unui
fenomen nu îl pot prezice pe celalalt.87

5.1 Personalitatea teroristului

„Multe teorii se bazează pe presupunerea că teroristul are o personalitate „anormală”, cu


trăsături de caracter total identificabile, ce pot fi explicate adecvat cu implicările psihologice şi
psihiatrice. Bazându-se pe colaborarea cu mai mulţi terorişti vest-germani, psihologul german L.
Sullwold (1981), a împărţit liderii terorişti în 2 mari clase, în funcţie de trăsăturile de caracter:
extrovertitul şi neuroticul ostil, sau unul care are sindromul ostilităţii neurotice. Extrovertiţii sunt
instabili, inhibaţi, nerecunoscători, narcisişti şi lipsiţi de emoţii – nu sunt impresionaţi de
consecinţele acţiunilor lor. Neuroticii ostili au multe din personalitatea paranoidă – sunt intoleranţi
la critică, suspicioşi, agresivi şi defensivi, dar şi extrem de sensibili la ostilitatea externă. Sullwold
face şi distincţia dintre lideri şi discipoli, afirmând că liderii sunt mai degrabă persoane care
combină lipsa de scrupule cu siguranţa de sine extremă; cel mai adesea conduc, insuflând teamă sau
stres discipolilor lor (Hudson, 1999)” 88.

Multe dintre încercările primare de a explica terorismul au stipulat narcisismul (ca


supraevaluare a sinelui şi devalorizare a celorlalţi) ca factor determinant al personalităţii
teroristului.89

Studiul psihologic și social asupra terorismului politic conține analize extinse asupra
terorismului, însă, psihologia individuală a terorismului politic și religios a fost in mare parte
87
Randy Borum, Psychology of terrorism, University of South Florida, Tampa, 2004
88
Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, p. 154.

89
Randy Borum, Psychology of terrorism, University of South Florida, Tampa, 2004

45
ignorată. Puțin este cunoscut despre terorist ca individ din păcate, deoarece psihologia, cu
preocuparea sa in direcția cauzei și controlului comportamentului ar putea oferi soluții practice în
problema terorismului. Principalul motiv pentru lipsa studiilor științifice în acest domeniu este lipsa
de acces a psihologilor către teroriști90.

Indivizii care iau decizia de a se alătura unui grup terorist sunt deseori neangajați și alienați
din punct de vedere social. Cei care au un grad scăzut de educație se pot alătura acestor grupări din
curiozitate sau plictiseală sau pentru a își exersa un anumit talent cum ar fi proiectarea de
explozibili. Cei ce au un grad înalt de educație pot fi motivați de convingeri politice și religioase. În
general, cei din țările Vestice sunt intelectuali și idealiști. Excluderea socială nu determină însă o
persoană să se afilieze unei grupări teroriste, este nevoie de motivație și de oportunitatea de a face
acest lucru și de acceptul grupării teroriste în sine. Psihologia includerii într-o grupare teroristă și de
gruparea în sine. Un adept al unui grup anarhistic sau Marxist-Leninist se va diferenția considerabil
de un adept al unei grupări etnice separatiste precum ETA sau IRA, cei din urmă bucurându-se de
un suport social considerabil.91

Recrutarea membrilor şi pregătirea generală se face în cât mai strânsă legătură, sub
patronajul liderilor. Regula este, renunţarea la propria identitate pentru una nouă, de membru al
cauzei. Se construieşte un individ capabil să lupte pentru cauză chiar cu preţul propriei vieţi, un
învingător.92

“Există o veche zicală care spune: „teroristul este un altfel de luptător pentru libertăţile
oamenilor“. Un exemplu îl constituie Africa de Sud, în care, după decenii de închisoare, Nelson
Mandela a fost eliberat, iar partidul său politic (Congresul Naţional African) a fost recunoscut
oficial. În trecut, Congresul Naţional African a fost responsabil pentru nenumărate crime, atacuri cu
bombă, asasinări ale oponenţilor politici şi uciderea multor persoane inocente. În ciuda acestui trecut
sângeros al partidului său, Mandela este văzut ca un luptător pentru libertate şi nu ca un terorist.

90
Rex A. Hudson, The sociology and psychology of terrorism: Who becomes a terrorist and why?, Federal Research
Division, Washington D.C., 1999
91
Rex A. Hudson, The sociology and psychology of terrorism: Who becomes a terrorist and why?, Federal Research
Division, Washington D.C., 1999
92
Gabriel Olteanu, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite
desfășurate de acestea, AIT Laboratories, București 2007

46
Ideea este că terorismul poartă multe nume şi poate lua forme diferite. Ceea ce unii consideră
terorism, pentru alţii este o formă de apărare justificată sau un destin divin. Este destul de dificil să
afirmi ce este corect din punct de vedere moral şi când teroarea este justificată sau nu. Terorismul
este reprezentat de mişcări sau organizaţii constituite din oameni cu un scop şi un crez, cu un simţ al
dreptăţii ridicat, mulţi dintre ei asemănători nouă tuturor. Terorismul poate reprezenta o dimensiune
a comportamentului, inerentă umanităţii, dacă este oferită motivaţia potrivită. Rămâne de descoperit
ce se ascunde în această motivaţie şi determină anumite fiinţe umane, transformate în terorişti, să
facă lucruri oribile”93.

În 1985, Martha Crenshaw a sugerat existenţa a patru motivaţii ale celor ce se afiliează
grupărilor de natură teroristă: oportunitatea de a acţiona, nevoia de apartenenţă, dorinţa obţinerii
unui statut social şi câştigul material., iar Post a sugerat că terorismul este un scop în sine, raţiunea
ce stă la baza grupării devenind raţiunea de a fi a membrilor săi. O altă motivaţie care stă în spatele
aderării la o grupare teroristă pare a fi, conform cercetătorilor, nevoia de identitate, de stabilire al
unui rol în societate, de identificare cu o cauză. Trei mari factori s-au evidenţiat ca răspuns la
întrebarea „De ce devin oamenii terorişti?”: sentimentul de nedreptate, cautarea unei identităţi şi
nevoie de apartenenţă, câteva cercetări sugerînd chiar că efectul sinergetic al dinamicii acestor trei
factori constituie „rădăcina” terorismului independent de ideologie. 94

„Diversitatea grupărilor teroriste, fiecare având membri de naţionalităţi diferite şi provenind


din medii socio-culturale, contexte diferite şi având scopuri diferite, subliniază hazardul
generalizării şi al dezvoltării unui profil al membrilor grupărilor individuale sau al teroriştilor în
general”95.

93
Rex A. Hudson, The sociology and psychology of terrorism: Who becomes a terrorist and why?, Federal Research
Division, Washington D.C., 1999

94
Randy Borum, Psychology of terrorism, University of South Florida, Tampa, 2004

95
Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, p. 154.

47
5.2 Profilul psihologic al teroristului

“Portretele multiple ale teroristului sunt echivalentul profilelor psihologice ale celor care
aderă şi militează pentru o grupare teroristă. Personalitatea, comportamentul, cogniţiile, motivaţia,
sinele şi socializarea teroristului sunt obiecte de cercetare pentru a cunoaşte mai bine structura şi
personalitatea, dar şi provenienţa şi mediul teroriştilor”96.

“Printre profilurile teroriştilor găsim unul creat de Charles A. Russel şi Bowman H. Miller
(1977), care în ciuda limitării sale, este menţionat în multe studii, şi alt studiu care conţine date
biografice şi sociale privind 250 terorişti germani, atât de stânga, cât şi de dreapta” 97.

“Profilul lui Russell şi Miller tinde să substituie unele caracteristici sociologice


binecunoscute ale teroriştilor anilor ’70, cât şi tinereţea majorităţii teroriştilor. De un mare interes
este descoperirea că teroriştii urbani au origini urbane şi că multe cadre teroriste provin din clasa de
mijloc sau chiar din clasa superioară, fiind bine educaţi, mulţi fiind absolvenţi cu studii
superioare”98.
Serviciile secrete americane obişnuiau să urmărească oamenii care se potriveau profilului de
periculozitate: singuraticii, lunaticii, cei care ameninţă şi sunt plini de ură. Acest profil a fost însă
spulberat chiar de asasini, interviurile cu aceştia învăţând Serviciile Secrete să ignore stereotipurile.
99
.
“Teroriştii sunt în general persoane alienate de societate şi se consideră victimele unei
nedreptăţi. Mulţi sunt singuratici. Sunt leali unul altuia, însă îi pedepsesc aspru pe trădători. Sunt
şireţi, pricepuţi şi cu spirit de iniţiativă şi asprime. Pentru a fi acceptat în grupare, noul recrut trebuie
să simuleze o crimă sau un jaf armat. Ei sunt lipsiţi de frică, milă sau remuşcări. Rafinamentul

96
Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, p. 152.

97
Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, p. 156.

98
Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, p. 157.

99
Rex A. Hudson, The sociology and psychology of terrorism: Who becomes a terrorist and why?, Federal Research
Division, Washington D.C., 1999

48
teroristului diferă în funcţie de semnificaţia şi contextul acţiunii teroriste. Teroriştii care s-au infiltrat
într-o ambasadă sau în Palatul de Justiţie şi au luat ostateci, spre exemplu, au fost mai sofisticaţi
decât teroriştii Punjab, care au tras focuri de armă asupra pasagerilor unui autobuz. Teroriştii au
abilitatea de a folosi mai multe arme, vehicule şi echipamente comunicaţionale şi sunt familiarizaţi
cu cadrul lor fizic”100.

Edgar O’Ballance a sugerat câteva caracteristici esenţiale ale teroristului cum ar fi:
dedicarea, obedienţa absolută către liderul mişcării, curajul personal, lipsa sentimentelor de milă şi
remuşcare chiar şi către victimele nevinovate, un nivel ridicat de inteligenţă şi cultură generală mai
ales datorită nevoii de a colecta şi analiza informaţia, precum şi o anumită sofisticare, necesară
pentru a se putea disipa chiar şi într-un mediu educat şi rafinat. Russel şi Miller au descoperit că
vârsta medie a membrilor activi este între 22 şi 25 ani, însă în multe ţări în curs de dezvoltare,
distruse de violenţa etnică, politică sau religioasă, ca Algeria, Columbia şi Sri Lanka, noii membri ai
organizaţiilor teroriste sunt recrutaţi de la vârste din ce în ce mai fragede. De asemenea s-a
descoperit că majoritatea teroriştilor sunt recrutaţi din rândul studenţilor sau au o formare
profesională.101

“Cariera de terorist nu face parte din piaţa muncii, ci aparţine unei categorii aparte
(antisocială), a muncii prestate de către simpatizanţii care aderă la o grupare teroristă şi de bună voie
doresc să-şi îndeplinească cu succes misiunea cerută de către liderul grupării de care aparţin.
Selecţia, orientarea şi alegerea unui domeniu specific de muncă în congruenţă cu patternul de
personalitate pe care îl ocupă teroristul, reprezintă un concept mult mai avansat azi, faţă de anii ‘70
şi până în anii ‘90 după cum reiese din atitudinea liderilor terorişti în a-şi îndeplini scopurile lor
criminale.”102

100
Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
Napoca, 2008, p. 162.

101
Rex A. Hudson, The sociology and psychology of terrorism: Who becomes a terrorist and why?, Federal Research
Division, Washington D.C., 1999

Cristian Delcea, Aurelian Badulescu, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist, Risoprint, Cluj-
102

Napoca, 2008, p. 327.

49
Deşi cercetările nu pot releva un profil psihologic clar al teroristului, din punctul meu de
vedere, accesta se aseamănă cu profilul infractorului oraganizat, cu un grad ridicat de inteligenţă,
bine educat, capabil de a duce o viaţă dublă şi de a îşi planifica acţiunile cu atenţie şi în detaliu.

50
6. Negocierea in cadrul atentatelor teroriste

„Teroristul poate iniția un incident pe baza unei credințe asociate mai degrabă morții decât
propriei vieți, o idee preconcepută despre victoria și moartea care vor servi cauzei. Ce contramăsuri
poți să stabilești împotriva unui individ care și-a oferit sieși permisiunea de a muri?”103

6.1 Utilizarea negocierii

Negocierea cu teroriștii a fost dintotdeauna un subiect delicat, asupra căruia statele lumii au
avut păreri împărțite. Mulți lideri de stat, au plecat de la premisa (nu neapărat greșită) că negocierea
cu grupările teroriste încurajează repetarea actelor teroriste în vreme ce anihilarea radicală a acestora
le împuținează sau chiar le înlătură. Un bun exemplu în acest sens este acțiunea președintelui rus,
Vladimir Putin care a refuzat negocierea în cazul atacului terorist cecen asupra teatrului Dubrovka
din 2002, trupele speciale rusești intrând în forță în teatru.

Motivul pentru care oamenii de știință din domeniul socio-uman (psihologi, psihiatrii
sociologi) au condus studii care sondeze mintea și psihicul teroriștilor a fost pe lângă înțelegerea
propriu-zisă a fenomenului și dezvoltarea unor tehnici de negociere menite astfel încât sa fie
utilizate în riposta contrateroristă pentru salvarea a cât mai multe vieți omenești.

Printre primii utilizatori ai negocierii a fost dr. Harvey Schossberg, fostul director al
serviciilor psihologice al Departamentului de Poliţie din New York. El este primul specialist
care a proiectat modele de rezolvare a crizelor teroriste care presupuneau eliberarea de obiective
ocupate sau de ostatici, cooperând nemijlocit cu căpitanul Frank Bolz, comandantul Echipei
de Negociere a Ostaticilor, din cadrul poliţiei newyorkeze. Aceștia au arătat faptul că este
important ca negociatorul să fie un specialist în contraterorism, reprezentant al poliției, dar să aibă
sprijinul unui psiholog. Psihologii pot contribui la procesul de negociere prin sugerarea unor metode
de interacțiune cu subiectul și prin monitorizarea comportamentului membrilor echipei pentru a
evalua reacțiile acestora în situații stresante. Tehnicile de negociere din cadrul situațiilor cu luare de
ostatici au proveniență și în tehnicile de intervenție terapeutică în situații de criză . Cu toate acestea,

103
Mario Dracinschi, Mirela Dracinschi, Procesul de negociere in contextul actelor teroriste, Revista Spirit militar
modern, Iași, 3/2006, p. 31.

51
strategiile și tacticile utilizate pentru a convinge o persoană înarmată și violentă să se predea au fost
dezvoltate conform unei nevoi specifice, existând astfel diferențe considerabile față de intervențiile
terapeutice din situațiile de criză.104

Astăzi o unitate de luptă antiteroristă are obligatoriu în componenţă un psiholog, necesar


antrenamentului dar şi pentru purtarea negocierilor în cazurile cu luări de ostatici.

Unitatea de cercetare și operații din cadrul Academiei FBI a identificat un set de indicatori care
reflectă progresul acțiunii de negociere în timp:

- Nici o persoană nu a fost rănită sau ucisă odată cu începerea negocierii ;

- Frecvența amenințărilor împotriva ostaticilor (fie acestea fizice sau verbale) se diminuează;

- Durata conversațiilor dintre negociator și subiect este în creștere;

- Conținutul conversațiilor include mai multe afirmații personale și mai puține cereri;

- Tonalitatea vocii subiectului este mai joasă;

- Termenele limită au fost depășite;

- Ostatecii au fost eliberați.

Astfel, cu cât există mai mulți indicatori dintre cei menționați mai sus într-o situație de luare de
ostateci, cu atât este mai probabil ca incidentul să fie rezolvat cu ajutorul negocierii.105

„Medierea reprezintă un proces structurat prin care părțile aflate în conflict sunt ajutate de o
parte neutră şi imparțială, numită mediator, să negocieze problema care face obiectul litigiului dintre
ele, astfel încât să ajungă la un acord”106.

Negocierea este forma de comunicare ce presupune un proces comunicativ, dinamic, de ajustare,


de stabilire a acordului atunci când apar conflicte de interese, prin care două sau mai multe părţi,

104
Reuven Gal, A. David Mangelsdarff, Handbook of military psychology, John Wiley & Sons Ltd, New York, 1991
105
Reuven Gal, A. David Mangelsdarff, Handbook of military psychology, John Wiley & Sons Ltd, New York, 1991
106
Iulia Bulmău, Factori de risc și amenințări în statul de drept, AIT Laboratories, București, 2010l Român de
Informații, București, 2013, p. 36.

52
animate de mobiluri diferite şi având obiective proprii, îşi mediază poziţiile pentru a ajunge la o
înţelegere satisfăcătoare de comun acord.107

Negociatorul trebuie să țină cont de teroristul cu care negociază, de tipul și caracteristicile


acestuia, însă de asemenea trebuie să țină cont de faptul că deși fiecare terorist va fi diferit în felul
său, există niște caracteristici comune care trebuie identificate, pentru că tocmai acestea au ajutat la
elaborarea unor tehnici de negociere. Negocierea ca formă de comunicare recunoaște prin propriul
conținut scopul de a obține ceva de la interlocutor, de a modifica comportamentul sau ideile
acestuia. În cazul luării de ostatici sunt utilizate persuasiunea și sugestia în scopul de a influența
comportamentul infractorului.

În timp ce persuasiunea presupune influențarea unei persoane cu ajutorul argumentelor,


încercarea de a convinge o persoană sa adopte un anumit comportament prin apelarea la procesele
de gândire ale acelei persoane, sugestia implică o influență asupra psihicului unei persoane, fără ca
persoana în cauză să fie conștientă de aceasta. În timp ce persuasiunea se adresează conștientului,
sugestia se adresează inconștientului, presupune implicații și aluzii.

Există mai multe principii ale sugestiei ce pot deveni operaționale în timpul procesului de
comunicare cum ar fi:

-principiul atenției concentrate (ori de câte ori atenția se concentrează în mod repetat asupra unei
idei, ea tinde în mod constant să se autoconștientizeze);

-principiul efectului invers (cu cât se încearcă realizarea unei acțiuni în mod conștient mai intens, cu
atât scad șansele ca acea acțiune să se producă; atunci când există un conflict între imaginație și
voință va învinge imaginația);

-principiul efectului dominant (o emoție puternică va înăbuși o emoție mai slabă, iar asocierea unei
sugestii de o emoție puternică întărește emoția.108

Conform lui Maslow, prin formularea sugestiilor indirecte, din perspectiva nevoilor
deținătorilor de ostatici, aceștia pot ajunge să fie mai preocupați de nevoile lor primare -necesități
fiziologice și de siguranță.109

107
Ioan Deac, Introducere în teoria negocierii, Paideia, București, 2002
108
Aaron Raymond , Peace and war, Weidenfeld and Nicolson, Londra, 1966

53
Nu toți teroriștii cedează însă la astfel de stimuli: un bun exemplu este cel al grupării
Moluccanii de Sud din Olanda, care l-a determinat pe psihologul Dick Mulder să ceară o intervenție
militară deoarece aceștia dădeau de înțeles că nu vor ceda. Membrii Armatei Republicane Irlandeze
sunt de asemenea antrenați să reziste tehnicilor de anchetă a psihologilor armatei britanice.

6.2 Caracteristicile negociatorului

Numeroase articole au listat de-a lungul anilor caracteristicile negociatorului. Acesta ar


trebui să fie matur din punct de vedere emoțional, un bun ascultător, să aibă credibilitate și o
abilitate de a comunica dezvoltată, să fie inteligent, rezistent la stres și să aibă aptitudini sociale.110

„Printre cele mai importante criterii de selecție ale negociatorilor se află echilibrul emoțional
foarte bun, stăpânirea de sine și rezistența ridicată la frustrare, dar aceștia nu sunt ”imuni” la
tensiunea psihică. De aceea, în cadrul strategiilor de pregătire în domeniul negocierilor, un obiectiv
important îl constituie atingerea unui nivel cât mai ridicat de autocontrol, cu atât mai mult cu cât
singurul aspect al crizei asupra căruia negociatorul poate exercita un control absolut îl constituie
propriile emoții” 111. Acest control emoțional îl poate ajuta pe negociator să tragă de timp, pentru a
slăbi psihicul agresorului prin deprivarea de hrană sau apă sau pentru a permite unităților de
intervenție să se pregătească.

Atunci când conceptul negocierii în cazul luării de ostateci a fost acceptat de către cei ce
aplică legea, la începutul anilor 70, una dintre cele mai importante reguli precizate a fost de a nu
negocia singur. Astfel, ar trebui să existe o echipă de negociere care să fie împărțită astfel:

1. Negociatorul principal, cel care poartă dialogul cu subiectul;

2. Negociatorul secundar, care este responsabil de a monitoriza negocierea, de a oferi feedback,


sugestii și suport negociatorului principal;

3. Liderul de echipă, care trebuie să monitorizeze negocierea și să mențină legătura cu celelalte


echipe ale forțelor de ordine;

109
Abraham Maslow, Motivație și personalitate, Editura Trei, București, 2008
110
Reuven Gal, A. David Mangelsdarff, Handbook of military psychology, John Wiley & Sons Ltd, New York, 1991
111
Ioana Raluca Cladoveanu, Cum negociem cu persoane supraîncărcate emoțional, Intelligence nr 24, Serviciul Român
de Informații, București, 2013, p. 103.

54
4. Recorder-ul, sau persoana responsabilă de menținerea înregistrărilor tuturor contactelor cu
subiectul în cauză, cererile, termenele limită, deciziile echipei, informații privind subiectul în cauză,
numele ostaticilor, precum și acțiunile poliției asupra subiectului;

5. Omul de legătură între negociatori și echipa tactică;

6. Psihologul consultant care este responsabil de a evalua statusul mintal al subiectului și de a


recomanda tehnici și metode de abordare în funcție de aceasta.112

„În cazul luărilor de ostatici teroriste, nu trebuie ignorat stresul pe care teroriștii îl resimt
zilnic, determinat de existența dublă, nevoia de a se ascunde, privațiunile materiale, înstrăinarea de
familie, lipsa prietenilor, a sentimentului de apartenență, a unor trăiri pozitive, a activităților de
recreere, afecțiunii, perspectivelor și respectului celor din jur etc. și care le afectează într-o măsură
semnificativă echilibrul psihic”113.

6.3 Negocierea cu teroriștii

Organizaţiile teroriste folosesc elementul surprizei pentru a îşi atinge unele scopuri cum ar fi:
crearea de situaţii în care autorităţăle statului să fie nepregătite, să poată fi luate prin surprindere,
punerea autorităţilor sub presiune astfel încât acestea să ia măsuri pripite, dispersarea forţelor de
ordine în lipsa cunoaşterii unei ţinte clare, focalizarea atacului asupra unei ţinte simbol într-o
manieră cât mai neaşteptată, explorarea momentelor de confuzie şi cauzarea de pierderi maxime.114

Încă de la mijlocul anilor 70, FBI-ul a grupat incidentele cu luare de ostatici în patru grupe
mari: teroriștii, situația închisorii, infractorul, și persoanele instabile psihic.

Situațiile de luare a prizonierilor în închisori, ridică probleme în spectrul negocierii deoarece


subiecții nu au nimic de pierdut, iar faptul că prizonierii sunt de asemenea infractori reprezintă un
factor de risc. Situația infractorului se referă la luarea de ostatici spontană de către persoane
surprinse în timpul actelor criminale, iar situația persoanelor instabile psihic se referă la motive de

112
Reuven Gal, A. David Mangelsdarff, Handbook of military psychology, John Wiley & Sons Ltd, New York, 1991
113
Ioana Raluca Cladoveanu, Cum negociem cu persoane supraîncărcate emoțional, Intelligence nr 24, Serviciul Român
de Informații, București, 2013, p. 105.
114
Gabriel Olteanu, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre activitățile ilicite
desfășurate de acestea, AIT Laboratories, București 2007

55
natură emoțională pentru luarea ostaticilor care pot varia de la simple dispute conjugale până la
deliruri de natură psihotică.115

FBI-ul definește teroristul ca acel individ sau grupare care utilizează forța sau violența
asupra unei persoane sau proprietăți cu scopul de a intimida sau determina un guvern, o populație
civilă sau orice altă entitate să se supună unor scopuri politice sau sociale.

În cazul unui incident politic sau religios planificat, subiectul recurge la luarea de ostatici de
cele mai multe ori cu scopul de a obține publicitate pentru scopul lor sau de a elibera membrii ai
propriului grup. Faptul că aceste acte sunt planificate și nu spontane indică probabilitatea suportului
extern și creează o certitudine a mediatizării cauzei. Câteva grupări politice și religioase extremiste
au reușit să atragă în acest mod interesul asupra culturii și cererii lor. Fostul lider al partidului
comunist din China, Mao Tse Tung a emis tocmai baza acestei practici în sitagma „Ucide unul.
Terorizează o mie.”, sintagmă care a fost se pare, preluată cu succes de grupări precum Hezbollah.
În cazul luării de ostatici de către o grupare teroristă, ca și în alte cazuri de luări de ostatici, vor fi
evaluate motivele, cererile și pattern-urile comportamentale ale subiecților urmând să fie luate în
considerare cele mai apropiate strategii.116

Există mai multe tipuri de teroriști, ceea ce îi diferențiază constând în primul rând în
motivația pentru care aleg sa recurgă la folosirea terorismului. Cei care recurg la a lua ostatici
(teroriști contingenți) caută de obicei negociere în schimbul acestora, în timp ce alți teroriști caută
împlinirea prin propria moarte (teroriști absoluți) iar negocierea le trădează crezurile cele mai
profunde. Cele două categorii se pot însă intersecta, scopul negocierii fiind de a transforma teroriștii
absoluți în teroriști contingenți iar acestora să le reducă sau să le schimbe cererile.117

Luarea de ostatici este o practică comună a teroriștilor în cazul în care doresc să obțină un
anumit avantaj. De cele mai multe ori, actul în sine de a lua ostatici este o deschidere a căii spre
negociere.

„Frederick J. Hacker, în 1976, a realizat prima încercare de a clasifica teroriștii în


concordanță cu o tipologie de caracteristici, în trei tipuri specifice cu scopuri unice” (Mario

115
Reuven Gal, A. David Mangelsdarff, Handbook of military psychology, John Wiley & Sons Ltd, New York, 1991
116
Reuven Gal, A. David Mangelsdarff, Handbook of military psychology, John Wiley & Sons Ltd, New York, 1991
117
http://www.iiasa.ac.at/web/home/resources/publications/IIASAPolicyBriefs/pb06.html ultima accesare: 22.06.2013

56
Dracinschi, Mirela Dracinschi, Procesul de negociere in contextul actelor teroriste, 2006). Conform
acestei clasificări există teroristul de tip criminal, care folosește intimidarea, coerciția sau frica
pentru a își atinge scopurile, acestea de obicei constând in valori materiale; teroristul tulburat,
caracterizat de inițierea actelor violente în afara autocontrolului și teroristul cruciat care folosește
sistematic elemente de teroare pentru a își atinge scopurile. Adesea, teroristul de tip cruciat poseda o
motivație extraordinară, o inteligență peste medie, are încredere în cauza sa, fiind-ui complet
dedicat(Mario Dracinschi, Mirela Dracinschi, Procesul de negociere in contextul actelor teroriste,
2006). „Al treilea tip de terorism reprezintă amenințarea cea mai intensă într-o situație de luare de
ostatici. Această tipologie implică un grad înalt de bravură personală, la limita fanatismului și, de
cele mai multe ori, riscă vătămarea, închisoarea sau chiar moartea. Orice încercare de negociere în
această situație trebuie să aibă în vedere ideea că pentru terorist eșecul este inacceptabil”118

Extrem de importantă în negocierea cu teroriștii este luarea în calcul a fondului istoric,


cultural și religios al teroristului în sine (în anii '70, cei ce planificau lupta antiteroristă se confruntau
în principal cu terorismul de stânga în Europa şi SUA, cu teroriştii latino-americani şi cu grupurile de
palestinieni care atacau obiective israeliene. Începând cu anii '80, au apărut extremiştii palestinieni
şi grupurile extremiste de dreapta asociate cu mişcări neonaziste. Anii '90 au adus cu ei un nou gen
de facţiuni teroriste, cele de factură subgrupală- ecoteroriştii, paseiştii extremişti, grupusculele
care militează contra avorturilor, pentru protecţia animalelor sau pseudosectanţii de tipul AUM
Shinrikyo -Adevărul Suprem).

De exemplu se vor folosi anumite tehnici de negociere atunci când este vorba de un terorist
provenit din Orientul Mijlociu, pentru care va fi deosebit de importantă cauza sa, punând mai mult
preț pe îndeplinirea cauzei și răsunetul acesteia decât viața sa, și cu totul alte tehnici atunci când este
vorba despre un european care își valorifică viața.

“Pentru un terorist, moartea poate fi interpretată ca un martiriu şi este văzută ca un mijloc de


a-şi întări credinţa ideologică, religioasă sau politică. Înţelegerea relaţei dintre factorii motivaţionali
şi acţiunile teroriste este crucială pentru dezvoltarea unei strategii corecte de negociere. Fiecare

118
Mario Dracinschi, Mirela Dracinschi, Procesul de negociere in contextul actelor teroriste, Revista Spirit militar
modern, Iași, 3/2006, p. 31.

57
variabilă motivaţonală trebuie abordată de către negociator şi, mai important, înţeleasă de
elementele de atac”119.

Este necesară stabilirea unei forme de comunicare în absenţa trupelor înarmate cât mai rapid
cu putinţă. Având în vedere faptul că apariţia trupelor tactice creşte nivelul stresului, orice contact
cu acestea este bine să fie întârziat şi de preferat folosit doar în următoarele situaţii:
- uciderea ostaticilor;
- atacarea ostaticilor sau a ofiţerilor de ordine;
- pericolul situaţiei care indică pierderea inevitabilă de vieţi omeneşti.

Sarcina negociatorului este de a căuta să calmeze teroristul, pentru ca acesta să nu recurgă la


violenţă. Acesta trebuie să înţeleagă ambivalenţa teroristului între viaţă şi moarte şi să o accepte ca
pe o caracteriscă umană universală ce poate fi manipulată. Teroristul va alterna în accord cu propria
personalitate cât de departe va merge în atingerea scopurilor”120. „Negociatorul trebuie să înţeleagă
teroristul, organizaţia sa, istoria şi cauza pentru care luptă şi să folosească aceste cunoştinţe pentru a
încerca să decidă dacă teroristul doreşte să trăiască şi să descopere ce înseamnă pentru el viaţa şi nu
moartea. Trebuie să existe o opţiune realistă pentru a oferi teroristului alternative de acţiune, altele
decât a se sinucide înconjurat de glorie şi a lua pe oricine cu el. Ameninţarea cu moartea, şi violenţa
nu trebuie luate în derâdere. Din contră, ideaţia criminală a teroristului trebuie luată la fel de serios
ca cea unui pacient care vorbeşte de sinucidere. Fiecare cuvânt sau acţiune în timpul incidentului
poate fi vitală şi toate acţiunile
trebuie explorate în interiorului contextului prezent al situaţiei. Dilema nefericită în abordarea
factorului ambivalenţă este că teroriştii, în mod obişnuit, nu încep să se gândească serios la moarte
până când nu apare ca o perspectivă vie în faţa lor, şi până atunci este posibil ca deja să fi ucis.
Odată ce un ostatic a fost ucis, negocierea devine periculoasă, în special dacă ucigaşii simt
că au distrus toate căile de comunicaţie şi nu mai este altă opţiune decât moartea”121

119
Mario Dracinschi, Mirela Dracinschi, Procesul de negociere in contextul actelor teroriste, Revista Spirit militar
modern, Iași, 3/2006, p. 32.
120
Mario Dracinschi, Mirela Dracinschi, Procesul de negociere in contextul actelor teroriste, Revista Spirit militar
modern, Iași, 3/2006, p. 32.
121
Mario Dracinschi, Mirela Dracinschi, Procesul de negociere in contextul actelor teroriste, Revista Spirit militar
modern, Iași, 3/2006, p. 33.

58
Din multe puncte de vedere, ţelurile sinucigaşilor şi a teroriştilor, care au ales să moară, sunt
similare. Singura diferenţă este că sinucigaşii sunt îngrijoraţi cu privire la efectele pe care acţiunile
lor şi metoda de sinucidere le au asupra familiei în timp ce teroriştii se concentrează asupra efectelor
pe care acţiunile lor şi moartea le vor avea la un nivel larg, în mass-media . De aceea, negociatorul
trebuie să încerce să dea un nou sens la ceea ce reprezintă un sfârşit acceptabil şi realist al situaţiei
pentru toţi participanţii122

122
Mario Dracinschi, Mirela Dracinschi, Procesul de negociere in contextul actelor teroriste, Revista Spirit militar
modern, Iași, 3/2006

59
Concluzii

Deşi terorismul a existat ca fenomen încă din antichitate, stereotipul teroristului ca fanatic al
religiei islamice persistă încă. Organizaţiile teroriste însă sunt numeroase, la fel şi motivaţiile care
stau la baza constituirii lor.

Scopul principal al teroristului nu va fi nici politic nici religios, ci de a produce teroare,


anarhie, spaimă, de a întrerupe cursul armonios al vieţii, de a rămâne în istorie şi de a îşi face ţelul
cunoscut lumii.

Scopul principal nu este uciderea în masă a persoanelor dintr-o anumită arie geografică ci
obţinerea unui efect răsunător în scopul susţinerii propriului crez. O combatere eficientă a unui
război purtat cu arme psihologice trebuie în opinia mea purtat tot cu arme psihologice. Cea mai bună
apărare în cazul unui atac este cunoaşterea adversarului, a religiei, crezului politic şi istoriei acestuia
pentru a putea întrevedea în acţiunile sale viitoare.

Tocmai din perspectiva multitudinii de organizaţii şi mentalităţi teroriste existente, o politcă


care blamează negocierea nu va fi eficientă independent de tipul teroristului cu care ne confruntăm,
iar ofensiva trebuie întotdeauna să fie pe măsura atacului. Un bun negociator ar trebui să cunoască în
detaliu elemente care ţin de istoricul terorismului, de organizaţiile teroriste, precum şi fine elemente
de psihologie. Ar trebui să aibă capacitatea de a gândi ca un terorist, pentru a îl anihila.

Aşa cum organizaţiile teroriste evoluează în mod continuu aşa trebuie să evolueze şi
cunoştinţele în acest domeniu, de o deosebită utilitate fiind cele de psihologie, deoarece noul război
terorist se poartă în primul rând cu arme psihologice.

60
Bibliografie

Andreescu Anghel, Radu Nicolae , Organizațiile teroriste-conceptualizarea terorii vs. Securitatea


europeană, M.I.R.A., București, 2008;

Barna Cristian, Despre intelligence și terorism în România, Intelligence nr. 24, Serviciul Român de
informații, București, 2013;

Bogdan Mara Anca, Problema compatibilității dintre Islam și democrație, Intelligence nr. 23,
Serviciul Român de Informații, București, 2013;

Borum Randy, Psychology of terrorism, University of South Florida, Tampa, 2004;

Bulmău Iulia, Factori de risc și amenințări în statul de drept, AIT Laboratories, București, 2010l
Român de Informații, București, 2013;

Ciobanu Oana Magdalena, Bioterorismul- inamicul invizibil, Intelligence nr. 14, Serviciul Român
de Informații, București 2008;

Ciupercă Ella, Trandafir Vasilică, Determinism versus liber arbitru în psihologia terorismului,
Intelligence, nr. 24, Serviciul Român de Informații, București, 2013;

Cladoveanu Ioana Raluca, Cum negociem cu persoane supraîncărcate emoțional, Intelligence nr 24,
Serviciul Român de Informații, București, 2013;

Cristudor Vasile, Aspecte generale privind terorismul ca formă de manifestare a criminalității


organizate, AIT Laboratories, București, 2010;

Deac Ioan, Introducere în teoria negocierii, Paideia, București, 2002;

Delcea Cristian, Bădulescu Aurelian, Terorismul, Studii si cercetări asupra fenomenului terorist,
Risoprint, Cluj-Napoca, 2008;

Dracinschi Mario, Dracinschi Mirela, Procesul de negociere in contextul actelor teroriste, Revista
Spirit militar modern, Iași, 3/2006;

Gal Reuven, Mangelsdarff A. David, Handbook of military psychology, John Wiley & Sons Ltd,
New York, 1991;

61
Hudson A. Rex, The sociology and psychology of terrorism: Who becomes a terrorist and why?,
Federal Research Division, Washington D.C., 1999;

Iacob Adrian, Cristudor Vasile, Dificultatea definirii criminalității la nivel mondial, AIT
Laboratories, București, 2010;

Nicolae Lupulescu, Rolul factorului militar în prevenirea și combaterea terorismului internațional-


amenințare asimetrică contemporană, Revista de Criminologie, Criminalistica şi penologie,
București, 2006;

Maslow Abraham, Motivație și personalitate, Editura Trei, București, 2008;

Măgureanu Virgil, Putere şi terorism, Revista de sociologie, Universitatea București, București


1/2003;

Moinescu Radu, Virușii-risc și amenințare asupra sistemelor informatice, Intelligence nr 23,


Serviciul Român de Informații, București, 2012;

Olteanu Gabriel, Metodologie criminalistică. Cercetarea structurilor infracționale și a unora dintre


activitățile ilicite desfășurate de acestea, AIT Laboratories, București 2007;

Raymond Aaron , Peace and war, Weidenfeld and Nicolson, Londra, 1966;

Stigleț Mihaela, Complexitatea procesului de comunicare prin mass-media, Intelligence nr 24,


Serviciul Român de Informații, București, 2013;

Ungureanu Daniel, Sayyid Qutb și influența sa ideologică asupra grupărilor islamiste


contemporane, Intelligence nr 24 Seviciul Român de Informații, București, 2013;

Văduva Gheorghe, Terorismul. Dimensiune geopolitică și geostrategică. Războiul terorist. Războiul


împotriva terorismului., Editura Academiei de înalte studii militare, București, 2002;

Weinberg Leonard, Introduction to Political Terrorism, Mc. Graw-Hill, New York, 1989;

http://rft.forter.ro/2010_1_t/03-to/02.htm;

http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_terrorism/jl0041_en.
htm ;

http://cjc.delaware.gov/terrorism/ ;

62
http://www.independent.co.uk/news/world/africa/the-deadly-cult-of-joseph-kony-1001084.html ;

http://www.iiasa.ac.at/web/home/resources/publications/IIASAPolicyBriefs/pb06.html ;

https://www.sri.ro/fisiere/studii/cadrullegislativ.pdf .

63
Cuprins

Introducere…………………………………………………………………………………5

1. Ce este terorismul ?............................................................................................................. 7

1.1 Încercări de definire ale fenomenului terorist……………………………………………..7

1.1.1 Teoria multicauzală………………………………………………………………………..9

1.1.2 Teoria politico-socială…………………………………………………………...............10

1.1.3 Teoria politico-religioasă………………………………………………………………...10

1.1.4 Teoria organizaţională……………………………….…………………………………..11

1.1.5 Teoria biologică……………………………………………………………………….....11

1.1.6 Teoria psihologică………………………………………………………………………..12

1.2 Incursiune istorică în problema terorismului………………………………………….....12

2. Ameninţări de natură teroristă………………………………………………………....16

2.1 Tipuri de terrorism……………………………………………………………………….17

2.1.1 Clasificarea terorismului din punct de vedere al cauzelor……………………………….18

2.1.1.1 Terorismul ca instrument de presiune politică……………………………….…………..18

2.1.1.2 Terorismul de factură religioasă…………………………..……………………………..20

2.1.2 Clasificarea terorismului din punct de vedere al mijloacelor……………………………22

2.1.2.1 Terorismul informaţional şi cibernetic…………………………………………………...22

2.1.2.2 Terorismul narcotic………………………………………………………………............23

2.1.2.3 Terorismul biologic………………………………………………………………………24

64
2.1.2.4 Terorismul de factură psihologică…………………………………………………...…..25

3. Grupări teroriste………………………………………………………………………….27

3.1 Organizaţiile teroriste religioase…………………………………………………………28

3.2 Organizaţiile teroriste naţionaliste……………………………………………………….31

3.3 Organizaţiile teroriste de stânga………………………………………………………….33

3.4 Organizaţiile teroriste de dreapta…………………………………………………...……34

4. Viziuni politice şi sociale asupra terorismului……………………………...……………35

4.1 Finanţarea împotriva terorismului în cadrul Uniunii Europene………………………….35

4.1.1 Programe de finanţare……………………………………………………………………38

4.2 Terorismul în România…………………………………………………………………..40

5. Problematica psihologică a teroristului…………………………………………………..43

5.1 Personalitatea teroristului………………………………………………………………...45

5.2 Profilul psihologic al teroristului………………………………………………………...48

6. Negocierea în cadrul atentatelor teroriste……………..…………………………………51

6.1 Utilizarea negocierii……………………………………………………………………...51

6.2 Caracteristicile negociatorului…………………………………………………………...54

6.3 Negocierea cu teroriştii…………………………………………………………………..55

65
Concluzii…………………………………………………………………………………………60

Bibliografie………………………………………………………………………………………61

66

S-ar putea să vă placă și