Rolul notațiilor scenice

Indicațiile scenice oferă îndrumări esențiale pentru transpunerea textului dramatic

într-un spectacol teatral. În fragmentul din opera ”__________________________”(titlul
operei), scrisă de ___________________________(autorul), didascaliile paratextuale oferă
indicații externe textului privind: (titlul, lista de personaje, specia literară, elemente de
structură- act, scenă
etc.)_______________________________________________________________________
__________________________________________________(exemple din fragmentul
suport).
Totodată, notația amplă/ succintă, plasată la începutul/ mijlocul/ sfârșitul textului are
un caracter descriptiv/ narativ, prezintă contextul desfășurării acțiunii dramatice:
spațiul__________________________________________(exemplu),
timpul__________________________________________(exemplu),
decorul_________________________________________(exemplu), vestimentația
personajelor_____________________________________(exemplu) pentru a transpune cât
mai autentic subiectul piesei.

La nivel metatextual, notațiile autorului oferă indicați interne (gestică, mimică- elemente
nonverbale, intonație, ton, accent- elemente paraverbale, mișcare scenică etc.), trasând
sugestii de interpretare, mișcare scenică sau intonației
___________________________________________________________________________
___________________________________________________________(exemple).

Toate aceste informații suplimentare devin mijloace de caracterizare

indirectă/directă, așadar, aflăm despre personajul ___________________(îl numesc) că
este ________________________________________(îl caracterizez).
Funcția esențială a notațiilor scenice este dezambiguizarea prin prezentarea unor
explicații suplimentare atât lectorilor cât și regizorilor sau actorilor.