Sunteți pe pagina 1din 4

Hidroliza enzimaticã a grăsimilor

Triacilglicerolii constituenţii majoritari ai lipidelor (peste 95 %) au ca rol


principal stocarea energiei şi eliberarea la nevoie a acizilor graşi pentru
procesele de oxidare din ţesuturi. Trigliceridele din ţesutul adipos şi din
celelalte ţesuturi reprezintă cel mai important depozit de rezerve energetice
ale organismului %(cca. 135.000 Kcal pentru un adulţi normal).

Digestia intestinala a lipidelor alimentare este precedată de hidroliza


triacilglicerideloryrealizată de lipazele din sucul pancreatic- Hidroliza
enzimatică a 0 grăsimilor este o reacţie de substituţie.

Lipaza (triglicerid-lipaza) are acţiune specifică la* nivelul legăturilor din


poziţiile oz şi oc' ale trigliceridelor.

Acizii graşi liberi şi 2-monoacilglicerolul sunt absorbiţi apoi prin„_


difuzie liberă, prin mucoasa intestinală. Mucoasa intestinalã asigură
resinteza triacilglicerolilor din acizi graşi şi 2-monoacilgli- cerol. Din celulele
mucoasei intestinale triacilglicerolii sunt preluaţi de limfã şi trecuţi în sânge.

Oxidãrile în organismul uman

Obişnuit oxidarea este o creştere a conţinutului de oxigen sau o


descreştere a conţinutului de hidrogen al unui compus organic.

În reacţiile de oxidare un substituent mai puţin electronegativeste


înlocuit cu unul mai electronegativ. În general la reacţiile de oxidare se
eliberează energie. La oxidare are loc o pierdere de electroni în timp ce la
reducere elementul sau compusul considerat câştigă electroni. Aceste fluxuri
de electroni de la un compus la altul au o importanţă fundamentală în
organismele vii.

Procesele vitale sunt consumatoare de energie, viaţa neputand exista


decât dacă organismele o pot procura. Ele trăiesc la temperaturi joase, de 0-
40°C, la presiune atmosferică şi pH neutru.

Molecula de dioxigen, O2, este necesară reacţiilor de oxidare


producătoare de energie. Ea este preluată de la nivelul suprafeţelor
respiratorii (alveole pulmonare la mamifere, bronhii la peşti etc.) de
transportori proteici ca hemoglobina.

Hemoglobina, colorantul roşu al sângelui, este o cromoproteidã


constituită dintr-o componentă proteica, globina şi o component prostetică
colorata, hemul, un nucleu pofiĭrinic cu 11 duble legături conjugate şi două
izolate. În hem cei doi atomi de hidrogen de la atomii de azot ai nuclecelor
pirolice sunt înlocuiţi printr-un ion Fe2+ care este legat prin valenţe
secundare şi de ceilalţi atomi de azot. Fierul complexat cu patru atomi de
azot mai poate coordina şi sub planul porfirinic al hemului molecula
oxigenului.

Oxidoreductaze

La uncle procese de oxido-reducere participi doua coenzime


nicotinamido-adenin-dinucleotidul (NAD) ai
nicotinamidoadedinucleotidfosfatul (NADP).

Codehidraza (cu forma abreviata NAD+) accepta hidrogen trecand in


hidrocodehidraza (cu fmma abreviata NADH).Nicotinamidoadenin-
dinucleotidfosfatul are un al treilea rest de fosfat in molecula legat de grupa
OH din pozitia 2, fatza de NAD+. De exemplu oxidarea etanolului la aldehida
acetica in ficat catalizata de enzima alcooldehidrogenaza. Aceasta oxidare
necesita si participarea coenzimei nicotinamid-adenindinucleotid cu forma
oxidata NAD+ si forma redusa NADH.

Sunt reprezentate numai partile coenzimei care participa reactie, cu


nucleu piridinic gi hidtopiridinic restul moleculei 1 notat cu R. Aproximativ 95
% din alcoolul ingerat este metabo in ficat. Prima etapa, de oxidare a
alcoolului la acetaldehida este rapida. Urmatoarea etapa o reprezinta
oxidarea acetaldehidei la acid acetic, iar in final acesta este transformat tot
pe cale oxidativa la dioxid de carbon si apa.

Acizi nucleici

Acizii nucleici sunt macromolecule naturale prezente in toate celulele,


Hind responsabili de transmiterea ereditani a caracterelor la descendengi. Ei
reprezinta mateiialul genetic al tuturor organismelor vii. Existenta lor a fost
banuita inca din antichitate, dar studii controlate privind ereditatea au fost
initiate mult mai tarziu.

Structura acizilor nucleici a fost elucidata in cea de-a doua jumatate a


secolului XX prin contributiile a trei cercetatori: James Watson (SUA), Francis
H.C. Crick (Marea Britanie) si M.H. Frederick Wilkins (Australia). in anul 1962
sunt distinsi cu premiul Nobel ,,pentn1 descoperirile privind structura
moleculara a acizilor nucleici si importanta in transmiterea infonnatiei in
materia vie”.

Clasificarea acizilor nucleici. Structura


Se cunosc doua tipuri de acizi nucleici: acizii deoxilibonucieici (ADN)
respectiv acizii ribonucleici (ARN). Catenele acizilor nucleici sunt formate
dintr-un mare numar de unitati numite nucleotide.

Unitatea structurala a acizilor nucleici este nucleotida. Aceasta este


alcatuita dintr-o baza azotati purinica sau pirimidica, un zaharid si un grup
fosfat.

Mai multe nucleotide formeaza o geni. Genele 4 fragmente de acid


nucleic, contin informatia necesara sintezei unui lon; polipeptidic dintr-o
proteina sau enzima.

Moleculele ADN-ului sunt bicatenare in sensul ca doua lanturi


polinucleotidice sunt infasurate elicoidal si antiparalel, iar intre bazele
azotate, orientate spre interior, se stabilesc legaturi de hidrogen. in schimb,
moleculele de ARN sunt in general monocatenare si se cunosc mai multe
subtipuri: ARN-m (mesager), ARN-s (de transfer sau solubil), ARN-r
(ribozomal) etc., care indeplinesc diferite functii precum inscriptia si
translatia informatiei genetice de la ADN la proteine structurale si enzime.

Cu alte cuvinte, pe baza informaţiei cuprinse în acizii nucleic are loc


sinteza tuturor proteinelor şi enzimelor din organismele vii.

Materialul genetic al vimsurilor poate fi de tip ADN sau ARN, iar


materialul genetic al bacteriilor şi fungilor (ciuperci) este reprezentat de
către ADN.

La organismele superioare (plante şi animale) acizii nucleici sunt


organizaţi în cromozomi care au forme, număr şi dimensiuni caracteristice
fiecărei specii. În nucleele celulelor cromozomii se găsesc sub formã de
pereche, fiecare set provenind de la câte un părinte.

Înmulţirea celulelor presupune diviziunea nucleilor deci şi replicarea


ADN-ului. Acest proces este posibil doar dacă molecula de ADN se
despiralizeazã temporar. Informatia genetic (succesiunea de nucleotide) este
apoi copiata rezultând o catenă identica.

Bazele azotate

Principalele baze azotate prezente în moleculele acizilor nucleici se


clasifică după tipul de heterociclu de la care derivă: baze azotate pirimidiriice
(derivate de la nucleul pirimidinic) şi baze azotate puriníce'(derivate de la
nucleul purinic).
Dintre bazele pirimidinice mai importante sunt citozina (C) şi timina
(T) prezente în moleculele de ADN; în ARN locul citozinei este luat de cãtre
uracil (U).

Bazele azotate purinice prezente atât în moleculele de ADN câtşi în


cele de ARN sunt adenimţ (A) şi guanina (G).

Zaharide

Moleculele acizilor deoxiribonucleici (ADN) conţin deoxiribozã, iarcele


ale acizilor ribonucleici (ARN) zaharidul ribozã; ambele suntaldopentoze şi se
deosebesc prin substituenţii atomului de carbon din poziţia 2'.

În structura unei nucleotide grupul fosfat este legat în poziţia 3’sau 5’


şi face legătura cu următoarea nucleotidă a lanţului. La poziţia 1' a
zaharidului este legată baza azotată purinică (prin intermediul atomului de
azot din poziţia 9) sau pirimidinică (prin intermediul atomului de azot din
poziţia 3).

In acizii deoxiribonucleici (ADN) legaturile de hydrogen dintre bazele


azotate ale celor doua catene se stabilesc astfel: intotdeauna o baza azotata
purinica formeaza legaturi de hidrogen cu o baza azotata pirimidica; indre
adeina (A) si timina (T) se stabilesc legaturi de hidrogen duble, iar intre
guanine (G) si citozina (C) legaturi de hidrogen triple.