DREPTUL DE PROPRIETATE PRIVATĂ

3.1. Noţiunea şi reglementarea legală a dreptului de proprietate privată

Definirea legală a dreptului de proprietate privată este dată de art. 555 alin. 1 din Noul Cod civil care
prevede că ” proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, folosi şi dispune de un bun în mod
exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege.”< /span>

În doctrină, dreptul de proprietate privată a fost definit ca fiind ca acel drept subiectiv ce aparţine
persoanelor fizice, persoanelor juridice, statului sau unităţilor administrativ – teritoriale asupra oricărui
bun, cu excepţia celor aflate exclusiv în proprietate publică, bunuri asupra cărora titularul exercită
posesia, folosinţa şi dispoziţia, în putere proprie şi în interes propriu, însă în limitele determinate de
lege.

Dreptul de proprietate privată este reglementat în Constituţia României, Codul civil, Legea fondului
funciar nr. 18/1991, modificată şi completată prin Legea nr. 169/1997 şi Legea nr. 1/2000, modificate şi
completate prin Legea nr. 247/2005, Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale.

3.2. Caracterele juridice ale dreptului de proprietate privată

Dreptul de proprietate privată prezintă aceleaşi caractere juridice ca dreptul de proprietate, în general,
respectiv:

caracter absolut;
caracter exclusiv;

caracter perpetuu.

3.3. Titularii dreptului de proprietate privată

Titular al dreptului de proprietate privată poate fi orice subiect de drept civil. Conform art.25 din Noul
Cod civil, subiectele de drept civil sunt persoanele fizice şi persoanele juridice.

Persoana fizicăeste omul, privit individual, ca titluar de drepturi şi de obligaţii civile.

Persoana juridicăeste orice formă de organizare care, întrunind condiţiile cerute de lege, este titulară de
drepturi şi de obligaţii civile. Potrivit art.187 din Noul Cod civil, orice persoană juridică trebuie să aibă o
organizare de sine stătătoare şi un patrimoniu propriu,afectat realizării unui anumit scop licit şi moral, în
acord cu interesul general.

Art.188 din Noul Cod civil prevede că sunt persoane juridice entităţile prevăzute de lege, precum şi orice
alte organizaţii legal înfiinţate care, deşi nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate
condiţiile prevăzute la art. 187. Persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat (art. 189
Noul Cod civil). Persoanele juridice de drept privat se pot constitui, în mod liber, în una dintre formele
prevăzute de lege (art. 190 Noul Cod civil).

Persoanele juridice de drept public se înfiinţează prin lege, iar prin excepţie, în cazurile anume prevăzute
de lege, se pot înfiinţa prin acte ale autorităţilor administraţiei publice centrale sau locale ori prin alte
moduri prevăzute de lege.

În raport de aceste precizări, titularii dreptului de proprietate privată pot fi: persoanele fizice,
persoanele juridice, statul şi unităţile administrativ-teritoriale.
În categoria persoanelor juridice titulare ale dreptului de proprietate privată se includ: societăţile
comerciale, societăţile agricole, asociaţiile cooperatiste, asociaţiile şi fundaţiile, organizaţiile
neguvernamentale, cultele religioase.

Referitor la societăţile comerciale, acestea pot fi cu capital de stat, cu capital privat, cu capital mixt, de
stat şi privat, societăţi comerciale cu participare străină cu sediul în România, care sunt persoane juridice
de drept privat române, societăţile agricole şi alte forme de asociere în agricultură, dar şi organizaţiile
asociative economice de tip cooperatist, cum ar fi societăţile cooperative şi cooperativele – instituţii de
credit.

3.4.Obiectul dreptului de proprietate privată

Cu privire la obiect, spre deosebire de dreptul de proprietate publică, al cărui obiect este limitat, obiect
al dreptului de proprietate privată poate fi orice bun, cu singura excepţie a bunurilor care, conform art.
136 alin. 3 din Constituţie, fac obiectul exclusiv al proprietăţii publice.

Din această formulare rezultă că pot forma obiect al proprietăţii private bunuri imobile, cum ar fi
terenuri şi construcţii, bunuri mobile corporale, indiferent de valoarea lor, bunuri mobile incorporale,
cum sunt acţiunile societăţilor comerciale, obligaţiunile societăţilor comerciale, titluri de credit.

Bunurile proprietate privată sunt în circuitul civil, chiar dacă exercitarea unor atribute asupra unor
categorii de bunuri este circumscrisă unor condiţii impuse prin actele normative în vigoare.

Bunurile proprietate privată prezintă următoarele caractere juridice:

- bunuri alienabile: indiferent de titularul lor, bunurile ce formează obiectul dreptului de proprietate
privată sunt în circuitul civil;
- bunuri prescriptibile: bunurile proprietate privată sunt supuse prescripţiei extinctive şi achizitive.
Titularii dreptului de proprietate asupra acestor bunuri pot dobândi dreptul de proprietate prin efectul
uzucapiunii;

- bunuri sesizabile: bunurile vor putea fi urmărite de creditori pentru satisfacerea creanţelor lor
indiferent de natura bunului (mobil sau imobil), fac excepţie bunurile care fac obiect al domeniului
privat al statului sau al unităţilor administrativ teritoriale nu vor putea fi urmărite pentru că statul e
prezumat a fi solvabil, indiferent dacă bunurile aparţin domeniului public sau privat.

3.5.Conţinutul dreptului de proprietate privată

Potrivit art. 555 alin. 1 Noul Cod civil, proprietatea privată este dreptul titularului de a poseda, a folosi şi
a dispune de un bun în mod exclusiv, absolut şi perpetuu, în limitele stabilite de lege, iar conform alin. 2,
în condiţiile legii,dreptul de proprietate privată este susceptibil de modalităţi şi dezmembrăminte, după
caz.

Din analiza textului legal, rezultă două aspecte:

- referitor la conţinutul dreptului de proprietate intră trei atribute: posesia, folosinţa şi dispoziţia;

- referitor la caracterele juridice ale dreptului de proprietate, acestea sunt caracterul exclusiv, caracterul
absolut şi caracterul perpetuu.

3.6.Limitele exercitării dreptului de proprietate privată

Noul Cod civil prevede în art. 556 că dreptul de proprietate poate fi exercitat în limitele materiale ale
obiectului său, care sunt limitele corporale ale bunului care formează obiectul dreptului de proprietate,
cu îngrădirile stabilite prin lege.

Prin lege poate fi limitată exercitarea atributelor dreptului de proprietate, precum şi prin voinţa
proprietarului, cu excepţiile prevăzute de lege.

În raport de izvorul lor, limitele exercitării dreptului de proprietate privată sunt de trei feluri:

1. limite legale, stabilite prin lege;

2. limite convenţionale, stabilite prin voinţa proprietarului;

3. limite judiciare, stabilite de instanţa de judecată.

3.6.1.Limitele legale ale dreptului de proprietate privată

Limitele juridice ale dreptului de proprietate privată sunt tratate în Capitolul III din Noul Cod civil, care în
art. 602 prevede că legea poate limita exercitarea dreptului de proprietate fie în interes public, fie în
interes privat.

Limitele legale în interes privat pot fi modificate sau desfiinţate temporar prin acordul părţilor, iar
pentru opozabilitate faţă de terţi este necesară îndeplinirea formalităţilor de publicitate prevăzute de
lege.

Referitor la limitele legale, art. 603 Noul Cod civil instituie reguli privind protecţia mediului şi buna
vecinătate, în sensul că dreptul de proprietate obligă la respectarea sarcinilor privind protecţia mediului
şi asigurarea bunei vecinătăţi, precum şi la respectarea celorlalte sarcini care, potrivit legii sau obiceiului,
revin proprietarului.

Noul Cod civil reglementează următoarele limite legale ale dreptului de proprietate privată:

folosirea apelor

picătura streşinii

distanţa şi lucrările intermediare cerute pentru anumite construcţii, lucrări şi plantaţii

vederea asupra proprietăţii vecinului

dreptul de trecere

dreptul de trecere pentru utilităţi

dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrări

dreptul de trecere pentru reintrarea în posesie

Folosirea apelor

Art. 604-610 Noul Cod civil reglementează limitele legale care privesc folosirea apelor, respectiv:

- obligaţia proprietarului fondului inferior de a împiedica curgerea firească a apelor provenite de pe

fondul superior;

- obligaţia proprietarului fondului inferior de a împiedica curgerea provocată de proprietarul fondului

superior sau de alte persoane a apelor care ţâşnesc de pe acest din urmă fond datorită unor lucrări
subterane întreprinse de proprietarul fondului acestuia, al apelor provenite din secarea terenurilor
mlăştinoase, al apelor folosite într-un scop casnic,agricol sau industrial, însă numai dacă această curgere
precedă vărsarea într-un curs de apă sau într-un şanţ. Această obligaţie nu se aplică atunci când pe
fondul inferior se află o construcţie, împreună cu grădina şi curtea aferentă sau un cimitir.
- proprietarul care vrea să folosească pentru irigarea terenului său apele naturale şi artificiale de care
poate dispune, are dreptul să facă pe cheltuiala sa exclusivă, pe terenul riveranului opus lucrările
necesare pentru captarea apei;

- obligaţia proprietarului căruia îi prisoseşte apa pentru necesităţile curente ca în schimbul unei juste şi
prealabile compensaţii, să ofere acel surplus pentru proprietarul care nu îţi poate procura apa necesară
pentru fondul său decât cu o cheltuială excesivă;

- obligaţia proprietarului fondului pe care se află un izvor de a nu schimba cursul acestuia, dacă prin
această schimbare ar lipsi locuitorii unei localităţi de apa necesară pentru satisfacerea nevoilor curente.

Picătura streşinii

Potrivit art. 611 Noul Cod civil, proprietarul este obligat să îşi facă streaşina casei sale astfel încât apele
provenind de la ploi să nu se scurgă pe fondul proprietarului vecin.

Distanţa şi lucrările intermediare cerute pentru anumite construcţii, lucrări şi plantaţii

Noul Cod civil prevede distanţa minimă în construcţii (art.612) şi distanţa minimă pentru arbori (art.613).

Conform art. 612 Noul Cod civil, orice construcţii, lucrări sau plantaţii se pot face de proprietarul
fondului numai cu respectarea unei distanţe minime de 60 de cm faţă de linia de hotar, dacă nu se
prevede altfel prin lege sau prin regulamentul de urbanism, astfel încât să nu se aducă atingere
drepturilor proprietarului vecin. Orice derogare de la distanţa minimă se poate face prin acordul părţilor
exprimat printr-un înscris autentic.

Art. 613 Noul Cod civil, instituie distanţa minimă pentru arbori, prevăzând că în lipsa unor dispoziţii
cuprinse în lege, regulamentul de urbanism sau a obiceiului locului, arborii trebuie sădiţi la o distanţă de
cel puţin 2 metri de linia de hotar, cu excepţia acelora mai mici de 2 metri, a plantaţiilor şi a gardurilor
vii. Dacă această distanţă nu este respectată, proprietarul vecin are dreptul să ceară, după caz, scoaterea
sau tăierea la înălţimea cuvenită a arborilor, plantaţiilor, gardurilor vii, pe cheltuiala proprietarului
fondului pe care acestea sunt plantate.

Vederea asupra proprietăţii vecinului

Limitele legale care privesc vederea asupra proprietăţii vecinului reglementează:

•&νβσπ;fereastra sau deschiderea în zidul comun – art. 614 Noul Cod civil –< /span>

- nu este permis să se facă fereastră sau deschidere în zidul comun decât cu acordul proprietarilor;

•&νβσπ;distanţa minimă pentru fereastra de vedere – art. 615 Noul Cod civil

- este obligatorie păstrarea unei distanţe de cel puţin 2 metri între fondul îngrădit sau neîngrădit,
aparţinând proprietarului vecin şi fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări ce ar fi
orientate către acest fond; fereastra pentru vedere, balconul ori alte asemenea lucrări neparalele cu
linia de hotar spre fondul învecinat sunt interzise la o distanţă mai mică de un metru.

•&νβσπ;fereastra de lumină – art.616 Noul Cod civil

- proprietarul are dreptul de a-şi deschide, fără limită de distanţă, ferestre de lumină dacă sunt astfel
construite încât să împiedice vederea spre fondul învecinat.

Dreptul de trecere

Potrivit art. 617 Noul Cod civil, proprietarul fondului care este lipsit de acces la calea publică are dreptul
să i se permită trecerea pe fondul vecinului său pentru exploatarea fondului propriu.
Dreptul de trecere este imprescriptibil şi se stinge în momentul în care fondul dominant dobândeşte un
alt acces la calea publică.

Exercitarea dreptului de trecere în situaţii speciale este reglementată în art. 618 Noul Cod civil şi are în
vedere lipsa accesului care provine din vânzare, schimb, partaj sau alt act juridic, situaţii în care trecerea
nu va putea fi cerută decât celor care au dobândit partea de teren pe care se făcea anterior trecerea.

Pentru ipoteza în care lipsa accesului este imputabilă proprietarului care pretinde trecerea, aceasta
poate fi stabilită numai cu consimţământul proprietarului fondului care are acces la calea publică şi cu
plata dublului despăgubirii.

Întinderea şi modul de exercitare a dreptului de trecere se determină prin:

•&νβσπ;înţelegerea părţilor

•&νβσπ;hotărâre judecătorească

•&νβσπ;folosinţă continuă pe timp de 10 ani

Dreptul de trecere pentru utilităţi – art. 621 Noul Cod civil-

Proprietarul este obligat să permită trecerea prin fondul său a reţelelor edilitare ce deservesc fonduri
învecinate sau din aceeaşi zonă, de natura conductelor de apă, gaz sau alte asemenea, a canalelor şi a
cablurilor electrice, subterane ori aeriene, precum şi a altor instalaţii sau materiale cu acelaşi scop.

Această obligaţie subzistă numai pentru situaţia în care trecerea prin altă parte ar fi imposibilă,
periculoasă sau foarte costisitoare.

În cazul în care este vorba de utilităţi noi, iar dreptul de trecere are ca obiect conducte şi canale
subterane, sunt exceptate clădirile, curţile şi grădinile acestora.

Dreptul de trecere pentru efectuarea unor lucrări – art. 622 Noul Cod civil-

Proprietarul este obligat să permită folosirea fondului său pentru efectuarea unor lucrări necesare
fondului învecinat, precum şi accesul vecinului pe terenul său pentru tăierea crengilor şi culegerea
fructelor, în schimbul unei despăgubiri, dacă este cazul.

Dreptul de trecere pentru reintrarea în posesie – art. 623 Noul Cod civil

Proprietarul unui fond nu poate împiedica accesul altuia pentru a redobândi posesia unui bun al său,
ajuns întâmplător pe fondul respectiv, dacă a fost înştiinţat în prealabil, având dreptul la o justă
despăgubire pentru prejudiciile ocazionate de reintrarea în posesie, precum şi pentru cele pe care bunul
le-a cauzat fondului.

Starea de necesitate – art. 624 Noul Cod civil-

Noul Cod civil introduce o reglementare specială, cu caracter de limitare a dreptului de proprietate
privată, pentru starea de necesitate. Astfel, se instituie dreptul la o despăgubire echitabilă pentru
proprietarul unui bun, folosit sau distrus de altul pentru a se apăra pe sine sau pe altul de un pericol
iminent, cu excepţia cazului în care proprietarul bunului a provocat sau a favorizat apariţia pericolului.

3.6.2.Limitele convenţionale ale dreptului de proprietate privată

În ceea ce priveşte limitele convenţionale, art. 626 Noul Cod civil prevede limitarea dreptului de
proprietate prin acte juridice de către proprietar, dacă nu încalcă ordinea publică şi bunele moravuri.

În acest sens a fost instituită clauza de inalienabilitate.

Clauza de inalienabilitate poate fi defintă ca fiind claza cuprinsă într-o convenţie sau testament prin care
se interzice înstrăinarea unui bun pentru o durată de cel mult 49 de ani, dacă există un interes serios şi
legitim.

Clauza de inalienabilitate trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:

•&νβσπ;să fie instituită printr-o convenţie sau un testament;

•&νβσπ;să aibă o durată de cel mult 49 de ani;

•&νβσπ;să existe un interes serios şi legitim.

Din punct de vedere al valabilităţii şi efectelor juridice ale clauzei de inalienabilitate distingem după cum
aceasta a fost instituită prin convenţie sau prin testament, astfel:

- valabilitatea şi efectele juridice ale clauzei instituite prin convenţie sunt guvernate de legea în vigoare
la momentul încheierii convenţiei;

- valabilitatea clauzei de inalienabilitate instituite prin testament este guvernată de legea în vigoare la
data încheierii acestuia, iar efectele clauzei sunt guvernate de legea în vigoare la data deschiderii
succesiunii.

Dacă interesul care a justificat clauza de inalienabilitate a bunului a dispărut sau dacă un ionteres
superior o impune, dobânditorul poate fi autorizat de instanţa de judecată să dispună de bun.

Nulitatea clauzei de inalienabilitate stipulată într-un contract atrage nulitatea întregului contract dacă a
fost determinantă la încheierea contractului, cu precizarea că în contractele cu titlu oneros, caracterul
determinant se prezumă, până la proba contrară.

Pentru opozabilitate, clauza de inalienabilitate trebuie să fie supusă formalităţilor de publicitate

prevăzute de lege, dacă este cazul.

Dacă această clauza este prevăzută într-un contract cu titlu gratuit, ea este opozabilă şi creditorilor
anteriori ai dobânditorului.

Art. 629 Noul Cod civil, instituie sancţiuni pentru nerespectarea clauzei de inalienabilitate, respectiv:
•&νβσπ;rezoluţiunea contractului, cerută de înstrăinător, în cazul încălcării clauzei de către dobânditor;

•&νβσπ;anularea actului de înstrăinare subsecvent încheiat cu nerespectarea clauzei, cerută de

înstrăinător sau terţ.

3.6.3.Limitele judiciare ale dreptului de proprietate privată

Limitele judiciare ale dreptului de proprietate privată sunt instituite prin art. 630 Noul Cod civil care
prevede că dacă proprietarul cauzează, prin exercitarea dreptului său, inconveniente mai mari decât
cele normale în relaţiile de vecinătate, instanţa de judecată poate, din considerente de echitate, să îl
oblige la despăgubiri în folosul celui vătămat, precum şi la restabilirea situaţiei anterioare atunci când
acest lucru este posibil.

4.Stingerea dreptului de proprietate

Conform art. 562 din Noul Cod civil, dreptul de proprietate privată se stinge prin următoarele moduri:

pieirea bunului;
abandonul bunului mobil;
renunţarea prin declaraţie autentică la dreptul de proprietate asupra bunului imobil înscris în cartea
funciară;
exproprierea bunului;
confiscarea bunului.

4.1. Pieirea bunului

Potrivit art. 562 alin.1 din Noul Cod civil, dreptul de proprietate privată se stinge prin pieirea bunului, dar
nu se stinge prin neuz. Acest mod de stingere a dreptului de proprietate privată are în vedere însuşi
obiectul dreptului de proprietate.

Dreptul de proprietate nu se stinge prin neuz, deoarece este un drept imprescriptibil şi poate fi dobândit
de altul prin uzucapiune sau într-un alt mod, în cazurile şi condiţiile determinate de lege.

4.2.Abandonul bunului mobil

Proprietarul poate abandona bunul mobil, caz în care dreptul de proprietate se stinge în momentul
părăsirii bunului mobil, conform art. 562 alin.2 din Noul Cod civil.
4.3.Renunţarea la bunul imobil

Renunţarea la bunul imobil este un alt mod de stingere a dreptului de proprietate privată, reglementat
în art. 562 alin. 2 din Noul Cod civil. Proprietarul pşoate renunţa, prin declaraţie autentică, la dreptul de
proprietate asupra bunului imobil înscris în cartea funciară, iar dreptul de proprietate se va stinge prin
înscrierea în cartea funciară a declaraţiei de renunţare.

4.4.Exproprierea bunului

4.4.1.Noţiunea şi reglementarea

Exproprierea a fost definită ca fiind un mod originar de dobândire a proprietăţii constând în trecerea
forţată în proprietate publică, prin hotărâre judecătorească, a unor imobile aflate în proprietate privată,
cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, pentru cauză de utilitate publică.

Într-o altă formulare, exproprierea a fost definită ca fiind o instituţie juridică de drept public care constă
în achiziţia forţată, cu titlu oneros, pentru cauză de utilitate publică, în condiţiile legii şi sub control
judiciar, a unor bunuri imobile proprietate privată.

Exproprierea este reglementată în art. 44 alin. 3 şi 6 din Constituţie, art. 562 alin.3 din Noul Cod civil,
Legea nr. 33/1994, Hotărârea Guvernului nr. 583/1994, Legea nr. 198/2004 privind unele măsuri
prealabile lucrărilor de construcţie de autostrăzi şi drumuri naţionale şi în Normele metodologice de
aplicare a acestei legi, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 941/2004.

Interesul public poate duce nu doar la limitarea exerciţiului unor atribute ale dreptului de proprietate,
dar şi la pierderea acestuia cu privire la bunuri imobile. Această posibilitate este reglementată de
Constituţie care în art. 44 alin. 3 prevede că „nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de
utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire” şi în Legea nr. 33/1994 care
cuprinde dispoziţii de natură să asigure cadrul legal adecvat procedurilor de expropriere şi stabilire a
despăgubirilor, dar şi apărarea dreptului de proprietate privată.

Legea nr. 33/1994 se completează cu Regulamentul privind procedura de lucru a comisiilor pentru
efectuarea cercetării prealabile în vederea declarării utilităţii publice pentru lucrări de interes naţional
sau de interes local.

4.4.2.Principiile exproprierii

Exproprierea este guvernată de următoarele principii:

1. Existenţa unei cauze de utilitate publică

Exproprierea se poate face numai pentru lucrări de utilitate publică, care potrivit art. 5 din Legea nr.
33/1994 se declară pentru lucrări de interes naţional sau de interes local.
Conform art. 6 din Legea nr. 33/1994 sunt de utilitate publică lucrările privind: prospecţiunile şi
explorările geologice; extracţia şi prelucrarea substanţelor minerale utile; instalaţii pentru producerea
energiei electrice; căile de comunicaţii, deschiderea, alinierea şi lărgirea străzilor; sistemele de
alimentare cu energie electrică, telecomunicaţii, gaze, termoficare, apă, canalizare; instalaţii pentru
protecţia mediului; îndiguiri şi regularizări de râuri, lacuri de acumulare pentru surse de apă şi atenuarea
viiturilor; derivaţii de debite pentru alimentări cu apă şi pentru devierea viiturilor; staţii
hidrometeorologice, seismice şi sisteme de irigaţii şi desecări; lucrări de combatere a eroziunii de
adâncime; clădirile şi terenurile necesare construcţiei de locuinţe sociale şi altor obiective sociale de
învăţământ, sănătate, cultură, sport, protecţie şi asistenţă socială, precum şi de administraţie publică şi
pentru autorităţile judecătoreşti; salvarea, protejarea şi punerea în valoare a monumentelor,
ansamblurilor şi siturilor istorice, precum şi a parcurilor naţionale, rezervaţiilor naturale şi a
monumentelor naturii; prevenirea şi înlăturarea urmărilor dezastrelor naturale – cutremure, inundaţii,
alunecări de terenuri; apărarea ţării, ordinea publică şi siguranţa naţională.

2. Existenţa unei despăgubiri drepte şi prealabile

Expropriatorul este obligat să plătească proprietarului bunului expropriat sau titularilor altor drepturi
reale cu privire la bunul expropriat o compensare pentru pierderea suferită care trebuie să fie dreaptă,
adică să acopere întreaga pierdere suferită de persoanele afectate de măsura exproprierii.

În acest sens sunt dispoziţiile art. 26 din Legea nr. 33/1994, care prevede că despăgubirea se compune
din valoarea reală a imobilului şi din prejudiciul cauzat proprietarului sau altor persoane îndreptăţite, iar
la calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa vor ţine seama de preţul cu care se
vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ – teritorială, la data întocmirii
raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane
îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Despăgubirea trebuie să fie şi prealabilă, caracter care reprezintă o garanţie importantă acordată
persoanelor îndreptăţite la expropriere.

3. Exproprierea se dispune şi despăgubirea se stabileşte prin hotărâre judecătorească

Instanţa de judecată dispune cu privire la expropriere şi stabileşte despăgubirea pe care urmează să o

primească expropriatul.

4.4.3.Obiectul exproprierii

Obiectul exproprierii îl constituie bunurile imobile proprietatea persoanelor fizice sau persoanelor
juridice cu sau fără scop lucrativ, precum şi cele aflate în proprietatea privată a comunelor, municipiilor
şi judeţelor.

În enumerarea făcută de legiuitor în art. 2 din Legea nr. 33/1994 nu sunt incluse bunurile imobile
proprietate de stat. În acest sens, Curtea Constituţională a decis că exproprierea nu se poate referi la
bunurile aflate în proprietatea statului.
4.4.4.Procedura exproprierii

Procedura exproprierii se desfăşoară în trei etape reglementate distinct în lege:

a) utilitatea publică şi declararea ei;

b) măsurile premergătoare exproprierii;

c) exproprierea şi plata despăgubirilor.

Pentru a se produce exproprierea este necesar să fie întrunite, în mod cumulativ, următoarele condiţii:

- existenţa unei declaraţii de utilitate publică;

- existenta unei publicităţi speciale;

- existenţa unei juste şi prealabile despăgubiri.

Conform art. 7 alin. 1 din Legea nr. 33/1994, utilitatea publică se declară de către Guvern pentru
lucrările de interes naţional şi de către consiliile judeţene şi Consiliul Local al Municipiului Bucureşti
pentru lucrările de interes local.

Declararea utilităţii publice se face numai după efectuarea unei cercetări prealabile şi condiţionat de
înscrierea lucrării în planurile urbanistice şi de amenajare a teritoriului, aprobate, conform legii, pentru
localităţi sau zone unde se intenţionează executarea ei.

Pe baza rezultatelor cercetării prealabile se adoptă actul de declarare a utilităţii publice, care se aduce la
cunoştinţă publică prin afişare la sediul consiliului local în a cărui rază teritorială este situat bunul imobil
şi prin publicare în Monitorul Oficial – pentru utilitatea publică de interes naţional - sau în presa locală –
pentru utilitatea publică de interes local.

După declararea utilităţii publice, expropriatorul imobilului va executa planurile cuprinzând terenurile şi
construcţiile propuse spre expropriere, cu indicarea numelui proprietarilor, precum şi a ofertelor de
despăgubire.

Propunerile de expropriere, împreună cu procesul – verbal care încheie cercetarea prealabilă declarării
utilităţii publice, se notifică titularilor drepturilor reale asupra imobilelor, în termen de 15 zile de la
publicare, iar aceste persoane pot face întâmpinare împotriva actelor respective în termen de 45 de zile
de la primirea notificării.

Întâmpinările vor fi soluţionate în termen de 30 de zile de o comisie constituită prin hotărâre a

Guvernului pentru lucrările de interes naţional, prin decizia delegaţiei permanente a consiliului judeţean
sau prin dispoziţia primarului municipiului Bucureşti pentru cele de interes local.

Hotărârea comisiei este comunicată părţilor în termen de 15 zile de la adoptarea, iar acestea o pot
contesta la Curtea de apel în raza căreia se află situat imobilul, în termen de 15 zile de la comunicare,
potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 544/2004.
Soluţionarea cererii de expropriere este de competenţa tribunalului în a a cărui rază este situat bunul
imobil propus pentru expropriere.

Instanţa va verifica dacă sunt întrunite toate condiţiile cerute de lege pentru expropriere şi va stabili
cuantumul despăgubirilor şi suma cuvenită fiecărei părţi.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirea se compune din valoarea reală a imobilului şi din
prejudiciul cauzat proprietarului sau celorlalte persoane îndreptăţite.

Pentru stabilirea despăgubirilor instanţa va constitui o comisie compusă din trei experţi: unul numit de
instanţă, unul desemnat de expropriator şi unul din partea persoanelor supuse exproprierii.

La calcularea cuantumului despăgubirilor, experţii, precum şi instanţa, vor ţine seama de preţul cu care
se vând, în mod obişnuit, imobilele de acelaşi fel în unitatea administrativ – teritorială, la data întocmirii
raportului de expertiză, precum şi de daunele aduse proprietarului sau, după caz, altor persoane
îndreptăţite, luând în considerare şi dovezile prezentate de aceştia.

Primind rezultatul expertizei, instanţa îl va compara cu oferta şi cu pretenţiile formulate de părţi şi va

hotărî, despăgubirea acordată neputând să fie mai mică decât cea oferită de expropriator şi nici mai
mare decât cea solicitată de expropriat sau de o altă persoană interesată.

4.4.5.Efectele exproprierii

Exproprierea produce următoarele efecte:

- transferul dreptului de proprietate asupra bunurilor supuse exproprierii în patrimoniul

expropriatorului;

- imobilul expropriat trece în proprietatea publică liber de orice sarcini;

- stingerea dezmembrămintelor dreptului de proprietate: uzul uzufructul, abitaţia şi superficia;

- stingerea drepturilor personale dobândite de alte persoane asupra imobilului expropriat, cum ar fi cum
ar fi cele rezultate dintr-un contract de locaţiune sau un contract de comodat;

- subrogaţia reală cu titlu particular: ipoteca şi privilegiul imobiliar se strămută de drept asupra
despăgubirilor stabilite, iar odată ce despăgubirea a fost stabilită, creditorul ipotecar nu mai poate
proceda la executarea silită a imobilului respectiv.

Prin art. 35-37 din lege sunt reglementate două drepturi în favoarea proprietarului imobilului expropriat:

a) dreptul de a cere retrocedarea imobilului expropriat;

b) dreptul de preemţiune la cumpărarea imobilului.

Potrivit art. 35 din Legea nr. 33/1994, dacă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de
un an potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost
începute, foştii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate
publică.

Cererea de retrocedare se adresează tribunalului care, după ce verifică temeiurile acesteia, poate să
dispună retrocedarea.

Curtea Supremă de Justiţie, prin decizia nr. VI din 29 septembrie 1999, pronunţată de Secţiile Unite, a
admis un recurs în interesul legii şi a decis că în cazul cererilor de restituire a imobilelor expropriate
anterior intrării în vigoare a Legii nr. 33/1994, sunt aplicabile dispoziţiile Legii nr. 33/1994.

Retrocedare imobilului se face în schimbul unui preţ, care se stabileşte ca şi în situaţia exproprierii, şi nu
poate să fie mai mare decât despăgubirea actualizată.

Art. 37 din Legea nr. 33/1994 prevede că în cazul în care lucrările pentru care s-a făcut exproprierea nu
s-au realizat, iar expropriatorul doreşte înstrăinarea imobilului, expropriatul – fost proprietar – are un
drept prioritar la dobândire, la un preţ care nu poate fi mai mare decât despăgubirea actualizată. În
acest scop, expropriatorul se va adresa în scris fostului proprietar, iar dacă acesta nu optează pentru
cumpărare sau dacă nu răspunde expropriatorului în termen de 60 de zile de la primirea notificării,
acesta din urmă poate dispune de imobil.

4.5. Confiscarea bunului

Confiscarea este reglementată în art. 44 alin.9 din Constituţia României care dispune că bunurile
destinate, folosite sau rezultate din infracţiuni ori contravenţii pot fi confiscate numai în condiţiile legii.

Noul Cod civil prevede în art. 562 alin. 4 că nu pot fi supuse confiscării decât bunurile destinate sau
folosite pentru săvârşirea unei infracţiuni ori contravenţii sau cele rezultate din acestea.

Alegeţi varianta corectă de răspuns:

1. Dreptul de proprietate privată:

a) este inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil, dacă are ca titular o persoană juridică de drept public;

b) nu se stinge prin înstrăinarea lucrului;

c) nu poate avea ca titular statul, dacă asupra bunului s-a constituit un drept de uzufruct în favoarea
unei persoane fizice.

2. Limitările (restricţiile) în exercitarea dreptului de proprietate determinate de raporturile de

vecinătate:

a) cuprind numai obligaţiile legale de vecinătate reglementate în materia servituţilor;

b) pot rezulta şi din convenţia părţilor;

c) sunt expres şi limitativ prevăzute de lege;

3. Dreptul de proprietate:

a) se stinge, în principiu, prin neuz;

b) este un bun imobil sau, după caz, mobil prin obiectul la care se aplică sau, după caz, prin
determinarea legii;

c) nu se stinge prin înstrăinarea lucrului;

4. Dreptul de proprietate:

a) este încorporat în obiectul său;

b) este, în principiu, inalienabil, imprescriptibil şi insesizabil;

c)poate fi exercitat de către titular numai cu concursul unei alte persoane;

5. În materia exproprierii:

a) imobilul expropriat intră în proprietatea publică liber de orice sarcină care îl greva;

b) transferul dreptului de proprietate are loc la momentul rămânerii definitive a hotărârii de

expropriere;
c) instanţa este îndreptăţită să se pronunţe asupra oportunităţii exproprierii.