Monahia Lucia Bunescu sau ascultarea transformată în artă

   

Un articol de: † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor - 10

Dec, 2021

De multe ori, oamenii valoroși sunt apreciați după trecerea din această viață, când rodul muncii
lor se vede, faptele meritorii sunt evidențiate, iar povestea vieţii se comprimă în câteva cuvinte,
unele mult prea sărace pentru descrierea unei existențe fugare.
De regulă, numele monahiilor ostenitoare se păstrează discret, iar amintirea lor luminoasă
rămâne doar în istoria mănăstirii unde au viețuit, fiind pomenite cu evlavie la proscomidie și la
alte rânduieli.

În mod particular, notorietatea unei călugărițe care a trecut la cele veșnice se remarcă prin rodul
muncii mâinilor sale, osteneală a anilor de nevoință prin care și-a manifestat dragostea sa față de
Dumnezeu așa cum a știut mai bine, brodând.

Încerc să reconstitui viața și lucrarea unei mari artiste din cinul monahal, Lucia Bunescu, care a
viețuit, cea mai mare parte a anilor, la Mănăstirea Agapia Veche.

Lucia Bunescu s-a născut la 18 octombrie 1929, în comuna Poiana Teiului, sat Poiana Răchiței,
raionul Ceahlău, actualul județ Neamț, din părinții Ana și Haralambie, primind la Botez numele
Lucreția.

În certificatul de Botez eliberat la 30 decembrie 1956, preotul paroh de la Galu, Gavriil

Gavrilescu, menționa faptul că Lucreția Bunescu a fost botezată în luna octombrie 1929,
înregistrată în această parohie prin actul cu numărul 25 al acelui an. L-a avut ca naș pe Simion
Alexandrescu din comuna natală, iar adeverința de la școala generală din Topoliceni, comuna
Galu, județul Neamț, prezintă faptul că tânăra Lucreția Bunescu era de naționalitate română și
credință ortodoxă, absolvind cele șapte clase primare în anul școlar 1942-1943. Această
adeverință a fost eliberată pentru a servi la întocmirea dosarului personal al viitoarei monahii.

A fost primul copil din cei opt cu care această familie a fost binecuvântată de Dumnezeu. Au fost
cinci surori și trei frați la părinți. Frații mai mari, Grigorie, Aurelia, Neculai, Maria și Ioana, au trăit
sănătoși, însă ultimii doi au decedat de mici, Elena la vârsta de doi ani și Ionuț la vârsta de un an.
Tatăl său creștea animale, acordându-le atenție deosebită și îngrijindu-le cu dragoste. Vara era
cioban la stâna comunității, fiind apreciat și susținut de săteni. Mama Ana a fost casnică,
ocupându-se de creșterea și educația copiilor.

Lucreția, fiind cea mai mare, avea grijă de frații ei atunci când părinții erau plecați la muncile
agricole. Ea era de un real ajutor pentru mama sa. Frații și surorile îi purtau un deosebit respect
și îi arătau recunoștință pentru faptul că a avut grijă de ei și a contribuit semnificativ la educația
lor.

A studiat patru clase în satul natal, familia neavând posibilități pentru a o trimite la oraș să își
continue studiile. La vârsta de 20 de ani a simțit chemarea de a intra în mănăstire, după ce,
împreună cu o prietenă, a vizitat, în mai multe rânduri, sfintele mănăstiri din județul Neamț. Când
a plecat la mănăstire, s-a despărțit cu lacrimi de familia ei, fiind însă încredințată că drumul pe
care pășește, cu multă bucurie duhovnicească, este unul bineplăcut lui Dumnezeu. A intrat în
Mănăstirea Agapia Veche, unde a viețuit până la trecerea la cele veșnice.

În cererea nr. 546, înregistrată la Mănăstirea Agapia, în data de 10 decembrie 1956, se arată că
sora Lucreția dorea să fie primită în rândul obștii de la această cunoscută vatră monahală. Era
venită la Agapia Veche din anul 1946 și, între timp, absolvise doi ani de teorie și alți doi de
practică la Seminarul Monahal de la Agapia. Solicita să fie primită în rândul călugărițelor acelui
sobor, mărturisind că viața monahală este timpul pregătirii pentru Împărăția veșnică și, de aceea,
ia decizia de a îmbrățișa chipul îngeresc.

Sora Lucreția se adresa stareței Veronica Constantinescu, rugând-o să înainteze cererea ei

Patriarhului Justinian, în jurisdicția căruia se afla atunci Mănăstirea Agapia, având statutul de
stavropighie patriarhală.

Cu același prilej, directoarea seminarului, stavrofora Veronica Constantinescu, prin adresa nr.
905/18.12.1956, adeverea că sora Lucreția Bunescu este absolventă a Seminarului Monahal
Agapia, unde a urmat doi ani de cursuri teoretice, în urma cărora a obținut media 7,39, și doi ani
de cursuri practice, obținând media 10, remarcându-se în domeniul broderiei. Această adeverință
i-a fost eliberată pentru întocmirea dosarului care avea în vedere tunderea ei în monahism.
În perioada frecventării cursurilor practice ale Seminarului Monahal de la Mănăstirea Agapia, s-a
evidențiat ca o remarcabilă artistă în realizarea broderiilor. Exista în Mănăstirea Agapia, ca și în
alte mănăstiri ale Moldovei, o adevărată școală de broderie, unele dintre maici erau maistre la
atelierul de broderie sau la atelierele de covoare ori pictură.

Sora Lucreția a cunoscut și încercările Decretului 410, când a fost nevoită să părăsească Schitul
Agapia, dar mai târziu s-a întors pentru a-și continua viața în ascultare și nevoință, cum i se cade
oricărui monah.

După întoarcerea din exodul pe care l-au cunoscut mulți călugări și călugărițe, a fost tunsă în
monahism în vremea maicii starețe stavrofora Eustochia Ciucanu. În timpul acela, Mănăstirea
Agapia avea mai bine de 400 de viețuitoare, călugărițe și novice.

A îmbinat rugăciunea și pravila călugărească cu ascultarea și munca de zi cu zi. Cu

binecuvântarea maicii starețe, își vizita uneori părinții și frații, aducând multă bucurie și
binecuvântare familiei sale. Frații, surorile și nepoții veneau să o cerceteze la mănăstire cerându-i
sfat. Nu-i lăsa să plece până nu le oferea, din puținul ei, câte un dar duhovnicesc. A avut 17
nepoți. Unul dintre ei, Ioan, fiul surorii Ioana, a devenit preot. Alte două nepoate, fiicele surorii
Maria, au îmbrăcat haina monahală tot la Mănăstirea Agapia Veche, devenind ucenicele
monahiei Lucia, ajutând-o și având grijă de ea până la mutarea sa din această viață.

S-a remarcat, în mod deosebit, prin sârguință în arta lucrărilor manuale. Din truda mâinilor ei au
fost realizate veșminte arhierești, care au fost purtate de Patriarhii Iustin și Teoctist și de alți
ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. De asemenea, a confecționat mitre pentru ierarhii români
din perioada respectivă, dar și pentru unii ierarhi greci.

A brodat un set de veșminte arhierești, lucrate manual în întregime, dăruite Patriarhului Diodor al
Ierusalimului, ea însăși fiind pelerin la Ierusalim și bucurându-se de întâlnirea cu
Patriarhul Cetății Păcii.

De asemenea, în perioada respectivă a brodat mai multe epitafe, printre care și cele două dăruite
Mănăstirii Sihăstria, la începutul anului ‘70, în vremea stăreției arhimandritului Victorin Oanele,
realizate prin osârdia eclesiarhului mănăstirii, ierodiaconul Macarie Tănase, plecat apoi la Schitul
Prodromu, Athos.

Cele două epitafe lucrate manual, cu fir de aur și argint, măiestrit realizate, constituie opera
principală a vieții sale. A mai confecționat și pentru Catedrala Mitropolitană din Iași câteva
broderii, iar la comanda arhimandritului Partenie Apetrei, Mare Eclesiarh al catedralei, a brodat
un epitaf (mai mic), cu așezarea Mântuitorului în Mormânt, aflat în prezent în tezaurul Mănăstirii
Neamț, fiind donat de arhimandritul Partenie Apetrei mănăstirii de metanie, cu dedicația: Dăruit
Mănăstirii Neamț de părintele Partenie Apetrei, spre a sa pomenire și a neamului său, 1979.
În epitaful închinat Adormirii Maicii Domnului realizat pentru Mănăstirea Agapia, se distinge, sub
icoana Maicii Domnului așezată pe patul mortuar și vegheată de Preaiubitul ei Fiu, mănăstirea, în
care a fost realizat. Pe lângă icoana cunoscută a Adormirii Maicii Domnului cu cetele de Apostoli
adunate de la margini pentru a o conduce la Ghetsimani pe Maica Vieții, se disting profeții și
scriitorii bisericești care au vorbit despre Maica Domnului, precum și principalele momente din
istoria mântuirii la care Preacurata Născătoare de Dumnezeu a fost prezentă.

Epitaful are următorul text: Acest epitaf s-a lucrat pentru mănăstirea Agapia 1974, monahia Lucia
H. Bunescu, Mănăstirea Agapia din deal. Pe epitaful care reprezintă Adormirea Maicii Domnului,
maica Lucia a brodat următorul text: Acest epitaf cu Adormirea Maicii Domnului este brodat de
Monahia Lucia Bunescu pentru Mănăstirea Agapia, după desenul pictorului Ieroschimonah
Ghervasie Hulubaru, anul 1974.

În muzeul Reședinței Patriarhale din București se păstrează câteva veșminte brodate de

monahia Lucia Bunescu, pe care le-au purtat Patriarhii Iustin Moisescu și Teoctist Arăpașu,
alături de mitre, bedernițe ș.a.

Având în vedere faptul că, în acei ani, arta broderiei era realizată exclusiv manual, neexistând
mașini performante, delicata atenție și răbdarea monahiei Lucia Bunescu trebuie apreciate.
Aceste rucodelii erau adevărate lucrări de artă, iar pentru împlinirea lor, maica a trudit vreme
îndelungată. Ani la rând a ostenit, după cum se știe, pentru realizarea lor, fapt pentru care o
putem numi călugăriță artistă.

Amintim faptul că în obștea Mănăstirii Agapia Veche a viețuit, împreună cu ea, și monahia Agafia
Ilie, mama cunoscutului duhovnic și misionar Cleopa Ilie, de unde și legătura ei cu Mănăstirea
Sihăstria. Erau multe călugărițe cu viață sfântă, dar și duhovnici renumiți, chiar sihaștri, care
puteau fi întâlniți în apropierea Mănăstirii Agapia Veche.

La Mănăstirea Agapia, tradiția broderiei continuă și astăzi. Atelierul mănăstirii funcționează, iar
monahiile trudesc cu migală, realizând opere de artă. Între ostenitoarele care au dus mai departe
această îndeletnicire amintim și pe monahiile: Emiliana Irimescu, Evelina Moraru, Tecla Neamțu,
Filofteia Cosma, Ambrozia Hrițuc, Magdalena Brânzei, Ignatia Colonescu, Eusebia Lungu, Irina
Irimia, Epraxia Ștefăroi, Eufrosina Constandache și altele.

Cei care au întâlnit-o mărturisesc că monahia Lucia Bunescu a fost sârguitoare, rugătoare,
deosebit de preocupată de rucodelia călugărească, rămânând, prin lucrările ei, în istoria
contemporană a artei monahale bisericești.