ISTORIA MUZICII

Clasa a IX-a

Introducere

Melodia de-a lungul timpului.

Începuturile muzicii şi sincretismul artelor

Muzica însoţeşte viaţa omului în toată complexitatea ei şi exprimă cele mai

subtile trăiri sufleteşti.
În funcţie de provenienţa şi vechimea ei, muzica se încadrează în patru categorii:
muzica religioasă, populară, cultă şi de divertisment sau uşoară.
Melodia este elementul de bază al muzicii. Ea poate fi foarte simplă, sau
complexă, dar întotdeauna expresivă şi emoţională.
Dintre elementele constitutive ale melodiei, la început, cel ritmic era predominat.
Marile epoci ale Antichităţii ne vorbesc despre concepţiile asupra muzicii,
integrată organic în universul artelor. Pentru că o notaţie muzicală din acele timpuri nu s-a
păstrat, datele despre formele şi manifestările muzicale se pot afla din Epopeea lui Ghilgameş
(asiro-babiloniană), Imnurile egiptene, Veda, Mahabharata şi Ramaiana (indiene), Cartea
cântecelor (chineză), din Vechiul Testament: Cântarea cântarilor, Psalmii lui David
(ebraică).
Mitul lui Orfeu ne vorbeşte, de asemenea, despre forţa expresivă, tămăduitoare şi
pacificatoare a muzicii, aşa cum o vedeau anticii.
Cu muzica imediat următoare apariţiei creştinismului, lucrurile au devenit din ce in
ce mai clare şi s-au conturat cu pregnanţă genurile şi stilurile impuse în creaţia compozitorilor
fiecărei epoci. La aceasta a contribuit, în special perfecţionarea notaţiei muzicale, operată cu
precădere în vestul Europei.
În Apus, Papa Grigore cel Mare (590-601) impune o notaţie cu ajutorul literelor, în
număr de şapte (de la A la G), sunetele repetându-se din octavă în octavă. Mai târziu, a apărut
notaţia neumatică, notaţia cu portative şi chei (atribuită lui Guido d’Arezzo, în secolul al Xl-
lea), care s-a perfecţionat continuu, reuşind să redea atât înălţimea cât şi durata sunetelor,
stabilind şi denumirile silabice.
În secolele al XVll-lea şi al XVlll-lea s-a dezvoltat notaţia muzicală având forma
rombică, acesta fiind ultimul stadiu de notaţie înaintea celui actual. Lucrările lui Lully şi
Rameau sunt scrise cu notaţia rombică.
*Cel mai complex gen artistic practicat în cultura vechilor greci şi perpetuat până
azi este tragedia, în care domină sincretismul antic (literatură, muzică, dans, decoruri,
costume) aşa cum reiese din tragediile lui Eschil, Sofocle şi Euripide.

Lecția nr. 1

Muzica medievală, religioasă şi laică

Evul Mediu înscrie în evoluţia melodiei doua stiluri religioase, pornite din acelaşi
trunchi al muzicii creştine: melodica bizantinâ şi melodica gregoriana, precum şi stilul laic,
identifivat în parte cu folclorul muzical al fiecărui popor, dar şi cu muzica orăşenească,
cavalerească şi a bâlciurilor.

1
 Muzica religioasă creştină are la bază psalmodierea de origine ebraică ( Psalmii lui
David), la care s-au adăugat diverse influenţe greceşti şi ale popoarelor din Orientul Apropiat.
În Bizanţul secolelor lV-Vlll, muzica religioasă şi-a conturat caracterele, fiind
cunoscută astăzi drept muzică bizantină.

Lecția nr. 2

Muzica bizantină

Cel mai important reprezentant, creator şi organizator al muzicii bizantine timpurii, a

fost Sf. Ioan Damaschinul (sf sec al Vll-lea- încep sec al Vlll-lea). Contribuţia sa esenţială o
reprezintă Octoihul.
Sistematizarea făcută de el este şi astăzi viabilă în cadrul serviciului de cult al
Bisericii Ortodoxe. Această lucrare cuprinde cântările psaltice şi imnurile compuse de primii
creştini, completate cu altele, compuse de sf. Ioan Damaschinul, aranjate după cele opt
moduri sau ehuri (glasuri).
Muzica bizantină este vocală omofonă (monodică), neacompaniată. Liturghia
Bisericii Ortodoxe cuprinde mai multe cântări: Ectenia mare, Ectenia mică, Antifonul,
Heruvicul, Axionul, Troparul etc.

Muzica gregoriană

Organizatorul cântărilor creştine în Biserica Apuseană a fost Grigore cel Mare,

înscăunat papă în anul 590. După numele său a fost numit principalul gen de muzică
religioasă din vestul Europei; cântul Gregorian.
Ca şi cântul bizantin, cel Gregorian este vocal omofon, amensural (nu se încadrează
în măsură), diatonic, cu valorile de note lungi şi scurte. Are la bază opt moduri, diferite de
cele bizantine.
Cântul Gregorian a stat la baza polifoniei vocale şi a coralului protestant,
suprapunerea vocilor impunând măsurarea sa (încadrarea în măsură).

Muzica laică

Era reprezentată prin arta trubadurilor (truverilor), în Franţa, şi cea a

ninnensängerilor, în Germania. Erau poeţi-muzicieni, mesageri ai spiritului popular, cântând
dragostea, prietenia, nobleţea sacrificiului, devotamentul slujitorului, frumuseţea naturii.
Interpretarea vocală era uneori acompaniată cu un instrument. Stilul muzical este monodic,
simplu, cu metrică şi ritmică apropiată de cea a dansurilor. Genurile practicate erau caccia (cu
subiect de vânătoare), pessca (din viaţa pescarilor), frottola şi villanella (piese muzicale ce
redau peisajul rustic), chansonul etc.
De la începutul sec al XlV-lea se păstrează o culegere de muzică populară,
Carmina Burana (cantece profane), cuprinzând muzică şi versuri din secolele anterioare.
Această culegere, aflată într-o mănăstire, din Bavaria, l-a inspirat pe compozitorul Carl Orff,
în sec al XX-lea, care a şi compus o amplă lucrare vocal-simfonică purtând acelaşi titlu.

2
 Aplicaţie :
Faceţi o paralelă între muzica bizantină şi cea gregoriană.

Lecţia nr.3
Madrigalul, motetul, missa

Renaşterea şi înflorirea polifoniei vocale

Renaşterea este acea perioadă din istoria culturii şi artei europene, ce a dominat sec
XlV-XVl, caracterizată prin întoarcerea la spiritul clasicismului elin şi latin şi printr-un
profound umanism.
Polifonia este arta conducerii simultane a două sau mai multe voci în aceeaşi
tonalitate.
Polifonia vocală a atins apogeul în Renaştere numită epoca de aur a polifoniei, iar
cel mai mare reprezentant a fost Giovanni Pierlugi da Palestrina (1525-1594), el compunând
printre cele 93 de misse si faimoasa Missa Papae Marcelli.
În Evul Mediu exista interdicţia de a nu schimba cântecul Gregorian. Acest lucru a
dat compozitorilor ideea de a inventa melodii pe suportul lui. Au apărut astfel melodiile
suprapuse, care au dat naştere polifoniei.
Prima formă de polifonie se numea organum şi se cânta la două voci, vocea
principală fiind cantus firmus ( la început, chiar melodia gregoriană), iar vocea superioară era
vocea organală.
Principalele procedee de realizare a polifoniei, procedee contrapunctice, includeau
imitaţia, care se putea face direct (la cvintă, cvartă, octavă), recurrent, inversat. Canonul este
un procedeu special al imitaţiei, vocile suprapuse fiind identice, dar decalate în timp.
Evoluţa polifoniei vocale a atins apogeul în Renaştere, numită epoca de aur a
polifoniei.

Madrigalul, compoziţie polifonică scrisă pe un text laic, este perfecţionat în

creaţia compozitorilor europeni din sec XV si XVl: Guillaume Dufay, Johannes Ockegem,
Josquin des Pres, Orlando di Lasso, Cipriano da Rove, Giovanni Gabrielli ş,a. (şcoala
italiană), William Byrd, Thomas Morley (şcoala engleză) etc.
Motetul, ca lucrare vocal polifonică religioasă, are la bază versete din Biblie sau
din Psalmi, scrise în limba latină.
Missa este o compoziţie vocal polifonică amplă, alcătuită din şase părţi, folosită
în serviciul liturgic al Bisericii Romano-Catolice. Missa de înmormântare se numeşte
Requiem, iar Missa brevis (scurta) se cănta în Biserica Luterană şi are numai două părţi
(Kyrie, Gloria).

3
 Cele şase părţi ale missei sunt: Kyrie eleison (Doamne, miluieşte), Gloria (Slavă lui
Dumnezeu), Credo (Cred), Sanctus (Sfânt), Benedictus (Binecuvântat), Agnus Dei (Mielul lui
Dumnezeu).

Lecţia nr. 4
Preludiul, fuga și concerto grosso

Polifonia instrumentală

Secolul al XVll-lea este recunoscut pentru saltul calitativ produs în construcţia

instrumentelor muzicale, de suflat, cu claviatură, dar în special a familiei viorilor, prin
contribuţia maeştrilor lutieri de la Cremona ( Amati, Guarneri, Stradivarius). Perfecţionarea
instrumentelor muzicale a dus la crearea unor genuri şi forme specifice interpretării
instrumentale.
Pentru început, compozitorii au apelat la genurile polifoniei vocale şi la tehnicile de
tratare contrapunctică, pentru a realiza lucrări instrumentale. Procedeele imitative au fost
preferate, melodia principală fiind preluată la diverse voci instrumentale, cu mici schimbări.

Preludiul şi Fuga
Dacă fuga este o formă polifonic-instrumentală strictă, riguros construită,
preludiul are o formă mai liberă. Legătura dintre ele este realizată prin tonalitate şi prin
motive melodico-ritmice asemanatoare. Desfăşurările melodice din preludii urmăresc, în
special, configuraţia arpegiilor, astfel subliniind aspectul armonic şi stabilind tonalitatea.

Concerto grosso
Ca gen al muzicii instrumentale, se impune în sec al XVll-lea. Este alcătuit din
grupul solistic (concertino sau soli) în opoziţie cu partida orchestrei (tutti, ripieni, grosso).
Copozitorii care au compus concerte grossi de mare valoare artistică sunt; Antonio
Vivaldi, Arcangelo Corelli, Johann Sebastian Bach, Georg Friedrich Händel. Giuseppe Torelli
si Antonio Vivaldi au deschis perspective concertului solistic prin restrângera grupului
concertino la un singur instrument. Solistul dialoghează cu orchestra, evidenţiindu-şi
virtuozitatea, sensibilitatea şi expresivitatea interpretativă, cu precădere in cadenţa (parte pe
care o cântă fără orchestră).
Celebre au rămas peste timp Anotimpurile de Antonio Vivaldi precum şi Concertele
brandenburgice în număr de şapte compuse de Johann Sebastian Bach.

4
 Lecţia nr.5

Coralul, cantata, oratoriul și opera în Baroc

Melodia in structuri armonice

Armonia este disciplina care se ocupă cu studiul acordurilor şi înlănţuirea

acestora într-o compoziţie muzicală dupa anumite legi.
Ea se impune din ce în ce mai pregnant, odată cu teoretizarea tonalităţilor majore şi
minore şi emanciparea melodiei, este evidentă în coralele compuse de Johann Sebastian Bach.

Coralul este un gen al muzicii religioase, scris pentru voci, având o melodie
simplă, dar plină de expresivitate. Ritmica, foarte puţin variată, se bazează pe note egale şi
lungi, creând o atmosferă meditativă. Odată cu reforma lui Martin Luther, coralul a căpătat o
foarte mare valoare în Biserica Protestantă.. Johann Sebastian Bach a prelucrat multe corale
folosite în lucrările sale pentru orgă şi clavecin dar şi în cantate, oratorii, pasiuni..

Cantata barocă
Cantata este o compoziţie muzicală scrisă pentru solişti, cor şi orchestră, cu
caracter solemn sau liric, alcătuită dintr-o serie de arii, coruri, momente instrumentale
orchestrale (numere), destinată a fi interpretată în concert. Johann Sebastian Bach a compus
peste 250 de cantate religioase şi profane.

Oratoriul în epoca barocului

Oratoriul este o lucrare vocal-simfonică, scrisă pentru solişti, cor şi orchestră, având
la bază un libret cu un subiect religios sau profan dar lipsit de mişcare scenică, decoruri şi
costume. Genul oratoriului a apărut în Italia la începutul secolului al XVII-lea, în Baroc.
Printre primii compozitori ai acestui gen au fost Carissimi, Alessandro Scarlati. În Germania
este cunoscut H. Schutz, dar cei mai mari compozitori ai Barocului muzical în acest gen, au
fost Georg Friedrich Handel ş Johann Sebastian Bach.

Opera în Baroc

Monodia (melodia) acompaniată a determinat şi apariţia genului de operă. Anul 1600

este considerat anul naşterii operei, în cadrul Cameratei Fiorentine, în Italia. Prima operă
seria, Euridice, a fost compusă de Jacoppo Perri pe un libret de Rinuccini. Alţi compozitori
care au preluat genul, îmbogaţindu-l, au fost : Claudio Monteverdi, care a compus operele
Orfeu, Încoronarea Poppeei, Ariana (din care s-a pastrat celebrul Lamento), Georg Friedrich
Handel (Scipione, Xerxes, Iulius Caesar), Antonio Vivaldi (Orlando Furioso, Juditha), Jean
Phillipe Rameau, Jean Baptiste Lully, ş.a.
Tot în secolul al XVll-lea a apărut şi opera buffa (opera comică). Ea a fost creată de
compozitorii italieni Giovanni Battista Pergolesi, Domenico Cimarosa ( Căsătoria secretă)
ş.a., aducând un plus de vigoare şi bună dispoziţie în peisajul vremii.
Celebra operă buffa La serva padrona, scrisă de Pergolesi a fost folosită drept
intermezzo pentru opera seria Il prigionero superbo (Prizonierul semeţ).
Opera este cel mai complex gen muzical artistic alcătuit din arii, duete, terţete
etc., coruri, interpretate pe scenă, de către solişti şi cor, acompaniaţi de orchestră, într-o

5
înlănţuire dramatică dată de un libret pe baza căruia se realizează decorurile şi
costumele.

Lecţia nr .6

Liedul, rondoul și sonata în creația clasică

Clasicismul muzical

Termenul clasic provine din latinescul classicus, însemnând exemplu, model.

În orice perioadă istorico-artistică există un apogeu al creativităţii care este considerat
clasic. În cultura europeană putem vorbi de clasicism având în vedere exemplul pe care l-a
constituit orientarea apăruttă în secolul XVIII în Franţa, în epoca Iluminismului.
În muzică, clasicismul este reprezentat prin Şcoala muzicală vieneză din a doua
jumătate a sec. XVIII şi primele decenii ale sec. XIX:
Reprezentanţii de seamă ai acestei şcoli (Joseph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart
şi Ludwig van Beethoven.
Creaţiile celor trei mari compozitori se caracterizează prin claritate, echilibru şi
bogăţie de expresie, prin logica şi profunzimea gândirii artistice, gândire muzicală înaintată
pentru epoca respectivă, astfel devenind şi rămânând modele de perfecţiune. Astfel,
dezvoltarea şi cristalizarea unor forme şi genuri musicale în cadrul şcolii vieneze (liedul,
sonata, cvartetul, simfonia, concertul, divertismentul, opera etc), au impulsionat evoluţia
muzicii culte europene până în zilele noastre.
În epocă au mai activat şi alţi compozitori, dar care nu s-au ridicat la nivelul celor trei:
Karl Czerny, Nicolo Piccini, Luigi Boccherini, Givanni Paisielo ş.a.

Liedul

Volkslied-ul (cântec popular) era foarte răspândit în Evul Mediu. În sec al XVll-
lea, aceste cântece au fost mult rafinate şi influenţate de aria italiană, devenind cântece
artistice.
Forma de lied se stabileşte în funcţie de caracterul strofic al cântecelor. Liedurile
pot fi simple (monopartite, bipartite, tripartite) sau compuse.
Liedul, ca gen, este un cântec pentru o voce solistă pe un text liric, cu
acompaniament de pian şi uneori de orchestră.
Ca formă, liedul poate fi:
monopartit: -perioadă A
-fraze Fr1 + Fr2
-propoziţii p1 + p2 p1 + p2
-motive m1+m2 m3+m4 m1+m2 m3+m4

6
 bipartit: -perioade A B
-fraze Fr1 + Fr2 Fr1 + Fr2
tripartit: -perioade A B A
-fraze Fr1 + Fr2 Fr1 +Fr2 Fr1+Fr2

Mozart şi Beethoven au compus ocazional astfel de cântece, iar cel din urmă i-a dat şi
caracterul definitiv de piesă vocală acompaniată de pian.
Liedul a fost însă desăvârşit ca gen şi formă de către Franz Schubert în romantism.
Forma liedului se întâlneşte în genul sonatei, concertului, simfoniei, cvartetului etc.

Rondoul în creaţia clasică

Rondoul, dans popular francez, cu caracter vioi, în măsura de patru timpi, are la
origine cântecele de dans medievale, denumite rondes (hore), care se dansau în cerc.
Răspândite în sec Xll-XlV, au fost cultivate de trubadurii care le numeau rondeaux. Cupletele
erau redate de solist iar refrenul de către cor.
În secolele XIV-XV se dezvoltă rondoul polifonic (Adam de la Halle, Guillaume de
Machault), iar din sec. XVII-XVIII este preluat de muzica instrumentală (Couperin, Lully,
Rameau). Ca formă arată astfel:

A B A C A D…………………………A
refren cuplet 1 refren cuplet 2 refren cuplet 3………………….refren

Rondoul clasic se prezintă astfel:

A B A C A B A
refren cuplet 1 refren cuplet 2 refren cuplet 1 refren

Aceată formă de rondo este des utilizată în partea finală a ciclului sonatei (sau
simfoniei).

Sonata clasică

Sonata este o lucrare muzicală pentru unul sau două instrumente soliste,
alcătuită din tre părţi, în succesiunea: repede-lent-repede.
Forma ca şi genul sonatei au fost desavârşite în Clasicism. Sonatele pentru pian şi
cele pentru vioară şi pian ale lui Mozart şi Beethoven sunt cantate foarte bine şi în zilele
noastre.

7
 Cele trei părţi ale sonatei se pot prezenta astfel dar cel puţin una trebuie să aibă forma
de sonată.
Parti Partea l Partea a ll-a Partea a lll-a
Miscari Allegro Andante Allegro
(Adagio)
Forma Sonata tema cu Lied menuet Sonata rondo
variatiuni tema cu variatiuni

Forma sonatei stabilită de compozitorii clasici se derulează astfel:

Expoziţie Punte Dezvoltare Reexpoziţie Coda

Lecţia nr.7

Concertul clasic

Concertul este o lucrare muzicală scrisă pentru un instrument solist şi orchestră, în

care solistul îşi demonstrează virtuozitatea interpretativă.
Structura concertului classic este tripartită:

Partea l Partea a ll-a Partea a lll-a

Allegro Adagio (Andante) Allegro (Presto)
Forma de Sonata cu Forma de Lied Forma de Rondo Sonata
Cadenta inainte de Coda Variatiuni (uneori cu o
Cadenta)

Cei trei mari compozitori clasici vienezi, Joesph Haydn, Wolfgang Amadeus Mozart şi
Ludwig van Beethoven au dezvoltat şi perfecţionat forma concertului instrumental. Mozart a
compus un număr de 24 concerte pentru pian şi orchestră şi 7 concerte pentru vioară şi
orchestră. Tot el a notat în partitură locul Cadenţelor, pe care le leagă de conţinutul tematic.

Simfonia clasică

Simfonia este o lucrare orchestrală formată din patru părţi ample, în mişcări
diferite: Allegro, Andante, Allegretto, Presto.
Structura simfoniei nr 40:
Părţile Mişcarea Forma
Partea l Allegro molto sonată
Partea ll Andante sonată
Partea lll Allegretto menuet-trio
8
 PartealV Allegro assai sonată

Simfonia a fost genul muzical abordat cu maximă măiestrie componistică de către cei
trei clasici şi în acelaşi timp a fost dusă la apogeu.
Joseph Haydn (părintele simfoniei), a compus 104 simfonii; Wolfgang Amadeus
Mozart a compus un număr de 41 simfonii iar Ludwig van Beethoven 9 simfonii, însă de o
valoare şi expresivitate neegalate până azi.

Lecţia nr. 8

Oratoriul în Clasicism

Genul oratoriului, care a luat fiinţă în epoca barocă, a fost dezvoltat în clasicism
de Josph Haydn, care a compus o serie de lucrări grandioase, pe subiecte ample, religioase şi
laice.
Oratoriul Anotimpurile este alcatuit din patru cantate a căror bogăţie de culori
orchestrale (timbrale) prefigurează începuturile romantismului, amintind sonorităţi ale
lucrărilor lui Weber şi Wagner. Oratoriul Creaţiunea aduce o notă mai gravă, în special în
Preludiu, care trimite la sonorităţile din operele wagneriene de maturitate.

Opera în Clasicism

Şi cei trei mari clasici au abordat genul operei, realizând o mai stânsă legătură între
libret şi muzică. În operele lui Mozart şi Beethoven trebuie subliniate dramatismul şi unitatea
de acţiune.
Joseph Haydn a compus opere cu subiecte mitologice, păstrând tradiţia barocă:
Armida, La vera Constanza, Orlando Paladino etc.
Mozart a prezentat pe scenă personaje mai veridice, abordând o literatură actuală în
epocă, precum Nunta lui Figaro pe un text de Beaumarchais. În alte opere precum: Răpirea
din Serai, Cosi fan Tutte, Don Giovanni, este recunoscută forţa de expresie a ariei italiene.
Mozart deschide drumul operei germane, prin Flautul fermecat.
Ludwig van Beethoven a compus o singură operă, Fidelio, pe care a cizelat-o în timp,
astfel încât în versiunea finală ajunge la o perfectă coeziune a textului cu muzica şi
dramaturgia scenică.

9
 Lecţia nr. 9

Transcripţii şi prelucrări
Muzica uşoară contemporană

Preferinţele muzicale ale tineretului se îndreaptă în special spre genul muzicii uşoare,
cu toate stilurile cunoscute şi interpreţii preferaţi din anii ’90 si 2000:

Pop
Formaţii şi interpreţi străini: Boyzone, Take That, Roxette, John Secada, Spice Girls,
Santana, Michael Jackson (megastarul muzicii pop), Enrique Iglesias, Shakira etc.
Interpreţi români: Aurelian Temişan, Monica Anghel, Gabriel Cotabiţă, Ana Maria,
Candy, Andra, Paula Selling, Nicola, Dan Bitman, Ştefan Banică Junior, Marcel Pavel etc.

Hip-Hop, soul, r’n’b

Formaţii şi interpreţi străini : The Fugees, Coolio, Dr. Dre, Blessed Union Of Souls,
Mariah Carey, Seal, Eminem, Jennifer Lopez etc.
Formaţii şi interpreţi români: Paraziţii, La Familia, Cristina etc.

Dance, techno, rave, house

Formaţii şi interpreţi străini : The Prodigy, Dj Bobo, Aqua, Cappella, Twenty 4
Seven, U96, Robert Miles, Paul Van Dyk etc
Formaţii şi interpreţi români  : Class, MB&C, K-Pital, Activ, Animal X, Hi-Q, 3rei
Sud-Est,etc.

Rock
Formaţii şi interpreţi străini : Metallica, U2, Oasis, Sheryl Crow, Papa Roach, Alanis
Morissete, Nirvana, Scorpions etc.
Formaţii şi interpreţi români : Compact, Holograf, Iris, Direcţia 5, Vama Veche,
Timpuri Noi, Sarmale reci, Cargo, Viţa de Vie etc.

Rock alternativ
Formaţii şi interpreţi străini : Blink 182, Him, Audioslave, Smash Mouth etc.
Formaţii şi interpreţi români  : Iris, Vank, Holograf, Direcţia 5, Proconsul, Voltaj etc

Difuzarea frecventă a acestor muzici pe posturile de radio şi televiziune detemină o

puternică infiltrare în conştiinţa tineretului a unui singur segment sonor, în dezavantajul
muzicii culte şi a muzicii populare.
Transcripţiile de muzică simfonică şi de operă pentru formaţii de estradă şi jazz, au
apărut tocmai din acest motiv, de a atrage generaţia tânără de aceste genuri mai puţin difuzate.
Se pot asculta în astfel de transcripţii fragmente din : Simfonia nr. 40 de Mozart,
Cneazul Igor de Borodin, Lacul lebedelor de Ceaikovski, Carmen de Bizet şi multe altele.
10
 O altă modalitate foarte răspândită de accesare a lumii muzicii a devenit internetul.
Însă, oricât de perfecte ar fi aceste audiţii pe aparatură tehnică de performanţă, receptarea
muzicii în contact direct cu sala de concert sau teatrul liric este întotdeauna mai vie şi aduce
sufletului vibraţia umană specifică actului muzical în momentul desfaşurării sale.

11
 Evaluare

1. Numeşte patru popoare antice la care muzica era dezvoltată.

_______________ _________________
_______________ _________________

2. Numeşte trei genuri ale polifoniei vocale

________________ _________________
________________

3. Defineşte armonia.
______________________________________________________
________________________________________________________
________________________________________________________.

4. Scrie patru compozitori din epoca barocă.

___________________________ _________________________
___________________________ _________________________

5. Identifică numărul corect de simfonii ale fiecărui autor de mei jos :

Haydn... 9 simfonii,
Mozart... 104 simfonii,
Beethoven... 41 simfonii.

6. Identifică patru genuri aparţinând Clasicismului :

Axionul, simfonia, sonata, fuga, troparul, musicalul, concertul, missa, liedul,
motetul.

7. Numeşte două titluri de oratorii compuse de Haydn.

____________________ ______________________.

8. Scrie compozitorii următoarelor opere :

Euridice..... ______________________________
Ariana....... ______________________________
La serva padrona __________________________
Fidelio.... _______________________________.

9. Numeşte patru genuri ale muzicii uşoare :

__________________ _____________________
__________________ _____________________..

Punctaj:
Fiecare subiect câte-un punct.
Un punct din oficiu.
Total: 10 puncte.
NOTA:_____________________.

12