TEXTUL EPIC

Opera epica este textul literar in care sunt redate sub forma narativă idei,sentimente si actiuni
ale eroilor ,prin intermediul unor întâmplări reale sau imaginare. Existenta conflictului, evolutia
progresivă a actiunii, precum si plasarea acesteia in timp si spatiu diferențiază opera epica de
alte tipuri de texte literare. Poate fi atat in versuri, cat si in proza dezvăluind direct sau indirect
aspecte ale realitatii, la persoana a 3 a sau la persoana 1.
Genul epic cuprinde totalitatea operelor literare în care autorul isi exprima în mod indirect
viziunea asupra realitatii prin intermediul naratorului, al actiunii si al personajelor participante la
actiune.

FIRUL NARATIV

Firul narativ (sau firul epic) se referă la totalitatea întâmplărilor la care care iau parte
personajele dintr-o operă, desfășurate în ordine logică în spațiu și timp. Planurile narative
urmaresc un fir epic. Exista planuri narative principale- care urmaresc de obicei viata
protagonistilor, si planuri secundare- care au in prim plan personaje secundare.

NARATORUL

Naratorul este persoana care povesteşte o anumită întâmplare. El este este un personaj fictiv,
existent numai în textul narativ, o „voce” căreia autorul îi încredințează misiunea de a povesti
faptele, de a descrie locurile și personajele. Se regăsește în operele epice.

PERSONAJUL

Personajul este o
persoană care participă la acţiunea prezentată într-o operă literară. Acesta este principalul
element al unei opere epice sau dramatice, care determină acţiunea, se află în centrul
evenimentelor şi întâmplărilor, de obicei personalitate umană. Personajul poate fi principal
(protagonist), secundar, episodic, figurant.

AUTORUL

Autorul este persoana care imaginează şi scrie o operă literară.Autorul imaginează scenariul
evenimenţial, creează personajele, le aşază într-un context temporal anumit şi într-un spaţiu
determinat, le organizează într-un conflict şi plăsmuieşte un narator care relatează acţiunea.

RELATAREA NARATIUNII

Naraţiunea poate fi relatată:

– la persoana a III-a, când naratorul povesteşte întâmplările din exterior, asemenea unui
spectator, fără să participe la acţiune.

– la persoana I, când naratorul este şi personaj, adică participant la acţiune.

STRUCTURI TEXTUALE

argumentativa: care conține argumente

descriptiva: care descrie , care conține o descriere

dialogata: compus in forma de dialog explicativă: care

contine explicații narativa: care povestește , care
narează

TEXTUL DISCONTINUU

Fara continuitate, care se opreste intr-un anumit punct

SEMNIFICATIILE TEXTULUI

Ex:In opinia mea opera ____ scrisa de ____ vorbeste despre ___.

In primul rand, consider ca mijloacele artistice au un rol important in exprimarea mesajului si

evidentiaza sentimenele eului liric/naratorului/dramaturgului. Mijloacele artistice predominante
in text sunt figurile de stil si imaginile artistice: (exemple).

Un alt argument utilizat in sustinerea acestei opinii este insasi evenimentul descris: _____. (aici
spui clar despre ce e vorba in opera)

In concluzie, consider ca in opera data este vorba despre ______. (ca in primul aliniat).

CATEGORII SEMANTICE

1. SINONIMELE

SINONIMELE SUNT CUVINTE

CU SENSURI IDENTICE SAU

APROPIATE.

a)Sinonime lexicale – stabilesc relaţia de echivalenţă între două sau mai multe

cuvinte;

Ex: prieten = amic

vechi = antic, arhaic

b) Sinonime lexico-frazeologice – stabilesc relaţia de echivalenţă între un

cuvânt şi o unitate frazeologică;

Ex: a observa = a băga de seamă

c) Sinonime frazeologice - stabilesc relaţia de echivalenţă între două unităţi

frazeologice.

Ex: a spăla putina = a o lua la sănătoasa

ANTONIMELE

Antonimele sunt cuvintele cu formă diferită şi înţeles opus.

Ex: bun ≠ rău; înalt ≠ scund; repede ≠ încet;

adevăr ≠ minciună

OMONIMELE

Omonimele sunt cuvinte cu formă identică şi înţeles total diferit.

Omonimele pot fi: lexicale, lexico-gramaticale.

1. OMONIMELE LEXICALE APARŢIN ACELEIAŞI CLASE

MORFOLOGICE

(SUNT PĂRŢI DE VORBIRE IDENTICE).

POT FI:

Totale (omonimia se menţine în

flexiune, în toată paradigma lor)

Ex: leu

Parţiale (omonimia nu se menţine în

flexiune)

Ex: masă
2. OMONIMELE LEXICO-GRAMATICALE SUNT CUVINTE CARE AU

FORME IDENTICE, DAR CARE SUNT PĂRŢI DE VORBIRE

DIFERITE.

Ex: noi

adjectiv:Are haine noi.

pronume personal:Noi mergem la şcoală.

OMOGRAFELE

OMOGRAFELE SUNT CUVINTELE CARE SE SCRIU LA FEL, DAR SE PRONUNŢĂ DIFERIT.

EX: ACELE – ACELE HAINĂ – HAINĂ ROI - ROI

OMOFONELE

Omofonele sunt cuvintele care se pronunţă la fel, dar au sensuri contextuale diferite.

Ex: ne-am / neam

m-ai /mai

s-a / sa

PARONIMELE

Paronimele sunt cuvinte perechi care au o structură fonetică asemănătoare (se deosebesc, de
obicei, printr-un singur sunet).

Paronimele pot să difere între ele:

printr-un sunet sau fonem: evolua /evalua

prin două sunete sau foneme: inveterat / învederat

prin prefixe: imigra / emigra

prin sufixe: familiar / familial

Folosirea corectă a paronimelor presupune o mare atenţie din partea vorbitorilor, care trebuie
să cunoască foarte bine sensul acestora.

DERIVAREA
Derivarea este procedeul de formare a unor cuvinte noi din cuvinte de baza cu ajutorul
prefixelor și sufixelor.

COMPUNEREA

Compunerea este mijlocul intern de imbogatirea a vocabularului care consta in alaturarea a

doua sau mai multe cuvinte existente deja in limba pentru a obtine un cuvant cu sens nou.

CONVERSIUNEA

Un cuvânt are o valoare morfologică cu care se ”naște”, dar el poate trece la altă valoare
morfologică, prin conversiune, atunci când capăta caracteristicile gramaticale ale părții de
vorbire în care s-a transformat:

- ca adjectiv se acordă cu substantivul și are funcția sintactică de nume predicativ sau atribut
adjectival;

- ca substantiv poate primi articol, poate fi determinat de un adjectiv și îndeplinește funcțiile

sintactice de subiect, nume predicativ, atribut, complement;

- ca adverb devine invariabil și are funcția sintactică de complement.

FAMILIA DE CUVINTE

Familia de cuvinte cuprinde toate cuvintele formate prin derivare,compunere sau concesiune de
la un cuvânt de baza.

IMPRUMUTURILE

Imprumuturile sunt cuvinte luate din alte limbi straine.

FONETICA

Fonetica studiaza articularea sunetelor si proceselor de perceptie implicate, fiind mai aproape
de nivelul fizic al vorbiri. Fonetica este studiul produs de vocea oamenilor. Analizeaza aspectul
fizic al sunetelor, de la articulare pana la perceptie.

TEXTUL DRAMATIC

Textul dramatic cuprinde operele literale ,în versuri sau în proză, destinate reprezentării
scenice ,în care acțiunea evoluează prin intermediul replicilor, dialogul fiind modul de expunere
predominant.

STRUCTURI TEXTUALE
argumentativa: care conține argumente

descriptiva: care descrie , care conține o descriere

dialogata: compus in forma de dialog

explicativă: care contine explicații

narativa: care povestește , care narează

TIMPUL, SPATIUL 1. TIMPUL-

Timpul ficţiunii este cel al desfăşurării acţiunii. Poate fi foarte scurt (câteva ore) sau foarte lung
(câteva generaţii).

2.SPATIUL-Spaţiul este reprezentat de totalitatea locurilor în care se desfăşoară acţiunea.

Acestea se pot grupa în perechi antonimice: interior/exterior; privat/public; urban/rural; spaţiu
orizontal/ spaţiu vertical; loc real/loc imaginar etc.

Construcţiile active, construcţiile pasive cu verbul a fi

Andrei vopseste peretele. - Diateza activa (ptr ca Andrei face actiunea)

Peretele este vopsit de Andrei. - Diateza pasiva (ptr ca actiunea este infaptuita de cineva si este
subinteleasa)

PREDICATUL

Predicatul este un component central al unei propoziții.

Predicatul este de două feluri: predicat verbal și predicat nominal.

Predicatul verbal arată ce face subiectul și se exprimă prin:

verb predicativ, având categoria modului – Copiii cântă., inclusiv atunci când face parte dintr-o
construcție pasivă cu verbul a fi – Echipa noastră a fost ajutată de voluntari.;

locuțiune verbală, în structura căreia verbul are categoria modului: Băiatul și-a luat inima în
dinți.;

interjecție predicativă: Uite că nu mai plouă!

Predicatul nominal arată o calitate sau o caracteristică a subiectului și este alcătuit din verb
copulativ + nume predicativ.

Verbele copulative sunt a fi, a deveni, a ajunge, a ieși, a se face, a părea, a rămâne, a însemna.
Numele predicativ este:

simplu – când este alcătuit dintr-un singur termen: Cerul este senin.

multiplu – când este alcătuit din mai mulți termeni: Ana este simpatică și prietenoasă.

Numele predicativ se exprimă prin diverse părți de vorbire:

substantiv în cazul nominativ Ionel este fiul lui Take.

în cazul acuzativ, cu prepoziție Rochia ei este de mătase.

în cazul genitiv, cu prepoziție Ei sunt contra imitațiilor.

locuțiune substantivală Gestul lui este o bătaie de joc.

pronume (personal,

personal de politețe,

posesiv, demonstrativ,

nehotărât, interogativ,

pronume relativ, negativ)

în cazul nominativ

în cazul acuzativ, cu prepoziție

în cazul genitiv, cu prepoziție

Adevărul este altul.

Cine este autorul comediei?

Florile sunt de la noi.

Maria este împotriva alor noștri.

adjectiv propriu-zis în cazul nominativ Amintirile ei păreau plăcute.

adjectiv provenit din verb la participiu în cazul nominativ Câmpul este înverzit.

numeral cardinal cu valoare pronominală în cazul nominativ Ei sunt doi, noi suntem patru.

numeral ordinal cu valoare pronominală în cazul nominativ Ana va ieși prima la tragerea
la sorți.
verb la forme verbale nepersonale infinitiv Visul lui este de a primi acest rol.

supin Voința lui este de admirat.

adverb de mod Caietul lui este altfel.

Un predicat verbal exprimat prin verbul predicativ ce face parte dintr-o construcție pasivă cu
auxiliarul a fi se aseamănă cu un predicat nominal, alcătuit din verbul copulativ a fi și un nume
predicativ exprimat prin adjectiv provenit din verb la participiu.

Cheia de verificare a verbului predicativ, parte a unei construcții pasive este complementul de
agent.

Bicicleta este stricată în mod repetat. (de către băiat) – predicat verbal

Florile sunt îmbobocite. – predicat nominal, pentru că nu permite utilizarea complementului de

agent.

Construcţiile cu pronume reflexive

Pronumele reflexiv are forme proprii doar la persoana a III-a:

1) cazul acuzativ: pe sine, se, s

2) cazul dativ: sie, sieși, își, și

Pentru persoana I și persoana a II-a, pronumele reflexiv împrumută formele contractate ale
pronumelui personal:

1) cazul acuzativ

a) persoana I: mă, m, ne, n

b) persoana a II-a: te, t, vă, v

2) cazul dativ

a) persoana I: îmi, mi, ne, ni

b) persoana a II-a: îți, ți, vă, vi;

CONSTRUCTIILE IMPERSONALE

Construcțiile impersonale sunt organizate în jurul unor verbe care au în comun trăsătura
absenței unui subiect sau a absenței unui subiect care denumește o persoană. Există verbe și
construcții verbale care sunt întotdeauna impersonale și verbe și construcții verbale care devin
impersonale în funcție de context. Si pot fi fenomene ale naturii.

SUBIECTUL

Subiectul este partea principală de propoziție care arată cine face acțiunea exprimată de un
predicat verbal sau cui i se atribuie o însușire, o caracteristică sau o identitate exprimată de
numele predicativ al unui predicat nominal.

Subiectul poate fi exprimat și neexprimat.

Subiectul exprimatpoate fi:

simplu, când are un termen;

multiplu, când are doi sau mai mulți termeni coordonați între ei.

CONSTRUCTIILE INCIDENTE

Construcția incidentă reprezintă o comunicare suplimentară inserată în interiorul unui enunț, de

care nu este legată sintactic și care nu este esențială pentru înțelegerea mesajului.

Construcțiile incidente pot fi:

cuvinte: Vai, nu pot să cred!

grupuri de cuvinte: Vecina mea, de treabă femeie, m-a ajutat să deschid ușa.

propoziții: Străbunicul, Dumnezeu să-l ierte, a fost veteran de război.

fraze: Vom repeta mâine, le-a șoptit regizorul, înainte să plece.

TEXTUL DESCRIPTIV

Textul descriptiv literar prezinta un obiect, o fiinta un fenomen al naturii sau un peisaj. Este
construit prin folosirea creativa a limbajului astfel incat obiectul descris sa fie prezentat cat mai
sugestiv.

- Au tendința de a fi corecți - Sunt variate - Sunt comercianți cu amănuntul Structura (piese) -

Structură liniară Prezentarea temei Caracterizarea temei sau personajului Conectarea problemei
cu realitatea externă - Structura circulară Funcții și intenție comunicativă - Explica - Definiți și
raportați Tipuri de text descriptiv - Text obiectiv sau științifico-tehnic - Text descriptiv literar sau
subiectiv Exemplu de text descriptiv literar Unde apar textele descriptive? Forme de prezentare
Manuale de instrucțiuni Internet Cărți educative Romane și povești Lucrări academice Resurse
literare utilizate - Topografie - Portret - Prosopografie - Etopeia - Desen animat
TEXTUL DIALOGAT

Textul dialogat (dialogul) reprezintă un mod de expunere caracteristic, în general, creaţiilor

epice şi dramatice (apare uneori şi în textele lirice) prin care se redă comunicarea dintre două
sau mai multe personaje, adică vorbire directă, reproducerea replicilor persoanelor implicate în
actul comunicării. Există şi dialog interior, adică dialogul personajului cu sine însuşi sub formă de
întrebări şi răspunsuri, prin care îşi exprimă frământările sufleteşti. Textul dialogat constă în
folosirea dialogului ca mod de expunere predominant. Prin dialog se reproduce vorbirea a două
sau mai multe persoane care participă la convorbire. El aparţine vorbirii directe. Textul narativ
constă în folosirea naraţiunii ca mod de expunere predominant. Prin naraţiune se povestesc,
într-o anumită ordine, fapte, întâmplări. Ea aparţine vorbirii indirecte. Vorbirea directă este
procedeul prin care se redau exact spusele cuiva, aşa cum au fost formulate. Ea cuprinde atât
reproducerea dialogului, cât şi reproducerea cuvintelor cuiva prin rememorare: „Mi-a spus: -
Vino la mine! / L-am auzit zicând: «Măi, în ce încurcătură am intrat!»”. Vorbirea directă este
însoţită de un verb de declaraţie: a zice, a spune, a întreba, a mărturisi etc., exprimat sau
subînţeles. Aceste verbe pot să stea înaintea vorbirii directe, după aceasta, sau pot fi intercalate:
„L-a îndemnat: - Citeşte mai mult! / - Citeşte mai mult! L-a îndemnat el. / - Citeşte, l-a îndemnat
el, mai mult!”. Vorbirea directă legată este vorbirea directă introdusa prin conjuncţia că: „M-a
întrebat că «de ce nu te-ai dus acolo?»”.