Sunteți pe pagina 1din 1

Pot fi cine vreau sau orice și oricând

N-am limite-aici, au rămas pe Pământ,


Îmi place pe Net și mă bucur de dar
Al meu, de la mine: al meu avatar.

E liber ca gândul, născut dintr-o stea,


Dar este și om, e imaginea mea.
Scăpat de restricții, el poate fi vânt
Ce poate să aibă zvâcniri de cuvânt,

El poate să bea din pocalul zeiesc


Să zboare prin locuri ce mi le-amintesc,
Să schimbe tărâmuri uitate de timp
Ce s-au prăfuit în atâta răstimp,

El poate iubi pe oricine, oricând,


Ciudat și zburdalnic, apoi, mai flămând,
Se poate preface-ntr-un vultur, pe cer,
Zburând spre înalturi, chemat de mister,

El poate orice și mă bucur de el


Căci e ce eu nu-s, el e fals, eu sunt cel
Cu dorul de-Acasă … ori nu? - n-am habar!
Sunt eu, sau un biet inventat avatar?

S-ar putea să vă placă și