Absorbtia medicamentelor reprezinta procesul prin care acestea parasesc locul
administrarii pentru a patrunde in sange si este un parametru esential pentru alegerea caii de administrare a medicamentelor. Medicamentele liposolubile si cele cu dimensiuni mici ale moleculelor se absorb bine indiferent de calea de administrare, cu conditia sa nu fie inactivate la locul administrarii. Absorbtia este cu atat mai buna cu cat la locul administrarii realizeaza o concentratie mai mare, suprafata de absorbtie este mai mare si vascularizatia este mai bogata. Absorbtia dupa administrare orala poate fi influentata de o serie de factori locali. Unele medicamente sunt inactivate de aciditatea gastrica (ex. penicilina G), altele de enzimele sucurilor digestive (polipeptidele si glucidele sunt digerate de pepsina, tripsina si, respectiv, amilaza etc). Uneori, pot fi inactivate chimic de medicamente sau alimente administrate concomitent (tetraciclinele formeaza chelatineabsorbabili cu ionii de calciu, magneziu, aluminiu si fier din medicamente – antiacide, antianemice – sau alimente – produse lactate). Daca sunt liposolubile, se absorb repede si complet. Daca sunt polare, absorbtia lor este cu atat mai mica cu cat polaritatea este mai mare. Cand polaritatea este intermediara, absorbtia este partiala, dar daca este suficient de buna, poate permite administrarea orala. In aceste cazuri, absorbtia poate fi influentata de motilitatea tubului digestiv: creste cand tranzitul este incetinit si scade cand este accelerat. Administrarea prin injectare parenterala este considerata cale de administrare alternativa, apelandu-se la ea cand nu este posibila sau nu este avantajoasa administrarea orala: medicamente care se absorb putin sau deloc sau sunt distruse in tubul digestiv, bolnavi necooperanti, necesitatea unui efect foarte rapid si intens, contraindicatie pentru administrare orala etc. Administrarea intravenoasa nu presupune absorbtie si se considera ca intreaga cantitate de medicament injectata ajunge in circulatia sanguina chiar din momentul administrarii. Ea realizeaza concentratii sanguine foarte inalte si rapide, fiind extrem de eficace in urgente, dar si foarte periculoasa. Pentru a permite medicamentului sa se dizolve in tot sangele, se recomanda ca administrarea sa se faca lent, in mai mult de 1 minut. Administrarea intramusculara si subcutanata presupune absorbtie care poate fi influentata de natura medicamentului si de vascularizatia zonei. In cazul injectarii intramusculare, absorbtia este mai rapida decat in cazul administrarii subcutanate, muschiul fiind mult mai bine vascularizat. Scaderea timpului de circulatie in insuficienta cardiaca sau in insuficienta circulatorie acuta poate sa scada absorbtia. Solutiile apoase se absorb mai bine decat suspensiile sau solutiile uleioase, acestea din urma realizand adevarate depozite la locul injectarii, din care medicamentul se absoarbe lent. Administrarea prin aplicarea medicamentelor pe mucoase (sublingual-perlingual, intranazal, intrarectal etc) sau tegumente (transdermic) este mai rar utilizata (daca se face abstractie de medicamentele cu actiune locala) si se apeleaza la ea, in general, in cazul unor medicamente care se metabolizeaza foarte mult la prima trecere prin ficat (ex. nitroglicerina) sau in cazul unor substante care sunt distruse in tubul digestiv (catecolamine, vasopresina etc). O absorbtie foarte rapida o realizeaza administrarea pe cale inhalatorie, cale de administrare de asemenea rar utilizata (in anesteziologie, de exemplu), cu exceptia unor medicamente antiastmatice inhalatorii (a caror destinatie este insa sa ramana la locul administrarii, nu sa se absoarba). Din punct de vedere terapeutic, un parametru larg utilizat in legatura cu absorbtia este biodisponibilitatea. Aceasta reprezinta procentul de medicament din cantitatea administrata disponibil pentru actiune (in principiu, medicamentul ajuns in circulatia sistemica). Pentru calcularea acestui parametru se porneste de la conventia ca in cazul administrarii intravenoase biodisponibilitatea este 100 % si se calculeaza cat medicament este disponibil pentru actiune in cazul altor administrari, comparativ cu administrarea intravenoasa. Atunci cand bio-disponibilitatea este mai mica de 100% intervin pierderi: distrugeri ale medicamentului la locul administrarii, absorbtie incompleta, metabolizare a medicamentului la prima trecere prin ficat in cazul administrarii orale etc. Biodisponibilitatea poate fi influentata de forma farmaceutica. Solutiile au o biodisponibilitate mai buna decat comprimatele. In cazul comprimatelor, biodisponibilitatea poate sa varieze de la o firma producatoare la alta, cel mai adesea in functie de excipient (material inert din punct de vedere biologic utilizat pentru constituirea formelor farmaceutice) sau de modul de preparare a formei farmaceutice. Formele micronizate asigura o absorbtie foarte buna. Uneori pot sa existe diferente chiar de la o sarja de fabricatie la alta in cadrul aceleiasi firme. Exista situatii in care presiunea cu care au fost comprimate pulberile pentru a se obtine comprimatele influenteaza biodisponibilitatea. Cel mai adesea insa, aceste diferente de biodisponibilitate nu sunt semnificative clinic. Pentru medicamentele susceptibile sa prezinte diferente semnificative clinic in ceea ce priveste biodisponibilitatea (in general medicamente partial hidrosolubile, mai ales daca sunt importante din punct de vedere terapeutic), autoritatile nationale de reglementare a medicamentului (in Romania, Agentia Nationala a Medicamentului) impun firmelor producatoare de medicamente generice sa efectueze studii de bioechivalenta prin care sa demonstreze ca medicamentul propus spre autorizare realizeaza aceeasi concentratie sanguina care persista aceeasi perioada de timp ca si medicamentul original. Se accepta ca medicamentele bioechivalente sunt interschimbabile. Pentru a evita diferenta de bio- disponibilitate intre serii se impune producatorilor sa respecte Regulile de Buna Practica de Fabricatie (Good Manufactory Practice – GMP). Biodisponibilitatea poate fi influentata si de starea pacientului: poate fi modificata in afectiuni ale tubului digestiv; pentru medicamentele care sufera un fenomen de prim pasaj hepatic poate fi crescuta in insuficienta hepatica sau in cazul micsorarii debitului circulator al ficatului (insuficienta cardica, hipertensiune portala etc.). Biblografie: https://www.pharma-business.ro/medicamentul-de-la-administrare-la-locul-de-actiune/