Destin

...
Când suie clipa povârnișul timpului fără sfârșit,
Niciun obstacol nu-i stă-n cale,
Nu-și pierde pasul ticăit,
Unde duce drumul oare
Timpului care se pierde printre secolii năvalnici?
Către astrele din ceruri, luceferi văpăiați și falnici?
Sau e-o roată uriașă timpul și se tot învârte,
Petrecându-se pe sine, șarpe ce-și înghite coada,
O spirală fără capăt, lanțul veșniciei mute,
Căpcăun flămând de viață ce-și pândește-n taină prada?
...
Toate-s una? Nu există început și nici sfârșit?
Doar o scară care suie undeva spre veșnicie,
Hău ce soarbe soarta lumii fulgerând prin infinit,
Flacără nepieritoare care arde și e vie?
...
Cum se pierde-n clipă viața, timpului etern datoare,
Mereu sieși prizonieră, fragilă și temătoare,
Niciun obstacol nu-i stă-n cale,
Nu-și pierde pasul ticăit,
Când suie clipa povârnișul destinului fără sfârșit!