STUDIU DE CAZ LA LIMBA SI

LITERATURA ROMANA

DIMENSIUNEA RELIGIOASA A EXISTENTEI

 Plan de lucru

1.Premisa
2.  Introducere:evolutia,caracterul si importanta literaturii religioase romanesti pana in secolul al
XVII-lea;apartenenta textelor religioase la literatura,aparitia traducerilor,aparitia tipariturilor,cei
mai importanti reprezentanti ai literaturii de cult,constiinta estetica.
3. Coresi- viata si opera,propagarea cartii in limba romana, epoca lui Coresi,folosirea graiului muntenesc
si importanta acestuia in formarea limbii romane literare

4. Varlaam- viata si opera,importanta Cazaniei in biserici,stilul de factura populara impus de acesta in

operele sale,figurile de constructie de care se foloseste, procedeele stilistice introduce
5. Dosoftei- viata si opera,stilul abordat in operele sale,comparatia sa cu Eminescu,Arghezi si Ion Barbu,
cunoasterea limbilor,elemente de versificatie, importanta operelor sale in biserici,psalmii biblici
6. Antim Ivireanul- viata si opera, originea, reintroducerea retoricii clasice,intruziunile
barocului,amprenta stilistica,preteritia,folosirea figurilor retorice clasice simple.
7. Concluzii si idei personale.
Premisa
Începuturile literaturii române sunt legate de contextul ariei culturale din răsăritul Europei, un
spațiu complex format pe temeliile tradiției bizantine. Incepând cu secolul al XVII-lea, limba slavonă,
limba oficierii serviciului divin în biserică, începe să fie inlocuită treptat cu limba română. În această
perioadă s-au tradus și tipărit cărți religioase de care aveau nevoie toți credincioșii. Acestea au fost
cazaniile (evanghelii explicate, cuprinzând învățături morale dezvoltate pe marginea textului biblic) și
pravilele (corpuri de legi). Actele de cultură din cele trei țări române demonstrează că mentalitatea
religioasă, caracteristică Evului Mediu, este dominantă. Domniile lui Matei Basarab, în Muntenia, și
Vasile Lupu, în Moldova, au marcat începutul unei epoci de înviorare culturală. Prin tipografiile înființate
cu sprijinul lui Petru Movilă, fiu de voievod moldovean ajuns mitropolit al Kievului, cărțile religioase se
răspândesc și contribuie la unificarea limbii române literare. Zorii literaturii religioase poartă astfel
amprenta cărţilor religioase care au ieșit din aceste tipografii.
Intrebare: Creştin ești?
Răspuns: Creștin.
Intrebare: Carele e omul creștin?
Răspuns: Omul creștin iaste acela om cine în Hristos creade și viiază cum sunt tocmealele lu Hristos.
Săva acela om cine creade iertăciunea păcatelor de la tatăl sfânt, Dumnezeu, că i se va da în har pren Isus
Hristos.
Intrebare: De la cine te chemi creștin?
Răspuns: De la Hristos!
Intrebare: Cu ce veri adevăra că ești creștin?
Răspuns: Cu aceaia că m-am botezat în numele tatălui şi fiiului și duhului sfânt și crez în Isus Hristos.
Intrebare: Cu mai mult cu ce veri adevăra?
Răspuns: Cu aceaia că știu rădăcina creștinătăției!
Intrebare: Câte lucrure trebuiaște să știe omul creștin?
Răspuns: Cinci lucrure.
Intrebare: Carele-s acealea?
Răspuns: Dentâi - zeace porâncele ale lu Dumnezeu, a doa credinta crestinească, a treia tatăl nostru, a
patra - botezul, a cincea - cuminecătura.
(Coresi, întrebarea creștinească)

Introducere
 In secolul al XVI-lea, cand limba slavona era pentru poporul nostru ceea ce fusese limba
latina pentru popoarele din Occident la inceputurile evului mediu, carturarii nostri si-au
manifestat simtirea si cugetarea in formele limbii slavone.In aceasta limba s-a inceput la curtea
lui Stefan cel Mare istoriografia si in aceasta limba s-au scris si “Invataturile lui Neagoe Basarab
catre fiul sau Teodosie”.Dar aceasta limba era o limba straina, neinteleasa de masele adanci ale
poporului, s-a simtit astfel nevoia de a consemna in scris limba materna.
Literatura noastra veche a evoluat in conditii cu totul deosebite de cele in care s-au dezvoltat
marile literaturi in occident. In occident traducerea bibliei si a cartilor sfinte a fost precedata de o
perioada lunga de 3-4 veacuri, in care perioada a inflorit literatura profana in limba nationala.
Limba litarara in occidenta s-a slefuit deci in creatiile literare a jongleurilor, trubadurilor si
scriitorilor profani. Cu totul altfel se prezinta lucrurile la noi. Limba scrisa apare la noi intai in
scripturile sfinte si se formeaza, ca limba litarara in textele religioase pana in a doua jumatate a
secolului al XVII-lea cand apare istografia moldoveneasca in limba nationala. Dar chiar dupa
aparitia cronicilor, singurele carti care se tiparesc la noi si se raspandesc peste toate tinuturile
romanesti, mentionand unitatea credintei si a graiului, sunt textele sfinte. Cronicile s-au raspandit
pe o raza mai restransa si numai prin copii manuscrise.
Literatura religioasa, canonica si aprocrifa, a format astfel in primele veacuri singura hrana
intelectuala a intregii societati. Ea a creat o mentalitate religioasa care se dezvaluie in toate
manifestarile poporului: artistice, sociale, politice.
Sub influenta ideeilor puse in circulatie de reforme, maramuresenii, au pus, in sec al XV-lea
temeliile literaturii romanesti, talmacind Sfintele Scripturi in graiul stramosesc. Traducerile lor
raspandite in copii manuscrise au fost tiparite de catre diaconul targovistean Coresi in a doua
jumatate a secolului ai XVI-lea. Textele maramuresene erau scrise intr-o limba noduroasa cu
caractere arhaice si dialectale. Coresi a inlaturat, cat a putut, particularitatile arhaice si dialectale,
transpunand textele in graiul muntean care se ridica astfel la rangul de limba literara. Textele lui
Coresi au intrat la randul lor in mainile mitropolitului Varlaam si astfel de la Varlaam la Simeon
Stefan, de la accestea la mitropolitul Dosoftei si in sfarsit pana la biblia lui Serban si pana la
Antim Ivireanul, timp de doua veacuri si jumatate, a fost o continua elaborare a textelor sacre, o
continua framantare de a gasi pentru cugetarea biblica in forma nationala, nu numai cuvantul cel
mai expresiv si cel mai precis, dar cuvantul care sa fie in acelasi timp inteles in toate tinuturile
romanesti, “ca romanii nu graiesc in toate tarale intr-un chip”, iar cuvintele trebuie sa fie ca bani
“ca banii aceea sunt buni, carii umbla in toate tarile, asa si cuvintele acelea sunt bune, carele le
inteleg toti”.

Dar prin aceasta necontenita framantare in cautarea cuvantului expresiv, cu rezonanta in toate
cuprinsurile romanesti, in aflarea unui ritm amonios la care sa poata fi adaptata melodia
bizantina, acolo unde o cereau necesitatile liturgice, s-a creat limba noastra literara.
“A taia latura religioasa din istoria literaturii romanesti inseamna a renunta la cunoasterea
trasaturii celei mai caracteristice din cultura noastra veche si la una din fetele ei de glorie”(N.
Cartojan).
Pana in a doua jumatate a veacului al XVIII-lea, literatura romaneasca este in intregime
opera clerului si poarta, in alcatuirea ei, o trasatura adanc religioasa.
Pe la jumatatea secolului al XVII-lea se petrece insa o schimbare in dezvoltarea culturii noastre
in urma prefacerilor, boierimea a ajuns intr-o situatie materiala prospera, care a ajutat-o sa ocupe
un loc proeminent in viata politica si culturala a neamului. Dar din pricina luptelor ce se dadeau
in jurul tronului, ea era adesea silita sa emigreze catre adaposturile de cultura din centrul si
rasaritul european, care stateau in legatura cu apusul. Prin aceste emigrari s-a deschis pentru
cultura romaneasca, inchisa pana atunci, in formele stramte si rigide ale slavonismului si
ortodoxiei, o fereastra prin care a napadit aerul proaspat al civilizatiei occidentale.
Contactul acesta cultural sa facut mai intens in Constantinopol si in Polonia. Apropierea de
miscarea umanista a Poloniei a inviorat viata literara a Moldovei, dand nastere istoriografiei
nationale; in mediul cosmopolit al Constantinopolului s-au format scriitori ca Dimitrie Cantemir
Stolnicul Constantin Cantacuzino si inaintea lor Nicolaie Milescu, contemporanul lui Dosoftei si
sprijinitorul moldovenilor la curtea tarilor.

CORESI SI PROPAGAREA CARTII IN LIMBA ROMANA

Cele mai numeroase si cele mai importante pentru formarea limbii literare
romanesti,intrucat ele au fost multiplicate prin tipar,sunt,fara indoiala,cartile transpuse in
romaneste sau revazute,dupa traducerile si manuscrisurile mai vechi,de "popii" si "dascalii"
romani din Brasov,care la biserica Sf. Nicolae din Schei,zidita cu ajutorul lui Neagoe
Basarab,au deschis si cea mai veche scoala cu limba de predare romana si au desfasurat o
intensa activitate pentru propagarea cartii in limba romana.Acesti carturari oraseni,exponenti
ai clerului din gradele inferioare si ai "intelectualitatii" marunte a vremii, au fost castigati de
ideea cartilor pe rmaneste,cu care a venit Reforma,si s'au nutrit din entuziasmul cultural al
cetatii.Pentru ei,colaborarea cu oficialitatea saseasca in tiparirea de carti romanesti apare ca
un lucru folositor atata vreme cat nu urmarea lezarea dogmei ortodoxe insasi.Interventia lor
in redactarea "Catehismului" din 1559,astfel incat sa nu contrazica flagrant invatatura
ortodoxa,pare dovedita.Dupa un scurt episod prozelitist esuat,oficialitatea saseasca
incepe,de altfel,sa considere tiparirea cartilor romanesti mai curand o afacere
comerciala,menita a da de lucru fabricii de hartie locale ai a aduce castiguri in cazul unor
anumite investitii.Acest fapt inlesneste o atmosfera de colaborare,in care locul principal il
detine activitatea Diaconului Coresi.
Tipografia acestuia de la Brasov nu mai este intreprinderea oficiala domneasca,instrument al
culturii feudale controlat de ea,ci proprietatea unui mestesugar,cleric marunt,el insusi om al
"timpurilor noi", a deschis asadar mesajului cultural si social ai Reformei,iar ca patron de
intreprindere- oarecum indiferent la continutul cartilor pe care le tiparea pe bani.El vine la
Brasov fiindca acesta era un centru de comert si un punct de intalnire al romanilor de peste
tot si aici tipareste carti de toate nuantele,comandate de reprezentantii mai tuturor
curentelor ce se impleteau si se confruntau in vremea aceea.Intre 1559-1581 din presa lui
Coresi apar nu mai putin de 9 carti in limba romana:Intrebarea
crestineasca(1559),Tetraevanghelul(1561),Faptele Apostolilor(1563),Talcul Evangheliei cu
Molitvelnicului in anexa,ambele de evidenta factura calvina.(cca 1564),Liturghierul
(1570),Pravalia(fara datare exacta)si,in sfarsit,Carte cu invatatura (1581),cunoscuta si sub
numele de Cazania a II-a.acestora li se adauga 11 tiparituri salavone intre 1557 si 1583.Se
poate vedea de aici ca dstinele tiparului chiliric la romani inregistreaza o etapa noua in
momentul in care intalnesc Reforma si spiritul evului odern:Coresi tipareste impreuna cu
ucenicii sai intr-un sfet de veac de patru ori mai multe carti decat tiparisera ,la un
loc,Macarie si Liubavici in patru decenii ,iar atmosfera in care se desfasoara toata aceasta
activitate de raspandire a cartii slavone si de prefacere pe romaneste a cartilor fundamentale
ale bisericii este tipica culturii orasenesti ,unde,odata cu ideile Reformei ,se face simtita si
mentaloitatea mercantila a burgheziei.Diaconul Coresi,orodoxul venit din Tragoviste ,este
prin situatia lui siociala un membru al acestei clase si el nu se jeneaza sa gireze in 1564 pe
numele sau cartea"eretica" ce-i fusese comandata de nobilul calvin Forro Milklos.La randul sau
, judele sas al Brasovului ,Lucas Hirschel,va finanta in 1581 o carte ,de data aceasta
ortodoxa ,unde chiar din prefata erau atatcate invataturile propriei sale confesiuni!
Datorita operei realizate in Brasov cu ajutorul tipografiei lui acoresi ,ale carui carto se
raspandesc pretutindeni ,cartea in limba romana inceteaza a mai fi ,in a doua jumatate a
secolului al XVI-lea ,un fenomen sporadic pierdut in fundul unui sat ori in incinta vreunei
manastiri ,si devine un adevarat cuyrent prin care se exprima interesele si aspiratiile unor
paturi sociale noi si care este sustinut cu argumente ideologic-religioase ,chiar
patriotice,profiland zorii unei metalitai noi .Epilogul "Psaltirii " romanesti din 1570
-documentil cel mai concis si mai patetic al aceste epoci- este o adevarata proclamatie catre
toti romanii ,folosind intr-un mod neasteptat stilul hrisovelor voievodale: "Cu mila lui
Dumnezeu ,daca vazuiu ca mai toate limbile au cuvantul lui Dumnezeu in limba (lor) numai
nou rumaniin-avam .si Hristos zise,Matei 109,cine ceteste sa inteleaga; si Pavel apostolul inca
scrie la Corinthu 155,ca intru beserica mai vratos cinci cuvinte cu intelesulu mieu sa graescu
ca su alalati , sa invatu, decatu intunerecu de cuvinte neintelese intr-alte limbi ;inceputu-s-
au a sescrie aceste sfinte psaltiri in luma lu fevruarie 6 zile si s-eu sfarsit in luna lui mai 27 in
cetate in Brasovu. Va leato 7078(1570)."
Ridicarea limbii vorbite de popr la rangul de limba a culturii se transforma ,astel, datorita
fortei de difuzare a cuvantului tiparit ,intr-un fenomen ireversibil ,care va sfarsii prina
triumfa asupra slavoinei multiseculare .Cartea pe limba romanesca porneste din Brasov ca o
solie noua inspre toate zarile si cucereste mintile luminate ale vremii ,incalzind cu graiul
natal pe cei obligati sa apuce drumul strainatatii.Domnul moldovean Petru Schiopul ,care,
desi stia tri limbi straine ,isi facea insemnarile proprii in limba romana ,plecand in exil a luat
cu el carti romanesti.La moartea sa in Tirol ,facandu-se inventarul averii lasate ,au fost
inregistrate cele doua "Psaltiri " romanesti si "Faptele apostolilor " .Luca Stroici,marele
logofat al Moldovei ,numit de Hasdeu "parintele filologiei romane" ,pentru ca a scris cel dintai
dintre romani "Tatal nostru" cu litere latine ,avea si el carti de-ale lui Coresi.Manastirea
Ciolanul ,de langa buzau din 1570 s-a pastrat la Bistrita Craiovestilor din Oltenia .
De aici nu trebuia insa trasa concluzia ca exponentii traditiei culturale slavone au fost ei insisi
implicati ori si-au dat concursul la transformarea limbii romane in vehicul al culturii in secolul
al XVI-lea .Opera de traducere si tiparire a cartilor romanesti se desfasoara in acest secol mai
curand in afara interesului si sprijinului feudalitatii si al inaltei ierarhii bisrticesti din Tara
Romaneasca sau Moldova ,iar o initiativa a feudalilor maramureseni d eintriducere a limbii
romane in biserica ramane ,pana la probe mai concludente ,o simpla ipoteza.
Ceea ce s-a petrecut ina doua jumatate a secolului al XVI-lea in Transilvania a fost ceva mai
mult decat inlocuirea unei limbi de cultura straina cu limba poporului " a fost orientarea noua
a fenomenului cultural in totalitatea lui,afirmarea in cultura a paturilor sociale -clerici
marunti ,targoveti.carturari laici de prin sate-,carora pana atunci li se impusese veacuri la
rand de cultura slavona dominanta a clasei stapanitoare ,Si este cat se poate de semnificativ
ca in vreme ce aproape toate tipariturile slavone ale lui Coresi mentioneaza in epilog pe
domnii si mitropolitii Tarii Romanesti ,din "porunca"(intelege subventia) carora s-au tiparit ,
nici una din cartile romanesti nu are asemenea patroni ,ci mentioneaza fie oficiali sasi ai
Brasovului ,fie pe Coresi de unul singur ,ca un fel de editor al cartii romanesti pentru fratii sai
de pretutindeni .Evident, in jurul lui Coresi au stat carturarii si populatia romaneasca
brasoveana,ai carei negustori reprezentau una din realitatile importante ale vietii economice
din vremea aceea.
Emanciparea limbii romane: mitropolitul Varlaam

Cel dintâi dintre cărturarii afirmați într-un context cultural caracterizat prin încercările tot mai
insistente de introducere a limbii si t române în biserică a fost mitropolitul Varlaam. Principala sa
con 7 a 5 a Fi tribuție în domeniul culturii religioase este Cazania, lucrare în care limba română
dobândește un stil propriu, depărtându-se astfel de modelele slavone. Mitropolitul Varlaam pune în
valoare, prin fraze expresive, întreaga bogăție a limbii române. Primele accente ale prozei artistice
pot fi întâlnite în pasaje remarcabile prin energia tonului și prin ritmul construcției. Figuri de stil
precum repetiția și enumerația ies imediat în evidență:

“Pentr-acea, să socotească cine cum este întru inima sa și cine cu ce gând ascultă cuvântul lui
Dumnezeu, că pentru acea scrie evanghelistul lui Dumnezeu că, grăind Domnul Hristos aceste
cuvinte, strigă: Cine are urechi de auzit, să audă. Strigă Hristos cu cuvântul, cu lucrul, cu vieata, cu
moartea, ca să ne întoarcem cătr-însul. Strigă celor surzi să audă, strigă celor ce dorm ca să se
trezească, strigă celor leneși ca să se simtă, strigă celor neînțelegători să înțeleagă, strigă celor
rătăciți să se întoarcă, strigă celor păcătoși să se pocăească. Strigă cu scripturile în toate zilele, cu
slugile sale, cu arhiereii, cu preoții , cu toți învățătorii bisericei; strigă tuturor de toată vârsta:
bătrânilor, tinerilor , sănătoșilor, bogaților, săracilor; strigă să-și aducă aminte de moarte, de ziua cea
păcătoșii carii nu se pocăesc; strigă să-și aducă aminte dup-aceea înfricoșată a giudețului și de
prăpastia iadului, unde se vor munci de împărăția ceriului și de plata aceea ce va să o dea Dumnezeul
într-acea zi: bunătatea, frămsețea, dulceața, odihna, împărăția cea de sus a ceriului. “

Cazania lui Varlaam conține cele dintâi pagini cu valenţe literare din cultura noastră, un exemplu
elocvent constituindu-l acest pasaj, în care fumul devine un simbol al vieții păcătoase: Când petreace
omul în fum, atunci-i lăcrămadză ochii și de iuțimea fumului doru-l ochii și orbăsc: iar deacă iase la
văzduh curat și la vreame cu senin de se prâmblă pre lângă izvoară de ape curățătoare, atunce
samtu mai vessel ochii sim ai curati,si sanitate dobandesc di in vazduh curat.Asea sin
oi,fratilor,deaca intram in fumul păcatelor lumiei aceștia, întru mâncări fără vreame și în beții, în
lăcomia avuției aurului și argintului satelor și a vecinilor, și într-alte pohte de păcate, atunce și nouă
foarte lăcrămadză ochii sufletului nostru, și de iuțimea acelui fum înșelătoriu durere și orbie foarte
cumplită rabdă ochii noștri. Că a nimică altă nu să asamănă isprăvile noastre într-această lume,
numai fumului. Și nu numai isprăvile noastre, ce și dzilele și anii și viața noastră, toate ca un fum
trec. Și cine va petreace într-aceaste fumuroase și înșelătoare lucruri, aceluia-i iaste mentea
întunecată cu întunearecul păcatelor și pohtelor trupului... Discutaţi despre rolul pe care l-a avut
Cazania mitropolitului Varlaam în epocă, pornind de la următoarea evocare: „Varlaam a lăsat toată
învăţătura câtă o știa și o putea ști și a vorbit pe înțelesul teranilor săi. De aici vine un fapt pe care l-
am constatat în Ardeal nu o dată: în biserici părăsite, prin praful îngrămădit de sute de ani poate, iese
din când în când câte o foaie cu acea slovă mare, hotărâtă, în care recunoști imediat Cazania lui
Varlaam. În biserică nu se mai slujește, glasurile au amuţit de multă vreme, în cuprinsul zidurilor
pustii s-a îngrămădit pulberea uitării din an în an, din deceniu în deceniu, din secol în secol, și cu
toate acestea nu mor foile din Cazania lui Varlaam, care arată ce legături existau cândva între toţi
românii, din toate satele cuprinsului românesc, măcar de ar fi fost pe alocuri stăpânitori de alt neam
decât al călugăraşului ajuns mitropolit al Moldovei. Și aceasta încă este operă de unitate națională, o
unitate care se face în suflete, pentru că ardeleanul cere același grai pe care îl cere şi moldoveanul şi
munteanul. Nu o dată, când vine, în satele de acum, un preot cu teologie și vrea să introducă în
mintea sătenilor lui elemente de cărturărie, așa cum de multe ori nu le înțelege nici el singur, deși a
dat, sau, mai adevărat, tocmai pentru că a dat examene dintr-însele, se ridică din mulțimea aceasta un
glas care zice: Părinte, zici foarte bine, dar mai bine după cartea cea veche. Cartea cea veche pentru
toate provinciile românești este această carte a părintelui Varlaam." (Nicolae Iorga, Istoria literaturii
româneşti. Introducere sintetică)

Primul nostru poet: mitropolitul Dosoftei

Dezvoltarea limbii române literare se face cu ajutorul mitropolitului Moldovei, Dosoftei(1624-
1693),un mare cunoscător de limbi străine, un obsedat al versificaţiei şi primul care
depăşeşte cu mult sarcina de traducător,punandu-şi amprenta stilistica.Este pus de către
critici pe aceeaşi linie cu Eminescu datorită rimelor rare pe care le formează(ex.: “strică-
nemică”, “salte- înalte”), şi asemănat cu I.Barbu şi T. Arghezi datorită dislocărilor
topice.Principalele sale opere sunt Viata si petrecerea sfintilor(1686) şi Psaltire în
versuri(1673), aceste opere devenind sursă de inspiraţie pentru poeţii romantici şi pentru
moderniştii interbelici.
Pe la jumatatea secolului XVIII-lea,insusi Mitropolitul Tarii Romanesti constata necunosterea
limbii slavone de catre cler, care totusi, prin puterea traditiei dainuia in bisericile noastre si
ca,prin aceasta cauza, oficierea cultului divin se facea anevoie.O inviorare a culturii slavone
nu mai era cu putinta in tarile noastre,deoarece in sudul dunarean, oprimat sub apasarea
turceasca, focarele de carturarie slava se stinsesera.La aceasta raspantie din viata bisericii
noastre se iveste marele Mitropolit Dosofteiu,pe numele mirenesc de Dimitrie Barila.
Acesta,adapandu-se din izvoarele autentice ale ortodoxiei,incepe munca grea pentru
introducerea limbii nationale in biserica.
Neculce,care era copil pe vremea cand Dosofteiu oficia serviciul divin din mitropolia
Moldovei, cu acea prestanta pe care i-o admirau chiar regale si nobilimea polona, ne-a lasat
despre el urmatorul portert: “Acest dosofteiu Mitropolitul nu era om prost de felul lui;era de
neam de mazil, prea invatat; multe limbi stia:elineste, latineste, slavoneste si altele.Adanc
din carti graia si deplin si bland ca un miel; in tara noastra pre aceste vremi nu se afla om ca
acela”.

Psalmul 101 din Psaltirea in versuri

Doamne, mi-ascultă de rugă Și la zî ce sunt cu jele

Ce mă rog din vreme lungă, Și cu tângă [tânguială] de
Și strigarea mea să margă greșele,
Spre Tine, să să-nțăleagă. Pleacă-Ț[i] auzul spre mine
Și să-mi hii, Doamne, cu bine.
Nu-Ț[i] întoarce svânta față
De cătră mine cu greață.
 Și la ce zî Ti-oi striga-Te, Ca o vrabie rămasă
Să-mi auz[i] de greutate, În supt streșină de casă.
Că-m[i] trec zâlele ca fumul,
Oasele mi-s săci ca scrumul. Toată zua mi să strâmbă
Ca nește iarbă tăiată Pizmașii miei, de-m[i] fac
Mi-este inema săcată, scârbă,
Că stă uitată de mine, Și ceia ce mă-mbunează
Ce-am gătat să mănânc pâine. Fac giurământ să mă piarză.
De suspinuri și de jele
Mi-am lipitu-mi os de piele. Am mâncat pâine de zgură
Și lacrimi în băutură,
De fața mâniii Tale,
Ce mi-ai dat de sus la vale.

Mi-s zâlele trecătoare,

De fug ca umbra de soare,
Și ca iarba cea tăiată
De-atocma cu pelecanul, Mi-este vârtutea [puterea]
Prin pustii petrec tot anul, săcată.
Și ca corbul cel de noapte (Ps. 101, 1-38)
Îm petrec zâlele toate,
Munca lui Dosoftei,atat cat o avem, reprezinta istoria culturii noastre vechi, un mare pas
inainte.El, cel dintai dintre vladicii Principatelor, a deschis drumul limbii romanesti catre
altarul Bisericii. Straduintele lui vor fi continuate mai tarziu, in Tara Romaneasca, de
Mitropolitul Antim Ivireanul.Prin traducerea “Psalmii in versuri”, Dosoftei a asezat temeliile
versificatiei in literatura noastra culta, iar prin “Vietile Sfintilor” a daruit sufletului romanesc
din veacul al XVIII-lea o bogata literatura de imaginatie, impletite cu elemente
miraculoase,plina de pietate si uneori inviorata de gratie naiva.
Prin destinul sau tragic,ramane o figura care sintetizeaza vitregia imprejurarilor in care s-au
zbatut toti marii carturari ai literaturii noastre vechi

Arta oratoriei religioase: mitropolitul Antim Ivireanul

Antim Ivirenul este cel mai de seama dintre Mitropolitii munteni,prin munca lui neobosita in
cultura religioasa a neamului,prin cuvantarile lui indraznete,dar pline de suflu moral,oentru
societatea si timpul lui,si prin stralucirea pe care a stiut sa o dea scaunului mitropolitan din
Bucuresti.
Tipograf, redactor, editor, creator de limbaj bisericesc în limba română
Prin cele 63 tipărituri, lucrate de el însuşi, coordonate sau patronate, în limbi diferite şi de o
mare diversitate, prin numeroşii ucenici pe care i-a format, este considerat - alături de Coresi
- cel mai mare tipograf din cultura medievală românească.
A avut un rol însemnat în introducerea completă şi definitivă a limbii romane in slujba, în
acelasi timp, deşi străin de neam, a creat o limba liturgica românească limpede, care a fost
înţeleasă şi folosită până azi.
Întemeietor de tipografii, în premieră mondială, în limbile arabă şi georgiană
Prin activitatea sa tipografică, a sprijinit şi alte popoare ortodoxe, imprimând cărţi pentru
slavi, greci şi arabi (din Patriarhia Antiohiei). Este şi autorul unei premiere mondiale în
tipărit, Liturghierul greco-arab din 1701, a fost prima carte tipărită cu litere mobile din lume
având caractere arabe. În anul 1706, aceeaşi instalaţia tipografică cu caractere arabe a fost
dăruită patriarhului Atanasie Dabas, care a instalat-o la Alep
In 1699 a trimis pe unul din cei mai buni ucenici ai săi, ipodiaconul Mihail Stefan, la Alba Iulia,
unde a tipărit o Bucoavnă şi un Chiriacodromion. Pe acelaşi Mihail Stefan, l-a trimis în ţara sa
de origine, Gergia. Acolo, la Tbilisi, ipodiaconul a pus bazele primei tiparniţe cu caractere
georgiene din ţara natală a lui Antim, unde au fost tipărite mai multe cărţi în limba
georgiană.
Scriitor, autor de lucrări bisericeşti
Pe lângă lucrările tipărite, au rămas de la el şi câteva manuscrise:
Primul manuscris rămas, Chipurile Vechiului şi Noului Testament, adică obrazele oamenilor
celor vestiţi ce se află în Sfânta Scriptură, în Biblie şi în Evanghelie şi adunare pe scurt a
istoriilor celor ce s-au făcut pe vremea lor ... , cu 22 foi text, la care se adaugă 503 portrete
în medalion, 3 schiţe şi 8 desene, tot în medalion, cu personaje din Vechiul Testament
(Targoviste,1709 , manuscrisul original se găseşte la Kiev, iar în Romania există o copie
realizată de dascălul Popa Flor, realizată pe la mijlocul secolului al XVIII-
lea).
Tot în manuscris a rămas şi opera sa omiletică, Didahiile (cu 28 predici la diferite sărbători şi
7 cuvântări ocazionale).
Analiza cărţilor originale publicate, dar şi a celor două manuscrise duce la constatarea că
Antim Ivireanul avea nu numai o frumoasă cultură teologică, ci şi una profană întrucât folosea
nu doar citate din Biblie, dar şi din literatura patristică, respectiv din filosofi antici. În multe
din ele făcea o critică vehementă a moravurilor vremii. Didahiile îl aşează, fără nici o
îndoială, în rândul celor mai de seamă predicatori creştini din toate timpurile.

Concluzii
Tipăriturile religioase au contribuit, în primul rând, la introducerea limbii române în biserică,
înlocuind limba slavonă în care se oficia serviciul divin. Marile reforme în acest domeniu le-au
înfăptuit Dosoftei, în Moldova, și Antim Ivireanul, în Muntenia. În al doilea rând, cărțile religioase
au influentat formarea limbii române literare. De la diaconul Coresi, cel care a ridicat dialectul
muntean la rangul de limbă literară, până la mitropoliții Varlaam, Simion Ștefan, Dosoftei și Antim
Ivireanul, toți s-au străduit să caute forma cea mai limpede şi mai armonioasă a limbii, care să fie
înțeleasă în toate ţinuturile românești. Nota de religiozitate, prezentă pretutindeni în cărțile
bisericești, se regăseşte şi în filele letopisețelor redactate de boierii moldoveni. Astfel, cronicarul
Grigore Ureche, relatând despre o luptă, scrie: Zic unii să se fi arătat lui Ștefan Vodă sfântul mucenic
Procopie, îmblând deasupra războiului călare și într-armat, ca un viteaz fiind într-ajutoriu lui Ştefan
Vodă și dând vâlvă oştirii lui. Mentalitatea religioasă a avut influență și asupra umanistului Miron
Costin, continuatorul lui Grigore Ureche. Poemul său, Viiața lumii, pleacă de la un motiv din
Ecclesiast (Deșertarea deşertărilor și toate sunt deșarte) și are ca temă soarta alunecoasă, nestatornică
(fortuna labilis), idee foarte răspândită în literatura europeană a Evului Mediu. Creaţie de inspirație
religioasă, Viiața lumii exprimă un pesimism fără leac, prevăzând surparea inevitabilă a întregii
omeniri. Mesajul din finalul poemului este un precept biblic asupra condiției umane: viața fiind
scurtă, omul trebuie să se evidenţieze prin fapte bune, binele fiind ţelul suprem al existenței.
Dimensiunea religioasă a călăuzit nu numai existenţa, dar şi concepţia celor care au scris în această
perioadă. Ei cred că tot ce se petrece pe pământ este hotărât de Dumnezeu, după cum mărturisește și
Miron Costin: Orice nevoinţă pune omul, sorocul lui Dumnezeu, cum este orânduit, a-l clăti nime nu
poate

Studiu de caz realizat de elevii:

1.Busoi Cristina
2.Negrea Mihai Cosmin
3.Vaduva George
4.Voicu Delia