Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul

Referat
La disciplina ,,Contabilitatea de gestiune”

Tema: Cercetarea metodelor clasice de calculare și

evidență a costurilor de producție

A elaborat eleva grupei 43-C: Cernețcaia Ornela

Profesor: Raisa Palii

Țaul, 2021
 Metodele moderne includ: metoda standard-cost, metoda direct cost. Metoda
Standard-cost constă în calcularea, în mod anticipat, a costurilor înainte de
începerea fabricaţiei produsului, urmărirea şi controlul abaterilor de la aceste
costuri, în vederea luării măsurilor necesare şi înlăturării acestora dacă este nevoie.
Metoda presupune stabilirea a două tipuri de standarde: fizice şi valorice. Metoda
Direct-cost prevede determinarea costului de producţie doar pe baza consumurilor
variabile şi anume: consumurile directe de materiale, consumurile directe privind
retribuirea muncii şi consumurile indirecte de producţie variabile.
La etapa actuală, contabilitatea managerială nu este doar o contabilitate a
costurilor, ea devine o contabilitate a performanţei. De aceea putem vorbi despre o
interdependenţă dintre contabilitatea managerială şi managementul costurilor. Ca
urmare, metodele de calculaţie şi metodele de management au corelat, astfel dând
naştere unor metode moderne de calculaţie a costurilor şi în viziunea autorului, ele
pot fi numite metode de calculaţie şi gestiune a costurilor. Astfel, metodele
moderne de calculaţie pot fi grupate în:
• metode de calculaţie şi gestiune a costurilor;
• metode de calculaţie şi optimizare a activităţii prin costuri. Această viziune
asupra metodelor şi clasificării lor este axată pe diferiţi factori economici.
Caracteristicile generale ale metodelor moderne de calculaţie pot fi menţionate:
1. Accentul este pus pe calcularea şi optimizarea costurilor care apar pe parcursul
întregului ciclu de viaţă a produsului (serviciului) de la faza de proiectare până la
faza abandonare.
2. Costurile sunt dependente şi dictate nu de factorii din interior (costul
întreprinderii), dar de factorii din exterior, de către preţuri şi clienţi.
3. Are loc înregistrarea nu numai a consumurilor efective, contabilizate în trecut,
dar se operează cu costuri estimate, prognozate pentru toată durata de viaţă a
activităţii (produsului) în scopul gestiunii strategice de lungă durată.
4. Obiectivul acestor metode este nu doar stabilirea/gestiunea costurilor, dar şi
optimizarea tuturor proceselor şi activităţilor în cadrul întreprinderii, cum ar fi
procesul de producere, personalul, normarea muncii, controlul calităţii etc.;
5. Sunt corelate şi conformate ultimelor tehnologii computerizate;
6. Se bazează pe metoda de producţie dictată de cererea clienţilor (pull-through),
prin care intrările sunt dependente de ieşiri, calculate şi ajustate necesităţilor şi
preferinţelor clienţilor, pieţei de desfacere, astfel procesul este privit invers.
7. Sunt orientate spre viitor şi pe termen lung, cu accent pe exteriorul firmei, spre
lanţul valorii;
Metoda normativă constă în calcularea costului normativ de producţie pe baza
normelor de consum elaborate la începutul anului, precum şi în organizarea unui sistem
corespunzător de urmărire zilnică sau la perioade scurte de timp a abaterilor de la norme.
Această metodă presupune următoarele etape de lucru:
 elaborarea normelor de consum şi calculaţia costului normativ de producţie;
 evidenţa schimbărilor de la norme;
 evidenţa abaterilor de la norme;
  calcularea costului efectiv de producţie.
Fiecare întreprindere care utilizează metoda normativă trebuie la începutul fiecărui an
să-şi elaboreze un sistem de norme şi normative.
Norma de producţie reprezintă mărimea maximală a unui anumit consum necesară
pentru fabricarea unei singure unităţi dintr-un produs de o anumită
calitate.
Normele şi normativele se referă la materii prime, materiale de bază, combustibil, energii
salarii şi CIP. Pentru aceasta în baza planului de producţie se întocmeşte „Fişa
tehnologică” pentru fiecare tip de produs ce urmează să fie fabricat în cursul unei
perioade de gestiune. Aceste fişe sunt deschise de către secţia planificare ce se ocupă de
elaborarea normelor pentru fabricarea unui anumit produs. Unele norme de consum sunt
elaborate de însăşi secţia planificare, iar altele de secţia mecanică, aprovizionare,
energetică, muncă şi altele.
Abaterile de la consumurile normative salariale pot apărea în rezultatul modificării
categoriei de calificare a muncitorilor şi a tarifelor de plată, economiei de timp, muncii
suplimentare prestate, întreruperile în procesul de producţie şi altele.
Avantajele:
 asigurarea unui control operativ al consumurilor de producţie prin sesizarea
abaterilor pe cauze, locuri şi responsabilităţi, constituind astfel un mijloc de
informare la toate nivelele organizatorice din întreprindere, în vederea luării celor
mai corespunzătoare decizii în procesul de dirijare a activităţii.
 asigură o legătură dintre sectorul tehnic şi contabilitate prin folosirea aceluiaşi
document primar (Fişa tehnologică), atât pentru folosirea producţiei, cît şi pentru
calculaţiile normative.

Dezavantajele:
 volumul mare de muncă necesar atât elaborării normelor de consum;
 efectuarea lucrărilor specifice acestei metode
 mai ales la întreprinderile cu procese de producţie complexe şi cu un număr
variat de produse.
Metoda Standard – Cost constă în calcularea costului standard de producţie pe baza
standardelor de consum elaborate.
Costul standard reprezintă un cost prestabilit cu caracter normativ ce acţionează atât
ca etalon de măsurare şi comparaţie a costului efectiv, cît şi ca instrument de orientare şi
precizare a condiţiilor în care trebuie să se desfăşoare procesul de producţie.
Standardele reprezintă mărimea maximă a unui anumit consum necesar pentru fabricarea
unei unităţi dintr-un produs.
Întreprinderile ce aplică această metodă trebuie să elaboreze:
- standarde cantitative
- standarde calitative (valorice).
Standardele cantitative sunt elaborate de către personalul tehnic (ingineri), pe baza
documentaţiei tehnologice avându-se în vedere condiţiile concrete de activitate a
întreprinderii. Ele se caracterizează printr-o valabilitate mare în timp (2-3 ani),
schimbarea acestora fiind impusă doar de apariţia unei modificări în tehnologia de
fabricaţie.
Standardele valorice reprezintă expresia valorică a standardelor cantitative. Ele
sunt calculate de s economişti, contabili prin aplicarea preţurilor şi tarifelor la standardele
cantitative şi se caracterizează printr-o valabilitate mică în timp ( 2-4 luni).
Întrucât controlul consumurilor este mai eficient în momentul apariţiei lor, standardele se
stabilesc pentru o unitate de produs. După finalizarea unei perioade de gestiune
determinate ele sunt recalculate pentru întregul volum al producţiei. Standardele pot fi
calculate prin două metode în baza datelor:
 anilor precedenţi (în medie pe 3 ani);
 cercetărilor de inginerie.
A două metodă este mai eficientă şi se utilizează de circa 67 % de întreprinderi.
Metoda standard-cost se aplică mai mult de întreprinderile producătoare, la care ciclul de
producţie constă dintr-unităţile de cercetare-dezvoltare şir de operaţiuni succesive.
Pentru activitatea de producţie se elaborează consumuri standarde privind materialele
directe, munca directă, precum şi standarde pentru CIP.
Conform metodei Standard - Cost pentru determinarea datelor efective se ţine cont de
procesul de aprovizionare, procesul de producţie şi cel de desfacere.
Avantajele metodei „Direct-cost”:
 permite constatarea raportului între consumuri şi volumul producerii;
 simplifică operaţiile de calculare a costurilor, prin faptul ca renunţă la repartizarea
consumurilor indirecte de producţie constante, care se suportă în totalitatea lor din
venitul marginal;
 permite cunoaşterea gradului de participare a fiecărui produs la obţinerea profitului
şi în ce măsura este sau nu rentabilă fabricarea lui;
 asigură cele mai relevante şi exacte informaţii pentru fundamentarea deciziilor pe
termen scurt;
 uşurează şi creează condiţiile necesare bunei desfăşurări a muncii de analiză a
activităţii economice, prin separarea consumurilor variabile de consumurile
constante şi urmărirea acestora în toată complexitatea lor.
 Dezavantajele metodei „Direct-cost”:
 dificultatea separării consumurilor constante de consumurile variabile;
 evaluarea stocurilor la cost variabil se loveşte de restricţii fiscale, care impun ca în
contabilitatea financiara stocurile sa fie evaluate la cost total. Aceasta presupune
ca informaţia privind costurile variabile sa fie supusă unor corecţii pentru a putea
fi utilizata în contabilitatea financiară şi admisă de fiscalitate.
Metodele moderne sunt aplicate anevoios în Republica Moldova datorită unor
factori de natură obiectivă şi subiectivă, cum ar fi: existenţa de tehnologii învechite, care
consumă resurse enorme şi provoacă pierderi de producţie; organizarea incorectă şi
învechită a organigramei de personal; nivelul de automatizare scăzut; cererea redusă
pentru mărfuri şi necoordonarea acesteia, fapt ce creează stocuri nerealizabile; existenţa
unor datorii faţă de bugetul de stat acumulate în perioadele anterioare; managementul
uneori conservator, bazat pe metode administrative, păstrate din trecut; lipsa resurselor
financiare în implementarea unor noi sisteme de producţie şi tehnologii; lipsa informaţiei
oferite pe piaţă privind avantajul şi posibilitatea implementării unor noi metode. În
concluzie, putem menţiona că contabilitatea de gestiune suferă schimbări continue şi în
opinia savantului Puolamäki, orientarea actuală a contabilităţii are loc spre procese, spre
indicatori non-financiari şi spre integrarea factorilor externi: pieţe, concurenţi, clienţi.
Este o formă de contabilitate managerială care furnizează informaţii în scopuri strategice,
planifică poziţia strategică şi controlează performanţa strategică a firmei.