Sunteți pe pagina 1din 52

Universitatea Titu Maiorescu

Facultatea de Drept

Master Relatii Internationale si Diplomatie

LIBERA CIRCULATIE A PERSOANELOR SI A

FORTEI DE MUNCA

Indrumator,

Prof Univ. Dr. Voiculescu Nicolae

Masterand,

Catana ( Verde ) Ruxandra

Bucuresti

2010

Page 1
Cuprins

A. Introducere……………………………………………………………………………4

B. Capitolul I – Uniunea Europeana si integrarea Romaniei in structurile acesteia –


repere istorice................................................................................................................5

1.1. Evolutia istorica a Uniunii Europene…………………………….……..5

1.2. Scurt istoric al relatiilor dintre Romania si UE………………………...9

1.3. Evolutia negocierilor de aderare a Romaniei la UE…………………...10

1.4. Efectele integrarii Romaniei in UE……………………………………14

C. Capitolul II - Libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca……………...16

2.1. Libera circulatie a persoanelor…………………………………………...16

2.1.1. Cadrul legal in Romania……………………………………….16

2.1.2. Cadrul legal la nivelul Uniunii Europene………………………20

2.1.3. Scurt istoric privind legislatia liberei circulatii a persoanelor….22

2.1.4. Ingradirea dreptului la libera circulatie a personalor…………...25

2.1.5. Dreptul de acces si sejur………………………………………..25

2.2. Libera circulatie a fortei de munca…………………………………….…26

2.2.1. Liberul acces la angajare si egalitatea de tratament……………26

2.2.1.1. Principiul platii egale pentru munca egala……………30

2.2.1.2. Plata egala pentru munca de valoare egala…………...30

2.2.1.3. Principiul egalitatii de tratament intre barbati si femei31

2.2.2. Restrictii ale dreptului de intrare si dreptului de sedere pe motive


de ordine publica, securitate si sanatate publica………………………32

2.2.3. Legislatie interna amornizata privind libera circulatie a


pesoanelor si afortei de munca………………………………………..33

2.2.4. Conditiile de munca…………………………………………….35

2.2.4.1. Securitatea si sanatatea la locul de munca……………35

2.2.4.2. Salariile si timpul de munca………………………….37

Page 2
2.2.5. Formarea profesionala si recunoasterea stagiilor de formare
profesionala…………………………………………………………..38

D. Capitolul III - Studiu de caz.................................................................................41

E. Concluzii………………………………………………………………………….49

Bibliografie..................................................................................................................53

A. Introducere

Page 3
În 50 de ani, Europa s-a schimbat mult - la fel ca întreaga lume.
Astăzi, mai mult ca niciodată, într-o lume în evoluţie constantă, Europa trebuie să facă
faţă unor noi provocări: globalizarea economiei, evoluţia demografică, schimbările climatice,
nevoia de surse durabile de energie şi noile ameninţări la adresa securităţii. Iată provocările
secolului al XXI-lea.
Iar acestea nu ţin cont de frontiere. Statele membre nu mai sunt în măsură să facă faţă
singure tuturor acestor probleme. Pentru a găsi soluţii şi a răspunde preocupărilor cetăţenilor,
este necesar un efort colectiv la nivel european. Europa trebuie să se modernizeze, să dispună
de instrumente eficiente şi coerente, adaptate nu numai la funcţionarea unei Uniuni recent
extinse de la 15 la 27 de state membre, ci şi la transformările rapide prin care trece lumea de
astăzi. Prin urmare, regulile care stau la baza cooperării dintre ţări trebuie revizuite.
Acesta este obiectivul tratatului semnat la Lisabona, la 13 decembrie 2007. Liderii
europeni au convenit asupra unor noi reguli ţinând cont de schimbările politice, economice şi
sociale şi dorind, în acelaşi timp, să răspundă aspiraţiilor şi speranţelor europenilor. Tratatul
de la Lisabona stabileşte care sunt competenţele UE şi mijloacele pe care aceasta le poate
utiliza şi modifică structura instituţiilor şi modul de funcţionare a acestora. În consecinţă,
caracterul democratic şi valorile fundamentale ale Uniunii sunt consolidate.
Tratatul este rezultatul negocierilor între statele membre, reunite în cadrul unei
conferinţe interguvernamentale, la lucrările căreia au participat Comisia Europeană şi
Parlamentul European. Toate cele 27 de state membre l-au ratificat urmând proceduri variate,
în funcţie de constituţia naţională.
Piata unica este componenta esentiala a integrarii economice internationale si,
totodata, mijlocul principal de realizare a scopurilor commune tarilor care o compun. Piata
unica se concretizeaza in: lichidare tarifelor vamale in interiorul comunitatiilor integrate,
libera circulatie a capitalurior si fortei de munca.

Libera circulatie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne


constituie o parte a acestui concept larg de piaţă internă – ce nu poate fi realizată în condiţiile
existenţei unor frontiere interne şi a restricţionării circulaţiei indivizilor.
Lucrarea de fata isi propune sa analizeze evolutia Comunitatii Economice Europene de
la originea sa pana la forma actuala de organizare a Uniunii Europene, iurmarind cu precadere
una din cele mai importante libertati fundamentale ale omului, si anume libera circulatie a
persoanelor, tratand din punct de vedere juridic implicatiile care le are aceasta si urmarind, in
principal, efectele economice, sociale, politice si culturale care le emana la nivelul Uniunii
Europene, ca intreg, si in secundar, implicatiile la nivelul Romaniei, ca stat membru.

B. Capitolul I – Uniunea Europeana

si integrarea Romaniei – repere istorice


Page 4
Uniunea Europeana – familia de tari europene democratice care s-au angajat sa
colaboreze pentru pace, stabilitate si prosperitate – s-a impus, in ultimii ani, ca o forta
importanta in lume, iar activitatile sale infleuenteaza din ce in ce mai mult viata cetatenilor.
Statele member ale Uniunii Europene au pus bazele unor institutii comune carora le-au
delegate partial autoritatea pentru ca hotararile de interes comun sa fie luate in mod
democratic la nivel European.

1.1. Evolutia istorica a Uniunii Europene

Tentative de unificare a notiunilor europene au existat inca dinaintea aparitiei statelor


nationale moderne. Acum trei mii de ani, Europa era dominate de alti, iar mai tarziu a fost
cucerita si condusa de Imperiul Roman, centrat in Mediterana. Aceste Uniuni timpurii au fost
create cu forta. Imperiul franc al lui Carol cel Mare si Sfantul Imperiu Roman au unit zone
intinse sub o singura administratie pentru sute de ani. Uniunea vamala a lui Napoleon si mai
recentele cuceriri ale Germaniei naziste din anii `40 au avut doar o existenta tranzitorie.

Inceputul celei mai importante constructii economice, sociale si juridice ale Europei si
anume Uniunea Europeana, a constat in “Declaratia din 9 mai 1950 a lui Robert Schuman” 1,
ministrul francez al afacerilor externe, care prezenta planul pe care il elaborase in vederea
unificarii industriei europene a carbunelui si otelului. Era, cu adevarat, o initiative istorica in
favoarea unei “Europe organizate si vii”, care este “indispensabila civilizatiei” si fara de care
“ pacea in lumen u ar putea fi salvata”. Acest plan a devenit o realitate odata cu incheierea
tratatului ce a instituit Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (CEDO), semnat la 18
aprilie 1951 la Paris.

Planul CEDO presupunea o autoritate tutelara, un organism supranational care sa


detina un oarecare control direct al industriilor carbunelui, fierului si otelului din statele
membre.

Marea Britanie a fost invitata sa adere la CEDO insa a refuzat. La mijlocul anilor ’50,
aceasta era preocupata de administrarea si dezvoltarea Commonwealth-ului, comertul britanic
era orientat spre coloniile sale, iar guvernul punea accent pe relatiile cu Statele Unite.2

Primele succese ale CEDO au determinat ministrii de exetrene ai celor sase tari
fondatoare sa opteze pentru continuarea procesului de integrare in domeniul economic, unde
pasiunile nationale erau mai putin intense si sansele de gasire a unui teren de ineterese
comune erau mai mari.

1
Conform declaratiei lui Schuman „Europa nu se va construi dintr-odata sau conform unui
plan unic, ea va lua nastere din realizari practice care vor crea mai intai o solidaritate
reala, menita a fi fermentul unei comunitati mai largi si mai profunde“.
2
Weber Florentina Iuliana in Elemente de drept comunitar, Editura Paralela 45, Pitesti
2007, pag. 10;
Page 5
Reuniunea de la Messina din iunie 1955 a ministrilor de externe ai “Celor sase” a avut
ca scop proiectarea unei piete comune deschise economiei si energiei nucleare. Raportul pe
aceasta tema, prezentat de ministrul Belgian de exeterne Paul Henry Spaak, in 1956, a servit
drept baza de negociere a Tratatului Comunitatii Europene a Energiei Atomice (Euratom)
semnat in 1957. In acelasi an, s-a semnat la Roma, Tratatul de Constituire a Comunitatii
Economice Europene (CEE sau Piata Comuna). Acestea au intratin vigoarea la 1 ianuarie
1958.

Cele trei comunitati: CEDO, Euratom si CEE au fuzionat la 1 iulie 1967 (dupa
semanrea, in 1965, la Bruxelles, a Tratatului de uniune a executivelor acestora), fiind
cunoscute sub denumirea de Comunitatea Europeana.

In primii ani dupa 1958, Comunitatea Europeana a cunoscut o evolutie impresionanta,


pe fondul intelegerii franco-vest-germane, al cresterii economice inregistrate de toate cele
sase state membre si al incurajarii din partea Statelor Unite ale Americii. Astfel comertul
comunitar a crescut annual, in primii zece ani cu 28% fata de cresterea cu numai 10% in cazul
altor tari.

Anii ’70 au marcat numeroase progrese ale constructiei comunitare. La 30 iunie 1970
au inceput negocierile de aderare ale Marii Britanii, dupa ale doua tentative intrerupte de
presedintele francez de Gaulle. La 22 ianuarie 1972, a fost semnat Tratatul de aderare al Marii
Britanii (odata cu Danemarca, Irlanda si Norvegia). Ulterior, populatia Norvegiei a votat, in
cadrul unui referendum, impotriva aderarii, dar celelelate tari: Marea Britanie, Danemrca si
Irlanda au aderat la UE la 1 ianuarie 1973.

Tot in aceasta perioada are loc elaborarea Planului Werner privind Uniunea Monetara,
de stabilire a unui program de actiune vizand ajutorul pentru regiunile nedezvoltate si
participarea partenerilor sociali la deciziile economice si sociale.3

Anii ’80 au fost din ce in ce mai deschisi la idea uniunii politice europene. Cele trei
tari care iesisera recent de sub regimuri dictatoriale sau militare (Grecia, Spania, Portugalia)
au cerut, in 1975, respective 1977, sa devina state membre cu drepturi depline.

Negocierile cu Grecia s-au realizat fara probleme, in parte datorita faptului ca guvernul
grec considera ca trebuie sa intre in Comunitate cu orice prêt, astfel ca in 1981 a devenit tara
membra.

Negocierile cu Spania si Portugalia (care au aderat in 1986) au fost mult mai dificile
datorita opozitiei din cadrul Comunitatii, in special din partea Frantei, deoarece fermierii din
sudul Frantei, dar si cei din Italia sau Grecia, se temeau de concurenta rivalilor spanioli.

3
Uniunea Monetara propusa de Planul Werner nu a devenit realitate in anii ’70 datorita
prabusirii acordului de la Bretton Woods prin care presedintele Nixon a decis san u mai
mentina ratele de schimb fixe, intrucat Statele Unite ale Americii isi riscau rezervele de
aur.
Page 6
Comunitatea avea insa si alte probleme: contributii disproportzionat de mari ale Marii
Britanii la buget, amenintarea epuizarii resurselor bugetare, necesitatea de a raspunde
provocarii tehnologice lansate de SUA si Japonia s.a.

Noile orientari economice ale CEE au fost regrupate prin Actul Unic European (1987),
prin care se voia deschiderea unui spatiu fara frontiere, care sa permita libera circulatie a
marfurilor, a serviciilor, a capitalurilor si a persoanelor.

In anul 1989, se intocmeste Raportul Dellors (dupa numele presedintelui Comisiei


Europene) care a recomandat crearea monedei EURO in trei etape:

- Inlaturarea barierelor din calea circulatiei b unurilor, serviciilor, fortei de munca si


capitalurilor;

- Crearea Institutului Monetar European;

- Aparitia “monedei de cont” euro.

Un moment de maxima importanta al istoriei comunitare este semnarea in 1992, a


Tratatului de la Maastricht (denumit si tratatul de Constituire a Uniunii Euroepe) privind
integrarea, finalizat pe baza ideilor planului Dellors.

Cele mai importante elemente ale noului tratat sunt:


- Infiinatarea unei uniuni economice si monetare, pana la 1 ianuarie 1999;

- Un cadru consolidate pentru noile politici comune;

- Sporirea puterilor instantelor comunitare;

- Introducerea cetateniei europene;

- Crearea a doi piloni extracomunitari: politica externa si de securitate comuna (PESC),


cooperarea in domeniul justitiei si afacerilor interne (JAI) pe langa pilonul principal care este
considerat a fi Comunitatea Europeana (CEE)4.
Prin intrarea in vigoare, la 1 noiembrie 1993, a Tratatului de la Maastricht au fost
schimbate o serie de denumiri. Astfel, in loc de “Comunitatea Europeana” s-a folosit tot mai
frecvent termenul de “Uniune Europeana” (UE), “Consiliul CE”, devine “Consiliul UE” –
fiind desemnat astfel in special in continutul actelor adoptate in domeniile PESC si JAI, iar
Comisia CE, aceasta a devenit “Comisia Europeana”.
Amploarea fenomenului comunitar este reflectata de aderarea la Uniunea Europeana in
1995, a altor trei state: Austria, Finlanda, Suedia.

In ultimii ani constructia comunitara a avut o evolutie rapida. Anul 2004 a reprezentat
deschiderea extraordinara a Uniunii Europene catre tarile din Centrul si estul Europei, prin
4
Uniunea Europeana are la baza un ansamblu de trei „piloni“: Comunitatea Europeana
(primul si cel mai consistent “pilon”), Politica externa si de securitate comuna (PESC) si
cooperarea in domeniile Justitiei si afacerilor interne (JAI).
Page 7
aderarea a zece tari: Ungaria, Polonia, Republica Ceha, Slovacia, Slovenia, Letonia, Lituania,
Estonia, Estonia, Malta si Cipru.

Romania si Bulgaria au devenit state membre cu drepturi depline la 1 ianuarie 2007.


Cele doua state au indeplinit criteriile de aderare. Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei,
semnat de reprezentantii statelor membre UE si de cei ai Romaniei si Bulgariei la Abatia
Neumünster din Luxemburg la 25 aprilie 2005, a fost ratificat de parlamentele nationale ale
tuturor statelor membre ale UE.

Uniunea Europeana numara astazi 27 membri, si, sunt in curs de desfasurare negocieri
de aderare cu alte trei tari din Europa: Turcia, Croatia si Macedonia. Negocierile de aderare a
Turciei constituie inca un punct de discutie pe agenda Consiliului European.

Dupa o perioada agitate din punct de vedere al confruntarilor de opinii privind viitorul
Uniunii, si dupa renuntarea la Tratatul ce stabileste o Constitutie pentru Europa in urma
neratificarii sale de doua state membre, a fost adoptat, la 13 decembrie 2007, Tratatul de la
Lisabona. Obiectivele Uniunii Europene definite in acest tratat dovedesc o concentrare
notabila asupra directiei de actiune, ce sunt menite sa concretizeze ceea ce s-a numit “modelul
social European”5, si anume:

- “Economia sociala de piata”;

- Lupta impotriva excluzimii sociale si a discriminarii, justitie sociala, solidaritate intre


generatii;

- Coeziunea teritoriala;

- Promovarea progresului tehnic si stiintific;

- Respectul pentru diversitatea culturala si lingvistica, salvarea si dezvoltarea


patrimoniului cultural;

- In relatiile externe, “protectia” cetatenilor Uniunii Europene, dezvoltarea durabila,


solidaritatea intre popoare, comertul liber si echitabil, eliminarea saraciei si protectia
drepturilor omului.

1.2. Scurt istoric al relatiilor dintre Romania si UE

Romania este prima tara din Europa Centrala si de Est care a stabilit relatii oficiale cu
Comunitatea Europeana. In 1967, au fost initiate negocierile pentru incheierea unei serii de
acorduri tehnico-sectoriale privind anumite produse agro-alimentare, respective branzeturi,
oua, carne de porc, cu scopul de a scuti produsele romanesti de taxe suplimentare, dar si de a
oblige partea romana sa resoecte un anumit nivel al preturilor pentru a nu crea dificultati pe
piata statelor membre. In 1974, prin semnarea unui tratat bilateral, Romania intra in sistemul

5
Voiculescu NIcolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti,
2009, pag. 115.
Page 8
generalizat de preferinte al Comunitatii Europene. De asemenea, un alt Acord cu privire la
produsele industriale este semnat in 1980.

In 1990, imediat dupa caderea zidului Berlinului, Romania stabileste relatii


diplomatice cu Uniunea Europeana, semnand in acelasi an, un Acord de Comert si cooperare.

La 1 februarie 1993, Romania semneaza Acordul European care instituie o asociere


intre tara noastra, pe de o parte, si Comunitatile Europene si statele membre ale acestora, pe
de alta parte. Acest acord care crea o zona de liber schimb intre Romania si statelel membre
recunostea obiectivul Romaniei de a deveni membru al Uniunii Europene si prevedea
asistenta financiara si tehnica din partea UE.

In 1993, la Copenhaga, statele membre au decis ca statele associate din Europa


Centrala si de Est pot deveni state membre al Uniunii Europene in momentul in care
indeplinesc criteriile economice si politice necesare. Acest lucru a dus la depunerea de catre
Romania a cererii de aderare la Uniunea Europeana la 22 iunie 1995, la cateva luni dupa
intrarea in vigoare a Acordului European (1 februarie 1995).

In iulie 1997, Comisia Europeana adopta Agenda 2000, care include Opinia asupra
cererii de aderare a Romaniei la uniunea Europeana. In martie 1998, Uniunea Europeana
lanseaza, in mod official, procesul de extindere, iar in luna noiembrie a aceluiasi an Comisia
Europeana publica primul raport cu privire la progresele inregistrate de Romania in
indeplinirea criteriilor de aderare.

Prin decizia Consiliului European de la Helsinki din decembrie 1999 de a deschide


negocierile de aderare cu Romania, urmata de lansarea oficiala, in februarie 2000, a
procesului de negociere a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana, se face trecerea la o noua
etapa de consolidare a relatiilor dintre Romania si uniunea Europeana. Consiliile Europene
pentru finalizarea negocierilor in 2004, semnarea Tratatului de Aderare cat mai curand posibil
in 2005 si aderarea efectiva in ianuarie 2007.

Incheierea negocierilor de aderare are loc in dcembrie 2004, confirmandu-se totodata


in cadrul Consiliului European de la Bruxelles calendarul de aderare. In acelasi timp,
Romaniei i se recomanda sa constituie reformele si sa implementeze angajamentele asumate
in negocieri referitoare la acquuis-ul comunitar, in special in ceea ce priveste justitia si
afacerile interne, politica in domeniul concurentei si mediu. Uniunea Europeana va continua
monitorizarea pregatirilor de aderare si considera ca Romania va fi capabila sa-si assume
obligatiile de membru de la 1 ianuarie 2007.

La 13 aprilie 2005, Romania primeste avizul conform al Parlamentului European,


urmand ca semnarea Tratatului de Aderare sa aiba loc la 25 aprilie 2005. Incepand cu aceasta
data, Romania are statutul de observator la activitatea institutiilor europene, fiind implicate in
procesul de elaborare a legislatiei comunitare, dar neavand drept de vot.

Page 9
La 25 octombrie 2005, Comisia Europeana publica primul Raport Comprehensiv de
Monitorizare pentru Romania care confirma progresele importante in pregatirea interna si
masurile ce urmeaza a fi luate in continuare pentru asigurarea aderarii la 1 ianuarie 2007.

1.3.Evolutia negocierilor de aderare a Romaniei la UE

Negocierile de aderare a Romaniei la UE au fost lansate official in 15 februarie 2000.

Totalitatea normelor juridice care reglementeaza activitatea institutiilor Uniunii


Europene, actiunile si politicile comunitare, respective ansamblu de drepturi si obligatii
comune ce se aplica tuturor statelor membre ale Uniunii Europene poarta denumirea de acquis
comunitar.

Acquis-ul comunitar este structurat in 31 de capitole de negociere, astfel:

Capitol 1: Libera circulatie a marfurilor

Capitol 2. Libera circulatie a persoanelor

Capitolul 3: Libera circulatie a serviciilor

Capitolul 4: Libera circulatie a capitalului

Capitolul 5: Dreptul societatilor comerciale

Capitolul 6: Politica in domeniul concurentei

Capitolul 7: Agricultura

Capitolul 8: Pescuitul

Capitolul 9: Politica in domeniul transporturilor

Capitolul 10: Impozitare

Capitolul 11: Uniunea economica si monetara

Capitolul 12: Statistica

Capitolul 13: Politici sociale si ocuparea fortei de munca

Capitolul 14: Energie

Capitolul 15: Politica industriala

Capitolul 16: Intreprinderi mici si mijlocii

Capitolul 17: Stiinta si cercetare

Capitolul 18: Educatie, formare profesionala si tineret


Page 10
Capitolul 19: Telecomunicatii si tehnologia informatiilor

Capitolul 20: Cultura si politica in domeniul audiovizualului

Capitolul 21: Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale

Capitolul 22: Protectia mediului inconjurator

Capitolul 23: Protectia consumatorilor si a sanatatii

Capitolul 24: Justitie si afaceri interne

Capitolul 25: Uniunea vamala

Capitolul 26: Relatii externe

Capitolul 27: Politica externa si de securitate comuna

Capitolul 28: Control financiar

Capitolul 29: Dispozitii financiare si bugetare

Capitolul 30: Institutii

Capitolul 31: Diverse

In primul semestru al anului 2000, Romania a deschis si a inchis provizoriu cinci


capitole, considerate usoare: cap. 16 – Intreprinderi mici si mijlocii, cap. 17 - Stiinta si
cercetare, cap. 18 - Educatie, formare profesionala si tineret, cap. 26 – Relatii externe, cap. 27
– Politica externa si de securitate comuna.

In cadrul celei de a doua reuniuni care a avut loc in 14 iunie 2000, Romania a aratat ca
este pregatita sa inceapa negocieri pentru inca opt capitole. Consiliul UE, la propunerea
Comisiei Europene, a decis insa deschiderea a numai patru capitoile de negociere cu
Romania: cap. 6 – concurenta, cap. 12 – Statistica, cap. 19 – telecomunicatii si tehnologia
informatiei si cap. 20 – Cultura si politica in domeniul audio-vizualului.

Dintre cele patru capitole, numai cap. 12 – Statistica, a fost provizoriu inchis, pentru
celelalte trei capitole fiind solicitate informatii suplimentare din partea autoritatilor romane.

Astfel, in 2000, Romania a deschis negocierile pentru 9 capitole de negociere si a


inchis provizoriu negocierile pentru 6 capitole de negociere.

Noua Strategie de negociere a aderarii Romaniei la Uniunea Europeana a noului


Guvern, rezultat in urma alegerilor din toamna anului 2000, s-a bazat in mod special, pe
abordarea globala a procesului de negocieri. Acesta a urmarit accelerarea si intensificarea
pregatirilor pentru aderarea la uniunea Europeana printr-o modificare institutionala care a
vizat insusi nucleul sistemului de coordonare la nivel national a activitatii de integrare
europeana, prin infiintarea Ministerului Integrarii Europene si a delegatiei Nationale pentru

Page 11
Negocierea Aderarii Romaniei la UE. Accentul s-a mutat de la capitolelel usoare pe capitole
cu impact economic si social.

Astfel, Romania a orientat pregatirile negocierilor spre capitolele esentiale legate de


cele patru libertati fundamentale (Libera circulatie a persoanelor, Libera circulatie a
marfurilor, Libera circulatie a serviciilor, Libera circulatie a capitalului), capitole care nu
fusesera abordate deloc pana la sfarsitul anului 2000. Pentru a contribui la structurarea
functionala a economiei de piata au fost elaborate de catre Delegatia Nationala, documente de
pozitie la celelalte capitole referitoare la piata unica, la principalele ramuri economice,
precum si la coeziunea economica si sociala. De asemenea, au fost abordate capitolele
deosebit de dificile, precum Protectia Mediului, Agricultura, Politici regionale, Control
financiar si Prevederi financiar-bugetare.

Elementele definitorii ale strategiei de negociere pentru anul 2001 au constat in


abordarea preponderant cantitativa a acestui process, concentratat fiind pe analizarea
intregului acquis comunitar, precum si orientarea preponderant interna catre desfasurarea
negocierilor inter- institutionale in cadrul Delegatiei Nationale si catre consultari cu partenerii
sociali, partidele politice si comisiile parlamentare. De asemenea, Romania a adaugat si alte
dimensiuni procesului de elaborare a documentelor de pozitie si negociere, respective un
amplu process de consultari tehnice cu Comisia Europeana, cu statele membre si cu echipele
de negociere ale statelor candidate.

Noua abordare strategica si institutionala a permis o avansare substantiala in pregatirea


procesului de negocieri. Astfel, in 2001, Romania a elaborate si trimis official Uniunii
Europene un numar de 31 de documente de pozitie (17 documente de pozitie, 8 documente de
pozitie complementare, 4 documente de pozitie revizuite si 2 documente referitoare la acquis-
ul pe 2000).

Pana la sfarsitul anului 2001, au fost communicate official Uniunii Europene


documentele de pozitie pentru toate cele 29 de capitole de negociere.

In cursul presedintiei suedeze si belgiene (la Conferintele Interguvernamentale de


Aderare Romania – UE din martie, iunie, iulie, octombrie, noiembrie si decembrie) au fost
deschise negocierile pentru 8 capitole (cap. 4 – Libera circulatie a capitalului, cap. 5 – Dreptul
societatilor comerciale, cap. 8 – Pescuitul, cap. 9 – Politica in domeniul transporturilor, cap.
10 – Impozitarea, cap. 13 – Politica regionala si ocuparea fortei de munca, cap. 23 – Protectia
consumatorului si a sanatatii, cap. 25 – Uniunea vamala) si au fost inchise provizoriu
negocierile pentru 3 capitole (cap.8 – Pescuitul, cap. 23 – Protectia consumatorului si a
sanatatii, cap. 5 – Dreptul societatilor comerciale).

Astfel, pana la sfarsitul anului 2001, Romania a deschis negocierile pentru 17 capitole
de negociere dintre care 9 capitole au fost provizoriu inchise.

Pentru anul 2002, principalul obiectiv al negocierilor a fost deschiderea tuturor


capitolelor de negociere, inchiderea provizorie a cat mai multor capitole de negociere, bazata

Page 12
pe avansul pregatirilor de aderare, precum si indeplinirea angajamentelelor asumate in
negocieri.

Avand in vedere faptul ca avansarea negocierilor a fost bazate exclusive pe pregatirea


interna, Guvernul Romaniei a intensificat masurile necesare pentru indeplinirea criteriului de
economie de piata functionala si a aplicat in intregime Programul de Actiune pentru
Intensificarea Pregatirilor pentru Aderare, adoptat in ianuarie 2002.

Prioritate a avut intarirea capacitatii administrative a Romaniei, bazata pe planurile de


actiune pentru capacitatea administrative si PHARE, aprobate de catre Comisia Europeana si
prezentate statelor membre.

In consecinta, 13 capitole de negociere (cap. 1 – Libera circulatie a marfurilor, cap. 2 –


Libera circulatie a persoanelor, cap. 3 – Libera circulatie a serviciilor, cap. 7 – Agricultura,
cap. 11 – UEM, cap. 14 – Energia, cap. 15 – Politica Industriala, cap. 21 – Politica regionala,
cap. 22 - Protectia mediului, cap. 24 – Justitia si afaceri interne, cap. 28 – Control financiar,
cap. 29 – Prevederi financiar bugetare, cap. 30 – Institutii) au fost deschise in cadrul
Conferintelor de Aderare Interguvernamentale din martie, aprilie, iunie, iulie, octombrie,
noiembrie si decembrie 2002, iar cap. 11 – UEM, cap. 13 – Politica sociala, cap. 15 – Politica
Industriala, cap. 19 – Telecomunicatii si tehnologia informatiei, cap. 20 – Cultura si politica
in domeniul Audio-vizualui, cap. 25 – Uniunea vamala si cap. 30 – Institutii au fost inchise
provizoriu.

In 2003, cap. 4 – Libera circulatie a capitalului a fost inchis provizoriu in cadrul


Conferintei de Aderare Interguvernamentale din aprilie. De asemenea in luna iunie au mai
fost inchise provizoriu cap. 1 – Libera circulatie a marfurilor si cap. 10 – Impozitarea.

Si tot in 2003, capitolele 2 – Libera circulatie a persoanelor, respective 9 – Politica in


domeniul transporturilor au fost inchise provizoriu la Conferinta de Aderare Romania – UE la
nivel ministerial care a avut loc la Bruxelles, marti, 9 decembrie, si de asemenea, s-a
confirmat inchiderea capitolului 28 - Controlul financiar.

In cursul presedintiei irlandeze, la Conferinta de Aderare Romania – UE din 04 iunie


2004 au fost inchise provizoriu cap. 7 – Agricultura si cap. 29 – Prevederi financiare si
bugetare. Capitolul de negociere 14 – Energia, a fost inchis provizoriu, in cadrul Conferintei
de Aderare Romania – UE, care a avut loc la Bruxelles, miercuri, 30 iunie 2004.

Romania a finalizat negocierile pentru capitolele 3 – Libera circulatie a serviciilor si


cap 21 – Politica regionala si coordonarea instrumentelor structurale in cadrul Conferintei de
Aderare Romania – UE, desfasurata la Bruxelles, miercuri, 23 septembrie 2004.

La Conferinta de aderare din 16 noiembrie 2004, Romania a inchis preovizoriu


capitolele 22 – Mediu si Cap. 31 – Diverse.

Romania a finalizat negocierile de aderare, prin in chiderea ultimelor doua capitole de


negociere: cap. 6 – Concurenta si cap. 24 – Justitie si afaceri interne. Inchiderea celor doua

Page 13
capitole a avut loc cu prilejul conferintei de aderare Romania – UE care a avut loc la
Bruxelles, in seara zilei de 8 decembrie 2004.

Rezultatul negocierilor este cuprins in Tratatul de aderare a Romaniei si Bulgariei la


Uniunea Europeana.

1.4. Efectele imediate ale integrarii Romaniei la UE

Amplasarea geopolitica a Romaniei va influenta politica UE cu privire la relatiile cu


Europa de Est, Orientul Mijlociu, Turcia si Asia. Pin Initiativa de Cooperare in Sud – Estul
Europei (SECI), Romania are o oportunitate de a-si demonstra suprematia in regiune.

Integrarea in Uniunea Europeana a influentat si relatiile regionale ale Romaniei. In


consecinta, Romania a impus un regim de vize pentru cateva state este-europene, precum:
Republica Moldova, Serbia, Muntenegru, Rusia, Ucraina, Belarus, Turcia.

Oficialii considera ca tara face parte atat din Europa Centrala, cat si din Balcani. Acest
lucru reflecta ambitiile dualiste ale guvernului roman care doreste imbunatatirea integrarii
euro-atlantice a tarii, concomitant cu crearea unei zone de satbilitate la Marea Neagra.

Foarte multi dintre cei din domeniul afacerilor sau din interiorul administratiei de stat
si-au pus problem ace anume ne asteapta dupa aderare in materie fiscala si daca Legea
343/2006 privind modificarea si completarea Codului Fiscal ar putea fi pasaportul nostrum de
trecere la fiscalitatea proprie unui stat membru al uniunii Europene. Aderarea este cea care
scoate la iveala taote “bubele”6 legislative, iar statul va trebui sa plateasca, la propriu, pentru
greselile sale, atat in ceea ce priveste legiferarea in materie fiscala, cat si in ceea ce priveste
aplicarea legislatiei.

Dupa integrarea in Uniunea Europeana, practice toata lumea s-a confruntat cu noutatea
in domeniul fiscalitatii. Organele administratiei fiscale, care nu sunt obisnuite sa tina cont nici
macar de putina jurisprudenta a Inaltei Curti de Casatie si justitie si a Curtilor de Apel
teritoriale, vor trebui sa tina cont de jurisprudenta europeana. Instantele judecatoresti vor
trebui sa inteleaga si sa trimita dosare la Curtea Europeana de Justitie, pentru ca lor le revine
aceata obligatie, si nu petentului care solicita interventia instantei europene. Autoritatile sunt
obligate sa respecte anumite cerinte ale dreptului European in materie fiscala cum ar fi: cota
principala de TVA de minimum 15% sau anumite restrangeri legate de modul de stabilire a
impozitelor directe in idea unui viitor “sarpe fiscal european”, menit sa stabileasca cel putin
marjele minime de impozitare pentru fiecare categorie de impozit. Nu in ultimul rand,
oamenii de afaceri trebuie sa inteleaga si sa se integreze intr-un system evoluat, in acre vor
trebui sa renunte la metodele copilaresti legate de societatile off-shore si sa inteleaga faptul ca
e nevoie de spirit civic si participare proportioanala la efortul financiar public al comunitatii.7
6
Weber Florentina Iuliana in Elemente de drept comunitar, Editura Paralela 45, Pitesti
2007, pag. 53;
7
Idem 6, pag. 54;
Page 14
C. Capitolul II - Libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca

Una dintre libertatile fundamentale ale dreptului comunitaro constituie libera circulatie
a persoanelor si a fortei de munca.

Prin Actul Unic European s-au statuat patru libertati fundamentale ale Pietei Interne:

- Libera circulatie a marfurilor;

- Libera circulatie a serviciilor;

- Libera circulatie a persoanelor;

- Libera circulatie a capitalului.

Asadar, piata interna este vazuta ca un spatiu fara frontiere interne care trebuie sa

functioneze in aceleasi conditii ca o piata nationala: marfurile, persoanele, capitalurile si


serviciile trebuie sa circule in cadrul ei fara niciun control la frontierele dintre statele membre,
dupa exemplul absentei controlului la frontierele dintre regiunile unui stat.8

2.1. Libera circulatie a persoanelor

Libera circulatie a persoanelor urmareste, d.p.v. economic, sa creeze , in primul rand,


o piata unica a fortei de muinca, iar d.p.v. politic sa realizeze o mai mare coeziune a

8
Weber Florentina Iuliana in Elemente de drept comunitar, Editura Paralela 45, Pitesti
2007, pag. 57;
Page 15
popparelor ce compun Uniunea Europeana prin eliminarea barierelor privind migratia si
promovarea unei “cetatenii comunitare”.9

2.1.1. Cadrul legal in Romania

In acest subcapitol se va prezenta baza legala in materie de libera circulatie a


persoanelor din Romania. Iar ca prim aspect de pornire vom analiza cadrul legislative
supreme al unui stat si anume, in cazul nostrum, Constitutia Romaniei.

In primul rand in Constitutia Romaniei la art. 4 este prevazuta unitatea poporului si


egalitatea intre cetateni in sensul ca:

“Statul are ca fundament unitatea poporului roman si solidaritatea cetatenilor sai. Romania
este patria comuna si indivizibila a tuturor cetatenilor sai, fara deosebire de rasa, de
nationalitate, de origine etnica, le limba, de religie, de sex, de opinie, de apartenenta politica,
de avere sau de origine sociala”10.

Luand la cunostinta de aceste prevederi putem in continuare sa analizam ceea ce ne


intereseaza in mod direct in aceasta lucrare si anume prevederile care fac referire la libera
circulatie a persoanelor.

Astfel, in cadrul art. 25 din Constitutia Romaniei se face referire directa la libera
circulatie a persoanelor prin urmatoarele aliniate:

“Dreptul la libera circulatie, in tara si in strainatate, este garantat. Legea stabileste


conditiile exercitarii acestui drept.

Fiecarui cetatean ii este asigurat dreptul de a-si stabili domiciliul sau resedinta in
orice localitate din tara, de a emigra, precum si de a reveni in tara”.11

Totusi pe langa aceste enunturi as dori sa mai adaug cateva articole ale Constitutiei
pentru a intari aceste prevederi si a veni in sprijinul acestora.

In Constitutie exista un articol special si anume articolul 7 in care se vorbeste despre


romanii din strainatate:

“Statul sprijina intarirea legaturilor cu romanii din afara frontierelor tarii si


actioneaza pentru pastrarea, dezvoltarea si exprimarea identitatii lor entice, culturale,

9
Voiculescu NIcolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti,
2009, pag. 115;
10
Constitutia Romaniei, publicata in M.O. Partea I, nr. 767 din 31.10.2003;
11
Idem 10;
Page 16
lingvistice si religioase, cu respectarea legislatiei statului ai carui cetatean sunt”12, iar pentru
intarirea acestora urmeaza articolul 10 in care se prezinta situatia relatiilor internationale,
dupa cum urmeaza:

“Romania intretine si dezvolta relatii pasnice cu toate statele si, in acest cadru, relatii
de buna vecinatate, intemeiate pe principiile sip e celelalte norme general admise ale
dreptului international”13.

In completarea acestui articol vine urmatorul, articolul 11, care prezinta relatia care
exista intre dreptul international si dreptul intern astfel:

“Statul roman se oblige sa indeplineasca intocmai si cu buna credinta obligatiile cei


revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac
parte din dreptul intern. In cazul in care un tratat la care Romania urmeaza sa devina parte
cuprinde dispozitii contrare Constitutiei, ratificarea lui poate avea loc numai dupa revizuirea
Constitutiei”.14

Mai departe, tot in Constitutie, in titlul doi sunt prezentate drepturile, libertatile si
indatoririle fundamentale ale diferitelor categorii de cetateni, astfel:

- Art. 16 prevede egalitatea in drepturi:

“Cetatenii sunt egali in fata legii si a autoritatilor publice, fara privilegii si fara

discriminari. Nimeni nu este mai presus de lege.”15

- Art. 17 prevede drepturile, libertatile si indatoririle cetatenilor romani in strainatate:

“Cetatenii romani se bucura in strainatate de protectia statului roman si trebuie sa-si

indeplineasca obligatiile, cu exceptia acelora ce nu sunt compatibile cu absenta lor din


tara.”16

- Art. 18 se refera la cetatenii straini si apatrizii:

“Cetatenii straini si apatrizii care locuiesc in Romania se bucura de protectia

generala a persoanelor si a averilor, garantata de Constitutie si de alte legi.”17

- Art. 19 prevede extradarea si expulzarea cetatenilor:


12
Idem 11;
13
Idem 12,
14
Constitutia Romaniei, publicata in M.O. Partea I, nr. 767 din 31.10.2003;
15
Idem 14;
16
Idem 15;
17
Idem 16;
Page 17
“Cetateanul roman nu poate fi extradat sau expulzat din Romania. Prin derogare de

la prevederile alineatului (1), cetatenii Romania pot fi extradati in baza conventiilor


internatioanle la care Romania este parte, in conditiile legii sip e baza de reciprocitate.
Cetatenii straini si apatrizii pot fi extradati numai in baza unei conventii internationale sau in
conditii de reciprocitate. Expulzarea sau extradarea se hotareste de justitie.”18

Pentru a lega acest subcapitol de subcapitolul urmator, doresc sa mai prezint cateva
prevederi ale Constitutiei, in ceea ce priveste legatura dintre legea interna si prevederile
acesteia si legile comunitare si modul in care acestea relationeaza si se subordoneaza, astfel in
articolul 20 se precizeaza ca:

“Dispozitiile constitutionale privind drepturile si libertatile cetatenilor vor fi


interpretate si aplicate in concordanta cu Declaratia Universala a Drepturilor Omului, cu
pactele si celelalte tratate la care Romania este parte. Daca exista necorcondante intre
pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omunlui, la care Romania este
parte, si legile interne, au prioritate reglementarile internationale, cu exceptia cazului in care
Constitutia sau legile interne contin dispozitii mai favorabile”.19

Un alt exemplu de legislatie in domeniu este “Acordul din 09.04.2003 intre Guvernul
Romaniei si Guvernul Republicii Ungare privind desfiintarea reciproca a obligatiilor vizelor”
prin care Guvernul romaiei si Guvernul Republicii Ungare, avand in vedere obiectivele
Tratatului de intelegere, cooperare si buna vecinatate dintre Romania si Republica Ungara,
semnat la Timisoara la 16 septembrie 1996, luand in considerare stadiul actual si evolutia
relatiilor dintre cele doua tari, in dorinta de a dezvolta si consolida in continuare relatiile
bilaterale in toate domeniile, in privinta desfiintarii reciproce a< obligatiilor vizelor, au
convenit urmatoarele:

“Cetatenii statului uneie dintre partile contractante, titulari ai unui document de


calatorie valabil dintre cele enumerate in anexa care face parte integranta din prezentul
acord, pit intra si iesiin/de pe teritoriul statului celeilalte parti contractante, de mai multe ori,
prin punctele de trecere a frontierei deschise traficului international, si pot ramane pe
teritoriul statului celelilalte parti contractante, pentru o perioada de pana la 90 (nouazeci) de
zile intr-un interval de 6 (sase) luni de la data primei intrari, fara viza”.20

Acest Acord prevedea mai multe conditii in ceea ce priveste libera circulatie a
persoanelor, insa nu se vor prezenta mai multe, deoarece in subcapitolul urmator se va
prezenta legislatia la nivel international care este mai de actualitate si care va modifica si o
parte din prevederile Acordului in baza principiului subsidiaritatii.

18
Idem 17;
19
Constitutia Romaniei, publicata in M.O. Partea I, nr. 767 din 31.10.2003;
20
Acordul din 09.04.2003 intre Guvernul Romaniei si Guvernul Republicii Ungaria privind
desfiintarea reciproca a obligativitatii vizelor;
Page 18
Dar putem prezenta inca un exemplu, “Acordul din 20 mai 2003 intre Guvernul
Romaniei si Guvernul Republicii San Marino privind colaborarea in domeniile
invatamantului, culturii, turismului si sportului”, prin care Guvernul Romaniei si Guvernul
Republicii San Marino, in dorinta de a promova si dezvolta legaturile de prietenie si de
colaborare intre cele doua state, inspirandu-se din principiile exprimate de Carta Organizatiei
NAtiunilor Unite si din documentele Consiliului Europei si ale Organizatiei pentru Securitate
si cooperare in Europa, au hotarat de comun acord sa incheie prezentul acord de colaborare in
domeniile invatamantului, culturii, turismului si sportului.

2.1.2. Cadrul legal la nivelul Uniunii Europene

In preambulul din “Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene” se


mentioneaza faptul ca popoarele Europei, au stabilit intre ele o uniune tot mai stransa, au
hotarat sa impartaseasca un viitor pasnic intemeiat pe valori comune si ca uniunea este
intemeiata pe valorile indivizibile si universale ale demnitatii umane, libertatii, egalitatii si
solidaritatii; aceasta se intemeiaza pe principiile democratiei si statului de drept.

Uniunea situeaza persoana in centrul actiunii sale, instituind cetatenia uniunii si creand
un spatiu de libertate, securitate si justitie. Uniunea Europeana contribuie la pastrarea si la
dezvoltarea acestor valori comune, respectand diversitatea culturilor si traditiilor popoarelor
Europei, precum si identitatea nationala a statelor membre si organizare echilibrata si durabila
si asigura libera circulatie a persoanelor, serviciilor, marfurilor si capitalurilor, precum si
libertatea de stabilire.

In acest scop, este necesara consolidarea protectiei drepturilor fundamentale, facandu-


le mai vizibile prin Carta, in spiritual evolutiei societatii, a progesului social si a dezvoltarii
stiintifice si tehnologice. Prezenta Carta reafirma, cu respectarea competentelor si sarcinilor
Uniunii, precum si a principiului subsidiaritatii, drepturile care rezulta in principal din
traditiile constitutionale si din obligatiile internationale comune statelor membre, din
Conventia Europena pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale, din
Cartele Sociale adoptate de Uniune si de catre Consiliul Europei, precum si din jurisprudenta
Curtii de Justitie a Uniunii Europene si a Curtii Europene a drepturilor Omului. In acest
context, Carta va fi interpretata de catre instantele judecatoresti ale Uniunii si ale Statelor
membre, acordand atentia cuvenita explicatiilor redactate sub autoritatea prezidiului
Conventiei care a elaborate Carta si actualizate sub raspunderea prezidiului Conventiei
europene. Beneficiul acestor drepturi implica responsabilitati si indatoriri atat fata de terti,
precum si fata de comunitatea umana, in general, si fata de generatiile viitoare. In consecinta,
Uniunea recunoaste drepturile, libertatile si principiile.

Tot in cadrul aceluiasi document la art. 45 este prevazuta “Libertatea de circulatie si de


sedere” in care se mentioneaza ca:

Page 19
“Orice cetatean al Uniunii are dreptul de circulatie si de sedere libera pe teritoriul
statelor membre. Libertatea de circulatie si sedere poate fi acordata, in conformitate cu
tratatele, resortisantilor tarilor terte stability legal pe teritoriul unui stat membru”.21

Mergand si analizand pe rand articolele din aceasta Carte vom putea deduce cu
usurinta ca atat libera circulatie a persoanelor cat si libera circulatie a serviciilor nu este
ingradita, totusi, ca in orice societate civilizate, ea se desfasoara dupa niste reguli stricte, bine
conturate pentru a mentine o anumita stare de ordine.

La acest articol 45 se aduc mai inainte anumite completari legate de dreptul de azil,
drepturi legate de stramutare, expulzare sau extradare astfel:

- in articolul 18 este prevazut dreptul de azil:

“Dreptul de azil este garantat cu respectarea normelor prevazute de Conventia de la

Geneva din 28 iulie 1951 si de Protocolul din 31 ianuarie 1967 privind statutul refugiatilor
si in conformitate cu tratatul privind Uniunea Europeana si cu Tratatul privind functionarea
Uniunii Europene”.22

- in articolul 19 sunt prezentate drepturile privind protectia in caz de stramutare,

expulzare sau extradare, astfel:

“Expulzarile colective sunt interzise. Nimeni nu poate fi stramutat, expulzat sau

extradat catre un stat unde exista un risc serios de a fi supus pedepsei cu moartea, torturii
sau altor pedepse sau tratamente inhumane sau degradante”.23

Alte articole prevad in continuare ca si in Constitutia Romaniei: egalitatea in fata legii,


nediscriminarea, diversitatea culturala, religioasa si lingvistica.

Articolul 46 prevede protectia diplomatica si consulara, astfel:

“Orice cetatean al Uniunii beneficiaza, pe teritoriul unei tari terte in care statul
membru, al carui resortisant este, nu este reprezentat, de protectia autoritatilor diplomatice
sau consulare ale oricarui stat membru, in aceleasi conditii ca si resortisantii acelui stat”.24

Iar in final, articolul 53 prevede o concluzie foarte interesanta legata de nivelul de


protectie, dupa cum urmeaza:

“Nici una dintre dispozitiile prezentei Carte nu poate fi interpretata ca restrangand


sau aducand atingere drepturilor omului si liberatatilor fundamentale recunoscute, in
21
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, actualizata la zi;
22
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, actualizata la zi;
23
Idem 22;
24
Idem 23;
Page 20
domeniile de aplicare corespunzatoare, de dreptul Uniunii si Dreptul International, precum
si de conventiile internationale la care Uniunea sau statele membre sunt parti, si in special
Conventia Europeana pentru Apararea Drepturilor Omului si a Libertatilor Fundamentale,
precum si prin constitutiile statelor membre”.25

2.1.3. Scurt istoric privind legislatia liberei circulatii a persoanelor

Primele prevederi privind libera circulatie a persoanelor apar in cadrul Tratatului de la


Roma (1957), prin care s-a statuat “eliminarea intre statele membre a obstacolelor in calea
liberei circulatii a persoanelor, serviciilor si capitalului”.26

Libera circulatie a persoanelor in cadrul Comunitatilor Europene a fost definita in


Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertati fundamentale ale Pietei
Interne.

Libera circulatie a persoanelor si eliminarea controalelor la frontierele interne


constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna – ce nu poate fi realizata
in conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionarii circulatiei indivizilor.
Esenta acestei liberati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului
membru pe teritoriul caruia se afla acestia sau isi desfasoare activitatea si cetatenii celorlalte
state membre ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminari se pot referi la
conditiile de intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui
asemenea regim nediscriminatoriu se realizeaza libera circulatie a persoanelor in spatiul
comunitar.27

Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la libera


circulatie asupra unor noi categorii de personae (studenti, personae ce nu depun activitati
economice, dar au resurse suficiente de trai).

Conceptul de “cetatenie europeana” a fost prima data introdus prin Tratatul de la


Maastricht (1993) prin care s-a adoptat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in
inateriorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult,
Tratatul a plasat in domeniul de interes comun al statelor membre si politica referitoare la azil,
problematica trecerii frontierelor externe si politica referitoare la imigratie.

Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte in Tratatul de


la Roma (Titlul IV – vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a
persoanelor) si a prevazut o perioada de 5 ani pana la momentul in acre se vor aplica
procedurile comunitare si in aceste domenii.

25
Idem 24;
26
www. mie.ro
27
www. Infoeuropa.ro
Page 21
Prin politica sa, Uniunea Europeana are in vedere crearea unei zone europene de
libertate, securitate si justitie in care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele
interne, indifferent de nationalitate. In acelasi timp, se desfasoara un amplu process de
implementare a unor standarde comune in ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale
Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie.

Marea Britanie si Irlanda nu au acceptat sa ia parte la masurile din cadrul Titlului IV al


Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa doar in cadrul masurilor referitoare la
politica de vize.

Dupa cum am mai mentionat, libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele
patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene,
alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a
capitalurilor.

Cetatenii Europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili


unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat in avnatajul tuturor, libertatea de circulatie a
persoanelor trebuie insotita de un nivel coerspunzator de securitate si justitie. La Amsterdam,
aceasta dubla cerinta a fost inscrisa in Tratat sub forma infiintarii progressive a unei zone de
liberate, securitate si justitie.

Cea mai importanta etapa in evolutie a constituit-o incheierea celor doua acorduri
Schengen: Acordul Schengen, semnat la 14 iunie 1985 si Conventia de implementare
Schengen, semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995.

Implementarea Conventiei Schengen a avut ca scop eliminarea controalelor la


frontierele interne pentru toate persoanele, incluzand bineinteles masuri de intarire a
controaleor la frontierele externe. Aceste masuri au implicat o politica de vize comunca,
posibilitatea procesarii cererilor de azil, cooperare judiciara si politieneasca, precum si un
schimb efficient de informatii. La frontierele externe ale spatiului schengen, cetatenii UE
trebuie doar sa prezinte un document de identificare valid, iar cetatenii tertelor tari cuprinse in
lista comuna a atrilor ai caror cetateni au nevoie de viza de intrare trebuie doar sa posede o
viza unica valabila in intregul spatiu Schengen. Totusi, fiecare stat membru are libertatea de a
cere viza in cazul cetatenilor altor terte tari.

Daca un stat membru ia decizia de indepartare a unui cetatean de pe teritoriul sau,


decizia este aplicabila in intregul Spatiu Schengen 28

Abolirea controalelor la frontiere nu a fost insa pe deplin infaptuita in cadrul Uniunii.29


Obiectivul a fost realizat doar de cateva state membre in baza Conventiei de Implementare a
Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995).

28
Rudareanu Mariana in Drept comunitar, Note de curs, editura Fundatiei Romania de
Maine, Bucuresti, 2007, pag. 64;
29
www.infoeuropa.ro
Page 22
In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE,
Parlamentul European si Comisia Europeana au semnat Carta Drepturilor Fundamentale,
document ce adduce intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale, stipulate
intr-o serie de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei
de documente internationale, europene si nationale. Din punct de vedere al sferei subiectelor
de drept, Carta nu face nici o deosebire intre cetateni, intrunind – pentru prima data – in
cadrul unui document unic, drepturile tuturor persoanelor care se gasesc in mod legal pe
teritoriul Uniunii Europene.

Articolul 15, alineatul 1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricarui cetatean sau cetatene
ai Uniunii de a avea libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza
servicii in orice stat membru.30

Romania a fost prima tara din Europa centrala si de est care a avut relatii oficiale cu
Comunitatea Europeana. In 1974, o intelegere a inclus Romania in Sistemul Generalizat de
Preferinte al Comunitatii, iar un acord asupra produselor industriale a fost semnat in 1980.
Relatiile diplomatice ale Romaniei cu Uniunea Europeana dateaza din 1990, urmand ca in
1991 sa fie semnat un Acord de Comert si Cooperare. Acordul European a intrat in functiune
in februarie 1995. Prevederile comerciale au fost puse insa in aplicare incepand din 1993
printr-un “Acord interimar”. In iulie 1997, Comisia si-a publicat “Opinia asupra solicitarii
Romaniei de a deveni membra a Uniunii Europene”. In anul urmator, a fost intocmit un
“Raport privind progresele Romaniei in procesul de aderare la Uniunea Europeana”. In
urmatorul raport, publicat in octombrie 1999, Comisia a recomandat inceperea negocierilor de
aderare cu Romania (cu conditia imbunatatirii situatiei copiilor institutionalizati si pregatirea
unei strategii economice pe termen mediu). Dupa decizia Consiliului European de la Helsinki
din decembrie 1999, negocierile de aderare cu Romania au inceput la 15 febraurie 2000.

Obiectivul Romaniei a fost de a obtine statutul de membru cu drepturi depline in 2007.


La summit-ul de la Salonic (Thessaloniki) din 2004 s-a declarat ca Uniunea Europeana
sprijina acest obiectiv.

In raportul de tara din 2003, intocmit de baroana Emma Nicholson, parlamentara


europeana in grupul popularilor crestin – democrati, se mentioneaza ca “Finalizarea
negocierilor de aderare la sfarsitul lui 2004 si integrarea in 2007 sunt imposibile daca
Romania nu rezolva doua probleme structurale endemice: eradicarea coruptiei si punerea in
aplicare a reformei”.

Recomandarile destinate autoritatilor romane privesc: masurile anticoruptie,


independenta si functionarea sistemului judiciar, libertatea presei, stoparea abuzurilor
politiei.31

Amendamentul 19 al aceluiasi raport a dat cele mai multe emotii la Bucuresti,


deoarece in acesta se propunea initial suspendarea negocierilor cu Romania. “Parlamentul
30
Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, actualizata la zi;
31
www. Infoeuropa.ro
Page 23
European cere Comisiei o analiza detaliata si o monitorizare permanenta a problemelor
mentionate in raport si raportarea acestora catre parlament. Prin urmare, recomanda Comisiei
si Consiliului sa reorienteze strategia de aderare a Romaniei, pentru a indruma aceasta tara
catre un stat de drept. (…) Cere Comisiei sa stabileasca de urgenta un plan pentru o
monitorizare mai buna si mai eficienta a implementarii acelei parti a lesislatiei europene deja
adopatate de Romania, in special in ceea ce priveste justitia si afacerile intrene”, se arata in
amendament.

Dupa dezbaterea din Parlamentul European, raportului i s-a dat castig de cauza, insa s-
au realizat cateva schimbari care au moderat tonul acestuia. Romania a reactionata imediat
prin realizarea unui plan de actiune pentru anii dinaintea aderarii. Pana la sfarsitul anului sip e
parcursul anului 2004, Uniunea Europeana a dat semnale bune in privinta Romaniei iar la
summit-ul de la Bruxelles din 2004, primul al uniunii largite, Romania a primit asigurari ca
face parte din primul val al extinderii alaturi de Bulgaria si celellate 10 state care au aderat la
1 mai la Uniune si ca Uniunea Europeana are in vedere integrarea acesteia la 1 ianuarie 2007,
confofrm planului.32

2.1.4. Ingradirea dreptului la libera circulatie a personalor

In primul rand, aceasta ingradire nu se aplica angajarilor cu serviciul public. Astfel


sunt eliminate o serie de locuri de munca.

In al doilea rand, libera circulatie a lucratorilor poate fi limitata pentru motive de


ordine publica, de securitate publica ori de sanatate publica. Aceste prevederi se aplica si
celuilalt set si membrilor de familie care se incadreaza in prevederile regulamentelor si
directivelor adoptate in acest domeniu conform Tratatului.33

2.1.5. Dreptul de acces si sejur

Asa cum am vazut, libera circulatie a persoanelor implica, in primul rand, posibilitatea
resortisantilor unui stat membru de a intra si a ramane fara nicio restrictie pe teritoriul oricarui
alt stat membru.

Dreptul de acces si sejur pe teritoriul statelor membre reprezinta o conditie prealabila a


liberei circulatii a persoanelor.

Aceasta libertate de acces si sejur pe teritoriul unui stat membru a fost initial rezervata
lucratorilor salariati sau independenti, resortisanti comunitari, pentru ca ulterior sa fie extinsa
si la alte categorii, cum ar fi membrii familiilor acestora.

32
www.infoeuropa.ro
33
Weber Florentina Iuliana in Elemente de drept comunitar, Editura Paralela 45, Pitesti
2007, pag. 64.
Page 24
In mod progresiv, s-a ajuns ca aceasta libertate sa fie recunoscuta tuturor
resortisantilor statelor membre si chiar anumitor categorii de resortisanti ai statelor terte.

Instituirea in Tratatul de la Maastricht a dreptului “oricarui cetatean al Uniunii de a


circula si de a se stabili in mod liber pe teritoriul Statelor membre” 34 a pus capat, oarecum,
controverselor si tensiunilor privind libera circulatie.

Combinatia de cooperare interguvernamentala (consacrata in special prin Acordurile


Schengen) cu integrarea comunitara, precum si persistenta refuzului unor state de a elimina
controlul la frontierele interioare au facut “aproape ilizibil Tratatul de la Amsterdam”,35 care
a incercat o punere in ordine a materiei.

Cetatenii din tarile si teritoriile de peste mari care au cetatenia unui stat membru (in
cazu Frantei este vorba de: Noua Caledonie, Polinezia Franceza, Wallis si Futuna, Mayotte,
Saint-Pierre si Miguelon; pamanturile australe si antarctice franceze nelocuite) sunt intr-o
situatie mai complexa. Ei nu se pot preleva de un drept de intrare si de sedere pentru a
exercita o activitate salariata, cid oar pentru a exercita o activitate independenta. Acest fapt
rezulta din aplicarea facuta dispozitiilor articolului 135 (noul art. 186) si art. 132.5 (noul art.
183) din TCE.36

2.2. Libera circulatie a fortei de munca

Libera circulatie a fortei de munca trebuie sa permita tarilor care se confrunta cu un


anumit nivel al somajului sa exporte din surplusul sau catre tarile in care se inregistreaza o
penurie a mainii de lucru.37

Tratatele comunitare disting intre salariatii (lucratori) si persoanele precum liber-


profesionistii, oamenii de afaceri, care include atat persoanele fizice, cat si cele juridice.

2.2.1. Liberul acces la angajare si egalitatea de tratament

Libera circulatie a lucratorilor se defineste prin dreptul de a raspunde la oferte privind


locuri de munca, de a se deplasa in acest scop pe teritoriul statelor membre, de a ramane pe

34
TCE, art. 8A, alin 1, in Tratatul de la Maastricht, noul art. 18, alin 1;
35
Droit materiel communitaire, editia a VIII- a, Editura Armand Collin, Paris, 2001, pag.
47;
36
Voicu Marin, Sabau Mirela Georgiana in Drept Comunitar General, Editura Fundatia
Romania de Maine, Bucuresti, 2009, pag. 114;
37
Voiculescu NIcolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti,
2009, pag. 152;
Page 25
teritoriul acestora pentru a desfasura activitati salarizate, precum si de a ramane pe teritoriul
unuia din aceste state dupa ce o persoana a desfasurat o activitate.38

Tratatul de la Roma in art. 48-49 prezinta libera circulatie a lucratorilor.39

Libera circulatie a lucratorilor reprezinta in fapt o concretizare in domeniul fortei de


munca. In acelasi timp, Curtea de Justitie a Comunitatilor Europene s-a pronuntat in mai
multe randuri asupra prevederilor ce au instituit libertatea de miscare a fortei de munca.

Pentru a obtine eliberarea unui permis de rezidenta, salariatul va aduce dovada ca el


este beneficiarul unui contract de munca printr-o declaratie de angajare sau un certificate de
munca furnizat de angajator. Acesta este, de fapt, regimul liberului acces la angajare.

Pentru a se mari eficacitatea Regulamentului nr. 1612/68/CEE, acesta a fost completat


prin Regulamentul nr. 2434/92/CEE, care oblige serviciile specializate din fiecare stat
membru sa trimita in mod periodic serviciilor specializate din celelalte state membre, precum
si Biroului European de Coordonare40, informatii privind:

a. ofertele de locuri de muinca susceptibile sa fie ocupate de resortisantii altor state


membre;

b. ofertele de locuri de munca adresate statelor membre;

c. cererile de locuri de munca depuse de persoanele ce au declarat in mod formal ca


doresc sa lucreze in alt stat membru;

d. informatii, pe regiuni si ramuri de activitate, privind solicitantii de locuri de munca in


alta tara.

Titlul II al Regulamentului nr. 1612/68/CEE (art. 7-9) contine dispozitii privind

angajarea si egalitatea de tratament, care se refera la:

- conditiile de munca;

- avantajale sociale si in legatura cu taxele;

38
Voiculescu NIcolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti,
2009, pag. 152;
39
In versiunea consolidata, incluzand modificarile aduse de tratatele ulterioare, cum sunt
Tratatul de la Maastricht sau Tratatul de la Amsterdam, numerotarea articolelor a fost
schimbata. Pentru a se evita eventualelel confuzii, s-a optat pentru trimiterea la
numerotatia originala a diverselor norme pe care le vom prezenta in urmatoarele
subcapitole.
40
Conform Deciziei Comisiei nr. 2003/8/CE, Biroul European de Coordonare (redenumit
„Biroul de coordonare EURES“) supervizeaza respectarea dispozitiilor partii a II-a din
Regulamentul nr. 1612/68/CEE si ajuta reteaua europeana de servicii de ocupare EURES
sa-si indeplineasca activitatile;
Page 26
- accesul in scolile de pregatire profesionala sau in casele de pensionari;

- drepturile sindicale; drepturile de reprezentare si management;

- locuinte.

Titlul III al regulamentului (art. 10-12) contin dispozitii privind membrii de familie ai

lucratorului migrant, cum sunt:

- rezidenta;

- angajare;

- accesul copiilor la cursurile de pregatire profesionala si ucenicie.

Art. 43 alin. (3) lit. d al Tratatului CEE recunoaste dreptul de a ramane pe teritoriul

unui stat dupa ce un lucrator a fost angajat in acesta, in aczul pensionarii, incapacitatii sau ,
pentru familie, al mortii lucratorului. Sunt incluse, de asemenea, dispozitii speciale pentru
lucratorul “frontalier”, adica acela care traieste intr-un stat si lucreaza in altul adiacent.

Directiva nr. 2004/38/CEE cuprinde in cadrul Capitolului IV, dispozitii referitoare la


dreptul de sedere permanenta. Astfel, regula generala pe care o introduce pentru cetatenii
Uniunii Europene si membrii familiilor lor este aceea conform careia, cetatenii Uniunii care
si-au avut resedinta legala in statul membru gazda pe o perioada neintrerupta de cinci ani au
dreptul de sedere permanenta in statul respective (Art. 16 alin. 1). Dispozitia amintita se
aplica si in cazul membrilor de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru si care si-
au avut resedinta legala neintrerupta cu cetateanul Uniunii in statul membru gazda, pe o
perioada neintrerupta de cinci ani.

Continuitatea sederii nu este afectata de absente temporare care nu depasesc un total


de sase luni pe un an sau de absente de durata mai lunga datorate serviciului militar
obligatoriu ori de o absenta de maxim douasprezece luni consecutive determinata de motive
importante, precum sarcina sau nasterea, boli grave, studio sau formare profesionala, mutare
in interes de serviciu in alt stat membru su intr-o tara terta. Odata dobandit, dreptul de sedere
permanenta se üpierde numai in cazul unei abesente din statul membru gazda pe o perioada
care depaseste doi ani consecutive (art. 16, alin. (3) si (4)).

In mod extensive, perioadele de somaj involuntary, inregsitrate coresounzator la


oficiul de plasare a fortelor de munca competent, perioadele in acre persoana nu a lucrat din
motive independente de vointa sa, precum si absentele de la lucru si incetarea lucrului datorita
unei boli sau accident se considera perioade de munca.41

Toti cei care in temeiul Directivei nr. 2004/38/CE isi au resedinta pe teritoriul unui stat
membru gazda beneficiaza de tratament egal cu cel al resortisantilor statului respective.
41
Voiculescu Nicolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti,
2009, pag. 174;
Page 27
Totusi, nu exista obligatia statului gazda de a acorda dreptul la asistenta sociala in
timpul primelor trei luni de sedere si nici nu este obligat ca, inainte de dobandirea dreptului de
sedere permanenta, sa acorde ajutoare pentru studii, inclusive pentru formare profesionala,
constand in burse studentesti sau credite studentesti unor personae aletele decat lucratorii,
persoanele care exercita o activiatate independenta, persoanele care isi mentin acest statut si
membrii familiilor acestora (art. 24).

Din punct de vedere administrative, statele membre urmeaza sa elibereze, la cerere,


cetatenilor Uniunii indepatatiti la sedere permanenta un document care sa ateste sederea
permanenta.42

In schimb, pentru membrii de familie care nu sunt resortisanti ai unui stat membru, dar
sunt indreptatiti la sedere permanenta, se elibereaza un permis de sedere permanenta, care se
reinnoieste automat la fiecare zece ani (art. 20).

Conform art. 48 alin (4) al Tratatului CEE, statele membre pot refuza sau restrange
accesul la locurile de munca din domeniul administratiei publice pe temeiul cetateniei
lucratorului.

Datorita gradului mare de generalitate al acestei prevederi, Curtea de Justitie a fost


nevoita sa se pronunte in mai multe randuri asupra sa.

Avand in vedere practica raspandita printer statele membre de a exclude pe cei ce nu-I
sunt cetateni de la un numar mare de profesii in administratia de stat, Comisia Europeana a
publicat in 1988 o Nota prin care a propus anumite sectoare de angajare ce urmeaza a fi
considerate “suficient de indepartate de activitatile specifice sferei publice astfel cum le-a
definit Curtea Europeana si care nu ar putea fi acoperite decat in cazuri rare de exceptia din
art. 48 alin. (4)”.43Acestea cuprind:

- serviciile privind ingrijirea sanatatii publice;

- predarea in institutiile de invatamant ale statului;

- cercetare in domenii nemilitare in institutiile publice;

- organisme publice responsabile cu prestarea serviciilor comerciale.

2.2.1.1. Principiul platii egale pentru munca egala

Curtea Europeana de Justitie a recunoscut dreptul de tratament egal ca un drept


fundamentaln in dreptul comunitar.
42
Voiculescu Nicolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti,
2009, pag. 176;
43
Nota a Comisiei Europene publicata in anul 1988, sursa:http://ec.europa.eu/eures;
Page 28
Art. 119 al tratatului CEE privind constituirea Comunitatii Europene (art. 141 in
versiunea consolidata) instituie principiul platii egale pentru munca egala intre barbati si
femei.

In intelesul acestui articol, plata “inseamna salariul minim sau obisnuit, fie in
numerar, fie in bunuri, pe care lucratorul il primeste, direct sau indirect, pentru munca sa de
la angajatorul sau”.

Totodata, plata egala fara discriminare bazata pe sex inseamna:

- ca acea plata pentru aceeasi munca in unitati de produse va fi calculate pe baza aceleiasi
unitati de masura;

- ca acea plata pentru munca in unitatea de timp va fi aceeasi pentru aceeasi activitate.44

In sensul art. 119, notiunea de “remuneratie” cuprinde toate avantajele in numerar sau
in natura, actuale sau viitoare, cu conditia sa fie consimtite, chiar indirect, de catre angajator
lucratorului in considerarea angajarii acestuia, fie in temeiul unui contract de munca, al
dispozitiilor legislative sau cu titlu voluntar.45

2.2.1.2. Plata egala pentru munca de valoare egala

Art. 3 si 4 ale Directivei nr. 75/117/CEE imoun statelor membre sa aplice egalitatea in
lege, regulamente, conventii collective si contracte individuale.

Ele prevad totodata nulitatea sau corectia obligatory a contractelor individuale sau
collective, contrare principiului egalitatii.

Principiul platii egale pentru munca de valoare egala a fost introdus in Codul muncii
roman de catre OUG nr. 55/2006. In formalarea alin. (3) al art. 6 introdus prin acest act
normative prevede:

“pentru munca egala sau de valoare egala este interzisa orice discriminare bazata pe
criteriul de sex cu privire la toate elementele si conditiile de remunerare”.

2.2.1.3. Principiul egalitatii de tratament intre barbati si femei

Directiva nr. 76/207/CEE privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de


tratament intre barbate si femei in ceea ce priveste accesul la angajare, la formare si
promovare profesionala si conditiile de munca stabileste obligatia statelor membre de a insera
in legislatiile lor nationale dispozitiile necesare pentru a asigura egalitatea de tratament intre
44
Voiculescu Nicolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti,
2009, pag. 209;
45
Idem 44, pag. 211;
Page 29
barbate si femei in ceea ce priveste accesul la locurile de munca, formare, promovare
profesionala, ca si in ceea ce priveste conditiile de munca.

Principiul egalitatii de tratament este definit in art. 2 in care se dispune ca: “nu va fi
nici un fel de discriminare pe baza de sex, direct sau indirect, prin referire in particular la
statutul material sau familial”.

Art. 2 alin. (2) prevede o derogare de la principiul egalitatii de tratament pentru


activitatile in care: “datorita naturii lor sau mediului in care sunt desfasurate, sexul
lucratorului constituie un factor determinant”.

Cu privire la derogarea de la principiul egalitatii de tratament pentru activitatile in care


datorita naturii lor sau mediului in care sunt desfasurate, sexul muncitorului constituie un
factor determinant, Curtea Europeana de Justitie a stabilit, cu aceeasi ocazie, ca derogarea
poate fi aplicata numai la sarcini specifice sin u activitatilor in general.

Directiva nr. 2002/73/CE a Parlamentului Europeana si a Consiliului modifica


Directiva nr. 76/207/CEE privind punerea in aplicare a principiului egalitatii de tratament
intre barbate si femei in ceea ce priveste accesul la locurile de munca, la formare si la
promovare profesionala si la conditiile de munca.

Conform art. 3 al directivei, aplicarea principiului egalitatii de tratament implica


inexistenta oricarei discriminari directe sau indirecte, pe criterii de sex, in sectoarele public
sau privat, inclusive in institutiile publice, in ceea ce priveste:

a. conditiile de acces la incadrarea in munca, la activitati independente sau la munca,


inclusive criteriile de selectie si conditiile de recrutare, indifferent de ramura de
activitate, si la toate nivelurile ierarhiei profesionale, inclusive promovarea;

b. accesul la toate tipurile si toate nivelurile de orientare profesionala, formare


profesionala, perfectioanre si recalificare, inclusive exeprienta practica de munca;

c. conditiile de incadrare in munca si de munca, inclusive de concediere, precum si de


remunerare, prevazute de Directiva nr. 75/117/CEE;

d. afilierea si implicarea intr-o organizatie a lucratorilor sau a angajatorilor sau orice


organizatie ai carei membri exercita o profesie specifica, inclusive avantajele
procurate de acest tip de organizatie.46

Directiva accentueaza dreptul pe care il are femeia aflata in concediu de maternitate

sau la terminarea acestuia de a-si relua locul de munca sau unul echivalent in conditii care san
u-I fie mai putin favorabile sis a beneficieze de orice imbunatatire a conditiilor de lucru la
care ea ar fi avut dreptul in timpul absentei sale.

46
Voiculescu Nicolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti,
2009, pag. 218;
Page 30
2.2.2. Restrictii ale dreptului de intrare si dreptului de sedere

pe motive de ordine publica, securitate si sanatate publica

Art. 48 alin (3) si art. 56 ale Tratatului CEE prevad posibilitatea limitarii liberei
circulatii a lucratorilor.

Dup ace defineste libertatea de circulatie, art. 48 alin. (3) precizeaza ca ea “implica
dreptul, sub rezerva limitarilor justificate de ratiuni de ordine publica, securitate publica si
sanatate publica, de a raspunde la oferte de munca efectiv facute”.

Art. 56 este mai complet, el precizand ca “prescriptiile referitoare la libertatea de


stabilire nu prejudiaciaza aplicabilitatea dispozitiilor legislative regulamentare si
administrative prevazand un regim special pentru cetatenii straini si justificat de ratiuni de
ordine publica, securitate publica si sanatate publica”.

Alin. (2) dispune ca “inaintea expirarii perioadei de tranzitie, Consiliul adopta directive
pentru coordonarea dispozitiilor legislative, regulamentare si administrative precitate”.

Aceste articole au stat la baza adoptarii Directivei nr. 64/221/CEE privind coordonarea
masurilor speciale aplicate strainilor in domeniul deplasarii si rezidentei, justificate de ratiuni
de ordine oublica, securitate publica si sanatate publica, abrogate de catre Directiva nr.
2004/38/CE, care, la Capitolul VI instituie noile standarde in materie.

Directiva are un scop dublu: pe de o parte, ea stabileste principiile pe baza carora un


stat poate refuza intrarea sau rezidenta acelora care, in alte conditii ar fi eligibili, pe temeiul
ordinii publice, securitatii publice sau sanatatii publice. In al doilea rand, ea stabileste o serie
de garantii procedurale care trebuie sa fie respectate de autoritatile competente atunci cand se
pune problema excluderii unor straini pe baza unuia din motivele amintite.47

Daca notiunile de securitate publica si sanatate publica nu au ridicat probleme de


interpretare, intelesul si scopul notiunii de “ordine publica” au necesitat interpretarea Curtii de
Justitie a Comunitatilor Europene.

Restrictiile sunt deci subiectul principiului proportionalitatii.48 Astfel, s-a precizat


faptul ca expresia “limitari justificate de ratiuni de ordine publica” din art. 48 al Tratatului
C.E.E. priveste nu numai dispozitiile legale si regulamentele care fiecare stat membru trebuie
sa le ia pentru a limita, pe teritoriul sau, libera circulatie, dar si deciziile individuale luate in
aplicarea unor astfel de dispozitii legale sau regulamentare.49

47
Voiculescu Nicolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer, Bucuresti,
2009, pag. 179;
48
Idem 44;
49
Este vorba despre urmatoarele drepturi: respectul vietii private si familiale, libertatea
gandirii, constiintei si religiei, libertatea de opinie;
Page 31
Astfel de limitary si garantii rezulta in special din obligatia, impusa statelor membre,
de a intemeia exclusive masurile luate pe comportamentul individual al persoanelor care fac
obiectul acestora, de a se abtine de la toate masurile care ar fi utilizate unor scopuri straine
nevoilor de ordine publica sau ar adduce atingere drepturilor sindicale, de a comunica de
indata, oricarei personae afectata de masuri restrictive – si sub rezerva cazurilor sau motivelor
privind siguranta statului – ratiunile care sunt la baza deciziei luate, si, in sfarsit, sa asigure
exercitiul efectiv al cailor de recurs.

2.2.3. Legislatie interna armonizata privind

libera circulatie a persoanelor si a fortei de munca

Directiva nr. 38/2004 a Parlamentului European si a Consiliului din 29 aprilie 2004


privind libera circulatie si sedere a cetatenilor Uniunii Europene si membrilor de familie pe
teritoriul statelor membre a fost transpusa in dreptul intern prin intermediul Ordonantei de
urgenta a Guvernului nr. 102 din 14 iulie 2005 privind libera circulatie pe teritoriul Romaniei
a cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene si Spatiului Economic European 50, act
normative de o deosebita impoartanta in ceea ce priveste integrarea pietei fortei de munca
autohtona in cea europeana.

Astfel, cetatenii uniunii Europene, precum si membrii familiilor lor care intra si
locuiesc legal in Romania, beneficiaza de o serie de drepturi si libertati, printer care si acela al
unui acces neingradit pe piata fortei de munca din Romania, sub rezerva aplicarii masurilor
tranzitorii prevazute in Tratatul de aderare a Romaniei la Uniunea Europeana, precum si la
desfasurarea altor activitati de natura economica, in conditiile legii aplicabile cetatenilor
romani (art.3, lit. e).

Urmarind structura directivei europene, OUG nr. 102/2005 cuprinde prevederi


referitoare la aspecte cum sunt:

- Intrarea, sederea pe/de pe teritoriul Romaniei a cetatenilor Uniunii Europene, precum


si a membrilor familiilor lor;

- Restrangerea dreptului la libera circulatie pe teritoriul Romaniei, a cetatenilor Uniunii


Europene si a membrilor familiilor lor.

La randul sa, Codul Muncii prin art. 5, a inclus ca principiu fundamental al


relatiilor de munca principiul egalitatii de tratament fata de toti salariatii si angajatorii,
interzicand orice fel de dicriminare, fie ea directa sau indirecta.
In plus, la nivel international, Romania a asimilat deja, prin ratificare, multe din
standardele adopatate in cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, al Organizatiei Internatioanale a
Muncii sau al Consiliului Europei, alaturi de standardele comunitare.

50
Publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 646 din 21 iulie 2005;
Page 32
Codul Muncii roman interzice orice discriminare fata de un salariat, fie ea discriminare
directa, in care include actele si faptele de deosebire, excludere, restrictie sau preferinta care
au ca scop sau ca effect neacordarea, restrangerea sau inlaturarea recunoasterii, folosintei sau
exercitarii drepturilor prevazute in legislatia muncii, fie indirecta, prin care intelegem actele si
faptele intemeiate in mod aparant pe alte criterii decat cele prevazute de lege, dar care produc
efectele unei discriminari directe.51

Prevederile cu valoare de principiu ale Codului Muncii sunt insa tratate pe larg in
Ordonanta Guvernului nr. 137 din 31 august 2000 privind prevenirea si sanctinarea tuturor
formlor de discriminare.52 Aceasta contine imporatnte definitii ale notiunilor de discriminare,
hartuire si victimizare.

Legea nr. 324/2006 pentru modificarea si completarea OG nr. 137/2000 privind

prevenirea si sanctionarea tuturor formelor de discriminare53 a adoptat principiul partajarii


sarcinei probei in cauzele avand ca obiect fapte de discriminare.

Un alt act normativ, Legea nr. 202/19 aprilie 2002 privind egalitatea de sanse intre
femei si barbati54 vizeaza armonizarea legislatiei interne cu normele comunitare referitoare la
promovarea egalitatii de sanse intre femei si barbati.

Prin aceasta lege se introduce pentru prima data in dreptul roman notiunea de hartuire
sexuala la locul de munca, in concordanta cu prevederile legislatiei comunitare. Si se
infiinteaza Agentia Nationala pentru Egalitatea de Sanse intre Femei si Barbati (ANES), ca
organ de specialitate al administratiei publice centrale, cu personalitate juridical, in
subordinea Ministerului Muncii, Solidaritatii Sociale si Familiei, care, printre alte atributii,
primeste reclamatii/plangeri privind incalcarea dispozitiilor normative referitoare la principiul
egalitatii de sanse si tratament intre barbati si femei si al discriminarii dupa criteriul de sex, de
la personae fizice, personae juridice, institutii publice si private si le transmite institutiilor
competente in vederea solutionarii si aplicarii sanctiunii (art. 24).

Trebuie sa subliniem ca legislatia romana urmeaza sa fie analizata si prin luarea in


considerare a prevederilor Directivei nr. 2006/54/CE55, pentru a fi in consonanta cu
prevederile actului normative comunitar.

2.2.4. Conditiile de munca

51
Voiculescu Nicolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer,
Bucuresti, 2009, pag. 253;
52
Republicata in M.Of. nr. 99 din 8 februarie 2007;
53
Publicata in M.Of. nr. 626 din 20 iulie 2006;
54
Republicata in M.Of. nr. 150 din 1 martie 2007;
55
Publicata in JO L 204 din 26 iulie 2006, pag. 23-26;
Page 33
De la inceputul crearii pietei interne comunitare s-a resimtit importanta dimensiunii
sociale a acesteia. Aceasta nu inseamna numai libertatea de miscare a oamenilor, bunurilor,
serviciilor si capitalului, ci si alte elemente care ajuta la cresterea bunatatii cetatenilor Uniunii,
dar mai ales, a celor ce muncesc in interiorul granitelor acesteia.

In aces scop, normele comuniatre reglementeaza in mod detaliat aspectele referitoare


la conditiile de munca, cum sunt securitatea lucratorilor, salariile si durata de lucru, relatiile
de munca etc.

2.2.4.1. Securitatea si sanatatea la locul de munca

Directiva Consiliului nr. 89/391/CEE din 12 iunie 1989 privind introducerea de masuri
de incurajare a imbunatatirilor in domeniul securitatii si sanatatii lucratorilor in munca 56
constituie documentul cadru in ceea ce priveste securitatea si sanatatea in munca.

Obiectivul acestei directive este acela de a imbunatati sanatatea si securitatea


lucratorilor, la locurile lor de munca, in toate sectoarele de activitate, private sau publice (cu
exceptia anumitor activitati specifice din cadrul functiei publice, cum ar fi fortele armate,
politia sau protectia civila).

In acest scop, ea cuprinde principii generale referitoare la prevenirea riscurilor


profesionale si la protectia securitatii si sanatatii, eliminarea factorilor de risc si accident,
informarea, consultarea, participarea echilibrata potrivit legislatiilor si/sau practicilor
nationale, formarea lucratorilor si a reprezentantilor acestora, precum si linii generale pentru
transpunerea in practica a principiilor mentionate.

Legea – cadru instituie in sarcina angajatorului obligatia sa ia masurile necesare


pentru:

- asigurarea securitatii si protectia sanatatii lucratorilor;

- prevenirea riscurilor profesionale;

- informarea si instruirea lucratorilor;

- asigurarea cadrului organizatoric si a mijloacelor necesare securitatii si sanatatii in munca.

Angajatorii trebuie sa adopte urmatoarele principii generale de prevenire:

- evitarea riscurilor;

- evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;

- combaterea riscurilor la sursa;

56
Publicata in JO L 183 din 29 iunie 1989, pag. 1-8;
Page 34
- adoptarea muncii la om, alegerea echipamentelor de munca, a metodelor de munca si de
productie, in vederea reducerii monotoniei muncii si a diminuarii efectelor asupra sanatatii;

- adaptarea la progresul ethnic;

- inlocuirea a cea ce este periculos cu ceea ce nu este pericuilos sau cu ceea ce este mai putin
periculos;

- dezvoltarea unei politici de prevenire coerente care sa cuprinda tehnologiile, organizarea


muncii, conditiile de munca, relatiile sociale si infleunta factorilor din mediul de munca;

- adoptarea, in mod prioritar, a masurilor de protectie colectiva fata de masurile de protectie


individuala;

- furnizarea de instructiuni corespunzatoare lucratorilor.57

Capitolul IV al Legii nr. 319/2006 precizeaza obligatiile lucratorilor:

- sa utilizeze corect masinile, aparatura, uneltele, substantele periculoase, echipamentele de


transport si alte mijloace de productie;

- sa utilizeze corect echipamentul individual de productie acordat si, dupa utilizare, s ail
inapoieze sau s ail puna la locul destinat pentru pastrare,

- san u procedeze la scoaterea din functiune, modificarea, schimbarea sau inlaturarea arbitrara
a dispozitivelor de securitate proprii, in special, ale masinilor, aparaturii, uneltelor,
instalatiilor tehnice si cladirilor sis a utilizeze corect aceste dispozitive;

- sa comunice imediat angajatorului si/sau lucratorilor desemnati orice situatie de munca,


despre care au motive intemeiate sa o considere un pericol pentru securitate si sanatate,
precum si orice dificienta a sistemelor de protectie;

- sa aduca la cunostinta conducatorului locului de munca si / sau angajator accidentele suferite


de propria persoana;

- sa coopereze cu angajatorul si/sau cu lucratorii desemnati, atat timp cat este necesar, pentru
a face posibila realiazrea oricaror masuri sau cerinte dispuse de catre inspectorii de munca si
inspectorii sanitari, pentru protectia sanatatii si securitatii lucratorilor;

- sa isi insuseasca si sa respecte prevederile legislatiei din domeniul securitatii si sanatatii in


munca si masurile de aplicare a acestora;

- sa coopereze, atat timp cat este necesar, cu angajatorul si/sau lucratorii desemnati, pentru a
permite angajatorului sa se asigure ca mediul de munca si conditiile de lucru sunt sigure si
fara riscuri pentru securitate si sanatate, in domeniul sau de activitate;
57
Voiculescu Nicolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer,
Bucuresti, 2009, pag. 278;

Page 35
- sad ea relatiile solicitate de catre inspectorii de munca si inspectorii sanitari.

2.2.4.2. Salariile si timpul de munca

Aceste aspecte sunt reglementate la nivelul Uniunii Europene prin urmatoarele acte
legislative :

- Regulamentul (CE) nr. 2744/95 al Consiliului din 27 noiembrie 1995, privind statisticile
referitoare la structura si repartizarea salariilor ;

- Directiva nr. 96/71/CE a PArlamentului European si a Consiliului din 16 decembrie 1996


privind detasarea lucratorilor efectuata in cadrul unei prestari de servicii ; aceasta a fost
transpusa in dreptul intern prin Legea nr. 344/2006 privind detasarea salariatilor in cadrul
prestarii de servicii transnationale58 ;

- Regulamentul nr. 23/97/Ce al Consiliului din 20 decembrie 1996 relativ la statisticile privind
nivelul si structura costului fortei de munca ;

- Directiva nr. 97/81/CE a Consiliului din 15 decembrie 1997 privind acordul-cadru asupra
muncii cu timp partial incheiat intre Uniunea Confederatiilor din Industrie si a Angajatorilor
din Europa (UNICE), Confederatia Europeana a Sindicatelor (CES) si Centrul European al
Intreprinderilor cu Participare Publica (CEEP) ;

- Directiva nr. 1999/70/CE a Consiliului din 28 iunie 1999 privind acordul cadru CES,
UNICE si CEEP asupra muncii cu durata determinata ;

- Regulamentul nr. 530/1999/CE al Consiliului din 9 martie 1999 referitor la statisticile


structurale privind salariile si costul rtei de muca ;

- Directiva Parlamentului European si a Consiliului nr. 2003/88/CE din 4 noiembrie 2003


privind anumite aspecte ale organizarii timpului de munca ;

- Regulamentul CE nr. 450/2003 al Parlamentului european si al consiliului din 27 februarie


2003 relativ la indicele costului fortei de munca ;

- Directiva nr. 2008/104/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 19 noiembrie 2008


privind munca prin agent de munca temporara .

Un obiectiv mai larg, avut in vedere in ultimii ani de catre institutiile comunitare, este
acela al promovarii unui grad cat mai inalt de ocupare a fortei de munca.

2.2.5. Formarea profesionala si recunoasterea stagiilor

de formare profesionala
58
Publicata in M.Of. nr. 636 din 24 iulie 2006.
Page 36
Domeniul formarii profesionale este unul dintre cele mai dinamice ale dreptului
comunitar, el facand obiectul a o serie de acte normative comunitare, precum si al unei
interesante jurisprudente.

Un capitol distinct privind acest domeniu se regaseste in Tratatul de la Maastricht, care


vizeaza :

- Sa faciliteze adaptarea la mutatiile industriale, in special prin formarea si reconversia


profesionala ;

- Sa amelioreze pregatire profesionala iinitiala si formarea permanenta, cu scopul de a


facilita insertia si reinsertia profesionala pe piata muncii ;

- Sa faciliteze accesul la formarea profesionala si sa favorizeze mobilitatea formatorilor


si persoanelor in formare, si, in special, a tinerilor ;

- Sa stimuleze cooperarea in materia formarii intre institutii de invatamant sau de


formare profesionala si intreprinderi ;

- Sa dezvolte schimbul de informatii si de experiente asupra problemelor comune


sistemelor de formare ale statelor membre.

Educatia si formarea profesionala adaptate la societatea bazata pe cunoastere este unul

dintre componentele fundamentale ale modelului social european, astfel cum a fost el
structurat la Consiliul European de la Lisabona. Cu acest prilej s-a subliniat ca o crestere
economica echilibrata cu locuri de munca moderne presupune o educatie de nivel inalt, care
sa contribuie la diminuarea discrepantelor, inechitartilor si excluziunii sociale.59

De fapt, este vorba de accentuarea cooperarii intre statele membre ale Uniunii
Europene, nu de o politica comuna comunitara in aceste domenii, cu pastrarea
responsabilitatii fiecarui stat pentru continutul invatamantului si organizarea sistemului
educatiei.60

Potrivit Tratatului, actiunea Comunitatii are in vedere :

- Dezvoltarea dimensiunii europene in educatie, in special prin insusirea si difuzarea


limbilor statelor membre ;

- Favorizarea mobilitatii studentilor si profesorilor, inclusiv prin recunosterea


academica a diplomelor si a perioadelor de studii ;

- Promovarea cooperarii intre institutiile de invatamant ;

59
Voiculescu Nicolae, in Drept comunitar al muncii, Editura Wolters Kluwer,
Bucuresti, 2009, pag. 405;
60
Idem 59;
Page 37
- Dezvoltarea schimbului de informatii si experienta privind principiile comune
sistemelor de educatie ale statelor membre ;

- Favorizarea dezvoltarii schimburilor de tineri si de animatori socio-educatioanli ;

- Incurajarea dezvoltarii educatiei de la distanta.

Pentru aceasta, Consiliul a adoptat Decizia nr. 94/819 din 6 decembrie 1994 prin care

se stabileste un program de actiune pentru implementarea unei politici de formare


profesionala « Programul Leonardo da Vinci ».

Pentru recunoasterea stagiilor de formare profesionala exista la Nivelul Uniunii o serie


de reglementari, cum ar fi :

- Directiva Consiliului nr. 89/48/CEE din 21 decembrie 1988, relativa la un sistem general de
recunoastere a diplomelor de invatamat superior care recunosc formari profsionale cu o durata
minima de trei ani ;

- Directiva nr. 92/51/CEE a Consiliului, din 18 iunie 1992, privind un al doilea sistem general
de recunoastere profesionala, care completeaza Directiva nr. 89/48/CEE ;

- Directiva nr. 1999/42/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 7 iunie 1999 ce


instituie un mecanism de recunoastere a diplomelor pentru activitatile profesionale acoperite
de directivele de liberalizare ce cuprinde masuri tranzitorii, si care completeaza sistemul
general de recunostere a diplomelor ;

- Directiva nr. 2001/19/CEE a Parlamentului European si a Consiliului din 14 mai 2001 care
modifica Directivele nr. 89/48/CEE si nr. 92/51/CEE ale Consiliului privind sistemul general
de recunoastere a calificarilor profesionale ;

- Directivele nr. 77/452/CEE, nr. 77/453/CEE, nr. 78/686/CEE, nr. 78/687/CEE, nr.
78/1026/CEE, nr. 85/433/CEE si nr. 93/16/CEE ale Consiliului privind profesiunile de
asistent medical, medic dentist, medi veterinar, moasa, arhitect, farmacist si medic ;

- Directiva nr. 2005/36/CEE privind recunoasterea calificarilor profesional.

Page 38
D.Capitolul III - Studiu de caz

Hotararea CEDO in Cauza Rosengren impotriva Romaniei

Publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 83 din 08/02/2010

Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), statuand in cadrul unei camere
formate din: Josef Casadevall, presedinte, Elisabet Fura – Sandstrom, Corneliu Barsan, Alvina
Gyulumyan, Egbert Myjer, Ineta Ziemele, Ann Power, judecatori, si Santiago Quesada,
Grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu la data de 27 martie 2008,
pronunta urmatoarea hotarare.

La originea cauzei se afla o cerere (nr. 70.786/01) indreptata impotriva Romaniei, prin
care un cetatean cu dubla cetatenie, romana si suedeza, domnul Julian Rosengren
(reclamantul), a sesizat Curtea in data de 17 august 2000, in temeiul art. 34 din Conventia
pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).

La data de 4 mai 2006, Curtea a declarat cererea admisibila in ceea ce priveste durata
procedurii penale incepute impotriva reclamantului si pretinsa incalcare a dreptului sau la
libertatea de circulatie prin interdictia de a nu parasi orasul Bucuresti. Restul cererii a fost
declarat inadmisibil.

Reclamantul s-a nascut in anul 1954 si locuieste in Visby, Suedia. La data


evenimentelor locuia in Romania.

La datele de 4 februarie, 20 si 29 martie1993, politia romana i-a luat o declaratie


reclamantului cu privire la plangerea penala formulata impotriva sa de catre partenerii sai de
afaceri, referitoare la o presupusa frauda.

La data de 13 aprilie 1993 a fost inceputa urmarirea penala impotriva reclamantului si


a fost retinut de politie sub acuzatia de frauda in tranzactiile sale comerciale.

In ziua urmatoare, procurorul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a dispus


arestarea preventiva a reclamantului.

La data de 1 noiembrie 1993, procurorul de pe langa Curtea Suprema de Justitie a


dispus trimiterea in judecata a reclamantului in fata Tribunalului Bucuresti.

Page 39
La data de 5 decembrie 1993, Tribunalul Bucuresti a tinut primul termen de judecata
in cauza. Avocatul reclamantului a solicitat o amanare in vederea pregatirii apararii. Au fost
acordate mai multe termene in vederea administrarii de probe in cauza. In mai multe randuri,
Tribunalul Bucuresti a amanat judecarea cauzei viciilor procedurii de citare.

La data de 15 noiembrie 1994 a fost audiat un martor in prezenta reclamantului si a


avocatului sau.

Prin Sentinta din data de 29 noimbrie 1994, Tribunalul Bucuresti l-a condamnat pe
reclamant la 4 ani de inchisoare pentru inselaciune si a dispus acordarea de daune civile
partilor vatamate. De asemenea, instanta a dispus expulzarea reclamantului, dupa executarea
pedepsei, avand in vedere nationalitatea sa suedeza.

La data de 11 mai 1995, Curtea de Apel Bucuresti a admis apelul introdus de


reclamant si a trimis cauza la Tribunalul Bucuresti pentru rejudecare. Instanta superioara a
constatat ca instanta de fond nu clarificase toate faptele relevante si ca nu examinase toate
acuzatiile aduse impotriva reclamantului, astfel cum au fost formulate de procuror la data de 1
noiembrie 1993.

In perioada 27 iunie 1995 – 21 ianuarie 2000 au avut loc aproximativ 40 termene de


judecata in fata Tribunalului Bucuresti, cauza fiind in mod repetat amanata din cauza viciilor
in procedura de citare, din cauza lipsei partilor sau a lipsei dosarului de urmarire penala. La
data de 30 aprilie 1997, cauza a fost amanata pentru a-i permite reclamantului sa isi angajaze
un nou avocat.

La data de 21 ianuarie 2000, Tribunalul Bucuresti, dupa reexaminarea probelor


administrate in cauza, l-a condamnat din nou pe reclamant la 4 ani de inchisoare, cu obligatia
de a plati daune civile.

La data de 16 octombrie 2000, ca urmare a apelului reclamantului, Curtea de Apel


Bucuresti a dispus incetarea procesului penal ca urmare a prescriptiei raspunderii penale,
deoarece plangerile penale impotriva reclamantului se prescrisesera. Dupa reexaminarea
probelor si pe baza constatarilor sale, Curtea de Appel Bucuresti a recalculat cuantumul
daunelor civile pe care urma sa le acorde victimelor.

In data de 12 martie 2002, curtea Suprema de Jusrtitie, dupa reexaminarea probelor, a


pronuntat decizia definitiva in cauza si a respins recursul reclamantului impotriva Deciziei din
data de 16 octombrie 2000.

La data de 25 octombrie 2002, procurorul general a formulat recurs in anulare


impotriva Deciziei definitive din data de 12 martie 2002 cu privire la anularea ordinului de
expulzare.

Prin Decizia ramasa definitiva din data de 07 aprilie 2003, Curtea Suprema de Justitie
a admis recursul in anulare, a casat partea din Decizia definitiva din data de 12 martie 2002
referitoare la ordinul de expulzare si a anulat ordinul cu motivarea ca reclamantul nu si-a
pierdut niciodata cetatenia romana, ceea ce ar face ca expulzarea sa sa fie neconstitutionala.
Page 40
Interdictia de a nu parasi orasul Bucuresti

La data de 19 decembrie 1995, Tribunalul Bucuresti, la cererea reclamantului, a


revocat arestarea preventiva, insa i-a impus obligatia de a nu parasi orasul, masura preventiva
prevazuta de Codul de procedura penala al Romaniei (CPP).

La data de 27 februarie 1996, reclamantul a depus la Tribunalul Bucuresti o cerere de


revocare a acestei interdictii. El a argumentat ca, daca i s-ar permite sa calatoreasca in
strainatate in scopuri de afaceri, fondurile necesare pentru plata daunelor ar putea fi procurate
mai repede. Prin decizia pronuntata in aceeasi zi, Tribunalul Bucuresti a respins cererea.
Acesta a retinut ca pentru derularea afacerilor sale nu era necesar ca reclamantul sa
calatoreasca in starinatate sau intr-un alto ras, deoarece ar putea numi un reprezentant.

La data de 29 martie 1996, Curtea de Apel Bucuresti a respins un recurs introdus de


reclamant impotriva acestei decizii. Aceasta a retinut ca, in conformitate cu CPP, reclamantul
nu poate contesta interdictia decat odata cu apelul pe fond declarat impotriva hotararii primei
instante.

La datele de 5 si 26 iunie, 11 septembrie si 16 octombrie 1996, Tribunalul Bucuresti a


respins cererile ulterioare primite de la reclamant in vederea ridicarii masurii, insa fara a
specifica motivele. La data de 18 decembrie 1996, tribunalul Bucuresti a respins o cerere
similara pe motivul de circumstantele care au dus la luarea masurii nu s-au schimbat.

La data de 22 octombrie 2001, reclamantul a parasit Romania din propria initiativa si


s-a stabilit in Suedia.

IN DREPT

I. Asupra pretinsei incalcari a art. 6 A § 1 din Conventie

Reclamantul se plange de faptul ca durata procedurii penale pornite impotriva sa a fost


incompatibila cu cerinta : « termenului rezonabil » stipulata la art. 6 A § 1 din Conventie, care
prevede urmatoarele :

« Orice persoana are dreptul la judecarea…intr-un termen rezonabil a cauzei sale, de catre o
instanta…. care va hotari… asupra temeiniciei oricarei acuzatii in materie penala indreptate
impotriva sa ».

Guvernul a considerat ca aceasta cauza a fost complexa si ca reclamantul a contribuit


semnificativ la tergiversarea sa, in special prin neprezentarea sa la cateva termene de judecata.
O mare parte din intarzieri au fost produse prin faptul ca martorii nu s-au prezentat in fata

Page 41
instantelor. Pe de alta parte, nu au existat perioade lungi de inactivitate care sa poata fi
imputate autoritatilor.

Perioada care trebuie luata in considerare a inceput abia la data de 20 iunie 1994, cand
a intrat in vigoare recunoasterea de catre Romania a dreptului la petitie individuala in fata
Curtii. Cu toate, acestea, in evaluarea caracterului rezonabil al perioadei de timp care s-a scurs
dupa aceasta data, trebuie luata in considerare starea procedurii la data respectiva. Prin
urmare, la acea data, dupa 16 luni de la plata primei notificari a cercetarii penala pornite
impotriva reclamantului, cauza s-a aflat pe rolul instantei de fond.

Perioada in discutie s-a incheiat la data de 12 martie 2002. Procedura recursului in


interesul legii formulat ulterior de catre procurorul general si care avea drept scop casarea de
catre Curtea Suprema de Justitie a Deciziei ramase definitiva din data de 12 martie 2002 nu ar
trebui sa fie luata in considerare la stabilirea perioadei relevante pentru durata totatla a
procedurii, deoarece nu se referala « acuzatiile penale » formulate impotriva reclamantului, in
masura in care calea de atac s-a referit numai la masura expulzarii, si nu la fondul acuzatiilor
aduse impotriva reclamantului (vezi, mutatis mutandis, Raimondo impotriva Italiei, Hotararea
din 22 febraurie 1994, seria A nr. 281 A, p. 20, A § 43).

Astfel, procedura a durat 9 ani pentru 3 grade de jurisdictie, dintre care 8 ani intra in
competenta « ratione temporis » a Curtii. In toata aceasta perioada cauza a fost analizata de 5
instante.

Curtea reitereaza faptul ca, pentru stabilirea caracterului rezonabil al duratei


procedurii, evaluarea trebuie sa se faca in lumina circumstantelor cauzei si cu luare in
considerare a urmatoarelor criterii :

- complexitatea cauzei ;

- conduita reclamantului si

- conduita autoritatilor competente.

Curtea a constatat in mai multe randuri incalcari ale art. 6 A § 1 din Conventie in

cauze care ridicau probleme similare cu cea din cauza de fata.

Mai mult decat atat, Curtea a constat deja, ca, desi nu este de competenta sa sa

analizeze calitatea juridica a jurisprudentei instantelor interne, deoarece retrimiterea cauzelor


spre rejudecare este dispusa de obicei in urma unor erori comise de instantele inferioare,
repetarea acestor dispozitii in cadrul aceluiasi set de proceduri denota o deficienta majora a
sistemului judiciar. Ba mai mult, aceasta deficienta le este imputabila autoritatilor, si nu
reclamantilor.

Dupa analizarea tuturor elementelor aflate in posesia sa, Curtea considera ca Guvernul
nu a prezentat niciun fapt sau argument care sa o poata convinge sa ajunga la o alta concluzie

Page 42
in cauza de fata. Tinand cont de jurisprudenta sa in materie, Curtea considera ca in cauza de
fata durata procedurilor a fost excesiva si nu a respectat cerinta 2termenului rezonabil ».

II. Asupra pretinsei incalcari a art. 2 din Protocol nr. 4 la Conventie

Reclamantul s-a plans de faptul ca interdictia de a parasi orasul Bucuresti ce i-a

fost impusa de Tribunalul Bucuresti la data de 19 decembrie 1995 i-a incalcat dreptul la
libertatea de circulatie garantat de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Conventie, care prevede
urmatoarele :

« 1. Oricine se gaseste in mod legal pe teritoriul unui stat are dreptul sa circule in

mod liber si sa-si aleaga in mod liber resedinta sa.

2. Orice persoana este libera sa paraseasca orice tara, inclusiv pe a sa.

3. Exercitarea acestor drepturi nu poate face obiectul altor restrangeri decat acelea care,

prevazute de lege, constituie masuri necesare, intr-o societate democratica, pentru securitatea
nationala, siguranta publica, mentinerea ordinii publice, prevenirea faptelor penale, protectia
sanatatii sau a moralei ori pentru protejarea drepturilor si libertatilor altora.

4. Drepturile recunoscute in paragraful 1 pot, de asemenea, in anumite zone determinate, sa


faca obiectul unor restrangeri care, prevazute de lege, sunt justificate de interesul public
intr-o societate democratica ».

III.Aprecierea Curtii

Curtea observa inca de la inceput ca partile nu contesta faptul ca interdictia de a


parasi orasul Bucuresti impusa reclamantului a constituit o ingerinta in libertatea sa de
circulatie.
Aceasta ingerinta incalca art. 2 din Protocol nr. 4, cu exeptia cazului in care este « in
conformitate cu legea », urmareste unul dintre scopurile legitime prevazute la art. 2 A § A § 3
si 4 din Protocolul nr. 4 si este, in plus, necesara intr-o societate democratica pentru a atinge
scopul sau scopurile in discutie. Curtea reitereaza ca nu este o chestiune discutabila in sine
faptul ca statul poate aplica diferite masuri preventive ce limiteaza libertatea unui acuzat
pentru a asigura realizarea eficienta a unei cercetari penala, in masura in care o astfel de
masura – in special durata sa – este proportionala cu scopurile urmarite.

In speta, ingerinta a fost in conformitate cu legea « art. 136 C.P.P ; pentru un rezumat
al legislatiei in materie, vezi Rosengren impotriva Romaniei (dec.), nr. 70.786/01, 4 mai
2006 » si a urmarit scopurile legitime stipualate la art. 2 A § 3 din Protocolul nr. 4, in mod
special prevenirea infractiunilor si protectia drepturilor si libertatilor altora.

Page 43
In cererea de fata, interdictia de a parasi orasul Bucuresti i-a fost impusa reclamantului
la data de 19 decembrie 1995 si a durat pana la finalul procedurii, la data de 13 martie 2002,
desi acuzatiile aduse reclamantului s-au prescris la data de 16 octombrie 2000.
Mai mult chiar, desi din dosar rezulta ca reclamantul nu a intampinat dificultati la
parasirea orasului Bucuresti la data de 22 octombrie 2001 el nu a fost in nici un moment
informat de catre autoritati despre revocarea interdictiei.
De asemenea, Curtea reitereaza ca in cauza Raimondo impotriva Italiei a constatat o
incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 4 cu privire la o amanare de 5 luni in formularea motivelor
unei decizii prin care instanta interna a revocat o masura ce viza drepturile reclamantului
prevazute de acest articol, precum si o intarziere de 18 zile in comunicarea deciziei respective
reclamantului.
Astfel, masura din cauza de fata a durat 6 ani si 3 luni, o durata ce poate constitui in
sine o incalcare a art. 2 din Protocolul nr. 4.
Mai mult chiar, Curtea observa ca instantele interne nu au precizat motivele de luare
sau de prelungire a masurii, desi reclamantul a contestat aceasta masura in mod repetat.
Curtea considera ca lipsa motivarii in deciziile instntelor interne aduce atingere tot mai mult
drepturilor reclamantului, intrucat necesitatea de a impune restrictia se va diminua odata cu
trecerea timpului.
Pentru toate aceste motive, Curtea constat ca nu a fost pastrat un just echilibru intre
cerintele de interes general si drepturile reclamantului.

« Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si
daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inalaturare incompleta a
consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie
echitabila. »

A. Prejudiciul

Reclamantul solicita urmatoarele sume pentru daunele materiale si morale :

- 850.000 dolari americani (USD) reprezentand creditele pe care a trebuie sa le


contracteze pentru a-si acoperi cheltuielile zilnice in timpul procedurilor ;

- 3.000.000 USD reprezentand daunele produse afacerii sale prin obligatia de a nu


parasi orasul Bucuresti ;

- 800.000 USD pentru compensarea suferintelor fizice si mentale (inclusiv pentru bolile
contractate) in timpul detentiei pe perioada procedurilor judiciare ;

Page 44
- 4.000.000 USD pentru daunele morale suferite din cauzale arestului sau ilegal si
atingerea adusa reputatiei sale de om de afaceri in Romania ;

- 100.000 USD pentru daunele morale suferite din cauze imposibilitatii de a-si vedea
familia din Suedia pe timpul interdictiei de a parasi localitatea ; si

- 637.500 USD pentru daunele ce i-au fost cauzate, in aclitatea sa de cetatean strain, prin
limitarea libertatii sale de circulatie.

Guvernul contesta aceste pretentii. Acesta considera ca nu exista nicio legatura de


cauzalitate intre reparatia echitabila pretinsa si masurile luate de stat impotriva reclamantului.
In orice caz, el considera ca reclamantul nu si-a sustinut pretentiile si ca a cerut sume
exorbitante cu titlu de daune morale.
Curtea reitereaza faptul ca a constatat deja incalcarea art. 6 din Conventie cu privire la
durata procedurii penale si a art. 2 din Protocolul nr. 4, in masura in care interdictia de a
parasi localitatea i-a incalcat reclamantului, in mod netemeinic, dreptul la libertatea de
circulatie. Aceasta nu distinge nicio legatura de cauzalitate intre incalcarile constate si daunele
materiale pretinse ; prin urmare, respinge aceasta cerere. Pe de alta parte, aceasta ii acorda
reclamantului suma de 3000 Euro cu titlu de daune morale.

B. Cheltuieli de judecata

Reclamantul nu a formulat pretentii cu privire la cheltuielile de judecata angajate


in fata instnatelor interne sau in fata Curtii. Curtea reaminteste ca avocatul a primit déjà suma
de 701 Euro pentru asistenta juridica.
Tinand cont de situatia expusa mai sus, Curtea nu acorda reclamantului cheltuielile de
judecata.

C. Dobanzi moratorii

Curtea considera potrivit ca rata dobanzii moratorii sa se bazeze pe rata dobanzii


facilitatii de imprumut marginal a Bancii Central Europene, majorata cu 3 puncte
procentuale.

Page 45
PENTRU ACESTE MOTIVE,

In unanimitate, CURTEA

1. Hotaraste ca a avut loc, incalcarea art. 6 A § 1 din Conventie ;

2. Hotaraste ca a avut loc incalcarea art. 2 din Protocol nr. 4 la Conventie ;

3. Hotaraste :

a. Statul parat sa ii plateasca reclamantului, in cel mult trei luni de la data ramanerii

definitive a prezentei hotarari, conform art. 44 a §2 din Conventie, suma de 3.000 Euro (trei
mii euro), plus orice suma ce ar putea fi datorata cu titlu de impozit, pentru daunele morale,
sume ce vor fi convenite in moneda nationala a statului parat la cursul de schimb valabil la
data platii ;

b. Ca, incepand de la expirarea termenului mentionat mai sus si pana la efectuarea


platii, aceasta suma sa se majoreze cu o dabanda simpla avand o rata egala cu cea a facilitatii
de imprumut marginal a Bancii Centrale Europene valabila in acesta perioada, majorata cu 3
puncte procentuale ;
4. Respinge cererea de reparatie echitabila pentru rest.
Intocmita in limba engleza, ulterior comunicata in scris la data de 24 aprilie 2008, in
conformitate cu art. 77 A § A § 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall, Santiago Quesada

Studiul de caz a fost preluat de pe pagina de internet www.juristprudentaCEDO.ro

Page 46
E.Concluzii

Dupa analiza juridica atent desfasurata de-a lungul lucrarii prezentate privind libera
circulatie a persoanelor in cadrul tratatelor care au marcat evolutia Uniunii Europene, putem
formula urmatoarele concluzii.

Asa cum am vazut, libera circulatie a persoanelor în cadrul Comunitatilor Europene a


fost definită în Acordul Unic European (1987) drept una din cele patru libertati fundamentale
ale Pietei Interne.

Libera circulaţie a persoanelor şi eliminarea controalelor la frontierele interne


constituie o parte a unui concept mult mai larg, cel de piata interna ce nu poate fi realizata in
conditiile existentei unor frontiere interne si a restrictionării circulatiei indivizilor.
Esenta acestei libertati consta in eliminarea discriminarilor intre cetatenii statului membru pe
teritoriul caruia se află acestia sau isi desfasoara activitatea si cetatenii celorlalte state membre
ce stau sau muncesc pe teritoriul acestui stat. Aceste discriminări se pot referi la condiţiile de
intrare, deplasare, munca, angajare sau remuneratie. Prin asigurarea unui asemenea regim
nediscriminatoriu se realizează libera circulatie a persoanelor in spaţiul comunitar.

Page 47
Acest nou statut a dus la accelerarea procesului de extindere a drepturilor la libera
circulatie asupra unor noi categorii de persoane (studenti, persoane ce nu depun activităti
economice, dar au resurse suficiente de trai).
Conceptul de „cetatenie europeana“ a fost prima oara introdus prin Tratatul de la
Maastricht (1993) prin care s-a acordat drept de libera circulatie si de libera rezidenta in
interiorul Uniunii tuturor cetatenilor statelor membre ale Uniunii Europene. Mai mult,
Tratatul a plasat în domeniul de interes comun al statelor membre şi politica referitoare la azil,
problematica trecerii frontierelor externe şi politica referitoare la imigratie.
Tratatul de la Amsterdam a introdus prevederile legate de aceste aspecte în Tratatul
de la Roma (Titlul IV - vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a
persoanelor) si a prevăzut o perioadă de 5 ani pana la momentul in care se vor aplica
procedurile comunitare si în aceste domenii.

Prin politica sa, Uniunea Europeana are în vedere crearea unei zone europene de
libertate, securitate si justitie în care nu mai este nevoie de controlul persoanelor la frontierele
interne, indiferent de nationalitate. In acelasi timp, se desfasoara un amplu proces de
implementare a unor standarde comune în ceea ce priveste controlul la frontierele externe ale
Uniunii si politicile de vize, azil si imigratie. Marea Britanie şi Irlanda nu au acceptat sa ia
parte la măsurile din cadrul Titlului IV al Tratatului de la Roma, iar Danemarca va participa
doar in cadrul măsurilor referitoare la politica de vize.

Dupa cum am mai mentionat, libera circulatie a persoanelor constituie una dintre cele
patru libertati din cadrul pietei interne si a politicilor comunitare la nivelul Uniunii Europene,
alaturi de libera circulatie a produselor, libera circulatie a serviciilor si libera circulatie a
capitalurilor.
Cetătenii europeni beneficiaza de dreptul fundamental de a se deplasa si de a se stabili
unde doresc. Dar, pentru a fi cu adevarat în avantajul tuturor, libertatea de circulatie a
persoanelor trebuie insotita de un nivel corespunzator de securitate si justitie. La Amsterdam,
aceasta dubla cerinta a fost inscrisa in Tratat sub forma infiintarii progresive a unei zone de
libertate, securitate si justitie.

Abolirea controalelor la frontiera nu a fost insa pe deplin infaptuita in cadrul Uniunii.


Obiectivul a fost realizat doar de cateva state membre in baza Conventiei de Implementare a
Acordului Schengen (semnata la 19 iunie 1990 si intrata in vigoare la 26 martie 1995). Libera

Page 48
circulatie a persoanelor sau fortei de munca este una dintre cele patru libertati fundamentale
care cade mai mult sub incidenta pilonului I (Comunitatile Economice).

Este usor de observat ca, totusi, aceasta libertate fundamentala are multe tangente cu
pilonul III, întrucât ea implica aspecte legate de respectarea drepturilor omului, dar si de
asigurarea securitatii si accesului la justitie în spatiul European.

In cadrul Consiliului European de la Nisa (decembrie 2000), Consiliul UE,


Parlamentul European şi Comisia Europeană au semnat Carta Drepturilor Fundamentale,
document ce aduce intr-un cadru unic drepturile civile, politice, economice, sociale stipulate
intr-o serie de documente internationale, europene si nationale.
Din punct de vedere al sferei subiectelor de drept, Carta nu face nici o deosebire intre
cetateni, intrunind „ pentru prima data „ in cadrul unui document unic drepturile tuturor
persoanelor care se gasesc in mod legal pe teritoriul Uniunii Europene. Articolul 15 alineatul
1 al Cartei vorbeste despre dreptul oricărui cetatean sau cetatene ai Uniunii de a avea
libertatea de a cauta un serviciu, de a lucra, de a se stabili sau de a furniza servicii in orice stat
membru.
Suntem la inceputul anului 2010 si putem spune ca suntem direct conexati la

toate aceste mari transformari, ca traim zi de zi si pas cu pas aceasta mare transformare care a
marcat si va marca istoria omenirii sub toate aspectele sale.

Astfel, vedem ca pentru cetateni ai Statelor Membre al UE, libertatea de miscare prin
Uniune a fost atinsa in principiu si acestia au dreptul de a trai, munci si circula liber. Carti de
identitate sau pasapoartele sunt cerute pentru a calatori în afara unui Stat Membru, nici o viza,
permis de munca sau alt document / permisiune nefiind ceruta. În majoritatea Statelor
Membre, totusi, sederea mai lunga decat o vacanta necesita inregistrare.

Atunci cand angajeaza, angajatorilor nu le este permis sa discrimineze vis-a-vis de


potentialul angajatilor pe baza de nationalitate (cu exceptia unor arii sensibile cum ar fi
securitatea naţionala). Acestia pot, totusi, sa ceara angajatilor sa fie fluenti in anumite limbi
straine in perioada cat lucreaza. Aceasta poate actiona ca o „bariera de a nu intra”.

Una dinte cele mai mari bariere fata de lucrul in afara tarii de origine este
recunoasterea calificarilor profesionale. Fie în cazul profesiilor care cer cativa ani de studii
superioare, sau comercianti care iti cer un anumit training, muncitorii gasesc uneori destul de
greu un loc de munca in alte tari decat cele unde si-au obtinut calificarile profesionale. Chiar

Page 49
si atunci cand abilitatile de baza sunt asemanatoare, astfel de oameni afla ca trebuie sa urmeze
pregatiri intensive spre a se „recalifica” in vederea unui loc de munca in noul Stat Membru.
Pentru a rezolva aceasta problema, UE a pus în functiune un sistem de recunoastere
reciproca a diplomelor, astfel incat cei calificati pentru a munci într-un anumit domeniu într-
un Stat Membru pot intra în aceeşi profesie in orice alt Stat Membru, în aceiasi termeni ca si
cei locali. In anumite profesii, cum ar fi medicina, intelegeri speciale au fost facute pentru a se
asigura cele mai inalte standarde ale serviciilor in intreaga Uniune.
Pentru persoanele care lucreaza, o bariera majora este „portabilitatea”drepturilor de
pensie, somaj si asigurarile de sanatate, precum si alte aspecte ale securitatii sociale.
Sistemele nationale au fost stabilite in asa fel incat oamenii sa contribuie de-a lungul intregii
perioade de munca si sa-si poata retrage pensia la momentul retragerii din activitate.
Cei care lucreaza in State Membre diferite se poate sa fie acumulat beneficii partiale
intr-unul sau doua sisteme nationale diferite. Desi regulile UE dicteaza ca aceste contributii
facute in state diferite sunt adunate de-a lungul activitatii profesionale, cu beneficiile
prevazute la nivel nationale, complexitatea sistemului ramane o bariera fata de libertatea de
circulatie a celor dornici de a munci. Cei aflati in pozitii mai bine platite isi pot aranja singuri
schema de pensie şi de sanatate, astfel încât o astfel de barierã este probabila de a afecta mai
mult munca platita cu mult mai puţin.
Lucrãtorii din cele zece State Membre (excluzând Cipru şi Malta) care au aderat în
2004 încã întâmpinã restricţii când cautã locuri de muncã în anumite State Membre. Aceste
mãsuri tranzitorii sunt detaliate în Tratatele de aderare : o perioadã de tranziţie pentru 2 pânã
la 7 ani se aplicã, drept pentru care un permis de muncã specific este cerut pentru a lucra în
„vechile” State Membre. Germania şi Austria sunt singurele state care intenţioneazã sã
blocheze accesul la piaţa lor de muncã pentru maximum 7 ani, pânã în 2011.
De la 1 ianuarie 2007, dupa o perioada de aderare, Romania devine, alaturi de
Bulgaria, stat membru al Uniunii Europene.
Pentru cetãţeni ai României şi Bulgariei, membri UE din 2007, restricţiile pe piaţa de
muncã vor trebuie ridicate pânã la 1 ianuarie 2014. Când şi dacã Turcia va adera, se aşteaptã
ca unele State Membre sã cearã o perioadã de tranziţie semnificativ mai lungã.
Din observatiile de mai sus, este usor sa ne dam seama ca la nivelul de organizare al
Uniunii Europoene exista inca carente serioase, chiar daca fundamentul de constructie al
acesteia devine pe zi ce trece mai solid si mai sigur, spre o Europa Unita, o Europa de
neclintit si de neinvins.

Page 50
O data cu intrarea in vigoare la 1 decembrie 2009 a Tratatului de la Lisabona speram
ca aceste neajunsuri vor fi treptat, treptat eliminate pentru ca sa putem incheia prezenta
lucrare in termenii optimisti ai marilor peronalitati care si-au pus amprenta la faurirea Marii
Europe.
Asa cum se remarca inca din primele randuri ale Tratatului de la Roma, acest lucru era
exprimat în termeni specifici: „Comunitatea are ca misiune, prin realizarea unei piete comune
si prin apropierea treptata a politicilor economice ale statelor membre, sa promoveze o
dezvoltare armonioasa a activitatilor economice în ansamblul Comunitatii, o expansiune
continua si echilibrata, o stabilitate crescuta, ridicarea accelerata a nivelului de viata si
stabilirea unor relatii mult mai apropiate între tarile care le formeaza”.

Bibliografie :

• Rudareanu Mariana – “ Drept Comunitar – Note de curs “, Editura


Fundatia Romania de maine, Bucuresti, 2007;

• Voicu Marin, Sabau Mirela Georgiana – “ Drept comunitar general “,


Editura Fundatia Romaniei de Maine, Bucuresti, 2009;

• Tinca Ovidiu – “ Drept comunitar general “ – Editura Lumina Lex,


Bucuresti, 2005

• Voiculescu Nicolae – “ Drept commercial al muncii “ – Editura Wolters


Kluwer, Bucuresti, 2009;

• Weber Florentina Iuliana – “ Elemente de drept comunitar “, Editura


Paralela 45, Pitesti, 2007;

*** Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene ( actualizata la zi );


Page 51
Constitutia Romaniei;

Droit materiel communitaire, editia a VIII-a, Editura Armand Collin,


Paris, 2001;

Monitorul Oficial al Romaniei;

Tratatul de aderare al Romaniei la UE;

Tratatele constitutive (CECO; CEE, CEEA), Tratatele de la Maastricht,


Amsterdam, Nisa, Tratatul Constituţional, Tratatul de la Lisabona.

**** www.mie.ro

www.infoeuropa.ro

www.juristprudentaCEDO.ro

Page 52