ACADEMIA ROMÂNA

INSTITUTUL DE MECANICA SOLIDELOR

CONTRIBUŢII PRIVIND ÎMBUNĂTĂŢIREA

CARACTERISTICILOR TRIBOLOGICE ALE
PROTEZELOR DE ŞOLD, PRIN
NANODEPUNERI DE MATERIALE
BIOCOMPATIBILE

REZUMATUL TEZEI DE DOCTORAT

DOCTORAND: Fiz. LILIANA – LAURA BĂDIŢĂ

COORDONATOR: Dr. Ing. LUCIAN CĂPITANU

Bucureşti

2012
 MULŢUMIRI

Încep prin a mulţumi, cu respect domnului Dr. ing. Lucian Capitanu de la Institutul de
Mecanica Solidelor al Academiei Române pentru îndrumarea şi sprijinul acordat în cadrul
realizării acestei teze de doctorat.
Mulţumesc echipelor din institutele de cercetare care m-au ajutat la realizarea proiectului
experimental din cadrul acestei teze:
 Prof. Dr. Mihai Popescu de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC
Osteoarticular „Foişor” pentru asigurarea unor materiale necesare tezei;
 Prof. Dr. Ion Mihăilescu şi Dr. Liviu Duţă de la Institutul Naţional de Fizica
Laserilor, Plasmei şi Radiaţiilor, Laboratorul de Interacţiuni Laser – Suprafeţe –
Plasmă pentru colaborarea în cadrul realizării acoperirilor PLD;
 Ing. Sorin Moga şi Ing. Denis Negrea de la Universitatea din Piteşti, Centrul de
Cercetare pentru Materiale Avansate pentru studiul microstructurii straturilor de TiN
depuse prin PLD;
 Prof. Univ. Dr. Ing. Gheorghe Ion Gheorghe de la Institutul Naţional de Cercetare-
Dezvoltare pentru Mecatronica şi Tehnica Măsurării pentru asigurarea accesului la
sistemele de caracterizare ale probelor realizate.
Doresc să mulţumesc, de asemenea, familiei, părinţilor mei, Giorgeta şi Lucian Bădiţă, pentru
sfaturile şi sprijinul lor, pentru dragostea şi grija cu care m-au înconjurat şi m-au ajutat să
finalizez aceasta teză.

Liliana – Laura Bădiţă

2
 Cuvinte cheie: proteze totale de sold, depunere de filme subtiri, depunere prin pulsuri laser,
teste de zgariere, comportare tribologica

CUPRINS

1. Stadiul actual al problematicii protezelor totale de sold....................................................... 4

1.1. Aspecte anatomice privind articulatia soldului..................................................................... 4
1.2. Biomecanica şoldului............................................................................................................ 5
1.3. Artroplastia totala de sold..................................................................................................... 6
1.4. Proteza de şold ca biotribosistem evolutiv............................................................................ 7

2. Aspecte generale privind uzarea protezelor totale de sold.................................................... 8

2.1. Materiale utilizate pentru constructia protezelor de sold...................................................... 8
2.2. Lubrifierea protezelor totale de sold..................................................................................... 9
2.3. Mecanisme de uzare a protezelor de sold............................................................................. 10
2.4. Metode de reducere a uzurii protezelor de sold.................................................................... 12
2.5. Obiectivele tezei.................................................................................................................... 13

3. Predictia teoretica a uzarii cupei acetabulare a unei proteze totale de sold.......................... 14

4. Observaţii micro/macroscopice asupra protezelor de şold studiate...................................... 18

5. Straturi de TiN depuse prin metoda PLD (depunere prin pulsuri laser)............................... 25
5.1. Depunere cu pulsuri laser...................................................................................................... 25
5.2. Spectroscopia in infrarosu cu transformata Fourier (FTIR)................................................. 27
5.3. Microstructura straturilor de TiN depuse prin PLD prin tehnici de difracţie cu radiaţii X.. 28
5.4. Caracterizarea straturilor de TiN prin microscopia de forta atomica (AFM)....................... 31
5.5. Determinarea grosimii si duritatii straturilor de TiN depuse................................................ 32

6. Investigatii ale suprafetelor straturilor de TiN supuse testelor de zgariere.......................... 36

6.1. Investigatii utilizand microscopia optica.............................................................................. 37
6.2. Investigatii utilizand microscopia de forta atomica (AFM).................................................. 40
6.3. Investigatii utilizand microscopia electronica de baleiaj (SEM).......................................... 42
6.4. Determinarea lăţimilor şi adâncimilor zgârieturilor trasate pe suprafeţele acoperirilor din 43
TiN

7. Consideratii asupra rezultatelor............................................................................................ 45

8. Concluzii.................................................................................................................... 46

Contributii personale............................................................................................................. 48

Directii de continuare a studiilor.…………..........................................…………………… 49

Lista lucrarilor autoarei......................................................................................................... 49

Bibliografie selectiva............................................................................................................ 50

3
 1. STADIUL ACTUAL AL PROBLEMATICII PROTEZELOR TOTALE DE SOLD

1.1. Aspecte anatomice privind articulatia soldului

Aparatul locomotor uman este format din elementele organismului care permit interacţiuni
mecanice între părţile corpului uman şi mediul înconjurător. Componentele acestui aparat pot face parte
din mai multe sisteme, fiecare avand propria sa functie.
Articulaţiile sunt incluse în sistemul elementelor interstiţiale, având rolul de transmitere a
componentelor fundamentale ale mişcării întregului sistem locomotor. Din punct de vedere anatomic,
articulaţia este un sistem cu componente pasive (extremităţile articulare ale oaselor, cartilagiile,
ligamentele, fluidul sinovial, etc.) şi active (muşchii).
În general articulaţia este o structură mobilă, dar ligamentele au rolul de a limita mecanic
potenţialul de mişcare, de a ghida suprafeţele în contact şi de a rigidiza articulaţia.
Articulaţia şoldului (figura 1.1) este o articulaţie sferică restricţionată, cu trei grade de libertate
(caracterizând rotirile în jurul celor trei axe ale unui sistem cartezian).

Figura 1.1. Articulaţia şoldului.

Această articulaţie este situată la joncţiunea dintre trunchi şi membrul inferior liber, care participă
şi asigură efectuarea în condiţii optime a ortostatismului şi a locomoţiei. Ea realizează transmiterea
greutăţii corpului de la pelvis spre femur în faza sprijinului mono- sau bipodal şi faza de pendulare a
membrului inferior necesară deplasării.
Suprafeţele articulare sunt reprezentate de cavitatea acetabulară şi capul femural care formează
împreună articulaţia sferoidală dotată cu o stabilitate intrinsecă ce rezultă din planul de construcţie al
articulaţiei, combinată cu o mobilitate remarcabilă.
Acetabulul are forma unei semisfere cu diametrul de 60 mm şi ocupă o poziţie strategică pe faţa
laterală a istmului osului coxal. Prezintă un compartiment medial nearticular numită fosă acetabulară,
constituit în cea mai mare parte din lama patrulateră acoperită de periost. Compartimentul lateral este
articular, fiind reprezentat de faţa lunată de forma unei potcoave si acoperă 2/3 din suprafaţa capului
femural.
Capul femural reprezintă o sferă cu diametrul de 42 – 56 mm, de obicei mai mic la femei. Din
punct de vedere geometric, este un sistem ogival care aproximează o sferă. Inferior şi lateral, capul se
continuă cu colul femural, de care se delimitează printr-o margine circumferenţială netă care determină
apariţia şanţului subcapital. Cartilajul hialin acoperă neuniform capul femural. Acesta este mai gros în
zona centrală (3 mm) şi se subţiază spre periferie, având în consecinţă proprietăţi mecanice diferite pentru
diversele zone ale suprafeţei articulare. Se consideră că forţa de reacţie articulară acţionează la nivelul
cadranului superior, numit şi suprafaţă portantă.
Colul femural este un segment osos cilindric de 50 mm turtit anteroposterior, care leagă capul de
diafiza femurală. Spre deosebire de capul femural care este intracapsular, un segment lateral de
aproximativ 2 cm al feţei posterioare a colului rămâne extracapsular. Colul femural poate poziţiona
specific centrul capului femural faţă de axul diafizei femurale şi vârful marelui trohanter. Această formă a
femurului este caracterizată de doi parametrii:
a) în plan frontal, unghiul cervicodiafizar (sau unghi de înclinaţie) se formează între axul capului
şi colului şi axul diafizei femurale, cu o valoare medie de 130º la adult;

4
 b) în plan orizontal, unghiul de antetorsiune (unghi de declinaţie sau de tensiune) al epifizei
proximale se formează între planul capului şi colului femural şi planul tangent la partea
posterioară a condililor femurali, cu valoare medie de 12º la adult.
Variaţiile acestor unghiuri dictează raportul de lungime a pârghiei musculare faţă de pârghia
greutăţii corpului în balanţa articulară, influenţând valoarea presiunilor din articulaţie.
Componentele osoase ale articulaţiei şoldului sunt formate din ţesut osos spongios organizat ca o
structură funcţională (Meyers), ale cărei elemente (trabecule osoase) se aşează pe direcţia liniilor
izostatice. Ele dau naştere unor construcţii traiectoriale în care trabeculele osoase sunt astfel aşezate, încât
să fie solicitate în compresiune pură sau tracţiune pură. Fiind supus celor mai mici tensiuni posibile,
materialul osos necesar edificării construcţiei respective va fi redus la minimum, iar structura osoasă va
avea o eficienţă maximă (legea maximum-minimum, Roux, 1895).
Rezistenţa extremităţii proximale a femurului este mărită prin prezenţa unei plăci osoase verticale
(numită calcarul femural), situate între peretele posterior al colului femural şi trohanterul mare.
Capsula articulară are forma unui manşon cilindric, cu o circumferinţă acetabulară mai mare şi
alta mai mică femurală. Este mai puternică în partea superioară şi anterioară, unde atinge o grosime de 10
– 12 mm. Structura capsulei cuprinde mai multe categorii de fibre de colagen. De la nivelul inserţiei
anterioare şi inferioare a capsulei pe femur, unele fibre, numite retinacule, se reflectă pe suprafaţa colului
şi urcă spre capul femural, acoperite de membrana sinovială. În interiorul lor există vase de sânge cu rol
important în vascularizaţia capului femural.

1.2. Biomecanica soldului

Articulaţia şoldului realizează legătura dintre soclul rigid al bazinului şi femur ca element mobil al
membrului inferior liber, asigurând statica şi locomoţia. Pe de altă parte constituie veriga superioară a
lanţului triplei extensii, jucând un rol important în postura antigravitaţională a corpului uman. Datorită
formei sferoidale, articulaţia posedă o stabilitate intrinsecă prin construcţie. Aceasta nu modifică
mobilitatea remarcabilă a articulaţiei şoldului. La nivelul articulaţiei iau naştere forţe mari produse de
muşchii periarticulari puternici, care echilibrează greutatea corpului amplificată de pârghiile osoase.
Orice imperfecţiune a mecanismului articular modifică distribuţia forţelor intra-articulare, producând
modificări degenerative.
Cinematica şoldului analizează geometria mişcărilor făcând abstracţie de calităţile forţei care le
generează. În funcţie de dispoziţia muşchilor periarticulari, mişcările articulaţiei se realizează în cele trei
planuri ale spaţiului şi se pot reduce la trei cupluri de mişcări fundamentale executate în jurul celor trei
axe principale ale articulaţiei. Acestea se intersectează în centrul de rotaţie al articulaţiei, care corespunde
centrului capului femural. Aceste axe permit:
A. mişcări ale extremităţii libere faţă de bazinul considerat ca punct fix;
B. mişcări ale bazinului faţă de extremitatea liberă fixată la sol.
Considerând punctul fix la nivelul bazinului, se pot deosebi următoarele posibilităţi de mişcare ale
extremităţii libere a membrului inferior pornind de la poziţia neutru-zero (poziţia anatomică a corpului
uman): mişcarea de flexie-extensie, mişcarea de abducţie-aducţie şi mişcarea de rotaţie.

Cinetica şoldului analizează forţele care acţionează asupra articulaţiei. Ea se ocupă de acţiunea
acestor forţe în statică atât în poziţia de sprijin bipodal, cât şi aceea de sprijin unipodal succesiv care
constituie mersul. Cinetica studiază şi forţele care apar în timpul activităţilor dinamice, sub acţiunea
forţelor neechilibrate care solicită articulaţia.
A. Statica în poziţia de sprijin bipodal
În ortostatism, linia gravitaţională intersectează scheletul axial în puncte relativ constante, atingând
poligonul de susţinere la 4 cm înaintea axului gleznelor. Ea trece posterior de simfiza pubiană, în planul
axului care uneşte cele două capete femurale, divizând acest ax în două segmente egale. Stabilitatea
articulaţiei, în ortostatism, se datorează acţiunii combinate a mai multor factori pasivi şi activi.
B. Statica în poziţie de sprijin unipodal
Sprijinul unipodal presupune un grad de solicitare tridimensională mult mai mare a articulaţiei
şoldului. Greutatea segmentului de corp, situată deasupra articulaţiei de sprijin, acţionează prin
intermediul unui centru de greutate localizat înaintea discului intervertebral L3-L4, puţin lateral de linia
mediosagitală de partea opusă a şoldului de sprijin. Apar momente de rotaţie care cresc forţa de reacţie

5
articulară. Mărimea acestor momente depinde de înclinaţia pelvisului, de poziţia coloanei vertebrale şi a
membrului inferior pendulant. Muşchii abductori se contractă pentru menţinerea echilibrului bazinului în
plan orizontal.

Dinamica articulaţiei şoldului

Studiul forţelor articulare în timpul activităţilor dinamice s-a efectuat cu ajutorul analizei mersului
pe platforma de forţă (Paul 1967) sau prin recoltarea măsurătorilor in vivo cu ajutorul protezelor
instrumentate prevăzute cu transductori (Rydell 1965). În timpul mersului s-au pus in evidenţă două
momente de creştere brutală a forţelor intra-articulare:
a) imediat după contactul cancalnean forţele cresc de 4 ori greutatea corpului;
b) chiar înainte de ridicarea degetelor, în partea finală a bazei de sprijin forţele cresc la o valoare
de 7 ori greutatea corpului.

1.3. Artroplastia totala de sold

Funcţia normală a articulaţiilor poate fi dereglată din cauza unor îmbolnăviri, precum şi sub
influenta negativa a multor altor factori determinaţi de modul de viaţa si activitatea profesionala a
omului.
In fazele finale, majoritatea afectiunilor articulatiilor cauzeza invaliditatea, iar senzatiile de durere
devin foarte pronuntate. In asemenea cazuri tratamentul medicamentos nu da rezultate pozitive, de aceea
unicul mijloc de a atenua durerile, a restabili lungimea membrelor si mobilitatea articulatiilor este
implantarea pseudo-articulaţiilor. Operatia de endoprotezare reprezinta o metoda moderna de tratament al
stadiilor avansate de imbolnavire a articulatiilor si consta in regenerarea cu ajutorul unor pseudo-
implanturi a fragmentelor distruse de boală ale articulatiilor. Artroplastia este corect realizată dacă
mişcările produse după realizarea ei sunt nedureroase, iar suprafeţele cuplei de frecare funcţionează cu un
coeficient de frecare scăzut pentru a reduce la minim uzarea.
Pentru a putea reda mişcarea naturală a şoldului, proteza totală de şold este alcătuită din trei
elemente (figura 1.2):
 un element articular (capul protezei), determină centrul de rotaţie, axele şi controlează
mişcarea articulară. Are rol important în transmiterea forţelor, lubrifierea şi uzarea protezei;
 un element structural (partea centrală a protezei) care poziţionează elementul articular faţă de
osul de care se ancorează. Acest element se substituie anatomiei intra-articulare;
 un element de fixare (tija intramedulară) prin care se ataşează la structura osoasă. Acest
element se substituie anatomiei intramedulare a canalului femural.

Figura 1.2. Componentele protezei de şold.

Componentele femurale pot fi cilindrice sau pot avea o formă de tip “lamă”, lateralizate sau nu, cu
guler sau nu. Dimensiunile capului sferic variază între 22 şi 48 mm; lungimea gâtului protezei este de 15-
55 mm, iar lungimea tijei este cuprinsă între 93 şi 180 mm, câteodată chiar mai lungă.
Componenta articulară a protezei este un segment de sferă metalic, fabricat din aliaje CoCr, din
aliaje pe baza de titan sau din ceramică (oxid de aluminiu sau oxid de zirconiu). Capul protetic şi cupa
acetabulara cu diametru mult mai mare şi perete gros duc la formarea unui cuplu de fricţiune crescut prin
diferenţa de rază a componentelor. Cel mai utilizat material pentru fabricarea cupelor este polietilena cu
greutate moleculară mare, dar există şi cupe metalice sau ceramice.

6
 Spaţiul parcurs de cap în interiorul cupei până la pierderea contactului cu acesta se numeşte
“distanţă de excursie”. Ea este egală cu raza capului protezei şi din acest punct de vedere un cap cu
diametru mare va realiza o articulaţie inerent mai stabilă. Evitarea unui conflict se poate realiza prin
optimizarea raportului diametrelor cap/gât, prin modificarea secţiunii transversale a gâtului (ovală sau
trapezoidală), prin utilizarea unei cupe cu margini tăiate oblic.
Elementul articular influenţează viteza uzării cupei prin finisajul suprafeţei metalice (care
determină şi coeficientul de frecare), prin unghiul de mişcare realizat în cadrul fiecărui ciclu (determinat
de diametrul capului şi lungimea pasului) şi prin tipul de lubrifiere pe care îl permite.
Elementul structural are o anumită dimensiune a gâtului protezei, echivalentă cu unghiurile
cervicodiafizar şi de antetorsie ale femurului normal. O parte a tijei este inclusă în elementul structural
împreună cu gulerul sau platforma medială opţională, situată la baza gulerului. Acest element contribuie
la refacerea centrului de rotaţie, corectarea lungimii pârghiei aparatului abductor si restabilirea lungimii
membrelor.
Tija din canalul medular femural reprezintă elementul de fixare, osul fiind protejat mecanic de
implant. Tijele pot fi cimentate sau necimentate în funcţie de modul realizării unei interfeţe os/proteză cât
mai stabile. Cimentul este o componentă care umple spaţiile restante şi formează o manta subţire şi
incompletă în jurul tijei. Polimetilmetacrilatul (PMMA) este un polimer vâsco-elastic, de câteva ori mai
rezistent la solicitările prin compresiune (20 – 37,5 MPa) decât cele de tractiune (6 – 20,7 MPa), cele mai
slabe calitati mecanice fiind la forfecare. O interfaţă stabilă presupune existenţa unei structuri de ţesut
spongios. Îndepărtarea exagerată a acestui ţesut determină micşorarea rezistenţei mecanice la forfecare a
interfeţei, iar radiologic apariţia semnelor de decimentare. O stabilitate deosebită a fost observată în cazul
tijelor drepte şi masive, cu tendinţa de a ocupa cât mai mult canalul medular.

1.4. Proteza de şold ca biotribosistem evolutiv

Proteza de şold este un biotribosistem mecanic complex ale carui elemente sunt cupa, capul şi tija.
În cazul în care pe capul femural este depus un strat atunci sistemul are un element în plus. În funcţie de
proprietăţile acestor elemente apar interacţiuni de tipul cupă-cap şi cap-tijă.

Figura 1.4. Reprezentare schematică a consecinţelor funcţionării îndelungate sub sarcină ciclică a unei proteze totale de şold.

7
 Intrările şi ieşirile sunt reprezentate de interacţiunile acestui biotribosistem cu mediul exterior, ca
de exemplu ţesutul osos adiacent sau lichidul sinovial.
Acest biotribosistem mecanic indeplineste funcţii de ghidare, cuplare, oprire a mişcării şi de
transmitere a energiei şi puterii. Funcţia de transformare este cea de susţinere, care transformă presiunea
în stabilitate (susţinere).
Sub acţiunea solicitărilor dinamice ciclice şi a mişcărilor complexe cu şase grade de libertate,
desfăşurate într-un mediu biologic advers, protezele îşi pot pierde în timp funcţionabilitatea optimă. Apar
fenomene de uzare la interfaţa cupă acetabulară/cap femural care se materializează în deformarea şi
uzarea cupei acetabulare din polietilenă de înaltă densitate, modificarea rugozităţii suprafeţei capului
femural, apariţia particulelor de uzură şi expulzarea lor în lichidul sinovial, apariţia uzării cu trei corpuri
şi a fenomenului de respingere. Acestea se manifestă prin congestionarea membranei sinoviale,
microabcese capsulare, apariţia celulelor microfage şi în final necroza ţesuturilor (figura 1.4).
Mişcarea componentelor endoprotetice conduce la apariţia unor stări complexe de solicitare, care
în final pot duce la pierderea stabilităţii cupei acetabulare. Slăbirea fixării cupei acetabulare poate
compromite definitiv funcţionabilitatea unei proteze totale de şold.
Eforturile aparute la interfata cupa acetabulara/cap femural se pot transmite, prin intermediul
piciorului protezei, si in cimentul de fixare al protezei sau in tesutul osos. Aceste eforturi vor produce
deplasari induse ale tijei in cimentul de fixare, care in final duc la pierderea stabilitatii. Acest aspect tine
si de modul initial de fixare a cupei acetabulare. De exemplu, in cazul tehnicii press-fit, o presare
incorecta produce eforturi foarte ridicate in cavitatea acetabulara din osul iliac, care in final pot produce
fisurarea si ruperea acestuia.
Astfel, in cazul pierderii fixarii protezei de sold ca urmare a actiunii factorilor prezentati mai sus,
apare necesitatea reviziei artroplastiei.

2. ASPECTE GENERALE PRIVIND UZAREA PROTEZELOR TOTALE DE SOLD

2.1. Materiale utilizate pentru constructia protezelor de sold

Materialele uzuale folosite la confecţionarea protezelor totale de şold trebuie să posede anumite
proprietăţi: o compoziţie chimică biocompatibilă pentru a evita reacţiile adverse ale organismului uman,
o rezistenţă excelentă la degradarea (coroziunea) în corpul uman, o rezistenţă acceptabilă ca să susţină
încărcarea ciclică suportată de articulaţie, un modul de elasticitate mic pentru a reduce resorbţia osoasă,
precum şi o rezistenţă mare la uzare pentru a minimiza generarea de particule. Pe lângă proprietăţile de
mai sus, bioactivitatea, care determină osteointegratabilitatea implantului, este foarte importantă pentru
ancorarea necimentată directă a oaselor artificiale, articulaţiilor şi implanturilor de oase.
Implanturile sunt realizate dintr-o mare varietate de aliaje, continând de la doua la opt metale.
Implanturile folosite în chirurgia ortopedică sunt confecţionate din trei mari clase diferite de aliaje,
fiecare prezentând componente caracteristice, alaturi de cele executate din metale pure:
 metalele pure sunt titanul-Ti, tantalul-Ta si aurul-Au;
 aliajele pe baza de fier-Fe, cu un continut ridicat de crom-Cr, denumite oteluri inoxidabile;
 aliaje pe baza de cobalt-Co, cu un continut de 25-30% crom-Cr, 5-7% molibden-Mo si
cantitati mici de alte metale ca nichel-Ni, mangan-Mn, zirconiu-Zr si staniu-Sn, respectiv cele
cu aproximativ 20% crom-Cr, 10% nichel-Ni si până la 15% wolfram-W;
 aliaje pe baza de titan-Ti, cu 70-90% sau mai mult titan-Ti, care conţin procente mici de alte
metale: aluminiu-Al, vanadiu-V, niobiu-Nb, tantal-Ta, mangan-Mn, zirconiu-Zr si staniu-Sn.
Actualmente, cele mai utilizate materiale sunt polietilena cu greutate moleculara foarte mare
(UHMWPE) – pentru cupa acetabulară şi aliajele pe bază de titan (Ti-6Al-4V) sau Co-Cr pentru părţile
metalice ale protezei.
UHMWPE a fost materialul ales pentru fabricarea uneia dintre componentele articulaţiei în
diversele artroplastii, cum ar fi cupe acetabulare. În cea mai mare parte, aceste componente s-au
comportat admirabil in vivo. Problema majoră este uzarea şi efectul particulelor de uzură asupra
longevităţii in vivo a protezelor. De exemplu, la implanturile de şold, există o înţelegere generală că
particulele generate de uzarea cupei acetabulare din UHMWPE declanşează osteoclastiile şi resorbţia

8
osoasă imediată a ţesutului periprotetic, culminând cu pierderea fixării şi, în cele din urmă, cu revizuirea
protezei.
Cupele acetabulare din UHMWPE reticulată au fost si ele utilizate. Procesul de reticulare a fost
folosit pentru a îmbunătăţi rezistenţa la uzare a polietilenei. Studiile efectuate pe simulatorul de şold au
indicat că reticularea poate reduce uzarea care apare în componentele acetabulare cu peste 95%. Studiile
radiografice şi cele in vivo au confirmat o scădere semnificativă a penetrării capului femural în bucşele
acetabulare din polietilena reticulata, comparativ cu bucşele acetabulare ale UHMWPE convenţionale.
Polietilena reticulata are o rezistenţă mai bună (de cca. 40 ori) decât UHMWPE convenţională.
In acest moment insa, există o lipsă de claritate în ceea ce priveşte următoarele aspecte: cel mai
bun proces de reticulare, valorile optime ale variabilelor din acest proces, cea mai bună stabilizare post-
reticulare şi metodele de sterilizare.
Aliajul Ti6Al4V. Titanul şi aliajele de titan sunt utilizate pe scară largă la realizarea de dispozitive
şi componente biomedicale, datorită proprietăţilor lor, cum ar fi modulul de elasticitate relativ scăzut,
rezistenta mecanica ridicata, rezistenţa bună la oboseală, formabilitatea, prelucrabilitatea, rezistenţa la
coroziune şi biocompatibilitatea. Cu toate acestea, titanul şi aliajele sale nu pot îndeplini toate cerinţele
clinice. Prin urmare, în scopul îmbunătăţirii proprietăţilor biologice, chimice şi mecanice, adesea este
efectuată modificarea suprafeţei.
Aliajul Ti6Al4V are rezistenţă mare la tensiune şi la oboseală. Ti6Al4V este un amestec de titan cu
microstructură care este procesată termomecanic pentru a crea cantitatea dorită a două faze cu particule
fine pentru proprietăţi mecanice optime.
Aliajul de titan-nichel este un compus stoechiometric al Ti şi Ni. Compuşii intermetalici
echiatomici TiNi prezintă fenomenul de memorie a formei, ceea ce permite recuperarea spontană a
formei după ce au fost supuşi la o deformare macroscopică mai mare decât limita lor de elasticitate.
Recuperarea formei poate să apară după încălzire sau după eliberarea de sarcină. In medicina, acest aliaj a
fost utilizat pentru fixarea prin compresie adaptată la fragmentele osoase, ancorarea implanturilor şi
protezelor dentare pe ţesuturile vii.
Aliajul Co-Cr-Mo este unul dintre cele mai utilizate aliaje de implant pentru articulaţiile artificiale
şi oferă o combinaţie bună de proprietăţi mecanice, rezistenţă la coroziune şi biocompatibilitate. Există
mai multe tipuri de materiale CoCrMo utilizate în prezent. Fiecare material are o microstructură diferită
şi, astfel, proprietăţi optimizate diferite pentru un design sau funcţie specifică. În timpul fabricării
aliajului cu conţinut ridicat de carbon (HC), carbonul precipită pentru a forma incluziuni sferice relativ
mari de carbură, în matricea cristalină a metalului, care împarte duritatea, rezistenţa mecanică şi
rezistenţa la uzare. Pentru compoziţia masei acestui aliaj sunt favorizate carburile cu cel mai mare raport
metal-carbon, cum ar fi matricea în Cr şi Mo, pentru a forma Cr21Mo2C6. Ca o consecinţă, matricea
imediată din jurul incluziunilor de carbură este săracă în crom. Acest lucru a fost sugerat ca arii pentru
creşterea coroziunii suprafeţei. Într-adevăr, microstructura şi compoziţia aliajului afectează
comportamentul la coroziune în fluidele simulate ale organismului, datorită modificărilor în chimia
suprafeţei.

2.2. Lubrifierea protezelor totale de sold

Sunny M. Jhurani şi Fred Higgs III au realizat analiza lubrifierii fluide total elastohidrodinamice
(EHL) a unei articulaţii artificiale de şold sferă în cupă, confecţionată dintr-un cap femural metalic şi o
cupă acetabulară din UHMWPE. Deoarece protezele de sold funcţionează într-un mod de lubrifiere
mixtă, apare uzarea, iar particulele de uzură duc la o durată de viaţă redusă a şoldului. Acest studiu a
constat in simularea acestor particule în cadrul regimului de lubrifiere.
S-a considerat că mecanismul de uzare cu cel de al treilea corp în protezele de sold este legat direct
de migraţia şi traiectoria particulelor de uzură. Astfel, obiectivul a fost de a modela corect mişcarea
pulberii dure în lichidul sinovial al unei articulaţii artificiale de şold. Capul femural a fost presupus a fi
din aliaj CoCr, în timp ce cupa acetabulară a fost considerată ca fiind din UHMWPE. Tipurile de
particule care au fost luate în considerare sunt UHMWPE, ciment osos PMMA şi particule metalice. În
timpul analizei, capul a fost considerat a fi o suprafaţă rigidă, în timp ce cupei i-a fost permisă
deformarea elastică sub influenţa presiunii hidrodinamice dezvoltate de fluxul de curgere. Aceasta
presupune că cupa şi capul au fost separate complet de lichid, pe întregul domeniu de lubrifiere. Prin
definiţie, aceasta o clasifică ca o ungere elastohidrodinamică (EHL). Lichidul sinovial a fost modelat ca

9
un mediu Eulerian continuu, iar traiectoria fiecărui germene de particulă a fost modelată folosind o
abordare Lagrange, în cazul în care forţele s-au aplicat pe el de către fluid şi de coliziunea cu o altă
particulă sau cu peretele.
S-a observat că profilurile vitezei diferitelor particule de uzură luate în considerare au fost similare
cu cele ale fluidului care le înconjoară. Mai mult, particulele care se ciocnesc cu oricare dintre suprafeţele
lagărului nu-şi mută în nici un fel poziţia până la sfârşitul simulării. În plus, numărul de particule care se
ciocnesc de fapt cu capul sau cu cupa a fost găsit ca fiind 20% din totalul particulelor în regiunea de
interes. Acest lucru sugerează că, coliziunile particulelor cu suprafeţele apar mai puţin frecvent în lichidul
de lubrifiere completă. Deoarece modelarea particulelor de uzură este un pas important care să conducă la
predicţia uzurii, acest model poate oferi o bază pentru determinarea uzurii articulaţiilor şoldului datorată
celui de-al treilea corp.

2.3. Mecanisme de uzare a protezelor de sold

Uzarea înseamnă material îndepărtat de pe suprafaţă şi este un proces mecanic, în sensul că

tensiunile asociate procesului de distrugere a suprafeţei pot depăşi rezistenţa materialului şi astfel apar
particule de uzură (figura 2.1). Uzarea nu este o proprietate intrinsecă de material ci, mai degrabă, o
functie de sistem.

Figura 2.1. Generarea particulelor de uzură.

În cazul în care componentele au fost bine poziţionate si fixate, limitele de supravieţuire ale
protezelor moderne sunt legate de procesul de pierdere a stabilitatii. Acesta inseamna uzarea
componentelor protetice, acumularea debitelor de particule de uzura, pierderea fixarii.
Când prin procesul de uzură este eliberat un număr mare de particule de uzură, macrofagele intră
într-o stare de metabolism crescut şi eliberează substanţe care produc resorbţia osoasă periprotetică.
Aceasta va duce în final la respingerea protezei.
Uzarea unei proteze de şold depinde de numărul de cicluri de frecare la care este supusă şi nu de
timpul cât stă în corpul bolnavului. Rata de uzură a protezelor diferă mult de la un pacient la altul pentru
că şi activitatea lor este foarte diferita. Un individ cu activitate medie, face aproximativ 1 milion de
paşi/an. Cei mai activi ajung la 3,2 milioane cicluri/an. Vârstnicii, mai putin activi, fac 0,2 – 0,5 milioane
de cicluri/an. Bărbaţii mai tineri de 60 de ani merg cu 40% mai mult decât cei de peste 60 de ani. Bărbaţii
merg cu 28% mai mult decât femeile. Uzarea protezelor articulare este cauzata de mişcări relative sub
sarcină a suprafeţelor articulare sau a suprafeţelor de la interfaţa componentelor modulare.
Tensiunile care provoacă distrugerea implanturilor sunt rezultatul interacţiunilor complexe dintre
varianta constructivă, caracteristicile pacienţilor şi factorii medicali legaţi de actul chirurgical. Varianta
constructivă reprezintă variabila controlabilă, care presupune alegerea geometriei elementelor protezei,
alegerea materialelor, a proceselor de fabricaţie şi a metodelor de sterilizare. Caracteristicile pacienţilor,
cum ar fi greutatea, intensitatea activităţilor zilnice sau caracteristicile sistemului osos, reprezintă
variabile de mediu necontrolabile. Factorii medicali sunt o combinaţie de variabile de formă constructivă
şi de mediu în sensul că poziţia şi orientarea optimă a implantului sunt variabile de design, iar variaţiile
de poziţionare-orientare sunt variabile de mediu. Influenţa designului şi a factorilor de material asupra
uzării protezelor este complexă, iar influenţa factorilor de mediu poate fi mai mare decât cea a designului.
Influenţa variaţiilor formelor componentelor constituie o problemă. În tehnicile chirurgicale si in
activitatea pacienţilor nu poate fi ignorata zgârierea capului femural metalic, aceasta fiind considerata un
factor major care afectează viteza de uzare a suprafetei UHMWPE. Degradarea rugozităţii capului
femural protetic, ca urmare a zgârierii, creşte viteza de uzare a interfeţei din polietilenă a unei proteze

10
totale de şold de tip Charnley, influenţând astfel osteoliza. Zgârierea capetelor femurale metalice ale
protezelor Charnley este considerata a fi cauzată în special de cel de-al treilea corp dur, cum ar fi
particulele de os, ciment sau/si metal, care au fost deseori observate încastrate in cupele acetabulare si in
ţesuturile peri-protetice.
Manifestările severe ale fisurării interfeţei os-implant, incluzând dezancorarea aseptică şi osteoliza,
conduc la slăbirea protezelor după aproximativ 15 ani de la implantare. Principala cauză a acestui
fenomen o constituie particulele uzate din UHMWPE, generate de suprafaţa articulară din polimer.
Distrugerea structurii unei proteze de şold depinde de mărimea şi de volumul particulelor şi de
volumul total al acestora sau de tipul materialului. Practic, nu există un material perfect neted, fără nici o
rugozitate. La aceste rugozitati preexistente în sistemele naturale se adaugă uzura, dând naştere la
suprafeţe osoase sau protetice cu rugozitate ridicată.
Suprafeţele articulare se deteriorează în principal datorită presiunilor superficiale ridicate produse
de mişcările mecanice ale organismului. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul protezelor de şold. Procesul de
deteriorare are un mecanism complex. La protezele extrase in urma operatiilor de revizie s-au identificat
şase mecanisme de uzare: uzarea adezivă, uzarea abrazivă, uzarea abrazivă cu cel de-al treilea corp,
uzarea prin oboseală superficială, uzarea de coroziune şi uzarea prin fretting.
În procesul de uzare la nivelul unei proteze aceste mecanisme se combină, nu toate odată, ci în
timpi diferiti, în funcţie de solicitările la care este supusă proteza. Un bun exemplu ar fi combinaţia uzare
abrazivă - uzare prin oboseală. Aceasta presupune generarea unor rizuri prin abraziune, urmată apoi de
fisurare si desprinderea unor particule de pe suprafaţă datorită oboselii.
Acestor mecanisme fundamentale de uzura li se mai adaugă unul: frecarea la nivelul unor suprafeţe
secundare, cum sunt: frecarea ocazională dintre colul femural protetic si marginea componentei
acetabulare; frecarea la interfata proteza-ciment sau ciment-os, iar in cazul protezelor necimentate, la
interfata proteza-os; frecarea dintre suprafata exterioara a cupei de polietilena si cea a cupei metalice;
frecarea dintre cupa metalica si suruburile ei de fixare. Particulele care rezulta din frecările enumerate
sunt alcătuite din: os, polimetilmetacrilat (PMMA), aliajul metalic al protezei, particule rezultate în urma
coroziunii metalice şi hidroxiapatită. La rândul lor, aceste particule ajung între suprafeţele primare de
frecare (cele dintre componentele protezei), accentuând uzura la acest nivel.
Uzarea adezivă (figura 2.2) are loc atunci când apare legătura între două suprafeţe astfel încât
forţa de legătură este mai puternică decât forţa de rezistenţă a materialului şi o mică parte a materialului
este îndepărtată de pe o suprafaţă şi este ataşată pe cealaltă. Acest proces lasă mici cavităţi în suprafaţă şi
poate duce la “transferul filmelor” polimerice pe suprafeţele metalice care sunt observate ocazional.

Figura 2.2. Uzarea adezivă.

Uzura abrazivă (figura 2.3) a unei suprafeţe se produce ca urmare a acţiunii mecanice (aşchiere
sau zgâriere) a particulelor dure care se găsesc liber sau fixate într-un material şi suprafaţa mai moale a
altuia, producând particule de uzură. Aceste particule de uzura, sub forma unor microaşchii sau fragmente
de material, provin din zone deformate plastic la unul sau mai multe cicluri.

Figura 2.3. Uzarea abrazivă.

În cazul uzurii cu cel de al treilea corp, distrugerea este cauzată de particulele corpurilor străine
(ciment, metal, os) care sunt încorporate între suprafeţele articulare (figura 2.4).

Figura 2.4. Uzarea cu cel de al treilea corp.

Aceste corpuri se pot încastra în cupa acetabulara şi pot să conducă la zgârieturi ale conturului metalic cu
care dă faţă în faţă şi duce la accelerarea uzurii abrazive. Acest tip de uzură are un grad de distrugere

11
ridicat. Aceste zgârieturi constau dintr-o zimţuire şi o ieşire a unui segment, care este cauza vitezei
crescute de uzură când se articulează în jurul unui material moale.
Uzarea prin oboseala (figura 2.5) poate duce la fisuri sub nivelul suprafeţei care se propagă şi
elimină particulele de pe suprafaţă. Forţele mari de sub suprafaţă pot fi de asemenea cauzate de al treilea
corp între două suprafeţe articulate care duc la uzura de durată accelerată.

Figura 2.5. Uzarea prin oboseala.

Fisurile prin oboseală pot creşte în componenţa polimerică în condiţii de solicitare ciclică totală de
compresiune, în cazul în care există condiţii de eforturi de încărcare ciclică în componentă. Aceste fisuri
din substrat pot să se propage în continuare în conformitate cu solicitarea de tracţiune, până când ajunge
la dimensiuni critice, iar acest lucru poate culmina cu fracturi locale, delaminare şi/sau formare a
craterului pe componenta de polimer.

2.4. Metode de reducere a uzurii protezelor de sold

Până acum nu s-a reuşit înlăturarea completă a problemelor asociate utilizării protezelor de şold
precum fracturarea şi decimentarea, reacţiile fiziologice de respingere ale organismului şi cea mai
importantă – uzarea materialului. S-a încercat îmbunătăţirea performanţelor tribologice prin modificări
constructive şi chiar a principiului de funcţionare.
Ingineria suprafeţelor oferă posibilitatea alternativă de a reduce uzarea, producţia de particule de
uzură şi eliberarea de ioni în cuplele metal-metal. Factorii care ar putea contribui la această reducere sunt:
creşterea durabilităţii componentelor; o chimie a suprafeţei diferită care să reducă frecarea adezivă;
componente acoperite care rămân nedistruse.
La început, materialele de bază folosite pentru construcţia protezelor de şold au fost polietilena şi
ceramica. Articulaţiile realizate din ceramică au o rată de supravieţuire mai bună decât polietilena. Cu
toate acestea, ceramica este asociată cu riscul de spargere, astfel încât fixarea componentelor acetabulare
din ceramică poate fi o problemă.
Pentru a îmbunătăţi rezistenţa la uzare a protezelor realizate din ceramică şi polietilenă, în timp au
apărut protezele de şold fără ciment constituite din metal. Protezele de şold din metal au apărut, având un
interes crescut, o dată cu introducerea aşa-numitei “a doua generaţie de componente metalice”.
Îmbunătăţirile care au fost introduse cu a doua generaţie de componente metalice au fost o duritate
crescută şi mai uniformă a metalului. De exemplu, titanul şi amestecurile sale au fost des utilizate datorită
densităţii lor scăzute, rezistenţei mecanice ridicate, rezistenţei bune la coroziune şi biocompatibilităţii. Cu
toate acestea, amestecurile au caracteristici tribologice proaste în timpul glisării uscate, incluzând un
coeficient de frecare ridicat, rezistenţă scăzută la uzare şi o mare susceptibilitate la convulsii.
O alta problema se refera la pierderea cupei acetabulare, care apare ca rezultat al insuficientei fixări
a implantului şi se manifestă ca mişcare între proteză şi os. Un alt factor în restricţionarea dezvoltării şi
încorporării grefei osoase este slaba porozitate a implanturilor folosite adesea. Pentru a rezolva această
limitare, noi biomateriale poroase structurale au fost dezvoltate.
Metalul Trabecular (TM) (Zimmer, Inc, Varşovia, IND) este un material cu porozitate ridicată
(80%), realizat din tantal.
În timp au apărut combinaţiile între materiale de baza în urma unor studii in vitro realizate de
cercetători şi a informaţiilor clinice apărute în literatură. S-a demonstrat de-a lungul mai multor ani de
studii că artroplastia de şold realizată folosind o articulaţie metal-polietilenă la persoanele tinere şi active
este asociată cu rate mari de eşec. Osteoliza indusă de particulele de polietilenă este principalul motiv de
eşec, astfel minimizarea uzurii este factorul esenţial pentru îmbunătăţirea rezultatelor. Articulaţii mai
durabile au apărut, incluzând polietilenă înalt reticulată-metal, metal-metal şi ceramică-ceramică.
Iradierea suprafeţelor cu ioni de Kr a dus la cresterea microrigiditatii amestecului Ti6Al4V cu
peste 25% după iradierea cu o fluenţă mare. Acumularea defectelor produse de radiaţie şi formarea unei
noi faze cauzate de ionii de Kr duc la o descreştere a mărimii particulelor şi o creştere distinctă a
microdeformării. Microduritatea suprafeţei după iradiere creşte cu fluenţa D ≥ 1×1013 cm-2.

12
 O creştere a microdurităţii este însoţită de o creştere a micropresiunii în cristal. Scăderea
coeficientului de frecare si a uzurii au fost determinate de diminuarea dimensiunilor moleculare. Atât
coeficientul de frecare, cat si uzura in atmosfera cu argon au fost uşor mai mici decât în vid. Acest efect
poate fi cauzat de evacuarea suplimentară de căldură de la punctul de frecare în argon în comparaţie cu
măsurătorile în vid.
Cimentarea. Pentru a se încerca producerea unei componente femurale cu proprietăţi îmbunătăţite
s-a folosit Omnifit Plus (Osteonics, Allendale, NJ) – un component femural cimentat. Tijele Osteonics
Omnifit sunt implanturi din CoCr cu un design anatomic, cu diametrul gâtului mărit şi un centralizator
distal adăugat. Unele tije au prezentat porozitate care se extinde dincolo de un sfert din secţiunea
transversală inclusiv regiunile apropiate de suprafaţa laterală. Porozitatea a relevat structura de bază de
natură dendritică din aliajul de cobalt. În general acest tip de fractură femurală este rară, ţinând cont de
avantajele designului unei proteze, de metalurgie şi de tehnicile de cimentare.
Acoperiri. Necesitatea de a avea proteze rezistente, cu compoziţie anticorozivă şi proprietăţi
mecanice îmbunătăţite au dus la aplicarea unor filme subţiri din materiale cu proprietăţi superioare pe
suprafaţa protezelor.
O problemă importantă este alegerea materialului pentru acoperirea protezei. Pentru aceasta
trebuie ţinut cont de rezistenţa la coroziune, de biocompatibilitate, de capacitatea de adeziune între
material şi proteză (importantă pentru stabilitatea internă) şi de faptul că este necesar ca proprietăţile
mecanice ale protezei să nu fie puse în primejdie (în primul rând rezistenţa la folosire îndelungată).
Toleranţa ţesutului este o funcţie directă a rezistenţei la coroziune în organism.
Materialele ceramice nu sunt rezistente la rupere şi prezintă o fragilitate accentuată. Materialele
metalice sunt relativ moi, dar sunt rezistente la rupere. Astfel este dificil să se contracareze uzurile
adezive şi abrazive prin utilizarea aceluiaşi material. Durităţile superioare ale carburilor protejează
suprafeţele articulaţiilor împotriva uzării adezive, în timp ce rezistenţa ridicată la rupere a matricei
metalice din CoCrMo oferă protecţie împotriva uzării abrazive. Articulaţiile protetice din oxid de
aluminiu conferă suprafeţelor o foarte bună protecţie împotriva uzurii adezive şi o protecţie slabă
împotriva uzurii abrazive, fiind o suprafaţă fragilă care nu rezistă la rupere.
Dat fiind ca implanturile bioinerte nu ajuta la reabilitarea completa a articulatiilor uzate sau
distruse si nu conduc la o acoperire tisulara comparabila cu cea initiala, s-a impus dezvoltarea unei
generatii de implanturi, de tip bioactiv care, pe langa biocompatibilitate, sa permită regenerarea
tesuturilor care înconjoară proteza. Sunt astfel dezvoltate materiale compozite cu rezistenta mecanica
ridicata si modul elastic mai apropiat de cel osos. În cazul dispozitivului protetic din materiale bioinerte,
solutia acoperirii cu materiale bioactive permite acestora din urma sa joace un rol dublu: sa protejeze
impotriva reactivitatii metalului/ceramicii cu fluidele organismului si, in acelasi timp, sa determine
fixarea si cresterea osului pe proteza.
Materialele utilizate cel mai des pentru acoperirea suprafetelor componentelor unei proteze de sold
sunt hidroxiapatita, polietilena si diferite metale.
Filmele subţiri sunt depuse pe proteze folosind diferite tehnici. Cele mai comune tehnici pentru
depunerea unui strat de acoperire sunt tehnici fizice şi chimice: depunerea fizică de vapori, depunerea
chimică de vapori, pulverizarea termică, acoperirea prin folosirea pentru pulverizare a plasmei,
pulverizarea cu plasmă în vid, oxidarea electrolitică a plasmei, depunerea prin pulsuri laser, metoda de
replicare a polimerilor.

2.5. Obiectivele tezei

Având in vedere elementele mentionate, teza de doctorat „Contributii privind imbunatatirea

caracteristicilor tribologice ale protezelor de sold, prin nanodepuneri de materiale biocompatibile”
isi propune următoarele obiective:
- Studierea si imbunatatirea caracteristicilor tribologice ale protezelor de sold in vederea cresterii
durabilitatii acestora;
- Studiul amanuntit al componentelor protezei de sold – cap femural si cupa acetabulară;
- Evaluarea volumului materialului de uzura în protezele totale de şold, pentru diferite activitati;
- Depunerea de filme subtiri (nanomateriale) pentru imbunatatirea caracteristicilor mecanice ale
structurilor protezelor totale de sold.

13
 3. PREDICTIA TEORETICA A UZARII CUPEI ACETABULARE A UNEI PROTEZE
TOTALE DE SOLD

In scopul imbunatatirii duratei de viata a unei proteze de sold, in cadrul acestei lucrări am încercat
o investigare amanuntita a ambelor componente – cap femural si cupa acetabulara. In acest sens am
realizat o predictie a uzurii componentei acetabulare a protezei ca urmare a mai multor activitati umane
de rutina.
In general, este dificil de prezis aspectele cantitative şi calitative ale uzurii componentelor protetice
aflate in mişcare relativă din cauza mai multor factori. În primul rând, componentele protetice în contact
suporta un spectru larg de sarcini induse de domeniul larg de activităţi obisnuite. In al doilea rând,
condiţiile de contact evoluează din cauza uzurii, o predicţie pe termen lung implicand un nivel ridicat de
nelinearitate.
Am încercat sa depăşesc toate aceste dificultăţi prin utilizarea unui model complex de predicţie,
care combină evaluarea statistică, analize mecanice neliniare ale transferului de sarcină prin interfaţa de
contact şi estimări tribologice ale caracteristicilor de uzură.
Mişcarea relativă permisa de articulaţii joacă un rol important în transferul sarcinilor de la un
segment osos la altul. Mecanismul de transfer al sarcinilor este bazat pe contactul intre suprafetele
articulare, cu toate caracteristicile implicate de acesta (frecare, uzura etc.).
Înlocuirea unei articulatii naturale cu una artificiala va afecta ulterior mecanismul de transfer al
sarcinii şi va fi în general condiţionat de acesta, datorită faptului că părţile componente ale protezei vor
trebui sa permită miscarile relative specifice pentru întreaga gama a activităţilor umane, pentru o perioadă
lungă de timp.
Studii tribologice anterioare au arătat o corelaţie puternica între presiunea de contact şi viteza de
uzare. Aceasta înseamnă că activităţi diferite vor conduce la niveluri diferite ale uzurii. Mai mult decât
atât, pentru aceeaşi activitate, presiunea de contact va varia în timpul diferitelor momente ale activitatii.
Astfel, fenomenele de uzura nu vor fi fenomene cu viteza constanta, nici pentru aceeaşi activitate, nici în
activităţi diferite.
Distributia presiunii de contact este foarte dificil de evaluat experimental.
In loc de aceasta, printr-o abordare numerica a mecanismului de contact, respectiv a fortei de
contact de la capul femural la cupa acetabulară, s-ar putea obţine o bună estimare a distribuţiei presiunii
de contact, pe toată interfaţa.
O metoda buna de a face acest lucru este efectuarea unei analize dinamice FE, neliniare a
comportamentului cuplului de contact sub încărcarea produsa de o activitate specifică. Pentru aceasta am
folosit un model FE a unui contact rigid spre flexibil între o sferă rigidă (care simulează capul femural al
unei proteze totale de sold) şi o cupa semisferica flexibila - presupunând un comportament elastic al
UHMWPE - având aceeasi geometrie ca unul real (figura 3.1). Proprietăţile mecanice utilizate în analize
sunt prezentate în tabelul 3.1. Am presupus ca valoarea coeficientului de frecare este de 0,06.

Figura 3.1. Modelul cu element finit pentru articulaţia artificială

14
 Tabel 3.1. Proprietatile mecanice ale materialelor folosite in analizele FE
Material Modulul lui Young E [GPa] Raport Poisson  Observatii
Amestec Co-Cr 200 0.3 din ISO 5832-4
UHMWPE 1.06 0.36 din Lewis [13]

Pentru a valida ipoteza unui contact rigid spre flexibil, am estimat rigiditatea de contact a celor
două corpuri care sunt in contact unul cu celalalt prin următoarea formulă:

E
 (3.1)
4  1   2 

Folosind formula (3.1) s-a putut obţine că raportul de rigiditate a celor doua corpuri este

 fem.head
 200
UHMWPE

care este suficient de mare pentru a sprijini ipoteza facuta de noi.

Efectuând analiza am obţinut distributia dinamică a presiunii, aceasta însemnând ca avem pentru
fiecare punct de pe suprafaţa şi în fiecare moment valoarea presiunii de contact. Dacă am notat cu S
suprafata de contact şi cu T durata ciclului activ al unei activitati specifice, vom avea presiunea de
contact, ca o funcţie de timp şi poziţie:
p(t , x); t [0, T ], x  S

S-a putut defini presiunea maximă instantanee ca:

pm (t )  max  p(t , x); x  S

si presiunea maxima ca fiind

pM  max  p(t , x); x  S , t [0, T ]

Cele doua mărimi sunt specifice pentru nivelul de încărcare într-un moment specific al activitatii,
sau pentru întreaga perioadă.
Pe baza funcţiilor definite înainte am putut evalua o mărime relativă a apropierii de suprafaţa
maximă a presiunii numita "indice instantaneu al presiunii":
p(t , x)
p t, x   (3.2)
pm (t )

Pentru fiecare moment de timp, am putea determina nivelul de încărcare prin relatia:
pm (t )
 t   (3.3)
pM

Volumul de material îndepărtat prin uzură este:

V  kPnL   k  t P(t )vdt

T
(3.4)
0

L
unde v  const.  (3.5)
T
este viteza mişcarii relative a cuplului de frecare (presupusa constanta aici) şi P  t  este forta medie de
contact data de integrala presiunii de contact pe toata suprafata interfetei:
P  t    p  t , x  dA (3.6)
S

15
 Testele experimentale au arătat o anumită corelaţie între presiunea de contact şi viteza de uzare.
Wang et al au constatat, prin testarea protezelor de şold CoCr/UHMWPE într-un simulator al articulatiei
de şold, faptul că factorul de uzura poate fi exprimat ca:
k  C0n (3.7)
stabilind de asemenea valorile pentru constanta C si exponentul n :
C  7.99 106 n  0.653
Se poate obţine volumul de material îndepărtat în timpul unei singure activitati:
L n 1
V  nC pM 
T
n 1
 pm  t  
T  p  x, t   (3.8)

0 
    dAdt 
S
pM   pm  t  
1
 n 1  p  t , x  dtdA
T
 nCpM n 1
L 
S
T 0

Pentru mai mult de o activitate, poate fi efectuata o însumare algebrică rezultând:

Vtotal  Vi 
i

 1 T 
   ni CpMn 1 L    n 1 p  t , x  dtdA   (3.9)
i  S
T 0 
 1 T 
    ni CpMn 1 L    n 1  p  t , x  dt dA
S i 
T 0
Se poate vedea că integrantul
1 T n 1
I   ni CpMn 1 L    p  t , x  dt
T 0
(3.10)
i

care este o funcţie numai de poziţie, ar putea fi o măsură bună a tendinţei anumitor zone ale interfeţei de
contact de a fi afectate de uzură. Aceasta înseamnă că o hartă a distribuţiei valorilor acestui integrant ar
putea fi o anticipare buna pentru caracteristicile geometrice ale uzurii suprafetelor articulatiei. Am notat
acest integrant (fie însumat pe activităţi, sau specific pentru fiecare activitate) ca fiind un descriptor
geometric al uzurii.
Ca o măsură de aplicabilitate a metodei prezentate, am luat in considerare problema determinării
vitezei de uzare a insertului din UHMWPE apartinand unei proteze totale de sold datorată a trei activitati
de rutină: mersul normal, urcarea pe scări si coborârea pe scări.
În figura 3.3, se pot vedea in partea de sus (primul rând), distribuţiile presiunii specifice de contact
pentru fiecare activitate, ilustrate in functie de timp, atunci când se realizează presiunea maximă, iar in
partea de jos (al doilea rând) hărţile descriptorului geometric al uzurii, pentru toate activităţile
considerate.
Se poate vedea că, chiar şi pentru toate activităţile, maximul este situat în partea superioară a cupei,
uzura maximă fiind probabil să apară mai aproape de partea mediana a cupei.
Folosind tehnica de însumare descrisa, am obţinut distribuţia descriptorului geometric al uzurii,
cumulat (figura 3.4a.) pentru activităţile considerate. Datorită faptului că o activitate (mersul normal) are
o frecvenţă crescuta (aprox. 2.000.000 de cicluri/an, comparativ cu 42.000 de cicluri/an pentru fiecare
dintre celelalte activităţi) distribuţia descriptorului geometric cumulat al uzurii este aproape de acela
pentru activitatea menţionata. În figura 3.4b, se poate vedea distribuţia descriptorului geometric cumulat
al uzurii, atunci când sunt luate in considerate numai urcarea si coborârea scărilor (la o frecvenţă de
42.000 de cicluri/an pentru fiecare).

16
 a b c
Figura 3.3. Presiunea de contact (sus) si descriptorul geometric al uzurii (jos) pentru trei activitati: (a) mersul normal; (b)
urcarea pe scări; (c) coborârea pe scări

a b
Figura 3.4. Parametrul geometric cumulat al uzurii

Distributia cumulata a descriptorului geometric al uzurii este integrata pe întreaga interfaţa de

contact, rezultând volumul de material prevăzut îndepărtat prin uzare (tabelul 3.2). Se poate vedea că
valoarea anticipata, chiar un pic mai mare, este în concordanţă cu datele din literatura de specialitate.

Tabel 3.2. Viteza de uzare estimata

Lungimea amprentei Presiunea de contact Rata de uzura prevăzuta Ratele de uzura din literatura
Activitate
uzurii [mm] maxima [N/mm2] [mm3/106cycles] [mm3/106cycles]
Mersul
28.776 7.92
normal 17.5 (McKellop et al [116])
Urcarea 27.6 (McKellop et al [117])
33.095 8.66 28.17
scărilor 28.0 (Hamilton et al [118])
Coborârea 23.3 (Shen et al [119])
33.381 8.40
scărilor

Astfel, dezvoltând o metoda originala, am putut evalua volumul de material uzat în timpul
diferitelor activităţi, bazându-mă pe caracteristicile de transfer de sarcină ale articulatiei, specifice pentru
fiecare activitate.

17
 4. OBSERVAŢII MICRO/MACROSCOPICE ASUPRA PROTEZELOR DE ŞOLD STUDIATE

Ținând seama de faptul ca uzarea cupei acetabulare a unei proteze de sold depinde si de activitatea
capului femural, am investigat si capul femural, in ceea ce priveste procesul de uzare la care este supus.
Prin amabilitatea domnului Prof. Dr. Med. Mihai Popescu de la Spitalul Clinic de Ortopedie-
Traumatologie si TBC Osteoarticular „Foisor”, ne-au fost puse la dispozitie treisprezece proteze de sold
recuperate in urma unor interventii chirurgicale de revizie (figura 4.1). Acestea au fost inspectate cu
privire la starea suprafetelor componentelor portante ale articulatiilor cap femural/ cupa acetabulară. Toate
cupele acetabulare au fost din polietilena de foarte mare densitate moleculara (UHMWPE).

Figura 4.1. Protezele de sold recuperate care au fost analizate

Proteza 1 a fost din aliaj Ti-6Al-4V, cu cap femural din alumina ceramica, având diametru de 28
mm. Protezele 2-8 au fost proteze cu capete femurale modulare cu diametru de 28 sau 32 mm, din aliaj
Co-Cr-Mo sau Ti-6Al-4V, cu diferite acoperiri ale suprafetei, polizate si slefuite. Proteza 2 a fost din aliaj
Co-Cr cu cap femural acoperit cu aliaj Co-Cr-Mo, proteza 3 a fost din aliaj de Ti cu cap acoperit cu Ti-
6Al-4V, proteza 4 a fost din aliaj Co-Cr, proteza 5 a fost din aliaj Ti-6Al-4V acoperit cu TiN, protezele 6
si 7 au fost din aliaj Co-Cr acoperit cu Co-Cr-Mo, iar proteza 8 a fost din aliaj de Ti acoperit cu Ti-6Al-
4V, cu cap femural de 32 mm.
Aceste proteze au fost studiate la scara macroscopică şi la scară microscopică. Investigarea prin
microscopie optica s-a făcut cu un microscop Epiquant, Carl Zeiss Jena GmbH, Germania (figura 4.2).

Figura 4.2. Microscopul Epiquant, Carl Zeiss Jena Figura 4.3. Microscop AFM, NTEGRA Probe NanoLaboratory NT
GmbH, Germania – MDT, Moscova, Rusia. a) 1 – unitate de baza; 2 – cap de masura;
3 – sistem de izolare a vibratiilor; 4 – sistem optic de vizualizare.

18
 S-au făcut si investigatii minutioase prin microscopie de forta atomica (AFM), cu un microscop de
tip NTEGRA Probe NanoLaboratory NT – MDT, Moscova, Rusia (figura 4.3). In urma acestei
investigări, a fost posibila identificarea mai clara a naturii deteriorărilor si stabilirea parametrilor de
rugozitate a tuturor capetelor femurale (si cupelor acetabulare) recuperate.

Imaginile fotografice ale capetelor femurale şi cupelor acetabulare explantate ilustrează cu

claritate, la scara macroscopică, existenta deteriorărilor acestor componente protetice.
Inspectarea prin microscopie optica (figura 4.4) a relevat faptul ca atât capetele femurale, cat si
cupele acetabulare au suferit deteriorări prin zgâriere, exfoliere si transfer de material. Toate cupele
acetabulare din UHMWPE au manifestat diferite grade de deteriorare.

a.- Cap femural 1 zona uzata b - Cap femural 2 zona uzata c - Cap femural 3

d - Cap femural 4 - zona matuita e - Cap femural 5 f - Cap femural 5

g - Cap femural 5 h - Cap femural 5 i - Cap femural 6

j - Cap femural 7 k - Cap femural 8 l - Cap femural 8

Figura 4.4. Imagini prin microscopie optica a unor zone relevante de pe suprafetele capetelor femurale investigate.

Figura 4.4a prezintă craterul rămas in suprafata capului femural ceramic, după extragerea particulei
cu ajutorul unei pensete cu vârf. Este evidenta smulgerea de material, precum si urmele de abraziune in
apropiere de locul intrării particulei metalice in incastrare. In zona uzata a capului femural 2, prezentata
in figura 4.4b, au fost evidentiate urme de abraziune preponderent unidirectionale, peste care se suprapun

19
pete de tribocoroziune cu desprindere de material din stratul de acoperire. Figura 4.4c reda o imagine
microscopica a zgârieturilor multidirectionale, putin adânci, de pe acoperirea din Ti-6Al-4V a capului
femural 3 din aliaj de titan. Acestea par sa fie datorate micilor particule de ciment acrilic incastrate in
cupa acetabulară. Capul femural 4 din aliaj Co-Cr prezintă un aspect mat al zonei uzate, datorita
multitudinii de zgârieturi mici multidirectionale, prezentate in figura 4.4d. Acoperirea din TiN a capului
femural 5 din aliaj Ti-6Al-4V prezintă semne clare de exfoliere (figura 4.4e) si tribocoroziune (figura
4.4f). Figura 4.4g prezintă cu claritate zone cu acoperire TiN exfoliata si care au fost supuse in continuare
zgârierii prin abraziune (figura 4.3h). Prezenta particulelor de TiN exfoliate de pe stratul subtire de
acoperire a dus la suprasolicitarea si încălzirea locala a UHMWPE, provocând transfer de polietilena pe
capul femural. Capetele femurale 6 si 7 din Co-Cr acoperite cu Co-Cr-Mo (figura 4.4i si figura 4.4j)
prezintă distrugeri ale stratului de acoperire, probabil datorate fisurării prin tribocoroziune, urmate de
desprinderea de particule din aceste acoperiri si incastrarea lor in cupele acetabulare.
In urma inspectării prin microscopie optica s-au detectat zone cu acoperire complet distrusa
(figurile 1.3i si 1.3j). Se pare ca in urma solicitării ciclice in fluidul articular, s-a produs un proces de
tribocoroziune prin fisurare, urmat de exfolierea acoperirii. Particulele desprinse din acoperire au
continuat procesul de deteriorare sub forma uzurii cu trei corpuri, pana la incastrarea lor vizibila
microscopic in cupa acetabulară din UHMWPE si transformând astfel procesul de uzare intr-un proces de
abraziune preponderent cu doua corpuri (cap – cupa cu suprafata abraziva). Dar surprinzător, aceasta a
făcut ca suprafata capului femural sa nu prezinte zgârieturi severe, ci o mătuire relativ uniforma pe
majoritatea suprafetei sale.
Valorile rugozitatii Ra pentru trei zone alese la întâmplare sunt de 148.187 nm, 134.250 nm si
respectiv 119,696 nm (figura 4.5). Acestea sunt de aproximativ 2,5 – 3 ori mai mari decât valorile Ra
initiale ale suprafetei, de 0,05 µm, prevăzute de ISO 7206-2, dar intr-o gama mult mai uniforma decât a
celorlalte capete femurale studiate, ceea ce a fost surprinzător.

zona 6 zona 15 zona 16

Ra = 148.187 nm Ra = 134.250 nm Ra = 119,696 nm

Figura 4.5. Analiza unor imagini AFM - cap femural 7

Pentru a elucida acest aspect, am folosit un dispozitiv de testare la zgâriere, cu un segment sferic
de diamant, modificat cu contact de tip sfera pe plan cu care am testat 5 mostre disc din otel inoxidabil
SS316L cu duritate de 62HRC. Bila a fost din alumina cu viteza de 1,85 cm/s, lungimea cursei fiind de
10 mm.
A fost cuantificat volumul de material îndepărtat prin uzare, folosind “metoda amprentei”,
impartirea lungimii amprentei in zece parti egale, calculul matematic al fiecărui sector uzat pe baza
profilului transversal al amprentei in acea zona, calculul mediei acestor volume sectoriale de material
îndepărtat prin uzare, iar prin impartirea la durata testului sau la lungimea parcursului prin frecare,
stabilirea vitezei de uzare (mm/ora; mm/km). S-a observat o crestere initiala a uzurii intre 1 si 2 N,
urmata de o scădere abrupta a acesteia intre 2 si 4 N, după care scăderea aproape ca s-a aplatizat. Înainte
de a efectua testele de uzare, s-a făcut o verificare a normalitatii repartitiei unor masuratori de duritate. In
acest scop am făcut pe fiecare mostra cate 36 de indentari, la sarcini de 1-5 N. Încercările de
microduritate s-au efectuat după metoda Vickers, cu ajutorul unui microdurimetru LECO LV.

20
 Amprentele au fost realizate la distante egale, in interiorul unui patrat cu latura de 0.5 mm (figura
4.6).

Figura 4.6. Schema amplasării amprentelor de microduritate realizate cu microdurimetrul LECO LV

Am utilizat testul Shapiro – Wilk. Acest test, bazat pe statisticile de ordine, este destinat verificării
unor selectii foarte mici (3  n 50) din punct de vedere al normalitatii.
S-a calculat statistica testului Wcalc,
2 2
Wcalc  b / S , (4.1)

unde b are expresia:

   
b  a n x n  x1  a n1 x n1  x 2  ......

 a nk 1 x nk 1  x k 
(4.2)

In ecuatia (4.2), k = n/2 = 16 (pentru n par), iar coeficientii a n , a n-1 …a n – k + 1 depind de mărimea
selectiei si sunt tabelati.

Pentru statistica testului, rezulta in conformitate cu ecuatia (4.2), valoarea:

Wcalc  21520.89 / 22054  0,976

Statistica testului Wcalc  0.976 se încadrează intre valorile W0.50  0.970 si W0.90  0,984 ale
statisticii Wn , p ale testului Shapiro – Wilk, pentru verificarea normalitatii. Cele doua valori corespund
unor probabilitati de normalitate a repartitiei, de 50% si respective 90%. Efectuând o interpolare liniara a
valorii Wcalc , intre valorile W0.50 si W0.90 , rezulta pentru probabilitatea unei repartitii normale a
microduritatii, valoarea:


p  0.50  0.90  0.50  0.976  0.970  0,67.
0.984  0.970

Prin urmare, se poate aprecia ca valorile obtinute prin încercările de microduritate apartin cu o
probabilitate de 67% unei repartitii normale, deoarece conditia W0.67 > W0.50 este satisfăcuta. Pe
epruvetele din aliaj SS316L, verificate astfel ca având repartitii normale ale valorilor microduritatii, au
fost efectuate încercările de uzare, la sarcini normale cuprinse intre 1 si 5 daN. Pe amprentele de uzare
rezultate si pe portiunea neuzata a mostrelor s-au efectuat apoi cate cinci masuratori de microduritate, la
distante egale una de alta, calculând atât microduritatea medie, cat si abaterea standard.
Pe baza rezultatelor obtinute, in figura 4.7 este ilustrata corespondenta dintre variatia cu sarcina
normala a duritatii zonei de contact a contrapiesei metalice. Figura 4.7 ilustrează o crestere initiala relativ
rapida a duritatii zonei de contact, ceea ce are ca efect o viteza de uzare scăzuta, pana la o anumita
sarcina (presiune de contact), după care manifesta o scădere brusca.
21
 Analiza prezentata mai sus ilustrează faptul ca sub actiunea sarcinii normale (presiunii de contact),
materialul metalic se ecruisează, durificandu-se. Acest lucru se întâmpla doar pana la o anumita valoare a
efortului de contact, după care stratul ecruisat se distruge, iar viteza de uzare creste in mod catastrofal.

Figura 4.7. Variatia microduritatii intre suprafata de contact si incarcarea normala.

Consideram ca acelasi fenomen se întâmpla si in cazul capului femural al protezei totale de sold
explantate care face obiectul acestei investigatii.
Datorita incarcarii ciclice puternice din timpul activitatilor curente ale pacientului (de exemplu
forta rezultanta este de aproximativ patru ori mai mare decât greutatea corpului), capul femural suferă o
deformare ciclica la care se adaugă actiunea agresiva a fluidului din organismul uman. Ca urmare,
datorita vitezei relative dintre cap si cupa, are loc un proces de uzare, pe fondul tribocoroziunii de fisurare
induse de lichidul sinovial.
Tribocoroziunea se manifesta la nivelul microfisurilor si microporilor acoperirii dure din Co-Cr-
Mo, ducând la exfoliere si la aparitia particulelor de uzura. Acestea promovează mecanismul de uzare
abraziva cu trei corpuri care conduce la slefuirea acoperirii subtiri a capului femural.
Consideram ca micile particule de uzura rezultate in urma deteriorării acoperirii sunt incastrate in
suprafata lagărului cupei, actionand in continuare ca o scula de rectificare exterioara sferica, solicitând
puternic suprafata capului femural si ecruisând substratul. In acest mod mecanismul de uzare al suprafetei
capului femural se transforma din abraziune cu trei corpuri, intr-un proces de abraziune cu doua corpuri,
in care cupa acetabulară actioneaza ca o scula de rectificat sferic exterior, cu particule abrazive incastrate
in suprafata polietilenei de foarte inalta greutate moleculara. De asemenea, apreciem ca aderenta
insuficienta a acoperirii cu straturi subtiri la materialul de baza favorizează fisurarea prin tribocoroziune
si exfolierea acoperirii.
Apreciem ca in cazul aliajului Co-Cr, solicitarea mecanica puternica a suprafetei capului femural
duce la început la ecruisarea materialului de baza (Co-Cr) si deci la durificarea sa. Aceasta are ca efect o
uzare relativa mai blanda a acoperirii, manifestata prin mătuirea sa.
Capul femural 8 de 32 mm, din aliaj Ti-6Al-4V, prezintă zgârieturi multidirectionale (figura 4.4k si
figura 4.4l) si urme de desprinderi de material.

Identificarea mai clara a naturii deteriorărilor si stabilirea parametrilor topografici a tuturor

capetelor femurale investigate a fost realizata prin microscopia de forta atomica. In acest scop am
impartit capul femural in zone, zonele in subzone si pe fiecare am investigat topografia suprafetei. Pentru
exemplificare prezint câteva din înregistrările efectuate in figura 4.8.

22
 Cap femural 1 – ceramica

Cap femural 2 - CoCr acoperit cu CoCrMo

Cap femural 3 - Ti acoperit cu Ti6Al4V

Cap- femural 4 - CoCr

Cap femural 5 - Ti6Al4V acoperit cu TiN

Cap femural 6 - CoCr acoperit cu CoCrMo

Cap femural 7 - CoCr acoperit cu CoCrMo

Cap femural 8 - Ti acoperit cu Ti6Al4V

Figura 4.8. Caracterizări ale suprafetei capetelor femurale utilizând microscopia de forta atomica.

23
 Au fost scanate suprafete de 50/50 µm aflate in diferite locatii ale capetelor femurale obtinute după
operatiile de recuperare si determinati parametrii topografici cu ajutorul NOVA SPM Software – softul
microscopului. Se pot observa diferite neregularitati mai mult sau mai putin pronuntate, precum particule
smulse din materialul capului femural, sau zgârieturi. Exista insa si zone cu suprafete uniforme, aproape
fara defecte.
Parametrii topografici determinati (rugozitate Ra, inaltimea maxima hmax, inaltimea in 10 puncte Rz,
asimetria suprafetei Rsk, coeficient de aplatizare Rka) in urma studiului AFM a capetelor femurale oferă
informatii legate de suprafata acestora.
Valoarea medie a inaltimii maxime a capetelor femurale variază intr-un interval destul de mare
(intre aproximativ 150 nm si 500 nm). Acestea apar ca urmare a particulelor smulse care au provocat
găuri cu adâncime mica sau mai pronuntata si zgârieturi cu adâncimi diferite. Din aceasta analiza se poate
observa si o variatie a valorii medii a inaltimii maxime in functie de material CoCrMo > Ti6Al4V > CoCr
> TiN > ceramica (figura 4.9).
Valoarea rugozitatii suprafetelor a variat intr-un spectru larg, in functie de materialul din care este
constituit capul femural studiat. Din aceste valori se observa o variatie mare a rugozitatii suprafetelor
studiate, chiar si pentru un singur cap femural. Aceasta dovedeste existenta unor neregularitati mai mult
sau mai putin pronuntate, care au putut apare in urma procesului de uzura. Au fost observate suprafete cu
mai multe neregularitati care aveau o valoare medie si suprafete uniforme in mare parte, dar in care
apăreau câteva găuri pronuntate ramase in urma smulgerii unor particule. Aceste modificări ale
uniformitatii suprafetelor au determinat variatiile valorilor rugozitatii Ra.

450
400
CoCrMo 419, 23 nm
350
300 Ti6Al4V 341,19 nm
250 CoCr 244,46 nm
200
150 TiN 198,79 nm
100 Ceramica 177.18 nm
50
0

Figura 4.9. Variatia inaltimii maxime hmax (nm) medii in functie de material

Dintr-o analiza sumara a valorilor medii obtinute se poate observa o scădere a valorii rugozitatii in
functie de materialul capului femural, astfel: CoCrMo > CoCr > Ti6Al4V > TiN > ceramica (figura 4.10).
Astfel, se poate observa ca suprafata capului femural din ceramica este cea mai uniforma, suprafetele din
CoCrMo prezentând cele mai mari denivelări. De asemenea se observa si o diferenta mare intre valoarea
medie a rugozitatii suprafetelor de TiN si ceramica in comparatie cu celelalte. Tinand cont si de valorile
medii ale inaltimii maxime acest lucru ar putea demonstra si o rezistenta a materialului, uzura
producându-se pana la o adâncime mult mai scazuta si o alterare a uniformitatii mai scazute.

80
70
60 CoCrMo 75,94 nm
50 CoCr 60,75 nm
40 T i6Al4V 54,70 nm
30 T iN 26,50 nm
20 Ceramica 17,391 nm
10
0

Figura 4.10. Variatia rugozitatii medii a suprafetelor Ra (nm) in functie de material.

24
 Prin aceste studii AFM si determinarea parametrilor topografici au fost confirmate toate
deteriorările descoperite prin celelalte studii realizate anterior.

5. STRATURI DE TiN DEPUSE PRIN METODA PLD (DEPUNERE PRIN PULSURI LASER)

5.1. Depunere cu pulsuri laser

Ideea cercetărilor întreprinse a fost stabilirea unei metodologii de depunere si caracterizare a unor
acoperiri dure cu straturi subtiri din TiN. Deoarece nu am dispus de mijloace tehnice si tehnologice de
depunere a acoperirilor din TiN pe suprafete sferice, am făcut ipoteza ca cupla de frecare cap
femural/cupa acetabulară ar avea la limita, o raza infinita. In aceasta situatie, capul femural a putut fi
modelat printr-o suprafata metalica plana, reprezentata de mostre cilindrice, cu diametru de 22.,5 mm si
grosime de 10 mm. Depunerea filmelor de TiN a fost realizata prin amabilitatea domnului Prof. Dr. Ion
Mihăilescu la Institutul National de Fizica Laserilor, Plasmei si Radiatiilor, Laboratorul de Interactiuni
Laser – Suprafete – Plasma.
Depunerile de TiN au fost realizate prin procesul de depunere cu pulsuri laser (PLD), într-o incinta
de depunere (figura 5.1), cu camera de reacţie din otel inoxidabil (figura 5.2), la 5000, 10000 şi 20000
pulsuri.

Figura 5.1. Camera de depunere Figura 5.2. Camera de reactie.

Experimentele PLD au fost efectuate folosind o sursă de KrF* (figura 5.3), model COMPexPro
205 (λ = 248 nm, τFWHM ≈ 25 ns, ν = 10 Hz), care rulează la o frecvenţă de repetiţie de 10 Hz. Raza laser a
fost incidentă pe suprafaţa ţintă la 45°.

Figura 5.3. Schema experimentală PLD.

25
 Au fost folosite tablete comerciale de TiN de la Plasmaterials (puritate 99,5%, 1" diametru ×
0.250" grosime) ca ţinte pentru experimente, în timp ce pastile de oţel inoxidabil SS316L (22,5 mm
diametru şi 10 mm înălţime), cu duritate de 150 HV30 au fost utilizate drept substraturi de depunere.
Mostrele de substrat (figura 5.4) au avut suprafetele slefuite cu hârtie abraziva cu granulatii crescătoare,
de la 200, 400, 600 pana la 800, iar apoi slefuite oglinda pe pasla, cu pasta diamantata. In urma
procesului de prelucrare si slefuire la care au fost supuse au fost obtinute suprafete lustruite cu un grad
diferit de uniformitate. Existenta unor neregularitati pe aceste suprafete poate influenta uniformitatea
straturilor depuse, de aceea am caracterizat suprafetele acestor discuri prin microscopie de forta atomica
(AFM). Concluzia este ca au fost obtinute suprafete lustruite, cu o rugozitate Ra apropiata de cea de 0,05
µm, valoarea maxima admisa in ISO 7206-2. Rugozitatea medie a suprafetei primului disc este 59.017
nm, a celei de a doua este 51.4873 nm. Suprafata celui de al treilea disc are o rugozitate egala cu 40.8066
nm, iar rugozitatea suprafetei celui de al patrulea disc este egala cu 19.902 nm.
Prin obţinerea unei astfel de calitati a suprafetelor substratului suntem în măsură să aplicam un
strat cat mai uniform si sa eliminam influenţa stării suprafetei asupra evoluţiei coeficientului de frecare.
Aceasta permite, de asemenea, vizualizarea, pentru a face măsurători prin microscopie optică şi
înregistrarea cu exactitate a amprentelor de uzură rezultate pe suprafeţele depuse.

Figura 5.4. Pastile de otel inoxidabil SS316L folosite drept substrat

Aceste discuri au fost supuse masuratorilor de duritate pe un tester universal de duritate si

microduritate LECO LV (figura 5.5a). Sistemele de testare - seria LV, oferă avantajul testării materialelor
care variază de la foarte moi la ultra dure. Sarcina de testare a sistemului LV variază de la 0.3 Kgf la 50
Kgf. Toti parametrii de functionare sunt uşor accesibili prin atingerea afisajului cu un deget.

(a) (b)
Figura 5.5. Sistemul de testare a duritatii si microduritatii LECO LV. (a) Testerul LECO LV si (b) ecranul de comanda si
afisaj.

Mostrele disc au fost asezate paralel cu tintele (pe axa geometrică), la 5 cm distanţă de separare, în
faţa lor. Fluenta laser pe suprafaţa ţintă a fost de ~ 4.8 J/cm2, la o energie de 500 mJ.
Înainte de depunere, în scopul de a elimina micro-impuritatile, tintele au fost supuse unui proces de
curăţare cu 1000 de pulsuri laser. In timpul acestei proceduri, între ţintă şi substrat a fost interpus un
obturator, pentru a colecta fluxul de impurităţi şi defecte expulzate. Tintele au fost rotite continuu cu 0,3
Hz şi transferate de-a lungul a două axe ortogonale, pentru a evita formarea de cratere adânci, în scopul
de a asigura o depunere uniformă. În timpul depunerii, substraturile au fost încălzite şi menţinute la o
temperatură constantă (500°C) folosind un controler de temperatura PID-EXCEL.

26
 Toate depunerile s-au efectuat într-un flux dinamic de N2 controlat în mod constant cu ajutorul
unui regulator de debit de masă MKS 400. Presiunea din interiorul camerei de depunere a fost de ~ 2x10-3
Torr şi numărul de pulsuri laser consecutive a fost variat de la 5000 la 20000 pulsuri.
Este un fapt documentat că raportul stoichiometric în compuşi binari prelucrati prin PLD depinde
în principal de presiunea de depunere şi de afinitatea materialului pentru gazul de fundal. Cu toate
acestea, există câteva dependenţe minore de alti parametri, cum ar fi conditiile suprafetei tintei, energia
laser şi rata de repetiţie a pulsurilor. Aşa cum se arată în figura 5.6.a-c, culoarea filmului TiN pregătit în
atmosferă de N2 s-a schimbat de la galben deschis la galben-brun, în funcţie de numărul tot mai mare de
pulsuri laser aplicate.

a b c
Figura 5.6. Fotografii ale filmelor de TiN pregătite prin metoda PLD în funcţie de numărul tot mai mare de pulsuri aplicate: (a)
5000 pulsuri; (b) 10000 pulsuri; (c) 20000 pulsuri.

5.2. Spectroscopia in infrarosu cu transformata Fourier (FTIR)

Spectroscopia in infrarosu cu transformata Fourier (FTIR) reprezintă o tehnica analitica

nedistructiva utilizata pentru determinarea modurilor vibrationale IR care aparţin principalelor grupări
funcţionale, identificarea legăturilor chimice si a grupărilor functionale si evidentierea naturii structurilor
crescute chimic in-vitro.
Potrivirile spectrale identifica constituentii în proba. Majoritatea moleculelor prezintă grupări
functionale care absorb radiatia in regiunea IR mijlociu, care este intalnita intre 4000 si 400 cm-1. În
general, benzile de absorbţie în domeniul de 1500-4000 cm-1 sunt, de obicei, datorate grupărilor
funcţionale (ex. –OH, C=O, N–H, CH3, etc.). Benzile de absorbţie din domeniul 400-1500 cm-1 sunt, în
general, ca urmare a fenomenelor inter-moleculare şi sunt extrem de specifice pentru fiecare material.

TiN target
45 TiN film (5k)
TiN film (10k)
40 TiN film (15k)
TiN film (20k)
35
Intensity (a.u.)

30

25

2360,949
20

15

10

5
500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500 5000
-1
Wavenumber (cm )

Figura 5.7. FTIR ale ţintei TiN şi ale filmelor subţiri depuse (80SPEC).

Straturile de TiN depuse pe pastilele de otel inoxidabil SS316L au fost investigate cu tehnica FTIR
în geometria 10SPEC şi geometria 80SPEC. În figurile 5.7 şi 5.8 sunt prezentate înregistrările FTIR ale
ţintei TiN şi ale filmelor subţiri depuse, în geometrie 80SPEC şi, respectiv, geometrie 10SPEC.

27
 In figura 5.7 se pot observa semnale similare ale intensitatii functie de lungimea de unda, intre
proba tinta si cele ale depunerilor efectuate la 5000 pulsuri (5k), 10000 pulsuri (10k), 15000 pulsuri (15k)
si 20000 pulsuri (20k). O data cu cresterea numărului de pulsuri se observa o modificare a semnalului din
ce in ce mai pronuntata, in jurul valorii de 2500 cm-1, respectiv 2360,949 cm-1.
Un fenomen asemănător, insa mai pronuntat, se observa si in figura 5.8. Ceea ce este diferit de
prima imagine, este faptul ca o similaritate crescuta a semnalelor se observa in principal pentru probele
acoperite la 10000 pulsuri (10k), 15000 pulsuri (15k) si 20000 pulsuri (20k). Modificarea semnalului
apare tot in jurul valorii de 2500 cm-1, mai exact 2362,773 cm-1. Tot in aceasta diagrama apare o
modificare a semnalului la valoarea de 667,616 cm-1 pentru probele cu depunere mai mare de 10000
pulsuri (10k). Aceasta s-ar putea datora existentei unui fenomen inter-molecular.

TiN target
90 TiN film (5k)
TiN film (10k)
80 TiN film (15k)
TiN film (20k)
70

60 667,616
Intensity (a.u.)

50

40

30 2362,773
20

10

500 1000 1500 2000 2500 3000 3500 4000 4500

-1
Wavenumber (cm )

Figura 5.8. FTIR ale ţintei TiN şi ale filmelor subţiri depuse (10SPEC).

In urma acestor investigatii FTIR realizate se pot observa benzi de absorbtie in intervalul 1500-
4000 cm-1, ceea ce poate demonstra existenta unei legături N-H. Astfel, aceasta analiza poate dovedi
transferul stoichiometric al materialului, respectiv depunerea stratului de TiN.
Graficele prezentate indica aderenta dintre acoperire si substrat printr-un strat de difuzie in
adâncimea materialului de baza. Totusi, pentru acest strat nu este evidenta o profunzime uniforma, lucru
care va trebui imbunatatit in viitor.

5.3. Microstructura straturilor de TiN depuse prin PLD prin tehnici de difracţie cu radiaţii X

Microstructura straturilor de TiN depuse prin PLD a fost investigata cu ajutorul tehnicii de difractie
cu raze X (figura 5.9), prin amabilitatea domnilor Sorin Moga si Denis Negrea de la Universitatea din
Pitesti, Centrul de Cercetare pentru Materiale Avansate.

Figura 5.9. Difractometru XRD

Măsurătorile de difracţie au fost efectuate cu radiaţie de Cu Kα pe un echipament Rigaku Ultima

IV, dotat cu optică paralelă şi goniometru vertical θ-θ.
28
 Analiza de fază
În figurile 5.10 – 5.13 sunt prezentate difractogramele cu radiaţii X măsurate la un unghi de
incidenţă fix α = 10. Analiza de fază calitativă a acoperirilor de TiN a indicat prezenţa a trei faze
policristaline în probele analizate:
- în probele 5k şi 10k - TiN (structură cubică tip B1), Feα (structură cubică) şi Fe3O4 (structură
cubică).
- în probele 15k şi 20k - TiN (structură cubică tip B1), Feα (structură cubică).

12000
S
8000 

10000 5K
- Fe3O4 10K
 - TiN - Fe3O4
Intensity (counts)

S - suport Fe 6000  - TiN

Intensity (counts)
8000
S - suport Fe


6000 S
4000

4000 

2000

2000  

 S S

 S  
S
 

S  
 
   S
0 0
40 50 60 70 80 90 100 40 50 60 70 80 90 100
2 (deg.) 2 (deg.)

Figura 5.10. Difractograma cu radiaţii X a probei 5k – analiza Figura 5.11. Difractograma cu radiaţii X a probei 10k –
de fază analiza de fază

16000
12000 
S
14000 10K
 - TiN
10000
12000 S - suport Fe
15K
Intensity (counts)

 - TiN
Intensity (counts)

8000
10000 S - suport Fe

8000 6000

S
6000

4000
4000

2000
S 
2000 
 S S  S
S  S
 
0 0
40 50 60 70 80 90 100 40 50 60 70 80 90 100
2 (deg.) 2 (deg.)

Figura 5.12. Difractograma cu radiaţii X a probei 15k – Figura 5.13. Difractograma cu radiaţii X a probei 20k –
analiza de fază analiza de fază

Analiza microstructurală
Analiza microstructurală s-a efectuat cu ajutorul pachetului software specializat FullProf care
permite analiza Rietveld a întregului spectru de difracţie.
Pentru modelarea profilului fizic s-a folosit funcţia pseudo-Voigt TCH ce include corecţia Finger a
divergenţei axiale.
Parametrii microstructurali rezultaţi în urma analizei Rietveld sunt centralizaţi în tabelul 5.1.

Tabelul 5.1. Sinteza principalilor parametri obţinuţi din analiza Rietveld

Cod probă Dimensiunea medie de cristalit (Å) Microdeformaţia maximă mediată (%)
5k 143.04 84.1698
10k 195.19 80.1921
15k 344.92 79.1179
20k 107.12 102.9714

29
 Determinarea tensiunilor reziduale
Determinarea tensiunilor reziduale a fost realizata folosind Difracţia cu Radiaţii X la Incidenţă
Razantă (GIXRD – Grazing Incidence X-Ray Diffraction). Presupunând că proba este supusă unei stări
de tensiune biaxială cu simetrie de rotaţie (  11   22   || - nu există dependenţă de  ,    0 , fără
tensiuni de forfecare), condiţie satisfăcută de obicei în cazul straturilor subţiri, dependenţa deformării
elastice a reţelei cristaline de unghiul  poate fi exprimată prin legea sin 2  [125]

hkl  hkl 1 hkl 2 

   2 S1  S 2 sin   || (5.1)
 2 

unde S1hkl şi S 2hkl reprezintă constantele elastice ale materialului. În acest studiu acestea au fost calculate
plecând de la constantele elastice de monocristal şi folosind modelul de interacţiune elastică a cristalitelor
Reuss.
Centrele de greutate ale liniilor de difracţie folosite în analiza tensiunilor s-au determinat prin
fitarea acestora cu functii split - Pearson VII. Folosind legea lui Bragg şi relaţia de calcul pentru structura
cubică au fost calculaţi parametrii de reţea ahkl . Tensiunile reziduale se calculează din panta graficului

ahkl vs f   şi parametrul structurii fara tensiune va fi găsit pentru f    0 .

Analiza tensiunilor reziduale ale stratului de TiN pentru proba 5k nu a fost posibilă din cauza
suprapunerii puternice a liniilor de difracţie corespunzătoare celor două faze policristaline – TiN şi Fe3O4.
În figurile 5.14 – 5.16 sunt prezentate dependenţele liniare ale parametrilor de reţea ahkl în funcţie
de valorile f   calculate pentru fiecare set hkl al retelei cristaline plane.

4.30 4.29

4.29 4.28

4.28
10K 4.27
111
15K
4.27 4.26

4.26 4.25
111
hkl 4.25 200 hkl 4.24
a a
4.24 220 4.23
(Å) (Å) 200
4.23 311 4.22

4.22 4.21 220 222

4.21 4.20 311
222
4.20 4.19

4.19 4.18
-1.0 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0.0 -1.0 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0.0
f   (10
-12 -1
Pa ) f   (10
-12 -1
Pa )

Figura 5.14. Reprezentarea ahkl vs f   pentru modelul Figura 5.15. Reprezentarea ahkl vs f   pentru modelul
de interacţiune elastică a cristalitelor Reuss – proba 10k de interacţiune elastică a cristalitelor Reuss – proba 15k

În tabelul 5.2 sunt prezentate valorile tensiunilor reziduale şi ale parametrilor de reţea
netensionaţi obţinute cu ajutorul metodei f   .

Tabelul 5.2. Valorile tensiunilor reziduale şi ale parametrilor de reţea netensionaţi obţinute cu ajutorul metodei f   .
Cod probă  II (GPa) a 0 (Å)
10k -12.95 4.2155
15k -10.06 4.2016
20k -10.40 4.2299

30
 4.30

4.29

4.28 20K
111
4.27

4.26
ahkl 200
4.25
(Å)
220
4.24 311

4.23
222
4.22

4.21
-1.0 -0.8 -0.6 -0.4 -0.2 0.0
f   (10
-12 -1
Pa )

Figura 5.16. Reprezentarea ahkl vs f   pentru modelul de interacţiune elastică a cristalitelor Reuss – proba 20k

Toate probele analizate sunt supuse unor tensiuni de compresiune ridicate. De asemenea se poate
observa o tendinţă de relaxare a stratului odată cu creşterea grosimii.
Rezultatele sunt verosimile, ele fiind comparabile cu rezultatele raportate în referinte. Aceste valori
ridicate sunt cauzate de încorporarea de atomi şi ioni de energie înaltă în filmele subtiri depuse.

5.4. Caracterizarea straturilor de TiN prin microscopia de forta atomica

Pentru o caracterizare completa a straturilor de TiN depuse cu un anumit număr de pulsuri s-a
utilizat microscopia de forta atomica.
(a)

(b)

(c)

Figura 5.17. Caracterizarea prin AFM si valorile parametrilor topografici ai suprafetei stratului de TiN depus la (a) 5000,
(b) 10000 si (c) 20000 pulsuri

Stratul de TiN depus la 5000 pulsuri are o suprafata cu o uniformitate mai scazuta, care ar putea fi
si rezultatul neuniformitatii mai pronuntate a substratului. Aceste rezultate pot fi observate in figura
5.17a, in urma scanarii 2D si a transformarii acestei imagini in 3D. Valorile rugozitatii suprafetei difera
relativ putin de la o zona la alta, astfel incat pentru stratul de TiN depus la 5000 pulsuri valoarea medie a
rugozitatii rezultate in urma acestor masuratori este de 40,013 nm.
31
 Suprafata stratului de TiN depus la 10000 pulsuri are o uniformitate mai mare comparativ cu cea a
stratului depus la 5000 pulsuri. Aceste rezultate pot fi observate in figura 5.17b, in urma scanarii 2D si a
transformarii acestei imagini in 3D. Se pot observa pe aceste imagini si mici defecte ale suprafetelor, insa
marimea acestora este redusa. Valoarea medie a rugozitatii suprafetei stratului de TiN depus la 10000
pulsuri este 26,334 nm.
Suprafata stratului de TiN depus la 20000 pulsuri are uniformitatea cea mai mare dintre cele 3
probe realizate (5000 pulsuri, 10000 pulsuri si 20000 pulsuri). Acest lucru se poate observa din imaginile
2D ale scanarii AFM din figura 5.17c si a transformarii acestei imagini in 3D. Valoarea medie a
rugozitatii stratului depus la 20000 pulsuri este 2,527 nm. Este cea mai mica valoare a rugozitatii medii a
stratului dintre aceste probe, fapt demonstrat si de uniformitatea suprafetei acoperirii, vizibila din
scanarile AFM.
S-a observat ca valorile rugozitatii straturilor difera in functie de numarul de pulsuri la care a fost
depusa acoperirea (40,013 nm pentru proba cu 5000 pulsuri; 26,334 nm pentru proba cu 10000 pulsuri;
2,527 nm pentru proba cu 20000 pulsuri). Se poate observa scaderea valorii rugozitatii o data cu cresterea
numarului de pulsuri (figura 5.18).

45
40
35 5000 pulsuri 40,013 nm
30
10000 pulsuri 26,334 nm
25
20 20000 pulsuri 2,527 nm
15
10
5
0

Figura 5.18. Variatia rugozitatii medii Ra (nm) a stratului de TiN depus in functie de numarul de pulsuri utilizate in proces.

Tinand cont de faptul ca si grosimea stratului creste cu numarul de pulsuri si avand in vedere ca
suprafata substratului a prezentat unele mici defecte s-a ajuns la concluzia ca stratul devine din ce in ce
mai uniform o data cu acoperirea cat mai completa a defectelor initiale.

5.5. Determinarea grosimii si duritatii straturilor de TiN depuse

Pentru determinarea grosimii straturilor subtiri de TiN depuse au fost realizate sectiuni ale probelor
din otel SS316L pe care au fost depuse straturile (figura 5.19). Aceste sectiuni au fost slefuite pentru
indepartarea urmelor de oxid si asigurarea unui contrast optic adecvat, iar apoi au fost investigate cu
ajutorul microscopului optic (OM), a microscopiei de forta atomica (AFM) si a microscopiei electronice
de baleiaj (SEM), pentru a stabili cat mai corect grosimea acoperirii.
5000 pulsuri 10000 pulsuri 20000 pulsuri

Figura 5.19. Sectiunile probelor acoperite cu straturi subtiri de TiN

Imaginile obtinute in urma analizei microscopice sunt prezentate in figura 5.20. Se observa
existenta stratului de material depus pe suprafata de otel si in acelasi timp o difuzie a stratului depus in
substrat. Acest lucru se observa mai clar in cazul probelor cu stratul depus la 20000 pulsuri.

32
 (a) (b)
Figura 5.20. Analiza prin microscopie optica a sectiunilor transversale ale probei din otel SS316L acoperita cu TiN la (a) 5000
si (b) la 20000 pulsuri (marire imagine x1000)

Imaginile obtinute prin microscopia optica prezentate in figura 5.20, oarecum mai putin clare
datorita luminii reflectate de slif, au fost inspectate ca atare (ca imagini) si cu ajutorul softului AFM
pentru determinarea grosimii straturilor de TiN depuse. Rezultatele sunt prezentate in figurile 5.21 si
5.22.

5000 pls x 1000_4  1,3 µm

5000 pls x 1000_1  0,8 µm

Figura 5.21. Imagini AFM ale sectiunilor transversale ale probelor din otel inoxidabil acoperite cu TiN la 5000 pulsuri

20000 pls x 1000  1,2 µm

20000 pls x 1000_1  1,8 µm

33
 Figura 5.22. Imagini AFM ale sectiunilor transversale ale probelor din otel inoxidabil acoperite cu TiN la 20000 pulsuri

Valorile medii rezultate ale grosimii stratului de TiN (tabelul 5.3) au fost 1,1 μm pentru proba de
5000 pulsuri şi 1,62 μm pentru proba de 20000 pulsuri.

Tabelul 5.3. Valorile medii rezultate ale grosimii stratului de TiN

Proba Grosime strat TiN (µm) Proba Grosime strat TiN (µm)
5000 pls x 1000 0,8 20000 pls x 1000 1,2
5000 pls x 1000_1 0,8 20000 pls x 1000_1 1,8
5000 pls x 1000_2 1,3 20000 pls x 1000_2 1,7
5000 pls x 1000_3 1,3 20000 pls x 1000_3 1,7
5000 pls x 1000_4 1,3 20000 pls x 1000_4 1,7
Medie 1,1 Medie 1,62

S-a incercat determinarea grosimii stratului de TiN depus prin scanarea suprafetelor acestuia cu
AFM (figura 5.23).
5000 pls_10  1,5 µm

10000 pls  2,2 µm

20000 pls_3  2,6 µm

Figura 5.23. Studiul AFM al sectiunilor transversale ale probelor din otel inoxidabil acoperite cu TiN la 5000 pulsuri, 10000
pulsuri si 20000 pulsuri

In urma caracterizarii acestor suprafete cu microscopul de forta atomica s-a determinat grosimea
straturilor subtiri de TiN depuse la 5000, 10000 si 20000 pulsuri (tabelul 5.4). Se observa valori similare
ca ordin de marime, dar mai mari ca valoare in comparatie cu cele obtinute prin microscopia optica.

34
 Tabelul 5.4. Grosimi ale straturilor de film de TiN depuse la 5000, 1000 si 20000 pulsuri, masurate prin AFM.
No. 5000 pulsuri (µm) 10000 pulsuri (µm) 20000 pulsuri (µm)
1 1.8 2.2 2.1
2 1.8 1.9 2.4
3 1.6 2.1 2.4
4 1.9 1.8 2.6
5 1.6 1.9 2.3
6 1.5 1.8 2.6
7 2.2 2.4 3.1
8 1.4 2.1 3.8
9 1.4 2.5 4.1
10 1.5 2.4 1.8
Valoare medie 1.67 2.11 2.72

Pentru precizie, masuratorile de grosime au fost realizate, de asemenea, prin SEM, la măriri diferite
(250X, 1000X şi 2000X). Toate imaginile au fost achiziţionate până la o tensiune de 20 kV la un unghi de
înclinare de 0°. Mărirea 250X (figura 5.24) a fost considerată optimă permitand o imagine exactă a
secţiunii stratului depus.

Figura 5.24. Imaginile SEM (marire 250X) ale grosimii acoperirii de TiN pentru probele de 5000, 10000 si 20000 pulsuri

Din imaginile SEM prezentate în figura 5.24. s-au calculat grosimile pentru proba de 5000 pulsuri
(aproximativ 0.8 – 1 μm), proba 10000 pulsuri (aproximativ 1.2 – 1.4 μm) şi proba 20000 pulsuri (1.5 –
1.6 μm).
Ca rezultat, grosimea medie a straturilor depuse, determinata prin diferite metode este:
 prin microscopie optică: 1,1 μm pentru 5000 pulsuri şi 1,62 µm pentru 20000 de pulsuri;
 prin AFM: 1,67 µm pentru 5000 pulsuri, 2,11 µm pentru 10000 pulsuri si 2,72 µm pentru
20000 pulsuri;
 prin SEM: 0,8 – 1 μm pentru 5000 pulsuri, 1,2 – 1,4 μm pentru 10000 pulsuri si 1,5 – 1,6 μm
pentru 20000 pulsuri.
Aceasta se manifesta si printr-o crestere a duritatii compozitului strat-substrat cu cresterea grosimii
straturilor.
Valorile medii ale durităţii probelor din otel SS316L înainte de acoperire şi microduritatea
straturilor de TiN depuse sunt prezentate în tabelul 5.5. Duritatea este mai mare pentru stratul de TiN
decât duritatea iniţială a substratului.
Tabelul 5.5. Duritatea stratului si substratului probelor utilizate
Duritatea stratului Duritatea substratului
Proba
Micro HV 50 grf HV 5
5k 349 287
10k 539 420
20k 738 464

S-a observat o crestere a grosimii straturilor si corespunzator a duritatii compozite, odata cu

cresterea numarului de pulsuri. Astfel, este posibil ca uniformitatea straturilor depuse sa apara in urma
acoperirii cu un strat mai gros a defectelor existente pe substrat (cu o grosime mai mare pentru proba de
20000 pulsuri).

35
 6. INVESTIGATII ALE SUPRAFETELOR STRATURILOR DE TiN SUPUSE TESTELOR
DE ZGARIERE

Prin utilizarea testelor de zgariere este posibila detectarea prematură a eşecului adeziunii acoperirii
de TiN în aplicaţiile reale. Metoda de testare prin zgariere este o tehnica foarte reproductibilă cantitativ,
în care sarcinile critice la care apar erori sunt folosite pentru a compara proprietăţile de coeziune sau
adeziune ale acoperirilor sau ale materialul substratului. În timpul încercării, pe probă sunt făcute
zgârieturi cu un varf sfero-conic care este tras la o viteză constantă peste proba, sub o sarcină constantă.
Sarcinile critice observate sunt eşecuri ale coeziunii, cum ar fi spargerea, sau deformarii plastice ale
materialului, sau defecte ale acestuia. În cazul probelor acoperite, se folosesc regimuri de încărcare mai
mici, rezultand spargerea acoperirii, care rămâne încă pe deplin aderenta.
Într-un regim de încărcare mai mare, deteriorarea suplimentara vine de obicei de la detaşarea
acoperirii de substrat, prin exfoliere, flambaj sau aschiere.
Testul a fost efectuat la temperatura camerei (22 0C), desi el ar putea fi efectuat de asemenea, la o
temperatură mai ridicata (37 0C – temperatura corpului uman), pentru a simula mai bine conditiile la care
este supusa acoperirea. Procesul de zgâriere este simulat într-o manieră controlată şi monitorizata, pentru
a observa esecurile adeziv sau de coeziune. Momentele în care acoperirea esueaza prin deformare sau
spargere sunt luate ca puncte critice de eşec.
Parametrii testului de zgariere includ:
- incarcare constanta;
- raza varfului indentorului: 2 mm;
- materialul indentorului: diamant;
- viteza de zgariere: 1 cm/min;
- lungimea zgarieturii: 1 cm.
Parametrii specifici ai mostrei pentru sistemele acoperire-substrat includ:
- duritatea si rugozitatea substratului;
- duritatea si rugozitatea acoperirii;
- grosimea acoperirii.
Mijlocul pentru determinarea incarcarii critice:
- observarea microscopica.
Rezistenta aderentei straturilor de TiN a fost analizată prin realizarea de zgarieturi cu testerul din
figura 6.1.a, cu vârf sferic de diamant, la sarcini de 2,5 N, 5 N, 10 N, 20 N, 40 N, 80 N şi 125 N.

a b

Figura 6.1. (a) Vedere generala a instalatiei de testare la zgariere,

cu un segment sferic de diamant. (b) Vedere a cuplei de zgariere.
(c) Schema functionala 1 – segment sferic de diamant natural; 2 –
proba a materialului testat; 3 – lubrifiant (ser bovin). Placa suport
are o miscare oscilatorie.

36
 Utilizarea unei cuple de frecare care implică diamant natural impotriva materialului care urmeaza a
fi investigat, permite simplificarea considerabilă a dispozitivelor de testare. Mişcarea este, în acest caz, o
miscare de alunecarea pură, comuna în multe tribometre cu mişcarea continuă sau alternativă şi corpul
testat este o plăcuţă. Figura 6.1.c prezintă o schiţă a testerului de uzura prin oboseala. Placa suport a
mostrei de testare (2) are o mişcare oscilatorie. Mostra este încărcata de catre un segment sferic de
diamant, cu rază de 2 mm (1). Diamantul poate fi, de asemenea, uşor de adaptat la orice dispozitiv de
testare a uzurii, cu miscare continua sau oscilatorie. Placa este acoperită în timpul testului cu un strat
subtire (3) de lubrifiant (ser bovin).
Observarea microscopica este tehnica capabila de a diferenţia între eşecul de coeziune în acoperire
şi eşecul adeziv la interfaţa sistemului acoperire-substrat.

6.1. Investigatii utilizand microscopia optica

Dupa testele de zgariere efectuate, suprafetele discurilor din otel SS316L acoperite cu TiN au fost
studiate macroscopic si microscopic. In figura 6.2 sunt prezentate 3 din probele studiate dupa ce au fost
supuse testului de zgariere.

a b

Figura 6.2. Imagine macroscopica a probei din otel

SS316L acoperita cu TiN la (a) 5000 pulsuri, (b) 10000
pulsuri, (c) 20000 pulsuri dupa testele de zgariere

Zgarieturile obtinute au fost analizate prin microscopie optica (tabelul 6.1, tabelul 6.2 si tabelul
6.3), microscopie de forta atomica AFM si, de asemenea, prin microscopie electronica de baleiaj SEM.
Tabelul 6.1. Imaginile microscopice ale urmelor aparute dupa testele de zgariere pentru proba 5000 pulsuri

37
 5000 pls; 20 x 25 = 500 x 5000 pls; 20 x 25 = 500 x
F = 2,5 N F = 2,5 N
Urma 1 - Pornire Urma 1 - Final
Deformare si detasare de material (eveniment critic Ec1) Fragment de depunere desprins (eveniment critic Ec2)
in punctul de atingere al varfului indentorului in momentul
pornirii

5000 pls; 25 x 8 = 200 x 5000 pls; 25 x 20 = 500 x

F = 2,5 N F = 10 N
Urma 1 - Parcurs Urma 3 - Parcurs
Fisura semicirculara (eveniment critic Ec3) Incepe ridicarea materialului pe margini
(eveniment critic Ec4)

5000 pls; 25 x 8 = 200 x 5000 pls; 25 x 8 = 200 x

F = 20 N F = 20 N
Urma 4 - Parcurs Urma 4 - Final
Incepe aschierea materialului de baza Material de baza aschiat, deformat si ridicat pe marginea
(eveniment critic Ec5) urmei

Tabelul 6.2. Imaginile microscopice ale urmelor aparute dupa testele de zgariere pentru proba 10000 pulsuri

38
 10000 pls; 25 x 8 = 200 x 10000 pls; 25 x 20 = 500 x
F = 2,5 N F = 2,5 N
Urma 1 - Pornire Urma 1 - Pornire
Deformare si detasare de material (eveniment critic Ec1) Fragmente de depunere desprinse (eveniment critic Ec2)
in punctul de atingere al varfului indentorului in momentul
pornirii

10000 pls; 25 x 8 = 200 x 10000 pls; 25 x 8 = 200 x

F = 10 N F = 40 N
Urma 3 - Parcurs Urma 5 - Pornire
Fisuri semicirculare (eveniment critic Ec3) Incepe ridicarea materialului pe margini
(eveniment critic Ec4)

10000 pls; 25 x 8 = 200 x 10000 pls; 25 x 20 = 500 x

F = 40 N F=5N
Urma 5 - Parcurs Urma 2 - Pornire
Incepe aschierea materialului de baza Urme de oxidare (eveniment critic Ec6)
(eveniment critic Ec5)

Tabelul 6.3. Imaginile microscopice ale urmelor aparute dupa testele de zgariere pentru proba 20000 pulsuri

39
 20000 pls; 25 x 20 = 500 x 20000 pls; 25 x 20 = 500 x
F = 2,5 N F = 2,5 N
Urma 1 - Final Urma 1 - Parcurs
Deformare si detasare de material (eveniment critic Ec1) Fragmente de depunere desprinse (eveniment critic Ec2)

20000 pls; 25 x 20 = 500 x 20000 pls; 25 x 20 = 500 x

F = 10 N F = 20 N
Urma 3 - Parcurs Urma 4 - Final
Fisuri semicirculare ale depunerii (eveniment critic Ec3) Incepe ridicarea materialului pe margini
(eveniment critic Ec4)

20000 pls; 25 x 8 = 200 x 20000 pls; 50 x 20 = 1000 x

F = 40 N F = 2,5 N
Urma 5 - Pornire Urma 1 - Detaliu pornire
Incepe aschierea materialului de baza Urme de oxidare (eveniment critic Ec6)
(eveniment critic Ec5)

După efectuarea testelor de zgariere pe fiecare proba si examinarea urmelor de zgariere cu

microscopul optic au fost detectate mai multe tipuri de distrugeri (evenimente critice principale) ale
suprafetelor aparute in urma actiunii sarcinilor critice: deformari si detasari de material (Ec1), fragmente
de depunere desprinse (Ec2), fisuri semicirculare ale depunerii (Ec3), ridicarea materialului pe margini
(Ec4), aschierea materialului de baza (Ec5) si oxidarea (Ec6). Acestea sunt prezentate pentru fiecare strat
in tabelele aferente.
Se poate observa ca pe toate cele trei straturi depuse la 5000, 10000 si 20000 de pulsuri, inca de la
actiunea fortelor cu valori scazute apar evenimentele critice precum Ec1, Ec2, Ec3, Ec6 in functie de
grosimea stratului. Evenimentele critice Ec4 si Ec5 apar la valori mai mari ale fortei in cazul straturilor
depuse la 10000 si la 20000 de pulsuri. Acest lucru demonstreaza duritatea mai mare a acestor straturi in
comparatie cu cel depus la 5000 de pulsuri.

6.2. Investigatii utilizand microscopia de forta atomica

Pentru o caracterizare cat mai completa a suprafetelor acoperite cu TiN dupa testele de zgariere au
fost realizate si caracterizari ale acestora cu ajutorul AFM. Cateva exemple sunt prezentate in continuare.
40
Proba 5000 pulsuri
F = 40 N

Proba 10000 pulsuri

F = 80 N

Proba 20000 pulsuri

F = 125 N

Parametrii topografici determinati (rugozitate Ra, inaltimea maxima hmax, inaltimea in 10 puncte Rz,
asimetria suprafetei Rsk, coeficient de aplatizare Rka) in urma studiului AFM a suprafetelor straturilor de
TiN dupa testul de zgariere ofera informatii legate de distributia acestora. Au fost realizate scanari AFM
pe straturile de TiN depuse, insa zgarieturile obtinute la aplicarea unei forte mai mari de 40 N pe stratul
depus la 5000 pulsuri nu au putut fi scanate corespunzator.
Din analiza valorilor rugozitatii medii (tabelul 6.4) se observa o crestere a acestora o data cu
cresterea valorii fortei aplicate. Aceasta se poate datora faptului ca o data cu cresterea fortei, zgarieturile
prezinta adancimi diferite si pentru anumite valori apare o exfoliere a stratului (de aici rezultand cresterea
neuniformitatii stratului). La anumite valori ale fortei si doar pentru anumite straturi s-a putut observa
faptul ca testul de zgariere a afectat si substratul, ca urmare a exfolierii stratului.

Tabelul 6.4. Valorile medii ale rugozitatii celor trei probe acoperite cu TiN la 5000, 10000 si 20000 pulsuri
Nr. urma Rugozitate medie (nm)
Forta (N) 5000 pulsuri 10000 pulsuri 20000 pulsuri
1 2,5 34,569 42,309 16,591
2 5 35,095 57,695 21,063
3 10 42,309 65,778 80,354
4 20 47,387 65,68 98,104
5 40 87,293 92,447 115,325
6 80 - 79,277 83,599
7 125 - - 56,932

Pentru straturile depuse se observa in general o scadere a valorii rugozitatii medii astfel 5000
pulsuri  10000 pulsuri  20000 pulsuri. Alternanta cresterii si scaderii valorilor rugozitatii in cazul
acestor masuratori este din cauza depunerii neuniforme a stratului.

41
 6.3. Investigatii utilizand microscopia electronica de baleiaj

Pentru o caracterizare mai precisa a suprafetelor straturilor subtiri de TiN supuse testelor de
zgariere au fost realizate si investigatii SEM ale acestora.

Tabelul 6.5. Imagini SEM ale suprafetelor straturilor de TiN depuse la 5000 pulsuri dupa testul de zgariere (marire 400x)
400x_2,5 N 400x_10 N 400x_20 N

400x_40 N 400x_80 N 400x_125 N

Tabelul 6.6. Imagini SEM ale suprafetelor straturilor de TiN depuse la 10000 pulsuri dupa testul de zgariere (marire 400x)
400x_2,5 N 400x_5 N 400x_20 N

400x_40 N 400x_80 N 400x_125 N

42
 Tabelul 6.7. Imagini SEM ale suprafetelor straturilor de TiN depuse la 20000 pulsuri dupa testul de zgariere (marire 400x)
400x_2,5 N 400x_5 N 400x_10 N

400x_20 N 400x_40 N 400x_125 N

In urma acestor investigatii este demonstrat faptul ca o data cu cresterea fortei care apasa asupra
suprafetei stratului depus apar evenimente critice, reprezentate de deformari si detasari de material,
ridicarea pe margine a materialului depus sau aschierea suprafetei substratului.

6.4. Determinarea lăţimilor şi adâncimilor zgârieturilor trasate pe suprafeţele acoperirilor din TiN

Pe imaginile obtinute prin microscopie optica au fost măsurate latimile urmelor de zgariere, apoi
au fost calculate adancimile lor h pe baza unei relaţii simplificate (metoda urmei), care ia în considerare
raza vârfului de diamant (r) şi valoarea medie a lăţimilor măsurate ale zgarieturii (l): h = l2/8r. In cazul
de fata raza varfului de diamant este de 2 mm.
Luand in considerare adâncimea zgarieturilor obţinute au fost elaborate curbe grafice de variatie
ale adâncimii zgârieturii în funcţie de sarcina normală aplicată (figura 6.3, figura 6.4, figura 6.5). Aceste
curbe arată câteva scăderi datorate diferitelor defecte ale acoperirii.

5000 pulses TiN / SS316L

layer removal at 10 N
90

80

70 scratching on sublayer

60

50
Force (N)

40

30

20
coating removal
10
indenter drops on a void
0
0,00 0,04 0,08 0,12 0,16 0,20 0,24 0,28 0,32 0,36

Scratching Depth (m)

Figura 6.3. Diagrama forţă – adâncime pentru stratul de 5000 pulsuri

43
 10000 pulses TiN / SS316 L
layer removal at ~ 20N
90

80

70

scratching on sublayer
60

50
Force (N)

40
coating removal
30

20

10

0
0,00 0,01 0,02 0,03 0,04 0,05 0,06

Scratching Depth (m)

Figura 6.4. Diagrama forţă – adâncime pentru stratul de 10000 pulsuri

20000 pulses TiN / SS316L

layer removal at 40N

130
120
110
100
90
80
scratching on sublayer
Force (N)

70
60
50
coating removal
40
30
20
10
0
0,000 0,025 0,050 0,075 0,100 0,125 0,150 0,175 0,200 0,225

Scratching Depth (m)

Figura 6.5. Diagrama forţă – adâncime pentru stratul de 20000 pulsuri

Se poate observa din aceste imagini că la o anumită valoare, stratul este îndepărtat în timpul
testului de zgâriere. Forta la care stratul depus este indepartat de pe substrat defineste forta (incarcarea)
critica (Fc). Valoarea fortei critice este afectata de diferiti parametrii de testare (viteza de zgariere,
proprietatile varfului, etc.) si de proprietatile compozitului acoperire-substrat (duritatea si rugozitatea
suprafetei, grosimea filmului, contactul interfetei si proprietatile intrinseci ale filmului depus, etc.).
Când stratul este îndepărtat, de-a lungul zgârieturii principale a fost observată distrugerea
substratului atunci când forţa aplicată este mai mare. Adâncimile zgârieturilor obţinute sunt diferite în
funcţie de valorile forţei.

44
 140

120

100
Forta (N)
80
zgarierea substratului
60
indepartarea stratului
40 strat depus

20

0
5000 10000 20000
Numar pulsuri

Figura 6.6. Diagrama comparativa forta – numar de pulsuri pentru cele trei straturi aplicate.

Figura 6.6 prezinta o diagrama comparativa intre cele trei straturi depuse. Se poate observa cu
usurinta ca filmele depuse cu 5000 pulsuri si 10000 pulsuri nu pot suporta o forta mai mare de 80 N.
Stratul depus la 20000 pulsuri poate rezista si atunci cand pe suprafata sa se aplica o forta de 125 N in
timpul testului de zgariere. Forta la care incepe indepartarea stratului depus creste o data cu numarul de
pulsuri la care este depus stratul: 10 N pentru proba cu stratul depus cu 5000 pulsuri, 20 N pentru proba
cu stratul depus cu 10000 pulsuri si 40 N pentru proba cu stratul depus cu 20000 pulsuri. Indepartarea
stratului se realizeaza intr-un interval din ce in ce mai mare, pentru proba de 5000 de pulsuri fiind
necesara aplicarea unei forte de 10 N si cresterea cu doar 10 N pentru a se finaliza indepartarea. In cazul
probei de 10000 de pulsuri la aplicarea unei forte de 20 N incepe indepartarea substratului, iar o crestere
cu 20 N determina finalizarea acestui proces. O forta de 40 N impreuna cu o crestere cu alti 40 N poate
indeparta stratul de pe proba de 20000 de pulsuri.
O forta de 40 N determina inceperea procesului de zgariere a substratului pentru probele de 5000 si
10000 de pulsuri. La aceasta valoare a fortei, in cazul probei cu strat depus la 20000 de pulsuri, abia
incepe indepartarea stratului. Astfel, se poate observa faptul ca aceasta proba este un strat mai solid,
posibil o aderenta mai puternica a stratului decat in cazul celorlalte doua probe. Intervalul necesar pentru
zgarierea substratului este mai mare in cazul probei 20000 de pulsuri cu 5 N fata de primele doua, unde
este necesara o crestere a fortei de la 40 N la 80 N.
O concluzie importanta care se poate trage in urma acestor observatii este aceea ca stratul depus cu
20000 pulsuri este mai rezistent, mult mai aderent la substrat si mai uniform depus decat celelalte doua
probe.

7. CONSIDERATII ASUPRA REZULTATELOR

Obiectivul principal al prezentei teze este acela de a îmbunătăţii protezele totale de şold, pentru a le
asigura o durabilitate crescuta. In urma investigatiilor realizate asupra unor proteze de sold obtinute dupa
operatia de revizie au fost observate deteriorari ale capului femural, care au confirmat problemele deja
cunoscute in urma uzarii capetelor femurale ale protezelor de sold.
Deteriorarile principale sunt deformarea capului femural (figura 2.7a din capitolul „Modelarea
teoretica si investigarea experimentala”), zgarierea capului femural (figura 2.7d si 2.7f din capitolul
„Modelarea teoretica si investigarea experimentala”), exfolieri ale acoperirii capului femural (figura 2.7g
din capitolul „Modelarea teoretica si investigarea experimentala”), deteriorari ale cupei acetabulare
UHMWPE ca urmare a uzurii de oboseala, transfer de UHMWPE pe capul femural.

45
 Pe baza acestor investigatii, consideram ca in cazul protezelor totale de sold regimul de lubrifiere
nu poate fi cu film fluid. Cel mai probabil este mixt in perioada de viata a protezei, trecand in regim
limita la sfarsitul acesteia, cand particulele de uzura nu mai sunt expulzate in stratul periprotetic. Ele
devin incastrate in cupa acetabulara.
Mecanismul de uzare este initial de natura adeziva si se transforma in timp in uzare abraziva cu trei
corpuri.
Pentru imbunatatirea performantelor generale şi, în special, a caracteristicilor mecanice ale
structurilor protezelor de sold am depus filme subţiri de TiN pe substraturi din oţel SS316L prin metoda
de depunere cu pulsuri laser (PLD). Testele de zgariere la care au fost supuse straturile de TiN au
demonstrat ca aceste acoperiri cresc duritatea, dar există si cazuri în care acestea sunt afectate de
exfoliere sau zgariere.
Noi credem ca factorul esenţial pentru creşterea durabilităţii capetelor femurale cu straturi subţiri
este asigurarea unei acoperiri puternic aderente pe substrat. Aceasta este o problemă care aparţine
prelucrarii suprafetei substratului, şi, de asemenea, parametrilor procesului de acoperire. In cazul de fata
acoperirile prin tehnica PLD cu numărul maxim de pulsuri (20000 pulsuri) poate reprezenta o tehnologie
alternativă pentru a asigura aderenta si rezistenta la zgariere a acoperirilor de TiN pe capete femurale din
Ti-6Al-4V.
Astfel, solutia pentru toate aceste probleme o reprezinta acoperirile dure multistrat, fiind necesara
indeplinirea urmatoarelor conditii: stabilirea unei rugozitati optime a substratului; gasirea unui raport
optim intre duritatea materialului de baza/ strat sau multistrat de acoperire; iar materialul de baza si
acoperirea sa aiba modul de elasticitate apropiate.

8. CONCLUZII

Din toate studiile clinice şi teoretice efectuate in prima parte a lucrarii s-a observat necesitatea unei
proteze rezistente, cu compoziţie anticorozivă şi proprietăţi mecanice ridicate.
Plecand de la aceste observatii, obiectivul principal al prezentei teze este acela de a îmbunătăţii
protezele totale de şold, pentru a le asigura o durabilitate crescuta.
Pentru a obtine un rezultat cat mai complet legat de durabilitatea protezelor am realizat o
investigare amanuntita a ambelor componente – cap femural si cupa acetabulara. Deoarece pe cupa
acetabulara nu au fost posibile investigatii experimentale, am realizat o predictie a uzurii componentei
acetabulare a protezei din cauza mai multor activitati umane de rutina. Astfel, am dezvoltat o metoda
originala, sigura pentru a evalua volumul materialului de uzura în protezele totale de şold, pentru diferite
activitati. Aceasta tehnica se bazeaza pe caracteristicile de transfer de sarcină ale articulatiei specifice
pentru fiecare activitate si implică analize FE ale mecanismului de contact (în scopul de a estima variaţia
presiunii de contact în timpul activităţii) şi o tehnică specială de însumare care justifica frecventa si
marimea incarcarii fiecarei activitati. Metoda adoptată utilizeaza un nou parametru definit, şi anume
descriptorul geometric de uzură, care este un bun estimator al distribuţiei zonelor uzate din interfaţa de
contact.
Tinand seama de faptul ca uzarea cupei acetabulare nu depinde numai de miscarile din articulatie,
ci depinde si de activitatea capului femural, am investigat si capul femural, in ceea ce priveste procesul de
uzura la care este supus.
Am pornit de la studiul unor proteze de sold obtinute in urma unor operatii de revizie. In aceasta
lucrare am prezentat o parte din constatările experimentale privitoare la rezistenţa la zgâriere a capetelor
femurale din aliaj Ti-6Al-4V şi aliaj Co-Cr acoperite prin PVD cu TiN si respectiv Co-Cr-Mo şi evoluţia
influenţei starii suprafetei asupra uzurii cupelor acetabulare din UHMWPE. Analiza vizuală şi analiza
prin microscopie optică a capetelor femurale au relevat numeroase zgârieturi multi-directionale, mai
profunde sau mai puţin profunde, matuind suprafaţa în locul geometric de acţiune a punctului rezultant de
aplicare a forţei, microcorodare şi exfoliere a acoperirii pe capete femurale protetice din Co-Cr, acoperite
cu Co-Cr-Mo prin metoda PVD. Aceste acoperiri oferă o duritate mai mare a suprafetei capetelor
femurale, dar lipsa aderentei sau aderenta scazuta pe termen lung, în mediul agresiv al fluidelor corpului
uman şi condiţiile de încărcare mecanice puternica, le deformeaza, le crapa, le faramiteaza şi devin un
factor pentru abraziune crescuta si esecul inlocuirilor totale de sold.

46
 Zgârieturi, coroziune, exfoliere şi bio-tribo-coroziune pe acoperiri de nitrură de titan (TiN) a
capetelor femurale din Ti-6Al-4V au fost de asemenea observate. Analiza AFM a relevat creşterea
spectaculoasă a rugozitatii medii (Ra) a capetelor femurale, în comparaţie cu valoarea maximă de 0,05
µm prevăzute de ISO 7206-2.
Investigatiile realizate au confirmat toate problemele care apar in urma uzarii capetelor femurale
ale protezelor de sold.
In urma acestor studii am propus gasirea unor solutii pentru aceste neajunsuri. Am realizat
depuneri de filme subtiri (nanomateriale) de TiN pe substraturi din oţel SS 316L prin metoda de depunere
cu pulsuri laser (PLD), pentru imbunatatirea performantelor generale şi, în special, a caracteristicilor
mecanice ale structurilor protezelor de sold. Depunerea s-a realizat pe probe cilindrice (22,5 mm în
diametru şi 10 mm în înălţime), cu duritate de 150 HV30. Filmele au fost create în atmosferă reactivă
folosind o ţintă TiN. Temperatura substratului în timpul depunerilor a fost menţinuta la 500°C. Numărul
de pulsuri laser aplicate au variat între 5000 şi 20000 de pulsuri. Probele au fost nitrurate într-un reactor
cu plasmă pulsata care conţine azot gazos. Straturile depuse au fost caracterizate fizic prin spectroscopie
in infrarosu cu transformata Fourier (FTIR) si difractie de raze X (XRD). Rezistenta aderentei stratului pe
substrat a fost evaluata prin teste de zgariere însoţite de microscopie optică (OM), microscopia
electronica de baleiaj (SEM) si microscopie de forta atomica (AFM).
Investigaţiile FTIR au dovedit transferul stoichiometric al materialului.
Difractogramele XRD au arătat că acoperirile de TiN au fost policristaline, prezentand reflexii
atribuite structurii cubice B1 a TiN. Reflexii corespunzătoare substratului (fază Feα) au fost detectate în
toate modelele de difractie de raze X. În plus, în probele de 5000 şi 10000 de pulsuri, faza policristalina
Fe3O4 a fost prezenta.
Am măsurat pentru cele mai bune filme de TiN prin metoda f (ψ) valori mari (-10 si -13 GPa) ale
tensiunii reziduale de compresie. A fost observata o tendinţă de relaxare o data cu cresterea stratului.
Folosind AFM, s-au dedus parametrii topografici de suprafaţă, cum ar fi înălţimea minimă şi
maximă, rugozitatea medie, asimetria suprafetei, rezultand ca sub depunere exista o zona mai voalata.
Rugozitatea a fost utilizata ca un indicator al deteriorarii capului femural pentru a obtine informatii
privind variatia in inaltime de la un punct la altul.
Curbele grafice de variatie a adâncimilor zgarieturilor în funcţie de sarcinile normale aplicate au
fost realizate. Creşterea duritatii suprafeţei stratului de TiN depus în ceea ce priveşte grosimea a fost
analizata. Grosimea stratului depus este neuniforma datorita suprafetei initiale si a unei rugozitati
neuniforme a substratului.
Este foarte clar că acoperiri dure ale capetelor femurale din aliaj Co-Cr-Mo şi aliaj Ti-6Al-4V
cresc duritatea suprafetei lor, dar există multe cazuri în care aceste acoperiri sunt afectate de exfoliere sau
zgariere.
Noi credem ca factorul esenţial pentru creşterea durabilităţii capetelor femurale cu straturi subţiri
este asigurarea unei acoperiri puternic aderente pe substrat. Aceasta este o problemă care aparţine
prelucrarii suprafetei substratului, şi, de asemenea, parametrilor procesului de acoperire.
Rezultatele obtinute in cadrul prezentei lucrari in urma testelor de zgariere si a diagramelor
adancimii zgarieturii in functie de forta aplicata, in cazul otelului SS 316L acoperit cu TiN duc la
concluzia ca PLD ar putea fi o solutie. Tehnica PLD este o metodă bună pentru a realiza filme amorfe şi
cristaline, dense şi poroase prin controlul condiţiilor sistemului laser. Toti parametrii pot fi controlati si
variati in vederea identificarii regimului optim de obtinere a structurilor si a straturilor subtiri. Controlul
fin al grosimii filmului poate fi obţinut prin controlul numărului de pulsuri.
Trebuie subliniat faptul că acoperiri de protecţie din TiN depuse prin tehnica PLD cu numărul
maxim de pulsuri (20000 pulsuri) poate reprezenta o tehnologie alternativă pentru a asigura aderenta si
rezistenta la zgariere a acoperirilor de TiN pe capete femurale din Ti-6Al-4V. Este posibil ca una dintre
cauzele de pierdere a aderenţei sa fie lipsa unui modul de elasticitate potrivit caracteristicilor mecanice
ale acoperirii şi substratului. Condiţia pentru succesul unei astfel de acoperiri este de a oferi o rugozitate
optimă a suprafeţei capului femural, care serveşte ca suport pentru stratul de TiN.
La depuneri materialul depus a difuzat in materialul de baza. Astfel, o concluzie importanta a tezei
si de asemenea un element de noutate se refera la faptul ca stratul are mai multe incluziuni, de aceea ar fi
utila depunerea prin pulverizare a unui strat intermediar de Ti (care difuzeaza in otel) si dupa aceasta
depunerea stratului final de TiN. Prelucrarea, tratamentul substratului şi rugozitatea acestuia, împreună cu

47
parametrii tehnologici ai acoperirii PLD trebuie să fie alesi în scopul de a facilita stabilirea dublei difuzii
a stratului intermediar intre strat şi substrat.
Analizând global rezultatele experimentale, se poate concluziona că, deşi stratul de 20000 de
pulsuri este promitator ca tehnologie alternativă, este necesara continuarea studiilor pentru a determina
rugozitatea optimă a stratului de bază, compatibilizarea cu duritatea si determinarea raportului optim intre
elasticitatea stratului si elasticitatea substratului. Probabil ca vor trebui efectuate si studii de aderenta si
de biocompatibilitate ale structurii de TiN prin aceasta metoda (daca exista zone cu aderenta scazuta,
substratul difuzeaza rezultand un complex necompatibil).

CONTRIBUTII PERSONALE

Cercetarile din cadrul tezei mele de doctorat intitulata „Contributii privind imbunatatirea
caracteristicilor tribologice ale protezelor de sold, prin nanodepuneri de materiale biocompatibile” au
avut ca scop stabilirea unor posibile metode pentru a asigura o durabilitate crescuta a protezelor totale de
sold.
In acest sens am intreprins o activitate de documentare cuprinzatoare studiind lucrari si articole din
literatura de specialitate in privinta durabilitatii protezelor, izbutind sa realizez un studiu complex asupra
factorilor care influenteaza evolutia stabilitatii protezelor de sold, studiu care s-a finalizat prin publicarea
cartii: „Artroplastia totala de sold. Dinamica pierderii stabilitatii protezelor totale de sold”, Bucuresti,
Editura AGIR 2011, ISBN: 978-973-720-401-1, autori Lucian Capitanu, Liliana-Laura Bădiţă, Gheorghe
Ion Gheorghe.
In urma concluziilor rezultate din documentare, referitoare la solicitarea severa la care sunt supuse
protezele totale de sold, am inceput investigatii complexe in privinta modelarii teoretice si experimentale
a comportarii tribologice a componentelor protezelor.
Prin modelarea teoretica am realizat o metoda de determinare a uzarii componentei acetabulare din
UHMWPE a protezei, ca urmare a solicitarilor mai multor activitati umane de rutina (prezentata in
capitolul nr. 1 din „Modelarea teoretica si investigarea experimentala”). Este vorba despre o metoda
originala si apreciez ca sigura pentru evaluarea volumului de material uzat în protezele totale de şold.
In ceea ce priveste capul femural, am investigat macroscopic si microscopic (microscopie optica,
microscopie de forta atomica AFM si microscopie electronica de baleiaj SEM) un numar de 8 proteze de
sold, puse la dispozitie prin amabilitatea domnului Prof. Dr. Med. Mihai Popescu de la Spitalul Clinic de
Ortopedie-Traumatologie si TBC Osteoarticular „Foisor”.
In urma acestor investigatii s-au detectat pe toate suprafetele capetelor femurale zone cu acoperire
complet distrusa (exfolieri, ciupituri de coroziune), zgarieturi si deformari prin ovalizare. Suprafetele
capetelor femurale acoperite cu Co-Cr-Mo nu au prezentat zgarieturi severe, ci o matuire relativ
uniforma. Am realizat masuratori de microduritate si verificari ale normalitatii repartitiei valorilor
microduritatii cu ajutorul testului Shapiro – Wilk pentru un cap femural din Co-Cr, care au demonstrat
ecruisari (durificari prin deformare la rece) in zonele deformate si cu acoperire exfoliata, materializate
prin cresteri locale ale duritatii in aceste zone.
Din aceste investigatii macro si microscopice am ajuns la concluzia ca este necesara gasirea unei
metode care sa asigure o aderenta si o coeziune mai sigura a acoperirii cu un strat dur, rezistent la uzura.
In colaborare cu domnul Prof. Dr. Ion Mihailescu de la Institutul National de Fizica Laserilor,
Plasmei si Radiatiilor, Laboratorul de Intractiuni Laser – Suprafete – Plasma, am incercat gasirea unei
metode noi de acoperire, cu parametri tehnologici diferiti, care sa asigure aderenta acoperirii cu TiN a
capetelor femurale, in diverse conditii experimentale.
Deoarece nu exista posibilitati tehnice si tehnologice de realizare a unor acoperiri omogene si
uniforme pe suprafete sferice, am facut ipoteza ca suprafetele cuplei de frecare cap femural/cupa
acetabulara sunt suprafete curbe cu raza infinita, adica suprafete plane. In aceasta ipoteza, suprafata
capului femural a fost modelata prin epruvete disc, cu aceeasi rugozitate ca a capetelor femurale noi.
Acoperirea s-a realizat printr-un procedeu nou constand din depunerea de straturi de TiN pe
substraturi din oţel SS 316L prin metoda de depunere cu pulsuri laser (PLD), cu numar de pulsuri variind
intre 5000 si 20000.

48
 Straturile depuse au fost caracterizate fizic prin spectroscopie in infrarosu cu transformata Fourier
(FTIR), difractie de raze X (XRD) si AFM.
Avand in vedere ca delaminarile de pe capetele femurale reale se pot datora lipsei aderentei si
coeziunii strat/substrat, am facut o evaluare cuprinzatoare a rezistentei adeziunii acoperirii pe substrat.
Am efectuat teste de zgariere cu sarcina constanta, pe lungimea de 1 cm, cu viteza de zgariere de 1
cm/min, cu sarcini de 2,5 N, 5 N, 10 N, 20 N, 40 N, 80 N si 125 N, in scopul unei investigari cat mai largi
a compozitului strat/substrat.
Am constatat ca cresterea numarului de pulsuri conduce la cresterea grosimii acoperirii, dar si a
duritatii acesteia, lucru care este de dorit pentru cresterea durabilitatii cuplei de frecare cap/cupa.
Am observat si am demonstrat ca cresterea duritatii se datoreaza cresterii grosimii stratului depus.
Pentru stabilirea grosimii reale a acoperirii, destul de greu de masurat, am folosit mai multe metode
pornind de la calculul teoretic al acesteia, bazat pe masurarea optica a latimii zgarieturii practicate cu
ajutorul testelor de zgariere.
Prin masurarea grosimii stratului de acoperire pe slifuri transversale facute pe epruvetele zgariate,
atat optic, cat si prin AFM si SEM am facut o analiza comparativa a grosimii rezultate a straturilor si am
observat ca valorile sunt foarte apropiate, confirmand existenta aderentei intre strat si substrat.
Am evidentiat prin microscopia electronica de baleiaj existenta stratului de difuzie, de profunzime
neuniforma, care asigura adeziunea strat-substrat.

DIRECTII DE CONTINUARE A STUDIILOR

Am apreciat ca directiile viitoare in cercetarile pentru cresterea durabilitatii acoperirii de protectie a

capului femural vor trebui sa abordeze:
 determinarea rugozitatii optime a stratului de bază;
 determinarea duritatii optime a acestuia;
 determinarea unui raport optim intre elasticitatea stratului si elasticitatea substratului.
Am apreciat, de asemenea, ca este necesara existenta unui strat intermediar de Ti care sa
imbunatateasca aderenta strat/substrat asigurand astfel o rezistenta mecanica si o durabilitate crescuta.

LISTA LUCRARILOR AUTOAREI

 Lucian Capitanu, Liliana-Laura Badita, Virgil Florescu, Dorin Rus – „Aspects of the influence
of hardness on the dry friction coefficient at a Timken type couple, plastic reinforced with
glass fibers/ steel”, Tribology Transactions (in curs de publicare)
 Lucian Capitanu, Liliana-Laura Badita, Dumitru Stanculescu, Mihai Popescu – „Stability of
hip endoprostheses” capitolul 5 in Biomedical Tribology, ISBN: 978-1-61470-056-2, Editor:
J. Paulo Davim, Nova Publisher, New York, 2011
 Liliana-Laura Badita, Lucian Capitanu, Virgil Florescu – „Coatings Durability of the Femoral
Heads”, in ESMC 2012 – 8th European Solid Mechanics Conference, Graz, Austria, Book of
Abstracts, Editors: Gerhard A. Holzapfel, Ray W. Ogden, ISBN: 978-3-85125-223-1
 Virgil Florescu, Lucian Capitanu, Liliana-Laura Badita – „About Loosening Dynamics of
total hip prostheses”, Journal of Biomechanics, Proceedings of ESB 2012 – 18th Congress of
the European Society of Biomechanics, Lisbon, Portugal, vol 45, supplement 1 (2012), S77
 Lucian Capitanu, Virgil Florescu, Liliana-Laura Badita – „About Failure Uncemented Hip
Replacements from Fracture Stem Prosthesis”, Journal of Biomechanics, Proceedings of ESB
2012 – 18th Congress of the European Society of Biomechanics, Lisbon, Portugal, vol 45,
supplement 1 (2012), S79

49
  L. Duta, L. L. Badita, L. Capitanu, G. Popescu-Pelin, C.R. Luculescu, S. Moga, D. Negrea, N.
Serban, I. N. Mihailescu - Morpho-structural and tribological characterization of TiN films
synthesized by PLD , E-MRS Spring Meeting, Strasbourg, Franta, Mai 2012
 Gheorghe Ion Gheorghe, Liliana-Laura Badita – „Tribological improvement amd
characterization of hip prostheses with nanostructured surfaces using advanced
microtechnologies and atomic force microscopy”, Digest Journal of Nanomaterials and
Biostructures, Vol. 7, No. 2, Aprilie - Iunie 2012, 529 – 535
 Gheorghe Ion Gheorghe, Liliana-Laura Badita – „Experiments and surfaces characterization
of the femoral heads of hip prostheses”, Digest Journal of Nanomaterials and Biostructures,
Vol. 7, No 1, Ianuarie - Martie 2012, 279 – 285
 Lucian Capitanu, Liliana-Laura Badita and Dumitru Catalin Bursuc – „Damage of the Co-Cr-
Mo Femoral Head of a Total Hip Prosthesis and Its Influence on the Wear Mechanism”,
Journal of Materials Science and Engineering A 1 (2011) 662-670
 Lucian Capitanu, Liliana-Laura Bădiţă, Gheorghe Ion Gheorghe - „Artroplastia totala de sold.
Dinamica pierderii stabilitatii protezelor totale de sold”, Bucuresti, Editura AGIR 2011, ISBN:
978-973-720-401-1
 L. Capitanu, L. L. Badita, D. C. Bursuc – “About damage of the femoral head of hip
prostheses”, 7th BALKANTRIB’11 International Conference on tribology Proceedings,
Salonic 2011, 217 – 226
 L. Capitanu, L. L. Badita, D. C. Bursuc – „Damage of the Co-Cr-Mo femoral head of a total
hip prosthesis and its influence on the wear mechanism”, International Conference on
Tribology – SERBIATRIB Proceedings, Kraguevak, 2011, 267 – 273
 Bădiţă L.L. and Capitanu L. – „Movements and strains of total hip prostheses”, ROTRIB’10
PROCEEDINGS Abstracts 11-th International Conference on Tribology Iasi, 1.3-11 (2010)
 Liliana-Laura Bădiţă, Lucian Căpitanu - “The current status of investigations regarding level
of heat produced in total hip prostheses”, Proceedings The XXIth SISOM 2010 Annual
Symposium of the Institute of Solid Mechanics and Session of the Commission of Acoustics,
299 - 311
 Liliana-Laura Bădiţă, Lucian Căpitanu – “Topographic Characterization of Hip Prostheses
Surface”, Proceedings The XXth SISOM 2009 Annual Symposium of the Institute of Solid
Mechanics and Session of the Commission of Acoustics, 381 – 386
 Liliana-Laura Bădiţă, Lucian Căpitanu, Konstantinos - Dionysios Bouzakis – “Topographic
Characterization of Hip Prostheses Surface”, Romanian Review Precision Mechanics, Optics
& Mecatronics, 2009 (19), Nr. 35, 59 – 66
 L. L. Badita, L. Capitanu - “Improvement of hip prostheses using nanostructured coating”, 3rd
International Conference on Biomaterials and Medical Devices – BIOMMEDD 2008
Proceedings, 126
 L. L. Badita, P. Beca, L. Capitanu – “Tribological Characteristics Improvements of Hip
Prostheses Using Nanostructured Coatings”, 3rd ICMEN Proceedings, Salonic, 2008, 893 –
902

BIBLIOGRAFIE SELECTIVA

1.Popescu Mihai, Trandafir Traian, Artrologie şi biomecanică, Ed. Scaiul, Bucureşti 1998
2.Chapman’s, Orthopaedic Surgery, Lippincot Williams&Wilkins, 2001, PA, USA
3.Capitanu L, Florescu V, Aspects of the stainless Steel Friction, Annual Symposium of the Institute of
solid Mechanics, SISOM 95, Bucureşti 1995, pp. 393-401
7.Popescu M, Atasiei T, Artroplastii; în gh. Panait: Ortopedie, Traumatologie practică, Ed. Publistar,
Bucureşti, 2002, pp. 233-272
8.Popescu M, Capitanu L, Proteze totale de sold. Ortopedie si inginerie, Ed. Bren, 2006

50
9.Willert HG, Buchhorn GH, Particle Disease Due to Wear Ultrahigh Molecular Weight Polyethylene,
Findings from Retrieval Studies, in Morrey B: Biological, Material and Mechanical Considerations of
Joint Replacement, Raven Press, 1989, pp 87-102
12.Andrei Tudor, Curs Tribologie
14.Wright T.M., Goodman S.B., editors. Implant wear: the future of total joint replacement. Rosemont,
IL, USA. American Academy of Orthopaedic Surgeons (1996) 1-27
16.Sochart D.H. Role of acetabular wear to osteolysis and loosening in total hip arthroplasties. Clin
Orthop Relat Res 363 (1999) 135-50
18.Grobbelaar C.J., Long term performance of gamma-irradiated HDPE cups in total hip replacement: a
14 to 18 year follow up. In: Abstracts of the Second South African Combined Hip, Knee and Shoulder
Congress (March 1997)
19.Oonishi H, Saito M, Kadoya Y. Wear of high-dose gammairradiated polyethylene in total joint
replacement-long term radiologic evaluation. In: Transactions of the 44th Annual Meeting of the
Orthopaedic Research Society, New Orleans, LA, USA (March 1998) 97-17
22.Blunn G, Brach del Prever E.M., Costa L, Fisher J, Freeman M.A.R. Ultra high molecular-weight
polyethylene (UHMWPE) in total knee replacement: fabrication, sterilisation and wear. J Bone Joint Surg
[Br] 84-B (2002) 946–9
23.Jacob R.J., Pienkowski D, Lee K.Y., Hamilton D.M., Schroeder D, Higgins J. Time and depth
dependent changes in cross-linking and oxidation of shelf-aged polyethylene acetabular liners. J Biomed
Mater Res 56 (2001) 168–76.
25.Muratoglu OK, Bragdon CR, et al. 1999 HAP Paul Award, A novel method of crosslinking
UHMWPE to improve wear, reduce oxidation and retain mechanical properties, J Arthroplasty 16,
pp.149 (2001)
26.Liu X., ChuP.K., Ding C. Surface modification of titanium, titanium alloys, and related materials for
biomedical applications. Materials Science and Engineering R 47 (2007) 49-121.
30.Yan Y, Neville A, Dowson D, Williams S., Tribocorrosion in implants--assessing high carbon and low
carbon Co-Cr-Mo alloys by in situ electrochemical measurements. Tribology International 39(12), (2006)
1509–17
33.Julian L.C., Munoz A.I. Influence of microstructure of HC CoCrMo biomedical alloys on the
corrosion and wear behaviour in simulated body fluids. Tribology International 44 (2011) 318–329
38.Jalali-Vahid D., Jagatia M., Jin Z.M., Dowson D. Prediction of lubricating film thickness in
UHMWPE hip joint replacements. J Biomech 34(2), (2001) 261–6.
43.Shanbhag A., Jacobs J., Glant T., et al. Composition and morphology of wear debris in failed
uncemented total hip – replacement. J Bone Joint Surg 76B(1), (1994) 60–7.
44.Raimondi M., Vena P., Pietrabissa R. Quantitative evaluation of the prosthetic head damage induced
by microscopic third-body particles in total hip replacement. J Biomed Mater Res 58(4), (2001) 436–48.
50.J.L. Tipper, E. Ingham, J.L. Hailey, A.A. Besong, J. Fisher, B.M.Wroblewski, M.H. Stone,
Quantitative analysis of polyethylene wear debris, wear rate and head damage in retrieved Charnley hip
prostheses,J. Mater. Sci. Mater. Med. 11 (2000) 117–124)
53.Lucian Căpitanu, Justin Onisoru, Aron Iarovici, Constantin Tigăneşteanu – “Scratching mechanisms
of hip artificial joints”, Balkantrib 2008
54.D.Najjar, M.Bigerelle, H.Migaud, A.Iost – “Identificarea mecanismelor de zgariere pe un cap femural
metalic extras”, Wear 258 (2005) 240-250
58.T. Ilchmann, M. Reimold, W. M¨uller-Schauenburg – “Estimation of the wear volume after total hip
replacement. A simple access to geometrical concepts”, Medical Engineering & Physics 30 (2008) 373–
379
59.Tudor A, The real contact of the friction surfaces, Editura Academiei Române, Bucharest, 1990
60.Tudor A, Laurian T, Contribuţii privind studiul proceselor tribologice din protezele de şold, 2004
61.Bergmann G, Deuretzbacher G, Heller M, Graichen F, Rohlmann A, Strauss J, Duda GN – “Hip
contact forces and gait patterns from routine activities”, J. Biomechanics, 2001; 34:859-871
62.Steven M. Kurz, Jorge A. Ochoa, Chad B. Hovey, Cristopher V. White: Simulation of initial frontside
and backside wear rates in a modular acetabular component with multiple screw holes. Journal of
Biomechanics 32 (1999) 967-976
63.Lucian Căpitanu, Justin Onisoru, Aron Iarovici, Constantin Tigăneşteanu, Marius Dima, Dinamica
uzării articulaţiilor artificiale de şold, Rotrib 2008

51
64.Lucian Căpitanu – “Durabilitatea endoprotezelor ortopedice”, Ed. Bren, Bucureşti 2004
77.Chan FW, Bobyn JD, Medley JB, et al: Wear performance of metal-metal hip implants. Arch Am
Acad Orthop Surg 1, pp. 57 (1997)
81.P. Budzynski, V.A. Skuratov, T. Kochanski, Mechanical properties of the alloy Ti–6Al–4V irradiated
with swift Kr ion, Tribology International 42, 1067–1073 (2009)
87.Galante J., Rostoker W., Lueck R., Ray R.D.-“Sintered fiber metal composites as a basis for
attachment of implants to bone”, J.Bone Joint. Surg. Vol. 53-A, No.1 January (1971) 101-114
96.Je-Ken Chang, Chung-Hwan Chen, Kuan-Yu Huang and Gwo-Jaw Wang, Eight-Year Results of
Hydroxyapatite-Coated Hip Arthroplasty, The Journal of Arthroplasty, Vol. 21, No. 4, pp. 541-546
(2006)
113.Miyanaga, Y., Fukubayashi, T., Kurosawa, H., Contact Study of the Hip Joint: Load Deformation
Pattern, contact area, and contact pressure, Arch. Orth. Trauma Surgery, 103, 1984, pp.13-17.
120.G. Socol, A.C. Galca, C.R. Luculescu, A. Stanculescu, M. Socol, N. Stefan, E. Axente, L. Duta,
C.M. Mihailescu, V. Craciun, D. Craciun, V. Sava, I.N. Mihailescu, “Tailoring Of Optical,
Compositional And Electrical Properties Of The InxZn1-xO Thin Films Obtained By Combinatorial Pulsed
Laser Deposition”, Digest Journal of Nanomaterials and Biostructures, 6 (1), pp. 107 – 115, 2011
121.D.B. Chrisey, G.K. Hubler (Eds.), Pulsed Laser Deposition of Thin Films, Wiley, New York, 1994;
A. Perrone, Jpn. J. Appl. Phys. 41 (2002) 2163
122.A. Kumar, U. Welzel, E.J. Mittemeijer, Diffraction Stress Analysis of Strongly Fibre-Textured Gold
Layers. Z. Kristallographie Suppl. 23 (2006) 55-60
128.J.M.Lackner, W.W aldhauser, R.Ber Ghauser, R.Ebner, B.Major, T.Schober, Structural, mechanical
and tribological investigations of pulsed laser deposited titanium nitride coatings, Thin Solid Films 453 –
454 (2004) 195–202
132.Ichimura H, Rodrigo A., The correlation of scratch adhesion with composite hardness for TiN
coatings. Surf Coat Technol (2000); Volume 126 :152-158

52