CONTRACTELE SPECIALE-SINTEZE

1. CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPARARE
2. CONTRACTUL DE DONAŢIE
3. CONTRACTUL DE MANDAT
4. CONTRACTUL DE LOCATIUNE
5. CONTRACTUL DE ANTREPRIZA
6. IMPRUMUTUL DE CONSUMATIE (PROPRIU-ZIS)
7. IMPRUMUTUL CU DOBANDA
8. IMPRUMUTUL DE FOLOSINTA (COMODATUL)
9. CONTRACTUL DE DEPOZIT
10. CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVILA
11. CONTRACTUL DE TRANZACTIE

CONTRACTUL DE VÂNZARE-CUMPARARE

1. Notiune
Vanzare-cumparare = contractul prin care una din parti (vânzatorul) stramuta proprietatea unui bun al sau
asupra celeilalte parti (cumparatorul) care se obliga în schimb a plati vânzatorului pretul bunului vândut.
- se poate transmite si alt drept decât dreptul de proprietate (ex.: un alt drept real, un drept de creanta, un drept din
domeniul propr. intelectuale etc.)
- nu pot forma obiectul vanzare-cumparare drepturile: - personale nepatrimoniale
- patrimoniale cu caractere strict personal.
2. Caractere juridice
2.1. sinalagmatic: da nastere la obligatii reciproce;
2.2. cu titlu oneros: ambele parti urmaresc interese patrimoniale;
2.3. comutativ: existenta si întinderea obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti de la încheierea contractului;
2.4. consensual (în principiu): simplul acord de vointa, fara
2.5. îndeplinirea vreunei formalitati si fara remiterea bunului si a pretului în momentul încheierii contractului;
Exceptii:
a. vânzarea terenurilor – trebuie sa se faca prin act autentic, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului;
b. vanzare-cumparare unui autovehicul – problema controversata:
- în literatura de specialitate – este considerat contract solemn; motivare: cerinta înscrisului autentic
pentru validitatea vânzarii este prevazuta de legislatia privind taxele de timbru;
1
 - în practica judec. se aplica solutia consensualismului: numai ca proba în vederea radierii si înscrierii pe
numele noului proprietar, autoritatile pretind sa li se prezinte actul de vanzare-cumparare în forma
autentica;
 - toate dispozitiile referitoare la conditiile de validitate ale contractului trebuie sa fie raportate la
momentul realizarii acordului de vointa, iar nu la momentul autentificarii;
 - deoarece valoarea este > de 250 lei, este necesara pentru proba prezentarea unui înscris sau a unui
început de dovada scrisa, în afara cazului în care a existat imposibilitatea preconstituirii dovezii;
 - numai tertele persoane, nu si partile sau succesorii lor în drepturi, vor putea dovedi cu orice mijloc de
proba contractul (pentru terti, contractul este un simplu fapt juridic).
2.6. translativ de proprietate: prin efectul realizarii acordului de vointa (independent de predarea lucrului vândut si
de plata pretului) se produce nu numai încheierea contractului, dar opereaza si transferul dreptului de
proprietate.
- din momentul dobândirii dreptului de proprietate, cumparatorul suporta si riscul pieirii lucrului (res perit
domino) daca vânzatorul dovedeste faptul strain (neculpabil) exonerator de raspundere;
- daca cauza straina a fost dovedita, vânzatorul va suporta riscul pieirii numai daca a fost pus în întârziere în ceea
ce priveste predarea lucrului.
Conditii pentru transferul automat al dreptului de proprietate:
a. vânzatorul sa fie proprietarul lucrului vândut, iar contractul perfect valabil încheiat;
b. sa fie vorba de lucruri determinate individual (lucrurile de gen nu pot pieri)
- în cazul lucrurilor de gen transferul proprietarii se produce în momentul individualizarii (care se
poate face atât prin predare, cât si prin alte metode: ex.: etichetarea coletelor etc.);
- în cazul obligatiilor alternative, daca vânzarea are ca obiect un lucru din mai multe, determinate, dar
numai alternativ, proprietatea se transmite în momentul alegerii; daca piere fortuit unul din lucruri, se
datoreaza celalalt, iar daca amândoua au pierit, fara vina vânzatorului, obligatia este stinsa; daca amândoua
lucrurile sunt de gen, pe lânga alegere, trebuie sa se procedeze si la individualizarea propriu-zisa a lucrului
ales;
- în cazul obligatiilor facultative (obiectul este unul singur, celalalt fiind prevazut doar ca o simpla
posibilitate de plata), problema transferului si a riscurilor se rezolva dupa regulile generale.
c. lucrul vândut trebuie sa existe;
- bunurile viitoare pot forma obiectul contractului, însa transferul proprietarii poate opera: - dupa ce au
fost terminate, în stare de a fi predate (daca sunt bunuri certe)
- dupa individualizare (daca sunt bunuri de gen)
Astfel, în cazul unei recolte viitoare, proprietatea se transmite: în momentul în care este gata de recoltat
(daca lucrul si pretul sunt determinate), respectiv în momentul individualizarii (daca vânzarea se face pe unitate de
masura).
- riscurile se transmit o data cu proprietatea, cu exceptia cazului în care cumparatorul îsi asuma riscul
nerealizarii - în tot sau în parte – a lucrului viitor, când riscurile se transmit în momentul încheierii
contractului
d. partile sa nu fi amânat transferul proprietatii printr-o clauza speciala, pentru un moment ulterior:
- pâna la împlinirea unui termen suspensiv, daca partile au prevazut expres amânarea ca efect al
contractului; daca termenul a fost stipulat pur si simplu nu afecteaza decât executarea obligatiei de predare;
- pâna la realizarea unei conditii suspensive, care prin ea însasi amâna transferul proprietatii pâna la
realizarea evenimentului;
- un caz special: cumpararea dintr-o unitate comerciala cu autoservire: contractul nu se încheie în
momentul individualizarii (alegerii) bunurilor, ci din momentul platii pretului, pâna atunci cumparatorul
fiind un simplu detentor precar, vinovat de furt daca pleaca fãrã sa plãteascã (in primul caz ar fi fost un
debitor care nu si-a onorat obligatia de plata);
- daca prin conventia partilor, transferul proprietatii a fost amânat, se amâna corespunzator si transferul
riscurilor; aceasta regula nu este imperativa, partile pot disocia transferul proprietatii de transferul riscurilor.
2.7. în materie imobiliara: conditia publicitatii imobiliare.
a. sistemul registrului de transcriptiuni-inscriptiuni:

2
 - între parti si fata de succesorii lor (succesori universali sau cu titlu universal, legatari cu titlu
particular si creditori chirografari) contractul produce efecte translative de proprietate chiar daca nu a
fost transcris;
- fata de terte persoane (succesori cu titlu particular prin acte între vii) – chiar daca au avut cunostinta
de încheierea contractului – transmisiunea va fi valabila numai din momentul transcrierii.
b. sistemul cartii funciare:
- drepturile imobiliare se stramuta, se modifica sau se sting, nu numai între terti, dar si între partile
contractante, numai prin întabulare, aceasta având caracter constitutiv de drepturi.
În practica exista urmatoarea conceptie:
- lipsa înscrierii nu poate fi opusa de catre o parte contractanta celeilalte parti, precum si succesorilor
lor;
- un atare drept real este opozabil si tertilor care au cunostinta de existenta lui, desi nu este înscris în
cartea funciara;
- numai tertii care nu aveau cunostints de existenta dreptului netranscris si, încrezându-se în cartea
funciara, au dobândit prin acte cu titlu oneros, drepturi pe care si le-au transcris, le pot opune dobânditorului
anterior.
Pentru drepturile mobile nu exista un sistem de publicitate, astfel încât daca vânzstorul a vândut de doua ori, va avea
preferinta cel care a intrat mai întâi cu buna-credinta in posesia bunului.
3. Conditii de validitate ale contractului de vanzare-cumparare
Consimtamântul partilor
- acordul de vointa între parti este întotdeauna necesar si suficient.
A. Promisiunea unilaterala de vânzare (sau cumparare)
- atunci când o persoana, prevazând un eventual interes pentru ea de a dobândi proprietatea unui bun, primeste
promisiunea proprietarului de a vinde acest bun, rezervându-si facultatea de a îsi manifesta în acest sens – de
obicei înauntrul unui termen – consimtamântul sau de a îl cumpara;
- este, de fapt, un ante-contract, care da nastere la un drept de creanta: una din parti având obligatia (de a face) de
a vinde în viitor un anumit bun, iar beneficiarul promisiunii putând opta pentru a cumpara sau nu;
- daca promitentul refuza vânzarea, beneficiarul va avea dreptul la daune-interese.
 promisiunea este un contract unilateral; el poate fi transformat într-un contract bilateral daca:
- beneficiarul se obliga, în schimbul dreptului de optiune, la plata unei sume de bani (pretul dreptului
de optiune);
- daca beneficiarul se obliga la plata unei sume de bani în cazul în care va opta în sens negativ.
 dovada promisiunii se face conform regulilor generale aplicabile creantelor;
 obligatia promitentului se stinge: la termen sau, daca nu s-a prevazut un termen, la expirarea termenului
general de prescriptie (care curge de la data încheierii promisiunii de vânzare);
 promisiunea unilaterala ar putea fi asumata si de cumparator (caz care nu a fost întâlnit în practica).
B. Promisiunea bilaterala de vanzare-cumparare
- ambele parti se obliga sa încheie în viitor contractul de vanzare-cumparare;
- este, de asemenea, un ante-contract, cu deosebirea ca, în acest caz oricare dintre parti poate cere încheierea
contractului;
- în cazul în care promitentul-vânzator nu îsi respecta obligatia si vinde lucrul, beneficiarul-cumparator nu poate
cere predarea, iar vânzarea este valabila, cu exceptia fraudei;
- în cazul în care promitentul nu îsi executa obligatia, dar lucrul se mai gaseste în patrimoniul sau, instanta poate
da o hotarâre care sa tina loc de contract si sa aiba caracter constitutiv de drepturi din momentul în care ramâne
definitiva (în virtutea principiului executarii în natura a obligatiilor).
Pactul de preferinta
- proprietarul unui bun se obliga ca, în cazul în care va vinde, sa acorde preferinta unei anumite persoane, la pret
egal (este o promisiune afectata de o conditie simpla potestativa);
- la fel ca la promisiunea de vânzare, beneficiarul nu are dreptul la actiunea în revendicare sau în anularea vânzarii
facute cu nerespectarea promisiunii (cu exceptia fraudei); acesta are dreptul numai la daune-interese;
- dreptul beneficiarului se poate transmite (daca nu exista dispozitie contrara în conventia dintre parti) prin acte
între vii (regulile de la cesiunea de creante) sau prin mostenire;
3
- obligatia promitentului se transmite numai prin mostenire, dreptul nostru necunoscând cesiunea de datorie.
C. Dreptul de preemtiune
- în cazul în care proprietarul unui teren agricol din extravilan intentioneaza sa îl vânda (deci nu prin înstrainare
cu titlu gratuit, cu caracter aleatoriu, sau prin schimb, chiar si cu sulta, prin aducerea terenului ca aport într-o
societate sau printr-o tranzactie) legea confera un drept prioritar la cumparare coproprietarilor, proprietarilor
vecini si arendasilor; este vorba numai de cazul în care actul juridic proiectat are ca obiect transmiterea
dreptului de proprietate
- spre deosebire de pactul de preferinta, care are caracter contractual, dreptul de preemtiune are caracter imperativ
(derogare de la principiul liberei circulatii a bunurilor => trebuie interpretata restrictiv);
- dreptul de preemtiune trebuie ocrotit ca orice drept patrimonial, indiferent de titularul sau; de asemenea, este un
drept opozabil erga omnes (pentru nerespectarea lui se poate cere anularea contractului, indiferent de buna sau
reaua-credinta a tertului cumparator);
- dreptul de preemtiune trebuie recunoscut indiferent de persoana titularului (poate fi exercitat si în cazul în care
terenul agricol din extravilan face parte din domeniul privat al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale;
- vânzatorul unui teren situat în extravilan trebuie sa înregistreze oferta de vânzare la consiliul local în raza caruia
este situat terenul, iar în aceeasi zi secretarul unitatii administrativ-teritoriale afiseaza oferta la sediul primariei;
titularii dreptului de preemtiune trebuie sa se pronunte în scris, în termen de 45 de zile de la data afisarii ofertei
de vânzare, aratând si pretul oferit, iar oferta de cumparare se va afisa la primarie;
- daca în termenul legal îsi exercita dreptul mai multi titulari din aceeasi categorie, vânzatorul are dreptul de a
alege pe unul dintre ofertanti; daca pretul oferit de către titularii dreptului de preemtiune nu este convenabil
vânzatorului, acesta poate sa vânda terenul oricarei alte persoane; terenul va fi, de asemenea, vândut liber si în
cazul în care în termenul de 45 de zile nici unul dintre titularii dreptului de preemtiune nu îsi manifesta vointa de
a cumpara terenul;
- la autentificarea actului de vânzare-cumparare, vânzatorul trebuie sa faca dovada publicitatii necesare pentru
respectarea dreptului de preemtiune, dovada care se face cu actul eliberat vânzatorului de catre secretarul unitatii
administrativ-teritoriale, dupa expirarea termenului de 45 de zile;
- nerespectarea se sanctioneaza cu nulitatea relativa a contractului; în cazul in care vânzarea s-a facut prin
simulatie (ex.: contract de întretinere, arenda, donatie etc.), actiunea în declararea simulatiei va fi dublata de
actiunea în anularea vânzarii-cumpararii); terenul reintra, cu efect retroactiv în patrimoniul vânzatorului).
Capacitatea partilor
- regula este capacitatea, iar incapacitatea este exceptia => cazurile de incapacitate sunt expres si limitativ
prevazute de lege;
- vanzare-cumparare este, în principiu un act de dispozitie atât pentru vânzator, cât si pentru cumparator => partile
trebuie sa aiba capacitate deplina de exercitiu, iar persoanele lipsite de capacitate sau cu capacitate de exercitiu
restrânsa încheie contractul prin ocrotitorul legal, respectiv cu autorizarea acestuia;
- însa, raportat la patrimoniul partii contractante, vanzare-cumparare poate mijloci efectuarea de acte de
conservare sau de administrare a patrimoniului => este suficient ca partea sa aiba capacitatea de a încheia astfel
de acte si încuviintarea necesara efectuarii lor.
Incapacitati speciale:
- aceste incapacitati sunt: - interdictii de a vinde si a cumpara
- interdictii de a cumpara
- interdictiile numai de a vinde (inalienabilitatea) sunt stabilite de lege în functie de natura bunului, si nu în
consideratia persoanei.
a. vânzarea între soti este interzisa
- donatia între soti fiind revocabila, daca vânzarea ar fi permisa, aceasta dispozitie ar putea fi ocolita prin
încheierea unor contracte de vanzare-cumparare simulate;
- sunt aparate si interesele mostenitorilor rezervatari;
- se mai apara si interesele creditorilor.
- nerespectarea acestei interdictii duce la nulitatea relativa a contractului; ea poate fi confirmata dupa desfacerea
casatoriei de catre parti, sau de catre mostenitori, dupa moartea vânzatorului;
- vânzarea între concubini este valabila, afara de cazul în care a fost încheiata pentru a mentine starea de
concubinaj (are cauza imorala).

4
b. tutorii nu pot cumpara bunurile persoanelor de sub tutela lor (cât timp socotelile definitive ale tutelei n-
au fost date si primite);
c. mandatarii (atât legali cât si conventionali), împuterniciti sa vânda un lucru, nu îl pot cumpara); =>
nulitate relativa;
d. persoanele care administreaza bunuri ce apartin statului, comunelor, oraselor, municipiilor sau judetelor
nu pot cumpara bunurile aflate în administrarea lor; => nulitate relativa;
e. functionarii statului nu pot cumpara bunurile statului sau ale unitatilor administrativ-teritoriale care se
vând prin mijlocirea lor; totusi, daca bunurile au preturi fixe, lasând la o parte aprecierile subiective, vanzare-
cumparare poate fi recunoscuta valabila, daca nu intervin alte cauze de nulitate. => nulitate relativa;
f. judecatorii, procurorii si avocatii nu pot deveni cesionari de drepturi litigioase care sunt de competenta
curtii de apel în a carui circumscriptie îsi exercita functia sau profesia (în cazul judecatorilor de la CSJ,
respectiv al procurorilor de la Parchetul de pe lânga CSJ, interdictia se întinde pentru toata tara); =>
nulitate absoluta , cu suportarea cheltuielilor vanzarii si plata daunelor-interese;
“drepturi litigioase” = inclusiv cele in privinta carora se poate naste o contestatie serioasa si viitoare;
g. terenurile agricole (indiferent ca sunt situate in intravilan sau in extravilan) nu pot dfi dobandite prin
acte juridice intre vii decat in limita a 200 ha de teren de familie (sotii si copiii lor necasatoriti – daca
gospodaresc impreuna cu ei), indiferent de caracterul oneros sau gratuit al actului. =.> nulitate absoluta a
actului.
In cazul in care o familie dobandeste un teren agricol cuu o suprafata mai mare de 200 ha, intervine reductiunea
actului juridic pana la limita suprafetei legale.
=> arendarea care contine o dobandire interzisa deghizata este nula.
h. persoanele insolvabile nu pot cumpara bunurile imobile care se vand prin licitatie publica;
i. cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate => nulitate absoluta;
- atat prin acte juridice intre vii cat si prin acte mortis causa;
- pot insa dobandi dreptul de proprietate asupra constructiilor, si, prin urmare si dreptul de superficie
asupra terenurilor pe care se afla respectivele constructii;
- aceasta interdictie se aplica si persoanelor juridice care nu au nationalitatea romana;
- in cazul in care o persoana fizica sau juridica vrea sa investeasca in Romania, aceasta nu poate
aporta terenuri la societatea pe care o infiinteaza, insa societatea, dupa ce a fost infiintata, va putea dobandi,
in nume propriu terenuri in Romania (fiind persoana juridica cu nationalitate romana)
4. Obiectul contractului
- din vanzare-cumparare (contract sinalagmatic) => doua obligatii reciproce:
- lucrul vandut (obligatia vanzatorului);
- pretul (obligatia cumparatorului).
Conditiile lucrului vandut
a. lucrul sa fie in comert (in circuitul civil)
- principiul este acela al liberei circulatii a lucrurilor, iar prohibitia poate fi absoluta (pentru lucrurile care, prin
natura lor sau prin lege sunt de uz sau interes public => sunt inalienabile) si relativa (pentru lucrurile care pot fi
vanzare-cumparare numai de catre anumite persoane sau in anumite conditii):
1. in sensul propriu-zis al cuvantului sunt scoase din circuitul civil lucrurile care, prin natura lor nu pot face
obiectul dreptului de proprietate: lucrurile comune (rex communis) cum ar fi aerul, razele soarelui, apa marii sau
din raul curgator, care, fiind inepuizabile, nu apartin nimanui, si al carui uz este comun tuturor (art. 647 C.civ.),
in conditiile si limitele prevazute de lege;
2. bunurile din domeniul public al statului (de interes national) sau al unitatilor administrativ-teritoriale (de interes
local) sunt inalienabile (bogatiile de orice natura ale subsolului, caile de comunicatie, spatiul aerian, apele cu
potential energetic valorificabil si acelea ce pot fi folosite in interes public, marea teritoriala, resursele naturale
ale zonei economice si ale platoului continental, precum si alte bunuri stabilite de lege !!Deak si Carpenaru
considera ca sunt inalienabile si bunurile care, datorita naturii lor, sunt de uz sau interes public, cum ar fi
tablourile din muzeele publice, cartile si manuscrisele dinbibloteci sau arhive publice). Ele sunt imprescriptibile
si insesizabile => nu pot fi vandute, insa pot fi date in administrare RA sau institutiilor publice sau pot fi
concesionate sau inchiriate;
In ceea ce priveste bunurile din domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ teritoriale sun t supuse
dispozitiilor de drept comun, atata timp cat prin lege nu se prevede astfel => conditiile de vanzare-cumparare a

5
 acestora sunt cele comune, in masura in care prin lege speciala nu se prevede altfel (ex: prevederile legii publice
locale nr. 69/1991).
3. Un caz de inalienabilitate temporara este cel prevazut de art. 32 al lg 18/1991, republicata, prin care, persoanele
caraora li s-a “constituti” (nu “reconstituit”) dreptul de proprietate asupra unor terenuri, nu pot instraina aceste
terenuri prinnacte intre vii timp de 10 ani socititi de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea
proprietatii. Aici nu este vorba de o incapacitate de instrainare prevazuta intuituu personae, ci de o
inalienabilitate propter in rem, adica nu in consideratia persoanei care tranzactioneaza, ci a lucrului (important,
deoarece in cazul decesului titularului dreptului, interdictia de vanzare-cumparare ramane);
4. Bunurile care constituie monopolul statului pot fi vanzare-cumparare, in conditiile prevazute de lege, numai
de catre persoane fizice sau juridice autorizate (ex: tutun, chibrituri);
5. Exista si bunuri care, desi sunt in circuitul civil, din motive de ordine publica sau economico-sociala, pot fi
vanzare-cumparare numai cu respectarea unor prevederi legale speciale (armele, munitiile si materiile
explozive, produsele si substantele stupefiante;
6. In principiu, un bun nu poate fi declarat inalienabil (scos din circuitul civil) prin vointa omului (ex prin
clauza testamentara), deoarece o asemenea clauza contravine prinmcipiului liberei circulatii a bunurilor si
dreptului proprietarului de a dispune liber si absolut de bunul sau. => inalienabilitatea conventionala poate fi
recunoscuta valabila daca se justifica printr-un interes serios si legitim (ex: garantarea executarii unei
obligatii: de plata a pretului, a unei rente viagere in favoarea unui tert) sau a altui interes (ex: interdictia
instrainarii bunului transmis minorului pana la majoratul lui). => CONDITII: interes si caracter temporar si, de
asemenea, sa nu contravina ordinii publice si bunelor moravuri.
Daca clauza de inalienabilitate nu intruneste cerintele aratate => numai clauza urmeaza sa fie declarata nula
(daca nu este cauza determinanta a incheierii contractului). Sanctiunea nulitatii contractului incheiat cu
nerespectarea clauzei de inalienabilitate poate fi aplicata numai daca inalienabilitatea este prevazuta de lege.
Daca clauza de inalienabilitate este valabila si, cu toate acestea bunul este instrainat, stipulantul
clauzei/succesorii sai poate cere:
- rezolutiunea (revocarea) instrainarii initiale (cu daune-interese) pentru neexecutare de obligatii:
- sau, repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea clauzei.
Tertul dobanditor de buna credinta se va putea apara:
- prin invocarea art. 1909 C. civil (in cazul mobilelor);
- prin invocarea uzucapiunii (in cazul imobilelor).
b. Lucrul sa existe (existenta actuala sau viitoare)
1. daca partile au avut in vedere un lucru existent, dar care era pierit total in momentul incheierii contractului, sau
un lucru care nu a existat in realitate => vanzarea este nula absolut (deoarece obligatia vanzatorului este
l;ipsita de obiect);
2. daca lucrul exista in momentul incheierii contractului, dar a pierit in parte anterior (sau mai multe lucruri
formeaza obiectul contractului, dar numai o parte au pierit), cumparatorul poate alege: sa renunte la contract
(rezolutiune) sau sa ceara executarea asupra partii ramase, cu o reducere proportionala de pret. Alegerea nu
trebuie sa fie abuziva (ex: renunatare la contrac, desi partea pierita este neinsemnata, sau cele doua sau mai
multe lucruri cumparate nu sunt interdependente).
In principiu, cumparatorul poate renunta la contract atunci cand executarea partiala nu duce la realizarea
scopului contractului. => riscul pieirii totale sau partiale a lucrului apartine vanzatorului (res perit domino), cu
execptia cazului in care operatiunea are caracter aleatoriu.
3. Vanzare-cumparare este valabila daca are ca obiect un bun viitor, cu exceptia mostenirilor nedeschise.
Nerealizarea lucrului nu afecteaza valabilitatea contractului. Vanzatorul:
- va pierde pretul;
- va fi obligat la palta daunelor-interese pentru neexecutare, cu exceptia cazului in care dovedeste o
cauza exoneratoare de raspundere.
Cumparatorul nu va fi obligat sa plateasca pretul, chiar daca lucrul nu a pierit din cauza vanzatorului (acesta
fiind cel care suporta riscul pieirii bunului).
c. Lucrul sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil;
d. Vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului individual determinat (in caz contrar nu poate transmite:
nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet)
In cazul in care vanzatorul transmite un lucru care nu este al sau:

6
1. daca partile (sau cel putin cumparatorul) au fost in eroare, vanzarea este anulabila pentru eroare asupra
calitatii esentiale a vanzatorului (de proprietar al bunului).
Nulitatea poate fi ceruta: - pe cale de actiune (cand pretul s-a platit)
- pe cale de exceptie (cand pretul nu s-a platit)
numai de catre cumparator; vanzatorul nu poate cere anularea chiar daca a fost de buna credinta;
cumparatorul nu mai poate cere anularea daca vanzatorul a devenit proprietarul bunului dupa vanzare sau
daca vanzarea este ratificata de catre adevaratul proprietar.
Daca cumparatorul este evins de catre adevaratul proprietar inainte de a fi cerut anularea, obligatia de garantie a
vanzatorului pentru evictiune subzista.
Adevaratul proprietar nu poate cere anularea (este tert fata de contract), dar poate introduce actiunea in
revendicare. Cumparatorul se poate apara invocand art. 1909 C civil sau uzucapiunea (contractul incheiat cu
vanzatorul neproprietar putand fi invocat ca just titlu pt. uzucapiunea de 10-20 de ani si pentru dobandirea
fructelor.
2. Daca partile erau in cunostinta de cauza, exista mai multe opinii:
a. vanzarea este valabila (vanzatorul s-a obligat sa procure bunul mai tarziu, in caz de neexecutare fiind pasibil
de plata daunelor interese). – nu
b. vanzarea lucrului altuia in cunostinta de cauza are o cauza ilicita si deci este nula absolut (art. 948 C. Civ),
cu exceptia savarsirii actului in cadrul exercitarii legale a comertului.
Daca contractul s-a incheiat in fraudsa dreptului proprietarului – nulitate absoluta (FRAUS OMNIA
CORRUMPIT).
Daca bunul face parte din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ-teritoriale, contractul este
nul in absolut toate cazurile (chiar daca cumparatorul a fost de buna-credinta).
3. in cazul bunurilor aflate in indiviziune, se aplica regulile propri starii de indiviziune:
daca unul dintre coproprietari instraineaza intregul bun (nu doar cota sa parte indiviza), fara acordul celorlalti
coproprietati, vanzarea nu este nula, insa dreptul cumparatorului asupra bunului respectiv este supus unei
conditii pe tot timpul indiviziunii. Dupa incetarea starii de indiviziune, dreptul dobanditorului va depinde de
rezultatul partajului:
- daca bunul intra in lotul vanzatorului, vanzarea va fi considerata valabila retroactiv;
- daca bunul intra in lotul altui coproprietar, vanzarea va fi nula (pentru lipsa calitatii de proprietar a
vanzatorului).
Conditiile pretului
a. sa fie stabilit in bani; daca nu, contractul poate fi calificat altfel: schimb, dare in plata, sau alt contract nenumit.
Spre exemplu: daca proprietatea se transmite in schimbul intretinerii pe viata (nu este vanzare, pentru ca
obligatia de intretinere este de a face, nu echivaleaza cu un pret), sau daca contraechivalentul este o prestatie
periodica in bani (=> este renta viagera).
b. Sa fie determinat sau determinabil:
- este determinat – daca cuantumul (nu modalitatea de plata) este hotarat de parti in momentul
incheierii contractului;
- este deteminabil – daca sunt precizate doar elementele cu ajutorul carora va fi
deteminat pretul.
- daca stabilirea lui este lasata la aprecierea unui tert ales de comun acord de catre parti
sau de catre o persoana determinata de parti (nu este un arbitru, dar nu are nici calitatea de
expert, ci este, de fapt, mandatarul comun al partilor care, prin derogare de la dreptul
comun, nu poate fi revocat decat prin acordul comun al partilor).
Daca pretul ramane la aprecierea ulterioara a partilor sau a unei parti, sau daca tertul nu desemnat nu poate
sau nu vrea sa determine pretul, vanzarea este nula de drept (nu este acelasi lucru atunci cand partile
stabilesc tertul mai tarziu - vanzarea se considera incheiata in acel moment). In nici un caz instanta nu e
competenta sa determine pretul sau persoana tertului.
- in cazul in care exista preturi legale obligatorii, partile sunt obligate sa se conformeze, respectiv se subintelege
ca partile au avut in vedere acel pret:
- daca partile au stabilit un alt pret, acesta se inlocuieste de drept cu cel legal;
- daca contractul a fost executat cu alt pret, diferenta urmeaza sa fie platita (vanzatorul are actiune
contractuala), respectiv restituita (plata nedatorata).
7
c. sa fie sincer si serios:
- este sincer un pret real, care nu e stabilit in mod fictiv, ci in scopul de a fi cerut si platit in realitate:
- in cazul in care pretul este simulat, contractul este nul ca vanzare-cumparare; poate fi recunoscut
valabil ca o donatie deghizata, daca sunt indeplinite conditiile donatiei;
- daca pretul este deghizat partial (fara sa devina derizoriu), contractul este valabil ca vanzare-
cumparare, se aplica regulile de la simulatie si cele fiscale.
- pretul trebuie sa fie serios, adica sa nu fie derizoriu, adica atat de disproportionat fata de valoarea lucrului incat
sa nu poata constitui obiectul obligatiei cumparatorului; seriozitatea este lasata la aprecierea instantei; daca
pretul este derizoriu, contractul este nil ca vanzare-cumparare, dar poate subzista ca donatie, daca sunt
indeplinite conditiile;
- daca pretul este sincer si serios, contractul este valabil chiar daca pretul este mult inferior/superior valorii reale a
lucrului vandut; prin derogare se poate cere anularea pentru leziune (actiunea in resciziune) daca:
- exista disproportie vadita intre valoarea lucrului si pret,
- lezatul este un minor intre 14 – 18 ani care a incheiat singur contractul (si nu se cere autorizarea
prealabila a autoritatii tutelare pentru acel contract)
- si nu l-a ratificat expres sau tacit dupa ce a implinit 18 ani
Daca contractul este incheiat de o persoana incapabila (sub 14 ani sau pusa sub interdictie), acesta este anulabil
chiar fara leziune.
Daca partea lezata este un major, nu poate introduce actiunea in resciziune, dar, in mod exceptional, daca cineva
profita de nestiinta, ignoranta, stare de constrangere pentru a obtine avantaje disproportionate, contractul poate
fi considerat nul pentru ca s-a intemeiat pe o cauza imorala.
7. Efectele contractului de vanzare-cumparare
Interpretarea clauzelor contractului
Efectele contractului = obligatiile pe care contractul le creaza pentru parti. Pentru a interpreta clauzele exista
anumite reguli:
- de regula, dca intelesul este indoielnic, interpretarea se face in favoarea debitorului;
- insa, in materie de vanzare exist ao regula speciala si derogatorie: vanzatorul trebui sa explice si ssa sdtabileasca
clar clauzele contrctului, air cl;auzele care nu sunt clare se interpreteaza in contra vanzatorului (IN DUBIO
CONTRA STIPULATEM);
- => in materie de vanzare, toate clauzele indoielnice se interpreteaza in favoarea cumparatorului.

OBLIGATIILE VANZATORULUI
- sa predea lucrul vandut cumparatorului;
- sa garanteze contra evictiunii si contra viciilor;
- nu este prevazuta obligatia de a transmite proprietatea lucrului vandut, deoarece aceasta se prodiuce, de regula,
prin incheierea contractului.
A. Predarea lucrului vandut
a. obligatia principala de predare (= punerea la dispozitie a lucrului vandut; nu are semnificatia transferului
dreptului de proprietate si nici a posesiei, ci doar a detentiei, cumparatorul posedand, din momentul incheierii
contractului, corpore alieno):
- modul de executare:
- in unele cazuri – atitudine pasiva; ex: lasarea lucrului la dispozitia cumparatorului;
- in alte cazuri – atitudine activa; ex: indeplinirea unor acte sau fapte pozitive necesare pentru ca
cumparatorul sa intre in posesia lucrului (predarea cheilor, eliberarea cladirii)
- termenul si dovada predarii –se aplica regulile generale referitoare la executarea obligatiilor;
- locul predarii:
- in cazul in care lucrul poate fi localizat in momentul incheierii contractului, predarea se face la locul
unde se afla acesta;
- in celelalte cazuri, regula este ca predarea sa se faca la domiciliul debitorului (vanzatorul) => plata
este cherabila.
- cheltuielile de predare – sunt in sarcina vanzatorului (cantarire, masurare, numarare); cheltuielile ridicarii sunt
in sarcina cumparatorului, DACA nu este stipulatie contrara (ex: daca s-a stabilit ca locul presarii este la
domiciliul cumparatorului, cheltuielile de transport sunt in sarcina vanzatorului);
8
- obiectul predarii: lucrul vandut trebuie predart in masura determinata prin contract si in starea in care se gasea
in momentul incheierii contractului; in cazul bunurilor de gen sau viitoare se aplica regulile generale referitoare
la obiectul platii.
Reguli speciale sunt prevazute in materie de vanzare de imobile (aplicabile in lipsa de stipulatie contrara in
contract, ca si in caz de frauda):
a. daca vanzarea s-a facut “cu aratare de cuprinsul sau si pe atat masura (m.p.)”, si, ulterior se constata ca
intinderea nu corespunde celei aratate in contract:
- daca intinderea este mai mica, cumparatorul poate cere completarea, daca vanzatorul mai are teren,
sau reducerea proportionala a pretului; rezolutiunea DOAR DACA imobilul nu mai poate fi folosit
pentru destinatia avuta in vedere;
- daca intinderea este mai mare, cumparatorul este obligat sa plateasca excedentul; el poate cere
rezolutiunea DOAR DACA excedentul (dovedit prin masurare) depaseste a 20 – parte din intinderea
aratata in contract.
b. Daca vanzarea este facuta altfel decat pe masura (adica pe pret global):
- diferenta - in plus sau in minus – fata de intinderea declarata nu se ia in considerare decat daca
depaseste a 20-a parte din intindere;
- in caz de excedent peste a 20-a parte – spor al pretului, si cumparatorul poate opta si pentru
rezolutiune;
- in caz de lipsa cu mai mult de a 20-a parte – micsorare a pretului, insa cumparatorul nu poate cere
completarea terenului sau rezolutiunea contractului.
c. Daca s-au vandut doua (sau mai multe) imobile (cu aratarea intinderii) printr-un singur contract si pret, iar
intinderea unuia este mai mare si a altuia mai mica, diferentele de pret datorate se compenseaza.
In cazul in care cumparatorul cere rezolutiunea, el are dreptul, pe langa pret, la restituirea cheltuielilor
vanzarii si la daune-interese. Daca pastreaza imobilul, este obligat sa plateasca diferenta de pret. Dreptul la
actiune pentru cele aratate mai sus se prescrie intr-un an de la incheierea contractului.
- fructele: vanzatorul trebuie sa predea, o data cu lucrul, si fructele percepute dupa momentul transferarii dreptului
de proprietate. In schimb, vanzatorul are dreptul la restituirea cheltuielilor facute pentru producerea fructelor.
- accesoriile: cumparatorul are dreptul la accesoriile lucruliu vandut si la tot ce a fost destinat uzului sau perpetuu.
b. Obligatia accesorie predarii – este accea de conservare a lucrului vandut pana in momentul predarii (in cazul
in care lucrul nu a fost predat in momentul incheierii contractului). Efectele acestei obligatii:
- in caz de deteriorare/pieire a lucrului, vanzatorul raspunde ca un depozitar;
- intrucat conservarea se face in numele si pe seama lui, cumparatorul trebuie sa plateasca cheltuielile
conservarii.
c. Sanctiunea nerespectarii obligatiei de a preda lucrul:
- cumparatorul poate invoca exceptia de neexecutare (EXCEPTIO NON ADIMPLETI CONTRACTUS);
- poate cere rezolutiunea contractului cu daune-interese;
- poate cere executarea contractului, iar daca nu este posibil –> daune-interese/procurarea bunurilor de gen de la
terti pe seama vanzatorului.
In cazul intarzierii cu intarziere, cumparatorul are dreptul la daune-interese, dar numai de la data punerii in
intarziere a vanzatorului.
B. Obligatia de garantie
- pp: vanzatorul trebuie sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a asigura cumparatorului stapanirea - linistita (contra
evictiunii) si utila(contra viciilor) – a lucrului vandut.
I. Garantia contra evictiunii
Evictiune = (1) pierderea proprietatii lucrului (in tot sau in parte)
(2) tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor de proprietar
- vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala precum si de
sarcinile care nu au fost declarate la incheierea contractului;
- aceasta obligatie subzista si fata de subdobanditori, chiar daca acestia sunt succesori cu titlu particular si cu titlu
gratuit (ex: donatar), si cu toate ca cumparatorul initial (donatarul) nu raspunde fata de donatar; daca contractul
s-a incheiat prin intermediar, acesta nu raspunde pentru evictiune DECAT DACA s-a comportat ca vanzator
aparent (ex: mandat simulat prin interpunere de persoane);
a. Garantia contra evictiunii rezultand din fapte personale:
9
Fapt personal = orice fapt sau act - anterior vanzarii, dar tainuit fata de cumparator,
- sau ulterior vanzarii, dar neprevazut in contract
savarsit de catre vanzator sau succesorii lui universali sau cu titlu universal , de natura a-l tulbura pe
vanzator in linistita folosinta, indiferent ca este vorba de o tulburare de fapt (ex: deposedarea de bun) sau de drept
(ex: invoca un drept de uzufruct sau de abitatie).
- cumparatorul se poate apara impotriva vanzatorului opunandu-i “exceptia de garantie” (cine tebuie sa garanteze
pentru evictiune nu poate sa evinga); astfel vanzatorul nu poate sa evinga NICI macar DACA dobandeste o noua
calitate, pe care nu o avea la incheierea contractului (ex: a vandut lucrul altuia, apoi l-a mostenit pe adevaratul
proprietar);
- obligatia de garantie este o obligatie patrimoniala => dupa moartea vanzatorului, aceasta se transmite
succesorului universal sau cu titlu universal; avand in vedre cele de mai sus, execptia de garantie poate fi
invocata si cand adevaratul proprietar il mosteneste pe vanzator, daca tulburarea provine din partea
mostenitorului;
- exceptia de garantie NU poate fi opusa succesorilor cu titlu particiular ai vanzatorului (nu sunt tinuti de
obligatiile autorului lor); este situatia in care vanzatorul vinde imobilul de doua ori si primul cumparator il
revendica de la cel de al doilea (procesul nu pate fi solutionat prin invocarea exceptiei de garantie DECAT de
catre al doilea cumparator DACA primul cumparator (reclamantul) cumuleaza si calitatea de vanzator;
- obligatia de garantie a vanzatorului pentru fapte proprii (savarsite inainte sau dupa incheierea contractului de
vanzare-cumparare) vizeaza nu numai tulburarea directa a cumparatorului, dar si evictiunea care se realizeaza
prin intermediul unui tert; ex: vanzatorul vinde imobilul de doua ori, raspunde de evxitiune fata de primul
cumparator daca cel de-al doilea si-a transcris titlul inaintea primului; sau, dupa vanzarea unui imobil,
vanzatorul il ipotecheaza si creditorul ipotecar trece la realizarea garantiei;
- orice conventie contrara garantiei pentru evictiune este nula (obligatia negativa a vanzatorului de a nu il tulbura
pe cumparator in linistita folosinta fiind de esenta vanzarii.
Garantia contra evictiunii rezultand din fapta unui tert
- vanzatorul va trebui sa-l apere pe cumparator de tulburarea ce provine din partea unui tert, iar daca nu reuseste
va fi obligat sa suporte consecintele evictiunii;
- obligatia aceasta exista daca sunt indeplinite urmatoarele conditii:
- sa fie vorba de o tulburare de drept;
- cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii;
- cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator.
- la aceste conditii se adauga UNEORI conditia unei actiuni in justitie intentata de cate tert impotriva
cumparatorului; in lit. de spec. se arata insa si cazuri de evictiune care nu sunt consacrate printr-o hotarare
judecatoreasca (dreptul tertului este atat de evident incat cumparatorul renunta la lucru fara judecata;
cumparatorul de la neproprietar devine proprietarul lucrului pe cale de mostenire; cumparatorul plateste creanta
ipotecara pentru a degreva imobilul si a-l pastra); pe de alta parte, cumparatorul insusi poate introduce actiune
impotriva tertului care a pus stapanire pe lucru; => obligatia de garantie contra evictiunii NU poate fi
conditionata de actiunea in justitie a tertului.
Tulburarea din partea tertului sa fie o tulburare de drept
- in contra tulburarilor de fapt, cumparatorul se poate apara singur prin mijloacele legale (cum ar fi actiunile
posesorii);
- dreptul invocat de tert poate fi un drept real (drept de proprietate, drept de uzufruct);
- vanzatorul raspunde pentru existenta unor servituti nedeclarate si care sunt neaparente (cele aparente se
presupune ca sunt cunoscute si acceptate de cumparator); daca in schimb, imobilul a fost vandut ca fond
dominant, vanzatorul raspunde daca servitutea nu exista (se presupune ca acest fapt micsoreaza valoarea
imobilului);
- in cazul ipotecilor si a privilegiilor, obligatia se declanseaza NUMAI daca debitorul principal nu plateste, si
creditorul trece la executarea garantiei;
- poate exista evictiune si in cazul invocarii de catre tert a unui drept de creanta; ex: contract de locatiune incheiat
de catre vanzator (care, in anumite conditii, este opozabil cumparatorului) sau de existenta unor imbunatatiri
aduse de locatar, de care cumparatorul nu avea cunostinta la incheierea contractului => vanzatorul este obligat
sa raspunda pentru evictiune.
Tulburarea din partea terului sa aiba o cauza anterioara vanzarii
10
- vanzatorul NU raspunde pentru imprejurari ivite dupa incheierea contractului, decat daca evictiunea provine
dintr-un fapt personal;
- ex: pentru uzucapiunea, chiar inceputa anterior vanzarii, dar definitivata dupa, vanzatorul nu va raspunde
deoarece cumparatorul, devenit proprietar, putea sa intrerupa prescriptia achizitiva.
Necunoasterea cauzei evictiunii de catre cumparator
- daca a avut cunostinta, inseamna ca a acceptat riscul => contractul are caracter aleatoriu;
- sarcina probei cunoasterii cauzei evictiunii de catre cumparator incumba vanzatorului (cine pretinde trebuie sa
dovedeasca).
b. Natura si modul de functionare a obligatiei de garantie
Cat timp evictiunea nu s-a produs
- obligatie de a nu face (indivizibila, de ex: intre mostenitorii vanzatorului sau intre mai multi vanzatori
coproprietari): vanzatorul trebuie sa se abtina de la orice fapt ce ar putea avea drept consecinta tulburarea
cumparatorului;
Daca evictiunea este pe cale sa se produca
- obligatie de a face (vezi mai sus): vanzatorul este obliugat sa il apere pe cumparator impotriva pretentiilor
tertului; el trebuie introdus inproces de catre cumparator. Printr-o cerere de chemare in garantie;
- daca vanzatorul nu este introdus de cumparator in proces, cumparatorul se poate intoarce apoi impotriva
acestuia, intr-un alt proces; in aceasta actiune INSA, vanzatorul ii poate opune cumparatorului execptia
procesului rau condus (EXCEPTIO MALI PROCESSUS) DACA dovedeste ca introdus in proces, ar fi reusit sa
il apere pe cumparator impotriva pretentiilor tertului.
Daca evictiunea s-a produs
- obligatie de a da (obligatie divizibila): se angajeaza raspunderea vanzatorului (sau a succesorului sau universal
sau cu titlu universal) pentru pagubele suferite de cumparator.
c. Efectele obligatiei de garantie in caz de evictiune consumata
- drepturile cumparatorului (sau ale succesorului sau in drepturi, fie si cu titlu particular) sunt stabilite dupa cum
evictiunea a fost totala sau partiala;
Evictiunea totala
- vanzatorul este obligat sa restituie integral pretul primit, chiar daca valoarea lucrului s-a micsorat din cauze
fortuite ori din neglijenta cumparatorului (acesta are dreptul sa fie neglijent cu privire la un lucrupe care il
considera al sau); singura EXCEPTIE: foloasele realizate de cumparator din stricaciunile aduse lucrului;
- vanzatorul este obligat sa restituie pretul si in ipoteza exercitarii dreptului de catre un subdobanditor, indiferent
daca acesta a obtinut bunul la un pret mai mare sau cu titlu gratuit (deoarece drepturile cumparatorului legate de
lucru se transmit subdobanditorului);
- cumparatorul are dreptul la valoarea fructelor pe care a fost obligat sa le inapoize tertului evingator;este vorba
de fructele percepute dupa ce cumparatorul a devenit de rea credinta (a luat cunostinta de dreptul tertului asupra
lucrului), deoarece la valoarea fructelor percepute cat timp a fost de buna credinta are dreptul oricum;
- cumparatorul are dreptul sa ceara restituirea cheltuielilor de judecata (atat a procesului din care a rezultat
evictiunea, cat si, daca este cazul, ale actiunii in regres contra vanzatorului; la acestea se adauga si cheltuielile
contractului;
- cumparatorul mai are dreptul la daune-interese cf. dreptului comun, cu respectarea urmatoarelor reguli speciale:
- vanzatorul trebuie sa plateasca cumparatorului sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul
incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza producerii excedentului de valoare,
daca acesta a fost sau nu previzibil si daca cumparatorul a fost sau nu de buna credinta;
- vanzatorul este obligat sa restituie cumparatorului cheltuielile necesare (facute pentru conservarea
lucrului) si utile (care sporesc valoarea lucrului), iar daca vanzatorul a fost de rea credinta, chiar si
cheltuielile voluptuarii (facute in scop de lux sau de placere).
Aceste cheltuieli vor trebui restituite in primul rand de catre tertul evingator, vanzatorul fiind garant doar in
subsidiar. INSA tertul poate fi OBLIGAT doar la restituirea cheltuielilor necesare (daca nu se compenseaza
cu valoarea fructelor) si utile (acestea NUMAI in limita sporuluide valoare). Pentru rest raspunde numai
vanzatorul.
Evictiunea partiala

11
= are ca obiect fie o fractiune din lucru sau o cota ideala din dreptul de proprietate, fie valorificarea sau
negarea unui alt drept cu privire la lucru; =>cumparatorul poate alege intre rezolutiunea vânzarii si mentinerea
vanzarii cu despagubiri:
daca evictiunea este atat de importanta incat cumparatorul nu ar fi cumparat daca ar fi prevazut-o, el poate cere
rezolutiunea vanzarii. Cumparatorul va restitui bunul asa cum a ramas dupa evictiune si va primi pretul si
despagubiri ca in cazul evictiunii totale;
- daca vanzatorul nu cere sau nu obtine rezolutiunea, el are dreptul la valoarea partii pierdute (socotita in
momentul evictiunii). Vanzatorul NU poate oferi si nici cumparatorul nu poate cere o parte din pret,
proprotionala cu partea evinsa, indiferent de cresterea sau de scaderea valorii de vanzare;
- in cazul servitutilor (active sau pasive) sau a altor drepturi, daca nu intervine rezolutiunea, cumparatorul are
dreptul la daune-interese.
PRESCRIPTIA: Actiunea in garantie pentru evictiune a cumparatorului impotriva vanzatorului se prescrie
in termenul general. Termenul incepe sa curga de la data producerii evictiunii. Pana in acel moment obligatia
vanzatorului este CONDITIONALA iar cumparatorul nu poate sa actioneze.
d. Modificari conventionale ale garantiei contra evictiunii:
- regimul legal al evictiunii NU are caracter imperativ => poate fi modificat prin conventia partilor:
- clauze de agravare a raspunderii vanzatorului pentru fapte proprii, ale tertilor sau chiar pentru
evenimente fortuite – legea NU prevede limitari. INSA clauzele trebuie sa fie expres prevazute si clar
exprimate, deoarece sunt de stricta interpretare;
- clauzele de exonerare (inlaturare sau micsorare a raspunderii) sunt prevazute doua LIMITARI:
- obligatia negativa de raspundere a vanzatorului pentru faptele persoanale NU poate fi NICI
inlaturata si NICI micsorata prin conventia intre parti; ar => nulitatea clauzei (NU a
contractului);
In lit. de spec. se admite ca exonerarea de gfarantie pentru fapte personale se admite TOTUSI
daca vizeaza anumite fapte determinate, savarsite inainte de incheierea contractului si aduse la
cunostinta cumparatorului.
- Exonerarea totala sau partiala pentru fapta unui tert este permisa DAR NU il poate scuti pe
vanzator de restituirea pretului (FARA DESPAGUBIRI), NUMAI DACA cumparatorul nu a
cunoscut la incheierea contractului pericolul evictiunii (in acest caz fiind vorba de un contract
aleatoriu).

Garantia contra viciilor lucrului vandut

a. Notiune
- vanzatorul raspunde de viciile ascunse ale lucrului DACA:
- din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii dupa destinatie
- daca viciile micsoreaza intr-atat valoarea de intrebuintare, incat cumparatorul nu ar fi
cumparat daca ar fi stiut sau ar fi platit un pret mai redus (art. 1352).
Cea de-a doua situatie prezinta asemanare cu viciul de consimtamant al erorii asupra substantei obiectului.
DEOSEBIRI:
- in cazul viciului de consimtamant, din cauza acestui viciu cumparatorul nu a putut cumpara in
substanta sa lucrul dorit si poate cere anularea contractului;
- in cazul art. 1352, cumparatorul a cumparat lucrul voit insa acesta este impropriu intrebuintarii dupa
destinatie, sau valoarea de intrebuintare este mult micsorata => eroarea se refera la calitatea lucrului si
cumparatorul NU poate cere anularea contractului, ci are o actiune in GARANTIE contra vanzatorului
(ex: se vinde o casa despre care vanzatorul afirma ca este din caramida, dar in realitate este din material
lemnos => se poate cere anularea; daca insa casa este construita din caramida insa este afectata de vicii,
intra in functiune obligatia de garantie pentru vicii.)
Aceste vicii se mai numesc si redhibitorii, deoarece cumparatorul are la dispozitie o actiune
redhibitorie (in garantie) prin care poate cere rezolutiunea contractului, daca nu se multumeste cu
reducerea pretului.
b. Conditii ( care toate trebuie dovedite de cumparator):
12
- viciul sa fie ascuns (vanzatorul nu raspunde de viciile aparente si despre care vanzatorul a putut singur sa se
convinga) – la o verificare normala, dar atenta, viciul nu putea fi cunoscut, si nici vanzatorul sa nu il fi
comunicat cumparatorului (aprecierea se face in abstracto, avandu-se in vedere un cumparator atent si diligent;
- viciul sa fi existat in momentul incheierii contractului, chiar daca predarea se face ulterior; in cazul in care
proprietatea nu se transmite in momentul incheierii contractului, vanzatorul raspunde si pentru viciile aparute
ulterior vanzarii, dar pana in momentul transferarii dreptului de proprietate;
- vicul sa fie grav = din cauza lui lucrul sa fie impropriu intrebuintarii la care este destinat sau sa se micsoreze
valoarea de intrebuintare incat cumparatorul, daca ar fi stiut, nu ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai redus.
Raspunderea NU este conditionata de cunoasterea viciului de catre vanzator, ci doar intinderea raspunderii difera
in functie de aceasta.
Obligatia de garantie pentru vicii se aplica la ORICE tip de vanzare, inclusiv antecontractul de vanzare-
cumparare, indiferent daca bunul este un imobil sau un mobil sau de starea in care se afla acesta cu DOUA
EXCEPTII:
- nu exista obligatia de garantie in cazul vanzarii prin licitatie publica care se face prin intermediul
justitiei;
- in cazul vanzarii de drepturi succesorale – daca nu s-a obliugat sa garanteze continutul universalitatii
– vanzatorul raspunde numai de calitatea sa de mostenitor.
c. Efectele si limitarea raspunderii vanzatorului pentru vicii
- cumparatorul are dreptul sa ceara fie rezolutiunea vanzarii, fie o reducere a pretului, iar DACA vanzatorul a fost
de rea credinta, si daune-interese;
Dreptul de optiune al cumparatorului intre actiunea redhibitorie si actiunea estimatorie
- actiunea redhibitorie este admisibila chiar daca natura viciului n-ar face lucrul absolut impropriu destinatiei
sale normale. TOTUSI instanta poate aprecia ca dreptul de optiune a fost exercitat abuziv si sa acorde doar o
reducere a pretului.
In caz de admitere a actiunii redhibitorii, vanzatorul este obligat sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii, iar, in
schimb, reprimeste bunul. DACA cumparatorul a exercitat lucrul, actiunea redhibitorie poate fi exercitata de
catre subdobanditor.
- actiunea estimatorie (actiunea speciala de reducere a pretului) – poate fi intentata de cumparator in loc de
actiunea redhibitorie; se numeste estimatorie deoarece deprecierea valorii lucrului se estimeaza prin expertiza;
DESI legea reglementeaza numai optiunea intre cele doua actiune, in lit. de spec. si in practica se intrevede si
posibilitatea remedierii defectiunilor (inlaturarii viciilor) de catre sau in contul vanzatorului, ATUNCI CAND:
- aceasta reparare este posibila;
- repararea nu ar ocaziona cheltuieli disproportionate cu valoarea lucrului;
- cand asemenea solutie nu contravine cu interesele cumparatorului (ex: cand lucrul era in stare noua).
Acordarea de daune-interese
- in cazul viciilor ascunse vanzatorul este obligat sa plateasca daune-interese NUMAI daca cumparatorul
dovedeste, cu orice mijloace de proba (inclusiv prezumtii: cum ar fi aceea ca in cazul vanzatorului profesionist
ignoranta se prezuma a fi culpabila), ca vanzatorul a fost de rea-credinta (a cunoscut viciile lucrului); DACA
nu cunostea viciul, poate fi obligat DOAR la restituirea pretului si a cheltuielilor vanzarii;
Aceasta spre DEOSEBIRE de materia evictiunii, unde si vanzatorul de buna-credinta poate fi obligat la daune-
interese.
- dovada prejudiciului (majorarea pretului, paguba suferita de cumparator sau despagubirea platita terului pentru
paguba cauzata de accidentul survenit din viciul lucrului) trebuie sa fie facuta de cumparator.
- DESI art. 1356 C. Civ. vizeaza plata daunelor numai in cadrul actiunii redhibitorii, ea se admite si in cazul
actiunii estimatorii.
Riscul pieirii lucrului afectat de vicii
- vanzatorul este obligat sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii, iar DACA vanzatorul a fost de rea-credinta
poate fi obligat la plata daunelor-interese;
- DACA lucrul afectat de vicii a pierit fortuit (sau datorita culpei cumparatorului) vanzatorul NU raspunde
pentru vicii.
d. Termenul de intentare a actiunilor
- 6 luni daca viciile NU au fost ascunse cu viclenie;

13
- termenul general de prescriptie daca viciile au fost ascunse cu viclenie (vanzatorul a fost de rea-credinta);
- termenele incep sa curga de la data descoperirii viciilor INSA cel mai tarziu de la implinirea unui an de la
predarea lucrului de orice natura CU EXCEPTIA constructiilor (cel mai tarziu la implinirea a 3 ani de la
predare)
Aceste termene sunt privite, de regula, ca teremene limita in care viciile ascunse trebuie sa fie descoperite , deci
ca termene legale de garantie pentru descoperirea lor => NU sunt susceptibile de intrerupere sau suspendare.
Daca viciile nu au fost invocate (pe cale de actiune sau pe cale de exceptie) in cadrul termenului de prescriptie,
ele NU pot fi invocate pe cale de exceptie in cadrul actiunii neprescrise intentate de vanzator pentru plata
pretului (termenul este de 3 ani).
e. Modificari conventionale ale garnatiei pentru vicii
Dispozitiile de drept comun analizate mai sus sunt supleative => paqrtile sunt libere sa agraveze, sa limiteze sau
chiar sa inlature prin conventia lor aceasta obligatie a vanzatorului printr-o clauza expresa.
- clauza de limitare sau de inlaturare a garantiei pentru vicii este valabila si produce efecte NUMAI daca
vanzatorul a fost de buna-credinta; dovada cunoasterii viciilor de catre vanzator poate fi facuta de catre
cumparator cu orice mijloc de proba; in caz de rea-credinta, clauza de exonerare NU poate fi invocata fata de
cumparatorul de buna-credinta;
- clauzele de limitare sau de inalturare a raspunderii pot fi foarte variate (suprimarea totala a garantiei,
posibilitatea intentarii numai a unei actiuni estimatorii, asigurarea numai a pieselor de schimb sau a
garnatiilor necesare); limitarea poate fi stipulatas I sub forma scurtarii termenului de 1 an/3 ani; in schimb
termenul de prescriptie insusi NU poate fi modificat prin conventia partilor;
- clauzele de agravare – nu comporta limitari. Stipularea unei clauze de agravare pentru orice vicii, inclusiv cele
aparente, in cadrul unui termen mai scurt decat cel prevazut pentru descoperirea viciilor ascunse nu atrage de la
sine - la expirare- incetarea garantiei pentru vicile ascunse, daca termenul legal stabilit pentru descoperirea
acestora nu a expirat (clauza de agravare nu poate fi transformata, prin interpretare, in contrariul ei). Pentru
aceasta trebuie stipulata o clauza expresa, nu numai de agravare a garantiei, ci si de limitare a acesteia in timp
(la o perioada mai scurta pentru descoperirea viciilor ascunse).
OBLIGATIILE CUMPARATORULUI

- de a plati pretul;
- de a lua in primire lucrul vandut;
- daca nu s-a prevazut altfel in contract, de a suporta cheltuielile vanzarii;
- partile pot stipula si alte obligatii (ex: de a asigura pentru vanzator sau pentru alte personale folosinta lucrului)
A. Plata pretului
a. Locul si data platii
- daca nu s-a prevazut altfel in contract, cumparatorul este obligat sa plateasca pretul la locul si in momentul in
care i se face predarea lucrului vandut. Acest text este derogatoriu de la regulile generale sub doua aspecte:
- cf. regulilor generale plata se face, in lipsa de stipulatie contrara, la domiciliul debitorului, pe
cand in materia vanzarii, plata este portabila; DACA insa partile deroga de la regula executarii
concomitente, plata pretului trebuie facuta la domiciliul debitorului, cf. regulilor generale;
- in dreptul comun, in lipsa de termen, plata se poate cere imediat, iar in materie de vanzare –
numai in momentul predarii lucrului vandut; in schimb, termenul prevazut pentru plata pretului nu
afecteaza obligatia vanzatorului de a preda lucrul vandut.
- daca partile au stabilit un termen pentru plata pretului (vanzare pe credit), la scadenta vanzatorul trebuie sa
plateasca datoria in intregime, doar daca partile nu s-au inteles ca pretul sa fie platit in mod fractionat (vanzare
in rate);
In toate toate cazurile de vanzare in rate cumparatorul are dreptul sa plateasca cu anticipatie, deoarece se
presupune ca termenul a fost convenit in favoarea sa; dobanda stipulata va fi INSA calculata si datorata pana la
termenul stabilit in contract, daca vanzatorul nu consimte la recalcularea ei in functie de data platii.
- cand cumparatorul are motive sa se teama de vreo evictiune, el are dreptul sa suspende plata pretului pana
cand vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau ii va da o cautiune, AFARA DE CAZUL in care s-a stipulat
ca pretul se va plati si atunci.
b. Dobanda pretului

14
- cumparatorul este obligat sa plateasca dobanda pretului pana la efectiva achitare a pretului in urmatoarele 3
cazuri:
- daca exista conventie in acest sens ;
- daca lucrul vandut si predat este producator de fructe (civile sau naturale);
- in toate celelalte cazuri DACA si NUMAI in momentul in care cumparatorul a fost pus in intarziere
printr-o notificare (nu neaparat prin chemare in judecata).
- dobanda datorata va fi cea legala DACA prin conventie nu s-a stabilit o dobanda mai mica.
c. Sanctiunea neplatii pretului:
Vanzatorul poate alege intre:
- obligarea cumparatorului la executarea in natura a obligatiei – intotdeauna posibil daca vanzatorul este
solvabil, fiind vorba de o suma de bani; actiunea are caracter personal si se prescrie in termenul general de
prescriptie;
- vanzatorul NU este obligat sa ceara executarea silita => poate fie sa invoce exceptia de neexecutare (daca
lucrul vandut nu a fost predat cumparatorului) fie, daca a predat, e gata sa predea sau nu intelege sa invoce
exceptia sa ceara rezolutiunea contractului pentru neplata pretului (inclusiv a dobanzilor), aceste sanctiuni
fiind indivizibille (in caz de transmitere a obligatiei de plata asupra mostenitorilor cumparatorului sau a creantei
asupra mostenitorilor vanzatorului:
- exceptia de neexecutare (confundata cu dreptul de retentie daca cumparatorul a devenit proprietar inainte de
invocarea ei) = vanzatorul refuza sa predea daca cumparatorul nu plateste pretul si NU beneficiaza de un termen
suspensiv; DACA cumparatorul beneficiaza de un termen suspensiv, vanzatorul nu poate invoca exceptia decat
daca cumparatorul a decazut din beneficiul acestui termen (a cazut in faliment sau a devenit insolvabil) cazuri in
care vanzatorul va fi obligat sa predea NUAMI daca cumparatoul da cautiune ca va plati la termen;
- exceptia de neexecutare poate fi ceruta de vanzator cu rumatoarele precizari:
- in materia vanzarii de imobile instanta NU acorda termen de gratie daca vanzatorul este in pericol sa
piarda si pretul si bunul; daca asemenea pericol nu exista instanta poate acorda un singur temen de gratie
(cumparatorul plateste sau pierde bunul);
- daca exista pact comisoriu expres care prevede rezolutiunea de drept a contractului pentru neplata
pretului, acesta se produce fara interventia justitiei INSA NUMAI dupa punerea in intarziere a
cumparatorului cu exceptia cazului in care partile au renuntat expres la necesitatea punerii in intarziere
(pact comisoriu de ultim grad;
- actiunea in rezolutiunea vanzarii este reala => se urmareste nu persoana ci bunul , deci poate fi
intentata impotriva persoanei in mana careia se afla lucrul vandut CU 3 RESTRICTII:
- rezolutiunea ramane fara efect in contra autoritatilor publice (ex: rechizitie sau
expropriere);
- rezolutiunea pentru neplat apretului nu e opozabila tertilor dobanditori de drepturi reale
asupra lucrului vandut (care au indeplinit actele necesare ca dreptul lor sa fie opozabil tertilor)
DECAT daca vanzatorul a indeplinit cerintele legii pentru conservarea privilegiului sau de
vanzator:
- daca bunul e un imobil – prin transcrierea actului de vanzare in care se face mentiune
de neplata pretului, inainte ca tertul dobanditor sa isi transcrie titlul sau;
- daca bunul este imobil – prin intentarea actiunii in rezolutiune in termen de 8 zile de la
predare.
B. Luarea in primire a lucrului vandut
Cumparatorul este obligat sa ia in primire bunul la locul si la termenul la care vanzatorul este obligat sa-l predea,
suportand si cheltuielile ridicarii de la locul predarii.
- in caz de neexecutare DUPA punerea in intarziere a cumparatorului, vanzatorul poate cere:
- obligarea cumparatorului la luarea in primire a lucrului, la nevoie sub sanctiunea platii de daune
cominatorii;
- autorizarea instantei sa-l depuna in alt loc daca are nevoie de locul in care se gaseste, cheltuielile
de transport fiind in sarcina cumparatorului.
- vanzatorul mai poate opta pentru rezolutiunea contractului cu daune-interese; daca partile nu au stipulat un
pact comisoriu expres care sa aiba ca efect rezolutiunea de drept, aceasta se face pe cale judecatoreasca:
15
 - prin derogare de la regula rezolutiunii judiciare, in cazul produselor care se deterioreaza repede si a
altor lucruri mobile (in special efecte si actiuni supuse fluctuatiilor de valoare), codul civil prevede
rezolutiunea contractului CHIAR si FARA punerea in interziere DAR NUMAI daca in contract s-a
stabilit termenul ridicarii si numai in favoarea vanzatorului (care poate renunta la beneficiul lui cerand
executarea) daca nerespectarea termenului de ridicare nu se datoreaza faptei sale;
- cumparatorul NU ar putea invoca aceasta rezolutiune pentru a se elibera de obligatie de a plati pretul;
- vanzatorul, daca a valorificat lucrul vanzandu-l unui tert, nu poate retine pretul incasat de la primul
cumparator; el are INSA dreptul la daune-interese (cum ar fi diferenta intre pretul obtinut si cel initial);
- cumparatorul nu ar putea pretinde diferenta dca vanzatorul a valorificat lucrul dupa rezolutiunea de
drept a contractului la un pret mai mare; REZOLUTIUNEA OPEREAZA NUMAI IN FOLOSUL
VANZATORULUI.
C. Suportarea cheltuielilor vanzarii
- cumparatorul mai este obligat, in lipsa de stipulatie contrara, sa plateasca, ca accesoriu al pretului, cheltuielile
vanzarii (cu actul, taxe de timbru, de autentificaer, de publicitate imobiliara etc); DACA cumparatorul pretinde
ca s-a inteles cu vanzatorul sa plateasca parte din cheltuieli, trebuie sa faca dovada (daca nu s-a prevazut in actul
de vanzare-cumparare); cheltuielile NU pot fi puse in sarcina vanzatorului pe baza unor simple prezumtii;
- prevederile Codului civil referitoare la vanzare, precum si intelegerea partilor nu sunt opozabile statului; aceste
reguli vizeaza numai raporturile intre parti (vanzator-cumparator si succesorii lor in drepturi); spre exemplu:
daca avocatul care a redactat contractul si a efectuat alte acte este mandatarul ambelor parti, ele vor raspunde
solidar pentru plata onorariului;
- regulile care reglementeaza raporturile partilor cu tertii, NU modifica insa reglementarea aplicabila intre parti
(art. 1305 + preved. contract.); ex: daca una din parti (contrar obligatiilor contractuale dintre ele) plateste in
intregime, va avea actiune in regres in contra celilalte parti, deoarece obligatia ambelor parti (solidara) este
prevazuta NUMAI in favoarea tertului.

VARIETATI DE VANZARE
– pentru anumite varietati de vanzare sunt prevazute anumite reguli speciale:
A. Vanzarea dupa greutate, numar sau masura
a. Notiune. Incheiere

- are ca obiect lucruri de gen, DAR dintr-un lot determinat si este necesar sa se procedeze la cantarire, numarare
sau masurare, fie pentru individualizarea cantitatii vandute din loti, fie pentru determinarea pretului;
- vanzarea este perfecta din momentul in care partile au cazut de acord asupra lucrului si asupra pretului =>
in caz de neexecutare din partea vanzatorului, cumparatorul este in drept sa ceara fie executarea, fie rezolutiunea
cu daune-interese;
b. Efecte
- proprietatea si riscurile NU se transmit pana la numarare, masurare sau cantarire, deoarece nu este individualizat
lucrul vandut sau pretul, iar in caz de pieire detetminarea nici nu r fi posibila;
- daca pieirea este fortuita, vanzatorul NU va putea fi obligat sa plateasca daune-interese DAR NICI nu va putea
sa ceara pretul (suporta riscul lucrului si riscul contractului).
c. Delimitarea fata de vanzarea cu gramada:
- vanzarea cu gramada are ca obiect o cantitate determinata prin masa ei ( ex: graul aflat intr-un hambar), iar
pretul este determinat global pentru intreaga cantitate;
- proprietatea si riscurile trec asupra cumparatorului din momentul incheierii contractului, deoarece lucrul vandut
si pretul sunt bine individualizate.
B. Vanzarea pe incercate
a. Notiune:
- incheiat din momentul realizarii acordului de vointa in care se prevede conditia suspensiva a incercarii lucrului
de catre cumparator; cumparatorul NU poate refuza lucrul pe motiv ca nu ii place, deoarece vanzatorul poate
cere expertiza in acest caz; lucrul poate fi refuzat daca in mod obiectiv este necorespunzator; vanzatorul are
drepul de a fixa termen potrivit pentru incercare si raspuns.
b. Efecte:

16
- fiind conditiei suspensiva, pana la indeplinirea acesteia (raspuns pozitiv) – desi contractul a fost realizat in
momentul realizarii acordului de vointa – riscul pieirii fortuite este in sarcina vanzatorului (proprietar sub
conditie rezolutorie), deoarece proprietatea nu a fost transmisa;
- dupa indeplinirea conditiei, cumparatorul devine proprietar in mod retroactiv.
c. Delimitarea fata de vanzarea pe gustate:
- exista marfuri (ex: vinul) pe care cumparatorul le gusta inainte de le cumpara; vanzarea, in acest caz, nu este
considerata incheiata decat dupa ce cumparatorul a gustat marfa si a declarat ca ii convine; el poate refuza pe
simplul motiv ca nu ii place;
- vanzarea pe gustate nu ete o vanzare sub conditie, deoarece in acest caz conditia ar fi pur potestativa si
vanzarea ar fi nula => vanzarea exista dupa ce cumparatorul si-a dat acordul (dupa gustare), iar proprietatea se
transmite dupa individualizarea bunului.
C. Vanzarea cu pact de rascumparare
- este supusa unei conditii rezolutorii exprese = facultatea pe care si-o rezerva vanzatorul de a relua lucrul
vandut, restituind pretul si cheltuielile facute de cumparator, intr-un anumit termen;
- reluarea opereaza cu efect retroactiv atat impotriva cumparatorului (succesorilor lui in drepturi), cat si impotriva
tertilor dobanditori de drepturi asupra lucrului vandut (cu exceptia art. 1909 – 1910 Cod civil si a uzucapiunii);
NU sunt supuse restituirii fructele percepute pana la rascumparare;
- astfel de vanzare ESTE NULA DE DREPT, chiar daca pactul de rascumparare este incheiat printr-un alt inscris
(care cf. vointei partilor face parte integranta din contract); aceasta interdictie NU priveste actele de retrocesiune
prin care cumparatorul unui bun revinde bunul fostului proprietar, printr-un contract separat si ulterior vanzarii
initiale;
- astfel de vanzari sunt interzise deoarece – de cele mai multe ori – ascund imprumuturi cu dobanzi camataresti
(garantate real cu bunul respectiv), in contractul de vanzare-cumparare stipulandu-se drept pret sume
disproportionat de mare fata de suma imprumutata (diferenta reprezentand dobanda); in plus, daca cumparatorul
nu plateste suma trecuta in contract drept pret, imprumutatul pierde definitiv bunul, pentru o suma care, de
regula, este cu mult inferioara valorii lui;
- vanzarea afectata o conditie rezolutorie este nula de drept NUMAI daca reprezinta o vanzare cu pact de
rascumparare.
D. Vanzarea unei mosteniri
a. Notiune:
- = titularul unui drept succesoral intraineaza cu titlu oneros acest drept altei persoane; poate avea loc numai
dupa deschiderea succesiunii; mostenirea nedeschisa nu poate fi instrainata – sanctiunea nulitatii absolute –
NICI cu consimtamantul persoanei despre a carei mostenire este vorba;
- obiectul acestei vanzari este mostenirea dobandita de vanzator:
- dreptul asupra unei universalitati – daca este singurul mostenitor;
- sau cota parte indiviza asupra universalitatii – dca sunt mai multi mostenitori.
- daca vanzatorul instraineaza bunuri determinate se aplica regulile generale ale vanzarii.
b. Efecte:
- fiind vorba de o universalitate, vanzarea cuprinde tot activul mostenirii (respectiv a cotei parti din mostenire):
inclusiv fructele percepute, creantele incasate sau pretul lucrurilor vandute din masa succesorala => se renasc
prin efectul vanzarii si datoriile vanzatorului fata de succesiune, ce se stinsesera prin confuziune;
- cumparatorul dobandeste si pasivul mostenirii => este dator sa restituie vanzatorului sumele platite de acesta
pentru datoriile si sarcinile mostenirii, si renasc si creantele vanzatorului fata de succesiune, ce se stinsesera
prin confuziune;
- datoriile succesiunii fata de alti creditori decat vanzatorul trec asupra cumparatorului, dar aceasta transmitere
NU produce efecte fata de creditorii mostenirii (cesiunea de datorie intre vii nu este admisa), creditorii
urmarindu-l pe vanzator, care nu a putut instraina si calitatea sa succesorala; vanzatorul se poate intoarce
impotriva cumparatorului printr-o actiune in regres; cumparatorul va putea fi urmarit de creditorii succesiunii
pe calea actiunii subrogatorii (oblice) – nu este debitorul lor direct;
- in ceea ce priveste obligatia de garantie, vanzatorul raspunde NUMAI de calitatea sa de mostenitor, nu si de
continutul universalitatii transmise; aceasta garantie poate fi modificata npe cale conventionala (in sensul
agravarii ei); exonerarea de garantie poate fi stipulata NUMAI in limitele permise in materie de evictiune;

17
- daca mostenirea cumprinde si dreptul de proprietate asupra unui imobil, contractul trebuie sa fie incheiat in
forma autentica, iar pentru opozabilitate, in functie de natura drepturilor - indeplinirea formelor de publicitate.
E. Vanzarea de drepturi litigioase si retractul litigios
a. Notiune:
- obiectul vanzarii = dreptul litigios supus unei contestatii judiciare, indiferent ca este vorba de un drept real
sau de creanta, drept de proprietate intelectuala sau drepturi succesorale; contractul este aleatoriu, intrucat
vanzarea are ca obiect sansele castigarii/pierderii procesului, vanzatorul NU garanteaza existenta dreptului cedat;
- dupa o astfel de instrainare, adversarul cedentului are posibilitatea de a elimina din proces pe cesionar, platindu-i
suma cu care a cumparat dreptul litigios, impreuna cu cheltuieli si cu dobanzi; ac. operatiune = retract litigios,
iar cel care il exercita – retractant.
b. Conditii:
- sa existe un proces inceput dar neterminat asupra fondului dreptului; trebuie sa fie in stare de judecata
ATAT in momentul cesiunii CAT si in momentul exercitarii retractului – interpretare restrictiva;
- cesiunea sa fie facuta in schimbul unui pret;
- manifestarea vointei de a exercita retractul litigios trebuie sa fie insotita de faptul material al platii pretului
real al cesiunii, cu dobanzile aferente din ziua platii si a cheltuielilor facute de cesionar;
- retractul sa fie exercitat in fata instantei cu ocazia dezbaterii procesului sau pe cale extrajudiciara printr-o
notificare
DACA aceste conditii au fost indeplinite, efectele retractului litigios NU pot fi anihilate printr-o retrocesiune
volunatara sau prin anularea cesiunii printr-o hotarare judecatoreasca obtinuta intr-un proces de convenienta
intre cedent si cesioanr, intentat posterior exercitarii retractului.
Retractul NU se poate exercita in cazuruile limitativ prevazute de lege:
Art. 1404 Cod civil:
• cand cesiunea s-a facut catre un mostenitor sau coproprietar al dreptului cedat (in acest caz, cesiunea are
drept scop sa puna capat indiviziunii);
• cand cesiunea s-a facut la un creditor spre plata creantei (dare in palta);
• cand cesiunea s-a facut catre posesorul fondului asupra caruia exista dreptul litigios (ex: cazul in care
proprietarul imobilului ipotecat cumpara creanta ipoteacra de la creditorul reclamant, chiar pe un pret mai mic,
dar nu in scopuri speculative, ci pentru a pune la adapost imobilul de eventuala urmarire).
La aceste cazuri se poate adauga cel prevazut de art. 48 din legea 18/1991:
• cand litigiul are ca obiect dreptul de proprietate asupra unui teren agricol din extravilan, iar cesionarul
dreptului litigios beneficiaza de dreptul de preemtiune.
c. Efecte:
- vanzarea dreptului litigios se desfiinteaza fata de retractant cu efect retroactiv (ca si cum ar fi fost vorba de
indeplinirea unei conditii rezolutorii) => daca cesionarul dreptului litigios ar fi constituit drepturi in folosul
altora (ex: ipoteca) sau daca creditorii cesioanrului ar fi infiintat poprire asupra creantei cumparate de debitorul
lor, acestea raman fara efect fata de retractant, deoarece vanzarea dreptului litigios este desfiintata fata de el cu
efect retroactiv;
- se stinge procesul deoarece retactantul cumuleaza calitatile incompatibile de parat si de reclamant;
- intre cedent si cesionar retractul nu produce nici un efect; intre ei continua sa produca efecte vanzarea; fata de
retractant, cedentul nu are nici o actiune pentru plata pretului (nici actiune oblica).

CONTRACTUL DE DONAŢIE

Secţiunea I. Noţiune, reglementare şi caractere juridice

1. Noţiune. Potrivit art. 801 C. civ. „Donaţiunea este un act de liberalitate prin care donatorele dă irevocabil
un lucru donatarului care-l primeşte”.
Definiţia dată donaţiei de Codul civil a fost apreciată ca „inexactă”1, deoarece ar lăsa impresia că este vorba
numai de o manifestare unilaterală de voinţă şi nu de un contract (cum este în realitate).

1
E. S aft a- R om ano, Contracte civile, Ed. Polirom, Iaşi, 1999, p. 177.
18
 Deşi incomplet definită, legiuitorul de la 1864 a conceput donaţia ca un act juridic de formaţie bilaterală, ce
presupune acordul ambelor părţi, prin care: donatorul „dă un lucru” donatarului „care-l primeşte”.
În aceste condiţii, definim donaţia ca fiind: contractul prin care una dintre părţi, donatorul îşi manifestă
intenţia liberală (animus donandi) prin care îşi micşorează, în mod irevocabil propriul patrimoniu cu un drept real
sau de creanţă, fără a urmări să primească ceva în schimb.
Contractul de donaţie este o liberalitate deoarece prin încheierea sa patrimoniului donatorului se micşorează
cu un bun (sau un drept). Împreună cu contractele dezinteresate (de exemplu, comodatul, mandatul, depozitul etc.)
donaţia face parte din categoria actelor cu titlu gratuit.
Donaţia este totodată, o liberalitate inter vivos, deoarece se încheie şi îşi produce efectele, de regulă, în timpul
vieţii donatorului (spre deosebire de testament care este tot o liberalitate, însă mortis causa).
Calificarea contractului drept donaţie este uneori dificilă. Ea are drept criteriu principal intenţia liberală
(animus donandi) a donatorului care „trebuie să fie temeinic ancorată în elementele convenţiei între părţi”. În
materie de liberalităţi elementul voinţei prezintă, mai mult ca oricând, o importanţă deosebită deoarece prin aceste
acte (cu caracter gratuit) dispunătorul înstrăinează bunurile sale fără a primi un echivalent în schimb (cum se
întâmplă de obicei).
După forma de realizare a voinţei animus donandi, donaţiile pot fi: directe (realizate cu respectarea formei
autentice), indirecte (înfăptuite pe calea unui alt act juridic decât donaţia; de exemplu, renunţarea la un drept, remi-
terea de datorie, stipulaţia pentru altul) sau simulate [deghizate sau „disimulate sub aparenţa unui act cu titlul
oneros” (s.n.)]2.
Amintim în acest context şi existenţa donaţiilor de bunuri viitoare care, sunt contracte de donaţie „făcute
soţilor sau unuia dintr-înşii, prin contractul de maritagiu” (art. 932-934 C. civ.). Precizăm că dispoziţiile în cauză au
devenit inaplicabile ca urmare a abrogării Titlului IV din Cartea a III-a a Codului civil „Despre contractul de căsă-
torie şi despre drepturile respective ale soţilor” prin art. 49 din Decretul nr. 32/1954 pentru punerea în aplicare a
Codului familiei3.
Practica cunoaşte şi aşa numitele „contracte de donaţie cu clauză de întreţinere” prin care una dintre
părţi înstrăinează un bun (de regulă, un imobil), iar cealaltă parte se obligă să-l întreţină pe tot timpul vieţii.
Calificarea contractului drept „donaţie” provine din faptul că înstrăinătorul bunului nu primeşte în schimb o
sumă de bani ori un alt bun (şi îşi produce o diminuare a patrimoniului), însă atât timp cât contractul nu are la
bază intenţia liberală (ci asigurarea întreţinerii viagere) el nu poate fi donaţie.
2. Reglementare. Donaţiile sunt reglementate îndeosebi, de Codul Civil în Cartea a III-a intitulată “Despre
diferitele moduri prin care se dobândeşte proprietatea”, în Titlul II “Despre donaţiuni între vii şi despre
testamente”, Capitolele I-IV, art. 813-855. Astfel, donaţiile au fost reglementate alături de testamente (ca
liberalităţi inter vivos şi respectiv mortis causa) şi nu împeună cu celelalte contracte civile.
Prin dispoziţiile Legii nr. 32/1994 (modificată prin Legea nr. 204/2001) au fost numite “două contracte
noi” , respectiv contractul de sponsorizare5 şi contractul de mecenat6.
4

Alte acte normative cu dispoziţii incidentale în materie sunt: Legea nr. 2/1998 privind prelevarea şi
transplantul de ţesuturi şi organe umane, Legea nr. 217/2002 pentru modificarea şi completarea legii partidelor
politice; OG nr. 37/2003 privind modificarea şi completarea OG nr. 26/2000 cu privire la asociaţii şi fundaţii.
3. Caractere juridice.

2
A se vedea, C. Ham angi u, I. Ros et t i -B ăl ănes cu , Al. B ăi coi anu , Tratat de drept civil, vol. III, Ed. All, Bucureşti, 1998, p.
398.
3
Le reamintim totuşi, în speranţa că în viitorul apropiat vor fi repuse în vigoare.
4
A se vedea C. Toader, Drept civil. Contracte speciale, Ed. All Beck, Bucureşti, 2003, p. 105; F. Ţuca, Donaţie, sponsorizare,
mecenat, în RDC nr. 9/1998, p. 100.
5
Sponsorizarea este un contract “prin care două persoane convin cu privire la transferul dreptului de proprietate asupra unor
bunuri materiale sau mijloace financiare pentru susţinerea unor activităţi fără scop lucrativ desfăşurate de una dintre părţi,
denumită beneficiarul sponsorizării” (art. 1 alin. 1 din lege).
6
Mecenatul este un “act de liberalitate prin care o persoană fizică sau juridică, numită mecena, trasferă fără obligaţie de
contrapartidă directă sau indirectă, dreptul său de proprietate asupra unor bunuri materiale sau mijloace financiare către o
persoană fizică, ca activitate filantropică cu caracter umanitar, pentru desfăşurarea unor activităţi în domeniile: cultural, artistic,
medico-sanitar sau ştiinţific-cercetare fundamentală sau aplicată” (art. 1 alin. 3 din lege ).
19
 a). Donaţia este un contract unilateral. Deşi actul juridic se încheie prin acordul celor două părţi, numai
una dintre acestea are obligaţii contractuale (donatorul).
În principiu, donatarul nu-şi asumă obligaţii faţă de donator. Se acceptă unanim însă că donatarul
trebuie să aibă o obligaţie de recunoştinţă (faţă de donator).
Obligaţia de recunoştinţă a donatarului este, în general, o obligaţie morală şi deci, neîndeplinirea ei nu
poate atrage în mod direct sancţiuni juridice.
b). Donaţia este un contract gratuit. Astfel, donatorul transmite unul sau mai multe drepturi donatarului,
fără ca acesta (din urmă) să se oblige la plata vreunui echivalent.
Ca excepţie, în cazul donaţiei cu sarcini contractul devine oneros, dar numai în limitele valorii sarcinii. În
această situaţie donaţia nu mai este unilaterală, ci în limitele sarcinii devine sinalagmatică.
c). Donaţia este un contract solemn, deoarece este supusă formei speciale, impusă ca o condiţie ad
validitatem de art. 813 C. civ. potrivit căruia „Toate donaţiunile se fac prin act autentic”.
Excepţie de la regula de mai sus o fac darurile manuale, care se perfectează valabil numai prin predare,
tradiţiune.
d). Donaţia este un contract translativ de proprietate. Astfel, o dată cu încheierea contractului operează de
regulă, şi transferul dreptului de proprietate de la donator la donatar.
Precizăm însă, că donaţia este translativă de proprietate numai prin natura sa, contractul putând transmite
valabil şi un alt drept (de exemplu, un alt drept real sau un drept de creanţă).
În principiu, şi în cazul donaţiei, dreptul de proprietate se transferă din momentul încheierii contractului, dar
este posibil ca părţile (solo consensu) să amâne acest moment.
Ca excepţie, amânarea transferului dreptului de proprietate nu este posibilă în cazul darului manual, deoarece
fiind un contract real, încheierea sa valabilă presupune (pe lângă acordul de voinţă) şi tradiţiunea (predarea)
bunului la momentul încheierii contractului.
Transmiterea dreptului de proprietate de la donator la donatar produce consecinţele instituite de dreptul comun
(de exemplu, riscul pieirii lucrului va fi suportat de donatar potrivit principiului res perit domino).

Secţiunea a II-a. Condiţii de fond

Pentru a fi valabil încheiată donaţia, ca orice contract, trebuie să îndeplinească condiţiile de fond ale
contractului prevăzute de art. 948 C. civ. (capacitate, consimţământ, obiect, cauză).
Originalitatea contractului (în raport cu celelalte contracte speciale) se manifestă, în acest domeniul,
printr-o regulă importantă exprimată de principiul irevocabilităţii donaţiei.

§ 1. Capacitatea părţilor

Potrivit regulii generale, aplicabile şi contractului de donaţie, capacitatea de a contracta constituie regula,
iar incapacitatea excepţia.
Atât donatorul cât şi donatarul trebuie să aibă, la momentul perfectării contractului, capacitatea necesară
pentru a încheia acte de dispoziţie.
În cazul donaţiei încheiate între absenţi, părţile (dar mai ales donatorul) trebuie să fie capabile atât la
momentele ofertei şi acceptării, precum şi la momentul primirii comunicării actului de acceptare7.
Incapacităţile în materie pot fi: absolute, când persoana în cauză nu poate face şi nici primi donaţii, şi
incapacităţi relative care presupun că incapabilul nu poate dona anumitor persoane şi nici primi de la unele din ele8.
Incapacităţile la încheierea contractului de donaţie sunt expres şi limitativ prevăzute de lege. Ele urmează a fi
analizate în continuare, după cum interdicţia este de a dispune sau de a primi donaţii.

7
Într-o opiniei restrictivă se apreciază că donatarul nu trebuie să fie capabil decât la momentul acceptării ofertei, întrucât oferta
este un act unilateral al donatorului; a se vedea, Fr. Deak , op. cit., p. 139.
8
Pentru amănunte privind incapacităţile în materie de liberalităţi, a se vedea F. Terre, Y. Lequette, Droit civil. Les successions.
Les liberalites, Daloz, Paris, 1997, p. 223-224.
20
 A. Incapacităţi de a dispune prin donaţii
Sunt incapabili absolut de a dispune: minorii şi persoanele puse sub interdicţie judecătorească.
a). Potrivit art. 129 şi art. 133 alin. 3 C. fam., minorii nu pot face donaţii nici prin reprezentanţi legali şi nici
cu autorizaţia autorităţii tutelare.
Mai mult, minorul nu poate dispune prin donaţii nici în favoarea tutorelui său, chiar după împlinirea vârstei
majoratului (dacă autoritatea tutelară nu a dat descărcare de gestiune tutorelui). Excepţie face cazul când tutorele
este însă un ascendent al minorului (art. 809 alin. 3 C. civ.).
În cazul în care minorul (minora) se căsătoreşte şi dobândeşte capacitatea de exerciţiu deplină el va putea să
încheie valabil contracte de donaţie.
În practică, se admite valabilitatea unor donaţii făcute de minori cu condiţia să reprezinte daruri obişnuite (de
exemplu, la aniversări)9.
b). Persoanele puse sub interdicţie judecătorească, fiind lipsite de capacitate de exerciţiu, nu pot încheia valabil
contracte de donaţie (cu atât mai mult cu cât, în general, nu pot contracta).
De precizat că alienatul sau debilul mintal, nepus sub interdicţie, este prezumat a fi normal, iar actele încheiate
de el vor fi valabile, până când acesta va fi pus sub interdicţie (momentul de referinţă al capacităţii persoanei fiind
evident cel al încheierii contractului).
Sancţiunea nerespectării incapacităţii minorilor şi a interzişilor judecătoreşti de a dispune prin donaţii este
nulitatea absolută a actului încheiat10.

B. Incapacităţi de a primi donaţii

a). Sunt incapabili absolut de a primi donaţii: persoanele neconcepute precum şi organizaţiile care nu au
dodândit personalitate juridică.
Potrivit art. 808 alin. (1) C. civ. „este capabil de a primi prin donaţiune între vii oricine este conceput în
momentul donaţiunii”11.
Este posibil totuşi ca persoanele neconcepute să fie gratificate indirect, de exemplu, prin gratificarea unor terţi
capabili în favoarea unui copil neconceput sau prin contractul de asigurare (ca beneficiare ale asigurării).
Tot aşa, organizaţiile care nu au dobândit personalitate juridică nu pot primi donaţii. Pentru a primi donaţii
persoana juridică trebuie să fie legal constituită, iar liberalitatea se dobândeşte numai cu respectarea principiului
specialităţii capacităţii de folosinţă, potrivit căruia obiectul donaţiei trebuie să corespundă scopului organizaţiei
prevăzut în actul de constituire.
Potrivit art. 33 alin. (3) din Decretul nr. 31/1954, ca excepţie, organizaţiile care nu au dobândit personalitate
juridică pot primi donaţii în cursul constituirii (de la data actului de constituire) în vederea formării unui patrimoniu
necesar funcţionării.
Nerespectarea incapacităţilor absolute de a primi donaţii este sancţionată cu nulitatea absolută.
b). Alte categorii de persoane sunt incapabili relativ de a primi donaţii.
Potrivit art. 810 C. civ. medicii şi farmaciştii nu pot primii donaţii de la persoanele tratate pentru boli care au
produs decesul acestora. Incapacitatea se întemeiază pe o prezumţie absolută de captaţie şi sugestie (varietăţi ale
dolului), apreciindu-se consimţământul ca fiind viciat.
Pentru a opera, interdicţia trebuie să îndeplinească trei condiţii cumulative:
- donaţia trebuie să fi fost făcută în cursul unei boli de care donatorul a murit;
- moartea să fi fost cauzată de boala pentru care era îngrijit;
- tratamentul să fi avut caracter repetat sau de continuitate.

9
În favoarea tutorelui minorului nu poate dispune nici dacă a ajuns la majorat, până când nu a fost descărcat de gestiunea sa (cu
excepţia ascendenţilor minorului), a se vedea, Fr. Deak , op. cit., p. 134.
10
Incapacităţile speciale de a dispune sunt, în dreptul nostru, numai de folosinţă, „cu alte cuvinte legea refuză incapabilului…chiar
dreptul de a dispune prin donaţie sau legat” (s. n.); a se vedea, M. Eli es cu , Moştenirea şi devoluţiunea ei în dreptul RSR, Ed.
Academiei, 1966, p. 158-163
11
Potrivit art. 654 alin. (2) C. civ. „Copilul conceput este considerat că există” cu condiţia să se nască viu [„copilul născut mort este
considerat că nu există” art. 654 alin. (3) C. civ.].
21
 Ca excepţie de la regula de mai sus, legea declară valabile donaţiile remuneratorii făcute de pacient
medicului sau farmacistului, dacă sunt potrivite cu starea materială a acestuia, precum şi cele făcute unei
rude până la gradul IV inclusiv, cu condiţia ca donatorul să nu aibă moştenitori în linie dreaptă, afară de
cazul în care donatarul este chiar el un astfel de erede
[art. 810 alin. (1) şi (2) C. civ.].
Potrivit art. 810 alin. (3) C. civ. „Aceleaşi reguli sunt aplicabile în privinţa preoţilor”. Este necesar ca preotul
să-l fi asistat pe bolnav şi să nu fi săvârşit un act izolat12.
Datorită faptului că incapacităţile medicilor, farmaciştilor şi preoţilor pot fi uşor ocolite prin simulaţie,
legiuitorul a intervenit arătând că „Dispoziţiile în favoarea unui incapabil sînt nule, fie ele deghizate sub
forma unui contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse” [art. 812 alin. (1)
C. civ.], mai mult legea instituie o prezumţie de persoane interpuse în favoarea tatălui, mamei, copiilor (şi
descendenţii lor), precum şi a soţului persoanei incapabile [art. 812 alin. (2) C. civ.].
Opinăm că nerespectarea incapacităţilor relative de a primi donaţii privind pe medici, farmacişti şi preoţi se
sancţionează cu nulitatea relativă a donaţiei.
Minorii şi interzişii au dreptul de a primi donaţii, dar neavând capacitate de exerciţiu le pot accepta numai prin
reprezentanţii lor legali sau cu încuviinţarea autorităţii tutelare. Astfel, potrivit art. 815 alin. (1) C. civ., „donaţiile
făcute unui minor sau interzis, se acceptă de tutore sau de părinte”.
În apărarea intereselor minorilor şi interzişilor legiuitorul [art. 815 alin. (2) C. civ.] a intervenit dând
posibilitatea şi altor persoane (fără calitate de tutori) să poată accepta donaţii pentru ei, cum ar fi: ceilalţi ascendenţi
(decât părinţii, chiar dacă aceştia ar fi în viaţă). În toate cazurile, însă dacă donaţia este cu titlu oneros (cu sarcini sau
sub condiţie) acceptarea este un act de dispoziţie şi, în consecinţă, ea trebuie autorizată de autoritatea tutelară.
Încălcarea dispoziţiilor prevăzute de art. 815 C. civ. atrage nulitatea relativă a donaţiei.
Potrivit art. 816 C. civ., incapabil de a primi donaţii este şi „surdo-mutul ce nu ştie să scrie” care poate accepta
valabil o donaţie numai cu asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelară (cu rol de interpret al voinţei
acestuia).
Sancţiunea nerespectării prevederilor art. 816 C. civ. privind incapacitatea surdo-mutului de a primi donaţii
este nulitatea relativă.
Potrivit art. 34 din Decretul nr. 31/1954, în principiu, persoanele juridice pot primi donaţii dacă dreptul ce face
obiectul donaţiei corespunde scopului stabilit în actul de constituire.
Donaţiile făcute instituţiilor bugetare (ministere sau alte instituţii centrale) urmează să fie acceptate de
ministru sau de conducătorul instituţiei centrale de stat (potrivit prevederilor Decretului nr. 478/1954). În cazul în
care donaţiile făcute statului au ca obiect un bun grevat de sarcini acceptarea se va face numai cu avizul Ministerului
Finanţelor.
Potrivit art. 7 din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică bunurile donate ce urmează a intra în
domeniul public al statului sau al unităţilor administrativ-teritoriale se acceptă de Guvern sau de consiliul judeţean
ori local (după caz).
Sancţiunea nerespectării dispoziţiilor legale privind autorizaţia dată de către organul competent este
nulitatea absolută.
În cazul altor persoane juridice (decât cele de stat) dar care au scopuri patrimoniale, donaţiile pot fi
acceptate de organelor lor de conducere fără autorizaţii prealabile. De exemplu, liberalităţile făcute Uniunii
Avocaţilor sau Uniunii Naţionale a Notarilor Publici se acceptă de consiliul Uniunii respective potrivit Legii
nr. 51/1995 sau Legii nr. 36/1995.

C. Incapacităţi privind donaţiile de organe

Donaţiile de organe au fost reglementate de Legea nr. 2/1998 privind prelevarea şi transplantul de
ţesuturi şi organe umane.
Legea are dispoziţii distincte pentru două categorii de donatori: persoane „în viaţă” sau decedaţi.

12
În categoria preoţilor intră: preoţii mireni, călugării, diaconii, arhiereii, ieromonahii etc. (nu însă şi dascălii, paracliserii etc.); a se vedea,
E. S a f t a - R o m a n o , op. cit., p. 182.
22
 a). Pentru a putea fi donator „în viaţă”, persoana trebuie să fie majoră, cu capacitate mintală deplină, iar
prelevarea de ţesuturi să nu-i pună în pericol viaţa.
Donatorul viu (în viaţă) nu poate ceda organe unice sau vitale (art. 10 pct. 3).
Se interzice prelevarea de organe şi ţesuturi umane de la potenţiali donatori minori, precum şi de la persoanele
lipsite de discernământ, aflate în viaţă (art. 6). În mod excepţional, dacă donaţia are ca obiect prelevarea şi
transplantul de măduvă osoasă, iar donatarul este fratele sau sora donatorului, acesta (din urmă) poate fi şi o
persoană minoră (art. 7 pct. 1)
Consimţământul donatorului major „trebuie să fie scris, liber, prealabil şi expres” (art. 5 pct. 1).
Consimţământul se dă numai după ce donatorul a fost informat de medic asupra eventualelor riscuri şi
consecinţe pe plan fizic, psihic, familial şi profesional, rezultate din faptul prelevării.
Donatorul poate reveni înainte de prelevare asupra consimţământului dat (art. 5 pct. 4).
Donaţia de măduvă osoasă de la minori se poate face numai cu consimţământul fiecăruia dintre titularii
autorităţii părinteşti sau al reprezentantului legal al minorului. Consimţământul se exprimă în faţa preşedintelui
tribunalului judeţean sau al municipiului Bucureşti, după caz, în a cărui rază de activitate domiciliază minorul, ori în
faţa unui magistrat, după efectuarea obligatorie a unei anchete de către autoritatea tutelară competentă (art. 7 pct. 2).
Refuzul minorului împiedică orice prelevare.
b). Donaţia de organe de la persoanele decedate se efectuează numai dacă moartea cerebrală a fost confirmatã
medical.
Prelevarea de organe de la persoanele decedate se face cu respectarea a două condiţii:
- numai dacă există consimţământul în scris al persoanelor abilitate, precum şi,
- dacă prin actul prelevării nu se compromite o autopsie medico-legală solicitată, în condiţiile legii (art. 10 pct.
1).
În acest caz, donaţia se face cu consimţământul scris al membrilor majori ai familiei sau al rudelor, în
următoarea ordine: soţ, părinte, copil, frate ori soră. În absenţa acestora, consimţământul va fi luat de la persoana
autorizată în mod legal să îl reprezinte pe defunct.
Ca excepţie, consimţământul acestora nu mai este necesar când persoana posesoare a cărţii de donator,
decedată, şi-a exprimat, în scris, în timpul vieţii, dorinţa de a dona organe şi/sau ţesuturi.
Pentru a primi donaţia de organe donatarul trebuie să-şi manifeste în scris consimţământul, în prezenţa
medicului-şef al secţiei în care este operat şi a doi martori (art. 11 pct. 1).
Când persoanele donatare sunt minori sau persoanele lipsite de discernământ, consimţământul va fi dat pentru
ei de părinţi sau, după caz, de reprezentantul legal.
Consimţământul donatarului poate fi dat numai după ce medicul a informat primitorul sau persoanele abilitate
de lege să-şi dea acordul, asupra eventualelor riscuri de ordin medical rezultate din transplant.
În mod excepţional, donaţia de organe umane se poate face fără consimţământul persoanei donatare sau a
împuterniciţilor legali, dacă, datorită unor împrejurări obiective, legătura cu familia ori cu reprezentanţii legali ai
primitorului, aflat în imposibilitatea de a-şi da consimţământul, nu se poate lua în timp util, iar întârzierea ar
conduce inevitabil la moartea acestuia, fapt consemnat de medicul-şef de secţie şi de doi martori (art. 12).

§ 2. Consimţământul

Pentru că donaţia este, în primul rând un contract, ea trebuie să aibă la bază acordul de voinţă al părţilor.
Deoarece donaţia este şi o liberalitate, prin esenţa sa, acordul de voinţă trebuie să exprime voinţa animus donandi a
donatorului şi acceptarea acesteia de donatar.
În principiu, consimţământul, ca element de validitate a contractului trebuie să nu fie „dat prin eroare, smuls
prin violenţă, sau surprins prin dol”
(art. 953 C. civ.).
Îm materie de liberalităţi vicierea consimţământului se face de regulă, prin dol, manifestat sub forma captaţiei
sau sugestiei.

23
 Sugestia constă în folosirea unor mijloace nepermise în scopul de a sădi în mintea testatorului ideea de a face
o liberalitate pe care nu ar fi făcut-o din proprie iniţiativă.
Captaţia înseamnă folosirea de manopere dolosive în scopul de a înşela buna credinţă a testatorului pentru a-l
determina să facă o liberalitate, fără de care nu ar fi făcut-o.
Contractul al cărui consimţământul este viciat se sancţionează cu nulitatea relativă.

§ 3. Obiectul contractului

Pot forma obiectul donaţiei bunurile mobile şi imobile care deopotrivă, trebuie să îndeplinească (potrivit
dreptului comun) o serie de condiţii precum: să fie în circuitul civil, să fie determinate sau determinabile, posibile,
licite şi să existe sau să poată exista în viitor.
Excepţie de la condiţiile arătate mai sus fac: darurile manuale, care nu pot avea ca obiect bunuri viitoare,
întrucât nu sunt susceptibile de tradiţiune.
Ca şi în alte contracte transmisibile de proprietate, bunurile viitoare pot forma, în principiu, obiectul donaţiei,
cu excepţia moştenirilor nedeschise care nu pot fi înstrăinate, sub sancţiunea nulităţii absolute (art. 702 C. civ.).
Când bunul este individual determinat, donatorul trebuie să aibă calitatea de proprietar.
Dacă obiectul donaţiei este lucrul altuia, donaţia este nulă absolut.

§ 4. Cauza

Scopul pentru care donatorul transferă, cu titlul gratuit, proprietatea sau un alt drept patrimonial altei persoane
trebuie să fie real, licit şi moral. În caz contrar, donaţia nu poate fi valabil încheiată (pentru neîndeplinirea condi-
ţiilor prevăzute de art. 948 C. civ.).
Donaţia care are o cauză (scop) ce contravine legii sau bunelor moravuri ori ordinii publice este nulă absolut.
Dovada cauzei ilicite incubă celui care o pretinde şi fiind o chestiune de fapt, poate fi făcută prin orice mijloace de
probă.
Cauza donaţiei cuprinde două elemente: intenţia de a gratifica şi motivul determinant.
Intenţia de a gratifica constă în transmiterea dreptului de proprietate asupra unui bun sau altui drept real ori de
creanţă, cu titlu gratuit. Voinţa de a gratifica a donatorului este un element abstract, obiectiv, invariabil şi comun tu-
turor contractelor de donaţie. Evident, că intenţia de a gratifica este strâns legată de consimţământul liber exprimat
al donatorului.
Motivul determinant este scopul practic urmărit de donator, element subiectiv, variabil şi concret în fiecare
contract de donaţie.

§ 5. Principiul irevocabilităţii speciale. Excepţii

1. Potrivit art. 969 C. civ. “Convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante”. Cu alte
cuvinte orice contract valabil încheiat este şi irevocabil (neputând fi desfăcut sau desfiinţat prin manifestarea de
voinţă a unei singure părţi). Astfel, putem spune că donaţia (ca şi celelalte contracte civile) este irevocabilă, în
primul rând, în temeiul dreptului comun (pentru că este un contract).
Irevocabilitatea donaţiei nu este însă, numai una generală, comună tuturor contractelor, ci şi o irevocabilitate,
proprie, specială acestui contract, derivată din calitatea sa, distinctă de celelalte contracte, de liberalitate. Acesta
este şi sensul dispoziţiilor art. 801 C. civ. potrivit cărora donaţia este “un act de liberalitate prin care donatorele dă
irevocabil un lucru donatarului”(s.n.).
În literatura de specialitate, irevocabilitatea specială a donaţiei a fost adesea exprimată prin adagiul “Donner
et retenir ne vaut”.
Irevocabilitatea donaţiei este, în consecinţă specială, deoarece priveşte nu numai efectele contractului, dar şi
natura intrinsecă a contractului. Pentru aceste considerente, în doctrină irevocabilitatea donaţiei a fost supranumită
şi „irevocabilitate de gradul doi”.
24
 Irevocabilitatea se justifică prin ocrotirea intereselor donatorului, garantarea dreptului de proprietate dobândit
de donatar, precum şi pentru protejarea intereselor terţilor ce intră în raporturi juridice cu acesta din urmă şi în
consecinţă, contribuie la siguranţa circuitului civil (art. 801, art. 822, art. 823, art. 824 C. civ.).
Părţile nu pot include în contract clauze care să contravină irevocabilităţii donaţiei, astfel că orice condiţie
incompatibilă cu esenţa sa va atrage nulitatea absolută a contractului, cu specificaţia că nulitatea va lovi întreg con-
tractul şi nu numai clauza nepermisă.
Nulitatea absolută a unei clauze incompatibile irevocabilităţii donaţiei poate fi invocată de orice persoană, cu
excepţia succesorilor în drepturi ai donatorului care, după ce au confirmat, ratificat sau executat voluntar donaţia
nu o mai pot invoca pentru a solicita restituirea bunului [art. 1167 alin. (3) C. civ.].
Facem precizarea că nu orice clauze contractuale sunt incompatibile cu principiul irevocabilităţii
donaţiilor, ci numai cele care afectează în esenţă dobândirea dreptului transmis donatarului. De exemplu, pot fi
inserate clauze privind: transmiterea bunului la un termen ulterior încheierii contractului, reţinerea
uzufructului viager de către donator sau plata unor datorii determinate etc.
Potrivit art. 825 alin. (1) şi (2) C. civ., „Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite” în caz de
predeces al donatarului ori al acestuia şi al descendenţilor lui, dar numai în favoarea sa, nu şi a altei persoane.
Această clauză conţine o condiţie rezolutorie cauzală (permisă de lege), care nu depinde de voinţa donatorului, ci de
hazard (art. 1005 C. civ.).

A. Clauze incompatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiilor.

a). „Este nulă orice donaţiune făcută în condiţii a căror îndeplinire atârnă numai de voinţa donatorului”
(art. 822 C. civ.).
Donaţia este nulă, chiar dacă condiţiile sunt simple potestative. Aceasta deoarece donaţia este o liberalitate,
regimul său juridic fiind diferit de contractele cu titlu oneros (care devin nule numai dacă sunt afectate de condiţii
potestative pure).
b). Potrivit art. 824 C. civ. donaţia este nulă dacă donatorul şi-a rezervat dreptul de a dispune de
bunurile liberalităţii şi după perfectarea contractului (chiar dacă a murit fără a fi dispus de ele).
Tot nulă absolut este şi donaţia ce reprezintă o substituţie fideicomisară (caz în care donatorul a desemnat
un instituit cu obligaţia de a păstra, conserva şi remite bunul la moartea sa unei alte persoane, numită substituit
- art. 803 C. civ.).
c). Este nulă şi donaţia prin care donatarul a fost obligat la plata unor datorii viitoare şi „care nu existau
la epoca donaţiunii sau care nu erau arătate în actul de donaţiune” (art. 823 C. civ.).
Sancţiunea s-a impus pentru a nu permite donatorului revocarea indirectă a donaţiei prin crearea de
datorii posterioare, până la valoarea donaţiei făcute.
d). Donaţia care conţine o clauză de denunţare unilaterală a contractului (de către donator) este de
asemenea nulă, deoarece reprezintă o condiţie pur potestativă.
Rezultă că donaţia face excepţie de la regula potrivit căreia nimic nu se poate opune ca părţile să prevadă
în contract o clauză de denunţarea acestuia.
B. Clauze compatibile cu principiul irevocabilităţii donaţiei.
a). Donaţia poate fi afectată de un termen. Clauza este permisă deoarece termenul, ca modalitate a actului
juridic, nu afectează dobândirea dreptului transmis, ci numai exerciţiul acestuia.
b). Donaţia poate fi afectată şi de o condiţie, însă aceasta trebuie să fie exclusiv cauzală şi mixtă.
c). Donaţia poate stipula plata datoriilor prezente (deci cu dată anterioară încheierii contractului).
d). Potrivit art. 825 C. civ. „Donatorul poate stipula întoarcerea bunurilor dăruite, atât în cazul când
donatarul ar muri înaintea lui, cât şi în cazul când donatarul şi descendenţii săi ar muri înaintea sa”.
De menţionat că stipulaţia „nu se poate face decât în favoarea donatorului” [art. 825 alin. (2) C. civ.].
Stipulaţia în favoarea donatorului reprezintă o condiţie cauzală rezolutorie.
2. Revocabilitatea donaţiilor între soţi. Prin excepţie de la principiul irevocabilităţii speciale a donaţiilor,
donaţiile între soţi (art. 937 C. civ.) şi donaţiile “între vii pentru bunurile viitoare” (art. 821 C. civ.) sunt
revocabile.
25
 De menţionat că doctrina este unanimă în a aprecia că revocarea donaţiilor între soţi este singura excepţie
veritabilă de la principiul irevocabilităţii speciale a donaţiei.
Potrivit art. 937 alin. (1) C. civ. „Orice donaţiune făcută între soţi în timpul maritagiului este revocabilă”.
Donaţiile având ca obiect bunurile proprii sunt permise între soţi. Ca urmare a liberalităţii inter vivos,
bunurile proprii ale unui soţ (donator), devin bunuri proprii ale celuilalt soţ-donatar (fără a se putea stipula
intrarea acestora în comunitatea lor de bunuri, „ceea ce însemnă prefacerea dreptului de proprietate exclusivă a
soţului donator într-un drept de proprietate devălmaşă a ambilor soţi”).
Revocarea donaţiei dintre soţi se poate realiza prin voinţa unilaterală a soţului donator, indiferent de forma
în care s-a efectuat donaţia (act autentic, donaţie indirectă sau dar manual).
Dreptul de a revoca liberalitatea inter vivos, este de esenţa donaţiilor făcute între soţi.
Dreptul soţului-donator de a revoca donaţia poate fi exercitat oricând în timpul căsătoriei sau după
încetarea acesteia (sau chiar după moartea soţului donatar, împotriva moştenitorilor celui gratificat).
Donaţia între soţi devine definitivă şi irevocabilă după moartea donatorului. Ca excepţie, după moartea
donatorului moştenitorii acestuia vor putea cere revocarea donaţiei, dar pentru cauze legale (neexecutarea
sarcinii sau pentru ingratitudinea donatarului).
Revocarea donaţiei dintre soţi operează prin simpla manifestare de voinţă a soţului donator (care nu este
ţinut de a o şi motiva). Voinţa soţului donator de revocare a donaţiei poate fi manifestată expres, prin solicitarea
restituirii lucrului, dar şi tacit (de exemplu, în cazul în care donatorul instituie un legat cuprins într-un
testament cu privire la lucrul respectiv, în favoarea unei terţe persoane).
Soţul donator nu are posibilitatea ca prin actul de donaţie sau printr-un alt act juridic să renunţe la dreptul
de revocare, deoarece revocabilitatea donaţiilor între soţi este de ordine publică.
Donaţiile între soţi sunt revocabile pentru „ca soţul, nevoit să ceară desfacerea căsătoriei din culpa
celuilalt soţ, să poată revoca şi donaţiile făcute înainte de intervenirea cauzelor care determină desfacerea
căsătoriei”.
Ca efect al revocării donaţiei, bunurile în cauză redevin bunuri proprii ale soţului donator.
În doctrină se aminteşte uneori şi despre un al doilea caz de revocabilitate a donaţiei, avându-se în vedere
prevederile art. 821 C. civ. potrivit căruia „Donaţiunea între vii pentru bunurile viitoare este revocabilă” (s.n.).
Donaţia de bunuri viitoare (ce are ca obiect bunuri pe care donatorul le va lăsa, la moartea sa,
donatarului) este de asemenea, revocabilă prin esenţa sa. Dacă însă donatarul moare înaintea donatorului,
donaţia de bunuri viitoare devine caducă.
Precizăm că donaţia de bunuri viitoare nu constituie un pact asupra unei succesiuni viitoare (prohibit de
lege şi sancţionat cu nulitatea absolută).
Donaţia “între vii de bunuri viitoare” (prevăzută de art. 821 C. civ.) este rar întâlnită în practică şi
prezintă în consecinţă, un interes pur teoretic. Din aceste considerente literatura de specialitate s-a ferit să o
asimileze unei “veritabile excepţii” de la principiul irevocabilităţii donaţiilor.
.

Secţiunea a III-a. Condiţii de formă.

§ 1. Principiul solemnităţii donaţiei

Potrivit art. 813 C. civ. „Toate donaţiile se fac prin act autentic”; rezultă că donaţia este un contract solemn
(înscrisul autentic fiind cerut ca element esenţial de valabilitate a contractului şi nu ca mijloc de probă). Astfel,
donaţia se prezintă ca o excepţie de la principiul consensualismului (caracteristic dreptului obligaţional).
Solemnitatea donaţiei nu însemnă însă, numai o simplă formă de prezentare a voinţei liberale (animus
donandi). Ea are o semnificaţie mai profundă, ţinând de natura extrinsecă a acestui contract.
În acelaşi sens, s-a opinat că forma solemnă (autentică) a donaţiei reprezintă şi “o măsură de protecţie a
voinţei donatorului, care dispune în mod actual şi irevocabil de un drept în favoarea unei alte persoane”, fără
echivalent.

26
 Putem afirma astfel, că între principiul irevocabilităţii speciale şi principiul solemnităţii (ca elemente
principale de fond şi respectiv, de forma) există o strânsă şi inseparabilă legătură care împreună, fac din donaţie “cel
mai special contract” (dintre cele civile speciale).
Din acest considerent, forma solemnă nu constituie numai un simplu (şi comun) caracter al contractului, ci
putem vorbi de mai mult şi anume, despre principiul solemnităţii donaţiei.
Nerespectarea formei autentice atrage nulitatea absolută a contractului. Pentru ca liberalitatea inter vivos să
producă totuşi efecte „ea trebuie să se refacă în formele legiuite” (art. 1168 C. civ.).
Deoarece forma solemnă este cerută imperativ (ad validitatem); dovada existenţei contractului de donaţie nu
poate fi făcută cu martori (chiar dacă există un început de dovadă scrisă).
Nulitatea donaţiei pentru lipsa formei autentice poate fi invocată de orice persoană sau de instanţă, din oficiu
(neputând fi înlăturată în nici un fel).
Nerespectarea formei donaţiei nu poate fi acoperită ulterior prin confirmare de către donator (art. 1168 C.
civ.).
În schimb, s-a admis că după moartea donatorului, nulitatea donaţiei pentru viciul de formă poate fi acoperită
prin confirmare, ratificare sau executare voluntară, de către moştenitorii donatorului.
În cazul în care donaţia se încheie prin mandatar, împuternicirea specială a acestuia trebuie să aibă tot formă
autentică, asemenea actului ce urmează a fi încheiat prin reprezentant (contractul de donaţie).
Când donaţia se încheie între absenţi, prin ofertă şi acceptare separate, ambele acte trebuie să fie făcute în
formă autentică (sub sancţiunea nulităţii absolute). De menţionat, că acceptarea donaţiei trebuie să aibă loc în tim-
pul vieţii donatorului, în caz contrar oferta fiind caducă [art. 814 alin. (2)
C. civ.].
Acceptarea donaţiei trebuie făcută personal de donatar şi notificată donatorului, în limitele termenului stabilit
de acesta, iar dacă nu s-a fixat un termen, înainte de revocarea ofertei [în timpul vieţii lui şi înainte de a deveni
incapabil - art. 814 alin. (2) C. civ]. Notificarea acceptării, neavând caracter personal, poate fi făcută şi de către alte
persoane (de exemplu moştenitorii donatarului)
Potrivit art. 827 C. civ. „Orice act de donaţiune de mobile este valabil numai pentru obiectele trecute într-un
act estimativ subsemnat de donator şi donatar”. Deci, legea cere, în cazul donaţiei de bunuri mobile existenţa, drept
condiţie de valabilitate a contractului, a unui stat estimativ. Acesta trebuie să cuprindă descrierea fiecărui bun donat
în parte, inclusiv valoarea lui.
Statul (actul) estimativ poate fi cuprins în înscrisul constatator al contractului de donaţie sau poate fi un înscris
separat, ataşat contactului principal. De menţionat că actul estimativ poate fi şi sub semnătură privată (nu neapărat
înscris autentic), el trebuind însă, să fie semnat de ambele părţi contractante. Sunt scutite de formalitatea actului
estimativ donaţiile indirecte şi darurile manuale.

§ 2. Donaţiile deghizate, donaţiile indirecte şi darurile de nuntă

Doctrina şi practica au recunoscut existenţa unor donaţii “scutite de formalismul art. 813 c. civ.” precum:
donaţiile deghizate, donaţiile indirecte şi darurile manuale, care sunt astfel, excepţii de la principiul solemnităţii
donaţiilor.
1. Donaţia deghizată este o donaţie simulată care, sub aparenţa unui contract cu titlu oneros, ascunde natura
gratuită a unui contract secret. De exemplu, deşi printr-un contract public de vânzare-cumpărare se înstrăinează o
casă, în fapt dreptul de proprietate se transmite cu titlu gratuit. În acest caz, deşi părţile contractante recunosc
existenţa unui preţ, acesta nu există în realitate (nefiind datorat).
Donaţiile deghizate sunt valabile, simulaţia nefiind, în principiu, sancţionată cu nulitatea. Dacă însă,
deghizarea este frauduloasă contractul este nul.
În ceea ce priveşte respectarea condiţiilor de fond, s-a apreciat unanim că actul care deghizează donaţia (cel
aparent) trebuind să întrunească toate cerinţele prevăzute de lege (în materie de donaţii).

27
 În doctrină şi în practică s-a pus însă întrebarea: ce formă trebuie să îmbrace contractul care deghizează o
donaţie, forma cerută în general pentru valabilitatea contractelor sau forma specială (autentică) impusă de art. 813 C.
civ. pentru donaţii ?
Unii autori au susţinut cerinţa formei autentice a donaţiei deghizate, motivând că renunţarea la cerinţa
solenităţii este în contradicţie cu dispoziţiile imperative ale art. 813 C. civ., care prevăd că „toate donaţiile se fac
prin act autentic”, (prin aceasta înţelegându-se atât donaţiile declarate de părţi, cât şi cele deghizate).
Practica judiciară şi o parte importantă a doctrinei a susţinut că este suficient să fie îndeplinite condiţiile de
formă cerute de lege pentru contractul care deghizează donaţia (actul aparent). În acest sens, în exemplul de mai sus,
vânzarea aparentă a casei (construcţie) în formă consensuală (deci fără respectarea formei autentice) a fost valabil
încheiată.
Ne raliem opiniei exprimate de practica judiciară şi a autorilor, potrivit căreia forma donaţiei deghizate este
aceea cerută de lege pentru actul aparent.
Susţinem soluţia de mai sus, pe considerentul (unanim acceptat) că, dacă sunt întrunite condiţiile de validitate
a contractului ostensibil (aparent) simulaţia (deghizarea) este valabilă. De asemenea, deşi formularea art. 813 este la
prima vedere, imperativă (“Toate donaţiie…”s.n) însuşi legiuitorul a admis anumite derogări directe sau implicite (a
se vedea art. 812, 845, 940 etc.). Tot aşa, apreciem că nu se poate susţine concomitent, pe de o parte că donaţia
deghizată este o excepţie de la principiul solemnităţii, iar pe de altă parte că forma trebuie să fie (musai) cea
autentică.
Proba deghizării se face potrivit regulilor din materia simulaţiei: părţile contractante, precum şi succesorii lor
universali sau cu titlu universal o pot face cu un contra înscris sau cu început de dovadă scrisă (completat cu martori
sau prezumţii), iar terţii o pot face prin orice mijloc de probă (deoarece pentru ei, simulaţia este un simplu fapt).`
În acelaşi context, adăugăm că dispoziţiile art. 845 C. civ. instituie o prezumţie relativă de donaţie deghizată
în favoarea moştenitorilor rezervatari ai donatorului, în caz de înstrăinare cu titlu oneros sub forma unei rente
viagere sau cu rezerva dreptului de uzufruct, către un moştenitor în linie dreaptă directă care să fi consimţit la
încheierea actului.
Donaţia prin interpunere de persoane este tot o donaţie simulată, asemănătoare donaţiei deghizate, care însă
are un obiect diferit. Astfel, dacă în cazul donaţiei deghizate simulaţia vizează natura gratuită a contractului, în cazul
interpunerii de persoane simulaţia priveşte persoana donatarului.
În practică, această formă de simulaţie este întâlnită când se doreşte gratificarea unei persoane incapabile de a
primi o donaţie, caz în care, contractul (public) se încheie cu o persoană interpusă.
Având în vedere că obiectul simulaţiei este persoana donatarului şi nu operaţiunea juridică efectuată de părţi,
problema formei ce trebuie respectată la încheierea contractului nu mai este importantă, deoarece contractul încheiat
cu persoana interpusă este o donaţie (evident supusă prevederilor
art. 813 C. civ.).
Potrivit art. 812 C. civ. dispoziţiile în favoarea unui incapabil sunt nule, „fie ele deghizate sub forma unui
contract oneros, fie făcute în numele unor persoane interpuse”. Sunt considerate persoane interpuse: tatăl, mama,
copii şi descendenţii, precum şi soţul persoanei incapabile [art. 812 alin. (2) C. civ.].
Potrivit art. 940 alin. (2) C. civ. sunt interzise, sub sancţiunea nulităţii absolute, donaţiile deghizate între soţi,
ori făcute prin persoane interpuse, chiar dacă nu aduc atingere rezervei succesorale. Dispoziţia este raţională, având
în vedere caracterul revocabil al donaţiilor între soţi şi esenţa acestora (uşor de eludat prin simulaţie).
Prin art. 941 C. civ. se instituie, de asemenea, o prezumţie de interpunere pentru copiii soţului donatar, din altă
căsătorie, din afara căsătoriei ori adopţie şi rudele în linie directă sau colaterală, până la gradul patru inclusiv, cu
condiţia ca, în momentul încheierii contractului de donaţie, soţul donatar să aibă (real) vocaţie succesorală utilă la
moştenirea acestora.
2. Donaţiile indirecte. Donaţiile indirecte sunt acte juridice fundamentate pe intenţia de a gratifica (animus
donandi), dar înfăptuite pe calea unui alt act juridic, diferit de contractul de donaţie.
Spre deosebire de donaţia deghizată, în care contractul aparent nu corespunde voinţei reale a părţilor (fiind
fictiv), în cazul donaţiei indirecte, actul perfectat (prin care se realizează o liberalitate) este cel voit de părţi.
Strict juridic, donaţiile indirecte sunt liberalităţi efectuate pe calea altor acte juridice (neasimilate sensului
comun dat contractului de donaţie).
28
 Pentru acest considerent donaţiile indirecte nu sunt supuse regulilor de formă cerute de lege pentru validitatea
donaţiei, fiind o excepţie de la principiul solemnităţii donaţiei. În schimb, donaţiile indirecte sunt supuse regulilor
de fond la care este supusă această liberalitate.
Actele juridice prin care se realizează donaţii indirecte sunt numeroase, însă cele mai uzitate sunt: renunţarea
la un drept, remiterea de datorie şi stipulaţia în favoarea unei terţe persoane.
A. Renunţarea la un drept constituie o donaţie indirectă ori de câte ori se fundamentează pe animus
donandi13. De exemplu, renunţarea uzufructuarului la dreptul său de uzufruct pentru a întregi dreptul nudului
proprietar, renunţarea comoştenitorului la drepturile sale succesorale pentru a profita celorlalţi moştenitori etc.
De menţionat că între renunţare şi donaţie (ca instituţii de drept civil) există un raport juridic de
interdependenţă, în care însă donaţia este de fapt un simplu accesoriu al operaţiei principale (care este renunţarea).
Pentru a produce efectele unei donaţii indirecte renunţarea trebuie să fie însă, pur abdicativă, deoarece dacă s-
ar face, de exemplu, în favoarea unuia dintre comoştenitorii existenţi, prin acesta s-ar realiza practic, o acceptare a
moştenirii şi o transmitere a acesteia către persoana avută în vedere.
Per a contrario, dacă renunţarea ar fi translativă de drepturi (şi nu pur abdicativă) actul juridic trebuie să
îmbrace forma autentică prevăzută de art. 813 şi art. 814 C. civ. pentru donaţii.
B. Remiterea de datorie constituie un mijloc voluntar de stingere a unei obligaţii şi reprezintă renunţarea cu
titlu gratuit a creditorului la valorificarea unui drept de creanţă pe care o are împotriva debitorului său.
Renunţarea creditorului la valorificarea dreptului său nu este un act unilateral, ci un contract, în sensul că
presupune acceptarea din partea debitorului. Efectul principal al încheierii contractului este stingerea raportului de
obligaţie. Drept consecinţă, debitorul realizează un folos gratuit, o îmbogăţire care corespunde cu valoarea creanţei
ce ar trebui să o plătească creditorului.
Când remiterea de datorie se realizează prin acte între vii, ea poate fi făcută prin orice formă: scrisă, verbală
sau chiar tacită (atunci când rezultă din anumite fapte ale creditorului), deci nu este supusă formei autentice.
Remiterea de datorie poate fi făcută şi pentru moarte, printr-un legat, pe care debitorul poate sau nu să-l
accepte (caz în care trebuie să îmbrace formele cerute de lege pentru testamente).
În ceea ce priveşte proba remiterii de datorie, aceasta urmează regulile de dovadă ale actelor juridice stipulate
în art. 1191 şi urm. C. civ. Astfel, creditorul poate elibera debitorului o chitanţă prin care recunoaşte efectuarea
plăţii, deşi în realitate plata nu s-a făcut.
C. Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane este un contract prin care o persoană numită promitent se
obligă faţă de altă persoană numită stipulant să execute o anumită prestaţie în folosul unei terţe persoane numită
beneficiar, care nu participă şi nici nu este reprezentată la încheierea contactului.
Stipulaţia în favoarea unei terţe persoane făcută cu intenţia de a gratifica (donandi causa), reprezintă tot o
donaţie indirectă.
Atunci când stipulaţia în favoarea unei terţe persoane este o donaţie indirectă ea este scutită de forma solemnă
impusă donaţiilor.
Aplicaţiile practice ale stipulaţiei pentru altul sunt: contractul de rentă viageră în folosul unui terţ, donaţia cu
sarcină în folosul unei terţe persoane, contractul de asigurare asupra vieţii, contractul de asigurare de răspundere
civilă etc.
De precizat că, dacă stipulaţia făcută donandi causa este prevăzută în cadrul unei donaţii directe (donaţie
dublă făcută printr-un singur act juridic), contractul va fi guvernat de regulile aplicabile donaţiilor (formă autentică
etc.). Numai în privinţa sarcinii stipulate, care este o donaţie indirectă grefată pe o donaţie directă, se vor aplica
regulile specifice stipulaţiei pentru altul (în principal, lipsa formei solemne)14.
3. Darurile manuale. Darul manual este o donaţie realizată prin tradiţiunea bunului mobil corporal transmis
de la dispunător la gratificat, în baza acordului de voinţă al părţilor contractante.
Darul manual reprezintă forma cea mai simplă de donaţie, impunând doar tradiţiunea unui mobil donat (pe
lângă acordul de voinţă, indispensabil încheierii contractului).
13
Renunţarea la un drept care nu are la bază intenţia liberală, nu realizează o donaţie indirectă. „În acest sens, se spune că
renunţarea la un drept este un act juridic neutru”; a se vedea, Fr. Deak , op. cit., p. 156.
14
A se vedea, Fr. Deak , op. cit., p. 158.
29
 Darul manual este exceptat de la condiţiile de formă impuse donaţiei propriu-zise, dar este supus aceloraşi
condiţii de fond ale acesteia. El reprezintă o excepţie atât de la principiul consensualismului instituit de
art. 971 C. civ., dar şi de la principiul solemnităţii instituit de art. 813 C. civ.
Darul manual face parte din categoria contractelor reale, a căror valabilitate este recunoscută în dreptul nostru
de art. 644 C. civ.
Tradiţiunea bunului donat de la donator la donatar este de esenţa acestei varietăţi de donaţie. Ca excepţie, darul
manual operează prin simplul acord de voinţă al părţilor contractante, atunci când pentru un motiv sau altul, obiectul
acestuia se află deja în mâinile donatarului (la momentul perfectării contractului).
Obiectul darului manual poate consta numai în bunuri mobile corporale, susceptibile de tradiţiune de manu ad
manu (cărora le sunt asimilate titlurile la purtător şi biletele de bancă, întrucât încorporează valoarea creanţei şi pot
fi transmise prin tradiţiune).
Bunurile imobile, precum şi mobilele incorporale (drepturi de creanţă, drepturi de creaţie intelectuală, fond de
comerţ etc.) nu pot forma obiectul unui dar manual, pentru că nu sunt susceptibile de a fi transferate şi dobândite
printr-o predare şi primire efectivă. Nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile viitoare, pentru simplul
motiv că neexistând, nici nu pot fi predate.
Sumele de bani consemnate la C.E.C. vor putea fi obiect al darului manual în condiţiile în care lichidarea
libretului C.E.C. al donatorului, concomitent cu constituirea soldului livretului emis pe numele donatarului „au sem-
nificaţia juridică a unei donaţii”. Deci, depunerea unei sume de bani la C.E.C. pe numele unei alte persoane, poate
face obiectul darului manual, cu condiţia să nu se fi făcut cu alt titlu (de exemplu, plata unei datorii).
În consecinţă, simpla predare a unui libret C.E.C. altei persoane, nominalizat pe numele donatorului (şi
netransferat pe numele donatarului), nu constituie dar manual, deoarece nu s-a transferat proprietatea sumelor de
bani asupra celui căruia i s-a predat libretul nominativ.
Dovada darului manual poate fi făcută, în principiu, prin orice mijloc de probă (fiind o chestiune de fapt). Ca
excepţie, donatorul şi succesorii săi pot proba darul manual, numai printr-un înscris sau început de dovadă scrisă,
completată cu martori sau prezumţii, conform regulilor generale în materie de probe (art. 1191 şi urm. C. civ.).
Donatorul-posesor nu are nevoie de dovadă scrisă (fiind prezumat proprietar în baza art. 1909 C. civ).
Darurile de nuntă constituie una dintre cele mai cunoscute categorii de daruri manuale15 având în vederea
tradiţia potrivit căreia, cu ocazia căsătoriei, părinţii obişnuiesc să-şi înzestreze copiii cu bunuri sau alte valori, de na-
tură a constitui, pentru început, patrimoniul comun al soţilor.
Aceste bunuri sunt dăruite, de regulă, după oficierea căsătoriei, cu ocazia serbării nunţii, ceea ce face ca ele
să constituie bunuri comune ale soţilor (deoarece se presupune că a existat intenţia donatorului ca ele să intre în
comunitatea de bunuri a soţilor).
În schimb, donaţia făcută de părinţii unuia dintre soţi, după serbarea nunţii, califică bunul drept bun propriu.
Soluţia îşi are temeiul în prevederile art. 31 lit. b) C. fam. (excepţie de la regulă) potrivit cărora bunurile dobândite
în timpul căsătoriei prin donaţie sunt bunuri proprii (cu excepţia cazului când donatorul a prevăzut că ele vor fi
comune).
În doctrină s-a admis însă că darurile obişnuite au un regim derogatoriu de la dreptul comun, neintrând sub
incidenţa excepţiei prevăzute de art. 31 lit. b) C. fam., şi în consecinţă devin bunuri comune ale soţilor (potrivit
regulii instituite de art. 30 C. fam.). În susţinerea punctului de vedere de mai sus s-au invocat prevederile art. 759 C.
civ., potrivit cărora darurile obişnuite nu sunt supuse raportului donaţiilor.
De menţionat însă, că celelalte donaţii reprezentând sume mari de bani sau alte bunuri de mare valoare,
devin bunuri proprii [potrivit art. 31 lit. b)
C. fam.], chiar dacă sunt făcute cu ocazia serbării nunţii şi de către persoane care nu sunt părinţii unuia dintre soţi
(cu excepţia cazului în care donatorul a dorit ca bunurile respective să devină comune).

Secţiunea a IV-a. Efectele contractului de donaţie

15
Alte daruri manuale sunt: „pomana” care se dă cerşetorilor (care constă, de regulă, în sume mici de bani sau alimente) şi
„ciubucul” sau „bacşişul” care constă în gratificarea unei persoane care a prestat un serviciu satisfăcător pentru dispunător.
30
 Principalul efect (legal) al contractului de donaţie este transmiterea dreptului de proprietate de la
donator la donatar (consecinţă a caracterului translativ de proprietate al donaţiei).
Deşi, prin natura sa donaţia transmite dreptul de proprietate, este posibil ca dreptul transmis cu titlu gratuit
să fie un alt drept real (decât dreptul de proprietate) sau un drept de creanţă. În acest din urmă caz, operaţia juri-
dică se va analiza ca o cesiune de creanţă cu titlu gratuit, căreia i se vor aplica regulile prevăzute de art. 1391 şi
urm. C. civ. (cu derogările corespunzătoare naturii gratuite a transferului).

§ 1. Obligaţiile donatorului

Principala obligaţie (personală) a donatorului este predea bunului donat donatarului. Predarea bunului are
semnificaţia transmiterii materiale a lucrului şi se poate face ulterior încheierii contractului, potrivit clauzelor
contractuale.
Dacă părţile au convenit ca bunul donat să fie păstrat de donator şi după perfectarea contractului, acesta va
răspunde pentru pieirea sau deteriorarea bunului, dar numai dacă a survenit din culpa sa (pentru celelalte cazuri
răspunderea fiind a donatarului-proprietar). Evident că, dacă bunul donat este un dar manual, întotdeauna donatarul
va răspunde de pieirea lucrului în calitatea sa de proprietar.
Având în vedere caracterul gratuit al contractului, în principiu, donatorul nu are şi obligaţia de a-l garanta pe
donatar pentru evicţiune sau pentru viciile ascunse [art. 828 alin. (1) C. civ.].
Ca excepţie de la regula de mai sus, donatorul datorează totuşi, garanţie pentru evicţiune în următoarele
cazuri:
a) când a promis expres garanţie pentru evicţiune [art. 828 alin. (2)
C. civ.];
b) când evicţiunea provine dintr-un fapt personal [art. 828 alin. (3)
C. civ.];
c) când donaţia este cu sarcini, în limitele valorii acestora [art. 828 alin. (3) C. civ.].
Tot ca excepţie, donatorul datorează garanţie pentru viciile bunului donat, în următoarele cazuri:
a) când s-a obligat expres în acest sens;
b) când viciile ascunse cunoscute de donator au pricinuit un prejudiciu donatarului;
c) când donaţia este cu sarcini, în limitele valorii acestora.

§ 2. Obligaţiile donatarului

Atunci când donaţia este pur gratuită (neafectată de vreo sarcină), donatarul nu are nici o obligaţie faţă de
donator (contractul fiind unilateral).
În cazul de mai sus, donatarul are, cel mult o obligaţie imperfectă, de recunoştinţă (morală) care, dacă este
încălcată poate duce implicit, în anumite condiţii, la revocarea donaţiei pentru ingratitudine (art. 831 C. civ.).
Dacă donaţia este sub modo (cu sarcini), donatarul are obligaţia de a executa sarcina, întocmai ca debitorii din
contractele sinalagmatice deoarece, în caz contrar, donaţia poate fi revocată.

§ 3. Efectele donaţiei faţă de terţi

Prin caracterul său translativ de proprietate, contractul de donaţie, produce efecte directe, doar între părţile
contractante.
Pentru ca donaţia să producă efecte şi faţă de terţi este necesară îndeplinirea formelor de publicitate.
Când bunul donat este un mobil corporal opozabilitatea se realizează prin transmiterea posesiei bunului
respectiv (art. 972 şi art. 1909 C. civ.).
Dacă obiectul donaţiei este un drept de creanţă opozabilitatea faţă de terţi se realizează numai prin notificarea
cesiunii către debitorul cedat ori prin acceptarea ei de către acesta printr-un act autentic (art. 1393 C. civ.).
În cazul în care obiectul donaţiei este un imobil, contractul devine opozabil terţilor din momentul transcrierii
dreptului în cartea funciară (art. 818 C. civ. şi art. 22 din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare).
31
 Transcrierea în cartea funciară poate fi cerută, în primul rând de donatar, deoarece el este cel mai interesat să
preîntâmpine dobândirea aceluiaşi drept de către terţi. Pot de asemenea să ceară transcrierea: mandatarul do-
natarului, tutorele, ascendenţii minorului donatar şi chiar donatorul.
Potrivit art. 820 C. civ. anumite persoane, cum sunt: tutorii care îi reprezintă pe minori sau pe interzişi sunt
obligate să solicite transcrierea donaţiei, sub sancţiunea acoperirii daunelor create persoanelor fără capacitate, prin
inacţiunea lor.
Art. 819 C. civ. prevede dispoziţii derogatorii în materie (faţă de publicitatea actelor cu titlu oneros), în sensul
că lipsa transcrierii poate fi invocată de orice persoană interesată, dar în primul rând de cei care au primit de la
înstrăinător proprietatea bunului, creditorii ipotecari asupra bunului donat şi succesorii cu titlu particular ai
donatorului.
Nu pot invoca lipsa transcrierii donaţiei: donatorul şi succesorii săi universali sau cei cu titlu universal,
precum şi reprezentanţii legali sau convenţionali ai donatarului, deoarece aceştia erau obligaţi să ceară transcrierea
actului.
Potrivit art. 37 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi publicităţii imobiliare dobânditorul de bună-
credinţă al unui drept real (prin donaţie sau legat), ce şi-a înscris dreptul în cartea funciară va simţi pe deplin efectele
publicităţii imobiliare “decât în termen de 10 ani, socotiţi din ziua când s-a înregistrat cererea lor de înscriere” (după
prescripţia acţiunii în rectificare).

Secţiunea a V-a. Cauzele legale de revocare a donaţiilor

Donaţiile sunt, prin esenţa lor, în principiu, irevocabile.

După cum am văzut anterior, ca excepţie de la principiul irevocabilităţii, donaţiile sunt revocabile în două
cazuri. Este cazul donaţiilor între soţi (art. 937 C. civ.) şi a donaţiilor de bunuri viitoare (art. 821 C. civ.).
Codul civil (art. 829) prevede şi alte trei cazuri în care donaţia “se revocă” (pentru neexecutarea sarcinii, pen-
tru ingratitudine, şi pentru naşterea unui copil), cunoscute în doctrină drept “cauze legale de revocare a donaţiilor”.
Doctrină este unanimă în a aprecia că cele trei cauze legale de revocare nu sunt excepţii de la principiul
irevocabilităţii donaţiei, deoarece nu depind exclusiv de voinţa donatorului16.
Elementul care a creat confuzii în cazul excepţiilor de la principiul irevocabilităţii donaţiilor a fost folosirea
improprie a termenului de “revocare” în art. 829. Precizăm că cele trei cazuri de “revocare legală” prevăzute de
legiuitor sunt în fapt, cazuri de rezoluţiune a contractului.
De menţionat că părţile pot stipula în contract şi alte clauze care pot duce la revocarea donaţiei (cu respectarea
principiului irevocabilităţii).
Precizăm că numai revocarea legală pentru naşterea unui copil operează de drept (celelalte două fiind
judiciare).

§ 1. Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii

Dacă donaţia este sub modo (cu sarcini), donatarul are obligaţia de a executa sarcina, deoarece în caz contrar,
donaţia va fi revocată (rezoluţionată).
Sarcina reprezintă o obligaţie impusă de donator gratificatului, în limita căreia se diminuează caracterul
gratuit al liberalităţii.
Sarcina trebuie să fie posibilă, licită şi morală. Ea poate fi dispusă în favoarea dispunătorului, în favoarea unui
terţ sau în favoarea gratificatului însuşi. În primele două situaţii, sarcina transformă liberalitatea într-un act mixt, în
parte oneros, în parte gratuit. Dacă sarcina absoarbe integral valoarea liberalităţii, caracterul gratuit dispare şi
liberalitatea se transformă într-un act cu titlu oneros.
Sarcina se aseamănă cu o condiţie rezolutorie deoarece nici una nu afectează naşterea dreptului, iar în caz de
realizare a condiţiei sau de revocare legală a donaţiei pentru neexecutarea sarcinii, efectele sunt retroactive.

16
Adăugăm că în acest sens, că cele trei cauze nici nu sunt de fapt revocări veritabile (ci în fapt sunt cauze de rezoluţiune a
contractului).
32
 Sarcina şi condiţia rezolutorie nu se confundă. Astfel, în cazul condiţiei rezolutorii nu se creează obligaţii în
sarcina donatarului (chiar dacă este potestativă)17, în schimb sarcina obligă pe donatar (în caz de neexecutare putân-
du-se recurge la măsuri de executare).
Având în vedere că în limita sarcinii, contractul de donaţie are caracter sinalagmatic, în caz de neexecutare,
donatorul poate cere justiţiei executarea silită a obligaţiei (ce formează obiectul sarcinii), cu daune-interese sau re-
vocarea donaţiei, potrivit dispoziţiilor art. 1020 şi 1021 C. civ. În schimb, donatarul nu se poate elibera de sarcină,
abandonând bunurile dăruite (fără acordul donatorului).
Neîndeplinirea sarcinii trebuie să fie culpabilă donatarului.
Revocarea donaţiei pentru neexecutarea sarcinii este judiciară, deci trebuie să fie cerută instanţei.
Acţiunea în revocarea donaţiei pentru neîndeplinirea sarcinilor poate fi exercitată în principiu, de donator, dar
şi de succesorii săi în drepturi, de creditorii chirografari pe cale oblică (art. 974 C. civ.) ori de cesionar (atunci când i
s-a transmis acţiunea în revocare, cu titlu oneros sau gratuit).
În cazul sarcinii stipulate în favoarea unui terţ, acesta poate cere numai executarea obligaţiei asumate de
donatar, dar nu şi rezoluţiunea contractului, deoarece el nu este parte contractantă.

§ 2. Revocarea pentru ingratitudine

Faptele care atrag revocarea donaţiei pentru ingratitudine sunt enumerate limitativ de art. 831 C. civ. (şi, în
consecinţă, sunt de strictă interpretare).
a). Donatarul să fi atentat la viaţa donatorului (art. 831 pct. 1 C. civ.). În această situaţie, nu se cere o
condamnare penală (aşa cum se cere în cazul nedemnităţii prevăzute de art. 655 C. civ.), fiind suficient să existe
intenţia autorului de a ucide (chiar dacă donatorul nu a fost nici măcar rănit).
Uciderea din culpă sau în legitimă apărare nu este cauză de revocare (precum nici uciderea donatorului de
către donatarul lipsit de discernământ).
b). Donatarul să fi săvârşit delicte, cruzimi sau injurii grave (art. 831 pct. 2 C. civ.).
Prin delicte se înţeleg orice fapte penale, prin care sunt lezate bunurile sau persoana donatorului.
Delictul comis asupra persoanei sau averii soţului donatorului sau contra rudelor acestuia se consideră delict
îndreptat contra donatorului însuşi.
Actele de cruzime vizează integritatea corporală şi sănătatea doctorului (şi trebuie săvârşite de donatar sau din
ordinul acestuia, de către o altă persoană).
Injuriile sunt fapte care ating onoarea, demnitatea sau reputaţia donatorului. Faptele trebuie să aibă o anumită
gravitate (care se apreciază de instanţa de judecată).
Faptele enumerate de art. 831 pct. 2 C. civ. trebuie săvârşite cu intenţie (în lipsa acesteia, ingratitudinea nu se
poate presupune).
c). Refuzul donatarului de a da alimente donatorului (art. 831 pct. 3
C. civ.). Se are în vedere fapta donatarului care (deşi avea posibilitatea) a refuzat cererea donatorului (aflat în
nevoie) de a-i da alimente.
De menţionat că, revocarea donaţiei nu operează dacă donatorul avea obligate alte persoane de ai acorda
întreţinere (inclusiv alimente).
Valoarea alimentelor nu poate depăşi valoarea bunului donat.
În toate cazurile, „refuzul nejustificat de alimente este sancţionat numai prin posibilitatea revocării donaţiei”.
Donatorul şi donatarul nu au acţiune în justiţie pentru a cere, întreţinere de la donatar şi respectiv restituirea prin
echivalent a prestaţiilor.
Acţiunea în revocarea donaţiei pentru ingratitudine va putea fi îndreptată doar împotriva donatarului vinovat [art.
833 alin. (2) C. civ.]. Moştenitorii donatarului nu pot fi obligaţi să restituie bunul primit de autorul
lor cu titlu de donaţie.

17
Condiţia potestativă contravine principiului irevocabilităţii numai dacă este din partea donatorului; a se vedea, Fr. Deak , op.
cit., p. 170.
33
 Revocarea donaţiei pentru ingratitudine „poartă în mod evident amprenta caracterului ei de pedeapsă civilă”
(s.n.).
Ea poate fi intentată numai de donator, fiind o acţiune strict personală.
Ca excepţie, moştenitorii donatorului vor putea deveni titulari ai acţiunii în revocare, dacă acţiunea a fost
introdusă de donator sau dacă donatorul a decedat înainte de expirarea termenului în care acţiunea putea fi intentată
[art. 833 alin. (2) C. civ.]. Acţiunea nu poate fi intentată nici de către creditorii donatorului pe calea acţiunii oblice,
deoarece „ea presupune aprecierea morală a conduitei donatarului, pe care o poate face numai donatorul”.
Revocarea legală pentru ingratitudine este de asemenea judiciară (deci trebuie cerută instanţei de judecată).
Acţiunea trebuie introdusă în termen de un an, calculat de la data producerii faptului sau din ziua când
donatorul l-a cunoscut [art. 833 alin. (1)
C. civ.]. Termenul de un an este un termen de decădere (nu de prescripţie), prezumându-se că dacă a trecut un an
fără ca donatorul să ceară revocarea donaţiei, acesta l-a iertat pe donatar.
Datorită faptului că acţiunea în revocare pentru ingratitudine are caracter esenţialmente personal, admiterea
acesteia nu va produce efecte retroactive fata de terţi.
Toate donaţiile sunt supuse revocării pentru ingratitudine.

§ 3. Revocarea pentru naşterea unui copil

Orice donaţie făcută de o persoană care nu are copii, va fi revocată de drept, dacă donatorului după
încheierea donaţiei i se naşte un copil sau un alt descendent, din căsătorie sau din afara căsătoriei.
Potrivit art. 836 C. civ. revocarea donaţiei va avea loc chiar şi în cazul în care copilul se naşte după
moartea donatorului.
Cauza de revocare se întemeiază pe prezumţia voinţei donatorului de a revoca donaţia în caz de
producere a acestui eveniment, dar şi pe ideea de protecţie a copilului.
Pentru ca donaţia să fie revocată pentru naşterea unui copil se cer întrunite două condiţii:
a). Donatorul să nu fi avut copii sau alţi descendenţi, la momentul încheierii donaţiei. Existenţa unui copil
conceput la încheierea donaţiei nu împiedică revocarea contractului (art. 837 C. civ.).
b). Ulterior donaţiei, să i se fi născut (donatorului) un copil viu.18
Revocarea pentru naşterea unui copil operează de drept (art. 836 C. civ.) şi pentru orice fel de donaţii. În
consecinţă, prin simplul fapt al naşterii unui copil al donatorului, donaţia anterior încheiată este desfiinţată prin
dispoziţia legii (fără a fi necesară intervenţia justiţiei).
Pentru considerentele de mai sus, în caz de litigiu instanţa, reţinând că sunt îndeplinite condiţiile legale, va
constata numai revocarea (nepronunţându-se în cauză).
Acţiunea în restituire poate fi intentată de către donator, dar şi de către succesorii săi în drepturi (inclusiv
creditorii, pe calea acţiunii oblice).
Potrivit art. 21 din Decretul nr. 167/1958, acţiunea în restituirea bunului donat - proprietatea fiind redobândită
de drept - se prescrie după 30 de ani de la naşterea copilului.
Ca efect al naşterii unui copil, dreptul de proprietate al donatarului este desfiinţat retroactiv, iar lucrurile
donate reintră în patrimoniul donatorului, libere de orice sarcini.
Orice clauză, „prin care donatorul ar renunţa la revocarea donaţiunii pentru naştere de fiu (copil – s.n.), este nulă
şi fără nici un efect” (art. 839 C. civ.).
După cum am văzut, doctrina este unanimă în a aprecia că naşterea unui copil din căsătorie sau din afara
căsătoriei revocă, de drept, donaţia anterior încheiată.
Doctrina a fost însă împărţită când a trebuit să răspundă la întrebarea: ce efecte va produce adopţia în această
materie?
Potrivit unei opinii, dacă donatorul avea un copil adoptat in momentul donaţiei, naşterea ulterioară a unui copil
nu va determina revocarea donaţiei, deoarece adoptatul „este asimilat copilul din căsătorie”. Tot aşa adoptarea unui
copil ulterior donaţiei ar avea drept efect revocarea acesteia.
18
Este fără de relevanţă dacă copilul este născut viu sau viabil.
34
 Într-o altă opinie, la care ne raliem, împărtăşită şi de practica judecătorească s-a reţinut soluţia contrară,
potrivit căreia revocarea pentru naşterea unui copil operează numai când donatorul dobândeşte (chiar postum) un co-
pil exclusiv din căsătorie sau din afara căsătoriei.
În acest context, trebuie să admitem implicit, că nici existenţa unui copil adoptat anterior donaţiei nu
împiedică revocarea contractului.

CONTRACTUL DE MANDAT

Secţiunea I. Mandatul cu reprezentare

§ 1. Noţiune şi reglementare

1. Noţiune. Potrivit art. 1532 C. civ. mandatul este un contract „în puterea căruia o persoană se obligă, fără
plată, de a face ceva pe seama unei alte persoane de la care a primit însărcinarea”.
Definiţia dată mandatului de Codul civil, deşi conţine elementele generale ce caracterizează acest contract, are
însă neajunsul de a nu-l delimita suficient de alte contracte civile (de exemplu, de contractul de antrepriză sau de
contractul de muncă).
Din cele de mai sus rezultă că, părţile contractului de mandat sunt mandantul (persoană fizică sau
juridică) care împuterniceşte o altă persoană să încheie acte juridice pe seama sa şi mandatarul (persoană fizică
sau juridică) care se obligă să încheie acte juridice în numele mandantului.
De menţionat că, trimisul sau mesagerul nu pot fi asimilaţi mandatarului, ei executând, de regulă, servicii
care nu implică încheierea de acte juridice şi, oricum, nu au calitatea de reprezentanţi ai mandantului
(activitatea lor putând fi calificată ca antrepriză).
În general, contractul de mandat este rodul exclusiv al voinţelor reunite ale mandantului şi respectiv,
mandatarului, însă raporturile juridice de mandat pot fi generate şi de litera legii; de exemplu, art. 35 alin. (2) C.
fam instituie prezumţia de mandat tacit reciproc între soţi în ceea ce priveşte actele de administrare (şi uneori
chiar de dispoziţie) cu privire la bunurile comune.
Mandatul are o planşă largă de acţine: de la activităţi simple de reprezentare (de exemplu, exercitarea
votului într-un consiliu de administraţie), până la activităţi complexe (de exemplu, administrarea unui
patrimoniu).
2. Reglementare. Sediul materie se află în Codul civil, Cartea a III-a, Titlul IX „Despre mandat”: Capitolul
I „Despre natura mandatului”, art. 1532-1538, Capitolul II „Despre îndatoririle mandatarului” art. 1539-1545,
Capitolul III „Despre obligaţiile mandantului art. 1546-1551 şi Capitolul IV „Despre diferitele moduri dup care
mandatul încetează” art. 1552-1559.

§ 2. Caractere juridice şi delimitare

1. Caractere juridice.
a). Mandatul este un contract consensual deoarece pentru încheierea lui valabilă este suficientă simpla
manifestare de voinţă a părţilor.
În practică, mandatul, ca instrumentum, se prezintă sub forma unui înscris, care de cele mai multe ori poartă
numele de mandat, procură sau împuternicire. În limbajul juridic curent, se mai foloseşte şi termenul de
„delegaţie” (total inadecvat).
Dovada mandatului se face, de regulă, potrivit dreptului comun (art. 1191 alin. 1,2,şi 3), atât faţă de părţi,
dar şi faţă de terţul contractant (nu şi de alţi terţi), respectiv înscris peste 250 lei, interdicţia probei cu martori
etc.
Ca o excepţie de la regula de mai sus, dacă mandatul este tacit dovada se va putea face atât între părţi cât şi
faţă de terţi prin orice mijloace de probă admise de lege, indiferent de valoarea actului.

35
 În ceea ce priveşte pe terţi (alţii decât cei care au contractat cu mandatarul) aceştia vor putea face dovada
mandatului prin orice mijloace de probă (inclusiv martori sau prezumţii), deoarece pentru ei contractul nu este de-
cât un fapt juridic (şi nu act juridic).
b). În principiu, mandatul este cu titlu gratuit, fiind „fără plată, când nu s-a stipulat contrariu” (art. 1532,1534
C. civ.).
Din conţinutul art. 1534 C. civ. rezultă însă că mandatul este gratuit numai în lipsa unei stipulaţii contrare;
deci mandatul poate fi şi remunerat.
În consecinţă, prin natura sa contractul de mandat este gratuit. Gratuitatea mandatului nu este însă şi de esenţa
acestuia, părţile putând conveni şi asupra unei plăţi datorate mandatarului (caz în care mandatul devine oneros).
Dacă mandatarul este un profesionist se prezumă că mandatul este oneros. În acest caz, poate fi prezumată
chiar retribuţia mandatarului, cuantumul acesteia rezultând din natura profesiei lui (de exemplu, avocat).
c). Mandatul este un contract intuitu personae, deoarece se încheie în consideraţia unei anume persoane,
încrederea pe care mandantul o are în mandatar având o importanţă esenţială la perfectarea contractului.
d). Când mandatul este cu titlu gratuit, el are caracter unilateral, deoarece creează obligaţii exclusiv în
sarcina uneia din părţi (a mandatarului). În cazul în care contractul este cu titlu oneros, mandatul devine bilateral
(sinalagmatic), fiecare dintre părţi obligându-se.
2. Delimitare. Mandatul prezintă asemănări cu contractul de muncă şi contractul de antrepriză.
Deosebirile principale sunt determinate de obiectul distinct al contractului de mandat, respectiv încheierea de
acte juridice de către mandatar pe seama şi în numele mandantului.
Obiectul contractului de antrepriză îl reprezintă actele sau faptele materiale pe care antreprenorul se obligă să
le execute pentru client (de exemplu, construirea unui imobil).
În contractele de antrepriză şi de muncă, atât antreprenorul cât şi salariatul nu au, de regulă, calitatea de
reprezentanţi. În principiu, angajatul nu poate fi reprezentantul angajatorului (patronului) şi nici nu poate fi repre-
zentat, el trebuind să presteze personal munca la care s-a obligat (spre deosebire de mandatar care îşi poate substitui
o altă persoană pentru realizarea actelor juridice la care s-a obligat).
Ca excepţie, salariatul sau antreprenorul pot fi împuterniciţi să reprezinte patronul ori clientul. Ei pot încheia,
în accesoriu, şi acte în numele patronului sau clientului, dar obligaţiile lor principale nu sunt de mandat, ci derivă
din raporturile de muncă sau de antrepriză.
De exemplu, între avocat, ca liber profesionist şi client se stabileşte, de regulă, un raport de mandat cu
reprezentare. Este posibil însă, ca obligaţia avocatului să se rezume exclusiv la acordarea de consultaţii juridice,
situaţie în care nu mai suntem în limitele contractului de mandat (ci de antrepriză).
§ 3. Condiţiile de validitate a mandatului

A. Capacitatea părţilor
Având în vedere că art. 1552 pct. 3 C. civ., printre altele, prevede că interdicţia mandantului ori a
mandatarului este caz de încetare a mandatului, putem aprecia, implicit că:
a) mandatarul trebuie să aibă capacitate de exerciţiu deplină (deoarece, deşi încheie acte juridice pe seama şi
în numele mandantului, el devine parte contractantă în raporturile cu terţii, trebuind să aibă astfel capacitatea
necesară pentru a încheia el însuşi actele respective);
b) mandantul trebuie să aibă capacitatea necesară de a contracta, el însuşi actul juridic cu care l-a împuternicit
pe mandatar, deci capacitatea juridică a acestuia se va determina în funcţie de natura actului juridic care face
obiectul contractului de mandat.
Astfel, dacă se are în vedere încheierea unui act de dispoziţie, mandantul trebuie să aibă capacitate de
exerciţiu deplină iar dacă actul ce urmează a fi încheiat este însă numai de administrare, mandatul va putea fi dat
chiar de un minor cu capacitate de exerciţiu restrânsă.
Dacă mandatul este cu titlu oneros, în toate cazurile mandantul (care plătind efectuează acte de dispoziţie)
trebuie să aibă capacitatea deplină, chiar dacă actul cu care l-a împuternicit pe mandatar este numai unul de ad-
ministrare sau conservare.

36
 De precizat că trimisului sau mesagerului (nefiind părţi în contractul de mandat) nu li se aplică regulile de
mai sus, ei trebuind să aibă numai discernământul necesar pentru activitatea îndeplinită.

B. Obiectul mandatului
Mandatul poate avea ca obiect numai încheierea de acte juridice de către mandatar pe seama şi în numele
mandantului.
Ca în orice contract obiectul trebuie să îndeplinească condiţiile generale de validitate: să fie determinat
sau cel puţin determinabil, să fie licit, moral şi posibil.
Nu pot face obiectul (principal) al contractului de mandat faptele materiale. Acestea pot fi numai obiectul
accesoriu al mandatului în care obiectul principal înseamnă încheierea de acte juridice (de ex., expertizarea unui bun
ce urmează a fi cumpărat).
Actele juridice cu caracter strict personal nu pot fi încheiate prin mandatar (de ex., testamentului, căsătoria
etc.).
În consecinţă, mandatarul nu poate săvârşi decât actele juridice cu care a fost împuternicit de mandant, el
neputând face nimic peste limitele mandatului său.

C. Forma mandatului
Potrivit art. 1533 C. civ. mandatul poate fi scris, verbal sau tacit.
Mandatul este tacit când rezultă din împrejurări care fac neîndoielnică voinţa părţilor (nu trebuie confundat cu
mandatul aparent).
Mandatul este aparent când nu există voinţa mandantului de a fi reprezentat sau voinţa există, dar mandatarul
şi-a depăşit limitele împuternicirii, iar terţii contractează cu credinţa că mandatarul are puteri de reprezentare.
Mandatul poate fi general sau special (art. 1535 C. civ.). Mandatul este general când împuternicirea
mandatarului nu are limite. Mandatul este special când se dă pentru o singură operaţie juridică.
Potrivit art. 1536 alin. (2) C. civ. pentru actele de dispoziţie (înstrăinări, tranzacţii, inclusiv participări la
licitaţii) se cere mandat special. Specializarea se rezumă la indicarea naturii operaţiei juridice şi a obiectului ei (în
practică se cere mai mult). De exemplu, pentru a încheia o vânzare având ca obiect un teren mandatarul trebuie să
aibă procură (ca instrumentum) în formă autentică, care să precizeze împuternicirea de vânzare-cumpărare, precum
şi obiectul vânzării (cu indicarea datelor de identificare).
Pentru actele de administrare, conservare este suficient un mandat general [art. 1536 alin. (1) C. civ.].
De menţionat, că mandatul trebuie să aibă forma cerută de lege pentru actului juridic preconizat a se încheia.
Această regulă este cunoscută în doctrină sub denumirea de regula simetriei formelor.

§ 4. Varietăţi de mandat

1. Actul cu sine însuşi este mandatul încheiat între mandatar (ca reprezentant al mandantului) şi persoana
sa (în nume propriu, de această dată).
2. Dubla reprezentare este mandatul încheiat între mandatar (ca reprezentant al mandantului) cu el însuşi
(ca reprezentant al terţului).
În doctrină, actul cu sine însuşi şi dubla reprezentare sunt cunoscute sub numele de autocontracte.
Autocontractul prezintă pericol pentru intereselor mandantului (cu excepţia cazului când acesta a fost în
cunoştinţă de cauză). Când interesele mandantului sunt lezate acesta poate cere anularea actului pentru dol prin
reticenţă.
3. Mandatul în interes comun este mandatul în care mandatarul contractează cu un terţ, atât în interesul
mandantului, cât şi în interesul său (pentru că au aceleaşi interese, de ex., bunul care urmează a se vinde este
coproprietate: mandant, mandatar.
Mandatul remunerat este mandatul cu tilu oneros, în care interesul mandatarului derivă din plata remuneraţiei
(şi nu obiectul comun).

37
 § 5. Efectele contractului de mandat

Întrucât mandatul este un contract, el va produce efecte juridice (între părţile contractante) potrivit dreptului
comun.
Având în vedere însă, că mandantul împuterniceşte mandatarul să încheie acte juridice cu un anume terţ,
ne aflăm în prezenţa a trei subiecte de drept civil, fapt pentru care efectele contractului se vor produce implicit şi
faţă de acesta din urmă (nu însă şi faţă de alţi terţi, pentru care contractul este o res inter alios acta aliis neque
nocere, neque prodesse potest).
În consecinţă, datorită particularităţilor contractului de mandat efectele acestuia vor fi analizate, atât inter
partes, cât şi faţă de terţul cu care s-a încheiat actul juridic preconizat.

I. Efectele mandatului între părţi

A. Obligaţiile mandatarului
1. Obligaţia de a îndeplini mandatul. Potrivit art. 1539 C. civ. „Mandatarul este îndatorat a executa
mandatul atât timp cât este însărcinat”. Astfel, principala obligaţie a mandatarului este aceea de a îndeplini
mandatul (obligaţie de a face).
În doctrină, s-a apreciat că obligaţia mandatarului este una de mijloace şi nu de rezultat, mandatul
considerându-se îndeplinit, dacă mandatarul a depus toate diligenţele pentru perfectarea actului juridic cu care
a fost împuternicit (chiar dacă operaţiunea juridică nu s-a realizat).
Nerealizarea actului juridic preconizat din culpa mandatarului atrage însă răspunderea acestuia [art.
1540 alin. (1) C. civ.].
Culpa mandatarului se apreciază însă diferit după cum mandatul este gratuit sau oneros.
Astfel, dacă mandatul este cu titlu gratuit, culpa mandatarului se va aprecia în concret, în raport cu
diligenţa pe care acesta o depune pentru realizarea propriilor sale interese.
Dacă însă mandatul este cu titlu oneros, potrivit art. 1540 alin. (2) C. civ. culpa mandatarului se apreciază
după tipul abstract al omului prudent şi diligent (culpa levis in abstracto).
Dacă bunul deţinut în baza mandatului piere fortuit, mandatarul nu va răspunde, chiar dacă l-ar fi putut
salva sacrificând propriile sale bunuri.
Răspunderea mandatarului poate fi modificată însă de părţi, atenuată sau agravată (regulile de mai sus
fiind aplicabile în lipsa unor dispoziţii contractuale).
Dacă într-un contract de mandat sunt împuternicite mai multe persoane în calitate de mandatari, fiecare îşi va
executa independent obligaţiile contractuale, neexistând solidaritate între mandatari.
2. Obligaţia de a da socoteală. Potrivit art. 1541 C. civ. „mandatarul este dator, oricând i se va cere, a da
seama mandantului de lucrările sale”. Totodată el este obligat, la cerere, să înapoieze toate actele sau bunurile
primite de la mandant pentru realizarea obligaţiilor sale.
Obligaţia principală a mandatarului de a da socoteală, precum şi cea auxiliară a restituirii bunurilor la
cerere, operează fără distincţie: dacă mandatul este gratuit sau cu titlu oneros.
Sumele de bani primite de mandatar urmează să fie restituite distinct, după cum au fost sau nu întrebuinţate
de mandatar în folosul său:
a) dacă sumele de bani sunt folosite de mandatar în interesul său ele vor fi producătoare de dobânzi fără
punere în întârziere;
b) dacă sumele de bani primite de mandatar nu au fost întrebuinţate ele sunt producătoare de dobânzi numai
după ce au fost cerute de mandant.
În caz că mandatarul refuză să predea sumele de bani primite, mandantul are la dispoziţie o acţiune personală
prescriptibilă în termenul general de prescripţie. Prescripţia dreptului la acţiune al mandantului începe să curgă de la
data încetării contractului19.
19
A se vedea, Fr. D e a k , op. cit., p. 350.
38
 3. Obligaţia de răspundere pentru faptele persoanei substituite în executarea contractului. Potrivit art.
1542 alin. (1) C. civ. „Mandatarul este răspunzător pentru acela pe care a substituit în gestiunea sa”.
Întrucât mandatul este un contract încheiat intuitu personae, mandatarul îndeplineşte personal obligaţiile
asumate.
Codul civil conferă însă mandatarului posibilitatea de a-şi substitui expres o terţă persoană căreia să-i
transfere executarea mandatului.
Dacă s-a făcut substituirea, în principiu, răspunzător de executarea mandatului devine substituitul,
mandatarul fiind eliberat de sarcini. Ca excepţie, el va răspunde totuşi de faptele substituitului, dar numai în
două cazuri:
a) dacă substituirea s-a făcut fără acordul mandantului; şi
b) dacă a existat acordul mandantului, dar mandatarul a trecut puterile sale unei persoane incapabile sau
insolvabile (art. 1542 pct. 2 C. civ.).
Menţionăm că, cele trei subiecte de drept civil sunt părţi în două raporturi juridice diferite: pe de o parte
mandantul şi mandatarul, iar pe de altă parte mandatarul şi substituitul. În aceste condiţii, în principiu,
mandantul şi substituitul nu au acţiuni directe şi, în consecinţă, nu se pot acţiona reciproc decât pe calea acţiunii
oblice prevăzută de art. 974 C. civ.
Legea a conferit numai mandantului dreptul de a-l acţiona direct pe substituit (art. 1542 alin. ultim C.
civ.), în măsură în care acesta din urmă are datorii faţă de mandatar.
În consecinţă, substituitul nu are însă acţiune directă asupra mandantului, putându-l acţiona numai pe calea
prevăzută de art. 974 C. civ.

B. Obligaţiile mandantului
1. Obligaţia de a dezdăuna pe mandatar pentru cheltuielile făcute. Potrivit art. 1547 C. civ. „Mandantul
trebuie să dezdăuneze pe mandatar de anticipaţiile şi spezele făcute pentru îndeplinirea mandatului”.
Deci, mandantul este obligat să restituie mandatarului toate cheltuielile făcute pentru executarea mandatului.
Numai culpa îl poate scuti de plata remuneraţiei.
Potrivit art. 1548 C. civ., în lipsa culpei, mandantul nu poate refuza cheltuielile pe motiv că „suma
cheltuielilor sau anticipaţiilor … ar fi putut fi mai mică” sau că nu au produs un rezultat (obligaţia fiind de
diligenţă).
Mandantul trebuie să plătească dobânzi la sumele cheltuite de mandatar, fără punere în întârziere (chiar din
momentul avansării lor).
„Mandantul trebuie asemenea să dezdăuneze pe mandatar de pierderile suferite cu ocazia îndeplinirii
însărcinărilor sale”, dacă nu îi sunt imputabile (art. 1549 C. civ.).
2. Obligaţia de plată a remuneraţiei. Când mandatul este oneros mandantul este obligat să plătească
onorariu (retribuţia) stipulată în contract. Onorariu este datorat pentru diligenţele depuse de mandatar, chiar dacă
operaţia juridică nu s-a finalizat (art. 1547 C. civ.).
Culpa mandatarului îl poate scuti pe mandant de plata parţială sau totală a retribuţiei (art. 1548 C. civ.).
Când mai mulţi mandanţi „au numit un mandatar pentru aceeaşi operaţie juridică, ei vor fi ţinuţi să răspundă
solidar” (s.n.).
Mandatarul poate reţine lucrurile care le-a primit de la mandant până la achitarea cheltuielilor făcute cu
îndeplinirea mandatului (drept de retenţie).

II. Efectele faţă de terţi

1. Raporturile dintre mandant şi terţi. Dacă mandatarul va reuşi, în fapt, încheierea actului juridic pentru
care a fost împuternicit, de drept, raporturi juridice directe se vor crea între mandant şi terţi (deoarece mandatarul
încheie actul juridic pe seama şi în numele mandantului).
Actele juridice încheiate de mandatar nu vor obliga pe mandant, dacă s-au făcut cu depăşirea limitelor
împuternicirii date acestuia (decât dacă mandantul le-a ratificat). Ratificarea lor de către mandant va produce
efecte retroactive (de la data încheierii actului), ca şi cum actul juridic ar fi fost valabil încheiat.
39
 Actele juridice încheiate cu depăşirea limitelor împuternicirii şi neratificate nu vor obliga pe mandant,
decât eventual, în cadrul unor obligaţii extracontractale (de exemplu, gestiunea de afaceri).
2. Raporturile dintre mandatar şi terţi. Între mandatar şi terţi nu se creează raporturi juridice, deoarece
mandatarul contractează, în drept, în numele şi pe seama mandantului ( şi numai în fapt, personal).
În consecinţă, pentru mandatar actul juridic încheiat (de el, în fapt) este numai o res inter alios acta.
Pentru actele excesive, mandatarul garantează faţă de terţi, cu excepţia cazului când aceştia au cunoscut
întinderea mandatului (art. 1545 C. civ.).

§ 6. Încetarea mandatului

Ca orice alt contract civil, mandatul încetează o dată cu executarea obligaţiilor contractate ori la intervenţia
altor cauze generale precum: expirarea termenului, realizarea condiţiei rezolutorii, pieirea bunului etc.
Pe lângă cauzele generale, mandatul poate înceta şi datorită unor cauze specifice lui, astfel, „mandatul se stinge:
prin revocarea mandatarului, prin renunţarea mandatarului la mandat, prin moartea, interdicţia, insolvabilitatea şi
falimentul ori a mandantului ori a mandatarului” (art. 1552 C. civ.).
1. Revocarea mandatului de către mandant. Deoarece mandatul este încheiat în folosul mandantului şi are
la bază încrederea mandantului faţă de mandatar, el poate în principiu, revoca mandatul ori de câtre ori apreciază că
interesele sale nu sunt urmărite corespunzător de cel împuternicit să-l reprezinte (fără a fi nevoit a face dovada,
revocarea putând fi şi „arbitrară”).
Mandantul poate revoca oricând mandatul, indiferent că este gratuit sau cu titlul oneros (dacă părţile nu au
convenit în alt fel).
Dacă mandatul „este salariat (oneros – s.n.) revocarea, deşi liberă, poate îndreptăţi pe mandatar să ceară o
indemnizare, când revocarea este intempestivă sau abuzivă”. Suma de bani pe care mandatarul este îndreptăţit să o
primească are titlu de daune-interese.
În caz de pluralitate de mandanţi, revocarea se face cu acordul lor unanim.
Revocarea mandatului de către mandant poate fi expresă sau tacită.
Revocarea produce efecte numai pentru viitor.
Revocarea va fi opozabilă terţilor abia după ce a fost notificată acestora.
2. Renunţarea mandatarului. Mandatarul poate de asemenea renunţa unilateral la mandat, cu condiţia
notificării către mandant (art. 1556 C. civ.).
Prin renunţarea sa mandatarul nu trebuie să-l păgubească pe mandant, în caz contrar va răspunde de
prejudiciul cauzat (cu excepţia cazului în care continuarea contractului i-ar pricinui o pagubă proprie).
Fiind dictată de o normă imperativă posibilitatea mandatarului de a renunţa la mandat nu poate fi împiedicată
printr-o clauză contrară
3. Moartea uneia dintre părţi. Deoarece mandatul este încheiat intuitu personae, de regulă, contractul
încetează la moartea uneia dintre părţi.
Potrivit art. 1559 C. civ. „în caz de moarte a mandatarului” moştenitorii acestuia trebuie să-l înştiinţeze pe
mandant şi să continue mandatul pentru apărarea intereselor acestuia.
În caz de moarte a mandantului, mandatarul trebuie să termine operaţiunea pentru a nu provoca pagube
moştenitorilor. Actele juridice încheiate de mandatar după moartea mandantului sunt, în principiu valabile, cu con-
diţia ca mandatarului să nu fi cunoscut moartea mandantului, iar terţii să fi fost şi ei de bună-credinţă.
4. Alte cauze de încetare a mandatului. Potrivit art. 1552 pct. 3 C. civ. mandatul se stinge şi prin punerea
sub interdicţie, insolvabiliatea sau falimentul uneia dintre părţi.
În doctrină s-a apreciat că orice împrejurare care determină o incapacitate duce implicit şi la încetarea
mandatului, „întrucât normele privind incapacitatea şi reprezentarea legală a incapabililor se opun continuării man-
datului”.

40
 5. Efectele încetării mandatului. Când mandatul încetează mandatarul nu mai poate încheia acte juridice în
numele şi pe seama mandantului (cu excepţia cazului când prerogativele sale sunt continuate pentru a nu prejudicia
interesele mandantului – art. 1539 C. civ.).
Ca urmare a încetării mandatului, în toate cazurile, mandatarul este obligat:
a) să restituie mandantului procura primită;
b) să predea orice act primit;
c) să predea bunurile primite pentru executarea mandatului.
Potrivit art. 1557-1558 C. civ. actele încheiate de el sunt valabile şi executorii în privinţa terţilor de bună-
credinţă, „atât timp cât nu cunoaşte moartea lui (a mandantului – s.n.) sau una din cauzele ce desfiinţează man-
datul”20.

Secţiunea a II-a. Mandatul fără reprezentare

(Contractul de interpunere)

Când mandatarul încheie un act juridic în nume propriu (deci, fără a se prezenta ca reprezentant al
altei persoane), deşi el în esenţă lucrează în interesul mandantului, contractul este de mandat fără
reprezentare.
În cazul de mai sus, deşi îi lipseşte reprezentarea, contractul încheiat este totuşi de mandat întrucât
reprezentarea este numai de natura, nu şi de esenţa mandatului.
În practică, se apelează la mandatul fără reprezentare atunci când o persoană doreşte încheierea unui act
juridic fără a fi cunoscută însă de terţi.
Contractul civil de mandat fără reprezentare este cunoscut şi sub denumirea de contract de interpunere.
Contractul de interpunere este în fapt un mandat simulat prin interpunere de persoane.
Părţile contractului de interpunere poartă denumirea de cocontractant (terţul contractant) şi mandatar ocult.
Suntem în situaţia a două acte juridice:
a) actul public între mandatarul ocult şi terţul cocontractant;
b) convenţia dintre mandant şi mandatarul ocult (actul secret).
Contractul de interpunere „consfinţeşte o situaţie juridică necorespunzătoare realităţii” (s.n.)21, deci este un
act simulat şi, în consecinţă, supus regimului juridic prevăzut de art. 1175 C. civ.
Între terţul cocontractant şi mandant nu se stabilesc raporturi juridice. Ei se pot acţiona numai pe calea acţiunii
oblice, subrogându-se în drepturile mandatarului.
Convenţia de interpunere „nu are nimic ilicit”, deci este valabilă. Numai dacă a fost încheiată pentru eludarea
sau încălcarea legii, ambele acte vor fi nule.

CONTRACTUL DE LOCATIUNE
Notiunea, caracterele juridice si conditiile de validitate ale contractului de locatiune

1. Notiunea contractului de locatiune

= un contract prin care o persoana (LOCATOR) se obliga sa asigure altei persoane (LOCATAR) folosinta
temporara, totala sau partiala, a unui bun, in schimbul unei sume de bani sau a altei prestatii (CHIRIE).
- spre deosebire de vanzare-cumparare, locatiunea transmite numai dreptul de folosinta; chiar daca lucrl dat in
locatiune este producator de fructe, locatarul dobandeste folosinta fructelor DOAR ca accesoriu al locatiunii,
loactorul nefiind obligat sa-i asigure dobandirea proprietatii fructelor (in acest caz ar fi vorba despre vanzare-
cumparare);
Varietatile contractului de locatiune:
- contractul de arendare – locatiunea fondurilor rurale;

20
Cele două texte de lege sunt aplicabile la orice formă de încetare a contractului de mandat; a se vedea, E. S af t a - R o m a n o , op. cit., p.
250.
21
A se vedea, Fr. D e a k , op. cit., p. 363.
41
- contractul de inchiriere a suprafetelor locative – reglementat prin Legea nr. 114/1996 (legea locutintei); fiind
o varietate a locatiunii si nu un contract distinct, ii sunt aplicabile dispozitiile referitoare la locatiune numia in
masura in care legislatia locativa nu prevede norme speciale;
- antecontract de locatiune – promisiune unilaterala sau bilaterala, guvernat de regulile generale aplicabile
contractului.
2. Caracterele juridice ale contractului de locatiune
- contract sinalagmatic (bilateral) – da nastere la obligatii bilaterale intre parti (asigurarea folosintei, respectiv
pretul chiriei);
- contract cu titlu oneros – daca folosinta unui lucru se transmite gratuit, contractul este nul ca locatiune dar poate
fi valabil ca imprumut de folosinta (daca sunt indeplinite si celelalte conditii);
- contract comutativ – existenta si intinderea drepturilor nu depinde de hazard;
- contract consensual – se incheie prin acordul – fie si tacit – al partilor, fara vreo
formalitate;
- in cazul in care contractul NU este concretizat printr-un inscris, proba este mai dificil de facut; se disting
urmatoarele situatii:
- daca nu s-a inceput executarea contractului incheiat verbal si una din parti neaga existenta lui,
dovada cu martori NU este admisa oricat de mica ar fi chiria;
- in cazul in care contractul incheiat verbal este in curs de executare (ceea ce poate fi probat cu un
inceput de dovada scrisa completat cu martori si prezumtii, iar NU prin simplul fapt al detinerii lucrului)
si, in lipsa de chitanta exista o contestatie asupra pretului, locatarul poate provoca o expertiza pentru
stabilirea pretului, urmand sa plateasca expertul in cazul in care expertiza arata ca pretul este mai mare
decat cel pe care l-a invocat el;
- daca litigiul priveste alte elemente decat pretul, se aplica regulile generale in materie de proba; in
privinta termenului, legea face referire la obiceiul lucrului si stabileste cateva prezumtii relative;
- contract cu executare succesiva; elementul timp este de esenta locatiunii; durata contractului poate fi si
nedeterminata, dar nu poate fi perpetua (locatiunile ereditare sunt prohibite de lege); in principiu, durata
contractului se stabileste liber; in anumite domenii insa statul intervine prin prorogari legale sau acorda
locatarului dreptul de a reinnoi contractul fara acordul locatorului (ex: in materie de inchiriere de locuinte).
- locatiunea transmite doar dreptul de folosinta temporara a lucruluin inchiriat => riscul pieirii fortuite este
suportat de locator.
3. Conditiile de validitate ale contractului de locatiune
A. Capacitatea partilor
- atat locatarul cat si locatorul trebuie sa aiba capacitatea de a face acte de administrare;
- in cazul imobilelor, daca durata locatiunii depaseste termenul de 5 ani, este considerata act de dispozitie =>
este ceruta capacitatea de a face acte de dispozitie; in caz contrar, locatiunea va fi redusa la 5 ani, dar numai la
cererea partii incapabile;
- deoarece locatiunea nu transmite dreptul de proprietate, locatorul poate sa nu fie proprietarul lucrului dat in
locatiune; INSA, in cazul inchirierii bunului de catre o persoana care nu are un drept opozabil fata de proprietar
– drept care sa ii confere posibilitatea inchirierii (de ex: este doar posesor de buna sau de rea credinta),
proprietarul nu va fi obligat sa respecte locatiunea; pe de alta parte, locatorul nu poate fi locatarul propriului sau
bun, decat daca nu are prerogativa folosintei (ex: este nud proprietar);
- daca coindivizarul inchiriaza bunul aflat in indiviziune, se aplica regulile care guverneaza vanzarea de catre unul
din coproprietari (supusa conditiei ca la partaj bunul sa cada in lotul locatorului) sau ale mandatului tacit
reciproc sau a gestiunii de afaceri.
B. Obiectul contractului
a. lucrul inchiriat:
- poate fi un lucru mobil sau imobil, corporal sau incorporal (ex: dreptul de proprietate industriala), DAR, in toate
cazurile, cu conditia:
- sa nu se distruga;
- sau sa nu se consume prin folosinta conform destinatie dupa natura obiectului sau conform destinatiei
stabilita prin acordul partilor.

42
- un lucru viitor poate forma obiectul contractului, cu execptia bunurilor dintr-o mostenire nedeschisa (in caz de
nerealizare a lucrului viitor, se va angaja raspunderea locatorului potrivit regulilor generale);
- bunurile din domeniul public al statului sau al unitatilor administrativ teritoriale pot fi inchiriate numai in
conditiile legii speciale;
- dreptul de servitute nu poate forma obiectul contractului DECAT impreuna cu imobilul de care este atasat;
- bunurile coproprietate fortata nu pot fi inchiriate decat odata cu bunul principal de existenta caruia depinde si
coproprietatea fortata;
- locatiunea NU poate avea ca obiect o persoana; daca se inchiriaza un lucru cu personalul de deservire, contractul
este mixt: locatiune pentru lucru si prestari servicii pentru personalul de deservire;
- lucrurile cu regim special pot fi inchiriate numai in conditiile legii speciale (ex: armele – numai catre persoane
care au dreptul sa le detina).
b. Pretul:
- chiria se fixeaza in raport cu durata contractului, fie global, fie pe unitati de timp si se plateste la termenele
stipulate, de regula in mod succesiv;
- chiria trebuie sa fie determinata in momentul incheierii contractului; ea poate fi si determinabila (de ex: lasata
la aprecierea unui tert – ales de catre parti sau de catre persoana desemnata de parti, sau sa reprezinte un procent
din beneficiul realizat de locatar); uneori chiria este stabilita pe cale legala;
- chiria trebuie sa fie sincera si serioasa, sub sanctiunea nulitatii; daca a fost trecuta fictiv o chirie sau lucrul a
fost inchiriat in schimbul unei sume derizorii, contractul nu mai este locatiune ci – daca sunt indeplinite
conditiile pentru aceasta – un comodat;
- pretul se fixeaza, de regula, in bani; DAR, spre deosebire de vanzare, contractul ramane locatiune chiar daca
chiria s-a fixat sub forma unei alte prestatii (ex: cota parte din fructe sau prestari de servicii).
Efectele contractului de locatiune
A. Obligatiile locatorului
- toate obligatiile lui decurg din faptul principiul ca el trebuie sa asigure locatarului folosinta lucrului in tot timpul
locatiunii =>:
a. Obligatia de predare:
- predarea se poate cere la temenul convenit de parti (imediat daca nu s-a convenit un termen) si, in lipsa de
stipulatie contrara, la locul unde se gasea lucrul in momentul contractarii si cu cheltuiala locatorului; daca nu –
locatarul se poate adresa justitiei cerand predarea silita (daca nu vrea sa ceara rezilierea contractului pentru
neexecutare sau nu se multumeste sa invoce execptia de neexecutare); instanta il poate obliga pe locator la
daune-interese;

- lucrul, impreuna cu accesoriile sale, intr-o stare corespunzatoare destinatiei in vederea careia a fost inchiriat,
IAR NU cum se gasea in momentul incheierii contractului; locatorul este obligat – in lipsa stipulatiei contrare) -
sa efectueze toate reparatiile (inclusiv cele locative) inainte de preluarea lucrului de catre locatar.
b. Obligatia efectuarii reparatiilor:
- locatorul trebuie sa mentina bunul in stare de a servi la intrebyuintarea pentru care a fost inchiriat (art. 1420 pct.
2 si art. 1421 alin 2); pentru aceasta, el trebuie sa efectueze reparatiile necesare in tot timpul locatiunii, DAR NU
si asa numitele reparatii locative care, din momentul predarii, sunt in sarcina locatarului; aceasta nu insemana ca
locatorul trebuie sa reconstruiasca imobilul care a pierit in totalitate sau care nu mai poate fi folosit conform
destinatiei, in acest moment incetand contractul;
- daca locatorul NU efectueaza reparatiile necesare, locatarul poate cere instantei: obligarea la plata de daune
cominatorii, autorizarea de a le efectua in contul locatorului, retinand cheltuielile efectuate din chirie, fie
rezilierea contractului; in caz de urgenta, reparatiile pot fi efectuate si fara autorizarea justitiei.
c. Obligatia de garantie:
- in virtutea acestei obligatii, locatorul raspunde de tulburarile provenite din: propria sa fapta, de la terti si din
viciile lucrului:
1) locatorul trebuie sa se abtina de la orice fapt personal care ar avea drept consecinta tulburarea locatarului in
folosinta lucrului, tulburare de fapt sau de drept; astfel, locatorul nu poate sa schimbe forma lucrului inchiriat,
fie direct (prin transformarea materiala) fie indirect (prin schimbarea destinatiei); daca NU => locatarul poate
cere in instanta oprirea sau distrugerea schimbarilor;

43
  locatorul nu va raspunde pentru stanjenirea folosintei locatarului, adusa prin efectuarea reparatiilor, chiar
daca va fi lipsit in parte de folosinta lucrului; INSA reparatiile trebuie sa aiba un caracter urgent,
neputand fi amanate pana la incetarea contractului; legea dispune ca reparatiile sa fie facute in cel mult
40 de zile; daca reparatiile nu se efectueaza in acest timp, locatarul are dreptul sa ceara reducerea
proportionala a chiriei; DACA reparatiile sunt de asa natura incat locatarul pierde folosinta totala a
bunului, atunci el (si NUMAI el) poate cere rezilierea contractului, chiar daca pierderea folosintei nu ar
depasi 40 de zile.
2) daca tulburarea provine de la un tert, legea distinge intre tulburarea de drept si tulburarea de fapt:
- locatorul nu raspunde de tulburarea cauzata de fapta unui tert care nu invoca vreun drept asupra lucrului;
locatarul se poate apara singur impotriva tulburarilor de fapt, prin actiunile posesorii (desi nu este posesor, ci
detentor precar), cu conditia ca agentul tulburator:
- sa nu fie locatorul – fata de care le se poate apara in temeiul contractului de locatiune;
- sa nu invoce vreun drept asupra lucrului inchiriat – cum ar fi dreptul de proprietate, in cazul in
care locatorul a incheiat contractul in baza altui drept decat drept decat dreptul de proprietate.
- in toate cazurile in care locatarul este tulburat in folosinta prin faptul exercitarii de catre un tert (inclusiv un alt
locatar) a unui drept, locatorul va raspunde pentru pierderea sau reducerea folosintei, CHIAR DACA dreptul
respectiv nu a fost confirmat in justitie, dar a impiedicat folosinta locatarului; locatarul are dreptul de a cere fie
rezilierea contractului cu daune interese, fie o micsorare a chiriei proprotionala cu pierderea partiala a folosintei
si daune interese; in ambele cazuri, locatorul va raspunde NUMAI daca a fost instiintat in timp util de
amenintarea evictiunii (chemat in garantie) – in caz contrar el poate dovedi ca ar fi avut mijloace potrivite pentru
a respinge pretentiile tertului;
- cand tulburarea de drept se produce impotriva locatarului, acesta poate iesi din proces, aratand cine este
locatorul impotriva caruia pretentia trebuie indreptata, si care este obligat sa ii apere folosinta;
- daca tulburarea din partea tertului se combina cu fapta locatorului insusi (ex: inchiriaza o camera locatarului, air
restul imobilului il inchiriaza unui meserias care il tulbura pe locatar), locatorul va raspunde in virtutea obligatiei
sale de a se abtine de la orice fapt care ar putea produce o tulburare locatarului in folosinta lucrului;
- daca folosinta locatarului este tulburata printr-un fapt al unui colocatar, al unui vecin sau al unui tert, nu pe baza
unui drept asupra lucrului, ci printr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii, locatarul va avea impotriva acestuia o
actiune in despagubire (raspundere delictuala), dar nu va avea actiune in garantie contra locatorului.
3) locatorul este garant pentru viciile ascunse ale lucrului (ex: existenta de insecte, infiltratii de apa sau alte defecte
de constructie); in practica, raspunderea este angajata chiar daca lucrul nu este cu desavarsire impropriu
folosintei, dar folosinta este intr-atat miscsorata incat se presupune ca daca ar fi stiut, locatarul nu ar mai fi
inchiriat sau ar fi platit un pret mai mic.
- locatorul raspunde chiar daca a fost de buna-credinta la data incheierii contractului, si indiferent daca viciile
existau la data incheierii contractului sau provin din cauze ulterioare, deoarece obligatia locatorului de a
asigura folosinta lucrului este succesiva (deosebire fata de vanzare);
- in cazul descoperii unor astfel de vicii, locatarul poate cere o reducere proportionala din pret sau rezilierea
contractului cu daune interese (chiar daca locatorul nu a cunoscut viciile lucrului);
- DEOSEBIRE intre locatorul de buna-credinta si locatorul de rea-credinta: cel de al doilea raspunde si de daunele
imprevizibile;
- daca viciile se datoreaza cazului fortuit sau fortei majore, locatarul poate cere reducerea pretului sau rezilierea
contractului DAR fara daune-interese (cauza straina care nu poate fi imputata locatorului).
- Obligatia de garantie NU este reglementata prin norme imperative => poate fi modificata prin conventia dintre
parti: agravata, limitata sau inlaturata; limitarea sau inlaturarea produce efecte NUMAI daca locatorul este de
buna-credinta (ex: tulburarea nu se datoreaza actelor sau faptelor savarsite de el sau nu a cunoscut viciile);
inlaturarea il exonereaza de plata daunelor-interese, DAR nu il pune la adapost de rezilierea totala sau partiala a
contractului.
B. Obligatiile locatarului
a. obligatia de a intrebuinta lucrul ca un bun locatar si potrivit destinatiei
- ex: o casa de lociut nu va putea fi folosita pentru exercitarea comertului sau pentru instalarea sediului uniu partid
politic; in schimb, dca nu s-a prevazut altfel in contract, locatarul poate sa exercite o profesiune liberala sau
chiar o meserie, cu conditia sa NU schimbe destinatia imobilului; daca in contract se mentioneaza si profesiunea
locatarului, se poate prezuma acordul locatorului pentru exercitarea acelei profesiuni;
44
- culpa este apreciata dupa tipul abstract al omului diligent si prudent;
- daca locatarul nu intrebuinteaza lucrul – total sau partial – conform destinatiei sale sau efectueaza
transformari neautorizate, locatorul va putea cere: repunerea lucrului in starea anterioara sau rezilierea
contractului cu daune-interese; sunt permise lucrari de mica insemnatate, cum ar fi : instalarea telefonului sau a
antenei de televizor, introducerea luminii electrice etc;
- => obligatia de a intretine lucrul pe tot timpul locatiunii in stare de intrebuintare => o9bligstia de a efectua
micile reparatii locative, spre deosebire de reapratiile capitale si repararea degradarilor provenind din uzul
normal al lucrului, care sunt in sarcina locatorului; indiferent de natura lor, reaparatiile NU cad in sarcina
locatarului daca au fost cauzate de vechime sau de forta majora, caz fortuit sau culpa locatorului, inclusiv viciile
de constructie; sarcina probei incumba locatarului;
- daca degradarea lucrul se datoreaza culpei locatarului acesta va fi obligat sa faca reparatiile pe cheltuiala sa,
chiar daca nu sunt locative; de asemenea, daca intarzierea reparatiilor ce sunt in sarcina locatorului provoaca
stricaciuni si mai mari, locatarul este obligat sa le faca;
- locatarul raspunde, de asemenea, de stricaciunile si pierderile provocate de persoanele familiei sale (inclusiv
persoanele introduse de el in imobil) sau de sublocatari;
- reparatiile privind partile comune folosite de locatari sunt in sarcina proprietarului, daca nu se dovedeste ca
stricaciunile au fost produse de locatar;
- daca locatarul nu efectueaza reparatiile locative, locatorul poate cere daune-interese, dar NUMIA la incetarea
locatiunii; daca INSA neefectuarea reapratiilor locative poate provoca deteriorarea sau chiar pieirea lucrului
inchiriat, ;ocatorul poate cere efectuarea reparatiilor in contul locatarului sau rezilierea contractului.
b. plata chiriei:
- la termenele stipulate; in lipsa de stipulatie contrara, plata se face la domiciliul debitorului (cherabila) si in
caz de pluralitate de locatari obligatia este conjuncta (divizibila), daca din contract nu rezulta ca este
indivizibila;
- in caz de neexecutare, se poate cere executarea silita sau rezilierea contractului, beneficiind si de privilegiul
locatorului de imobile asupra mobilelor locatorului; de asemenea, daca chiria urma sa fie platita cu anticipatie si
lucrul nu s-a predat, locatorul poate invoca si exceptia de neexecutare;
- chitantele de plata sunt opozabile tertilor CHIAR DACA nu au data certa, iar chitantele date fara rezerva fac sa
se prezume plata chiriilor anterioare; cesiunea sau chitanta de plata a chiriei cu anticipatie pe doi ani viitori
trebuie sa fie transcrisa;
- daca lucrul este vandut si locatarul nu este instiintat, plata facuta vechiului proprietar este valabila.
c. restituirea lucrului:
- dupa incetarea contractului, lucrul trebuie restituit in starea in care a fost predat conform inventarului (=orice act
de constatare a starii) facut; in lipsa inventarului, se prezuma ca lucrul a fost primit in buna stare – prezumtie
relativa, ce poate fi combatuta de locatar prin dovada contrara;
- restituirea poate fi ceruta de loator printr-o actiune personala (ex contractus) sau printr-o actiune in
revendicare (daca este proprietar); NU se poate intenta o actiune posesorie impotriva unui detentor precar,
DECAT DACA detentia a fost intervertita intr-o posesie utila.
- Locatarul NU raspunde de deteriorarea sau pierirea lucrului din cauza fortei majore sau a cazului fortuit, si
nici de uzura normala a lucrului
- In cazul in care locatarul a facut lucrari sau plantatii, ele devin prin accesiune proprietatea locatorului, la
restituire aplicand-se regulile de la accesiune; locatarul este considerat de rea-credinta, intrucat este un detentor
precar.
d. raspunderea pentru incendiu
- locatarul este raspunzator daca nu dovedeste ca incendiul a provenit din caz fortuit, forta majora sau dintr-un
defect de constructie ori prinn comunicarea focului (fara greseala sa) de la o casa vecina;
- daca sunt mai multi locatari, fiecare raspunde pentru pagube proportional cu valoarea locativa a oartii din imobil
pe care o ocupa; este o raspundere contractuala => este o raspundere conjuncata, nu solidara;
- pentru a fi exonerat de raspundere, oricare colocatar va putea dovedi, in plus fata de cele mentionate mai sus, ca
incendiul a izbucnit in partea ocupata de altul sau ca nu a putut izbucni in partea ocupata de el; in cazul inc are
se dovedeste ca incendiul a izbucnit intr-o parte comuna a imobilului, care se gaseste in intretinerea si
administrarea locatorului, toti locatarii vor fi exonerati de raspundere;

45
- simplul fapt ca locatorul foloseste si el o parte a imobilului inchiriat nu ii exonereaza pe locatari de raspunderea
pentru incendiu, ei trebuind sa dovedeasca una din imprejurarile prevazute mai sus.
e. apararea contra uzurparilor
- uzurpare = orice atingere provenita de la un tert asupra proprietatii sau posesiei lucrului dat in locatiune;
locatarul trebuie informat in termen util ca sa se poata apara contra incercarii de uzurpare;
- daca locatarul nu il instiinteaza pe locator, el va raspunde pentru prejudiciul suferit de locator in urma
neinstiintarii.
Contractul de sublocatiune si de cesiune a contractului
a. Sublocatiunea
- in principiu, locatiunea nu este un contract incheiat intuituu personae => drepturile partilor se pot transmite
mortis causa sau prin acte intre vii (ex: locatorul poate transmite dreptul la chirie printr-o cesiune de creanta);
astfel locatarul are posibilitatea de a transmite dreptul de folosinta asupra unui tert, in tot sau in parte, in baza
unui contract de sublocatiune;
- pentru admiterea sublocatiunii sunt cerute doua conditii:
1. transmiterea folosintei sa nu fie interzisa prin contractul principal (aceasta ar transforma contractul intr-
unul intuituu personae); interzicerea NU se prezuma (deoarece este o exceptie) ci trebuie mentionata expres; de
asemenea, o astfel de clauza este interpretata restrictiv: daca se interzice sublocatiunea totala – este permisa
sublocatiunea partiala, iar daca interdicita este imprecisa (“nu se poate subinchiria”), ea se interpreteaza in
sensul unei sublocatiuni totale, cea partiala fiind permisa.
Validitatea sublocatiunii POATE fi conditionata si de consimtamantul locatorului la incheierea contractului
(care poate fi dat in scris sau verbal, ori sa rezulte din cate sau fapte concludente). Oricum, refuzul locatorul de a
consimti la subinchiriere NU trebuie sa fie motivat, DAR nici sa fie abuziv.
Locatarul NU poate aduce ca aport social intr-o societate civila sau comerciala dreptul la folosinta a unui
imobil DACA sublocatiunea a fost interzisa (sau poate fi adus numai cu aportul locatorului in cazul in care
sublocatiunea a fost conditionata de acordul acestuia).
Sublocatiunea sa nu fie convenita in conditii care sa contravina conditiilor din contractul principal (ex:
casa de locuit sa fie subinchiriata cu destinatia de local public)
In aceste limite, sublocatiunea poate fi convenita in conditii diferite fata de contractul principal. Daca insa
contractul este incheiat cu nerespectarea conditiilor de mai sus, locatorul va putea cere in justitie executarea
obligatiilor (care poate avea ca efect expulzarea sublocatarului) sau rezilierea contractului principal de
locatiune (cu daune-interese), instanta putand acorda locatarului un termen pentru a executa conditiile
contractului.
Daca sunt respectate conditiile aratate, sub;locatiunea este valabila, insa NU produce efecte fata de locator,
astfell incat drepturile si obl;igatiile din contractul principal raman neatinse (ex: locatarul raspunde pentru
incendiu, urmand sa se intoarca impotriva sublocatarului) => locatorul si sublocatarul NU au nici o actiune
directa unul impotriva celuilalt, putand actiona NUMAI pe calea actiunii oblice.
Totusi, in virtutea privilegiului de locator, acesta poate serchestra mobilele sublocatarului, aduse in imobilul
inchiriat, dar numai in limita chiriei datorate de subnlocatar pentru trecut si in contul chiriei viitoare, CHIAR
DACA chiria pentru viitor a fost platita de sublocatar anticipat (deoarece aceasta a fost platita locatarului, iar nu
locatorului); aceasta deoarece existenta privilegiului nu presupune existenta unor raporturi juridice directe.
Cesiunea
- in conditiile in care este permisa sublocatiunea, este permisa si cesiunea contractului de locatiune de catre
locatar; spre deosebire de sublocatiune, care este tot o locatiune, cesiunea reprezinta o vanzare a dreptului de
folosinta = o cesiune de creanta cu titlu oneros => consecinte:
- cesiunea trebuie sa fie notificata locatorului sau acceptata de acesta – pentru opozabilitatea fata de
terti;
- obiectul cesiunii – numai drepturile locatarului (intrucat dreptul nostru nu cunoaste cesiunea de
obligatii); locatorul il poate libera pe locatar, caz in care cesiunea se dubleaza cu o delgatie perfecta,
confundata cu o novatie prin schimbare de debitor; in cazul in care cesiunea este insotita de o stipulatie
pentru altul in favoarea locatorului, avand ca obiect pretul cesiunii (sau o parte din ea), locatorul va avea
actiune directa impotriva cesionarului, in calitate de tert beneficiar;
- locatarul-cedent garanteaza NUMAI existenta dreptului de folosinta in momentul incheierii
contrctului, nu si executarea obligatiilor de catre locator (deoarece contractul este cu executare dintr-o
46
 data, nu cu executare succesiva ca si contractul de sublocatiune); IN SCHIMB, cesionarul are actiune
directa impotriva locatorului pentru a cere executarea contractului sau rezilierea lui pentru
neexecutare, cu daune-interese (la sublocatiune, sublocatarul poate cere aceasta numai fata de locatar);
- cesiunea este supusa regulilor de la vanzarea-cumpararea de creante (spre deosebire de
sublocatiune care se supune regulilor de la locatiune);
- cesionarul ia locul cedentului in timp ce sublocatarul poate dobandi drepturidiferite de cele ale
locatarului;
- cedentul (fiind vanzator) nu are privilegiul locatorului de imobile (pe care il are locatarul
principal).
- aceste reguli se aplica si in cazul in care dreptul de folosinta se trnsmite in schimbul unui alt drept de folosinta
(dubla cesiune); fiecare copermutant ramane obligat fata de locatorul initial, daca acesta nu a consmitit la
liberarea debitorului; DACA schimbul drepturilor de folosinta este reglementat de reguli speciale, aceste se
aplica; ex: in materia schimbului de folosinta, chiriasii sunt liberati fata de locatorii initiali, realizandu-se si o
dubla delegatie perfecta.
Incetarea locatiunii
a. Cauze de incetare
- acordul de vointa al partilor (reziliere conventionala);
- denuntare unilaterala;
- expiraera termenului;
- rezilierea contractului pentru neexecutare;
- pieirea lucrului;
- desfiintarea (desfacerea) titlului locatorului;
- prin acte intre vii cu titlu particular (in anumite conditii si prin efectul instrainarii).
- nici moartea locatarului si nici cea a locatorului NU atrag incetarea contractului => drepturile si obligatiile se
transmit asupra mostenitorilor, cu execptia cazurilor in care partile s-au inteles altfel sau daca mostenitorul parti
decedate este cealalta parte (caz inca are obligatiile reciproce se sting prin confuziune total sau partial)
b. Denuntarea unilaterala
- DACA partile sau legea nu au determinat durata locatiunii – cu conditia respectarii termenului de preaviz (=
intervalul de timp dintre manifestarea vointei de a desface contractul si data la care contractul uirmeaza sa
inceteze); acest termen poate fi stabilit prin conventia partilor, iar in lipsa – dupa natura lucrului si obiceiul
locului;
- manifestarea de vointa (CONCEDIU) este un act unilateral de vointa si produce efecte chiar daca nu a fost
acceptata de partea concediata; legea NU prevede vreo forma speciala pentru denuntare – practic trebuie facuta
in scris, iar daca partea concediata refuza sa dea o dovada de primire, notificarea se face prin intermediul
executorilor judecatoresti; ORICUM actiunea de chemare in judecata pentru evacuare consitituie manifestarea
neechivoca a vointei de denuntare a contractului, termenul de preaviz fiind acoperit de timpul necesar
solutionarii litigiului; dupa expirarea termenului de locatiunea preaviz inceteaza, iar un nou contract poate fi
incheiat prin consimtamantul ambelor parti.
c. Expirarea termenului
- daca termenul a fost determinat prin vointa partilor sau prin lege, locatiunea inceteaza de drept la trecerea
timpului, fara sa mai fie nevoie de instiintare prealabila; (nu e o regula, partile isi pot rezerva dreptul sa
denunte contractul inainte de expirarea termenului, sau, si in cazul in care exista termen, partile pot stipula
necesitatea preaizului si la expirarea termenului;
- daca locatarul ramane in folosinta lucrului dupa expirarea contractului si fara ca locatorul sa-l impieduce,
locatiunea se considera innoita prin tacita relocutiune, care opereaza ca un nou contract de locatiune, unde
trebuiesc indeplinite toate conditiile cerute de lege; in caz de pluralitate de de parti, reinnoirea tacita poate opera
numai cu consimtamantul tacit al tuturor partilor;
- tacita relocutiune, daca nu a fost interzisa prin contract, poate fi impiedicata numai prin anuntarea concediului –
inainte de expirarea termenului prevazut in contract; daca a anuntat concediul, locatarul nu poate opune tacita
relocutiune, chiar dc a continuat sa foloseasca bunul (locatorul poate cere restituirea bunului si daune-interese);
- tacita relocutiune va avea loc in conditiile primului contract, DAR se va considera incheiat fara termen (cu
exceptia cazurilor in care termenul este aratat de lege); DE ASEMENEA, in lipsa de stipulatie contrara, noua

47
 locatiune nu va avea garantiile din contractul initial, caci garantiile trebuiesc prevazute expres si nu pot fi
prelungite peste termenul stipulat;
d. Rezilierea pentru neexecutare
- dupa punerea in intarziere => rezilierea contractului cu daune-interese ;
- NU orice executare, ci neexecutarea cu privire la obligatii principale, prin violarea carora se aduce o vatamare
celeilalte parti (ex: abuzul de folosinta , schimbarea destinatiei bunului, neplata chiriei, neefectuarea reparatiilor
importante, descoperirea de vici ascunse;
- instanta nu este oblgata sa pronunte reziliere, putand acorda termen de gratie.
e. Pieirea lucrului
- daca pieirea este totala – contractul este desfacut de drept (locatorul nu mai poate asigura folosinta, si nici nu
poate fi obligat la reconstruirea, refacerea sau inlociurea lui (se incadreaza aici si rechizitionarea, exproprierea
sau rechizitionarea – imposibilitate de a se folosi bunul); contractul este desfacut indiferent daca pieirea numului
este fortuita sau cuplabila (in acest caz se platesc si daune-interese), caci nu mai exista obiect;
- daca lucrul a pierit numai in parte – rezilierea este judiciara: se poate cere desfacerea contractului daca partea
pierita este atat de insemnata (la aprecierea instantei) incat se presupune ca, fara acea parte, locatarul nu ar fi
incheiat contractul, sau se poate cere o scadere de pret + daune-interese dupa cum pieirea s-a produs fortuit sau
din culpa.
f. Desfiintarea (desfacerea) titlului locatorului
- de exemplu daca titlul locatorului este anulat sau rezolvit sau daca este evins printr-o actiune in revendicare sau
daca titlul locatarului principal s-a desfacut prin expirarea termenului prevazut in contract si nu mai poate
asigura sublocatarului folosinta lucrului;
- EXCEPTII:
- contractele de locatiune incheiate de uzufructuar raman valabile pe cel mult 5 ani, in limitele unui act
de administrare, chiar daca uzufructul a incetat;
- contractele incheiate de tertul dobanditor al imobilului ipotecat, chair daca el este evins, insa numai
dca contractul de locatiune este incheiat cu buna-credinta si cu data certa anterioara transcrierii
comandamentului;
- aplicarea teoriei proprietarului (mostenitorului) aparent: contractul de locatiune incheiat de
proprietarul aparent cu un locatar de buna-credinta isi pastreaza efectele ca si un contract ce ar fi fost
incheiat cu proprietarul real.
g. Efectele instrainarii lucrului prin acte intre vii
- daca locatorul vinde lucrul inchiriat sau arendat, cumparatorul, chiar daca nu s-a obligat in acest sens, este dator
sa respecte locatiunea facuta inainte de vanzare, cu CONDITIA sa fi fost incheiata prin inscris autentic sau prin
inscris sub semnatura privata, dar cu data certa (cu exceptia cazului in care desfacerea contractului de locatiune
din cauza vanzarii s-ar fi prevazut in insusi contractul de locatiune);

- daca contractul este incheiat pe mai mult de 3 ni le trebuie sa fie transcirs (inainte de transcrierea contractului de
vanzare-cumparare) pentru a fi opozabil tertilor; daca nu a fost transcris insa are data certa, efectele lui se reduc
la 3 ani de la data vanzarii (transcrierii);
- => vanzarea reprezinta o cauza de incetare a contractului de locatiune in cazul in care contractul de vanzare-
cumparare a fost incheiat verbal sau prin inscris sub semnatura privata sau fara data certa;
- in cazul in care nu sunt indeplinite conditiile de mai sus, contractul nu produce efecte opozabile cumparatorului,
chiar daca el a avut cunostinta de existenta locatiunii;
- in cazul in care cumparatorul nu este obligat sa respecte locatiunea consimtita de vanzator, pentru a obtine
desfacerea contractul trebuie sa aduca la cunostinta locatarului concediul, respectand termenul de preaviz (chiar
daca desfacerea locatiunii din cauza vanzarii a fost stipulata in contractul de locatiune) => desfacerea NU
opereaza de drept;
- in toate cazurile de desfacere a locatiunii (inclusiv prin clauza expresa in contractul de locatiune), locatarul este
in drept sa ceara despagubiri de la locator, DACA nu s-a prevazut in contract o stipulatie expresa contrara; pana
la plata daunelor, locatarul are drept de retentie pana cand va fi despagubit de catre locator sau de catre
cumparator (care are actiune in regres contra locatorului);
- daca insa cumparatorul cere, locatarul trbuie sa respecte contractul de locatiune chiar daca nu are data certa si nu
este transcris (deoarece facultatea de a invoca inopozabilitatea contractului fara data certa si netranscris o are
48
 doar cumparatorul (cu exceptia cazului in care s-a prevazut in contractul de locatiune desfacerea lui in caz de
vanzare, de drept sau la cererea locatarului); cumparatorul, se substituie in drepturile si obligatiile locatorului-
vanzator de la data vanzarii-cumpararii (NU si cu efect retroactiv), neavand dreptul sa ceara ratele devenite
exigibile anterior si neplatite si nici sa ceara rezilierea contractului pentru cauze anterioare vanzarii-cumpararii;
- regulile de mai sus sunt aplicabile si in alte cazuri de instrainare sau constituire de drepturi reale prin acte intre
vii, cu titlu particular, fie ca sunt cu titlu oneros (schimb, contract de intretinere, de constituire de uzufruct etc),
fie ca sunt cu titlu gratuit (donatie).
Natura juridica a drepturilor locatarului
- dreptul de folosinta al locatarului este un drept de creanta;
- in literatura de specialitate: dreptul de folosinta ar fi un drept real, in principal pentru urmatoarele motive:
- impotriva tulburarilor de fapt locatarul se poate apara prin actiunea posesorie;
- in anumite conditii (data certa a contractulu si indeplinirea formalitatilor de publicitate),
locatarul se bucura de un drept de urmarire fata de tertul dobanditor si fata de creditorii
urmaritori care au transcris comandamentul dupa incheierea contractului de locatiune si de un
drept de preferinta fata de locatarii ulteriori ai aceluiasi bun;
- daca termenul de locatiune depaseste 3 ani, contractul este supus publicitatii;
- in realitate: dreptul de folosinta este un drept de creanta, argumentele invocate mai sus nu sunt hotaratoare
intrucat:
- actiunile posesorii pot fi intentate si de detentorii precari;
- opozabilitatea contractului fata de dobanditori si fata de creditorii urmaritori este o simpla
exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului; daca dreptul de folosinta ar fi un drept
real nu ar fi necesare texte care sa consacre exceptia; in ceea ce priveste opozabilitatea
contractului fata de locatarii ulteriori, problema este controversata (unii zic ca are intaietate cel
care a intrat primul in folosinta bunului, chiar daca are titlu cu data ulterioara, Deak – solutia
contrara – se aplica regulile opozabilitatii actelor juridice), dar si independenta de solutia adoptata
in privinta naturii juridice a dreptului locatarului;
- daca dreptul ar fi real, publicitate s-ar impune indiferent de durata (chiar daca depaseste 3
ani);
- drepturile reale, ca drepturi absolute, sunt limitativ enumerate de lege.
 este un drept de creanta, dar prezinta unele aspecte particulare, mai ales in privinta opozabilitatii, deci se
incadreaza in categoria obligatiilor opozabile tertilor (obligatii in rem scriptae).
 are un caracter mobiliar (chiar daca are ca obiect un imobil), temporar (nu poate fi perpetuu), este
susceptibil de gaj (nu de ipoteca), poate fi transmis intre vii conform regulilor de la cesiunea de
creanta si mortis causa ca si celelalte drepturi de creanta.

CONTRACTUL DE ARENDARE
- varietate a contractului de locatiune, are ca obiect fondurile rurale si poate fi de doua feluri: arendarea pe bani si
arendarea pe fructe;
- se aplica regulile generale de la locatiunea de imobile + urmatoarele norme speciale:
- arendarea pe bani:
- daca intinderea imobilului este > sau < decat cea din contract – regulile de vanzare;
- in lipsa de stipulatie contrara, riscul pieirii fortuite a recoltei este suportat de arendas; daca
contractul este pe un an si, inainte de a fi culeasa, a pierit cel putin jumatate din recolta, arendasul
are dreptul sa ceara o reducere proportionala din arenda; daca contractul este pe mai multi ani, si
a pierit cel putin jumatate din recolta unuii an – sistemul compensatiei intre anii buni si cei rai;
- daca partile nu au stipulat un termen, contractul produce efecte pe timpul necesar culegerii
fructelor; daca dpa exiprarea termenului prezumat sau prevazut arendasul continua si este lasat
in folosinta, contractul se considera reinnoit pentru timpul necesar culegerii unei noi recolte.
- arendarea pe fructe:
- subarendarea totala sau partiala (implicit si cesiunea) este interzisa, sub sanctiunea
rezilierii contractului cu daune-interese, daca nu s-a prevazut altfel in contract;

49
 - riscul pieirii fortuite – totale sau partilae – se suporta d ambele parti, proprortional, daca
arenasul nu a fost pus in intarziere sa culeafa si sa predea recolta.

CONTRACTUL DE ANTREPRIZA
Notiunea contractului de antrepriza si delimitarea lui fata de alte contracte
Notiune –in baza acestui contract una din parti (antreprenor) se obliga sa execute pe riscul sau o anumita
lucrare pentru cealalta parte (client) in schimbul unui pret.
Pretul este un element esential al antreprizei. Codul civil - “pret determinat”. In cazul lucrarilor de mare
amploare contractul e nul daca pretul nu e determinat sau determinabil in momentul incheierii contractului.
Fara pret contractul nu mai e antrepriza – ci act dezinteresat (nu liberalitate).
Delimitarea de alte contracte:
Contractul de munca – salariul se plateste dupa cantitatea si calitatea muncii – la antrepriza se plateste numai
rezultatul muncii antreprenorului, predat clientului.
Locatiune –pretul e determinat in raport cu durata folosintei – antrepriza nu e temei pt folosinta unui lucru.
Vanzarea unui lucru viitor, de confectionat – se aseamana cu sit cand antreprenorul se obliga a procura si
materialul necesar pt confectionarea lucrului - obiect al contractului, pretul stabilit cuprinzand si contravaloarea
materialului.
Aprecierea trebuie facuta f atent – nu prin compararea pur aritmetica a celor doua prestatii.
Mandat – are ca obiect principal incheierea de catre mandatar de acte juridice pe seama mandantului –
antrepriza – obiect – o lucrare efectuata de antreprenor pt client, neavand putere de reprezentare.
Caracterele juridice si conditiile de validitate ale contractului de antrepriza – caractere:
- contract sinalagmatic
- cu titlu oneros
- comutativ
- cu executare succesiva
- consensual (intrucat predarea bunului poate avea loc si dupa incheierea contractului)
Legea nu cere o forma speciala pt validitatea lui.
Contract intuitu personae – in principiu.
Proprietatea - daca materialele sunt procurate de antreprenor el ramane proprietar pana la terminarea
lucrarii.
Conditii de validitate – aplicabile cele de drept comun ale contractului.
Clientul trebuie sa indeplineasca conditiile cerute de lege fie pt incheierea actelor de administrare, fie pt cele
de dispozitie.
Antreprenorul – capacitate deplina de exercitiu.
Reguli generale cu privire la contractul de antrepriza
Problema riscurilor.
Riscul pierii fortuite a lucrului – suportat de proprietar (deci de antreprenor). Art. 1479 C.civ. – “cand
lucratorul da materia, daca lucrul piere, fie in orice chip, inainte insa de a se fi tradat, dauna ramane in sarcina sa”
Riscul contractului – in toate cazurile – de antreprenor, pt ca s-a obligat pe riscul sau (art. 1479 si 1481) si
este debitorul obligatiei imposibil de executat.
Daca lucrul a pierit din cauza unui viciu al materialelor procurate de client – are dreptul de a cere plata
pretului.
a) Receptia lucrarii – e obligatia clientului care trebuie sa ia in primire lucrarea dupa terminarea sa
integrala. In cazul unui lucru ce se masoara sau are mai multe bucati – receptia se poate pe parti,
partile platite considerandu-se verificate.
Odata cu receptionarea si luarea in primire clientul e obligat sa plateasca pretul stabilit. Daca s-a stabilit
plata pe masura executarii lucrarii – clientul poate invoca exceptia – non adimpleti contractus daca antreprenorul
nu-si executa obligatiile potrivit clauzelor contractuale.
b) Raspunderea antreprenorului – in caz de neexecutare a lucrarii (clauza penala, daune-interese,
executarea lucrarii sub sanctiunea platii daunelor cominatorii etc)
Receptia lucrarii fara obiectii si rezerve din partea clientului si neobtinuta prin frauda = descarcarea
antreprenorului si decade pe client din dreptul de a invoca ulterior viciile aparente.

50
 Pt viciile ascunse – antreprenorul raspunde in toate cazurile, dupa receptionare chiar daca lucrarea nu a fost
executata de el.
Termen de prescriptie al dreptului la actiune pt viciile ascunse – 6 luni daca nu au fost ascunse cu viclenie
(cand termenul e cel general) de la data descoperirii lor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predare.
(art. 11 alin. 1 Decr. 167/1958)
Termenul poate fi modificat prin conventie.
c) Incetarea contractului - prin moartea meseriasului, arhitectului sau antreprenorului.(art. 1485). E
contract intuitu persoane.
Clientul e obligat sa plateasca mostenitorilor acestuia valoarea lucrarilor executate si a materialelor pregatite,
in proportie cu pretul stabilit in contract, in masura in care aceste lucrari si materiale ii sunt folositoare.
C. Reguli speciale privind antrepriza de constructii
Construire (reconstruire, consolidare, modificare, extindere etc) de cladiri si alte imobile (constructii de orice
fel, precum si lucrari de instalatii si reparatii la constructii, inclusiv activitatile de proiectare a lucrarilor de
constructii.
Cu respectarea dispozitiilor legii (exceptiile prevazute) si cu respectarea autorizatiei eliberate de prefecturi
sau primarii.
Lucrarile de constructii pot fi realizate numai de persoane fizice sau juridice autorizate.
Contractul – in forma scrisa in toate cazurile.
a) Subantrepriza. Antreprenorul are dreptul sa incredinteze executarea unor parti din lucrare unor
subantreprenori, incheind cu fiecare din ei un contract de antrepriza.
Subantreprenorul are in raporturile cu antreprenorul rolul de antreprenor ⇒ se aplica regulile pt antrepriza.
Antreprenorii nu au calitatea de prepusi – deci antreprenorul nu raspunde in calitate de comitent pt faptele
ilicite cauzatoare de prejudicii tertilor, la fel cum clientul nu raspunde pt faptele antreprenorului sau
subantreprenorului.
Mai multi coantreprenori se obliga sa execute o lucrare de ansamblu (complexa) contractand direct cu
clientul – ei nu au calitatea de subantreprenori, chiar daca unul din ei are calitatea de coordonator. Fiecare raspunde
pt partea lui si are dreptul la partea din pret. Aceasta daca in contract nu s-a prevazut solidaritatea sau
indivizibilitatea.
b) Actiunea directa a lucratorilor (zidari, lemnari si alti lucratori) intrebuintati la cladirea unui edificiu sau
alta lucrare data in antrepriza.
Codul civil – ei au actiune directa contra clientului = pot reclama plata creantelor lor de la client, dar numai
in masura in care acesta este dator catre antreprenor in momentul cererii.
DAR raport juridic direct nu exista intre ei.
c) Raspunderea antreprenorului pt calitatea constructiei
Codul civil – o singura regula speciala de raspundere – antreprenorul de cladiri sau de alte lucrari insemnate
raspunde daca constructia se darama in tot sau in parte sau ameninta invederat daramarea din cauza unui viciu de
constructie sau al terenului intr-un termen de 10 ani din ziua terminarii lucrarii (art. 1483).
Termenul de 3 ani pt descoperirea viciilor ascunse nu modifica acest termen.
Art. 29 legea nr. 10/1995 privind calitatea in constructii – raspunderea antreprenorului pt viciile ascunse ale
constructiei ivite in termen de 10 ani de la receptia lucrarii. Pt viciile de rezistenta ⇒din nerespectarea normelor de
proiectaresi executie in vigoare la data realizarii ei – raspunderea pe toata durata de existenta a constructiei.
Reglementarea speciala privind raspunderea antreprenorului priveste raporturile lui cu clientul si succesorii
lui in drepturi. Fata de terti contractul este o res inter alios acta – raspunderea antreprenorului pt pagubele cauzate.
Dreptul la actiune pt viciile ascunse – se prescrie la implinirea unui termen de 6 luni.
Ascunse cu viclene – termenul general de prescriptie.
Ambele incep de la data descoperirii viciilor.
Problema impartirii raspunderii intre antreprenor si arhitect – rezolvata in fctie de clauzele din contract.
Clientul trebuie sa dovedeasca doar existenta viciului.
Culpa contractuala este prezumata. Antreprenorul poate dovedi doar existenta unei cauze straine
exoneratoare de raspundere.
d) Modificarea pretului
Pret forfetar. Antreprenorul sau arhitectul care s-a angajat sa execute o lucrare dupa un plan stabilit cu
clientul nu poate cere o sporire de pret (nici cu titlu de imbogatire fara justa cauza) pe motiv ca s-a marit pretul

51
muncii sau al materialelor nici pe motiv ca a efectuat modificari sau adaugiri la planul initial daca acestea nu au fost
aprobate de client ibn scris si modificarile de pret de asemenea satbilite cu clientul.
Pret de deviz. Partile se pot obliga si pe baza unui deviz, adica a unei pretuiri provizorii pe articole, care se
poate modifica dupa pretul materialelor si mai ales prin adaugirea de lucrari suplimentare. Aceasta e posibil intrucat
“pret determinat” nu inseamna sume fixe, invariabile ci si stabilirea criteriilor de determinare a lui.

IMPRUMUTUL DE CONSUMATIE (PROPRIU-ZIS)

Notiune si caractere juridice – contract prin care o persoana (imprumutator), transmite proprietatea unei
alte persoane (imprumutat) o catime de lucruri cu obligatia pt imprumutat de a restitui la scadenta o cantitate egala
de lucruri de acelasi gen si calitate (art. 1576).
- contact real
- contract unilateral (chiar daca este cu titlu oneros, deoarece obligatia de restituire si cea de plata a
dobanzilor – e a imprumutatului).
Obiectul contractului:
- lucruri fungibile (de gen)
- lucruri consumptibile potrivit naturii lor
Imprumutatul devine proprietar si suporta riscurile.
Contractul e de regula cu titlu gratuit, dar poate fi si oneros.
Capacitatea partilor.
Imprumutatorul – capacitatea pt acte de dispozitie si sa fie proprietarul lucrului.
Imprumutatul – capacitateapt acte de dispozitie (dat pericolului de a fi obligat sa restituie din patrimoniul
sau dupa consumare o valoare echivalenta).
Dovada contractului – este supusa regulilor generale.
Daca valoarea lucrului imprumutat – fara unirea cu dobanzile – depaseste 250 lei – numai prin inscris
autentic sau sub semnatura privata (scris in intregime de imprumutat sau cel putin sa adauge la sfarsit “bun si
aprobat” cf art. 1180 aratand in litere suma sau catimea si sa iscaleasca cu singura exceptie a inscrisului autentic nul
ca atare cand opereaza conversiunea in inscris sub semnatura privata)
In caz de neconcordanta intre continut si cea aratata in “bun” obligatia se prezuma juris tantum pt cantitatea
mai mica.
In caz de nerespectare a formalitatilor art. 1180 inscrisul e nul ca inscris sub semnatura privata – e doar
inceput de dovada scrisa care poate fi completat cu orice mijloace de proba.
Neregularitatea inscrisului se acopera prin:
- executarea voluntara a obligatiei
- recunoasterea expresa sau tacita a obligatiei de catre imprumutat
Inscrisul – suficient un singur exemplar (contract unilateral).
Dovada cu martori – admisibila daca imprumutatul consimte sau daca imprumutatorul – dovedeste
imposibilitatea de a se preconstitui un inscris sau de a conserva inscrisul preconstituit.
Regulile de mai sus – si in privinta probei executarii obligatiei de restituire de catre imprumutat cu
particularitatea ca “bun si aprobat” vizeaza numai nasterea obligatiei.
Efectele imprumutului de consumatie
Obligatiile imprumutatului
Obligatia de restituire – de a restitui la scadenta lucruri de acelasi gen si calitate art. 1584) indiferent de
eventuala sporire sau scadere a valorii lucrurilor din momentul incheierii contractului si cel al platii.
Scadenta obligatiei de restituire - nu se poate cere restituire inainte de termen (art. 1581), in lipsa
stipularii lui – instanta il va determina, la fel si in situatia cand s-a prevazut ca se va plati cand va fi cu putinta sau va
avea mijloace (art. 1583).
Art. 1583 se aplica si cand:
- s-a prevazut sursa materiala a restituirii lucrurilor imprumutate
- se obliga sa restituie lucrurile cand va voi (cum voluero)
Prescriptia actiunii in restituire.
Inceputul cursului prescriptiei – in functie de scadenta obligatiei de restituire:
- la expirarea termenului
52
 - de la data expirarii termenului stabilit de instanta in temeiul art. 1583, iar de la data ramanerii definitive a
hotararii date in actiunea in pretentii incepe sa curga termenul de prescriptie al dreptului de a cere
executarea silita.
Alta opinie – prescriptia incepe sa curga de la data incheierii contractului, potrivit art. 7 alin. 2 din Decretul
nr. 167/1958.
Argumente:
- o a doua actiune in pretentii dupa cea de stabilire a termenului restituirii nu e oportuna intrucat instanta
deja a stabilit existenta obligatiei de restituire⇒de la data stabilita curge termenul de prescriptie a
dreptului de a cere executarea silita
Actiunea poate fi intentata oricand sau e supusa dispozitiilor art. 7 alin. 2 Decretul nr. 167/1958? –
argumente pro art. 7:
- art. 7 se refera la obligatiile al caror termen de executare nu este stabilit neconditionand incidenta
dispozitiei de nasterea dreptului la actiune (exact sit art. 1582-1583)
- imprescriptibilitatea ar contraveni rostului prescriptiei de mobilizare a titularilor drepturilor subiective
sa-si valorifice drepturile intr-un termen cat mai scurt
- materia drepturilor de creanta – principiul prescriptibilitatii
- desi nu se poate cere imediat restituirea – in sit cand a omis stipularea termenului - poate cere instantei,
chiar imediat, stabilirea lui
Art. 7 alin. 2: in obligatiile al caror termen de executare nu este stabilit, prescriptia incepe sa curga de la data nasterii
raportului de drept”
Raspunderea imprumutatului – daca la scadenta este in imposibilitatea (desi genera non pereunt) de a
restitui lucruri de acelasi gen si calitate – va face plata in bani, dupa valoarea pe care o au lucrurile la termenul si in
locul unde urma a se face restituirea (art. 1585 alin. 1).
Daca termenul si locul – nu au fost determinate – dupa valoarea din momentul si locul incheierii contractului
(art. 1585 alin. 2).
Reglementarea - derogatorie de la regulile generale ale raspunderii civile contractuale - avantajand sau
dezavantajand pe una din parti. De aceea interpretarea va fi restrictiva – numai in cazul executarii obligatiei de
restituire prin echivalent la scadenta stabilita in contract sau de instanta.
In caz de intarziere imprumutatul datoreaza daune-interese compensatorii (de la data pronuntarii hotararii) si
daune-intrese moratorii (de la data cererii prin judecata a imprumutului).
Obligatiile imprumutatorului – in principiu nu are nici una pozitiva, cheltuielile de conservare fiind in
sarcina imprumutatului.

IMPRUMUTUL CU DOBANDA
Notiune – imprumutatorul pretinde de la imprumutat, pe langa obligatia de restituire, o prestatie oarecare in
schimbul transferarii proprietatii lucrului imprumutat. Prestatia – de regula – o suma de bani (dobanda).
Contractul are un obiect dublu – lucrul (capital) si dobanda.
Lucrul imprumutat – in cazul imprumutului in bani, la scadenta trebuie restituita suma indiferent de
scaderea sau sporirea valorii banilor, cu exceptia cazului cand prin acte normative speciale se dispune altfel.
Dobanda - nu poate depasi dobanda legala – de 6% pe an (potrivit decretului 311/1954).
Obligatia de a plati una mai mare – nula de drept iar creditorul pierde dreptul si la cea legala pe langa
aplicarea sanctiunilor penale. Dobanzile incasate in contra legii – revin statului.
Dobanda se calculeaza numai asupra capitalului, anatocismul interzis.
Interzisa si perceperea anticipata a dobanzilor.
Pt ca imprumutul sa fie cu dobanda – trebuie clauza in acest sens, dobanda necurgand de drept.
Daca imprumutatul plateste dobanzi fara sa fi fost stipulate sau unele mai mari – nu le poate repeti si nici
imputa asupra capitalului, decat in sit cand dovedeste ca a fost in eroare.
Dobanzile – in lipsa unor termene stabilite – se platesc lunar.
Dovada platii dobanzilor – potrivit dreptului comun, inclusiv prin prezumtia absoluta de liberare a
debitorului rezultand din remiterea voluntara a titlului (original sau a copiei legalizate).
Regulă speciala in C. civ. – daca imprumutatorul elibereaza o chitanta de primire a capitalului fara a face
mentiune de dobanzi – se considera platite (prezumtie absoluta) – art. 1590.
Prezumtia se aplica si in caz de plata partiala, cu precizarile:

53
 - daca chitanta s-a dat pt plata partiala a capitalului datorat – prezumata plata dobanzii aferente acestuia
- chitanta eliberata pt primirea unei parti din datorie(capital si dobanzile aferente) – se aplica regulile
imputatiei platii, suma platita se imputa cu intaietate asupra dobanzilor.
Reguli speciale privind raspunderea imprumutatului pentru nerespectarea obligatiilor in cazul
imprumuturilor banesti – se aplica dreptul comun din materia raspunderii contractuale cu particularitatile:
- daunele moratorii - echvalente cu dobanda legala
- creditorul nu e obligat sa dovedeasca paguba suferita
- punerea in intarziere a debitotrului se poate face numai printr-o cerere de chemare in judecata, nu si prin
notificare
Precizari in legatura cu punerea in intarziere numai prin cerere de chemare in judecata:
- dobanda moratorie nu poate fi ceruta decat pentru suma restanta de la data introducerii actiunii (chiar
daca pana in acel moment s-a platit cu intarziere)
- pt a face sa curga dobanda moratorie trebuie ca ea sa fi fost expres solicitata in actiune
- in cazul imprumutului banesc cu dobanda ea se acorda nu numai de la data cererii de chemare in judecata
ci si pt trecut, intrucat reprezinta fructe civile si nu daune-interese pt neexecutarea unei obligatii banesti
- se aplica numai in cazul neexecutarii obligatiilor banesti contractuale. In materia raspunderii civile
delictuale – debitorul este pus de drept in intarziere
- in caz de plata nedatorata accipiensul de rea-credinta datoreaza dobanzi din ziua platii si nu de la data
ramanerii definitive a hotararii. Cel de buna-credinta – de la data intentarii actiuniii in restituire (de la
care nu mai e de buna-credinta).
Prescriptia dreptului la actiune pentru plata dobanzilor – dreptul la actiune pt plata dobanzilor se stinge
pt fiecare din prestatiile succesive printr-o prescriptie deosebita (art. 12 Decretul nr. 167/1958), termenul
calculandu-se de la data exigibilitatii fiecarei rate de dobanda.
Nu se aplica accesorium sequitur principale pt ca dreptul la dobanzi nu se naste odata cu dreptul la creanta
principala ⇒ momentul inceperii cursului nu e legat de inceputul prescriptiei dreptului la actiune privind pretentia
principala.
Independenta creantei avand ca obiect dobanzile – are caracter relativ –daca creanta principala s-a stins prin
prescriptie se stinge si dreptul la dobanzile conventionale pt perioada pana la stingerea datoriei principale, chiar daca
nu se implinise pt ele termenul.
Aceste reguli se aplica atat in privinta dobanzilor cu natura juridica a fructelor civile cat si a celor moratorii.
Pt cele moratorii – la scadenta fiecarei rate de dobanda incepe curgerea termenului de prescriptie a dreptului de a
cere executarea silita.
Stingerea imprumutului de consumatie
Prin plata – facuta la termenul prevazut in contract sau stabilit prin hotarare judecatoreasca sau facuta de
imprumutat de bunavoie.
Daca termenul a fost stabilit in interesul ambelor parti – imprumutatul poate plati inainte cu consimtamantul
creditorului.
In cazul celui cu dobanda se prezuma ca termenul e in interesul ambelor parti.
Alte moduri de stingere – potrivit dreptului comun prin:
- remiterea de datorie
- confuziunea
- darea in plata
- compensatia avand ca obiect lucruri fungibile
In caz de moarte a oricareia dintre parti – drepturile si obligatiile rezultand din imprumut se transmit
mostenitorilor potrivit regulilor generale.
Termenul restituirii poate fi stabilit in contract in raport de moartea uneia din parti.
Rezilierea inainte de scadenta – pt neexecutare – poate fi admisa daca imprumutatul in afara obligatiei de
restituire isi asuma si obligatii pe care nu le respecta.

IMPRUMUTUL DE FOLOSINTA (COMODATUL)

54
 Notiune si caractere juridice – contract prin care o persoana (comodant) remite spre folosinta temporara
unei alte persoane (comodatar) un lucru, cu obligatia pentru aceasta din urma de a-l restitui in natura, in
individualitatea sa. (art. 1560).
E contract real – pt incheierea lui sunt necesare:
- realizarea acordului de vointa
- predarea lucrului (traditiunea)
Contract esentialmente gratuit. Altfel ar fi locatiune de lucruri.
Contract unilateral – naste obligatii numai pt comodatar.
Obiect – numai lucruri nefungibile (individual determinate), deoarece urmeaza a fi restituite in natura, in
individualitatea lor.
- orice lucru – mobil sau imobil – in masura in care imprumutarea nu e interzisa de lege sau permisa doar
in anumite conditii. Ex. Bunurile proprietate publica – interzisa alienarea iar concesionarea – in anumite
conditii.
Dreptul transmis - in temeiul contractului – dobanditorul dobandeste dreptul de folosinta, simplu detentor
precar, obligat la inapoierea lucrului (art. 1560 ).
Capacitatea partilor – capacitatea pt a incheia acte de administrare. Comodantul poate sa nu aiba calitatea
de proprietar.
Comodatarul nu poate imprumuta lucrul, caci il detine numai pt folosinta proprie (art. 1560), daca partile nu
s-au inteles altfel.
Dovada contractului – conform regulilor generale (art. 1191 si urm) fiind suficient ca inscrisul sub
semnatura privata cerut ad probationem dac valoarea depaseste 250lei sa fie redactat intr-un singur ex.
Nu se aplica nici dispozitiile ref la ‘bun si aprobat”.
Faptul material al predarii lucrului – prin orice mijloc de proba.
Efectele contractului de comodat
Obligatiile comodatarului
Conservarea lucrului – ca un bun proprietar (art. 1564) si chiar mai bine decat de lucrurile sale, pe care este
obligat sa le sacrifice, la nevoie, in vederea conservarii lucrului imprumutat, intrucat contractul e incheiat in
interesul sau.
Folosirea lucrului potrivit destinatiei – sub sanctiunea de a plati daune interese si de a suporta riscul pieirii
fortuite si rezilierea contractului.
Suportarea cheltuielilor de folosinta – neavand dreptul sa ceara restituirea acestora care sunt un accesoriu
al folosintei.
Restituirea lucrului – principala obligatie (art. 1560).
Comodatarul nu poate oferi, iar comodantul nu poate cere echivalentul in bani, daca restituirea in natura este
posibila.
Chiar daca lucrul s-a deteriorat din culpa comodatarului – el este obligat sa-l repare si sa-l restituie.
Echivalent – numai in ipoteza “imposibilitatii de executare a repararii in natura”
- daca ambele parti opteaza in acest sens
- comodatarul dovedeste ca executarea in natura nu-i mai foloseste.
Lucrul imprumutat este producator de fructe si partile nu au convenit altfel – comodatarul este obligat sa le
restituie odata cu lucrul, avand insa dreptul la restituirea cheltuielilor facute cu producerea lor.
Comodatarul nu poate retine lucrul in compensatie – cele doua datorii neavand de obiect lucruri fungibile de
aceeasi specie.
Comodatarul are insa drept de retentie pana la plata cheltuielilor extraordinare, necesar si urgente facute pt
conservarea lucrului si a despagubirilor pt viciile lucrului.
Dreptul de retentie poate fi exercitat doar pt garantarea creantelor nascute in legatura cu lucrul imprumutat.
Pe aceasta perioada nu mai poate folosi lucrul, intrucat retentia nu confera drept de folosinta.
Actiunile pe care le are comodantul in cazul cand comodatarul refuz fara temei restituirea lucrului:
- actiune reala in revendicare
- actiune personala care deriva din contract. Ea este insa supusa prescriptiei si nu poate fi intentata imp
tertilor care detin lucrul imprumutat.

55
 Scadenta obligatiei de restituire – restituirea nu se poate cere inainte de implinirea termenului stipulat sau
inainte de a se fi indestulat trebuinta comodatarului ce s-a avut in vedere la incheierea contractului.
Daca lucrul este de folosinta permanenta, si nu s-a prevazut un termen – instanta.
Restituirea lucrului nu poate depinde exclusiv de vointa comodantului daca posibilitatea denuntarii
unilaterale nu a fost prevazuta in contract.
Regula derogatorie – inainte de implinirea termenului – instanta poate obliga la restituire daca comodantul
cade intr-o mare si neprevazuta trebuinta.
Prescriptia actiunii in restituire – inceputul cursului – in fctie de scadenta obligatiei de restituire.
Termenul general de prescriptie – curge de la expirarea termenului convenit sau de la dat indestularii…
In cazul lucrului de folosinta permanenta cand nu e prevazut un termen – de la dat incheierii contractului iar
prescriptia dreptului de a cere executare silita – de la data ramanerii definitive a hotararii, sau de la data implinirii
termenului stabilit de instanta.
Raspunderea comodatarului - pt deteriorarea sau pieirea – in tot sau in parte – a lucrului, daca nu
dovedeste ca pieirea s-a produs fortuit sau ca deteriorarea este consecinta folosirii potrivit destinatiei si fara nici o
culpa din partea sa (art. 1568 si art. 1082-1083).
⇒Sarcina probei incumba comodatarului.
Comodatarul raspunde si pt deteriorarea produsa de catre cel caruia I l-a incredintat, cu orice titlu.
In caz de pluralitate de comodatari – raspund solidar.
Comodatarul are actiune in regres impotriva tertului, in baza raportului juridic cu acesta.
Comodantul impotriva tertului:
– pe calea actiunii oblice, subrogandu-se in drepturile comodatarului.
- actiune delictuala – in calitate de proprietar al lucrului
In caz de pieire, evaluarea se face dupa pronuntarea hotararii – a.i. comodantul sa-si poata procura un lucru
identic cu cel imprumutat.
Suportarea riscurilor de catre comodatar – in general ele sunt suportate de comodant in calitate de
proprietar – totusi uneori le suporta comodatarul –daca:
- intrebuinteaza lucrul contrar destinatiei determinata prin natura lui sau prin conventie
- prelungeste foosinta dupa scadenta si nu dovedeste ca lucrul ar fi pierit si la comodant
- ar fi putut salva lucrul imprumutat inlocuindu-l cu un bun al sau
- ambele lucruri fiind in pericol a salvat doar bunul sau, indiferent de valoarea celor doua bunuri
- lucrul a fost evaluat in momentul contractarii
Aceste dispozitii sunt insa supletive.
Pluralitatea de comodatari – raspund solidar fata de comodant pt executarea obligatiilor
E solidaritate legala pasiva.
Poate fi inlaturata, in tot sau in parte, printr-o clauza expresa contrara.
Obligatiile comodantului
Regula – comodatul nu creeaza obligatii decat in sarcina comodatarului – contract unilateral. In cursul
executarii lui se pot naste unele obligatii pt comodant.
Restituirea cheltuielilor de conservare – cele facute in vederea conservarii lucrului, cheltuieli cu caracter
extraordinar, necesar si foarte urgent (art. 1574). Se naste din gestiune intereselo altuia, sau din imbogatirea fara
justa cauza.
Comodatarul poate cere – pe acelasi temei – restituirea cheltuielilor cu producerea fructelor.
Plata despagubirilor – pt daunele provocate de viciile lucrului daca el avea cunostinta de ele si nu le-a adus la
cunostinta comodatarului (art. 1575).
Este delictuala (pt dol sau culpa grava) – sarcina probei – a comodatarului.
- pt stanjenirea comodatarului in folosirea lucrului de catre tertul caruia I-a transmis dreptul de
proprietate – pe teren delictual in baza art. 998-999.
Stingerea efectelor comodatului
Prin restituirea lucrului – in stare corespunzatoare, la termenul prevazut in contract sau dupa satisfacerea
trebuintelor comodatarului sau termenul stabilit da instanta
56
 Poate restitui si inainte descadenta – daca prin contract nu s-a prevazut altfel.
Prin reziliere – in caz de nerespectare a obligatiilor de catre comodata, se poate cere, conform regulilor
generale, desi contractul e unilateral si partile nu au stipulat un pact comisoriu expres.
Prin moartea comodatarului – daca contractul a fost incheiat in privinta comodatarului – tinandu-se seama
de persoana lui – mostenitorii sunt obligati sa restituie imediat bunul, chiar daca in contract s-a prevazut un termen
ulterior (art. 1563).

CONTRACTUL DE DEPOZIT
Notiunea, caracterele juridice si felurile contractului de depozit

Notiune – contract prin care o persoana (deponent) incredinteaza un lucru altei persoane (depozitar) care se
obliga sa-l pastreze pe o perioada determinata sau nedeterminata si sa-l restituie la cerere (art. 1591).
Scopul principal – depozitarea lucrului in vederea restituirii in natura deponentului.
Caractere juridice:
- contract real
- cu titlu gratuit sau oneros
- unilateral sau sinalagmatic
- netranslativ de proprietate (in principiu)
Real – se formeaza numai in momentul predarii lucrului; totusi mai e necesar si acordul de vointa in sensul
incheierii lui.
Cu titlu gratuit sau cu titlu oneros – dispozitia art. 1593 alin. 1 (depozitul esentialmente gratuit) este eronata
si contrazisa de art. 1600 pct. 2 .
Depozitul este gratuit prin natura sa si nu prin esenta sa.
Contract unilateral - cel cu titlu gratuit, chiar daca ulterior se nasc unele obligatii in sarcina celeilalte parti.
Depozitul cu titlu oneros este sinalagmatic.
Depozitul este un contract creator de raporturi de obligatii intre parti.
Felurile contractului de depozit – C. civ. – distinge 2 feluri:
- depozit propriu-zis (este in toate cazurile conventional, are ca obiect numai lucruri mobile nelitigioase).
Variante:
a) depozitul necesar
b) depozitul neregulat
- sechestru (are ca obiect bunuri litigioase, si poate fi nu numai conventional ci si judiciar)
Depozitul obisnuit (voluntar)
Obiectul contractului - doar lucruri mobile (art. 1593 alin. 1)
Acestea trebuie sa fie corporale (datorita traditiunii).
Dar pot fi obiect si creantele constatate printr-un titlu la purtator asimilate lucrurilor mobile corporale.
Bun individual determinat (deoarece trenuie restituit insusi lucrul depozitat).
Capacitatea partilor:
Deponentul – sa aiba capacitatea de a incheia acte de administrare
Depozitarul – sa aiba capacitatea de a face acte de dispozitie.
Nulitatea relativa pt incapacitate poate fi invocata numai de partea incapabila.
Codul civil – reglementeaza in mod special ipoteza depozitului facut de o persoana capabila catre una
incapabila – cand deponentul poate cere restituirea bunului cat timp se afla in mainile depozitarului incapabil, altfel
avand actiune (de in rem verso) numai in masura imbogatirii depozitarului incapabil.
Codul civil – art. 1596 – inopozabilitatea depozitului fata de proprietarul lucrului care n-a consimtit la
incheierea contractului.
Dovada contractului – depozitul sa fie constatat printr-un inscris (art. 1597), forma scrisa ceruta ad
probationem, indiferent de valoarea contractului.
Proba contractului poate fi facuta si cu martori sau prezumtii daca exista un inceput de dovada scrisa sau a
fost imposibilitate de a procura sau conserva dovada scrisa.
Daca depozitarul recunoscand depozitul pretinde ca a restituit – actiunea respinsa (in lipsa de alte probe) –
marturisirea fiind indivizibila.
Remiterea lucrului = fapt juridic – poate fi probata prin orice mijloc.
57
 Natura juridica a depozitului obisnuit si delimitarea lui fata de alte contracte – il caracterizeaza scopul
principal: pastrarea si conservarea lucrului de catre depozitar prin care se deosebeste de:
- obligatia de pastrare si conservare a vanzatorului cand bunul nu se preda cu ocazia incheierii contractului
- obligatia de pastrare si conservare a cumparatorului in cazul vanzarii pe incercate
obligatia fiind una accesorie.
Depozitul cu titlu oneros se aseamana cu antrepriza cand depozitarul efectueaza anumite lucrari in vederea
conservarii lucrului – calificaera tot in functie de continutul principal: pastrarea lucrului – fata de efectuarea lucrarii.
Delimitarea fata de locatiune – calificarea in functie de scopul principal al contractului – e locatiune daca nu
se asuma obligatia de pastrare si conservare.
Efectele contractului de depozit obisnuit (voluntar)
Precizari prealabile – potrivit C. civ. Culpa debitorului contractual este prezumata in toate cazurile (juris
tantum) acesta fiind tinut sa dovedeasca - pt a fi exonerat – interventia unei cauze straine care nu-i poate fi imputata.
⇒ deponentul nu e obligat sa dovedeasca ca depozitarul nu s-a comportat cu diligenta si prudenta la care era
tinut – asa cum considera unii autori care pornesc de la calificarea obligatiei depozitarului in obligatie de mijloace.
Obligatiile depozitarului
Obligatia de pastrare – cu aceeasi grija ca de propriul sau lucru(art. 1599).
Culpa debitorului se apreciaza in concret – prin derogare de la regulile generale – in functie de grija depusa
in conservarea propriilor lucruri.
Nu se poate pretinde mai mare grija decat pt propriile lucruri.
Cazuri in care culpa se apreciaza dupa tipul abstract al omului prudent si diligent:
- cand initiativa contractului a fost luata de depozitar
- cand depozitul este cu plata
- cand depozitul s-a facut in interesul depozitarului
- daca s-a stipulat expres in contract ca depozitarul sa raspunda pt orice culpa )regulile ref la raspundere
fiind supletive).
Depozitarul nu raspunde niciodata de stricaciunile provenite din forta majora, afara de cazul cand a fost pus
in intarziere pt restituirea lucrului.
Forta majora – sens larg = cauza straina neimputabila, inclusiv cazul fortuit.
Stricaciuni – deteriorarea dar si orice pieire fortuita – totala sau partiala a lucrului.
Clauzele de agravare a raspunderii in materie de depozit – au validitate si dincolo de ipoteza culpei
depozitarului (regulile raspunderii contractuale sunt supletive).
Obligatia de pastrare nu-l indreptatescte la folosirea lucrului – in caz contrar plateste daune interese.
La fel, nu poate consuma nici fructele.
Obligatia de restituire – lucrul depozitat, in natura, impreuna cu fructele pe care le-a perceput, nu insa si cu
cele pe care le putea percepe dar n-a facut-o.
Riscul pieirii sau degradarii fortuite este in sarcina deponemtului – restituirea in natura deci se face in starea
in care se gaseste lucrul la momentul restituirii.
In caz de pieire fortuita sau pt care se poate angaja raspunderea altei persoane – depozitarul – trbuie sa-i
predea deponentului indemnizatia de asigurare primita de la asigurator sau orice alt lucru primit drept despagubiri
sau sa-I cedeze actiune impotriva tertului.
Pt nerespectarea obligatiei de restituire – depozitarul – daune interese pt repararea tuturor prejudiciilor
suferite de deponent, avandu-se in vedere pt stabilirea lor valoarea restituirii prin echivalent (valoarea din momentul
pronuntarii hotararii) .
Daca depozitarul refuza fara temei sa restituie – executare silita in natura.
In caz de moarte a depozitarului – obligatia se transmite asupra mostenitorilor. DEROGARE: daca
mostenitorii vand lucrul cu buna credinta, restituie doar pretul primit sau daca inca nu l-au primit – cedeaza actiunile
lor contra cumparatorului.
Creditorul obligatiei de restituire – deponentul, mandatarul sau persoana indicata de deponent.
Daca lucrul a fost furat si descopera cine e adevaratul proprietar – obligat sa-l anunte sa-si valorifice intr-un
termen determinat drepturile – daca nu le valorifica – eliberat de obligatie⇒preda lucrul in mainile persoanei de la
care il primise (art. 1610).
La fel cand lucrul a fost pierdut.

58
 Moartea deponentului – mostenitorilor, chiar daca deponentul l-a autorizat sa restituie altei persoane, in
ipoteza mortii sale (clauza lovita de nulitate absoluta – contrara dispozitiilor exprese ale legii).
Deponentul – incapabil - restituire – reprezentantului sau legal
Daca depozitul a fost facut de reprezentantul legal dar intre timp functia sa a incetat – reprezentatului sau
noului reprezentant.
Locul restituirii – la locul unde se afla lucrul depozitat (daca nu se prevede altfel cand cheltuielile de
transport in sarcina deponentului).
Termenul restituirii – deponentul o poate cere oricand, chiar daca s-a stipulat un termen.
Termenul – se considera in folosul deponentului.
Daca e si in folosul depozitarului – are dreptul la remuneratia stipulata sau la daune-interese pt prejudiciul
cauzat.
Depozitarul poate refuza restituirea:
- daca a fost instiintat pe cale legala ca s-au facut forme de urmarire (poprire sau sechestru judiciar)
- exista opozitia la restituire din partea unei perwsoane care se pretinde proprietar.
El e obligat sa pastreze lucrul si sa-l restituie, sa-l consemneze sau sa-l vanda prin licitatie publica in functioe de
hotararea instantei.
- daca dovedeste ca e proprietarul lui.
Actiuni in restituire – la alegere:
- actiune personala – din contractul de depozit (ex contractu) – supusa prescriptiei extinctive – termenul
general care curge de la data implinirii termenului prevazut in contract sau de la data nasterii dreptului la
actiune(acela al incheierii contractului)
- actiune in revendicare –in calitate de proprietar.
Obligatiile deponentului
Obligatii extracontractuale – depozitul cu titlu gratuit nu da nastere decat la obligatii pt depozitar.
Daca insa depozitarul a facut cheltuieli pt pastrarea lucrului sau a suferit pagube cauzate de lucru – sumele
trebuie restituite de deponent.
Plata remuneratiei – daca partile au convenit astfel
Ridicarea lucrului – la termenul stabilit sau, in lipsa, la cel stabilit de instanta la cererea depozitarului, sub
sanctiune platii daunelor-interese.
Pt nerespectare – depozitarul nu poate vinde lucrul.
Pt a fi liberat de obligatie – poate face oferta reala urmata de consemnatie.
Dreptul de retentie al depozitarului – garanteaza executarea obligatiilor deponentului. Prevazut expres de
lege.
Este debitum cum re iunctum- deci poate refuza restituirea pana la plata integrala a sumelor la care are
dreptul.
Nu poate retine lucrul in compensatie.
DEPOZITUL NECESAR
Notiune si domeniu de aplicare – cand deponentul, fiind sub amenintarea unei intamplari neprevazute
si care reprezinta un pericol real ori alte evenimente de forta majora – este nevoit sa incredinteze lucrul
sau altei persoane, fara a avea posibilitatea sa aleaga liber persoana depozitarului si sa intocmeasca un
inscris constatator al contractului.
Forta majora – sens larg, incluzand si cazul fortuit, ebvenimetele fiind prevazute in Cod exempli
gratia.
Dovada contractului – dat fiind caracterul necesar - se poate dovedi prin martori si orice alt mijloc de
proba admis de lege, indiferent de valoare.
In rest - regulile de la depozitul obisnuit (art. 1622).
Depozitul asimilat celui necesar – depozitul bunurilor aduse de calatori in unitati hoteliere.
Este un accesoriu al contractului hotelier, al contractului de turism sau al altor raporturi juridice.
Totusi se impune reglementarea separat datorita:
- intereselor generale care reclama un regim juridic unitar in acest domeniu, regimul contractului principal
putand fi diferit de la caz la caz si guvernat de conventia partilor
- regulilor de dovad - calatorul lipsit de posibilitatea preconstituirii unei probe scrise
- necesitatii unor reguli mai severe care sa guverneze responsibilitatea hotelierului.
59
 Domeniu de aplicare – Codul civil – hoteluri si hanuri DAR se aplica si in cazul:
- camerelor din statiune balneoclimaterice, din case de odihna sau de turism
- imbracamintii depuse de bolnavi la magazia spitalului
- lucrurilor depuse la garderoba in cazul restaurantelor, altor unitati de alimentatie publica, localuri de
spectacole, unitati ale cooperatiei mestesugaresti, stranduri.
Nu se aplica pt inchirierea sau subinchirierea de locuinte.
Dovada – cu orice mijloc de proba indiferent de valoare.
Calatorul trebuie sa dovedeasca:
– faptul aducerii bunurilor
– ca au fost degradate sau furate acolo
– valoarea lor
Valoarea bunurilor – nu trebuie sa fie bunuri cu valoare deosebita care ar fi trebuit depozitate in conditii
speciale.
Raspunderea depozitarului – este apreciata cu mai multa severitate – intrcat depozitul asimila este cu plata.
Raspunde pt orice culpa (culpa levis in abstracto).
Raspunde si de stricaciunea cauzata de strainii care au frecventat localul.
Este exonerat in acest caz doar daca dovedeste ca s-a comis “cu mana inarmata sau in alt fel, cu forta
majora”.
Forta majora are aici sensul propriu-zis.
Pt lucrurie uitate in hotel – raspunderea cu mai putina rigoare
Daca a lasat dupa plecare lucruri in grija administratiei – regulile de la depozitul obisnuit.
Clauzele prin care s-ar limita raspunderea trebuie sa fie acceptate expres de calator si dovedite de depozitar
potrivit regulilor generale de la depozitul obisnuit.

DEPOZITUL NEREGULAT

Depozitul neregulat in dreptul comun

Notiune, obiect si efecte – caracterizat prin faptul ca are ca obiect lucruri fungibile si consumptibile, care
nu trebuie sa fie restituite in individualitatea lor, ci prin alte lucruri asemanatoare.
Depozitarul devine astfel proprietarul lor - poate folosi, culege fructele si dispune de ele, dar in calitate de
proprietar suporta si riscul pieirii sau degradarii fortuite.
La cerere, el este obligat sa restituie lucruri de acelasi gen, aceeasi cantitate si calitate, inclusiv fructele
percepute, deponentul fiind titularul unei creante.
Depozitarul nu poate invoca in compensatie creanta pe care o are impotriva deponentului chiar daca acasta ar
avea ca obiect lucruri fungibile de aceeasi specie. (art. 1147 pct 2)
Nu are nici drept de retentie.
Deponentul trebuie sa fie proprietarul lucrurilor sau sa fi actionat cu imputernicire din partea proprietarului –
pt ca e translativ de proprietate.
In caz contrar – proprietarul poate revendica bunurile – deopzitarul de buna credinta poate invoca exceptia
din art. 1909 C. civ, el fiind si posesor nu numai proprietar.
Depozitul de bani – depozitarul trebuie sa restituie suma indiferent de scaderea sau sporirea valorii banilor.
La plata dobanzilor – pus doar daca a fost pus in intarziere printr-o actiune in justitie.
Dovada caracterului neregulat al depozitului – trebuie facuta de cel care invoca acest caracter al
depozitului.
Se admit orice mijloace de proba, inclusiv prezuntia rezultand din profesia depozitarului.
Delimitare fata de imprumutul de consumatie – exista puternice asemanari:
- primitorul devine proprietar
- nu e obligat sa restituie lucrurile in individualitatea lor

Delimitarea in functie de scopul principal urmarit:

- pastrarea lucrurilor in interesul deponentului
- facerea unui serviciu pt cel imprumutat
60
 criteriu suplimentar: stipularea sau nu a unui termen de restituire:
- da – juris tantum – imprumut
- nu – juris tantum – depozit.
Se pot administra orice probe admise de lege, fiind o chestiune de fapt.

CONTRACTUL DE SOCIETATE CIVILA

Notiunea si caracterul contractului de societate .
Notiune – contract prin care doua sau mai multe persoane (fizice sau juridice) se obliga, fiecare fata de
celelalte, sa puna in comun aportul lor material si/sau de munca spre a constitui un fond si sa desfasoare impreuna o
activitate in vederea atingerii unui scop patrimonial comun, foloasele sau pierderile fiin impartite intre ele (art. 1491
comb. cu art. 1492 alin. 2 si art. 1513 C. civ. ).
Consimtamantul partilor in vederea constituirii societatii (affectio societatis) – in lipsa acestuia nu avem
contract de societate civila, indiferent de denumirea data de parti.
Consimtamantul nu trebuie sa fie viciat. Poate fi anulat pt eroare asupra persoanei (se incheie intuitu
personae).
Partile – capacitatea de a face acte de dispozitie.
 Minorilor nu li se aplica art. 10 Decretul nr. 31/1954 – nu are capacitate de a incheia contract chiar daca
aduce aport doar in munca
 Societatea =asociatie de persoane, nu de capitaluri ⇒minorul sau interzisul nu poate incheia nici prin
ocrotitor legal sau cu incuviintarea lui si cu autorizarea autoritatii tutelare
 Femeia casatorita inainte de 18 ani poate face parte
 Nu poate fi incheiat intre doi soti – dat comunitatii de bunuri
Participarea – fie si inegala, a tuturor partilor la constituirea fondului comun prin aducerea unui aport social.
Impartirea foloaselor si a pierderilor – intre toate partile contractante.Atribuirea foloaselor sau suportarea
pierderilor numai de unul sau unii – sanctiunea nulitatii (clauza leonina).
Scopul patrimonial comun urmarit de asociati – trebuie sa fie licit.
Caractere juridice:
 Contract civil – pt a fi deosebita de soc comerciale, ea neavand calitate de comerciant.
Consecinte:
– nu poate fi declarata in stare de faliment
– litigiile sunt de competenta instantelor civile
– nu are personalitate juridica (lipsa e de natura ei) dar o poate dobandi cu respectarea formalitatilor si in
conditiile legii sau daca legea prevede expres aceasta.
 Caracter lucrativ (patrimonial) este de esenta societatii civile prin care se deosebeste de collegia
(asociatiile si fundatiile fara scop lucrativ).
Scop lucrativ – nu numai beneficii sub forma castigului in banici si de alta natura.
 Contract sinalagmatic –fiecare asociat se obliga fata de ceilalti sa-si aduca aportul social si sa desfasoare
activitatea la care s-a obligat.
Se deosebeste de celelalte – obligatiile fiecarui asociat coincid in esenta cu ale celorlalti, pt ca scopul comun le
uneste.
 Contract cu titlu oneros – fiecare parte urmareste sa obtina un avantaj.
Particularitate: in schimbul aportului socia adus asociatul nu primeste un echivalent in schimb de la ceilalti fata de
care s-a obligat, ci va beneficia alaturi de ei de foloasele realizate.
Este un contract cu titlu oneros comutativ:
- obligatiile asociatiilor sunt cunoscute la momentul incheierii contractului si nu depind de un eveniment
viitor si nesigur
- contractul nu se incheie cu gandul la sansa unui castig sau pierdere.
 Contract consensual – poate fi incheiat prin simplul acord de vointa al partilor, fara a fi supus unei forme
speciale.
Dovada contractului – dupa regulile dreptului comun.
61
 Nu se impune multiplul exemplar si nici bun si aprobat.
Tertele persoane pot dovedi existenta contractului – prin orice mijloc de proba. Partile opun terilor contractul de
societate daca are data certa.
 Contact cu executare succesiva – asociatii fiind obligati intre ei pe toata durata societatii.
 Contract incheiat intuitu personae – increderea reciproca are rol determinant ⇒ nici unul nu poate ceda
drepturile sale in societate si nici nu-si poate substitui o alta persoana ori asocia o a treia persoana la
societate fara invoirea unanima a celorlalti.
De regula societatea inceteaza la moartea unuia din asociati.
Aportul social
Notiune – contributia pe care fiecare asociat este obligat sa o aduca in societate pt alcatuirea fondului comun.
Aportul social trebuie sa fie:
- determinat sau determinabil
- posibil
- licit.
Poate consta dintr-o suma de bani sau alte bunuri
- mobile sau imobile
- corporale sau incorporale
- certe sau generice
- fungibile si consumptibile sau nefungibile si neconsumptibile.
Poate consta si din bunuri viitoare.
Poate consta si din anumite servicii. (prestatii in munca).
Poate fi de valori inegale si de natura diferita.
1. suma de bani – legea e mai severa in privinta asociatilor decat in cea a debitorilor comuni⇒ daca suma
nu a fost pusa in comun, datoreaza dobanzi de drept si fara punere in intarziere din ziua in care trebuia
sa o plateasca si poate fi obligat la plata de daune-interese.
Pt creante ca aport – raspunde nu numai de existenta ei la momentul cesiunii ci si de solvabilitate la data
exigibilitatii creantei.
2. bun individual determinat si neconsumptibil sau nefungibil – aportul poate consta in proprietatea acelui
bun sau numai in folosinta lui.
Bunurile din domeniul public – inalienabile ⇒ proprietatea lor nu poate fi adusa ca aport.
Terenurile agricole pot fi aduse, de asemenea numai in folosinta societatii, asociatii pastrandu-si dreptul de
proprietate.
3. serviciile - nu trebuie confundate cu activitatea comuna desfasurata in cadrul administrarii treburilor
societatii sau cu activitatea tertelor persoane in folosul societatii, in baza contractului incheiat cu
societatea.
Serviciile acte si fapte care:
- depasesc cadrul activitatii obisnuite
- sunt de natura sa aduca foloase societatii in virtutea aptitudinilor personale sau a profesiei asociatului
- sunt personale- promisiunea faptei altuia nu se aplica
Regim juridic – sumele de bani sau alte bunuri fungibile sau consumptibile ca aport juridic devin
proprietatea comuna (pe cote-parti) a asociatilor.
Pt imobile trebuie respectate conditiile de fond, forma si publicitate prevazute de lege.
Pt creante – cesiunea ei catre asociatie tebuie notificata sau acceptata printr-un act autentic de catre debitorul
cedat.
Cel care aduce ca aport proprietatea unui bun – datoreaza garantie ca un vanzator ptr evictiune si raspunde ca
un vanzator pt viciile ascunse.
Pt aportul in folosinta – garantie ca un locator.
Riscul pieirii fortuite a lucrului:
- ca aport proprietatea – de catre societate chiar daca nu a fost efectiv predat
- ca aport folosinta – asociatul proprietar

Patrimoniul social – patrimoniu distinct de patrimoniul fiecarui asociat, asimilat cu indiviziunea

succesorala.
62
Functionarea societatii civile
Durata societatii – este de esenta societatii civile, contractul nefiind susceptibil de executare uno ictu.
Incepe – din momentul incheierii contractului, daca nu prevad un termen suspensiv.
Se poate stipula si o conditie suspensiva.
Daca durata nu e stipulata – se prezuma pt toata viata asociatilor
Raporturile dintre asociati si societate – trebuie sa fie caracterizate prin buna-credinta si grija pt treburile
societatii.
Fiecare asociat raspunde pt daunele provocate in mod culpabil.
Daunele cauzate nu se compenseaza cu eventualele foloase aduse societatii prin alte fapte sau acte.
Daca a folosit sumede bani din patrimoniu in interes propriu – va datora dobanzi din ziua luarii lor, fara
punere in intarziere.
Asociatul are actiune imp societatii – pt sumele cheltuite in folosul ei si pt obligatiile contractate cu buna-
credinta si pt pagubele suferite (fara culpa) cu ocazia activitatilor desfasurate pt administrarea treburilor societatii.
Administrarea societatii - modul si organele de administrare determinate prin acordul unanim al asociatilor
(in contract sau un alt act ulterior).
Administrarea incredintata – unei persoane sau mai multora.
Unuia singur – printr-o clauza speciala din contract (administrator statutar) – poate efectua toate actele fara
consimtamantul celorlalti iar imputernicirea – revocata doar pt cauza legitima.
- daca a fost desemnat ulterior incheierii contractului – revocat ca un mandatar, prin votul majoritatii
asociatilor.
Mai multor persoane (asociati) – fara a li se determina atributiile si fara a se arata ca actele trebuie facute in
comun – fiecare poate incheia valabil actele gestiunii.
Daca s-a convenit contrariul – pt validitatea actului – consimtamantul tuturor administratorilor.
Daca asociatii n-au prevazut nimic, regulile:
a) se prezuma ca si-au dat reciproc mandat de administrare
b) fiecare poate folosi lucrurile societatii cf destinatiei , cu conditia sa nu aduca pagube si sa bnu
impiedice pe ceilalti in exercitarea drepturilor lor
c) actele cu privire la imobilele societatii trebuie aprobate de toti
d) actele de dispozitie – nu pot fi facute valabil decat in baza unui mandat special dat de toti
Cand se incalca aceste reguli – actele si faptele respective – obliga doar pe cel care le-a savarsit.
Raporturile cu tertii – daca prin incheierea contractului nu ia nastere o persoana juridica, in relatiile cu
tertii societatea nu exista ca subiect de drept.
Daca asociatul contractant cu tertii – a fost imputernicit sau cand rezulta un beneficiu pt societate – se
angajeaza raspunderea contractuala a tuturor asociatilor⇒creditorul poate urmari atat fondul social cat si bunurile
din patrimoniul personal al asociatilor
Asociatii nu raspund solidar. Datoria se divide intre ei proportional cu numarul lor si indiferent de aportul
social adus de fiecar.
Se poate stipula si altfel (proportional).
Impartirea foloaselor si a pierderilor – se poate face la incetarea sau in cursul functionarii societatii.
Se face, in lipsa de stipulatie contrara – proportional cu valoarea aportului social adus de fiecare asociat.
Modul de impartire a foloaselor – este lasat la aprecierea partilor. TOTUSI legea declara nul contractul de
societate in care totalitatea foloaselor s-ar atribui unui asociat sau prin care s-ar stipula ca unul sau mai multi sa fie
scutiti de a particiap la pierdere.
(societas leonina)
se poate insa stabili un mod inegal de participare la beneficii si pierderi, cu conditia sa nu reprezinte o
eludare a legii.
Incetarea societatii civile
Cauze de incetare :
a) prin expirarea termenului pt care a fost contractata. Inainte de aceasta valabilitatea poate fi
prelungita prin acordul unanim al asociatilor, neoperand reinnoirea tacita. Dizolvarea ei poate fi
ceruta prin justitie de unul sau mai multi asociati pt motive intemeiate care se vor aprecia de
instanta.

63
 b) Daca a fost contractata pe termen nelimitat, inclusiv termenul incert al vietii unui asociat – prin
denuntarea contractului de societate de catre unul sau mai multi asociati, notificata cu buna credinta
si la timp si celorlalti.
c) Prin pierderea fondului social sau prin realizarea scopului.
d) Prin moarte sau declararea judecatoreasca a mortiidaca nu s-a stipulat ca ea continua cu mostenitorii
asociatului decedat sau, dupa satisfacerea mostenitorilor – intre asociatii ramasi in viata (cel putin
doi).
e) Prin punerea sub interdictie sau prin insolvabilitatea (falimentul) unui asociat (recunoscuta prin
hotarare judecatoreasca). Poate continua prin intelegere (ca la decces).
f) Cand un asociat a promis sa aduca in societate proprietatea unui lucru, daca acesta a pierit (integral)
inainte de a fi adus ca aport in societate.
g) Pt pieire partiala – instanta chemata sa aprecieze (cf art, 1529) temeinicia cererii de dizolvare.
Efectele incetarii – patrimoniul se lichideaza si activul net sau pasivul se imparte intre asociati proportional
cu drepturile lor, conform cu regulile stabilite in materie de imparteala a mostenirii. Se tine insa seama de
prevederile contractului referitoare la impartirea foloaselor si pierderilor.
Aportul in folosinta unui lucru – se restituie asociatului proprietar.
Termenul general de prescriptie a actiunii avand ca obiect desocotirea cheltuielilor efetuate de asociati –
incepe sa curga de la data incetarii societatii.
Cererea de partajare a bunurilor – este imprescriptibila.

CONTRACTUL DE TRANZACTIE

Notiunea, caracterele juridice si conditiile de validitate ale contractului de tranzactie

Notiune – contract prin care partile termina un proces inceput sau preintampina un proces ce se poate naste
(art. 1704) prin concesii reciproce, constand in renuntari reciproce la pretentii sau in prestatii noi savarsite ori
promise de o parte in schimbul renuntarii de catre cealalta parte l adreptul care este litigios sau indoielnic.
Tranzactia presupune:
- existenta unui drept litigios si/sau indoielnic
- intentia partilor de a pune capat litigiului existent sau a preintampina nasterea unui litigiu
- existenta unor concesii reciproce.
Caractere juridice:
1. contract sinalagmatic – deci se poate cere rezolutiunea contractului pt neexecutare de obligatii dar
numai daca una din parti si-a asumat o obligatie noua pe care nu o executa.
2. contract cu titlu oneros si comutativ –
3. contract consensual – cerinta formei scrise prevazuta de art. 1705, indiferent de valoare vizeaza numai
dovada contractului si este ceruta pt a nu da nastere unui proces mai greu.
Proba cu martori – admisa daca exista un inceput de dovada scrisa sau preconstituirea sau conservarea - cu
neputinta.
Daca pt o instrainare legea prevede forma solemna – contractul de tranzactie – tot in forma solemna, sub
sanctiunea nulitatii absolute (pt tranzactia extrajudiciara).
Pt tranzactia judiciara – hotararea judecatoreasca de expedient suplineste cu prisosinta forma notariala.
Daca tranzactia produce efecte pur declarative – nu e necesara respectarea formei autentice, indiferent ca e
judiciara sau extrajudiciara.
Conditii de validitate – se aplica regulile generale in materie de contracte.
Capacitatea partilor – de dispozitie.
Mandatarul – procura speciala.
Obiect – nu bunuri scoase din circuitul civil.
Scop – nu ilicit – nulitate absoluta
Nulitatea contractului de tranzactie – art. 1712-1716 aplicatii ale regulilor generale in materie.
Eroare – nu e cea asupra cuantumului prejudiciilor suferite.
Se poate cere anularea tranzactiei incheiata pt executarea unui titlu nul (sau anulabil) sau alte cauze de
ineficacitate, sau pt stingerea unui proces solutionat printr-o hotarare definitiva, afara numai daca partile ar fi tratat
in cunostinta de cauza.
64
 Greselile aritmetice – nu sunt motive de anulare – dar trebuie rectificate (art. 1717).
Nulitatea tranzactiei – se intinde asupra intregului contract.
Daca tranzactia a avut ca obiect stingerea litigilui prin hot de expedient si ulterior se constata sau se pronunta
nulitatea tranzactiei – se anuleaza in consecinta si hot de expedient.
Interpretarea contractului – principiu – renuntarile la drepturi sunt de stricta interpretare.
Art. 1709 – tranzactiile se marginesc numai la obiectul lor si (art. 1710) numai la pricinile de care trateaza.
Efectele contractului de tranzactie
Efecte extinctive – impiedica partile sa formuleze din nou pretentii cu privire la drepturile stinse sau
recunoscute prin tranzactie.
Are puterea unei hotarari definitive (art. 1711).
Totusi tranzactia este un contract civil obisnuit – nu constituie titlu executoriu.
Daca e consemnata intr-o hotarare de expedient sau intr-un act autentic susceptibil de executare silita se
poate cere investirea ei cu formula necesara in vederea executarii silite.
Efecte declarative – recunoaste drepturi preexistente si le consolideaza, punandu-le la adapostul unei
contestatii judiciare (tranzactia non est titulus, sed tituli confessio).
Din efectul declarativ rezulta:
- partea nu este succesorul in drepturi al celeilalte parti
- produce efecte si pt trecut, pana in momentul nasterii drepturilor ce se consolideaza
- nu poate servi ca just titlu pt uzucapiunea de 10-20 ani, intrucat justul titlu trebuie sa fie un act translativ
de proprietate.
Publicitatea imobiliara – legea supune tranzactia transcrierii asupra drepturilor reale imobiliare.
Efecte constitutive sau declarative – in anumite cazuri pot fi ale tranzactiei.
- cand, in schimbul renuntarilor facute de cealalta parte, efectueaza sau promite anumite prestatii
Efectele relative – potrivit principiului relativitatii contractelor – nu produce efecte fata de terti.
Mai m,ult, desi are efecte retroactive – nu produce efecte fata de tertyii care, inainte de tranzactie au
dobandit drepturi asupra bunulu litigios.
Probleme speciale privitoare la imobile – precizari pt ipoteza in care, in schimbul renuntarilor facute de o
parte, cealalta parte transmite proprietatea unui imobil:
- bunurile care fac parte din domeniu public nu pot fi instrainate nici pe calea tranzactioei
- proprietatea terenului atribuit cf art. 18 alin. 1 art. 20 si art. 39 din lg. 18/1991 – pt care se interzice
instrainarea timp de 10 ani de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii –
nu poate fi transmisa
- cetatenii straini si apatrizii nu pot dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor
- contractul trebuie in forma autentica pt instrainarea unui teren
- daca terenul e agricol in extravilan, nu se pune problema exercitarii dreptului de preemptiune – pt ca
legea vizeaza doar instrainarea prin vanzare
Constructii – obtinerea autorizatiei adminuistrative cf legii 50/1991 este necesara numai pt tranzactii care implica
lucrari de construire, modificare, transformare, desfiintare etc. partile trebuie s-o ceara inainte de incheierea
tranzactiei.

65