Sunteți pe pagina 1din 2

Nuvela psihologica cu elemente naturaliste si realiste- « In vreme de razboi »

I.L.Caragiale

Ion Luca Caragiale (1852-1912) este creatorul nuvelei realist-psihologice, « în vreme de


război »(1898) având şi puternice accente naturaliste. Nuvela îl confirmă pe Caragiale drept un
prozator realist cu înclinaţii certe către analiza psihologică şi cercetarea cauzelor care provoacă stări
patologice în manifestarea personajelor. Nuvela "In vreme de război" este o proză psihologică de
factură naturalistă,urmărind stările de conştiinţă şi de comportament ale eroului principal

Naturalismul este curentul literar care, investigând realitatea, se preocupă mai ales de legile cauzale
între fapte, prezentând nu atât tipologii, cât cazuri patologice, pe care le analizează cu pricepere şi
meticulozitate simptomatică şi în care primează factorul ereditar, hotărâtor în evoluţia destinului
uman, la care se adaugă manifestările naturii, aflate în deplină concordanţă cu stările psihologice ale
personajelor.
Elementele realiste : Ideile şi sentimentele oamenilor nu ne apar din perspectiva scriitorului, ci din
aceea a eroilor. Nu ascultăm pe autor vorbindu-ne, ci «vedem» oarecum personajele gândind şi
simţind." Astfel faptele prezentate tind sa patrunda si sa se identifice cu sfera realului.

Avand o construcţie epică riguroasă, nuvela \"în vreme de război\" are un singur plan narativ,
referitor la analiza psihologică a personajului principal, care suferă o prăbuşire interioară rapidă, de
la obsesie la nebunie. Nuvela ilustrează, aşadar, un conflict consolidat în plan psihologic şi o intrigă
bine evidenţiată, conturată de prăbuşirea psihică şi lăcomia nestăpânită de îmbogăţire a
protagonistului.

Tema o constituie evoluţia unei obsesii duse până la nebunie, autorul respectând toate simptomele
acestei boli, iar eroul principal este urmărit prin analiza crizelor de conştiinţă şi de comportament, ca
într-o adevărată fişă medicală.

Titlul se caracterizează prin ambiguitate: în sens denotativ \"în vreme de război\" exprimă perioada
istorică în care se derulează acţiunea şi anume Războiul de Independenţă din 1877; în sens
conotativ, \"războiul\" defineşte zbuciumul lăuntric al protagonistului care atinge apogeul tensiunii
psihologice, starea de nebunie instalându-se definitiv în mintea sa confuză.
Visele chinuitoare ale lui Stavrache devin obsesii, se transformă treptat încoşmaruri care îl
terorizează, el trăind parcă aievea momentele tulburătoare ale "vizitei înstrăinatului"- respectiv
fratele acestuia pe care il credea mort- popa Iancu.

Caracterul naturalist al nuvelei este dat, mai întâi, de strânsa relaţie între natura ce se dezlănţuie
treptat şi evoluţia patologiei personajului: Există o corespondenţă perfectă între starea tensionată a
lui Stavrache şi cadrul natural: ploaia, viscolul, zăpada, noaptea amplifică obsesia, starea de criză.
\"Legănate de mişcarea sunetelor, gândurile omului începură să sfârâie iute în cercuri strâmte.\"
Când, în final, Stavrache se prăbuşeşte, \"vântul afară ajuns în culmea nebuniei făcea să trosnească
zidurile hanului.bătrân\".

Vremea de afară şi gândurile tulburi ale eroului constituie un tablou naturalist


sugestivpentru evoluţia obsesiilor, învălmăşeala de gânduri provoacă treceri de la realitate la vis,
cele două planuri se confundă, sugerând astfel degradarea psihică progresivă a lui Stavrache.

Hangiul Stavrache Georgescu, personajul principal, este prezentat ca fiind un bărbat respectat, cu un
statut social bine consojidat şi cu un aer \"foarte mulţumit\" pentru că afacerile îi mergeau bine.

Procedeele de analiză psihologică pe care naratorul le utilizează cu măiestrie sunt variate şi eficiente
pentru ilustrarea stărilor interioare ale protagonistului: monologul interior, dialogul, introspecţia
conştiinţei şi a sufletului, observaţia atentă a naratorului^ autoanaliza şi autointrospecţia, obsesia,
coşmarul.

I.L.Caragiale îşi priveşte şi ascultă personajele, folosind ca modalităţi tehnice de realizare stilul
simpatetic (care provoacă stări sufleteşti) prin monolog interiorşi stilul indirect liber, prin atitudinea
ironică.

În nuvele sale Caragiale urmăreşte mai ales instalarea unei stări de criză, şi evoluţia gradată spre un
punct culminant, tragic, dramatic. Meritul autorului constă în urmărirea minuţioasă (amănunţită) a
celor mai mici schimbări sufleteşti.

în cocnluzie, nuvela \"în vreme de război\" este o proză psihologică de factură naturalistă, urmărind
stările de conştiinţă şi de comportament ale eroului principal prin monologuri .interioare sugestive,
destinul dramatic având la bază vicii genetice, întrucât \"incontestabil există o tară în familia în care
un frate înnebuneşte, iar altul se face tâlhar ca popă şi delapidator ca ofiţer.\" (George Călinescu).