Mărimi şi unităţi de măsură fotometrice

Lumina este construită din radiaţii electromagnetice ale căror lungimi de undă,
 (frecvenţe, f) sunt sesizate de ochiul omenesc.
Acestea sunt:  = 380 nm … 760 nm;
c km
= ; c = 300000
f s
unde: c=viteza de propagare a luminii în vid.
Spectrul luminos complet (lumina zilei) se caracterizează prin 6 culori
fundamentale ROGVAIV.

Ultraviolet Violet Indigo Albastru Verde Galben Orange Roşu Infraroşu

380 nm 760 nm


care dau
Radiaţiile cele mai calde culori calde, sunt cele de culoare roşie.
care dau
Radiaţiile cele mai reci culori reci, sunt cele de culoare violetă.
Ochiul omenesc este capabil să fie excitat la maxim de culoarea galben
verzuie – caracterizată prin lungimea de undă de 556 nm.
Lumina este caracterizată prin mărimi energetice evaluate în unităţi de
măsură energetice şi prin mărimi fotometrice evaluate în unităţi de măsură
fotometrice.

a) Fluxul energetic (  e )
Orice radiaţie electromagnetică reprezintă şi un transport de energie. Fluxul
energetic e, reprezintă energia emisă, transportată sau primită sub formă de radiaţii în
unitatea de timp.
dQe
e =
dt
unde: Qe – este energia radiantă exprimată în Joule.
Unitatea de măsură a fluxului energetic este Wattul [W].

b) Intensitatea luminoasă (I)

Este mărime fundamentală pentru lumină.

Caracterizează acţiunea luminoasă într-o anumită direcţie.
Intensitatea luminoasă I  a unei surse luminoase într-o anumită direcţie se
defineşte ca raportul dintre fluxul luminos d şi mărimea unghiului solid d care
cuprinde acest flux.

1
 d

I


d Observatorul fotometric de
I = ; referinţă
d
[1 lm] (ochiul mijlociu)
1cd = .
[1 steradian]
Unitatea de măsură pentru intensitatea luminoasă este candela (cd) şi este
unitate fundamentală în sistemul internaţional (SI).
Candela este intensitatea luminoasă după direcţia normală a unei suprafeţe de 1/60
[cm2] a radiatorului integral (corp negru) aflat la temperatura de solidificare a
platinei T=2046,5 K.
Intensitatea luminoasă a unei surse variază cu direcţia în spaţiu.
Sursa luminoasă este uniformă, dacă intensitatea luminoasă este aceeaşi în toate
direcţiile.
 t =  I  d = I  d = 4    I
Pentru o sursă neuniformă se poate defini o intensitate luminoasă medie în
unghiul solid .

I med =

Luând în considerare fluxul luminos total emis de sursă, se poate defini o
intensitate luminoasă medie sferică:
t
I med sferica =
4

c) Fluxul luminos ()

Fluxul luminos  emis sau primit de un corp este fluxul de energie radiantă e
emis sau primit de acel corp, evaluat după senzaţia luminoasă pe care o produce, sau o
altă definiţie este următoarea:
Fluxul luminos  este partea din fluxul energetic percepută de ochiul omenesc
ca senzaţie vizuală.
Eficacitatea luminoasă spectrală relativă, se defineşte astfel:

v =
 e
d
 = fluxul luminos;
d
d e
 e = fluxul energetic, ambele radiate pe o anumită lungime de undă
d

2
   = 680  v    e [lm] 1 Wl = 680 lm

V

556 nm

400 550 600 650 700 800  [nm]

Fluxul luminos emis în întreg spaţiul de o sursă uniformă este:

 t =  I  d = I  d = 4    I
Unitatea de măsură a fluxului luminos este lumenul (lm), definită în funcţie de
unitatea de măsură a intensităţii luminoase (cd), deoarece pentru aceasta s-a realizat
etalonul fundamental de măsură.
Lumenul este fluxul luminos emis într-un unghi solid de un steradian de către o
sursă punctiformă care are intensitatea luminoasă de o candelă după axa unghiului
solid.
d) Iluminarea (E)

Iluminarea E a unei suprafeţe într-un punct al acesteia este raportul dintre

fluxul luminos d primit de elementul de suprafaţă din jurul acestui punct şi aria dA a
elementului de suprafaţă.
d
E=
dA
Unitatea de măsură a iluminării în SI este luxul (lx) definit ca iluminarea
suprafeţei care primeşte un flux luminos de un lumen, uniform repartizat pe un
metru pătrat.
Iluminarea medie a unei suprafeţe este:

Emed =
A
Pentru calculul iluminării într-un punct P al unei suprafeţe, dată de o sursă
punctiformă O, amplasată la înălţimea h se utilizează o relaţie derivată:

d = I   d
dA  cos 
d =
r2
d I   d I   dA  cos  I   cos 
Ep = = = =
dA dA dA  r 2 r2

3
 o

I r
h  N

d dAcos
i
P
dA

Această relaţie exprimă cele două legi fundamentale ale iluminării:

1. Legea pătratelor distanţelor:

- iluminarea unei suprafeţe este invers proporţională cu pătratul distanţei
(=constant).
- iluminarea variază cu cosinusul unghiului de incidenţă (r=constant).

Pe o suprafaţă iluminarea poate avea valori diferite: E min, Emed, Emax.

Important este să se realizeze următoarele rapoarte de iluminare:

E min E med
 0,9  0,85
E med E max
e) Excitanţa sau radianţa luminoasă (R)

Este o densitate de flux luminos însă spre deosebire de iluminare este o

densitate de flux emis.
Excitanţa luminoasă într-un punct al unei suprafeţe este raportul dintre fluxul
luminos d emis de suprafaţa elementară dA din jurul acelui punct şi mărimea acestei
suprafeţe:
d
R=
dA
Valoarea medie a excitanţei luminoase este:

Rmed =
A
Această mărime se aplică şi suprafeţelor care reflectă sau transmit fluxul
luminos.
Unitatea de măsură a excitanţei luminoase este tot lumenul pe metrul pătrat
(lm/m ) definit ca şi luxul, cu deosebirea că se referă la fluxul luminos emis de o
2

suprafaţă.

f) Luminanţa sau strălucirea (L)

4
 Luminanţa este mărimea fotometrică percepută direct de ochi şi se referă atât la
izvoarele de lumină cât şi la suprafeţele iluminate.

N
dA dI
L=
dA  cos 

dI 
P dI

Luminanţa L într-un punct P al suprafeţei unei surse, într-o anumită direcţie

(direcţie care formează cu normala N la suprafaţă în punctul respectiv un unghi  ),
este definită ca raportul dintre intensitatea luminoasă dI  în direcţia considerată şi aria
proiecţiei ortogonale a elementului de suprafaţă dA din jurul acelui punct pe un plan
perpendicular pe această direcţie.
Pentru aparatele (corpurile) de luminanţă constantă în toate direcţiile, care se
mai numesc şi corpuri perfect difuzate, relaţia se scrie sub forma:
I
L= (Legea lui Lambert)
A  cos
Unitatea de măsură pentru luminanţă în SI este nitul (nt) sau cd/m2, definit
ca luminanţa uniformă a unei suprafeţe plane de un metru pătrat a cărei intensitate
luminoasă după direcţia normală la suprafaţă este de o candela.

g) Cantitatea de lumină (Q)

Cantitatea de lumină Q este produsul dintre fluxul luminos  şi durata de timp t.

t
Q =    dt
0

Această mărime indică energia emisă de o sursă luminoasă sau primită de o

suprafaţă, energie măsurată după senzaţia luminoasă pe care o produce.
Unitatea de măsură în SI este lumensecundă (lms).

h) Expunerea luminoasă sau exponanţa (H)

Este o mărime care reprezintă densitatea de suprafaţă a cantităţii de lumină

primită, sau produsul dintre iluminare şi surata sa:

dQ t
H= =  E  dt
dA 0

Această mărime intervine în fotografiere şi în studiul facultăţilor vizuale.

Unitatea de măsură în SI este luxsecundă (lxs).