MAREA BRITANIE

SECOLUL AL XX-LEA
SECOLUL AL XX-LEA - EPOCA EDWARDIANǍ

• În 1901, după moartea reginei Victoria, pe tronul Marii Britanii a ajuns Eduard
al VII-lea. Nu a domnit decât până în 1910, însă istoricii i-au atribuit perioadei
sale de domnie denumirea de "epoca eduardiană". Nu a avut un rol politic
important, dar avusese două responsabilități: era comandantul armatei și șeful
diplomației. A încurajat modernizarea armatei și a încheiat cu Franța Antanta
Cordială la 8 aprilie 1908.
• Își permitea să fie mărinimos; finanțele sale erau bine manageriate de Sir
Dighton Probyn.A renovat palatele regale, a reintrodus ceremoniile
tradiționale și a creat noi decorații, cum ar fi "Ordinul de Merit" pentru
recunoașterea contribuțiilor la dezvoltarea artelor și științelor. Ca rege,
principalele interese ale lui Eduard au fost: domeniul afacerilor externe și
chestiunile militare și navale.
MAREA DEPRESIUNE SI ACORDUL DREPTULUI LA VOT FEMEII
• Britanicii erau interesați de acordarea dreptului de vot femeii, acesta fiind acordat doar în
limita alegerilor locale (în localitait mici, femeile puteau candida pentru postul de primar). În
1903 a apărut Uniunea politică și socială a femeilor condusă de Evelyn Pankhurst ce provenea
din clasa burgheză. Uniunea a dus mișcarea denumită "Mișcarea Sufragetelor" care la un
moment dat utilizase mijloace de acțiune violente și recursese la atentate, mișcarea respectivă
fiind condamnată de opinia publică.
• Economic, se încheiase marea depresiune și începuse o perioada de creștere economică și de
prosperitate și chiar de crestere demografică. Deși Germania depășise Regatul Unit economic,
în anumite domenii, britanicii și-au menținut locul primar financiar. Regatul Unit era principalul
investitor de capital din lume (1914-40 de miliarde de lire). Grație investițiilor de capital din
straintate, se obțineau profituri ce echilibrau bălanța de plăți. Regatul Unit ocupa primul loc în
minerit și pe plan naval.
 PARTITDUL LABURIST
• În 1906, forțele muncitorești s-au unit, formând Partidul Laburist, o nouă organizație devotată clasei
muncitoare cu care aveau să se înfrunte liberalii și conservatorii.Muncitorii erau în continuare cea mai
numeroasă clasa și încă nu aveau puterea să schimbe situația politică până când în 1900 a fost înființat un
comitet al reprezentării laburiste care căuta sprijin material și electoral. Partidul avea resurse financiare
limitate și avea nevoie de sindicate pentru a beneficia de sprijin. Sindicaliștii vor ocupa astfel anumite
funcții din cadrul partidului. Secretarul organizației-James Ramsay MacDonald, care avea să ajungă primul
premier laburist, a semnat un acord secret electoral cu Partidul Laburist pentru a câștiga alegerile și a
forma guvernul. Pe baza acordului, în 1906, alegerile au fost câștigate de laburiști și liberali. Partidul
Laburist avea influențe ideologice (în mică parte, marxiste), era un partid reformist, dar nu ataca bazele
societății și economia capitalistă. Nu era un partid revoluționar care se baza pe lupta de clasă, dar era
membru al Internaționalei a II-a. Avea să înlocuiască Partidul Liberal în cadrul sistemului bipartizan. La
începutul secolului XX s-a remarcat Joseph Chamberlaine a cărei grupare unionistă a fuzionat cu partidul
conservator și declanșând astfel o campanie împotriva liberului schimb.A propus un spațiu economic
comun al Marii Britanii și al coloniilor, protejat de protecționism vamal.Va abandona proiectul după ce s-a
îmbolnăvit grav. Campania sa a fost denigrată de liberali pentru a atrage mai multe voturi, considerând că
protecționismul ar fi afectat importul de cereale și ar fi scumpit pâinea. În 1906 astfel, liberalii sprijiniți de
laburiști, au câștigat alegerile. Va veni la conducere o nouă generație de liberali: Herbert Henry Asquith,
David Lloyd George , Winston Churchill, John Burns. Ramsay MacDonald-liderul
partidului Laburist
 • Industriașii englezi erau atașați produselor tradiționale și s-au adaptat târziu la fenomenul de
transformare a cererii, concentrându-se pe bunuri de consum ca frigidere, gramofoane și aparate radio.
Individualitatea patronatului britanic îi lipsea dinamismul economic. Costurile salariale erau rigide,
depășindu-le pe cele germane cu 30%, pe cele franceze cu 40% și pe cele italiene cu 50%. Fiscalitatea
împovărătoare descuraja investitorii. Nord-estul, Scoția, Lancashire și sudul Țării Galilor erau afectate de
șomaj. În schimb, Midlands și Londra beneficiau de implantări industriale masive și de creșterea ofertei
de locuri de muncă.

• Partidul Conservator britanic domina clasa politică, având scor electoral de 38-55% în plină criză
economică, având personalități ca Bonar Law, Stanley Baldwin, Austin Chamberlain, Samuel Hoare și
fostul liberal Winston Churchill.

• Principiile partidului erau axate pe apărarea tradiției, liberă întreprindere, rigoarea financiară și pe
EPOCAWINDSOR - ordinea socială. Partidul se dorea a fi reformist și era susținut electoral de înalta aristocrație și
burghezie, precum și de clasa mijlocie cu nivel înalt de educație și de puțini muncitori, bucurându-se și
REGELE GEORGEV de sprijinul prestigios al publicațiilor Times, Daily Express, Daily Telegraph și Daily Mail.

• Partidul Laburist intră și el în forță în clasa politică, obținând 30% din sufragii, devenind în 1926 partidul
cu cel mai mare număr de aderenți,având personalități politice că Ramsay MacDonald, Sydney Webb,
Phillip Snowden și Clement Attlee. Deși era fidel Internaționalei Socialiste, a refuzat primirea Partidului
Comunist Britanic, având un program radical, colectivist, egalitar, devenind treptat tot mai liberal și
prudent, fiind un partid al justiției sociale, progresist, pacifist și antifascist. Susținători din rândurile
muncitorilor calificați și intelectuali erau recrutați din Yorkshire, districtele miniere din Țară Galilor și
Londra, având ca publicație Daily Herald.

• În timp ce cele două partide se aflau în plină ascensiune, Partidul Liberal se află într-un lung declin
datorită conflictelor dintre liderii Lloyd George și Asquith, în ciuda succeselor din trecut că progresele
sociale, autonomia Irlandei și obținerea victoriei în primul război mondial. Era permanent pe locul 3, iar
din 1928 avea un program mai radical gravat după concepțiile lui Keynes. Avea că principale personalități
pe Șir John Simon și Walter Runciman, având ca publicație liberală
 CAMERA COMUNELOR
• Parlamentul britanic era singurul depozitar al suveranității naționale. Camera Comunelor își vedea legitimitatea crescând cu introducerea votului universal pentru persoanele de
21 de ani. Salariul unui parlamentar era de trei ori salariului mediu al unui muncitor. Rolul legislativ al Parlamentului se diminua datorită proiectelor intense propuse de executiv,
însă guvernele tot rămâneau dependențe de suporterii din parlament. Din 1923, MacDonald a fost numit premier, iar apartenen ța premierului la Camera Comunelor a devenit o
tradiție obligatorie. În 1937 este recunoscut titlul de prim-ministrul și existența Cabinetului prin Legea Coroanei. Monarhia își conservă prestigiul, iar în 1936, criză dinastică
este depășită. Instituția monarhică nu era pasivă față de mutațiile din societatea britanică și contribuia direct la evoluția vieții politice prin numirea unor premieri laburiști.
• Din 1916, liberalul David Lloyd George a condus un guvern de uniune națională alături de conservatori și laburiști, însă fără a consulta Camerele prin intermediul unui cabinet
de război format din cinci membri pe durata războiului.[12]

• În decembrie 1918 , conservatorii au obținut 48% din sufragii, liberalii 14%, laburiștii 22%, formându-se un cabinet de coaliție conservator și liberal.Guvernul s-a preocupat de
reluarea consumului și a investițiilor, provocând o supraîncălzire a economiei, ajungându-se la creșterea prețurilor. S-au emis bilete de banca în număr masiv pe durata războiului,
lira sterlină fiind depreciată cu alte monede, datoria externă agravându-se.
• Executivul a apelat la măsuri deflationiste, reducând cheltuielile statului în apărare, sănătate și educație, prețurile astfel s-au stabilizat, valoarea lirei a crescut, însă exporturile au
scăzut, producția a scăzut, iar șomajul a crescut. Guvernul a introdus un program de reforme-210 000 de locuințe sociale, a îmbunătățit statutul femeii, în timp ce sindicatele
erau mult mai combative, solicitând creșteri salariale, reducerea duratei de muncă și naționalizarea sectoarelor de producție, manifestându-și cererile prin numeroase greve.
Guvernul a acordat concesii, durata zilnică a muncii fiind de 8 ore.

• În 1920 este emisă Emergency Power Act, conferind executivului puteri excepționale.În aprilie 1921 are loc un protest masiv după ce executivul a încercat să raționalizeze
industria minieră și să reformeze sistemul cailor ferate. Minerii și muncitorii au intrat în greva generală, dar greva a eșuat datorită retragerii feroviarilor și lucrătorilor din
transporturi. Lloyd George s-a înfruntat cu dificultăți externe în Irlanda, India și Orientul Mijlociu, iar conservatorii și-au retras sprijinul. Lloyd-George a demisionat în octombrie
1922. În alegerile din noiembrie 1922 câștigă partidul conservator cu 38% din voturi, liberalii-29% și laburiștii-30%.
CEA DE-A DOUA EPOCǍ ELISABETANĂ
• Născută în 1926, prințesa Elisabeta s-a căsătorit cu Philip Mountbatten, căruia i s-a
acordat titlul de Duce de Edinburgh în 1947. Elisabeta și-a urmat tatăl la tron, pe George
al VI-lea, în 1952. De peste 60 de ani, se află pe tronul Marii Britanii și a celor 53 state
membre ale Commonwealth-ului Națiunilor. Depășind-o pe regina Victoria la domnie în
septembrie 2015, regina Elisabeta a II-a a reprezentat expresia continuității într-o
perioada în care Marea Britanie a cunoscut transformări fundamentale în epoca
postbelică.
 WINSTON CHURCHILL SI PIERDERILE UMANE SI
MATERIALE DIN AL DOILEA RAZBOI MONDIAL
• În anii '30, Churchill a avertizat parlamentul de pericolul reprezentat de Germania Nazistă și campania sa de reînarmare. La izbucnirea celui de-
Al Doilea Război Mondial, a fost numit din nou Prim Lord al Admiritati. După demisia lui Neville Chamberlain la data de 10 ma i 1940, Churchill
a devenit prim-ministru. Refuzul constant de a acceptă înfrângerea, predarea, sau un compromis pentru pace a ajutat Marea Britan ie în prima
parte a războiului când Marea Britanie era singură țară activ implicată împotriva lui Hitler. Churchill este cunoscut pentru discursurile și
emisiunile radiofonice despre război. A condus Marea Britanie ca prim-ministru până la asigurarea victoriei împotriva Germaniei Naziste.
• Al doilea război mondial a provocat pierderi materiale și umane uriașe pentru Marea Britanie. Flota britanică a fost distrusă. Producția
industrială și exporturile au scăzut. Marea Britanie depindea tot mai mult de SUA. După război a început procesul de descompunere al
imperiului colonial. Marea Britanie nu mai putea să-și impună politică sa de "echilibru de forțe" la nivel internațional, iar apariția armelor de
distrugere în masă și a rachetelor intercontinentale au redus total poziția strategică a Marii Britanii ca stat insular.
• Trupele britanice au luptat în Pacific, deși nu au făcut față japonezilor, pierzând în Malaysia, Indonezia, însă în confruntările cu adversari mai slabi
au reușit să obțină victorii.Pierderile pe care le-a suferit Marea Britanie au fost importante, pentru că războiul a fost crâncen, chiar dacă au fost
mai mici decât în Primul Război Mondial. 300.000 de soldați au fost uciși (100.000 din restul Commonwealth-ului).Pierderile au fost extrem de
mari și în domeniul naval: 18 milioane de tone de nave distruse.Au fost distruse sute de mii de imobile și 12.000 de uzine.Costurile au fost atât
de mari, încât dincolo de pierderile umane și materiale, cea mai urgență problema a Marii Britanii a fost că nu mai avea fonduri, fiind datoare
SUA.
 NOUL GUVERN LABURIST
• Pe plan intern, apare un consens național pentru condiții de viață mai bune, care permitea o restructurare politică și socială fundamentală a statului. În ciuda acestei
victorii scump plătită, dar glorioasă, la scurt timp după încheierea războiului s-au organizat alegeri, pierdute de Winston Churchill.Conservatorii au greșit în timpul
războiului, supralicitând figura lui Churchill. Labouristii au venit cu un program nou, „let’s face the future”, și au câștigat alegerile în ciuda sondajelor.
• După ce Partidul Conservator a pierdut alegerile din 1945, guvernul de coaliție din timpul războiului a demisionat la 24 mai, iar la 5 iunie s-au desfășurat alegeri
parlamentare, fiind câștigate de Partidul Laburist ce dorea menținerea controlului statului asupra economiei prin naționalizarea principalelor ramuri ale economiei
naționale, mijloacele de transport și băncile. Clement Attlee a devenit noul premier.
• În 1945, noul guvern laburist ales, condus de premierul Clement Attlee a instituit un program extins de reforme pentru prosperitatea statului britanic. Laburiștii au
naționalizat Banca Angliei, industria extractivă (carboniferă și de gaze naturale), o parte din întreprinderile metalurgice, transportul intern și aviația civilă, statul
plătind despăgubiri în valoare de 2,5 miliarde de lire sterline. Pe plan social, laburiștii au adoptat legi de caracter social:
• au anulat legea din 1927 ce interzicea sindicatelor dreptul la grevă
• au reorganizat sistemul de asigurări sociale prin plata indemnizațiilor pentru salariați, în caz de boală, de șomaj, de pierdere a capacității de muncă
• au înființat Serviciul Național al Sănătății în 1948, prin care a fost instituit serviciul medical gratuit, sistem care nu a funcționat decât până în 1951, când s-a introdus
plata pentru serviciile medicale
ADOPTAREA A DOUA LEGI IMPORTANTE
• Au fost adoptate două legi importante: Representation of the People’s Act și Legea
Parlamentară.Cele mai importante măsuri au fost cele luate în plan social; Marea Britanie a
devenit un model de stat al bunăstării (wellfare state), acest lucru făcându-se prin adoptarea
unor legi ca Național Insurance Act, Health Service Act, Sistemul de Asistență Socială.S-au
făcut mari eforturi de reconstrucție a locuințelor distruse, adoptându-se Town and Country
Planning Act. Nu au reușit însă să atingă numărul de 600.000 de locuințe reconstruite.Au
apărut mai multe noi orășele ca Harlow .
• Laburiștii au fost împiedicați în politica lor de bunăstare din cauza problemelor
britanicilor.Britanicii au introdus o lege care limita servirea în restaurante a maxim trei feluri.
Lipsa alimentelor a dus la importul de conserve de peste sudic numit snoek.În 1947, când
prințesa Elisabeta s-a căsătorit cu Philip, s-a anunțat că a primit 200 de bonuri de
îmbrăcăminte.
 ANII 1979-1991
• Începând din 1979, noul premier conservator ales, Margaret Thatcher, a inițiat politici economice liberale stricte care includeau
retragerea statului din economie, extinderea privatizării și reducerea impozitelor, reducerea drepturilor muncitorești și ajutoarelor
sociale acordate de stat.Primii ani de guvernare conservatoare s-au confundat cu o criză economică, fiind redus volumul producției
industriale și crescând șomajul. Margaret Thatcher a întreprins primele măsuri care aveau să stea la baza revoluției întreprinse de
Marea Britanie. Susținea a numai capitalismul putea garanta libertatea reală a individului, iar amenințarea comunismului trebuia să fie
oprită. Privatizarea și reforma sindicatelor trebuiau să fie armele noului conservatorism.
• Resursele financiare ale statului au fost împărțite. Pentru această, regiunile din Marea Britanie au fost împărțite în trei categorii: regiuni
cu un nivel ridicat al șomajului (zone de dezvoltare specială ), regiuni prospere (zone intermediare) și regiuni cu un nivel mai scăzut al
șomajului (zone de dezvoltare). Întreprinderile din regiunile cu un nivel crescut/scăzut de șomaj primeau un sprijin financiar mai mare
în raport cu regiunile prospere.
• Guvernul a stimulat financiar ramuri noi ale economiei, elaborând programe pentru dezvoltarea și utilizarea microelectronicii,
microprocesoarelor și roboților. Companiile care produceau roboți industriali primeau de la stat sume cu titlu de ajutor, care
reprezentau 25% din cheltuielile de cercetare și producție ale unui prototip. Firmele care foloseau roboți beneficiau de aceleași sume.
 DIN 1990
• În 1990, partidul l-a ales pe John Major ca premier, însă privatizarea sistemului feroviar, a serviciilor poștale și a mineritului de cărbune
implementate de acesta au fost măsuri privite că fiind nepopulare. În 1993, valoarea lirei scădea dramatic, forțând Marea Britanie să iasă
din Sistemul Monetar European, care controla stabilitatea monetară în Europa.
• Monarhia britanică a a înfruntat probleme, mai ales evenimentele din 1992, denumit "Annus Horibilis" sau moartea prin țesei Diana în
urma unui accident, divorțată de prințul Charles de Wales. În 1996, relațiile dintre Marea Britanie și continentul european se
înrăutățesc după ce Uniunea Europeană a interzis importul de vită din Marea Britanie din cauza numărului mare de animale infestate cu
ESB-boala vacii nebune. Respingerea ideii de a primi ordine de la Bruxelles a fost motivul scepticismului față de Uniunea Europeană.
Chiar și așa, relațiile strânse cu Europa continuă, dovadă fiind construirea Eurostarului, un tunel feroviar de sub Canalul Mânecii, care
leagă Marea Britanie de Franța, după ce guvernul britnaic renunțase să-l mai finanțeze și un consorțiu internațional s-a preocupat de
finisarea acestuia în 1994.
• Alegerile din 1997 s-au încheiat cu victoria laburiștilor conduși de Tony Blair. Noul premier a încercat să găsească o cale de mijloc
pentru a conduce țară, una care să țină cont în mod egal de libertatea sistemului de afaceri și de necesitățile sociale.Tony Blair a fost
reales în 2001 și în 2005 cu o majoritate covârșitoare.A introdus Legea Salariului Minim Național, Legea Drepturilor Omului și Legea
libertății informației, și a stabilit un parlament scoțian, o adunare națională în Țara Galilor și o adunare în Irlanda de Nord.
 FRANȚA
SECOLUL AL XX-LEA
 ANUL 1944
• Până în septembrie 1944, aproape întreg teritoriul Franței a fost eliberat de ocupația germană de către trupele franco-anglo-americane
și forțele interne ale Rezistenței. Un rol important în lupta antifascistă l-a avut Comitetul francez pentru eliberare națională,
reorganizat la 30 august 1944 în Guvernul provizoriu al Republicii Franceze, condus de generalul Charles de Gaulle. Guvernul
interimar a început să restabilească suveranitatea statului și economia țării în condițiile extrem de dificile ale devastării postbelice.
Volumul producției industriale a scăzut la 38%, agricol - la 60% din nivelul dinaintea războiului. Guvernul lui De Gaulle a realizat
naționalizarea industriilor de cărbune, gaze, electrotehnică și o serie de bănci mari; în sfera socială, a luat măsuri pentru protejarea
săracilor, creșterea salariilor și a pensiilor. În octombrie 1945, au avut loc alegeri pentru Adunarea Constituantă, care urmau să
elaboreze o nouă constituție. Cel mai mare număr de locuri în Adunarea Constituantă a fost câștigat de reprezentanți ai Partidului
Comunist Francez (PCF), ai Partidului Socialist (SFIO) și ai Mișcării Republicane Populare a Partidului Catolic (MRP). În guvernul de
coaliție (comuniștii aveau cinci portofolii ministeriale) a existat o luptă puternică asupra structurii statului țării. De Gaulle, incapabil să
găsească un limbaj comun cu majoritatea comunist-socialistă, a demisionat la începutul anului 1946. În decembrie 1946, a fost adoptată
o nouă Constituție franceză - a început istoria de 12 ani a celei de-a patra republici. Constituția a stabilit dreptul universal la muncă,
odihnă, securitate socială și educație. Franța a fost proclamată republică parlamentară. Rolul principal în viața politică avea să fie jucat
de un parlament bicameral, acesta fiind ales și președintele, care avea drepturi limitate.
 GUVERNELE SI CRESTEREA ECONOMICA A FRANTEI
• Toate guvernele celei de-a patra republici erau coaliționale și slabe: în 12 ani - 14 guverne. În primăvara anului 1947,
miniștrii comuniști au fost eliminați din guvern, care au încălcat solidaritatea guvernamentală. Odată ieșiți în afara
guvernului, comuniștii au urmat un curs pentru a destabiliza situația din țară și a prelua puterea. Partidul socialist și-
a rupt alianța cu comuniștii și a trecut la cooperarea cu MRP și radicalii.A apărut o nouă coaliție guvernamentală,
cunoscută sub numele de „a treia forță” (a funcționat până în 1951). În prima jumătate a anilor 1950, rolul
Asociației Poporului Francez (FPR), creat din inițiativa lui de Gaulle, a crescut în lupta politică. La acea vreme,
guvernele de centru-dreapta se formau în Franța, unde socialiștii nu erau incluși.
• De la sfârșitul anilor 40, a început o creștere economică în Franța. Producția industrială din 1948 a depășit
nivelurile dinaintea războiului; 1956, volumul producției industriale a fost de 2 ori mai mare decât nivelul dinainte
de război. La mijlocul anilor 1950, industriile moderne din Franța (combustibil și energie, metalurgie, construcții de
mașini, chimice, electronice radio) au fost măturate de o revoluție științifică și tehnologică.
INTEGRAREA ȚĂRILORVEST-EUROPENE
• În politica externă, Franța s-a bazat pe integrarea țărilor vest-europene și pe conservarea
imperiului colonial. 1948 Franța a acționat cu Marea Britanie, Belgia, Țările de Jos și
Luxemburg ca sponsor în crearea Uniunii Occidentale pentru cooperare în sferele
economice, sociale și militare-politice. În același an, Franța a aderat la Planul Marshall,
potrivit căruia a primit asistență în valoare de peste 3 miliarde de dolari. În 1949, statul a
intrat în Pactul Atlanticului de Nord (NATO). 1951 Franța a semnat cu Germania de Vest,
Germania,
• Belgia. Luxemburg și Olanda un acord privind Comunitatea Europeană a Cărbunelui și
Oțelului, care a fost începutul creării pieței comune (1957).
 LUPTA DIN INDOCHINA
• Pentru a păstra posesiunile coloniale, Franța a purtat un război sângeros fără succes în Indochina
(1946-1954). Franța a fost forțată să acorde independența Laosului și Cambodgiei în 1954, Marocului
și Tunisiei în 1956. Cu toate acestea, cel mai brutal a fost războiul Franței împotriva mișcării de
eliberare națională din Algeria (1956-1962).Aici locuiau peste 1 milion de francezi, care dețineau cele
mai fertile terenuri de pe coasta mediteraneană a Algeriei. În Algeria, s-a format o alianță reacționară a
elitei armatei și a colonialistilor, care, pentru a păstra colonia, erau gata să extindă conflictul militar pe
teritoriul francez; aici se pregătea o lovitură de stat la Paris. În mai 1958, aceste forțe au organizat o
revoltă în Algeria și au creat Comitetul pentru Salvarea Națională.Au cerut înființarea unui guvern
puternic în Franța și o intensificare a luptei împotriva mișcării de eliberare algeriană. Țara a intrat într-
o criză politică. La 1 iunie 1958,Adunarea Națională l-a aprobat pe generalul de Gaulle ca șef al
guvernului, care a primit puteri de urgență.Adunarea Națională a fost dizolvată și a patra Republică a
încetat să mai existe.
 NOUĂ CONSTITUȚIE ELABORATĂ DE DE GAULLE
• În septembrie 1958, în referendum, francezii au aprobat o nouă Constituție elaborată de de Gaulle. Constituția prevedea
o schimbare a formei de guvernare. Franța devenea o republică prezidențială. Președintele, care a fost ales timp de 7 ani
prin alegeri generale, avea puterile șefului statului, al șefului puterii executive și al comandantului-șef al forțelor armate; el
l-a numit pe prim-ministru și persoane în cele mai înalte funcții guvernamentale și militare. Președintele a aprobat legi
care au fost adoptate de parlament, dar putea emite propriile decrete fără aprobarea parlamentară. El ar putea dizolva
parlamentul și ar putea convoca noi alegeri. În noiembrie 1958. au avut loc alegeri parlamentare, care au fost câștigate de
Uniunea în Apărarea Noii Republici, creată de susținătorii lui de Gaulle. În decembrie a acestui an, de Gaulle a fost ales
primul președinte al celei de-a cincea republici.
• În politica internă, guvernul a început un curs pentru stabilizarea sistemului financiar și creșterea competitivității
industriei și agriculturii. În anii 60, modernizarea economiei franceze s-a intensificat. În primii 10 ani de existență a celei
de-a cincea republici, din 1958 până în 1968, producția industrială a crescut cu 60%. Franța a apărut ca o putere
industrială modernă, cu o industrie diversificată avansată, inclusiv nucleară și aerospațială. 1960 Franța și-a testat prima
dată propriile arme nucleare.
 DEZVOLTAREA ECONOMICA
• La începutul secolului XX,Franța a rămas o putere agrar-industrială. 56% din populația țării trăia în sate. În ceea ce
privește ritmul dezvoltării industriale, Franța a rămas în urma Statelor Unite și Germaniei, iar în câțiva indicatori -
în spatele Angliei și Rusiei. Această situație s-a dezvoltat parțial datorită consecințelor războiului franco-prusac din
1870-1871. Ea a cauzat pagube semnificative economiei țării. Conform păcii de la Frankfurt încheiată după război,
Franța a pierdut Alsacia și Lorena, cele două regiuni industriale cele mai dezvoltate, și a plătit Germaniei o
contribuție monetară imensă.
• Economia franceză a fost dominată de industria ușoară: îmbrăcăminte, textile, piele. Era cu mult înaintea ramurilor
tradiționale ale industriei grele franceze: metalurgie, minerit și chimie. În țară, alături de dezvoltarea continuă a
hârtiei, tipăririi și alimentelor, au apărut noi sectoare ale economiei - energie electrică, aviație și industriile auto,
construcția navală.Agricultura a urmat calea dezvoltării atât a agriculturii, cât și a creșterii animalelor.
 IMPERIUL COLONIAL
• Imperiul colonial francez la începutul secolului al XX-lea ca mărime era inferior doar celei englezești. Primele încercări
de cucerire colonială franceză datează din secolul al XVI-lea. - era marilor descoperiri geografice. Din secolul al XVII-lea.
expansiunea colonială a fost realizată cu participarea directă a statului. În următoarele două secole, Fran ța a cucerit
teritorii impresionante din Asia, Africa, America. În ajunul Primului Război Mondial, posesiunile coloniale franceze erau de
10,6 milioane de km 2 cu o populație de 55,5 milioane de oameni (suprafața metropolei la acea vreme era de 500 mii
km 2, populația era de 39,6 milioane de oameni). Franța a aparținut:
• în Africa - Algeria, Tunisia, Maroc, Somalia franceză, Africa de vest franceză, Africa ecuatorială franceză, Madagascar și
insulele Reunion;
• în Asia - Cochin, Cambodgia, Annam,Thin, Laos, India franceză;
• în America - Guadelupa, Martinica, Guyana Franceză, insulele Saint Pierre și Miquelon;
• în Oceania - Polinezia Franceză, Noua Caledonie, Noile Hebride (proprietate comună cu Marea Britanie).
 FRANȚA ÎN SISTEMUL RELAȚIILOR INTERNAȚIONALE
• La sfârșitul secolului XIX - începutul secolului XX. dezvoltarea inegală a țărilor capitaliste avansate din Europa a dus la
apariția unor grave dezacorduri și contradicții între ele. Pe continentul european, două blocuri de state opuse au început
să prindă contur. Cel mai activ rol în acest proces l-a avut Germania, străduindu-se să redistribuie lumea, în special
posesiunile coloniale, în favoarea ei.
• În 1879 Germania a încheiat un tratat militar cu Austria-Ungaria. Apoi, folosind conflictul franco-italian cu privire la
posesia Tunisiei, Germania a găsit un aliat în persoana Italiei. În 1882, primul tratat aliat a fost încheiat la Viena, care a pus
bazele Triplei Alianțe. Tratatul prevedea că, în cazul unui atac neprovocat asupra unuia sau a doi dintre participanții săi,
două sau mai multe mari puteri care nu participă la el, toți semnatarii tratatului intră în război cu aceste puteri. La rândul
său, cei din urmă s-au angajat să nu încheie o pace separată în cazul unei participări generale la război și să păstreze
secret tratatul.
• Semnarea celui de-al doilea și al treilea tratat al puterilor Triplei Alianțe a căzut în 1887 și, respectiv, în 1891.Au
confirmat toate prevederile tratatului din 1882. Ultimul, al patrulea tratat a fost semnat de reprezentanții Germaniei,
Austro-Ungariei și Italiei la Berlin în 1902.
POLITICA DOMESTICA
• O caracteristică distinctivă a sistemului politic al celei de-a treia republici a fost
instabilitatea ministerială. De la începutul secolului XX. iar înainte de Primul Război
Mondial, Franța a organizat patru alegeri la Camera Deputaților (1902, 1906, 1910 și
1914). În acest timp, douăsprezece birouri au fost înlocuite la putere. Cu toate acestea,
această schimbare frecventă de guvern nu a perturbat activitățile aparatului administrativ
de stat. Președintele consiliului de miniștri, nou numit prin decret al președintelui
republicii, și alți miniștri nu au schimbat ordinea de lucru a cabinetului în ansamblu sau a
ministerelor individuale.
REGIMUL TOTALITAR
DIN GERMANIA
 CE ESTE TOTLITARISMUL
• Totalitarismul este o formă de guvernare care monopolizează și susține controlul total al statului asupra vieții publice și
private a cetățenilor săi. Un stat totalitar nu are remușcări în privința pierderii de vieți sau a drepturilor omului, atâta
timp cât toate resursele sunt direcționate către un unic scop unificator, acela de stat reprezentat de o singură
conducere puternică. Această conducere este de obicei prezentată sub forma unui lider carismatic. În Germania
nazistă acesta a fost numit Führerprinzip (principiul conducătorului), referindu-se la Hitler ca la liderul suprem care
așteaptă supunere totală.
• Această monopolizare a puterii este posibilă printr-un control strict al guvernului asupra tuturor aspectelor societății
și vieții indivizilor. Conducerea totalitară nu permite libertatea individuală, iar organizațiile vechi și instituțiile sociale sunt
limitate și suprimate. Datorită acestui fapt, statul supraveghează toate aspectele care privesc grupurile de tineret,
grupurile culturale, religioase, profesionale și sportive printr-un control politic, iar guvernul are puteri nelimitate în
treburile de zi cu zi ale cetățeanului. În acest fel, putem spune că regimurile totalitare diferă de formele mai vechi ale
regimurilor autoritare, unde, obiectivul principal era, în general, limitat la obținerea controlului politic.
 PRINCIPIILE TOTALITARISMULUI
Unul dintre obiectivele principale ale naziștilor a fost înființarea Volksgemeinschaft (comunitatea oamenilor), bazată pe
principiul binelui comun pentru această comunitate, mai degrabă decât pentru binele individului. Prin acest termen,
naziștii au subliniat necesitatea purificării și superioritatea așa-numitului arian, ca rasă superioară. În mintea lor,
această rasă superioară avea un „drept natural” de a guverna asupra „celorlalți”, așa-numitele sub-rase și manifesta o
ură specială față de evrei și orice era ne-german.De mare importanță pentru ideologia nazistă a fost și problema
unificării tuturor popoarelor germanice într-o singură națiune și, prin urmare, concentrarea pe achiziția
de Lebensraum (spațiu vital).Acest lucru putea fi realizat prin extindere, folosind amenințările și violența și, dacă era
necesar, chiar și prin război. Pentru a-și atinge scopul, naziștii aveau nevoie de subordonarea și sprijinul total al
oamenilor, astfel că, au văzut necesară punerea în aplicare a unei politici de Gleichschaltung. Aceasta însemna un
proces de convertire a indivizilor și instituțiilor la o singură viziune, prin ceea ce astăzi, numim, măsuri totalitare .
TRASATURA COMUNA A STATELORTOTALITARE
• O trăsătură comună a statele totalitare este, de asemenea, urmărirea și excluderea
tuturor celor care ar putea să nu fie de acord cu viziunea mișcării, devenind, astfel,
dușmani ai statului. Folosind propaganda și explicând totul ca pe un mijloc de a proteja și
întări națiunea și oamenii săi, regimul totalitar vede ca o obligație luarea de măsuri severe
împotriva a ceea ce (în opinia lor) este „rău” și amenințător pentru stat.Acestea se
îndreaptă nu doar împotriva opoziției politice, ci și asupra celor pe care guvernul nazist i-
a considerat lipsiți de valoare și ne-germani, datorită rasei sau a comportamentului social.
MONOPOLIZAREA PUTERII IN REGIM TOTALITAR
• Această monopolizare a puterii este posibilă printr-un control strict al guvernului asupra
tuturor aspectelor societății și vieții indivizilor. Conducerea totalitară nu permite
libertatea individuală, iar organizațiile vechi și instituțiile sociale sunt limitate și suprimate.
Datorită acestui fapt, statul supraveghează toate aspectele care privesc grupurile de
tineret, grupurile culturale, religioase, profesionale și sportive printr-un control politic,
iar guvernul are puteri nelimitate în treburile de zi cu zi ale cetățeanului. În acest fel,
putem spune că regimurile totalitare diferă de formele mai vechi ale regimurilor
autoritare, unde, obiectivul principal era, în general,limitat la obținerea controlului politic.
 IMPUNEREA REGIMULUI
TOTALITAR PUBLICULUI
Pentru a se asigura că majoritatea opiniei publice împărtășește acest punct de vedere,
regimul totalitar se străduiește să stabilească și să sincronizeze o moralitate considerată
adecvată, în domenii precum educația, științele și cultura, cenzurând sau eliminând orice
păreri opuse. Controlând și cenzurând opiniile publice prin mijloace totalitare, naziștii pot
astfel să creeze impresia că au un sprijin copleșitor din partea oamenilor pentru regim,
astfel încât, cei în aparență puțini, care au îndoieli, să nu îndrăznească să le exprime
public.
Membre ale organizației Jungmädelbund (Tineretul Hitlerist pentru Fete) afișează pe perete
un anunț publicitar din partea Bund Deutscher Mädel (Liga Fetelor Germane), cu inscripția:
„Fată, haide, ești una de-a noastră”. Pentru a controla tineretul, Germania nazistă a vrut ca toți
băieții și fetele să se alăture mișcărilor lor de tineret, în care erau învățați principiile de bază
ale viziunii naziste asupra lumii.
Studenți și membri SA descarcă din camion cărți considerate „ne-germane”, în timpul
arderii de cărți care a avut loc la Berlin. Pe afiș scrie: „Studenții germani protestează împotriva
spiritului ne-german.” Berlin, Germania, 10 mai 1933.
BIBLIOGRAFIE
• https://www.eternalechoes.org
• https://ro.wikipedia.org